ABATE², abat, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

ACROSTIH, acrostihuri, s. n. Poezie sau strofă în care literele inițiale ale versurilor alcătuiesc un cuvânt (nume propriu, dedicație etc.) sau o propoziție. – Din ngr. akrostichon, fr. acrostiche.

ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.

ALOHTON, -Ă, alohtoni, -e, adj. (Despre roci) care, sub influența mișcărilor scoarței Pământului, a suferit deplasări față de locul inițial de formare. – Din fr. allochtone.

AMÂNA, amân, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A³ + mâne (= mâine).

AMÂNAT², -Ă, amânați, -te, adj., adv. 1. Adj. Care a fost sau va fi îndeplinit la un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. Adv. (înv. și reg.) Târziu, după mult timp. – V. amâna.

BIG, biguri, s. n. Unitate comercială complexă. – Din inițialele B[ăcănie] + I[ndustriale] + G[ospodina].

CARTON¹, cartoane, s. n. 1. Hârtie groasă și compactă cu flexibilitate redusă. ◊ Carton gudronat (sau asfaltat) = carton impregnat cu gudron sau cu smoală. 2. Schiță inițială a unui tablou sau a diverselor lui detalii; studiu. Cartoanele lui Leonardo da Vinci. 3. Tub mic de hârtie groasă la capătul unor țigări, prin care se trage fumul. 4. Tăviță de carton¹ (1) pentru prăjituri, bomboane etc.; p. ext. conținutul ei. – Din fr. carton.

CAVALER, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În evul mediu, în apusul și în centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).

CEFERIST, -Ă, ceferiști, -ste, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care se află în serviciul Căilor Ferate Române. [Var.: cheferist, -ă s. m. și f.] – Din inițialele C.F.R. (= Căile Ferate Române) + suf. -ist.

CHEAG, cheaguri, s. n. 1. Ferment extras din sucul gastric al rumegătoarelor tinere și al copilului, care are proprietatea de a închega cazeina din lapte; chimozină, lactoferment. 2. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului rumegătoarelor, din care se extrage cheagul (1). 3. (În sintagma) Cheag sangvin = masă gelatinoasă roșie care se formează prin închegarea sângelui; coagul. 4. Fig. Fond inițial al unei averi mai mari. ◊ Expr. A prinde cheag = a începe să se îmbogățească, a se îmbogăți. A avea cheag = a fi bogat – Lat. *clagum (= coagulum).

DUODEN, duodenuri, s. n. Segmentul inițial al intestinului subțire. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodénum, lat. duodenum [digitorum].

ELIDA, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

GERMEN, germeni, s. m. 1. Corpuscul sau sămânță care, puse în condiții favorabile, se dezvoltă și dau naștere unei ființe vii; oul fecundat; embrionul plantei. ◊ Loc. adj. și adv. în germen(e) = (care se află) într-un stadiu inițial, înainte de a se dezvolta. ♦ Microb. 2. Fig. Principiu, element, cauză din care se dezvoltă ceva. [Var.: germene s. m.] – Din lat. germen.

GIGANTOGRAFIE, gigantografii, s. f. (Poligr.) Procedeu de reproducere în format mare, prin proiecție, a unui clișeu inițial mai mic. – Din fr. gigantographie.

GOLF¹ s. n. 1. Joc sportiv, între două sau patru persoane, în care se urmărește introducerea unei mingi mici și dure în mai multe găuri succesive (aflate pe un teren special) prin lovirea ei cu o crosă. 2. (În sintagma) Pantaloni golf = pantaloni (inițial de sport) mai largi decât cei obișnuiți, legați strâns dedesubtul genunchiului, cu faldurile căzând (până deasupra gleznei) peste legătură. – Din engl., fr. golf.

INIȚIAL, -Ă, inițiali, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începător. 2. S. f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (și a numelui) unei persoane, formată din inițiale (2). [Pr.: -ți-al] – Din fr. initial.

INVERS, -Ă, inverși, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus direcției inițiale sau firești, de la sfârșit către început; făcut pe dos, de-a-ndoaselea. ◊ (Mat.) Raport invers (proporțional) = raport între două mărimi, cantități, valori care depind în așa fel una de cealaltă încât, dacă una se mărește de un număr de ori, cealaltă scade de același număr de ori. Mărimi (sau valori etc.) invers proporționale = mărimi (sau valori etc.) care se află în raport invers proporțional. Cantități (sau mărimi, numere) inverse = cantități (sau mărimi, numere) al căror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.

INVERSA, inversez, vb. I. Tranz. A schimba ordinea inițială sau normală, firească; a face (ceva) invers; a întoarce pe dos; a răsturna. – Din fr. inverser.

IREVERSIBIL, -Ă, ireversibili, -e, adj. (Despre fenomene, transformări etc.) Care se poate produce numai într-un singur sens; care nu poate reveni la starea inițială; nereversibil. ♦ (Fiz.) Ale cărui urme nu mai pot fi înlăturate după revenirea la starea inițială. – Din fr. irréversible.

ÎNCEPĂTOR, -OARE, începători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care începe; inițial. 2. S. m. și f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice. 3. S. m. și f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. – Începe + suf. -ător.

ÎNCEPUT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.

ÎNSTRĂINAT², -Ă, înstrăinați, -te, adj. 1. Care a ajuns pe mâna altcuiva decât a posesorului inițial. 2. Îndepărtat sau plecat definitiv de acasă în altă localitate sau într-o țară străină; fig. îndepărtat, rupt sufletește de cineva. [Pr.: -stră-i-. – Var.: înstreinat, -ă adj.] – V. înstrăina.

ÎNTOARCE, întorc, vb. III. I. 1. Refl. și tranz. A se înapoia² sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni² sau a face să revină. ♦ Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-l cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială. 2. (Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. ♦ Tranz. A retrage o vorbă, o promisiune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ◊ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supărarea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊ Expr. Tranz. și refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugăni (un animal). 2. Tranz. și refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. ◊ Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) mațele sau stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊ Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă. A (o) întoarce și pe o parte (sau față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊ Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊ Expr. A(-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, fânul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndărăt, a restitui. ◊ Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦ Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). – Lat. intorquere.

NUCLEOSINTEZĂ, nucleosinteze, s. f. (Astron.) Formare a nucleelor de elemente chimice în urma reacțiilor termonucleare din stadiile inițiale ale expansiunii universului sau din interiorul stelelor. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléosynthèse.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

DIHOTOMIE, dihotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în două părți egale etc. [Var.: dicotomie s. f.] – Din fr. dichotomie.

MAJUSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

MONOGRAMĂ, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau cusut, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. [Var.: monogram s. n.] – Din fr. monogramme.

MAZ subst. (La jocul de cărți; de obicei art.) Sumă cu care un jucător majorează miza inițială. ♦ În plus, pe deasupra. – Din rus. maz.

DENATURA, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica. 2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din fr. dénaturer.

ELASTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Țesătură, șnur, șiret etc. executate din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosite la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique.

EXTINDE, extind, vb. III. Tranz. și refl. A face să ocupe sau a ocupa un spațiu mai mare decât cel inițial; a (se) lărgi (ca sferă de acțiune); a (se) întinde, a (se) mări. – Din lat. extendere (după întindere).

ARHETIP, arhetipuri, s. n. Model, tip inițial după care se călăuzește cineva; (în special) manuscris original al unei opere. – Din fr. archétype, lat. archetypum.

POLIFAZAT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé.

RAPEL, rapeluri, s. n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în poziția inițială, sub acțiunea greutății proprii ori a unor forțe elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială. 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coardă dublă. [Pl. și: rapele] – Din fr. rappel.

RĂCORI, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare.

RICOȘA, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil; p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher.

