HÂD, -Ă, hâzi, -de, adj. Foarte urât, slut. – Cf. ucr. hyd.

URÂT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezește repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

Chipeș ≠ hidos, urât, nearătos, slut, hâd

Chipos ≠ hidos, hâd, urât, slut

Frumos ≠ hidos, nearătos, oribil, ridicol, slut, urâcios, urât, hâd, neplăcut

BALCÂZ adj. v. diform, hidos, hâd, pocit, schimonosit, slut, strâmb, urât.

BOCCIU adj. v. diform, hidos, hâd, pocit, schimonosit, slut, strâmb, urât.

DESFIGURA vb. a (se) deforma, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strâmba, a (se) urâți, (pop. și fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ în urma accidentului.)

GROZÁV adj. v.^[1] diform, hidos, hâd, pocit, schimonosit, slut, strâmb, urât.

HÂD adj. v. urât.

HÂZI vb. v. deforma, desfigura, poci, schimonosi, sluți, strâmba, urâți.

PÂCLEȘ adj. v. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, urât.

POGAN adj. v. colosal, diform, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, hidos, hâd, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimântător, monstruos, năprasnic, necredincios, păgân, pocit, puternic, respingător, robust, schimonosit, slut, solid, strașnic, strâmb, tare, teribil, urât, viguros, vânjos, voinic, zdravăn.

SCĂLÂMB adj. v. deformat, diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, scâlciat, slut, strâmb, strâmbat, urât.

SCĂLÂMBĂIAT adj. v. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, urât.

ȘUI adj. v. astmatic, diform, hidos, hâd monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, subțiratic, subțire, suplu, urât, zvelt.

URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, (pop. și fam.) bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, (reg.) pâcleș, (Mold.) balcâz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strâmb, strâmbat, urâțit, (reg.) stropșit, zgâmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ din cauza...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplăcut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseală.

URÂȚI vb. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strâmba, (pop. și fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.)

hâd adj. m., pl. hâzi; f. sg. hâdă, pl. hâde

hâzi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâzesc, imperf. 3 sg. hâzea; conj. prez. 3 sg. și pl. hâzească

HÂD hâdă (hâzi, hâde) Care provoacă repulsie prin caracterul său; foarte urât; hidos; dezgustător; scârbos. Om ~. /cf. ucr. hyd

HÂZENIE ~ i f. pop. 1) Cartacter hâd; sluțenie; urâțenie. 2) Ființă hâdă. /hâd + suf. ~enie

HIDOS ~oasă (~oși, ~oase) Care trezește dezgust prin aspectul său inestetic; foarte urât; hâd; scârbos. /<fr. hideux

pohid, -ă, adj. (reg.) urât, hâd, slut, pocit.

potocos, -oasă, adj. (reg.) urât, hâd; strâmb.

capău, căpăi, (căpău), s.n. – Câine de vânătoare, copoi (ALR 1961: 663): „Cu urechi ca de capăi, / Bate-o, Doamne, că hâdă-i” (Bârlea 1924 II: 162); „Îi căpău negru și se făcea iar om până-n cântatul cocoșilor” (Bilțiu 1999: 301). – Din magh. kopó „copoi”, germ. Kapaun „clapon”.

hâd, -ă, adj. s. – 1. Urât, diform, respingător. 2. Murdar, hâros, tinos: „Și tu tăt cu hâda-i hi” (Papahagi 1925: p.194). (mit.) Hâda-Băii, personaj mitologic local, asemănător cu Fata Pădurii: „Frunză verde unghia găii, / Mă ibăsc cu Hâda-Băii” (Bârlea 1924 I: 279). – Cf. ucr. hyd (DEX).

hâzănie, -ii, (hâdzănie, hâdzăne), s.f. – Arătare necurată, bizară, slută: „Tu, hâdzăne! Pă tine nu te vede nime” (Bilțiu 2001: 119). – Din hâd + -anie.

hâros, hâroasă, adj. – Murdar; tinos, hâd, jegos. – Din hâră „murdărie” + -os.

hâzî, hâzesc, vb. intranz. – A murdări, a urâți: „O vacă bălegată / Hâză ciurda toată” (Lenghel 1979: 214). – Din hâd „urât”.

hâd adj. m., pl. hâzi; f. hâdă, pl. hâde

hâzi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâzesc, imperf. 3 sg. hâzea; conj. prez. 3 să hâzească

hâd a. hidos: de hâdă ce-i (baba), o latră câinii. [Pol. HID, nelegiuit].

hâzenie f. urîciune scârboasă. [V. hâd]..

URÂT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

HÂD, -Ă, hâzi, -de, adj. Foarte urât, slut. – Cf. ucr. hyd.

