1497 de definiții conțin toate cuvintele căutate (cel mult 200 afișate)
Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: de
CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = A pretinde că ghicește viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. ◊ Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.
DECAR ~i m. 1) Unitate de măsură a suprafeței egală cu zece ari. 2) (la cărțile de joc) Carte marcată cu zece semne de aceeași culoare. /<ngr. dekári
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
atu (-uuri), s. n. – 1. (La cărțile de joc) Cartea cu cea mai mare valoare. – 2. (Arg.) Bani, biștari. – Var. ata. Fr. atout, cf. ngr. τò ἀτού. Var. (pl. atale) nu este, cum afirmă DAR, „o formă romînizată” din fr., ci der. de la pl. grec. Pentru uzul argotic, cf. Graur, BL, V, 222.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
DONĂ s. f. 1. distribuire a cărților de joc. 2. cărțile de joc distribuite jucătorilor. (< fr. donne)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
a juca cartea cea mare expr. a profita de o șansă care poate modifica radical viața cuiva.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
1) bat, bătut, a bate v. tr. (lat. battúere, pop. battére, it. báttere, pv. batre, fr. battre, sp. batir, pg. bater). Lovesc, daŭ loviturĭ: a bate calu cu biciŭ. Fac să intre lovind: a bate cuĭe, parĭ. Formez lovind: a bate feru, monetă. Dansez: a bate hora, brîu. Bătăturesc, umblu mult, străbat: a bate drumurile, văile. Înving: a-ĭ bate pe dușmanĭ. Atac, asediez (vechĭ): a bate o cetate. Luminez, arunc lumină: mă bate soarele în față. Sun: ceasornicu bate treĭ ore. Amestec: a bate oŭă. Suflu: mă bate vîntu. Stric, vatăm: bruma bate viile. Pedepsesc: bate-ĭ, Doamne, pe ceĭ răĭ. (Adeseori în blesteme serioase: bată-te Dumnezeŭ; saŭ în glumă: bată-te norocu; bată-l să-l bată, blestem maĭ mult glumeț). V. intr. Ciocănesc, izbesc: a bate la ușă (saŭ în) ușă. Arunc lumina: bate luna pintre ramurĭ. Suflu: bate vîntu. Latru: bat cîniĭ la om. Palpit: îmi bate inima. Ud, izbesc: bate ploaĭa, grindina; rîu bate’n mal. Ajung, străbat: pușca bate departe. Am reflexe, mă apropiĭ de: un alb care bate în galben. Am înclinațiune saŭ afecțiune: cel căruĭa-ĭ plac lucrurile dulcĭ nu prea bate cu vinu. V. refl. Mă lupt: Romaniĭ S’au bătut cu Cartaginejiĭ. Mă clatin, mă agit: mi se bate inima de frică. Mă ating, mă izbesc: ramurile se bat unele de altele de vînt. A se bate (despre caĭ), a se împreuna p. reproducere. Bat podurile (stradele. V. pod), drumu, pavaju, umblu haimana. Bat măsura (în muzică), o însemn. Bat toba (fig.), divulg. Bat cărțile, joc în cărțĭ (Mold.). Bat șaŭa ca să priceapă ĭapa, fac aluziune. Bat cîmpiĭ, aberez, aiurez. Bat cuĭva capul, importunez, plictisesc cu vorba. Soba bate la cap, emite acid carbonic, care produce durere de cap. Bate la ochĭ, atrage atențiunea (propriŭ și fig.). Bat putineĭu, fac unt. Bat mingea, joc mingea. Bat berbeciĭ, îi jugănesc. Bat în coarda cuiva, vorbesc cum îĭ place luĭ. Mă bate gîndu saŭ mă bat cu gîndu, mă gîndesc să fac. Bat din buze, rămîn fără cele necesare și simt lipsa lor. Dă-țĭ, popă, pinteniĭ și bate ĭapa cu călcîĭele, ajută-l pe altu că să n’ai tu la nevoie cele necesare. Îmĭ bat capu cu ceva, mă gîndesc la ceva, mă ocup adînc de ceva. Îmĭ bat joc. V. joc. A bate în tobă (Trans.), a vinde la mezat, la licitațiune, a vinde cu toba.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*atú și atúŭ n., pl. atuurĭ (fr. atout d. à tout, p. tot, p. toate). La joc, carte de coloare care le taĭe și le bate pe cele-lalte. V. coz, tronf.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cárte f., pl. cărțĭ (lat. charta, it. pv. sp. pg. carta, fr. charte. V. cartă). Volum compus din foĭ tipărite saŭ și scrise: dicționaru e un fel de carte. Carte de aur, care cuprinde numele oamenilor iluștri. Carte de citire saŭ de lectură, carte pe care eleviĭ din școală o citesc numaĭ, dar n’o învață pe de rost. Învățătură, studiŭ. A învăța carte, 1) a învăța să citeștĭ și să scriĭ (intr.), 2) a-l învăța pe altu să citească și să scrie (tr.). A ști carte, 1) a ști să citeștĭ și să scriĭ, 2) a fi om învățat. A merge, a umbla la carte, a te duce la școală, a o frecŭenta. A te lăsa de carte, a părăsi studiu. Diviziune, parte a uneĭ cărțĭ (tradus după lat. liber, ceĭa ce pe rom. e maĭ bine zis parte). Vechĭ. Scrisoare (Trans. Pop.). Document, act, adeverință. A avea carte la mînă, a poseda acte (Vechĭ și pop.). Carte de judecată, sentență judecătorească, de unde vine și expresiunea: Aĭ carte? Aĭ parte, adică că „dacă aĭ act la mînă, aĭ drepturĭ asupra uneĭ moșiĭ”, ĭar azĭ ca „dacă aĭ carte (învățătură), eștĭ fericit”. Un mic carton cu figurĭ care formează o serie de 52 de cartoane numite cărțĭ de joc. (V. maslă). O păreche, un rînd de cărțĭ de joc saŭ (maĭ rar) un joc de cărțĭ, o serie de 52 de aceste cărțĭ. A juca la (saŭ în) cărțĭ, a juca cărțĭ saŭ (maĭ ales cînd e obiceĭ) a juca cărțile, a perde timpu în diferite jocurĭ care se fac cu aceste cărțĭ. A face cărțile, a le amesteca. A tăĭa cărțile, a le despărți în 2-3 grămezĭ schimbînd ordinea lor ca să fiĭ maĭ sigur că cel ce le-a amestecat nu te va înșela punîndu-le cum ĭ-a plăcut luĭ. A da cărțile, a le împărți. A da în cărțĭ saŭ cu cărțile, a gîci, a prezice viitoru pin cărțĭ de joc. A da cărțile pe față, a spune tot, a nu ascunde nimica. A juca ultima carte, a face o ultimă încercare ca să scapĭ de o primejdie. Cărțile sapiențiale, V. sapiențial. Cărțile sibiline, V. sibilin. Carte galbenă, albă, albastră, verde, portocalie, carte cu documente diplomatice (după colecțiunea de documente diplomatice care se distribuĭa parlamentuluĭ în Francia și care se numea carte galbenă, după coloarea scoarțelor eĭ). Cartea de aur, un registru în care, la Veneția, eraŭ scrise cu litere de aur numele tuturor familiilor nobile. Fu distrusă la 1797 în timpul războaĭelor Italieĭ. Cartea roșie, registru secret al cheltuĭelilor particulare al luĭ Ludovic XV și XVI al Franciiĭ și care se compunea din treĭ marĭ volume legate în marochin roș. Fu regăsită, după evenimentele de la 10 Aŭgust, într’un cabinet secret al casteluluĭ de la Versailles și publicată în parte din ordinu Convențiuniĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) joc, a jucá v. intr. (lat. jǒcare, cl. jocari, a glumi, a te juca; it. giocare, pv. jogar, fr. jouer, sp. jugar, bg. jogar. – Joc. jocĭ, joacă, jucăm, jucațĭ; jucam, jucasem!; să joace; jucînd). Petrec, mă amuz: copiiĭ joacă la coroană, la bile, oameniĭ joacă (saŭ: în) cărțĭ, pe banĭ la șah, la popice. Dansez: joc la horă. Mă mișc cu vioicĭune: acestuĭ hoț îĭ joacă ochiĭ după furturĭ (caută să fure). Mă mișc și vorbesc pe scenă: acest actor joacă bine. Merg izbind din picĭoare: calu joacă. V. tr. Petrec, mă amuzez: joc cărțile, joc concina. Întrebuințez la jocul de cărțĭ: joc o carte norocoasă. Perd la jocul de cărțĭ: acest om șĭ-a jucat toată averea. Expun, risc: îmĭ joc vĭața. Reprezent pe cineva pe scenă: acest actor îl joacă bine pe Hamlet. Păcălesc, înșel, întrebuințez cum vreaŭ: ferește-te de acest șarlatan, că te joacă ca pe-o păpușă. Dansez: joc o horă, un vals. Conduc, port la dans, dansez: le-a jucat pe toate fetele. A juca pe cineva pe degete, a-l mișca cum îțĭ place ție, a-l avea în puterea ta. V. refl. Mă amuzez, petrec: copiiĭ se jucaŭ pe ĭarbă, se jucaŭ de-a hoțiĭ, de-a soldațiĭ. Îs foarte priceput în: el se joacă cu algebra, Napoleon se juca cu războaĭele. Glumesc, șăguĭesc, tratez fără frică: nu te juca cu calu, că te trîntește. Fig. A te juca cu focu, a umbla fără atențiune cu focu (cu periculu). A te juca cu baniĭ, a poseda mulțĭ banĭ și a-ĭ cheltuĭ fără grijă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
jucătoríe f. Acțiunea de a juca cărțile orĭ alte jocurĭ de noroc orĭ de combinațiune: în casa asta e mare jucătorie de cărți. V. cartoforie.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ageamiu a. 1. începător, novice, fără experiență: vestitul ageamiu OD.; 2. nepriceput (mai ales la jocul cărților): scoteau din brâu câte o pereche de cărți... și spălau pe ageamii de parale GHICA. [Turc. ADJAMI, ignorant, nedibaciu, lit. persan, adică străin de limba arabă].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
bàsta! int. 1. destul! ajunge! (la jocul cărților); 2. în genere, destul: basta-i, de acum s’a mântuit! CR. [It. BASTA, printr’un intermediar grec modern].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
fante m. 1. una din figuri în jocul cărților; 2. fig. tânăr înfumurat: fanți de provincie. [It. FANTE, printr’un intermediar grec modern].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
faraon m. 1. porecla țiganilor pe cari poporul îi crede originari din Egipt (v. ighiptean); 2. un fel de joc în cărți, la fel cu stosul: și-a pierdut starea în cărți jucând faraonul AL. ║ a. se zice de o varietate de pere: pere faraoane. [Dela Faraon].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cordea f. Mold. 1. panglică; 2. tenia; 3. un fel de joc în cărți: juca parola sau cordeaua AL. [It. CORDELLA, printr’un intermediar grec modern].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cupă f. 1. vas de băut: fiarbă vinul ’n cupe, spumege pocalul EM.; 2. vas de lemn cu care se ia zerul din putineiu (la stâne): ciobanii mulg oile în cupe și găleți; 3. aripa unei mori de vânt; 4. figură roșie în jocul cărților: rigă de cupă; 5. Bot. cupa vacei, un fel de volbură care crește pe lângă garduri (Convolvulus silvanicus). [Lat. CUPPA].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CARTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = document (în formă de caiețel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare) indicând numele (profesia, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A (-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (disperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = a ghici viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MAZETĂ, mazete, s. f. (Franțuzism rar) Persoană nepricepută la jocul de cărți (la alte jocuri de noroc, p. ext. la sport etc.). V. ageamiu. Joci cărți și rîd toți de tine ca de o mazetă. CARAGIALE, O. II 127.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MĂSLUIT, -Ă, măsluiți, -te, adj. 1. (Despre cărțile de joc) însemnat pe dos spre a da posibilitatea de a înșela la joc. Cărțile cu care ți-a cîștigat erau măsluite. BOLINTINEANU, O. 399. Mă paște bine norocul cărților. – Să giuri că-s măsluite. ALECSANDRI, T. I 160. 2. Fig. Fals, ticluit astfel încît să înșele pe alții. A umblat cu vorbe măsluite și ne-a lăsat să-l credem tovarăș. GALAN, Z. R. 24. Am intrat prostește într-un joc neghiob, murdar și... măsluit. CAMIL PETRESCU, T. II 304.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TACÎM, tacîmuri, s. n. (Cu sens colectiv) 1. Serviciu de masă complet (farfurie, cuțit, furculiță, pahar, șervet etc.) care se așază de obicei în dreptul fiecărui mesean; (prin restricție) totalitatea obiectelor de metal (lingură, linguriță, furculiță, cuțit) de care se servește o persoană cînd mănîncă. O cană pentru apă și o lingură de lemn alcătuiau tacîmul fiecărui pacient. CĂLINESCU, E. 404. El... se gîndea în vremea aceasta că la București îl așteaptă un singur tacîm în capul unei mese prea lungi. C. PETRESCU, A. 293. Era singur la o masă cu vreo zece tacîmuri. VLAHUȚĂ, O. AL. II 39. ♦ Serviciu de masă. Tu ești ca un tacîm de porțelan de modă nouă: dacă-l lovești, se sfarmă. SADOVEANU, O. VIII 47. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operații, împrejurări etc. sau specifice unei anumite îndeletniciri. V. garnitură, echipament, dichis. În coșul umplut cu fîn, aveam tot tacîmul nostru de vînătoare. SADOVEANU, O. L. 16. O sobă oarbă, dasupra căreia era pusă o tavă cu tacîmul dulceții și al cafelei. FILIMON, C. 265. ♦ (Uneori determinat prin «de cai») Harnașament. Și l-au suit pe cal cu tacîm de argint, înflorit cu țarțamuri. SADOVEANU, D. P. 81. Întrebai fără sfială într-una de zile zicîndu-i: de ce nu aveți tacîmuri de cai, cu care se înlesnește omul foarte mult la călărie? GORJAN, H. II 47. 3. (Mai ales la pl.) Acareturi. Au văzut un om foarte bogat, cu o casă mare, cu tacîmuri multe pe lîngă casă, vite multe-n ocol și altele. SBIERA, P. 155. 4. (Adesea determinat prin «de lăutari») Taraf. Cînd boierul întindea masă mare... chema tacîmul curții ca să desfăteze pe mosafiri. GALACTION, O. I 69. După dînșii pășeau cîteva tacîmuri de lăutari și țigani, trăgînd din alăutele lor. ISPIRESCU, M. V. 43. 5. (Peiorativ; în legătură cu oamenii) Categorie, soi, fel; poamă. El și prietenul său, tacîm ca el, trăiau cu două surori din Plumbuita. PAS, Z. I 208. Ce-a zice bărbatul d-tale? – Nimic; oi pretexta că-s bolnavă, și cît i-oi lăsa bani de jucat cărțile, a închide ochii. – Așa?... De ăst tacîm e? ALECSANDRI, T. 1686. 6. (Învechit) Cortegiu, alai, suită. (Fig.) Iară pe fețele altora se vedea cît de colo zugrăvite sărăcia, lipsa, neaverea, cu tot tacîmul lor de neajunsuri. ISPIRESCU, la DDRF.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TRUPĂ, trupe, s. f. 1. Unitate de militari în termen. O dată cu muzica... a pornit și trupa. SAHIA, N. 119. Nimeni n-are voie să iasă din sat fără voia ofițerului care rămîne aici cu trupa. REBREANU, R. II 241. ♦ (Numai la pl.) Unitate militară, forțe armate ale unei țări; armată, oaste. Încă de cu noapte trupele veniseră... și se așezaseră în ordinea în care aveau să defileze peste cîteva ore. STANCU, U.R.S.S. 49. Trupele au fost puse subt conducerea colonelului. SADOVEANU, N. F. 121. 2. Colectiv de actori al unui teatru (al unui circ etc.); grup de actori care joacă aceeași piesă. Seara, la teatru, am asistat la un spectacol. Se juca o operetă de către o trupă în turneu. STANCU, U.R.S.S. 198. Și-a alcătuit o trupă de amatori și a început să joace. SADOVEANU, E. 68. Juca cu trupa lui proprie în provincie o melodramă. CARAGIALE, O. III 14. Am plecat din București ca să-mi completez trupa în provinție. ALECSANDRI, T. I 283. ♦ (Glumeț) Grup. Mîine dimineață ieșim toată trupa la plimbare. C. PETRESCU, C. V. 12. Intrai în sala unde se joacă cărți, tîrînd după mine trupa zgomotoasă. BOLINTINEANU, O. 393.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Sânmedru, (Sâmedru, Sumedru) – (rel.) 1. Sărbătoare creștină (26 octombrie). În sâmbăta de Sânmedru, numită și sâmbăta morților, în unele localități din Țara Maramureșului, au loc parastase în cimitire: „S-aprindeau lumânări la morminte. Înainte se aprindea un foc mare în cimitir și, de la focul acela, își aprindeau oamenii lumânările. În jurul focului stau oamenii bătrâni, vorbeau și jucau cărți” (Corpusul folclorului, cf. Bilțiu, 2010: 42). „Pomenile să fac pă morminte. Pun pă morminte un colac și-o oiagă cu vin și cu acela ridică paos” (idem). 2. Ziua de Sânmedru este dedicată Sf. Dumitru. Marele mucenic Dumitru a fost un martir creștin, care a trăit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian, în cetatea Tesalonic (sec. al III-lea). A fost martirizat în jurul anului 306, ca sfânt militar. – Din sânt „sfânt” + Dumitru (MDA); cf. lat. Sanctus Demetrius (DER).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
bibliotecă sf [At: (a. 1828) URICARIUL VII, 181/ V: ~tică / A: -otecă / P: ~bli-o~ / Pl: ~eci / E: fr bibliotheque, lat bibliotheca] 1 Dulap sau mobilă cu rafturi pentru ținut cărți. 2 Încăpere în care se păstrează și se citesc cărți. 3 Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. 4 Instituție care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 5 (Fig; îs) ~ ambulantă Persoană care are cunoștințe vaste. 6 (Îm; înv; șîs -ca Grimaud după numele unei forme de cărți de joc) Cărți de joc. 7 Nume dat unei serii de cărți cu caractere comune, publicate de aceeași editură.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
lepăda [At: COD. VOR. 2 44v/3 / V: (pop) lăp~ / Pzi: lepăd, leapăd, (pop) lapăd / E: pbl ml lapidare] 1 vt (D. oameni; c. i. lucruri, substanțe etc.) A arunca ceva inutil, fără valoare, dăunător, neplăcut etc., renunțând la el pentru totdeauna sau pentru o perioadă de timp Si: a azvârli. 2 vt A lăsa ceva din mână. 3 vt (Îe) A ~ armele A înceta o luptă Si: a se preda. 4 vt (La jocul de cărți) A scoate din joc cărțile de o anumită culoare. 5 vt (D. oameni, c. i. obiecte vestimentare, ornamentale sau încălțăminte) A scoate de pe sine Si: a descălța, a dezbrăca. 6 vt (Îlv) A-și ~ potcoavele A muri. 7 vt (Îe) A-și ~ masca A-și dezvălui adevăratul caracter. 8 vt (Îae) A-și arăta adevăratul scop. 9-10 vtr (Pop) A renunța la respectarea unei tradiții vestimetare, a unui obicei tradițional etc. 11-12 vtr (Pop) A renunța la o ocupație, o demnitate, un rang social etc. 13-14 vtr (Pop) A înlătura un rău fizic sau moral. 15-16 vtr (Pop) A nu mai avea un anumit sentiment, o anumită stare sufletească neplăcută sau nocivă. 17-18 vtr (Pop) A se stăpâni de a mai avea o stare, un sentiment plăcut sau benefic. 19 vr (Rel; îe) A se ~ de păcate (sau a-și ~ păcatele) A se mântui. 20 vr (Rel; îe) A se ~ de sine A-și părăsi condiția individualistă a vieții materiale și a se dedica ascezei. 21 vr (Îae) A-și pierde identitatea individuală, națională etc. 22-23 vtr A renunța la un obicei prost. 24 vt (C. i. viața, sufletul, zilele etc.) A muri. 25-26 vtr (D. oameni) A se dezice de o anumită acțiune sau de rezultatul acesteia. 27 vr A înceta realizarea unei activități. 28 vr A refuza de a mai face ceva. 29 vt (Pop; c. i. un lucru sau o ființă) A împinge într-o parte Si: a înlătura, a scoate. 30-31 vri (Înv; c. i. perioade de timp) A se pierde sau a face să dispară. 32-33 vtr A-și pierde o credință religioasă, un ideal etc. 34-35 vtr (Îe) A (se) ~ (de) lege(a) (lui Hristos sau mea, ta etc. ori creștinească) A trece de la religia creștină la o altă religie. 36-37 vtr (Înv) A respinge o lege juridică sau un codicil, o prevedere, un articol etc. al unei legi. 38-39 vtr (Înv) A nu mai respecta o învoială, o înțelegere, o tocmeală, un angajament, o convenție socială, un pact politic. 40 vta A avea puterea, capacitatea de a refuza. 41-42 vtr (Înv) A renunța la un drept legal etc. 43 vt (Înv) A nu mai ține cont de ceva. 44 vt (Înv) A nu mai menționa ceva. 45 vt (Îvp) A elimina un element dintr-un anumit cadru, dintr-o anumită ordine, desfășurare, dintr-un întreg. 46 vt (Îvp) A exclude un fapt de cultură sau un element lingvistic. 47 vt (Rel; înv) A excomunica. 48-49 vtr A părăsi pe cineva la nevoie, într-un moment dificil. 50-51 vtr A se despărți de cineva aflat într-un moment de decădere fizică sau morală Si: a repudia. 52 vt (Rel; d. divinitate; udp „de la fața ta, lui etc.”) A nu-și mai exercita forța ocrotitoare Si: a îndepărta. 53 vt (Îlv) A ~ (pe cineva) pe drumuri A alunga. 54 vt (Îal) A abandona. 55 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) sorții A lăsa la voia întâmplării. 56 vt A duce pe cineva cu forța într-un loc, părăsindu-l acolo. 57 vt (Înv) A izgoni pe cineva. 58 vt (Înv; îe) A ~ la pat (pe cineva) A distruge pe cineva fizic și moral. 59 vt (Înv; îae) A îmbolnăvi pe cineva. 60 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) din credință A forța pe cineva să părăsească religia creștină. 61 vr (Înv) A renunța la o relație cu o rudă, un prieten, cu o persoană subordonată social Si: a renega, a trăda, a vinde. 62-63 vr (Rel; îe) A (nu) se ~ de Hristos sau a (nu) (se) ~ pe (ori, înv, pre) (de ori de la) Dumnezeu sau, înv, a ~ Hristosul său A (nu) renunța la credința sa. 64-65 vr (Îe) A (nu) se ~ de Satana sau dracul, diavolul, Ucigă-l toaca (ori crucea) A (nu) alunga de la sine orice ispită, orice gând sau fapt rău. 66 vt (Înv; c. i. patria, națiunea etc.) A trăda. 67 vt (Înv; c. i. patria, națiunea) A renega. 68-69 vtr (Îvp) A (se) elibera de o formă de manifestare a unei stări sociale văzute ca opresive. 70-73 vtr (D. oameni; cu determinări ca „lumea”, „cele lumești”, „cele trecătoare”) (A renunța la avantajele sau elementele materiale, sociale etc. ale vieții și) a se călugări. 74 vr (Înv) A se apăra împotriva unei acuzații, critici, a unui neadevăr etc. 75 vr (Înv) A se feri de un anumit fapt, de o anumită acțiune etc. 76 vt (Înv) A spune ceva cuiva Si: a rosti. 77 vt (Înv) A da cuiva o anumită dispoziție. 78 vt (Înv) A certa pe cineva. 79 vt (Îvp) A dezvălui gândurile, ideile etc. 80 vt (Pfm) A-i da cuiva o lovitură fizică Si: a lovi, a pocni. 81 vt (Îvp) A arunca cu ceva asupra cuiva. 82 vt (D. forța divină) A provoca în mod punitiv o nenorocire, un necaz. 83 vr (Înv) A se năpusti undeva Si: a se arunca. 84 vt (D. femelele mamiferelor și d. femei) A naște înainte de termen un făt mort Si: a avorta. 85 vt (Pop; pex) A naște. 86 vt (D. pești) A depune icrele. 87 vt (Pop) A voma. 88 vt (Pop) A scuipa. 89 vt (D. animale) A năpârli. 90 vt (Pan; d. oameni) A se tunde. 91 vt (Fig; pan; d. plante) A-și scutura semințele. 92 vt (Îe) A nu fi ~at încă mucii de la nas A fi încă prea tânăr și lipsit de experiență. corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
relansa [At: ALEXI, W. / Pzi: ~sez / E: fr relancer] 1 vt (Rar) A stârni vânatul Si: a hăitui1 (2). 2 vz (La jocul cărți) A mări miza. 3 vt A arunca înapoi mingea (la jocul de tenis). 4 vt (C. i. activități economice, campanii publicitare etc.) A lansa din nou.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