SPĂLĂCI, spălăcesc, vb. IV. Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla.

SUPLIMENTA, suplimentez, vb. I. Tranz. A adăuga la cantitatea inițială o cantitate suplimentară. – Din supliment.

FOTOTROPISM s. n. 1. Însușire a unor plante de a-și îndrepta florile, frunzele etc. într-o direcție anumită, determinată de orientarea luminii; heliotropism. 2. Schimbare reversibilă a culorii unui corp sub acțiunea luminii, revenirea la culoarea inițială făcându-se lent, la întuneric; fototropie. – Din fr. phototropisme, germ. Phototropismus.

PAL², paluri, s. n. Material lemnos sub formă de placă obținut prin presarea de lemn în combinație cu diferiți lianți. – Din inițialele p[lacă] + a[glomerată din] + l[emn].

PALIMPSEST, palimpseste, s. n. Pergament sau papirus de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text. – Din fr. palimpseste.

PARAFĂ, parafe, s. f. 1. Ștampilă cu iscălitura sau cu numele cuiva (prescurtat sau cu inițiale); ștampilă a unei instituții. ♦ Iscălitură (prescurtată) pusă pe un act. 2. Trăsătură de condei adăugată la sfârșitul unei iscălituri pentru a o deosebi de altele sau pentru a o împodobi; p. ext. linie de ornament. – Din fr. paraphe.

PEFELE, pefeleuri, s. n. Material lemnos sub formă de plăci aglomerate. – Din pronunțarea inițialelor p[lacă] + f[ibro] + l[emnoasă].

ARC, arcuri, și (2) arce, s. n. 1. Armă (primitivă) de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă ușor încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii. ♦ P. anal. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprâncenei. 2. Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. Arc de cerc. ♦ (Element de) construcție în formă arcuită. ◊ Arc de triumf = monument în formă de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat în amintirea sau pentru sărbătorirea unui fapt însemnat. 3. Organ metalic elastic al unei mașini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma inițială după ce a fost supus unei solicitări. Arc de automobil. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă. 4. (În sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descărcare electrică foarte luminoasă care are loc între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5. (Fiziol.; în sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigură realizarea reflexelor. – Lat. arcus.

PREMISĂ, premise, s. f. 1. (Log.) Fiecare dintre propozițiile inițiale ale unui raționament, din care se deduce concluzia. 2. Idee de bază, punct de plecare. [Var.: premiză s. f.] – Din fr. prémisse.

APARIȚIE, apariții, s. f. 1. Faptul de a apărea, de a se arăta privirii; ivire. ♦ Moment inițial al unui proces în curs de dezvoltare. 2. Ieșire de sub tipar a unei cărți, a unui periodic etc.; publicare. – Din fr. apparition, lat. apparitio, -onis.

VECHI, VECHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) antichitate; țările, locuitorii din antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia, Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri vechi; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust, alterat, stricat. 2. Care a fost întrebuințat mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. Îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de mult o profesiune. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai întrebuințează, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus).

FACE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♦ A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva. Își face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Își face bagajele. ◊ Expr. A face focul = a ațâța, a aprinde focul. ♦ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naște. ◊ Expr. (Pop. și fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♦ (Despre soți) A procrea. ♦ (Despre mamifere) A făta. ♦ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (Despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ♦ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrășa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație. L-a făcut om. ◊ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceți din piatră aur. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar. ◊ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou și cu oțet v. oțet. V. 1. A săvârși, a făptui, a comite. A făcut o eroare. ◊ Expr. Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupație; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...; b) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? ce interesează? și ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! Fii fără grijă! 2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură ◊ Expr. Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanță! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-și) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-și face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Și-a făcut datoria. ◊ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înțeles. ◊ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el și-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acționa; a se comporta. Fă cum știi. ♦ Refl. (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a prețui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...); a o coti (spre...). Am făcut la dreapta. ♦ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♦ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație). Se făcea că vede un palat. 2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ♦ A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el? ◊ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...)? = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare. ◊ Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineți. A se face roșu = a se înroși, a se îmbujora. ◊ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpânire cu forța sau fără a-i aparține. A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica. ♦ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oșteni. ♦ A îmbrățișa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♦ Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. ♦ (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă. ♦ Intranz. A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.

PENTICOSTAL, -Ă, penticostali, -e, s. m. și f. Adept al unei secte creștine care a apărut inițial în SUA și s-a răspândit și în Europa. – Din engl. pentecostal.

PETRIFICAT, -Ă, petrificați, -te, adj. Care a căpătat aspect de piatră, care a fost prefăcut în piatră; spec. fosilizat. ♦ Fig. Care a rămas neschimbat, încremenit în forma inițială. ♦ Fig. Înmărmurit, împietrit, înlemnit, încremenit (de uimire, de revoltă etc.). [Var.: pietrificat, -ă adj.] – V. petrifica.

PISTORNIC, (1) pistornice, s. n., (2) s. m. 1. S. n. Sigiliu de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale. 2. S. m. (în forma pristolnic) Plantă erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele stelate și păroase și cu florile galbene, ale cărei fructe se întrebuințează ca sigiliu pentru însemnat prescurile (Abutilon theophrasti). [Var.: pristolnic s. m.] – Et. nec.

FAMILIE, familii, s. f. 1. Formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie, și care constă din soț, soție și din descendenții acestora. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristică, trăsături comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun; neam, descendență. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcătuită din matcă, albine lucrătoare și trântori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese și idealuri comune. 4. Categorie sistematică în botanică și în zoologie, inferioară ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate și compuse, formate de la același cuvânt de bază. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limbă comună inițială. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).

POLIMERIZA, polimerizez, vb. I. Tranz. și intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reacții chimice) mai mulți monomeri în polimeri, prin păstrarea compoziției procentuale inițiale și așezarea atomilor în moleculă. – Din fr. polymériser.

POLIMETRIE s. f. Suprapunere de măsuri care evoluează simultan în muzica scrisă pentru două sau mai multe voci și care se caracterizează prin faptul că timpii tari, inițiali, ai măsurilor nu coincid întotdeauna. – Din it. polimetria.

PONOSI, ponosesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A face ca un obiect (de îmbrăcăminte) să-și piardă aspectul și coloritul inițial; a murdări, a uza, a degrada, a strica (prin întrebuințare îndelungată). ◊ Refl. Haina s-a ponosit. 2. (Înv. și reg.) A bârfi, a ponegri, a defăima; a calomnia, a discredita. – Din sl. ponositi. Cf. ponos.

PONOSIT, -Ă, ponosiți, -te, adj. (Pop.; mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) Care și-a pierdut aspectul și culoarea inițială; deteriorat, stricat, uzat (prin întrebuințare îndelungată); învechit; sărăcăcios. – V. ponosi.

REACȚIE, reacții, s. f. I. 1. Faptul de a reacționa; atitudine, manifestare ca răspuns la ceva. 2. (Biol.) Fenomen nemijlocit prin care materia vie răspunde acțiunii unui excitant (venit din interior sau din afară). 3. (Chim.) Fenomen de transformare a uneia sau a mai multor substanțe chimice sub acțiunea unor agenți fizici sau a altor substanțe chimice, în urma căruia se formează substanțe noi, cu proprietăți diferite de ale celor inițiale. 4. (Fiz.; în sintagma) Reacție nucleară v. nuclear. 5. (Fiz.) Forță (sau cuplu de forțe) exercitată de un sistem de corpuri asupra altui sistem de corpuri, în momentul în care ultimul exercită asupra primului o forță (sau un cuplu de forțe) care se consideră ca acțiune. ◊ (Astron.) Reacție gravitațională = modificare a direcției și a modulului vectorului de viteză caracteristice unei nave spațiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorită câmpului gravitațional al acestuia. ♦ Derivarea unei puteri din circuitul de ieșire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice și introducerea ei în circuitul lui de intrare. ◊ (Tehn.) Reacțiunea indusului = totalitatea fenomenelor datorate câmpului magnetic produs de indus la funcționarea în sarcină a unei mașini electrice. II. (În forma reacțiune) Împotrivire politică și economică a claselor în declin față de orice manifestare a progresului social; p. ext. totalitatea celor care susțin această împotrivire și vor restaurarea orânduirii vechi. [Pr.: re-ac-. – Var.: reacțiune s. f.] – Din fr. réaction.