ETIMOLOGIE s. f. (cf. fr. étymologie, lat., gr. etymologia < etymos „adevărat”, „real” + logos „cuvânt”, „știință”): 1. origine a unui cuvânt (v. și origine). 2. ramură complexă a lingvisticii care se ocupă cu originea și cu evoluția formală și semantică a cuvintelor. Preocupări de a stabili originea cuvintelor au existat încă din antichitate, dar ea s-a constituit ca știință abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu descoperirea legilor fonetice și cu întemeierea gramaticii istorice și comparate. Metoda principală de cercetare folosită în e. este metoda istorică; alături de aceasta este folosită și metoda structuralistă care are în vedere: structura limbii, caracterul sistematic al derivării și al morfologiei, presiunea sistemului, forța analogiei, apartenența unităților lexicale la anumite câmpuri morfosemantice, cu alte cuvinte întregul ansamblu de relații fonetice, morfologice, semantice și de altă natură, în care pot intra cuvintele unei limbi. Pe această disciplină mixtă se sprijină aproape toate celelalte discipline lingvistice, în sensul că orice lucrare de lingvistică, din orice ramură a științei limbii, face apel direct sau indirect la ea. E. comportă multe greutăți și reclamă o imensă muncă de documentare, studiul ei fiind deosebit de complicat. Problemele ei au stat în atenția multor lingviști din țara noastră, o contribuție însemnată în acest sens aducând B. P. Hasdeu, V. Bogrea, I.-A. Candrea, N. Drăganu, Sextil Pușcariu, H. Tiktin, Iorgu Iordan, Al. Graur, Gh. Ivănescu, N. A. Ursu, Gh. Mihăilă, Th. Hristea, A. Avram etc. ◊ ~ internă: e. al cărei obiect de cercetare îl constituie toate creațiile lexicale interne ale unei limbi, sistemul de formare a cuvintelor (derivarea, compunerea, conversiunea). ◊ ~ externă: e. al cărei obiect de cercetare îl constituie toate împrumuturile lexicale ale unei limbi (neologismele). ◊ ~ populară (atracție paronimică): modificare a formei unui cuvânt (de obicei recent intrat în limbă) sub influența altui cuvânt mai cunoscut, cu care se aseamănă ca formă și de la care s-ar putea crede că derivă. Astfel: funicular a fost modificat sub influența lui furnică și a devenit furnicular; lingoare a fost modificat sub influența lui lung și a devenit lungoare (fiind vorba de o „boală lungă”) etc. (v. și atracție). Denumirea de e. populară i-a fost dată de lingvistul german E. Förstemann prin termenul de Volksetimologie. A fost discutată de mai mulți lingviști români și străini. În lingvistica românească, cel care i-a dedicat un studiu amplu în lucrarea sa „Probleme de etimologie”, București, 1968, pp. 205-275, este Theodor Hristea. Acest fenomen lingvistic joacă un rol deosebit în viața oricărei limbi. El se poate manifesta în limba oricărui subiect vorbitor, în orice mediu social și explică cuvintele exclusiv sincronic (arată cum funcționează în limbă în momentul interpretării lor). Prin e. populară vorbitorii încearcă să-și lămurească anumite cuvinte, vechi sau noi, frecvente sau rare în limbă, cu sensuri neclare sau cu forme neobișnuite, în general puțin cunoscute sau susceptibile de a fi interpretate prin falsă asociație etimologică. Un rol deosebit în acest fenomen îl au asemănarea formală (uneori și cea semantică) dintre cuvântul care este supus e. populare (elementul indus) și cuvântul care o provoacă (elementul inductor) și asociația de idei pe care o face vorbitorul în legătură cu sensurile acestora. Numărul e. populare este foarte mare atât în limba română, cât și în alte limbi. Ele se pot clasifica după următoarele criterii: 1. după originea termenilor care vin în contact (cel indus și cel inductor): a) e. populare în care termenii sunt de origini complet diferite (mult mai numeroase decât cele în care termenii se înrudesc): rom. razie (< it. razzia) a devenit în vorbirea țăranilor rază (< lat. pop. radia); fr. hebdomadaire „săptămânal” (< lat. hebdomadarius) s-a transformat în vorbirea oamenilor lipsiți de cultură din Franța în hebdromadaire, sub influența lui dromadaire „cămilă cu o cocoașă” (< lat. dromedarius); rom. feminin (< fr. féminin, lat. femininus) se pronunță aproape general femenin, prin atracția cuvântului femeie (< lat. familia) etc.; b) e. populare în care termenii sunt înrudiți genealogic (mai rare decât primele): Bonaparte a devenit în vorbirea oamenilor simpli Bunăparte, sub influența adjectivului bună (< lat. bonus, -a, -um); rom. contravenient (< fr. contrevenant, germ. Kontravenient) devine contravenit, formă latinizată sub influența lui veni (< lat. venire); coxalgie (< fr. coxalgie) s-a transformat în copsalgie, sub influența substantivului coapsă (< lat. coxa); rom. incubație (< fr. incubation) devine incuibație sau încuibație prin asocierea sa cu substantivul cuib (< lat. cubium) și verbele încuiba (< în- + cuib + -a) și cuibări (< cuibar + suf. -i); nevroză (< fr. nevrose) e modificat în nervoză sub influența substantivului nerv (< lat. nervus); neurologie (< fr. neurologie) e deformat în nervologie sub influența substantivului nerv (< lat. nervus); Portugalia devine Portocalia după substantivul portocală (< ngr. portokáli); prizonier (< fr. prisonnier) s-a transformat în prinzonier sub înrâurirea lui prins (< a prinde < lat. prehendere); responsabil (< fr. responsable) este modificat la răspunzabil după verbul a răspunde (< lat. respondere); estradă (< fr. estrade) devine stradă sub influența substantivului stradă (< ngr. stráta, it. strada) etc. 2. după relațiile de ordin formal și semantic care există între elementul indus și cel inductor: a) e. populare în care termenii sunt asemănători din punct de vedere formal și semantic (aparțin aceleiași sfere semantice) sau permit stabilirea unei legături logice între ei. Sunt cele mai numeroase: policlinică este pronunțat boliclinică prin asociere cu termenul boli; poțiune (calmantă) e pronunțat porțiune, sub influența lui porție; dactilografă e pronunțat fie actilografă, sub influența substantivului acte, fie dictalografă, sub influența substantivului dictare; lapsus e rostit lipsus, datorită substantivului lipsă; astenie devine ostenie, sub influența verbului osteni; arogant a fost pronunțat aerogant, după locuțiunea a-și da aere; basculantă e rostit basculată datorită adjectivului lată; regional (în Transilvania, Crișana și Banat) treaptă e înlocuit prin dreaptă datorită paronimiei termenilor și faptului că treptele sunt „drepte” etc.; b) e. populare în care cei doi termeni sunt numai în raporturi de natură formală (de la similitudine la omonimie), iar modificarea e incompletă: regional (Oltenia), bormașină e pronunțat boiermașină, sub influența lui boier; apă chiară („apă clară”), cu chiară din lat. clara, a devenit apă chioară; gaz metan a devenit gaz metal; it. pomi dei Mori („pommes des Maures”) „pătlăgele roșii”, s-a transformat în franceză în pommes d’amour, sub influența lui amour; germ. Packwagen (< Pack „pachet” + Wagen „vagon”) a devenit în limba română patvagon, sub influența lui pat. 3. după felul în care se exercită acțiunea fenomenului asupra cuvintelor există patru tipuri fundamentale de e. populară: care atinge numai forma cuvântului, care atinge numai sensul cuvântului, care atinge și forma, și sensul cuvântului, care nu atinge nici forma, nici sensul cuvântului (latentă). a) E. populară care atinge forma cuvântului este cea mai frecventă. Este modificată parțial structura fonetică a cuvântului supus etimologiei (a elementului indus), în partea inițială sau finală: Dimitrov este pronunțat Dumitrov, sub influența lui Dumitru; Fortuna este pronunțat Furtuna, sub influența lui furtună; acoladă e pronunțat arcoladă sub influența lui arc; cooperativă devine comparativă sub influența lui a cumpăra; ferestrău > fierăstrău sub influența lui fier; fricție > frecție sub influența lui a freca; lăcaș și lăcui > locaș și locui sub influența lui loc; pârlog > pirlog sub influența lui pir; somieră > somnieră sub influența lui somn; busculadă > brusculadă sub influența lui a brusca; remunerație > renumerație sub influența lui a număra; pârău (părău) > pârâu sub influența lui râu; primar > primare sub influența lui mare; filigran > filigram sub influența lui gram; funebru > funegru sub influența lui negru; escortă > iscurtă sub influența lui scurt; lăstun > lăsturn sub influența lui turn; tramcar > tramcal sub influența lui cal; trandafil > trandafir sub influența lui fir etc. Este substituit uneori cuvântul supus e. populare (element indus) prin cuvântul care provoacă e. populară (element inductor), ajungându-se la omonimie: *urgior („furuncul al pleoapelor”) a devenit urcior, *som (pește) > somn, sfară („fum”) > sfoară (în „a da sfoară-n țară”), caritate > calitate (în „soră de calitate”), campanie > companie (în „pat de companie”), corvetă („navă de război”) > covertă („punte superioară la un vas maritim”), deportat > depărtat, facțiune > fracțiune (în „fracțiune politică”), nefroză (boală de rinichi) > nevroză (boală de nervi), prenume > pronume; țigaie > țigară (în „lână țigară”), Königgrätz > Câne-creț, Barba-rossa > barbă-roasă etc. b) E. populară care atinge sensul cuvântului (schimbă sensul originar, restrânge acest sens, adaugă un nou sens, deformează sensul) este mai puțin frecventă decât cea care atinge forma cuvântului: babalâc („moșneag venerabil”), care era folosit ca titlu de respect, a devenit cu vremea un cuvânt cu sens peiorativ, complet schimbat, datorită asocierii lui cu babă; siestă („odihnă de după prânz”) este asociat de unii vorbitori cu verbul a sta și de aici noul sens restrâns de „repaus la pat, după masa principală”; a căpia (cu referire la oi) „a se îmbolnăvi de capie” s-a folosit ulterior și cu referire la oameni, sub influența lui cap (cu sensul de „a se sminti”, „a înnebuni”); mutual cu sensul de „pe ascuns”, legându-l de muțește; vindicativ („răzbunător”), cu sensul de „vindecător”, fiind asociat cu a vindeca (în „medicamente vindicative”); temerar („îndrăzneț”), cu sensul de „fricos”, „temător”, fiind simțit ca un derivat al lui a se teme etc. c) E. populară care atinge forma și sensul cuvântului (mai mult forma și mai puțin sensul, mai mult sensul și mai puțin forma, ambele deopotrivă) este mai rar întâlnită: epilepsie e pronunțat pedepsie, sub influența lui pedeapsă și a lui pedepsi; a făreca („a potcovi”) > a fereca sau a fiereca („a încătușa”), sub influența lui fier; stomatologie > stomacologie sub influența lui stomac; expoziție > dispoziție; cârdășie („tovărășie”) > cărdășie („clică”), sub influența lui cârd și a locuțiunii verbale a-și băga în cârd (cu cineva); intreprind („curajos”) > întreprid („întreprinzător”), sub influența lui a întreprinde; hidos > hâdos, sub influența lui hâd etc. d) E. populară latentă este o falsă asociație etimologică; ea nu atinge nici forma, nici sensul cuvântului, dar stabilește false legături de înrudire între doi termeni care n-au nimic comun din punct de vedere etimologic: dar (< v. sl.) este încadrat de unii în familia verbului a da (< lat.), datorită asemănării formale și faptului că „darul se dă”; a depila „a îndepărta părul de pe piele” (< fr.) este asociat adesea cu piele (< lat.) și încadrat în familia acestuia; șezlong „scaun lung” (< fr.) este legat de verbul a ședea (< lat.); perie (< v. sl.) și perucă (< fr., it.) sunt asociate cu păr (< lat.) pentru că „sunt făcute din păr”; patrulă (< germ.) este pus în legătură cu patru (< lat.); pufoaică (< rus.) e legat de puf (< bg.); bancher (< it., fr.) este apropiat de cuvântul bani; a mâna (< lat.) e trecut în familia lui mână (< lat.); a omorî e legat de om, capișon de cap, primă de a primi, cezariană de Caesar etc. Un aspect al e. populare latente este și asocierea stabilită de vorbitori între două omonime (cu aceeași e. sau cu e. diferite): între substantivul mare (< lat. mare, -is) și adjectivul mare (< lat. mas, maris); între substantivul gol din terminologia sportivă (< engl. goal) și adjectivul și substantivul gol „vid” (< v. sl.); între rasol din terminologia culinară (< v. sl.) și rasol (< ras + suf. -ol) din expresia bărbierilor „a da rasol”; între a pili „a bea” (< țig. pilo) și instrumentul pilă (< fr.); între râs (< animalul: < v. sl.) și râs (< a râde), între pană (< fr.) din expresiile „a fi în pană”, „a rămâne în pană” și pană (< lat. pinna); între carte din „carte poștală” (< fr. carte) și carte (lat. charta) etc. Unele e. populare au fost asimilate de limba literară: carte („scrisoare”), fereca, pârâu, pufoaică, sunătoare etc.; altele nu au perspective de generalizare, deși, regional, au răspândire mare: dreaptă (pentru treaptă), filigram (pentru filigran), renumerație (pentru remunerație), somnieră (pentru somieră), țigară în „lână țigară” (pentru țigaie) etc.; altele sunt accidentale: aerogant (arogant), dispoziție (expoziție), luminărică (lumânărică), telegrabnică (telegramă) etc. ◊ ~ latinizantă: explicare fantezistă a originii unui cuvânt numai prin limba latină. Astfel, clește ar proveni din lat. forceps (în realitate provine din v. sl. klĕšta); slujitor ar proveni din lat. servitor (în realitate derivă de la verbul sluji, din v. sl. sluziti + suf. -tor) etc. ◊ ~ multiplă: explicare a originii unui cuvânt prin mai multe etimoane, ținându-se seama de toate sensurile acestuia. Astfel substantivul lampă, cu sensul de „lampă cu ulei” și cu forma lambă provine din neogreacă; cu sensul de „lampă de petrol” și cu forma lampă provine atât din neogreacă, cât și din germană, franceză, rusă și maghiară (cf. ngr. lampa < v. gr. lampas, fr. lampe, germ. Lampe, rus. lampa, magh. lampa). Majoritatea lingviștilor români sunt de părere că cele mai multe împrumuturi neologice din limba română au o e. multiplă. Aceasta se explică prin faptul că la constituirea vocabularului neologic al limbii noastre moderne au contribuit mai multe limbi: latina savantă, neogreaca, italiana, germana, rusa și mai ales franceza. Posibilitatea împrumutării multor neologisme din mai multe limbi de cultură – în aceeași epocă istorică sau la distanță în timp și în spațiu – este confirmată de existența variantelor lexicale etimologice, nediferențiate semantic în raport cu forma acceptată din limba literară. Astfel: aghent (< rus. aghent, germ. Agent) în raport cu agent (< fr. agent, it. agente); haractir (< ngr. haraktir) și haracter (< rus. harakter), în raport cu caracter (< fr. caractère) și caracter (< cf. lat. character, germ. Charakter); monetă (< it. moneta, cf. lat. moneta), în raport cu monedă (< ngr. moneda) etc. O contribuție importantă în domeniul e. multiple a adus-o acad. Al. Graur.

