DIFTONG s. m. (cf. fr. diphtongue, lat. diphtongus, gr. diphtongos < di „din două” + phthongos „vocală”): emisiune vocalică constituită din două sunete diferite (semivocală + vocală sau vocală + semivocală) pronunțate în aceeași silabă. Astfel: -oa- din poartă, -ei- din su-vei-că etc. ◊ ~ ascendent (crescând, suitor, urcător): d. în care primul loc este ocupat de semivocală, iar al doilea loc de vocală. Astfel: ea în teacă, ia în piatră, ie în fierbe, io în iolă, iu în iute, oa în moară, uă în ouă etc. ◊ ~ descendent (descrescând, coborâtor): d. în care primul loc este ocupat de vocală, iar al doilea de semivocală. Astfel: ai în taină, au în dau, ei în cercei, eu în releu, oi în eroi, ou în macrou, ui în gutui, ăi în dulăi, ău în mâncău, îu în pârâu etc. Uneori, d. rezultă și din rostirea într-o silabă a două cuvinte diferite, legate între ele prin linioară de unire: te-a lăudat, ți-a dat, ți-e teamă, ți-o primesc, nu-i da etc. ◊ ~ monofonematic: d. care are valoarea unui singur fonem, cum sunt au din limba franceză (pronunțat o în sauter „a sări”), ou (pronunțat u în pouvoir „a putea”) etc. ◊ ~ monoftongat: d. care se poate reduce la un singur sunet prin monoftongare (v.), ca ea din ceartă (pl. certuri) și oa din coardă (pl. corzi).