LIBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici unei constrângeri; slobod. ◊ Liber arbitru = libertate absolută a voinței omului, postulată la idealismul filozofic¹, în opoziție cu determinismul. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesiune liberă = profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: (Substantivat) liber-profesionist = persoană care exercită o profesiune liberă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândești; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) În aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

KALÁM s. n. 1. (Cult. islam.) Pană ascuțită de scris cu cerneală; calamus³. 2. (Teolog. islam.) Denumire a unei teologii fundate în secolele VIII-IX e.n., influențată, în principal, de către școlile teologice (rivale) ale mutaziliților și așariților și care propovăduiește ideea unității absolute a lui Dumnezeu, excluzând orice reprezentare antropomorfă a calităților sale, liberul-arbitru (de unde rezultă eliminarea responsabilității faptelor săvârșite de orice persoană), orice atomism legat de învățăturile creației precum și, în mod metodic, întâietatea argumentației raționale în fața celei a faptelor. Kalamul a influențat hotărâtor și dezvoltarea filozofiei evreiești, fiind energic combătut de către filozoful evreu M. Maimonides, care totodată, în disputa pe care o susține împotriva kalamului, oferă o prezentare sistematică a sa. (cuv. ar. = conversație, dispută, explicație) [def. Brockhaus]

liber-arbitru adj. + s. n. (sil. -tru); pl. liber-arbitri^[1]

LIBER-ARBITRU m. Libertate absolută de a acționa și de a lua hotărâri conform propriei voințe. /liber + arbitru

LIBER-ARBITRU s.n. (Fil.) Interpretare voluntaristă absolutizantă a libertății, opusă determinismului, care neagă existența legilor obiective ale naturii și ale societății, considerînd că omul poate acționa numai după voința sa, independent de orice altă condiționare. [După fr. libre arbitre].

MOLINISM s.n. Doctrină formulată de iezuitul spaniol Luis Molina, care a încercat să pună de acord predestinarea cu liberul-arbitru. [< fr. molinisme].

LIBER ARBITRU s. m. concepție potrivit căreia omul ar avea libertate nemărginită de a acționa după voința sa. (după fr. libre arbitre)

MOLINISM s. n. doctrină formulată de iezuitul spaniol Luis Molina, care a încercat să pună de acord predestinarea cu liberul-arbitru. (< fr. molinisme)

voie (-i), s. f. – 1. Vrere, voință. – 2. Liber-arbitru, bun plac. – 3. (Înv.) Favoare, trecere. – 4. Dispoziție, umor, chef. – 5. Licență, permis, autorizație. – 6. Libertate. Sl. (sb., slov., pol., rus.) volja (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 461; Conev 101; Tiktin), cf. v(r)oi, vrea și voios. – Der. învoi, vb. (a permite, a da autorizație; a acorda, a concede; a consimți, a admite, a accepta; a cădea de acord, a se înțelege; a da satisfacție; refl., a se obliga, a se angaja; refl., a se potrivi, a se asorta, a se simți bine); învoială, s. f. (acord, pact, compromis, contract; concordie, armonie); învoitor, s. m. (lucrător în acord); volnic, adj. (liber, independent, autonom), înv.; volnici, vb. (a elibera, a da drumul, a lăsa liber; a dezrobi), cf. pol. wolnić „a dezrobi”; volnicie, s. f. (libertate, dezrobire; licență, autorizație, permis), înv.; nevolnic, adj. (mizerabil, nenorocit). Cf. nevoie.

CANTEMIR, familie de boieri, cu rol politic în istoria Moldovei. Mai importanți: 1. Constantin C., domn al Moldovei (1685-1693). Tutelat de marea boierime. A pedepsit cu moartea pe Miron Costin, cronicarul, acuzat de hiclenie. 2. Antioh S., domn al Moldovei (1695-1700 și 1705-1707). Fiul lui C. (1). A încercat să reglementeze fiscalitatea și s-a apropiat de Rusia în vederea luptei antiotimane. 3. Dimitrie C. (1673-1723, n. Iași), cărturar umanist, domn al Moldovei (mart.-apr. 1693, 1710-1711). Fiul lui C. (1). A încercat să recîștige independența Moldovei, încheind o alianță cu Petru I, țarul Rusiei. După înfrîngerea armatelor ruso-moldovene la Stănilești (1711), s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al lui Petru I. După domnia lui Dimitrie C. începe epoca fanariotă. În 1714 este ales membru al Academiei din Berlin. Personalitate prodigioasă, cu preocupări enciclopedice, poliglot, comparabil cu umaniștii Renașterii, a lăsat lucrări de istorie („Incrementa atque decrementa aulae othomanicae”, operă de răsunet european, „Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor”, în care demonstrează romanitatea poporului român, unitatea de origine și de limbă, continuitatea lui pe terit. vechii Dacii) cu o influență determinantă asupra formării concepțiilor istorice și filologice despre trecutul poporului român, geografie („Descriptio Moldaviae”, însoțită de o remarcabilă hartă), orientalistică, muzicografie. Este unul dintre ctitorii beletristicii românești, prin „Divanul sau Gîlceava înțeleptului cu lumea”, pe tema medievală a disputei dintre suflet și trup, și mai ales prin „Istoria ieroglifică”, roman cu cheie în care se îmbină satira savantă cu utilizarea umoristică a erudiției. Ca gînditor, sub influențe stoice, creștine și teozofice, C. a abordat probleme de fizică și metafizică, precum problema creației lumii, a timpului și a liberului arbitru („Icoana de nezugrăvit a științei sacrosante”), iar în etică a preconizat principiile unei vieți fără păcate și izbăvitoare („Divanul...”). A elaborat un manual de logică („Compendiul sistemului logicii generale”). Ca muzician profesionist, a compus melodii de tip oriental și a inventat primul sistem de notare pentru muzica turcească. 4. Antioh C. (1708-1744), scriitor iluminist și diplomat rus. Fiul lui C. (3). Unul dintre inițiatorii clasicismului în literatura rusă. Satire („Minții mele sau celor ce iubesc știința”), tratate filozofice („Scrisori despre cultură și om”), ode, fabule, epopeea „Petrida”.

Amoricani s. m. pl. Sectă cu doctrină panteistă, întemeiată de Amaury de Bène și apărută la Paris în sec. 12-13, care considera că păcatul e absent din lume, că oricine are dreptul la liberul arbitru și că există o identitate între cele trei mari epoci ale istoriei și cele trei fețe ale lui Dumnezeu (trinitatea creștină). – Sin Amaury (n. pr.).