popă1 sm [At: CORESI, EV. 6 / V: (înv) pop, (reg) poapă (Pl: poape) sf / G-D: ~pii, (înv) ~pei / Vc: ~, ~po / Pl: ~pi / E: slv попъ, slv попа] 1 (Pfm) Preot. 2 (Pfm; îe) A plăti ca ~pa A plăti sigur și până la ultimul ban. 3 (Pop; îlav) Ca fuiorul ~pii Inutil. 4 (Pop; îlv) A da ortul (sau pielea, reg, hâștioaga) -pii ori (reg) a-i zice ~pa pe (sau de) cap sau a-i cânta ~pa (la pat ori aghiosul) A muri. 5 (Pop; îe) A-i ședea ~pa la cap A fi pe moarte. 6-7 (Pfm, îe) A (i) se duce (sau a-i merge cuiva) vestea (reg buhul) ca de ~ tuns (A se face sau) a produce mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. 8 (Pfm; îae) A stârni mare vâlvă cu o faptă neobișnuită. 9 (Pfm; îe) A-i fi (cuiva) ~ A domina pe cineva. 10 (Pfm; îae) A tempera pe cineva. 11 (Pfm; îae) A face pe cineva inofensiv. 12 (Pfm; îae) A învăța minte pe cineva. 13 (Pfm; îae) A rezolva o situație dificilă. 14 (Pfm; îe) A-și găsi ~pa A-și găsi nașul. 15 (Îcn; îe) A călca pe ~ A da semne de seriozitate, ispirând încredere. 16 (Pfm; îae) A face pe grozavul. 17 (Pfm; îe) A se uita (la cineva) ca dracul la ~ A se uita urât la cineva 18 (Pfm; îe) A se ține după cineva ca dracul după (sau de) ~ A se ține pretutindeni după cineva. 19 (Pfm; îe) A fugi ca de ~ tuns A evita pe cineva. 20 (Pfm; îe) A trăi ca dracul cu ~pa A nu se înțelege cu cineva. 21 (Reg; îe) A fi botezat de un ~ beat A fî nebun. 22 (Pfm; îe) A avea burtă de ~ A fi foarte gras. 23 (Pfm; îae) Se spune despre un om care mănâncă foarte mult. 24 (Reg; îe) Vorbă de ~ ostenit Flecăreală. 25 (Îvr) Femeie cu funcție de preot. 26 (Reg; la dansul popular călușarii) Călușar care, în unele regiuni, poartă pe cap un potcap de hârtie și execută singur unele figuri ale jocului. 27 Carte de joc, având imprimată, pe una din părți, o imagine asemănătoare cu a unui preot (1) Si: rege, rigă, (înv) crai. 28 (Îs) ~pa prostul Joc de cărți în care pierde jucătorul care rămâne cu popa1 (26). 29 (Reg, îcs) Uite ~pa, nu e ~pa Joc de cărți în care jucătorii fac să apară și să dispară popa1 (26). 30 (Pfm; îe) A umbla cu uite ~pa, nu e ~pa A umbla cu șmecherii. 31 (Pfm; îae) A fi foarte inconsecvent. 32 (Reg; îs) ~pa Ianuș Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 33 Cea mai mare și mai valoroasă piesă la jocul de popice, în jurul căreia sunt așezate, într-o anumită ordine, celelalte piese. 34 (Reg) Persoană care servește mingea la oină. 35 (Reg; îcs) De-a ~pa De-a pietricelele. 36 (Mol) Post3. 37 (Mol; d. alimente; îla) De ~ De post3. 38 (Mol; d. zile, săptămâni; perioade; îal) În care se postește. 39 (Iht; reg) Zglăvoacă (Cottus gobio). 40 (Ent; reg) Cosaș (Lacustra cantans). 41 (Ent; reg) Grângoașă (Gymnopleurus pilularius). 42 (Ent; reg) Bărbătuș al unei insecte, pe care copiii îl înfig într-un băț ca să zbârnâie, la jocul zbârnâitoarea. 43 (Ent; reg; îc) ~pa-țiganilor Greier de câmp (Gryllus campestris). 44 (Bot; reg; lpl) Zbârciog (Morchella esculenta). 45 (Bot; reg) Crăiță (Tagetes erecta).46 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
MAZÉTĂ s. f. Jucător prost, neîndemînatic (mai ales la jocul de cărți). Greșeală nu se încăpea la joc; de altfel vinovatul era pus în rîndul mazetelor. GANE, N. III, 165. Joci cărți și rîd toti de tine ca de o mazetă. CARAGIALE, O. I, 227. - Pl. : mazete. – Din fr. mazette.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Aut Caesar, aut nihil (lat. „Ori Cezar (împărat), ori nimic”) – cum s-ar zice pe românește: „ori Stan, ori căpitan”. Se întrebuințează atunci cînd vrei să spui, într-o formă mai hotărîtă, că joci cartea cea mare: „ori sînt totul, ori mai bine nimic”. Deviză a oamenilor foarte ambițioși; paternitatea expresiei este atribuită faimosului Cezar Borgia, cardinal și om politic italian, care și-a bizuit faima și puterea pe un nesfîrșit lanț de crime, de trădări și nelegiuiri perfide (la începutul secolului al XVI-lea). IST.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
MĂRGINÍT, -Ă adj. 1. Care are anumite limite, margini. Întunerecul domnește mai ales înăuntrul spațiilor mărgenite. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 24. 2. (Învechit) Definit, precis, exact. (Adverbial) „Nu ar fi zis cu neadeverință: ”Altul oarecarele norod". Ci ar fi zis adeverit și mărginit: vlahii sau dachii. MAIOR, IST. 144/12. 3. Redus, restrîns, limitat. Trebuințele lui sînt mărginite și puține. MARCOVICI, D. 137/19. Jucau cărți, fumînd din niște lulele puturoase un tutun ce făcea nesuferită atmosfera ș-așa atît de mărginită a mansardei. EMINESCU, G. P. 45. Eram foarte mărginiți în mijloace. MILLE, V. P. 164. 4. (Despre oameni) Care are o putere de înțelegere limitată, redus, prost; (despre mintea sau manifestările oamenilor) care arată sau trădează posibilități limitate de judecată, de înțelegere ; lipsit de agerime, de profunzime. Ca un fiu slab și cu înțelegere mărginită, îndrăznesc a depune în sînul tău dorințele mele. MARCOVICI, D. 7/2. Spirit mărginit, inimă seacă de orice simțămînt. BOLINTINEANU, O. 419. M-am resignat să trec drept cel mai mărginit și mai bucher dintre toți colegii. GALACTION, O. 14. Din cauza inteligenței lor mărginite, oamenii aceștia obosesc repede cînd li se cere o sforțare mai grea. CAMIL PETRESCU, O. III, 37. Mărginit, prostălău, n-a fost în stare să învețe nimic. V. ROM. martie 1954, 40. Părintele Polra e cam mărginit, își spuse Lucian. T. POPOVICI, S. 223. ◊ (Substantivat) Un om cuminte face mai mult decît o sută de mărginiți. MAIORESCU, CR. I, 363. – Pl.: mărginiți, -te: $- Și: (învechit) mărgenít, -ă adj. – V. mărgini.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Semne și simboluri
🎧 Acustică
🌊 Aerostatică
🚜 Agricultură
🫀 Anatomie
🏛 Arheologie, Istorie antică
💒 Arhitectură
➕ Aritmetică, Matematici
⚔️ Arme
💫 Astronomie
🚗 Automobilism, velocipedie
🛫 Aviațiune
🍸 Băuturi
⛪ Biserică, Teologie
🌿 Botanică
🍽 Bucătărie
🚝 Căi ferate
📆 Calendaristică
🔬 Chimie
⚚ Comerț, Finanțe
🥇 Decorațiuni și Medalii
🖋 Didactică, Școli
⚡ Electricitate
🛡 Eraldică
☠ Farmacie
🦉 Filosofie
📻 Fizică
📷 Fotografie
🌍 Geografie
🗺 Geologie
📐 Geometrie
🔎 Istorie
👕 Îmbrăcăminte
🎩 Îmbrăcămintea capului
👞 Încălțăminte
⛹ Jocuri, Sporturi
♠️ Jocuri de cărți
🎲 Jocuri de noroc
⚖️ Juridic
📝 Literatură
🐒 Mamifere
⛵ Marină
🩺 Medicină, Chirurgie
🛞 Meșteșugari, Meserii
⚒ Metalurgie
🌦 Meteorologie
✒️ Metrică, Poezie
🎖️ Militărie
💎 Mineralogie
🔱 Mitologie
🛋 Mobile
🏚 Morărit
🎼 Muzică
🐙 Nevertebrate
🪙 Numismatică
🐦 Păsări
🐑 Păstorit
🐟 Pești, Batraciene, Reptile
🔷 Pictură
⏲ Politică, Administrațiune
✉️ Poștă
📖 Retorică, Gramatică
⛏ Sculptură
🌳 Silvicultură, Arboricultură
🎭 Teatru
🔧 Tehnologie, Unelte
📠 Telegrafie
📰 Tipografie, Legătorie
🌐 Topografie
⛓ Țesătorie, Țesături
🏺 Vase
🐕 Arta veterinară
🔫Vînătoare
🏠 Zidărie
* Neologism
⊕ Argot
F Familiar
❍ Provincialism
† Cuvînt sau sens vechiu, păstrat în unele regiuni
‡ Cuvînt sau sens dispărut
‼ Cuvînt sau sens rar
⦿ Incorect
👉 Vezi
🖼 Vezi figura
➡️ Din care derivă
⬅️ Derivat din
¶ Separă sensurile sau diversele categorii gramaticale ale aceluiași cuvînt
Abreviațiuni
a. = anul
abs. = absolut
ac. = acuzativ
adj. = adjectiv
adv. = adverb(ial)
alb. = albanez
ar. = aromân, macedo-român
arăb. = arăbesc
art. = articol, articulat
augm. = augmentativ
aux. = auxiliar
Băn. = Bănat
bg. = bulgăresc
bibl. = biblic
biz. = bizantin
blg. = bulgăresc
Bucov. = Bucovina
C. = contrariu
cit. = citește
clas. = clasic
col. = colectiv
comp. = compară
conj. = conjuncțiune
conj. = conjugare
dat. = dativ
def. = definit
dem. = demonstrativ
der. = derivat(e)
dial. = dialectal
dim. = diminutiv
d. Hr. = după Hristos
elipt. = eliptic
encl. = enclitic
engl. = englez
etim. = etimologie
expr. = expresiune(a)
Ⓕ = figurat
F = familiar
f. = feminin
fam. = familia
Fig. = Figura
fr. = francez
gen.-dat. = genitiv-dativ
genit. = genitiv
geogr. = geografic
germ. = german
gr. = grecesc
id. = idem
imp. = imperativ(ul)
imper. = imperativ(ul)
ind. = indicativ(ul)
indic. = indicativ(ul)
inf. = infinitiv(ul)
inter. = interogativ
interj. = interjecție
intr. = intransitiv
iron. = ironic
it. = italian
în. Hr. = înainte de Hristos
împr. = împrumutat (din românește)
lat. = latin
loc. = locuțiune
loc. adv. = locuțiune adverbială
loc. conj. = locuțiune conjunctivă
m. = masculin
Maram. = Maramureș
med. = *medieval
Mold. = Moldova
Munt. = Muntenia
n. = neutru
nedef. = nedefinit
nehot. = nehotărît
ngr. = neo-grecesc
npr. = nume propriu
num. = numeral
Oaș. = Țara Oașului
Olten. = Oltenia
onom. = *origine onomatopeică
Ⓟ = popular
p. = participial
(P) = proverb, locuțiune proverbială
part. = participiu(l)
perf. = perfect(ul)
pers. = persoana, personal
pers. = persan
pf. = *perfect (simplu)
pl. = plural
poet. = poetic
pol. = polonez
port. = portugez
pos. = posesiv
pr. anal. = prin analogie
pref. = prefix
prep. = prepoziție
pr. exag. = prin exagerare
pr. ext. = prin extensiune
prez. = prezent(ul)
pron. = pronume
propr. = propriu
prov. = provensal
refl. = reflexiv
rel. = relativ
rom. = român, romanic
rus. = rusesc
rut. = rutean
sbst. = substantiv masculin fără plural sau cu pluralul neatestat
sec. = secolul
sf. = substantiv feminin
sl. = slav, slavon
slav. = slav, slavon
slov. = sloven
sm. = substantiv masculin
sm. f. = *substantiv masculin și feminin
sn. = substantiv neutru
sp. = *spaniol
spec. = special
srb. = sîrbesc
subj. = subjonctiv(ul)
suf. = sufix(ul)
tăt. = tătăresc
tc. = turcesc
tc.-ar. = *abreviere necunoscută
tr. = transitiv, trecut
Trans. = Transilvania
Tr.-Carp. = Transcarpatin
țig. = țigănesc
ung. = unguresc
unipers. = unipersonal
urm. = următor(i)
v. = vechiu
vb. = verb
verb. = verbal
viit. = viitor(ul)
vorb. = vorbind
vsl. = vechiu slav
vulg. = vulgar
Referințe
(ALECS.-P.) ALECSANDRI, Poezii populare
(ALECS.) ALECSANDRI
(ALX.) GR. ALEXANDRESCU
(ANT.-IV.) ANTIM IVIREANUL
(BAS.) T. A. BASSARABESCU
(BĂLC.) N. BĂLCESCU
(BD.-DEL.) BUDAI-DELEANU
(BGD.) N. A. BOGDAN
(BIB.) I. O. BIBICESCU
(BIBL.) Biblia de la 1688
(BOL.) D. BOLINTINEANU
(BR.-VN.) I. AL. BRĂTESCU-VOINEȘTI
(BRL.) PR. I. BÎRLEA
(BUD.) LEXICONUL BUDAN
(BUR.) T. BURADA
(C.-RAD.) CONSTANTIN RADOVICI
(CANT.) D. CANTEMIR
(CAR.) I. L. CARAGIALE
(CAT.) GH. CATANĂ
(CIAUȘ.) CIAUȘANU
(COD.-CAL.) CODUL CALIMAH
(COD.-CIV.) CODUL CIVIL
(COD.-COM.) CODUL COMERCIAL
(COD.-PEN.) CODUL PENAL
(COD.-VOR.) *abreviere necunoscută
(CODR.) TH. CODRESCU
(CON.) COSTACHE CONACHI
(CONV.) CONVORBIRI LITERARE
(COR.) CORESI
(COST.) ION COSTINESCU
(COȘB.) GH. COȘBUC
(CRG.) ION CREANGĂ
(D.-ZAMF.) DUILIU ZAMFIRESCU
(DAM.) FR. DAMÉ
(DEM.) V. DEMETRIUS
(DENS.) OV. DENSUȘIANU
(DLVR.) B. DELAVRANCEA
(DON.) A. DONICI
(DOS.) DOSOFTEI
(DRĂGH.) M. DRĂGHICI
(EMIN.) M. EMINESCU
(EV.-GOV.) EVANGHELIA DE LA GOVORA
(FIL.) N. FILIMON
(FLOR.) AL. FLORINI
(FR.-CDR.) I. FRÎNCU și GH. CANDREA
(FURT.) D. FURTUNĂ
(GAST.) M. GASTER
(GN.) N. GANE
(GOL.) IORDACHE GOLESCU
(GOR.) A. GOROVEI
(GR.-N.) GRAIUL NOSTRU
(GR.-UR.) GR. URECHE
(GRIG.) EMIL GRIGOROVITZA
(GRL.) EMIL GÎRLEANU
(GRM.) TRAIAN GERMAN
(HASD.) B. P. HASDEU
(HOD.) ENEA HODOȘ
(I.-GH.) ION GHICA
(IK.-BRS.) I. U. JARNIK și A. BÎRSEANU
(ION.) ION IONESCU
(IRG.) N. IORGA
(ISP.) P. ISPIRESCU
(JIP.) G. JIPESCU
(L.-M.) LAURIAN și MASSIM
(LAUG.) LAUGIER
(LEG.-CAR.) LEGIUIREA CARAGEA
(LET.) LETOPISEȚE
(LIUB.) LIURA ȘI IANA
(LUNG.) MIHAIL LUNGIANU
(M.-COST.) MIRON COSTIN
(MAI.) GH. MAIOR
(MAN.) DR. N. MANOLESCU
(MAR.) SIM. FL. MARIAN
(MERA) I. I. MERA
(MUST.) NICOLAE MUSTE
(MX.) MIHAIL MOXA
(N.-COST.) NICOLAE COSTIN
(N.-UR.) NESTOR URECHE
(NEC.) ION NECULCE
(NEGR.) C. NEGRUZZI
(NOV.) NOVACOVICI
(ODOB.) AL. ODOBESCU
(OT.) I. OTESCU
(P.PRV.) P. PÎRVESCU
(PAC.) V. PĂCALĂ
(PĂC.) V. PĂCALĂ
(PAL.) Palia de la Orăștia
(PAMF.) TUDOR PAMFILE
(PANN) ANTON PANN
(PAP.) TACHE PAPAHAGI
(PĂSC.) N. PĂSCULESCU
P. IST. Partea a doua a Dicționarului
(POL.) G. POLIZU
(POP.) N. D. POPESCU
(PR.-CIV.) PROCEDURA CIVILĂ
(PR.-GOV.) Pravila de la Govora
(PRV.-LP.) Pravila lui Vasile Lupu
(PRV.-MB.) Pravila lui Matei Basarab
(PS.-SCH.) PSALTIREA SCHEIANĂ
(PȘC.) PAȘCU
(R.-COD.) C. RĂDULESCU-CODIN
(RET.) ION POP-RETEGANUL
(RV.-CRG.) Revista Ion Creangă
(S.-ALD.) SANDU-ALDEA
(SAD.) MIHAIL SADOVEANU
(SB.) ION SBIEREA
(SEV.) ELENA SEVASTOS
(SIM.) ION SIMIONESCU
(SLV.) ION SLAVICI
(SPER.) TH. SPERANȚIA
(ST.-ȘCH.) D. C. STURDZA-SCHEIANU
(STAM.) CAVALERUL STAMATI
(STM.-WB.) Dicționarul de TH. STAMATI
(ȘĂIN.) L. ȘĂINEANU
(ȘEZ.) Revista Șezătoarea
(T.-BUD) TIT BUD
(TEOD.) GH. DEM. TEODORESCU
(ȚICH.) D. ȚICHINDEAL
(TKT.) H. TIKTIN
(TOC.) GR. TOCILESCU
(TRIB.) Tribuna din Sibiu
(TUȚ.) TUȚESCU
(ȚPL.) ȚIPLEA
(UR.) NESTOR URECHE
(VARL.) MITROPOLITUL VARLAM
(VAS.) AL. VASILIU
(VĂC.) VĂCĂRESCU
(VIC.) AL. VICIU
(VÎRC.) V. VÎRCOL
(VLAH.) AL. VLAHUȚĂ
(VOR.) EL. NIC. VORONCA
(WG.) G. WEIGAND
(ZNN.) I. A. ZANNE pagină de ajutor – nu e definiție