borzoș, -ă, borzoși, -e, adj. – (reg.) Ciufulit, zbârlit, cu părul vâlvoi. ♦ (mit.) Borza, ființă imaginară, cu înfățișare monstruoasă, care fură somnul copiilor, făcându-i să fie agitați aparent fără pricină. Singurul remediu pentru alungarea ei este descântecul: „Borză borzată, / Hâdă și-nholbată / Pă fereastră nu te uita, / Somnul la copil nu-l lua…” (Antologie, 1980: 259; Lăpuș). – Din magh. borzas „zbârlit, ciufulit, țepos” (Cihac, cf. DER; Iordan, 1983: 74; MDA).

capău, căpăi, (căpău), s.n. – (reg.) Câine de vânătoare, copoi (ALR, 1961: 663): „Cu urechi ca de capăi, / Bate-o, Doamne, că hâdă-i” (Bârlea, 1924, II: 162); „Îi căpău negru și se făcea iar om până-n cântatul cocoșilor” (Bilțiu, 1999: 301). ♦ (onom.) Căpăi, poreclă pentru locuitorii din Libotin. – Var. a lui copoi (< magh. kopó „copoi”) (Scriban, DEX, MDA).

hâd, -ă, hâzi, hâde, adj. s. – (reg.) 1. Urât, diform, respingător. 2. Murdar, hâros, tinos: „Și tu tăt cu hâda-i hi” (Papahagi, 1925: 194). ♦ (mit.) Hâda Băii, personaj din folclorul mineresc maramureșean, închipuit ca o femeie urâtă, dizgrațioasă, cu puteri magice, capabilă să se transforme într-o tânără ademenitoare, ce îi fermeca pe mineri cu glasul ei; echivalent cu Fata Pădurii: „Frunză verde unghia găii, / Mă ibăsc cu Hâda Băii” (Bârlea, 1924, I: 279; Berbești). – Cf. ucr. hyd „obiect respingător” (DEX, MDA); din pol. hid (Șăineanu). Cuv. rom. > ucr. hyd (Candrea, cf. DER).

hâros, -oasă, hâroși, -oase, adj. – (reg.) Murdar; tinos, hâd, jegos. – Din hâră „murdărie” + suf. -os (MDA).

hâzănie, hâzănii, (hâdzănie, hâdzăne), s.f. – (reg.) Arătare necurată, bizară, slută; urâțenie, pocitanie: „Tu, hâdzăne! Pă tine nu te vede nime” (Bilțiu, 2001: 119); „...și la lumina de său văd cu toții o hâdzenie de fată, nelăută pe cap, cu colți de câne în gură, cu copite de cai...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 109). – Din hâd(z) + suf. -anie (MDA).

hâzî, hâzesc, (hâdzî), vb. – (reg.) 1. (refl.) A se face urât, a se urâți. 2. (tranz.) A murdări, a urâți: „O vacă bălegată / Hâză ciurda toată” (Lenghel, 1979: 214). – Der. din hâd „urât” (MDA).