Sprechgesang (cuv. germ. „cântare vorbită”). Noțiune pe cât de limitată ca sens în vocabularul tehnic al muzicii dodecafonice* și postseriale (v. serială, muzică) (care o raportează exclusiv la propriul domeniu), pe atât de elastică în accepțiunile pe care i le conferă o teorie ce ține seama, pe de o parte, de imposibilitatea determinării exacte a raportului vorbire-cântare într-un debit vocal în care acestea se asimilează reciproc – așa cum se întâmplă prin excelență la Schönberg și emulii săi – iar pe de altă parte, de varietatea formelor de sintetizare a celor două modalități de tratare a vocii (1) în întreaga muzică a sec. 20. Este neîndoielnic, totodată, că etimologia cuvântului invită la interpretare, la speculații asupra raportului susmenționat, ceea ce vine de asemenea în sprijinul diversității de sensuri acordate noțiunii de S. Aceeași etimologie a cuvântului aruncă însă o lumină asupra originii fenomenului: în complexul ideilor și acțiunilor reformatoare ce au vizat, în primele decenii ale acestui sec., declamația* muzicală, S. s-a impus ca un concept operatoriu necesar numai atunci când întrepătrunderea pe plan structural dintre vorbire și muzică, dintre cuvântul rostit și cel cântat a devenit o cerință cvasi-generalizată – iar uneori chiar o situație de fapt – în creația vocală și mai ales în cea de operă*; or, departe de a se fi realizat unitar, această sinteză a fost încercată și înfăptuită pe căi sensibile diferite, prin soluții mai mult sau mai puțin organice de integrare a celor două; s-au configurat astfel, în chip firesc: 1. un sens larg al noțiunii – S. înțeles nu ca o modalitate anume ci ca un principiu de la care se revendică sau spre care converg acele tipuri de declamație muzicală în care apropierea de vorbire este urmărită în mod expres. 2. un sens restrâns al aceleiași noțiuni – S. înțeles ca un tip aparte de declamație muzicală, anume cel obținut de S. Schönberg printr-o acțiune sintetizatoare radicală. Dintre tentativele de revitalizare a declamației muzicale, melodrama*, reînviată în genurile dramatice mai ales de unii compozitori apuseni, a fost pusă câteodată sub semnul egalității cu S. Deși în principiu melodrama contravine dezideratului de organicitate al S. – prin desfășurarea pe planuri deosebite a vorbirii și a muzicii – sinonimia lor poate fi admisă în situații de compromis, adică atunci când în melodramă ritmul vorbirii se identifică cu cel muzical (așa cum se întâmplă, de pildă, în unele opere de Paul Dessau). Gradul de întrepătrundere dintre vorbire și cântare crește desigur în proporție inversă cu gradul de precizie a înălțimilor (2) sunetului muzical. Tipul de recitativ* pe care Janáček îl deduce în chip expres și programatic din intonațiile vorbirii (Sprachmelodik) se păstrează totuși în limitele cântării propriu-zise întrucât sunetele constitutive se găsesc (cu minime excepții) în obișnuitele raporturi ton*-semiton*. În schimb (urmărind fenomenul în același context de continuitate față de tradiții), o întrepătrundere categorică a declamației muzicale cu graiul vorbit se realizează la Enescu, mai întâi în oratoriul neterminat Strigoii (cf. C. Țăranu), apoi în Oedip, unde S. apare ca un rezultat al modelării înălțimilor muzicale (între altele și prin recurgerea la sferturi de ton – v. microinterval) după intonațiile unei vorbiri teatrale de maximă acuitate psihică (actul III). S. adoptat de Enescu din rațiuni pur dramaturgice se situează, după toate probabilitățile, în afara influenței celui schönbergian, diferențiindu-se de aceasta și prin maniera reprezentării sale grafice (în marcarea sa, Enescu folosește note asemănătoare cu acelea ale flageoletelor (1) artificiale). O egalitate efectivă de statut structural între vorbire și cântare se produce în atonalism* și în muzica dodecafonică, în sensul că valorile fonetice ale vorbirii sunt asimilate laolaltă și deopotrivă cu elementele și proprietățile sunetului muzical (cântat) în categoria materialului sonor, operant în compoziție (1). Rezultat al acestei omogenizări structurale a cântului și vorbirii, S., elaborat de Arnold Schönberg (în Gurrelieder – 1901, desăvârșit în Pierrot lunaire – 1912), este preluat apoi de ceilalți reprezentanți ai școlii dodecafonice (cu precădere de A. Berg) și de succesorii acestora. Noul tip de declamație muzicală este implicit un nou tip de emisiune vocală (v. voce (1)) deoarece în ciuda notării lor exacte pe portativ*, sunetele constitutive ale S. au, în execuție, înălțimi aproximative (în contrast cu stricta lor determinare ritmică), fiind intonate la jumătatea drumului între sunetul cântat și cel vorbit. Această labilitate a intonării (I, 1, 2) este totuși condiționată de respectarea, în mare, a calității intervalelor*. Trecerea de la un sunet la altul se face prin portament*, prin glissando*. S. reprezintă astfel singura modalitate care introduce în contextul de ultradeterminare al serialismului liberul arbitru, relativizarea. Pentru redarea grafică a sunetelor S. se folosesc în general note purtând deasupra o cruciuliță.

congregaționism s. n. Cult protestant apărut în 1642, variantă a calvinismului, răspândit mai ales în Anglia și S.U.A., care se opune Bis. anglicane oficiale și predică liberul arbitru. – Din fr. congrégationisme.

jansenism s. n. Mișcare religioasă în cadrul Bis. catolice, apărută și dezvoltată în Franța și Țările de Jos, cu unele trăsături doctrinare specifice protestantismului. Și-a luat numele de la Cornelius Jansenius, care, în cartea sa postumă Augustinus, și-a expus învățătura despre doctrinele fericitului Augustin, despre liberul arbitru, predestinație și grația divină, care ar fi dată numai anumitor oameni de la nașterea lor. Jansenismul a fost condamnat de Scaunul papal de la Roma în anul 1653 și a dispărut din Franța la jumătatea sec. 18 și treptat în Țările de Jos. – Din fr. jansénisme.

liber arbitru subst. Noțiune filozofică și etică (morală) care desemnează o libertate absolută a voinței omului, privită ca o independență totală față de necesitatea și cauzalitatea obiectivă. – Din liber + arbitru.

predestinare, predestinări s. f. (În opoziție cu liberul arbitru) Concepție religioasă apărută în primele secole ale creștinismului și reluată de Reformă, potrivit căreia Dumnezeu a hotărât din veșnicie pe unii oameni la mântuire, iar pe alții la pieire; ursită, destin, soartă, predestinație. – Din predestina.

*arbítriŭ n. (lat. arbitrium). Judecată de arbitri. Liber arbitriŭ, libertatea de a face (de a comite, de a executa) orĭ nu după cum îțĭ cere mintea ta, după care eștĭ răspunzător de faptele tăle [1]. – Și arbítru (după fr.). V. determinizm.

ERASM din Rotterdam (Erasmus Desiderius) (pseud. lui Gerhard Gerhards) (c. 1466-1536), umanist renascentist olandez. Preot catolic. Prof. la Cambridge. A editat opere ale clasicilor greci și latini și scrieri ale Părinților Bisericii; a tradus în latină „Noul Testament”. A susținut Reforma, dar s-a opus protestantismului denunțând concepția despre predestinare a lui Luther și apărând toleranța și liberul arbitru. Prin învățătura sa, expusă în scrieri satirice și eseuri, a influențat profund cultura umanistă europeană („Elogiul nebuniei”, „Adagii”, „Colocvii”, „Diatriba despre liberul arbitru”).

MOLINA, Luis (1533-1600), iezuit spaniol. Prof. de teologie la Evora (Portugalia). Autorul unui influent tratat Concordia liberi arbitri cum gratiae donis, conținând teoria sa despre scientia media, care a dat naștere doctrinei cunoscute ca molinism.

MOLINÍSM (< fr. {i}; {s} n. pr. Molina) s. n. Doctrină având la bază teoria lui L. Molina despre scientia media (1588), care a încercat să pună de acord preștiința divină cu liberul arbitru omenesc: Dumnezeu, posedând o cunoaștere aparte (scientia media, „cunoaștere mediată”) despre evenimentele viitoare, nu predetermină alegerile oamenilor, ci mai curând cooperează, acordându-le, simultan, grația. M. a provocat o aprigă dispută cu continuatorii lui Toma d’Aquino.