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
MIZĂ1 s. f. (Adesea în legătură cu verbul „a pune”) Sumă de bani pe care o depune fiecare dintre participanții la unele jocuri de noroc. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Își făcea mîna greblă și aduna mizele.VLAHUȚĂ, D. 284. Pune miza, zise căpitanul de intendență. ZAMFIRESCU, R. 203. Apucă moneda pe care o ascunse în buzunar, nevrînd s-o pună măcar ca miză. CĂLINESCU, E. O. II, 260. Se pregătea să puie pe masă miza ei obișnuită care era acum de zece napoleoni de aur. CAMIL PETRESCU, O. I, 583. Bărbații jucau cărți la cincizeci de bani miză. T. POPOVICI, S. 140. ◊ F i g. Miza acestei bătălii este foarte importantă: este vorba de aprovizionarea maselor muncitoare. CONTEMP. 1 948, nr. 109, 3/4. – Pl.: mize. Din fr. mise.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MÎNÁ1 vb. I. T r a n z. 1. (Folosit și a b s o l.) A dirija mersul unui animal, p. e x t. al unui vehicul cu tracțiune animală; a îmboldi, a stimula la mers, a îndemna. După aceaste cirezi și după bărbații ce mîna boii, venie fecioare (A. 1773). GCR II, 88/34. Încălecînd pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20, cf. id. O. IV, 130. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii de călare. CREANGĂ, P. 47. Te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. id. ib. 115, cf. 109, 117, 126. Pune o desagă pe măgarul lui și pleacă, mînîndu-l binișor. CARAGIALE, O. IV, 188. Luară herghelia, mînînd-o de dinapoi. ISPIRESCU, L. 28. Vânători de dropii. . . mînînd în pas alene gloabele lor de călușei. ODOBESCU, S. III, 14. E-n amurg. Pe deal bulgarul Liniștit își mînă carul. COȘBUC, P.. II, 27. Răducanu meu. . . mînă caii mai abitir ca bietul răposat. DELAVRANCEA, H. T. 133. Vizitiul lui Scatiu mîna bine. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 182. M-am încărcat cu familia în trăsură, și mînă și mînă ! REBREANU, R. II, 223. Întâlniră o patrulă turcească, care venea pe jos, mînînd o cireadă de boi. CAMIL PETRESCU, O. III, 174. Alături de sanie merge, mînînd calul, o femeie. STANCU, U.R.S.S. .57. Spre casă se-nturna Cu flâcâii-alăturea Care carele mîna. TEODORESCU, P. P. 152. S-aud moara vîjîind, Pe badea boii mînînd. JARNIK-BÎRSEANU, D. 144, cf. 510. Au și început. . . a mîna caii. SBIERA, P. 125. Mînam stava dinapoi. RETEGANUL, TR. 32, cf. 45. Să ții dîrlogii cu dinții, Să mîi calul ca muții. SEVASTOS, C. 120. Tot cu frîul m-ai mustrat Și cu zbiciul m-ai mînat. HODOȘ, P. P. 46. Cine mînă plugul rău, Trece pe la făgădău. ȘEZ. II, 213. Cîmpu-i alb, Oile negre Cin' le mînă Le adună, Cin' le paște Le cunoaște, Cin' le vede Nu le crede (Scrierea). TEODORESCU, P. P. 243. ◊ E x p r. (Familiar) A mîna porcii (la jir sau, rar, la Brașov) = a sforăi în somn. Se așterne pe somn și unde nu începe a mîna porcii la jir. CREANGĂ, P. 226, cf. ISPIRESCU, L. 369. Să nu mîne vrunu porcii la Brașov, că-l dau afară în ploaie, LUNGIANU, CL. 143, cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 5, 19, 43, 160. Mînă măgarul = pleacă de aici! ia-o, din loc ! dă-i drumu! (A b s o l.) A mîna pe tînjală v. t î n j a l ă. ◊ (Prin analogie, complementul indică o mulțime de oameni) Un neam . . . bine prăvilnicit în dreptățile sale, bine mînat pe calea fericirii, nu poate să nu ajungă la sfîrșitul spre care tot omul privește. GOLESCU, Î. 7, Ei brațul tău înarma, ca să lovești în tine Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn. EMINESCU, o. i, 59, cf. 148. Eu sînt o biată fată și nu voi ști nici să mă lupt nici să mîn oastea la război. ODOBESCU, S. I, 8. Împărate Pavele, Unde mîi cătanele? Nu le mîna așa tare, Că s-or trînti la picioare. MÎNDRESCU, L. P. 36. Cît ținea anul de vară, Ne mîna din țară-n țară. Hodoș, P. P. 209. ♦ F i g. A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îmboldi. Nu-l poate purta diavolul pre voia sa, nice-l poate măna în păcate. VARLAAM, C. 16. Să cunoaștem cărarea pe care firea ne mînă. CONACHI, P. 259. Ce-i mîna pe ei în luptă? EMINESCU, O. I, 147. Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine ! CARAGIALE, O. VI, 263. De te mînă vrun gînd rău, n-ai nemerit-o. DELAVRANCEA, O. II, 179. Poate-i vrun bătut de șoaptă care-aleargă pe cîmpie. . . Dor îl mînă, griji îl poartă. COȘBUC, P. I, 221, cf. id. F. 126. Cum aș putea spune în zece cuvinte ce m-a mînat la dumneata? C. PETRESCU, C. V. 145. Năvălesc dușmaní mereu . . . Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172. ♦ P. a n a l. (Popular; complementul indică vehicule cu alt gen de tracțiune) A conduce. Mînă vesel, lopătase, de la Lido la San-Marc. ALECSANDRI, P. I, 168. Fac plute pe care le mînă pînă la Galați. SADOVEANU, O. X, 516. În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III, 5. **A b s o l, A porni, a pleca; a se deplasa, a merge, a zori. Îl ghiontea să mîie mai tare. CAMILAR, N. I, 235. Mîndra-m urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629. De ce joc, d-ai-aș juca, Mînă, mînă măi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 362. ♦ (Urmat de determinări indicînd direcția, punctul de sosire sau scopul deplasării) A duce la. . ., a îndruma spre. . . Doi trag cu cîte o mînă de voloc, iar în ceialantă, poartă cîte o nuia. . . cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n cale volocului. ȘEZ. IV, 115. ♦ I n t r a n z. și (învechit) r e f l. A se îndrepta spre . . ., a se duce la . . . Etiopeanii... să apropie cît de în grabă și, trecînd cataracții, să mînă cătră Schini. AETHIOPICA, 49r/5. Fiindcă vîntul, pe o parte bătea asupra corăbiei, iar pe alta în coasta din protivă, corabia să mîna cătră partea unde vedeți că stă America. DRĂGHICI, R. 19/16. Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. 2. (Popular) A lua, a duce, a tîrî cu sine. Du-le, Oltule, le mînă, Mîndru tresărind mereu Numai una să-mi rămînă: Floarea sufletulu meu ! CERNA, P. 144. Tătarii începeau a mîna pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII, 15. Și tot șuvoiul a mînat Balaurul Cu care chibzuisem să mă bat. BENIUC, V. 20. Trec prin apă, nu mă mînă. MÎNDRESCU, L. P. 24, cf. 33, 100. Păși mai tare Fecior mare, Că te-ajunge Dunărea Și mă tem că te-a mîna ! RETEGANUL, TR. 115. Fugi, copilă mai la vale Că vine Bistrița mare. – Las' să vie, să mă mîie Că n-am tată să mă ție. ȘEZ II, 185. 3. (Învechit și regional) A pune pe fugă, a alunga, a izgoni. Viniile dintru Eghipet mutași, mărași (g o n i ș i C2, i-s c o s-ai D) limbile. . . și răsădiși rădăcirile ei și împlu pămîntul. PSALT. 166, cf. 83, 131. Să fie mînați den casele sale. CORESI, PS. 311/1, cf. 84/5, 116/4. Ceia ce nu vor să-ți creadzâ Mînă-i, Doamne, cu răii să-i piardză. DOSOFTEI, PS. 440/4. Du-te și mînă-l afară și te fă vodă (a. 1821), IORGA, S. N. 150. Leoaica mînă, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269. Au mînat-o din curte afară, la bordeiul ei. SBIERA, P. 231. Mă-nsurai și-mi luai nevastă. . . Și la un prieten al meu Eu așa-i ziceam, zeu: Mîn-o, mă, s-o mîn și eu Să meargă la tată-său, Sâ-i dea țol și lepedeu. BIBICESCU, P. P. 193. ◊ R e f l. p a s. Fârălegiuitorii mînă-se și sămînța necuraților potreabeaște-se. CORESI, PS. 96/8. ♦ (Regional) A îndepărta, a înlătura. Dimineața Își mînă greața Cu vin ars, Bine ars. BIBICESCU, P. P. 225. – (Regional, complementul indică un animal sălbatic, un vînat) A goni, a hăitui (STOICA, VÎN. 16, ALR I 1 216/231, 378, 381, 571); a adulmeca (ALR I 1 215/9, 63, 223, 270, 573). Cînii iar mînau vînatul; se apropiau. SADOVEANU, O. I, 158.4. (Învechit și popular) A trimite (pe cineva undeva) Am mînat pre sluga domniii meale cum să facă cale (a. 1621). CUV. D. BĂTR. I, 226/9. Nichifor. . . fu mînat cu oștile la Siriia. MOXA, 393/16. Vod[ă]. . . au mînat toț vlădicii și egumenii la Smîl (a. 1640). IORGA, D. B. I, 72. Ucenicii săi mănă-i să treacă în corabie de ceia parte de mare cătră lume. VARLAAM, C. 197. Mînă slujile sale să chiame chiemații la nuntă. N. TEST. (1648), 28v/10. Cela ce va face uciderea, nu va putea șuvăi să dzică că l-au mânat (mînat MUNT.) mai-marele său. PRAV. 276. M-au mînat împăratul să chem voievozii, ALEXANDRIA (1784), 49r/9. Unde-l trimiți, unde-l mîi, Umblă fără căpătîi. PANN, P. V. I, 100/1, cf. II, 141/25. Iarna, e cu greu săracilor a trimete toți copiii la școală. . . însă vara pot să-i mîie dezbrăcați și desculți, pentru că e cald. CODRU-DRĂGUȘANU, XII. Se defig zilele de robotă . . . acum însă și distanța pînă la care pot fi mînați sclavii la lucru. BARIȚIU, P. A. I, 385. Dacă i s-a scrîntit mințile, am eu pe cine mîna să i le pună la loc. CARAGIALE, O. ii, 289. Părintele meu m-a mînat la munte să cercetez turmele, SADOVEANU, O. XII, 488. Mînă pruncul la mine să-i dau zamă și pită. T. POPOVICI, SE. 148. Te-am mînat să ari la plug. ALECSANDRI, P. P. 351. M-a mînat maica să țăs. JARNIK-BÎRSEANU, D. 428, cf. 315, 361, 392. Măiculița mea . . . m-au mînat după apă vie. SBIERA, P, 29, cf. 118. La moară nu te-oi mîna, Nu te-i duce, nu-i mînca ! MARIAN, SA. 9. A doua zi îi mînă zmeoaica după apă. RETEGSNUL, P. IV, 18. Mă mînă maica la lemne. ȘEZ. II, 183, cf. 36, 51, HODOȘ, P. P. 144, ALR II/I MN 78, 2673/141, 353, 362, A III 2. (A b s o l.) Mînă de adusă pre. . . papa de Rîm Martin la Țarigrad. SODOFTEI, V. S. septembrie 23r/27. Mînă să chiame pre egumenul dintr-o mănăstire aproape. MAIOR, P. 47/5, cf. id. ist. 180/1. ◊ E x p r. A-l mîna (pe cineva) afară sau a-l mîna burduhanul = a avea diaree, MAT. DIALECT. I, 181. ♦ (Complementul indică o scrisoare, o petiție etc.) A trimite, a expedia. Minase plîngere mare pînă la Stambul. SADOVEANU, O. X, 251. Scrisoare-mi scria Ș-acas-o mîna. TEODORESCU, P. P. 463. 5. A pune în mișcare; a acționa. Văile cari mînau piuele încă nu înghețaseră niciodată. AGÎRBICEANU, A. 407. Ai logodit văpaia cu apele-n viitoare, Să mîne sumedenii de mori și de cuptoare. ARGHEZI, C. O. 26. Mînate cu foc, navele vor fi de sute de ori mai mari decît istamboalele astea. CAMIL PETRESCU, O. III, 129. ♦ A mișca din loc, a împinge, a deplasa; a purta. Mînă dar coardele unele-ntr-altele, Mînă-le lin. EMINESCU, O. IV, 29. Spre geamuri, iubito, privește Și mînă fotoliul spre sobă. BACOVIA, P. 35. Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II, 69. Vîntul se jeluiește afară, mînînd roate de frunze. SADOVEANU, O. I, 78, cf. IX, 445, X, 653, id. E. 5. O pată cenușie ca o manta zdrențuită s-apropie plutind prin înălțime, e un nor ce vine mînat de suflarea vîntului de nord. BART, S. M. 13. ♦ R e f l. (Regional) A aluneca (Stupinii-Zălau). ALR I 395/283. Pămîntul să mînă. ib. ♦ (Învechit, prin Ban.) A duce (proces), a purta (judecată). Gîlcevitoriul nu are mai mare muncă, fără numai dacă nu are cu cine să se pîrască și se mîne proțes. ȚICHINDEAL, F. 456/2. ♦ R e f l. r e c i p r. (Prin Ban.) A se tîrgui, a se ciorovăi. Cf. ALR II 3581/36, 3645/29. 