DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

RE¹- Element de compunere cu sens iterativ, care servește la formarea unor verbe, a unor adjective și a unor substantive. – Din fr., lat. re-.

FRECVENTATIV adj. v. iterativ.

ITERATIV adj. (GRAM.) frecventativ. (Formă verbală ~.)

iterativ adj. m., pl. iterativi; f. sg. iterativă, pl. iterative

reiterativ adj. m. (sil. re-i-) iterativ

ITERATIV ~ă (~i, ~e) gram. (despre forme verbale sau propoziții temporale) Care exprimă o acțiune repetată. /<fr. itératif, lat. iterativus

FRECVENTATIV, -Ă adj. (Gram.; despre verbe) Care arată o repetare a unei acțiuni. V. iterativ. [< lat. frequentativus, cf. (verba) frequentativa].

ITERATIV, -Ă adj. Care se face sau se repetă de mai multe ori. ♦ (Gram.; despre verbe) Care exprimă o acțiune repetată, săvîrșită în mai multe rînduri. [< fr. itératif, cf. lat. iterare – a repeta].

RE- Element de derivare cu sens iterativ, care servește la formarea de verbe, adjective și substantive. [< fr. re-, cf. lat. re-].

clăti (clătesc, clătit), vb. 1. A mișca, a clătina, a deplasa. – 2. A pune în mișcare. – 3. A scutura, a agita. – 4. A tulbura, a întoarce pe dos, a perturba. – 5. A mișca, a agita. – 6. A face să șovăie, a amenința. – 7. (Refl.) A decădea, a se ruina. – 8. A se impresiona, a se înduioșa, a se emoționa. – 9. A curăța rufe, vase, spălîndu-le ușor cu apă, a le limpezi. Sl. klatiti „a scutura” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60; Miklosich, Lexicon, 288); cf. bg. klatjă, ceh. klátiti, pol. klócić. Sec. XV. Cu toate aceste sensuri, în afară de ultimul, este puțin înv., și în general este înlocuit prin a clătina. – Der. clăteală, s. f. (limpezire, clătit); clătită, s. f. (un fel de plăcintă subțire, umplută și rulată); clătitură, s. f. (înv., scuturătură, zgîlțîială; limpezire, clătit); clătitor, adj. (care scutură); clătări, vb. cu aceleași sensuri ca clăti, cu o nuanță iterativă sau durativă; clătina, vb. cu aceleași sensuri (în ciuda diferenței stabilite de DAR între aceste vb., se poate afirma doar că clătări apare mai curînd a fi propriu rom. occidentale, și clătina rom. orientale, acesta din urmă tinzînd să-l elimine pe primul; la clătina lipsește sensul de „a limpezi rufele”, pentru care se conservă în aria sa forma primitivă clăti); clătinător, adj. (care se clatină, care se răscolește); clătinătură, s. f. (scuturătură); clătinătoare, s. f. (scrînciob).

ITERATIV, -Ă adj. 1. făcut, repetat de mai multe ori. 2. (despre verbe) care exprimă o acțiune repetată; frecventativ. 3. (mat.) recurent, ciclic. (< fr. itératif, lat. iterativus)

RE¹- pref. „iterativ, intensiv”. (< fr. re-, ré-, cf. lat. re-)

RECURENT, -Ă I. adj. 1. care revine la punctul de pornire; palindromic. 2. (despre boli) care recidivează. ♦ febră ~ă = boală infecțioasă având aceleași simptome ca febra tifoidă. 3. (mat.) serie ~ă = serie al cărei fiecare termen se calculează cu ajutorul termenilor care îl precedă; iterativ (3). II. s. m. f. (jur.) cel care face recurs (1). (< fr. récurrent, lat. recurrens)

iterativ adj. m., pl. iterativi; f. iterativă, pl. iterative

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal arată) a) (Subiectul acțiunii) Începutul de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia.... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de loc) Casă de casă (= în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcție de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcție de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de direcție. X. (Introduce un complement indirect). 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea niciuna). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros” etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcție de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi.... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcție de subiect) 1. (Pop.; construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb, la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numerale cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (În structura numeralelor cardinale de la 20 000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (Face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesupt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