MUTAZILÍȚI (< fr.) s. m. pl. (REL.) Membri ai unei secte musulmane, fondată de Wasi ibn Ata în sec. 8 la Basra, care refuzau interpretarea antropomorfică a lui Allah, respingeau dogma condamnării la chinuri veșnice, recunoscând ideea liberului arbitru în acțiunile umane și încercând să dea explicații raționale ale dogmelor.

!liber-arbitru (-bi-tru) s. n., art. liberul-arbitru (dar: liberul său arbitru)

arbitru m. 1. persoană aleasă spre a termina o neînțelegere; 2. stăpân absolut: arbitrul soartei noastre; liber arbitru, putința de a se hotărî fără altă cauză decât voința.

calvinism n. doctrina lui Calvin. Ea se deosebește de celelalte doctrine protestante prin suprimarea completă a ceremoniilor (cultul sfinților și al moaștelor, al icoanelor și chiar al crucii, considerate ca idolatrie), prin negațiunea absolută a tradițiunii, prin dogma predestinațiunii (nu e liber arbitru) și prin reducerea sfintelor taine la botez și cuminecătură. V. protestantism.

fatalism n. doctrină care atribue destinului totul și neagă liberul arbitru. Credința în fatalitate e adânc înrădăcinată în poporul nostru, care o rezumă zicând: așa i-a fost să fie, expresiune care se apropie mai mult de fatalismul oriental; dar concepțiunea despre Ursitoare poartă caracterul păgân al Destinului antic (v. scrisă și ursitoare).

VOLUNTARISM s. n. 1. Doctrină potrivit căreia acțiunile noastre sunt legate de voință sau de liberul arbitru și nu de intelect sau de înclinațiile naturale. 2. Concepție psihologică care atribuie proceselor voliționale rolul hotărâtor în viața psihică. – Din fr. volontarisme (după voluntar).

LIBER², -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

DETERMINISM s. n. Teoria legăturii necesare, guvernate de legi, între toate evenimentele și fenomenele și a condiționării lor cauzale. Ideea determinismului, care stabilește necesitatea acțiunilor omului și spulberă povestea absurdă a liberului arbitru, nu exclude cîtuși de puțin nici rațiunea, nici conștiința omului și nici aprecierea acțiunilor lui. Dimpotrivă, numai punctul de vedere determinist face posibile aprecierile stricte și exacte, în loc să se arunce totul în spinarea liberului arbitru. LENIN, O. I 151.

CUNOȘTINȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere. ◊ (Mai ales în expr.) A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a cunoaște, a fi informat. N-am decît să iau cunoștință de ce s-a întîmplat. DUMITRIU, N. 121. Ajungînd la curtea împăratului vecin, luă cunoștință... de împrejmuirea curții. ISPIRESCU, L. 76. Pasămite aveau zmeii cunoștință de vitejia lui. ISPIRESCU, L. 221. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva despre ceva, a face cunoscut. M-o trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre, că el, cică, poate să vă facă podul. CREANGĂ, P. 80. A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscînd bine ceva. Liberul-arbitru nu este deci nimic altceva decît capacitatea de a decide în cunoștință de cauză. ENGELS, A. 134. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. ♦ (Rar) Minte, rațiune, judecată. ◊ Expr. A-și veni în cunoștinți = a-și veni în fire după o rătăcire a minții, a recăpăta judecata normală. Să o lăsăm singură... poate că și-a veni în cunoștinți. ALECSANDRI, T. I 208. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. Bogate cunoștințe lexicografice. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște, cu care are legături de prietenie. Lipseau tocmai cunoștințele cu care ai fi putut să faci conversație, să te înveselești. Nu fuseseră invitate sau ținuseră să lipsească într-adins. PAS, L. I 227. Judecătorul îmi era veche cunoștință. C. PETRESCU, S. 182. Și ce frumos scrisesem, domnule! a zis Niță, mîhnit, cunoștinței sale. CARAGIALE, O. II 244. ◊ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. Acolo am făcut cunoștință cu o mulțime de contese și de prințese. ALECSANDRI, P. 313. Generalul Mavru a făcut cunoștință cu Nicu Bălcescu. GHICA, S. A. 144. (Familiar) A face cuiva cunoștință cu cineva = a înlesni cuiva să intre în relații sociale cu altul, a prezenta pe cineva cuiva. Am să-ți fac cunoștință și cu doi prieteni ai mei. PAS, Z. I 126. – Pl. și: cunoștinți (SADOVEANU, Z. C. 188, NEGRUZZI, S. II 148).

LIBER-ARBITRU s. m. (În filozofia idealistă) Capacitatea omului de a acționa numai după voința sa, independent de orice altă influență; această concepție idealistă se opune determinismului, negînd existența legilor obiective ale materiei și societății.

NECESITATE, necesități, s. f. 1. Trebuință, nevoie; cerință. Prezentarea faptului nud și a vorbei izvorîte din necesitatea situației i se par scriitorului mijloace literare de o eficacitate superioară. VIANU, A. P. 127. Am să vînd producte din magazie și-ți voi trimite banii de care ai necesitate. SADOVEANU, B. 45. ◊ Loc. adj. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). 2. (Fil.) Dezvoltare care decurge în mod inevitabil din legătura internă și interacțiunea dintre fenomene, dintr-o anumită înlănțuire reciprocă a cauzelor și efectelor. Nu se poate trata despre morală și drept fără să se ajungă la chestiunea așa-zisului liber-arbitru, a responsabilității omului, a raportului dintre necesitate și libertate. ENGELS, A. 128. ◊ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligator, neapărat; inevitabil. Idei și sentimente nasc cu necesitate alte sentimente. GHEREA, ST. CR. III 402.

liber-arbitru

molinism sn [At: DN³ / Pl: (rar) ~e / E: fr molinisme] Doctrină formulată de iezuitul spaniol Luis de Molina, care încearcă să pună de acord predestinarea cu liberul-arbitru.

liber-arbitru.

MANIACAL, -Ă adj. (Rar) Care ține de manie, care privește mania sau pe maniaci, de maniac; (rar) maniac (2). Din întreaga lui concepție despre om nu mai supraviețui, cu o forță aproape maniacală, decît enunțarea neîncetată a liberului arbitru. CONTEMP. 1956, nr. 488, 3/6. - Pronunțat: -ni-a-. – Pl.: maniacali, -e. – Din fr. maniacal.

