bai² i [At: NEGRUZZI, S. III, 21 / V: -io, ~iu / E: ba + io (eu)] (Reg) 1 Nicidecum. 2 (Îe) A zice ~ A se împotrivi 3 (Îae) A refuza.

iuo av [At: COD. VOR. 16/7 / P: iu-o / V: io, iu, iuă / E: nct] (Îrg) Unde.

mercur sn [At: AMFILOHIE, G. F. 138^v/4 / V: (înv) ~ie sf ~io, ~iu, ~ium / E: fr mercure, ger Merkur, lat mercurium, it mercurio] 1 Metal cu luciu argintiu, lichid la temperatura obișnuită, și foarte mobil Si: (pop) argint-viu, (înv) hidrargir. 2 (Înv; îs) ~iu dulce Calomel.

iuo adv. – Unde. – Var. iuă, io, (Bihor) iu. Mr. iu(va), megl. uă. Lat. ubi „unde” confundat cu ibi „acolo” (Candrea-Dens. 900; REW 9028; Tiktin; DAR), cf. vegl. yo, it. ove, fr. où, prov. o, v. port. u. Apare în texte din sec. XVII, astăzi numai în Trans. de Vest.

AFEREZĂ s. f. (< fr. aphérèse, cf. gr. aphairesis „îndepărtare”, „cădere”): fenomen fonetic din evoluția unei limbi, constând în suprimarea vocalei inițiale sau a unui grup de sunete de la începutul cuvântului. Astfel, lat. occassionare a dat în limba română forma cășunare (prin a. lui o-, prin reducerea grupului consonantic -cc- la -c, prin transformarea lui -a- neaccentuat în -ă-, prin reducerea grupului consonantic -ss- la -s- și transformarea acestuia, sub influența lui i, în -ș- și prin transformarea diftongului -io- în -iu- și apoi în -u-, cu reducerea lui -i- semivocalic); lat. agnellus a dat în limba română forma miel (prin a. lui a-, prin transformarea grupului consonantic -gn- în grupul consonantic -mn- și prin trecerea lui -n-, în această poziție, la -i- semivocalic, prin reducerea consoanei duble -ll- la -l-, prin căderea consoanei finale -s și prin amuțirea vocalei finale neaccentuate -u); în limba română, de la forma astâmpăra (cf. lat. *ex-temperare) s-a ajuns prin a. lui a- înițial la stâmpăra, iar de la forma Niculae, prin a. lui Ni-, la forma Culae (ambele în limba populară).

SEMIVOCALĂ s. f. (< semi „jumătate”, cf. lat. semi + vocală, cf. it. vocale, lat. vocalis, germ. Vokal, după fr. semi-voyelle): vocală care nu se poate rosti decât împreună cu o altă vocală, cu care formează un diftong; sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora. S. limbii române sunt: e̯ corespunzătoare vocalei e și componentă a diftongilor e̯a și e̯o (seară, pleosc) și a triftongului e̯au (vreau); o̯ – corespunzătoare vocalei o – și componentă a diftongului o̯a (doagă) și a triftongului e̯oa (leoarcă, fleoarcă); i̯ – corespunzătoare vocalei i și componentă a diftongilor i̯a, i̯e, i̯o, i̯u și îi̯ (iarbă, pietre, chioșc, iureș, întâi) și a triftongilor i̯ai̯ (tăiai) și i̯au̯ (tăiau); u̯ – corespunzătoare vocalei u și componentă a diftongilor u̯a și u̯ă (roua, ziuă) și a triftongului i̯au̯ (suiau).

pericard sn [At: AMFILOHIE, G. 2257^r/12 / V: (înv) ~io, ~ion, ~iu / Pl: ~e, ~uri / E: lat pericardium, ngr περικάρδιον, fr péricarde] Înveliș care îmbracă inima ca un sac și care este format din mai multe membrane și foițe.

planetar, ~ă a [At: AMFILOHIE, G. F. 55^r/8 / V: (înv) ~iu, (îvr) ~io / Pl: ~i, ~e / E: fr planétaire, it planetario] 1 Care aparține planetelor (1). 2 Alcătuit din planete (1). 3 Privitor la planete (1). 4 (Îs) Sistem ~ (sau, înv, sistemă ~ă) Totalitate a planetelor (1) care se mișcă în jurul soarelui sau al unei stele. 5 (Rar) Mondial. 6 (Rar) Universal. 7 (Teh; îs) Mecanism ~ Mecanism cu roți dințate format din cel puțin trei elemente mobile, în care axa uneia dintre roți se rotește în jurul celeilalte roți. 8 (Teh; îs) Arbore sau ax ~ (ori axă ~ă) Arbore asamblat cu roata centrală a unui diferențial, prin intermediul căreia se transmite mișcarea la roata motoare a unui automobil. 9 (Fiz; îs) Model ~ Model al structurii atomului asemănător cu sistemul planetar (4).

telescop sn [At: ȘINCAI, ÎNV. 128/14 / V: (înv) ~io, ~ion, ~iu, ~ium, ~leșcopiu, til~, tilescopeo / Pl: ~oape, (înv) ~e / E: ngr τηλεσκόπιον, it telescopio, lat telescopium, ger Teleskop, fr téléscope] 1 Instrument optic care utilizează fenomenul reflexiei luminii pe o oglindă concavă, folosit în astronomie pentru observarea corpurilor cerești Si: (înv) tub (4). 2 Lunetă marină.

topaz sn [At: PSALT. 262 / V: (înv) ~io, ~ion, ~iu sn, ~ă, ~ia, ~ie sf / P și: (înv) ~as / Pl: ~e, ~uri / E: ngr τοπάζιον, lat topazius, fr topaze, ger Topas] (Min) Silicat natural hidratat de aluminiu cu fluor, transparent, incolor sau colorat, de obicei galben, uneori albastru, violet, roșu, în cristale mari și limpezi, folosit ca piatră prețioasă Si: (înv) pazie².

BAIU interj. (Reg.) Nicidecum, nici să nu te gîndești (la așa ceva). [Pr.: ba-iu] – Din ba + io (= eu).

DIFTONG s. m. (cf. fr. diphtongue, lat. diphtongus, gr. diphtongos < di „din două” + phthongos „vocală”): emisiune vocalică constituită din două sunete diferite (semivocală + vocală sau vocală + semivocală) pronunțate în aceeași silabă. Astfel: -oa- din poartă, -ei- din su-vei-că etc. ◊ ~ ascendent (crescând, suitor, urcător): d. în care primul loc este ocupat de semivocală, iar al doilea loc de vocală. Astfel: ea în teacă, ia în piatră, ie în fierbe, io în iolă, iu în iute, oa în moară, uă în ouă etc. ◊ ~ descendent (descrescând, coborâtor): d. în care primul loc este ocupat de vocală, iar al doilea de semivocală. Astfel: ai în taină, au în dau, ei în cercei, eu în releu, oi în eroi, ou în macrou, ui în gutui, ăi în dulăi, ău în mâncău, îu în pârâu etc. Uneori, d. rezultă și din rostirea într-o silabă a două cuvinte diferite, legate între ele prin linioară de unire: te-a lăudat, ți-a dat, ți-e teamă, ți-o primesc, nu-i da etc. ◊ ~ monofonematic: d. care are valoarea unui singur fonem, cum sunt au din limba franceză (pronunțat o în sauter „a sări”), ou (pronunțat u în pouvoir „a putea”) etc. ◊ ~ monoftongat: d. care se poate reduce la un singur sunet prin monoftongare (v.), ca ea din ceartă (pl. certuri) și oa din coardă (pl. corzi).

CIOACĂ pl. cioci subst. cu origini și sensuri multiple: 1° deal, 2° cioară, etc (DLR); v. și cioca. 1. Cioacă, fam, (Buftea). 2. Cioache, loan (17 A IV 140); -a ard. (DR II 697). 3. Cioca (Mar; Gorj 298); Ciocă, D. (Sd XV 305); Ion (Vr C); Danul Ciocăi (17 B III 505) sau din subst. cioc + suf. onomastic -a. 4. Cioce, fam. act.; -a (17 A II 267); Cioc/eni, -ești, -ile ss. 5. + augm. -an: Ciocean (Dm); -u fam. (Sc). 6. Ceuca (Bih 6); grămătic (Div 103), < subst. ceuca = cioca = cioară. 7. Derivate: Ceucuț sau Cioucuț (Cat; Div 103; 13-15 B 217, 219). Din plur. cioci: Ciocea poreclă (Viciu 33); Ciocioi, Ciociol, V. (Băl VI), în care prob. prin erori de transcriere grupul io cirilic redat prin io în loc de iu: „Ciuciui”, „Ciuciul”.

IUBU – IUBA și LIUBAN, < Sl. люьнтн „a iubi”, cf. și nume slave: Люьoмнp, Люьa etc. I. 1. Iubu b. (16 B I 102); -l, ard., 1722. (Paș). 2. Prin fonetism sintactic Ubul ard. (14 C I 207). 3. Iuba b. (Ard II 176; Cat F 16 B II 306). 4. Cu term. -an (participiu slav – sau sufix): Iuban (Giur 271; C Ștef; 13 – 15 B 211; 16 B I 65); -a s. (C Ștef); Iubănești s. (Dm; Sd XXI). 5. + -in: Iubin, vecin (17 B IV 353). 6. + -enca: Iubenca (16 B II 188). 7. + -ca: Iubea s. (16 B III 149). 8. + -ița și fără i: Ubița (Moț). 9. Transcrieri greșite cu -io în loc de -iu din cirilică: Ioba, 1758 și Ioban, ard. (Paș) pt. Iuba și Iuban. 10. Iuban se reduce de către dieci, uneori, la Banu (C 10 Ștef 49) sau la Ieban (cf. Arhiva, Iași 1934-1940, Bogaci) și Iban, din care provin: Ibana s. (C Ștef). Ibănul t. (17 B IV 83), Ibăneasa s., Ibăn/ești (patru sate); -escu, Ion (Tut); -escul (Bîr III). 11. + -aș, -an: Ibășan (Ard). 12. Din vb. romîn a iubi: Iubitul, St. (16 B IV 10); și, cu pretenție literară: Liubitul Șerban, 1418 (13 – 15 B 71; Ț-Rom 116; Giur 245; Flor 41). II. Forme primite direct de la slavi și acomodate: 1. Liubana, pîrîu în Tutova, zis și Iubana, azi Ibana (G 10 Ștef 54). 2. Liubăneasa (Ștef) și Iubăneasa. 3. Liuban mold. (Dm; C Ștef; C Bog); -a (Glos). 4. + -cea: Libancea, G. (AO XVI 359). 5. + -aș: Lubaș, boier (13 – 15 B 54, 55; Div 54; Iorga III 268); cf. Lubaj b. (Flor 18). Numele acestea se pot explica și prin pretenția literară a diecilor, restaurînd pe l inițial la formele cu i, u inițial. 6. Cf. Viba b., ard. (11-13 C 1 107) care s-ar explica prin fon. ungar, ca în Vonu pt. Onu etc.

GROS adj. 1. Gros, T. (BCI XII 141); -a sec. XVI (PGov f° 10) -escul, St. (IO 83); Stan cel gros (16 B IV 100). 2. Grosu (I Div); – Martin (Glos). 3. Grosar, ard.; -iu, A., act. 4. Groseș (Mar). 5. Grosilă (17 B I 164, 278). 6. Groșneală, Stan, munt. (BCI II 257), poate fi același cu Stan din § 1.

BAN, nume frecvent în onomastica romînă și a țărilor vecine, după titlul dregătoriei din Ungaria, extinsă ca marchizat de graniță (banat) și asupra țărilor de la sud, organizate succesiv din sec. al XII-lea: banatul de Maciva, de Severin, al Bosniei, al Bulgariei de Vidin etc. Cel de Severin, alipit Țării Romînești la 1330, devine prototip al celui de Craiova (Oltenia); de atunci apar și „bănișorii de județ”. „Toponimele moldovene formate din acest cuvînt sînt destul de numeroase” observă Iorgu Iordan „deși bănia e foarte recentă în Moldova” (Loc. p. 170 n. 4). Originea lor este de căutat în onomastica maramureșenilor descălecători aici. Miklosich nu aduce niciun radical slav pentru toponimele formate din această temă, iar Weigand derivă blg. Банйo, Банкo, Банчo, din dregătoria „ban” de origine avară la Unguri, < tc. -avar baian, „bogat, nobil”, termen primit de turanici de la perși (după Hasdeu); de această origine și în onomastica romînă, nu este exclus ca uneori numele să fie o scurtare din frecventul Șerban, precum ar dovedi femininul Bana < Șerbana, altfel inexplicabil. I. 1. Ban, frecv. în Ardeal și Maramureș;b., 1205 (Drăg); 1301 (14 C I 16), de unde numele se va extinde peste Carpați: – (Moț; Ard II 148; 16 B I 84, III 232); – sec. XIII (Vlah PB); post. (16 B VI 12); moșn. zis și Banea (ib. 185); Ban, V. (Sur V). 2. Bana b. (16 B VI 139; Sd V 173);- Stan (17 B II 78); Bana f. (16 B III 367) t. (Moreni); Bană b. (Mîneciu). 3. Banu frecv. (Ard II 38).4. Banul, apare în Moldova ca nume din sec. al XV-lea înainte de introducerea instituției: – (Ștef; 17 A IV 117, V 329; Isp II¹, V¹; G Roș 69);Ion (16 A I 258), frecv.; Bănuleț, Ion (Sd XIX 25). 5. Bănul/escu; -ești s., 1649 nume schimbat în Bălunești la 1780, iar azi Bălănești (Has). 6. Banae b. (17 B III 299) cf. și subst. bănae, pasăre (Păs). 7. Băna f., țig. (17 A 111 152); Bănoae marital. 8. Banace (Tec. I; Olt; 17 BI 32); Bănăcești neam brașovean din sec. al XVIIl-lea (BCI XII 88). 9. + -ar: Banar, N, 1711: -ul, I. (R Gr); -iu, Gh. (Sur XIV); Bănaru (Sd XVI); V. (Isp IV¹); Bănărescu (L Pl 337; Nif). 10.+ -at: Banat, N. (Ul 37); Bănat t. (în s. Buzduc, olt); Bănățoiu, M., 1730 (IO 136). 11. + -ău: Bănău (Has), ca Dănău < Dan; R., munt. 1598 (RI VIII 151). 12. Banea frecv. (Moț; 16 B II 304, III 161, 367, V 208; 17 B III 213; Sur II; IS 270) etc.; la genitiv Banii (17 B II 247); Băn/escu frecv., -ești, -easa, -esele ss., Baneș act. (Jiul ard). 13. Bănică, fam.; Banica f. (AO XX 126); 14. + -igă: Bănigă, călăraș, 1655 (Sd IV 42). 15. + -ilă: Bănil (AO X 130); -ă (Ștef; 16 B I 2, IV 487); -a s. (Băl III); Bănitul (Cat mold II). 16. Bănișor, N. act. 17. + -iță: Baniță (Ștef); – Udobă (16 B I 20); Băniț, Dan (Șchei I); Bănița popa (Sd V 21); Bănițan, Ion act. < s. Banița sau Băniță; pentru top. ard. s-ar admite ipoteza < bae cu n palatal (etim. Al. Cristureanu); Banițul, Ion (Șchei 1.). 18. Baniu s., olt.; -l t.; Bănie b. (13-15B 174). 19. Cu suf. slave -ov,-ici: Banov, Drăgoi (Div 66), în doc. slav, traduce pe Drăgoi al Banului; Bănici, M. (17 A II11); Bănici, Duma (Sur V); Baniciu (Vr); Bănicioia act. 20. *Bănuc, -i (17 B III 20); Bănuț, munt. (17 BII 81; Sur I); – fiul lui Vlăduț 1604 munt. (Sur I); -i, act.; -ul, Ion, munt. (Sd V 122); -ă, I. (An Pit 82); -ă pren. (P² f° 16). 21. Banuș, M., act. 22. Bănățescu, C. (Î Div). II. Cu suf. -ca, -co, -cu, -cea: 1. Banc (M mar); – Floare (Met 224); -a s.; pîrîu (Bîr IV); Bănea b. (17 B I 353). 2. Banko, comite de Bihor, 1209 (11-13 CI 148); Banco (Mar 166; Dm; Sur II; P Gov f° 10 vo) Banco zis și Banul (16 B IV 388); Bancu, Micu (Cat); -l (Ț-Rom 197; 16 B III 5). 3. Bance (16 B I 12, 85; II 10; Ard; 17 B I 177); – Gh. (Buc); Banc/ea pren. ard.(Paș); fam. (17 BII 237; Isp III¹); -olt. (Sur VI); -escu, buc. (M Put 131); Bănciĭa (17 B I 214). 4. Bănc/escul, M. (Isp II¹); -easca t., -eni, -ești ss. 5. Băncil/ă pren. (P³ f° 17); frecv., fam. (Has; Ard I; Puc); -escu (Puc). 6. Bancina b. (16 A 1 428). 7. Banciu (Dm; Ștef; Has); – ard. 1722 (Paș); frecv., act.; -l și -lea (Ard); -lescu act. 8. Prob. + suf. -otă: Bîncotă munt. (17 B I 489) și Bancolescu act.