PRAVILĂ, pravile, s. f. (Înv.) 1. Lege (sau corp de legi), dispoziție, regulament, hotărâre (cu caracter civil sau bisericesc). ◊ Loc. adv. După pravilă = conform legii, legal; just, drept. Peste pravilă = (pe) nedrept, ilegal. ◊ Expr. A pune (sau a rândui) pravilă = a stabili o regulă. ♦ Lege naturală, lege a firii; p. ext. destin. ♦ Carte care conține astfel de legi. ◊ Pravilă împărătească = corp de legi și de dispoziții juridice întocmit inițial pe vremea împăratului Iustinian. 2. Normă după care se produce sau se alcătuiește ceva; regulă. 3. Regulă de comportare. ♦ Obicei, tradiție, datină. [Pl. și: pravili] – Din sl. pravilo.

PRECOMPRIMARE, precomprimări, s. f. Operație prin care se aplică, inițial, unui element de construcție din beton armat eforturi unitare de comprimare, pentru a-i mări rezistența. – Pre¹- + comprimare.

PRELUNGIRE, prelungiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) prelungi și rezultatul ei. ♦ Timp acordat cuiva peste un anumit termen inițial stabilit. 2. (Concr.) Parte a unui obiect care constituie o extindere, o continuare a lui. – V. prelungi.

PRIMORDIAL, -Ă, primordiali, -e, adj. De la început, de la origine, inițial, originar; p. ext. de primă importanță, principal, esențial. [Pr.: -di-al] – Din fr. primordial.

PRETENSIONARE, pretensionări, s. f. Operație prin care se realizează o stare inițială de întindere sau de comprimare în materialul unei piese, înainte de aplicarea sarcinilor funcționale. [Pr.: -si-o-] – După engl. pretension.

PRIMAR, -Ă, primari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Inițial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de primă importanță, de bază. ◊ Învățământ primar = formă de învățământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline și care constituie primele patru clase ale școlii generale. Clasă primară (și substantivat, f.) = clasă din cursul primar. Școală primară (și substantivat, f.) = școală de învățământ primar; curs primar; clădire în care se preda această formă de învățământ. Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor frați și surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (Geol.) Era primară = era paleozoică. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obține în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină și care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente și compuși chimici) Care are o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. S. m. Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune, cu atribuții administrative. [Var.: (II, pop.) primare s. m.] – Din lat. primarius. Cf. fr. primaire, maire.

PROSTATĂ, prostate, s. f. 1. Organ musculos și glandular care înconjură porțiunea inițială a uretrei și care aparține aparatului genital masculin. 2. (Impr.) Prostatită. – Din fr. prostate.

PROPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care aparține în mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei ființe spre a le deosebi de alte lucruri sau ființe din aceeași categorie și care se scrie cu inițială mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De bază, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.

PROTOGINIE s. f. 1. (Bot.; la flori hermafrodite) Dezvoltare a pistilului înaintea staminelor; (rar) proteroginie (1). 2. (Zool.) Organism hermafrodit care produce inițial ovule, apoi spermatozoizi; (rar) proteroginie (2). – Din fr. protogynie.

PROTONEMĂ, protoneme, s. f. (Bot.) Formație verde reprezentând stadiul inițial de dezvoltare a gametofitului. – Din fr. protonéma.

PSEUDOMORFOZĂ, pseudomorfoze, s. f. Transformare fizică sau chimică a unui mineral, cu păstrarea formei exterioare inițiale a cristalelor. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudomorphose.

ȘEVALIERĂ, șevaliere, s. f. Inel gros pe care sunt gravate embleme, inițiale etc. [Pr.: -li-e-] – Din fr. chevalière.

ORIGINAR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um.

COROIAJ, coroiaje, s. n. Raportul dintre aria secțiunii inițiale a unui lingou sau a unui semifabricat supus laminării sau forjării și aria secțiunii finale a semifabricatului sau a piesei obținute. – Din fr. corroyage.

FILA, filez, vb. I. 1. Tranz. A răsuci fibrele dintr-un material textil (bumbac, cânepă etc.) pentru a-l transforma în fire; a toarce. 2. Tranz. A răsfira în mână, încet și una câte una, cărțile de joc (astfel încât să se vadă numai inițialele din colțul din stânga de sus). 3. Tranz. A tăia într-un anumit fel șuvițe dintr-un păr prea des. 4. Tranz. A desfășura încetul cu încetul lanțul ancorei, o parâmă etc. (în momentul acostării sau plecării navei). 5. Intranz. (Despre lămpi cu fitil) A arde rău, pâlpâind și scoțând fum. 6. Tranz. A urmări în mod discret pe cineva (fără ca cel urmărit să observe). – Din fr. filer, lat. filare.

ORNAMENTICĂ s. f. 1. Mod specific unui popor sau unui stil de a concepe și a dispune ornamentele în arhitectură și în arta aplicată. 2. Totalitatea motivelor ornamentale specifice unui popor sau unui stil. 3. (Muz.) Totalitatea sunetelor care împodobesc linia melodică inițială. – Din germ. Ornamentik.

RETROGRAD, -Ă, retrograzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se opune progresului, tinzând să readucă stările de lucruri din trecut; reacționar. ♦ (Despre idei, concepții) Contrar progresului, învechit. 2. Care merge în sens invers decât cel inițial, care revine spre punctul de plecare. 3. (Despre mișcarea aparentă a aștrilor) Care merge în direcția opusă mișcării Soarelui. – Din fr. rétrograde, lat. retrogradus, it. retrogrado.

FLEXIBIL, -Ă, flexibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a se îndoi, de a se încovoia ușor (și de a-și reveni la forma inițială); elastic, mlădios. 2. Adj. (Gram.) Care are flexiune (2); flexionar. 3. S. n. Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. – Din fr. flexible, lat. flexibilis.

XEROGRAFIÁ, xerografiéz, vb. I. Tranz. A supune procesului de copiere un material tipărit, scris sau ilustrat de pe hârtie sau film, în care regiunile de pe suprafața unei coli albe corespunzătoare acelora ale originalului care se doresc a fi reproduse sunt sensibilizate prin încărcare electrostatică, așa încât, în momentul în care li se aplică un strat de rășină colorată încărcat cu sarcină opusă, doar regiunile încărcate inițial rețin depunerea de rășină care ulterior este integrată în mod permanent în coala albă. [ind. prez. 3 sg. și pl. xerografiáză] (cf. engl. xerography) [def. MW]

LEUCODERIVAT, leucoderivați, s. m. (Chim.) Compus obținut prin reducerea unor coloranți și care prin oxidare formează materia colorantă inițială; leucobază. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukoderivat, fr. leucodérivé.

LIMINAR, -Ă, liminari, -e, adj. (Livr.) Inițial, introductiv. – Din fr. liminaire.

LITERA, literez, vb. I. Tranz. A pronunța cuvinte (străine) prin litera inițială a unor cuvinte obișnuite, de obicei nume proprii. – Din literă.

METAGRAMĂ, metagrame, s. f. Joc distractiv prin care se formează cuvinte noi înlocuind mereu câte o literă din cuvântul dat inițial. – Din fr. métagramme.