6. (Învechit) A duce mai departe; a continua. Mînă mai încolo istoria prea vestitul Enghel și zice. ȘINCAI, HR. I, 384/8, cf. II, 14/12. Apoi au mînat înainte războiul cu romanii, id. ib. I, 101/21, ,cf. II, 54/5. (R e f l. i m p e r s.) Îi bagă [pe viței] într-un juguț. . . , după aceaia se slobod din jug și se lasă pînă ce storc tot laptele din ugerul mumînilor lor, apoi iarăși se aleg. Și așa se mînă, pînă cînd nu-i înțearcă vacile pe viței. ECONOMIA, 81/2. ◊ E x p r. A(-și) mîna viața sau a o mîna = a-și duce viața, a trăi. Au omorît pre Uraia ostrogotul cu vicleșug; ci Hildebald încă nu o au mînat îndelung, pentru că în anul acesta fu ucis. ȘINCAI, HR. I, 102/38. Au mînat o viiață plină de păcate. MAIOR, P. 10/22, cf. 63/30. Pe cînd colegii jucau cărți, rîdeau, beau și povesteau anecdote. . . eu îmi mînam viața cu capul așezat în mîni, cu coatele rezemate de marginea mesei, neascultînd la ei și citind romanțe. EMINESCU, G. P. 45. ♦ R e f l. (Despre timp) A trece, a se scurge. S-au mînat de la Potolomei Epifan pănă la Cleopatra 300 de ai. MOXA, 352/2, cf. 351/16. Se mînă a cincea lună. CORESI, ap. DHLR II, 456. ♦ (Min.) A continua, a înainta cu săpatul (într-o mină, într-o galerie etc.). Au mÎnat baia aia vro 10 ani. PAȘCA, GL. Am mînat o galerie ca de vreo sută de metri. MAT. DIALECT, I, 261. – Prez. ind.: mîn și mîi; conj. să mîn și să mîi; ger. mînînd și mîind. – Lat. minari „a amenința”.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MOARĂ s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. Vîlcești cu 5 mori și cu 4 pio (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 210/22. Dereptu aceaia nimea să n-aibă a-i opri preste cartea domniei meale, că le-au cumpărat Stelea spătariul acel sat Dîlga și cu aceale moare (a. 1602). ib. 116/11. Loc de moară în Jijia ce iaste în ținutul Dorohoiului (a. 1620). GCR I, 62/22. De să va prileji apa morii să îneace hiscare pămînturi, sau vii, sau pomeate, . . . să plătească paguba stăpînul morii, iar de nu, să stia oprită moara. PRAV. 27. Locul. . . de mori, și cu tot venitul (a. 1651). GCR I, 151/36, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 229. Și i-au mai dat pe deasupra și 13 sate. . . pline de pîine și de hălășteie cu mori. NECULCE, L. 257. Vatra de moară este a Șerbeștilor și locul de iaz este al nostru (a. 1833). IORGA, S. D. XII, 217. Cîte mîni au trebuit pănă a să face moara cu care au măcinat făina ? DRĂGHICI, R. 77/28. Pe sub teii de pe vale, Cam pe unde vine moara, Să culeagă flori venit-au Marian și Mârioara. PĂUN-PINCIO, P. 76. Roata morii cîntă Cuvinte cu-nțeles. COȘBUC, P. I, 60. Moara lui Arghir avea singură petre ferecate de schimb și apă destulă la iazul ei, ca să macine și zi și noapte la vreme de nevoie. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Din Rusia, care poseda mori perfecționate, venea făină picluită (cea mai fină). N. A. BOGDAN, C. M. 134. Mori țărănești. NICA, L. VAM. Sărmanii plopi de lîngă moară Cum stau de singuri, singurei. BACOVIA, O. 170. Pe urmă au să arunce sămînța în brazdă și iarăși au să fie holde de grîne și iar au să duduie morile. C. PETRESCU, R. DR. 192. Cumpărase un sac de grîu, îl dusese la moară la măcinat și dăduse să-i facă un cuptor întreg de pîine. CĂLINESCU, E. 110. Moș-Precu. . . ajunse la moara de scînduri negre, așezată pe tărași voinici, zguduită, de fierberea apelor, vuind și scîrțîind. SADOVEANU, O. I, 587. Moară, roată și morar Potmoliți-s în cleștar. ARGHEZI, S. P. 122. Eram închiși acolo. . . cu singura perspectivă . . . a unui drum la moară, a unei opriri în cîrciuma satului. DEMETRIUS, A. 192. Omul care-i urît Nici la moară n-are rînd. HODOȘ, P. P. 58, cf. ȘEZ. I, 13. Bietul moșneag. . . s-a hotărît s-o îndepărteze pe biata copilă, s-o înstrăineze, ducînd-o tocmai la moara pustie ca să se izărească pe-acolo. FURTUNĂ, V. 33. Unde scuipă o țară umblă o moară (= eforturile unite reprezintă o forță, unirea face puterea). Cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 378. Femeia nebătută e ca moara neferecată. ZANNE, P. II, 149. Stomahul, ca moara, cînd n-are ce măcina, atunci se strică. id. ib. 437. Dincotro bate vîntul se îndreaptă aripile morii, se spune despre cei profitori care știu să se orienteze în avantajul lor. Cf. id. ib. III, 234. Moara nu macină pînă nu o ungi la fus, se zice despre cei care nu fac niciodată un serviciu, un bine, fără o recompensă. Cf. id. ib. Moara cînd stă, atunci se sfărîmă (= lipsa de activitate este dăunătoare). Cf. id. ib. 238. Dă foc moarei ca să gonească șoarecii, se spune despre cei care vrînd să remedieze un rău, fac un altul și mai mare. Cf. id. ib. 232, RĂDULESCU-CODIN, Î. 373. Moara bună macină orice. ZANNE. P. III, 235. Cine umblă la moară iese plin de făină. Cf. id. ib. 233. Lasă moară și fuge după cioară. Cf. PAMFILE, J. II, 155. (În ghicitori) Pe poduri ferecate Trec mii nenumărate Și le laie capelele Și le schimbă numele (Moara). GCR II, 370. Se udă și strigă și se ține de mal (Moara). SBIERA, P. 320. Am o vacă priană La tot satul dă hrană (Moara). id. ib. Am o pană-mpanată Pe apă lasată (Moara). ȘEZ. VII, 118. Merge și nu merge; De ascultat te-ascultă, Face gură multă, Ce-i dai îți dă, Cu talpa-n apă stă (Moara). ib. XIII, 26. Ce merge și noaptea Și drumul nu-l mai trece ? (Moara). ib. Moara lui Bubuță îmblă prin grăunțe (Șoarecele). GOROVEI, C. 365. ◊ (Cu determinări cure indică forța motrice sau tipul instalației) Moară de boi sau cai. LB. Mă suisem într-o moară de vînt. DRĂGHICI, R. 8/21. S-a sfîrșit ! strigă vecinul meu cu o oftare ce ar fi putut învîrti aripile unei mori de vînt. NEGRUZZI, S. I, 234. Faci sămne, ha ? Așa, cu mînile, ca o moară de vînt. ALECSANDRI, T. I, 357. Mori de apă și „de foc”, pentru pregătitul făinii, sînt multe. PAMFILE, I. C. 176. Morile de cai. . . în Ardeal se numesc soace. id. ib. 177, cf. 377. În Dumițrița e o moară de foc care face o făină ca aurul. REBREANU, I. 137. Glasul morilor de vînt Să-l asculți de dimineață pînă-n seară. MINULESCU, V. 72. Morile de vînt. . . acționează pompe care deșartă în canaluri apa de prisos. SADOVEANU, O. IX, 250. O moară de vînt își învîrtea cadențat în aer brațele obosite. BART, E. 126, cf. BENIUC, A. R. 41, H VII 171. Nouă mori de sub pămînt Ș-alte nouă mori de vînt. TEODORESCU, P. P. 88, cf. ALR II 6 713/2, 53, 316, 334. Moară cu vals (=valț). ALR II 6713/520. Moară cu vapor. ib. 6713/727, cf. 6 713/987. ◊ F i g. Veniră ca doi oameni trecuți prin moara vieții, cu gîndul unei munci cinstite. CONTEMP. 1953, nr. 376, 4/4. ◊ E x p r. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura (ca o) moară (hodorogită sau stricata, neferecată ețc.) sau a-i umbla gura ca chichirezul la moară v. g u r ă. A băga în moară sau a vorbi (ori a îndruga) ca la (sau ca în) moară = a vorbi foarte tare; a vorbi mult și fără rost. Noi nu sîntem bunioară Să îndrugăm ca la moară, Ci dăm vorba mirelui, Iaca și firmanul lui. POP., ap. GCR II, 314, cf. ZANNE, P. III, 236. CIAUȘANU, V. 180. Ca surdu la moară, se spune despre cineva care nu ia în seamă nimic din ceea ce se întîmplă în jurul lui. Cf. ZANNE, P. II, 757. A turui ca moara fără apă = a țăcea. Cf. id. ib. M, 244. A spune un lucru în tîrg și la moară = a spune un lucru în gura mare, la toată lumea. Cf. CIAUȘANU, V. 180. Ca la moară = a) pe rînd, în ordinea sosirii. Stăi că nu-ț e gura chioară, ține rîndul ca la moară. PANN, P. V. I, 15/12, cf. ZANNE, P. III, 238 ; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalente ale acestora) într-un continuu du-țe-vino. Pe ușile deschise larg, unii intrau și alții ieșeau ca la moară. REBREANU, R. II, 200. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Băieții încep a curge toți, care dincotro, cu blăstămurile părintești în mînă. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59, cf. PAMFILE, J. I, 127. Pînă ce n-oi vedea dușmanii mușcînd țărîna, nu mă las! Ochii lui Gînj licăriră: – A da Dumnezeu, stăpîne, și ne-a veni și nouă apa la moară. SADOVEANU, O. I, 200, cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 370. ZANNE, P. III, 241, I. CR. III, 252. A(-i) da sau a(-i) aduce (cuiva) apă la moară = a-i crea. cuiva o situație favorabilă, a-i înlesni să facă un anumit lucru; a încuraja, a stimula. Orice slăbire a vigilenței aduce apă la moara dușmanului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 581. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat. Cf. ZANNE, P. III, 242; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească. Cf. PAMFILE, J. I, 127, ȘEZ. II, 73, ZANNE, P. III, 242; c) a face să renunțe, a descuraja. Unul macină la moară = unul singur trage toate foloasele. Cf. ZANNE, P. III, 239. A mîna apa la moara sa = a căuta șă tragă foloasele numai pentru sine. Cf. id. ib. 243. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin; a fi în putere. Să ne veselim cît ne îmblă moara, că destul ne vom pocăi la bătrînețe. FILIMON, O. I, 189. Lasă să-i umble moara lui, ca pe urmă a umbla și a mea. PAMFILE, J. II, 155, cf. ZANNE, P. III, 244. A trăi ca găina la moară = a trăi bine, a huzuri. Cui nu-i place să trăiască ca găina la moară ! PANN, P. V. III, 71/27. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. Cf. ZANNE, P. III, 249. A ajunge de la moară la rîșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. Omul nemulțumit fuge de bine și dă peste mărăcine. Sare din lac în puț Și ajunge de la moară la rîșniță. PANN, P. V. III, 105/8. A nu avea (sau a nu fi) de moară = a nu avea ce duce la măcinat; a nu avea cu ce trăi. Tu crezi că numai așa se ține femeia . ,. Vorba ceea: „cînd se-nsoară, nu-i de moară”. CREANGĂ, P. 155. Acum ce să facă el ? parale n-avea; de moară nici cît șă orbească un șoarece, ceva țoale. . . tufă ! ISPIRESCU, L. 207, cf. ZANNE, P. III, 248, IV, 395. Pe cînd eram mai mic, veni vremea șă însurăm pe tata și n-aveam de moară. Ce să facem ? RĂDULESCU-CODIN, Î. 184, cf. 340. A isprăvi de moară = a-și epuiza toate. proviziile, toate resursele materiale. Venitul îmi era prea mic pă lîngă cheltuielile și saltanațurile ce aveam, și, în sfîrșit, ișprăviiu de moară. GORJAN, H. IV, 135/15, cf. PANN, P. V, iii, 109/19, ZANNE, P. III, 249. (Regional) A face (ceva) moară = a cheltui; a prăpădi. Da-nțr-o seară, după ce am prăpădit aproape toți banii, se schimbă, măi dragă, cartea și ian și ou vreo cincizeci de leușcani. De ciudă, moară i-am făcut ! DUNĂREANU, CH. 46; b) a muri. MAT. DIALECT. I, 231. (Regional) A face dintr-un fus de moară (o ) coadă de teslă = a-și irosi averea, chelțuind fără socoteală, pe lucruri mărunte. Cf. ZANNE, P. III, 153. (Regional) A pleca ca de la o moară frîntă = a pleca de undeva nemulțumit, dezamăgit. Cf. CIAUȘANU, V. 180, A strînge ca găina la moară = a risipi. Cf. ZANNE, P. III, 238. A trimite (pe cineva) de la moară la rîșniță = a purta pe cineva de colo pînă colo. Ce tot mă trimeți de la moară la rîșniță ? PAMFILE, J. II, 155, cf. ZANNE, P. III, 247. A dejuga la moară rea = a nimeri rău, a intra într-o afacere proastă. De acolo polițaiul m-a întovărășit pînă la casa ce-mi pregătise. Am stat toată noaptea de mă gîndeam la povestirile ce auzisem, și-mi ziceam, vorba românului: „La rea moară am dejugat”. GHICA, S. 389, cf. ZANNE, P. III, 240. A se întoarce ca moara în vînt = a fi nestatornic. Cf. ZANNE, P. III, 247. (Rar) (A-și face) moară în cap = (a-și crea) complicații, încurcături. Cf. ALEXI, W. A-i face cuiva (o) moară (de cap) = a răsuci părul de pe capul cuiva, provocîndu-i o durere vie. „Te-am prins mizerabile, cu cărți măsluite !” Și mă înhață de păr, îmi făcu o moară, două, trei. CONTEMPORANUL, V2, 204. Fă-i o moară și dă-l pe uș-afară. S[GHINESCU, S. 33, cf. I. CR. IV, 111. (Regional) A-i face (cuiva) o moară de vînt = a-și bate joc de cineva. Se sfătuiră ca să facă și ei o dată tătarilor o moară de vînt, adică, dacă nu-i pot învinge și fugări din țară, cel puțin să-și bată joc de dînșii. MARIAN, T. 18, cf. ZANNE, P. III, 247. A da la moară = a bea zdravăn. Cf. ZANNE, P. III, 249. (Livresc) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vînt = (cu aluzie la personajul Don Quijote din cartea lui Cervanțes) a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. Să ai o femeie frumoasă, o mîncare fină, . . . nu să te bați cu morile de vînt, ca un zevzec ca mine. C. PETRESCU, Î. II, 156. (Cu parafrazarea expresiei) Altul, în mînă cu-o pană seacă, Strigă că-i singur brav pe pămînt, Și că e gata rezbel să facă Cu lumea-n- treagă, cu mori de vînt. ALECSANDRI, T. I, 377. ♦ (De obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Epitet depreciativ pentru gură (considerată ca organ al vorbirii) șau pentru o persoană (mai ales o femeie) care flecărește fără încetare; meliță (2). Bre, bre, bre ! ce moară stricată ! ALECSANDRI, T. 1043, cf. 241. Baba scîrșni din dinți ca apucată, dar apoi își strînse moara cea hîrbuită de gură, ca să nu iasă prin ea veninul ce-i răscolea inima pestriță. EMINESCU, N. 22. Vrei să-ți sfarm oasele, moară stricată ? I. NEGRUZZI, S. VI, 12, cf. PAMFILE, J. II, 155, ZANNE, P. III, 248. Țîne-ț moara ! ALR I 1383/268. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a materialelor tari (minereuri, cărbuni, produse ale industriei chimice etc:) ; clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. Lucrătorii de la . . . cuptorul de var și de la moara de var. LEG. EC. PL. 310. De acolo merge din nou spre mori, morile de ciment. CONTEMP. 1950, nr. 180, 2/1. Banda rulantă poartă pietrișul alb, mărunt, mergînd pieziș spre morile brute. ib. O moară de pămînt macină argila, o face făinoasă. ib. 1955, nr. 481, 3/3. Am văzut cum se montează o moară de ciment. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 838. 3. (Învechit; de obicei urmat de determinări care indică felul) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frămîntată). Moara făcătoare de hîrtie (a. 1643). BV I, 132, cf. KLEIN, D. 381, LB. Într-aceea Moise Șecheli și Beeteș-Bașa au venit la Brașov cu 10 000 de ostași și tăbărîndu-se la moara cea de hîrtie, s-au închis și el cu carele ce avea. ȘINCAI, HR. II, 300/33. Cercetînd, a găsit cu adevărat acea moară de tabac înființată – lucrînd și tabac din tutun din acest pămînt (a. 1847). DOC. EC., 934. Iobăgițele trebuie să dea trențe (zdramțe, cîrpe, rîze, petece) pentru morile de papir. BARIȚIU, P. A. I, 477. Edițiile lui Aldo erau . . . tipărite cu litere de o frumusețe neîntrecută, pe hîrtia fabricată de excelentele mori de la Fabriano. OȚETEA, R. 232, cf. ALRM SN I h 344/2. 4. (Regional) Nume dat la diferite mașini de lucru: a) Batoză (Bîrsana-Sighetul Marmației). ALR SN I h 83/353. b) (Adesea urmat de determinările „de firez”, „de ferăstrău”, „de scînduri”) Joagăr. Cf. KLEIN, D. 381, LB, ALR I 1850/118, 156, 215, 217, 223, 259, 266, 268, ALR II 6 423/105, 6 428/219. c) (Adesea urmat de determinarea „de vînturat”) Vînturătoare (de semințe), Cf. ALR SN I h 89. d) (Urmat de determinările „de vînturat”, „de ales”) Trior. ALR SN I h 89. e) (Urmat de determinarea „de zmicurat cucuruzul”) Mașină de bătut porumbul (Glimboca-Caransebeș). ALR II 5 163/27. 5. (Regional) Stomac (la om și la animale), V. r î ș n i t ă. Cf. ALRM I/I H 66, ALR I 1006/94, 186, 831, 835, ALRM SN I h 246/833, A II 7, 8, 12, III 9, 16, 18. 6. (Argotic) Ceasornic. Moara poate să fie nasoaíă, adică „ceas ordinar”, albă „ceas de argint” și roșie „ceas de aur”. GR. S. VII, 119, cf. CADE, IORDAN, L. R. A. 495. 7. Nume dat la mai multe jocuri: a) (Regional, și în construcția de-a moara) Țintar. Cf. ALR II 4 345, com. din ȚEPEȘ-VODĂ CERNAVODĂ. b) (Regional, și în construcția de-a moara) Joc de flăcăi, la priveghi, în care cîțiva flăcăi închipuiesc o moară (1), unul făcînd pe, morarul, iar alții pe clienții care vin la măcinat. Cf. MARIAN, Î. 205, ALR II 4 381/76. c) (Regional, în construcția); Moară cu cartea = joc de copii pentru care se folosesc două cărți așezate astfel încît, atunci cînd sînt lăsate să se închidă, foile uneia se intercalează cu ale celeilalte, producînd un fîșîit. Cf. PAMFILE, J. I, 69. d) (Prin Munt., în construcția) De-a moara stricată = joc de copii nedefinit mai de aproape. Cf. H IV 90. 8) Nume dat la diferite lucruri și obiecte care se învîrtesc: a) (Popular, de obicei urmat de determinări ca „de vînt”, „în vînt”, „de apă”, „pe apă”, „în apă”, „de tuleu”) Morișcă (folosită ca jucărie). ALR II 4 377/36, cf. 4 377/64, 76, 95, 105, 272, 310, 316, 325, 386, 705, 728, 886. b) (Adesea urmat de determinările „de vînt”, „în vlnt”) Zbîrnîitoare (ALR II 4 376/531) de speriat păsările (ALRM SN I h 34). (Transilv.) c) Jucărie făcută dintr-un cărăbuș sau dintr-un alt gîndac, imobilizat cu ajutorul unui ac și lăsat să se zbată din aripi pentru a produce zgomot; morișcă. Moară de bumbari. ALR II 4 367/105, cf. 4 367/235, 279. Face moară (din cărăbuș). ib. 4 367/310, cf. 4 367/325, 346. d) (Regional) Scrînciob (Vălcani-Sînnicolau Mare). ALR II/47. e) (Regional) Vîrtej (în apă) (Mociu-Gherla). ALR I 427/247. 8) Numele unei hori cu ritm vioi, ai cărei pași se fac alternativ, la dreapta și la stînga. Cf. VARONE, J. R. 42. – Pl.: mori și (învechit și regional) moare. – Lat. mola.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BACARA2 s. f. Joc de cărți în care nouarii au valoare, iar decarii, numiți bacara, sunt egali cu zero; maca. – Din fr. baccara.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BALAMUT, -Ă, balamuți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. (La jocul de cărți) Măsluit. 2. S. m. și f. Flecar. ♦ Nătîng, prost. – Din rus. balamut.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de paula
- acțiuni
BANC2, bancuri, s. n. 1. Numele unui joc de cărți. 2. (Fam.) Scurtă anecdotă glumeață; p. ext. minciună. – Din germ. Bank.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BANCĂ2, bănci, s. f. 1. Intreprindere financiară care efectuează operații de plată și de credit (și organizează circulația bănească). ♦ Bancă de organe = serviciu medical care dispune de sânge pentru transfuzii, de cornee pentru transplantări etc. 2. (La unele jocuri de cărți) Sumă pe care bancherul (2) o ține în fața lui spre a plăti câștigurile celorlalți jucători. ◊ Expr. A sări (sau a face să sară) banca (în aer) = a câștiga un pot egal cu întreaga sumă pusă de bancher (2) în joc. – Din it. banca, fr. banque.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BANCHER, bancheri, s. m. 1. Capitalist care, prin intermediul băncii2, (1), dă bani cu împrumut sau finanțează în schimbul unei dobânzi sau al unei părți din profit pe capitaliștii sau instituțiile lor din industrie, comerț, agricultură etc.; proprietar sau mare acționar al unei bănci2. 2. (La unele jocuri de cărți) Persoană care conduce jocul și dispune de o sumă suficientă de bani spre a acoperi mizele celorlalți jucători. – Din fr. banquier, it. banchiere.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BELOTĂ s. f. Numele dat unui joc de cărți care se joacă pe puncte, cu 32 de cărți, între doi, trei sau patru jucători. – Din fr. belote.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
BOSTON1 s. n. 1. Vals cu mișcări lente. 2. Numele unui joc de cărți. [Acc. și: boston] – Din fr. boston.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
BRELAN, brelanuri, s. n. (La anumite jocuri de cărți) Grup de trei cărți de aceeași valoare și de culori diferite. – Din fr. brelan.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
BRIDGE s. n. Numele unui joc de cărți. [Pr.: brigi] – Din fr., engl. bridge.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CACEALMA, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, căruia îi lași impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din tc. kaçirma
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de viorelgrosu
- acțiuni
CANASTĂ, canaste, s. f. Joc de cărți care constă în realizarea de serii de șapte cărți de aceeași valoare. – Din fr. canasta.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CANIOTĂ, caniote, s. f. Vas cu coșuleț în care se strâng banii de la unele câștiguri (de obicei de la jocurile de cărți), cu scopul de a acoperi unele cheltuieli; sumă strânsă în acest scop. – Din fr. cagnotte.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CAPOT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărți; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărți; p. ext. a câștiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CAREU, careuri, s. n. 1. Mod de așezare în formă de pătrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafață a terenului de fotbal, de tenis etc., marcată cu alb, care delimitează anumite zone în câmpul de joc, și în cadrul căreia se aplică unele reguli speciale. 3. Încăpere la bordul unei nave folosită ca sală de mese, de lectură și de recreație pentru ofițeri. 4. (La unele jocuri de cărți) Grup de patru cărți de aceeași valoare. – Din fr. carré.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CARO, carale, s. n. Una dintre cele două culori roșii la cărțile de joc, însemnată cu romburi. – Din fr. carreau.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CARTOFOR, -Ă, cartofori, -e, s. m. și f. Persoană care are patima jocului de cărți. – Din ngr. chartophóros (influențat de carte).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CHIBIȚ, chibiți, s. m. Persoană care asistă la un joc de cărți, la o partidă de șah, de table etc. fără să ia parte efectiv la joc (dar adesea sfătuind cum să joace pe unul dintre jucători).[Acc. și: chibiț] – Din germ. Kiebitz.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
DAMĂ, dame, s. f. I. 1. (Înv.) Doamnă, cucoană. ◊ Loc. adj. De damă = femeiesc. 2. Femeie cu moravuri ușoare; prostituată. II. 1. (La jocul de cărți) Fiecare dintre cele patru cărți pe care este înfățișată figura unei femei. 2. (La jocul de șah) Regină. 3. (La pl.) Joc alcătuit din puluri albe și negre, care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. III. Scobitură în bordura unei ambarcații, în care se sprijină manșonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ionel_bufu
- acțiuni
GHINDĂ, ghinde, s. f. 1. Fructul stejarului (sau al altor copaci înrudiți). 2. (La jocul de cărți) Treflă. – Lat. glans, -ndis.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GHIORDUM, ghiordumuri, s. n. (Înv.) Numele unui joc de cărți. – Din tc. gördüm.[1]
- Etimologia este probabil transcrisă incorect. Toate celelalte ediții menționează gördum, inclusiv DEX ’09. — cata
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
INIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord1. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă2. 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: inemă s. f.] – Lat. anima.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
JOKER, jokeri, s. m. Carte de joc cu cea mai mare valoare în unele jocuri de noroc, care poate înlocui orice carte în jocul respectiv. [Scris și: jocher – Pr.: giocăr] – Din fr., engl. joker.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
MACA s. f. Numele unui joc de cărți, bacara. – Din fr., it. macao.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
NEFLĂ, nefle, s. f. (La unele jocuri de cărți) Carte de mică valoare sau fără valoare. – Din fr. nèfle.