PORC subst., și derivatele lui: porcar, purcel. I. 1. Porcul fam. (Dm; C Ștef; Buc; CL; 16 A II 151); – Sandrea, 1437 (Mih 12); Porcieseul (Dm; Buc); -ești s. 2. Porca fam. *(CL; Flor 65; Hris I 226); – Oană (Ștef); – Manea (16 B IV 181). 3. Porcan, ard. 1216. (11-13 CI 84). 4. Pórcea (P Bor 120); – fam. (Sur XV; IO 107); Porcia din Bădileasa (17 B III 458). 5. Porcel de Odobești (RI V 224). 6. Porcilescu (CL; Buc). 7. Porcotă vătaf, olt. (16 B VI 376). 8. Porcovici (Drn) Porcuțanu (Buc). II. Din subst purcar: 1. Porcar fam. (Ștef): Purcar/u (C Ștef, etc.); -iu (16 A III 29). 3. Purcăr/ea, firmă; -escul, Micul (16 A I 154); -eni, -ești, -eți ss. 4. Purcărete act. 5. Purcăruș (16 B III 99). III. Din substantivele: Purc/ea, -el: 1. Purcea b. (16 B III 87). 2. Purcel, mold. (Dm; Vr; Sd XI 271) etc. 3. Purcel/ea (Ard I 189; RI XIII 399); -escu, N. (CL); -escul, Vîlcul, 1483 (C 10 Ștef 31); -ești s.(Glos). 4. Purcil, act.; -ă b. (16 B II 30).

RADU <sl. Rado/slav, și -mir, < sl. paдъ „vesel”. Sinonim cu Bucur; nume de mare circulație la romîni, datorită faimei cîștigate ca nume domnesc, rezonanței și scurtimii lui. Forma primară a numelui cu terminația -slav sau -mir, obișnuită la sîrbi și bulgari, apare sporadic la noi pînă pe la 1600. Din tema Rod, s-a creat însă o mare bogăție de nume, prin jocul sufixelor și scurtarea formelor derivate. I. 1. Radoslav (I Bot 13; 16 B I 20; 17 B I 388; IO 98); Raduslav (17 B I 357); Rădăslăv/iel s. (13-15 B 111); -ești s. (Ștef). 2. Derivate prin apocopă din Rados(lav): Radosul, olt. 1676 (Sd VI 483, 493); – Lupul, olt. (Sur VI); – D. (Gorj 368); pl. Radoși s.; Radoșel s. (13 – 15 B 143). 3. Radomir (ib. 44; 16 B I 79; 17 B I 266) și s.; – din Bîrsa (Sd X); -ești s.; Radumir (13-15 B 223). 4. Scurtat în: Domir (17 B 1 367); -ești s. (Ștef; 16 B 1 173), v. și Aldea II 3 – 5 și Edomir. 5. Radimir (Dm; 16 B I 112) și s.; Rădimir (ib). 6. + -vici, Radovici (Dm), dar în general -vici, ca sufix patronimic de nuanță cultă, înlocuiește pe -escu, v. cazurile citate de I. Bogdan (Ștef) și exemple ca: „C-tin Radovici din Golești” numele literar al lui Dinicu Golescu, fiul lui Radu. II. Radu. 1. Rad frecv. (Ard). 2. Radu I Vvd și urmașii săi pînă la Radu XI Leon 1664 – 9; Radul, n. frecv. muntean, apare și în Moldova (Dm; Ștef; CȘtef); iar la vlahii din Serbia din secolul XIII (DR IV¹) și la morlachi (Mori 5); Rădulescu, Ion-Eliade etc. 3. Rade (în vocativ, ca Petre) b, (16 B V 16). 4. Radeș (Dm; C Ștef; Paș; Moț; Vlah din Serbia); – Șteful (16 A 1 96); -ani s. (Dm). 5. Radeț, b. (Dm) și s. 6. Cu -ian: Radian act.; Rădianul t. 7. Rădici (Dm); – boier (16 B II 104); -u și Radicea, olt. (Sur VI); Radicești s, (Dm). 8. Radila f, (16 B III 275) și s. 9. Radina b., țig. (16 B II 164). 10. Prob, sincopat: Radna, Ioana (RLib, 4 apr, 1953), sau + -na, ca în Dragna < Drag. 11. Radivoe munt. (BCI V 182; Aș Br 175). 12. Radoe (16 B II 395); Radoii s. (Cat). 13. Radoiță, munt. 1775 (BCI IV 107). 14. Radot/ă (17 B IV 439); -ești s. (Ștef). 15. + -oț: Radoțeasa t. 16. + -oa, -an: Radovan pren., olt, (16 B VI 248); fam, (Tis 410) și s. 17. Cu alte sufixe: Radulian act,; Radulate, D. (Am 157); Raducalat (Puc) III. Cu ă în temă: 1. Rădac (17 B III 121), Rădăceni s,; cu afer. v. Dacu. 2. Rădae b. (17 B I 383); f. (16 B III 36); Rădăești s. (BCI 1); cu afer. Dae b. (17 B I 238); Rădaia b., fecior de grec (Giur 122); – cătun (Mus); prin afer.: Daia, Cosma log. (Dealu; – Nic. 1743 (AO XXI 189); – ss. în reg. București și în Ardeal (14 C I 94); Dăița, Dăeni ss.; toate aceste scurtări se pot explica deopotrivă din Vlădae < Vlad și din tema *Dai. 3. Rădan (17 B I 237, 239, II 133, III 87, IV 65; Sd XVI 73); -a s.; Rădeani s. (C Ștef). 4. *Rădaș, Rădășlani s, (C Ștef), azi Rădășeni. 5. Rădea boier 1483 (Ț-Rom) zis și Rodea (ib. 295, 331); Răd/escu; -ești s. 6. Rădei, olt. (17 B I 32); -u (Gorj); -ul b. (16 B VI 289); -ul m-te; Rădeia s.; cu afer. Deia și Deița tt. (Gr Buc). 7. *Rădeica, cu afer. Deica (16 B IV 49). 8. Rădel 1726 (Paș). 9. *Rădia > Dia b. (17 B II 27); Diea, M., act.; – popa (IO 3); Piscul Diei (16 B V 58); cu -an: de apart. locală: Dianu. 10. *Rădicu; Rădicescu, mold,; cu afer.: Dicu, -lescu, Dicescu, nume care se scurtează de obicei din Todea < Teodor. 11. Rădici pren. (Vel; RI XX 246), ca Drăghici, Bădici etc.; – fam, (Mus 30; 16 B II 322; 17 B IV 132; V 321) etc.; -u t. (Dm); -u, moșn. (16 B V 35); -ul t. (Ștef); Rădicești s. (Ștef). 12. Rădilă (Paș; RA V 390; 17 B I 295; Rel). 13. *Rădin, Rădin/ești s.; -iță b. (13-15 B 231). 14. Rădișor (Paș). 15. Rădiță (Paș); cu afer. Diță b. (Sd XXII 144; AO XIII 158; Drag 305); Diț/escu (Hur 124); -ești s. 16. Rădivoe moșn. (16 B IV 459, VI 326). 17. Rădócea (Paș; 16 B IV 259), cu afer. Băcea. 18. Rădoi (17 B III 511); -u (Paș); Răd/oae ard. (Paș); -oaia m-re (Răc 11). 19. Cu afer. Doe (17 B III 17); Rădoești s.; > Doești s. (17 B I 313); Doiul, vlah din Serbia, 1348; v. și Doi 1-3. 20. Rădoică b. (17 B II 228, III 111); cu afer. v. Doica; v. acesta. 21. Rădoștă (Ard). 22. Răducu ipoc. frecv. act. 23. Cu afer. Ducu (Sd XI 119); – pren. Ducul 1585 (Sd V 173; 16 B IV 139, 168); – iuzbaș (Sd VII 28); – Rudeanul, 1697 (Dealu 21); Ducul/escu act.; -eana (17 B I 417). 24. Răducă (Paș); cu afer. Ducă, D., act.; Răduca b. (Hur 101). 25. Cu afer. Duca, frecv., scurtare din Răduca; cf. și Duca < gr. Δοῦϰας < lat. dux „general”. 26. + -an, Răducan, fiul lui C-tin Brîncoveanu; -u pren. (P³); Răducăneni s.; Acest ipocoristic se scurtează în două trepte: a) Ducan, V., olt., 1805 (AO XVIII 150); Ducănești fam. (Puc). b) cu afereză de 2 silabe: Cănești s. (16 BII); Căneiu (BCI VII 10), Cănucă Băneanu (AO XXII 78) și Cănuță pah. (Fil A) zis și Răducanu-Cănuță (RI XIV 143), care n-au raport cu subst. cană. 27. *Răducea > Răducești s,; cu afer. Ducea fam., act. 28. Rădu/iul, 1634 (AO XVII 300; 16 B VI 315); -ești s. (Sur VIII). 29. Cu afer. Duiu, D. (Sd XXII 377); -l (17 B I 449; OA X 129). 30. *Răduia, cu afer. Duia, sătean, olt. (17 B II 100, IV 511); – țig. (16 B V 19). 31. + -ui, -că: *Răduică: Duica f. (P Bor 55); Duică Gh. Bogdan, prof.; Duicul P. Gov. f° 13; -escu. 32. + -an: Duican, I. (An Pit29). 33. Răduinea fam., olt. (AO XV 66). 34. Rădugoiu, V. (Vr C 109). 35. Rădul-: a) + -lea: Rădulea b. (Ard; Paș; 16 B V 26, 56; Gorj 87); – Badea (RA IV); Cu afer. Dulea (Hur; Moț); – Stan (AO XVIII 474); – popa (1) B II 230); Duli (Viciu 34); b) + -ian: Rădulian, I, act.; c) + -eț: Răduleț (Paș); -e t. (Sd XVI);-ul (16 B I 117); d) + -ică: *Rădulică, cu afer. Dulică (Bz); e) + -iu și cu afer.: Duliu act.; f) + -in: Rădulin (16 B VI 338). 36. + -un: Rădun/e 1691 (BCI VII 10); -a b., călăraș 1655 (Sd IV 38); cu afer. v. Dună. 37. Răduș (16 B IV 497); -u, dobr. (RI XI209 – 10); cu afer., v. Duș/a; -ca (P. Gov f° 39). 38. Răduț (Paș; Giur 152; Sd XXII; Olt); -ă act.; cu afer. Duță act.; Duți, olt. (AO XV 66); – fiul lui Badiul (Mss 369 Ac Hom); Duța b. 1788 (IO 24); Duțan, M. (Grd 44). 39. Răduț/u (Ard), -escu; -ești s.; cu afer. Duț/u, -escu, -oiu act.; Duțul, și -escu (Cat); -ești s. Duțu cu toate derivatele sale se poate explica tot așa de corect din Vlad și din Teodor. 40. Răduț + -ar: Răduțari t.; + -oiu: Răduțoiu (Mus 11). 41. Rădu + -ăuț: Rădăuți oraș; cu afer. Dăuț, Gr., ard. (C Cos II 512). 42. + subst. dîmbu: Rădămbu, Radu (17 B IV 462). IV. Feminine. 1. Rada, mama lui Radu cel Mare; n. frecv. 2. Prob. cu afer., Ada f. (AO XIV 291) etc.; – moșn. (16 B II 313) < Rada, precum Lada < Vlada. 3. Rădița, cu afer. Dița (P³) și Dițești s. 4. Rădeana (C Ștef). 5. Rădina (Bz). 6. Rădeia. 7. Răduța și cu afer. Duța (Sd XXII 377), de unde se poate explica: Uța f. și Uțescu fam.

MIHAIL gr. Mιϰαήλ < ebr. Mikhāel, nume teoforic < mi khael (Tagl), sau Mikhăyăh (EI). I. 1. Mihail, -â (Dm; Ștef) frecv., act.; -escul (Tec I); -aș, frecv. (C Ștef); -ești s,; -așcu (Nif); ipoc. Lașcu sau și < Vasile; -eș (CL). 2. Mihăil (Rel; Tis 36); -ă (Ștef; Tec I); -aș (Ștef); -aș Vvd, Movilă; -ețu t.; -eanca, -eni, -ești ss.; -oń, hațeg. (Cand); -uț (17 A II 102). II. MIHAI: 1. -frecv.; -ca b. (16 BVI 274). 2. Mihăeș (Mar); Mihăjeni, -ești ss.; -escu; -eț (Ard II 78). 3. Diminutiv: Mihăiță; sinc.: Măiță, act.; Mihăiasă f. marital (BCI VII 81); Miai (Ard I 89). III. MIHU, cf. ngr. Mίϰος 1. Mih, olt. (Cand); -u (Cat; C Ștef.; Paș; Cand); -o Cotrăceanul (17 B I 5); Mihul, frecv. (Ștef); -a f. (17 A III 164); -eni s.; -escu; -eț. 2. Miha (Mar; Cara 96, 268; 17 B I 432; Ur XXII 288; Sd XI 258); Mihă (Răc 24; RI XII 242). 3. Mihașco (Sd XXII; 17 A II 33); Mihașca b. dobr. (RI XI 210). 4. Mihău (Ștef). 5. Mihov/a, -eni ss.: Mioveni s. (Mus). 6. Mihea. 7. Miheci, C., mold. (RI XI 314) 8. Miheț (Moț; Paș). 9. Mihel = Mihil (Sd VI 485); Mihil (Dm; Ard; Giur 325; Sd X; Sur VI și VII); – călăraș, 1655 (Sd IV 42); – olt. (Sd V 451); Mihelție (Sur XXII); -ea (Paș). 10. Mihi, act.; -ul (17 B II 357). 11. Mihicescu boier, 1829 (Fil). 12. + -oi: Mihoi; -ul, olt. (Sd XXII). 13. + -on: Mihon (Moț). 14. + -oc: Mihoc (Ard; Mar; Met 120); Mihociu (C Ștef; Tec I); Mihocel, V. (Sur IV); fără h: Mioc (An Com); -u, R., băn., act. 15. Mihuc, ard. (Braș); -eni s. 16. Mihuț (Cand; Ard); -iu; -ești s.; -ă (Dm 57; Ștef); -a, b., băn., act.; prob. cu afer.: Huțu, Pachița, act. 17. Mihancea, de V. (Pușc.; Paș); Mihanciu (Paș). 18. Cf. Mihart (Tis; Giur 104, 145; Sd XI 261; AO XXI 193) etc. 19. + -lea: Mihlea, I. (Met 30). IV. Alte forme: A. MIHNEA 1. Mihne (Mar); -a (Dm; Cat); Mihnea Vvd. 2. Micnea, Gh. (AO XVII 318; P Bor 55). 3. Mihna f. (Cat; 16 B VI 33); – j-să, 1688 (BCI XI 65). B. Contaminări: 1. Mihorea, olt., 1623 (SdVI 465). 2. Mihoarcă (Gorj 101). 3. Mihord/a: -ea (Isp V²). 4. Cu met.: Mihodr/a și -ea ss. (Dm); Mihodriciu (Ștef). V. MIU, scurtat < Mihu, cf. Mihucenis., zis și Miuceni. 1. Miu, Ciocîrlan (Acte Sc); Miul Cobiul, din baladă; -escu; -ești, -eți ss.; Miești s. 2. Miuț, 1687 (AO III 149); -ă (AO VI 361); -ă, Cotoraga (Sd XI 269); Miuțoiu (Cand). 3. Miia (16 B II 156); – țig. (16 B I 156). 4. Miiul (G Dem). 5. Mieilă (IO 136). 6. Sîn-Mihai (Col 115) și Simihai s., ard. (Bis R), < magh. Szent Mihály. VI. Din magh. Mihály (cit. Mihai) și ca filiație + -i: Mihali „al lui Mihali” (expl. Al. Cristurean), sau < ucr.; Mihali forme ardelene și moldovene: Mihali (Mar); Mihală (17 B II 102); Mihal/e, -escu, act.; -ea s. 2. Mihăleni s. 3. Mihai (Dm); -aș (ib; RI VI 78); -așa s.; Mihălaș, -a s. (Sd XXI); -eni s. 4. Mihole, Gh., act. 5. + -uc: Mihălucă, Ciogolea (Arh). VII. Din gr. Mιϰάλης și Xάλης: forme aromîne: 1. Mihali și ipocor. Hali: Mihalina f. 2. + -ache, Mihalache și Lache. VIII. Cu sufixe slave -co, -cea, din ucr. sau sîrbo-blg.: 1. Mihal/co (C Ștef; 17 B I 320); -ca (Ștef); -ca (M mar). 2. Mihal/ce (C Ștef); -cea Banul, căpitan sub Mihai Viteazul; -cea Păușasca, f. (AO XIX 130). 3. Mihăl/ceni, -cești ss.; -cescu (R Gr). 4. Mihăl/cioiu, Gh. (Ocina); -ciue băneasa (17 B IV 123). IX. Din srb.-blg. Mишa ipoc. < Michael. 1. Mișa b., ar.; – f., ard. (RI VIII 145). 2. Mișu, Gh. ar. (RI V 78). 3. Mișea b. (Dm); Mișescu (Hur 128). 4. + -ca: Mișca b. (Sd XI 57); Mișcul, olt (Sd XXII). 5. + suf. turc -oglu: Mișolu(Arh). 6. Ipoc. act. Mișu reprezintă pe fr. Michel.

