ARHAIZA, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da un aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pron.: -ha-i-] – Din arhaic.

EXHAUSTIV, -Ă, exhaustivi, -e, adj. (Livr.) Care epuizează un subiect; complet, în întregime. [Pr.: -ha-us-] – Din fr. exhaustif.

GROHĂITOR, -OARE, grohăitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care grohăie. 2. S. n. (Pop.) Batoză (de păioase). [Pr.: -hă-i-] – Grohăi + suf. -tor.

GROHĂITURĂ, grohăituri, s. f. Grohăit. [Pr.: -hă-i-] – Grohăi + suf. -tură.

H s. m. invar. A zecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă laringală, velară sau palatală (2)). ◊ Ora H = oră secretă, legată de momentul în care trupele pornesc la atac; moment stabilit pentru începerea unei acțiuni. [Pr.: ha]

HA interj. 1. Exclamație care exprimă: surprindere; mulțumire; satisfacție (răutăcioasă). 2. (Fam.) Poftim? ce? cum? ♦ Nu-i așa? n-am dreptate? 3. (Repetat) Cuvânt care imită râsul în hohote. – Onomatopee.

HABEAS CORPUS s. n. (În legislația unor țări) Drept care garantează libertatea individuală și protejează împotriva arestării arbitrare, permițând arestatului să ceară prin avocatul său să compară în fața unui magistrat care urmează să decidă asupra legalității arestării. [Pr.: ha-be-as cor-pus] – Expr. lat.

HAIDE interj. 1. Exclamație care exprimă un îndemn (la o acțiune). ◊ (Cu ton de comandă, exprimând nerăbdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamație care exprimă încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ◊ (Împrumutând desinențe verbale de pers. 1 și 2 pl.) Haidem la plimbare. ◊ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ◊ (Marchează începutul unei acțiuni) Luă toporul și haide la treabă. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamație prin care se respinge o părere sau se dezaprobă o comportare; aș! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustrăm cu indulgență pe cineva care nu ia în seamă sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: haida, haid, aida, aide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.

HAINI, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-. – Var.: hăini vb. IV] – Din hain.

HAINIE, hainii, s. f. 1. Răutate, cruzime, câinoșenie; dușmănie. 2. (Înv.) Trădare; răzvrătire. [Pr.: ha-i-] – Hain + suf. -ie.

HAINIT, -Ă, hainiți, -te, adj. (Rar) Care a devenit hain. [Pr.: ha-i-] – V. haini.

HAINLÂC, hainlâcuri, s. n. (Înv.) Răzvrătire. [Pr.: ha-in-] – Din tc. hāinlik „perfidie”.

HAIOS, -OASĂ, haioși, -oase, adj. (Fam.) Plin de haz, amuzant, simpatic, nostim. [Pr.: ha-ios] – Hai + suf. -os.

HAMSIE, hamsii, s. f. Mic pește marin de culoare argintie, cu gura mare, care trăiește în Marea Neagră, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.

HAUSTOR, haustori, s. m. Organ vegetal asemănător cu o ventuză, cu ajutorul căruia unele plante parazite își absorb hrana din plantele pe care parazitează. [Pr.: ha-us-] – După fr. haustorie.

HĂ interj. 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee.

HĂUIT, hăuituri, s. n. Răsunet prelung, ecou; hău². [Pr.: hă-u-] – V. hăui.

HĂULI, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică.

HĂULIRE, hăuliri, s. f. Acțiunea de a hăuli și rezultatul ei; chiuit, hăulit. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli.

HĂULIT, hăulituri, s. n. Hăulire. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli.

HĂULITURĂ, hăulituri, s. f. Chiuitură. [Pr.: hă-u-] – Hăuli + suf. -tură.

HECTAR, hectare, s. n. Unitate de măsură pentru suprafețe agrare, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri. [Abr.: ha] – Din fr. hectare.

HI² interj. v. hă.

HÎ interj. v. hă.

ZĂHĂIALĂ, zăhăieli, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) zăhăi; neliniște, tulburare, zbucium. [Pr.: -hă-ia-] – Zăhăi + suf. -eală.

ARHAIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepărtate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Foarte vechi, ieșit de mult din uz. 2. S. n. Cea mai veche eră geologică. ♦ (Adjectival) Care aparține arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque.

ARHAITATE s. f. (Rar) Stare arhaică. [Pr.: -ha-i-] – Arha[ic] + suf. -itate.

ARHAIZARE, arhaizări, s. f. Acțiunea de a arhaiza și rezultatul ei. [Pr.: -ha-i-] – V. arhaiza.

ARHAIZANT, -Ă, arhaizanți, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multă vreme ieșite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant.

DESETINĂ, desetine, s. f. 1. (În sec. XV-XVIII, în Moldova) Impozit de zece la sută din produse, mai ales din recolta de la stupii de albine; zeciuială, dijmă. 2. Măsură agrară rusească, folosită odinioară și la noi, egală cu 1,09 ha. [Acc. și: desetină. – Var.: (2) deseatină s. f.] – Din bg., scr. desetina.

LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: leroi, leroloi, lerui, lerului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].

MUHAIA, muhaiele, s. f. (Turcism înv.; astăzi fam.) Prost, fraier; hahaleră. [Pr.: -ha-ia] – Din tc. mühayye „pregătit”, „gata”.

MICRORAION, microraioane, s. n. Element teritorial urbanistic, constituit dintr-o suprafață de 20-50 de ha și din 5000-15000 de locuitori cuprinzând locuințe, magazine, școli etc. [Pr.: -ra-ion] – Micro¹- + raion.

MOHAIR, mohairuri, s. n. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc.; p. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair.

EXHAUSTIVITATE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi exhaustiv; metodă exhaustivă. [Pr.: -ha-us-] – Exhaustiv + suf. -itate.

EXHAUSTOR, exhaustoare, s. n. 1. Ventilator folosit la evacuarea forțată a gazelor, a suspensiilor de particule solide din aer etc. dintr-o încăpere, dintr-o nișă, dintr-o exploatare minieră subterană etc. 2. Dispozitiv pentru alimentarea cu carburant a carburatorului. [Acc. și: exhaustor. – Pr.: -ha-us-] – Din fr. exhausteur.

TROHAIC, -Ă, trohaici, -ce, adj. Compus format din trohei. ◊ Metru trohaic = sistem de versificație a cărui structură are la bază troheul. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. trochaïque.

CE pron., adj., adv., interj. 1. pron. care, (pop.) de. (Cei ~ priveau.) 2. adj. care. (~ vânt te-a adus aici?) 3. pron. orice, orișice, (înv.) verice. (Zică lumea ~ o vrea.). 4. adv. cât, cum. (~-aș mai râde!) 5. interj. (interogativ) cum? poftim? (fam. și pop.) ha? (~? N-am auzit!)

CUM adv., conj., interj. 1. adv. ce, cât. (~ aș mai râde!) 2. conj. (temporal) când. (Frunza-n codru ~ învie.) 3. conj. (cauzal) când, deoarece, fiindcă, întrucât. (~ știm că vine, sunt emoționat.) 4. conj. (modal) (pop.) care. (Se înalță un palat ~ nu mai există.) 5. conj. (comparativ) ca, cât, precum. (Noi ~ și ei.) 6. interj. (interogativ) ce? poftim? (fam. și pop.) ha? (~? N-am auzit.)

HA interj. v. ce, cum, poftim.

POFTIM interj. 1. ia!, na!, ține! (~! un covrig.) 2. (interogativ) ce?, cum?, (pop. și fam.) ha? (~? N-am auzit!)

PRODUCTIVITATE s. 1. randament. (Sporirea ~ății la ha.) 2. eficacitate, eficiență. (~ muncii.) 3. v. fertilitate. 4. eficacitate, randament.

arhaic adj. m. (sil. -ha-ic), pl. arhaici; f. sg. arhaică, pl. arhaice

arhaic s. n. (sil. -ha-ic)

arhaitate s. f. (sil. -ha-i- ), g. -d. art. arhaității

arhaiza vb. (sil. -ha-i-), ind. prez. 1 sg. arhaizez, 3 sg. și pl. arhaizează

arhaizant adj. m. (sil. -ha-i-), pl. arhaizanți; f. sg. arhaizantă, pl. arhaizante

arhaizare s. f. (sil. -ha-i- ), g. -d. art. arhaizării

aui (sil. a-u-) / hăui (sil. hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiesc / hăuiesc, imperf. 3 sg. auia / hăuia; conj. prez. 3 sg. și pl. auiască / hăuiască

auială (sil. a-u-)/hăuială (sil. hă-u-) s. f., g.-d. art. auielii/hăuielii; pl. auieli/hăuieli

exhaustiune s. f. (sil. -ha-us-ti-u-), g.-d. art. exhaustiunii

exhaustiv adj. m. (sil. -ha-us-), pl. exhaustivi; f. sg. exhaustivă, pl. exhaustive

exhaustivitate s. f. (sil. -ha-us-), g.-d. art. exhaustivității

exhaustor s. n. (sil. -ha-us-), pl. exhaustoare

H, h s. m. invar. [cit. ha; în abrevieri și haș]

ha/ha-ha interj.

haide-hai/haida-hai/haide-ha (încet-încet) interj.

haini vb. (sil. ha-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hainesc, imperf. 3 sg. hainea; conj. prez. 3 sg. și pl. hainească

hainie s. f. (sil. ha-i-), art. hainia, g.-d. art. hainiei; pl. hainii, art. hainiile

hainlâc s. n. (sil. ha-in-), pl. hainlâcuri

haitian adj. m., s. m. (sil. ha-i-ti-an), pl. haitieni (sil. -ti-eni); f. sg. haitiană, pl. haitiene

hă/hă-hă interj.

hăire s. f. (sil. hă-i-), g.-d. art. hăirii; pl. hăiri

hăuli vb. (sil. hă-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulesc; imperf. 3 sg. hăulea; conj. prez. 3 sg. și pl. hăulească

hăulire s. f. (sil. hă-u-), g.-d. art. hăulirii; pl. hăuliri

hăulit s. n. (sil. hă-u-), pl. hăulituri

hăulitură s. f. (sil. hă-u-), g.-d. art. hăuliturii; pl. hăulituri

hectar s. n., pl. hectare; simb. ha

iha-ha interj.

jaleo s n. [ja- pron. sp. ha-]

phi-ha interj.

trohaic adj. m. (sil. -ha-ic), pl. trohaici; f. sg. trohaică, pl. trohaice

ARHAIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de trecutul (foarte) îndepărtat; care este dintr-o epocă (foarte) îndepărtată. 2) (despre cuvinte, expresii, construcții etc.) Care era folosit într-o epocă îndepărtată; ieșit din uzul curent; învechit. [Sil. -ha-ic] /<fr. archaïque

A SE BUHĂI mă ~iesc intranz. pop. (despre persoane) A se umfla la față (de boală, de somn, de băutură etc.); a deveni buged. [Sil. -hă-i] /Din buhai

CAPUCHEHAIE f. ist. Diplomat român la Poarta Otomană. [Sil. -ha-ie] /<turc. kapikáhayasi

EXHAUSTIV ~ă (~i, ~e) livr. Care tratează un subiect epuizându-l; în întregime; complet. [Sil. ex-ha-us-tiv] /<fr. exhaustif

HA interj. 1) (se folosește pentru a exprima surprindere, mirare, satisfacție, indignare, ironie etc.). 2) fam. (se folosește când interlocutorul n-a auzit bine s-au n-a înțeles cele spuse) Poftim?; ce-ai spus? 3) (se folosește repetat pentru a reda râsul în hohote). /Onomat.

HAGIOGRAF ~i m. Autor de hagiografii. [Sil. ha-gi-o-graf] /<fr. hagiographe

HAIN ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care și-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin

HAPLEA m. 1) Om lipsit de inteligență; om prostănac. 2) Om lacom la mâncare. [Sil. ha-plea] /<bulg. hapljo

HARACHIRI n. Mod de sinucidere prin spintecarea pântecelui cu pumnalul, practicat mai ales de samuraii japonezi. [Sil. ha-ra-chi-ri] /<fr. hara-kiri

HAVAIANĂ ~e f. Instrument muzical asemănător chitarei, care emite sunete line, melodioase și tărăgănate. [Sil. ha-va-ia-nă] /<fr. hawaïenne

HĂ interj. 1) (se folosește, repetat, pentru a reda râsul, mai ales forțat, sau plânsul). 2) (se folosește pentru a exprima mirare sau neîncredere). /Onomat.

A HĂUI pers. 3 hăuie intranz. reg. A răsuna prelung și monoton; a vui. Toată pădurea hăuie. [Sil. hă-u-i] /Onomat.

A HĂULI ~esc 1. intranz. 1) (despre persoane) A emite un sunet puternic, ascuțit și prelung (în semn de bucurie sau de chemare); a produce chiote; a chiui. 2) v. A HĂUI. 2. tranz. rar. A cânta prelung și cu inflexiuni. ~ o doină. [Sil. hă-u-] /Onomat.

LER interj. (se folosește, ca refren, în colinde pentru a le da un anumit colorit eufonic) [Var. lerui] /Probabil din [Ha]llelu[iah] Doamne

MOHAIR ~uri n. 1) Păr de capră angora. 2) Stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora. [Sil. -ha-ir] /<fr. mohair

TROHAIC ~că (~ci, ~ce) (despre versuri) Care constă din troheu; compus din troheu. ◊ Metru ~ sistem de versificație care are la bază troheul. [Sil. -ha-ic] /<fr. trochaïque

ARHAITATE s.f. (Rar) Însușirea de a fi arhaic. [Pron. -ha-i-. / < it. arcaità].

HAOS s.n. 1. Stare de neorganizare în care presupuneau cei vechi că se afla materia înainte de apariția universului cunoscut de om. 2. (Fig.) Neorînduială, neorganizare, dezordine. [Pron. ha-os, var. caos, chaos s.n. / < gr. chaos, cf. fr. chaos].

EXHAUSTIUNE s.f. (Liv.) Epuizare completă, sleire. [Pron. -ha-us-ti-u-. / cf. lat. exhaustio, fr. exhaustion].

haitian adj. m., s. m. (sil. ha-i-ti-an), pl. haitieni (sil. -ti-eni); f. sg. haitiană, pl. haitiene corectat(ă)

JALEO s.n. Dans popular din Spania; melodia acestui dans. [Pron. ha-le-o. / < sp. jaleo].

ARHAIC, -Ă adj. Străvechi, foarte vechi, dintr-o epocă foarte îndepărtată. ◊ Perioadă arhaică (și s.n.) = prima perioadă (sistem) a precambrianului. ♦ (Despre cuvinte, expresii) Care nu mai este folosit în limba contemporană; învechit; ieșit din uz. [Pron. -ha-ic. / < fr. archaïque, cf. gr. archaios – vechi].

ARHAIZANT, -Ă adj. (Despre stil, cuvinte etc.) Cu caracter, aspect voit arhaic. [Pron. -ha-i-. / cf. fr. archaïsant].

EXHAUSTIV, -Ă adj. (Liv.) Care caută să trateze complet un subiect; complet. [Pron. -ha-us-. / < fr. exhaustif, cf. lat. exhaustus].

HAOTIC, -Ă adj. 1. De haos, ca un haos. 2. Confuz, dezordonat. [Pron. ha-o-. / cf. fr. chaotique].

phi-ha! interj. (reg.) exclamație care exprimă admirație, mirare, surpriză, sau, dimpotrivă, repulsie.

MOHAIR s.n. Păr de capră angora, din care se fac stofe, covoare etc. ♦ (P. ext.) Stofă țesută din lînă amestecată cu păr de capră angora. [Pron. -ha-ir. / < engl., fr., it. mohair < cuv. arab].

TROHAIC, -Ă adj. (Despre versuri) Format din trohei. ♦ Metru trohaic = sistem de versificație avînd la bază troheul ca unitate ritmică a versului. [Pron. -ha-ic. / < fr. trochaïque].

JALEO [HA-] s. n. dans popular din Spania; melodia corespunzătoare. (< sp. jaleo)

NAVAJA HA/ s. f. cuțit spaniol cu lama lungă și ușor curbată. (< sp. navaja)

ha interj. – 1. Exprimă surpriza. – 2. Imită rîsul. – 3. Subliniază o interogație. Creație spontană. Se folosește și în var. aha (sensul 1), hî (sensul 2), ho (sensurile 1 și 2), oho (sensul 1), hai (sensul 3); cf. hei, hohot. Sensul 2 impune adesea repetiția.

haide interj. – Vino, mai repede! (servește pentru a îndemna sau incita). – Var. hai, ai(de), (h)aidem, (h)aideți, haida(-ha). Mr. hăi, megl. hăi. Tc. hayde (Miklosich, Fremdw., 91; Röesler 606; Meyer 144; Ronzevalle 172; Berneker 381), cf. ngr. ἄïντε, alb. hai(de), bg., sb. hajde, rus. ajda. Interpretat ca un imperativ, a primit un început de conjugare în var. haidem, haideți; aceste forme, proprii conjugării rom., sînt reproduse în var. bg. hajdete, sb. hajdemo, hajdete. Var. hai s-a confundat cu var. lui ha; de la haide provine și hait(i), interj. (exprimă surpriza).

hălămuste s. f. – Hărmălaie, scandal. – Var. hălămujd(i)e, (hă)lămustie, (hă)lămustă, (hă)lămoste, etc. Sl. chlomozdĭ „scrîșnet” (Scriban). În Basar. Scriban confundă aceste cuvinte cu alimojdii.

hali (halesc, halit), vb. – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui. Țig. ha-, part. halo „a mînca” (Vasiliu, GS, VII, 116; Graur 159; Juilland 166). – Der. haleală, s. f. (mîncare); halap, s. m. (mîncău); halie, s. f. (foame); haleaos, s. n. (mîncare); halos, adj. (mîncău); nehalit, adj. (flămînd). Cf. țig. sp. jalar „a mînca”, jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt cuvinte familiare sau de arg.

halima (halimale), s. f. – 1. Titlu al colecției de povești orientale, mai cunoscută ca O mie și una de nopți. – 2. Basm, poveste, snoavă. – 3. Încurcătură, încîlceală, confuzie. Arab. îlima „balerină” (› fr. almée, sp. almea), prin intermediul ngr. χαλιμά (Șeineanu, II, 200; Lokotsch, 800; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 220). Sensul 3 este firesc, dată fiind complicația poveștii. Se pare că Graur 161 se înșală interpretîndu-l ca „hărmălaie”, pe care îl explică prin țig. halema, de la ha- „a mînca”.

hap interj. – Exprimă ideea de a apuca repede, sau de a înghiți. Creație expresivă, cf. sl. chapati „a mușca”, rut. chapati „a apuca”, mag. happolni „a înghiți”, germ. happen, schnappen „a apuca”, fr. happer „a înhăța, a prinde”, ngr. χάπτω „a înghiți”. – Der. hăpăi, vb. (a înghiți); hălpăi (var. hălpăcăi), vb. (a înghiți) cu l expresiv; hălpi, vb. (a se apleca grîul); hîlpav (var. hulpav, hlupav, glupav), adj. (mîncău, lacom); înhăpa, vb. (a prinde, a înghiți); înhulpa, vb. (a înghiți); hăpui, vb. (înv., a supune, a subjuga), plecînd de la ideea de „a fi prins”; hapcă, s. f. (cîrlig de undiță; forță, violență), în Trans. habocă, format ca japcă și poate influențat de hreabcă (der. din sl., bg. hapka „îmbucătură, mușcătură” sau rut. chapka „cursă de șoareci”, propusă de Cihac, II, 135; DAR; Candrea; Iordan, BL, IV, 54, este posibilă fără a fi necesară dată fiind sursa expresivă comună); haple(a), s. m. (prost, bleg), pe care Șeineanu, Semasiol., 229, îl deriva din gr. ἀπλός „simplu”, iar Cihac, II, 135, urmat de DAR, din bg. hapljo; hăpși, vb. (Olt., a înghiți); hopși, vb. (Basar., a nu scoate o vorbă); hapuc (var. habuc, ha(r)puce), s. n. (Trans., Bucov., minge), pe care DAR îl pune în legătură cu mag. hapkalkodni „a apuca”; hapucă, s. f. (joc cu mingea); hăbucos, adj. (încîlcit, se spune mai ales despre lînă); hăbui, vb. (Mold., a se juca, a se zbengui). Nu este clar, dacă aparține aceleiași rădăcini expresive hăbuc, s. m. (bucată, ciob), pe care DAR, urmîndu-l pe Cihac, II, 133, îl pune în legătură cu sl. chabiti „a strica”, și cu hăbuc, s. n. (Olt., zăduf), cu der. săi hăbuci, vb. (Trans., a rupe, a desface, a strica), hăbuceală, s. f. (Olt., zăduf). – Cf. horp.

ienibahar s. m. – Condiment, fruct al plantei, Myrtus pimenta. – Var. enihabar, (i)nipa(ha)r. Tc. yanibahar (Șeineanu, II, 224), cf. ienuper, și bg. bahar „condiment”.

vătaf (-fi), s. m. – 1. Șef, căpitan, comandant peste 500 de oameni. – 2. În Mold., sec. XVI, administrator al unei provincii sau al unui județ. – 3. În Munt., sec. XVII-XIX, administrator de plasă. – 4. Nume a diferitelor funcții adminstrative înv.: vătaf de aprozi, portar principal; vătaf de plai, căpitan al poliției de frontieră; vătaf de visterie, șef de percepție; vătaf de cămară, slujbaș al palatului; vătaful beizadelelor, camerist principal al copiilor de domni; vătaf de călărași, căpitan de cavalerie. – 5. Conducător al unei bresle sau al unui serviciu. – 6. Șef în general; vătaf de tîlhari; vătaf de ciobani; vătaf de țigani. – 7. Administrator, intendent, garant, împuternicit, director. – Var. înv. vătav, vătah, vătaș, vatav. Origine îndoielnică, probabil tăt. vataha „grup” (Miklosich, Etym. Wb.; Lambrior 109; Tiktin; Candrea; Lokotsch 2159; cf. Cihac, II, 451). Apare în idiomuri sl. cf. vatah, vataf, rut. vatah,vatag, vatajko, vataško, pol. wata(c)ha, rus. vataga, vatažnik; dar este evident că toate aceste cuvinte se explică prin rom., cf. Miklosich, Wander., 11; Miklosich, Fremdw., 135; Candrea, Elemente, 400; Capidan, Raporturile, 191. Azi se folosește numai în sensurile 6 și 7. Der. vătășel (var. vătăjel), s. m. (funcționar inferior la primărie; înv., perceptor; Mold., vornicel (la nunți), persoană însărcinată cu protocolul); vătășoaie, s. f. (femeie, nevastă de vătaf; înv., femeie care suplinea pe tatăl orfanilor); vătăși (var. vătăji), vb. (a administra, a dirija, a guverna); vătășie (var. vătăjie), slujba, biroul vătafului; înv., impozite, taxe, podărit); vătășiță (var. vătăjiță), s. f. (nevastă de vătaf; jupîneasă care ținea cheile; Trans., prietenă care asistă mireasa în timpul nunții).

AFGHANISTAN, Republica ~, stat în partea central-sudică a Asiei: 652,2 mii km²; 15,81 mil. loc. (1989; 52,3 la sută pastuni, 20,3 la sută tadjici, 8,7 la sută uzbeci, 8,7 la sută harazani etc.). Limbi de stat: pasthu și persana. Cap.: Kabul. Orașe pr.: Kandahar, Herat, Mazar-i-Sharif, Jalalabad. Este împărțit în 30 prov. Relief predominant muntos, mai înalt în partea centrală (M-ții Hindukush) și mai coborît în N (spre valea fl. Amu-Daria) și în S (vastă zonă endoreică străbătută de rîul Helmand). Climă temperat-continentală, cu influențe musonice în SE. Expl. de gaze naturale, huilă, sare, min. neferose și pietre semiprețioase (lapislazuli). Se cultivă 12,4 la sută din terit. țării (2,66 mii ha sînt irigate) cu grîu (2,9 mil. t. 1988), orez (490 mii t. 1988), secară, porumb (839 mii t. 1988), bumbac ș.a. Legumicultură, pomicultură (781 mii t. fructe 1988) și viticultură (450 mii t. struguri 1988). Se cresc seminomad ovine (17 mil. capete 1988), bovine (3,6 mil. capete 1988) și caprine (2,8 mil. capete 1988). Industria produce țesături, ciment, îngrășăminte chimice, covoare, produse alim., încălț. ș.a. C. f.: 7 km. Căi rutiere: 18,8 mii km. Moneda: 1 afghani = 100 puls. Exportă gaze naturale (c. 40 la sută), fructe (c. 30 la sută), covoare, lînă, bumbac ș.a. și importă autovehicule, produse petroliere, alim., textile, cereale ș.a. – Istoric: În antic. și ev. mediu, terit. A. a fost stăpînit succesiv de perși, greci, parți, sasanizi, arabi, mongoli ș.a. Constituit în 1747 sub conducerea lui Ahmad Șah Durrani, statul afgan a fost supus de Marea Britanie în urma a două războaie (1839-1842 și 1878-1880). După cel de-al treilea război anglo-afgan (mai-iunie 1919), Marea Britanie a recunoscut independența A., proclamată la 28 febr. 1919. În perioada 1919-1929 au fost înfăptuite o serie de reforme din inițiativa emirului Amanullah. În timpul celui de-al doilea război mondial, A. își menține neutralitatea declarată în 1939. La 17 iul. 1973 regele Muhammad Zahir Șah (1933-1973) este înlăturat, monarhia este abolită, iar A. se proclamă republică. La 27 apr. 1978, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluată de Partidul Democratic al Poporului (comuniștii), divizat în două facțiuni aflate în conflict. În ultimele zile ale anului 1979, U.R.S.S. invadează A.; președintele Hafiz Ullah Amin este ucis, iar puterea este încredințată lui Babrak Karmal. Invazia declanșează un lung și sîngeros război civil (1979-1990), în cursul căruia aproape 6 mil. de afgani s-au refugiat în Pakistan și Iran. La 4 mai 1986, Babrak Karmal este înlăturat, puterea fiind preluată de Muhammad Najibullah; guvernul sovietic, apreciind ca o greșeală invazia, semnează cu S.U.A. la 14 apr. 1988, un acord, mediat de O.N.U., privind retragerea trupelor sovietice din A., operațiune încheiată la 15 febr. 1989. Forțele mujahedinilor alcătuiesc un guvern în exil (23 febr. 1989), care continuă lupta. Najibullah încearcă o serie de tratative cu rebelii, dar ele eșuează, ceea ce duce la continuarea războiului civil. În urma presiunilor interne și externe președintele Mohammad Najibullah a demisionat (16 apr. 1992), punîndu-se astfel capăt regimului comunist din A. Cele mai mari grupări rivale ale rezistenței (Hezb-i-Islami condusă de Gulbuddin Hekmatyar și Jamiat-i-Islami condusă de Ahmed Shah Massud) au hotărît (24 apr. 1992) crearea unui consiliu interimar pentru guvernarea țării pînă la alegerile legislative. Neînțelegerile dintre cele două grupări s-au amplificat, provocînd numeroase victime și distrugeri materiale.