frumoasă, frumoase, (frumușea), s.f. – (mit.) Frumoase, personaje fantastice din mitologia românească, identificate ca semidivinități ale vântului, apte să stârnească furtuni. Sunt imaginate ca niște vârtejuri care ridică frunzele și fânul în aer sau lumini care plutesc deasupra apelor. Alte denumiri: Iele, Mândre, Milostive, Zâne, Șoimane, Vântoase etc. „Frumușelile acele-s vânturi rele. Pe cine prind îi iau puterea din mâini și din picioare, îi îmbolnăvesc de boli grele. Sunt vânturi care ridică fânul și frunzele către ceri și nori. Nu-i bine a da în urma lor și în vârtejul lor. Nu-i bine a zâce hâd de ele, numai să le lauzi și zici: Frumoase, frumoase sunteți, / Frumoase de când vă aveți. Așa se mai potolesc și nu să învârtesc așa rău, că te pot bate cu capul de pământ și să rămâi ca vai de tine. Cine face pânză vinerea sau în Vinerea Milostivelor, le ia pânza și o duc și o bagă prin tufe și prin turnul bisericii și nu mai aleg nimic din ea” (Ileana Ivănciuc, 83 ani, Cornești, cf. Bilțiu,1999: 261). „Când o fost în mniedz de mniedz de cale, / S-o tâlnit cu marele, / Cu tarele, / Cu dzâna, / Cu presâna /... / Cu vântoasele, / Cu frumoasele, / Cu tătă gloata lor. / În față i s-o uitat / De păr sus l-o ridicat...” (Papahagi, 1925: 286; Săcel). „Frumoasele cred că sunt niște nimfe ale văzduhului, îndrăgostite mai deseori de tineri mai frumoși decât ele. Din această pricină, dacă un tânăr este lovit dintr-o dată de paralizie sau dambla, cred că acest rău nu vine de la nimeni altu decât de la aceste frumoase și zic că în acest chip pedepsesc ele, iubirea transformată în ură și furie, pentru nesupunerea iubiților lor” (Cantemir, Descriptio Moldaviae, ed. 1973: 341). Ielele sunt niște duhuri, în chip de fete tinere, 3, 5, 7, 9 sau 12 la număr, de o frumusețe uimitoare. După unii au aripi, sunt îmbrăcate în alb, de sus până jos, au zale pe piept și clopoței la picioare. Umblă despletite și capul le e împodobit cu flori. (...) Trăiesc în păduri depărtate și în zăvoaie. Se hrănesc cu flori și beau apă din izvoare (vezi studiul lui Candrea, 1944: 183-186). Despre originea lor, Vulcănescu (1985: 428) susține că ar fi „suflete de femei care au fost vrăjite”, sau „fiicele lui Rusalin-Împărat” sau „cele trei fete ale lui Alexandru Machedon (Catrina, Zalina și Marina) care găsesc o sticlă de apă vie, o beau și încep să zboare năluce în cer”. ♦ (top.) Frumușeaua, deal în Bârsana (Vișovan, 2005); Frumușeaua, pârâu ce izvorăște din Munții Pop Ivan (Munții Maramureșului), desparte Muntele Șerban de Paltinu, ocolește Paltinu Mare (925 m) și se varsă în Vișeu, în apropiere de loc. Crasna Vișeului. Are o lungime de 14 km. „Odată numai văd că din pădurile de pe Valea Frumușelelor vine fugind în goană mare un cal sur” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 95). – Lat. formosus „frumos” (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > pol. frymušny „capricios, delicat” (DER).

hâd, hâdă [At: NEGRUZZI I, 161 / Pl: hâzi, ~e / E: ucr хид] 1 a Foarte urât. 2-3 av, a (În mod) dezgustător.

hâdache sms [At: CADE / E: hâd + -ache] Denumire eufemistică a diavolului.

hâdos, ~oasă a [At: DA ms / Pl: ~oși, ~oase / E: hâd + -os] Hidos.

hâdoșenie sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: ctm hâd + hidoșenie] 1 Urâțenie mare. 2 (Ccr) Obiect foarte urât. 3 (Ccr) Persoană foarte urâtă.

hâduț, ~ă a [At: MARIAN, S. R. I, 270 / Pl: ~i, ~e / E: hâd + -uț] 1-4 (Șhp) (Mai puțin) hâd (1, 3).

hâș i [At: ANON. CAR. / V: câș, hacioa, hâcea, hâd, ~și, huci, hucea, huș, huși, uș / E: fo] 1 Strigăt cu care se alungă păsările de curte. 2 (Prt; gmț) Strigăt cu care se alungă o persoană. 3 (îf câș) Strigăt cu care se cheamă oile sau mânjii.

hâzenie sf [At: PASCU, S. 242 / V: ~zan~ / Pl: ~ii / E: hâd + -enie] 1 Hidoșenie. 3 (Ccr) Lucru sau persoană urât(ă) Si: hăzime (2-3). 4 @Monstru.

hâzi [At: REV. CRIT. V, 51 / Pzi: ~zesc / E: hâd] 1-2 vr (Pop) A deveni hâd (1,3). 3 vi A murdări.

hâzime sf [At: DA ms / Pl: ~mi / E: hâzi + -ime] 1 Hidoșenie. 2-3 (Ccr) Hâzenie (2-3). 4 Monstru.

hâzire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: hâzi] 1-2 (Pop) Dobândire a însușirii de hâd (1, 3) Si: hâzit¹ (1-2). 3 Murdărire.

hâzit¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hâzi] 1-2 Hâzire (1-2). 3 Murdărire.

hâzit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: hâzi] 1-2 Care a devenit hâd (1, 3).

pohâd, ~ă a [At: SEVERIN, S. 69 / Pl: ~âzi, ~e / E: po-³ + hâd] (Rar) 1 Urât. 2 Diform.

urât², ~ă [At: PSALT. 223 / V: (îrg) urit, (îvr) or~ a / Pl: ~âți, ~e / E: urî¹] 1-2 smf, a Urâcios (1-2). 3 smf (Îvr) Persoană care urăște¹ pe cineva. 4 a Care displace. 5 a Urâcios (8). 6 av (Reg; îe) A(-i) fi (sau, popular, a-i cădea) (cuiva) ~ (cineva sau ceva) A provoca dezgustul sau antipatia cuiva. 7 a (Îe) A-i face (cuiva) zile ~e A supăra foarte tare (și în permanență) pe cineva. 8 a (D. comportare, fapte, acțiuni etc.) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe Si: necuviincios, reprobabil. 9 a (Reg; d. oameni și d. îmbrăcăminte) Murdar. 10 av Într-un mod neplăcut. 11 av Cum nu se cuvine Si: necuviincios. 12 av (Îe) A se uita ~ (la cineva sau la ceva) A privi pe cineva sau ceva cu neplăcere. 13 av (Îe) A o păți ~ A avea neplăceri mari. 14 av (Îae) A intra într-o încurcătură. 15 av (Îe) A face ~ A se comporta agresiv, violent. 16 av (Indică intensitatea) Puternic. 17 a (D. ființe; îoc frumos) Care este lipsit de frumusețe, de armonie Si: (îrg) urâcios (9), hidos, hâd (1), pocit², smârceav, smârced, smârd. 18 a (Gmț; îs; îoc sexul frumos) Sexul ~ Sexul tare. 19 av (Îe) A face ~ (și urmat de o determinare în dativ) A nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul Si: a distona (1). 20 sm (Mol) Personaj care apare în procesiunea vicleimului. 21 a (D. vreme, anotimpuri etc.) Caracterizat prin condiții neprielnice, neplăcute (de temperatură, de umiditate etc.) Si: (reg) urâcios (10). 22 sn (Art.; îoc frumosul) Categorie a esteticii care transfigurează artistic aspecte dizgrațioase, dezagreabile, producând astfel emoție estetică.