MIERÍU¹, -ÍE adj. (Regional) De culoare albastră, care variază între albastru-deschis și albastru-închis pînă la violet; (regional) mierui², mieru. Ochii mierîi în giur împregiur ca cum ar fi cu siurmea văpsiți. CANTEMIR, IST. 369, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., LB, BARCIANU, V., CIHAC, II, 595, CONV. LIT. XX, 1013. Îl tivesc cu primă (petea, panllică) mierie. MARIAN, NU. 251, cf. ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 224. După culoare, ochii pot fi negri, căprii sau căprui, albaștri, mierii (sau merii), verzi. CANDREA, F. 42. Și uneori, cînd e apa merie, mai ales acuma primăvara, se dă bine și prinz. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. Fața cerului sau mierie (vînăt), fața nucului (brun) . . . se produc prin amestecarea altor culori vegetale. PĂCALĂ, M. R. 512. Și de-i deochiat de ochi căprii, și de-i deochiat de ochi negri, și de-i deochiat de ochi mierii – descîntecul din gura mea, leacul de la Dumnezeu ! REBREANU, I. 403, cf. DR. V, 406, PRIBEAGUL, P. R. 57. Nori galbeni în turmă răzleață Pe mieria pustă colindă. BENIUC, C. P. 31. Păseruică cam mnierie, Spune-i la badea să vie. MARIAN, O. II, 20. Mîndrulițo, ochi nerii, Albă ești și nu-mi trebui. MAT. FOLK. 1033. Mîndruluț, cu ochi mnerii, Aș hi vrut să nu te ști. ȚIPLEA, P. P. 71. De-o h'i deot'iat ot' oacheș, De-o h'i deot'iat of mnerîi,. . . Io nu le-am descîntat. CANDREA, Ț. O. 51. Cucuie, peanâ mierîie, Spune mîndrului să vie. BÎRLEA, C. P. 28. Socule. . . mai mult floare albă nu-i face, nici boabe merii nu-i coace. ȘEZ. XX, 83, cf. PODARIU, FL. 91. De ti-o diot'at boreasă cu ochi mnerîi. . . Nimnică să nu-s hiie. ALRT II 154, cf. ALR i 32, 1 233, 1483, 1 484, ALR II/I h 245, ALR II, 3 402, 3 403, 4 394, A I 36. ◊ Bubă mierie = un fel de furuncul care apare mai ales la încheieturile degetelor de la picioare și în podul palmei; (regional) bubă-albastră, bubă-vînătă. Bubă mierie, Bubă de 99 feluri, Bubă cu 9 guri, Nu te înălța. MARIAN, D. 307. ♦ Verde. Cf. DDRF, ALR I 29/280, 298, 348. - Accentuat și: miériu. - Pl.: mierii. - Și: mierîu, -îie (CANTEMIR, IST. 369, LB, CONV. LIT. XX, 1013, CANDREA, Ț. O. 51, ALR I 29, 31, 32, 1233, 1484), mieráu (LET. i 26/20, REV. CRIT. IV, 338, ALR I 29/305, 32/302, 305, 1233/227, 243), mierîi, -îie (ALR I 32/98, 129, 269, 285, 1 233/227, 243), miríu, -ie (TDRG, GOROVEI, C. 65), mirîu, -íie (TDRG, ALR I 32/354), mereu, -éie (COȘBUC, B. 130) adj. – Mier + suf. -iu.

DRAG adj. și subst., din o veche temă slavă, care ne-a dat multe cuvinte: drăgălaș, drăguț, drăgăstos, dragoste, a drăgosti, îndrăgosti etc. și provincialisme ca dragna (iubire). Frecvența temei în vocabularul romînesc a contribuit la îmbogățirea formelor onomastice, prin creații proprii limbii romîne, în afară de cele primite direct de la vecinii slavi ca: Dragn, -a (srb-blg), Dragan (big., srb., ceh), Dragič (srb, blg.), Dragos (blg. srb), Draguș (srb), Drakša (srb.), Dragomir, Dragoslav etc., date de Miklosich, și cele sîrbo-croate date de Maretic: Dragina, Dragota, Dragun, Dragoman; cf. blg. Drag/o, -oj date de Weigand. I. 1. Izvoarele menționează un Drag, fiul lui Dragoș-Vodă al legendei, și alt Drag, voievod de Maramureș (1368 -1398), fiul lui Sas-Vodă. 2. Dragu frecv. și astăzi; -l (Pom; Dm); Draga b. (16 A III 119); Drăg/escu, Ioan (AO XVI); -ești s. 3. Cu ă în temă: Drăgul (Tec I); -a (Sd XI 264); -ă (16 A 1 89; C Bog); Drăgulea (Hur); Drăgulici (16, B I 114, 144; Ștef); Drăgul/escu; -ești s.; -eț (16 B IV 113); Drâgulin 1656 (Hris I 231; Sd X, XXI; Cat; 17 B I 171); – Comișu din Tohani, 1733 (BCI V 241); -escu, act. 4. + -ai, -ae: Dragai, -o (AO XVIII 135); -na (Dm). 5. Cu ă în temă + sufixe: Drăgae b. (16 B I; Sur I) și s.; Drăgaia b. (Isp I²) și s. (Cat); Drăgaicea, D-tru (Dm); Drăgaici s.; Drăgăilă (Dm; Sd XVI; 17 A II 83, V 148; Isp IV¹); Drăgael, Nistor (Sur IV). 6. Dragan (Dm); -ul s. (17 B I 11); -ciul, mold.; -ici (Ștef). 7. Cu ă în temă: Drăgan frecv., -u, N. filologul; -ul t.; Drăgan/ea t. (Mus); -easa, -ești ss.; Drăgancea (Sur XXI); Drăgăn/el (Hur 128); -eț, A. (17 B II 90); -iță (17 B I 230; RA III 272; Drăgăniș (Băl III); Drăgănoiu 8. + -ciu: Dragciul (16 B I 167, 187). 9. Dragia (Moț); Drăgioiu s. (17 B I 301). 10. -aș: Drăgaș Boul (17 A V 162); Drăgaști (Giur 333); Drăgășești; Drăgășan b. (17 A IV 115); -i, oraș. II. Cu gh: 1. Draghi, țig. (16 B 1 60); -ul 1711 (Sd IV 4, 41); Draghie (Dm; Bîr IV); Drăghie (17 B II 340); Draghia b., vlah din Serbia, 1348; Drăghiea s.; Drăghiescu; Drăgh/easa, -ești s. (Mus). 2. + -ici: Drăghici, deși cu sufix patronimic, a servit din vechime ca prenume frecv.; Draghici (Dm); Drăghiciu pren., ard., 1726 (Paș); și cu hiperurb.: Drăvici, Neculae din Văleni (RI XIV 206); + -an: Drăghicean pren., munt. (RI XV 270; BCI X 106); – Vintilă (Sd VII 26); – Greceanu (IO 237), ca Bărbucean, pronunțat greșit astăzi cu -u final, sufixul de alintare -ean fiind confundat cu suf. augmentativ -an, sau cu cel de apartenență locală -eanu; Drăghic/eni, -ești ss.; -escul, Oprea (16 B II 20). 3. + -ilă: Drăgăilă (17 A III 9, IV 35; Draghilă (16 B II 383); Drăghilă (Sd XVI); Drăgilă act. 4. + -in: Draghin (17 A157); -a b (BCI V 218); -ici, mold.; Drăghin (Giur 104); -a b. (Sd XI 68; 16 B263); -ici (Isp IV¹); -ici. C. (Băl III, VI); -ieasca s. 5. + -iș, -an: Drâghișan (16 A IV; -i s. (Ștef). 6. + iț: Draghiț b. (Isp II¹); -a b. (Ștef); Drăghiț/ă (Sd XVI); -ă, răzeș, 1592 (BCI VII 6); -a (Dm). III. Cu alte sufixe: 1. + -lea: *Drăglea, cf. și subst. drîglu (unealtă) l Regleanu, act. 2. Cu term, -ne: Dragne, act.; -a (16 B I 133); Dragn/a f. (cf. subst. prov. olt. dragna -„iubire”) -escu, act.; Drăgneiu t., în Mehedinți (AO nr. 11); -l t (16 B IV 414); Drahna (P Bor 118) și cu cn < gn: Dracna f. (ib. 7); Drăgnoiu (GL). 3. + -ociu: Dragocea (16 B IV 288); Drăgociul t., cu afer. Ragoci s. (DR IV² 872 n. 2) cf. și subst. răgoace. 4. + -oiu: Dragoi (Dm); Dragoe (16 B I 54); Drăgoiaș (Sd XVI); Drăgo/iu, -aia, -eni, -ești ss; -escu; Drăgoicea (16 B I 96). 5. + -mari: Dragoman, antrop. srb.-blg. (Rad), e socotit și de Weigand un derivat din Drago, deci fără legătură cu omonimul dragoman (tîlmaciu) < it. dragomanno < orient, targoman = tc. terziman. a) Dragoman (Dm; 16 B I 79, 80, II 97, 130 etc.); – Căpotescul, diiac (16 A II 45); -ul (16 B III 98). Dragomănești (și cu o < u), ss. (Dm); b) Drăgoman (17 A II 206; III 182, IV 190); c) Drăguman (16 A III 298); d) Drăgămănești s (G Roș 78). 6. Dragomir (Dm), frecv.; -escu; -ești s.; -na m-rea; Dragumir (M mar). 7. Dragoslav(Ștef), -a, -e, -eni ss; cu schimbarea părții finale: Dragosea (17 B III 325) și Dragosul t. (Mus); cf. cu afer. și sinc. Gosav (Drag 120). 8. Dragosteu 1647 (AO XVIII 135); Dragostin (16 B I 159; 17 B IV 159; RI XVIII 155); -a t. 9. + -oș: Dragoș Vvd; – (Dm; Ștef; G Ștef; G Bog); n. foarte frecvent în Moldova In legătură cu tradiția întemeirii statului; „Cîmpul lui Dragoș” tt.; Dragoșe (16 A I 312, III 52); Dragoșin (16 A I 195); -a s.; -ul t.; Drăgoșani s. (Ștef). 10. + -otă: Dragotă pren. (P¹¹; Dm; Ștef; Băl III; 17 A II 5; Rel; 17 B II 204, 289); – Sacuianul (C Bog); Dragot/escul (Din); -easa, -eni, -ești ss.; Dragoțel, act.; Dragoțăl (C Ștef); sinc. Dragoțescu, act. 11. + -șa *Dragșa: Dragșan, spătar (16 A I 373); Drăgșan (Băl III, VI; Sd XI 87 etc.); Drăgșin vistier (Sd V 529; AO V 119); cu cș < gș: Drăcșani, Drăcș/eni ss (Dm); -ănei, -ini ss.; Dracșin post., mold. (Hurm XI). 12. + -uș: Draguș (Mar); Drăguș mold. Dm; Ștef); ard. (Paș) și s.; Drăgușan (Paș; Sd XI, XVI; 17 A IV 264, V 159; G Bog; BCI VII 6); -a, -i ss.; Drăguș/eni s.; -escu (Sd XVI); Drăgușca b. (16 A III 414); Drăgușel (17 B IV 367); Drăgușin, munt. (Gat; Tis 351; Sd XVI; IO 99 etc.); – pren. (P¹¹ P Bor V 120); – pah., 1645 (AO XVII 305); Drăgușoiu, act. 13. + -uț: Drăguț (Glos); -escul (Băl II); -ești s.; -ă b. (Am); -ul (Glos; Gras 39; Isp II²; 16 A III 143; 17 A V 207; Sd XVI. 62); -ăscul, Ilie (Vit 12; Sur V). IV. Feminine. 1. Draga (Ștef; 16 B I 144; P¹²; Tec I; 17 A V 269; A Gen II 71). 2. Drăgae (16 B I 147; 16 A I 200); Drăgaia, (16 A II 44; Cat). 3. Drăghia și Drăguța (P¹ fila 8 vo; G Ștef; 16 A I 15); – cneaghina (17 A II 75); Drăguță (sic) (Dm). 4. Draghiță (Sd XVI 157); Drăghița (16 A III 145; Ștef). 5. Draghina, (și cu ă) (16 A II 141, III 30).6. Drăgana (Dm; Sur VI). 7. Dragole (16 A II 192; 16 B II 188; 17 B II 350); Dragulea (16 A I 256). 8. Drăgulina (16 A II 186); Drăgălina (16 A I 15,64; Ștef). 9. Dragomir/a (Buftea); -na, m-re. 10. Dragoslava. 11. Draguna (Sd X; Vr; Brăz 4); Drăguna (RI VI 87; Isp II²; P Bor 26, 103). 12. Dragna (Ștef; Ur XXII 71; BGI V 186; 17 B I 466; P¹ fila 9); Drăgna (Vit B 10); Drahna (SurXIX; 16 A III 25). 13. Drăgușa, fiica Dragaei f. (16 A I 301). 14. Drăgușca (Cat.) Multe din aceste feminine apar aidoma și ca prenume de bărbați sau ca nume de familie; coincidență, de formă: trac. Dragilis (OR I 548). 15. Drăguța, v. III 13 și IV 3. V. Scurtări. Dragu intră, din cauza abundenței formelor și frecvenței lor, în grupul celor zece nume laice pasibile de scurtare, ca și Dobre, prin afereza lui D inițial. Scurtări ca Rogobete fam. din Dragobete și Ragul < Dragul ne pot obliga să luăm în considerație derivatele ipotetice date aici. 1. Ragul s.; Răgul, P. (Mar); Răgul/eni s. (Tis); -eanu (Tis 394) și contras 2. Ragla s., băn. (14 G I 312); Răglă, Neacșul, munt. (Sd VII 352) și Rigla oronim; Reglea (Viciu 34) Regleanu, arhivist. 3. Răgău (17 B III 32) < *Drăgău. 4. Răgan, Gh., mold. și Râgănești s. (Cat; 16 B II 309) < Drăgan etc. 5.5. Răgăila b. (16 B III 36) < Drăgăilă, și cu metateză Răgălie (17 B II 67; Drj XIX an 1685) sau din subst. răgălie. 6. Răgnea t. (Mus) și cu cn < gn: Racnea (17 B III); Răcnea (16 B IV 393); Răcnoae, Neagoe (17 B III 197); sau Rahne (17 B III 54), toate din Dragnea etc. 7. Rogobete, < Dragobete. VI. Compuse. 1. Dragul-mamei, Tanasă (Sur V). 2. + Ilina: Dragalina s.; Drăgălin (17 A 1 244); -a f. (ib. 15, 04; Dm; Ștef; Sd XI 87); v. mai sus IV 8. 3. + Onuț: Dragaonuț Petrea, mold., 1615 (Sur XX). 4. + Ghinda: Draghinde (16 A III 459); -a, V. (Băl IV, VI), Ghinda fiind nume b. și f. frecvent în Moldova. 5. + Bratu: Dragobrat (16 B II 383, IV 259). 6. + Dan: Dragodan (Tis 351); -a, -ești ss.; Dragudănescu (VM). 7. + Dia: Dragodie. 8. + Golea: Dragole (17 A IV 118); -a f., mold., munt., ard. (P¹⁴; RI X 138; Ard II 147); Drăgolești s. 9. + term. -mir, -slav: Dragomir, Dragoslav (primite în această formă de la slavi); Draghislav (13 – 15 B 228; 17 B II 169). 10. + Ivan: Dragovan, țig. (17 A III 152). 11. + Gugu: Drăgugești s. 12. + sl. cын „fiu”: Dragosin, V. (Met 100; 16 B 11 228, lll 63 16 A I 467; Sd XVI); -escu (17 B I 409) și fără o. 13. Dragsin (Dm; Băl II; Sd XVI); cu gs > cs: Dracsin (Băl I; C Ștef; 16 B I 60); – Toader, 1606 (C Neamț II 5); – preot misionar la romînii din Timoc-Vidin; Dracsin/i, -ești ss. Tema drag frecventă în vocabular și în onomastică produce acomodări fonetice la unele nume comune: drăgan (ostaș) < fr. dragon, și drăgan (plantă) < fr., adragant; formează nume pentru sărbători: Dragobete, Drăgaică sau pentru plante: drăgaică, dragavei (ștevie) și pentru insecte: drăghiciu (o viespe). Toate acestea repetă nume de persoană identice.