AFRICA DE SUD, Republica ~, stat în S Africii; 1,22 mil. km²; 33,75 mil. loc. (1988; 68,2 la sută negri; 18 la sută albi; 10,5 la sută metiși și 3,3 la sută asiatici). Limbi de stat: afrikaans și engleza. Cap.: Pretoria (reșed. guvernului) și Cape Town (reșed. parlamentului). Orașe pr.: Johannesburg, Soweto/Southwest Town, Durban, East London, Port Elizabeth. Este împărțit în patru prov. (Cape, Natal, Orange, Transvaal) și nouă teritorii autonome indigene. Relief predominant de podișuri străbătute de lanțuri muntoase nu prea înalte; excepție M-ții Scorpiei (Drakensberg) cu alt. max.: 3.657 m; în lungul țărmului înguste cîmpii litorale. Climat tropical în N și subtropical în restul terit., moderat de alt.; în NV (deșertul Kalahari) și pe litoralul vestic (deșertul Namib) ariditate accentuată. Mari expl. de aur (664,6 t. 1985, locul I pe glob), diamante (10,2 mil. carate, 1985), min. de fier (29,84 mil. t. 1989), mangan (1,5 mil. t. 1989, locul 2 pe glob), nichel, crom (1,05 mil. t., 1985, locul 1 pe glob), bauxită, cupru, uraniu, metale rare (antimoniu, platină, titan). Expl. carbonifere (173,6 mil. t., 1989) și forestiere (4,5 mil. ha de pădure). Ind. A. de S., diversificată, produce energie electrică (156,74 miliarde kWh, 1989), fontă, oțel (9,1 mil. t., 1989), material rulant, autovehicule (montaj, 368,4 mii buc., 1988), tractoare, echipament pentru centrale electrice, mașini agricole, nave maritime, aparataj electrotehnic, utilaj minier, ciment (6,94 mil. t., 1989), țesături de lînă și bumbac, produse chimice, alim. (conserve de carne și de pește, lactate), zahăr (2,26 mil. t., 1988), hîrtie și celuloză etc. Predomină creșterea ovinelor (29,8 mil. capete, 1988), bovinelor (11,8 mil. capete, 1988), caprinelor (5,84 mil. capete, 1988), porcinelor (1,5 mil. capete, 1988), realizîndu-se o producție ridicată de carne, lînă (92,4 mil. t., 1988) și produse lactate. Pescuit intens (628,7 mii t. pește, 1986). Pe 10,8 la sută din terit. se cultivă porumb (6,9 mil. t., 1988), grîu (3,4 mil. t. 1988) cartofi (956 mii t. 1988), viță de vie (1,4 mil. t. struguri, 1988), tutun, citrice (620 mii t. 1988), arahide (231 mii t. 1988), banane, ananas ș.a. C. f.: 23,4 mii km² (c. 5,5 mii km electrificați). Căi rutiere: 184.520 km. Moneda 1 rand = 100 cents. Exportă aur, cărbune, produse siderurgice, diamante, metale neferoase, utilaje și mijloace de transport ș.a. și importă utilaje industriale și mijloace de transport, produse chimice, bunuri de larg consum, prod. alim. ș.a. – Istoric. Înainte de colonizarea europeană, terit. A. de S. a fost populat de boșimani, de hotentoți, iar apoi de polulația bantu. Colonizarea a fost începută de olandezi: în 1652 s-a întemeiat Colonia Capului (din 1806 în stăpînirea Angliei). Prin războaie împotriva cafrilor, purtate în sec. 18-19 de buri și de englezi, aceștia și-au lărgit considerabil posesiunile. În deceniul 4 al sec. 19 burii întemeiază republica Natal (proclamată colonie engleză în 1843), iar în deceniul 6 al sec. 19 republicile Transvaal și Orange, ocupate de Anglia în urma războiului anglo-bur (1899-1902). În 1910 se creează Uniunea Sud-Africană, ca dominion britanic, prin unirea Coloniei Capului, republicilor Orange, Natal și Transvaal, care participă la primul război mondial, de partea Aliaților. În 1949, guvernul Uniunii Sud-Africane a anexat Africa de Sud-Vest, pe care o administrase pînă atunci sub un mandat instituit de Liga Națiunilor și mai tîrziu de O.N.U. În anii postbelici, autoritățile sud-africane au înăsprit regimul de asuprire rasială, legiferînd apartheid-ul. La 31 mai 1961 Uniunea Sud-Africană s-a proclamat republică sub denumirea actuală și s-a retras din Commonwealth. Ca urmare a politicii de apartheid și a ignorării rezoluțiilor O.N.U., Adunarea Generală a hotărît în nov. 1974 să suspende participarea delegației autorităților sud-africane la lucrările sale. Izolarea republicii A. de S. s-a accentuat după destrămarea sistemului colonial portughez (1975) și a proclamării independenței Republicii Zimbabwe (1980). Guvernul de la Pretoria a lansat atacuri împotriva Angolei și a Mozambicului (1981), apoi împotriva republicilor Zimbabwe, Botswana și Zambia (1986), pe ca le-a acuzat că sprijină mișcarea SWAPO (Angola) și Congresul Național African. Amploarea mișcărilor de protest ale populației de culoare a determinat introducerea stării de urgență pe întreg teritoriul (12 iun. 1986). Sprijinul larg acordat de opinia publică internațională luptei împotriva apartheid-ului a constrîns guvernul să facă un șir de concesii, între care eliberarea din închisoare a lui Nelson Mandela, lider al Congresului Național African. În 1991 s-a adoptat o legislație prin care apartheid-ul a fost abandonat. A. de S. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral ales exclusiv de populația albă, iar cea executivă de președinte și de un cabinet condus de liderul partidului majoritar în Camera Adunării.

ÁGGTELEK-JÓSVAFÖ, peșteră în N Ungariei, la NV de Miskolc; lungime: 22 km. Stalactite și stalagmite, lacuri și rîuri subterane („Styx”). Se continuă în Ceho-Slovacia¹ cu peștera Baradla-Domica. Rezervație naturală (778 ha, 1951). Turism.^[1]

AGIGEA, com. în jud. Constanța, pe țărmul Mării Negre, la gura canalului Dunăre-Marea Neagră (km 64,2). Ecluză. Port maritim. Stațiune balneoclimaterică. Sanatoriu de tuberculoză osteoarticulară. Rezervație de dune marine (25 ha). Stațiune de cercetări marine (înfiintață în 1926 de Ion Borcea).

AGIGHIOL 1. Liman fluvio-maritim între brațul Sf. Gheorghe și L. Razim; 280 ha. 2. Sat în com. Valea Nucarilor, jud. Tulcea. Aici a fost descoperit un mormînt tumular de la sfîrșitul sec. 5 î. Hr. – prima jumătate a sec. 4 î. Hr. Atribuit unei căpetenii gete, conține un inventar foarte bogat în obiecte de argint, vase grecești și obiecte de podoabe feminine.

ALBA, jud. în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu al Mureșului; 6.231 km² (2,62 la sută din supr. țării); 420.548 mii loc. (1991), din care 55,1 la sută în mediul urban; densitate: 66,4 loc /km². Reșed.: municipiul Alba Iulia. Orașe: Abrud, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Zlatna. Comune: 67. Relief accidentat: în V o zonă muntoasă, cu alt. pînă la 1.826 m (M-ții Trascău, ramificațiile estice ale M-țilot Bihor și cele sudice ale Muntelui Mare), în S prelungirile M-ților Cindrel și Șureanu (alt. max. în Vîrful lui Pătru, 2.136 m) și în E și SE o reg. de podiș (Pod. Tîrnavelor și Pod. Secașelor). În lungul văilor, ce fragmentează spațiul montan, se desfășoară cîteva depr. bine individualizate: Abrud, Zlatna, Trascău și Cîmpeni. Climă temperat-continentală variind în funcție de unitățile de relief (mai blîndă în culoarul văii Mureșului și Pod. Tîrnavelor, unde temp. medie anuală este de 9,5°C și mai aspră în reg. montană, 2°C). Precipitațiile oscilează între între 600 și 1.000 mm anual. Hidrografia: Mureșul reprezintă pr. colector al apelor de pe întreg terit. jud. (Tîrnava, Sebeș, Arieș, Ampoi etc.). Resurse naturale: min. auro-argentifere (Abrud, Zlatna, Baia de Arieș, Almașu Mare, Roșia Montană), pirite cuprifere (Bucium), cinabru (Izvoru Ampoiului), gaz metan (Cetatea de Baltă, Tăuni), sare (Ocna Mureș), calcare (Abrud, Galda de Sus), marmură (Sohodol), argile, nisipuri, păduri (1/3 din supr. jud.). Economia. Cele mai importante ramuri ind. sînt.: ind. constr. de mașini și a prelucr. metalelor (30,6 la sută din prod. globală, 1989), care produce utilaj minier și agricol, utilaje pentru ind. mat. de constr. (Alba Iulia, Blaj, Cugir), ind. metalurgiei neferoase (Abrud, Zlatna), ind. de expl. și prelucr. a lemnului (Cîmpeni, Aiud, Blaj, Sebeș), chim. (Ocna Mureș, Zlatna), mat. de constr. (Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureș, Blaj), faianței și porțelanului (Alba Iulia), hîrtiei (Petrești), conf. și tricotajelor (Cîmpeni, Cugir, Aiud, Sebeș), alim. Produse meșteșugărești specifice zonei M-ților Apuseni: tulnice, ciubere, fluiere, pieptare, diverse țesături cu motive naționale etc. Agricultura are un caracter diversificat. În 1989, structura culturilor de cîmp era dominată de culturile de grîu și secară (37.508 ha) urmate de cele de porumb (31.784 ha), plante de nutreț (22.743 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, legume etc. Culturile viticole sînt mai răspîndite în Pod. Tîrnavelor și pe dealurile din jurul orașului Sebeș, fiind renumite podgoriile de la Alba Iulia, Blaj, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Aiud, Ighiu ș.a. Pomicultura are condiții optime în zona dealurilor, cele mai importante bazine pomicole aflîndu-se în arealul localităților Șona, Galda de Jos, Cugir, Stremț, Ighiu, Rimetea, Gîrbova ș.a. (pruni, meri, cireși, vișini, nuci etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 150,8 mii capete bovine, 375,4 mii capete ovine, 143,2 mii capete porcine, 1.843,8 mii capete păsări ș.a. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară dispune de 315 km din care 148 km electrificate, iar cea rutieră de peste 1.972 km drumuri publice, dintre care 391 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): o universitate, 402 școli generale, 25 licee, 460 biblioteci, 148 cinematografe, muzee, case imemoriale etc. Turism. Frumusețea peisajului, marea diversitate a monumentelor naturii, a celor istorice și arhitectonice, bogăția și varietatea etnografiei și folclorului etc., înscriu această zonă la loc de frunte în patrimoniul turistic al țării. Farmecul deosebit al M-ților Apuseni, cu culmile lor domoale, pe care se risipesc pînă aproape de vîrf așezările omenești, prezența numeroaselor forme carstice (peșterile Pojarul Poliței și Scărișoara, complexul carstic de pe valea Gîrdișoara, Cheile Ordîncușei, Galdei, Runcului ș.a.), masivul de roci bazaltice „Detunatele”, Rîpa Roșie ee lîngă Sebeș, declarate monumente ale naturii, sînt numai cîteva dintre atracțiile jud. La acestea se mai adaugă: calcarele de la Ampoița (rezervație geologică), Ghețarul de la Vîrtop (rezervație speologică), Iezerul Șureanu (rezervație complexă), Pădurea de larice de la Vidolm (rezervație forestieră), precum și valoroase obiective istorice și de arhitectură (Cetatea de loa Alba Iulia, Cîmpia Libertății de la Blaj, Catedrala romano-catolică, clădirea Palatului episcopal și biblioteca Battyáneum din Alba Iulia, Biserica evanghelică din Sebeș etc.). În suita manifestărilor folclorice, un loc deosebit îl ocupă tradiționalul „Tîrg de fete” de pe Muntele Găina, una dintre cele mai ample și origine serbări populare organizate anual în luna iulie. Indicativ auto: AB.

ALGERIA, Republica Algeriană Democratică și Populară ~, stat situat în NV Africii, cu largă ieșire (1.200 km) la Marea Mediterană; 2,38 mil. km²; 23,84 mil. loc. (1988; 82,6 la sută arabi, 17 la sută berberi, 0,1 la sută francezi etc.). Limba oficială: araba. Cap.: Alger. Orașe pr.: Oran, Constantine, Annaba, Ech Cheliff. Este împărțit în 31 villayate. Relief muntos în partea nordică – lanțurile muntoase Atlas Saharien și Tell Atlas – fragmentat de văi transversale și depresiuni de alt. Sahara, principala reg. a țării, cu alt. variabile (36 m în Chott Melrhir, 2.918 m în m-ții vulcanici Ahaggar) ocupă peste 4/5 din terit. A. Climă mediteraneană în N, tropical-deșertică în S. Expl. de petrol (32,4 mil. t. 1989), gaze naturale (39,4 miliarde m³, 1988), min. de fier (3,38 mil. t., 1987), de plumb, zinc, mercur (locul 3 pe glob), fosfați, sare ș.a. Numai 3,2 la sută din supr. țării este cultivată cu cereale (1,77 mil. t, 1988 din care 1,15 mil. t. grîu), cartofi (0,95 mil. t, 1988), sfeclă de zahăr, legume ș.a.; viticultură (132 mii ha, 1 mil. hl. vin, 1988), plantații de măslini (170 mii t măsline, 1988), curmali (182 mii t, 1988), și citrice (283 mii t, 1988 din care 190 mii t portocale). Întreprinderile ind. produc: produse petroliere, gaze naturale lichefiate, îngrășăminte chimice, ciment, produse textile și alim. ș.a. C. f.: 4.074 km. Căi rutiere: 80,5 mii km. Moneda: 1 dinar = 100 centimes. Exportă petrol și produse petroliere (aproape 2/3), gaze naturale (c. 1/3), produse siderurgice, fosfați, vin ș.a. și importă utilaje înd. și mijloace de transport, materii prime industriale, semifabricate, produse alim., cereale, bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Locuit în antic. de triburi numide, terit. A. este transformat în sec. 1 î. Hr. – 1 d. Hr. în posesiune romană (prov. Numidia și Mauretania) pînă în sec. 5. Ocupată de vandali (sec. 5-6) și bizantini (sec. 6-7). A. este cucerită de arabi (sec. 7-8) și înglobată în Califatul omeiad. Majoritatea pop. autohtone adoptă, în sec. următoare, araba ca limbă și islamismul ca religie. În sec. 11-12, sub dinastia Hammanizilor, își cucerește independența. Procesul de fărîmițare feudală din sec. 14-15 sfîrșește prin recunoașterea, la 1518, a suzeranității Imp. Otoman. A. se bucură din 1711 de o independență de facto. Cucerirea colonială franceză, începută la 5 iul. 1830 prin ocuparea orașului Alger, a întîmpinat o dîrză rezistență a populației condusă de emirul Abd el-Kader (1832-1847). După al doilea război mondial, lupta pentru independență ia forma luptei armate prin declanșarea, la 1 nov. 1954, a revoluției antiimperialiste conduse de Frontul de Eliberare Națională (FLN). Crearea Guvernului Provizoriu al Republicii A. (19 sept. 1958), încetarea focului în urma acordului franco-algerian de la Evians-les-Bains (18 mart. 1962), referendul privind independența (1 iul. 1962) duc la proclamarea independenței de stat a A. la 3 iul. 1962. Adunarea Națională și Constituantă proclamă Republica ALgeriană Democratică și Populară. La 19 iun. 1965, puterea este preluată de Consiliul Revoluției în frunte cu Houari Boumedienne. În 1976 un referendum popular adoptă noua constituție a țării, care proclamă A „republică democratică și populară, stat socialist, avînd ca religie de stat islamismul”. Deși, la 16 ian. 1986, Carta Națională elaborată de Frontul de Eliberare Națională a fost aprobată cu o zdrobitoare majoritate, în 1988 au izbucnit manifestații de protest, generate de dificultăți economice, care au determinat o revizuire fundamentală a politicii interne. Constituția adoptată în 1989 preconizează abolirea monopolului puterii în beneficiul Frontului de Eliberare Națională și introducerea unui sistem cu mai multe partide A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Populară Națională, iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri. Alegerile din febr. 1992 au fost cîștigate de Frontul Islamic al Salvării (F.I.S.). După evenimentele legate de întreruperea procesului electoral și scoaterea în afara legii a F.I.S. (4 mart.), A. este condusă de Înaltul Comitet de Stat (președinția colegială). Instabilitatea politică a culminat cu asasinarea la 29 iun. a președintelui Mohammed Boudiaf.

ALHUCEMAS (PENON DE ALHUCEMAS [aluθemas]), mic arh. în SV Mediteranei, aproape de coasta nordică a Marocului, alcătuit din trei ins.; 1,2 ha. Posesiune spaniolă.

ALIMAN, com. în jud. Constanța; 3.367 loc. (1991). Rezervație paleontologică (punct fosilifer), de 14,62 ha.

AMARA 1. Liman fluviatil cu apă sărată în Lunca Buzăului; c. 60 ha. Se mai numește și Balta Amară. 2. Liman fluviatil cu apă sărată pe cursul inferior al Ialomiței, lîngă Slobozia; 156 ha. Ad. max.: 3 m. Calitățile terapeutice ale lacului (apă minerală sulfată, cloruro-sodică și magneziană și nămol sapropelic) au determinat dezvoltarea stațiunii balneoclimaterice cu același nume. 3. Com. în jud. Ialomița, pe malul lacului cu același nume: 7.314 loc. (1991). Întreprindere de panificație. Stațiune balneoclimaterică, cu funcționare permanentă din anul 1900, renumită pentru valoarea curativă a nămolului și a apelor traumatice, ginecologice și a unor boli asociate. Sanatoriu balnear.

ANA, lac glaciar în M-ții Retezat, la 1.930 m alt.; 3,1 ha; ad. max.: 11,6 m.

ANDREIAȘU DE JOS, com. în jud. Vrancea; 2.383 loc. (1991). Rezervație geologică (focuri nestinse; 12 ha), monument al naturii constînd în emanații de gaze ce ard în permanență.

ANGOLA, Republica Populară ~, stat în partea central-sudică a Africii, cu largă ieșire la Oc. Atlantic; 1,25 mil. km²; 9,48 mil. loc. (1988). Limba oficială: portugheza. Cap.: Luanda. Orașe pr.: Huambo, Lobito, Benguela. Este împărțit în 18 provincii. Relief predominant de podiș (alt. 1.000-2.000 m), în lungul țărmului atlantic o cîmpie litorală joasă, nisipoasă, cu lagune. Climă tropicală, mai uscată în partea sudică a litoralului; păduri tropicale (42,6 la sută din terit.). Expl. de diamante (625 mii carate, 1985), petrol (mai ales în Cabinda, 22,9 mil. t., 1989), min. de fier, cupru, mangan, uraniu ș.a. Plantații de cafea (180 mii ha), sisal, trestie de zahăr (330 mii t, 1988), bananieri, culturi de porumb, sorg, batate (330 mii t, 1980), bumbac, arahide. Pescuit: 58,4 mii t pește (1986). Fabrici de ciment, conserve de pește, de produse textile; rafinării de petrol. Pe întinse pajiști naturale (23,3 la sută din supr. țării) se cresc bovine (3,4 mil. capete, 1988), ovine, caprine (c. 1 mil. capete, 1988). C. f.: 3,3 mii km. Căi rutiere: 72,3 mii km. Moneda: 1 kwanza = 100 luei. Exportă petrol (c. 3/4), diamante (c. 1/10), produse petroliere, cafea ș.a. și importă produse chimice, autovehicule, cereale, produse textile, siderurgice, alim. ș.a. – Istoric. În ev. med. părți ale A. aparțin regatelor autohtone Congo, Luanda, Angola. Coasta Angolei transformată după 1520 în posesiune a Portugaliei, devine, în secolele următoare, izvor al comerțului cu sclavi cu destinația Brazilia (c. 3 mil. între 1500 și 1822). În 1951 A. este proclamată provincie de peste mări a Portugaliei. În 1956 ia ființă Mișcarea pentru Eliberarea Angolei (M.P.L.A.) care declanșează în 1961 lupta armată împotriva autorităților portugheze. La 11 nov. 1975, la Luanda, este proclamată Republica Populară, avînd ca prim președinte pe Aghostinho Neto (1975-1979). Primul congres al M.P.L.A. (dec. 1977) hotărăște schimbarea denumirii partidului M.P.L.A. – Partidul Muncii. Eforturile de refacere economică au fost zădărnicite de un îndelung război civil (1975-1989), în cursul căruia guvernul marxist de la Luanda a primit sprijinul U.R.S.S. și Cubei, iar principala forță de opoziției, Uniunea Națională pentru Independența Totală a A. (UNITA), condusă de Jonas Savimbi, a beneficiat de asistența S.U.A. și Africii de Sud. Acordul semnat la 22 dec. 1988 între A., Cuba și Africa de Sud privind etapele retragerii trupelor cubaneze din A. și proclamarea independenței Namibiei a fost urmat la 1 iun. 1991 de semnarea unui acord pentru încetarea focului între M.P.L.A. și UNITA (prin medierea Portugaliei). A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Națională a Poporului, iar cea executivă de un cabinet numit și condus de președinte.