AJUTORA, ajutorez, vb. I. Tranz. (De obicei iterativ) A ajuta, a sprijini (mai ales din punct de vedere material), a procura cuiva mijloacele necesare pentru a ieși dintr-o dificultate. Ajutorez pe un elev. ◊ Refl. (Rar) [Traducătorul] să cuteze a se apuca de lucru, ajutorîndu-se, în mod accesoriu, cu dicționarele cele mai complete. ODOBESCU, S. II 364. ◊ Refl. reciproc. Umbla vorba că [țăranii] s-ar putea ajutora alcătuind o obște. GALAN, Z. R. 34. – Variantă: ajutura (SBIERA, P. 60) vb. I.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Țară de democrație populară. Spirit de inițiativă. Articol de fond. Cîntec de dragoste. ▭ Unei copile ca jupînița Marușca, îi trebuie un bărbat cu strălucire de soare. SADOVEANU, F. J. 397. Și ca la mîndre nunți de crai, Ieșit-a-n cales-ales crai. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Atributul are și sens partitiv fiind uneori un substantiv în genitiv) Da eu, drept să-ți spun, mai degrabă aș bea un rachiu de celălalt mai prost, de-al nostru. SADOVEANU, O. A. I 93. Călătorul, după chip și port, e un negustor, vreun orzar ori cirezar, de care umblă pîn sate după daraveri. CARAGIALE, P. 44. Se vede că și lui dumnezeu îi plac tot puișori de cei mai tineri. CREANGĂ, P. 31. Mă duc să pregătesc ceva de-a mîncării id. ib. 9. ◊ (Atributul califică prin modul de acțiune a obiectului respectiv) Moară de vînt. Ceasornic de precizie. ◊ (Atributul exprimă natura prin specificul preocupărilor unui colectiv sau ale unei persoane) Academia de științe. Ministerul de Finanțe. Conferință de presă. Unitate de artilerie. Ansamblu de cîntece și dansuri. ◊ (Atributul arată calitatea obiectului prin consecințele însușirilor neexprimate) Un tînăr de nădejde. O noapte de pomină. ◊ (Atributul este exprimat printr-un abstract verbal derivat dintr-un adjectiv care arată calitatea) Fumurile satelor, aburul acoperișurilor, pîclele uriașe ale pădurilor suiau într-un văzduh de limpezimea lacrimilor. CAMILAR, TEM. 7. În grădina bordeiului lor crescuse... un măr de toată frumusețea. VISSARION, B. 10. Curtozzi însă era un om de o veselie proverbială. HOGAȘ, DR. II 196. ◊ (Atributul exprimă originea obiectului respectiv, în ce privește locul, timpul sau cauza) Brînză de Brăila. Salam de Sibiu. Vin de Cotnar. Apă de Borsec. Miere de mai. Rană de schijă. ◊ (În titlurile de noblețe) Ducele de Parma. ◊ (Atributul exprimă natura prin aprecierea cantității, valorii, greutpții, dimensiunii sau vîrstei) O bancnotă de 100 de lei. Laminate de grosimea unei foițe. Cale de două zile. Un copil de 2 ani. ▭ L-au bătut copiii de sama lui, căci era cel mai slab. CAMILAR, N. I 19. Doamna Ionescu, femeie ca de patruzeci de ani. CAMIL PETRESCU, T. II 7. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din. Stofă de lînă. Haine de pînză. O masă de lemn. Un inel de aur. Vapori de apă. Straturi de cărbune. ▭ Prin întuneric tremurau vîrtejuri de nea. SADOVEANU, O. A. I 99. Pe coastă, la urcuș, Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș. TOPÎRCEANU, B. 54. Pe fața mesei, albă cu dungi de borangic, se grămădea toată îmbelșugarea casei. MACEDONSKI, O. III 8. ◊ (În comparații eliptice, exprimînd natura obiectului determinat) Braț de fier. Inimă de piatră. ▭ Și nici n-auzea În crîng cum pășea... Mînz de aramă, Cu vîntul în coamă. BANUȘ, B. 34. Acest rîu... șerpuiește printre pajiștile și arăturile acoperite, primăvara, cu talazurile de smarald și de aur ale grîului. MACEDONSKI, O. III 3. ◊ (Determinînd substantive care arată o măsură, o parte, atributul arată obiectul din care se ia cantitatea sau bucata respectivă) Un metru de pînză. Un hectar de pămînt. O baniță de grîu. O felie de pîine. Un bob de grîu. ▭ Izbuti să strîngă bani pentru un petec de grădină. CAMILAR, N. I 22. Acu, ia acolo, oleacă de pospai! aista se cheamă omăt? SADOVEANU, O. A. I 94. Să fi mers o bucată bună de drum. CARAGIALE, P. 37. ◊ a) (Determinînd substantive care denumesc unități de timp) O lună de zile. b) (Determinînd un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din. Consiliul de miniștri. Colectivul de electricieni. ▭ Pădurea de brad de pe Măgură clipi din cetini și dădu și ea zvon. SADOVEANU, B. 24. Ieșit-a-n cale-ales alai De sfetnici mulți și mult popor. COȘBUC, P. I 56. O ceată de băiețandri ieși la iveală cît ai clipi din ochi. MACEDONSKI, O. III 14. Roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un car de lemne. Un pahar de apă. O pungă de bani. O carte de basme. ▭ Curg doniți de lapte. TULBURE, V. R. 39. Cinsteam bucuros cu moșneagul un păhărel de rachiu. SADOVEANU, O. A. I 93. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I 87. 4. (Atributul corespunde unui complement direct) Proprietar de căruță. 5. (Atributul exprimă raportul de filiație) Fiu de muncitor. Tată de erou. Un pui de rîndunică. 6. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. Tăiș de coasă. O rază de soare. Magazin de stat. ▭ La mijloc de codru des Toate păsările ies. EMINESCU, O. I 215. Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊ (Cu un pronume posesiv sau cu un genitiv, atributul are sens partitiv) Și tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. COȘBUC, P. I 86. 7. (Atributul arată autorul) Poezii de Eminescu. Un tablou de Grigorescu. O simfonie de Beethoven. ◊ (Atributul indică producătorul unui lucru și natura lucrului) Pînză de păianjen. Ou de găină. 8. (Atributul, determinînd substantive care au origine verbală, sens verbal sau fac parte dintr-o locuțiune verbală, indică subiectul acțiunii) Început de toamnă. La o bătaie de pușcă. ▭ Ascultă, ascultă bătăi de ciocane. BANUȘ, B. 79. Niște șănțulețe ca pentru scurgere de apă... erau botezate de noi tranșee. CAMIL PETRESCU, U. N. 5. Urlete, mugete, șuierături, bubuituri de tun, dangăte de clopot se amestecau într-un concert sinistru, formidabil. BART, E. 389. 9. (Atributul – substantiv sau verb la infinitiv -, determinînd substantive care au origine verbală, sens verbal sau fac parte dintr-o locuțiune verbală, arată obiectul acțiunii) a) (Cu funcțiune de complement direct) Schimb de experiență. Constructor de vagoane. ▭ Să fii de viață nouă și bună făurar. DEȘLIU, G. 7. Știi tu, mîndră, ce ți-am spus La sapă de cucuruz? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 245. ◊ Loc. adv. Cu băgare de seamă v. băgare. ◊ Expr. Dare de seamă v. dare. b) (Cu funcțiune de complement indirect) Setea de cultură. Frica de moarte. ▭ Cine are aripi bune nu știe ce e teama de pămînt. BASSARABESCU, V. 50. Această îndoială de sine... îi stinse, încetul cu încetul, energia lui, nebiruită altădată. VLAHUȚĂ, N. 19. Pînă cînd să creadă lumea... C-orice dor de libertate a pierit? ALECSANDRI, P. A. 82. ♦ (Atributul obiectiv arată și cauza) Onoarea pe care o am de a mă număra oarecum printre prietenii d-voastră. CAMIL PETRESCU, T. I 21. Humuleștenii... au fericirea de a vedea lume de toată mîna. CREANGĂ, A. 74. 10. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Tovarăș de drum. ▭ Ăsta-i Ile Caraiman de la Runc, tovarăș de cărăușie cu mine. SADOVEANU, N. P. 15. 11. (Atributul arată locul) a) (Locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... V. de la, din. Moș Gheorghe mă ispiti o vreme despre școală, despre cei de-acasă. SADOVEANU, O. A. I 94. ◊ (În nume topice compuse) Baia de Arieș. Roșiorii de Vede. Vălenii de Munte. ◊ Loc. adj. De față v. față. b) (Punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă. ▭ Se rîdica domol, deocamdată, simfonia de pretutindeni a revărsatului zile. HOGAȘ, DR. II 109. ♦ (Atributul exprimă și natura obiectului determinat) Aer de munte. ▭ Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. ◊ Loc. adj. De jos v. jos. 12. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul (ziua sau perioada): care datează din. Plănuiau amîndoi viața lor de mîne. CAMILAR, N. I 227. Te rog să ierți scena de adineaori. SEBASTIAN, T. 95. ◊ (Atributul este precedat de articolul adjectival «cel, cea, cei, cele») Vezi un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac, Cînd la ziua cea de mîne abia cuget-un sărac. EMINESCU, O. I 130. ◊ (Atributul arată și natura obiectului determinat) Satul risipit pe rîpi... pîrăul Tarcăului... erau căzute într-o negură de noapte. SADOVEANU, B. 9. Sură-i sara cea de toamnă. EMINESCU, O. I 83. Ce să vă spun vouă, oameni de ieri, eu omul veacului. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 13. (Atributul arată proveniența; se construiește cu un substantiv sau cu un verb la supin) Cal de dar. Cizme de împrumut. ♦ (Atributul exprimă și natura obiectului determinat) Aburul de borș acru stăruia multă vreme pe cerul gurii soldaților. CAMILAR, N. I 9. Tu nu simțești mirosul de ogor. ISAC, O. 20. 14. (Atributul arată destinația obiectului determinat cu privire la folosire, loc, mod, timp, cauză, scop etc.) Lupta de eliberare națională. Cîntece de masă. Concediu de odihnă. Sală de spectacol. Tren de persoane. Miting de protest. Măsuri de protecție. Lamă de ras. Mașină de cusut. Lampă de masă. Ceas de perete. Servietă de avocat. ▭ În pădurile lumii, Lîngă vetrele omului, Cîteva posturi de veghe. BANUȘ, B. 92. De la postul de observație al ferestrei, Tina Diaconu a urmărit din primele săptămîni mișcările. C. PETRESCU, A. 312. Căruța... sosește la locul de întîlnire al vînătorilor. ODOBESCU, S. III 16. Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 15. (Atributul gramatical este în realitate substantivul determinat) Ziua de 23 August. În noaptea de marți spre miercuri. Meseria de miner. ◊ Ziua de azi (sau astăzi) v. azi. În ziua de azi v. azi. 16. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent, acesta din urmă fiind determinat numai formal; din punct de vedere logic «un drag de copilaș» înseamnă «un copilaș drag») Hoțul de păgubaș. Gloaba de cal. O bunătate de fată. O grozăvie de vreme. ▭ Mamele, privind-o-n horă, Se cotesc: «Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră!». COȘBUC, P. I 97. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. Cea dintăi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgîtie de copilă. CREANGĂ, A. 2. Sărăcuțul de mine! id. P. 22. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = feluriți. [Căprița] face sărituri de necrezut și mehăie, și face fel de fel de nebunii. CARAGIALE, P. 39. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ, construit ca un atribut pe lîngă substantivul subiect care nu se mai repetă, exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ▭ În după-amiaza acelei zile, de mare mirare erau cuviosului monah niște meșteșuguri pe care le săvîrșise logofătul Drăghici. SADOVEANU, F. J. 398. ◊ Expr. A fi de... = a avea... A fi de aceeași vîrstă. A fi de competența cuiva. ▭ Abramovici a foat de părere să rămînem în picioare. SAHIA, N. 79. Amîndoi sîntem de-o mamă, De-o făptură și de-o samă. ALECSANDRI, P. A. 104. Să-ți fie (să vă fie etc..) de bine! formulă de urare folosită în diferite împrejurări (după masă, după strănutat etc.). Cumătrul a strănutat... Atunci iedul de sub chersin să nu tacă!... -Să-ți fie de bine, nînașule! CREANGĂ, P. 24. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din. Masa e, firește, de brad. CAMIL PETRESCU, U. N. 8. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența, avînd sens partitiv) Tatu-său era de-ai noștri, om de omenie. SADOVEANU, O. A. I 97. 2. (Predicatul nominal alcătuit din verbul «a fi» și un supin exprimă necesitatea: «ce e de făcut?» = ce trebuie (sau ce urmează) să facem?) Ar mai fi de strîns, la un loc, Toate inimile tinere. DEȘLIU, G. 10. E de văzut cum vor rîndui locurile la masa cea mare. SADOVEANU, F. J. 388. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată punctul de plecare al acțiunii) Din locul (sau dintr-un loc). A zis fetei să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă. CREANGĂ, P. 289. [Luna] pe deal mi se oprea Și cu drag, de sus, privea. ALECSANDRI, P. I 101. ◊ (Complementul circumstanțial de loc e însoțit de alt complement circumstanțial de loc, care arată punctul final al acțiunii) De aici ăînă acasă. ▭ Începe el a o măsura cu ochii de sus pănă jos și de jos pănă sus. CREANGĂ, P. 163. ◊ Loc. adv. De colo (pînă) colo v. colo. De unde pînă unde v. unde. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. O lua cu binișorul s-o ducă de partea ulmilor. MACEDONSKI, O. III 6. Ograda lui de toate părțile era îngrădită. DRĂGHICI, R. 100. Ne-a ales pe noi, Doi sau trei voinici, Cu doi-trei cai murgi, În grajd bine odihniți, De patru picioare potcoviți. TEODORESCU, P. P. 179. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată punctul de plecare în timp, momentul inițial al acțiunii) Începînd cu (ziua, data, momentul de...). De acum înainte. ▭ De azi ești cineva în vale. DAVIDOGLU, M. 77. Doar nu samîn eu grîu de ieri, de-alaltăieri, să nu fi mai avut a face cu secerători. CREANGĂ, P. 160. De-un veac al șede astfel. EMINESCU, O. I. 93. Rămîi, puică, sănătoasă, Că mo duc de mîni la coasă. ȘEZ. I 141. ◊ Loc. prep. De cu v. cu. ◊ (Complementul este exprimat prin substantive sau adjective care sînt la origine nume predicative; «de mic» înseamnă «de cînd era mic») Noi de copii ne știm. COȘBUC, P. I 77. Încă de mic Te cunoșteam. EMINESCU, O. I 175. De copil încă, el admira ochii cei frumoși ai portretului. id. N. 40. ◊ (Complementul circumstanțial de timp e însoțit de un alt complement circumstanțial de timp care arată punctul final al acțiunii) De dimineața pînă seara. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... Mii de noapte aici. CARAGIALE, M. 6. Așteptase de mult ca Huțu să vină de crăciun acasă. SLAVICI, O. I 89. ◊ Loc. adv. De astă dată sau de data aceasta (sau asta) v. dată¹. ♦ (Cu un substantiv adverbial; popular) Crescut-au, Născut-au, Doi meri d-alunei, De toamna sădiți, De veara-nfloriți. TEODORESCU, P. P. 78. 3. (Prepoziția «de» leagă elemente de același fel care se succed în timp) După, cu. a) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de timp cu sens iterativ, adesea cu nuanță modală; numai în loc. adv.) Zi de zi v. zi. Noapte de noapte v. noapte. An de an v. an. b) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de mod) Fir de fir v. fir. Bob de bob v. bob. c) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de loc) Casă de casă = în toate casele (la r’nd), pretutindeni. A umblat casă de casă. d) (În construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om = pe toți oamenii (la rînd), o mulțime de oameni. A întrebat om de om. e) (În construcții cu funcțiune de subiect) N-ați plîns văzînd cum trece-n zbor Spre miazănoapte nor de nor? COȘBUC, P. I 90. 4. (Complementul, exprimat printr-un numeral adverbial sau prin construcții asemănătoare, are sens iterativ) De mai multe ori, în strîngerea hîrtiilor, mîinile lor s-au atins. SAHIA, N. 81. Calul se și scutură de treo ori. CREANGĂ, P. 195. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... Rodește spornic holda de muncă și strădanii!. DEȘLIU, G. 6. Țiuie de bucurie Că-i vremea culesului. BANUȘ, B. 87. Crăpau lemnele și pietrele de ger. MACEDONSKI, O. III 33. Și ea, mergînd spre Viorel, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. ◊ Loc. adv. De aceea v. acela². Nu de alta = nu din alt motiv. ◊ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Fata... știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimănui. CREANGĂ, P. 287. ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sînt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plîngeam de supărată, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. De străin și de sărac, Nu știu seara und’ să trag. TEODORESCU, P. P. 326. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Ce au azi soldații de mîncare? CAMILAR, N. I 154. Acu n-am vreme de jucării! CARAGIALE, P. 45. Nu-i gîscă, ci-i gînsac; l-am cumpărat de semînță. CREANGĂ, P. 43. Au prins voinicul să zică de joc. SBIERA, P. 36. Toderică... porunci de masă. NEGRUZZI, S. I 82. ◊ Loc. adv. De exemplu v. exemplu. De pildă v. pildă. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ (Neobișnuit; complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Îmi rămăsăsă numai zăci galbeni, pe care i-am întrebuințat de a-mi cumpăra o canape. KOGĂLNICEANU, S. 79. VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (Complementul exprimă modul propriu-zis, numai în loc. adv.) De comun acord v. acord. De altfel v. altfel. De fapt v. fapt. De asemenea v. asemenea. De bună seamă v. seamă. De fel v. fel. De loc v. loc. De obicei v. obicei. De zor v. zor. ◊ (Complementul, exprimat eliptic, are și valoarea unui circumstanțial de timp, în loc. adv.) De viu v. viu. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. (Despre soare) A fi de o suliță (sau de două sulițe etc.). Cînd era soarele de două sulițe pe ceri, a plecat în lumea largă. EMINESCU, N. 5. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vînzare) Cu, pentru, în schimbul a..., în valoare de... Am cumpărat de 10 lei. ▭ N-află fier de trei parale. TEODORESCU, P. P. 150. Mă-ntîlnii c-o copiliță, Cerui gură de-o groșiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. 3. (Complementul are și sens consecutiv; în expr.) De moarte = îngrozitor, groaznic, teribil (încît îți dă impresia morții). De minune = admirabil (încît te minunezi). Planul lui Cassian izbuti de minune. VLAHUȚĂ, O. A. 159. De mama focului = cu mare intensitate, cu încordare, în gradul cel mai înalt (încît îți dă impresia de ceva neobișnuit). Cioplea și bocănea de mama focului. REBREANU, R. II 62. Era frumoasă de mama focului. CREANGĂ, P. 276. 4. (Complementul, exprimat printr-un adverb sau o locuțiune adverbială care arată cantitatea, gradul sau intensitatea însușirii ori acțiunii respective, determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv, rar și un substantiv dintr-o expresie verbală de tipul «mi-e silă») Cît de puternic cînta sirena! VINTILĂ, O. 8. Așa de bine mi se dezleagă limba, încît s-ar mira părintele Amfilohie auzindu-mă ce fel mă bucur. SADOVEANU, F. J. 263. Eu cînt tot un cîntec... Și-așa mi-e silă să-l cînt. COȘBUC, P. I 64. Acum văz cît se poate de bine. CARAGIALE, P. 38. O rămîi, rămîi la mine, Te iubesc atît de mult. EMINESCU, O. I 110. ◊ (Determinînd un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Prefer să spun în proză ce gîndesc, Și mai presus de toate îmi place să tac. BENIUC, V. 29. ◊ Loc. adv. Mai bine de... v. bine. Mai puțin de... v. puțin. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cît despre, privitor la. a) (Complementul determină un adjectiv) Bun de gură. ▭ Se vorbește prin sate despre măria-sa că-i om nu prea mare de stat. SADOVEANU, F. J. 9. [Intră] Tulpină-Voinic, sigur de el. CAMIL PETRESCU, T. II 11. Cănuță a rămas sărman de părinți. CARAGIALE, P. 12. Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale. EMINESCU, O. I 91. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. ALECSANDRI, T. I 430. ◊ (Adjectivul determinat în calitate de nume predicativ este același cu cel prin care se exprimă complementul) De cuminte, vedea că-i cuminte. SBIERA, P. 218. De frumoasă, ești frumoasă, Dar iia nu ți-o știi coasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. b) (Complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De bună, e ca o bucată de pîne albă. RETEGANUL, P. II 43. De bărbată, e bărbată ca focul. id. ib. 46. c) (Complementul determină un verb) De foame ar fi ce-ar fi, Dar n-am cu ce mî-nveli; De-nvelit aș mai lăsa, Dar n.am cu ce mă-ncălța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. ◊ (Complementul este exprimat prin supinul verbului determinat sau printr-un substantiv din familia acestuia) Am auzit de tine, da de văzut nu te-am văzut. EMINESCU, N. 6. Ai gonit ori te-au gonit, Ai gonit ori ai fugit?... – Nici de goană m-au gonit, Nici de fugă n-am fugit. TEODORESCU, P. P. 69. IX. (Introduce un complement de agent) Povestea Sindipii... scrisă de mine, cuviosul Chesarie. SADOVEANU, D. P. 6. Pe vremile acele, mai toate țările erau bîntuite de războaie grozave. CREANGĂ, P. 183. Își simte gîtu-atuncea cuprins de brațe reci. EMINESCU, O. I 95. Aceste adunări se convocau de domn. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Franțuzism neobișnuit și învechit; după locuțiuni verbale ca «a fi alcătuit», exprimînd elementele componente) Din. Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini, cîțiva tei. NEGRUZZI, S. I 96. Au agiuns numai pănă la lăcașul spu cel de vară, care închipuie un chioșc alcătuit de frunză. DRĂGHICI, R. 160. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe ca «a vorbi», «a spune», «a afla» și după locuțiuni verbale ca «a-și face o idee» etc.) Despre. I... ra! moș Nichifor, nu mai spune de lup, că tare mă tem. CREANGĂ, P. 120. Vorbind de-a lor iubire, iubire fără saț Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț. EMINESCU, O. I 97. Nu cînt de-mpăratul tău, Ci cînt pentru dorul meu. TEODORESCU, P. P. 83. ◊ (După verbe ca «a uita», «a-și aminti» și locuțiuni verbale ca «a-și aduce aminte» etc.) Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete! EMINESCU, O. I 83. ◊ (După verbe ca «a rîde», «a se plînge») O să înceapă a rîde lumea de noi. HOGAȘ, DR. II 135. ◊ (După verbe ca «a se îndrăgosti», «a se molipsi», «a se îmbolnăvi») Îndrăgostiți de scripeți și motor, Îi tălmăcim pe scripcă și poemă. DEȘLIU, G. 17. Și fata s-a-ndrăgit de el. COȘBUC, P. I 54. Curînd n-a lipsit a se molipsi de aerul acestui oraș. NEGRUZZI, S. I 20. ◊ (După verbe și locuțiuni verbale ca «a se bucura», «a avea parte», «a da dovadă», «a dispune», «a se folosi», «a avea nevoie») Jupîn Niculăieș Albu... se bucura de ocrotire și de dragoste, cu toate nebuniile pe care le săvîrșea. SADOVEANU, F. J. 394. A avut parte cine știe ce alt drumeț... de patul cel curat. CARAGIALE, P. 41. D-a omului mărire nimic nu dă dovadă. ALEXANDRESCU, P. 79. ◊ (După verbe ca «a se ocupa», «a se interesa», «a se îngriji», «a se convinge», «a-i păsa» și după locuțiuni verbale ca «a avea grijă», «a-și da seama» etc.) De ce nu mă lasă să-mi văd liniștit de ocupațiile mele? SEBASTIAN, T. 30. Îngrijise de un foc ce ardea. MACEDONSKI, O. III 11. Nu de mine, Mi-e de dînsa, ce-a făcut! COȘBUC, P. I 202. ◊ (După verbe ca «a se feri», «a se teme», «a se adăposti», «a apăra» și după locuțiuni verbale asemănătoare sau înrudite ca sens) Răsună Sirenele de care zadarnic te ferești. DEȘLIU, G. 6. Hotărîndu-se dintr-o dată să se puie cu desăvîrșire la adăpost de orice răutate și viclenie a acelui dușman, își luă în poală ulcelele și se duse. SADOVEANU, F. J. 422. Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf. EMINESCU, O. I 85. ◊ (După verbe ca «a asculta», «a înțelege») Înțelege de glumă. ▭ Și toată lumea în ocean De tine o s-asculte. EMINESCU, O. I 170. 2. (După verbe ca «a se apropia», «a se atinge», «a se lipi», «a se freca», «a se rezema», «a se sprijini») M-am atins de zid. ▭ Un mutilat cu obrazul ars, ciopîrțit se sprijină de mine. SAHIA, N. 20. Obrazul și-l lipește strîns De piatra cea din veac cioplită. COȘBUC, P. II 261. Căprița s-a apropiat de mîna mea. CARAGIALE, P. 39. ◊ (După verbe ca «a se ciocni», «a se izbi», «a se lovi») Ilona, revenind din stînga, caută găleata, n-o găsește și dă cu ochii de Maria. DAVIDOGLU, M. 16. Fumul acru urca în susul obrajilor, se lovea de marginile căștilor și cobora furișîndu-se pe lîngă gulerele mantalelor. CAMILAR, N. I 11. După ce deșertau oalele, le spărgeau îndată de pămînt. SADOVEANU, F. J. 397. Dete poarta de perete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. ◊ (După verbe ca «a se atîrna», «a se lega», «a se prinde», «a țineooBB, «a trage», uneori cu verbul subînțeles, sau după interjecții cu valoare verbală asemănătoare) Voiam să mă înțeleg cu el, să-l fac să se ție de tocmeală. SADOVEANU, O. A. I 91. Omul... plecă deznădăjduit, trăgînd de funie văcșoara. SANDU-ALDEA, D. N. 245. Pune omului merinde-n traistă și-i dă iapa de căpăstru. SBIERA, P. 58. Nici una nici două, haț! pe ied de gît. CREANGĂ, P. 23. Care-a fost voinic mai mare Acum e legat mai tare, Și de mîni, și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. Sta Codreanul frățior Cu butucul de picior. ALECSANDRI, P. P. 90. ◊ (După verbe și locuțiuni ca «a fugi», «a se îndepărta», «a se lepăda», «a se curăța», «a scuti», «a scăpa», «a se lăsa păgubaș», «a se sătura», «a trece», «a se despărți», «a se deosebi») Tînărul... se șterge de sudoare. CARAGIALE, P. 45. Fetelor, hăi! s-a trecut de șagă CREANGĂ, P. 9. Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! EMINESCU, O. I 136. Hai, copii, cu voinicie, Să scăpăm biata moșie De păgîni și de robie! ALECSANDRI, P. A. 36. 3. (După verbe ca «a umple», «a încărca», «a îmbelșuga») După delușoare, automatele porniră cu deznădejde... și noaptea se umplu de spaime. CAMILAR, N. I 100. Vezi, cît ești de avan, moș Nichifor, cum îți încarci sufletul de păcate?! CREANGĂ, P. 134. 4. (După expresii verbale ca «e bine», «e rău», uneori fără verbul «a fi» și după interjecții ca «vai!») Pentru. Ferice de el! ▭ Pe urmă am fugit, am umblat prin lume, vai de capul meu! SADOVEANU, O. A. I 195. ◊ (După interjecții complementul poate fi repetat) Vai de ea și de ea! S-o fi îmbolnăvit, s-o fi întîmplat ceva. MACEDONSKI, O. III 7. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva sau de capul (cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una), a fi de oarecare însemnătate. E ceva de capul lui. ▭ Trebuie să fie ceva de ciobanul acela. ISPIRESCU, la TDRG. ◊ (După verbe ca «a se alege», «a fi») Praful s-a ales de ea. ◊ (Eliptic) Era o învălmășeală acolo: lucruri stricate, bastoane rupte, umbrele vechi – mai mult scheletul de ele – și mai ales praf și hîrtii. BASSARABESCU, V. 42. Ce folos de tine, dragă, Că ești albă și spălată Și trăiești tot supărată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. 5. (După verbe ca «a lua», «a lăsa», «a da», «a trece») Știu eu tare bine că boierul m-a luat de nebun. CREANGĂ, P. 157. Murise vecinul și lasase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba. EMINESCU, N. 3. Dincoace-ndemnul firii trece de taină mare. ALEXANDRESCU, P. 44. Dă-mi pe Vidra ta de vamă. ALECSANDRI, P. P. 99. 6. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit cîte 3 cărți de om. Ne-a dat 10 lei de cap. ▭ De tot carul șese boi, Înjugați doi cîte doi. ALECSANDRI, P. A. 93. Porcii ți-oi plăti...: De tot mascurul Ți-oi da galbenul. TEODORESCU, P. P. 461. 7. (După adjective ca «vrednic», «demn», «capabil», «independent», «plin», «bucuros» etc.) Bucuros de oaspeți. ▭ Revăd măceșii plini de foare. GALACTION, O. I 17. ◊ (După adjective verbale, complementul indirect este echivalentul complementului direct al verbului corespunzător) Om știutor de carte. Popoare iubitoare de pace. 8. (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. Ferește-te de a munci superficial. 9. (Franțuzism; verbul «a schimba» este greșit construit cu un complement indirect în locul complementului direct) Am schimbat de steaguri și ne-am răzlețit. ANGHEL, PR. 159. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, cîte ceva din, o parte din. Avem de toate. Învățăm de toate. ▭ [Copilul] văzu că nu mai are de nici unele. ISPIRESCU, L. 287. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) Cu, în ce privește. Am terminat de scris. Am isprăvit de treierat. ▭ Nu s-a lăsat pînă n-a gătat de văzut toate minunile orașului. VINTILĂ, O. 42. După ce sfîrșea de dus apă la case, stropea ulița mare. CAMILAR, N. I 26. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a avea obligația de a..., a voi să... Am de vorbit ceva cu tine. Am ceva de scris. ▭ Am de lăsat o vorbă pentru Lumea cea nouă! DEȘLIU, G. 42. Parcă era pe patul morții și spunea tot ce avea de spus, o dată pentru veșnicie. SADOVEANU, O. A. I 97. ◊ (Complementul are sens final, exprimînd destinația) Ne-a adus ceva de mîncat. Le-a dat de scris. ◊ (Complementul este exprimat printr-un substantiv abstract cu sens verbal) Ne-ai adus de mîncare? Am mult de lucru. ◊ Expr. A-și face de lucru (cu ceva sau cu cineva) v. lucru. 3. (Popular, înaintea unui verb la infinitiv) N-oi mai înceta d-a plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 159. 4. (În imprecații, introduce complementul direct substantival care urmează după complementul direct exprimat prin forma neaccentuată a pronumelui personal) Mînca-i-ar ciuma și holera de hoți! La TDRG. Bat-o dumnezeu de babă, s-o bată! CREANGĂ, P. 125. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Popular; construcția prepozițională are sens partitiv) N-o scrie [scrisoarea] cu cerneală, Că de-aceea-i multă-n țară, O scrie cu argințel, Că de-acela-i putințel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin, avînd ca predicat o expresie verbală) E ușor de văzut. E greu de citit. ▭ E greu de aflat adevărul... zise și inginerul turnînd vin în pahare. SADOVEANU, O. VIII 286. 3. (Incorect, calc după limba franceză la unii scriitori, precedă infinitivul cu rol de subiect) E groaznic de a vedea cum aceste jivine se răped la stîrvuri. ODOBESCU, S. III 16. XIII. 1. (Face legătura între numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (După numeralele cardinale de la 20 în sus, afară de compusele sutelor și miilor cu numeralele 1-19, ca: 101-119, 201-219, 5901-5919 etc.) 20 de oameni. 365 de zile. ▭ O mie de țechini primești? COȘBUC, P. I 109. b) (După numerale cu valoare nehotărîtă ca «zeci», «sute», «mii») Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. c) (După numerale fracționare) Cuconu Ioniță scoase două sferturi de irmilic și le dădu lui Gîrneață. HOGAȘ, DR. II 99. d) (În structura numeralelor cardinale de la 20000 în sus, înaintea pluralului «mii») O sută de mii. 2. (Face legătura între articolul adjectival «cel, cea» și numeralul ordinal de la «al doilea», «a doua» în sus) Cel de-al doilea plan cincinal. XIV. Element de compunere, formînd cuvinte care se scriu împreună (v. cuvintele respective: deasupra, despre, deoarece etc.), locuțiuni care se scriu în două cuvinte (v. al doilea cuvînt: de către v. către, de cum v. cum, de la v. la etc.) sau care se scriu în mai multe cuvinte (v. cuvîntul caracteristic: de îndată ce v. îndată, de vreme ce v. vreme etc.). 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale ca: deasupra, dedesubt, degeaba, deocamdată, deodată, deoparte, deopotrivă, deseară, devreme etc., dimpotrivă, dinainte, dinapoi, dindărăt etc., de aceea, de cu seară etc., nicidecît, nicidecum etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale ca: despre, de către, de la, de lîngă, de pe, de peste, de sub etc., din, dintre, dinspre, dinaintea, dindărătul etc., de dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale ca: de cum, de cînd, de îndată ce, deoarece, de vreme ce etc. 4. Rar, în substantive și adjective ca: demîncare, deplin.

