GRIND, grinduri, s. n. Mică ridicătură de teren de formă alungită, care rezultă din depunerile aluvionare ale unei ape curgătoare sau ale mării. – Din sl. grendŭ.

GRINDIȘ, grindișuri, s. n. Costișă. – Din grind + suf. -iș.

GRĂDIȘTE s. v. grind.

GRIND s. (GEOGR.) grădiște, (reg.) popină. (~ în lunca unui râu.)

POPINĂ s. v. grădiște, grind.

grind s. n., pl. grinduri

GRIND ~uri n. Fâșie de teren mai ridicată, formată de-a lungul malurilor unui râu, al țărmurilor marine sau la vărsarea marilor fluvii în mări din depuneri aluvionare. /<sl. grendu

chici, chiciuri, s.n. (reg.) 1. coapsă, șold. 2. pădure din care se taie nuiele. 3. grind cu vegetație de sălcii și arini; vârf de ostrov; prag.

popânzoc s.n. (reg.) insulă sau grind format de o apă curgătoare.

coasă (coase), s. f. – 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vîrful curbat, cu coadă lungă, folosită la cosit. – 2. Cosit, cositul fînului. – 3. Cuțit de tăbăcari. – 4. Constelația Cefeu. – 5. Specie de gladiolă, Gladiolus imbricatus. – Mr., megl. coasă. Sl. kosa (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; Cihac, II, 65; Pascu, II, 187; Conev); cf. bg., rut., rus. kosá, sb. kosa, ngr. ϰόσα, alb. kosë. – Der. cosi, vb. (a tăia cu coasa plante; a distruge, a nimici; despre cai, a lovi, în mers, un picior de celălalt), care poate proveni și direct din sl. kositi, cf. bg. kosjă, sb., cr., rus. kositi, ngr. ϰοσίζω (mr. cusire); cosit, s. n. (tăiere a fînului); cositură, s. f. (iarbă cosită, nutreț; fîneață; cîmp de pe care s-a cosit); coseală, s. f. (rană pe care și-o face un cal); cosaș, s. m. (om care cosește; varietate de lăcustă, Locusta viridissima, Locusta cantans; specie de greiere, Gryllus ruralis); ultimele sensuri sînt explicabile prin asemănarea zgomotului produs de greiere cu cel al coasei (pentru formarea cuvîntului, cf. sb., cr. kosač, mag. koszác); cositor, s. n. (cîmp de cosit); cositor, s. m. (cosaș, om care cosește); cositoare, s. f. (coasă; secerătoare, mașină de secerat); cosa, s. f. (banc, grind de nisip), din rus. kosá „coasă” și „grind”, cuvînt puțin folosit, în Delta Dunării; cosac, s. n. (Olt., colină; pămînt, teren), din sb. kosak „fîneață”; coșaci, s. m. pl. (astragal, Astragalus onobrychis), din bg. kosat „păros”); cosalău, s. n. (fîneață), din mag. kaszáló, în Maram.; cosaștină, s. f. (Trans., fîneață), cu suf. -ștină; cosiriște, s. f. (fîneață, mînerul coasei); cosițel, s. m. (plantă, Sium latifolium).

cocioc (cociocuri), s. n. – 1. Mlaștină. – 2. Cap, capăt. Origine necunoscută. Pare a fi un cuvînt expresiv, bazat pe o reduplicare a lui cioc; însă această explicație nu se potrivește cu primul sens. DAR propune o legătură cu rus. kočka „grind într-o regiune mlăștinoasă”.

crivină (crivini), s. f. – Grind cu arbuști sau tufișuri ce se formează de obicei la cotiturile rîurilor, pădurice aproape în mlaștină. – Var. crină, crivă, crivaie. Sl. (bg.) krivina „curbă”, din sl. krivŭ „strîmb” (DAR). Cf. crivac, crivală, crivăț.