ARAD 1. Cîmpia Aradului, zonă înaltă a Cîmpiei de Vest, situată la N de Arad, între Mureș și Crișu Alb. Alt. max.: 124 m Importantă zonă agricolă (cereale, viticultură, legumicultură, creșterea animalelor). 2. Municipiu în extremitatea de V a țării, în Cîmpia de Vest, pe Mureș, reșed. jud. Arad: 198.971 (1991). Nod feroviar și rutier. Aeroport internațional. Important centru al ind. constr. de mașini (strunguri, vagoane de metrou, vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători, utilaj agricol, mori pentru prepararea furajelor etc.), al ind. textile (conf. și tricotaje, filatură și țesături de bumbac), chimice (coloranți, lacuri și vopsele, îngrășăminte chimice), mat. de constr. (prefabricate din betob, cărămiși și țiglă), prelucr. lemnului (mobilă, cherestea), piel. și încălț., alim. (zahăr, preparate din carne, produse lactate, uleiuri vegetale, conserve de legume și fructe, produse de panificație etc.). Fabrică de jucării și de ceasuri deșteptătoare. Centru viticol, legumicol (mari sere) și pomicol (piersici). Centru cultural cu vechi tradiții: institut de învățămînt superior (Universitatea „Aurel Vlaicu”), teatru de sta (cu secțiile română și maghiară), teatru de marionete, filarmonică, muzee, bibliotecă cu colecții rare. Cetate (sec. 18), primăria (sec. 19) în stil neo-renascentist, teatrul vechi (1816-1817) în stil neoclasic, clădirea Tribunalului (1892) în stil neobaroc, Palatul Culturii (1910-1913) în stil eclectic în care este adăpostit și Muzeul județean. Menționat documentar în 1156, iar ca oraș în 1329; ocupat de turci în 1552; eliberat de oștile lui Mihai Viteazul (1599) a reintrat în stăpînirea Porții Otomane (1616) pînă la sfîrșitul sec. 17; în 1685 a trecut sub dominația habsburgică. Important centru al luptei românilor pentru emanciparea națională, politică și culturală. În 1812, aici a fost înființată „Schoala preparandă sau pedagoghicească a nației românești”, prima școală normală românească din Transilvania. A. a fost un important centru al revoluției din 1848-1849 și sediul Consiliului Național Român Central în 1918. Declarat municipiu în 1968. 3. Jud. în extremitatea vestică a României, la graniță cu Ungaria, în bazinele rîurilor Mureș și Crișu Alb; 7.652 km² (3,22 la sută din supra. țării); 503.768 loc. (1991), din care 52,9 în mediul urban; densitate: 66,7 loc./km². Reșed.: municipiul Arad. Orașe: Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pîncota, Sebiș. Comune: 67. Relief variat: în NE și E ramificațiile vestice ale M-ților Codru-Moma (1.112 m, vf. Pleșu) și Zarand (836 m, vf. Drocea), care închid înre ei golful depr. Zarand-Gurahonț-Hălmagiu, în S DealurileLipovei (200-400 m alt.), iar în V Cîmpia de Vest, cu subunitățile ei (Cîmpia Vingăi, Cîmpia Aradului, Cîmpia Crișurilor, Cîmpia Cermei). Climă temperat-continentală, moderată, cu ierni blînde și veri relativ călduroase. Temp. medie anuală de 8 °C în zona de munte și 11 °C în cîmpie. Precipitațiile medie anuale însumează c. 1.000 mm în reg. montane și 600 mm în cîmpie (mai abundente în lunile mai-iun.). Vînturi dominante dinspre SV și V. Hidrografia este reprezentată în principal prin cursul inf. al Mureșului, care străbate jud. pe 220 km, și prin cel mijlociu al Crișului Alb sînt legate de cele ale Mureșului printr-o rețea densă de canale (Matca, Ier-Turnu-Dorobanți, Morilor etc.) folosite pentru drenarea și irigarea terenurilor agricole. Resurse naturale: petrol și gaze naturale (Pecica, Turnu), min. complexe (sulfuri polimetalice în zonele Hălmagiu, Brusturi, Luncșoara, Pănișeni), pirite cuprifere (Petriș, Roșia Nouă), molibden (Săvîrșin), marmură (Moneasa, Căprioara, Vîrfurile), dolomite (Minișu de Sus), andezite (Vîrfurile, Aciuța, Mocrea), calcare, argile, gresii, păduri etc. Izv. cu ape minerale la Lipova (feruginoase, carbogazoase, calcice, magneziene, sodice) și Moneasa (carbogazoase, alcaline, mezotermale). Economia. Industria reprezintă principala ramură a economiei jud. A. În 1989, ponderea covîrșitoare în realizarea valorică a prod. globale înd. o deținea subramura constr. de mașini (38,6 la sută), concentrată cu precădere în municipiul Arad și profilată pe producerea unei game variate de vagoane de cale ferată pentru mărfuri și călători (inclusiv vagoane de metrou), pe realizarea celei mai mari părți a prod. de strunguri a țării (cu secții la Lipova și Chișineu-Criș) și a întregii prod. de ceasuri, precum și pe prod. de utilaje feroviare și agricole, mori pentru preaprarea furajelor etc. Ponderi mari dețin și ind. textilă și a conf., 16 la sută (Arad, Lipova, Chișineu-Criș, Ineu), ind. chimică, 6.5 la sută (Combinatul de Îngrășăminte Chimice Arad), de prelucr. a lemnului (Arad, Pîncota, Sebiș, Lipova, Ineu, Nădlac), mat. de constr. (Arad.), alim. (preparate din carne și lapte, zahăr, conserve de legume, morărit și panificație etc.). Agricultura, cu vechi tradiții și un caracter diversificat, dispune de însemnate supr. cultivate cu porumb (105.352 ha, 1989), grîu și secară (102.781 ha), plante de nutreț, orz și orzoaică, plante uleioase, sfeclă de zahăr, cartofi, leguminoase pentru boabe, tutun etc. Supr. apreciabile sînt acoperite cu sere legumicole (Arad), specializate în prod. de tomate, castraveți, ardei gras etc. Viticultură (podgoriile Miniș, Pîncota, Șiria, Ghioroc, Păuliș ș.a.), pomicultură (Lipova, Zăbrani, Buteni ș.a.). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de numeroase ferme moderne specializate în creșterea porcinelor (408,9 mii capete), ovinelor (442,1 mii capete), bovinelor (175,7 mii capete), păsărilor (2950,5 mii capete) etc. Căi de comunicație (1990): 485 km c. f. (196 km electrificate) și 2.087 km de drumuri publice (478 km modernizate). Pe terit. jud. A. se remarcă un intens trafic de mărfuri și călători pe c. f. și șosele, datorat punctelor de frontieră Curtici și Nădlac. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitatea „Aurel Vlaicu”, 285 școli generale, 26 licee, 456 biblioteci, 165 cinematografe, cu filarmonică și un teatru (la Arad), muzee etc. Turism. Existența unui relief variat (inclusiv cel carstic de la limita cu jud. Bihor unde se află izbucul de la Călugăreni), prezența unor izv. cu ape minerale care au generat dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice Lipova și Moneasa, numeroasele obiective istorice și social-culturale (cetățile de la Arad, Șoimuș, Șiria, Dezna), castele medievale de la Macea, Sebiș, Curtici, Șiria, Dezna, Pîncota, bisericile de lemn de la Bodești, Hălmagiu, Ionești, mănăstirile Secusigiu și Pecica, muzeele de istorie și etnografie de la Arad, Lipova, Sebiș, Curtici, parcurile dendrologice de la Gurahonț, Lipova și Macea, rezervațiile botanice Petriș și Zimbru, varietatea și originalitatea etnografiei și folclorului (bogăția cromatică a portului popular din zonele Șicula, Birchiș, Secusigiu), centrele de ceramică (Bîrsa, Hălmăgel, Tîrnovița, picturile naive din Brusturi etc.) au favorizat dezvoltarea unui intens turism de tranzit și de sejur. Indicativ auto: AR.

ARABIA SAUDITĂ, Regatul Arab Saudit, stat în SV Asiei, în Pen. Arabia; 2,1 mil. km²; 14,43 mil. loc. (1989). Limba oficială: araba. Cap. Riyadh. Orașe pr.: Jeddah, Mecca (Makkah), Medina (Al Madinah), Ta’if. Este împărțit în 17 provincii. Podiș slab ondulat, deșertic (Nefud, Rub’ și Al Khali), presărat cu oaze și înconjurat de munți nu prea înalți (alt. max.: în SV, 2.565 m); cîmpii litorale (Tihama în V, El Hasa în E). Climă tropicală deșertică, mai umedă pe coasta Mării Roșii (în SV, 500 mm/an). Mari exploatări de petrol (peste 23 miliarde t rezerve, locul 1 pe glob) și gaze naturale; resurse de min. de fier, cupru, sulf, sare (practic neexploatate). Culturi de cereale (c. 800 mii ha, 3,25 mil. t, 1988, din care grîu 3 mil. t), viță de vie (100 mii t de struguri, 1988), curmali (495 mii t curmale, 1988), legume și pepeni (1,2 mil. t, 1988) ș.a. Creșterea în parte nomadă, a animalelor: ovine (7,5 mil. capete, 1988), caprine (3,6 mil. capete, 1988), cămile (417 mii capete, 1988), bovine (325 mii capete, 1988). Rafinării de petrol (c. 80 mil. t capacitate, 1988). Întreprinderile ind. produc îngrășăminte chimice, mase plastice, produse metalice de larg consum, echipament electric, ciment (c. 9 mil. t), marochinărie, produse petroliere: gaze lichefiate. C. f.: 1.251 km. Căi rutiere: c. 46 mii km. Moneda: 1 riyal = 100 halalah. Exportă petrol (c. 3/4), produse petroliere (c. 1/10); gaze naturale, produse chimice ș.a. și importă autovehicule, produse chimice, echipament electric, produse siderurgice, alim., textile, cereale ș.a. – Istoric. Terit. A.S. a fost locuit din timpuri străvechi de triburi arabe. După constituirea statului musulman arab (Califatul) și apariția religiei islamice (sec. 7, la Medina, în V Pen. Arabia), terit. actualului stat al A.S. s-a aflat sub autoritatea nominală a califatelor Omeiazilor, Abbasizilor, Fatimizilor, precum și a statului mamelucilor. În sec. 16 o parte a terit. țării (Hijaz) a fost cucerită de turcii otomani. După cîteva încercări de unificare a terit. A.S. (sec. 18-20), în care un rol important l-a avut secta islamică a wahhabiților, Abd-al-Aziz II ibn Saud, emirul Nejdului, ca urmare a războaielor purtate, reușește să realizeze unificarea terit. din aproape întreaga Pen. Arabia, proclamîndu-se rege al A.S. la 23 sept. 1932. După al doilea război mondial începe exploatarea marilor zăcăminte petroliere. Veniturile obținute din exportul țițeiului au permis crearea unor ramuri industriale, modernizarea țării și au conferit A.S. un rol important în viața politică a Asiei de Sud-Vest. În 1990, în urma invadării Kuweitului de către Iraq, A.S. s-a alăturat coaliției antiiraqiene, pe terit. său fiind organizate majoritatea acțiunilor militare împotriva invadatorilor. A.S. este monarhie absolută. Activitatea legislativă și cea executivă sînt exercitate de către rege care conduce Consiliul de Miniștri. După Războiului din Golf, în A.S. a fost înființat Consiliul Consultativ (Majless al-choura) și s-a adoptat o lege fundamentală de tipul unei constituții, inspirată din Charia (legea islamică).

ARGENTINA, Republica Argentina, stat federal în SE Americii de Sud, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (peste 4 mii km²); 2,8 mil. km²; 32 mil. loc. (1989). Limba de stat: spaniola. Cap.: Buenos Aires. Orașe pr.: Córdoba, Rosario, La Plata, Mar del Plata. Pop. urbană: 84,7 la sută (1985). Este împărțită în 22 prov. federale, un teritoriu național și Capitala Federală. Relieful A. este dispus în 3 mari trepte: M-ții Anzi (în V, la graniță cu Chile), podișurile („mesetas”) Patagoniei (în S) și cîmpiile Pampa (c. 600 mii km²), Chaco și Entre Rios („Mesopotamia”) în E și N. Climă variată, de la cea tropicală (în N) la cea temperat-continentală cu nuanțe de ariditate (în S). Expl. de petrol (22,6 mil. t, 1989), gaze naturale, argint, staniu, min. de fier, sare ș.a. Ind. produce energie electrică (48,5 miliarde kWh, 1988), fontă, oțel (3,6 mil. t, 1988), ciment (6,3 mil. t, 1987), articole mecanice, aparate și utilaje, autovehicule (182,4 mii buc., 1987), produse alim., farmaceutice, textile, și din lemn, extract de quebracho; 9,5 la sută din terit. țării se cultivă cu cereale: grîu (7,8 mil. t, 1988), porumb (9,2 mil. t, 1988), orez, plante furajere, floarea-soarelui, (2,9 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), ricin (146 mii t, locul 3 pe glob), bumbac, tutun ș.a.; pomicultură și viticultură (274 mii ha, 3,3 mil. t struguri, 1988). Pe întinsele pajiști naturale (52,1 la sută din supr. țării) se cresc bovine (50,8 mil. capete, 1988), ovine (29,2 capete, 1988), cabaline (3,1 mil. capete, 1988). Pescuit intens (420,3 mii t, 1986). C. f.: 34,5 mii km. Căi rutiere: 207,6 mii km. Flota maritimă comercială: 2,5 mil. t. Moneda: 1 Astral = 100 centavos. Exportă produse agricole (c. 2/5), produse ale ind. constr. de mașini, produse chimice, textile ș.a. și importă materii prime ind. și semifabricate, utilaje și echipament ind., mijloace de transport, produse alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Populat de triburi indiene (diaquita, chechua, guarani, puelche, araucani etc.), terit. A. a fost cucerit în sec. 16 de conchistadorii spanioli, care din 1536 i-ai inclus în viceregatul Perú, iar din 1776 în viceregatul Rio de la Plata. În 1810 creolii și emigranții au început lupta armată antispaniolă. La 9 iul. 1816 Provinciile Unite din La Plata s-au proclamat independente, iar în 1826 și-au luat numele de Republica Federativă Argentina. Sec. 19 din istoria A. este marcat de lupta pentru putere între unioniști și federaliști și de războaie împotriva Uruguayului și Paraguayului. La sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20 se intensifică pătrunderea capitalului străin și se accelerează dezvoltarea economică. În perioada celui de-al doilea război mondial, A. și-a proclamat, la început, neutralitatea, dar în mart. 1945 a intrat în război de partea coaliției antihitleriste. În primii ani postbelici, președintele Juan Domingo Perón (1946-1955) inițiază o serie de reforme economice și sociale îndrăznețe (naționalizarea transporturilor, a unor ramuri ale ind., etatizarea comerțului exterior, separarea deplină a bisericii de stat ș.a.). După 1955, A. cunoaște o puternică intervenție a forțelor armate în viața politică a statului. Președinții Arturo Frondizi, Arturo Umberto Illia, Juan Carlos Ongania, Roberto Marcelo Levingston și Maria Estella Martinez de Perón au fost înlăturați prin lovituri de stat militare. În perioada 1955-1983 din cei 20 președinți, 12 au fost generali. Războiul cu Marea Britanie izbucnit după ocuparea de către A. a Insulelor Falkland (Malvinas) (apr.-iun. 1982) este urmat de demisia președintelui, generalul L.F. Galtieri, și de dizolvarea juntei militare de guvernămînt (iun. 1982), de legalizarea partidelor politice (iul. 1982) și de ținerea de alegeri generale (dec. 1983) care au permis revenirea la un guvern civil în ian. 1984. Alegerile din 14 mai 1989 au readus la putere Partidul Peronist, noul președinte, Carlos Saul Menem, avînd de făcut față unei situații economice grav deteriorate. A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de Parlament, iar cea executivă de președinte și un cabinet condus de președinte.

ARGEȘ 1. Rîu, afl. stg. al Dunării, la Oltenița; 344 km. Izv. din culmea principală a M-ților Făgăraș prin doi afl. (Buda și Capra) și trece prin Curtea de Argeș și Pitești. În cursul superior s-a construit un sistem hidroenergetic constituit din 16 hidrocentrale, cu o putere instalată totală de 467 MW; în cadrul acestui ansamblu se remarcă barajul (166,6 lățime) și lacul de acumulare Vidraru (14 km lung.). În cursul inf., în aval de Mihăilești, s-au efectuat lucrări de amenajare complexă. Afl. pr.: Vîlsan, Rîul Doamnei, Dîmbovița, Sabar (pe stg.), Neajlov (pe dr.). Denumit în antichitate Ordessos. 2. Cetate atestată documentar în 1330, situată pe rîul Argeș, pe locul actualului oraș Curtea de Argeș. 3. Jud. în partea central-sudică a României, în bazinul superior al rîului cu același nume; 6.801 km² (2,86 la sută din supr. țării); 681.735 loc. (1991), din care 43,3 la sută în mediul urban; densitate: 92,5 loc./km². Reșed.: municipiul Pitești. Orașe: Cîmpulung, Colibași, Costești, Curtea de Argeș, Topoloveni. Comune: 93. Relief variat: în N o zonă muntoasă (versantul meridional al M-ților Făgăraș, masivele Frunți, Ghițu, Iezer-Păpușa și prelungirile M-ților Leaota și Piatra Craiului), în centru o reg. deluroasă, cunoscută sub numele de Muscelele Argeșului (Subcarpații Getici) formate dintr-o serie de dealuri înalte (Mățău, Ciocanu, Chicera ș.a.) – ce alternează cu depr. subcarpatice Cîmpulung, Brădetu, Arefu ș.a. și partea de E a Pod. Getic (platformele A., Cîndești și Cotmeana cu alt. de 400-600 m), iar în S o zonă de cîmpie (Cîmpia Înaltă a Piteștiului și Cîmpia Găvanu-Burdea). Climă temperat-continentală cu temp. medii anuale ce prezintă diferențieri altitudinale (-2 °C pe crestele M-ților Făgăraș, 6 °C în zona deluroasă și de podiș și 10 °C în cîmpie). Precipitații medii anuale variabile în funcție de alt. (600 mm în cîmpie, 700-800 mm în reg. deluroasă și de podiș și peste 1.400 mm în zona montană). Vînturi dominante dinspre NV și NE. Rețeaua hidrografică este reprezentată în principal de cursul superior al A, care colectează majoritatea rîurilor de pe terit. jud. A. (Vîlsan, Rîul Doamnei, Rîncăciov, Bascov, Glimbocel ș.a.), iar pe cursul superior al Argeșului s-a amenajat un sistem de lacuri de acumulare (cel mai mare fiind Vidraru) pentru valorificarea potențialului hidroenergetic. Resurse naturale: țiței (Moșoaia, Leordeni, Vedea, Miroși, Merișani, Bogați etc.), lignit (Poienarii de Muscel, Berevoiești, Jugur, Godeni, Boteni, Schitu Goești), sare (Slătioarele), calcare ornamentale (Albeștii de Muscel), calcare pentru ciment (Mateiaș, Dragoslavele), argile (Budeasa, Cîmpulung, Leordeni), gips (Stănești, Corbșori, Oești), ape minerale clorurate, slab iodurate, sulfuroase etc. (Brădetu, Bughea de Sus ș.a.), păduri. Economia. Pr. produse ins. realizate în jud. A. sînt: energie electrică (termocentralele Pitești, Schitu Golești și salba celor 16 hidrocentrale de pe rîul Argeș; Cumpănița, Arefu-Căpățîneni, Oești, Albești, Cerbureni, Valea Iașului, Curtea de Argeș ș.a.), autoturisme de oraș – „Dacia” Colibași) și de teren – „ARO” (Cîmpulung), motoare electrice și produse petrochimice (Pitești), mat. de constr. (Pitești, Cîmpulung, Costești, Valea Mare-Pravăț), stofe și conf. (Pitești, Curtea de Argeș), încălț. (Pitești), mobilă, parchete, cherestea (Pitești, Stîlpeni, Curtea de Argeș, Cîmpulung, Rucăr), tananți (Pitești), articole de porțelan și electrotehnice (Curtea de Argeș), produse alim. diverse (Pitești, Curtea de Argeș, Băiculești, Topoloveni, Ștefănești, Costești). Agricultura are o structură variată. În 1989, în structura culturilor de cîmp predominau supr. cultivate cu porumb (54.583 ha), urmate de cele de grîu și secară (41.765 ha), plante de nutreț (35.746 ha), plante uleioase, orz și orzoaică, cartofi, legume etc. Pomicultură (predominant meri și pruni); viticultură (podgoriile Ștefănești și Leordeni sprecializate în producția de struguri pentru vinuri albe). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 348,5 mii capete ovine, 178,9 mii capete bovine, 222 mii capete porcine, 2.921 mii capete păsări; apicultură. Căi de comunicație (1990): 225 km căi ferate și 2.660 km drumuri publice, dintre care 555 km modernizate. În cadrul traficului rutier o însemnătate deosebită o au șoseaua transfăgărășană și autostrada Pitești-București. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 482 școli generale, 33 licee, un institut de învățămînt superior (Pitești), un teatru de stat (Pitești), 189 cinematografe, muzee, case memoriale (ale poetului George Topîrceanu la Nămești, compozitorului George Ștefănescu la Căpățîneni și dramaturgului Tudor Mușatescu la Cîmpulung), 823 biblioteci etc. Turism. Prin peisajul variat (vf. semețe ale M-ților Făgăraș, peștera și cheile Dîmbovicioarei, lacurile glaciare, lacul de acumulare Vidraru etc.), cu frecvente specii rare de floră și faună, declarate monumente ale naturii (floarea de colți, garofița Pietrii Craiului, capra neagră, zăganul etc.), prin vestigii istorice (cetatea Poienari) și monumentele arhitectonice (bisericile din Pitești, Cîmpulung și Curtea de Argeș, culele de la Retevoiești și Țițești, conacul din Golești, mănăstirea Negru-Vodă din Cîmpulung), prin rezervațiile paleontologice (Suslănești) și geologice (Albești), prin originalitatea și varietatea elementelor folclorice și etnografice, prin baza materială diversă (hoteluri, moteluri, cabane etc.), jud. A. se înscrie printre jud. țării cu un ridicat potențial turistic. Indicativ auto: AG.

BACĂU 1. Municipiu în E României, pe rîul Bistrița, reșed. jud. cu același nume; 199.769 loc. (1991). Termocentrală și două hidrocentrale (Bacău I și II). Aeroport. Combinat chimic; întrepr. de mașini (constr. și reparații de avioane, constr. de mașini unelte, de utilaje pentru ind. alim., de utilaje agricole), de prelucr. a lemnului (cherestea, mobilă), de celuloză și hîrtie (prima fabrică de hîrtie din Moldova, 1841), textile (țesături de lînă, conf.), de piel. și încălț., mat. de constr., alim. (preparate din carne și lapte, panificație, băuturi alcoolice, bere etc.); poligrafie. Universitate, teatru dramatic și și de păpuși, orchestră simfonică, muzee. Prima mențiune documentară datează din 1408, ca oraș și punct vamal, existența sa fiind însă anterioară întemeierii statului feudal Moldova; important centru comercial. Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, construiește în 1491 o curte domnească cu biserică (Precista), pentru a-i servi ca reșed. Sediul episcopatului catolic din Moldova. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în E României, în partea centrală a Moldovei, pe cursul mijlociu al Siretului; 6.606 km²; (2,78 la sută din supr. țării); 743.323 loc. (1991), din care 49,0 la sută în mediul urban; densitate: 103,7 loc./km². Reșed.: municipiul Bacău. Orașe: Buhuși, Comănești, Dărmănești, Moinești, Onești (municipiu), Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna. Comune: 79. Relief variat, format dintr-o zonă muntoasă în V (extremitățile sudice ale M-ților Goșmanu și Tarcău, cele estice ale M-ților Ciuc și Nemira și prelungirile nordice ale M-ților Vrancei), una deluroasă în partea centrală, cuprinzînd dealurile subcarpatice și depr. aferente (Depr. Tazlău-Cașin, culmile Berzunț, 990 m, Pietricica, 746 m alt., Oușoru, 753 m alt. ș.a.) și o a treia în E, înglobînd lunca largă a Siretului și Colinele Tutovei (parte componentă a Pob. Bîrladului). Climă temperat-continentală cu variații mari de temperatură și precipitații. Temp. medie anuală oscilează între 2°C în zona montană înaltă și 8-9°C în reg. subcarpatică și pe valea Siretului. Precipitațiile însumează 550 mm anual în zonele colinare și peste 1.100 pe culmile muntoase. Vînturi predominante dinspre N, NV și NE. Rețeaua hidrografică aparține bazinului mijlociu al Siretului, care colectează toate apele din zona carpatică și subcarpatică prin intermediul Trotușului și Bistriței inf. Numeroase lacuri artificiale au fost construite, în scopuri hidroenergetice, pentru alimentare cu apă și irigații, pe rîurile Bistrița (Gîrleni, Lilieci, Șerbănești), Tazlău (Belci), Uz (Poiana Uzului) etc. Resurse naturale: păduri de conifere, zăcăminte de țiței, (Zemeș, Lucăcești, Solonț, Modîrzău, Moinești, Tescani, Geamăna, Dofteana etc.), de cărbune brun (Asău, Comănești, Dărmănești, Leorda), de gaze naturale (Găiceana, Găvănești, Huruiești), de sare gemă (Tîrgu Ocna) și săruri de potasiu (Arșița, Solonț, Stănești, Găleanu); exploatări de gresii (Goioasa, Comănești, Sălătruc ș.a.), de calcar (Solonț, Ștefan cel Mare) și tufuri vulcanice (Cleja, Biribești, Gura Rătăcăului). Izv. minerale carbogazoase, slab sulfuroase, clorurate, bicabornatate sodice, calcice (Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna, Moinești). Economia: În 1989, activitatea industrială se desfășura în 48 de întreprinderi, concentrate cu precădere în arealul văii Trotușului. Cele mai importante ramuri ind. (1989): ind. combustibililor (35,6 la sută din prod. globală a jud.), apoi ind. chimică și de prelucr. petrolului, 16,5 la sută (combinatul chimic de la Borzești, combinatul de cauciuc sintetic de la Onești, rafinăriile de la Dărmănești și Onești), ind. energiei electrice și termice (termocentralele Onești, Comănești, Dărmănești și hidrocentralele de la Buhuși, Racova, Gîrleni, Bacău I și II de pe Bistrița, cea de la Galbeni pe Siret și cea de la Poiana Uzului pe Uz), ind. constr. de mașini și de prelucr. metalelor (11,3 la sută), care produce utilaje pentru ind. chimică, ușoară și alim. (Bacău, Onești, Buhuși), mașini unelte, utilaje agricole, avioane, repere pentru utilaj petrolier (Bacău), ind. textilă (Bacău, Buhuși), ind. de expl. și prelucr. lemnului (Agăș, Tîrgu Ocna, Bacău, Comănești), ind. piel. și încălț. (Bacău), celulozei și hîrtiei (Bacău), alim. (zahăr, produse lactate, preparate din carne, băuturi alcoolice, bere etc.). Agricultura, complexă și echilibrată, se bazează în principal pe pomicultură și pe culturi de cîmp, îmbinate cu creșterea animalelor. În 1989, terenurile arabile, (178.628 ha) erau cultivate cu porumb (64.964 ha), grîu și secară (53.550 ha), plante de nutreț (20.567 ha), sfeclă de zahăr plante uleioase, cartofi, legume etc. Pomicultura se practică în special în depr. Tazlău-Cașin (meri, pruni, cireși, peri etc.), iar viticultura pe pantele culmii Pietricica și pe terasele Trotușului și Tazlăului (Parava, Orbeni, Sascut, Urechești Valea Seacă etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 362,1 mii capete ovine, 191,2 mii capete bovine, 274,4 mii capete porcine, 3.766,4 capete păsări crescute în cadrul unor ferme moderne; apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 226 km (191 km linii electrificate), iar cea a drumurilor publice 2.301 km, dintre care 510 km modernizate; aeroport la Bacău. Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 535 școli generale, 25 licee, un institut de învățămînt superior (universitate), teatru dramatic, teatru de păpuși, orchestră simfonică (la Bacău), muzee, 552 biblioteci, 220 cinematografe, care memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, determinat de varietatea și atractivitatea peisajului geografic și antropic (valea Trotușului cu o succesiune de defilee și bazinete, valea și defileul Uzului cu lacul de acumulare Poiana Uzului, valea Bistriței cu peisajul urbanistic al municipiului Bacău etc.), de monumentele și locurile istorice (cîmpurile de luptă de la Oituz, mănăstirile Cașin, Cireșoaia, biserica din Borzești – ctitorie din 1493-1494 a lui Ștefan cel Mare, biserica Precista din Bacău etc.), de monumente ale naturii codrul secular de la Runc, parcul dendrologic de la Hemeiuș, unde se află și un relict terțiar – Ginkobiloba), precum și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Slănic-Moldova, Tîrgu Ocna ș.a. Indicativ auto: BC.