slut, slută [At: ANON. CAR. / Pl: sluți, ~e / E: ucr слутий] (D. oameni sau d. părți ale corpului lor, mai ales d. față) 1-2 a, smf Care are (din naștere sau ca urmare a unui accident, a unei boli etc.) un aspect fizic dezagreabil, respingător etc. prin anomalii, neregularități, deformări etc. Si: deformat² (1), desfigurat² (1), diform (1), monstruos, mutilat, pocit², schilod, schilodit, schimonosit, strâmb, strâmbat, (rar) sluțit² (2-3), stropșit, (pfm) bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, (reg) balcâz, șont², șonțit, șui⁷. 3 av (Reg; îe) A se uita ~ A încrunta sprâncenele. 4 sf (Reg; îe) A umbla de râsul ~ei A se compromite (2). 5-6 a, smf (Pex) Care este foarte urât Si: sluțit² (4-5), hidos, hâd, pocit², (înv) grozav (2), grozăvatic, grozliv, (reg) balcâz, pâcleș, pogan.

sluți [At: PRAV. 307 / V: (reg) ~uti / Pzi: ~țesc / E: slut] 1-2 vtr (Îvp; d. oameni sau d. părți ale corpului lor) A (se) mutila. 3-4 vtr (Pex; d. oameni sau părți ale corpului lor) A dobândi sau a face să dobândească aspect fizic, formă, natură etc. dezagreabilă, dezgustătoare etc. datorită unor anomalii, unor neregularități, unor deformări etc. Si: a (se) deforma (4-5), a (se) desfigura (1-2), a (se) mutila, a (se) poci¹, a (se) schilodi, a (se) schimonosi, a (se) strâmba, a (se) suci, (pfm) a (se) scălâmbăia, a (se) șonți¹. 5-6 vtr (Pex) A (se) urâți foarte tare Si: a (se) poci¹, (pop) a se hâzi (1), (înv) a se grozăvi (1), (reg) a (se) opăci¹, a (se) pâcliși, a (se) șonți¹. 7 vr (Îvp; d. oameni) A se strâmba (18). 8 vr (Rar) A se uita urât și cu mânie la cineva.

strâmb, ~ă [At: PSALT. HUR. 46^v/12 / V: (înv) ~ânb, ~răb, ~rămb, ~rănb, ~rimb a / Pl: ~i, ~e / E: lp strambus, -a, -um (<strabus, -a, -um)] (Îoc drept) 1 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care este deviat (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat într-o direcție nefirească) Si: adus² (4), aplecat² (1), cocârjat² (1), cocoșat² (2), contorsionat² (2), curbat² (2), gârbov (2), gârbovit (1), înclinat², încovoiat, îndoit², întors², plecat², răsucit, sucit². 2 a (D. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care are (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) un aspect fizic dezgustător din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: diform (1), hidos, hâd (1), pocit², respingător, schimonosit (3), slut, urât, urâțit, (pfm) bocciu (5), scălâmb (1), scălâmbăiat (1), (înv) grozav (2), (reg) balcâz (2), pogan, șonțit, (fam) șui⁷, strâmbat² (2). 3 a (Îe) A avea gura ~ă A spune minciuni. 4 a (Reg; de obicei cu determinările „de spate”, „de spinare”, „de mătrice”) Cocoșat² (2). 5 a (D. obiecte flexibile sau neflexibile ori d. părți ale acestora) Care prezintă neregularități, abateri etc. de la forma normală sau avută inițial Si: contorsionat² (1), curbat² (1), deformat² (2), diform (2), întors², răsucit. 6 a (D. obiecte, de obicei, neflexibile sau d. părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei, verticală) Care este deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală sau avută inițial ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: aplecat² (1), înclinat², lăsat, plecat², povârnit², (îvp) ponorât, (pop) pornit², (pfm) hâit⁴ (4), (îvr) povortit, (reg) șoldit, șoldiv, șovâi, șovârnit, strâmbat² (5) Vz cârn, scălâmb, scălâmbăiat, scâlciat, scofâlcit. 7 a (Trs; îs) Prune ~e Soi de prune cu sâmburele așezat asimetric, cu carnea tare și acrișoară, care se desprinde ușor de pe sâmbure. 8 a (D. drumuri) Care are (multe) cotituri Si: cotit² (6), întortocheat, sinuos, șerpuit², șerpuitor, (rar) șerpuind, (îvr) șerpitor. 9 sn (Reg; lpl) Cusătură populară ornamentală în zigzag Si: (reg) strâmbănog (2). 10 sf Cerbice (la jug). 11 a (D. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Care are trăsături neregulate și aspect neîngrijit. 12 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Necaligrafic. 13 a (Pex; d. semne sau litere, d. cuvinte ori d. rânduri, d. scriere sau d. grafia acestora) Neciteț. 14 a (D. rândurile scrise de cineva) Care este deviat în sus sau în jos față de marginile de sus și de jos ale foii. 15 a (Grm; îvr; fig; îs) Grai ~ Verb neregulat Vz neregulat. 16 a (Grm; îvr; fig; îs) Cădere ~ă Caz oblic Vz oblic. 17 a (Îvp; fig; d. oameni) Care procedează nedrept, subiectiv. 18 a (Îvp; pex; d. oameni) Care procedează necinstit. 19 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care manifestă nedreptate, subiectivitate. 20 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care denotă necinste. 21 av (Îe) A sta (sau, reg, a ședea) ~ și a judeca (sau, înv, a grăi, a vorbi) drept A recunoaște adevărul. 22 av (Îe) A râde (sau a surâde, a zâmbi) ~ A râde (sau a surâde, a zâmbi) forțat, în silă, nesincer. 23 av (Îe) A privi (sau a se uita) ~ A privi (sau a se uita) cu ciudă, urât, dușmănos. 24 av (Pex; îae) A nu privi cu ochi buni V ochi¹. 25 av (Îe) A călca ~ A avea o comportare incorectă. 26 av (Îae) A aluneca pe o cale greșită. 27 a(Asr; spc; d. păreri, d. înțelegere, d. cunoștințe etc.) Greșit (13). 28 a (Rar; fig; d. privire) Pieziș. 29 a (Rar; fig; d. zâmbete) Fals (7). 30 a (Rar; fig; d. zâmbete) Forțat² (9). 31 a (Înv; fig; d. lucruri de valoare, bani etc.; îoc veritabil, autentic) Fals (5). 32 a (Înv; d. cântare) Făcut să înșele. 33 sn (Îvp; fig) Nedreptate. 34 sn (Înv; îlav) Cu (sau, rar, pe) ~ul În mod fals. 35 sn (Îal) Pe nedrept. 36 sn (Reg; îe) A călca cu ~ul A călca cu stângul Vz stâng. 37 sn (Înv; îe) A lua cu ~ul A lua prin înșelătorie sau cu forța. 38 sn (Reg; îe) A trăi cu ~ul A face nedreptăți. 39 sf (Îrg) Veche monedă de argint a cărei valoare varia de la 10 la 20 de creițari sau era de 5 groși.