ITERATIV, -Ă, iterativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată o acțiune repetată, săvîrșită în mai multe rînduri. Mai există apoi verbe iterative, care arată că acțiunea se face de mai multe ori. GRAUR, F. L. 147.

IMPERFECT s. n. (< lat. imperfectus < in „fără” + perfectus „făcut”, „realizat”, cf. it. imperfetto, fr. imparfait): timp verbal simplu al modului indicativ, care exprimă un proces trecut și neterminat în momentul la care se referă, ca de exemplu cântam, lucram, tăceam, făceam, veneam, hotărâm etc. Este alcătuit din radicalul invariabil al verbelor (cânt-, lucr-, tăc-, făc-, ven-, hotăr-) la care se adaugă sufixele trecutului -a- și -ea- și desinențele de persoană (-m, -i, zero, -m, -ți, -u). Este folosit frecvent în corelație cu perfectul compus și poate avea alte semnificații temporale sau modale decât aceea a indicativului. ◊ ~ iterativ: i. care exprimă un proces repetat în timp („Vara mergea totdeauna la munte”). ◊ ~ istoric (narativ, dramatic): i. cu semnificație temporală de perfect compus, cu rol de dinamizare a acțiunii și de realizare a monorimei („Ghemiș iute-ncăleca / Și spre Dunăre pleca / Apa-n două despica” – Folclor). ◊ ~ al modestiei: i. cu semnificație temporală de prezent, în limbajul copiilor („Acuma eu eram lupul și tu erai iedul”) sau al adulților („Știți, mă gândeam să vă cer un sfat”). ◊ ~ al regretului: i. cu semnificație modală de optativ perfect, care exprimă ideea de reproș („De ce nu te-ntorceai acasă, dacă ai văzut că trenul plecase?”). ◊ ~ perifrastic: i. exprimat printr-o perifrază alcătuită dintr-un gerunziu și verbul auxiliar morfologic a fi, ca în exemplul „în acel moment, omul era mergând spre casă” (= mergea).