BALTA BRĂILEI, luncă joasă (6-10 m alt.) hidroamenajată a Dunării, cuprinsă între Dunărea Veche la E și Brațul Cremenea (respectiv Pasca) la V, inițial o alternanță de mlaștini, gîrle, lacuri și grinduri ferite de inundații, pe alocuri cu stufăriș ori cu păduri de plop și salcie, cu unele canale navigabile (Filipoiu). După îndiguirea și scoaterea de sub inundații, acest ostrov de 60 km lungime, 20 km lățime și c. 96.000 ha se cultivă în cea mai mare parte cu cereale; a fost impropriu denumit „Insula Mare a Brăilei” (nefiind o insulă în înțelesul geografic).

BASARABI 1. Oraș în jud. Constanța, situat în Pod. Dobrogei de Sud, la 20 km V de Constanța; 10.927 loc. (1991). Port pe canalul Dunăre-Marea Neagră. Expl. de calcare și cretă. Constr. și reparații navale; întrepr. de utilaj greu pt. constr.; prefabricate din beton. Complex de creștere a taurinelor. Stațiune de cercetări viticole. Podgoria Murfatlar. Centru pomicol (piersici). Rezervație naturală complexă „Fîntînița Murfatlar” (20 ha). Declarat oraș în 1989. Pînă în 1975, s-a numit Murfatlar. 2. Important ansamblu de monumente rupestre creștine (sec. 10-11), descoperit pe terit. com. Murfatlar (azi Basarabi), compus din șase bisericuțe, galerii, încăperi pentru locuit, cavouri și morminte. Pereții acestora sînt acoperiți cu figuri incizate, inscripții runice, slavone (922) și în limba greacă (992).

BĂILE 1 MAI, stațiune balneoclimaterică în NV României, la 8 km SE de Oradea (jud. Bihor). Izv. minerale termale (20-49°C), bicarbonatate, sulfatate, calcice, slab radioactive, indicate în tratamentul afecțiunilor endocrine, reumatismale, post-traumatice, neurologice periferice și centrale, endocrine, metabolice și de nutriție. Sanatoriu de recuperare a copiilor cu deficiențe locomotorii. Aici se află Lacul Pețea (rezervație naturală, 4 ha), cu temp. constantă de 30°C.

BĂLĂTĂU, lac de baraj natural în apropiere de Dărmănești (jud. Bacău), pe pîrîul Izvoru Negru, afl. al Uzului. Lacul s-a format prin surparea și alunecarea (în 1983) versantului drept al văii. Supr.: 7 ha; ad. max.: 3,7 m.

BIALOWIEZA [biáuovieza], parc național în NE Poloniei, în cursul superior Narew. Supr.: 5.069 ha. Creat în 1921 (reorganizat în 1947). Pădure de tip est-european (conifere și foioase) ce constituie principalul habitat al bizonului european (Bison bonassus).

BIHOR 1. Munții ~, masiv muntos constituind nucleul M-ților Apuseni, situat între obîrșiile văii Lada la N și ale Crișului Alb la S. Este alcătuit din roci cristaline, sedimentare (conglomerate, gresii, marne, calcare) și eruptive. Alt. max.: 1.849 m (vf. Curcubăta Mare). Expl. de bauxită, min. polimetalice, dacite și calcare. Spectaculoase fenomene carstice: peșteri (Scărișoara, Focul Viu, Cetățile Ponorului), avene, cascade, Izbucul și Cheile Galbenei etc. Stațiune climaterică (Stîna de Vale). 2. Jud. în NV României, la granița cu Ungaria, pe cursurile superior și mijlociu ale Crișului Repede și Crișului Negru; 7.535 km² (3,17% din supr. țării); 660.131 loc. (1991), din care 48,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km². Reșed.: municipiul Oradea. Orașe: Aleșd, Beiuș, Marghita, Nucet, Salonta, Ștei, Valea lui Mihai, Vașcău. Comune: 86. Relief dispus în trepte descrescînde de la E la V, constituit dintr-o zonă muntoasă în E și SE (M-ții Plopiș, Pădurea Craiului, Vlădeasa, Bihor și Codru-Moma), una deluroasă și depresionară în mijloc (Dealurile Vestice, Depr. Beiuș și Vad-Borod) și o reg. de cîmpie în V (compartimentul central al Cîmpiei de Vest: Cîmpiile Crișurilor, Miersigului, Barcăului și Ierului). Extensiunea mare a calcarelor din zona montană a determinat apariția unor pitorești forme carstice reprezentate prin complexul carstic de la Padiș, Cetățile Ponorului, Izbucul Galbenei, peșterile Meziad, Vadu Crișului, Peștera Vîntului (cea mai lungă din țară, 35 km de galerii), Vîrtop ș.a., numeroase doline, uvalasuri, avene, polii, lapiezuri, chei etc. Climă temperat-continentală moderată, cu temp. medii anuale de 11°C în cîmpie și în părțile joase ale dealurilor piemontane și de 2-7°C în reg. montană. Precipitații atmosferice variază de la 550 mm anual în cîmpie, la 700-1.000 mm în zona de dealuri și peste 1.200 mm în munți. Vînturi predominante dispre V, NV și SV. Rețeaua hidrografică pr. este reprezentată prin rîurile Barcău, Crișu Repede și Crișu Negru cu variații mari de nivel (8-10 m) și debit (2-29 m³/s), fapt ce a impus realizarea unor lucrări de îndiguire și canalizare (Canalul colector al Crișurilor, 61 km, care leagă Crișu Repede de Crișu Negru între Tărian și Tămașda, Canalul Cermei-Tăuț, Canalul Culișer etc.). Resurse naturale: petrol (Suplacu de Barcău, Chișlaz, Abrămuț), lignit (Bratca, Vărzari, Ip, Voievozi, Tătăruș, Derna, Borumlaca, Cuzap, Cornițel, Budoi ș.a.), bauxită (Zece Hotare, Luncasprie, Vîrciorog, Roșia ș.a.), pirite cuprifere, molibden (Băița), marmură (Vașcău, Băița, Budureasa, Chișcău), calcare compacte (Cărpinet, Chistag, Borz, Șoimi, Remeți, Bratca ș.a.), granodiorit (Budureasa), gresii, argile (Șuncuiuș, Bălnaca); izv. cu ape termale (22-48°C) uneori mineralizate apar la Oradea, Băile Felix, Băile 1 Mai, Răbăgani, Tămășeu, Chișlaz, Săcueni, Marghita, Balc, Tinca ș.a. Economia: Industria jud. B. produce: energie electrică și termică (termocentralele de la Oradea, Salonta și Voivozi și hidrocentrala de la Aștileu), alumină (Oradea), mașini unelte (mașini de găurit, raboteze, ciocane pneumatice, mașini de filetat etc.), utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, accesorii pentru mijloacele de transport (Oradea, Salonta, Vașcău, Beiuș ), piese de schimb pentru tractoare și mașini agricole, utilaj minier (Stei), diverse produse metalice (Marghita), lacuri, vopsele, coloranți, mase pastice, semipreparate pentru medicamente (Oradea), conf. și tricotaje (Oradea, Marghita, Beiuș, Salonta, Nucet, Vașcău, Aleșd), încălț. (Oradea, Marghita), blănuri (Oradea), mobilă (Oradea, Salonta, Marghita, Beiuș, Stei, Valea lui Mihai), cherestea (Tileagd, Săcueni, Ioaniș), mat. de constr. (ciment, var, cărămidă, prefabricate din beton, azbociment, produse refractare etc.) la Oradea, Aleșd, Chiștag, Ceica, Beiuș, Valea lui Mihai, Aștileu, obiecte din sticlă (Pădurea Neagră), produse alim. (Oradea, Salonta, Beiuș, Tinca, Vașcău, Valea lui Mihai, Diosig, Aleșd ș.a.). Ind. poligrafică (Oradea). Agricultura este variată ca structură, dispunînd de un bogat fond agricol (491.425 ha, 1989), constituit din 299,770 ha terenuri arabile, 177.329 ha pășuni și fînețe naturale, livezi, vii etc. În 1989, supr. arabile erau ocupate cu porumb (89.005 ha), grîu și secară (74.054 ha), plante de nutreț (45.910 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, legume etc. Producții însemnate de legume se obțin și în serele de la Oradea. Viticultura deține supr. apreciabile (2.458 ha, 1989) în arealul localit. Valea lui Mihai, Diosig, Marghita, Ineu, Tileagd. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 466,1 mii capete ovine, 221,9 mii capete bovine, 348 mii capete porcine, 3.776,7 mii capete păsări. Căile de comunicație feroviare și rutiere de pe terit. jud. B. asigură realizarea unor legături lesnicioase ale României cu celelalte state ale Europei prin punctele de frontieră Borș, Episcopia Bihorului, Salonta, Valea lui Mihai. Prin aeroportul de la Oradea, jud. B. are legături directe cu capitala țării. În 1990, lungimea liniilor de c. f. era de 474 km, iar cea a drumurilor publice de 2.491 km (din care 573 km sînt modernizate). Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1991): 521 școli generale, 23 licee, un institut de învățămînt superior (la Oradea), muzee, 622 biblioteci, 150 cinematografe, teatre etc. Turism. Frumusețea și originalitatea peisajului natural (zone carstice, izbucuri, doline, peșteri, chei, defilee, rezervații geologice și floristice etc.), marea varietate a monumentelor istorice și de arhitectură (Palatul episcopal, în stil baroc, care adăpostește Muzeul Țării Crișurilor, Catedrala romano-catolică din Oradea, Cetatea din Finiș, Turnul Cetății din Salonta, bisericile din lemn din Rieni, Brădet, Copăceni), bogăția elementelor etnografice și folclorice, prezența unor stațiuni balneoclimaterice și climaterice (Băile Felix, Băile 1 Mai, Tinca, Stîna de Vale) etc. determină desfășurarea unui intens turism de sejur și de tranzit. Indicativ auto: BH.

BILBOR 1. Depr. intramontană, de baraj vulcanic, în Carpații Orientali, între M-ții Călimani (la NV), Giurgeului (la V și SV) și Bistriței (la E), la 950 m alt., drenată de cursul superior al Bistricioarei. Relief colinar și de terase. Expl. de turbă. Izv. minerale bicarbonatate-calcice. 2. Com. în jud. Harghita, pe Bistricioara; 2.951 loc. (1991). Expl. de turbă. Stațiune balneară cu ape carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene, cu conținut bogat în fluor. Rezervație naturală floristică (mlaștina Pîrîul Dobreanului, 3,5 ha). Biserică de lemn (sec. 18).

BISTRIȚA-NĂSĂUD, jud. în N României, în jumătatea septentrională a Transilvaniei, în bazinul superior al Someșului Mare; 5.305 km² (2,23% din supr. țării); 329.124 loc. (1991), din care 36,39% în mediul urban; densitate: 56,1 loc/km². Reșed.: municipiul Bistrița. Orașe: Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi. Comune: 53. Relief predominant muntos (M-ții Țibleș, Rodna, Bîrgău, Călimani), de dealuri și podiș (Dealurile Bistriței, Piemontul Călimanilor, partea de N a Pod. Transilvaniei și cea de NV a Pod. Someșan) în cadrul cărora se individualizează cîteva depr. de tip subcarpatic (Bistrița, Dumitra, Șieu, Budac ș.a.). Climă temperat-continentală, moderată, cu diferențieri în funcție de unitățile de relief, supusă uneori, în timpul iernii, influenței maselor de aer polar. Temp. medie anuală este de 9°C în zona deluroasă și de 0°C în reg. montane înalte. Precipitațiile atmosferice variază între 650 și 1.400 mm anual. Vînturi predominante dispre V. Rețeaua hidrografică este reprezentată de cursul superior al Someșului Mare care colectează numeroase rîuri mai mici (Anieș, Ilva, Cormaia, Sălăuța, Ilișua, Șieu, Meleș ș.a.). Resursele naturale: cărbuni (Budacu de Jos, Galații Bistriței), gaze naturale (Matei, Enciu, Stupini, Urmeniș, Monor ș.a.), min. neferoase sub formă de polimetale în care predomină plumbul, zincul și piritele cuprifere (Valea Vinului, Rodna, Parva, Valea Borcutului), grafit (Anieș, Maieru), marmură (Anieș, Cormaia, Parva, Sîngeorz-Băi), caolin (Parva, Sîngeorz-Băi), sare (Parva), roci de constr. (andezite, dacite, tufuri vulcanice, argile) la Măgura Ilvei, Sîngeorz-Băi, Anieș, Zagra ș.a., păduri (peste 1/3 din supr. jud.), izv. cu ape minerale bicarbonatate, calcice, sodice, magneziene, feruginoase, carbogazoase, clorurate (Sîngeorz-Băi, Anieș, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Sanț, Rodna, Parva, Dumitra, Josenii Bîrgăului ș.a.). Economia: în 1989, industria era reprezentată prin 34 de întrep. aparțînînd metalurgiei feroase, care produc oțel moale și laminate subțiri (Beclean, Rodna), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul căreia se realizează mașini și utilaje, motoare electrice, instalații tehnologice complexe pentru ind. metalurgică etc. (Bistrița), mat. de constr. (armături ind. din oțel, prefabricate din beton, cahle de teracotă) cu centrul la Bistrița, Beclean, Sîngeorz-Băi, Măgura Ilvei, chimică (materiale plastice la Năsăud), expl. și prelucr. lemnului (Bistrița, Rodna, Năsăud, Prundu Bîrgăului, Măgra Ilvei ș.a.), celulozei și hîrtiei (Prundu Bîrgăului), textilă (Bistrița, Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi), sticlărie pentru menaj (Bistrița) și alim. (preparate din carne și lapte, semipreparate din legume și fructe, produse zaharoase și de panificație etc.). Agricultura deține o pondere însemnată în economia jud., fiind specializată, cu precădere, în pomicultură și și creșterea animalelor. În 1989, în structura culturilor agricole predominau porumbul (35.976 ha), plantele de nutreț (19.838 ha), grîul și secara (17.955 ha), sfecla de zahăr, cartofii ș.a. Pomicultura, în cadrul căreia predomină merii, prunii și perii, are condiții optime de dezvoltare în reg. Dealurilor Bistriței, Lechinței, Năsăudului și Piemontului Călimanilor. Podgorii compacte se află în zona localit. Lechința, Dumitra, Viișoara și Teaca. Sectorul zootehnic, favorizat de întinsele pășuni naturale și de cultura plantelor furajere, cuprindea în 1990, 338 mii capete ovine, 121,3 mii capete bovine (în special rasele Pinzgau și Bălțata românească), 20,7 mii capete taurine, 199,9 mii capete porcine. Avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 365 km (88 km electrificată) dispunînd de cîteva noduri de c. f. (Năsăud, Beclean, Salva, Ilva Mică) prin care trec două magistrale feroviare importante: București-Baia Mare și Cluj-Napoca-Vatra Dornei. Lungimea căilor rutiere este de 1.304 km, din care 295 km drumuri modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un colegiu tehnic, 281 școli generale, 16 licee, 313 biblioteci, muzee, 104 cinematografe, case memoriale ș.a. Turism: Jud. dispune de un potențial turistic ridicat legat de complexitatea și varietatea peisajului natural, de monumentele istorice și de artă, de bogăția și diversitatea elementelor folclorice și etnografice, cît și de prezența stațiunilor balneoclimaterice Sîngeorz-Băi, Rodna, Ilva Mică. Zonele montane, cu numeroase trasee turistice și obiective de atracție (peisaj alpin, rîuri repezi, lacuri glaciare, defilee, pasuri pitorești, peșteri, izv. minerale etc.) reprezintă reg. turistice cu cea mai mare afluență. Vestigii istorice și de artă (stațiunile neolitice de la Bistrița, Slătinița, Năsăud ș.a., cele dacice și daco-romane de la Sînmihaiu de Cîmpie, Archiud, castrele romane de la Odorheiu Bistriței, Livezile, Ilișua, cetățile de la Rodna, Bistrița, Ciceu, Anieș, castelele feudale de la Urmeniș, Posmuș ș.a.). Vestite zone de artă populară și folclor pe văile Someșului, Bîrgăului, Șieului ș.a. Case memoriale: George Coșbuc din Hordou (azi com. George Coșbuc), Liviu Rebreanu din Tîrlișua etc. Indicativ auto: BN.

BÎLEA, lac glaciar în M-ții Făgăraș, la 2.034 m alt.; 0,46 km². Ad. max.: 11 m. Din el izv. rîul cu același nume (22,5 km). Punct turistic. Cabană. Pe aici trecea șoseaua transfăgărășană (inaugurată în 1974). Linie de teleferic (804 m diferență de nivel) între Bîlea-lac și Bîlea-cascadă (inaugurată în 1975). În jurul lacului B., există rezervația naturală complexă omonimă (120,40 ha), cu vegetație variată, constituită din tufărișuri de smîrdar (Rhododendron kotschyi) și merișor (Vaccinium vitis-idaea) și numeroase alte plante, printre care rogozuri (Carex pyrenaica, C. dacica), garofița de munte (Dianthus compactus), floarea de colți (Leontopodium alpinum).

BOTOȘANI 1. Municipiu în NE României, în C. Jijiei, reșed. jud. cu același nume; 126.739 loc. (1991). Constr. și reparații de mașini agricole, de utilaje și piese de schimb pentru ind. ușoară, de aparataj electrotehnic; articole de cauciuc; izolatori electrici; șuruburi; mat. de constr. (prefabricate din beton, cărămidă); mobilă; produse textile (filatură și țesătorie de bumbac, conf., fire de melană) și alim. (unt, brînzeturi, preparate din carne, lapte praf, uleiuri vegetale, panificație); ind. poligrafică. Teatru dramatic și de păpuși, filarmonică. Biserica Sf. Nicolae-Popăuți, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (1496), bisericile Sf. Gheorghe (1551), Uspenia (1552), ctitoriile doamnei Elena Rareș; biserică armenească (sec. 16, cu transformări în sec. 18 și 19). Veche așezare, cu o locuire neîntreruptă începînd din paleolitic; menționat documentar la 1439, dar cu o existență anterioară ca apanaj al soției domnului și sediu al unui vornic; important centru comercial; școală domnească și grecească (sec. 18). Considerat în sec. 16 „cel mai mare și mai vechi iarmaroc al Moldovei”. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în extremitatea nord-estică a României, între rîurile Siret (la V) și Prut (la E); 4.956 km²; (2,09% din supr. țării); 470.011 loc. (1991), din care 38,1% în mediul urban; densitate: 92,9 loc./km². Reșed.: municipiul Botoșani. Orașe: Darabani, Dorohoi, Săveni. Comune: 68. Relieful, cu aspect predominant deluros, cuprinde două unități distincte: Pod. Sucevei, în V și SV, reprezentat printr-o succesiune de dealuri (Bour, 339 m, Masca, 426 m, Dealul Mare-Tudora, 587 m, Holm 556 m ș.a.) despărțite de cîteva zone mai coborîte, numite șei (Șaua Dersca, 260 m, Lozna, 300 m, Bucecea, 260 m, Hrișcani, 280 m, Vorona, 260 m ș.a.) și C. Jijiei (parte componentă a C. Moldovei) la E, formată din coline joase, cu aspect de platouri, de 200-250 m alt., separate de văi largi, adîncite. Climă temperat-continentală, supusă înfluențelor maselor de aer continentale din E, care imprimă climatului un caracter continental excesiv. Temp. medie anuală variază între 8,3°C în V jud. și 9,2°C în E, cu amplitudini termice mari între vară și îarnă. Precipitațiile atmosferice însumează, în medie, 500-600 mm anual, ploile avînd caracter torențial. Vînturi predominante dinspre N și E. Rețeaua hidrografică aparține în pr. bazinelor superioare ape rîurilor Siret și Prut care colectează celelalte rîuri mai mici ce drenează terit. jud. B., printre care Molnița, Bahna, Vorona (afl. pe stg. Prutului). Datorită variațiilor mari de debit, pe majoritatea rîurilor au fost create peste 150 iazuri folosite pentru piscicultură, irigații, alimentări cu apă și regularizarea cursurilor (iazurile Dracșani, Hănești, Negreni ș.a.). Cel mai important lac de pe terit. jud. B. este lacul de acumulare Stînca-Costești de pe Prut (140 km²). Resurse naturale: nisipuri cuarțoase (Miorcani, Hudești), de o mare puritate, folosite pentru fabricarea sticlei optice și a cristalurilor, gips (Păltiniș, Crasnaleuca), gresii (Ibănești, Coșula, Tudora, Hudești), calcare (Coșula, Vorona, Ripiceni, Ștefănești, Dealul Holm), argile (Bucecea, Dorohoi, Leorda, Mihăileni), tufuri andezice (Hudești), turbă (Dersca), pietrișuri, balast. Economia. În 1989, structura producției globale industriale a jud. B. evidenția trei ramuri cu ponderi mari: ind. textilă și conf. (34,4%) cu centre la Botoșani, Dorohoi, Săveni, ind. constr. de mașini și prelucr. metalelor (24%), producătoare de mașini agricole, utilaje și piese de schimb pentru ind. ușoară, aparataj electrotehnic, mijloace de automatizare, șuruburi (Botoșani, Dorohoi) și ind. alim. (zahăr, brînzeturi, lapte praf, produse din carne etc.) la Botoșani, Dorohoi, Darabani, Săveni, Bucecea. În 1989, agricultura dispunea de 291.038 ha terenuri arabile. 87.919 ha pășuni și fînețe naturale, livezi și vii. În același an, supr. arabile erau ocupate de culturi de porumb (92.822 ha), grîu și secară (81.093 ha), plante de nutreț (29.792 ha), plante uleioase, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, leguminoase pentru boabe etc. Sectorul pomicol se remarcă prin producții mari de prune, mere, pere, cireșe, vișine, nuci (Șendriceni, Vorona, Cristești, Frumușica). Viticultura se dezvoltă în jurul localit. Trușești, Ștefănești, Todireni, Călărași. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 588,1 mii capete ovine (în special din rasele karakul și țigaie, jud. B. fiind printre primele producătoare de blănițe de astrahan), 216 mii capete bovine (predominant din rasele Simmenthal și Bălțata românească), 179,1 capete porcine, 10,7 mii capete cabaline; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 142 km, iar cea a drumurilor publice 1.824 km, din care 338 km modernizate. Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 383 școli generale, 18 licee, un teatru dramatic, unul de păpuși și o orchestră simfonică (la Botoșani), 446 biblioteci, 153 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Principalele obiective turistice: cetatea dacică de la Stîncești, schiturile Cozancea (cu biserică de piatră din 1756), Balș (1430), mănăstirile Vorona (1600), Gorovei (1742), Agafton (1740) ș.a., bisericile Sf. Nicolae-Popăuți din Botoșani (1496) și Sf. Nicolae din Dorohoi (1495) – ctitorii ale lui Ștefan cel Mare, bisericile de lemn din Văculești (1712), Brăești (1745), Cristești (1766) ș.a. Muzeul răscoalei țărănești din 1907 de la Flămînzi etc. Case memoriale: „Mihai Eminescu” (Ipotești), „George Enescu” (Liveni), „Nicolae Iorga” (Botoșani), „Ștefan Luchian” (Ștefănești), „Alexandru (Păstorel) Teodoreanu” (Dorohoi), „Octav Băncilă” (Corni), „Grigore Antipa” (Botoșani), „Dimitrie Brândză” (Bivolu) etc. Indicativ auto: BT.