curea (curele), s. f. – 1. Fîșie lungă din piele, material plastic etc. folosită ca cingătoare. – 2. Bici. – 3. Șiret de piele. – 4. Centură, fașă, legătură. – 5. Toartă, mîner de piele al unor obiecte grele. – 6. (Înv.) Măsură de 16 picioare. – 7. Limbă de pămînt, margine de grind. – 8. Dans popular. – 9. (Înv.) Joc de noroc tipic pentru unii șarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Șuțu. – Mr. curao, megl. curauă. Lat. corrigia (Diez, I, 250; DAR). Rezultatul rom. este normal, în privința fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totuși, se preferă adesea un der. ipotetic de la corium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277), de tipul *corella (Pușcariu 459; Iordan, Dift., 59) sau *coriella (Meyer, Alb. St., IV, 79; Pascu, I, 73); însă cf. sard. korria, sp. correa. Sensul 7 apare și în sard. – Der. curelar, s. m. (meșter care face curele, hamuri); curelărie, s. f. (meșteșugul curelarului; atelierul curelarului); curelușe, s. f. (bici); încurela, vb. (a strînge în curele, a încinge). Din ro, par a proveni ngr. ϰουρέλι „cîrpă” și ϰουρελιάζω „ a tăia în fîșii; a face bucăți”, și mag. kurélye (Edelspacher 17).

grindă (-de), s. f. – 1. Bîrnă. – 2. Raft, poliță. – Mr. grendă, megl. grindă. Sl. gręda (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 148; Cihac, II, 129; Iordan, Dift., 108; Conev 80; Byhan 313), cf. bg. gredá, sb., cr. greda, lituan. grinda, mag. gerend(a), ngr. γρέντα. Este dublet al lui grind, s. n. (banc de nisip; dună; colină, dîmb), din sl. grędŭ, var. de la gręda. Ambele cuvinte apar numai în sl., cu sensul de „bîrnă”, dar trebuie să-l fi avut și pe cel de „banc de nisip”, care s-a păstrat, pe lîngă grind, sb. greda (Berneker 348; DAR; după Skok 70, grind provine din sb. greda, al cărui fonetism nu pare posibil; pentru Diculescu 183, din germ. medie de sus grinte, cf. Scriban). Cf. și gresie. Der. grindar, s. n. (grindă principală); grindărie, s. f. (tîmplărie); grindiș, s. n. (osatură, schelet; schelărie; esplanadă; îngrămădire de nisip); după Graur, BL, V, 83, trebuie distinse două cuvinte diferite, unul der. de la grind și altul de la grindă. Această distincție pare inutilă deoarece grind și grindă apar și ca un cuvînt unic în grind „ax” și în grindei, s. n. (ansamblul grinzilor; inima căruței; ax; arbore; esplanadă; dîmb), de la grind cu suf. -ei (după Cihac, II, 129, din mag. gerendely; după Cancel 17, din bg. grendelĭ; pentru DAR, dintr-un sl. gręndelĭ). Grindel, s. m. (peștișor, Cobitus barbulata) pare un sing. reconstituit pe baza pl. grindei (DAR; după Lacea, Dacor., III, 752, din săs. Grendel). – Din rom. trebuie să provină formele sl., care reprezintă etimonul nazalizat, cum sînt bg. gri(e)nda (Capidan, Raporturile, 222) și rut. grynda (Candrea, Elemente, 402).

potmol (-luri), s. n. – Noroi, tină, clisă. – Var. podmol. Bg., slov. podmol „loc spălat de ape” (Tiktin). Este dubletul lui podmol (var. posmol, pomnol, postomol), s. n. (dună; grind de nisip), în Trans. – Der. (îm)potmoli, vb. (a se opri, a se mocirli).

prag (praguri), s. n. – 1. Partea de jos, orizontală a tocului ușii. – 2. Consolă, treaptă. – 3. (Înv.) Stîlp de pod. – 4. Banc, grind. – 5. Șuvoi adînc, cădere de apă. – 6. Cordar. – 7. Pubis. – Mr., megl. prag. Sl. pragŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 385; Conev 80); cf. bg. prag, alb. prak. Pentru sensul 5, cf. Bărbulescu, Arhiva, XXIX, 123. – Der. prăgar, s. m. (Olt., prag de sus sau de jos, grindă pe temelia unei case).

BALTA BRĂILEI, luncă joasă (6-10 m alt.) hidroamenajată a Dunării, cuprinsă între Dunărea Veche la E și Brațul Cremenea (respectiv Pasca) la V, inițial o alternanță de mlaștini, gîrle, lacuri și grinduri ferite de inundații, pe alocuri cu stufăriș ori cu păduri de plop și salcie, cu unele canale navigabile (Filipoiu). După îndiguirea și scoaterea de sub inundații, acest ostrov de 60 km lungime, 20 km lățime și c. 96.000 ha se cultivă în cea mai mare parte cu cereale; a fost impropriu denumit „Insula Mare a Brăilei” (nefiind o insulă în înțelesul geografic).