!liber-arbitru (desp. -bi-tru) s. n., art. liberul-arbitru

*FATALISM sbst. 🦉 Doctrină care neagă liberul arbitru și după care toate cîte se întîmplă sînt ursite de mai ’nainte și nu se pot înlătura [fr.].

a fura din cașcaval expr. (în sport) 1. v. a fura startul. 2. a nu păstra distanța dictată de arbitru. 3. a muta locul de execuție a unei lovituri libere acordate de arbitru.

lăsat², ~ă a [At: PSALT. 46 / Pl: ~ați, ~e / E: lăsa] 1 (D. persoane, relații, proiecte etc.) Care a fost părăsit definitiv sau temporar. 2 (D. spații, terenuri etc.) Cedat în urma unui război, a unui pact etc. 3 Căruia i s-a provocat o anumită stare fizică sau psihică. 4 (Înv; d. sânge) Scurs în urma unei incizii făcute pentru analize sau în scop terapeutic. 5 (Pex; d. lichide) Care s-a prelins. 6 (Înv; d. soldați; îs) ~ la vatră Eliberat din armată. 7 Căruia i s-a dat drumul din mână. 8-9 (D. obiecte) (De)pus² (1). 10 (D. bani) Depus² (4). 11 Căruia i se permite să existe, să se producă, să se desfășoare etc. 12 Abandonat² într-o anumită stare, situație. 13 (Pfm; îs) ~ viu (cu viață sau cu zile) Cruțat² (4). 14 (Pfm; îe) ~ în pace (sau încolo, înv în odihnă) Care nu este deranjat, supărat de cineva. 15 (Pfm; îe) ~ în boii (banii, apele lui) Abandonat propriilor idei, atitudini etc. 16 (Pfm; îe) ~ oltean (în sau la sapă de lemn, la papuci, la tinichea, reg la lemn, cu mâna la burtă, gol sau cu buza umflată ori pe drumuri) Sărăcit². 17 (Pfm; îs) ~ cu buzele umflate Dezamăgit. 18 (Pfm; îae) Păcălit². 19 (Îs) ~ în voie Căruia i s-a permis să se desfășoare după bunul plac. 20-21 (Pfm; îla) ~ baltă Abandonat. 22 (Pfm; îla) ~ cu gura căscată (sau praf, interzis, țuț, mut, mască, fleașcă, reg, brebenel) Uimit. 23 (Pfm; îs) ~ păgubaș Care a renunțat la ceva. 24 (Pfm; îla) ~ de azi pe mâine Amânat² (1). 25 (Pfm; îla) ~ în (sau pe) seama (grija, voia) Încredințat². 26 (Îla) ~ în urmă Depășit² (1). 27 (D. bunuri) Cedat² (1). 28 (D. bunuri) Care este transmis prin moștenire. 29 Care a fost statornicit de către o autoritate, de către o divinitate etc. 30 (D. indicații, ordine etc.) Formulat² (2). 31 Aterizat² (1). 32 Coborât² (1). 33 Așezat² (1). 34 Culcat² (1). 35 (Pop; d. femei; îla) ~ă grea (îngreunată, cu burta mare, cu burta la gură, înv îngrecată) Însărcinată. 36 (Pop; îs) ~ cu izmenele dezlegate Părăsit într-un moment nepotrivit. 37 (Pop; îs) ~ pe jos, (lat sau pe coaste) Lovit foarte tare. 38 (Îs) ~ la bunul plac (discreția, pop, mâna, cheremul) Pus la dispoziția cuiva. 39 (Pop; îla) ~ sub masă Batjocorit² (1). 40 (Îlav) ~ la latitudinea (aprecierea, înv, chibzuința, arbitrul, rar, propunerea) La libera decizie a cuiva. 41 (Îla) ~ în suspensie (D. acțiuni, idei) Abandonat. 42 (Pfm; îs) ~ tabără Părăsit în dezordine. 43 (Îla) ~ în afară Neinclus. 44 (Îs) ~ la spate De care nu se ține seama. 45 (D. idei, teorii; îla) ~ în urmă (sau, înv, înapoi) Depășit² (5). 46 (Îs) ~ pe planul al doilea Considerat ca având importanță secundară. 47 (Îla) ~ pe ultimul plan Desconsiderat. 48 (Îla) ~ la o parte (sau, îvp, în lături) Nefolosit. 49 (Îal) Demis. 50 (Îla) ~ din mână Emancipat. 51 (Îal; d. ocazii, oportunități) Ratat². 52 (Îs) ~ la voia întâmplării (sorții, valurilor) sau în plata (știrea, mâna, judecata) Domnului etc. Abandonat hazardului. 53 (Îla) ~ amanet Amanetat. 54 (Îla) ~ la examen Picat². 55 (Îla) ~ în loc Substituit². 56 (Îs) ~ în umbră Ale cărui performanțe, calități etc. au fost depășite. 57 (D. rezultatele unei munci, d. scrieri etc.) Transmis generațiilor următoare. 58 (D. porunci, dorințe; îs) ~ cu limbă de moarte Transmis în ultimile clipe ale vieții. 59 (Îs) ~ la vedere Așezat în așa fel încât să fie văzut, evidențiat. 60 (Pfm; îs) ~ de capul (sau în banii, doaga, sucul, treburile, reg, apele, dodiile, frâul etc.) lui Abandonat propriilor gânduri, tendințe, atitudini etc. 61 (Pop; îla) ~ pe-o rână (sau într-o dungă) Înclinat. 62 (Pfm; îla) ~ pe dreapta Culcat² (1). 63 (Pfm; îla) ~ pe-o ureche Indolent. 64 (Pfm; îla) ~ pe tânjală Lenevit. 65 (Îs) ~ paradă Abandonat la discreția cuiva sau a ceva. 66 (D. libertate) Care este acordată, permisă. 67 (D. urmași, moștenitori, copii etc.) Pe care îi are cineva. 68 (D. prozeliți) Pe care l-a format cineva. 69 (D. oameni) Eliberat² (1). 70 (D. legături) Care s-a slăbit. 71 (D. îmbrăcăminte) Care atârnă pe anumite porțiuni. 72 (D. îmbrăcăminte și încălțăminte) Care s-a lărgit prin uzură. 73 (D. timp, unități de timp) Acordat² (1). 74 (D. ambarcațiuni; îla) ~ la apă Lansat (19). 75 (D. urme, semne etc.) Produs în urma acțiunii violente a cuiva 76 (D. urme, semne etc.) Care persistă. 77-78 (D. urme, semne etc; șfg) Înscris. 79 (D. gaze, mirosuri etc.) Degajat (1). (D. un gest, o acțiune etc.) Întrerupt. 80 Încovoiat sub o greutate. 81 (D. aștri) Coborât spre linia orizontului. 82 (D. noapte, amurg, înserare, fenomene atmosferice etc.) Care se instalează. 83 smf (Înv) Persoană divorțată.

liber a. 1. slobod, care poate dispune de persoana sa; 2. care are puterea de a face ce vrea: omul e născut liber; 3. care nu e captiv: liber ca aerul; 4. care se bucură de libertatea politică: popor liber; 5. care nu e oprit, împiedecat: comerț liber, cameră liberă; 6. care nu e ocupat; loc liber; 7. care nu se jenează, care vorbește sau lucrează cu francheță; 8. prea familiar, puțin convenabil; vorbe prea libere; liberă cugetare, dreptul de a cugeta cu o independență absolută; traducere liberă, care nu e literală; versuri libere, de diferite măsuri. V. arbitru.