BRAȘOV 1. Depresiunea ~, depr. intracarpatică, de origine tectono-erozivă, situată pe Olt, și afl. săi Bîrsa și Rîul Negru, limitată de M-ții Bodoc și Baraolt la N, de M-ții Ciucaș, Bîrsei, Bucegi și Piatra Craiului la S, de M-ții Vrancei la E și Perșani la V. Supr.: c. 1.800 km². Relief de piemonturi, șesuri, terase și lunci. Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Creșterea animalelor. Subdiviziuni: compartimentul vestic (Țara Bîrsei), compartimentul central (Depr. Sfîntu Gheorghe) și compartimentul estic (Depr. Tîrgu Secuiesc). 2. Municipiu în depr. cu același nume, la poalele masivelor Tîmpa, Postăvaru și Piatra Mare, reșed. jud. omonim; 355.593 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Pr. centru politico-ad-tiv, cultural-științific, de transport și al doilea centru industrial al țării. Constr. de mașini (tractoare, autocamioane de mare tonaj, cu motor Diesel de 215 C.P., mașini unelte pentru prelucr. metalelor); întreprindere de rulmenți; ind. chimică (produse cosmetice, locul 2 pe țară, după București, articole tehnice din cauciuc, vopsele). Ind. de prelucr. petrolului, mat. de constr. (prefabricate din beton, produse refractare), de prelucr. lemnului (mobilă, placaje, furnire, cherestea), piel. și încălț., textilă (stofe, tricotaje), ind. alim. și poligrafică. Universitatea „Transilvania”, cu nouă facultăți, două colegii tehnice, teatru de stat, filarmonică, muzeu județean. Monumente istorice: turnurile și bastioanele vechilor fortificații (Turnul Alb, 1494; Turnul Negru, sec. 15; Bastionul Țesătorilor, 1425-1436 ș.a.), Biserica Sf. Bartolomeu, în stil gotic timpuriu (sec. 13, refăcută în sec. 15), Biserica Neagră, în stil gotic (c. 1385-c. 1476) cu o vastă colecție de covoare orientale, Casa Sfatului (sec. 14-18, azi muzeu), Biserica Sf. Nicolae din Șchei (sec. 18) etc. Numeroase case de locuit și biserici din sec. 16-18. Menționat documentar la 1235 (în „Catalogul Ninivensis”) sub denumirea de „Corona”, dar cu o existență anterioară. Pr. centru meșteșugăresc și comercial din S Transilvaniei, B. a întreținut strînse relații comerciale cu Țara Românească și Moldova. În sec. 16 a devenit un important centru cultural românesc (activitatea tipografică a diaconului Coresi, școala de la Biserica Sf. Nicolae din Șchei) și săsesc (umanistul J. Honterus). La B. se organizează primul liceu umanist din țară (1541). În 1546 ia ființă prima moară de hîrtie din țară. Aici au funcționat (începînd din 1788 și 1834) două școli elementare românești și un liceu înființat de Andrei Șaguna (1850) și au apărut din 1838 „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, care au contribuit la închegarea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român. Centru al Revoluției de la 1848-1849; la 12/24 mai 1848 emigranții moldoveni la B. au elaborat, sub conducerea lui M. Kogălniceanu, programul revoluționar „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. Populația orașului a participat activ la evenimentele revoluționare ce au premers Marea Unire de la 1918. În perioada interbelică, B. a cunoscut o importantă dezvoltare economică și culturală. La 15 nov. 1987, în ziua în care aveau loc alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, muncitorii uzinelor de autocamioane și de tractoare, la care s-au raliat și muncitori de la alte întreprinderi, precum și o mare parte a populației orașului, au manifestat violent împotriva condițiilor extrem de grele de viață și de muncă impuse de regimul comunist și de dictatura ceaușistă. Revolta a fost înăbușită cu brutalitate de forțele de represiune, iar liderii ei întemnițați sau exterminați. În dec. 1989, B. a fost unul dintre centrele Revoluției. Între 1950 și 1968 (cînd orașul a fost declarat municipiu), B. s-a numit Orașul Stalin. Din 1968 reședința jud. cu același nume. 3. Jud. în partea centrală a României, în interiorul arcului carpatic, pe cursul mijlociu al Oltului; 5.351 km² (2,25% din supr. țării); 685.117 loc. (1991), din care 77,0% în mediul urban; densitate: 129 loc/km². Reșed.: municipiul Brașov. Orașe: Codlea, Făgăraș (municipiu), Predeal, Rîșnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărnești. Comune: 43. Relief variat: în S și SE o zonă montană, cu alt. ce depășesc frecvent 2.000 m, cuprinde sectoarele M-ților Făgăraș (vf. Moldoveanu, 2.544 m – cel mai înalt din țară), Piatra Craiului, Bucegi și Ciucaș, în NV o reg. colinară reprezentată prin Pod. Hîrtibaciului (500-650 m alt.), iar spațiile central-nordice, vestice și estice sînt ocupate aît de mari arii depresionare, numite „țări” (Depr. Făgărașului sau Țara Oltului, Depr. Brașov sau Țara Bîrsei), cît și de depr. de mai mică extindere (Depr. Baraolt, Depr. Homoroadelor ș.a.). Ca unități aparte sînt M-ții Perșani, Țaga și M-ții Bîrsei, aceștia din urmă incluzînd masivele Postăvarul (1.799 m) și Piatra Mare (1.844 m). Climă temperat-continentală, moderată, cu temp. medii anuale de -2,5°C în zonele montane înalte, 7,5°C în reg. dealurilor piemontane și 8,2°C în depr. Iarna în depr. se produc frecvente inversiuni de temp. determinînd scăderi bruște (la 25 ian. 1942, la Bod, s-au înregistrat -38,5°C, minima absolută din țară). Precipitații medii între 600 și 700 mm anual. Vînturi dominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică este bine organizată, majoritatea rîurilor mici fiid colectate de Olt, ce străbate jud. pe 210 km. În mare măsură cursul Oltului este regularizat, iar energia apelor lui folosită în hidrocentralele din aval de Făgăraș. Afl. pr.: Ghimbășel, Bîrsa, Șercaia, Sîmbăta, Viștea, Ucea. Resurse naturale: păduri de conifere, calcare (Codlea, Cristian, Rîșnov, Zărnești ș.a.), bazalte (Racoș, Hoghiz, Bogata Olteană), tufuri vulcanice (Cața, Drăușeni, Veneția de Jos), argile caolinoase (Cristian, Holbav), gresii (Teliu), gnaise, dolomite, nisipuri, pietrișuri etc. O bogăție aparte o reprezintă apele minerale clorosodice, iodobromurate, sulfuroase care apar sub formă de izvoare la Rodbav, Zizin, Perșani, Homorod. Economia: Industria are ca pr. ramură constr. de mașini și prelucr. metalelor (51,5% din prod. globală ind. a jud., 1989) care produce tractoare (Brașov, Codlea), autocamioane de mare tonaj, utilaj petrolier și energetic, mașini și utilaje agricole, motoare electrice, mașini-unelte pentru prelucr. metalelor, rulmenți, cabluri de oțel (Brașov), motoplanoare și elicoptere (Ghimbav), echipament electric de bord pentru autovehicule (Săcele), biciclete și motociclete (Tohanu Nou-Zărnești), scule (Rîșnov) ș.a. Celelalte ramuri ind. mai produc: energie electrică (termocentralele Brașov, Făgăraș, Victoria și hidrocentralele Făgăraș, Voila, Zărnești și Viștea), îngrășăminte chim., amoniac, acid azotic și sulfuric, vopsele și coloranți, mase plastice, articole tehnice din cauciuc, cosmetice (Brașov, Făgăraș, Victoria, Codlea, Rîșnov), celuloză și hîrtie (Zărnești, Ghimbav), mat. de constr. (prefabricate din beton, ciment, var, cărămidă, teracotă etc.) la Brașov, Hoghiz, Cristian, Racoș, Feldioara, Timișu de Jos, mobilă, furnire, placaje și cherestea (Brașov, Codlea, Săcele, Zărnești, Cristian, Șercaia, Homorod, Rupea), stofe, tricotaje, conf., covoare (Brașov, Codlea, Hărman), articole din piele (Brașov), produse alim. (preparate din carne și lapte, produse zaharoase, paste făinoase, zahăr, băuturi răcoritoare și alcoolice etc.). Agricultura se caracterizează prin predominarea sectorului zootehnic și prin cultura plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, cartofi, in, plante furajere etc.). În 1989, din totalul terenurilor arabile (118.607 ha), 23.816 ha erau cultivate cu grîu și secară, 19.258 ha cu orz și orzoaică, 17.351 ha cu porumb, apoi ovăz, legume, cartofi, sfeclă de zahăr etc. Pomicultura, în cadrul căreia predomină prunii și merii, este mai dezvoltată în zona dealurilor din Pod. Hîrtibaciului, în apropiere de Rupea, și în zona de contact a depr. cu ramura muntoasă din sud (Lisa, Recea, Drăguș). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 158,3 mii capete bovine, 368,6 mii capete ovine, 232,9 mii capete porcine; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 333 km (166 km linii electrificate), municipiul B. fiind unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară. Lungimea drumurilor este de 1.348 km, din care 395 km sînt modernizate. Prin jud, trec șoselele internaționale E 60 (Sighișoara-Brașov-Predeal) și E 68 (Sibiu-Brașov). Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): Universitate și două colegii tehnice, trei teatre (dramatic, muzical, de păpuși), o filarmonică („Gheorghe Dima”), 207 școli generale, 34 licee, 576 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are un potențial turistic ridicat, legat de varietatea și frumusețea peisajului montan, cu numeroase trasee turistice, cabane (Trei Brazi, Diham, Susai, Gîrbova, Piatra Mare, Postăvarul etc.), mijloace de transport pe cablu și posibilități de alpinism, de nenumăratele monumente istorice și de arhitectură (cetățile de la Făgăraș, Brașov, Rîșnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincșor, castelele medievale de la Bran, Hoghiz, Racoș, turnurile și bastioanele vechilor fortificații, Casa Sfatului, Biserica Neagră ș.a. din Brașov), de stațiunile climaterice și balneoclimaterice (Poaina Brașov, Predeal, Timușu de Jos, Rodbav, Sîmbăta de Jos, Zizin, Perșani), de monumentele naturii de la Dumbrava Vadului (poienile de narcise), Racoș (coloane de bazalt), Cristian (pădurea de stejari seculari) etc. Indicativ auto: BV.

BRĂILA 1. Municipiu situat în E Cîmpiei Române, port pe stg. Dunării, reșed. jud. cu același nume; 249.633 loc. (1991). Pr. centru industrial: energie electrică (termocentrala de la Chiscani, 1.950 MW), metalurgie feroasă (laminate din oțeluri aliate, sîrmă, fier-beton, lanțuri, cuie etc.), constr. de mașini și utilaje pentru lucrări de constr. (excavatoare pe pneuri și șenile, rulouri compresoare, gredere, screpere), constr. și reparații de nave fluviale (remorchere, șlepuri, cargouri de pînă la 7.500 tdw, drăgi etc.), constr. de utilaje pentru fabrici de ciment, pentru uzine de aluminiu, pentru ind. celulozei și hîrtiei, și de prelucr. a lemnului, constr. de vagoane siderurgice, de rotoare pentru turbine hidroenergetice etc. Ind. mat. de constr. (șamote, mortar refractar, prefabricate din beton, cărămidă), celulozei și hîrtiei (inclusiv pe bază de stuf), prelucr. lemnului (mobilă, chibrituri), conf., chim. (fibre artificiale, celofan, folii impermeabile), alim. Teatru dramatic și de păpuși, filarmonică, muzeu de istorie și de artă. Monumente: geamie (sec. 17), transformată în biserică ortodoxă în 1831. Numeroase edificii din sec. 19 (Cazarma Veche, Magistratura Orașului, Spitalul Vechi, hanuri cu o arhitectură specifică). Locuită neîntrerupt din neolitic, așezarea a fost menționată documentar în 1368. Pr. port al Țării Românești (sf. sec. 14); cucerit de turci (1540), împreună cu terit. din jur, a fost transformată în raia (1542), numită Ibrail, și stăpînită timp de aproape trei sec. Cetatea, construită de turci în sec. 16, a fost dărîmată în iarna 1828/1829, iar orașul și terit. din jur restituite Țării Românești prin Pacea de la Adrianopol (1829); în sec. 19, B. a devenit cel mai de seamă port al Țării Românești, îndeosebi pentru cereale. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în SE României, în NE C. Române, pe cursul inf. al Dunării; 4.724 km² (1,99% din supr. țării); 403.856 loc. (1991), din care 67% în mediul urban; densitate: 82 loc./km². Reșed.: municipiul Brăila. Orașe: Făurei, Ianca, Însurăței. Comune: 39. Relieful aparține în exclusivitate părții de NE a C. Române, reprezentată prin mai multe subunități (C. Călmățuiului sau Bărăganul Central, C. Brăilei sau Bărăganul de Nord și C. Siretului inferior), în care singurele zone accidentate sînt văile rîurilor, crovurile cu cuvete lacustre. Luncile rîurilor Siret, Buzău și Călmățui constituie subunități distincte în cadrul cîmpiei, iar lunca Dunării, numită și Balta Brăilei, este cea mai mare (96.000 ha), fiind îndiguită, desecată și redată circuitului agricol. Clima este temperat-continentală, cu veri călduroase și secetoase și ierni friguroase. Temp. medie anuală este de 10,4°C, înregistrîndu-se amplitudini mari (25,2°C) între iarnă și vară. Pe terit. jud. B., la stația meteorologică Ion Sion s-a înregistrat maxima absolută a țării (44,5°C la 10 aug. 1951). Precipitațiile însumează, în medie, 400-500 mm anual. Vînturile dominante bat dinspre N și NE (crivățul și suhoveiul). Rețeaua hidrografică este constituită în pr. din cursurile inf. ale Siretului, Buzăului, Călmățuiului și Dunării. În zona cursului inf. a Siretului se remarcă un puternic fenomen de subsidență al scoarței terestre, reflectat prin convergența rîurilor, aluvionarea intensă a acestora și meandrare. Resurse naturale: zăcăminte de țiței (Ianca, Făurei, Ulmu, Bordei Verde, Bărăganul) și gaze naturale (Ulmu, Oprișenești), expl. de argile (Brăila, Făurei, Însurăței, Grădiștea) și nisipuri, izv. cu ape minerale (Însurăței). Economia: În 1989, structura prod. globale industriale, scotea în evidență ca ramură pr. ind. constr. de mașini și prelucrarea metalelor (27,7%) reprezentată prin Șantierul naval și Întreprinderea „Promex” S.A. din Brăila. Alte ramuri cu ponderi importante în prod. ind. a jud. B. sînt: ind. chimică, 14,1% (Combinatul de fibre artificiale din Chiscani); ind. energiei electrice (termocentrala Brăila-Chiscani); metalurgiei feroase (Întreprinderea „Laminorul” din Brăila produce oțeluri aliate, laminate de diferite profile, fier-beton etc.), celulozei și hîrtiei (Chiscani), prelucr. lemnului (mobilă, chibrituri la Brăila), textilă și a conf. (Brăila, Făurei, Ianca, Însurăței), mat. de constr. (ciment, prefabricate din beton la Brăila, cărămizi la Brăila, Făurei, Ianca, Însurăței), alim. (paste făinoase, biscuiți, brînzeturi, lapte praf, produse din carne, dulciuri, conserve de legume și fructe, zahăr etc.). Agricultura beneficiază de condiții pedoclimatice favorabile și de vaste lucrări de hidroameliorații (379.579 ha irigate, locul 2 după jud. Constanța). Din totalul supr. agricole a jud. B. (381.081 ha, 1989), 337.182 ha revin terenurilor arabile destinate în cea mai mare parte culturilor de plante uleioase (81.242 ha), porumb (72.548 ha), grîu și secară (69.127 ha), plante de nutreț (32.874 ha), floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, sfeclă de zahăr, cartofi, legume, pepeni, tutun etc. O largă dezvoltare au culturile legumicole în sere (Chiscani, Surdila-Găiseanca). Viticultura ocupă supr. restrînse în zona localit. Însurăței, Ianca, Făurei, Șuțești, Urleasca. În 1990, sectorul zootehnic dispunea de însemnate efective de animale provenite din mari complexe de creștere a porcinelor (412,4 mii capete), ovinelor (396,1 mii capete), bovinelor (153 mii capete) și păsărilor (2.404,9 mii capete). Prezența Dunării și a unor lacuri mari pe terit. jud. B. (Jirlău, Ciulnița, Lacu lui Traian, Bătrîna ș.a.) determină o intensă activitate de pescuit. Căile de comunicație (1990): jud. B. dispune de o însemnată rețea de căi ferate (168 km lungime, din care 126 km electrificate), rutiere (1.150 km, din care 202 km modernizate) și fluviale. Prin portul fluvio-maritim Brăila, situat la 171 km de Marea Neagră, se efectuează transporturi de mărfuri și călători către și dinspre Marea Neagră, dar și cu porturile fluviale din amonte. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 175 școli generale, 17 licee, două teatre de stat (unul dramatic și altul de păpuși la Brăila), 91 cinematografe, 284 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are valențe turistice determinate de așezarea sa pe Dunăre, la intersecția fluxului turistic dinspre Moldova spre litoralul Mării Negre și Delta Dunării și invers. Vestigii ale trecutului (așezarea geto-dacică de la Brăilița, necropola de la Chiscani, ruinele cetății Brăila etc.). Obiective naturale (Balta Brăilei, de interes cinegetic și pescuit sportiv, Popina Blasova – monument al naturii – unde există un punct turistic nautic pentru concursuri internaționale, Pădurea Viișoara de lîngă Însurăței ș.a.). Stațiunea balneoclimaterică Lacu Sărat. Indicativ auto: BR.

BUCURA, cel mai întins lac alpin din România, situat într-un circ glaciar complex din masivul Retezat (sub vf. Bucura), la 2.041 m alt.; 10,8 ha; ad. max.: 15,7 m. Turism. Este cuprins în Parcul Național Retezat.

BUCUREȘTI, cap. României, municipiu în S țării, în Cîmpia Română, pe Dîmbovița și afl. său Colentina, la 70-90 m alt., la intersecția paralelelor de 44°25′50″ lat. N cu meridianul de 26°06′50″ long. E; 2.107177 loc. (1991; împreună cu Sectorul Agricol Ilfov 2.375.679 loc. și o densitate de 1.277 loc./km²). Municipiul propriu-zis se întinde pe 226 km² și este împărțit în șase sectoare ad-tive urbane. Sectorul Agricol Ilfov, care este subordonat municipiului, are 1.594 km², 268.502 loc. (1991) și cuprinde un oraș (Buftea) și 38 com. Cel mai important centru politic, economic, științific și cultural al țării. Ind. puternică (c. 13% din producția ind. a țării) cu o mare diversitate de ramuri. Mari termocentrale (București-Sud, București-Vest Militari ș.a.), laminoare, întreprinderi constructoare de mașini: utilaj greu, linii de ciment, turboagregate, motoare cu combustie internă, utilaj siderurgic, petrolier și chimic, mașini-unelte și agregate, mașini și utilaje agricole, locomotive și vagoane, avioane și elicoptere, autobuze, troleibuze și tramvaie. Se detașează subramurile electrotehnică (cabluri, ascensoare, bunuri casnice ș.a.), electronică (calculatoare și mașini de calcul, cinescoape, elemente pentru automatizări, aparate de radio și TV ș.a.) și mecanică fină și optică (aparatură medicală, ace de tricotat, microscoape, aparate de măsură și control, utilaj de precizie etc.); întreprinderi chimice (mase plastice, vopsele și coloranți, anvelope și articole din cauciuc, produse farmaceutice și cosmetice ș.a.); întreprinderi de materiale de construcții (prefabricate de beton, prelucr. marmurei, articole de porțelan și faianță ș.a.); întreprinderi de prelucr. a lemnului (mobilă, placaje și furnire, instrumente muzicale, chibrituri). Numeroase întreprinderi de piel., marochinărie, blănărie și încălț., poligrafice, textile (filaturi și țesături de bumbac, lînă, mătase, in și cînepă, iută și pîslă ș.a.) și alim. (morărit și panificație, conserve din carne și legume, produse lactate, uleiuri vegetale, produse zaharoase, alcool, bere, țigarete ș.a.). Pr. nod feroviar (nouă magistrale și o c. f. de centură de 74 km) și rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; aeroporturile „Băneasa” (inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „București-Otopeni” (inaugurat 1970, pentru traficul internațional). Metrou cu 3 linii magistrale, construite între 1974 și 1989, însumînd c. 60 km lungime. În B. își au sediul Parlamentul, Guvernul, Președenția, marea majoritate a partidelor politice, numeroase instituții cultural-științifice printre care: Academia Română (fundată în 1866), peste 60 de institute de cercetări științifice, studii și proiectări, mari biblioteci (a Academiei, fundată în 1867, c. 7,5 mil. vol.; Biblioteca Națională, fundată în 1955, c. 7 mil. vol.: Biblioteca Universitară, fundată în 1896, c. 2 mil. vol., incendiată în 22-23 decembrie 1989). Învățămîntul superior este reprezentat prin Universitatea B. (înființată în 1864), Universitatea de medicină și Farmacie „Carol Davila”, institutele Politehnic, Construcții, de Arhitectură „Ion Mincu”, Agronomic „N. Bălcescu” și academiile de Studii Economice, de Muzică, de Teatru și Film, de Artă, de Educație Fizică (în total cu 56 de facultăți), precum și prin numeroase colegii tehnice, economice, de administrație și secretariat, informatică și asistență socială etc. În B. există numeroase instituții muzicale: Opera Română, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Națională a Radiodifuziunii ș.a. și teatre („Național”, „Comedie”, „Mic”, „Lucia Sturdza-Bulandra”, „C.I. Nottara”, „Odeon”, de Revistă „C. Tănase” ș.a.). Monumente de arhitectură: bisericile Curtea Veche, Mihai Vodă (sec. 16), a Patriarhiei, Doamnei, Sf. Gheorghe Nou (sec. 17), Colțea, Kretzulescu și Stravropoleos (sec. 18), mănăstirile Radu Vodă (sec. 17) și Antim (sec. 18), palatele Ghica-Tei, Șuțu, Știrbei, Regal, Justiției, Poștelor (azi Muzeul Național de Istorie), C.E.C., Cantacuzino (azi Muzeul Muzicii Românești), Victoria (sediul Guvernului); casa Melik, Hanul lui Manuc, clădirea Școlii Centrale de Fete, Universitatea, Ateneul Român, Rectoratul Universității, Academia Militară, numeroase statui, busturi, fîntîni etc. Muzee: Național de Istorie, de Artă al României, Satului, de Istorie Naturală „Gr. Antipa”, Militar Central, Colecțiilor de Artă, Geologiei, Țăranului Român, Tehnic „ing. D. Leonida”, Sticlei și Porțelanului etc. În B. există mari complexe și baze sportive (Stadionul Național, „Steaua”, „Dinamo”, „Steaua”, „Giulești”, „Palatul Sporturilor și Culturii”), parcuri („Tineretului”, 200 ha, „Herăstrău”, 187 ha, „Cișmigiu”, 13 ha – cea mai veche grădină publică, inaugurată în 1860, „Parcul Carol”, 36 ha) ș.a. Grădina Botanică (10,5 ha), Grădina Zoologică Băneasa ș.a. În B. se află numeroase edituri de stat și particulare, studiouri centrale de radio și televiziune și altele independente, apar o mare diversitate de ziare și reviste. În anii de după cel de al doilea război mondial, B. a cunoscut un proces intens de modernizare și sistematizare într-o concepție urbanistică cvasiunitară, monotonă, construindu-se mari și uniforme ansambluri de locuințe (Titan-Balta Albă, Drumul Taberei, Berceni-Giurgiului, Rahova-șos. Alexandriei, Militari, Pantelimon, Colentina, Floreasca ș.a.), dar și unele clădiri monumentale: Casa Presei Libere (1952-1957), Sala Palatului (1960), Pavilionul Expoziției (1964), Studioul de televiziune (1969), Institutul Politehnic (1972), Teatrul Național (1974), Hotelul „Intercontinental” ș.a. În cadrul așa-zisului program de sistematizare a centrului istoric al orașului a fost demolată c. 1/3 din suprafața zonei centrale a municipiului, o dată cu aceasta dispărînd numeroase monumente istorice și de arhitectură. În urma cutremurelor din 1940, 1977, 1986 și 1990, în B. au fost distruse și avariate un număr mare de locuințe, edificii administrative, monumente istorice, școli, spitale ș.a., înregistrîndu-se totodată numeroase pierderi de vieți omenești. Menționat pentru prima oară într-un hrisov dat la 20 sept. 1459, de către Vlad Țepeș, orașul B. are însă o existență mult mai veche. Pe terit. actual al orașului s-au descoperit urme de așezări din neolitic, epoca bronzului și a fierului, iar din sec. XIV existența unei așezări feudale. Grație așezării sale favorabile din punct de vedere comercial, orașul s-a dezvoltat și s-a extins, începînd încă de la mijl. sec. 16 (din vremea domniei lui Mircea Ciobanul) și continuînd în sec. 17 (în vremea domniilor lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brîncoveanu), devenind pr. centru economic, politic și cultural al țării. Capitala permanentă a Țării Românești din 1659, B. a fost principalul centru al Revoluției de la 1848 din Țara Românească. După înfăptuirea Unirii Principatelor de la 24 ian. 1859, B. a devenit capitala statului român (1862) și a cunoscut în a doua jumătate a sec. 19 o puternică dezvoltare. Ocupat de germani și de aliații lor la 23 nov. /6 dec. 1916, în timpul primului război mondial, orașul a fost eliberat în nov. 1918, devenind, după unire, capitala statului național unitar român. În perioada interbelică, în B. s-au înființat și și-au desfășurat activitatea numeroase instituții publice, administrative, economice și culturale. Orașul a avut mult de suferit de pe urma bombardamentelor anglo-americane din primăvara și vara anului 1944, și a bombardamentelor germane din aug. 1944, care au avariat numeroase clădiri (Teatrul Național ș.a.) și au făcut numeroase victime. La 23 aug. 1944, în B. a avut loc o lovitură de stat, soldată cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei. La 8 nov. 1945, de ziua regelui, a fost reprimată, de autoritățile comuniste, marea manifestație promonarhică inițiată de organizațiile de tineret ale PNL și PNȚ. În cadrul Revoluției Române din dec. 1989 la B. s-a desfășurat (21-22 dec.) mari manifestații populare anticomuniste și anticeaușiste, soldate cu ciocniri între demonstranți și forțele de represiune, în urma cărora regimul dictatorial a fost răsturnat. La B. au fost semnate următoarele tratate de pace: 1) la 16/28 mai 1812, tratatul prin care se punea capăt Războiului ruso-turc (1806-1812); Basarabia era anexată Rusiei; Serbia obținea autonomie internă; totodată se sancționa alipirea Gruziei de V la Rusia; 2) la 19 febr. / 3 mart. 1886, tratatul care punea capăt războiului dintre Serbia și Bulgaria; 3) la 28 iul. / 10 aug. 1913, tratatul care încheia al Doilea Război Balcanic. Grecia obține S Macedoniei și o parte din Tracia apuseană, iar Serbia aproape întreaga parte de N a Macedoniei; totodată, prin acest tratat s-a hotărît ca partea de S a Dobrogei, jud. Durostor și Caliacra, Cadrilaterul pînă la linia Turk-Smil-Ekrené să între în componența României. 4) la 4 aug. 1916, tratatul de alianță între România și Aliați (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia) privind intrarea României în război. 5) la 24 apr. / 7 mai 1918, tratatul dintre România și Puterile Centrale, încheiat în urma defecțiunii militare a Rusiei soldată cu semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk; prin el se impuneau României condiții înrobitoare: cedarea Dobrogei către Bulgaria, rectificări de frontieră (5.600 km²) în Carpați în favoarea Austro-Ungariei, clauze economice dezastruoase privind livrările de produse agricole, lemn, petrol ș.a. Tratatul nu a fost ratificat de Parlament și suveran și România l-a denunțat la 28 oct. 1918.