BALTA IALOMIȚEI, luncă hidroamenajată a Dunării, cuprinsă între Brațele Dunărea Veche (la E) și Borcea (la V); 831,3 km²; 94 km lungime (între Călărași și Hîrșova); 4-12,5 km lățime. Alt. med.: 10-17 m. Reg. de bălți, mlaștini și grinduri, azi îndiguită și desecată. Porumb, grîu, orz, ovăz, sfeclă de zahăr. Creșterea bovinelor și ovinelor. Cunoscută și sub numele de Balta Borcei.

fluviatil, sistem depozițional ∼, (engl.= fluviatil system), (sedim.), domeniu de sedimentare controlat și definit de distribuția rețelei hidrografice în ariile con-tinentale. Un organism fluvial, având o scurgere continuă a apei, se manifestă în cursul mijlociu (zona submontană) și în cel inferior (zona de câmpie) ca un agent de transport și ca mediu de acumulare. Formele acumulative sunt foarte variabile (→ bare, → bancuri, → grinduri etc.), iar criteriile de apreciere și delimitare a „mediilor de sedimentare” (subsistemelor) sunt foarte diferite: gradul de sinuozitate al râului, debitul solid, morfologia transversală a văii (albia minoră, albia majoră, conul aluvial).

grind,(engl.= = natural levee deposits) formă acumulativă în cadrul albiei majore a unui râu (fluviu) cu secțiune triunghiulară și înclinare mică spre câmpia aluvială; materialul grosier trece lateral în nisip fin și silt; pe verticală se întâlnesc interstratificații grosier-nisip, fin-silt; laminații și stratificații oblice la scară mică; în zonele uscate (aride) poligoane de contracție și oxidări ale substanțelor organice.

levee, → grind.

CARAORMAN, grind de origine fluvio-marină, în Delta Dunării, între brațele Sulina și Sf. Gheorghe, format din dune de nisip întrepătrunse de gîrle. Supr.: 7.000 ha; alt. max.: 6,7 m. Aici se află o pădure seculară, de stejari, declarată rezervație naturală.

C.A. ROSETTI 1. Com. în jud. Buzău; 4.656 loc. (1991). 2. Com. în jud. Tulcea, pe grindul Letea, în Delta Dunării; 1.356 loc. (1991); cherhana (Periprava).

CHILIA 1. Brațul nordic al Deltei Dunării, care formează granița cu Ucraina. Lungime: 111 km. Prin el trec 60% din apele fl. Navigabil pentru vase mici. Deltă secundară. 2. Grind de origine continentală, între brațele Sulina și Chilia. Supr.: 55 km². Alt. max.: 6,5 m. Culturi agricole.

așezătură f., pl. ĭ. Felu cum îs așezate lucrurile orĭ oameniĭ, ordine. Podiș, terasă, loc șes. Între altele maĭ accidentale: în deal se întinde o așezătură, pe care se află satu Mihorenĭ. V. grind.

PORTIȚA, canal în SE complexului Razim, între grindurile Coșna (NE) și Chituc (SV), prin care se făcea schimbul de ape între lacul Razim și Marea Neagră; închis în 1970. Cherhana. Complex turistic. Cunoscută și sub numele de Gura Portiței.

crint n., pl. urĭ (vsl. krontŭ, de unde și rus. krut, krutóĭ, răscopt, ca grind, răspîntie din vsl. grondĭ, raspontiĭe. V. crutcă, scrîntesc). Est. Mămăligă prea vîrtoasă. V. clin 2, codru, trușnic și sfarog.

PERIȘOR, grind în complexul lacustru Razim-Sinoe.

PERITEASCA, lac pe cordonul litoral, din complexul lagunar Razim-Sinoie. Pe acest cordon se află rezervația Periteasca-Leahova-Gura Portiței (3.900 ha), caracterizată prin prezența grindurilor care oferă condiții prielnice de hrană și cuibărit pentru păsările de țărm (egreta, stârcul galben, gârlița mare, rața sunătoare ș.a.). Comunică cu Marea Neagră prin Gura Periboina.