lăsa [At: PSALT. 46 / Pzi: las / E: ml laxare] 1 vt (C. i. persoane, rude, prieteni) A părăsi. 2 vt (Fam) A divorța. 3-4 vtr (Îvp; îe) A(-și) ~ (sau a se ~ de) legea sa sau creștinească ori a ~ (pe) Dumnezeu(l) (său) etc. A trece de la religia creștină la o altă religie. 5 vt A părăsi pe cineva într-un moment dificil Si: a abandona, (îvp) a se lepăda, a trăda. 6 vt A părăsi pe cineva într-o stare fizică sau psihică proastă. 7 vt (Pfm; îe) Te (vă) las cu bine (sau sănătos, cu sănătate, cu Domnul, cu Dumnezeu), ori a ~ (cuiva) ziua bună (sau sănătate) Formulă de salut la despărțire sau de încheiere a unei scrisori. 8 vt (Îae) Formulă prin care un muribund se desparte de cei apropiați. 9-10 vtr A renunța de bunăvoie sau forțat la o îndeletnicire, o funcție, o profesie, un proiect etc. 11-12 vtr (Îvp; îe) A nu-și ~ vorba (sau cuvântul jos) sau a nu se ~ de cuvânt A-și ține o promisiune. 13 vt (Îvp; îe) A ~ viața, (lumea sau ortul popii) A muri. 14 vt (Îvp; îe) A nu ~ (pierzării) A sări în ajutorul cuiva. 15 vt A da dramul la ceva sau la cineva ținut strâns Si: a elibera, (înv) a slobozi. 16 vt A pleca dintr-un anumit spațiu, dintr-o anumită zonă geografică etc. 17 vt A ceda un spațiu, un loc sau o zonă geografică în urma unui război sau a unui pact politic. 18 vt A provoca cuiva o stare fizică sau psihică. 19-20 vr (Înv; îe) A se ~ de dulceața lumii A deveni (călugăr sau) pustnic. 21 vt (Îvp; îe) A-și ~ lumea sa A-și părăsi universul existențial. 22 vt (Îvp) A pierde nădejdea. 23 vt (Înv; îe) A ~ sânge A face, printr-o incizie, să curgă o cantitate de sânge de la cineva, în scop terapeutic sau pentru analize. 24 vt (Îae) A răni. 25 vt (Îae) A ucide. 26 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă A pofti foarte tare la ceva. 27 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) gura apă (după cineva) A dori să aibă relații sexuale cu cineva. 28-31 vt (Pfm; îe) Lasă-mă să te las Se spune despre un om (indiferent,) (lipsit de energie,) (neglijent sau) comod. 32 vt A elibera un animal. 33 vt (Pop; îe) A ~ la vatră A elibera din stagiul militar un soldat. 34 vt (Spc) A da drumul să cadă Si: (pop) a lepăda. 35-36 vt A (de)pune. 37 vt A preda. 38 vt A permite. 39 vt (Spc) A accepta ca ceva sau cineva să rămână într-o anumită stare, situație. 40 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) viu, cu viață, cu zile sau (a-i ~ cuiva zilele) A cruța (7). 41 vt(Pfm; șîe) A ~ (pe cineva) în pace sau (pop) încolo (sau în odihnă) A nu supăra pe cineva. 42 vt (Pfm; îae) A nu mai fi interesat de cineva. 43 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui A nu se amesteca în treburile cuiva. 44 vt (Pfm; îae) A nu contraria pe cineva. 45 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) oltean sau în sapă de lemn ori la papuci, la tinichea, cu scândura, (reg) la lemn, cu mâna la burtă, cu (ori în) pielea goală sau gol ori cu buzele umflate sau cu buza umflată ori pe drumuri A sărăci pe cineva. 46 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva cu buzele umflate A frustra pe cineva. 47 vt (Pfm; îae) A indispune. 48 vt (Pfm; îae) A dezamăgi. 49 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în voie A da cuiva multă sau întreaga libertate. 50 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) rece A nu impresiona. 51 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de (sau în) râsul cuiva (ori de râs, de batjocură, înv, în sfârlă sau de ori în rușine) A face de râs. 52 vt (Pfm; îe) A ~ ceva sau pe cineva (ori a o ~) baltă (ori încurcată) sau (reg) a o ~ moartă (în păpușoi ori, rar, în cânepă) A renunța să se mai preocupe de ceva. 53 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu gura căscată (sau praf, interzis, țuț, fleașcă, pop, brebenel, mut, mască) A uimi foarte tare. 54 vr (Pfm; îe) A nu se ~ (mai) pe (sau pre) jos A nu mai îngădui să fie întrecut de cineva. 55 vr (Pfm; îe) A nu se ~ cu una, cu două (sau o dată cu capul) A nu ceda cu ușurință. 56 vr (Pfm; îe) A se ~ păgubaș A renunța la ceva. 57 vr (Înv) A-și îngădui o ținută nepotrivită. 58 vt (Pfm; îe) A ~ de azi pe mâine A amâna. 59 vt A pleca de lângă cineva sau ceva. 60-61 vtr (Îfm; îe) A (se) ~ în (ori pe) seama (sau în grija, voia) A (se) da în seama sau în grija, voia cuiva Si: a (se) încredința. 62 vt (Pfm; îe) Las’(ă) (sau lasă-te) pe mine! Exprimă îndemnul de a avea încredere în sprijinul celui care vorbește. 63 vt (Pfm; îe) A ~ la naiba A trata cu indiferență. 64 vt (Îae) A nu se mai gândi la ceva. 65 vt (Înv) A nesocoti. 66 vt A omite. 67 vt A elimina. 68 vt (Șîe) A ~ la o parte sau (înv) într-o parte A trece cu vederea. 69-70 vt (Pfm; îe) Las' dacă Sigur (că nu). 71 vt (Pfm; îe) Lasă că... În afară de faptul că... 72 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A se degrada. 73 vt (Subiectul sunt facultăți fizice sau intelectuale, organe sau obiecte, c. i. posesorul) A nu mai funcționa. 74 vt (D. dureri) A înceta. 75-76 vt ( Șfg; îe) A ~ în urmă A trece înaintea cuiva sau a ceva Si: a depăși, a întrece. 77 vr A renunța la un obicei. 78 vt A ceda un bun cuiva prin moștenire. 79 vt A face să persiste o imagine, o impresie, o amintire. 80 (Ccr) vt A degaja fum, miros, gaze etc. 81 vt A da o dispoziție în momentul plecării, la despărțire. 82 vt (C. i. o divinitate, un conducător) A statornici. 83 vt (Îe) A ~ cu limbă de moarte (sau cu jurământ) A da, în ultimele momente ale vieții, dispoziții care să fie îndeplinite după moarte. 