DIMITRIE gr. Δημήτριος; primii cu acest nume: D. din Phalera și D. Poliorketes, regele Macedoniei, Δημήτηρ < zeița Ceres. I. Terminația calend. ie se elimină în practică. 1. Dimitr/u frecv. (Rel; 16 B I 30); -a f. (Dm;. P¹¹); -an (16 B I 79); -ana, j-ță (Sd XI 101) -escu, -ești s. 2. + iu, sufix grec: Dimitriu, variantă la Dimitrescu. II. 1. Dumetru, cu e în temă, ca Sumedru(17 B IV 191). 2. Dumetraș, unchiaș, munt. (Sd XXII 371). 3. Literar: Demetr/u, -iescu. III. 1. Dumitr/u b., -a f., este forma comună, cea obișnuită; -e (Mar) vocativ, (ca Petre), -escu; -escul, Matei fiul lui Hrizea 1692 (RI XII 253); -ești, -eni ss.; -ică. 2. Cu afer. și sincope progresive: Mitru a) Mitra jupan (16 B IV 417); – f. (P²); – dobr. (RI XI 210); – f., olt. (AO XV 368); Mitru și Mitra ar. (Fărș); Mitr/e (Bîr II); -ea; -eni și -ești ss.; Mitroi, act.; *Mitroniu > Metroniu Aurel, b) Mitu frecv. (Dm); -l (Dm; Sd XXII 385); vlah Serbia (DR IV¹); Mita însă < Domita < Dometie; Mită f. ar.(Fărș); b.(Sd XVI); Mitĭ, ar. (Ant Ar) + -ac; Mitacu din Iași (Cat gr I); + -ache: Mitache (Bîr II) > Tache Ionescu; Mitachi > Tachi. ar (Fărș); cf. gr. Tάχης (But); c) Mit/e; -ea; -escu, Filon, prof.; -ești s.; d) Miti/că, frecv. -ci, -ciu. (Bîr I și II); Mitică > Tică; Ticoiu, Șt. (VM); e) Mitiu, dobr. (RI XI 204); Gh. (Șchei III); f) Mitoi; g) Mituș; -a f. (16 B I 36); -ca, Badea (17 B III 213); > probabil Tușchie (17 B II 1) și Tușa f. (16 B I 36); h) Mituc, S. (Mih; C. Bog); i) + adj. bun; Mitibun, Stan, 1616 (Mus 50). 3. Dumitrache, frecv.: Mitrache (IO 47); Mitraichi (Am); Trache, Cereșanu (BCI XII 141); – din Măneci; Trăchioiu (Ceraș, r. Teleajen). 4. + -an: a) Dumitran, munt., 1604 (17 B I 2; II 408; BCI X 99); mold. (ib. IV 185); ard. (Ard 1238) -a (P Bor 41, etc.); b) Mitran (Am); – călăraș, 1655 Sd IV38); Mitrană, St. (Mz PI. acte); Mitrani, act.; Mitrănescu, M.; Mitrăngești moșneni (17 B I 91). Mitrana f. (Sd XI 264; Puc); cu sincopa lui r, Mitana f. (RS); e) Tranea (Ard); Trănescu, act. 5. a) Dumitraș (Sd XXII 156). b) -co, Dumitrașco, frecv. în doc. și cronici; c) Dumitrașcul (AO XXII 156); d) Mitrașcul (Ard; Paș); e) Trașcă, Morcov (AO XXII 78); Trășculescu, Ioan, act.; prob. Trațco (Sd XI77); f) -așin: Dumitrașin (16BV 147). 6. Dumitrel, -ea (17 B II 410); + Vlad: Vladumitrel (Paș). 7. Dumitrică: Mitrică (Meșt Cr); Mitrecu (Vit 5); Trică (Sur XXII). 8. Dumitriță, Lupul (AO XVIII 474) și numele unei plante; Mitriță, Constantinescu, prof.; Triță, Făniță, act.; 9. Trițul, 1727 (Paș). Sincopat Mitiță; Tiță (Buc.). 10. *Dumitrucu; Trucu, Cîndea (An C III 315); Trucă, R. și Truca (16 B 1144); Truică, Vas., act.; Truicul (16 B V 366); prob. cu sincopa lui r: Túcă, C-tin (Paș) Dumitruș: a) -el (17 B I 306); Trușeni, Trușești ss. b) Trușan din Laiova (16 B I 80; 17 B I 172); -i s. Trușăneanu (Sd XXI). c) Trușcă (Am); – Bratu, frate cu Dumitru Bratu (AO XXI 199); Trușco (C Ștef); -vici (Dm); Troșcă act. Trușculescu, C., act. 12. Dumitruță cu afer. succesivă: Mitruț (Meșt Cr); Truța, Ioan, moț (Met 100); Truță și Truțu, V.; Truțea (13 – 15 B 44); Truție boier (Div 50); Truțescu, act. 13. Dumitrul > Trulescu, olt., zis și Stancioniu, act.; Dumitreasa, marital. 14. + Miná: Mintronuț, S. buc. sec. 18. IV. Din lat. Sanctus Demetrius: Sămetru, sărbătoare (Enc.). 2. Sămedru, idem (Cara); Sîmedru sărb. olt.; Simiedriu sărb. ard. (Ard II 74); Sîmedrea b. (Moț); Sumedru, ar. (Ant Ar); – Tec I; Ard; R Gr); Sumedrea (Viciu 31). 3. Simedru (id. ibidem); – fiul lui St. Drăgoeș (17 B IV 410); Simedriu, vecin (17 B III 54; Ard II 194); Simedrea, fam. act; Simidreni s. (16 B I 181); m-rea Simidreni, 1524. 4. Medru, Nezu, munt. (BCI XII 141); Medra, (Met 179); Medre, S., ard. (Met 100); -a, pictor. 5. Apropieri: Mădrin, olt.; Medrega,(Cras 124). 6. Prin metateză Semendria oraș sîrb pe Dunăre, < *Simendru < Sinmedru scris și Smederevo (An C III 283, 511). Cf. și Asimedria nume ar. de persoană în „Macedonia” greacă (But), și Smedorova (cetatea veche din tg. Roman (< *Sumedrova), amintită de D. Cantemir. V. 1. Ipocoristice la aromîni: Mitri și Mitruș bb., Mitra f., Mitu, Tușia și Tușiu (Cara). Cf. ngr. Mήτρος, cu met. Mήρτος; Mήτος, Mημñς, ipocoristice din Dimitrios (But). Mirta b. (D Cpol). 2. Din gr. Mημñς; a) Mima, țig. (16 B I 8); b) Mimi, Nicoli-Ioan, birău al Companiei de negoț (Braș); – Ianachi, 1821 (Sd XXII; Am 58); Mimiĭ t. (Mus); -u t. lîngă Iași (Sd XV 116) și s.; Mimiu cartier în Ploești. 3. Din blg. Mицо ipoc. < Dimitrie (Weig):Mițu ard. (Paș).

BRAT subst. vechi < sl. бpaтъ „frate”; folosit în mod exclusiv de dieci, în loc de „frate”, ca termen cărturăresc, alături de cын „fiu” ș.a., cu valoare juridică pentru raporturile de rudenie și proprietate, în toate actele oficiale și private, pînă după anul 1850, moștenire din epoca scrisului în l. slavonă. Pătrunderea lui în onomastica romînă reprezintă o influență cultă, oficială, nu împrumut popular de la vecini. 1. Brațul frecv. (Dm; Ștef) ca prenume; însoțit de un supranume calificativ: Brațul Marele, – Micu, – Neatedul, -Viteazul (Dm); prin analogie s-a format, echivalentul său Fratul (< frate). 2. Derivate principale: Brăt/escu; -eni (Dm); -ești s.; și din Brațul: Brătul/escu, -eni s.; -ești s., cu afer. excep. Rătulești s. 3. Cu suf. onomastic -a: Brata jude (Gat); – boier (13-15 B 133); – armaș, 1509 (16 B I 52; IO 40); ca nume unic: (16 B III 179; IV 295; AO VIII 295; 17 B II 73, 317); Brată b., olt. (Sur VI); cronicarul Moxa traduce pe Filadelful (Ptolomeu) prin „Brata”. 4. În vocativ: Brate, ard., 1680 (Paș); munt. (17 B I 282); -a 1428 munt. (Rep D 47). 5. + -ae: Brătae (17 B I 168) etc.; – țig. (17 B III 229). 6. + -an: Brătan (17 B I 449; Dm; Olt); Brătănescu (Puc). 7. + -aș, -an: Brătășan, Barbul (Puc 13); -u (Olt); Brătășoi (17 B III 511). 8. -ăuș: Brătăuș (16 A II 8, 178). 9. + -ec, Bratecu, M. (AO XV 157). 10. + -egiu cu afer. Bătegiu s. 11. + -ei: Brătei din Crețești, 1560 (AO XXII 32); -u, Șt. (Ștef; 17 B II 298); -ul t. (13 – 15 B 118); Brateiu (Dm; Ard); Brăteaiu (Sd XVI). 12. + -el, -uș: Brăteluș (16 A II 228); Brăteli (?) stolnic (Fior 18). 13. + -eș: Brateș b. (Dm; Gat); Lacul -; cf.Frateș. 14. + -ef: Brateț, stolnic (13-15 B 54). 15. + -ia, Bratia, St., (Am) și s.; N. al Bratiei (17 B II 285); Bratiia pren. (P^u; Pom); Brătia (Giur 147); – log. (GL); Brătiești s. (Dm). 16. + -ie: Bratie (Gat; Am; 16 B III 25). 17. + -ic Brăticul t. (Mus). 18. + -in, Brătinești s. (Ștef). 19. + -ian, -iĭana, augmentativ: Bratiian (17 B I 222, 380); – fiul lui Lalo, 1497; -a f. (Giur 157; 17 B III 507, IV 304; și de apartenență: Brătian din s. Brătiiani (16 B II 30,179), ca și Brăteanu [din satul Brata sau Bratia] (Loc 124). 20. + -ilă, Brătil/ă fam. și -a t. (Mus). 21. + -ior, Brătioara t. (Mus; Drăg). 22. + -iță, Brătiță b. (16 B IV 145). 23. + -iv, -oiu: Brativo/e, olt. (17 B IV 520); -ești s.; cu afer. Rativoiul t. (Prahova) și Rătivoești s. (Gat; Giur 276), contras în Rătivești s. (17 B II 218) și cu ă > e: Retivo/iu m-te și -ești t.; scurtat: Reteva, Ioan (Mag Br). 24. + -oc, -ocea, Bratoc (Olt); Bratocea, megiaș din Teișani, 1640 (Drj 106), eponim al muntelui cu ac. nume; Bratociu (17 B II 298). 25. + -oiu: Bratoiu (Bîr I); Brătoiu (Ard); Brătoe (16 B III 135); Brătoaia s.; Bratonie, olt. (Sur VI); prin disimilare sau grafie străină, în urbarii ardelene: Bretoi (Met 175); -u, V. (T-Jiu), sau < Obretenie 15 (Partea I). 26. + suf. -osin (< sl. cынъ „fiu” ?): Bratosin (Gat), cf. Marosin. 27. + -otă, Bratotești s. (16 B I 52; Gat). 28. -ov, -oi: Bratovoiești (Sd XXII). 29. + -uc: Brătuc, N., act. 30. + -ui, Brătui b.; -a s. (Gorj); + -ui, -ilă, Brătuilă b. (Bz; 17 B III 288). 31. + -a: Brătulă (17 B II 376). 32. + -un, -eiu, cu afer.: Rătuneiul m-te (Puc 22), care se poate explica numai dintr-un *Brătuneiu. 33. + -uș: Brătușeni s. (Dm). 34. + -co (pe teren străin < blg. srb. Вpamкo): Bratco (13-15 B 178; 16 B 11 393, III 227; 17 B III 189). 35. Forme asemănătoare: Bratez, stolnic (13 – 15 B 54); Bratuhan (17 B II 167; III 458). 36. Din ung. barát „frate”: Băratu m-te (Mus). 37. Din blg. Brae, Brai < Bratu (Weig): Brae numită și Braitca sau Brita f. (16 B III 62).

GAVRIIL ebr. Gabhriēl I. Gavril 1. -ă (C Bog); -aș (Sd XI 49; Arh); -ean fam. (Buc.); -ei (CL); -escu; -ești s.; -iță (Sur IV); -ișoae, mold.; -icior, mold. (Sd XXI) -iu, act.; -oiu (act.); -on, hațeg (Cand 139); -ugă, P., mold. (Grai I 474). 2. + -cea: Gavrilcea (16 A IV 138; Băl II; Sd XVI). II. Gavru: 1. Gavrul, mold. (Sd XV 210). 2. Gavr/a, băn.; -ea (Hur 102; Sd XXII); -escu (Hur 101) cf. și gr. Γαβρᾶς (Hurm XIII). 3. -in, -ince: Gavrin/a f. (16 A IV 200); -cea b. (AO XII 448) etc., Găvrince (Mar). 4. Gavr/iș ard, frecv. în f. jd. Someș (inform. Cristureanu); -ița b., mold. 1638 (BCI VIII 71; Sd VII 91); -iță (Sur II și IV); -ițe, T. (Ard II 135); -uț(Sur IV). 5. Găvroi (Hur 102); Găvruș (Mar). 6. Cu metat. Gîrva, D. (17 A IV 458). 7. Cu apoc.; Gav și -a (Sd XXII); -a, ar., act.; -alin neg. (Ț-Rom 134); -ig, Ioan, act. 8. + -an: Găvan (v. Partea a II-a). III. Sub infl. ucr.: 1. Havril/ești s. (Dm); -ăuți s. 2. Havriș (17 A IV 373; Isp VI¹) 3. Hovrileta t. (Tut 70 – 71); Hovrileații apa, în genitiv (Tut). 4. Cf. prob. prin metat.: Hovîrla munte. Vezi și E. Petrovici (Romanoslavica IV 45). IV. Din lat.-magh.: Gabriel – Gábor: 1. Gabriel, Valahul, doc. latin (C. Bog), formă răsp. în Ardeal și Moldova, sub influența catolică. 2. Gabru s. 3. Gabăr (Ard; Sd XVI; Sur III și VII); Gaber, I., act.; -a s. 4. Gabur, mold. (Șez); -ă și -ești s. (BA ung 10); cf. Gabur Batăr = Gabriel Bathory (17 B II 258). 5. Gaboran (M mar). 6. Gabre 1722 și -a fam. ard (Paș). 7. Gabrov s. (17 B I 405); -i b. (16 B IV 128); cf. orașul blg. Gabrovo, și, după coloniștii veniți de acolo, „ulița Gabroveni” în București. 8. Gabrian, I. (Met 277). 9. Cu metat.: Garbul (Mar); Gărbul, M. (16 B I 79); 10. Ipoc.: Gaba, Gabi b. și f.; Gabu (Puc); Gabia f. (Tec I). 11. Prob. + -unea: Găbunea, C. (IO 139); Găbănea (Sd X). V. Din blg. Γацо sînt.< Gavriil (Weig); 1. Gațu, Stan (Sd XXII); -l fam. (Sur XXV). 2. Găța b. (17 B II 175). 3. Gațea, mold. (Sd XI 48). 4. Gățilă (ib 74).