CONVERSIUNE, conversiuni, s. f. 1.Schimbare a condițiilor unui împrumut. 2. Preschimbare a unei valori de natură economică în alta. 3. (Log., în sintagma) Conversiunea judecăților = operație de inversare a funcțiunii subiectului și predicatului în judecată, păstrându-se calitatea judecății. 4. (Chim.) Mărime care exprimă transformarea substanțelor inițiale dintr-o reacție chimică în unitatea de timp, exprimată de obicei în procente pe unitate de timp. – Din fr. conversion, lat. conversio, -onis.

MORMON, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

NOVĂ, nove, s. f. Stea variabilă a cărei strălucire crește puternic și relativ brusc, pentru a reveni apoi treptat la strălucirea inițială. – Din fr. nova.

NEDECOLORAT, -Ă, nedecolorați, -te, adj. 1. Care nu și-a pierdut total sau parțial culoarea. 2. Care și-a păstrat culoarea inițială. – Ne- + decolorat.

ELIDATĂ, elidate, adj. (Lingv.; despre vocala finală a unui cuvânt) Care a dispărut înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – V. elida.

EPANALEPSĂ, epanalepse, s. f. Figură retorică constând în repetarea unuia sau mai multor cuvinte sau în reluarea cuvântului inițial la sfârșitul versului sau al frazei. – Din fr. épanalepse.

CONTRAATAC, contraatacuri, s. n. Ripostă ofensivă desfășurată de o unitate militară aflată în apărare, cu scopul de a respinge un atac al inamicului pătruns în dispozitivul ei și de a restabili pozițiile inițiale. ♦ (Sport) Ripostă. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. contre-attaque.

DISLOCA, disloc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.

DISTORSIUNE, distorsiuni, s. f. 1. Abatere (supărătoare) a unei oscilații, a unei imagini etc. de la forma inițială. 2. Răsucire, torsiune convulsivă a unor părți ale corpului. [Pr.: -si-u-] – Din fr. distorsion, lat. distorsio, -onis.

CODICIL, codicile, s. n. Act întocmit în formă testamentară prin care se modifică sau se completează conținutul inițial al unui testament. – Din fr. codicille, lat. codicillus.

DECALA, decalez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) distanța în spațiu sau în timp în raport cu ceva, de obicei în raport cu ceva stabilit inițial; a (se) produce un decalaj. ♦ Tranz. A distanța două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiași sistem tehnic în vederea asigurării condițiilor optime de funcționare. – Din fr. décaler.

DECALAJ, decalaje, s. n. Distanțare în spațiu a două obiecte în raport cu poziția inițială a unuia față de celălalt; distanțare în timp a două sau mai multe fapte sau evenimente. ♦ Fig. Dezacord, nepotrivire între situații, concepții, evenimente sau fapte. – Din fr. décalage.

TIR², tiruri, s. n. Autocamion de mare tonaj pentru transportul internațional de mărfuri. – Din inițialele t[ransport] i[nternațional] r[utier].

TERIST, teriști, s. m. Soldat care beneficiază de reducerea termenului de serviciu militar. – Din pronunțarea inițialelor t[ermen] r[edus] + suf. -ist.

COLON¹, coloni, s. m. 1. (În Imperiul Roman și în evul mediu în Europa) Muncitor agricol care, inițial liber, muncea un pământ luat în arendă de la marii proprietari, mai târziu începe să fie legat de pământ, să plătească dijmă și să presteze corvezi. 2. (Înv.) Colonist. – Din fr. colon, lat. colonus.

TRANSPUNE, transpun, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare sau dintr-o situație în alta. ♦ Fig. A da expresie în scris, pe scenă, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hârtie, în versuri, pe scenă etc. ♦ A transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost scrisă inițial. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbându-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginația etc. în altă situație sau în alt timp. – Trans- + pune (după fr. transposer, lat. transponere).

RECOLORA, recolorez, vb. I. Tranz. A colora din nou un obiect pentru a spori intensitatea culorii inițiale sau pentru a o schimba. – Re¹- + colora.

RESORT², resorturi, s. n. Organ al unui mecanism executat dintr-un material cu proprietăți elastice mari și care, sub acțiunea unei forțe exterioare, se deformează, revenind la forma inițială când acțiunea exterioară încetează; (sens curent) arc. ♦ Fig. Sursă, izvor de energie fizică sau morală; suport moral, imbold. – Din fr. ressort.

RESTAURA, restaurez, vb. I. Tranz. 1. A repara, a aduce în bună stare, a reface în forma inițială un monument de arhitectură, o pictură etc. 2. A instaura din nou un suveran, o dinastie sau o formă de guvernământ abolită. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. restaurer, lat., it. restaurare.

REDRESOR, -OARE, redresori, -oare, s. n., adj. I. S. n. 1. Aparat sau dispozitiv cu ajutorul căruia se obține, dintr-un curent electric alternativ, un curent electric continuu. 2. Lentilă, sistem de lentile sau de prisme, folosite pentru a îndrepta imaginea răsturnată dată de obiectivul unui instrument optic. 3. Dispozitiv care readuce în direcția inițială un curent de fluid abătut de un obstacol oarecare. II. Adj. Care redresează. – Din fr. redresseur.

READUCĂTOR, readucătoare, s. n. Dispozitiv de restabilire totală sau parțială a condițiilor inițiale de funcționare ale unui sistem tehnic sau de readucere a unei mărimi la o valoare cuprinsă în intervalul de reglare pentru a se obține funcționarea stabilă a sistemului. [Pr.: re-a-] – Readuce + suf. -ător.

REGENERA, regenerez, vb. I. 1. Refl. (Despre organe sau țesuturi) A se reface. 2. Tranz. și refl. Fig. A reveni sau a face să revină la viață nouă; a (se) primeni, a (se) înnoi, a (se) înviora. 3. Tranz. A readuce în condiții de folosire un material uzat, prin procedee care redau materialului (o parte din) proprietățile lui inițiale. ♦ A face un tratament termic cu scopul de a transforma o structură grosolană în structură fină. – Din fr. régénérer, lat. regenerare.

REAMBULARE, reambulări, s. f. Operație de actualizare a planurilor topografice, prin punerea de acord între teren și plan, cu toate modificările care au intervenit față de întocmirea inițială a planului. [Pr.: re-am-] – Et. nec.

REVALORIZA, revalorizez, vb. I. Tranz. A aduce la valoarea inițială; a ridica cursul oficial al valutei naționale în raport cu aurul și cu valutele străine. – Din fr. revaloriser.

REVERSIBIL, -Ă, reversibili, -e, adj. 1. Care poate reveni, care poate fi adus sau întors înapoi. ♦ (Jur.; despre bunuri) Care urmează să revină, în anumite cazuri, în posesia fostului proprietar. ♦ (Despre rente, pensii) Care, la moartea titularului, trece asupra altei persoane (îndreptățite). 2. (Fiz.; despre unele transformări) Care se poate produce atât într-un sens, cât și în sens invers, fenomenul trecând succesiv prin aceleași stări, pentru a se întoarce la starea inițială. ♦ (Chim.; despre reacții) În care corpurile ce iau naștere din combinarea unor substanțe pot să se recombine, pentru a forma din nou o anumită cantitate din substanțele inițiale. 3. (Mec.) Care poate acționa, care se poate mișca în două sensuri opuse. ◊ Plug reversibil = plug alcătuit din două trupițe simetrice, care poate răsturna brazda, la dus și la întors, în aceeași parte și care servește, în special, la arături pe coaste, pe deal. – Din fr. réversible.

REVERSIV, -Ă, reversivi, -e, adj. Care revine spontan la poziția sau la starea inițială după încetarea fenomenului modificator. – Din fr. réversif.