ITERATIV, -Ă adj. (< fr. itératif, cf. lat. iterare – a repeta): în sintagmele imperfect iterativ, prefix iterativ, prezent iterativ și verb iterativ (v.).

RE¹- pref. Element de compunere cu sens iterativ formînd derivate de la verbe, ca: realege, reedita, recîștiga, restructura, reeduca etc.

PREFIX s. n. (< fr. préfixe, cf. lat. praefixus < prae „înainte” + fixum „așezat”): afix (v.) lexical sau particulă cu sens abstract care se atașează înaintea rădăcinii sau a temei unui cuvânt, pentru a forma un derivat, un cuvânt nou. În limba română actuală numai cinci p. servesc efectiv la formarea de cuvinte noi: des- (dez-, de-), în (îm-), ne-, răs- (răz-) și re-. Astfel, descătușa (< des- + cătușă + suf. -a), descreți (< des- + creț + suf. -i), dezgropa (< dez- + groapă + suf. -a), dezvinovăți (< dez- + vinovat + suf. -i), dejuga (< de- + jug + suf. -a), desăra (< de- + săra), desăvârși (< de- + săvârși), încolăci(< în- + colac + suf. -i), îngălbeni (< în- + galben + suf. -i), împerechea (< îm- + pereche + suf. -a), îmbătrâni(< îm-+ bătrân + suf. -i), necinstit (< ne- + cinstit), neadevăr (< ne- + adevăr), neîntâlnit (< ne- + întâlnit), nemulțumit (< ne- + mulțumit), răsputeri (< răs- + puteri), răzbucuros (< răz- + bucuros), răzgândi (< răz- + gândi), răscumpăra (< răs- + cumpăra), răzjudeca (< răz- + judeca), reacoperi (< re- + acoperi), redobândi (< re- + dobândi) etc. La unele cuvinte se constată chiar un cumul de prefixe: nedezlipit, nerecunoscător, neîncrezător, reîmpăduri, reîntineri etc. ◊ ~ internațional: p. savant, de origine greacă sau latină, folosit în terminologia tehnico-științifică a limbajelor de specialitate din cadrul limbilor evoluate, ca de exemplu a-, an-, im-, i-, ante- („înainte”), anti- („contra”), arhi- („foarte”), bi- („de două ori”), circum- („împrejur”), con- (co-) („împreună”) contra- („împotrivă”), ex- („în afara”), extra-(„exterior”, „foarte”), hiper- („peste măsură de”), hipo- („foarte mic”), inter- („între”, „în corelație cu”), intra- („înăuntru”), intro- („înăuntru”), post- („după”), pre- („înainte de”), sub („dedesubt”), supra- („deasupra”, „foarte”), tri- („trei”), ultra- („dincolo de limită”, „foarte”) – afon, alogic; anorganic, analfabet; inadaptabil, indispune, inegalitate; impropriu, impolitețe; imoral, ilizibil; antepenultim, antevorbitor; antidot, antiepidemic; arhicunoscut, arhidiacon; bianual, bioxid; circumscrie, circumscripție; concetățean, conlucra, coautor; contrasemnat, contraindicat, contrapropunere; excentric, exmatriculat; extrașcolar, extrafin; hipersensibil, hiperurbanism; hipoaciditate, hipotensiune; interacțiune, interplanetar, interzice; intramuscular, intravenos; introducere, introvertit; postbelic, postpune; precuvântare, prefabricat, prevedea; subcarpatic, subgrupă, subînțelegere; supracopertă, suprapune, suprasensibil; trisilabic, tricolor; ultrascurt, ultrasunet etc. ◊ ~ privativ: p. care exprimă lipsa, excluderea, ca de exemplu a-, an-, de-, des-, (dez-) – amoral, afon, analfabet, anorganic, dejuga, deșuruba, desperechea, descălțat, dezbrăcat etc. ◊ ~ negativ: p. care neagă valoarea semantică a bazei cuvântului sau una din valorile posibile ale acesteia, ca de exemplu i-, im-, in- și ne- – imoral, impropriu, inegalitate, neîncredere, nesupunere, neacoperit etc. ◊ ~ delocutiv: p. de origine prepozițională care formează cuvinte de la locuțiuni, ca de exemplu de și în- (îm-) – desăvârșit (< lucru de săvârșit), împerechea (< a pune în pereche), înfățișa (< a pune în față) etc. ◊ ~ iterativ: p. care exprimă repetarea, ca de exemplu răs- (răz-) și re – răsciti, răscumpăra, răzda, realege, realipi, retipări etc.

PREZENT s. n. (< fr. présent, it. presente, lat. praesens, -tis): timp verbal (simplu sau compus) de bază al modurilor indicativ, conjunctiv, condițional-optativ-potențial, imperativ, prezumtiv și infinitiv, care exprimă o acțiune ce se desfășoară în momentul vorbirii. Este alcătuit la indicativ, conjunctiv și imperativ din radicalul invariabil sau variabil (total sau parțial) al verbului, la care se adaugă sufixul temporal zero sau sufixele temporale variabile -ez- și -eaz- (conj. I), -esc-, -eșt- și -easc-, -ăsc-, ășt- și -asc- (conj. a IV-a), asociate cu desinențele zero, -i, -e, -ă, zero, la persoanele I și a II-a singular și a III-a (singular și plural) + sufixele temporale variabile ă și a (conj, I), e (conj. a II-a și a III-a), i și î (conj. a IV-a), asociate cu desinențele m și ți, la persoanele I și a II-a plural: (să) cânt, (să) cânți, cântă, să cânte, (să) cântăm, (să) cântați, cântă, să cânte; (să) lucrez, (să) lucrezi, lucrează, să lucreze, (să) lucrăm, (să) lucrați, lucrează, să lucreze; (să) tac, (să) taci, tace, să tacă, (să) tăcem, (să) tăceți, tac, să tacă; (să) fac, (să) faci, face, să facă, (să) facem, (să) faceți, fac, să facă; (sa) vin, (să) vii, vine, să vină, (să) venim, (să) veniți, vin, să vină; (să) sosesc, (să) sosești, sosește, să sosească, (să) sosim, (să) sosiți, sosesc, să sosească; (să) cobor, (să) cobori, coboară, să coboare, (să) coborâm, (să) coborâți, coboară, să coboare; (să) hotărăsc, (să) hotărăști, hotărăște, să hotărască, (să) hotărâm, (să) hotărâți, hotărăsc, să hotărască. La condițional-optativ-potențial este alcătuit din formele specializate de prezent ale auxiliarelor morfologice a avea și a vrea: aș, ai, ar, am, ați, ar + infinitivul verbului de conjugat (lipsit de morfemul a): aș cânta, aș lucra, aș tăcea, aș face, aș veni, aș sosi, aș coborî, aș hotărî etc. La prezumtiv este alcătuit din paradigmele de viitor I, de conjunctiv invariabil și de condițional-optativ-potențial ale auxiliarului morfologic a fi + gerunziul verbului de conjugat: voi fi cântând, să fi cântând, aș fi cântând etc. La infinitiv este alcătuit din radicalul verbului precedat de morfemul a și urmat de sufixul modal al fiecărei conjugări (-a, -ea, -e, -i, -î): a cânta, a lucra, a tăcea, a face, a veni, a sosi, a coborî, a hotărî. ◊ ~ gnomic (etern): p. indicativului care exprimă o acțiune ce se îndeplinește indiferent de timp. Este caracteristic legilor, definițiilor, maximelor și proverbelor care exprimă adevăruri cu caracter permanent: „Apa îngheață la zero grade”, „Oamenii se nasc, trăiesc și mor”, „Apa trece, pietrele rămân.” ◊ ~ istoric (narativ, dramatic): p. al indicativului folosit în narațiuni ca mijloc de dinamizare (de dramatizare) a procesului, cu semnificație temporală de perfect compus, ca în exemplul „...mărinimosul domn cheamă în ajutoru-i protecția mântuitoare... smulge o secure ostășească de la un soldat, se aruncă în coloana vrăjmașă... doboară pe toți cei ce se încearcă a-i sta împotrivă, ajunge pe Caraiman-Pașa, îi zboară capul, izbește și pe alte capete... și... se întoarce la ai săi plin de trofee și fără a fi rănit” (N. Bălcescu). ◊ ~ iterativ: p. al indicativului însoțit de determinări temporale care ajută la exprimarea ideii de repetare a procesului la anumite intervale, ca în exemplul „Iarna viscolu-l ascult” (M. Eminescu). ◊ ~ descriptiv: p. al indicativului folosit în descrierile poetice de natură, cu semnificație temporală de imperfect, ca în exemplul „Umbre mari răsar pe cale, / Ziua moare după culmi...” (G. Coșbuc).