strâmba [At: CORESI, L. 353/15 / V: (îvp) ~bi, (înv) strim~ / Pzi: strâmb, 3, 6 și (îrg) ~bează / E: strâmb] 1-2 vtr (D. ființe, de obicei d. oameni, mai ales d. corpul lor, în special, d. părți ale acestora sau d. manifestări ale oamenilor, d. boli, d. simptome etc.; c. i. ființe, de obicei, oameni sau, mai ales, corpul lor, în special, părți ale acestuia) A face să devieze sau a devia (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat sau orientându-se într-o direcție nefirească Si: a (se) aduce (26), a (se) apleca (7-8), a (se) cocârja (1-2), a (se) cocoșa (1, 3), a (se) gârbovi (1-2), a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) întoarce, a (se) pleca, a (se) răsuci, a (se) suci³. 3-4 vtr (D. ființe, de obicei d. oameni, mai ales d. corpul lor, în special, d. părți ale acestora sau d. manifestări ale oamenilor, d. boli, d. simptome etc.; c. i. ființe, de obicei, oameni sau, mai ales, corpul lor, în special, părți ale acestuia) A face să aibă sau a avea (din naștere sau în urma unui accident, a unei boli etc.) un aspect fizic dezgustător, din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: a (se) deforma (1), a (se) poci¹, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) urâți, (pop) a (se) hâzi (1-2), (pfm) a (se) scălâmbăia (1-2), (înv) a (se) grozăvi (1), (reg) a (se) stropși (5), a (se) șonți¹, a (se) zgâmboi. 5 vt (Îe) A-și ~ gâtul sau a i se ~ cuiva gâtul A privi într-o parte sau înapoi la ori după cineva sau ceva întorcând (și menținând), îndelung ori repetat, capul, cu gâtul într-o poziție forțată, incomodă etc. 6 vt (Îe) A ~ cuiva gâtul A suci cuiva gâtul Vz suci³. 7 vt (Reg; îe) A ~ cuiva fălcile A bate pe cineva foarte tare, lovindu-l peste obraz. 8 vt (Fam; îae) A-i muta cuiva fălcile (din loc) Vz muta. 9 vt (Îe) A vorbi până i se ~bă gura la ceafă A vorbi mult și fără rost. 10 vt (Pop; îe) A ~ limba (sau gura) (la cineva) A scoate limba la cineva Vz scoate. 11-12 vtr (Complementul sau subiectul indică obiecte flexibile sau neflexibile ori părți ale acestora) A face să prezinte sau a prezenta neregularități, abateri etc. de la forma normală sau avută inițial Si: a (se) contorsiona (1-2), a (se) curba (1), a (se) deforma (2-3), a (se) întoarce, a (se) răsuci. 13-14 vtr (Complementul sau subiectul indică obiecte de obicei neflexibile ori părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei verticală) A devia sau a fi deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală (sau avută inițial) ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: a (se) apleca (1-2), a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povârni, (îvp) a (se) ponorî¹, (pfm) a (se) hâi (6), (îvr) a (se) povârti, (reg) a (se) șoldi, a (se) șovârni Vz scâlcia, scofâlci, scrombăi. 15 vr (Rar; complementul sau subiectul indică drumuri, linii de hotar etc.) A coti² (10). 16 vt (Fam; c. i. oameni) A stâlci. 17 vr (D. oameni) A-și schimba expresia feței prin contractarea unei părți a acesteia în semn de nemulțumire, de neplăcere etc. sau pentru a impresiona, a stârni hazul, pentru a insulta etc. Si: a se maimuțări, (rar) a se maimuți. 18 vr (D. față sau d. părți ale feței oamenilor) A se contracta brusc, deformându-și aspectul normal și devenind dezagreabil (ca expresie a unei senzații, a unei stări sufletești etc., de obicei neplăcute) Si: a se schimonosi (3), (pfm) a se scălâmbăia (3), (reg) a se opăci, a se zgâmboi. 19 vr (Îe) A se ~ de râs A face mare haz. 20 vr (Fam; îae) A se prăpădi de râs. 21 vr (Reg; îe) A se ~ moartea (la cineva) A muri¹. 22 vt (Îvp) A imita, în bătaie de joc, prin gesturi și grimase. 23 vr (Fam) A se încrunta la cineva. 24 vr (Reg) A se miorlăi. 25 vr (Pfm; fig) A face nazuri Vz naz. 26 vt (Îvp; fig) A răstălmăci.