IOAN ebr. Iochanan sau Iohanna gr. Iωάννες, lat. Ioannes, I. IOAN. Numele cel mai frecvent la romîni; repetat în dinastia Asăneștilor, devine supranume domnesc, Iῷ, la munteni, parte integrantă a intitulației. 1. Ioan, forma cultă; – Gură-de-aur, b. dobr. (RI XI 208); cu afer.: Oan, „sluga” (curtean) mold., 1461 (M Put 175); – fratele lui D. Bratu (AO XXI 199). 2. Ioana sau Ioană, f. luat și ca nume bărbătesc, cu afer: Oana b. (Moț; Paș); – Preseacă, mold., 1463 (Sd V 386); Oană nume purtat de 25 boieri ai lui Ștefan cel Mare ș.a. (Dm; Ștef). 3. Ioane (Mar), vocativul pt. nom., ca Petre < Petru, formă curentă ard. între anii 1850 – 1870; Oane (Mar; Buc; CL); -a (Ard; Moț). 4. Ioanele (Moț). 5. + -eș, sau contam. cu magh. Iános: Ioaneș, ard. (Paș); Oaneș, Tudoran (16 A IV 128; Sd XVI); prob. Neș, Haideu (AO XXI 198); Neșu, M. (Î Div); -l vatav 1679 (BCI VII 9): Nesu (cu s pt ș, grafie străina) 1671 (Paș). Ioanăș (Ard). 6. *Ioanică: Ioanicești s.; Oanică (Dm); Oaneca (C Bog). 7. Ioanin (Ard I 248). 8. Țarul Ioaniță, redat în latină: Ioannicius rex; Ioanițiu, act., sub infl. sufixului grec -iu, 9. Ioanță (Ard); Oanță (Dm; C Ștef; Mar; Vel) etc; Oanța (Dm; Ștef; 17 A III 89); Oanțe, I. (Ard); -a (ib.); Oanțul s. 10. Cu u pentru o, prob.: Unț/ăști, -eni ss., v. și Uncu, Un ce. 11. Ioanca fiul lui Cosma, ard. (14 C I 18); Oanca (Ștef); Oancă, T., mold. (RI XI 315); – Turcul (16 A II 121). 12. + -cea; Ioancea (Î Div); cu afer. Oance (Mar; Ștef); -a, frecv. ard. (Paș) și mold. (Dm; Ștef; Ț. Rom. 128; P Bor 55); Ioanei (Paș), cf. magh. Iancsi. II. ION 1. -frec. (Dm) și act. -escu; frecv.; -easa, -easca, -ești ss. 2. Iuon formă curentă în urbariile din Ardeal (Met 39; Paș; Ard) etc. Iuonea, Iuoneasă (Paș). 3. Iuvon, ard. (Paș). 4. On (Ard; Met 95; Sd XVI, etc.); On, Isă (Ard II 123); On, Birza (Met 95). 5. Iona b. (P Bor 34); Onă f. ar. (Fărș); Oua b, (Dm; C Ștef; 13-15 B 158; P Bor 2, 64);- diacu, 1734 (Acte Sc), sau din Ionă profetul. 6. Ionea (Mar); – munt. 1596 (Sd VII 270): One, -a (Dm; Ștef; Ard; Vr; Sd XI 27 și XV); Oneasa f. (16 B II 43; Cand 156), marital; Niasa, 1688, ard. (Paș); Onesc, hațeg. (Cand 156); Onescu luat ca prenume dobr. (RI XI 215); -l fam. mold.; olt. (17 B IV 511); Oneasca t.; Onoae fam. (Paș). Eonu, mold., 1692 (BCI XV 87); Onu (Ard); -l (16 A II 89). III. Derivate din ION: A. + -ac (1-3), -ace (4), -ache (5) -aș (6): 1. Ionac fam. mold.; Onac; -a (Sd XI 87; 17 A III 84, IV 189, 291, V 275; BCI IV 204); -a f. mold. (Sd XI 87); Onacă (17 A II 233); Naca b. (17 A II 217; Sd VI 30; P Bor 6); Naca, Nacu, Nachi ar. (Fărș); Ionacu (Mar); Onacu (ib); Nacu (Mar; Moț; Paș; Gara 96); – olt. (Sd XXII); -l (Tec I;UrXXII 69); Ion Ferdinand Nacul boier mold., 1672 (Sd I -II); + -a: Năcula (Puc) și Năculele m-te Bz. sau < Nicolae. 2. Ionăcani = Ionicani s. mold. (BCI IV 132). 3. Năcuțu (Sd XVI); Năcuța f. (17 A IV 149); Nacoe, țig. (16 B II 16). 4. Onacea (17 A V 330; Sur XXIV) Ionaciu, Șt., din Putila (Băl VI); + -ian; Nacian, I., prof. 5. + -ache: Ionache (17 B III 523); Nache, ar. (Weig) și dr., sau < Enache; Onachi, mold., 1642 (Isp II²); Nachi ar. (Ant Ar). 6. Ionaș (Mar; Ștef; Ard; Tis; 16 B V 155); Ionașiu (Mar); Onaș (Ard); Ionăș (Ard); – olt. (Cand); Oneșan (Cand 156); Ionășel (Mar; Ștef); Ionăș/ești, – eni ss. 7. Ionaș + -co, -cu: lonașco (Dm; Mar; Ștef); Onașco Bucelescul, mold., 1623 (RI II 143); Nașco (Ard II 194); Pătru Nășcăi, munt., 1581 (Sd VII 269); Nășcoi I. (Sur IV); Ionașcu (Ștef) frecv. (Gat mold II); Onașcu (16 A III 443; Sd XVI); Ionășcuță,(Sur XIII); – Cupărelul (Costin). B. + -cu, -cea, -cel, -ciu: 1. Oncu (Moț; Viciu 16); -l (P⁵ fila 23); Ionca (Haț 71); Onca (16 A III 9, IV 35; P Bor 30. 64); Vonca (Dm); 2. Ioncea (Mar; R Gr; PBor 2, 6). 3. Once (Dm; C Ștef); – mon. (Acte Sc); Oncea (Paș; 13 – 15 B 44; Rel; 16 B I 41, 69; Tis; Gat; AO XVII 321; P Bor 12, 13, 35). 4. Ioncel (Paș). 5. Ioncescul, Ilie (Băl VI); Oncescul 6. Ionciul, 1514 (AO XX 91; Gat mold II: 16 A IV 14); Onciul (Dm; G Ștef; Băl I) etc. – D. istoricul: Vonciul = Onciul buc. (Braș 19). 7. Ontica, Staicu (P Bor 97); cu afer.: Cica, ard. (Paș); Cicu, mold. actual (Șez). 8. Oncilă (Ard II 172; Paș); Voncilă vecin (16 B III 175; 17 B III 54 etc.). 9. Oncioiul (Paș; Drag 308); Aoncioaei, Gh., mold., act. 10. Cu u pentru o inițial: Uncu, V., prof. (Nif) ț Uncuță, P. act. 11. *Unce: Uncescu (Puc); Uncești = Oncești și Unciul ss. C. + -ec, -eciu, -encu, -el, -ele, -eț, -eață: Onecu, mold.; – V. (Tec. II). 2. Ioneaca, V., act. 3. Ioneciu, G., act.; Oneci, olt. (Cand 156); Neciu, D., act.; -lea 1500 PGov f° 10; Necea, țig. (13 – 15 B 144). 4. Ionencu, I., act. 5. Prob. Nenciu fam. Bran; -lești s. -lescu boier, 1821, munt. 6. Ionel, frecv. (Mar; Moț; Buc; CL; Isp III; 17 A II 6), frecv. dim. actual; Onela (Moț; 17 A III 84); Onelele s. (D Ec); lunel, Petre (Vit V 114); Nela (11-13 G I 25) Nelu (Paș) frecv. act. 7. Ionete pren. olt. (BCI VIII 49); -fam. (Grd 11); -moț (Cand); Onet moț și -e, olt. (Cand 156); -e,(An Pit 27); -ie (Sur XXIV); -ea (Drj; Ionăte (Ard); Onetica pren., 1664 (Acte Sc); lonetecu (Drag 311); Nete, I., act; -a prof.; Netești și Netoești ss. 8. Ioneț (Tec I); – sîn Lupului 1768 (Sucev. 148); Oneț (Moț); -a (Ard); Nețu (Mar); – Catană, 1810 (IO 115); Ioneță = Ioniță (Bîr I); Neță f. ar. (Fărș). Nete < Ionete și Nețu < Ionețu n-au raport cu blg. Нето și Нецо sintome Нено date de Weigand; + -cu: Neicu,. L act. 9. Ioneață, N., din Teleorman, act.; Oneață, (Cand 156); – V. (Șoimari); Ioneață zis și Neață (Tîrlești). Neață, Ion, act. 10. Prob. *Ionez: Nezu, Medru, munt. (BCI XII 141). D. + -ică, -igă, -ilă, -iș, -iță, -in: 1. Ionica (Ard); Onica pren. (Ștef); Nica (Ant Ar) sau din formula greacă niká „învinge”; Onică (Dm; G Ștef); Nică, act.; + Ilie: Nicălie (Bordeni) Onic, Gl. (Sur XIV); Onicea (Mar); Onicel, act; Ionicescul (Hur 92); Onicescu (Arh); Oniceni s.; Oniceanul (Ștef); Onicu, I., act.; de aci se poate forma: Nicu, -ță, ca în Țara Oltului (etim. Pașca), de regulă însă Nicu < Nicolae. 2. Ioniciu (Moț; Gorj 109), ca Drăghici, Mitici, luat ca prenume; Oniciu (16 A I 44; Moț); Niciu, N., mold. (An Corn); Nicioaia t,; Oniciță (Dm). 3. + -ca, -co: Onicica – Onicico boier mold. (Dm; Ștef); Onicică (ib); cu ș < ci; Onișcă (17 A II 14); Onișcani s.; Nișcani (Sd XXI); + -ov: Nișcov, Vlad 1757 din Zărnești (Cat Braș. 100,116); pîrîu Bz; Nicicov t. (Cat. mold II); A ișcoveni s. 4. *Ioniga: Oniga (Ard); Onigă, (Cat mold II) ard.; Niga (11 – 13 C I 25; Buc); Oneaga s.; Onigaș, Ionașco (Isp II²); cf. arm. Onnig (împrumutat); Nigu a lui Tudor (16 B III 141); Oneguș (Cat mold II); Nigean, V., act.; Nigești s.; *Nigoe: Nigoești s. (16 A IV 252). 4 bis + -șa: *Nigș/a, -ani t. (Sd XIX 93); cu gș > cș, ca în Neacșa < Neagșa: Nicșa b., 1503 (16 B I 20, 131; – olt., 1606 (Sd VII 4); țig. (Cat; 16 B I 131); Nicșul pîrcălab (17 A IV 231); Nicșana, Nicșoaia și Nicșeni ss; Nicșoiu, Ioniță, ar. (RI V 113). 5. *Ionilă; Ionil (16 BV 296); Onilă (16 A III 9; 17 A I 232); Onila (Met 95). 6. *Ioniș: Oniș, frecv. (Mar);-a (M mar); Ionișoară b., olt. (Cand). Onișor (Dm; Mar); – cărturar ard. (Bis R); Nișul 1666 (AO VIII 296); coincidențe, fără relație: Niș oraș în Serbia < lat. Naissus și blg. Нишo < Nikola (Weig); Nișului, Florea al (Cras 88); Nișa, D., olt. act.; – f., 1716, munt. (BCI XV 62); Nișulescu, A. (Tg-Jiu). 6 bis. – Cu suf. -it: Nitul Palcău (Cat mold II): Nitești s. 1604 (ib I). 7. Ionițu, ard., 1766 (Paș); Ionițiu, P., act.; Oniț (Ard; Moț); – Nicoară (Sur XIX); -iu (VT); Iuonițe 1766 (Paș); Ionițoiu, olt. (Cand.); Onițoiu (Mus); Nițoiu, N. (Buftea); Nițu, 1700 (P Bor 57; P⁴ fila 29); -l (G Dem 305); -l, C., 1801 (DZF 208); -lescu; -lești s.; Nițicu, Stan (Șoimari); Nițuca, Lupul (CL); + -co: Onițcani s. 8. Ioniță (Dm; Mar), frecv. act.; Oniță (Dm; Ștef; Mar; Sd V 220; 17 A I 149); Ioniță b. (Paș); Onița (M mar); – din Țintești (Cat mold II; Onițești fam. (ib). Nițâ b. frecv.; -f., ar. (Fărș); Nița fam. (Moț) etc.; – f. (P²; P Bor 73, 90) sau < Ana; Nițan, ard. sec. 18; Ionițescu; Nițescu; Nițeni s.; + iț, -ar; cu afer. Nițari, fam. (Jiul ard). 9. *Ióniu: Oniu, mold. (Sd XVI și XXII) și act.; -l (16 A III 24; 17 A II 31; Sd XI 86; Băl II); Niul t. (r. Brăila); Niuță, Isac (Cat mold II). E. + -oc, -oiu, -ot: 1. Ionocu, P. (L PI 381). 2. *Ionoiu > Onoiu(VM) sau < Donea cu afer. + oiu. 3. *Ionot, cu afer.: Noti, ar. (An Ar); cu sinc.: Iontă (Ard); Ontea, Ion și Onteni s. (Sur VII) sau < Leonte. F. + -uc, -uș, -ut, -uț: 1. *Ionuc: Onucu; Onucă s.; Nucă, M., ard. act.; Nuc (Moț). Ionuș (Paș); + -ca: Onușca, 1606, mold. (Sd VI 126). 3. Ionut, mold., 1605 (RI VI; cu afer.: Onut s. mold., 1626 (BCI X 22). 4. Ionuț (Mar I; Met 22; 17 A I 214, IV 176 și V 331); -u (17 A IV 268); Ionuța f. (Mar); Onuț (Moț; Mar; Ard II 123) -a moț (Cand); -u s.; popa Onuță scris și Vonuțu, ard. (RI VII 55, 56); Nuț popa ard. 1848; -ă (Sc; P Bor 43, 74); -u (Mar; Ard); -iu, act.; -ică, M., act.; Nuțăscu > G. (Buc); Vonuț, Nemeș, zis și Nemeș al Vonului (Ard II 122). 5. Sincopat: Onța (Dm; Vr); Onț, ești, -eni ss. (Dm; Ștef); Onțănii s. (16 A IV 126); Onțești = Unțești (Dm); Vonuț cu v protetic din fonetism maghiar. 6. Ion + Vonu: Ivon (Ard; Mar); -aș (Mar); -escu (Băl VI); Ievon (ib). Iuvon (Ard II 122) etc. formă frecv. în urbariile din Ardeal (Met. passim). IV. Forme de tradiție din moștenirea latină. A. Din Sanctus Ioannes: 1. Simțion, sărb. (DR I 438, S. Pușcariu), luat și ca prenume; Simtion moșn, 1598 AO X 128); – olt. (Sd V 305; 16 B VI 183); – ard. (Ard); Simtionă f. (ib); Sămtion pren (P² fila 8); Sîmcion = Sîncion sărbătoarea, băn. (AO III 382). Sîntion b. (Sd XVI) etc.; Sîntioana f. moț. act.; Sîntion și Sîntion bb. (P²; Met 152); Sîntiona s. (Sd IV 17) și f. (Arh); – popa, ard. (An C III 61). 3. Sînion, Anita (Acte Sc. Grefa IV); Sîniuon, „cu frate-său Ion” (Met 39); – pren. frecv. în urbariile ardelene (Met passim). 4. Sîmniŭon ard. (Nepos). B. Din Sanctus dies Ioanni (etim. Cand): 1. Sănziene (DR I); Sîmziene, Sîmzuiene, Sînziene, Sînzenii, toate folosite ca nume al unei sărbători (Candrea, Enc). 