VERB s. n. (< fr. verbe, cf. lat. verbum „cuvânt”): parte de vorbire care exprimă un proces (o acțiune sau o stare). Este caracterizat prin conținut noțional și semantic suficient, prin flexiune după număr, persoană, diateză, mod și timp (parțial și după gen – la participiu), denumită conjugare, prin posibilitatea de a contracta anumite funcții sintactice (predicat verbal – funcție de bază; copulă sau nume predicativ într-un predicat nominal, subiect, atribut, complement direct, complement indirect, complement circumstanțial și element predicativ suplimentar) și prin distribuție unidirecțională (parțial și bidirecțională – prin v. copulativ). ◊ ~ moștenit: v. transmis în limba română din latină sau din limba geto-dacilor, ca de exemplu cânta, lăuda, avea, putea, vrea, începe, răspunde, auzi, fi etc. (din latină); cruța, curma, gudura, răbda, scăpăra, zburda etc. (din substrat, din limba geto-dacilor). ◊ ~ împrumutat: v. pătruns în limba română din alte limbi, după formarea acesteia într-o anumită etapă, ca de exemplu citi, clădi, hrăni, iubi, privi, trebui, trăi etc. (din vechea slavă); bănui, cheltui, făgădui, socoti, tăgădui etc. (din maghiară); fandosi, lipsi, pedepsi, sinchisi, ursi, vopsi etc. (din neogreacă); zvârli (de la slavii de sud); absolvi (de la germani); accepta, balansa, explica, fixa, garanta, imita, legifera, maltrata, oficia, participa etc. (din franceză) etc. ◊ ~ format pe terenul limbii române prin derivare și compunere: desface, îmbunătăți, ofta, pocni, preface, răstălmăci, reface etc.; binecuvânta, binevoi, întrepătrunde, preamări etc. ◊ ~ denominativ: v. care provine de Ia un nume (substantiv sau adjectiv) prin derivare, ca de exemplu biciui (< bici + suf. -ui), brăzda (< brazdă + suf. -a), descleșta (< des- + clește + -a), desfrunzi (< des- + frunză + -i), dezvinovăți (< dez- + vinovat + suf. -i), înflora (< în-+ floare + suf. -a), îngălbeni(< în- + galben + suf. -i), întineri (< în- + tânăr + suf. -i), mușamaliza (< mușamale + suf. -iza) etc. ◊ ~ concret: v. care are un conținut reprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu aluneca, brăzda, cânta, fluiera, fugi, înota, parfuma, scrie; bubui, fulgera, trăsni etc. ◊ ~ abstract: v. care are un conținut nereprezentabil în planul senzorial, ca de exemplu aminti, încuraja, medita, pândi; avea, fi, vrea; constitui, deveni, părea, reprezenta; putea, trebui; continua, începe, sfârși etc. ◊ ~ momentan (perfectiv): v. care exprimă un proces de scurtă durată, un proces de moment, ca de exemplu adormi, anunța, ieși, încheia, pleca, sosi, veni etc. ◊ ~ durativ (imperfectiv): v. care exprimă un proces în curs de desfășurare, neterminat, ca de exemplu ajuta, călători, certa, coace, dormi, fierbe, plânge, trăi, unelti, vorbi etc. ◊ ~ incoativ: v. care exprimă începutul unei acțiuni ca de exemplu începe, (pop.) prinde (să). În latină, ideea de „început” al acțiunii era exprimată cu ajutorul unui sufix: senesco „încep să îmbătrânesc”. ◊ ~ cauzativ (factitiv): v. tranzitiv care arată că subiectul lui face (determină) pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de după el, ca de exemplu a determina (pe cineva să facă ceva), a face (pe cineva să facă ceva), a obliga (pe cineva să facă ceva) etc. ◊ ~ tranzitiv: v. al cărui proces se răsfrânge direct asupra unui obiect; v. care poate primi în mod obișnuit un complement direct sau o completivă directă, ca de exemplu mânca, lucra, avea, face, zice, auzi, citi, urî etc. ◊ ~ tranzitiv absolut: v. tranzitiv care nu are exprimat în context complementul direct sau completiva directă, deși le poate regiza, ca de exemplu „Cântă admirabil”. „Scrie frumos” etc. ◊ ~ tranzitiv relativ: v. tranzitiv care are exprimat în context complementul direct sau completiva directă, ca în exemplele „Cântă admirabil romanțe”. „Cântă admirabil / ce a învățat”, „Scrie frumos tema”, „Scrie frumos /ce-i dictez”◊ ~ dublu tranzitiv: v. care poate avea simultan, în același context, fie două complemente directe (unul al ființei și altul al lucrului), fie un complement direct al ființei și o completivă directă (reprezentantă a complementului direct al lucrului), ca în exemplele „Profesorul învață carte pe elev”. „L-am rugat / să-mi spună adevărul”. ◊ ~ intranzitiv: v. al cărui proces nu se poate răsfrânge direct asupra unui obiect; v. care nu poate primi un complement direct sau o completivă directă, ca de exemplu călători, deveni, exista, fi, fugi, ieși, părea, pleca, sosi, sta, străluci, ședea, veni etc. ◊ ~ personal: v. care poate realiza relația cu subiectul reprezentat printr-o persoană; v. care exprimă un proces atribuit unei persoane, unui autor, unui subiect gramatical concret, ca de exemplu cânta, lucra, avea, tăcea, cere, face, dormi, coborî etc. ◊ ~ impersonal: v. care nu poate realiza relația cu subiectul reprezentat printr-o persoană; v. care exprimă un proces neatribuit unei persoane, unui autor, unui subiect gramatical concret, ca de exemplu amurgește, burează, fulgeră, fulguie, ninge, plouă, trăsnește, tună, se împrimăvărează, se desprimăvărează, se înnorează, se înserează, se înseninează etc.; caută (să), merită (să), trebuie (să), urmează (să); (îmi) convine (să), (îmi) place (să), (îmi) vine (să); se aude (că), se cade (să), se pare (că), se poate (să), se spune (că), se zice (că); (îmi) pasă (că), se cuvine (să), se întâmplă (să) etc. ◊ ~ cu distribuție unidirecțională: v. care se combină, pe rând, cu câte un singur termen, în cadrul aceleiași propoziții, formând împreună cu acesta o structură binară (marea majoritate a verbelor), ca de exemplu mânca, desena, putea, trece, veni, vopsi, coborî, hotărî etc. (v. și distribuție). ◊ ~ cu distribuție bidirecțională: v. care se combină, simultan, cu doi termeni, în cadrul aceleiași propoziții, formând împreună cu aceștia o structură ternară (verbele copulative), ca de exemplu fi, deveni, părea, însemna, rămâne, ajunge, ieși, constitui, reprezenta, întruchipa etc. (v. și distribuție). ◊ ~ predicativ: v. care, la modurile personale, poate forma singur predicatul verbal al propoziției, ca de exemplu lupta, cerceta, avea, tăcea, vrea, cere, merge, fi, veni, hotărî etc. ◊ ~ nepredicativ: v. care, la modurile personale, în anumite contexte, nu poate forma singur predicatul propoziției, ci numai împreună cu alte forme nominale, pronominale, verbale, adverbiale și interjecționale – fi, deveni, părea, însemna, rămâne, ajunge, ieși, constitui, reprezenta, întruchipa etc.; fi, avea, voi, vrea; da, lua, face, pune, ține etc. (sunt v. nepredicative, în anumite contexte, v. copulative, auxiliare și cele din structura locuțiunilor verbale). ◊ ~ copulativ: v. care leagă subiectul de numele predicativ, formând cu acesta din urmă, atunci când se află la un mod personal, un predicat nominal sau, atunci când se află la un mod nepersonal, o construcție nominală (infinitivală, gerunzială, participială sau de supin), ca de exemplu fi, deveni, părea, însemna, rămâne, ajunge, ieși, constitui, reprezenta, întruchipa etc. ◊ ~ autonom: v. de sine stătător, care-și păstrează întreaga capacitate semantică și gramaticală; v. „plin”, cu independență lexico-gramaticală. Sunt v. autonome toate verbele limbii române folosite în contexte specifice acestei autonomii. ◊ ~ auxiliar: v. devenit instrument gramatical, v. care-și pierde, în anumite contexte, capacitatea semantică și gramaticală, intrând obligatoriu în relație de structură fie numai cu forme verbale (pentru realizarea timpurilor și a modurilor compuse sau pentru realizarea diatezei pasive), fie cu forme nominale, pronominale, verbale, adverbiale și interjecționale (pentru realizarea structurilor binare de predicat nominal); v. „gol” sau pe jumătate „golit” de conținutul lexical, abstractizat și lipsit de independență lexico-gramaticală. Există deci, din acest punct de vedere, două tipuri de v. auxiliare: auxiliare morfologice, care ajută la realizarea timpurilor și a modurilor compuse din diatezele activă și reflexivă (fi, avea, vrea, voi, la realizarea locuțiunilor verbale (da, lua, face, avea etc.) sau la realizarea diatezei pasive (fi), și auxiliare sintactice, care ajută la realizarea predicatului nominal al propoziției, atunci când se află la un mod personal (așa cum sunt verbele copulative, amintite mai sus). ◊ ~ (semi)auxiliar de mod (modal): v. abstract care exprimă prin conținutul său lexical (originar sau dobândit în context) una din ideile de modalitate (de necesitate, de posibilitate, de probabilitate, de iminență, de voință sau de dorință). Deși poate fi urmat de conjunctive, infinitive, participii sau supine, el formează singur predicatul verbal al propoziției, atunci când se află la un mod personal: trebui, putea, fi, avea, vrea, se cade, se cuvine, se pare etc. ◊ ~ (semi)auxiliar de aspect (aspectual): v. abstract care exprimă prin conținutul său lexical (originar sau dobândit în context) una din ideile de aspect (începutul, continuarea sau sfârșitul acțiunii). Deși poate fi urmat de conjunctive, infinitive sau supine, el formează singur predicatul verbal al propoziției, atunci când se află la un mod personal: începe, porni, prinde („începe”), continua, găta („termina”), isprăvi, înceta, sfârși, termina etc. ◊ ~ unipersonal: v. care se conjugă și face referire numai la persoana a III-a (singular și plural), reprezentantă a unui subiect exprimat prin nume de animal, de plantă, de planetă, de obiect material, de categorie abstractă (accidental de persoană), ca de exemplu apune, răsări, behăi, cotcodăci, guița, a se gudura, lătra, măcăi, mieuna, mugi, necheza, oua, răgi, urla etc.; germina, îmboboci, încolți, înfrunzi, înflori, înmuguri, odrăsli etc.; a se altera, curge, cocli, mucezi, rugini, a se strica; clămpăni, clefăi, a se declasa, duhni, fonfăi, morfoli; consta, converge, rezida, rezulta etc. ◊ ~ pluripersonal (tripersonal): v. care se conjugă și face referire la toate cele trei persoane (singular și plural), ca de exemplu suna, picta, tăcea, zice, fugi, plivi, coborî, zăvorî etc. (marea majoritate a verbelor). ◊ ~ integral: v. care are paradigma întreagă, completă; v. căruia nu-i lipsește nici o formă modală, temporală, de persoană sau de număr, ca de exemplu cânta, lucra, tăcea, trece, veni, privi, coborî, hotărî etc. ◊ ~ defectiv: v. care nu are unele forme flexionare, care dispune de o flexiune sau de o paradigmă incompletă; v. care nu este folosit cu toate formele gramaticale, ca de exemplu plăcea, putea, vrea; desfide, detraca etc. ◊ ~ regulat: v. care nu prezintă în flexiune variații ale rădăcinii sau care prezintă numai variații nesemnificative pentru paradigma lui (cum sunt alternanțele fonetice), ca de exemplu ara, lucra, sonda, rupe, iubi, porni, privi, hotărî, urî etc. ◊ ~ neregulat (aberant): v. care se abate de la flexiunea obișnuită, având forme proprii, specifice; v. a cărui rădăcină prezintă în flexiune variații totale sau parțiale semnificative, neregularități specifice importante, care privesc paradigma în ansamblul ei (supletivism, reduplicare etc.), ca de exemplu fi, avea, bea, da, a se la, lua, mânca, mânca, sta și usca. ◊ ~ de conjugarea I: v. care formează infinitivul scurt cu sufixul accentuat -a, indiferent de consoana care-l precedă, ca de exemplu alerga, astupa, apăsa, căuta, cânta, schimba (grupa A, cu verbe lipsite de sufix și de desinență la persoana I singular a indicativului prezent); apela, axa, colora, desena, fuma, mustra etc. (grupa B, cu verbe care au sufixul gramatical variabil -ez, dar nu au desinență la persoana I singular a indicativului prezent). ◊ ~ de conjugarea a II-a: v. care formează infinitivul scurt cu sufixul accentuat -ea, ca de exemplu avea, bea, cădea, plăcea, putea, tăcea etc. ◊ ~ de conjugarea a III-a: v. care formează infinitivul scurt cu sufixul neaccentuat -e, ca de exemplu arde, bate, face, merge, pune, trece etc. ◊ ~ de conjugarea a IV-a: v. care formează infinitivul scurt cu sufixele accentuate -i și -î, ca de exemplu auzi, dormi, fugi, veni, coborî, doborî etc. (grupa A, cu verbe lipsite de sufix și de desinență la persoana I singular a indicativului prezent); citi, iubi, sosi, vorbi, hotărî, urî etc. (grupa B, cu verbe care au sufixele gramaticale variabile -esc și -ăsc, dar fără desinență la persoana I singular a indicativului prezent). ◊ ~ simplu: v. alcătuit dintr-o singură unitate de expresie, dintr-o singură unitate lexicală, ca de exemplu da, seca, bea, face, citi, doborî, făgădui, pedepsi, accepta, reface, ofta etc. ◊ ~ compus: v. alcătuit din două sau mai multe unități de expresie, din două sau mai multe unități lexicale, ca de exemplu binevoi, preamări, contrasemna, cronometra, electromecaniza, fotografia, întrerupe, subscrie, supraviețui etc. ◊ ~ activ: v. care arată că subiectul gramatical face acțiunea și altcineva o suferă, ca de exemplu ajuta, vedea, face, lovi, urî etc. ◊ ~ pasiv: v. care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva, ca de exemplu a fi ajutat, a fi văzut, a fi făcut, a fi lovit, a fi urât etc. ◊ ~ reflexiv: v. care este însoțit obligatoriu de un pronume reflexiv, formă neaccentuată de dativ sau de acuzativ, cu care formează diateza reflexivă, ca de exemplu își spune, se spală, își împărtășesc, se ceartă, își ajută (fratele), își cumpără, se construiesc, se înroșește, își amintește, se gândește, se întâmplă, se cuvine etc. ◊ ~ deponent: v. latin care avea formă pasivă și înțeles activ, ca de exemplu imitari „a imita”, loqui „a vorbi”, ordiri „a urzi” etc. ◊ ~ semideponent: v. latin, activ ca sens, care se conjuga la timpurile și la modurile derivate din tema prezentului după normele diatezei active, în timp ce la celelalte avea formă de conjugare pasivă, ca de exemplu audĕo, audĕre, ausus sum = îndrăznesc; gaudĕo, gaudĕre, gavisus sum = mă bucur etc. ◊ ~ frecventativ: v. care arată repetarea unei acțiuni; v. iterativ, ca de exemplu a relua, a reveni, a reface etc. ◊ ~ iterativ: v. frecventativ. ◊ ~ depreciativ (peiorativ): v. al cărui conținut exprimă lipsa de considerație față de cineva, atitudinea de batjocură la adresa cuiva, ca de exemplu se bâlbâie, clefăie, fonfăie, râgâie, se câcâie, se mocăie etc. Pentru clasificarea verbelor v. criteriu.