84 vr A ateriza. 85 vr (Bis; îe) A se ~ sec(ul) A începe zilele de post. 86 vt (Bis; îae) A petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea unui post. 87 vt A coborî. 88-89 vtr A (se) îndoi sub o greutate. 90-91 vtr A (se) așeza. 92-93 vtr A (se) culca. 94 vr (Pfm; îe) A se ~ greu A apăsa cu toată greutatea corpului. 95 vr (Pfm; îae) A consimți cu mare greutate să facă ceva. 96 vt (Pfm; asr; îe) A ~ pe cineva mare și devreme A uimi. 97 vt (Euf; îe) A ~ grea, îngreunată sau (înv) îngrecată, (pfm) borțoasă, cu burta mare, cu burta la gură A fecunda o femeie. 98 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva mort A ucide. 99 vt (Îe) A ~ rece pe cineva A nu impresiona. 100 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) cu izmenele dezlegate A părăsi pe cineva într-un moment nepotrivit. 101 vt (Pfm; îe) A ~ (pe) jos (sau lat, pe coaste) A lovi pe cineva făcându-l să se prăbușească. 102 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva stârvul (pradă) ciorilor (sau corbilor) A nu îndeplini ritualul înmormântării. 103 vt A ~ ceva sau pe cineva la bunul plac (sau la discreția, la cheremul, pe ori la mâna cuiva) sau A-i ~ cuiva ceva sau pe cineva la discreție (ori pe mână) A pune la dispoziția cuiva ceva sau pe cineva. 104 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) (tocmai când e) la aman A părăsi pe cineva atunci când are mare nevoie. 105 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) sub masă A batjocori. 106 vt (Îae) A nu băga în seamă. 107 vt (Pfm; îe) A ~ la latitudinea sau aprecierea, (înv), chibzuința, arbitrul, (rar) propunerea cuiva A accepta libera decizie a cuiva. 108 vt (Îe) A ~ în suspensie A abandona o idee, o acțiune etc. înainte de a o fi dus până la capăt. 109 vt (C. i. inanimate) A face să rămână într-o anumită poziție, stare, într-un anumit mod etc. 110 vt (Pfm; îe) A ~ tabără A părăsi diferite obiecte în dezordine. 111 vt (D. așezări, construcții; îe) A nu (mai) ~ nici piatră pe (sau peste) piatră A distruge complet. 112 vt (Pfm; îe) A ~ (rar în) afară sau pe din afară A nu include. 113 vt (Pfm; îe) A nu ~ din vedere (sau ochi) A urmări. 114 (Pfm; îae) A omite. 115 vt (Pfm; îe) A ~ ceva la spate A nu ține seama de un anumit lucru, de un anumit fapt. 116 vt (Pfm; îae) A ascunde intenționat Si: a piti. 117 vt (Șîe a ~ înapoi sau în urmă) A depăși o idee, o teorie, un argument etc. 118 vt (Pfm; îe) A ~ pe planul al doilea A considera ceva sau pe cineva ca având o importanță secundară. 119 vt (Pfm; îe) A ~ (ceva sau pe cineva) pe ultim(ul) plan A desconsidera. 120 vt (Pfm; îe) A ~ la o parte, sau (înv) în lături A nu folosi, fiind necorespunzător. 121 vt (Îae) A înlătura. 122 vt (Îae) A da deoparte. 123 vt (Pfm; îe) A nu ~ cartea din mână A citi continuu, pentru a se instrui. 124 vt A ~ armele A se preda. 125 vt (Pfm; îe) A ~ toate sau tot(ul) jos ori la sau în pământ (sau a ~ jos) A întrerupe brusc o acțiune, un proces de gândire etc. 126 vt A nu mai acționa fizic sau psihic asupra cuiva. 127 vt (Pfm; îe) A nu ~ pe cineva sau ceva din mână A ține cu autoritate lângă sine. 128 vt (Pfm; îae) A nu pierde o ocazie favorabilă. 129 vt (Pfm; îe) A ~ în bună pace sau, înv, în odihnă, ori a ~ în pacea lui A nu strica starea de liniște sau de repaos a cuiva. 130-131 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau în) voia întâmplării (ori sorții, valurilor) sau a ~ în plata (sau în mila) Domnului, ori a (se) ~ în seama (sau în plata, în știrea, înv, în mâna, în judecata) lui Dumnezeu, ori a (se) ~ la Dumnezeu sau a (se) ~ în plata Sfântului (sau în paza Celui de Sus, în știrea Tatălui), ori, (înv) a se ~ la mila Cerescului împărat A nu mai fi interesat de ceva sau de cineva. 132 vr (Înv; îal) A nu mai fi interesat de ceea ce i se întâmplă. 133-134 vt (În imprecații, exclamativ; îe) A ~ ceva (sau pe cineva) la dracu (ori) naibii, boii, pustiei, pârdalnicii, sau dracului, (ori focului, morții, păcatelor sau, euf, încolo) ori (îrg) în năpust (sau năpustului) ori în trudă Exprimă îndemnul (de a întrerupe o acțiune, o stare etc. percepută ca fiind dăunătoare, malefică sau) de a nu se mai preocupa de cineva nedemn. 135 vt A nu lua cuiva ceea ce-i aparține. 136 vt (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 137 vt (Îlv) A ~ cuiva cuvântul A înscrie pe cineva la cuvânt. 138 vt A părăsi pe cineva în compania unei persoane. 139 vt A face pe cineva să rămână undeva, într-un loc anumit. 140 vt (Îlv) A ~ pe cineva la examen A nu da nota de promovare cuiva. 141 vt (Îe) A ~ în loc(ul) A substitui. 142 vt (D. mijloace de transport) A transporta până la un punct din drum. 143 vt (Pfm; îe) A-și ~ pielea undeva A trece printr-un mare pericol. 144 (Îae) A muri. 145 vt A depăși, în mișcare, un punct dat. 146 vt (Arg; îe) ~ trompa (sau gura)! Exprimă îndemnul de a tăcea. 147 vr (D. drumuri, cursuri de ape, căi de acces etc.) A se desfășura, întinzându-se într-o anumită direcție. 148 vt A ~ ceva sau pe cineva în umbră A întrece performanțele cuiva. 149 vt (Îvp) A ierta. 150-151 vrt (D. lichide) (A se scurge sau) a face să se scurgă. 152 vt (C. i. urme, semne) A face. 153 vt (Îe) A nu mai ~ (cuiva) nici o (sau vreo) îndoială A da certitudinea. 154 vt (D. persoane; îe) A ~ un gol A reprezenta o mare pierdere prin dispariția fizică. 155 vt A transmite generațiilor următoare rezultatul unei munci deosebite, o realizare valoroasă, o însemnare, o scriere etc. 156 vt (Îe) A ~ un nume A face să rămână în urma sa o anumită faimă sau un anumit prestigiu. 