2. Sîmzian b. (Moț); -a b. (Vr); -ă: Sînzioana f. (Mar).3. Sîmzeană, țig. (16 A II 73); Sîmzinești s. (DG). 4. Simzian (17 B III 403); -a (Ard; Glos; 17 A II 233); Simdziana, mold., 1609 (Sd XI 87); Simzean b. (17 B IV409); -a f., munt., 1805 (D Buc). Simziana f. (17 A IV 96); BCI IV 206) și prob. cu afer.: Zana, fam.; Simzea (17 A II 231). 5. Sînzian/u, M., act.; -a f., moț, act,; Iana Sinziana (Păsc 182) în epos. 6. Cosînzeana, Ileana (în epos); cu afer,: Osinziani s., mold., 1701 (RI VIII 144). 7. Prob cu apoc.: Sănză din Orhei (17 A I. 8. Ziianu moșn, (16 B I 60); Zeanu din Lipănești, 1843 (RI XIV 205). 9. Zan temă veche în onomastica romînă: a) Zana t. (16 B I 165); – f.; Zană, Gr., olt. (Tg-Jiu; Gorj 360). b) + -ce, -ciu: Zance (Ștef); -a (ib; 16 A I 15); Zanciu, I. (17 A II 171, 182, zis și Zinciu); -l (Dm; C Ștef). c) prob. Zănco, dobr. (RI XI 206). 10. Zan coincide și cu forme mai noi ce pot proveni din influențe sud-dunărene prea noi spre a explica pe cele de mai sus. Vezi cap. V C. Sub infl. slavă: A. Din cвета Ioанz „Sfete Ion” 1. Fetion boier (Ștef; Tec I; 16 A I 253); Fetion = Fition, 1660 (BCI VII 8); Fition (ib 334; Bîr III); -ești s. 2. Hitioana (17 A I 48). B. IVAN. Ivan, frecv. (Dm; Ștef; Ard; etc.). 1. Ivăn/escu; -ești, -ețu, -easca, -uș, -usca ss. 2. Ivan/co, și -cu (Dm; Ștef); -co Dobrotici despotul (1360 – 85); -cu, vlah, guvernator bizantin în Filipopole, la 1200 și fratele Mitos (N. Akominatos VIII 2). Ivan/cul, 1711 (C Bog; Paș); -ca (Dm); v. Iancu. 3. Alivan, Manciul, 1546, nepotul lui Manciul Maica (16 A I 458); – vataf (17 A II 225); -T., mold., 1605 (RI XX 256). 4. Cu afer.: Van (Giur 268); Van, b. 1432 (Sucev. 121); Julici (CL); -a „portar” de Suceva (Cat mold II); -ă (17 AI 11); -a, -ea (Dm; Ștef); Vaniul (C Bog); Vanco (16 B IV 104); Vanca, P. (Met 70); Vancu, -leț (Dm; Vel). 5. Ivanc/e, -ea (Dm; Hurm XI); – ești, -eni ss.; Ivancia, 1622 (RI VI 244); Vancea (Dm);popa (AO XIX 118). 6. + Ioneață: Ivăneațe, stolnic, 1563, mold. (Sd V); 7. + Oniș: Ivaniș (Dm; Div 100, etc.); boier (P Gov f° 12): – Ivăniș (16 B II 361); Ivănoiu, (Ocina); Ivănuș (P Bor 107). 8. Ivașca (Ștef; Ard; C Bog; Mar); Ivașcu (Dm; Ștef, etc.); Vașcu pren. ard; Ivăscescul, I. (AO XVI 369); Ivășcan (Mehedinți). Cf. blg. Ивашкo (Weig). 9. Cu apoc.: Iva b (17 B III 510; Gorj 12); – f. (16 B IV 118; 17 B III 510); v. și Parascheva III 5, cf. blg. Ива < Ivan (Weig). Ivul și Ivoești s. v. Parascheva (ibidem). 10. + aciu și -ac: Ivaciu (Ard); Ivăchești s. 11. Compus cu tc. kara „negru”: Caraivan, Pancu (RA IV). Din srb.-blg. Итo sintoma < Ioannes (Weig).: Itu pren. ard., 1726 (Paș); -l (Dm; Ștef; 17 B III 41; Ard II 178); Itul din Itești (16 A III 300); Itești s. (Isp IV¹); Iteu s.; Iteanu fam.; Itivoiul din Drajna, 1673 (BCI XIII 184); Iota, ipoc. < srb.-cr. Iovan (AO XVI 3 cf. și Loc); v. și Panaghiot. 13. Din srb.-cr. Ioca, Ioco < Ioannes și Iovan (Rad vol 82 pp. 83, 136): ar. act. Ioțu. c. În Oltenia Ivan se confundă cu srb. Iovan: ivan zis și Iovan (Sur VI). 1. Iova boier sec. XVI (PGov f° 70 vo). Iove și Iovan (Tis; Moț; Sd XI 261; 16 B I 67); forme sîrbești din Ioan, s-au extins în Banat, munții Apuseni și Oltenia, prin contaminare atît cu bibl. Iov, cît și cu formele ardelene cu v (Iuon, Iuvon, Ivon, Vonu); „Iovan sîrbul” (17 B I 364); – Latinul din Bosna (Giur 341); Iovan Iorgovan al baladei; Iovana, fiica lui Neagoe Vvd (P Gov f° 8 r); – f. (17 B I 181, 276). 2. Iovan/ciu (IT); -cea (Sd XV 70); Iovăn/escu act.; -iță (Ard), 3. Iovin/u (Sur XXI); -escu, act. 4. Prob. Iuva (16 B V 313; 17 B I 213, 283); Iiuova (17 B II 166); Iuovan (16 B, V 113). 5. Cont. cu Evepalin, numele originar al Iovei Chiproviceanul (Sd XV 213), așezat în Craiova, a dat variantele: Iovipalin (ib. 315), Iovepale și Iovipale (Ard I XIV), nume de fam. actual. VI. IAN. Sub infl. greacă mod., Iĭαννης < Iωάννης, avem două forme, cu i și cu e inițial: Iane și Ene, dar forma veche din Ardeal și Maramureș, Ian, indică de bună seamă altă origine; cf. magh. Jani și pol. Ian < Ioan. Pentru Iana Cosînzeana v. Tagliavini (DR VI 453). A. 1. Ian călăraș, 1655 (Sd IV 38); -ă (Ard II 191; 17 B I 15, 436); -u (Cand 155); -ul (16 B I 156); -ulescu; Iana f. (Șoimari; P Bor 27: Î Div etc.); Ianuța f., dobr. (RI XI 205); Iană b., mar. (Ard I 264); Iane (P¹¹; P²; Cand 155; 17 B I 14, 120, 254), 2. Iani = Ianu = Iano, mare ban (Cat); Iano din Pitești (17 B II 43); Iani și Ianota, ar. (Cara 96); Ianotă băn. (Petr 15); Iani (Ard); Ianea (Ard; Hur; 17 B II 314; AO VI 426); Iania stegar (17 B III 539). 3. Ianiu (Giur 282; Tis; 16 B IV 104; 17 B I 111, 247; IV 11; Sd V 305);- „coțovlah din Tîrgoviște”, 1644 (Viața Feudală, 1057; p. 167); Iani = -u = Ienișor paharnic (16 B VI 68 – 9). 4. Ianescu; cu afer.: Anescul, Giurca, 1696 (AO VII 292). 5. Feminine: Iana (P¹¹; P¹; P²; AO XIX 89); -țig. (BCI XI 76; 17 B I 398; Olt etc). 6. Ianotă moșn. (17 B IV 583);- ar. (Cara 96); cont. cu Iapotă: Ianpotă, Ivan (16 A IV 69). 7. Ianoli (Sd XI 51); -u (Arh); Ianulă f., ar. (Fărș). 8. + -ache: Iane zis Ianache, 1408 (Ț-Rom 103, 134; R Gr); Ianache mare spătar (17 B I 400; Sd XV 29); Ianachi, 1601 (17 B I 1; Tec I); -e (P¹¹); cu afer.: Anachi (16 B I 195; M Put 207); Eanache zugrav (IO 145; cu dublu sufix: Ianacachi (Olt); Ienăchiță, Văcărescu, poetul. 9. Cu sufixe slave: Ianev, țig (16 B II 16); Ianova s., Ianovici, mold. (Sd XXII). 10. Cu suf. slav -co, -cu; Ianco (16 A IV 174), care poate proveni și din scurtarea lui Ivanco: Ianc (Met 39); -u, -a (Cand; Iancu (Ștef; Sur V, etc.) – ar. (Weig); Iancu-Vodă de Huniad și Iancu-Vodă Sasul; Iancul/eu, Al. (Isp V²); -escu; cu afer.: Ancul (16 B VI 242; 17 B III 277); -escu, M. (Tel 58); Ancăș și Ancău fam. (Moț); Ancaș, I., act.; Ancovici, Dimciu, bulgar din Brașov (Cat gr I); Ancușa, R. (LB). 11. Ianciul (16 A II 70); olt. (Sur VI; 17 B IV 511). 12. Iancea (Ard); Iencea Sibiencea, supranume de baladă a lui Iancu Vodă de Huniad. Pentru 11 – 12 se poate lua în seamă forma srb-blg. mai de grabă de cît magh. Iancsy. B. ENE scris și Iene, frecv. 1. Ene (P Bor 22); -ea, Ioan, act.; -escu. 2. Iene, Gl. (Băl III); Ieni, Gav. (Băl V); – Țica, post. (Bez I 28); Ienia, Călina, băn. (LB); Ienescu (IT); Iene, -a, 1766, ard. (Paș); -a, olt. (Cand); + -iște Ieniștea, C. (Hris I); Ienoiu, C. (Cîmp 138). 3. Eni postelnic (Băl VI); Enica, O., act.; Eniu banul, zis și Enachie și Ianachi (16 B III 52, 87). 4. Feminine: Eana (Ins 342); Iana și Enuța, dobr. (RI XI 209). 5. Enacu (Sur V) și scurtat: Nacu, cf. gr. Nάϰος (But), v. m. sus III 1; Enacovici. 6. + -ache: Enachie (Sur IV); Nachie, olt. (Cras 60; Sd XXII); Enache, frecv., olt., munt., mold. etc.; cu afer.: Nache; Năchescu (Deal 138); cu suf. dublu: Enacache Cantacuzino (CL). 7. + -eș: Enăș/el, C. (Tg- Jiu); -escu act.; Eneșoiu (Sd X); prob. Inașul (Sd XI) și Inășescul (Drag 121) < *lenaș., cf. și subst (ard) inaș „ucenic” de orig. magh. (com. de Al. Cristurean). 8. *Enul; -escu, act. 9. Enoiu (Braș); Aenoaei, mold. act., matronim. 10. Enuș = Ianuș Hagi, neg. din Sibiu, sec. XIX (Cat tc). 11. +uț: Enuț, -ă (Sd XXII 305; Hur); Ienuță Crăciunescu. 12. + -cu: Encu, Marin (Mz PI. acte); Enculescu, act. 13. + -cea: Encea; Encica; > Cica, ard. (Paș); Enciu, cf. blg. Eнчо. Cele două forme: Ian, -e și Ene cu derivatele lor au rezultat din influențe complexe: cf. blg. Eнe < gr. Iανι (Weig), gr. Iαν,ι apoi și rom. Iene din Sînziene. C. Din neogr. Zάνες, Zοάνος; < venețian Zanni it. Gianni,: 1. Zoan sărdar, mold.; (Isp; VI²; Sur VII). 2. Zane; a) Zanne, Iuliu, autorul colecției „Proverbele Romînilor”; Zania, Lucia (Sur XV); Zanei, V. (Bîr II); -e (Tec); Zanica, I. (Bîr II). Cf. Zanet Zaraful, care semnează grecește, pitar, 1815 (Bîr I); Weigand explică blg. Занe < Zacharia (?). b) + Ioan: Ionzan (16 A II 115). 3. Prob. Geani, Lațcar (AO VI 51); – T. (Bîr I); Geane (Olt); Geanoglu (Am); Geanet, Iordachi AO (VI 51); Genet, -e (Bîr I), nu din tc. djani „criminal” (etim. DR I 287), cf. Zanetto dimin. venețian < Giovanni: Zanet, V. pitar (Bîr I – II); -e (Tec I). 4. + tc. Kara „negru”: Caragiani și Caraiani ar.; Caroian, Ion, mold. VII. Din magh. nos și sub infl. lui. 1. Iánoș = Ianăș (Băl VI); Ianașu (Șchei I); Ianuș, olt., 1655 (AO III 13, 243; Gorj 368); – vornic de Suceava, redat și sub numele: Ion, Oană, Ona, Vană, Ivan, Ioaniș (Dm I 85. 118; II 625); Ianuș Negrescul, mold. 1495 (Ștef); Ianăș, munt. (16 B IV 104; BA ung 10). 2. Ianeș, 1478 (Fior 225); Ianiș, olt. (Sur VI). B. Contaminări: cu Ioannes al doc. latine, prin fonet. magh.: 1. Ioanoș boier (P Gov f° 10 vo); (Mar); Ioanaș (Sur I);Ioaneș și Iaoniș (Dm); Oaniș, olt. (Sur VI); Ioanăș (Dm; Rel); Ioaniș (Ștef). 2. + Ion: Ionaș (Rel); -ești, -eni ss. 3. + Ene: Enăș și Enuș, v. mai sus. VIII. Din germ. Iohann, -es, Hannes, Hans: 1. Han (16 B I; Moț); – David, 1418 (Fior (65); – țig. (16 B I 13) – Vas. (C raz 13); Hana Hopăndei (Rel); Hană (Ștef); Hanu, ard (Paș); -l, țig. (17 A IV 166); -l Gavril, fiul Dolcăi (17 A IV 124); Hanea (Dm; G Ștef; Ard) etc.; Hăn/escu (Mus 11); ești s. Nu este probabilă etim. < subst. han, avînd în vedere derivatele următoare. 2. cu ș, prin fon. magii: Haneș, sas (Rel); – ard. (Paș); -ul t. (Petr 15); Hanăș, nume de romîni brașoveni (Rel. Dm); Haniș (Dm); Hănășeni s. (Dm); forme explicate din GANE de E. Petrovici (Romanosl. IV 45); Hanoș. 3. + -eț, -uț: Haneț, Mirauț, mold., 1722 (RI VII 53); Hănuț, act. 4. + -co, -cu, -cea, -ciu: Hanco (Ștef); Hancu (Dm); Hanciu, I. și Hănciulescu, act.; Hancea, 1527 (Paș), I. (Sd XV 107 și XXI) etc.; Hăncești s.; Hancioc, P., mold. act. cf. Hanca f. (la armeni). 5. Prob. Hîncu fam. (Șez); Hîncul, mold. (A Gen I 61);- I. (Isp V²); – Armeanul (Sd XIX 35) 6. Din germ. Hans: Hănsăni (17 A V 155); Hanț (Dm; Met 15); -a, fam. (Mar; Isp II¹; Șez); -ac și -ic (Mar); Hanțul (Sur XVI) și s. Cf. Ioanță și Oanță, I 9. IX. Alte forme: 1. Din ital. Giovanni prob.: Gioan, boier (Sd XVI); – Ianachie (Isp VI²); și contras: Giona = Zona f. jupîneasă, 1668 (BCI VII 52). 2. Cf. tc. Iogan (Ioan) Bogdan, cadiu (Cat tc). Femininul Ioana se formează < Ioan,; Oana f.; Aioanei, C. (Tel 58) matronim; Iona f. (16 A III 24) < Ion; Ioneasă f. (Ard), marital.