RECALIBRARE, recalibrări, s. f. Acțiunea de a recalibra și rezultatul ei; operație prin care se realizează cu precizie piese identice și care se pot schimba între ele, dar cu dimensiuni diferite de cele obținute la calibrarea inițială. – V. recalibra.

DEPLASA, deplasez, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se mișca din poziția inițială; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer.

DERIVĂ, derive, s. f. 1. Unghiul dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). ◊ Expr. A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vântului și a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 3. Unghi format de planul de tragere cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. dérive.

DECONGELARE, decongelări, s. f. Acțiunea de a decongela și rezultatul ei. ♦ Operație sau proces prin care se restabilesc proprietățile inițiale ale produselor alimentare congelate, pentru a putea fi consumate; decongelație. – V. decongela.

DECODAJ, decodaje, s. n. Transformare a semnalelor de telecomunicație, inversă codajului, prin care se urmărește reproducerea semnalelor inițiale; decodare. – Din fr. décodage.

DEGENERA, degenerez, vb. I. Intranz. 1. A pierde total sau parțial unele însușiri morfologice sau funcționale (caracteristice genului sau speciei), în urma acțiunii unor factori de mediu sau ereditari. 2. Fig. A se schimba, a se preface în ceva (mai) rău, (mai) grav, pierzând aspectul sau caracterul inițial; a decădea. – Din fr. dégénérer, lat. degenerare.

SCOȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

SENSIBILITATE, sensibilități, s. f. 1. Facultate de a simți, de a reacționa la excitații, de a-și schimba, într-o anumită măsură, starea inițială sub acțiunea unui agent exterior; acuitate a simțurilor; capacitatea de a percepe senzații. 2. Capacitate de reacție afectivă; intensitate afectivă; emotivitate, afectivitate. ♦ (În artă și literatură) Capacitatea de a transmite, de a provoca emoții artistice; receptivitate artistică. 3. Însușire a unui instrument sau a unui aparat de a reacționa la cele mai mici variații ale unor agenți externi (ca diferența de temperatură sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Mărimea concentrației unei soluții în substanța de analizat, care produce, în timpul reacției de recunoaștere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Predispoziție a organismelor la diferite boli. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilité, lat. sensibilitas, -atis.

SEMIRIGID, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Tehn.; despre ansambluri) Alcătuit din piese care se pot mișca sau depărta din poziția inițială. – Din fr. semi-rigide.

SIGLĂ, sigle, s. f. Prescurtare convențională formată din litera inițială sau din grupul de litere inițiale folosite în inscripții, în manuscrise etc. pentru a evita cuvintele sau titlurile prea lungi. – Din fr. sigle, lat. sigla.

SCHIȚĂ, schițe, s. f. 1. Desen, sculptură, plan arhitectural în care autorul conturează în linii mari și caracteristice un subiect care îl preocupă (și care servește la realizarea formei definitive). ♦ Plan inițial și sumar al unei lucrări; schemă. ♦ Lucrare, operă care cuprinde o privire generală și sumară asupra unui anumit subiect. 2. Specie literară a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfățișează un (singur) episod caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.

SESIZOR, sesizoare, s. n. Organ principal al unui regulator sau al unui aparat de măsură, care sesizează o anumită mărime în forma ei inițială pentru a fi transformată apoi într-o formă convenabilă. – Sesiza + suf. -or.

STABILITATE s. f. Însușirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. ♦ Durabilitate, trăinicie. ♦ Faptul de a-și păstra locul, de a nu fi mișcat din loc; fixitate. ♦ Spec. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială. ♦ Situație sigură, fermă. – Din fr. stabilité, lat. stabilitas, -atis.

SUPRALICITAȚIE, supralicitații, s. f. Licitație publică suplimentară, prevăzută de lege, în vederea obținerii unui preț mai mare decât cel la care s-a adjudecat bunul cu ocazia licitației inițiale. – Supra¹- + licitație (după fr. surenchère).

SUNET, sunete, s. n. 1. Vibrație a particulelor unui mediu elastic care poate fi înregistrată de ureche. ◊ Sunet asociat = semnal de frecvență audio care însoțește imaginea de televiziune. Sunet complex = sunet compus din mai multe sunete pure. Sunet reverberat = sunet care persistă după ce o sursă sonoră încetează să emită, prelungind sunetul inițial un timp finit. Sunet vobulat = sunet a cărui frecvență variază periodic în jurul unei valori medii, folosit în măsurători electroacustice. 2. Vibrație muzicală. ♦ Anunțare, vestire (a unui eveniment); semnal. 3. Răsunet; ecou. ♦ Vâlvă, gălăgie. 4. (Lingv.) Element al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat prin articulație. – Lat. sonitus.

SUPRAETAJAT, -Ă, supraetajați, -te, adj. (Despre construcții) Peste care s-a adăugat un etaj ulterior construirii inițiale. [Pr.: -pra-e-] – V. supraetaja.

SUPRAIMPUNERE, supraimpuneri, s. f. Fenomen prin care un râu, după ce s-a adâncit încet în roci friabile, continuă să se adâncească în roci mai dure, păstrându-și direcția inițială. [Pr.: -pra-im-] – Supra¹- + impunere.

SUPRATIPAR, supratipare, s. n. Desen sau text tipărit pe o marcă poștală ulterior emisiunii sale, în scopul de a-i schimba valoarea inițial tipărită sau de a marca un eveniment. – Supra¹- + tipar.

CRAZĂ, craze, s. f. Fuziune a vocalei (sau silabei) inițiale a unui cuvânt cu vocala (sau silaba) finală a cuvântului precedent. – Din fr. crase.

CRIPTONIM, -Ă, criptonimi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu nume ascuns. 2. S. n. Nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin inițiale, cu care un autor își semnează o lucrare, o operă de artă etc.; pseudonim. 3. S. n. Lucrare semnată cu un criptonim (2). – Din fr. cryptonyme.

Final ≠ inițial, introducere, incipient

Inițial ≠ final, neinițial

ABREVIERE s. 1. abreviație, prescurtare, scurtare. (O ~ formată din inițiale.) 2. acronim.

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

INCIPIENT adj. inițial, începător. (Stadiu ~ al unei boli.)

INIȚIAL adj. 1. începător. (Literă ~.) 2. v. originar. 3. v. incipient. 4. originar, prim, primar, primordial. (Fondul ~ al caracterului său.)

INVERS adj., adv. 1. adj. contrar, opus. (Sens ~ celui inițial.) 2. adv. dimpotrivă. (Lucrurile s-au petrecut tocmai ~.) 3. adv. viceversa. (Lucrurile sunt valabile și ~.)

ÎNCEPĂTOR adj., s. 1. adj. v. inițial. 2. adj. v. incipient. 3. s. debutant, (livr.) neofit, novice, (fam.) ageamiu, (fam. fig.) boboc, recrut. (~ într-un anumit domeniu.)

ÎNDREPTARE s. I. v. nivelare. II. 1. îmbunătățire. 2. v. ameliorare. 3. v. corectare. 4. v. rectificare. 5. (concr.) corectiv, corectură, rectificare, (rar) rectificație. (A adus unele ~ planului inițial.) 6. v. redresare. 7. v. întremare. 8. fortificare, înfiripare, întărire, întremare, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. și pop.) împuternicire. (~ cuiva după o boală.) III. v. îndrumare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.)

ORIGINAR adj. 1. inițial, primitiv, primordial. (Patria ~ a albanezilor.) 2. inițial, prim, primar, primordial. (Fondul ~ al caracterului său.)

PRIMORDIAL adj. 1. v. originar. 2. inițial, originar, prim, primar. (Fondul ~ al caracterului său.) 3. v. esențial.