157 vt (Șîe a ~ cu jurământ, sau cu legământ, cu blestem, cuvânt) A face pe cineva să îndeplinească un ordin, o obligație, o dorință etc. 158 vt (Îlv) A ~ poruncă A porunci. 159 vt (Îe) A ~ cuiva ceva în (sau, înv, la) vedere A atrage atenția. 160 vt A face să aparțină. 161 vt A face să existe. 162 vt (Pop; îe) ~-ți-ai oasele picioarelor și pielea vameșului Formulă de blestem. 163 vt (Pop; îe) A ~ să-și (mai) joace calul A lăsa să creadă că avantajul este de partea lui. 164 vt (Imt; precedând verbe la Cj; îf las') Exprimă nepăsarea. 165-166 (Imt, urmat de „că”; îaf) Exprimă un îndemn demobilizator sau liniștitor, o concesie, o amenințare. 167 vt (Pfm; îe) A ~ de capul lui (sau în doaga sau dodiile, frâul, treburile, banii, salba, apele, moarea, râul, sucul) A permite unei ființe, unui lucru, fenomen etc. să acționeze, să se desfășoare etc. conform propriei voințe, tendințe etc., fără a-l mai supraveghea. 168 vt (Pfm; îlv) A ~ pe cineva inima A se îndura. 169 vt (Îe) A ~ câmp (liber sau întins) A permite desfășurarea unor aspecte noi. 170 vi (Îe) A ~ de dorit A avea lipsuri sau defecte. 171 vt (Îrg; îe) A ~ la mas A primi în gazdă. 172 vt A păstra. 173-174 vtr (Îe) A(-și) ~ (o) portiță de scăpare A avea o soluție pentru ieșirea dintr-o încurcătură. 175 vt A face posibilă desfășurarea unei acțiuni, a unui gest, a unui fenomen etc. 176 vt (Pfm; îe) A ~ loc A permite să ocupe un spațiu. 177 vt (Îae) A permite în cadrul unui discurs, a unei atitudini etc., pătrunderea unei noțiuni, a unei interpretări etc. 178 vt (Urmat de v „a crede”, „a înțelege”, „a deduce” la Cj) A insinua. 179 vr (Pfm; îe) A se ~ moale A se așeza, lipsit de vlagă, de putere. 180 vr (Îae) A se relaxa fizic. 181 vr (Îae) A leșina. 182 vr (Îae) A nu mai avea voință. 183 vr (Îae) A-i scădea voința. 184 vr (Îae) A fi indecis. 185 vr (Pop; îe) A se ~ mai mic A-și recunoaște greșelile. 186 vr (Îae) A accepta o stare, o condiție de inferioritate. 187 vr A se așeza modificându-și centrul de greutate pe una din părțile propriului trup. 188-189 vr (Pfm; îe) A se ~ pe-o rână sau într-o dungă (A se culca sau) a se apleca pe o parte. 190 vr (Pfm; îe) A se ~ pe dreapta A se culca. 191 (Pfm; îe) vr A se ~ pe o ureche (sau, reg, pe urechea aia) A neglija. 192 vr A se baza pe ceva. 193 vr A se sprijini fizic. 194 vr (Pfm; d. animale de tracțiune) A se ~ pe tânjală A trage foarte încet, sprijinindu-se pe tânjală. 195 vr (Pfm; d. oameni; îae) A se lenevi. 196 vr (D. persoane) A deveni mai blând, mai calm, mai îngăduitor. 197 vt A ceda în fața unei acțiuni insistente sau agresive, fizice ori psihice, exterioare. 198 vt A nu insista. 199 vi (Înv) A renunța la o convingere sau la o pretenție. 200 vr (Pfm; îe) A nu ~ (pe cineva sau ceva) nici în ruptul capului (ori) nici mort A nu ceda sub nici o formă. 201 vr (Îe) A se ~ pradă (ori prada) cuiva A (se) abandona. 202 vr (Reg; îe) A nu se ~ deolaltă A nu dori să se despartă. 203 vr A nu mai opune rezistență cuiva. 204 vr (Pop; îe) A se ~ de nevoie (sau nevoii) A se neglija. 205 vt (Pop; îe) A ~ buza A-și manifesta vizibil nemulțumirea prin mimică. 206 vt (Pfm; îe) A ~ nasul în jos A nu mai fi îngâmfat. 207 vt A ~ bărbie A se îmbogăți. 208 vr (Șîe a ~ în brațe, la piept) A îmbrățișa pe cineva. 209 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mână (sau mâna) liberă (ori, rar, mâinile slobode) A-i permite cuiva realizarea unei anumite acțiuni. 210 vt (Îe) A ~ (toată) libertatea (de sau de a...) A permite. 211 vt (C. i. trăsături fizice sau psihice) A se transmite la urmași. 212 vt (C. i. urmași, moștenitori, copii etc.) A avea. 213 vt (C. i. prozeliți) A forma. 214 vt (Îvp; c. i. urechile) A nu mai ciuli. 215-216 vtr (D. trape, obloane, supape etc.) A (se) închide. 217 vt A readuce un obiect sau o parte a acestuia în poziția inițială, de relaxare, de repaos. 218 vt (C. i. oameni) A elibera. 219 vt (Pfm; îe) A ~ (cuiva) frâu liber sau (pop) a ~ (pe cineva) în frâul său A permite cuiva să acționeze după propria voință. 220 vt (Pfm; îe) A mai ~ din cataramă A renunța la o serie din pretențiile sale. 221 vr (Rar; cf fr lâcher) A lansa. 222-223 vtr (D. legături) A (se) slăbi. 224 vr (D. organe, țesuturi etc.) A ieși din structura inițială. 225 vr (D. îmbrăcăminte) A atârna pe anumite porțiuni, modificându-și forma normală. 226 vr (D. îmbrăcăminte sau încălțăminte) A se lărgi. 227 vr (D. construcții) A se nărui. 228 vt (Pfm; îe) A ~ din preț A ieftini. 229-230 vt (Pfm; îe) A o ~ (ori a ~ ceva) mai ieftin (sau mai moale, mai domol, mai încet, înv, mai slab) (A nu exagera sau) a reduce din pretenții. 231 vr (Îae) A nu se pripi. 232 vt (Înv) A micșora durata unei pedepse. 233 vt (Îe) A ~ timp A amâna. 234 vt (C. i. vocea) A reduce din intensitate. 235 vt (Pfm; îlv) A ~ ancora A ancora. 236 (Îe) A ~ la apă A da drumul unui obiect plutitor pe suprafața apei. 237 vr A se scufunda. 238 vr (Pfm; îe) A se ~ la fund A nu se mai evidenția într-o activitate, într-o acțiune. 239 vr (D. aștri) A coborî spre linia orizontului. 240 vr (D. particule, substanțe etc.) A se depune. 241 vr (D. grupuri de oameni, armate etc. udp „asupra”) A se repezi. 242 vr A descinde. 243 vr (Îlv) A se ~ seara A se însera. 244 vr (Îlv) A se ~ întunericul A se întuneca. 245 vr (Îlv) A se ~ amurgul A amurgi. 246 vr (D. fenomene sau stări atmosferice) A se produce. corectat(ă)