PIATRA CRAIULUI, masiv muntos în E Carpaților meridionali, în SV depr. Brașov, între valea Bârsei la N, culoarul Bran-Rucăr la E și valea Dâmboviței la V; alcătuit din calcare jurasice și conglomerate cretatice. Alt. max.: 2.238 m (vf. La Om sau Piscul Baciului). Are aspectul unei creste înalte, orientată NE-SV, lungă de 25 km. Forme carstice (peșteri, chei, doline, lapiezuri ș.a.); o mare suprafață de grohotiș pe latura de E. Prezintă mai multe vârfuri ascuțite (La Om, Țimbalu Mic 2.198 m, Turnu 1.923 m ș.a.), forme insolite, rezultate în urma acțiunii de eroziune (hornuri, trene deluvio-proluviale) și o suită de trepte numite „brâie” sau „polițe” structurale. Inclusă în Parcul național P.C. (14.800 ha), care cuprinde și un complex de chei din culoarul Rucăr-Bran (cheile Brusturelui, cheile Dâmboviței, cheile Dâmbovicioarei, cheile Ghimbavului ș.a.). În cadrul parcului se află o rezervație naturală complexă, floristică și faunistică, cuprinzând diverse rarități floristice, printre care garofița Pietrii Craiului (Dianthus callizonus), endemism strict local, omagul, macul galben, sângele voinicului ș.a. Tot aici se găsesc numeroase plante ocrotite, ca de pildă floarea de colți, smirdarul, bulbucul de munte ș.a., relicte glaciare (Ligularia sibirica) și alte plante rare. Fauna este abundentă, specialiștii considerând că aici se află una dintre cele mai mari concentrări de urs brun, lup și râs din Europa, ceea de a determinat includerea Parcului național P.C. în programe speciale de cercetare. Se mai întâlnesc și cocoșul de munte, capra neagră, acvila de stâncă ș.a., specii ocrotite de lege. Printre formele carstice se remarcă Cerdacul Stanciului (o arcadă cu diametrul de 8 m), avenul Vlădușca, avenul de sub vârful Grind. Alpinism; importanță turistică.

SĂRĂTURILE, grind de origine marină situat în extremitatea de E a Deltei Dunării (jud. Tulcea), la N de brațul Sfântu Gheorghe. Extins de-a lungul țărmului Mării Negre, grindul S. este alcătuit din cordoane de nisip alăturate, între care apar fâșii depresionare, inundate de viituri. Lungime: 9 km; lățime max.: 10 km; supr.: 7.500 ha; alt. max.: 4 m. Relief de dune (mobile), cu alt. medii de 2,5 m. Vegetație săracă. Unii oameni de știință presupun că grindul S. ar corespunde cu fosta ins. Peuce, amintită de Strabon în scrierile sale. Grindul S., care se continuă spre N cu un îngust cordon litoral până la Sulina, este traversat de canalul Tătaru pe direcție N-S.