BUDA, lac glaciar pe versantul sudic al M-ților Făgăraș, la 2.056 m alt.; 0,9 ha; ad. max.: 2,2 m. De aici izv. pîrîul Buda, unul dintre izv. Argeșului.

DENSITATE numărul mijloacelor de aviație de pe o suprafață etalon. Există densitate de aviație, numărul de avioane grupate în unități sau subunități, pe unitatea de suprafață, care acționează într-o zonă destinată cooperării sau sprijinul aerian; densitate de bombe, cantitatea de bombe, în kg sau t, pe unitatea de suprafață, ha sau km².

BUFTEA 1. Lac de origine antropică (amenajat în 1937). situat pe rîul Colentina în dreptul orașului B., supr.: 307 ha; ad. max.: 6 m. Barajul (9 m înălțime) asigură un volum de c. 10 mil. m³ de apă folosită pentru alimentarea orașului, pentru irigații și agrement. Microhidrocentrală. Pe malul său se află Studioul Cinematografic „București”, construit în anii 1951-1956. 2. Oraș în Sectorul Agricol Ilfov; 19.309 loc. (1991). Fabrici de vată, de conserve din legume și fructe și de ambalaje metalice pentru ind. alim.; preparate din carne și lapte; produse de panificație. Filatură de bumbac. Combinat avicol. Atestat documentar cu numele de B. din 1778, dar cu o existență anterioară. Declarat oraș în 1968. – Preliminariile de la ~, tratat preliminar de pace semnat de România cu Puterile Centrale la 5/18 mart. 1918, care impunea cedarea către Puterile Centrale a unor însemnate părți din terit. României și subordonarea economiei țării capitalului german. A fost completat și definitivat prin Pacea de la București din mai 1918.

na-ha hăiț! / șah! expr. (țig.) nu vorbi / nu spune / nu recunoaște nimic!

BUZĂU 1. Rîu, afl. dr. al Siretului; 324 km. Izv. din N masivului Ciucaș și trece prin întorsura Buzăului, Nehoiu, Pătîrlagele și pe la N de municipiul Buzău. În cursul inf. irigații. Afl. pr.: Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău. 2. Pas pe valea superioară a rîului B., în apropiere de Întorsura Buzăului, făcînd legătura cu Depr. Bîrsei. Alt.: 869 m. 3. Cîmpia ~, porțiune a Cîmpiei Române, între Călmățui și Buzău, limitată de Cîmpia Gherghiței (la SV) și Cîmpia Rîmnicului (la NE). Culturi de plante industriale și cereale. 4. Munții ~, grupă muntoasă în Carpații de Curbură formată din cinci masive bine delimitate: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu. 5. Municipiu în NE Cîmpiei Române, reșed. jud. cu același nume; 146.556 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Ind. metalurgică (sîrmă și produse din sîrmă, cuie, electrozi pentru sudură), constr. de mașini (subansamble pentru tractoare, utilaje pentru material rulant feroviar, utilaj chimic și petrolier), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin), de prelucr. lemnului (mobilă), mat. de constr. (geamuri șlefuite, cărămidă, țiglă, prefabricate din beton), textilă (filatură de lînă, țesături de bumbac, tricotaje, topitorie de cînepă), alim. (produse de panificație, zahăr, ulei vegetal, bere etc.). Producția de sticlă pentru menaj, de geamuri securizate, semicristal și de bunuri metalice de larg consum. Muzeu. Monumente istorice: Episcopia (inițial schitul Frăsinet, sfîrșitul sec. 15, refăcut de Matei Basarab în 1650), Biserica Banu, construită în 1571 și refăcută în 1722; case din sec. 18 și 19. Menționat documentar pentru prima oară în 1431, ca punct de vamă, s-a dezvoltat în sec. 16, cînd a devenit sediul unei episcopii. Important centru tipografic (sec. 18-19). Declarat municipiu în 1968. 6. Jud. în SE României, în SE Carpaților Orientali, axat pe cursul superior și mijlociu al rîului Buzău; 6.072 km² (2,56% din supr. țării); 520.568 mii loc. (1991), din care 39,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km. Reșed.: municipiul Buzău. Orașe: Nehoiu, Pogoanele, Rîmnicu Sărat. Comune: 81. Relieful este reprezentat prin trei trepte majore (munți, dealuri subcarpatice, cîmpii) care coboară de la NV către SE. Treapta înaltă cuprinde M-ții Buzăului (constituiți din masivele Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu) și prelungirile de SV ale M-ților Vrancea, iar cea mijlocie include Subcarpații Buzăului, formați dintr-un ansamblu de culmi deluroase (Dealurile Istrița, Ciolanu, Cornățel, Dîlma, Bîsoca ș.a.) separate de depr. (Nișcov, Cislău, Pătîrlagele, Sibiciu, Pîrscov ș.a.). Cîmpia extinsă în jumătatea SE a jud., este alcătuită din trei subunități pr. (Bărăganul Ialomiței, C. Buzău-Călmățui și C. Rîmnicului) aparținînd C. Române. Clima are caracter temperat-continental, cu nuanțe zonale determinate de formele de relief. În sectorul montan, temp. medii anuale sînt de 4-6°C, în cel deluros 8-10°C, iar în cel de cîmpie de 10,5°C. Precipitațiile variază între 1.200 mm anual în munți, 600-700 mm în dealurile subcarpatice și sub 500 mm anual în cîmpie. Vînturi predominante dinspre NE și SV. Rețeaua hidrografică, pr. este reprezentată de cursul superior și mijlociu al Buzăului, care colectează majoritatea rîurilor mici (Bîsca Mică, Siriu, Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău ș.a.). Terit. jud. mai este străbătut de cursurile superioare ale rîurilor Sărata, Călmățui și Rîmnic. Resurse naturale: zăcăminte de petrol (Berca, Arbănași, Tisău, Plopeasa, Scorțoasa, Beceni ș.a.) și gaze naturale (Tisău, Roșioru, Boldu, Ghergheasa), diatomită (Pătîrlagele), chihlimbar (perimetrul Mlăjet-Sibiciu-Colți-Bozioru), argilă (Simileasa), gresie, gips, nisipuri, ape minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice (Sărata-Monteoru, Fișici, Siriu, Nehoiu ș.a.), păduri. Economia. Principalele ramuri industriale sînt constr. de mașini și prelucr. metalelor (21,5% din prod. totală a jud.), cu unități la Buzău și Rîmnicu Sărat, în cadrul căreia se produc utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, petrolieră și chimică, subansamble pentru tractoare, garnituri de frînă și etanșare, materiale feroviare (schimbători cu ace flexibile, tirfoane), diverse produse din metal (mașini de gătit, sobe de încălzit, articole din tuci etc.). Alte ramuri, cu ponderi importante în prod. ind. a jud. sînt: metalurgia feroasă, 14,4% (sîrmă și produse din sîrmă la Buzău), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin la Buzău și Beceni, regenerarea uleiurilor la Rîmnicu Sărat), mat. de constr. (geamuri, prefabricate din beton la Buzău, var la Măgura, cărămizi la Berca, Pătîrlagele), prelucr. lemnului (Buzău, Rîmnicu Sărat, Nehoiu, Vernești, Gura Teghii), textilă (Buzău, Smeeni, Pătîrlagele), conf. (Rîmnicu Sărat, Buzău, Nehoiu), alim. (conserve de legume, preparate din carne și lapte, zahăr, uleiuri vegetale, vin etc.). În 1989, agricultura dispunea de 260.154 ha terenuri arabile, 119.336 ha pășuni și fînețe naturale, livezi și vii. Supr. arabile sînt dominate de culturile de porumb (88.108 ha), urmate de cele de grîu și secară (61.573 ha), plante de nutreț (26.410 ha), plante uleioase, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, orz și orzoaică, tutun, cartofi, legume etc. Culturile viticole (11.543 ha) au o extindere mai mare în zona dealurilor subcarpatice (Pietroasele, Vernești, Greceanca ș.a.). Pomicultura are prod. importante de prune, mere, pere, nuci (Nehoiu, Pătîrlagele, Cislău, Pîrscov, Chiojdu). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de 438,7 mii capete ovine, 233 mii capete porcine, 172 mii capete bovine și 15 mii capete cabaline (la Chislău și Rușețu există mari crescătorii de cai de rasă); avicultură, sericicultură, apicultură. Căi de comunicație (1990): lungimea totală a rețelei feroviare este de 232 km, din care 108 electrificată, iar cea a drumurilor publice de 2.056 km, din care 307 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 387 școli generale, 22 licee, case memoriale, muzee, 156 cinematografe, 512 biblioteci etc. În cadrul manifestărilor etnofolclorice se remarcă „Drăgaica” care se desfășoară anual, în luna iunie, la Buzău. Turism. Pr. obiective de atracție turistice de pe terit. jud. B. sînt: elementele peisagistice (valea superioară a Buzăului, masivele muntoase Siriu și Penteleu, vulcanii noroioși din zonele Pîclele Mari și Mici, Beciu, fenomen unic în țară, declarat monument al naturii, „focurile nestinse” de la Lopătari, rezervația geologică cu stîncile de calcar de la Bădila, denumită „Sarea lui Buzău”, rezervația forestieră Milea-Viforîta, cu molizi seculari etc.), monumentele și locurile istorice (mănăstirea Ciolanu, biserica Cislău, schitul Bradu, complexul arheologic de la Sărata-Monteoru, tezaurul de la Pietroasele, complexul taberei de sculptură în aer liber de la Măgura etc.), stațiunile balneoclimaterice (Sărata-Monteoru, Fișici), bogăția și diversitatea elementelor etnografice (sculpturi în lemn în zona Bisoca, Lopătari, Chiojdu, țesături și covoare la Bisoca, Siriu, Lopătari, instrumente muzicale populare la Mînzălești, Cătina) etc. Indicativ auto: BZ.

BADE s. m. (Pop.) 1. Termen de respect cu care cineva se adresează unui bărbat mai în vîrstă de la țară. ♦ (La vocativ) Termen cu nuanță de ironie sau de amenințare cu care cineva se adresează unui bărbat, indiferent de vîrstă. Ha, ha! măi badeo, mi-ai căzut la mînă acu! (ALECSANDRI). 2. Termen cu care femeile de la țară se adresează bărbatului iubit; p. ext. iubit, ibovnic. [Art.: badea]

CAMBODGEA (KAMPUCHIA), stat în SE Asiei, în S Pen. Indochina; 181 mii km²; 8,06 mil. loc. (1989). Limba oficială: khmera; limba uzuală: franceza. Cap.: Phnom Penh. Orașe pr.: Battambang, Kompong Cham. Este împărțit în 18 prov. și două orașe. Centrul țării este ocupat de o întinsă cîmpie drenată de fl. Mekong, cîmpie înconjurată în E, V și N de podișuri nu prea înalte (Dand, Rael, Muong) iar în S de M-ții Kravanh (alt. max. 1.813 m). Climă tropical-musonică, cu precipitații abundente. Pe terenurile arabile (16,9% din supr. țării) se cultivă orez (1,5 mil. ha, 2,1 mil. t 1988), porumb (115 mii t 1989), manioc, batate, trestie de zahăr (220 mii t 1989), tutun, bumbac, banane (112 mii t 1989), arbori de cauciuc (26,5 mii t 1989), iută ș.a. Se cresc bovine (2 mil. capete, 1989), bubaline (730 mii capete, 1989), porcine (1,55 mil. capete 1989). Pescuit: 70 mii t (1988). Pădurile acoperă c. 3/4 din supr. țării. Resurse de cărbune, min. de fier, de cupru, aur, sare. Ind. C. produce cherestea, ciment, țesături, încălț., conserve, țigarete ș.a. C. f.: 1,4 mii km. Căi rutiere: 15 mii km. Moneda: 1 riel = 100 sen. Exportă cauciuc natural (c. 80%), orez, iută, porumb, lemn și produse din lemn, pește, tutun, ș.a. și importă mașini și utilaje, mijloace de transport (c. 40%), petrol și produse petroliere (c. 30%), produse chimice, conf., textile ș.a. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, s-au constituit în primele veacuri d. Hr. statele Fu-nan (în S Pen. Indochina) și Cen-la (în valea fl. Mekong). În sec. 9-13 pe terit. C. a existat unul dintre cele mai dezvoltate și mai puternice state din SE Asiei, Imp. Kambujadesa și s-a dezvoltat civilizația khmeră (v. Angkor). După destrămarea acestuia, în sec. 14-18, terit. C. a fost invadat și supus, cu unele întreruperi, de către statele Thai și Vietnam. În a doua jumătate a sec. 19. terit. C. a fost ocupat de către francezi și transformat în protectorat (1863) și apoi în colonie (1884) a Franței (sub denumirea de C.). În 1887 C. a fost inclusă în Uniunea Vamală Indoneziană. În anii celui de-al doilea război mondial, C. a fost ocupată de japonezi. Stat independent din 1953. În 1970, o lovitură de stat, îndreptată împotriva prințului Norodom Sihanouk, șeful statului, a marcat declanșarea unui război civil. Lupta împotriva regimului instaurat de Lon Noi – dusă de Frontul Unit Național, constituit (1970) sub conducerea lui Norodom Sihanouk, și de Guvernul Regal de Uniune Națională – continuă pînă în 1975, cînd forțele khmere își instituie controlul asupra întregului terit. național. În 1975 este promulgată o nouă Constituție, statul adoptînd denumirea de Kampuchia Democrată. În 1976, Sihanouk este constrîns să se retragă din funcția de șef al statului. Adunarea Reprezentanților Poporului desemnează, în 1976, Prezidiul de Stat, în frunte cu Khieu Samphan, și guvernul, condus de Pol Poth. Regimul khmerilor roșii s-a angajat într-o campanie de restructurare socialistă a societății soldate cu un milion de victime (execuții și morți în lagăre de muncă forțată). Duritatea represiunii a generat mari nemulțumiri în rândurile populației. În dec. 1978, în zone în care acționau forțe ostile guvernului, se formează Frontul Unit Național pentru Salvarea C. (F.U.N.S.K.), condus de Heng Samrin. În dec. 1978-ian. 1979 pe terit. C. are loc o intervenție militară vietnameză. În ian. 1979, guvernul părăsește Phnom Penh-ul, care este ocupat de forțele F.U.N.S.K. În 1979, O.N.U. cere încetarea tuturor ostilităților militare în C., retragerea imediată a trupelor străine și soluționarea diferendelor dintre părțile în conflict prin mijloace pașnice. La Phom Penh esre proclamată Republica Populară Kampuchia, șeful statului fiind președintele Consiliului de Stat. Organul legislativ devine Adunarea Națională, organul executiv Consiliul de Miniștri, iar partid unic devine Partidul Popular Revoluționar. În 1982, forțele de rezistență formează un guvern de coaliție care reunește pe partizanii prințului Norodom Sihanouk, președinte al Frontului Unit Național, cei ai khmerilor roșii (Khieu Samphan – vicepreședinte) și cei ai lui Son Sann, președintele Frontului de Eliberare a Poporului Khmer. În 1989, guvernul de la Phom Penh a schimbat denumirea țării în C., proclamînd „neutralitatea” sa permanentă; în sept. ultimele trupe vietnameze s-au retras din țară, și s-au anunțat alegeri libere. În baza unui acord, încheiat în ian. 1991, între părțile în conflict s-a decis încetarea ostilităților. La 23 oct. 1991 a fost semnat, la Paris, un tratat de pace între reprezentanți ai guvernului și al celor trei grupări din mișcarea de rezistență, plasînd în mod provizoriu C. sub un regim de tutelă O.N.U., în așteptarea alegerilor. Consiliul Național Suprem, prezidat de prințul Norodom Sihanouk, reîntors în țară în nov. 1991 și desemnat șef al statului pînă la alegerile prezidențiale din 1993, asigură conducerea țării.

CAMERUN 1. Republica ~, stat în Africa Ecuatorială, cu ieșire la G. Guineii; 475,4 mii km²; 11.54 mil. loc. (1989). Limbi oficiale: franceza și engleza. Cap.: Yaoundé. Orașe pr.: Douala, Nkongsamba, Maroua. Este împărțit în zece prov. ad-tive cu 50 departamente. Podiș întins traversat de lanțuri muntoase, între care masivul Adamaoua în centru. În zona litorală apare masivul vulcanic C. (4.070 m). Climă ecuatorială cu precipitații bogate (pînă la 10 mii mm anual), care determină existența pădurii exuberante pe coastă și tropicală în care mai mare parte a țării; în nord vegetație de savană. Expl. de petrol (8,64 mil. t 1989), huilă, aur și bauxită. Pe 14,7% din supr. țării, se cultivă manioc (1,53 mil. t 1989), sorg, arahide, porumb (430 mii t, 1989); orez; plantații de cacao (440 mii ha, 120 mii t, 1989), trestie de zahăr (1,3 mil t. 1989), bananieri (1,15 mil. t, 1989) și arbori de cauciuc (31,2 mii t cauciuc natural, 1989). Se cresc bovine (4,6 mil. capete, 1989), ovine (3,2 mil capete, 1989), porcine (1,3 mil. capete, 1989). Pescuit: 82.5 mii t (1988). Pădurile ocupă 52,1% din terit. țării și sînt bogate în esențe valoroase (abanos, mahon, okoumé). Întreprinderile ind. ale C. produc energie electrică (2, 4 miliarde kWk, 1988), aluminiu (79 mii t, 1987), ciment, conserve de carne, uleiuri vegetale, zahăr ș.a. Cf.: 1,2 mii km. Căi rutiere: 67 mii km. Moneda: 1 C. f. a. = 100 centimes. Exportă cacao și cafea (c. 40%), petrol, lemn prețios, bumbac, aluminiu, cauciuc natural, banane, bumbac ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, semifabricate și materii alim. – Istoric. În ev. med. timpuriu, pe terit. C. au exista mai multe state (Bornu, Bagirmi). În sec. 17, C. a devenit una dintre sursele comerțului de sclavi negri pentru America. În 1884, Germania proclamă C. colonie. După primul război mondial, cea mai mare parte a țării a trecut sub administrația Franței ca terit. sub mandat al Ligii Națiunilor, iar partea de NV, sub administrația Marii Britanii. La 1 ian. 1960, C. francez a devenit stat independent, sub denumirea de Republica C. În 1961, ca urmare a unui plebiscit, partea de N a C. britanic a intrat în componența Nigeriei. Totodată partea de S a C. britanic (devenită C. de Vest) s-a unit cu Rep. C. (devenită C. de Est), constituind Rep. Federativă c. În 1972, în urma unui plebiscit, este adoptată o nouă Constituie, care proclamă C. stat unitar cu numele de Republica Unită C., iar din 1984 de Republica C. Este o republică prezidențială. Puterea executivă este deținută de un cabinet numit de președinte, iar cea legislativă de președinte și Adunarea Națională. 2. Masiv muntos vulcanic activ în Africa de Vest (Rep. Camerun) pe țărmul G. Guineea. Alt. max.: 4.070 m (vf. Fako). Ultima erupție: 1959. Climă ecuatorială umedă (c. 10.000 mm/an). Păduri ecuatoriale.

CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ, cale navigabilă în SE României care unește fl. Dunărea cu Marea Neagră, scurtînd drumul navelor spre Constanța cu c. 400 km și asigurînd irigarea a peste 200.000 de ha teren. Proiecte de realizare a unui asemenea canal datează de la mijlocul sec. 19. Lucrările au început în 1949, acestea constituind un mijloc de exterminare a deținuților politici care au fost folosiți ca principală forță de muncă. Sistate în 1955, lucrările au fost reluate în 1975, după un alt proiect. Canalul, dat în folosință la 26 mai 1984, străbate Pod. Dobrogei de Sud de la V la E, fiind axat în mare parte pe fosta vale Carasu. Porturi: Cernavodă, Medgidia, Basarabi, Agigea. Lungime totală: 64,2 km; lățime la bază: 70 m, la suprafață 110-140 m; adîncimea: 7 m; pescaj maxim admis: 5,5 m. La capete, canalul este prevăzut cu ecluze (Cernavodă și Agigea), fiecare avînd două incinte care asigură navigația în ambele sensuri; este traversat de șapte poduri (trei rutiere, trei feroviare și unul mixt). Volumul de trafic pe care îl poate prelua anual este de c. 75 mil. t mărfuri, asigurîndu-se trecerea navelor fluviale și a celor maritime de dimensiuni mici. Constituie o importantă cale navigabilă europeană, permițînd o legătură mai directă între Marea Neagră și Marea Nordului, prin Canalul Rin-Main-Dunăre, precum și cu Marea Baltică prin Canalul Oder-Elba. O derivație, Poarta Albă-Năvodari-Midia, în lungime de 26,6 km (ad.: 5,5 m) a fost construit în 1984-1987.

CAPRA, lac glaciar pe versantul de S al masivului Făgăraș, la 2.230 m alt.; 1,8 ha; ad. max.: 8 m. De aici izv. pîrîul Capra, unul dintre izvoarele Argeșului.

CARAORMAN, grind de origine fluvio-marină, în Delta Dunării, între brațele Sulina și Sf. Gheorghe, format din dune de nisip întrepătrunse de gîrle. Supr.: 7.000 ha; alt. max.: 6,7 m. Aici se află o pădure seculară, de stejari, declarată rezervație naturală.