REAȘEZA vb. a repune. (A ~ la locul inițial.)

REAȘEZARE s. repunere. (~ unui obiect la locul inițial.)

RECĂDEA vb. a reveni. (A ~ în poziția inițială.)

RECTIFICARE s. 1. v. corectare. 2. corectare, corijare, îmbunătățire, îndreptare, remediere, retuș, retușare, (fig.) reparare. (~ dicțiunii cuiva.) 3. (concr.) corectiv, corectură, îndreptare, (rar) rectificație. (A adus unele ~ări planului inițial.)

REPUNE vb. a reașeza. (A ~ la locul inițial.)

REPUNERE s. reașezare. (~ unui obiect la locul inițial.)

REVENI vb. 1. v. reîntoarce. 2. a reapărea, (rar) a se reivi. (Actorul a ~ la rampă.) 3. a recădea. (A ~ în poziția inițială.) 4. v. întoarce. 5. (FIZ.) a se întoarce, a se răsfrânge, a se reflecta, a se repercuta, (înv.) a se refrânge. (Unda sonoră ~ la întâlnirea unui obstacol.) 6. v. recidiva. 7. v. răzgândi. 8. a se dezmetici, a se reculege, a se regăsi, a se trezi, (înv.) a se dezmeți, a se recuceri, a se remite, (rar fig.) a se dezbăta. (Și-a ~ destul de repede și a acționat normal.) 9. (livr.) a incumba. (Îți ~ o datorie de onoare.) 10. a i se cădea, a i se cuveni, (înv. și reg.) a-i veni. (Dă-mi partea care-mi ~.) 11. v. costa.

inițial adj. m. (sil. -ți-al), pl. inițiali; f. sg. inițială, pl. inițiale

A ABATE abat 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcție inițială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2. intranz. (despre intenții, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neașteptate. /<fr. abattre, lat. abbattere

A SE ABATE mă abat intranz. 1) A-și schimba direcția inițială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțând la traseul inițial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate (și cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattere

ACROSTIH ~uri n. Poezie în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, formează un cuvânt sau o propoziție. /<ngr. akróstichon, fr. acrostiche

A SE ALBI mă ~esc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoare albă. 2) A pierde culoarea inițială sub acțiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (ființe) A face să devină cărunt; a încărunți. /Din alb

APARIȚIE ~i f. 1) v. A APĂREA. 2) Moment inițial al unui proces; naștere. ~a scrisului. 3) Ieșire de sub tipar; publicare. [G.-D. apariției] /<fr. apparition, lat. apparitio, ~onis

A SE APRINDE mă aprind intranz. 1) A începe să ardă; a lua foc. Paiele s-au aprins. 2) fig. (despre persoane) A manifesta o activitate sporită; a se înfierbânta; a se înflăcăra; a se înfoca; a se întărâta. 3) fig. (despre persoane) A se înroși la față (din cauza unei emoții). 4) fig. A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se declanșa; a izbucni. 5) (despre cereale, plante furajere, făină etc.) A-și pierde calitățile inițiale (din cauza umezelii, a îngrămădirii etc.), căpătând gust neplăcut; a se încinge. /<lat. apprehendere

ARHETIP ~uri n. Tip, model inițial după care se execută o lucrare, mai ales manuscris original după care se fac copii. /<fr. archétype

AZEOTROPISM n. Proprietatea unui amestec de substanțe lichide de a fierbe la o temperatură constantă și de a nu păstra proprietățile inițiale ale substanțelor, ceea ce împiedică separarea prin distilare. /<fr. azéotropisme

BRUION ~ioane n. Variantă inițială a unei lucrări, care urmează să fie definitivată și trecută pe curat; lucrare în prima redacție; ciornă. [Sil. bru-ion] /<fr. brouillon

BUMERANG ~uri n. 1) Armă confecționată dintr-o bucată de lemn curbat, care, fiind aruncată la distanță, revine la locul inițial, dacă nu a atins ținta. 2) fig. Acțiune ostilă orientată împotriva cuiva, care însă se întoarce împotriva acelei persoane care a inițiat-o. /<fr. boumerang

CART¹ ~uri n. Serviciu de patru ore (inițial de șase ore) pe care îl face în schimburi personalul unei nave. Marinar de ~. /<fr. quart

CARTON ~oane n. 1) Hârtie groasă, compactă, rigidă, având diferite întrebuințări. ◊ ~ gudronat carton din fibre textile impregnat cu bitum și utilizat ca material izolant. 2) Schiță inițială a unui tablou; crochiu; desen; eboșă. ~oanele lui I. Vieru. 3) Tub de hârtie la capătul unei țigări. /<fr. carton

CAVALER cavaleri m. 1) (în evul mediu) Titlu de nobil conferit (inițial pentru fapte de arme) de rege sau de un reprezentant al lui. 2) (în Roma antică) Membru al ordinului ecvestru. 3) Membru al unui ordin cavaleresc laic sau religios. 4) (în unele țări) Posesor al unei decorații importante. 5) rar Persoană călare; călăreț. 6) Bărbat care respectă cu strictețe eticheta; om cu purtare curtenitoare; gentilom. 7) Tânăr neînsurat; fecior; flăcău. ◊ Cavaler de onoare tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie și la nuntă; vornicel. 8) Bărbat care însoțește o doamnă. /<rus. kavaler

A CÂRMI ~esc intranz. 1) A-și schimba direcția inițială luând-o într-o parte; a întoarce; a coti. 2) fig. A încerca să se eschiveze de la îndeplinirea unei hotărâri. /<sl. krumiti

CEC² ~uri n. anat. Parte inițială a intestinului gros, situată între intestinul subțire și colon. /<fr. caecum

CHEAG ~uri n. 1) Ferment extras din sucul gastric al rumegătoarelor tinere și folosit ca coagulant pentru închegarea laptelui. 2) Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului rumegătoarelor. 3) fig. Avere sau capital inițial care a stat la baza unei averi mai mari. ◊ A avea ~ a fi bogat; a avea bani. A prinde ~ a se îmbogăți. /<lat. clagum

CIORNĂ ~e f. Variantă inițială a unei lucrări; lucrare în primă redacție; schiță; concept. [G.-D. ciornei; Sil. cior-nă] /<rus. ciornyj

CIRCUIT ~e n. 1) Mișcare pe un cerc închis cu revenire la punctul inițial ◊ ~ul capitalului mișcare a capitalului industrial în sfera producției (bani-marfă-bani). 2) Sistem de medii sau de conducte prin care circulă ceva (lichide, vapori, gaze, electricitate etc.). * ~ul apei în natură proces continuu de circulație a apei în diferitele ei stări. ~ electric ansamblu de fire, bune conducătoare de electricitate, care constituie un traseu închis pentru circulația unui curent. /<fr. circuit, lat. circuitus

CONCEPT ~e n. 1) log. Idee generală despre o clasă de obiecte sau de fenomene din realitatea înconjurătoare; noțiune. 2) Variantă inițială schematică a unei lucrări; ciornă; schiță. /<fr. concept

CONTRALOVITURĂ ~i f. mil. Respingere a ofensivei inamicului pentru restabilirea pozițiilor inițiale. /contra- + lovitură

COPILĂRIE ~i f. 1) (la oameni) Fază a vieții cuprinzând perioada de la naștere până la adolescență. 2) Vorbă sau faptă de copil. 3) fig. Perioadă inițială; etapă de început. [G.-D. copilăriei] /copil + suf. ~ărie

A SE CORUPE mă corup intranz. 1) A ajunge în stare de declin moral; a se declasa; a degenera; a degrada; a se vicia; a se perverti; a decădea. 2) (despre idei, sentimente, fenomene sociale etc.) A pierde integritatea sau puritatea inițială. /<lat. corrumpere

A COTI ~esc 1. intranz. 1) (despre ape curgătoare, drumuri etc.) A face un cot; a lua altă direcție. 2) (despre ființe sau vehicule) A-și schimba direcția inițială, luând-o într-o parte; a face o cotitură; a întoarce; a cârni. 2. tranz. 1) A îndrepta în altă direcție. 2) (persoane) A conduce pe un drum cu multe cotituri. 3) rar A înghionti cu cotul pentru a-și face loc. /Din cot

A CREȘTE cresc 1. intranz. 1) (despre ființe, plante sau părți ale organismului lor) A se mări treptat și continuu; a se dezvolta. ◊ Să crești mare! formulă de răspuns la salut sau de mulțumire, adresată, mai ales, copiilor. ~ văzând cu ochii a crește foarte repede. 2) (despre un organism sau despre părți ale lui) A reveni la condiția inițială; a se regenera; a se reface; a se restabili. 3) fig. (despre persoane) A trece printr-o serie de schimbări spre o treaptă superioară; a progresa; a propăși; a evolua; a se dezvolta; a avansa; a înainta. 4) A petrece anii de copilărie; a copilări. 5) (despre aluat) A se transforma într-o masă afânată sub acțiunea drojdiilor (sau a altor fermenți); a dospi. 6) (despre ape) A-și mări volumul, depășind limitele normale; a se umfla. 7) A lua proporții (ca număr, volum, intensitate etc.); a se dezvolta. ◊ A-i ~ cuiva inima în piept (sau sufletul) (de bucurie) a simți un sentiment de satisfacție deplină. 2. tranz. 1) (copii) A avea în grijă asigurând cu cele necesare și educând (până la vârsta maturității). 2) (animale, păsări) A îngriji făcând să se înmulțească. 3) rar (plante) A semăna, a îngriji și a recolta (în vederea obținerii unui venit); a cultiva. /<lat. crescere

CROCHIU ~ri n. 1) Schiță inițială (a unui desen, plan etc.); carton; eboșă. 2) reg. Concepție sumară a unei lucrări științifice sau a unei opere literare. [Sil. cro-chiu] /<fr. croquis

CVARTAL ~e n. 1) Parte a unui oraș (inițial a patra parte) care are anumite trăsături specifice; cartier. 2) Interval de timp egal cu patru luni. /<germ. Quartal

DE² prep. 1) (exprimă un raport calificativ, indicând apartenența, calitatea, proveniența, timpul, locul, originea, destinația, posesorul etc.) Un pahar de apă. Voce de bărbat. O felie de pâine. Moară de vânt. Mașină de spălat. Lucru de mână. Schimb de păreri. Coleg de clasă. Gazetă de perete. 2) (exprimă raporturi circumstanțiale, indicând modul, timpul, locul, cauza, scopul etc.) Se face de rușine. A plecat de ieri. Pleacă de acolo. Lucrează de ieri. A repetat de mai multe ori. Bun de glume. Bun de vânzare. 3) (exprimă raporturi completive, indicând obiectul, agentul unei acțiuni) Are de lucru. S-a aflat de el. Este demn de laudă. 4) (servește drept indice al supinului) De vândut. De legănat. De învățat. 5) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situării dincolo de un oarecare obiect) S-a uitat de după ușă. A apărut de după deal. 6) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial) A veni de cu zori. Culcatul de cu seară... 7) (exprimă raporturi de agent) Aceste obiecte au fost confecționate de către țărani. 8) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situării) S-a sculat de la masă. A plecat de la oraș. 9) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial) Este un an de la balul de absolvire al liceului. 10) (exprimă raporturi spațiale, relevând locul situat în imediată apropiere de ceva sau de cineva.) S-a dus de lângă casă. Livada de lîngă sat. 11) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul de la suprafața unui obiect) A strânge recolta de pe câmp. Fructele de pe copac. 12) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial cu o anumită aproximație) S-a eliberat de pe la amiază. 13) (exprimă raporturi relaționale, indicând obiectul de referire) Secția agricolă de pe lângă Guvernul Moldovei. 14) (exprimă raporturi locative, indicând locul de dincolo de ceva) Vești de peste hotare. 15) (exprimă raporturi locative, indicând locul cu o anumită aproximație) Au apărut de prin alte localități. Oameni de prin părțile Orheiului. 16) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial cu o anumită aproximație) Lucrează de prin luna august. 17) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul dintre mai multe obiecte) Spațiul de printre clădiri. 18) (exprimă raporturi calificative limitative, indicând momentul final) Sforțările de până acum. 19) (exprimă raporturi calificative limitative, indicând un oarecare fapt ce constituie o limită) Situația social-politică de până la război. 20) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situat mai jos de ceva sau de cineva) A fost scos de sub mașină. /<lat. de

A DECATA ~ez tranz. (țesături) A prelucra cu aburi sau cu apă fierbinte (pentru a fixa forma inițială). /<fr. décatir

A SE DECOLORA pers. 3 se ~ează intranz. 1) (despre obiecte colorate) A-și pierde culoarea inițială (sub acțiunea unor factori nefavorabili); a se spălăci; a se șterge. 2) (despre culori) A deveni mai puțin intens. /<fr. décolorer, lat. decolorare

DEFLEXIUNE ~i f. Deviere a unui flux de electroni sau a unui curent de fluide de la direcția inițială. [Art. deflexiunea; G.-D. deflexiunii; Sil. -xi-u-] /<fr. deflexion

A SE DEFORMA mă ~ez intranz. A-și modifica forma primară; a-și pierde forma inițială. /<fr. déformer, lat. deformare

A SE DEPLASA mă ~ez intranz. 1) (despre persoane) A pleca în altă localitate (în interes de serviciu). 2) (despre terenuri, obiecte) A-și schimba poziția inițială; a se disloca; a aluneca. /<fr. déplacer

A DESCHIDE deschid 1. tranz. 1) (uși, ferestre, porți) A da în lături lăsând liber accesul (într-o încăpere, într-un spațiu etc.). ◊ ~ cuiva ochii a face pe cineva să înțeleagă anumite lucruri. A-și ~ sufletul (sau inima) a-și exterioriza sentimentele; a-și mărturisi tainele; a se destăinui. A-și ~ urechile a asculta cu mare atenție. ~ pofta de mâncare a stimula pofta de mâncare. 2) (valize, sertare, borcane, sticle etc.) A face să aibă o deschizătură sau o trecere, dând în lături piesa corespunzătoare (mobilă). ◊ ~ robinetul a da drumul la debitul de apă dintr-o conductă. ~ cu cheia a descuia. ~ paranteza a) a pune prima parte a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a face o abatere în cursul unei comunicări (pentru a scoate ceva în evidență). ~ gura a) a despreuna buzele și fălcile; b) a vorbi. ~ ochii a) a despreuna pleoapele; b) a se deștepta; c) a fi atent. 3) (caiete, cărți etc.) A desface întorcând coperțile. 4) (aparate, mecanisme etc.) A face să funcționeze. 5) (răni, cavități ale corpului) A desface în vederea unei operații chirurgicale. 6) (căi de comunicație) A da în exploatare. 7) (întreprinderi, instituții, localuri etc.) A face să ia naștere și să funcționeze. 8) (adunări, ședințe, jocuri sportive etc.) A realiza în partea inițială; a începe; a porni. /<lat. discludere

A SE DESCOVOIA se descovoaie intranz. A-și recăpăta forma sau poziția inițială; a se dezdoi; a se îndrepta. [Sil. -vo-ia] /des- + [în]covoia

A SE DEZDOI mă dezdoi intranz. A-și recăpăta forma sau poziția inițială; a se descovoia; a se îndrepta. [Sil. -do-i] /dez- + a [în]doi

A SE DISLOCA mă disloc intranz. 1) A se mișca din loc. 2) (despre oase sau membre) A ieși din articulație; a se dezarticula; a se luxa; a se scrânti. 3) (despre straturi geologice) A-și schimba poziția inițială (sub acțiunea mișcărilor tectonice); a se deplasa; a aluneca. /<fr. disloquer, lat. dislocare

DISTORSIUNE ~i f. 1) med. Răsucire convulsivă a unei părți a corpului. 2) Abatere de la forma inițială a unor semnale, imagini, oscilații. [Art. distorsiunea; G.-D. distorsiunii; Sil. -si-u-] /<fr. distorsion, lat. distorsio, ~onis

EBOȘĂ ~e f. 1) Semifabricat obținut prin laminarea lingourilor. 2) Schiță inițială (a unui desen, plan); carton; crochiu. /<fr. ébauche

EMBRION ~i m. 1) Fază inițială de dezvoltare a unui organism animal sau uman de la fecundarea ovulului până la formarea deplină a organelor. 2) Germen al unei plante aflate în sămânță. 3) fig. Începutul unui lucru, al unei acțiuni; prima fază a dezvoltării unui proces. [Sil. em-bri-on] /<fr. embryon

EMBRIONAR ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de embrion; propriu embrionului. Dezvoltare ~ă. 2) fig. Care este în faza inițială a dezvoltării sale; în germen. [Sil. em-bri-o-] /<fr. embryonnaire

FAMILIE ~i f. 1) Grup de persoane înrudite prin căsătorie sau prin sânge care trăiesc împreună (soț, soție, descendenții acestora). 2) Succesiune de generații ce se trag dintr-un strămoș; neam; seminție. ◊ ~ de limbi grup de limbi înrudite, care provin din aceeași limbă inițială. ~ de cuvinte totalitate a cuvintelor compuse și derivate formate de la rădăcina aceluiași cuvânt. 3) fig. Reuniune de oameni sau de popoare legate între ele prin interese și idealuri comune. 4) biol. Categorie sistematică superioară genului și inferioară ordinului. [Art. familia; G. D. familiei; Sil. -li-e] /<lat. familia, fr. famille

A FILA ~ez 1. tranz. 1) (materiale textile) A transforma în fire prin răsucire. 2) (frânghii, cabluri etc.) A desfășura încetul cu încetul. 3) (cărțile de joc) A răsfira treptat (astfel ca să se vadă numai inițialele). 4) (părul) A face să devină mai rar (prin înlăturarea unor șuvițe). 5) (persoane) A urmări pe ascuns. 6) (note muzicale) A interpreta, modificând treptat intensitatea (de la piano până la forte și invers). 2. intranz. înv. (despre lămpi cu fitil) A arde pâlpâind și scoțând fum. /<fr. filer, lat. filare

A IEȘI ies intranz. 1) (în opoziție cu a intra) A trece din interior în exterior; a pleca afară; a părăsi un spațiu sau un mediu (închis). ~ din clădire. ~ din pădure. Ies la plimbare. ◊ ~ cuiva înainte a întâmpina pe cineva. 2) A ajunge undeva. ~ la marginea șoselei. ~ primul la finiș. ◊ ~ la liman v. LIMAN. 3) A-și face apariția; a se lăsa văzut; a deveni vizibil. Soarele ieși de după nori. ◊ ~ la lumină (sau la iveală) a deveni cunoscut. ~ la suprafață a) a deveni vizibil; a apărea; b) a deveni cunoscut. ~ de sub tipar a fi editat; a apărea pe calea tiparului. A nu-i ~ din cap (ceva) a fi urmărit în permanență (de un gând, de o idee); a fi obsedat. A-i ~ vorbe rele (cuiva) a fi vorbit de rău. 4) A trece de anumite limite. Apa a ieșit din maluri. Aluatul a ieșit din formă. 5) A-și face apariția prin creștere. Grâul iese. Copilului i-au iesit dintii. 6) A se trage dintr-un neam oarecare; a fi de o anumită origine; a-și avea obârșia; a proveni; a coborî; a deriva. ~ dintr-o familie de țărani. ◊ ~ din comun a fi neobișnuit. 7) A înceta de a mai fi într-o stare, poziție sau funcție. ~ din directorie. ~ din criză. ◊ A-și ~ din sărite (sau din fire, din răbdări, din țâțâni) a-și pierde calmul; a se enerva. ~ din joc a) a înceta să mai participe la un joc; b) a nu mai fi părtaș la o acțiune. ~ basma curată a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A-și ~ din minți a) a-și pierde calmul; b) a înnebuni. 8) A rezulta în urma unui efort; a da rezultatul scontat. Scenariul îi iese. ◊ A-i ~ cuiva ceva după plac a-i reuși cuiva ceva. Cum va ieși cum va fi. ~ din mâna cuiva a fi realizat de cineva. A-i ~ pe nas v. NAS. 9) (despre calcule, probleme etc.) A fi rezolvat corect; a da rezultatul cerut. 10) A-și pierde culoarea inițială (la spălat, la soare); a se decolora; a se șterge; a se spălăci. Rochia a ieșit în apă. /<lat. exire

IMPARISILABIC ~că (~ci, ~ce) lingv. (despre unele cuvinte) Care la declinare își schimbă numărul inițial de silabe. /<fr. imparisyllabique

A SE INIȚIA mă ~ez intranz. A acumula noțiunile inițiale (dintr-un domeniu de activitate). [Sil. -ți-a] /<fr. initier, lat. initiare

INIȚIAL ~ă (~i, ~e) și adverbial (în opoziție cu terminal) Care constituie primul element; aflat la început; începător; primordial; primar. [Sil. -ți-al] /<fr. initial

INIȚIALĂ ~e f. 1) Literă cu care începe un cuvânt. 2) mai ales la pl. Prima literă (scrisă izolat și cu punct) a prenumelui și a numelui. /<fr. initial

INIȚIAT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care a beneficiat de cunoștințe (inițiale) într-un domeniu. /v. a (se) iniția

A INTERVERTI ~esc tranz. (elementele unei serii, ale unui tot etc.) A schimba inversând ordinea inițială, punând un element în locul altuia. /<fr. intervertir, lat. intervertere

INVERS ~să (~și, ~se) și adverbial (despre lucruri, acțiuni etc.) Care este opus (direcției, ordinii, stării inițiale sau firești). /<fr. inverse, lat. inversus

ISCĂLITURĂ ~i f. Numele de familie al unei persoane (uneori cu inițiala prenumelui, eventual și a patronimicului) scris de ea însăși pe un document sau la sfârșitul unui text (scrisoare, articol etc.) pentru a confirma exactitatea, sinceritatea celor relatate sau pentru a-și asuma o anumită responsabilitate; semnătură. /a iscăli + suf. ~Itura

A ÎMBĂTRÂNI ~esc 1. intranz. 1) (despre organisme vii) A deveni bătrân; a ajunge (treptat) în stare de bătrânețe. 2) (despre mașini, unelte, materiale) A pierde lent calitățile inițiale prin trecerea timpului. 2. tranz. 1) (persoane) A face să devină bătrân înainte de timp; a aduce în stare de bătrânețe. 2) A face să pară mai bătrân decât este în realitate. Machiajul ~ește. [Sil. -bă-trâ-] /în + bătrân

A SE ÎNĂLBI mă ~esc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoarea albă. 2) A pierde culoarea inițială sub acțiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (ființe) A face să devină cărunt; a încărunți.¹ s-au ~it tâmplele. /în + a albi