TOT¹ adv. I. (Exprimă continuitatea, persistența) 1. Încă, și acuma; (în fraze negative) nici acuma. Tot n-a murit mătușă-mea. STANCU, D. 325. Biserica episcopiei nu se deosebește prin altă, decît prin o clopotniță de mulți ani începută și tot nesfîrșită. NEGRUZZI, S. I 194. ◊ (Întărit prin «mai») Vai! tot mai gîndești la anii cînd visam în academii, Ascultînd pe vechii dascăli cîrpocind la haina vremii. EMINESCU, O. I 140. ♦ Și mai departe, ca și altădată, în continuare. Cît despre mine, eu rămîi tot bine încredințat că cele mai dulci mulțumiri ale vînătoarii sînt... acele care izbucnesc cu veselie printre niște buni tovarăși. ODOBESCU, S. III 19. De boală bolesc și scap, Dar urîtu-i tot pe cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. 2. Mereu, tot timpul, toată vremea, pururea. Dacă voi muri, tot la biserică am să șed. CREANGĂ, A. 17. Ce folos de tine, dragă, Că ești albă și spălată, Și trăiești tot supărată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. ◊ (În legătură cu adv. «mereu») Se scutură salcîmii de toamnă și de vînt, Se bat încet din ramuri, îngînă glasul tău... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ♦ (Pe lîngă un verb la conjunctiv, arată că acțiunea exprimată de verb se prelungește) Binele meu din fetie Nu-i diac să-l poată scrie, Chiar de-ar fi ceriul hîrtie Și luna un călămăr, Sfîntul soare-un diecel, Să tot scrie mărunțel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. ◊ (În legătură cu adv. «mereu») Mamă, sînt silită eu Să-i tot văd în vis mereu Ochii de jăratic? COȘBUC, P. I 184. ◊ Expr. Să tot aibă... = ar putea să aibă (cel mult)... Una [dintre fete] e scurtă, să tot aibă douăzeci de ani, cu ochi mari, căprui. CAMIL PETRESCU, U. N. 303. Să tot fie... = ar putea să fie (cel mult)... Să tot fie un kilogram. ◊ (Exprimînd o dorință, o urare; uneori întărit prin «mereu») Să tot trăiești, să nu mai mori. CREANGĂ, P. 129. Nici să beai nici să închini, Ci mereu să tot suspini. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 264. ♦ Totdeauna, în orice împrejurare. Dar capra tot capră: se smuncea în toate părțile. CREANGĂ, P. 42. Femeia tot femeie, zise Lăpușneanul zîmbind. NEGRUZZI, S. I 157. ♦ Fără a se opri, într-una, necontenit, neîncetat; mereu. Patruzeci de zile-ntregi Au tot nuntit. COȘBUC, P. I 58. Și apoi Ivan începe iar a cînta și se tot duce înainte. CREANGĂ, O. A. 205. Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri. EMINESCU, O. I 148. Și tot suindu-se pînă-n mahalaua Sărăriei, stătu la portița unei căsuțe. NEGRUZZI, S. I 16. ◊ (Întărește adverbele «mereu», «într-una») Stă neadormit zi și noapte tot într-una, fără să se clintească din loc. CREANGĂ, P. 311. Tu din tînăr precum ești, Tot mereu întinerești. EMINESCU, O. I 122. Trage, mîndră, la dor greu, Că eu am tras tot mereu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 161. ◊ Expr. Tot șirag (sau tot rînduri-rînduri) = fără întrerupere, la nesfîrșit. Lasă, bade, las’ să fie Chiar o sută, chiar o mie... Las’ să fie tot șîrag, Dacă nu-i care mi-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 109. ♦ Invariabil, statornic, permanent. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia, Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc. EMINESCU, O. I 104. 3. (Cu sens iterativ) De repetate ori, de multe ori, adesea. Tot își scoate ciubucul din gură și răcnește la cei mai mici. SADOVEANU, B. 74. Tot da cu nuiaua în apă. ISPIRESCU, L. 34. Mă! tot am auzit din bătrîni că dracii nu-s proști. CREANGĂ, P. 52. De unde tot iei și nu pui, curînd se isprăvește. 4. (Urmat de un comparativ sau de un verb, exprimă o gradație de intensitate) Din ce în ce, mereu. Roțile pocneau tot mai des. REBREANU, R. I 13. O vede învăluită într-un hobot alb, rîdicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus. CREANGĂ, P. 192. Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. De s-ar face dealul șes, Ar veni badea mai des. Dar dealul se tot mărește, Și badea mă părăsește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. ◊ (În legătură cu locuțiunea «din ce în ce», pe care o întărește) Din ce în ce cîntarea în valuri ea tot crește. EMINESCU, O. I 435. II. (Stabilește identitatea, similitudinea) 1. De asemenea, la fel. Pe acel prunc de un an îl chema tot Mitrea. SADOVEANU, M. C. 123. Și-și arătă cartea de meșter de hoție, precum și nevasta ce-și aduce tot prin furtișag. ISPIRESCU, L. 379. Ciubuc clopotarul, tot din Ardeal, știa puțină carte ca și mine. CREANGĂ, A. 19. ◊ (Urmat de un complement de loc, precizează că e vorba de același loc sau că locul a rămas neschimbat) Între întăriturile acestei cetăți... își avea reședința marele cneaz. Tot aci era adăpostită curtea și oastea sa. STANCU, U.R.S.S. 63. Dacă mîne dimineață s-a afla tot acolo, atunci poate să ți-o dau. CREANGĂ, P. 265. ◊ (Urmat de un complement de timp, exprimă un raport de simultaneitate, precizînd că e vorba de același timp) Tot atunci luă hotărîre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lîngă sine. CREANGĂ, P. 3. Tot în acea vreme și la împărăție strașnică zvoană s-a făcut. id. ib. 85. ♦ (Exprimă, într-o comparație, un raport de egalitate) Asemenea, la fel. Dacă însă păstorul ce tu ni l-ai alege Va fi tot ca păstorii de care-avem destui, Atunci... ALEXANDRESCU, M. 6. (În construcție cu «așa», «asemenea», «astfel», «atîta», «același») Întocmai, la fel, exact. N-a umblat vorba tot așa și cînd a vîndut fratele boierului Miron? REBREANU, R. I 134. Tiran lucră tiranul, Căci nu cunoaște lacrămi; iar cei care nu plîng Sînt tot același suflet cu fiarele din crîng! COȘBUC, P. II 183. Porni luceafărul. Creșteau în cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau în tot atîtea clipe. EMINESCU, O. I 176. Trandafirul rău tînjește Dacă-l smulgi de unde crește: Tot așa tînjesc și eu Fără de sătuțul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 202. ◊ (În construcție cu «așa» sau «atît de», formează gradul de egalitate al comparativului) El însuși era, sau cel puțin se socotea, tot așa de dezarmat. REBREANU, R. I 19. ◊ Expr. Mi-e tot atîta = mi-e perfect egal. Meștere, nu știu dacă la asta s-au gîndit acei pescari... filozofi, dar eu văd că mi-i tot atîta. SADOVEANU, P. M. 170. ♦ (În propoziții comparative) În același chip, în același fel. Și mergînd tot cum s-a dus... ajunge la împărăție. CREANGĂ, P. 216. 2. (Urmat de substantive și de pronume, arată că ființa sau lucrul respectiv apare sau revine într-o situație similară) Iarăși, din nou (sau ca totdeauna). Iată-mă! Tot eu cea veche! Ochii? hai, ce mai pereche! COȘBUC, P. I 102. Șezi aici pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. ◊ (Întărind un substantiv sau un pronume) Ba uneori, ca să-și mai ție de urît, tot ea vorbea și tot ea răspundea. DELAVRANCEA, la TDRG. Dar tot voi sînteți de vină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 131. ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. Migdalul, persicul, prunul, cireșul, pentru dînșii au tot un nume. NEGRUZZI, S. I 102. ◊ Expr. Tot un drac v. drac. ♦ (Urmat de numeralul «unu») Unul singur. Oile le-amesteca, Tot o turmă le făcea. ANT. LIT. POP. I 492. 3. (Indică omogeneitatea) Numai, în mod exclusiv. E mort de-un veac! Și bun creștin, Tot cinste ne-a făcut. COȘBUC, P. I 229. Rău e cînd ai de a face tot cu oameni cari se tem și de umbra lor. CREANGĂ, P. 233. Să-ngrădească ulița Tot cu in și cu pelin. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61. ◊ Expr. Tot unul și unul v. unul. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Cu toții, fără excepție, unul și unul. Tot oaspeți rari, Tot crai și tot crăiese mari. COȘBUC, P. I 57. Și cîte oștiri străine, și o droaie de cătane călări, tot nemți de cei mari, îmbrăcați numai în fir, au trecut în vremea copilăriei mele cu săbiile scoase prin Humulești. CREANGĂ, A. 74. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. Mîndră ca o păuniță, cu grumazul subțirel, cu cosița tot cîrcel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. 4. (Exprimînd periodicitatea, regularitatea) De fiecare dată, întotdeauna, regulat, mereu. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. EMINESCU, N. 5. ♦ Cu regularitate, fără excepție. a) (Urmat de un num. ord.) Dau ca bir tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7. b) (Urmat de un num. card. precedat de prep. «la») După aceasta, tot la două-trei săptămîni, jupîneșica Malca venea în Neamț la socri. CREANGĂ, P. 136. c) (În construcțiile de tipul: tot un... și un (sau o)..., arătînd că avem a face cu o succesiune neîntreruptă de perechi). Vorba veche: tot un bou și-o belea. CREANGĂ, P. 37. III. 1. Și altfel, și așa, oricum, în orice caz. Să faci... două scînduri la pat, că tot ne lipsește cîteva scînduri. ISPIRESCU, L. 64. Eu vreu să-mi cerc norocul, chiar de o fi să mor... Tot mort sînt fără dînsa. ALECSANDRI, T. I 463. 2. Totuși, încă, și încă, cu toate acestea. O haraba întreagă aș fi în stare să mănînc și parcă tot nu m-aș sătura. CREANGĂ, P. 210. De-aici pînă-n satul meu Ard două lumini de seu; Ziua plouă, noaptea ninge, Și tot nu le poate stinge, Făr’ inima mea cînd plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 194. ◊ (Cu funcțiune de corelativ al unei propoziții concesive sau prezumtiv-concesive) Gălăgia ce faceți voi, mort d-ar fi cineva și tot îl deșteptați. ISPIRESCU, L. 215. Dacă se întîmpla să nu nimerească paserile cu săgeata, ele tot nu scăpau de dînsul. CREANGĂ, P. 245. Deși Zoe nu cunoștea ademenirile cochetăriei, tot însă ținu în lanțul ei pe fluturatecul tînăr. NEGRUZZI, S. I 21. De-ar iubi bădița zece, De dorul meu tot nu-i trece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 154. ◊ (Întărește, subliniază, accentuează o afirmație, o constatare, o concluzie, ca corelativ al lui «orice s-ar zice», «oricum ar fi», neexprimat) Vezi, tot găinile mai proaste. VLAHUȚĂ, la TDRG. Și apoi, de nu curge, macar picură și cine mișcă tot pișcă. CREANGĂ, P. 110.

REPETARE. Subst. Repetare, repetuire (înv.), repetiție, reluare, iterație; reduplicare, reduplicație; reproducere, reproducție. Frecvență, ciclicitate, periodicitate. Repetabilitate, iterativitate. Revenire, reîntoarcere, recurență, recidivă. Multiplicare, multiplicație (rar), dublare, triplare. Tautologie; pleonasm; tautofonie; tautogramă. Imitare, imitație; copiere, copiat. Refren, leitmotiv; aliterație; duplicat, dublet, copie, dublură. Serie, ciclu. Re- (recapitulare; reîncepere; reeditare; reexaminare; reintrare; revedere; reîntîlnire; retipărire etc.). Adj. Repetat, repetuit (înv.), bis, repetativ, reduplicativ, iterativ, frecventativ (rar); frecvent, des, periodic, ciclic, izocron. Intermitent, sacadat. Tautologic; pleonastic. Re- (recrudescent; reduplicativ; reeligibil; regenerativ; reintegrabil; reiterativ etc.). Repetabil. Vb. A repeta, a repetui (înv.), a reitera (livr.), a face din nou, a începe din nou, a relua, a reproduce, a multiplica, a reduplica, a dubla; a imita, a copia; a recapitula, a parcurge din nou, a rememora, a-și aminti. A bisa. Adv. Adesea, des, deseori, în repetate rînduri, de repetate ori, (în mod) frecvent; a doua oară, bis; din nou, iar, iarăși; încă o dată; periodic. V. acțiune, imitație, memorie, mișcare, permanență, timp.

FRECVENTATIV adj. (GRAM.) iterativ. (Formă verbală ~.)