CARAȘ-SEVERIN, jud. în SV României, pe stg. Dunării, în zona de contact a Carpaților Meridionali cu M-ții Banatului, la granița cu Iugoslavia; 8.503 km² (3,58% din supr. țării – al treilea ca mărime după jud. Timiș și Suceava); 399.788 loc. (1991), din care 58,3% în mediul urban; densitate: 46,1 loc./km². Reșed.: municipiul Reșița. Orașe: Anina, Băile Herculane, Bocșa, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu. Comune: 69. Relief predominant muntos (65,4% din supr. jud.) reprezentat prin masive aparținînd atît Carpaților Meridionali (Țarcu, Godeanu, Cerna, Mehedinți) cît și Carpaților Occidentali (Poiana Ruscă, Dognecea, Semenic, Anina, Almăj, Locva). Relief carstic (pod. și depr. carstice, izbucuri, cheile Nerei, Crașului ș.a. peșterile Popovăț, Comarnic, Buhui ș.a.). Culoare depresionare, tectono-erozive, Bistra și Timiș-Cerna, cu relief colinar și de terase, sînt considerate zone ce separă Carpații Meridionali de cei Occidentali. Dealurile ocupă supr. restrînse (10,8%) în N și V jud. (Dealurile Pogănișului sau Buziașului, Tirolului și Oraviței), iar cîmpiile se desfășoară numai în partea de V a jud. (C. Timișului). O categorie aparte o reprezintă depr. (Caransebeș, Almăș, Caraș-Ezeriș ș.a.) și Defileul Dunării. Clima este temperat-continentală, moderată, cu influențe submediteraneene, reflectate în valorile termice pozitive din timpul iernii. Temp. medie anuală variază între 11,5°C în depr., 9°C în reg. munților mijlocii și 0°C pe cele mai mari înălțimi din M-ții Țarcu și Godeanu. Precipitațiile atmosferice variază cu alt. (650 mm anual în cîmpie, 750 mm în zona dealurilor și peste 1.200 mm pe culmile munților). Terit. jud. C.-S. se află sub influența mai multor vînturi predominante: austrul dinspre S-V, coșava (vînt violent) dinspre V, hațeganul dinspre NE și Vîntul Mare (de tip foehn) dinspre S. Rețeaua hidrografică, cu aspect radial, este tributară direct Dunării, care străbate jud. la S, pe 60 km. Pr. cursuri de apă sînt: Timiș cu Bîrzava, Bistra și Pogăniș, Caraș, Nera, Cerna. Resurse naturale: zăcăminte de huilă (Anina, Doman, Secu, Ponor, Cozla, Baia Nouă, Rusca Montană), cărbune brun, lignit, șisturi bituminoase (Anina, Oravița), min. de fier (Ocna de Fier, Dognecea, Băuțar), mangan (Delinești), cupru (Moldova Nouă, Oravița, Rusca Montană) plumb (Ruschița), zinc (Dognecea), bor, azbest (Bozovici, Teregova), talc și mică (Marga, Voislova, Bucova ș.a.), feldspat, marmură (Ruschița, Bocșa, Rusca Montană), andezite și tufuri andezitice, bentonite, calcare (Doman), nisip metalurgic (Doclin), gresii, argile ș.a. O bogăție aparte o reprezintă pădurile și apele minerale termale (55°C), sulfuroase, sodice, calcice, magneziene de la Băile Herculane. Economia. În 1989, pe terit, jud. funcționau 39 de întreprinderi aparținînd ind. extractive (Anina, Doman, Secu, Moldova Nouă, Ocna de Fier ș.a.), metalurgiei feroase (Reșița, Oțelu Roșu), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul cărora se fabrică motoare pentru locomotive Diesel, hidraulice și electrice, generatoare pentru termocentrale, poduri rulante, macarale-turn și portuare pivotante, turbine, turbosuflante, reductoare, utilaje pentru morărit, pentru drumuri, pentru ind. chimică și alim. etc. (Reșița, Bocșa, Caransebeș, Topleț, Moldova Nouă, Anina). Există întreprinderi ale ind. energiei electrice (termocentralele de la Reșița, Oțelu Roșu, Anina și hicrocentrala de la Văliug), ind. cocso-chimice (Reșița), mat. de constr., prelucr. lemnului (Balta Sărată-Caransebeș, Anina, Zăvoi, Teregova, Mehadia, Oravița, Bocșa ș.a.), alim. etc. Agricultura are un caracter mixt (vegetal și zootehnic), purtînd amprenta tipului agricol colinar și montan (pășuni și fînețe naturale extinse). În 1989 supr. arabile (133.512 ha) erau cultivate cu porumb (58.286 ha), grîu și secară (30.069 ha), orz, ovăz, plante pentru nutreț, cartofi, plante pentru ulei, legume etc. Livezile (pruni, meri, peri) sînt situate în culoarul depr. Timiș-Cerna și în depr. Almăj. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 83 mii capete bovine (predominant din rasele Pinzgau și Bălțata românească), 396,7 mii capete ovine, 116,6 mii capete porcine (mai ales rasele Marele alb și Mangalița), 21 mii capete cabaline; apicultură, avicultură și sericicultură dezvoltate. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară, cu o lungime de 367 km (150 km electrificate), reprezintă puncte terminus sau segmente din trasee magistrale. În jud. se află prima c. f. construită pe terit. actual al României (1846-1854), între Baziaș și Oravița. Drumurile publice măsoară 1.889 km din care 695 modernizate. Transport fluvial pe Dunăre, prin intermediul portului Modova Nouă. Aeroport la Caransebeș. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un institut de subingineri (la Reșița), două teatre dramatice (la Reșița și Oravița cel mai vechi din țară, 1817), o orchestră simfonică, 271 școli generale, 19 licee, 313 biblioteci, 120 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Prin numeroasele locuri istorice și arheologice (castrele și așezările civile romane Ad Mediam, azi Mehadia, Ad Panonias, azi Teregova, ruinele orașului roman Tibiscum, azi Jupa, drumul roman Laederata-Tibiscum păstrat intact pe c. 5 km lungime), prin peisajul natural variat cu numeroase rezervații naturale și monumente ale naturii (Cheile Carașului, în lungul cărora se află 31 de peșteri, printre care Buhui, Comarnic, Popovăț, Liliecilor ș.a., Cheile Nerei cele mai lungi din țară, 21 km, ale Minișului, Globului, Gîrliștei, în cadrul cărora se află izbucul Bigăr și peștera Plopa, defileul Dunării cu Cazanele Mari și Mici, Valea Cernei etc.), precum și prin prezența unor complexe turistice (Muntele Mic, Crivaia, Poiana Mărălui, Semenic, Trei Ape) și stațiuni balneoclimaterice (Băile Herculane) jud. C.-S. are un potențial turistic ridicat, cu un intens trafic de sejur și de tranzit. Indicativ auto: CS.

CAREI, oraș în jud. Satu Mare, în C. Iezerului; 28.884 loc. (1991). Nod feroviar. Expl. de nisipuri metalurgice și argile. Termocentrală. Constr. de mașini și utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, chimică. Fabrici de cărămidă, de încălț., de tricotaje și conf., fire de bumbac, in și cînepă, de covoare, de mobilă și alim. (conserve, zahăr și produse zaharoase, uleiuri vegetale, brînzeturi, unt, biscuiți; fermentarea tutunului; morărit); reparații de mașini și utilaje. Mănăstirea piariștilor (sfîrșitul sec. 18), castelul Károly (1794, reamenajat în 1894), azi muzeu. Bisericile Sf. Arhanghelii (sec. 18), ruteană (1738), reformată (1746-1792). Monumentul ostașului român de Vida Gheza (1964). Parc dendrologic (15 ha). Stațiune balneoclimaterică termală locală. Vestigii arheologice ce atestă o locuire neîntreruptă, începînd din Neolitic pînă în sec. 4. Mneționat documentar la 1320, iar ca oraș și centru meșteșugăresc în 1459. La 25 oct. 1944, armata română în cooperare cu cea sovietică a eliberat orașul izgonind ultimele trupe hitleriste-horthyste de pe terit. românesc.

CAZANE, sector al defileului Dunării la trecerea prin Carpați (lung de 9 km), cuprins între localit. Dubova și Ogradena (azi în com. Ieșelnița, datorită construcției lacului de acumulare Porțile de Fier I); format din Cazanele Mari (4 km) și Cazanele Mici (5 km). Aici valea Dunării și lacul de acumulare se îngustează la 180-250 m (în trecut de 152 m) și este dominată de pereți verticali, stîncoși (Ciucare Mare pr stg. și Štrbac pe dr.). Viteza de scurgere a apei la viituri depășește 5 m/s. În zona Cazanelor Mari se află peșterile Ponicovei și Veterani. Rezervație naturală complexă (150 ha), care cuprinde stîncile calcaroase ale masivelor Ciucarul Mare și Mic pe care se dezvoltă o vegetație submediteraneană cu numeroase endemisme și plante rare. Aici se întîlnesc stînjenelul balcanic (Iris reichenbachi), dedițelul bănățean (Pulsatilla montana ssp. australis), Laleaua Cazanelor (Tulipa hungarica), liliacul sălbatic (Syringa vulgaris) etc. Zonă turistică.

CĂLĂRAȘI 1. Municipiu în SE României, port pe stg. brațului Borcea, reșed. jud. cu același nume; 75.933 loc. (1991). Combinat siderurgic; combinat de celuloză (din paie) și hîrtie; fabrici de conf., de prefabricate din beton și de produse alim. (zahăr, preparate din carne și lapte, vinuri și băuturi alcoolice, panificație); reparații de mașini și utilaje agricole. Muzeu de istorie și arheologie; clădirea primăriei (1895), în stil neoclasic. Menționat documentar ca sat (Lichirești) în sec. 17, devine oraș în 1832. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în SE României, în E C. Române, pe stg. Dunării, la granița cu Bulgaria; 5.074 km² (2,14% din supr. țării); 340.320 loc. (1991), din care 38,3% în mediul urban; densitate: 71,6 loc./km². Reșed.: municipiul Călărași. Orașe: Budești, Fundulea, Lehliu-Gară, Oltenița. Comune: 48. Relief în exclusivitate de cîmpie (Bărăganul sudic sau al Ialomiței), cu înclinare ușoară NV-SE, cuprinzînd terasele și luncile Dunării și Argeșului. Monotonia cîmpiei este întreruptă pe alocuri de crovuri și văi înguste adîncite în pătura de loess. Climă temperat-continentală, cu veri foarte calde și ierni reci, marcate uneori de viscole puternice. Temp. medie anuală este de 11,3°C. Precipitațiile atmosferice medii anuale însumează 540 mm. Vînturile predominante au direcție N-NE și V-SV. Rețeaua hidrografică este tributară în întregime Dunării, care formează limita de S și E a jud. pe 145 km. Rîurile sînt reprezentate prin Argeș, Dîmbovița, Motiștea, Rasa și Pasărea. Resurse naturale: gaze naturale (Postăvari), argile (Budești), nisipuri, pietrișuri. Economia. În 1989, pe terit. jud. C. funcționau 39 de întreprinderi care produc: oțel (Călărași), nave fluviale motonave de pasageri, piese turnate din fontă și oțel (Oltenița), celuloză și hârtie (Călărași), lacuri și vopsele, produse din cauciuc (Frumușani, Lehliu-Gară), tricotaje și confecții (Călărași, Oltenița, Lehliu-Gară), prefabricate din beton, cărămizi (Călărași, Oltenița, Budești), zahăr (Călărași), conserve de legume și fructe (Valea Roșie), preparate din carne și lapte (Călărași, Oltenița, Lehliu-Gară, Lupșanu) etc. Agricultura dispunea, în 1989, de 420.868 ha terenuri arabile, fertile, pe care se cultivau porumb (107.203 ha), grîu și secară (87.361 ha), leguminoase pentru boabe (20.106 ha), plante de nutreț, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cartofi, pepeni, tutun etc. În 1990, sectorul zootehnic, favorizat de o puternică bază furajeră, cuprindea 130,3 mii capete bovine, 389,9 mii capete ovine, 621,6 mii capete porcine; avicultură; piscicultură. Căi de comunicație (1990): c. f. depășeau 240 km (din care 151 km electrificate), iar lungimea drumurilor publice este de 1.100 km (din care 366 km modernizați). Transportul fluvial de mărfuri și călători se efectuează pe Dunăre prin porturile Oltenița și Călărași. Unitățile de învățămînt, cultură și artă cuprindeau, în 1989-1990, 182 școli generale, 13 licee, 94 cinematografe, 295 biblioteci, muzee etc. Turismul este legat cu precădere, de Dunăre și de obiectivele social-istorice din localit. Deplasări pe Dunăre spre locurile de pescuit și vînat din Balta Ialomiței; principale șosea modernizată care leagă capitala de punctul de trecere peste Dunăre (cu bacul) de la Chiciu-Ostrov asigură tranzitul în sezonul estival a unui număr mare de turiști spre stațiunile litoralului Mării Negre. În jud. C. se află pădurile Floroaica și Bogdana, rezervații forestiere (Ciornuleasa și Tămădău) și complexe (Caiafele și Moroiu). Indicativ auto: CL. 3. Com. în jud. Botoșani; 4.421 loc. (1991). 4. Com. în jud. Cluj; 2.633 loc. (1991). Stație de c. f. 5. Com. în jud. Dolj 6.834 loc. (1991). Centru viticol.

CĂLIMANI, Munții ~, masiv vulcanic în NV Carpaților Orientali, între cursul superior al Mureșului la S și depr. Dornelor la N. Alt. max.: 2.100 m (vf. Pietrosu). Trăsături tipic alpine în zona înaltă, cu urme glaciare și pășuni alpine. Zăcăminte de sulf. Izv. carbogazoase. Forme de vulcanocarst (peșterile „Palatul de ciocolată” și „Luanei”) și stîncile „12 Apostoli”. Rezervație naturală complexă (200 ha), declarată în 1990 parc național, cu numeroase specii rare și monumente ale naturii, ca: zîmbrul (Pinus cembra), tisa (Taxus baccata), smîrdanul (Rhododendron kotschyi), floarea de colți (Leontopodium alpinum) etc. Printre păsări se întîlnesc cinghița alpină (Montifringilla nivalis), cocoșul de mesteacăn (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrastes bonasia), iar mamiferele sînt reprezentate de rîs (Lynx lynx), jder (Martes martes) etc.

CĂLȚUN, lac glaciar pe versantul sudic al M-ților Făgăraș, la 2.175 m alt.; 0,8 ha; ad. max.: 11,8 m.

CEAHLĂU 1. Masiv muntos, situat în Carpații Orientali, între Valea Bistriței la E, a Bistricioarei la N și a Bicazului la S. Este alcătuit în special din conglomerate, care dau în relief forme pitorești (abrupturi, turnuri, colți). Alt. max.: 1.907 m (vf. Ocolașu Mare). Importante obiective turistice (cascada Duruitoarea, Căciula Dorobanțului, Turnul lui Budu, cabane, la poale stațiunea Durău ș.a.). Rezervație complexă (4.073 ha) declarată în 1990 parc național, cu numeroase endemisme carpatice (coada șoricelului, garofița de munte, vulturica etc.), rarități floristice (vulturica de Pojorîta, ghințura ș.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei, floarea de colți, tisa etc.) și unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din țară, cunoscute și sub denumirea de zadă, „stejarul munților” sau „crin”, de unde și denumirea rezervației naturale „Polița cu Crini”. 2. Com. în jud. Neamț, la poalele masivului Ceahlău, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui; 2.470 loc. (1991). Expl. forestiere. Centru turistic. În apropiere, stațiune arheologică din Paleoliticul mijlociu și tîrziu.

CEFA, com. în jud. Bihor; 6.166 loc. (1991). Iazuri și heleșteie (unul de 668 ha). Pepinieră piscicolă. Stație de c. f.

CERNICA 1. Lac artificial pe valea Colentinei, la 7 km E de București; 341 ha. Ad. max.: 3 m. Pescuit. Amenajat ca loc de agrement pentru locuitorii Capitalei. 2. Com. în Sectorul Agricol Ilfov, pe Colentina; 8.579 loc. (1991). Complex turistic. Iazuri și heleșteie. Așezare și necropolă din Neoliticul timpuriu (milen. 4 î. Hr.); mănăstire zidită în 1608 de vornicul Cernica Știrbei, în timpul domniei lui Radu Șerban, ulterior reconstruită și restaurată (1781). Deasupra primei biserici a mănăstirii se află Biserica Sf. Nicolae din Ostrov, construită în 1815. Biserica principală a mănăstirii este Biserica Sf. Gheorghe (construită între anii 1831-1842), în jurul căreia se află chiliile. Colecție de artă.

nô (în lb. japoneză „artă”), teatru tradițional japonez, reprezentând un complex sincretic* ce reunește în forme riguroase vorbirea, cântecul, dansul, mișcarea scenică, pantomima, costumația și măștile. S-a dezvoltat din saragaku, formă de artă muzicală preluată în sec. 7 din China și adusă la expresia sa deplin închegată de către preoții șintoiști în sec. 14. Nucleul teatrului n. îl constituie un dans de o extremă stilizare și o bogată încărcătură simbolică, care își propune redarea unor subiecte legendare și episoade ale literaturii clasice. Spectacolul de n. clasic era de fapt un ciclu de cinci piese căruia i se adăuga o piesă independentă, cu caracter ritual, Okina (de obicei piesa introductivă). Urmau, fără întrerupere, celelalte piese, cu subiecte care „coboară” din lumea zeilor în cea a eroilor, în cea reală, în fine, în cea fantastică, a spiritelor (stârnind o involuntară analogie cu ciclul reprezentărilor din teatrul antic grec. – v. tragedie), într-o ordine neabătută. Punctul central al ciclului, n. propriu-zis, este cea de-a treia piesă. Astăzi se tinde spre un ciclu de trei sau două piese; ori de unde s-ar începe acest ciclu, ordinea pieselor este mereu respectată. Într-o reprezentație n. evoluează numai actori bărbați, un cor de opt cântăreți și un grup instr. ce constă dintr-un fue (flaut), două feluri de tsuzumi (tobe cu două fețe, cu corpul de forma unei clepsidre, neacordabile și lovite cu degetele) și o taiko [tobă mai mare de forma unui butoi, lovită cu baghete (2)]. Protagonistul principal este shité, recitator, cântăreț, dansator și purtător de mască și reprezentând ființele ireale. I se opune waki, un actor nemascat, ce închipuie pe scenă spectatorul și care prin jocul său adresează întrebări lui shité. Actorii rolurilor secundare se numesc tsuré. Principiul structural în n. îl constituie jo-ha-kyu (introducere-dezvoltare-încheiere), principiu care de la macrostructură se transmite, prin alte jo-ha-kyu, din ce în ce mai restrânse pe axa timpului, până la elementele microstructurale (de ex. până la pronunțarea unui cuvânt). Partea vocală are o structură ritmică bazată pe un text de 12 silabe (subîmpărțite prin 7+5 sau 5+7 silabe; la rândul ei, unitatea de 7 este subîmpărțită prin 5+2 sau 2+5, iar cea de 5 prin 3+2 sau 2+3 silabe). Schema ritmică a acomp. instr. se bazează pe opt „lovituri”, ceea ce impune (asemănător folclorului* românesc, în cazul versurilor catalectice) fie pauze* în cântul vocal, fie introducerea unei anacruze* în cel instr. Cântecul este solistic* și monodic*, dar poate fi înlocuit pe alocuri cu somptuoase recitări. Solistic cântă și instrumentiștii, dar se constituie frecvent și în asambluri. ♦ Spectacolul n. se desfășoară pe o scenă apropiată de public, de o nuditate severă, cu un parchet cerat, sub o lumină puternică ce nu lasă nimic în penumbră, eliminându-se orice recuzită conținând vreo aluzie la realul cotidian. Spectatorul-auditor trebuie captat exclusiv prin mijloacele scenice și sonore – ele însele utilizate cu o mare economie – ale actorilor, cărora le descifrează sugestiile și simbolurile (cele din urmă încorporate unui cod, cunoscut desigur mediului receptor specific). Tipul acesta de dramatism „static”, timpul muzical special al n. au interesat avangarda europ. a anilor ’60, ceea ce a atras și atenția muzicologiei* de orientare fenomenologică* și nu doar de factură orientalistă. Aparținând clasei sociale a samurailor, n. a cunoscut numai infime schimbări în decursul sec., arta sa învățându-se și astăzi în Japonia în școli speciale.

CETĂȚILE PONORULUI, complex carstic situat în M-ții Bihor, alcătuit din trei avene adînci (care se înscriu într-o depresiune împădurită, cu diametrul de 1 km și adîncimea de 300 m), o peșteră centrală, un izbuc și un rîu ce curge printr-un tunel subteran, lung de 2 km, care leagă 14 lacuri. Prăpăstiile mari, asemenea unor căldări uriașe, cu pereți înalți, sînt legate între ele prin porți subterane sau tunele uriașe. Rezervație naturală complexă (491 ha) în cadrul Parcului Național al M-ților Apuseni. Obiectiv turistic.

CHENAB, rîu în India și Pakistan, afl. dr. al rîului Sutlej; c. 1.100 km. Izv. din masivul muntos Himalaya. Regim musonic. Navigație. Mari sisteme de irigație (200 mii ha). Trece prin Multan.

LER¹ interj. Cuvînt care servește ca refren în colinde. [Var.: leroi, leroloi, lerui, lerului interj.] – Lat. [Ha]llelu[iah Domine].

CIPRU, stat în ins. cu același nume din E M. Mediterane; 9.251 km²; 690 mii loc. (1989). Limbi oficiale: greaca și turca (81% din populație sînt greci și 18,7% turci). Cap.: Nicosia. Orașe pr.: Limassol, Famagusta, Larnaca. Este împărțit în cinci districte. Terit. țării este străbătut de două lanțuri muntoase care încadrează o cîmpie mai înaltă, fertilă și bine populată. Climă mediteraneană. Vegetație de maquis. Expl. de gips (46 mii t, 1987), min. de fier (114 mii t, 1987), pirite, cuprifere, azbest. Terenurile agricole ocupă 17,6% din supr. țării (33.000 ha irigate, 1988), pe care se cultivă orz (95% din producția de cereale), cartofi (193 mii t, 1989), tutun; plantații de citrice și măslini. Viticultură (30 mii ha, 212 mii t struguri, 1989). Creșterea animalelor (caprine și ovine). Întreprinderi ind. care produc ulei de măsline, conserve de pește, ciment (1 mil. t, 1989), țesături, încălț., produse chim. ș.a.; rafinărie de petrol. C. f.: 35 km. Căi rutiere: 9,2 mii km. Flota comercială: 8,2 mil. t (1985). Trafic maritim internațional: 6,15 mil. t (1988). Moneda: 1 liră = 1.000 mils. Exportă textile și conf (c. 1/3), legume, cartofi și fructe (c. 1/5), produse electronice, produse petroliere, ciment, azbest ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse alim. ș.a. – Istoric. În insulă s-au stabilit prin milen. 2 î. Hr. aheii; ulterior, C. s-a aflat în stăpînirea succesivă a egiptenilor, hitiților, asirienilor, perșilor, Egiptului elenistic, romanilor, bizantinilor, arabilor, cruciaților, Veneției. În 1571 a fost cucerit de turci. În 1878, Turcia, în baza unui acord secret, a trecut temporar Marii Britanii drepturile sale asupra insulei. În 1914, după intrarea Turciei în primul război mondial, de partea Germaniei, Marea Britanie a anexat C., declarîndu-l în 1925 colonie britanică. În 1955 ciprioții au trecut la lupta armată pentru eliberarea națională a țării; la 16 aug. 1960, C. a fost proclamat republică independentă. În 1963 au avut loc primele incidente grave între membrii comunităților greacă și turcă, marcînd începutul unei îndelungate crize. În iul. 1974, o lovitură de stat organizată de Garda Națională greacă duce la înlăturarea, temporară, a președintelui rep. C., arhiepiscopul Makarios III (care părăsește ins. și se reîntoarce în dec.). În partea de nord a ins. debarcă trupele turcești, care au ocupat o parte din terit. Tratativele intercomunitare sînt reluate (ian. 1975), dar în febr. 1975, administrația cipriotă turcă proclamă ilegal N ins. drept „stat autonom și federat”. Negocierile intercomunitare desfășurate, cu unele întreruperi, între 1975 și 1983, sub egida O.N.U., nu au dus la rezultate concrete. În nov. 1983, administrația cipriotă turcă proclamă unilateral „Republica Turcă a Ciprului de Nord” și întrerupe tratativele cu comunitatea cipriotă greacă. Negocierile au fost reluate ulterior sub egida secretarului general O.N.U., dar nu au dus la nici un rezultat semnificativ (1989-1990). Potrivit constituției din 1960, puterea executivă este deținută de un cabinet condus de președintele statului, iar cea legislativă de Camera Reprezentanților.

ha (METR.), simbol pentru hectar.

CIȘMIGIU, parc în centrul Bucureștiului. Amenajat ca grădină publică (1847-1860) după planurile peisagistului german O. Mayer de către arh. Fr. Rebuhn, după asanarea (1854) lacului natural. Supr.: 17 ha. Rotonda scriitorilor români. Monumentul eroilor francezi realizat de Ion Jalea (1920) din marmură de Carrara.

fálce s.f. 1 Veche unitate de măsură pentru suprafețe agricole, folosită în Moldova, echivalentă cu circa un hectar și jumătate (1,4323 ha). ◊ Stog de falce v. stog. 2 (reg.) Unitate de lungime egală cu un stînjen sau cu doi metri. • pl. fălci, (înv.) falci. / lat. falcem „coasă, seceră”.

ZĂBĂUC, -Ă, zăbăuci, -ce, adj. Zăpăcit, aiurit, năuc. [Var.: zăpăuc, -ă adj.] – Din ză[păcit] + [hă]băuc.