arbitriu și arbitru, s.m. (înv.) hotărâre, judecată, voință; liber arbitr(i)u = libertatea voinței

*ARBITRU² sbst. 1 Voință, facultate de a hotărî asupra unui lucru ¶ 2 🦉 Liber ~, facultatea, putința de a lua vre-o hotărîre, călăuzit fiind numai de propria voință [fr. < lat.].

arbitru² sns [At: LM / V: (înv) ~riu / E: lat arbitrium] 1 Putere de hotărâre proprie omului. 2 (Flz; îs) Liberul ~ Libertatea omului de a hotărî după propria sa voință.

*ARBITRU¹ sm. 1 ⚖️ Persoană aleasă de două părți sau de tribunal pentru a hotărî asupra unei neînțelegeri dintre ele, asupra unei afaceri: arbitrii se vor numi de către părți prin act înscris, autentificat de tribunal (PR.-CIV.) ¶ 2 Care are deplină putere de a hotărî, de a judeca asupra unui lucru: a fi liber însemnează a fi singurul său ~ de ceea ce face și de ceea ce nu face (I.-GH.) [fr. < lat.].

liber³, ~ă [At: (a. 1741) IORGA, S. D. XII, 41 / V: (îvp) ~băr, (îvr) livăr, (îvr) liver a, av / Pl: ~i, ~e / E: lat liber, fr libre] 1 a (D. oameni sau comunități umane) Care se bucură de libertate (1) Si: (înv) liberat² (1), (îvp) slobod. 2 a Care nu depinde juridic, economic, politic etc. de altcineva. 3 a Care are drepturi politice și cetățenești depline. 4 a (D. popoare, state, orașe, instituții sau conducerea lor) Independent. 5 a (D. porturi) Care nu percepe taxe vamale pentru mărfurile importate, exportate sau aflate în tranzit. 6 a (Îvr) Eliberat. 7 a (D. oameni) Care nu este supus nici unei constrângeri. 8 a (Îe) A fi (sau, rar, a rămâne) ~ să ori (de) a ... A i se permite să ... 9 a (Îae) A avea posibilitatea de a... 10 a (Pex; d. facultățile, posibilitățile etc. ale oamenilor) Care este caracteristic unui om liber³ (2). 11 a (Pex) Care denotă libertate (1) de a acționa. 12 a (Pex) Care se manifestă fără opreliști. 13 a (D. oameni; îoc captiv) Care are drepturi juridice depline. 14 a (D. oameni; îoc captiv) Care nu este închis Si: neînchis, neîntemnițat, (îvp) slobod. 15 a (Rar; d. perioade de timp) Lipsit de privațiune. 16 a (D. acțiuni) Care poate avea loc. 17 a (Îs) Traducere ~ă Traducere care redă conținutul originalului fără a urma riguros forma acestuia. 18 a (Îs) Versuri ~e sau, prin sinecdocă, vers ~ Versuri care nu respectă canoanele clasice obișnuite (rimă, măsură, ritm). 19 a (Îs) Intrare ~ă Intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. 20 a (La unele jocuri sportive cu mingea; îs) Lovitură ~ă Lovitură acordată unei echipe drept recompensă pentru o greșeală comisă de echipa adversă. 21 a (Îs) Profesiune (sau, rar, profesie) ~ă Profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu, fără să fie angajată permanent într-o instituție. 22 a (Îs) ~ă cugetare Opinie proprie, lipsită de constrângeri. 23 a (Îs) ~ă practică Exercitare a unei profesiuni pe cont propriu. 24 a (Nav; îas) Permisiune de a manevra un vas în raza unui port și de a avea contact cu țărmul. 25 a (Îs) ~ consimțământ Manifestare, fără constrângere, a adeziunii. 26 a (Îs) ~ arbitru Libertate (1) de a acționa după propria voință. 27 a (Îc) ~ profesionist Persoană care exercită o profesiune pe cont propriu, fără a fi angajat într-o întreprindere sau instituție. 28 a (Rar; îc) ~-pansism Opinie proprie. 29 a (Îlav; în legătură cu semnele de circulație feroviară) Pe ~ Indicând permisiunea de a trece. 30 a (Îe) A da frâu (sau, rar, drum) ~ A permite să acționeze. 31 a (Îae) A favoriza. 32 a (Urmat de un substantiv de care se leagă prin pp „de”) Lipsit de ... 33 a (Urmat de un substantiv de care se leagă prin pp „de”) Care se poate desfășura nestingherit. 34 a Care nu este supus unor dispoziții restrictive. 35 a Cu forme sau manifestări variate. 36 a Lipsit de constrângeri și limite artificiale. 37 a Fără reguli limitative Si: arbitrar. 38 a (Reg) Permis. 39 a (Rar; d. abstracte) Produs de rațiune fără a lăsa să se întrevadă legătura cu realitatea. 40 a Care oferă posibilitatea de a merge, de a trece etc. fără piedici Si: accesibil. 41 a Care poate fi frecventat fără restricții. 42 a (D. căi de comunicație) Care este accesibil pentru trecerea oricui, fără restricții impuse de un stat sau fără pericole. 43 a Ușor de parcurs. 44 a (D. construcții sau părți ale lor) Lipsit de perete, ușă etc. 45 a (Pex) Cu posibilitatea de a comunica cu altceva Si: deschis. 46 a (D. corpuri sau părți ale lor) Care nu este fixat de ceva și se poate mișca. 47 a (D. elemente chimice, particule etc.) Care nu se află într-o combinație sau relație cu alte elemente sau particule. 48 a Fără relații cu altceva Si: izolat. 49 a (D. corpuri) Supus forței gravitaționale. 50 a (D. corpuri) Fără sprijin. 51 a (Fiz; îs) Cădere ~ă Mișcare uniformă accelerată a corpurilor ce cad în vid sub acțiunea gravitației^[1]. 52 a (Fig; d. oameni; îla) În cădere ~ă Degradat. 53 a Care este lipsit de artificialitate, de elemente nefirești. 54 a Care se poate manifesta sau reacționa nestingherit Si: armonios, firesc, natural, ușor. 55 a (Îs) Desen ~ Desen efectuat fără ajutorul instrumentelor tehnice. 56 a (Îs) Aur ~ Aur în stare neprelucrată, provenit din filoane compacte. 57 a (Înv; îs) Arte ~e Arte liberale (4). 58 a (Îs) Stil indirect ~ Stil prin care se exprimă ideile și sentimentele cuiva ca și cum cel care le relatează s-ar identifica, în anumite momente, cu persoana căreia acestea îi aparțin. 59 a (Îlav) Cu ochiul ~ (sau cu ochii ~i) Fără ajutorul unui instrument optic. 60 a (D. unele probe sportive) Lipsit de restricții speciale. 61 a Nestăpânit de o forță umană exterioară Si: lejer, nedirijat. 62 a (Fig; d. aer) Curat. 63 a (Reg) Fără pază. 64 a (D. oameni) În largul lui Si: degajat, jovial, natural, nestingherit. 65 a (D. oameni; dep) Care nu respectă limitele bunei-cuviințe. 66 a (Prt) Libertin. 67 a (Rar; îlav) La ~ Cu posibilitatea de a acționa în voie Si: nestingherit. 68 a (Îe) A avea mână ~ă (sau câmp ~) A dispune în mod absolut de posibilitatea de a face ceva. 69 a (Îae) A avea permisiunea de a face ceva. 70 a Necontrolat. 71 av (Îe) A vorbi ~ A ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text. 72 av (Îae) A spune deschis ceea ce gândește Si: a fi sincer. 73 av (Îae) A vorbi obscen. 74 av Pe de rost. 75 a (D. mâini; pex d. părți ale corpului) Care se poate mișca fără a fi împiedicat de ceva. 76 a (D. animale) Care trăiește în mediul natural propriu. 77 a Care se poate deplasa pe propriile membre, prin forța proprie a organismului. 78 a (D. oameni) Care nu are obligații sau datorii față de altcineva. 79 a (D. oameni) Care momentan nu este antrenat într-o activitate Si: disponibil, neangajat. 80 a (D. oameni) Necăsătorit. 81 a (D. oameni) Care nu este îndrăgostit. 82 a (Reg; d. oameni) Sănătos. 83 a (Îlav) Sub cerul (sau sub cer) ~ Într-un loc descoperit Si: afară. 84 a (Îlav) În (la sau, rar, spre) aer ~ În mijlocul naturii Si: afară. 85 a (D. scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat Si: disponibil, gol. 86 a Nefolosit. 87 a (D. posturi) Vacant. 88 a (D. terenuri) Care nu intră în proprietatea cuiva. 89 a (D. terenuri) Care este în afara puterii unei autorități opresive. 90 a (D. locuri, suprafețe limitate) Care nu este ocupat de un obiect sau de o persoană Si: gol. 91 a (Reg; d. cer) Senin. 92 a (D. terenuri) Care se întinde pe o mare suprafață și care este lipsit de vegetație înaltă. 93 a (D. perioade de timp) Care este în afara obligațiilor (profesionale) obișnuite. 94 a (D. perioade de timp) De care se poate dispune după bunul plac. 95 sn (Îe) A fi (sau a avea) ~ A se afla în afara obligațiilor profesionale pe o perioadă de timp. 96 sn (Îae) A dispune de timpul propriu. 97 a (Chm; îs) Atom ~ Care nu este atras de nici un nucleu. 98 i Cuvânt cu care se anunță că o acțiune, un proces etc. poate începe. 99 a (D. gesturi, purtări, cuvinte etc.) Necuviincios. 100 a (D. gesturi, purtări, cuvinte etc.) Grosolan. 101 av Fără prejudecăți. corectat(ă)