ITERATIV adj. (GRAM.) frecventativ. (Formă verbală ~.)

de⁴ pp [At: PSALT. HUR. 2 / V: (reg) dă, di / E: ml de] Exprimă: 1 Natura obiectului determinat Spirit de inițiativă, Oameni de bine. 2 Titlul de noblețe Duce de Burgundia. 3 Descendența Fecior de împărat. 4 Materia din care e făcut un obiect Blocuri de beton Si: din. 5 Elementele constitutive ale unui grup Roiuri de albine. 6 Conținutul Pahar de apă Si: cu. 7 Raportul de filiație Pui de urs, nepot de unchi. 8 Relația Prieten de joacă, de pahar. 9 (În toponime) Situarea în spațiu Filipeștii de Pădure, Roșiorii de Vede, Picior de Munte. 10 Punctul de plecare în spațiu Plecarea de acasă. 11 Locul existenței simultan cu natura obiectului determinat Aerul de munte. 12-13 Momentul în care se petrece (sau din care datează) ceva Întâmplarea de dimineață, De trei ani e tot bolnav. 14 Proveniența Haine de import Si: din. 15 Destinația obiectului determinat Sală de dans. 16 Termenul care, în realitate este determinat de calificativul precedent O frumusețe de fată. 17-18 Introduce un nume predicativ care exprimă calitatea (sau natura) obiectului determinat Cine este de vină? Obiectul este de sticlă. 19 (Îe) A fi ~ A avea A fi de aceeași vârstă. 20 Exprimă materia Haine de tergal Si: din. 21 Arată scopul Banii sunt de plătit facturile Si: pentru. 22 Arată apartenența El e de-al casei. 23 Exprimă necesitatea E de dorit să muncești mai mult. 24 Exprimă ipoteza E de presupus că... 25 Introduce un complement circumstanțial de loc, arătând punctul de plecare al acțiunii Se ridică de jos. 26 Introduce un complement circumstanțial de timp, arătând începutul acțiunii A ajuns de ieri. 27 Introduce un complement circumstanțial de timp, arătând data la care se (va) petrece ceva Ei vin de Crăciun Si: la. 28 Introduce un complement circumstanțial de mod (cu sens iterativ sau multiplicativ) A văzut filmul de trei ori. 29 Introduce un complement circumstanțial de mod cantitativ Înalt de trei metri. 30 (Îlav) ~ fapt În realitate. 31 (Îlav) ~ bună seamă Desigur. 32 (Îlav) Cât se poate ~ Foarte. 33 (Îlav) Mai presus ~ (toate) Cel mai mult. 34 Introduce un complement circumstanțial de cauză Plânge de supărare. 35 Introduce un complement circumstanțial de scop Roșii de salată. 36 Introduce un complement circumstanțial de relație Bun de gură, bun de comerciant Si: cât despre, privitor la, în ceea ce privește. 37 Introduce un complement de agent Cartea e scrisă de ea. 38 Introduce un complement indirect S-a apropiat sufletește de mine. 39 Introduce un complement direct (exprimat prin supin) Am terminat de scris. 40 (Îe) A avea ~... A trebui Are de completat un formular. 41 (Introduce complementul direct în imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă! 42 Introduce un subiect (exprimat prin supin) E ușor de zis, e mai greu de făcut. 43 Intră în construcții cu numerale distributive Câte cinci milioane de lei de om. 44 Introduce cardinale adverbiale De două ori. 45 Intră în construcția numeralelor cardinale de la 20 în sus, înaintea pluralului „mii” sau a substantivelor la plural Treizeci de mii, cincizeci de muncitori. 46 Face legătura între articolul adjectival „cel” („cea”) și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua” Cel de-al patrulea. 47 Leagă un numeral fracționar (cu valoare substantivală) de obiectul la care acesta se referă Un sfert de oră. 48 Intră în componența modului supin al verbului De făcut. 49 (Rar) Precedă un verb la infinitiv, rezultând construcții echivalente conjunctivului A încetat de a mai încerca... 50 Este element de compunere în cuvinte sudate sau nu Deoarece, dedulci, floare de piatră, floare de colț, untdelemn. 51 (Îla) Fel ~ fel Divers(e). 52-53 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dinainte(a) Din față (fața). 54-55 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dinapoi(a) Din spate(le). 56-57 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dindărăt(ul) Din dos(ul). 58-59 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ deasupra De peste. 60-61 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dedesubt(ul) De sub. 62-63 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ primprejur(ul) Din jur(ul). 64 (Îlc) ~ când Din momentul. 65 (Îlc) ~ vreme ce Pentru că. 66 (Îlc) ~ unde Din ce loc. 67 (Îlc) ~ cum De îndată ce. 68 (Îcr până) Exprimă cuprinderea maximă între două limite De sus până jos, de ieri până azi. 69 (Îc) ~ pe Exprimă ideea de suprapunere prin contact Cartea de pe masă. 70 (Îc) ~ prin Exprimă ideea răspândirii Oameni de prin sate. 71-72 (Îc) ~ sub Exprimă ideea de situare inferioară (în contact) Creionul de sub masă, foaia de sub carte. 73 (Îc) ~ către De (39). 74 (Îc) ~ cu Încă (de) De cu seară. 75 (Îc) ~ după Din spatele De după deal. 76 (Cu sens temporal; îac) După De după război. 77 (Îc) ~ la Din De la Cluj. 78 (Îac) Dinspre. 79 (Îac) Din momentul. 80 (Îc) ~ lângă Din apropierea Si: lângă. 81 (Îc) ~ pe lângă Aproximativ din apropierea Si: lângă. 82 (Îac) În legătură oficială cu Organ de pe lângă Parlament. 83 (Cu sens temporal; îc) ~ peste Peste. 84 (Cu sens spațial; îac) Dincolo de. 85-86 (Cu sens temporal și spațial; îc) ~ până la Până la. 87 (Îc) ~a La De-a dreapta Tatălui.

frecventativ, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr fréquentatif, lat frequentativus] (Grm; rar) Iterativ.

iterativ, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr itératif, lat iterativus] (Grm; d. forme verbale sau propoziții temporale) Care exprimă o acțiune repetată Si: frecventativ.

re¹- [At: DN³ / E: fr, lat re-] Element prim de compunere cu sens iterativ, care servește la formarea unor verbe, a unor adjective sau a unor substantive.

și [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / E: ml sic] 1 c Exprimă contiguitatea dintre două elemente, subînțelegând pentru al doilea existența unei relații identice sau similare cu a primului (Construiau drumuri și poduri.). 2 c Exprimă, în enumerări, contiguitatea fiecărui membru în parte cu cel inițial sau al celui final cu cele preenumerate juxtapus, scoțând în evidență fiecare element (A fost și bun, și harnic, și cucernic.). 3 c (Marcă a coordonării copulative; leagă două propoziții) Exprimă integrarea în aceeași sferă conjuncturală a unor stări sau acțiuni distincte, săvârșite sau suportate de același subiect (Să trăiască și să fie sănătos!). 4 c (În legătură cu pp „cu”) Exprimă comuniunea prin solidarizarea deliberată sau accidentală a unor elemente în cadrul unei relații stabilite sau suportate în comun (Eu și cu Maria ne vedeam de ale noastre.). 5 c Exprimă adăugarea unei cantități la alta de aceeași natură, pe care o depășește cu puțin, de obicei cu o subdiviziune de unitate (A plecat după 10 ani și ceva.). 6 c (Îla) ~ jumătate sau o dată ~ jumătate Adaugă ideea de intensificare superlativă privitor la starea calitativă a unui element (E un om și jumătate!). 7 c (În formule de repetiție, ca procedeu stilistic) Exprimă insistența unui element al comunicări în raport cu celelalte (Odată și odată vei afla cine sunt.). 8 c În legătură cu formulări care explică aspectul categoric, indubitabil, decisiv al unei informații (Nu mă pot opri și pace!). 9 c Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la 21 până la 99 (Cincizeci și cinci). 10 c Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg (Trei întreg și două zecimi). 11 c (În formule de repetiție) Reprezintă grupări (numerice) care marchează o totalizare cantitativă în exces (Sunt mii și mii de stele; Văzuse în viața ei atâtea și atâtea.). 12 c (Urmat de pp „cu”) Exprimă adiționarea aritmetică a două sau a mai multe cantități numerice (Unu și cu doi fac trei.). 13 c (Indică adăugarea unei cantități) Plus (Un kilogram și jumătate.). 14 c Exprimă consecința unui fapt prin raportare la altul săvârșit de același autor sau de unul diferit (L-am întrebat și mi-a mărturisit.). 15 c Exprimă continuitatea aspectelor narative sau descriptive ale unei expuneri unitare (sau întrerupte prin pauză) cu ajutorul unui „și narativ” (Și stă, și se uită, și așteaptă, și nu spune nimic ca să vadă ce mai vrea acum.). 16 c (În stilul epic și popular; situat la începutul unei comunicări) Sugerează aspectul continuativ al acesteia față de un enunț anterior, subînțeles sau presupus (Și iar porni la drum.). 17 c Solicită interlocutorului continuarea comunicării apreciate ca incompletă cu ajutorul unui „și interogativ” (Și cât ai dat pe el?). 18 c (Cu elipsa întrebării directe) Solicită interlocutorului continuarea comunicării, îndemnându-l prin „și interogativ” (Am deschis ușa..., am intrat... -Și?). 19 c (Precedat de exclamativul „ei!”) Exprimă anticipativ din partea interlocutorului o atitudine de nepăsare (Ei și? Ce-ți pasă ție?). 20 c Exprimă consecința unei motivări cauzale (Ești competent și vei reuși.). 21 c Exprimă consecința unui îndemn (Ascultă-mă și vei fi fericit.). 22 c (Pfm; în legătură cu formulări de tipul hodoronc-tronc, (ce) să vezi) Exprimă o consecință neașteptată (A intrat și, hodoronc-tronc, mi-a tras o palmă.). 23 c Exprimă echivalarea unei mulțimi cu alta prin generalizarea distribuției iterative a fiecărui element component al uneia în funcție de fiecare element al celeilalte (Anul și cartea.). 24 c (Adesea în legătură cu „pe loc”) Exprimă conformarea imediată prin contravaloare în funcție de ceea ce este oferit sau primit în schimb (Banii și pe loc marfa.). 25 c Exprimă conformarea în funcție de o promisiune, un angajament etc. (Am promis și mă țin de cuvânt.). 26 c Exprimă perseverența într-o anumită stare, atitudine etc. (Nu i-am spus și n-am să-i spun.). 27 c (Marcă a coordonării adversative; exprimă confruntarea dintre două elemente necontigue) Dar¹ (Casa arde și baba se piaptănă.). 28 c (În formule de repetiție) Exprimă o diferențiere adversativă în lipsa determinanților contrastivi (Sunt oameni și oameni.). 29 c (Înv; îlc) ~ însă Însă. 30 c (Marcă a coordonării concluzive) Deci² (E o glumă și nu o lua în serios.). 31 av Exprimă atașarea unui element la altele exprimate sau nu într-o comunicare anterioară (M-ai luat și pe mine la ei.). 32 av (Uneori în legătură cu „până”, „chiar”, „încă”) Exprimă atașarea unui element, evidențiind voit caracterul deosebit, ieșit din comun al acestuia, față de ceva subînțeles, adesea antinomic (Chiar și el mi-a zis.). 33 av Exprimă atașarea unui element la ceva subînțeles sau presupus ca posibil, evidențiind voit caracterul obișnuit, modest al manifestării, adesea accidentale, al acestuia (Am zis și eu, ca să nu tac.). 34 av Exprimă atașarea unui element la ceva subînțeles sau presupus ca posibil, evidențiind voit caracterul neașteptat al manifestării sau al sesizării unui element (Ce-o mai fi și astea!). 35 av (În legătură cu „cum”, „atât” sau în corelații de tipul și...și, și... cum și, atât... cât și) Exprimă asocierea a două realități (adesea antipodice), distribuind egal raportarea lor față de același element de referință (Îi va anunța atât pe el cât și pe nevasta lui.). 36 av Exprimă completarea prin surplus a unei informații, în vederea întregirii acesteia (Crâșma era în același timp și casă de locuit.). 37 av (În legătură cu „pe lângă”, „după ce că” etc.) Exprimă o completare prin cumul (După ce că-i slut, mai e și slab.). 38 av (În legătură cu „dar”, „însă” sau în corelații de tipul numai... dar și ori ci și) Exprimă o completare cumulativă, marcată prin semnalare voit distinctă (Erau mulți orășeni, dar erau și țărani.). 39 av (În legătură cu „mai” cantitativ) Exprimă o completare suplimentară (Din roadă se hrănește, dă la animale, mai și vinde.). 40 av (Urmat de „mai” comparativ sau îlav ~ mai ~) Mai grozav (7). 41 av (Urmat de „mai” comparativ sau îal) Mai groaznic (1). 42 av (În legătură cu „de” sau „dacă”) Exprimă insuficiența influenței unui element asupra altuia, în ciuda intensității suplimentare pe care o aduce față de alte posibilități presupuse (De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac.). 43 av (Exprimă consecința imediată a manifestării unui fapt exprimat sau subînțeles) Îndată (Cum i-au văzut, au și plecat.). 44 av (În legătură cu „încât” sau, înv, „cât”) Exprimă efectul maxim produs ca urmare a consecinței unei acțiuni (A slăbit atât de mult, încât și părinții au recunoscut-o cu greu.). 45 av Exprimă rezultatul atins ca urmare a parcurgerii, deliberat sau conjunctural, a unor stadii intennediare (Iată-ne și ajunși la cabană.). 46 av Exprimă rezultatul inerent ce urmează din manifestarea unui fapt (Cine are copii are și griji multe.). 47 av Exprimă rezultatul analogic ce se deduce din manifestarea unui fapt (Dacă i-au învins pe turci, îi vor învinge și pe tătari.). 48 av Exprimă rezultatul fortuit ce decurge din absența unui element (Dacă n-ai plăcintă, mănânci și pită.). 49 av Exprimă rezultatul unei adecvări (După sac, și cărpală.).50 a Exprimă concordanța dialectică a contrariilor (Tot răul are și partea bună.). 50 av (În legătură cu „cum”, „așa” sau în corelații de tipul precum ori după cum... așa~) Exprimă corespondența dintre două elemente print-o raportare de echivalență, uneori printr-o conformare (Cum îți așterni, așa și dormi.). 52 av (În legătură cu „ca”, „cât”, „atât” sau în corelații de tipul cât... atât ~ ori tot așa... cât ~; exprimă corespondența dintre două elemente prin raportarea lor comparativă pe baza unei asemănări calitative sau cantitative) La fel ca... (Mi-am dorit asta ca și tine.). 53 av (În legătură cu „ca” adverbial; exprimă compararea, prin aproximare, a asemănării dintre un stadiu precizat virtual și unul real în care se află un element) Aproape (13) (Problema e ca și rezolvată.). 54 av (În corelații de tipul ca ~ când și ca ~ cum) Exprimă compararea, prin asemănare, a unui fapt real cu unul ipotetic sub aspect modal sau temporal (Fugeau ca și când i-ar fi speriat cineva.). 55 av (În legătură cu „cum” sau în corelații de tipul precum... așa ~) Întocmai (Cum a zis, așa a și făcut.). 56 av Deja (1) (Masa se și servește.).

tot², toată [At: PSALT. HUR. 5715 / V: (reg) tăt anh, av, (îrg) ~uluș anh / Pl: toți, toate, (înv) tute af, (îvr) tus am / G-D pl: tuturor, tuturora, (îvr) toturor, (reg) tutulor / E: ml totus] 1 anh (Lsg) Întreg. 2 anh (D. oameni) Cu întreg corpul. 3 anh (Indică alcătuirea, componența unui ansamblu) Din care nu lipsește nimeni sau nimic. 4 anh (Indică cantitatea) Cât există. 5 anh (Îlpp) Cu ~ (sau toată, toți, toate)... ori cu toate acestea În pofida... 6 anh (Lsg) Deplin (4). 7 anh (Pfm; indică ideea de superlativ; îla) De sau de toată... Cum nu se poate mai mult. 8 anh (Îlav) În toată libertatea Neconstrâns. 9 anh (Indică întinderea, cuprinsul) Cât e de mare. 10 anh (Indică durata) Cât durează. 11 anh (Lpl) în număr complet. 12 anh (Sugerând varietatea) De diferite feluri. 13 anh (Îlav) Din (sau, înv, de în) toate părțile De pretutindeni. 14 anh (Îlav) În toate părțile (sau, înv, locuri) ori peste (sau, rar, prin) ~ locul sau peste ~ Pretutindeni. 15 anh (Pop; îe) A asculta cu toate urechile A asculta cu mare atenție. 16 anh (Pop; îe) A râde cu toți dinții A râde astfel încât să i se vadă toți dinții. 17 anh (Pop; îae) A râde foarte tare. 18 anh (Pop; îe) A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții (sau în toate boalele, în toate grozile morții) A înfricoșa pe cineva foarte tare. 19 anh (Alcătuiește, împreună cu un nc, numerale colective) Toți șase. 20 anh (Îvp; lsg) Fiecare (dintre...) Si: oricare. 21 anh (Îla) De toată ziua (sau de toate zilele) De flecare zi Si: cotidian. 22 anh (Pfm; îla) ~ soiul de... ori de ~ soiul sau (reg) în toată forma Fel de fel Si: variat. 23 anh (Pfm; îlav) În toate chipurile sau în ~ chipul În multe feluri. 24 anh (Pfm; îlav) În (sau, rar pe) toată vremea ori în toate vremi în fiecare clipă Si: mereu, necontenit. 25 anh (Precedat de „și”, completând o enumerare) Restul care n-a fost amintit Si: celelalte. 26 pnh (Lpl) Lucrurile sau ființele care intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). 27 pnh (Îlav) Înainte (sau mai întâi) de toate În primul rând. 28 pnh (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. 29-30 pnh (Îls; și îla) De toate (Lucruri) de diferite feluri. 31 pnh (Pop; îe) Toate ca toate (sau, rar, toatele), dar... Celelalte ar mai merge, dar... 32 pnh Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. 33 pnh (Îlav) De (sau, înv, întru) ~ sau cu (sau în, întru) ~ul, (pop) cu (sau întru) ~ului ~, (înv) cu ~ul (sau ~uluș) ~, (reg) cu ~ului (~ului), ~ în ~ În întregime. 34 pnh (Îlav) De toți (sau de toate) ori cu ~ul sau (pop) în ~ului -, (înv) în ~, (reg) de ~ În total. 35 pnh (Pop; îlav) În ~ sau în ~ului ~ Într-un cuvânt. 36 pnh (Îlav) De ~ Pentru totdeauna Si: definitiv. 37 pnh (Îlav) De ~ sau cu ~ul, (reg) de (sau cu) ~ului ~, cu ~ului Foarte (1). 38 pnh (Îlpp) Cu ~ cu... sau cu cineva (sau cu ceva) cu ~ (sau, înv, cu ~ul) sau, reg, cu ~ cu cineva (sau cu ceva) Împreună cu... 39 pnh (Îe) Asta-i ~ sau atâta (sau atâta-i) ~ Doar atât (și nimic mai mult). 40 pnh (Pfm; îe) A nu fi în toate ale mele (ale tale, ale ei etc.) A nu fi în deplinătatea facultăților mintale. 41 pnh (Pfm; îae) A fi abătut. 42 pnh (Îs) Femeie la toate Femeie (de serviciu) care îndeplinește singură toate treburile dintr-o casă. 43 pnh (Îs) Om bun la toate Persoană care se pricepe la toate. 44 pnh (Îlc) Cu toate că... Deși... 45 snsa Întreg (rezultat din unirea elementelor componente) Si: totalitate (1), (înv) totime (1). 46 snsa (Fig) Natură. 47 snsa (Fig) Univers. 48 snsa (Fig) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). 49 sn (Pop; îe) Aici e ~ul Asta explică lucrurile. 50 av (Exprimă continuitatea, persistența) Și acuma Si: încă. 51 av (îcn) Nici acuma. 52 av Tot timpul Si: mereu. 53 av Fără a se opri Si: întruna, necontenit, neîncetat. 54 av (Fam îe) Să ~ aibă... Ar putea să aibă (cel mult)... 55 av (Reg; îe) Să ~ fie... sau să ~ fi fost... Ar putea să fie (cel mult). 56 av (Pop) În orice împrejurare Si: totdeauna (1). 57 av (Cu sens iterativ) De repetate ori Si: adesea. 58 av (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. 59 av (Stabilește similitudinea) La fel. 60 av (îcr „așa”, „asemenea”, „astfel”, „atâta”, „același”) Exact așa (sau atâta, același) Si: întocmai. 61 av (Îcr „așa” sau „atât de...”) Formează gradul de egalitate al comparativului (Tot atât de frumos.). 62 av (Pfm; îe) Mi-e ~ atâta Mi-e perfect egal. 63 av (Indică revenirea sau apariția într-o situație similară) Din nou Si: iarăși. 64 av (Exprimă periodicitatea, regularitatea) De fiecare dată Si: întotdeauna, regulat. 65 av În mod exclusiv Si: numai. 66 av (Pop; îla) ~ unul și unul De frunte Si: ales. 67 av Fără excepție. 68 av În întregime Si: complet. 69 av (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. 70 av (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 71 av Și așa Si: oricum. 72 av În orice caz. 73 av Și încă Si: totuși (2). 74 sn Întreg.

printre pp [At: PRAV. 209 / V: (îvp) pi~, (îrg) pântă^[1], pântră^[2], pen~, pintră, (înv) pren~, ~ră, (reg) păntre, pinte, pintri, prântră / E: pre + între] 1-2 Exprimă situarea unui element, localizarea unei acțiuni sau a unei stări etc., care pot fi percepute, explicit sau implicit, prin intermediul simțurilor, între realități spațiale de același fel dispuse în mod discontinuu pe o suprafață nedefinită Domnitorul stătea printre oșteni. 3-4 Exprimă parcurgerea, străbaterea etc. unei traiectorii sinuoase, ocolite, nesigure, agitate etc. și delimitate de realități spațiale de același fel sau de elemente aparținând unei realități colective Umbla printre mese. 5-6 Urmat de un determinant cantitativ, exprimă precizarea numărului realităților spațiale de același fel ce delimitează intervale pe care se situează un element sau se desfășoară o acțiune, o stare, un parcurs etc. Drumul trecea printre cei patru pomi. 7-8 Exprimă orientarea (prin erupere sau) prin dispersare, diseminare etc. între elemente de același fel considerate ca reper spațial Au coborât printre noi. 9 Exprimă plasarea tăinuită, ferită, discretă etc. prin utilizarea spațiilor libere dintre realități spațiale de același fel sau dintre elementele unei realități colective Stă pitit printre tufe. 10 Exprimă intercalarea unor elemente într-un șir de alte elemente de același fel dispuse distanțat Printre pomi sădi flori. 11 Exprimă localizarea unei acțiuni, a unei stări etc. între două realități diferite care își corespund prin poziție de paralelism, de simetrie Merge printre scaun și masă. 12 Arată încadrarea discontinuă a desfășurării unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. în intervalele dintre manifestările intermitente ale unei circumstanțe concomitente acestor acțiuni, acestor stări etc. Mărturisi printre lacrimi. 13 Arată încadrarea duratei unui parcurs în raport cu manifestările succesive ale unei circumstanțe concomitente acelui parcurs Înainta printre ovații. 14 Urmat de un determinant cantitativ, precizează numărul manifestărilor repetate ale unei circumstanțe ce întrerup desfășurarea în timp a unei acțiuni, a unei stări, a unui parcurs etc. Printre mii de urale a luat cuvântul. 15 Arată producerea bruscă a unei acțiuni în cursul desfășurării iterative a unei circumstanțe concomitente acelei acțiuni Năvăliră printre chiote. 16 Arată perceperea, interceptarea etc. unor sunete, a unor zgomote, a unor manifestări etc. datorită momentelor de întrerupere ale altora Printre țipete se auzea un glas. 17 Exprimă încadrarea accidentală sau liber aleasă a unei unități de timp sau a unei circumstanțe ce se desfășoară în timp într-un șir de unități temporale similare sau diferite Printre toți anii aceia tot mai găsești și unul bun. 18 Exprimă alternarea temporală a două acțiuni, a două stări, a două procese etc. contrare Râde printre lacrimi. 19 Arată cuprinderea unui element între elementele unei colectivități, unui grup etc. Se afla iarăși printre copii. 20 Arată străbaterea prin peregrinare, perindare etc. între elementele unei colectivități, unui grup etc. Vara asta a umblat printre pescari. 21 Urmat de un determinant cantitativ, arată gradul de extensiune al mediului, al circumstanțelor etc. în care este inclus un element Printre toți amicii săi, nu era nici unul mai de soi. 22 Exprimă provocarea unei anumite stări de spirit, a unei anumite atitudini în cadrul elementelor unei colectivități Grozavă spaimă s-a iscat printre oameni. 23 Arată utilizarea predilectă a unui element aparținând unei anumite categorii, unei anumite serii etc. de elemente de același fel, de aceeași natură, ca modalitate de efectuare a unei acțiuni, de atingere a unui scop Printre tropii folosiți, abundă sinecdoca. 24-27 (Îlav) ~ degete (Mod întâmplător) (superficial) (greu de sesizat ori) nesistematic etc. al efectuării unei acțiuni Toate îi trec printre degete. 28 (Îlav) ~ picături Sporadic Printre picături, se uita la televizor. 29 (D. transmiterea unei comunicări orale; îlav) ~ dinți sau (rar) ~ buze (Voit) ferit, neclar etc. ori trădând o anumită stare sufletească neexteriorizată prin vorbe Înjura printre dinți. 30 (D. transmiterea esenței unei comunicări; îlav) ~ rânduri Cu caracter aluziv Citeam printre rânduri. 31 Exprimă distribuirea într-o ordine accidentală ori liber aleasă între elementele unei sau unor colectivități, unui grup etc. Mâncarea este împărțită printre oameni. 32 Exprimă închiderea unui element într-o anumită categorie de aceeași natură, pe baza unei corespondențe, de obicei valorice Se numără printre cei mai destoinici. corectat(ă)

Renata Prenume feminin modern împrumutat din Occident, Renáta (la noi fără corespondent masculin) este forma feminină a lui Renátus, o creație a onomasticii creștine pe baza adj. renatus „renăscut” (cuvîntul românesc este strîns înrudit cu cel latinesc prin elementele sale componente: re-, element de compunere cu sens iterativ, continuă vechiul prefix lat. re „din nou”, iar natus este participiul trecut al vb. nasco, nascere, devenit în română a (se) naște, de unde participiul născut). Purtat probabil la început de cei care, prin botez, acceptau noua religie creștină (ceea ce însemna renașterea individului), Renatus pătrunde în onomasticonul creștin prin cultul unui sfînt, presupus episcop la Angers – Franța în sec. 4; cu siguranță că la răspîndirea numelui a contribuit și cunoașterea semnificației de către vorbitori (ne referim la populațiile romanice apusene). În epoca contemporană, eliberat de orice semnificație mistică, Renata este preluat în inventarul de prenume moderne al multor popoare care nu l-au folosit și înainte. ☐ Fr. René, fem. Renée, germ. Renatus, Renate, it. Renato, Renata, magh. Renato, Renata, rus. Renat, Renata etc. ☐ Scriitorul francez François René Chateaubriand, autorul romanului René.

iterativ adj. m., pl. iterativi; f. iterativă, pl. iterative