CLUJ, jud. în NV României, în NV Transilvaniei, în bazinul Someșului Mic; 6.650 km² (2,80% din supr. țării); 742.438 loc. (1991), din care 66,1% în mediul urban; densitate: 109,4 loc./km². Reșed.: municipiul Cluj-Napoca. Orașe: Dej și Turda (municipii), Cîmpia Turzii, Gherla, Huedin. Comune: 74. Relief accidentat, constituit dintr-o zonă muntoasă în V și SV, care ocupă c. 1/3 din supr. jud. (masivele Vlădeasa, Gilău și Muntele Mare), și o alta, mai mare, de dealuri și podișuri în rest (Dealurile Clujului și Dejului, Feleac, Măhăceni, Gîrboului ș.a., o parte din Pod. Someșan și din Cîmpia Transilvaniei). Depr. intramontane și intradeluroase sînt restrînse, dar sînt reg. de mare densitate (depr. Huedin, Iara, Apahida, Bonțida, Gilău, Dej, Turda, Cîmpia Turzii). Clima este temperat-continentală, cu unele influențe vestice, nord-vestice și sud-vestice. Temp. medie anuală variază între 8-9°C în Pod. Transilvaniei și 2-6°C în zona montană. Verile sînt răcoroase, iar iernile friguroase. Precipitațiile atmosferice însumează c. 600 mm anual în Pod. Someșan și 1.400 mm în munți. Vînturi dominante dinspre V și NV. Rețeaua hidrografică pr. este reprezentată prin Someșu Mic (integral pe terit. jud. C. format prin unirea Someșului Cald și Someșul Rece), cu afl. Căpuș, Nadăș, Borșa, Luna, Fizeș, care străbate jud. pe direcția SV-NE. Alte cîteva cursuri de apă drenează parțial terit. jud. C.: Someș, cursul sup. al Crișului Repede, Arieș. Resurse naturale: min. de fier (Căpușu Mic, Băișoara, Iara, Vlaha, Săvădisla), gaze naturale (Puini, Geaca), cărbune brun (Ticu), turbă (Călățele), cuarț (Muntele Mare), sare (Ocna Dejului, Cojocna), gips (Cheia, Leghia), feldspat (Valea Ierii), calcare dolonitice (Săndulești, Tureni, Iara, Buru), granit (Muntele Mare), andezite și dacite (Poieni, Morlaca, Bologa, Iara, Săcuieu), nisipuri cuarțoase (Gîrbău, Aghireșu ș.a.), păduri și izv. cu ape minerale sulfatate, bicarbonatate, clorurate (Băița, Cojocna, Ocna Dejului, Someșeni, Turda). Economia se caracterizează printr-o industrie diversificată, în care domină constr. de mașini și prelucr. metalelor, 26% (utilaj greu, pentru telecomunicații, pentru ind. textilă și alim., material rulant feroviar și rutier, cazane ș.a. la Cluj-Napoca) și metalurgia feroasă 9,9% (oțel, laminate, sîrmă zincată, conductori electrici, cabluri de tracțiune ș.a., Cîmpia Turzii, Cluj-Napoca). Alte ramuri ind. mai produc: energie electrică și termică (hidrocentralele Mărișel, 220 MW și Tarnița, 45 MW, termocentralele de la Dej, Gherla, Cîmpia Turzii), materiale abrazive și bujii (Cluj-Napoca), mase plastice, medicamente, cosmetice, sodă caustică, antidăunători, oxigen (Cluj-Napoca, Turda, Cîmpia Turzii), mobilă, placaje, furnire, cherestea (Cluj-Napoca, Gherla, Dej, Valea Ierii, Călățele ș.a.), ciment, var, produse refractare, cărămizi prefabricate din beton, sticlă (Turda, Cluj-Napoca, Dej, Aghireșu, Cîmpia Turzii), sticlă de menaj și ceramică fină (Turda, Aghireșu, Cluj-Napoca, Cîmpia Turzii, Gherla), celuloză și hîrtie (Dej), conf. și tricotaje (Cluj-Napoca, Cîmpia Turzii, Gherla, Dej, Huedin), încălț. (Cluj-Napoca), produse alim. Agricultura dispunea, în 1989, de 54.423 ha cultivate cu porumb, 52.297 ha cu grîu și secară, 29.872 ha cu plante de nutreț, apoi cartofi, sfeclă de zahăr, plante textile, tutun, legume ș.a. Pomicultura (în special pruni și meri) este dezvoltată în Pod. Someșan, în arealul localit. Dej, Bobîlna, Turda, Cluj-Napoca ș.a. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 209,6 mii capete bovine (mai răspîndite rasele Pinzgau și Bălțata Românească), 500,4 mii capete ovine, 346,8 mii capete porcine (mai ales Bazna și Marele alb) și 16,5 mii capete cabaline; avicultură; apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară totalizează 259 km, din care 129 km electrificate, iar cea a drumurilor publice 2.447 km (din care 498 km modernizate), jud. C. fiind traversat de cîteva magistrale feroviare și rutiere. Transporturile aeriene se realizează prin intermediul aeroportului „Someșeni” din Cluj-Napoca. Unitățile de învățămînt, cultură și artă cuprind trei universități, două academii, un institut politehnic și trei colegii (în total 26 de facultăți), institute științifice de cercetări, filiale ale Academiei Române, patru teatre dramatice (Cluj-Napoca, Turda), două opere (română și maghiară), filarmonica „Gheorghe Dima”, 432 școli generale, 39 licee, 715 biblioteci, 152 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Obiective naturale (Cheile Turzii, cu fenomene carstice – și rarități floristice, declarate monumente ale naturii), vestigii și locuri istorice (ruinele castrului roman de la Cășeiu și ale cetății Dăbîca, monumentul comemorativ de la Bobîlna etc.), monumente (Biserica Sfîntul Mihail, în stil gotic, sec. 14, casa „Matei Corvin”, biserica reformată, sec. 15, Palatul Bánffy, sec. 18 etc. din Cluj-Napoca, Biserica de lemn din Așchileu ș.a.), stațiuni balneoclimaterice (Băița, Cojocna, Ocna Dejului, Someșeni), case memoriale („Octavian Goga” la Ciucea, „Gheorghe Barițiu” la Jucu ș.a.). Indicativ auto: Cj.

CLUJ-NAPOCA, municipiu pe Someșu Mic, reșed. jud. Cluj; 325.106 loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport (Someșeni). Termocentrală. Ind. constr. de mașini și de prelucr. a metalelor (combinat de utilaj greu, material rulant feroviar și rutier, utilaje pentru telecomunicații și ind. ușoară, constr. metalice, instrumente medicale, calculatoare electronice etc.), chimică (medicamente, produse cosmetice, electrozi), mat. de constr. (produse refractare, ceramică fină), de prelucr. a lemnului (mobilă), piel., blănărie și încălț. (singurul combinat din ramură), textilă (țesături de lînă, conf., tricotaje), faianță și porțelan alim. etc.; întreprindere de producere a bujiilor (unică în țară). Filială a Academiei Române, cu 2 institute; șase instituții de învățămînt superior (Universitatea „Babeș-Bolyai”, fundată în 1872, Universitatea de Științe Agricole, Universitatea de Medicină și Farmacie, Institutul Politehnic, Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”, Academia de Muzică „Gh. Dima”), trei colegii (tehnic, agricol și economic), trei teatre (din care unul în limba maghiară), două opere (română și maghiară), o orchestră simfonică, biblioteci (printre care Biblioteca Centrală Universitară înființată în 1872). Cea mai importantă grădină botanică din România (înființată în 1923 sub îndrumarea lui Al. Borza), cu o supr. de 13 ha, cuprinzînd c. 10.000 de specii de plante de pe toate continentele. În sere (2.000 m²) cresc multe plante exotice. Monumente arhitectonice în stil gotic: Biserica Sf. Mihail, 1349 – către 1450; biserica reformată, 1484-1494; Casa Matei Corvin (sec. 15-16), în stilul Renașterii (case din sec. 16-17), barocului (biserica iezuiților, 1718-1724; Palatul Bánffy, 1773-1785), neoclasic (Palatul Teleki, colegiul reformat, începutul sec. 19). Muzeu de artă plastică, de istorie, de etnografie. Pe locul actualului oraș, în antic. a existat Napoca, așezare rurală dacică ce a cunoscut o însemnată dezvoltare în timpul stăpînirii romane. Vestigiile arheologice atestă aici, din sec. 9, o așezare întărită, precum și o cetate; din 1316 a avut statut de oraș (civitas), iar la începutul sec. 15 s-a înconjurat cu o centură de ziduri. Populația săracă din C.-N. a avut un rol important în timpul răscoalelor țărănești din 1437-1438, 1514 și 1784-1785. După constituirea principatului autonom al Transilvaniei (1541) sub suzeranitate turcească, a devenit cel mai important centru economic, politic și cultural al acestuia. În 1790-1848 și 1861-1867 a fost capitala principatului sub stăpînirea Imp. Habsburgic. În mai 1894 la C.-N. s-a desfășurat procesul intentat de către guvernul maghiar memorandiștilor; cu acest prilej au avut loc manifestări de solidaritate cu autorii Memorandum-ului la care au participat c. 40.000 de români. Puternic centru al luptei pentru emancipare socială și națională a românilor din Transilvania. La 31 aug. 1940 și în zilele următoare s-au desfășurat demonstrații împotriva Dictatului de la Viena; eliberat, după lupte grele, la 11 oct. 1944. Declarat municipiu în 1868. Denumirea de Cluj-Napoca a fost atribuită la 16 oct. 1974.

IUDA [iüdə] (supranumit ha-Nasi „Prințul”) (sfârșitul sec. 2-începutul sec. 3), erudit evreu. Șef al sinedriului din Galileea, în timpul stăpânirii romane. S-a folosit de relațiile sale cu împăratul Marc Aureliu pentru a îmbunătăți soarta evreilor. Principalul autor al culegerii de legi „Mișna”.

IUDA [iüdə], ha-Levi (pe numele adevărat Yehuda ben Shemuel ha-Levi) (1075/1085-c. 1140), poet și filozof evreu din Spania. Clasic al literaturii ebraice. Autor de poeme religioase, imnuri, ode („Sionide” – cântate și astăzi în sinagogă). Lucrarea filozofică „Khazar”.

STATUIA LIBERTĂȚII, monument situat la întrarea în G. New York, pe ins. Liberty (Bedloe), reprezentând o femeie care ține în mână o torță, simbol al S.U.A. și orașului New York, realizată în 1886 de sculptorul francez Frédéric-Auguste Bartholdi (1834-1904) și dăruită de Franța guvernului american. Înălțime 40 m. Declarată monument național (23,5 ha) și inclusă (în 1984) în Patrimoniul cultural universal.

ardei-gogoșar s. m. (bot) Legumă cu caracteristicile ardeiului și ale gogoșarului ◊ „A primit girul de a fi introdus în fabricație soiul de ardei-gogoșar «Timpuriu de Cluj», care a dat recolte de 3540 tone la ha [...] gogoșarii au o greutate medie de 110-140 gr și sunt foarte cărnoși [...]” R.l. 8 III 78 p. 5 (din ardei + gogoșar)

balotat s. n. (tehn.) Strângere în baloturi ◊ „De regulă paiele ce rămân de la recoltatul grâului pot fi valorificate la un preț bun. La cooperativa agricolă din Hagiești-Ilfov s-a găsit o soluție «originală»: au fost arse pe loc. În felul acesta s-a renunțat la balotatul paielor de pe 137 ha. Halal gospodari!” R.l. 28 VII 73 p. 5 (din [a face] balot + -at; DEX-S)

cabalerie s. f. Unitate de măsură agrară din Cuba și Porto Rico ◊ „Începând din 1968 nu mai puțin de 5000 de cabalerii (unitate de suprafață egală cu 13,43 ha) au cunoscut astfel largi metamorfoze înnoitoare: de curând, planul respectiv a fost extins, înglobând încă 900 de cabalerii.” Sc. 25 III 74 p. 4. ◊ „Cea mai mare rețea de irigații din Cuba se află în curs de construcție în provincia Guantanamo [...] canalul principal va iriga peste o mie de «cabaleria» (1 cabaleria = 13,43 ha) de plantații de trestie de zahăr.” Sc. 26 IV 77 p. 4 (din sp. caballería)

pășune-model s. f. Islaz care poate servi drept model ◊ „Transformarea acestora [a 866 ha] într-o pășune-model.” R.l. 8 III 67 p. 3; și emisiune radio 5 V 74 (din pășune + model)

pomiviticol, -ă adj. Care aparține pomiculturii și viticulturii ◊ „Sfatul popular regional Argeș a luat inițiativa amenajării unui muzeu pomiviticol, pe o suprafață de 5 ha.” R.l. 20 IX 66 p. 3 (din pomi- + viticol; FC I 188, atestare din 1962)

supergrâu s. n. (bot.) ◊ „Pe un teritoriu de peste 500000 ha [...] se cultivă anul acesta «supergrâul» triticale – obținut prin încrucișarea grâului din specia «Triticum» cu secara.” Sc. 19 II 74 p. 6 //din super- + grâu//

IZVOARELE 1. Com. în jud. Giurgiu; 4.885 loc. (1985). Creșterea porcinelor. Centru viticol. Așezare neolitică. Până în 1965 s-a numit Beiu, iar între 1968 și 1981 a făcut parte din jud. Ilfov. Rezervație forestieră (Pădurea Manafu, 278 ha). Satul I. apare menționat documentar în 1589. Bisericile Sf. Voievozi (1850), Sf. Nicolae (1879), Sf. Nicolae (1885), Sf. Parascheva (1890) și Adormirea Maicii Domnului (1902), în satele Valea Bujorului, Dimitrie Cantemir, Petru Rareș, Izvoarele și Chiriacu. 2. Com. în jud. Olt; 4.130 loc. (1998). Creșterea ovinelor și a păsărilor. Viticultură. Bisericile Sf. Nicolae (1821, refăcută în 1901) și Sf. Treime (1872), în satele Alimănești și Izvoarele. Conacul Alimănișteanu (sec. 19) în satul Alimănești. 3. Com. în jud. Prahova, pe Teleajen; 6.907 loc. (1998). Cherestea. Pomicultură (meri, peri, pruni). În satul Schiulești se află schitul Crasna (1745), cu biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (1824-1828, zidită pe locul uneia de lemn, pictată în 1834); a fost renovată în 1983, iar picturile recondiționate în 1991. Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1744) și Sf. Voievozi (1854), în satele Homorâciu și Izvoarele. 4. Com. în jud. Teleorman; 3.068 loc. (1998). Până în 1965 s-a numit Găuriciu (amintit documentar în 1533). Bisericile Sf. Nicolae (1830-1834) și Adormirea Maicii Domnului (1840), în satul Izvoarele. 5. Com. în jud. Tulcea; 4.066 loc. (1998). Centru viticol și de vinificație. Până în 1965 s-a numit Filimon Sârbu. 6. Stațiune climaterică și de odihnă în raza com. Cernești, jud. Maramureș, la poalele M-ților Gutâi, la 916 m alt. Climă submontană, cu veri răcoroase și ierni relativ friguroase, cu aer curat și ionizare accentuată a atmosferei. Indicată pentru tratarea afecțiunilor căilor respiratorii, a celor endocrine, a stărilor de debilitate, surmenaj etc.

CODLEA, oraș în jud. Brașov, la poalele Măgurii Codlei; 23.728 loc. (1991). Expl. de calcare și cărbune; constr. mecanice (tractoare pentru viticultură, scule așchietoare), ind. chimică (coloranți și vopsele), textilă (conf. și țesături) și de prelucr. lemnului (mobilă, furnire, placaje); fabrică de nutrețuri combinate; întreprindere avicolă. Sere de flori (55 ha). Biserică evanghelică (sec. 13-15), cu dublă incintă fortificată. Menționat documentar în 1265, referitor la „Cetatea Neagră” construită în apropiere de Cavalerii Teutoni. Declarat oraș în 1950.

ageamíu, -íe (ea dift.) adj. (turc. ağami și ağemi, d. ar. ağemi, Pers. Nearab, barbar, grosolan; ngr. atzamís). Fam. Novice, începător, fără experiență. – Și ha-; în Mold. agemiŭ.

alvíță și (maĭ rar) ha- f., pl. e (dim. d. halva). Un fel de halva maĭ compactă, albă, făcută din scrobeală orĭ făină, mĭere saŭ zahăr și une-orĭ și cu nucĭ. Munt. A bate alvița, a mușca dintr’o bucată de alviță atîrnată c’o sfoară de tavan, cum obișnuĭește vulgu la lăsata seculuĭ de Paște.

COLUMBIA, stat în NV Americii de Sud; 1,14 mil. km²; 32,3 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: Bogotá. Orașe pr.: Medellin, Cali, Baranquilla. Este împărțit în 23 departamente, patru intendencias, cinci comisarias și un district special. În vest se află M-ții Anzii Columbieni, cu cordilierele Occidentală, Centrală și Orientală, iar în E se dezvoltă cîmpia joasă, întinsă, a Amazonului, acoperită de savane și păduri ecuatoriale. În N cîmpia dintre Anzi și țărmul M. Caraibilor, bine populată, dominată de masivul muntos izolat Sierra Nevada de Santa Marta (5.775 m alt. max. din C.). Climă caldă și umedă, moderată de altitudine în reg. muntoasă. Expl. de petrol (20,4 mil. t, 1989), gaze naturale, aur (26.546 kg, 1987), huilă (14,6 mil. t, 1987), platină, min. de fier, argint, fosfați, sulf, sare, caolin (1,2 mil. t, 1979) ș.a. Terenurile cultivate (4,7% din suprafața țării) sînt ocupate de plantații de cafea (975 mii ha, 664 mii t 1989, locul 2 pe glob), trestie de zahăr (26 mil. t, 1989), banane (3,8 mil. t, 1989) și cacao; se mai cultivă orez (1,9 mil. t, 1989), porumb, bumbac (320 mii t, 1989), tutun, cartofi, soia, manioc ș.a. Se cresc bovine (24,7 mil. capete, 1989), porcine (2,6 mil. capete, 1989), ovine (2,7 mil. capete, 1989). Pescuit: 84,8 mii t (1988). Ind. produce energie electrică (35,4 miliarde kWh, 1987), produse petroliere, oțel, ciment (6,3 mil. t, 1988), autovehicule (60,9 mii buc., 1988), îngrășăminte chimice, cauciuc, hîrtie, țesături, țigarete, zahăr ș.a. C. f.: 3,4 mii km. Căi rutiere: 106,2 mii km. Flota maritimă comercială: 585 mii t (1988). Moneda: 1 peso = 100 centavos. Exportă cafea (c. 1/3), petrol și produse petroliere (c 1/4), cărbuni, banane, flori, textile ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 40%), produse chimice, produse siderurgice, produse agroalim. ș.a. – Istoric. Populat din timpuri străvechi de triburi de amerindieni, terit. C. a fost cucerit la începutul sec. 16 de spanioli, care au înființat aici (1538) colonia (din 1718 viceregat) Noua Granadă. În cursul Războiului pentru Independența Coloniilor spaniole din America (1810-1826) a fost adoptată, la Bogotá, Declarația de Independență (1813). Din 1819 Noua Granadă a făcut parte din Republica federativă Marea Columbie pînă în 1830, cînd s-a constituit Republica Noua Granadă. În 1863 a fost proclamată constituirea Statelor Unite ale Columbiei (din 1886, Republica Columbia). În scopul obținerii zonei viitorului Canal Panamá, S.U.A. au organizat în 1903 o lovitură de stat în prov. Panamá, în urma căreia aceasta s-a despărțit de C. După cel de-al doilea război mondial viața politică s-a caracterizat prin încordări și confruntări, care din anii ’60 au luat și forma activităților de gherilă, Din 1958 s-au succedat la guvern partidele conservator și liberal. Din 1989, autoritățile au declanșat o campanie energică împotriva cartelurilor producătorilor de droguri, care au ripostat prin acte teroriste. Șeful statului și al cabinetului este președintele republicii, Organul legislativ este Congresul Național.

COMANA 1. Com. în jud., Brașov, pe Olt; 2.714 loc. (1991). Reșed. com. este satul Comana de Jos. 2. Com. în jud. Constanța; 1.433 loc. (1991), 3. Com. în jud. Giurgiu; 8.401 loc. (1991). Iazuri și heleșteie. Piscicultură. Stație de c. f. Pe terit. comunei se află lacul (700 ha) și pădurea Comana (630,5 ha) declarată rezervație complexă în care se găsesc arbori ca Fraxinus ornus, Quercus cerris, Ulmus procera și plante ca Allium bulgaricum (usturoiul bulgăresc), Fritillaria orientalis (laleaua pestriță), bujorul sălbatic (monument al naturii) etc. Loc de agrement. Mănăstire construită, potrivit tradiției din sec. 15, biserica Sf. Nicolae reclădită în sec. 16-17; distrusă de turci a fost reconstruită în 1854.

HAAKON [ha:ko:n] (HAKON, HAKAN), numele a șapte regi norvegieni. Mai importanți: 1. H. I cel Bun (935-961). A încercat să creștineze supușii. 2. H. IV Haakonsson cel Bătrân (1217-1263). A cucerit Groelanda (1261) și Islanda (1262), alipindu-le Norvegiei. 3. H. V Magnusson (1299-1319). A stabilit capitala la Oslo. 4. H. VI Magnusson (1355-1380). Prin căsătoria cu Margareta, fiica regelui danez Valdemar IV, a realizat uniunea perosnală a Suediei, Norvegiei și Danemarcii (1363). 5. H. VII (1905-1957). După invadarea țării de către trupele germane, s-a refugiat în Marea Britanie (1940-1945), de unde a organizat rezistența norvegiană împotriva ocupației.

HAANPÄÄ [ha:npε:], Pentti (1905-1955), scriitor finlandez. Unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai prozei moderne din țara sa. Romane de atitudine antimilitaristă („Războiul în deșertul alb”) sau de evocare a luptei țăranilor pentru existență („Făina”).

HAARLEM [há:rlem], oraș în V Olandei, la 7 km E de țărmul Mării Nordului, la 19 km V de Amsterdam; 150,2 mii loc. (1994). Nod de comunicații. Renumit centru floricol (lalele) încă din prima jumătate a sec. 17. Metalurgie, constr. navale; echipament electronic; mașini de transport. Ind. chimică (cauciuc sintetic), textilă și alim. Parfumuri. Grote Kerk (fosta biserică St. Bavo, sec. 14-15), primărie (sec. 13, cu adăugiri din sec. 17). Important centru al picturii flamande. Muzeul „Frans Hals”. Menționat documentar în sec. 10, a devenit reședința conților de Holland (sec. 12).

HAARLEMMERMEER [ha:rlemərmé:r], municipalitate în V Olandei, la SV de Amsterdam, în zona polderului omonim; 103,7 mii loc. (1994). Aeroportul Schiphol al Amsterdamului. Ind. metalurgică, constr. de mașini (avioane, nave). Floricultură și legumicultură. Cunoscut și sub numele de Hoofddorp.

HAAS [ha:s], Ernst (1921-1986), fotoreporter austriac. Contribuții la tehnica fotografiei color. A colaborat la „Life”, „Paris-Match”, „Esquire” ș.a.

HAAS [ha:s], Wander Johannes de (1878-1960), fizician olandez. Cercetări în domeniul temperaturilor joase, al supraconductivității și al magnetismului (efectul Einstein-de Haas).

HAAVELMO [ha:velmo], Trygve (1911-1999), economist norvegian. Prof. univ. la Oslo. A studiat metodele de prognoză economică. Unul dintre fondatorii modelelor econometrice în domeniul statisticii („Studiu privind teoria evoluției economice”). Premiul Nobel pentru economie (1989).

HAAVIKKO [ha:viko], Paavo Juhani (1931-2008), poet, prozator și dramaturg. finlandez. Unul dintre cei mai mari poeți contemporani ai țării sale. A reînnoit formele tradiționale ale expresiei poetice, apelând la o metaforă de tip special, care îmbină mentalul cu materialul („Palatul de iarnă”, „Arborii, toată verdeața lor”, „Drumuri spre departe”).

HÁBA [ha:ba], Alois (1893-1972), compozitor și muzicolog ceh. Prof. univ. la Praga. Unul dintre inițiatorii și teoreticienii compoziției pe baza sistemului „sferturilor de ton” („Noua teorie asupra armoniei”). Opere („Mama”, „Vie împărăția Ta”), lucrări orchestrale, muzică de cameră, coruri, lieduri.

HABER [há:bər], Fritz (1868-1934), chimist german. Stabilit în Elveția (1933). Prof. univ. la Berlin și Karlsruhe. Director al Institutului de Chimie Fizică „Kaiser Wilhelm” din Berlin (1911-1933). A descoperit procedeul de obținere a amoniacului pe cale sintetică, folosind hidrogenul și azotul din aer, și a realizat, împreună cu C. Bosch, aplicarea industrială a acestuia. Premiul Nobel pentru chimie (1918).

HABERMAS [há:bərmas], Jürgen (n. 1929), filozof și sociolog german. Continuator aș Școlii de la Frankfurt. A elaborat o „teorie critică” de sorginte marxistă, pe care a opus-o atât pozitivismului, cât și hermeneuticii („Teorie și practică”). A clasificat științele potrivit raportului dintre cunoaștere și interesul față de actul cognitiv („Cunoaștere și interes”). A propus o teorie numită „pragmatică universală” („Teoria acțiunii comunicative”).

HABSBURG [ha:psburk], Casa de ~, dinastie care a domnit în Austria (1282-1918; duci din 1282, arhiduci din 1453 și împărați din 1804), în Cehia și Ungaria (1526-1918), în o parte a Italiei (sec. 16-1866), în Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (1273-1291, 1298-1308, 1438-1740, 1745-1806), în Spania (1516-1700) etc. Numele acestei dinastii vine de la cetatea Habsburg (Habichtsburg), construită (sec. 11) în Elveția (cantonul Aargau). Cei mai cunoscuți suverani: Carol Quintul, Maximilian I, Maximilian II, Rudolf II, Leopold I, Filip II, Maria Tereza, Iosif II, Francisc II, Franz Joseph.