- sursa: DEX '98 (1998)
- acțiuni
VALET, valeți, s. m. 1. Servitor la casele boierești (aflat în serviciul personal al stăpânului); fecior, lacheu. 2. Fiecare dintre cele patru cărți de joc, reprezentând figura unui cavaler; fante. – Din fr. valet.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de bogdanrsb
- acțiuni
ZECER, zeceri, s. m. (Reg.) Zece; cifră, carte de joc, ban etc. având această valoare. – Zece + suf. -ar.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ZECICĂ s. f. (Fam.) Carte de joc având pe ea zece puncte. – Zece + suf. -ică.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ECARTE s. n. (Rar) Numele unui joc de cărți la care participă două persoane. – Din fr. écarté.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de toknowro
- acțiuni
MASLĂ, masle, s. f. (Rar) Fiecare dintre cele patru culori ale cărților de joc. – Din rus. maslo „ulei de pictură”.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
MAUS1, mausuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din germ. Maus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
MAZ subst. (La jocul de cărți; de obicei art.) Sumă cu care un jucător majorează miza inițială. ♦ În plus, pe deasupra. – Din rus. maz.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
MAZU s. n. invar. (Înv.) Sumă care se adăuga la miza jocului de cărți. ♦ Ceea ce se dă pe deasupra, adaos. – Rus. maz.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de claudia
- acțiuni
CULOARE, culori, s. f. 1. Totalitatea radiațiilor de lumină de diferite frecvențe pe care le reflectă corpurile și care creează asupra retinei o impresie specifică; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, a arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc.; materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloare s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
MĂSLUI, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Probabil maslă + suf. -ui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
MĂSLUIT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
MĂSLUITOR, -OARE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
FISĂ, fise, s. f. Mică placă de metal, de os, de material plastic etc., care, în baza unei convenții, poate înlocui monede sau poate servi ca marcă de plată în localurile de consumație, la jocurile de cărți etc.; jeton. ♦ (Piesă metalică în formă de) monedă care, introdusă în mecanismul unui automat, declanșează funcționarea acestuia. Fisă de telefon. ◊ (Fam.; în expr.) A-i pica (sau cădea) cuiva fisa = a înțelege repede despre ce este vorba. – Din ngr. físa.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
MÂNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acționeze. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = muncitor. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca întrebuințare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
PICĂ2, pici, s. f. Unul dintre cele patru semne distinctive de pe cărțile de joc, de culoare neagră, în formă de inimă sau de frunză cu vârful în sus și cu o codiță în partea de jos; p. ext. carte de joc cu acest semn. – Din germ. Pik, fr. pique.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
RELANSA, relansez, vb. I. 1. Intranz. A mări miza la jocul de cărți. 2. Tranz. A arunca, a trimite înapoi mingea (la jocul de tenis). – Din fr. relancer.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
TOCI2 s. n. Numele unui joc de cărți. ♦ Cuvânt care marchează o greșeală în acest joc. – Et. nec.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
TRIȘA, trișez, vb. I. Intranz., Tranz. A înșela la jocul de cărți; p. gener. a induce în eroare; a păcăli, a înșela. – Din fr. tricher.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
TRIȘOR, trișori, s. m. Persoană care trișează (la jocul de cărți). – Din fr. tricheur.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
FOIȚĂ, foițe, s. f. Diminutiv al lui foaie. 1. Foaie subțire de hârtie. ◊ Foiță de țigară = bucată mică de hârtie specială, foarte subțire, de formă dreptunghiulară, în care se învelește tutunul pentru a face o țigară. ♦ (La pl.; fam., ieșit din uz) Cărți de joc; p. ext. joc de cărți. ♦ Foaie subțire de hârtie roșie, care se folosea în loc de fard. ♦ Foaie subțire de metal. 2. Frunzuliță. 3. (Biol.; în sintagma) Foițe embrionare = straturile de celule (endodermul, ectodermul și mezodermul) ale embrionului în stadiul de gastrulă. – Foaie + suf. -iță.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de zaraza_joe
- acțiuni
PANȚAROLĂ, panțarole, s. f. Numele unui joc de cărți care se joacă în trei persoane. – Din pol. pancerola.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
PAROLI s. m. invar. (La unele jocuri de cărți) Dublare a sumei mizate în jocul precedent; (concr.) miză realizată în acest fel. – Din fr., it. paroli.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
PASĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Mar.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
PASIENȚĂ, pasiențe, s. f. Combinare a cărților de joc după anumite reguli bazate pe hazard, de reușita căreia jucătorul leagă realizarea unei dorințe. [Pr.: -si-en-. – Var.: (rar) pasență s. f., (înv.) pasians s. n.] – Din ngr. pasiéntsa, fr. patience.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
PĂCĂLICI, păcălici, s. m. Persoană care are obiceiul să păcălească, să facă farse. ♦ Numele unui joc de copii care se joacă cu un set de cărți de joc speciale, în care pierde cel care rămâne cu singura carte fără pereche. – Păcăli + suf. -ici.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
AS, ași, s. m. 1. Monedă romană de aramă sau de bronz, folosită ca unitate monetară. 2. Carte de joc marcată cu un singur punct sau semn și care de obicei este considerată ca având cea mai mare valoare față de cărțile de aceeași culoare; birlic. 3. Fig. Persoană care se distinge în mod cu totul deosebit într-un domeniu oarecare prin pricepere sau îndemânare. – Din fr. as, it. asso.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
OCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de romac
- acțiuni
PERECHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări) 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) În grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de două obiecte de același fel, care formează o unitate, întrebuințându-se împreună. 3. Fiecare dintre cele două ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a două ființă, cu cel de al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite între ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine= costum de haine. Pereche de cărți = pachet de cărți (de joc) care cuprinde toate cărțile necesare unui joc (de cărți). – Lat. paric(u)la.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
PICHET1 s. n. Numele unui joc de cărți care se joacă (în două persoane) cu treizeci și două de cărți. – Din fr. piquet.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
ROȘU, -IE, roșii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de romac
- acțiuni
PLATCĂ1 s. f. (În expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din scr., pol. platka.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
PLUSA, plusez, vb. I. Intranz. A miza la un joc de cărți mai mult decât au mizat toți cei dinainte; a mări miza. – Din plus2.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
POCHER, pochere, s. n. Numele unui joc de cărți în care fiecare jucător dispune de cinci cărți cu care poate să câștige dacă are combinația cea mai bună sau dacă reușește să-i convingă pe adversari de acest lucru. – Din fr., engl. poker.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
PONT2, ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie, împunsătură. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
POPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales la forma negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
POT, poturi, s. n. Sumă rezultată din mizele strânse într-un tur al unui joc de cărți. – Din fr. pot.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
PREFERANS, preferansuri, s. n. Numele unui joc de cărți. [Var.: (înv.) preferanț s. n., preferanță s. f.] – Din rus. preferans, fr. préférence.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nici o dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... Punct mort = situație fără ieșire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de romac
- acțiuni
VIST s. n. Joc de cărți care se joacă între trei sau patru persoane. – Din engl., fr. whist.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
PROTOS s. m. invar. (Înv.; la jocurile de cărți) Cel care are dreptul să deschidă jocul. – Din ngr. prótos.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
ȘEPTAR, șeptari, s. m. Carte de joc marcată cu numărul șapte, care are șapte puncte. – Șapte + suf. -ar.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȘEPTIC, șeptici, s. m. (Fam.) 1. Diminutiv al lui șapte. 2. Joc de cărți, în care cartea marcată cu numărul șapte are cea mai mare importanță. – Șapte + suf. -ic.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȘLEM s. n. (În sintagmele) Marele șlem = a) (la unele jocuri de cărți cu licitație) situație în care unul din cuplurile participante la joc câștigă toate cele treisprezece levate posibile; b) (la jocul de tenis) situație în care un tenisman câștigă, în cursul aceluiași an, cele patru mari concursuri internaționale de tenis. Micul șlem = (la unele jocuri de cărți cu licitație) situație în care unul dintre cuplurile participante la joc câștigă douăsprezece din cele treisprezece levate posibile. – Din fr. chelem, germ. Schlemm.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde de Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu părul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ȘULERIE, șulerii, s. f. (Reg.) Înșelătorie la jocul de cărți; trișare. – Șuler + suf. -ie.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ONOARE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Ieșit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onor s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
FANTE, fanți, s. m. 1. (Fam. și peior.) Bărbat (tânăr) afemeiat. 2. Carte de joc reprezentând figura unui tânăr; valet. – Din it. fante.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FARAON, faraoni, s. m. 1. Titlu pe care îl purtau vechii regi ai Egiptului; persoană care avea acest titlu. ♦ (Fam., ir. sau glumeț) Țigan. 2. (Înv.) Numele unui joc de cărți. – Din fr. pharaon.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cornel
- acțiuni
FERBER, ferbere, s. n. (Înv.) Numele unui joc de cărți. – Din germ. Färbel.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FIGURĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = ansamblu format din puncte, linii și suprafețe. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel ca sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
FILA, filez, vb. I. 1. Tranz. A răsuci fibrele dintr-un material textil (bumbac, cânepă etc.) pentru a-l transforma în fire; a toarce. 2. Tranz. A răsfira în mână, încet și una câte una, cărțile de joc (astfel încât să se vadă numai inițialele din colțul din stânga de sus). 3. Tranz. A tăia într-un anumit fel șuvițe dintr-un păr prea des. 4. Tranz. A desfășura încetul cu încetul lanțul ancorei, o parâmă etc. (în momentul acostării sau plecării navei). 5. Intranz. (Despre lămpi cu fitil) A arde rău, pâlpâind și scoțând fum. 6. Tranz. A urmări în mod discret pe cineva (fără ca cel urmărit să observe). – Din fr. filer, lat. filare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OTUZBIR s. n. (Înv.) 1. Joc de cărți în care cel ce totalizează treizeci și unu de puncte câștigă partida. 2. (În expr.) Cu otuzbirul = cu forța, forțat; cu asprime. – Din tc. otuzbir.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
CONCINĂ, concine, s. f. Numele unui joc de cărți. – Din ngr. kontsina.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de Joseph
- acțiuni
LEVATĂ, levate, s. f. 1. Operație de scoatere a mosoarelor sau a țevilor pline de pe mașinile de semitort sau de filat dintr-o filatură. ♦ Cantitate de fire toarse obținută prin această operație. 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă în baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TAROC s. n. Numele unui joc de cărți la care se folosesc cărți speciale. – Germ. Tarock (din it.).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de pan111
- acțiuni
TĂBĂCĂREASCĂ s. f. Numele unui joc de cărți. – Din tăbăcăresc.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de pan111
- acțiuni
NOUAR, nouari, s. m. (Fam.) Carte de joc de nouă puncte. [Pr.: no-uar] – Nouă + suf. -ar.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
TĂIA, tai, vb. I. I. Tranz. A despărți, a separa ceva în mai multe bucăți, cu ajutorul unui obiect tăios. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dînsul = doarme buștean. ♦ A desprinde, a desface filele unei cărți unite la margini. ♦ A diviza un solid sau a desprinde părți din el prin procedee tehnice, chimice, electrice etc. 2. Tranz. A despica, a spinteca. ◊ Expr. A (-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc, a-și croi drum. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a stîrpi radical o manifestare negativă a vieții. 4. Tranz. A brăzda. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. ♦ A săpa, a sculpta. Pe-un jilț tăiat în stîncă stă... preotul cel păgîn. (EMINESCU) 6. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz.A străbate; A traversa; a despărți. Drumul către sat Taie-n lung pădurea (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A tăia drumul (sau calea) cuiva. = a ieși înaintea cuiva pentru a-l opri. ♦ A lua drumul cel mai scurt, a scurta drumul. ◊ Intranz. Tăiarăm la dreapta prin hugeacuri (HOGAȘ). 8. Refl. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brînzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspectul de lapte brînzit. II. 1. Tranz. și refl. A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide. 2. Tranz. și intranz. (Înv.) A ataca; a bate; a izbi. Taie tu marginile, Eu să tai mijloacele (ALECSANDRI). ◊ Expr. (Tranz.) A tăia și a spînzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A provoca o durere fizică ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal. III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. A se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze, a micșora, a slăbi, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta. = a nu mai avea chef sau a nu mai cuteza să facă un lucru. (Refl.) A i se tăia cuiva (mîinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unui tîrg (prin desfacerea mîinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punînd jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținînd banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. A spune, a inventa minciuni, vorbe etc. 5. Tranz. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a se pricepe să facă un lucru. 6. Tranz. (Fam., în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. – Lat. taliare.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de pan111
- acțiuni
TABINET, tabinete, s. n. Numele unui joc de cărți; partidă dintr-un astfel de joc. – După fr. table nette.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TALIE, talii, s. f. 1. Partea de la mijloc, mai subțire, a corpului omenesc, situată deasupra șoldurilor; mijloc, brâu. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care îmbracă mijlocul; p. ext. corsaj. ◊ Loc. adj. și adv. În talie = îmbrăcat numai în haină sau în rochie (fără palton sau fără pardesiu). ♦ Parte a corpului omenesc cuprinsă între umeri și șolduri; trunchi. 2. Statură, înălțime, mărime. ♦ Mărime după care se confecționează obiectele de îmbrăcăminte. 3. Fig. Nivel, grad (de pricepere, de cunoștințe etc.). ◊ Loc. adj. De talie = de talent, de valoare. ◊ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeași valoare, pricepere, iscusință, talent etc. ca și altcineva sau ca cineva anume. 4. Timpul cât durează împărțirea cărților de joc la o partidă de bacara. – Din rus. taliia. Cf. fr. taille.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TALON, taloane, s. n. 1. Parte a unei foi dintr-un registru, dintr-un chitanțier, dintr-un bonier etc. care rămâne la cotor după ce s-a rupt partea detașabilă. 2. Parte a ciorapului care acoperă călcâiul, marcată printr-o țesătură mai deasă. 3. Partidă la unele jocuri de cărți. 4. Fiecare dintre cele două margini îngroșate și întărite ale anvelopei unei roți. – Din fr. talon.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TAROC s. n. Numele unui joc de cărți la care se folosesc cărți speciale. – Din germ. Tarock.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TĂBĂCĂRESC, -EASCĂ, tăbăcărești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține tăbăcarilor, privitor la tăbăcari. ◊ Lână tăbăcărească = lână care se smulge de pe pielea de oaie dată la tăbăcit. 2. S. f. Numele unui joc de cărți. – Tăbăcar + suf. -esc.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TĂIA, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite, unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. [Pr.: tă-ia] – Lat. *taliare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TĂIAT2, -Ă, tăiați, -te, adj. I. 1. Care este despărțit, separat în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; despicat. 2. (Despre filele unei cărți necitite) Desprins, desfăcut la margini. 3. (Despre texte, filme etc.) Din care s-a suprimat o parte. 4. (Despre țesături) Destrămat în direcția firului țesut sau la îndoituri. 5. (Despre anumite preparate culinare) Cu aspect de lapte brânzit, din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. II. Rănit cu un obiect tăios. ♦ (Despre păsări, animale) Care a fost sacrificat (în scopul valorificării). III. 1. (Despre răsuflare, respirație) Cu ritmul slăbit, oprit. 2. (Despre un pachet de cărți de joc) Despărțit în două punând jumătatea de dedesubt deasupra. [Pr.: tă-iat] – V. tăia.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DECAR2, decari, s. m. Carte de joc marcată de cifra zece. – Din ngr. dekári.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