strâmbat², ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 46^r/14 / Pl: ~ați, ~e / E: strâmba] 1 (D. ființe, de obicei, d. oameni sau, mai ales, d. corpul lor ori, în special, d. părți ale acestuia) Care este deviat (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală (fiind orientat într-o direcție anormală) Si: adus² (4), aplecat² (1), cocârjat² (1), cocoșat² (2), contorsionat² (2), curbat² (2), gârbov (2), gârbovit (1), înclinat², încovoiat², îndoit², întors², plecat², răsucit, sucit². 2 Care are (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) un aspect fizic neplăcut din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (provocând scârbă) Si: diform (1), hidos, hâd (1), pocit², respingător, schimonosit (3), slut, urât, urâțit, (pfm) bocciu (5), scălâmb (1), scălâmbăiat (1), (înv) grozav (2), (reg) balcâz (2), pogan, șonțit², (fam) șui⁷, strâmb (2). 3 (Înv; spc; d. ochi) Sașiu (1). 4 (D. obiecte ori d. părți ale acestora) Care prezintă neregularități, abateri etc. de la forma normală (sau avută inițial) Si: contorsionat² (1), curbat² (1), deformat² (2), diform (2), întors², răsucit. 5 (D. obiecte, de obicei, neflexibile sau d. părți ale acestora care au o anumită poziție, de obicei, verticală) Care este deviat în jos, într-o parte etc. față de poziția normală sau avută inițial, ori față de alt obiect luat ca punct de referință Si: aplecat² (1), înclinat², lăsat, plecat², povârnit², (îvp) ponorât, (pop) pornit², (pfm) hâit⁴ (4), (îvr) povortit, (reg) șoldit, șoldiu, șovâi, șovârnit, strâmb (6) Vz cârn, scălâmb, scălâmbăiat, scâlciat, scofâlcit. 6 (D. oameni) Care și-a schimbat expresia feței prin contractarea unei părți a acesteia (în semn de nemulțumire, de neplăcere etc. sau pentru a impresiona, pentru a stârni hazul, pentru a insulta etc.). 7 (D. față sau d. părți ale feței oamenilor) Care este contractat brusc, deformându-și aspectul normal și devenind dezagreabil (ca expresie a unei senzații, a unei stări sufletești etc., de obicei, neplăcute) Si: schimonosit, (pfm) scălâmbăiat, (reg) zgâmboit. 8 (Îvr; d. oameni) Care este imitat în batjocură.

!hâzi (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă hâzesc, 3 sg. se hâzește, imperf. 1 sg. mă hâzeam; conj. prez. 1 sg. să mă hâzesc, 3 să se hâzească; imper. 2 sg. afirm. hâzește-te; ger. hâzindu-mă

capău, căpăi, (căpău), s.m. (reg.) Câine de vânătoare, copoi: „Cu urechi ca de capăi, / Bate-o, Doamne, că hâdă-i” (Bârlea, 1924, II: 162). ■ (onom.) Căpăi, poreclă pentru locuitorii din Libotin. – Var. a lui copoi (Scriban, DEX, MDA).

hâd adj. m., pl. hâzi; f. hâdă, pl. hâde

hâd, -ă, hâzi, hâde, adj. s. (reg.) 1. Urât, diform, respingător. 2. Murdar; hâros, tinos: „Și tu tăt cu hâda-i hi” (Papahagi, 1925: 194). ■ (mit.) Hâda Băii, personaj din folclorul mineresc maramureșean, închipuit ca o femeie urâtă, cu puteri magice, capabilă să se transforme într-o tânără ademenitoare, ce îi fermeca pe mineri cu glasul ei, aidoma ca Fata Pădurii: „Frunză verde unghia găii, / Mă ibăsc cu Hâda Băii” (Bârlea, 1924, I: 279). – Cf. ucr. hyd „obiect respingător” (DEX, MDA); din pol. hid (Șăineanu). ■ Cuv. rom. > ucr. hyd (Candrea, după DER).

hârós, -oasă, hâroși, -oase, adj. (reg.) Murdar; tinos, hâd, jegos. – Din hâră + suf. -os.

hâzắnie, hâzănii, (hâdzănie, hâdzăne), s.f. (reg.) 1. Arătare necurată, bizară, slută; urâțenie, pocitanie: „...și la lumina de său văd cu toții o hâdzenie de fată, nelăută pe cap, cu colți de câne în gură, cu copite de cai...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 109). 2. Urâciune; vreme urâtă: „Îs vremuri grele atunci [de Zilele Babelor]. Umblă tăt ploi, umăt și hâdzănii” (Bilțiu, 2009: 50). – Din hâd(z) + suf. -anie (MDA).

hâzî, hâzesc, (hâdzî), v.t.r. (reg.) 1. (r.) A se face urât. 2. (t.) A murdări: „O vacă bălegată / Hâzắ ciurda toată” (Lenghel, 1979: 214). – Der. din hâd „urât” (MDA).

momấie, momâi, (mamuie), s.f. 1. Arătare: „Odată-o văzut cum să deștide ușa și să bagă în casă o mamuie de femeie hâdă” (Bilțiu, 2007: 25). 2. Sperietoare. – Et. nec. (MDA).

spăimós, -oasă, spăimoși, -se, adj. (pop.) 1. Speriat, fricos: „[Pe zâne] le drăgostesc feciorii, dar ele fug de ei, că ele-s spăimoase și numai care apucă de le prind aceia le și drăgostesc” (Bilțiu, 1999: 176). 2. Înspăimântător: „Tare hâdă-o fost. O fost tare spăimoasă. O fost nănașa cu lumânări” (Bilțiu, 2007: 87). – Din spaimă + suf. -os.

AVERE A avea avere = A fi bogat: Surse din cadrul AJFP BN, spun ca pe lista trimisă de județul nostru, pe care se regăsesc 50 de nume, se află persoane care ar avea averi mari, însă nu au plătit taxe aferente la finanțe. (http://www.bistriteanul.ro/) A face avere = a) A agonisi: În Marsilia are cineva prilej și de-a face avere prin comerț, și de a o cheltui în petreceri [...] (VASILE ALECSANDRI) b) A parveni: Din salariul de ministru nu se pot face averi, mari colecții de artă, mari afaceri pe picior de milionar... nu se poate! (http://vreaupresedinte.gandul.info) A pierde averea = A deveni sărac: Oameni de afaceri aflați în topul celor mai bogați români ar putea pierde o mare parte din avere, dacă justiția îi va condamna în dosarele în care sunt cercetați. (http://www.digi24.ro) A se bucura la avere (pop.) = A fi lacom de bani: Mă-nsurai să iau muiere. / Mă bucurai la avere, / Lăcomit-am, lăcomit, / Lăcomii la șese boi / Și-am luat hâda de găzdoi. (JARNÍK-BÎRSEANU) Asta-i toată averea mea (sau a ta, a lui etc.) (irn.) = Asta-i tot ce posed (sau posezi etc.): Cocioaba de pe malul stâng al Bistriței, bărbatul, fata și boii din pădure, un țap și două capre slabe și râioase ce dormeau pururea în tindă era toată averea Irinucăi. (ION CREANGĂ)