MIÉRE s. f. sg. I. 1. (Adesea urmat de determinări care arată din ce flori a fost extras nectarul, epoca respectivă, vîrstă roiului etc.) Substanță siropoasă, de obicei gălbuie, foarte dulce și aromată, produsă de albine (sau de alte himenoptere) din nectarul florilor. Și va hrăni de sațiului grîului și den piatră miiare sătură-i. PSALT. HUR. 70^r/7. Supseră miiare de piatră și untu de vîrtoasă piatră. PSALT. 314, cf. 169, GCR I, 15/20. Jumatate de miere strede (a. 1 588). CUV. BĂTR. I, 206/9. Mînca mugur și miiare sălbatecă (cca 1625). GCR I, 68/8. Ca musca la dulceața mieriei (a. 1642). id. ib. 98/5. Alți iarîș cetesc scripturile, iară nu înțeleg ce zic și se potrivesc cu cela ce ține miiarea în mînă, iară dulciața mierii nu-l preceapă (a. 1 644). BV I, 146. Mîncarea lui era lăcuste și miiare sălbatecă. N. TEST. (1648), 5^r/10. Ei deaderă lui o parte de peaște fript și dintr-un fagur miiare. ib. 104^r/11. De să va întimpla în cisla berbecilor acesto semno, fi-va moarte în oi mari și pîine și miară moltă va hi (cca 1660-1680). GCR I, 175/11. I-au hrănit pre ei cu roadele țarenilor, au supt miiare den piatră. BIBLIA (1688), 150²/31. Miiarea ce să dă în toți aii balcibașlîc și alte daruri. N. COSTIN, l. 583. Au fost luat Tudor Grecul lei 24, dobîndă după miiare (a. 1698). BUL. COM. IST. V, 226, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 227. Vinde a sa dreaptă ocină și moșie . . . pentru șăsă vedre de miere (a. 1724). URICARIUL, XXV, 144. Iarna va fi tare. . . poame multe, mieri puțină (cca 1 750). GCR II, 59/26. Îndată le-au pus denainte o mîncari de brînză, amestecată cu făină și cu mieri și cu un fel de vin de multe alcătuiri (cca 1750-1780). id. ib. 85/13. Să închinară lui Alicsandru și-i adusă poclon mierea (a. 1 784). id. ib. 132/31. Miere de faguri (a. 1832). N. A. BOGDAN, C. M. 138, cf. 164. Anul 1858 au fost foarte rodos și stup[i] încă au roit bine, dară de la Simpetră n-au mai căst nice o picătură de miere (a. 1858). IORGA, S. D. XIII, 74. Vrei tu pui de căprioare, Păsărele cîntătoare, Fag de miere-ndulcitoare Și vro doină jălitoare? ALECSANDRI, P. I, 94, cf. EMINESCU, O. I, 87. Culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere. CREANGĂ, P. 214, cf. id. A. 139. Fagurii scoși din stup dau mierea și ceara. DAMÉ, T. 120, cf. N. LEON, MED. 46. Albinele ne dau mierea și ceara fără multă muncă din parte[a] noastră, aproape de-a dreptul. PAMFILE, I. C. 85, cf. id. S. T. 64. Adu bostanul fiert și fagurii de miere. DELAVRANCEA, A. 3. Albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor. HOGAȘ, DR. II, 144. Miere de albine, scursă, in stupi sau în faguri fără albine. NICA, L. VAM. Vinul și mierea și grîul tot Le-au strîns, pe grabă, cine-a putut. BACOVIA, O. 121. Intră cu o tavă pe care sînt ouă fierte, miere și jimblă. CAMIL PETRESCU, O. III, 203. Miere de floare de tei. ALECSANDRI, P. P. 51. Știi, bădiță, cum cereai Seara, cînd la noi veneai, Să-ți dau păharul cu miere Și io-ți dam buzele mele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 258. Hai, mîndruțo, pe la noi, Să mîncăm miere de roi. HODOȘ, P. P. 121. Cu miere se ung sfinții care se fac la 9 mart. ȘEZ. VIII, 39, cf. I, 252. Dau ocol unei glăjuțe plină cu horincă (palincă) de bucate, colea îndulcită cu miere de stup. RETEGANUL, P. III, 83. Să le dăm țuică cu miere, Să nu ne cate la măsele, MAT. FOLK. I 315, cf. MARIAN, INS. 176. ◊ (În proverbe și zicători) Albina. . . miiare și fiiare tot într-un pîntece poartă. CANTEMIR, IST. 165. Cine umblă cu miere își linge degetele. Cf. NEGRUZZI, S. I, 249, PAMFILE, J. II, 154, ȘEZ. I, 219, ZANNE, P. III, 664. Cu o lingură de miere prinzi mai multe muște decît cu douăzeci butoaie de oțet. id. ib. I, 559. Nu toate muștele fac miere. ISPIRESCU, L. 14, cf. ZANNE, P. I, 557. Omului cu învățătură îi curge miere din gură. id. ib. V, 353. Cine n-a gustat amarul nu cunoaște gustul mierei. id. ib. III, 440. Flămândului îi pare miere codrul cel uscat. id. ib. 553. Ne e miere fără fiere. id. ib. 673. Numai miere zicînd, gura nu se îndulcește. id. ib. 664. Cu oțet și cu fiere Nu se face agurida miere. id. ib. I, 96. Mai rară vedere Este mai cu miere. id. ib. VI, 240. Unde vede o muiere, Parcă îl lipești cu miere, se spune despre bărbații afemeiați. Cf. id. ib. II, 285. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la gustul dulce, la fluiditatea produsului, precum și la însușirea lui de a se lipi ușor de ceva) Dzisele D[o]mnului. . . mai iubite-s decît aurulu și piatra cea curată, mult. . . mai dulce e de miiarea și fagurul. PSALT. HUR. 15^r/4, cf. PSALT. 31, GCR I, 12/39, 154/23. Va amărî pîntecele tău ce în gura ta va fi dulce ca miiarea. N. TEST. (1 648), 311^r/5. Iar și eu, cu cine vorovem, cu boieri, cu nigustori, ca cu nere îi îndulcem (a. 1784). GCR II, 138/3. Pere galbene ca ceara. . . și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. Vorba îi curgea din gură ca mierea. ISPIRESCU, L. 20. Dușii de pe lume, mai toți, sînt buni ca mierea. MACEDONSKI, O. I, 24. A pus zece bucățele de zahăr, de zice că-i mai bun ca mierea. REBREANU, I. 18. Ca mierea se lipește de suflet vorba lui. CONTEMP. 1953, nr. 327, 4/5.Uiu, iu, floare de mac, Dulce-i gura de diac; Dar nu-i dulce ca gura, Ci-i dulce ca și mierea. JARNIK-BÎRSEANU, D. 410. (În proverbe și zicători) Fata la vremea ei, ca mierea în fagul ei. ZANNE, P. II, 131, cf. MARIAN, INS. 183. Limba e dulce ca mierea și amară ca fierea. ZANNE, P. II, 223. Tăcerea e ca mierea. id. ib. 764. ◊ F i g. Cîtu e dulce grumadzului mieu cuventele tale decît mierea rrostului mieu. PSALT. HUR. 106^v/11, cf. PSALT. 260. Înțăleptul zisă: o lume! cu dulceați de miere amestecată ești (a. 1 773). GCR II, 94/40. Să întorcea fieștecarele pre la lăcașurile sale, băgînd miiarea bunătăților fieștecarele dintru dînșii cu nevoință prin vasăle inimilor sale. VARLAAM-IOASAF, 52^v/26. Să-i curgă din limbă miiare, după cum zice poeticul. MOLNAR, RET. [prefață] 6/14. Te rog, Muză mîngăioasă! Carea cînți cîntări frumoasă, Pică-mi puțintică miiare Din măiastra ta puteare. BĂRAC, ap. GCR II, 173/1. Noi avem obiceiul de a întreba întotdeauna din ce locuri e adunată mierea artistică. IONESCU-RION, C. 38. Plecase vrăjit de vorbele pline de miere ce-i zugrăveau o idilică viață de străbun. ANGHEL, PR. 64. Da, tanti ! – răspunse cu o miere teatrală Otilia. CĂLINESCU, O. I, 52, cf. DEȘLIU, G. 52. Vai de mine, cum aș mere Seara la gură cu miere. JARNIK-BÎRSEANU,133, cf. 21, 23, 364, 404, MAT. FOLK. 1051. ◊ L o c. a d j. De miere = (despre oameni) bun, generos, de zahăr. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ E x p r. A da de miere sau a-i pica (cuiva) mierea-n păsat, se zice despre cineva care are un noroc neașteptat sau cînd cuiva îi merge foarte bine. Cf. ZANNE, P. III, 675, IV, 68. A-i curge numai miere, se zice despre cineva care este harnic și îi merge bine. id. ib. III, 675. A înota în miere = a fi (foarte) bogat. id. ib. Să fie (sau să știu, să știi etc. că este) (și) miere (și tot nu... ), se spune pentru a arăta hotărîrea nestrămutată a cuiva de a respinge o propunere sau o situație, oricîte avantaje aparente ar prezenta. Cf. MARIAN, INS. 185. Să știe de bine că e miere și tot nu se duce. PREDA, D. 141. A fi cu limba fagur de miere = a vorbi foarte frumos, a fi elocvent. Cf. ZANNE, P. II, 29, 811, MARIAN, INS. 183. A unge (pe cineva) la inimă cu miere = a spune (cuiva) lucruri plăcute. Cf. ZANNE, P. II, 211, MARIAN, INS. 183. S-a făcut agurida miere = s-au împăcat cei învrăjbiți. Cf. ZANNE, P. I, 95. În buze (sau gură) miere și în inimă fiere (sau otravă) sau în față miere și în dos fiere, se zice despre cei fățarnici și vicleni. id. ib. N, 25, cf. 135, 168. A ascunde ac în miere = a ascunde un gînd rău într-un sfat dat cu blîndețe; a face intrigi. id. ib. I, 309, cf. III, 676. (Rar) A-i tăia (cuiva) cuvîntul cu miere = a întrerupe (pe cineva) din vorbire, spre a-i oferi un sprijin foarte important. Dacă nu este cu putință, mai zise Țugulea. . . – Să-ți tai cuvîntul cu miere, răspunse Ursul, dară trebuie să fie cu putință. ISPIRESCU, L. 330, cf. ZANNE, P. III 676. (Regional) A da bani pe miere = a mustra; a batjocori; a bate. ZANNE, P. III, 674. Las', zicea vulpea. . . că mi te-oi prinde eu, cioară spurcată ce ești, ți-oi da eu bani pe miere, că numai tu mi-ai făcut șotia asta ! ȘEZ. III, 187. A se face miere de găleată sau a se lipi ca mierea de găleată = a se supune cuiva orbește, a se alipi de cineva cu trup și suflet. Cf. CIAUȘANU, GL., CHEST. VI 161/10. A fi bun (sau dulce) ca mierea cîinelui = a fi răutăcios, sîcîitor. Cf. ib. A avea miere de șarpe la inimă =a fi rău. Cf. CHEST. VI 161/3. ◊ Miere de trandafiri sau miere rozată = substanță obținută prin fierberea unui amestec de miere (I 1), alcool și petale de trandafiri roșii, macerate în apă (folosită ca medicament); miericică (I 1). Cf. LB, POLIZU, CUPARENCU, V. 21, PONTBRIANT, D., BIANU, D. S. ♦ (De obicei art.) Lună (sau, rar, săptămînă) de miere = cea dintîi lună (sau săptămînă) după căsătorie. Omul ce se însoară numai pentru ca să-și mărească starea niciodată nu ia soție bună. . . N-apucă să treacă luna de miere și casa ciocoiului devine o cafenea. FILIMON, O. I, 97, cf. COSTINESCU, DDRF. Era holărît ca, îndată după cununie, tinerii căsătoriți să plece spre parohia lui George, dar cu un înconjur care să dureze cel puțin o săptămînă, săptămînă de miere. REBREANU, I. 252. ♦ Nectarul florilor. Iată-n urmă și albine aducînd în gură miere. ALECSANDRI, P. III, 56. Mii de fluturi mici, albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline. EMINESCU, O. I, 85. Și albine roitoare luminoasă miere sug. id. ib. IV, 132. Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen, se întorc seara din îndepărtate finețe. PETRESCU, S. 179. Albinele. . . Au început să zboare, fredonînd Prin florile cu miere și lumină. BOTEZ, P. O. 21, cf. CHEST. VI 156/13, 16, 17, 20. 2. (Transilv., Maram., rar Ban., adesea urmat de determinări) Zahăr. Mere de trist. LEX. MARS. 243, cf. LB. La noi zic la zâhar miere de trestie. RETEGANUL, P. III, 83, cf. VAIDA, T. PAPAHAGI, M. 226. Miere albă. CHEST. VI 161/33, cf. ALR II 4 119/36, 346, 349, 353, 362. Am fărmat mierea. ib. 4112/353, cf. ALR I 1 609, ALR II 4119/235, 250, 260,272, 279, 284, 310, 6146/250, ALR II/I MN 15, 6811/235, 260, 279, A I 24, L. ROM. 1960, nr. 2, 21, LEXIC REG. 16. Miere galbenă (sau de tuse)= zahăr candel, v. c a n d e l. Cf. ALR II 3665/235, 250, 260, 284, 349, 353, 362. Miere de baraboi (sau de piciouci, de napi) = zahăr de cartofi, v. z a h ă r. Cf. ib. 3 664/260, 346, 362. Miere neagră (sau de urs, a ursului) = zahăr negru, v. z a h ă r. Cf. ib. 3663/250, 272, 346, 353, 362. ♦ Bomboane. Dă-le la mai mulți copii grunz de miere. ALR I 316/257, cf. 1608, MAT. DIALECT. I, 212. 3. (Transilv., Ban., adesea precizat prin „de prune”) Magiun (1). Cf. LB, CHEST. VI 161/17, 18, ALR I 873, ALR II 4035, 4036, 4041, 4 046. ♦ (Prin Ban. și prin Dobr.) Marmeladă. Cf. ALR I 873/677, 986, CHEST. VI 161/8, 9. ♦ (Ban.) Dulceață. Cf. CHEST. VI 161/20, 21, ALR II 4 044/29. 4. Compuse: (regional) mierea-mîței = clei de cireș sau de prun. Com. din BAN. ; miere-de-camfor = camfor, ALRM II/I h 178. II. (Bot.) Compuse: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri, cu frunze catifelate și cu flori roșcate, violete sau albastre; plămînare, (învechit și regional) plămînărică (Pulmonaria mollissima). Cf. PANȚU, PL., VOICULESCU, L. 189, BUJOREAN,l. 384, H X 496; b) cuscrișor (Pulmonaria rubra). Cf. BRANDZA, FL. 375, GRECESCU, FL. 407, BARCIANU, N. LEON, MED. 51, BUJOREAN, B. L. 384, ȘEZ. XV, 86; c) arbore înalt din familia urticaceelor, cu fructe mici, rotunde (Celtis australis). Cf. ȘEZ. XV, 86, DS; d) garoafă, ALR I 1 935/516; e) roiniță (Melissa officinalis). ib. 1 943/727; f) dumbravnic (Melittis melissophyllum). ib. 1944/874; g) urzică-moartă (Lamium maculatum). ib. 1945/808; h) barba-ursului (Equisetum arvense). ib. 1 952/677; i) iarbă-grasă (Portulaca oleracea). ALR II/605; j) omag. ib. 6 302/886; k) jale (Salvia officinalis). ALR SN III h 656/876. Printre mușuroaie crescuse iarbă. . . colea păiușul oilor, dincoace, mierea-ursului. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Porumbele și mierea-ursului străjuiau cetatea năruielii cu poamele lor de baga. KLOPȘTOCK, F. 187. Prin frunze vechi, viorele ca cerul și toporași violeți, și galbăna ciuboțică a cucului, și mierea-ursului – răzbătuseră. SADOVEANU, O. VI, 542, cf. H II 142, III 209, 242, 306, 385, X 354, 445, 489, XI 427, XII 411, XIV 29, XVI 103, 146; mierea-cucului (Melandryum album). BULET. GRĂD. BOT. XI, 25. – Gen.-dat.: mierii și mierei. – Lat. mei.

GHEORGHIE gr. Γεώργιος „agricultor”. I. A. Gheorghe forma comună; -a (Ard II 146). 1. Cont. cu Gherghel: Gheorghelaș (G. Dm 591). 2. Gheorghi formă mold.; -e formă cultă, literară; cu afer.; Orghie, P., munt. (BCI XI 20); Gheorghi/eș (Sur IV; Șez); -an, Preda, buc., 1790 (Băl VI); -an, Iosif. mitr.; Gheorghi/nă (Cand 141); -oiu, T. (Vr C 103); -oa, hațeg (Cand 141); Gheorghișor V. (AO XXI 173; Sc); – I. (Ul 137); Gheórghiu, Ian. (BCI X 106); – Coste (Băl VI); Gheorghiu, + suf. ngr. -iu, obișnuit la nume străine și răspîndit la noi, prin imitație, în locul lui -escu, în sec. XIX. 3. Gheiorghie Părtoacă, munt., 1629 (BCI V187). 4. Gheorghin/a f.; -oiu (Am); -escu act. 5. Gheorghiț/a, f. (Grș 12; Î Div); -ă (Dm), frecv. act.; -an. 6. Cu afer., ipoc. obișnuit: Ghiță, frecv. act; nume unic (17 B II 317); Ghițău fam. (Racovița r, R-S); Ghița, ar. (Ant Ar); -n, olt. (Cand 142); Ghiț/ea (Dm); -escu, Ilie (Băl VI); -ești s.; Ghițeș megiaș (16 A III 331); Ghiț/oi; -oiu, olt.; -uică; -un, Gh., act.; -ulescu, act.; -ulan (Cand 141); -ulete (ib); cf. Gîțulescu, T. (Bîr I). B. *GHEORGA: 1. Gheorgan, 1789 (AO XIX 108); – N. (AO XII 385); Gheorganii fam. olt. (AO XV 65). Cf. blg. Γеорга (Weig).Cu afer.: Gane, -a, cf. blg. Γане (Weig); v. Gan. 3. + -man: Gheorgoman (Cat.) C. -ică: 1. Gheorghică, mold. (Sd XXI); olt. (Cand 141). 2. Cu afer.: Ghica moșu(16 B IV 295), formă ce se întîlnește cu alb. GHIKA, adus de emigranți din Albania; boierul Ghika își ia numele, ca Domn, „Gheorghe Ghika”, făcînd din prenume un nume de familie „Ghiculeștii”; Ghica pren., 1746 (B Cr 53, 74). 3. Ghican (Bibi. rom. veche III); V. Bălaru (Șoimari); -i s. 4. Ghicul, Coman, 1658, munt. (BCI XII 104); -eț (Sd XVI); -escu, L. (IS 274). D. Cu fon. ard. ghe > dĭ: 1. Gheordie (Hur 222). 2. Dĭorde și Dĭurdea (Mar 183); Dĭordei An., ard. act. 3. Dorda f., mold. act.; Dorde (Mar 183); -a, I., act. II. GHERGHE; 1. Ghierghie banul Băleanul (Aș Br 34); Ghierghe (Mano 20). 2. Gherghi spătar (16 B II194) -e (Pom; 16 A II 72). 3. Gherghe (Dm; Cat; Rel; Sd XVI 140; Ard I 59; 17 B II 77; An C III 746), etc.; – Ungurul; – Sasul (17 B II 37, 225); Ghergh/easa, -ești ss. (Sur II); -escul (Bîr III). 4. Gherghei, V. (BCI VII 10). 5. Ghergăe (17 B IV 302). 6. Ghergheș, frecv. (M mar); -an, dobr. (RI XI 208); Gherghiș diac (D Buc); Gherghișanu, act. 7. Gherga sasul, transcriere a germ. Georg, burgmeister din Sibiu (RS 77); Ghergani s. 8. Gherghiu pren. (RI XV 137). 9. Ghergul, V. (Bîr IV); -escu act. 10. Gherguș (C Dom; 16 B VI 160). 11. Gherghin, Chelbe (AO XXI 143), în contaminare cu subst. gherghin, -ă; Gherghina pren., 1664 (Acte Sc; P Bor 50) etc.; – boier (Rel; Giur; 17 B 11); – diac (Cat); – f.; Gherghena b. (17 B I 243); Gherghinica jude (Cat); Gherghinoiu, olt. (VM). 12. + -ar; Gherghinar fam. (Buc). 13. Gherghiț/ă (Cand 140); -a tîrg, -oiu, olt. (Cand 140). 14. + Grighentie: Gherghentie, R., mold. (Isp II²). Forma Gherg – se poate explica și prin germ. Georg, ca mai sus, prin ngr. Γεργουί prin alb. Gyergi, Gergj, sau blg. Γерга. 15. Ghirghi (17 B I 19); – diac (ib 183; 424); -e, vornic (Sur V). 16. Ghirgiu, Stepan (BCI IV 108). III. Cu o < eo: GORGHE, formă ce apare deseori ca eroare de scriere sau scurtare, dînd lui g cirilic valoarea de ghe; este evident însăcă forma a circulat și în graiu. 1. Gorghie (Mar 183; Isp I¹; 17 A II 206); – Iura (Ard I 242). 2. Gorghe (P³; Sd XVI 189, 192, XV 243; Ard I 45; 16 A I 441); Gorghea (Ard II); Gorghești s.; Gorgești s. (C Bog); Gorgea și Gorjea, mold. (16 A I 441); Gorgescu, 1644 (RI XIII 279); Gorgiulescu, act. 3. Gorga (Paș; 13-15 B 223; 16 A III 129; 17 B I 346; III 371; (Puc); – f. și fiica sa Ana; Gorgoae, Ana (Cat mold II); Goarga t. (Mus). 4. Gorghi = Gheorghi (Sd XVI 189); Gorghieș (Cat mold II); Gorghiță (Isp III²); Gorguța (17 A III 162). 5. Gorgul (Sur XII). 6. Gorgan (P¹² Bîr III; Kog 1308; Tis); -u, Stan, zis și Gorgon (Puc nr. 286, 323); cu afer. Orgon; Gărgan (17 B III 354). Pentru etim. cf. și subst. gorgan și calend. Gorgonie. 7. Gorgoiu (Puc); Gorgoești t. (Mus). 8. Gorghină, țig (Vit 30). 9. Gorgoceală (17 B 1297). 10. + -otă: Gorgota(Mînăstirea), și Gorgotescu, A. (Puc nr. 37); cf. însă și ebr. Golgota cu rotacism și srb.-cr. Grgota derivat din Grigorie (Rad vol. 82 p. 125). 11. Pt. Gorgos (Vr; Isp VI²) și Gorghias, Ion, mold. (Sd V 263), cf.și gr. γοργος „vehement” și gr. Γοργίας. 12. Cu mutarea lui g în h: Horghie, Stan, călăraș din Rușii de Vede zis și Horghea (BCI XI 18), și cu afer.: Orghie (Paș); se poate conchide și la o relație între Horga, Orga (v. Partea a II-a) și Gorga. IV. Forme de origine balcanică. A. GOG/U, -A. 1. Gog, -a fam. (Ard; Paș). 2. Goga, frecv. ar. (AO VII 224); – munt. (16 B IV 53, 444; 17 B I 463, III 54; Am); – mold (Sd XVI 160; Cat mold II; Arh); -ard. sec. 18; topice: – pîrîu (Ștef) și sat lîngă Rîfov. 3. + -an, Gogan, I., munt. (RI XVI 372); -ul t.; cf. arm. gogan „prună sălbatică” și antroponim (DR II). 4. Gogancea, act. 5. Gogănici (Giur 274). 6. Gogea, T. (17 A II 95); Goğa nr. (Fărș); + -eală: Gogealea, Vlad, 1721 (Pol 117); Gogean (Vr); Gogescul (17 B I 368); Gogiulescu, olt. (Nif); Gogioiul, I. (Puc 364); cf. și subst. gogeá (de sare). 7. Gogă, N, (Ocina); Goagă comis, originar albanez (Cotr 45); Goaga, C-tin, ar. (Cat gr I), cf. subst. mold. gogă (coajă de nucă). 8.. Gogolea, C., 1643 (Vit 7); Goglea (Nif); Gogolina s.; cf. și rus Γоголи. 3. Gogoiu (AO XII 83; Vr; Paș); -s. (Dm). 10. Gogoncea (Vr; 17 B I 168). 11. + -otă: Gogotă (Sd XXI; Mar); – ard., 1726 (Paș); Gogotan Mar); Gogoțea, olt, (Sd XXI). 12. Gogu, Mihail (Cat mold) II); -ar. și dr. act.; Gogul(C Ștef; Tec I; Sd XXI; 17 A V 322); -escu. 13. Goguț și scurtat: Guță ușer, mold. (Sur V); Gută olt. (17 B II 274; P Bor 59); dar Guțu și Guțan < Neguțu sau < Griguță. 14. Gogă este și supranumele dat aromînilor de către albanezi, cf. „Gogii aromînii vestiți zidari” (BIFR I 70); obișnuit la aromîni, numele apare de timpuriu în Vrancea (Gogoi, -asa, -ești etc.) și în genere în Muntenia și Moldova. B. Cu sincopa lui g final: 1. Ghcore, ard.(Paș). 2. Gheoroe, Stanciul (17 B I 240) zis și Ghioroae (17 B II 60; Cand); Gheoroaia t. (16 A I 304). Această formă se întîlnește și se confundă cu cea sîrbească Dĭora, Dĭura (Rad v. 82 p. 83) și srb.-blg. Dyра, Тюра (Weig). 3. Ghiura, 1489 (Ț-Rom 377; Cat; Ard); – călăraș, 1655 Sd IV 42); – paharnic (16 B II 67); – log. zis și Giura (Cat; 16 B II 128, 130, 233, 390; 17 B 1453); Ghiura, ar. (RI IX 144). 4. Ghiureș, mold. (Sd XXI). 5. Ghiurca (Met 135; Moț); cf și magh, Gyurka. C. GIURA, cf. blg. Džuro, Džurko (Weig). 1. Giura pren. (P⁴); Giurlea, -escu; -ești, -oiu, ss.; Giurău, act,; Giuran (VT); Giurul, mold.; Giurica, olt, (Cand). 2. Giurca (Dm; Cat; Moț; Sd X; RS 14; Mar); Giurcă rumîn (AO III nr, 73); Giurcă sau Jurcă Pîntece (Ștef). 3. Giurcu, -lescu. 4. Giurcanu (Vr; Cand 141). 5. Giurconiu, P. (Tg-Jiu). 6. Jurca, mold. (P Gov 18); Jurchescu, R.; Giurcani = Jurcani (Ștef,). D. IORG(A)-U, fonetism ngr. 1. Iorgu, ar. (Cara 28); – frecv. dr.; -lescu, 2. Iorga pren. (P³; P Bor 7, 55); – ar; – mold (Ștef; Ard); olt., 1604 (17 B 1120); Iorga post., unchiul lui Vasile Lupu; – (RA II 277); Iorgă f., ar. (Fărș). 3. Iorgea (Sur V); prob. Orgești (Sur IV) cu afer. 4. + -ociu: Iorgociu, I. (Tg-Jiu), + suf. gr. -ache; Iorgache (Sd XXII); – Mavrodin (Ins 278) < gr. Γιωργάϰης (But); cu afer.: Orgache zis Iorga (17 B III 442), identitate ce confirmă derivația Orga < Iorga, prin afereză; Iorgachi ~ Iurgachi (Cat mold II). 6. + -an: lorgan, olt. și hațeg. (Cand 142).7* Iorghiceni = Iurghiceni (Cat mold II). E. Cu g>d: IORDACHE. 1. Iorda armaș (D Buc); -Pelin, mold. (Sd V226); cf. Gheordie(Hur 222). 2. + -ache; Gheordache popa, 1760, munt. (RI XI 516); Ieordache; Iorgachi devine din sec. XVII, Iordache (P Bor etc.) frecv; Cantacuzino, doi cu acest nume după 1600. Iordachia f, (Grș 9; P¹; P²). 3. Iordăcuță (Sd XVI); Iordăch/escu; -ești, -eni ss.; -ioiu, act. Cf. alb. Jordi, pren. lui Gheorglie Castriota. F. Din srb.-cr. JUKO (Rad v. 82, p. 111); 1. Iuca (Dm); – vistierul lui Dim. Cantemir; Iucaș (Dm; Ștef); Iucașanul, Cîrstea (16 A I 133); Iucul,1750 (Paș). 2. Iucuș, T. (16 A II; Iocușeni și Icușeni ss. (Sd XVI). 3. Iucșă (Dm); Iucșa Piteș (16 A 1133). Cf, blg. Юка (Weig) și srb. Юкo < Gheorghie (Rad 82 p. 135 – 6). 4. Din tcl kidrelez sărbătoare musulmană la 23 april, „prima zi a primăverii”: a) Catîrleț nume vechiu al portului Sf. Gheorghe; b) Cotărleci moșier buzoian (16 B I 153). V. GIURGIU, cf. it. Giorgio. 1. Giorgia, ar. (Ant Ar); Giorgiu, mold. (16 A III 379). 2. Giurg/ea, mold. (Dm; Ștef; C Bog); -ea (Ștef; Moț; Ard; 16 B II 160); -escu, act.; -eni, -ești ss. 3. Giurgi, olt. (Cand 141; 17 B IV 18); Giurgi/că (Dm); Giurgilă, olt. (Cand 141). 4. Giurgeaca, D., munt. (Sd VI 528); Giurgeală b. (16 A I 542, III 171). 5. Giurgeu, Moga (Sd IV 16). 6. Giurgin (Sur V). 7. Giurgița s. 8. Giurgioana s. 9. Giurgiu b. (Dm, frecv; Moț; M mar); – băn. (Cat); -lești s. 10. Giurgiuca, Em., poet; cu afer.: Giuca Zănescul, olt.(Sd VII 6); Giucă, olt. (Am); 11. Giurgiuman (Isp VI²; 17 A I 97). 12. + suf. sl. -ov: Giurgiuv și Giurgiov (formă cultă pentru orașul Giurgiu în doc. slave: v. N. A. Constantinescu, Cetatea Giurgiu, 1916). Giurgiuv/-ul, munte (Drj V); -an (Băl VI); -ean, locuitorul orașul Giurgiu. 13. Gĭurja păcurar mold. (Sd V 212); Giurjea (17 A I 149) și cu metat.: Jurgea (v. mai jos). 14. Girgina (16 A II 8); cf. blg. Γаргина. 15. Ghiurghiu și -leț, bb. ard.(Paș) 16. Giurg, ar.; -achi (Ant Ar), înainte de a se introduce litera ∏ în scrierea cirilica a doc. slavo-romîne, consoana ğ era redată cu г + ĭ, cu цж, cu дц, cu дж sau simplu ж (v. Ioan Bogdan, Doc. lui Ștefan cel Mare II, numele Giurgiu, la index. Grafia cu ж a avut ecou în pronunțarea Jurja pentru Giurge(a) și Jurcă pt. Giurcă, etc. VI. Cu ğ > j: JURG, JURJ, cf. srb-cr. Žurg < Georgius (Rad II p. 135). 1. Jurg Costi (Sur XV); Jurga (Bih). 2. Jurgea (C Ștef; 16 A III 413, IV 263). 3. Giurgea zis și Jurja vornic (Ștef); Jurj, frecv. (Dm; Ștef; C Ștef; Ard II 42; Băl II; Sur XIX). 4. Jurja, frecv. mold. (Ștef); – Tomăscul (16 A IV 258); Jurjă (C Bog); Jurjiu (Mar); Jurjoaia (Băl IV); 5. Jurje (Dm; C Ștef); -a (17 A IV 105); -a Stravici (16 A III 157); Jurjești s. (Tec I). 6. Jurjani s. (Ț-Rom 366); Jorjanii s. (16 B 15); Jurjanescul, act.; Jurjoń, hațeg (Cand 141). 7. Jurjuman (16 A III 310). 8. Jorj, ar. (Cara 26-28); -a, mold. (C Ștef 136); -a boier, 1436 (Sd XIX 11); Jorje (Tec I); Jorjeni = Giurgeni s. munt. (Cat). VII. Sub infl. ucr. A. 1. Jura fam. act. (Jiul ard).- (Ard; Mar). 2. Jurea, țig. (Ștef); Jurescul (16 A IV 201); Jurești (Sur II) și s. 3. Jurel, ard. (nu din juratu, etim. Paș). 4. Jurca (Ard; Măr); Jurcă = Giurcă. B. 1. Jora b. (Ștef; Tec; Arh); s.; – frecv. (Băl II; Tut; Șez). 2. Joran (Deal 127). Cu grafie greșită: Ioranu (deputat în Adunarea ad-hoc). 3. Jora = Jorea, 1669, mold.; Jorea, Sim. (16 A IV 268); – I. (Isp II¹), Jorăști s. 4. Joriță (C Ștef). 5. + -ca: Jorea vornic (Isp I²). Cf. srb. Žore (Rad vol. 82, p. 99). C. IURG. 1. Iurg (C Ștef); -a b. (17 B II 125); -a fiul lui Dinga (17 A V 276); Iurghiu, Ileș (Ard); + Iorgachi: Iurgachie (D Cpol).Iurghici (Dm; Ștef); Iurghiceni, devenit prin etim. pop. Erbiceni s. (Dm I 467). > Erbiceanu, C. D. Din ucr. Юр, Юра, Юрiй, Юрко (Grinc): 1. Iura (Dm; Ștef; Ard; Mar); Iurani s.; Iurașcu (Sd XVI; Dm; Băl II); cu lectură greșită: Iorașcu (Tec II); cu afer.: Urașcu (Cat mold II). 2. Iurie, Jurii, frecv. (Dm; Ștef; C Bog); – Dăvidescul (Ștef); Iuriescul, Gav. (17 A II 293). 3. Cu afer.: Urie cleric (Bis R); Uriia s.; Uriian, Mincul (Aș Br 139); Urianu (An C III 747; I Div; IO 32); – Iancu (AO X 382); – Istrati (RI I 22). 4. Iuriaș (16 B III 134; C Ștef); Jure (Ard; Mar); *Iurea > Urea, Gh. (AO XXI 222); Jurești s.; Jurescul (Băl II; 16 A III. 5. Jureș (Ștef). 6. Juriceni s. (Dm).Jurinca (Sur II). 8. Iurș/a (Dm; Ștef; C Bog); -u, ard., 1696 (Paș); cf. srb.-cr. Iuroș > Uroș (Weig). 9. + -cu: Jurc, -ă, -a (Dm; C Ștef); -ani, -eni, -ești ss. (Dm); -o (C Bog; 17 A II 260); -u (Orh). 10. Cu o < u: Iorc log. (Tut); -u (CL); -ani s. (Dm). Formele derivate din ucr. Iurg și Iurie au pătruns în Maramureș și Moldova la persoane cu pa- tronim romînesc. Din ucr. Ir, -ĭa ipoc. din Iuriĭ: Irea, v. Ire. E. IUGA. Iuga, frecv. mar. și mold. (Mar; M mar; Dm; Ștef; CL); – ard, 1680 (Paș); – olt. (13-15 B 153; Sd VII 50). „Ignatie zis Juga mare vistiernic” (Ștef I 70, 211). Iug/ani, -ești, ss. 2. Iugaș (ard). 3. Iugșa (Dm; Sur II). F. Din blg. Γoчo, Γoo, Γoшo, Γoтo sintome < Gheorghie; 1. Gociu, -l, Goc/ești, -ilă, Goceanu, care se pot raporta și la subst. Gociu (DLR), v. aceasta (Partea a II-a). 2. Goț/a, -ul, -e, -eală etc., care se pot raporta și la subst. Goță (var. la gogoriță), v. aceasta (Partea a II-a). 3. Goș/u, -ea -oiu, -ești, cf. expresia goș-gogea (Partea a II-a). 4. Got, -a, -e, -ea, -eș, -ar etc., care se pot raporta și la Sava Gotul, și la scurtarea Gotă < Neagotă, v. Got și Neagu (Partea a II-a). VIII. Direct din lat. Sanctus Georgius: Sîngeors (Mar); Singeorz, T. (RI XIV 159). 2. Sîngeorz (Mar; cf. și DR VI 321); – b., munt., 1593 (Cat); – olt. (Hur 240); -eni s. mold.; Sîngeordz s. (Năsăud); Singeor(d)z, sărbătoarea (Candrea, Enc.); Sămgiorz, Toader (Isp VI²; Sur XI); Sîngĭrogĭ ar. (Ant Ar); Sîngeorgiu ard. 3. Fără sin: Giorzu, olt. (17 B IV 84); mold. (16 A IV 229); -l (Sur V); Giordzu b. și Giordzești s. (17 A III 24); Giordzu, zis și Giorgiu de Urzici (16 A III 379); Georza (Moț); 4. Cu g pentru ge: Gorza (M mar); cf. Groza, ca metateză(?). 5. Semjordzu din Plăcicoi (16 B VI 64); Sînjorz sărbătoare (Ard II 187); Jordzeanul (16 A I 428); Sînjorj răzeș dorohoian (Arh), redat la 1711 în forma: Ion sin Giorziu (Acte mss Singeorgiu). 6. Somgiordz, meglenoromîn (DR I). 7. Sînzor datină (Sc). 8. Zorza stolnic, 1400 (Iorga III 267; Ț-Rom 79); Prob. cu grafie germană: Sors, V. ard. (Met 69); Zorzi Iancu, zis și Jurge, I. vornic, 1837 (Bîr II). 9. Zorge zis și Zorj mold. (Sur VII). Zorzilă s. (Gorj). 10 Prob. Zuze, Zuza mar. (Ard I 258 – 9). 11. În cont. cu forma calendaristică: Sănghiorghii. Ioan, mold. (RI XIII 286); Singheorghe, Ileana (Acte Sc).