DECAVA, decavez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A pierde sau a face să piardă toți banii, a da sau a lua (cuiva) toți banii, a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban, a (se) ruina (la jocul de cărți sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
TOBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dobă s. f.] – Din magh. dob.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
TREFLĂ, trefle, s. f. 1. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentată printr-un semn de culoare neagră, în forma frunzei de trifoi; spatie. 2. Găitan de bumbac, de mătase etc. cusut ca podoabă în formă de frunză de trifoi la unele haine (de uniformă); p. ext. cusătură făcută astfel. 3. (Tehn.) Rozetă cu trei sau patru aripi, cu ajutorul căreia se acționează cilindrul unui laminator. – Din fr. trèfle.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TUR1, tururi, s. n. 1. Mișcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanță egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al sportivului; mișcare liniară pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tură1 (2). ♦ Tur-retur sau tur și retur = dus și întors, plecare și sosire. Tur de orizont = observare succesivă, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei porțiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schiță etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ◊ Expr. A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurtă pe un anumit traseu; raită. ♦ Acțiune, inițiativă, întreprindere care cere efort, perseverență, îndemânare. Un tur de forță. 3. Parte dintr-o competiție sportivă organizată după anumite norme, constând dintr-un șir de etape, care reprezintă prima jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în cursul căreia se parcurge un circuit pe distanță lungă, cu scurte opriri. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cărțile. [Pl. și: ture] – Din fr. tour.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
REGE, regi, s. m. 1. Suveranul unui regat, persoană care deține puterea supremă într-un regat; monarh. 2. Fig. Cel care are poziția cea mai însemnată într-un domeniu oarecare, prin puterea, prin importanța, prin competența sa. 3. Numele piesei principale de la jocul de șah, a cărei pierdere aduce înfrângerea jucătorului. ♦ Numele uneia dintre cărțile de joc, care are desenat pe ea un cap de rege (1); popă, rigă. – Din lat. rex, -gis.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de IoanSoleriu
- acțiuni
RIGĂ, rigi, s. m. 1. (Înv.) Rege. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. – Din ngr. ríghas.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de IoanSoleriu
- acțiuni
SERVI, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
STOS, stosuri, s. n. Numele unui joc de cărți. – Din pol. sztos, germ. Stoss.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ionel
- acțiuni
SPATIE, spatii, s. f. (La cărțile de joc) Treflă. – Din ngr. spathí.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de dante
- acțiuni
CVINTĂ, cvinte, s. f. 1. (Muz.) Intervalul dintre cinci note consecutive. 2. (La scrimă) A cincea dintre cele opt poziții principale de apărare. 3. Formație de cinci cărți consecutive, de aceeași culoare, la jocul de cărți. 4. (În forma chintă) Acces prelungit de tuse violentă. [Var.: chintă s. f.] – Din it. quinta, fr. quinte.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de rain_drop
- acțiuni
CRĂIȚĂ, crăițe, s. f. I. 1. Nume dat la două specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu tulpina puternică și ramificată, cu frunze opuse, penat-divizate și cu flori galbene-portocalii, cu miros pătrunzător; vâzdoagă, ocheșele (Tagetes erecta și patula). 2. Varietate de ciupercă comestibilă, a cărei pălărie este purpurie pe deasupra, iar pe dedesubt galbenă-aurie. II. (La pl.; art.) Dans popular românesc cu mișcare vioaie, răspândit în Oltenia; melodie după care se execută acest dans. III. (Rar; la jocul de cărți) Damă. [Var.: creiță s. f.] – Crai + suf. -iță.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CUPĂ2, cupe, s. f. Una dintre culorile cărților de joc (în formă de inimă de culoare roșie). – Din ngr. kúpa.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
AMESTECA vb. 1. a combina. (~ mai multe substanțe.) 2. (prin Transilv. și Maram.) a sfeti. (~ cărțile de joc.) 3. v. mesteca. 4. v. corci. 5. v. încurca. 6. a se băga, a interveni, a se vârî. (Se ~ nechemat într-o discuție.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
AS s. 1. (pop.) birlic, (înv.) tuz. (~ la jocul de cărți.). 2. maestru. (E un adevărat ~ în domeniul lui.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ATU s. (înv., în Mold. și Bucov.) coz. (~ la jocul de cărți.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BACARA s. banc, maca. (~ este numele unui joc de cărți.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BALADOR s. joker. (~ la cărțile de joc.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BANCĂ s. 1. (prin Transilv.) tocoric. (Are bani la ~.) 2. bancă de date v. bancă de informații; bancă de informații = bancă de date. 3. (rar) șuetă. (~ la unele jocuri de cărți.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BANCHER s. 1. (înv.) zaraf. (~ul este proprietar de bancă.) 2. (rar) șuetar. (~ la unele jocuri de cărți.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CARO s. tobă. (~ la cărțile de joc.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CULOARE s. 1. v. vopsea. 2. (rar) maslă. (~ la jocul de cărți.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CUPĂ s. (la cărțile de joc) 1. roșu. (Valetul de ~.) 2. inimă.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DAMĂ s. 1. (SPORT) regină. (~ la jocul de șah.) 2. regină, (înv.) crăiasă, crăiță. (~ de pică, la jocul de cărți.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
JOKER s. balador. (~ la cărțile de joc.)[1]
- Scris și jocher — LauraGellner
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MACA s. bacara, banc. (~ este numele unui joc de cărți.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MARIAJ s. 1. v. căsătorie. 2. (înv. și reg.) mariaș. (Jocul de cărți numit ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
MĂSLUIT adj. 1. (pop.) prefăcut, (înv.) balamut. (Cărți de joc ~.) 2. v. falsificat.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
NĂRAV s. 1. v. patimă. 2. pasiune, patimă, viciu, (fam.) boală. (A dat în ~ jocului de cărți.) 3. (Transilv.) snagă, sucă. (~ calului.) 4. (la pl.) v. comportare. 5. v. fire.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
NOUAR s. nouă. (Un ~ la jocul de cărți.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PARTIDĂ s. 1. v. meci. 2. (rar) talon. (~ la unele jocuri de cărți.) 3. v. grupare. 4. (POL.) facțiune. (Aparține ~ adverse.) 5. v. căsătorie. 6. v. cont.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PASIUNE s. 1. v. entuziasm. 2. patimă, (înv.) împătimire. (O iubește cu ~.) 3. sentiment, simțire, (livr.) patos, (înv.) simț. (A cântat cu ~.) 4. slăbiciune. (~ lui e teatrul.) 5. nărav, patimă, viciu, (fam.) boală. (A dat în ~ jocului de cărți.) 6. v. patimă.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PATIMĂ s. 1. v. entuziasm. 2. v. pasiune. 3. nărav, pasiune, viciu, (fam.) boală. (A dat în ~ jocului de cărți.) 4. iubire, pasiune. (~ de bani.) 5. cusur, dar, defect, meteahnă, nărav, viciu, (pop. și fam.) pârțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfic, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) 6. v. părtinire. 7. v. chin. 8. v. tortură.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
POPĂ s. 1. v. preot. 2. rege, rigă, (înv.) crai. (~ la jocul de cărți.) 3. (reg.) măgar. (Snopul de grâu numit ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SPATIE s. ghindă, treflă, (reg.) cruce. (~ la cărțile de joc.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TĂIA vb. 1. v. împărți. 2. v. despica. 3. (pop.) a reteza, (reg.) a scurta. (A ~ niște metri de lemne.) 4. v. reteza. 5. v. sculpta. 6. (MED.) a reteza, (pop.) a lua. (Obuzul i-a ~ piciorul.) 7. v. amputa. 8. a reteza, (pop.) a rade, (reg.) a curma. (A ~ capul cuiva.) 9. v. opera. 10. v. înjunghia. 11. a (se) înjunghia, a (se) spinteca. (A ~ o vită.) 12. v. scurta. 13. v. cosi. 14. a (se) despica, a (se) spinteca. (Plugul ~ brazde adânci.) 15. v. croi. 16. a croi, (înv.) a sparge. (Fluviul își ~ drum prin munți.) 17. v. brăzda. 18. (rar) a rupe. (A ~ cărțile, la jocul de cărți.) 19. v. bara. 20. v. anula. 21. a scurta. (A ~ drumul peste câmp.) 22. a se brânzi, (înv. și reg.) a se sărbezi, (Mold.) a se corăsli. (Laptele s-a ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TOBĂ s. I. 1. (MUZ.) darabană, (rar) tambur, (înv. și reg.) baraban, barabancă, (înv.) tâmpină. (Bate ~.) 2. (TEHN.) tambur. II. (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șfarcă. (Mezelul numit ~.) III. caro. (~ la cărțile de joc.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TREFLĂ s. ghindă, spatie, (reg.) cruce. (~ la cărțile de joc.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TRIȘA vb. 1. (înv. și reg.) a sfeti. (A ~ la jocul de cărți.) 2. v. înșela.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TUR s. 1. (FIZ.) tură. (~ periodic al unui corp.) 2. înconjur. (Face un ~ al stadionului.) 3. raită, tură, (reg.) otrocol. (Fac un ~ prin oraș.) 4. pasă. (~ la jocul de cărți.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
VALET s. 1. fecior, lacheu, (rar) camerier, (înv., prin Mold.) jocheu. (Un ~ la o casă boierească.) 2. fante. (~ la cărțile de joc.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
VICIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărți.) 4. v. corupție.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
atu s. n., art. atuul; pl. atuuri (la jocul de cărți și atale)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
bacara (joc de cărți) s. f., art. bacaraua, g.-d. art. bacaralei; pl. bacarale
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
boston/boston (vals, joc de cărți) s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
capot (la jocul de cărți) s. n., pl. capoturi
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
caro (culoare la jocul de cărți) s. n., art. caroul; pl. carale
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
concină (joc de cărți) s. f., g.-d. art. concinei; pl. concine
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
cupă (vas, croială, carte de joc) s. f., g.-d. art. cupei; pl. cupe
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
decar (carte de joc) s. m., pl. decari
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pică (la cărțile de joc) s. f., g.-d. art. picii; pl. pici
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pichet (joc de cărți, țesătură) s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
platcă (la jocul de cărți) s. f.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pont (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) s. n., pl. ponturi
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
AS ași m. 1) Carte de joc cu valoarea cea mai mare între cărțile de aceeași culoare. 2) fig. Persoană care se evidențiază în mod deosebit într-un domeniu oarecare. /<fr. as, lat. as, assis
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ATU1 atale n. Carte de joc de o anumită culoare, cu cea mai mare valoare. [Art. atuul] /<fr. atout
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BACARA2 ~le f. Nume dat unui joc de cărți; banc; maca. [Art. bacaraua; G.-D. bacaralei] /<fr. baccara
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BANC3 ~uri n. 1) Nume dat unui joc de cărți; bacara; maca. 2) pop. Istorioară scurtă. A face ~uri. /<germ. Bank
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BANCHER ~i m. 1) Proprietar sau mare acționar al unei bănci. 2) (la unele jocuri de cărți) Jucător care conduce jocul și dispune de o sumă mare de bani, suficientă pentru a acoperi mizele celorlalți jucători. /<fr. banquier, it. banchier
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BANCO n. (la jocul de cărți) Totalitate a mizelor depuse de jucători. * A face ~ a susține singur miza jocului contra băncii. /<it., fr. banco
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BELOTĂ f. Joc de cărți care constă în acumulare de puncte. /<fr. belotte
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BIRLIC ~ci m. Carte de joc cu cea mai mare valoare între cărțile de aceeași culoare; as. /<turc. birlik
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BRIDGE [pr.: brigi] n. Joc de cărți care se joacă în patru (doi contra doi). /<engl., fr. bridge
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CACEALMA ~le f. 1) (la jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului prin crearea impresiei de a avea cărți valoroase. 2) Prezentare a unui neadevăr drept adevăr; înșelătorie; păcăleală. [Art. cacealmaua; G.-D. cacealmalei; Sil. -ceal-ma] /<turc. kaçirma
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CANASTĂ ~e f. Joc de cărți care constă în realizarea de serii de șapte cărți de aceeași valoare. /<fr. canasta
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CARO ~ale n. (la cărțile de joc) Culoare roșie reprezentată printr-un romb. [Art. caroul] /<fr. carreau
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CARTOFOR ~i m. Persoană pasionată excesiv de jocul de cărți. /<ngr. kartophóros
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CHIBIȚ ~i m. Persoană care asistă, fără să joace, la o partidă de table, la jocul de cărți etc. [Acc. și chibiț] /<germ. Kiebitz
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CHINTĂ ~e f. 1) muz. Interval dintre două sunete ale gamei la distanță de cinci trepte. 2) (la jocul de cărți) Formație de cinci cărți consecutive și de aceeași culoare. /<it. quinta, fr. quinte
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CONCINĂ ~e f. rar Joc de cărți la care sunt folosite toate cărțile. /<ngr. kontsina
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
COZ m. reg. (la jocul de cărți) Carte de joc care, conform convenției stabilite de jucători, are o valoare mai mare decât toate celelalte cărți; atu. ◊ Frumoasă ~ deosebit de frumoasă; de o frumusețe fără pereche. /<turc. koz
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CRAI ~ m. 1) înv. (în unele state feudale) Conducător absolut al țării; rigă; rege; monarh; suveran; împărat. 2) fig. Bărbat ușuratic, care se ține de chefuri și de aventuri amoroase; craidon. 3) reg. (la jocul de cărți) Figură care are imprimată pe ea chipul unui bărbat cu coroană; rege; popă. /<sl. krali
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CRUCE ~i f. 1) (în antichitate) Instrument de tortură, pe care erau pironiți osândiții la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, făcut din două bucăți de lemn, din piatră sau din metal așezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul creștinismului. 3) Simbol al creștinismului, constând dintr-un gest făcut cu degetele mâinii drepte, care este dusă de la frunte la piept și de la un umăr la altul. ◊ Fă-ți ~! dă-ți seama ce spui! 4) v. RĂSCRUCE. 5) Obiect în formă de cruce folosit în unele mecanisme. ~ea căruței. 6) (la cărțile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi; treflă. Damă de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CULOARE ~ori f. 1) Totalitate a radiațiilor luminoase de diferite frecvențe, pe care le reflectă corpurile și care creează asupra ochiului o senzație vizuală specifică. ◊ De ~ care aparține rasei negre sau galbene. 2) Substanță folosită în arta vopsitului sau în pictură; colorant. 3) Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc. [G.-D. culorii; Sil. -loa-re] /<lat. color, ~oris, fr. couleur
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CUPĂ2 ~e f. Una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentând o figură în formă de inimă de culoare roșie. /<ngr. kupa
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DAMĂ ~e f. 1) înv. Femeie (de obicei de la oraș) aparținând păturilor privilegiate; cucoană. * De ~ femeiesc; pentru femei. 2) Parteneră de dans. 3) peior. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. 4) (la jocul de cărți) Carte pe care este înfățișată figura unei femei. ~ de pică. 5) (la jocul de șah) Piesă centrală ca importanță (a doua după rege); regină. ◊ Joc de ~e joc cu fise speciale albe și negre desfășurat pe o tablă asemănătoare cu cea de șah. /<fr. dame, it. dama
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
FANTE ~ți m. 1) livr. Bărbat care se bucură de succes la femei. 2) Carte de joc pe care este înfățișată figura unui cavaler; valet. /<it. fante
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni