ACRILIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid incolor cu miros înțepător obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

AFACERE, afaceri, s. f. 1. Tranzacție financiară, comercială sau industrială, bazată de obicei pe speculă sau pe speculații. 2. (Fam.) Întreprindere cu rezultat favorabil. 3. Treabă (importantă), îndeletnicire, ocupație. ◊ Afaceri interne (sau externe) = treburi obștești privind problemele interne (sau externe) ale unei țări. – A³ + facere (după fr. affaire).

AFACERISM s. n. Utilizare în tranzacții comerciale, financiare, industriale de interes personal a poziției sociale, profesionale sau politice a cuiva. – Afacere + suf. -ism.

AGROINDUSTRIAL, -Ă, agroindustriali, -e, adj. Referitor la producția agricolă industrializată. [Pr.: -gro-in-] – Agro- + industrial (după fr. agroindustriel).

BAC¹, bacuri, s. n. 1. Ambarcație cu fundul și capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcație cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.

BUCATĂ, (I) bucăți, (II) bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; dărab. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) Distanță, porțiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial și în cel industrial) Exemplar, piesă, parte unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel. ◊ Expr. A vinde (sau a cumpăra) cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu. A plăti cu bucata (sau, rar bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord. A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucată = om integru. 2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mâncare. ◊ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. – Lat. buccata.

BURGHEZIE, burghezii, s. f. 1. (În teoria marxistă) Clasă socială urbană deținătoare de capital, care își desfășoară activitatea în sectorul industrial, comercial și bancar. ♦ (În societatea medievală) Locuitorii de la orașe; târgoveții, populația orașelor, orășenime. 2. (În sintagma) Mica burghezie = parte a burgheziei (1) formată din micii producători, micii comercianți, funcționari etc. – Din it. borghesia.

BUTAN, butani, s. m. Hidrocarbură saturată, cu patru atomi de carbon în moleculă, care se găsește în gazele de sondă și de cracare sau se obține pe cale industrială. – Din fr. butane.

CASNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care ține de casă¹, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă¹ + suf. -nic.

CAȘALOT, cașaloți, s. m. Mamifer asemănător cu balena, care trăiește în mările calde, caracterizat prin dezvoltarea mare a capului și prin prezența dinților pe falca inferioară (Physeter catodon). ◊ Ulei de cașalot = amestec de ceruri fluide și solide obținut din capul de cașalot și folosit în medicină, în cosmetică și în componența unor produse industriale; ulei de spermanțet. – Din fr. cachalot.

CAUCIUC, (2) cauciucuri, s. n. 1. Produs industrial, elastic și rezistent, fabricat din latexul unor arbori tropicali sau obținut pe cale sintetică, utilizat la confecționarea anvelopelor, a benzilor elastice, a tuburilor, etc. 2. Anvelopă (pneumatică) care îmbracă roțile automobilelor, bicicletelor etc. [Pr.: ca-u-] – Din fr. caoutchouc, rus. kauciuk.

CENTRAL, -Ă, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală, care constituie un nucleu în jurul căruia se grupează elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijează de la un centru. II. S. f. 1. Instituție, unitate economică care coordonează și controlează activitatea și buna desfășurare a muncii într-o anumită ramură de activitate. ♦ (Și în sintagma centrală industrială) = (ieșit din uz) unitate industrială caracteristică sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare și proiectare și care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalație sau ansamblu de instalații tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. 3. Stație unde se efectuează punerea în legătură a posturilor unei rețele de electrocomunicații. – Din fr. central, lat. centralis.

CENTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s. n., (I 5, II 2) centri, s. m. I. 1. S. n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociază în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeași distanță. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atenției, preocupărilor etc.) = pe primul plan, la loc de frunte. 2. S. n. (În sintagma) Centru de rotație = punct în jurul căruia alt punct sau un corp pot efectua o mișcare de rotație. 3. S. n. Punctul de aplicație al rezultantei unui sistem de forțe. Centru de greutate. 4. S. n. Punct central al unei întinderi, al unui spațiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în acțiune, după înscrierea unui gol. 5. S. m. Jucător aflat în centrul liniei de atac sau de apărare la anumite jocuri sportive. II. 1. S. n. Punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte. Centrul reflexelor. 2. S. m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în măduvă, la care vin excitațiile periferice și de la care pornesc excitațiile centrale. 3. S. n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (industrială, comercială, administrativă, culturală). ◊ Centru universitar = localitate în care există instituții de învățământ superior. Centru de documentare = bibliotecă, secție într-o bibliotecă sau într-o instituție, care are ca sarcină principală furnizarea de material documentar. ♦ Instituție conducătoare; putere administrativă centrală. 4. S. n. sg. Poziție politică de mijloc între dreapta și stânga. ◊ Centru-dreapta = poziție politică de mijloc cu tendințe de dreapta. Centru-stânga = poziție politică de mijloc cu tendințe de stânga. ◊ Loc. adj. De centru = care se situează pe o poziție intermediară, între două opinii extreme. Partid politic de centru. – Din fr. centre, lat. centrum.

CIANURARE, cianurări, s. f. Operație industrială de extragere a metalelor nobile din minereuri sărace cu ajutorul unei soluții de cianură de sodiu. [Pr.: ci-a-] – După fr. cyanuration.

COMANDITA, comanditez, vb. I. Tranz. A participa bănește la o întreprindere comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit. – Din fr. commanditer.

GLUCOZĂ, glucoze, s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, care se găsește în miere și în fructe sau se prepară pe cale industrială, avînd numeroase folosiri în industrie. – Fr. glucose (< gr.).

GLUCOZĂ s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, de culoare albă, care se găsește în miere, în fructe, în plante, în organism sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie și în farmacie. – Din fr. glucose.

GREU, GREA, grei, grele, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care apasă cu greutate asupra suprafeței pe care stă; care are greutate (mare); care cântărește mult. Corp greu. ◊ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unităților sale tunuri și obuziere de mare calibru. Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producție. (Sport) Categorie grea = categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ◊ Expr. Pas greu = moment dificil, inițiativă plină de greutăți. Bani grei = sumă mare de bani. Cuvânt greu = cuvânt decisiv. 2. Care este împovărat, îngreuiat, încărcat. Sac greu. ◊ Familie (sau casă) grea = familie numeroasă și greu de întreținut. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă. ♦ (Despre nori) De culoare neagră, aducător de ploaie și de furtună. II. Adj. 1. (Despre părți ale corpului) Care pare că apasă (din cauza oboselii, bolii, stării sufletești etc.). Are capul greu. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimțiri rele. A avea mână grea = a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b) (fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacienților. 2. (Despre alimente) Care produce ușor indigestie; care se asimilează cu greutate. 3. (Despre mirosuri) Care produce o senzație de neplăcere, de insuficiență respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rău; încărcat; p. ext. apăsător, copleșitor. ◊ Atmosferă grea = atmosferă apăsătoare care precedă declanșarea unei furtuni, unei ploi torențiale; fig. atmosferă încărcată de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc. 4. (Despre noapte, ceață etc.) Dens, compact. III. Adj. 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios. Muncă grea. ♦ (Despre drumuri) Care poate fi străbătut cu greutate. ♦ Care se înțelege, se învață cu eforturi deosebite. Poezie grea. 2. (Despre suferințe, necazuri, împrejurări etc.) Care se suportă cu mari suferințe, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferințe și se vindecă cu mare greutate sau nu se mai vindecă; grav. ◊ Zile grele sau viață grea = trai anevoios, plin de lipsuri. Lovitură grea = lovitură morală dureroasă. ◊ Expr. (Adverbial) Greu la deal cu boii mici sau greu la deal și greu la vale, se spune când cineva este silit să facă față unei situații dificile cu posibilități (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ◊ Vorbă grea = insultă, jignire. IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toată greutatea. S-a lăsat greu. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutății, cantității). Cântărește greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu trudă; anevoie. Muncește greu. ◊ Expr. A-i fi greu (să)... = a simți dificultatea inițierii unei acțiuni. A-i veni (cuiva) greu (să...) = a-i fi neplăcut (să...), a-i displăcea; a se jena (să...). A-i fi greu (de cineva sau de ceva) = a) a-i fi silă, a fi sătul (de cineva sau de ceva); b) a se rușina (de cineva sau de ceva). A-i fi (sau a o duce) greu = a trăi în lipsuri materiale, a avea o situație materială precară. ♦ Încet (și neplăcut). Orele trec greu. 3. Rău, grav, tare. E greu bolnavă. ◊ Expr. A ofta (sau a suspina) greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.). A plăti greu = a) a plăti scump, cu mari sacrificii; b) a nu plăti la timp. V. S. n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificilă; impas. ◊ Loc. adv. Din greu = a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultăți; b) adânc, profund. La greu = când este vorba de o treabă anevoioasă. A greu = cu neplăcere. ◊ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv. A da de greu = a întâmpina greutăți. 2. Povară, sarcină; p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificilă a unei munci, a unei situații etc. 3. Partea mai numeroasă dintr-un ansamblu de elemente; gros. Greul armatei. – Lat. grevis (= gravis).

HÂRTIE, hârtii, s. f. 1. Produs industrial special pentru scris, tipărit, desenat, împachetat etc., fabricat din substanțe organice vegetale și materiale de încleiere și de colorare, în formă de foi subțiri și întinse. ◊ Expr. A pune (sau a așterne) ceva pe hârtie = a scrie, a redacta ceva. 2. Foaie de hârtie (1) (scrisă sau tipărită). 3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial. 4. Ban de hârtie (1), bancnotă. Cinci hârtii de câte o sută. ◊ Hârtie de valoare = înscris care atestă participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui împrumut și care dă proprietarului sau posesorului său dreptul de a primi dividende sau de a încasa dobândă. Hârtie-monedă = bani de hârtie. 5. (Sport) Categorie de greutate în box, la juniori, între 45 și 48 kg. – Din sl. chartija.

HIDROCULTURĂ s. f. Cultură a plantelor (industriale) prin menținerea rădăcinilor în soluții nutritive sau în apă, renunțându-se la folosirea pământului; hidroponică. – Din fr. hydroculture, germ. Hydrokultur.

INDUSTRIAL, -Ă, industriali, -e, adj. Care ține de industrie sau se bazează pe industrie, care este produs de (sau în) industrie; cu o industrie dezvoltată. ◊ Chimie industrială = ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației. Plante industriale = grup de plante agricole cultivate în vederea prelucrării lor. [Pr.: -tri-al] – Din fr. industriel.

INDUSTRIALIZA, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

INDUSTRIALIZARE, industrializări, s. f. Acțiunea de a industrializa și rezultatul ei; proces de transformare a unei țări agrare într-o țară industrială dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate. ♦ Prelucrare industrială a unor materii prime, transformarea lor în produse industriale. ♦ Aplicarea unor metode, procedee (tehnice, organizatorice etc.) specific industriale în alte ramuri. [Pr.: -tri-a-] – V. industrializa.

INDUSTRIAȘ, industriași, s. m. Proprietar, conducător al unei întreprinderi industriale; fabricant, industrios. ♦ (Înv.) Meseriaș, meșteșugar. [Pr.: -tri-aș] – Industrie + suf. -aș.^[1]

INVESTIȚIE, investiții, s. f. 1. Plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obținerii de profituri; (concr.) capitalul plasat. 2. Alocare (de către stat) a unei sume și a altor mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru lărgirea, reutilarea și modernizarea celor existente; (concr.) suma alocată, fondurile alocate. [Var.: investițiune s. f.] – Din germ. Investion, rus. investițiia.

IRIMIC s. n. Produs intermediar rezultat din măcinarea industrială a grâului, folosit ca făină furajeră. – Din tc. irmik.

KITSCH, kitschuri, s. n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. ◊ Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate și valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch.

MACAROANĂ, macaroane, s. f. (Mai ales la pl.) Pastă făinoasă de fabricație industrială, în formă de tuburi lungi și subțiri (goale pe dinăuntru). – Din ngr. makarónia. Cf. it. maccherone.

MUFLĂ, mufle, s. f. 1. Cameră a unui cuptor industrial sau de laborator, cu pereții refractari, în care materialul supus încălzirii nu vine în contact direct cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. Dispozitiv construit din mai mulți scripeți, folosit pentru ridicarea greutăților mari. – Din fr. moufle.

UMEZITOR, umezitoare, s. n. 1. Aparat de umezit hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricație. 2. (În sintagma) Umezitor de aer = aparat care pulverizează apă și umezește aerul adus prin conducte din exterior la o instalație industrială, unde este nevoie de aer condiționat cu un anumit grad de umiditate. – Umezi + suf. -tor.

UMIDIFICARE, umidificări, s. f. Producere și întreținere, prin mijloace artificiale, a umidității aerului într-o instalație (industrială). – După fr. humidification.

USCĂTORIE, uscătorii, s. f. Instalație specială pentru uscatul unor produse agricole, industriale, casnice etc.; local, încăpere în care se află o asemenea instalație. ♦ Spec. Încăpere (special amenajată) pentru uscatul rufelor. – Uscător + suf. -ie.

UȘOR², -OARĂ, (I, II) ușori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mică, care cântărește puțin, care exercită o presiune redusă asupra suprafeței pe care stă. ◊ Industrie ușoară = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum și articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie ușoară = categorie la box, lupte și haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 și 61 kg. ◊ Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă rostită la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) să se odihnească în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifică redusă. ♦ Care nu poartă sau nu conține greutăți. ◊ Expr. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fi) îmbrăcat ușor = (a fi) îmbrăcat cu haine subțiri. ♦ (Despre trupe) Care poartă armament puțin, putându-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digeră cu ușurință, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingaș, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pământul; p. ext. fără zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) făcut printr-o apăsare slabă sau de un corp cu greutate redusă. 5. Mic, puțin, redus (ca volum, amploare, consistență, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezești cu ușurință la cea mai mică gălăgie; p. ext. liniștit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin³, dulce. ♦ (Despre țesături; p. anal. despre aburi, ceață) Rar, subțire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligații materiale) care nu împovărează; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viață, trai) Fără griji; comod, bun. ◊ (Reg.; substantivat; în expr.) Mai cu ușorul = mai bine, mai fără griji. 2. Care nu prezintă dificultăți, care este lesne de înțeles sau de realizat; simplu. ◊ Muzică ușoară = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legată de preocupările, sentimentele, aspirațiile oamenilor. ◊ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu ușorul = lesne, comod, fără pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ◊ Moravuri ușoare = purtări, practici imorale. ♦ Fără importanță; neînsemnat. III. Adv. 1. Încet, domol, lin³; fără zgomot. 2. Cu ușurință, fără efort; lesne, comod. 3. Fără seriozitate; în mod superficial, ușuratic. ◊ Expr. A lua ușor sau a trece ușor peste un lucru = a nu acorda importanța cuvenită unui lucru. 4. Puțin. [Var.: (înv. și reg.) ușure adj., adv.] – Din [mai] iușor (înv. „ușor²” < lat. levis + suf. -ușor).

UZINĂ, uzine, s. f. 1. Întreprindere industrială de mari proporții în care se produc utilaje, semifabricate sau materii prime pentru alte industrii. 2. Instalație producătoare de energie electrică, termică sau de alimentare cu apă a unei așezări, a unei zone, a unei locuințe. (În sintagma) Uzina verde = natura, vegetația privite ca sursă de energie și hrană. – Din fr. usine.

ECARISAJ s. n. 1. Operație de tratare și de prelucrare a cadavrelor de animale și a resturilor de la abatoare în vederea transformării lor în produse furajere sau industriale (făină de oase, de sânge, clei etc.) ♦ Întreprindere care execută această operație. ♦ Operație de strângere a cadavrelor de animale. 2. Acțiune de stârpire a câinilor vagabonzi. – Din fr. équarrissage.

MANUFACTURĂ, manufacturi, s. f. 1. Formă de producție premergătoare marii industrii, caracterizată prin predominarea muncii manuale, prin diviziunea amănunțită a muncii în cadrul atelierului și prin reunirea muncitorilor și a meșterilor în ateliere sub conducerea patronului. 2. Întreprindere industrială în care predomină munca manuală, în care un rol important îl au abilitatea și talentul lucrătorului și care este destinată în special producerii unor bunuri de larg consum. Manufacturi de porțelan. 3. Produse ale industriei textile; țesături. Magazin de manufactură. – Din fr. manufacture. Cf. germ. Manufaktur.

ANTREPRIZĂ, antreprize, s. f. Întreprindere care execută lucrări industriale, comerciale, de construcții etc.; lucrarea propriu-zisă. ◊ Expr. A da în antrepriză = a da o lucrare spre executare unei întreprinderi sau unui antreprenor. A lua în antrepriză = a lua conducerea unei lucrări. – Din fr. entreprise.

MARCATOR, -OARE, marcatori, -oare, subst. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța sau răsadul. 2. S. m. și f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

METALURGIE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proprietăților fizice și chimice ale metalelor (și aliajelor lor), precum și cu studiul proceselor fizice și chimice care se produc la obținerea și la prepararea lor. 2. Tehnica extragerii și prelucrării în semifabricate a metalelor (industriale). ♦ Întreprindere sau secție într-o întreprindere în care se elaborează și se prelucrează metale. – Din fr. métallurgie.

MAȘINISM s. n. 1. Utilizare pe scară largă a mașinilor (1) în procesele de producție. 2. Denumire pentru cel de-al treilea stadiu istoric de dezvoltare a industriei capitaliste, caracterizat prin trecerea de la manufactură la marea industrie mașinistă, realizată prin revoluția industrială. – Din fr. machinisme.

FABRICAȚIE, fabricații, s. f. Proces tehnologic de producere a mărfurilor într-o fabrică, într-o uzină etc.; producția unei asemenea unități industriale. – Din fr. fabrication, lat. fabricatio.

FIDEA s. f. Pastă făinoasă (industrială), în formă de fire lungi și subțiri (prezentate mai ales sub formă de gheme). – Din ngr. fidés.

FILATURĂ, filaturi, s. f. Ramură industrială care se ocupă cu transformarea fibrelor textile în fire; torcătorie; întreprindere în care se desfășoară această transformare. – Din fr. filature.

ORAȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare omenească cu dimensiuni variabile și dotări industriale, având de obicei funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine orășenești, croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város.

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deuterică = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.^[1]

RAFINĂRIE, rafinării, s. f. Instalație sau întreprindere în care se face rafinarea unor produse; (p. spec.) unitate industrială în care se prelucrează țițeiul. – Din fr. raffinerie, germ. Raffinerie.

SINTETIC, -Ă, sintetici, -ce, adj. 1. Care ține de sinteză, privitor la sinteză; obținut prin sinteză. ◊ Spirit sintetic = spirit care operează mai mult prin sinteză decât prin analiză, care face ușor sinteza lucrurilor. Limbă sintetică = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă, de obicei, prin adăugarea de afixe la tema cuvintelor. 2. (Despre produse chimice sau industriale) Fabricat pe cale artificială (din două sau din mai multe elemente). – Din fr. synthétique.

SMOG s. n. Ceață deasă, amestecată cu fum și cu praf industrial, formată în regiunile industrializate sau în marile orașe, cu efecte dăunătoare asupra sănătății populației. – Din engl. smog.

TERMIFICARE, termificări, s. f. Sistem de alimentare centralizată cu căldură a unor clădiri, întreprinderi industriale sau a unui oraș printr-o rețea de distribuție specială de la un centru în care se produc concomitent energia electrică și cea termică. [Var.: termoficare s. f.] – V. termifica.

ATELIER, ateliere, s. n. 1. Local înzestrat cu uneltele sau mașinile necesare, în care se desfășoară o muncă meșteșugărească sau industrială organizată. ♦ Parte dintr-o întreprindere industrială în care se execută aceeași operație sau același produs. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucrează într-un atelier (1). 2. Încăpere sau grup de încăperi în care își desfășoară activitatea un pictor sau un sculptor. ♦ Artiștii, elevii sau studenții care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru într-un atelier (2). [Pr.: -li-er] – Din fr. atelier.

ANILINĂ s. f. Substanță chimică ce se prezintă ca un lichid uleios, obținută prin distilarea indigoului sau, industrial, prin reducerea nitrobenzenului, și care este utilizată în industria coloranților, medicamentelor etc.; aminobenzen, fenilamină. – Din fr. aniline, germ. Anilin.

ANONIM, -Ă, anonimi, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu nume necunoscut, (persoană) care-și tăinuiește numele. 2. Adj. (despre un text, o operă) Al cărui autor nu este cunoscut. 3. S. f. Scrisoare nesemnată. 4. Adj. Fig. Care rămâne neștiut, necunoscut; fără personalitate. ♦ Societate (anonimă) pe acțiuni = întreprindere industrială, comercială sau financiară capitalistă, formată prin asocierea capitalului mai multor acționari. – Din fr. anonyme, lat. anonymus.

PETROLIER, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care ține de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalații, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucrează petrolul (1), privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului. ♦ Tren (sau vas, tanc) petrolier (și substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care servește la transportat petrol. [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.

PIEPTĂNĂTORIE, pieptănătorii, s. f. (Secție într-o) întreprindere industrială de filare în care fibrele textile sunt supuse, în cursul procesului tehnologic, operației de pieptănare. – Pieptănător + suf. -ie.

PIEPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă confecționat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinți mărunți, care servește la pieptănat¹ părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă cu dinți metalici, folosită în industria casnică la pieptănatul¹ fibrelor textile; pieptănuși; p. ext. element al mașinii industriale de pieptănat fibrele textile. 3. P. anal. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau părți componente ale acestora, care seamănă, ca formă sau ca întrebuințare, cu un pieptene (1, 2). [Var.: piepten s. m.] – Lat. pecten.

PIROSTAT, pirostate, s. n. Aparat de supraveghere și de control al temperaturii și al arderii dintr-un focar de cazan sau de cuptor industrial. – Din fr. pyrostat.

CIRCUIT, circuite, s. n. 1. Ansamblu de fire și dispozitive bune conducătoare de electricitate care, împreună cu sursa curentului, formează un traseu închis pentru trecerea unui curent. ◊ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legătură și unele componente sunt realizate sub formă de benzi înguste sau suprafețe conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Mișcare a capitalului industrial sau a fondurilor unei întreprinderi în sfera producției și a circulației (de la forma bănească la forma productivă, apoi la forma marfă și din nou la forma bănească). ♦ Mișcare a mărfurilor. ♦ Proces de transformare și de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanță de străbătut pe un traseu mai mult sau mai puțin circular, stabilit dinainte, pentru o probă sportivă; drum, distanță parcursă de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit și cu întoarcerea la punctul de plecare). ◊ Circuitul apei în natură = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporație, de nori, de precipitații, de formare a apelor de suprafață și subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus.

POLIETILENĂ s. f. Material plastic obținut prin polimerizarea etilenei, întrebuințat la fabricarea materialelor izolante și a unor obiecte de uz casnic sau industrial. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyéthylène.

FURNAL, furnale, s. n. 1. Cuptor înalt în formă de turn, folosit pentru obținerea fontei brute prin topirea minereurilor de fier amestecate cu cărbune și cu alte materiale, cu ajutorul combustibililor și fondanților; instalație industrială prevăzută cu un astfel de cuptor. 2. Încărcătură de exploziv introdusă în stânca, zidăria etc. care urmează să fie aruncate în aer. – Cf. fr. fourneau.

POLUA, poluez, vb. I. Tranz. A face ca aerul, apa, mediul de viață să devină nocive din cauza materiilor chimice reziduale, a deșeurilor industriale, a gazelor de eșapament etc.; a vicia; a infecta. ♦ Refl. (Despre aer, ape, mediul de viață) A deveni nociv, a se vicia. [Pr.: -lu-a] – Din fr. polluer.

POLUAT, -Ă, poluați, -te, adj. (Despre aer, ape, mediul de viață) Care a devenit nociv prin infectare cu materii chimice reziduale, cu deșeuri industriale, cu gaze de eșapament etc. [Pr.: -lu-at] – V. polua.

PORȚELAN, (2) porțelanuri, s. n. 1. Material ceramic alb și translucid obținut prin arderea la temperaturi înalte a unei paste de cuarț, de caolin și de feldspat împreună cu adaosuri de alți componenți, folosit la fabricarea vaselor industriale sau de laborator, a izolatoarelor electrice, a vaselor de uz casnic sau a unor obiecte decorative. 2. Obiect făcut din porțelan (1). [Var.: (rar) porcelan s. n.] – Din germ. Porzellan.

PORUMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus.

VOPSITORIE, (2) vopsitorii, s. f. 1. Meseria vopsitorului. 2. Atelier sau secție industrială în care se execută vopsirea produselor sau materialelor; boiangerie. – Vopsitor + suf. -ie.

PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic și rotund, asemănător cu o înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziții sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Două puncte = semn de punctuație constând din două puncte (I 1) așezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constând dintr-un punct (I 1) așezat deasupra unei virgule, folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) așezate în linie orizontală, folosit pentru a arăta o întrerupere în șirul gândirii, al acțiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esențial într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! 2. Semn convențional în formă de punct (I 1), care indică pe o hartă așezările omenești, care marchează zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale spre a-i prelungi durata cu încă o jumătate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematică, indicând efectuarea unei înmulțiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croșeta; model de cusătură, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza depărtării. ♦ Pată mică, rotundă, detașată pe un fond de altă culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. II. 1. Figură geometrică plană fără nici o dimensiune (reprezentată prin partea comună a două linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafață, în spațiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, șantiere etc. 2. Valoare a unei mărimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinată în cadrul unei acțiuni, al unei discuții, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleacă cineva; b) începutul unei lucrări, al unei acțiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregătit să... Punct de vedere = aspectul sub care cineva privește o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privința..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amănunțit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face să funcționeze în condițiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nici un amănunt; a restabili adevărul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. A pune pe cineva la punct = a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu, a da cuiva o lecție de bună-cuviință. 2. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. ◊ Loc. adv. Până la un (sau la acest) punct = până la o anumită limită sau etapă; într-o anumită măsură. ◊ Expr. Până la ce punct = în ce măsură, până unde... Punct mort = situație fără ieșire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. ♦ Unitate de măsură pentru indicarea situației participanților la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat; b) fig. fără a avea pregătirea corespunzătoare funcției pe care o ocupă. – Din lat. punctum (cu unele sensuri după fr. point).

PREMIER, -Ă, premieri, -e, s. m., s. f. I. 1. S. m. Prim-ministru. 2. S. f. Femeie care supraveghează sau execută probele într-un atelier de croitorie, de lenjerie sau într-o casă de mode. II. S. f. Prima reprezentație a unei piese de teatru, a unei opere, a unui film; p. ext. inaugurare a unei activități. Premieră industrială. [Pr.: -mi-er] – Din fr. premier.

ȘANTIER, șantiere, s. n. Loc pe care se construiește (sau se repară) o clădire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o șosea etc., împreună cu materialele și instalațiile necesare desfășurării acestei activități. ◊ Șantier naval = întreprindere industrială specializată în construirea și repararea navelor, situată pe malul unei ape navigabile. ♦ P. anal. Proces în plină desfășurare de creare a unei opere literare, artistice sau științifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.

OALĂ, oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.

OPERAȚIONAL, -Ă, operaționali, -e, adj. Referitor la operații (militare). ◊ Cercetare operațională = tehnica analizei unei probleme administrative, comerciale, industriale sau logice prin metoda matematică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. opérationnel.

FABRICĂ, fabrici, s. f. Întreprindere industrială care folosește un sistem de mașini și de instalații tehnice în vederea executării operațiilor de transformare a materiei prime în produse finite, în serie și în cantități mari. ◊ Expr. (Fam.) A lua (pe cineva) în fabrică = a certa, a reproșa, a cere socoteală (cuiva); a bate (pe cineva). A intra în fabrica cuiva = a fi certat de cineva, a i se reproșa, a i se cere socoteală; a fi bătut de cineva. [Pl. și: (pop.) făbrici] – Din fr. fabrique, rus. fabrika, germ. Fabrik.

FALIMENTAR, -Ă, falimentari, -e, adj. (Despre o întreprindere comercială, industrială etc.) Care se află în stare de faliment; insolvabil. ◊ Fig. Care se află într-o situație dezastruoasă, care a suferit un eșec total. – Faliment + suf. -ar.

ORDINATOR, ordinatoare, s. n. Calculator numeric universal, compus dintr-un număr variabil de unități specializate și comandate de același program înregistrat, care permite efectuarea unor operații aritmetice și logice fără intervenția omului în timpul lucrului și rezolvă probleme de calcul științific, de gestiune a întreprinderilor comerciale sau industriale etc. ◊ Ordinator familial = computer familial. – Din fr. ordinateur.

FIERBĂTOR, (1) fierbători, s. m., (2) fierbătoare, s. n. 1. S. m. Muncitor industrial care execută operațiile de fierbere în cadrul extragerii sau prelucrării unor materii prime. 2. S. n. (Tehn.) Aparat care servește la fierberea unor lichide; plonjor. – Fierbe + suf. -ător.

OȚELĂRIE², oțelării, s. f. Întreprindere industrială sau secție într-o uzină metalurgică, unde se elaborează șarjele de oțel. – Oțel + suf. -ărie.

OXOSINTEZĂ, oxosinteze, s. f. Procedeu industrial de obținere a aldehidelor prin tratarea olefinelor cu un amestec de hidrogen și carbon în prezența unui catalizator pe bază de cobalt. – Din fr. oxosynthèse.

EPURARE, epurări, s. f. Acțiunea de a epura; epurație, curățire, purificare. ◊ Epurarea apei = operație de îndepărtare din apele potabile, industriale, de canal etc. a substanțelor care le fac improprii anumitor întrebuințări. – V. epura.

ORZ, (1) s. m., (2, 3) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. pl. Specii de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum.

REFRACTAR, -Ă, refractari, -e, adj. 1. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-și schimba structura, compoziția și caracterele. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistentă la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre oameni, caractere etc.) Care se împotrivește la ceva, care opune rezistență față de ceva, care nu este receptiv la ceva. – Din fr. réfractaire, lat. refractarius.

FLUIDIZARE, fluidizări, s. f. Acțiunea de a fluidiza și rezultatul ei; procedeu industrial de trecere forțată a unui fluid printr-un strat de pulbere cu o viteză convenabilă pentru a aduce sistemul solid-fluid într-o stare pseudolichidă cu proprietăți asemănătoare lichidelor. [Pr.: flu-i-] – V. fluidiza.

FURAJ, furaje, s. n. Produs de origine vegetală, animală sau minerală, folosit pentru hrana vitelor; nutreț, masă verde. ◊ Furaje combinate = nutrețuri complexe obținute pe cale industrială, prin amestecarea diferitelor leguminoase, concentrate, reziduuri industriale, săruri minerale etc., prezentate sub formă de uruială și de granule. – Din fr. fourrage.

FURAJER, -Ă, furajeri, -e, adj. (Despre semințe, plante sau unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuințează ca hrană pentru vite. ◊ Plante furajere = grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. – Din fr. fourrager.

LEȘIE s. f. Soluție alcalină (folosită la spălatul rufelor, în diverse procese industriale etc.) obținută prin dizolvarea în apă a sodei sau a hidroxidului de potasiu sau prin fierbere cu apă a cenușii de lemn. – Lat. lixiva.

LEVIATAN, leviatane, s. n. (Text.) Agregat pentru spălarea industrială a lânii. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. léviathan.

METALURGIST, -Ă, metalurgiști, -ste, s. m. și f. Persoană calificată în prelucrarea industrială a metalelor; specialist în metalurgie; metalurg. – Din fr. métallurgiste.

MINEREU, minereuri, s. n. Acumulare de unul sau mai multe minerale din care se pot extrage, pe scară industrială, unul sau mai multe metale sau combinații ale acestora. – Din fr. minerai.

MORĂRIT s. n. 1. Meseria morarului; morărie. 2. Operație de măcinare a cerealelor (sau a altor materiale). ♦ Ramură industrială care se ocupă cu prelucrarea prin zdrobire și mărunțire a boabelor de cereale, producând făină, crupe, griș, orez decorticat etc. 3. Impozit care se plătea odinioară în țările românești pe mori. – V. morări.

EXTRACTIV, -Ă, extractivi, -e, adj. Care servește la extragerea unor substanțe utile. ◊ Industrie extractivă = totalitatea ramurilor industriale în cadrul cărora se extrag din natură minereuri, cărbuni, țiței etc. – Din fr. extractif.

ELECTROPATOLOGIE s. f. (Med.) Studiu al leziunilor și bolilor provocate de electricitatea industrială și de cea atmosferică. – Din fr. électropathologie.

CONTRAMAISTRU, contramaiștri, s. m. 1. Muncitor calificat care supraveghează și dirijează un sector dintr-o întreprindere industrială. 2. (În vechea organizare a armatei) Grad în corpul subofițerilor de marină; persoană care avea acest grad. – Contra¹- + maistru (după fr. contremaître).

DISTILERIE, distilerii, s. f. Instalație industrială pentru distilare; întreprindere care posedă asemenea instalații. – Din fr. distillerie.

DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DURITATE, durități, s. f. 1. Calitatea, însușirea de a fi dur¹ (1), proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistență la zgâriere, străpungere, deformare. 2. Proprietatea unei ape de a conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 3. (Atitudine, gest, vorbă plină de) asprime, severitate, violență, cruzime. – Din fr. dureté, lat. duritas, -atis.

DROJDIE, drojdii, s. f. 1. Substanță depusă dintr-un lichid pe fundul unui vas. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) pe drojdie (sau pe drojdii) = a fi la capătul resurselor materiale, a nu mai avea aproape nici un ban. ♦ Zaț de cafea. 2. (În sintagma) Rachiu de drojdie (și eliptic) = rachiu făcut din drojdie (1) de vin. 3. Fig. Rămășiță, reminiscență, urmă. 4. Fig. (La sg., cu sens colectiv; peior.) Elemente declasate, corupte ale unei societăți; pleavă, gunoi. 5. Nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și de obicei produc fermentația alcoolică în materii zaharoase. ♦ Preparat industrial făcut din una dintre aceste ciuperci (a berii), întrebuințat ca ferment pentru dospirea aluatului. – Din sl. droždijen.

SCHELĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime; eșafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de țiței. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (Înv. și reg.) Târg; piață de mărfuri. – Din scr. skela, bg. skelja.

TERMOTEHNICĂ s. f. 1. Ramură a tehnicii care studiază utilizarea căldurii în scopuri industriale sau casnice. 2. Ramură a fizicii care cuprinde problemele de căldură și termodinamică. – Din fr. thermotechnique, germ. Thermotechnik.

TĂBĂCĂRIE, (2) tăbăcării, s. f. 1. Meseria tăbăcarului. 2. Atelierul tăbăcarului sau secție industrială în care se argăsesc pieile. – Tăbăcar + suf. -ie.

TOPITORIE, topitorii, s. f. Instalație pentru topirea unor materiale. ♦ Unitate industrială în care, din tulpinile de in, de cânepă etc., se separă, prin topire, fibrele textile liberiene și se prelucrează pentru obținerea fuiorului. – Topitor + suf. -ie.

TRATAMENT, tratamente, s. n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare față de cineva. 2. Îngrijire medicală; ansamblu de mijloace igienice, dietetice, medicamentoase, balneare, climaterice etc. cu care se tratează o boală; spec. mod, metodă, mijloc terapeutic folosit în combaterea bolilor. 3. Ansamblul operațiilor tehnice, fizice, chimice, biologice etc. executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obține modificări de calitate, de formă, de structură etc. în scop industrial, economic sau științific. 4. (Fon.) Evoluție, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement.

TRESTIE, trestii, s. f. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigidă; a) plantă erbacee care crește până la 4 sau 5 m înălțime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albăstrui și cu flori verzi-gălbui, pătate cu violet, dispuse în spice, a cărei tulpină se întrebuințează la împletituri, îngrădituri etc. (Arundo donax); b) stuf. ◊ Trestie de câmp(uri) (sau mică, noduroasă) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și puternică, cu frunze lungi și înguste, cu inflorescența un panicul, cultivată în țările calde ca plantă industrială, pentru fabricarea zahărului (Saccharum officinarum). ◊ Compus: trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĩstĩ. corectat(ă)

RECONVERSIUNE, reconversiuni, s. f. Schimbare în proporție de masă a obiectului activității unor întreprinderi sau a unor ramuri industriale ca urmare a trecerii lor de la producția de război la producția de pace. [Pr.: -si-u-] – Din fr. reconversion.

RECONVERTIT, -Ă, reconvertiți, -te, adj. (Despre întreprinderi, ramuri industriale) Care a suferit o reconversiune. – V. reconverti.

RECUPERATOR, recuperatoare, s. n. 1. Parte dintr-un sistem tehnic care servește la recuperarea totală sau parțială a energiei răspândite într-o instalație, a resturilor sau a deșeurilor de materiale. 2. Preîncălzitor de aer pentru cuptoare industriale. – Din fr. récupérateur.

REACTOR, reactoare, s. n. 1. Aparat propulsor cu o cameră de ardere la care propulsia se realizează prin interacțiunea mecanică dintre gazele rezultate din acțiunea arderii unui combustibil în această cameră și pereții recipientului prin care se evacuează aceste gaze. 2. (În sintagma) Reactor nuclear = instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele, printr-o reacție în lanț controlată, cu scopul de a permite utilizarea energiei degajate. 3. Aparat industrial sau de laborator în care se produce o reacție chimică. 4. Bobină electrică sau condensator electric folosite ca sisteme fizice care prezintă în principiu reactanța într-un circuit electric; bobină cu reactanță. [Pr.: re-ac-] – Din fr. réacteur.

COMASA, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, unități agricole, unități industriale, unități comerciale, instituții etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.

REGISTRU, registre, s. n. 1. Condică, caiet, sistem de fișe etc. în care se înregistrează diferite date și acte cu caracter administrativ, comercial etc. ◊ Registru de bord = jurnal de bord pe o navă. Registru de casă = condică ce se ține obligatoriu de către fiecare casierie și în care se înscriu zilnic, în ordine cronologică, încasările și plățile făcute de aceasta. Registru de stare civilă = condică în care sunt trecute acte de stare civilă privitoare la naștere, căsătorie, deces etc. 2. Sertar sau clapă de oțel, de fontă, de material ceramic etc., care servește la reglarea tirajului sau la închiderea canalelor de fum de la căldările de abur sau de la cuptoarele industriale. 3. (Arhit.) Suprafață cuprinsă între două profiluri orizontale care se întind pe toată lungimea unei fațade. ♦ Fiecare dintre zonele în care este împărțită o suprafață decorativă. 4. Ansamblul semnelor de reper care indică suprapunerea exactă a tiparului pe ambele fețe ale hârtiei. 5. (În sintagma) Registrul navelor = instituție de stat sau particulară organizată în scopul stabilirii normelor tehnice de construcție, de recepție și de exploatare a navelor comerciale. 6. Dispozitiv utilizat în centralele telefonice automate la înregistrarea automată a numărului telefonului chemat. 7. Întinderea scării muzicale a unui instrument sau a unei voci, cuprinsă între nota cea mai de jos și nota cea mai de sus pe care le poate emite instrumentul sau vocea respectivă, fără schimbarea timbrului. ♦ (Concr.) Grupul tuburilor sau butoanelor de același timbru ale unui instrument muzical. 8. (Inform.) Dispozitiv folosit în calculatoarele electronice, destinat păstrării temporare a informației. – Din fr. régistre, it. registro, germ. Register.

REVOLUȚIE, revoluții, s. f. I. 1. (Fil.) Ansamblul transformărilor calitative profunde care cuprind fie un sistem în întregime, fie unul sau mai multe subsisteme ale acestuia. 2. Schimbare bruscă și de obicei violentă a structurilor sociale, economice și politice ale unui regim dat. 3. (Pop.) Răscoală, revoltă. 4. Fig. Schimbare, transformare radicală într-un anumit domeniu. ◊ Revoluție industrială = procesul înlocuirii radicale a producției manufacturiere (manuale) cu producția bazată pe mașini. II. 1. Mișcare periodică continuă a unui corp având ca traiectorie o curbă închisă. ◊ Perioadă de revoluție = timpul necesar unui corp (ceresc) pentru a parcurge întreaga sa orbită. 2. (Geom.) Mișcare de rotație a unui corp în jurul unei drepte fixe. ♦ (Mec.) Rotație completă a unei roți în jurul osiei sale. [Var.: (înv.) revoluțiune s. f.] – Din fr. révolution, lat. revolutio, -onis, germ. Revolution.

COMBINAT¹, combinate, s. n. Mare complex productiv care reunește mai multe întreprinderi industriale și în care uneori produsele uneia din întreprinderi servesc celorlalte ca materie primă, semifabricată sau auxiliară. ♦ Combinat sportiv = reunire a mai multor terenuri și săli de gimnastică, unde se practică diferite sporturi. – Din rus. kombinat, fr. combinat.

DERIVAT, -Ă, derivați, -te, adj., (II 1) derivați, s. m., (II 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care derivă (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. ♦ (Despre vehicule) Abătut de pe o cale de comunicație pe alta. ♦ (Despre căi de comunicație, canale) Abătut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanță preparată din alta și care de obicei păstrează structura de bază a substanței din care provine. 2. S. n. Produs industrial extras dintr-o materie primă. 3. S. n. Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 4. S. n. Lucru care rezultă, derivă (1) din altul. – V. deriva.

DENATURAT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimente firești. ♦ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor care caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. 2. Prezentat altfel decât este în realitate; falsificat, alterat. 3. (În sintagma) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. – V. denatura. Cf. fr. dénaturé.

ROTAȚIE, rotații, s. f. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau al unei axe, în cursul căreia fiecare punct al corpului care se mișcă rămâne la distanță constantă de punctul fix sau de axa respectivă. ♦ Mișcare de rotire a unui corp ceresc în jurul axei sale sau în jurul altui corp ceresc. ◊ Perioadă de rotație = interval de timp în care un corp ceresc execută o rotație completă în jurul axei sale. 2. Schimb alternativ de persoane sau de echipe efectuat în cursul unei activități pentru a asigura continuitatea muncii. ◊ Loc. adv. Prin rotație = cu schimbul, revenind pe rând. 3. Alternare sau succesiune metodică a culturilor agricole în timp, pe același teren, în cadrul unui asolament, stabilite în funcție de caracteristicile plantelor agricole, pentru a obține recolte mari și a menține fertilitatea solului. 4. (În sintagma) Rotația capitalului = circuitul capitalului industrial, privit ca un proces care se repetă periodic. Rotația mijloacelor circulante = proces de schimbare succesivă, neîntreruptă a formelor funcționale pe care le îmbracă mijloacele circulante în trecerea lor din sfera circulației. – Din fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation.

SCAMĂ, scame, s. f. 1. Fir subțire și scurt, destrămat dintr-o țesătură (de bumbac, de lână sau de mătase). ♦ (Cu sens colectiv) Fibre textile foarte scurte și subțiri, rezultate în cursul proceselor tehnologice din filaturi, întrebuințate în scopuri industriale (ca straturi termoizolatoare, la fabricarea vatei medicinale etc.) 2. (Înv.; cu sens colectiv) Fire destrămate dintr-o pânză uzată, scămoșate și întrebuințate la pansamente, în loc de vată sau tifon. 3. (La pl.) Puf al unor plante. – Et. nec. Cf. lat. squama.

DEPARAZITARE, deparazitări, s. f. 1. Acțiunea de a deparazita și rezultatul ei; distrugere a paraziților; despăduchere. 2. (Tehn.; în sintagma) Deparazitare radioelectrică = combatere a perturbațiilor radioelectrice produse de instalațiile tehnice (paraziți industriali) prin acționarea directă asupra surselor care le provoacă. – V. deparazita.

SEMIARTIZANAT, semiartizanate, s. n. Sistem de muncă industrială bazat în proporție de cincizeci la sută pe meseriași. [Pr. -mi-ar-] – Semi- + artizanat.

SEMIINDUSTRIALIZA, semiindustrializez, vb. I. Tranz. A transforma parțial în produs industrial. [Pr.: -stri-a-] – Semi- + industrializa.

SPRINKLER, sprinklere, s. n. Instalație pentru stingerea incendiilor în hale industriale. – Din fr., engl. sprinkler.

STABILIMENT, stabilimente, s. n. (Ieșit din uz) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento.

STANIOL, stanioluri, s. n. Foaie subțire de staniu sau de plumb ori de aluminiu, folosită la împachetarea unor alimente sau produse industriale, în scopul unei bune conservări. [Pr.: -ni-ol] – Din germ. Stanniol.

SOCIETATE, societăți, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relații între oameni istoricește determinate, bazate pe relații economice și de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziție socială, situație materială etc.). 2. Asociație de persoane constituită într-un anumit scop (științific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerț) Asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, în vederea obținerii unor beneficii comune. ◊ Societate în nume colectiv = asociație între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital și contribuție în muncă și răspunzând solidar și nelimitat la obligațiile pe care și le-au asumat. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărășie, companie. ◊ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.

COMPANIE¹, companii, s. f. 1. Tovărășie, însoțire. ◊ Damă (sau doamnă) de companie = persoană angajată să îngrijească de o persoană bătrână sau bolnavă sau ca să-i țină de urât. 2. Grup mic de persoane care-și petrec vremea împreună; societate. 3. Mare întreprindere constituită sub formă de societăți (industriale, comerciale, de transport). – Din fr. compagnie.

COMPLEX, -Ă, complecși, -xe, adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care îmbrățișează, care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale sau comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe inconștiente formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus.

CRACARE, cracări, s. f. Procedeu industrial de descompunere, la temperaturi și presiuni înalte, a unui compus organic în molecule mai simple, folosit mai ales în industria petrolieră; cracaj. – V. craca.

CRISTALIZOR, cristalizoare, s. n. Vas de laborator sau aparat industrial întrebuințat pentru cristalizarea substanțelor dintr-o soluție în vederea separării sau purificării substanțelor; cristalizator. – Din fr. cristallisoir.

CROMAJ s. n. Operație industrială constând din acoperirea metalelor cu un strat de crom, pentru a le face rezistente la coroziune și la uzură sau pentru a le da un aspect frumos; cromare. – Din fr. chromage.

CUPELAȚIE s. f. Procedeu industrial de extragere a aurului și argintului din minereurile bogate în plumb, constând în topirea minereului într-un curent puternic de aer și în separarea plumbului sub formă de zgură. – Din fr. coupellation.

COLOS s. 1. v. uriaș. 2. arătare, matahală, namilă, uriaș, (pop.) măgăoaie, (reg.) nămetenie, nătărală, (Mold.) bahahuie, (prin Transilv.) mamiță, (Olt.) sodom, (fam.) huidumă. (Un ~ cât toate zilele.) 3. (fig.) mamut, mastodont. (Un ~ industrial.)

DARAC s. (TEXT.) 1. dărăcitor, scărmănătoare. (reg.) pieptene, (Transilv. și Ban.) drâglu, (Transilv.) hecelă, huci. (~ pentru scărmănat lâna.) 2. cardă. (~ pentru pieptănarea industrială a lânii.)

DĂRĂCI vb. (TEXT.) 1. a pieptăna, a scărmăna, (Olt., Ban. și Transilv.) a drâgla, (Transilv.) a hecela. (~ lâna la darac.) 2. a carda. (A ~ industrial un material fibros.)

DĂRĂCIRE s. (TEXT.) 1. dărăcit, pieptănare, scărmănare. (~ lânei la darac.) 2. cardare. (~ industrială a lânei.)

DĂRĂCIT adj. (TEXT.) 1. pieptănat, scărmănat. (Lâna ~ la darac.) 2. cardat. (Lână ~ industrial.)

INDUSTRIAL s. v. fabricant, industriaș.

INDUSTRIAȘ s. fabricant, (înv.) industrial, industrios. (Un mare ~.)

ÎMPIEDICARE s. 1. poticneală, poticnire, (înv.) poticnitură. (~ calului în mers.) 2. poticnire. (~ la vorbă.) 3. înfrânare. (~ unui car, la vale.) 4. v. interzicere. 5. v. zădărnicire. 6. înfrânare, oprire, stăvilire. (~ avântului industrial.) 7. v. evitare. 8. v. anihilare.

MARCATOR s. (înv.) marcher. (~ de produse industriale.)

agroindustrial adj. → industrial

derivat (produs industrial, cuvânt) s. n., pl. derivate

industrial adj. m. (sil. -tri-al), pl. industriali; f. sg. industrială, pl. industriale

AGROINDUSTRIAL ~ă (~i, ~e) Care se referă la producția agricolă prelucrată industrial. /agro- + industrial

AUROLAC n. Produs industrial de culoare aurie, folosit în vopsitorie. /Denumire comercială

BENEFICIU ~i n. 1) Venit material sau spiritual; avantaj; câștig; folos; profit. * În ~ul cuiva în folosul cuiva. 2) Venit net realizat într-o întreprindere industrială sau comercială. * Sub ~ de inventar în mod provizoriu; sub rezerva unei verificări ulterioare. [Sil. -fi-ciu] /<lat. beneficium, fr. bénéfice

BRAD ~zi m. 1) Arbore conifer înalt, cu tulpina dreaptă, cu frunze persistente aciculare, cu semințe în formă de con și cu lemn moale, elastic, folosit în scopuri ornamentale și industriale. * ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasă. ~-roșu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele în patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricărui arbore cu frunze aciculare persistente și cu fruct în formă de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, tăiat și împodobit cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou. /Cuv. autoht.

BUMBAC m. 1) Plantă industrială din regiunile calde, cu flori mari galbene și cu fructe în formă de capsulă. 2) Puf extras din fructele acestei plante; vată. * A avea ~ în urechi a fi (sau a se preface) surd. 3) Fibră textilă, obținută din puful de pe semințele acestei plante, întrebuințată în industria textilă; ață. Urzeală de ~. ◊ ~ mercerizat bumbac care a fost tratat cu o soluție de sodă caustică pentru a-i da luciu și a-i mări rezistența. 4) Țesătură din aceste fibre, folosită pentru confecționarea hainelor, lenjeriei etc. /<sb. bumbak, bulg. bubak

BUMBĂCĂRIE ~i f. 1) Plantație de bumbac. 2) Ocupație de bumbăcar. 3) Întreprindere de prelucrare industrială a bumbacului. 4) Magazin (sau raion într-un magazin) unde se vând țesături sau obiecte de bumbac. [Art. bumbăcăria; G.-D. bumbăcăriei; Sil. -ri-e] /bumbac + suf. ~ărie

BURGHEZIE ~i f. 1) Clasă socială dominantă, care stăpânește principalele mijloace de producție, în societatea capitalistă. * Marea ~ pătură a clasei burghezilor, care stăpânește întreprinderile industriale mari și băncile. Mica ~ categorie socială intermediară între burghezie și proletariat, formată din micii producători și din comercianți. 2) înv. (în societatea feudală) Populație de la orașe; orășenime. [Art. burghezia; G.-D. burgheziei; Sil. -zi-e] /<it. borghesia

CAPITAL² ~uri n. 1) Ansamblu de bunuri posedate în bani sau în natură. 2) Totalitate a resurselor bănești investite într-o afacere. ~ industrial. 3) fig. Totalitate de bunuri intelectuale, spirituale sau morale. /<fr. capital

CAUCIUC ~uri n. 1) Produs industrial elastic și rezistent, obținut din latexul unor arbori tropicali sau fabricat pe cale sintetică, având diferite întrebuințări. ~ sintetic. 2) Anvelopă pentru roțile vehiculelor. [Sil. ca-u-ciuc] /<fr. caoutchouc, rus. kauciuk

CELULOID n. Produs industrial plastic, flexibil, ușor inflamabil, obținut din celuloză, care are diferite întrebuințări. [Sil. -lo-id] /<fr. celluloïd

A CHIMIZA ~ez tranz. 1) (sol, materiale industriale etc.) A supune prelucrării chimice. 2) (agricultura, industria) A înzestra cu mijloace chimice. /<fr. chimiser

CIRCUIT ~e n. 1) Mișcare pe un cerc închis cu revenire la punctul inițial ◊ ~ul capitalului mișcare a capitalului industrial în sfera producției (bani-marfă-bani). 2) Sistem de medii sau de conducte prin care circulă ceva (lichide, vapori, gaze, electricitate etc.). * ~ul apei în natură proces continuu de circulație a apei în diferitele ei stări. ~ electric ansamblu de fire, bune conducătoare de electricitate, care constituie un traseu închis pentru circulația unui curent. /<fr. circuit, lat. circuitus

COLOFONIU n. Produs care rămâne după înlăturarea terebentinei din rășina coniferelor și care are întrebuințare industrială; sacâz. [Sil. -fo-niu] /<ngr. kolofónion

A COMANDITA ~ez tranz. (fonduri) A pune la dispoziție prin comandită unei întreprinderi (comerciale, industriale etc.). /<fr. commanditer

COMPANIE ~i f. 1) Grup de persoane unite prin relații de prietenie. 2) Reuniune de persoane care își petrec timpul liber împreună; societate. 3) Întreprindere comercială sau industrială cu un statut propriu; societate. [Art. compania; G.-D. companiei; Sil. -ni-e] /<fr. compagnie, engl. company

COMPLEX² ~e n. 1) Unitate economică care reunește mai multe întreprinderi cu activitate de producție interdependentă; combinat. ◊ ~ agroindustrial unitate agricolă care se ocupă cu producerea și prelucrarea industrială a materiei prime. 2) Ansamblu de construcții reunite în funcție de utilitatea lor. ~ turistic. ~ sportiv. 3) Ansamblu de sentimente, de tendințe și de stări de spirit inconștiente, formate în copilărie, care condiționează comportamentul ulterior al unei persoane. ◊ A avea ~e a fi timid. Fără ~e care acționează în mod firesc; fără ezitare. ~ de inferioritate sentiment de neîncredere în forțele proprii. ~ul Edip atașament erotic față de un părinte de sex opus. /<fr. complexe, lat. complexus

CONCENTRAT ~e n. 1) Produs alimentar cu volum redus, având un procent ridicat de substanțe hrănitoare. 2) Produs industrial brut bogat în materii prime utile. 3) chim. Substanță obținută prin flotație. 4) Furaj de origine vegetală sau animală cu valoare nutritivă ridicată. /v. a concentra

CONSUM ~uri n. 1) Folosire a produselor naturale sau industriale. 2) Cantitate de materiale, alimente, materii prime, energie etc. consumate în procesul de satisfacere a necesităților umane sau economice. Mărfuri de larg ~. /v. a consuma

CONSUMAȚIE ~i f. 1) Proces de consumare a bunurilor naturale sau industriale. 2) Totalitate a alimentelor consumate de o persoană într-un local public. [Art. consumația; G.-D. consumației; Sil. -ți-e] /<fr. consommation, lat. consummatio, ~onis

CREMĂ ~e f. 1) Preparat culinar obținut printr-un amestec de lapte, ouă, zahăr, unt, vanilie și alte ingrediente, folosit ca desert sau la prepararea prăjiturilor. 2) Produs cosmetic obținut din grăsime, uleiuri și ingrediente; alifie. 3): ~ de ghete produs industrial pentru îngrijirea încălțămintei de piele. 4) fig. Partea mai bună, mai de valoare din ceva; frunte. /<fr. creme

CUPELAȚIE f. Procedeu industrial de separare a aurului și argintului din minereurile bogate în plumb, prin oxidarea acestuia. /<fr. coupellation

CUPTOR ~oare n. 1) Construcție pentru copt pâinea și alte produse de panificație. 2) Cantitate de pâine, de plăcinte etc. care se coc odată. 3) Parte de deasupra a acestei construcții, care se încălzește. ◊ A sta (sau a dormi) pe ~ a fugi de lucru; a lenevi. A aduce noră pe ~ a se însura. 4) Despărțitura de jos la mașina de gătit, în care se coc prăjituri sau alte preparate. 5) Instalație industrială pentru topirea metalului sau pentru alte operații tehnice. ◊ ~ de var instalație unde se arde piatra de var; varniță. 6) fig. Căldură mare și dogoritoare; caniculă. ◊ Luna lui ~ luna iulie. /<lat. coctorium

CUPTORAR ~i m. Muncitor la un cuptor industrial. /cuptor + suf. ~ar

DERIVAT¹ ~te n. 1) gram. Cuvânt format prin derivare de la alt cuvânt. 2) Produs industrial obținut dintr-o materie primă. /v. a deriva

ECARISAJ ~e n. 1) Strângerea și prelucrarea cadavrelor de animale și a resturilor de la abatoare în scopul transformării lor în produse industriale sau furajere. 2) Stârpire a câinilor vagabonzi. /<fr. équarrissage

EMISAR² ~e n. Bazin sau canal unde se colectează apele murdare, provenite de la întreprinderi industriale sau din centre populate. /<fr. émissaire, lat. emissarius

ENGINEERING [pr.: enginiring] n. Studiere a unui proiect industrial sub toate aspectele sale. /Cuv. engl.

FABRICĂ ~ci f. Întreprindere industrială care prelucrează materia primă transformând-o în produse finite. ~ de zahăr. ◊ A lua (pe cineva) în ~ lua pe cineva la rost. [G.-D. fabricii] /<fr. fabrique, germ. Fabrik

FIERBĂTOR² ~i m. Muncitor specializat în operații de fierbere (în procesele industriale). /a fierbe + suf. ~ător

FILATURĂ ~i f. Întreprindere industrială în care se filează fibrele textile; torcătorie. /<fr. filature

FIRMĂ ~e f. 1) Indicație care cuprinde denumirea și destinația unei organizații, a unei întreprinderi etc. 2) Placă cu o asemenea indicație. 3) Denumire sub care acționează o întreprindere comercială, industrială sau o asociație de producție. /<germ. Firma

FRASIN ~i m. Arbore cu tulpina dreaptă, înaltă, cu coroană rară, cu frunze compuse, alungite, al cărui lemn, dur și flexibil, are întrebuințare industrială. /<lat. fraxinus

FURAJ ~e n. Produs de natură vegetală (mai rar animală sau minerală), folosit ca hrană pentru animalele erbivore domestice; nutreț. ◊ ~e combinate nutreț sub formă de granule, obținut pe cale industrială din amestecul a mai multor feluri de produse (vegetale, animale și minerale). /<fr. fourrage

GAZ¹ ~e n. 1) Substanță în stare fluidă, cu densitate mică, expansibilă și compresibilă, care ia volumul și forma spațiului disponibil. * ~e naturale gaze formate în natură. ~e artificiale gaze obținute pe cale industrială. ~e combustibile gaze folosite ca sursă de energie calorică. ~ de iluminat (sau aerian) gaz obținut prin distilarea huilei, folosit la iluminat. ~ inert a) gaz care nu arde; b) gaz care nu reacționează chimic, folosit la fabricarea becurilor cu incandescență și a tuburilor cu descărcări electrice luminoase. ~ lichefiat gaz transformat în lichid. ~ perfect (sau ideal) gaz rarefiat pentru care produsul dintre presiune și volum este invariabil la orice temperatură. ~ detonant material explozibil constând dintr-un amestec de hidrogen și oxigen. ~ de baltă gaz incolor, inodor și inflamabil, obținut din zăcăminte naturale și folosit drept combustibil sau ca materie primă în industrie; metan. ~ nobil (sau rar) gaz inert, incolor și inodor, situat în grupa zero a sistemului periodic. 2) mai ales la pl. Substanță toxică, asfixiantă sau iritantă, folosită ca armă de luptă. 3) la pl. pop. Emanație (cu miros neplăcut) degajată de stomac sau de intestine. /<fr. gaz

GLUCOZĂ f. Substanță de culoare albă, cristalizată, cu gust dulce, care se găsește, mai ales, în miere și fructe sau se prepară pe cale industrială, având diverse întrebuințări în industrie și în medicină. /<fr. glucose

HÂRTIE ~i f. 1) la sing. Produs industrial fabricat din celuloză în formă de foi subțiri, destinat pentru scris, desenat, împachetat etc. ◊ A rămâne pe ~ a rămâne nerealizat. 2) pop. Document sau act cu caracter oficial. A venit o ~ de la minister. 3) înv. Comunicare scrisă și expediată cuiva; scrisoare. 4) Bilet de bancă; bancnotă. ~ de valoare. [Sil. hârtiei] /<sl. chartija

IASOMIE ~i f. Arbust cu coroana larg ramificată, cu ramuri lungi și verzi, cu flori albe sau galbene, plăcut mirositoare, cultivat ca plantă decorativă, industrială și medicinală. ◊ ~ sălbatică arbust mic, cu flori galbene, plăcut mirositoare, cultivată și ca plantă decorativă. [G.-D. iasomiei] /<ngr. ghiasemi

INDUSTRIAL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de industrie; referitor la industrie. Ramură ~ă. Chimie ~ă. 2) Care este produs de industrie. Mărfuri ~e. 3) (despre regiuni, localități etc.) Care are o industrie dezvoltată. [Sil. -dus-tri-al] /<fr. industriel, germ. industriell

A INDUSTRIALIZA ~ez tranz. 1) (state, regiuni, ținuturi) A înzestra cu întreprinderi industriale; a face să devină industrial. 2) (ramuri ale economiei) A organiza pe bază industrială; a transforma în industrie. ~ agricultura. 3) (materii prime) A prelucra în vederea obținerii produselor industriale. [Sil. -dus-tri-a-] /<fr. industrialiser

INDUSTRIAȘ ~i m. Proprietar al unei întreprinderi industriale; fabricant. [Sil. -dus-tri-aș] /industrie + suf. ~aș

KITSCH [pr.: kici] kitschuri n. 1) Produse cu caracter de pseudoartă, caracterizate prin platitudine, imitație superficială a operelor de artă; lipsă de originalitate. 2) Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere artistice, multiplicate și valorificate comercial. 3) Obiect (tablou, carte etc.) de proastă calitate. [Monosilabic] /< germ. Kitsch

LEGUMINOASĂ ~e f. 1) la pl. Familie de plante erbacee cu fructul păstaie, cultivate ca plante alimentare, furajere, medicinale sau industriale (reprezentanți: fasolea, mazărea, soia etc.). 2) Plantă din această familie. /<fr. legumineux

MANUFACTURĂ ~i f. 1) Formă de producție premergătoare marii industrii, caracterizată prin folosirea preponderentă a muncii manuale. 2) Întreprindere industrială unde predomină munca manuală. 3) pop. Produs textil; țesătură. /<fr. manufacture

A MARCA ~chez tranz. 1) A evidenția printr-o marcă; a însemna. 2) (obiecte din metale prețioase, mărfuri industriale) A prevedea cu un semn oficial (pentru a garanta calitatea și autenticitatea). 3) (terenuri, suprafețe) A indica printr-un jalon, stabilind limitele. 4) A indica printr-un semn; a scoate în evidență. ~ greșelile. 5) sport (goluri, puncte etc.) A trece la activul său ori al echipei sale; a înscrie. 6) sport (jucători din echipa adversă) A supune unui marcaj. 7) A însemna prin sine; a constitui; a reprezenta. 8) fig. A servi drept dovadă; a demonstra; a dovedi; a proba. /<germ. markieren, fr. marquer

MARCĂ¹ mărci f. 1) Semn de distinctiv aplicat pe un obiect sau pe un animal pentru a-l deosebi de altele sau pentru a-i indica anumite caracteristici. 2) Indiciu pus de întreprinderi pe produsele lor. ~a fabricii. 3) Model de produs industrial. ~ de automobil. ◊ De ~ de calitate superioară. 4) înv. Emblema unei țări; stemă. 5) Trăsătură specifică particulară; amprentă; pecete. ~a talentului (cuiva). [G.-D. mărcii] /<ngr. márka, fr. marque

MINEREU ~ri n. Rocă cu unul sau mai multe minerale în componență, care pot fi extrase pe scară industrială; zăcământ mineral. /<fr. mineral

MONOPOL ~uri n. 1) Drept exclusiv; privilegiu special. 2) Mare întreprindere sau asociație de întreprinderi care concentrează producția și desfacerea produselor industriale cu scopul stabilirii unor prețuri mari și al obținerii unor profituri ridicate. /<germ. Monopol, fr. monopole

MUFLĂ ~e f. 1) Grup de scripeți ai unei macarale. 2) Cameră cu pereții refractari într-un cuptor industrial sau de laborator, unde se introduc materialele de încălzit pentru a le feri de contactul direct cu sursa de încălzire. /<fr. moufle

NAILON n. 1) Fibră textilă sintetică utilizată la fabricarea unor țesături subțiri și a altor produse industriale. 2) Țesătură din astfel de fibre. [Sil. nai-] /<engl. nylon

A NUCLEARIZA ~ez tranz. (unități industriale) A trece la funcționare pe bază de energie nucleară. [Sil. -cle-a-] /nuclear + suf. ~iza

A OMOLOGA ~ghez tranz. 1) (acte scrise) A aproba în urma unei verificări prealabile (dând valoare juridică). 2) (produse industriale) A aproba în mod oficial în vederea fabricării în serie. 3) (obiecte) A declara conform anumitor norme. ~ o piscină. 4) (rezultate, performanțe sportive) A recunoaște oficial, înregistrând (după verificarea corespunzătoare). /<fr. homologuer

ORAȘ ~e n. 1) Localitate de mari dimensiuni, centru administrativ, industrial, comercial și cultural. 2) Partea centrală a unei astfel de localități (în raport cu periferiile). ◊ A pleca în ~ a se duce în centrul orașului. 3) Populația unei astfel de localități. /<ung. város

OȚELĂRIE ~i f. 1) Întreprindere industrială în care se prepară oțeluri. 2) Meserie de oțelar. 3) Producere a oțelurilor. [G.-D. oțelăriei] /oțel + suf. ~ărie

PATRON² ~oană (~oni, ~oane) m. și f. 1) (în Roma antică) Patrician care avea sub protecție oamenii liberi dintr-o clasă socială inferioară, numiți clienți. 2) Proprietar al unei întreprinderi (comerciale, industriale) care folosește muncitori salariați. 3) rel. Sfânt considerat drept ocrotitor al unei persoane, al unei biserici sau al unei colectivități care îi poartă numele. 4) înv. Persoană ocrotitoare. /<lat. patrinus, fr. patron, germ. Patron

PAȚACHINĂ ~e f. 1) Arbust cu ramuri ascendente (terminate la unele specii printr-un spin), cu frunze eliptice și cu fructe rotunde, de culoare neagră-violetă, care se întrebuințează în scopuri industriale și medicinale. 2) depr. Femeie desfrânată. /Orig. nec.

PESCAR ~i m. 1) Lucrător specializat în pescuitul industrial. 2) Persoană care se ocupă în mod neprofesional cu pescuitul. /<lat. piscarius

PIAȚĂ piețe f. 1) Spațiu liber (cu monumente sau/și plantații decorative) în interiorul unei localități (mai ales urbane). Piața Marii Adunări Naționale. 2) Loc special amenajat, de obicei într-o localitate de tip orășenesc, unde se vând și se cumpără diferite produse agricole și industriale; târg. ◊ A face piața a cumpăra produse alimentare (în special de la piață). 3) ec. Sferă de circulație a mărfurilor. ◊ Piața internă totalitate a relațiilor de schimb de mărfuri din interiorul unei țări. Piața mondială totalitate a relațiilor privind schimbul de mărfuri între țările lumii. [G.-D. pieței; Sil. pia-] /<it. piazza

A PIERDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, ființe, situații, stări fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea în posesie; a înceta de a mai poseda; a prăpădi. ~ băsmăluța. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ încrederea. ◊ ~ cunoștința a cădea în nesimțire; a leșina. ~ firul (gândurilor) a se încurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai ști unde se află cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (părți ale corpului) A înceta de a mai avea (în urma unui accident, a unei operații etc.). ◊ A-și ~ capul a se zăpăci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alături din cauza morții. 4) (mijloace de transport) A nu mai reuși să prindă; a scăpa. ◊ ~ drumul (sau calea) a se rătăci. 5) (partide, întreceri sportive, procese, lupte etc.) A face să fie ratat; a nu câștiga; a nu obține. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma în mod nerentabil și nechibzuit; a irosi; a prăpădi. ~ timpul. /<lat. perdere

PIN ~i m. Arbore conifer cu tulpina dreaptă, roșiatică, și cu frunze persistente aciculare, reunite în smocuri, crescut în scopuri ornamentale și industriale. /<lat. pina

PLOP ~i m. Arbore cu tulpina înaltă și dreaptă, cu ramuri subțiri verticale, cu frunze late, lungi, pețiolate și cu flori dispuse în amenți plecați, folosit în scopuri industriale. ◊ ~ alb varietate de plop având scoarță albicioasă și frunze argintii pe dos. ~ negru varietate de plop având coroană largă și scoarță negricioasă, adânc brăzdată. ~ piramidal v. PLUTĂ II. ~ tremurător varietate de plop a cărei frunză tremură la cea mai ușoară adiere de vânt. Când va face ~ul pere și răchita micșunele niciodată. Văr (sau mătușă, unchi) de ~ rudă îndepărtată. /<lat. ploppus

A PRĂPĂDI ~esc tranz. 1) A înceta de a mai poseda; a nu mai avea în posesie; a pierde. 2) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A folosi în mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. ~ ziua. 3) A face să se prăpădească; a distruge; a nimici. 4) A înceta de a mai avea în câmpul vizual. ◊ ~ din ochi (pe cineva sau ceva) a) a nu mai vedea (pe cineva); b) a avea o afecțiune deosebită (pentru cineva sau ceva). /<bulg. propadam

PREFABRICAT¹ ~e n. 1) Produs industrial aflat într-o fază intermediară de prelucrare. 2) Element de construcție fabricat în prealabil într-o întreprindere pentru a fi montat și asamblat cu alte elemente pe șantier. /<fr. préfabrique

PREFABRICAT² ~tă (~ți, ~te) Care servește la fabricarea unui produs industrial finit. /<fr. préfabrique

A RAFINA ~ez tranz. 1) (produse alimentare sau industriale) A curăța de impurități. 2) (petrol) A separa de produsele conținute (benzină, motorină, păcură etc.). 3) fig. A face să se rafineze; a face (mai) fin; a civiliza. /<fr. raffiner, germ. raffinieren