SOMEȘ 1. Câmpia Someșului, mare unitate de relief, parte componentă a C. de Vest, situată în extremitatea de NV a României, de o parte și de alta a cursului inferior al râului Someș, între marginea de V a m-ților Oaș și Gutâi (în NE), dealuri Crasnei și Codrului (la E și SE), valea Barcăului (la S și SV) și granițele cu Ungaria și Ucraina (la V și respectiv NV). Relieful, a cărui înălțime variază între 110 m (în V) și 180 m (în E), este reprezentat printr-o succesiune de glacisuri (în SE) care alcătuiesc partea mai înaltă a acesteia, respectiv C. Ardudului și Tășnadului, prin șesuri aluviale întinse și joase (în V), în cadrul cărora se conturează mici depresiuni mlăștinoase (apărute în zonele părăsite de râurile divagante) și câmpuri mai înalte (interfluvii), acoperite cu loess sau nisipuri fine, depuse de vânt (C. Carei) și prin lunci largi, însoțite de grinduri sau diguri. Frecvența mare a râurilor care o traversează (densitatea rețelei hidrografice este de 1,1 km/km²) determină un exces de umiditate a solului, fapt ce a impus executarea unor importante lucrări de hidroameliorații (desecări, drenări, canale, lacuri piscicole etc.). Constituie o importantă zonă de culturi agricole. C.S. se subdivide în mai multe compartimente: C. joasă a Someșului, C. Ardudului, C. Tășnadului, C. Ierului, C. Carei și C. Sălacea-Roșiori. 2. Râu în NV României, afl. stg. al Tisei pe terit. Ungariei; 435 km (din care 376 pe terit. României); supr. bazinului hidrografic: 15.015 km² (14.464 km² pe terit. României). S. se formează prin unirea, pe terit. com. Mica, jud. Cluj, la 4 km amonte vde municipiul Dej, a râului Someșu Mare cu Someșu Mic. Între municipiul Dej și com. Ileanda (jud. Sălaj) are un curs întortocheat, pe direcție NV-SE, separând dealurile Ciceului (în NE) de dealurile Dejului și Gârboului (în Sv), își îndreaptă apoi cursul către SV, strecurându-se printre culmea Prisnel (în NV) și dealurile Gârboului (în SE), fiind forțat să ocolească, pe la S, culmea Prisnel, prin îngustarea de la Jibou, făcând un cot foarte strâns, după care valea se lărgește ușor, îndreptându-se spre N, șerpuind intens printre dealurile Sălajului (la V) și culmea Prisnel (la E) drenând apoi parte de SV a depr. Baia Mare. În aval de com. Ardusat (jud. Satu Mare), S. își schimbă brusc direcția de curgere către V, printr-o vale extrem de meandrată, traversând C. Someșului și municipiul Satu Mare, după care părăsește terit. României la limita com. Dorolț și Vetiș (jud. Satu Mare). În câmpie, S. are o pantă redusă de scurgere (în medie 0,45‰), o labie majoră întinsă (5-6 km), numeroase meandre și un debit multianual de 120m³/s. Pentru prevenirea inundațiilor, S. este îndiguit în cursul inferior. În primăvara anului 1970, din cauza ploilor abundente, debitul S. a depășit 3.300 m³/s, inundând o mare parte a municipiului Satu Mare și câmpia înconjurătoare. Afl. pr.: Sălătruc, Almaș, Agrij, Sălaj, Lăpuș. În Antic. s-a numit Samus.

LETEA, grind fluvio-maritim în Delta Dunării, între brațele Chilia și Sulina, format prin îngemănarea mai multor grinduri alungite, separate prin zătoane. Supr.: 170 km²; lungime 20 km; lățime max.: 15 km; alt. max.: 12 m. Dune de nisip de peste 10 m înălțime. Aici se află o pădure de esență tare (Hasmacu Mare), cu numeroase specii de stejar, frasin, ulm, tei etc., cu o supr. de 700 ha, declarată rezervație naturală. Complex de vegetație naturală cu aspect tropical, în care Periploca graeca (o specie de liană est-mediteraneană) atinge limita nordică a răspândirii ei europene. Aici s-a descoperit, pentru prima oară, ca specie nouă pentru flora Pământului, frasinul de baltă (Fraxinus pallisae). În pădurea L. trăiesc numeroase reptile, păsări și mamifere (mistreți, vulpi, pisici sălbatice, bizami, câinele enot etc.). Pe grindul L. se află cea mai bogată entomofaună din România.

SINOIE 1. Liman marin (fosy golf de mare), situat în E Dobrogei, în cadrul complexului lagunar Razim; 171,5 km²; ad. max.: 1,6 m; vol.: 210,7 mil. m³. Despărțit de lacurile Zmeica și Golovița prin Grindul Lupilor, care barează alimentarea lui cu ape dulci aduse în lacul Razim de canalele Dranov și Dunavăț din brațul Sfântu Gheorghe al Dunării. Din această cauză, lacul S. prezintă o concentrație mai mare de săruri (16-18 g/l). Lacul S. comunică cu Marea Neagră prin intermediul gurii Periboina din grindul Chituc, fapt ce-i mărește gradul de salinitate. Pe malul SV al lacului S. se află ruinele cetății Histria. Inclus, împreună cu grindurile care îl mărginesc, în Rezervația Biosferei Delta Dunării. 2. Sat. în com. Mihai Viteazul (jud. Constanța) în apropierea căruia pe malurile lacurilor Sinoie și Zmeica, s-au descoperit vestigii aparținând mai multor așezări antice, geto-dacice, grecești și romane.

grind n., pl. urĭ (vsl. *grondĭ, pol. grad, grind, scruntar, ca criut din vsl. *krontŭ [Bern. 1, 356], saŭ d. fris. grind, banc de nisip, ol. grint, savură, germ. grand, nisip, grund, fund, temelie, teren. V. grunț. Cp. cu prind și scruntar). Teren de aluviune neinundabil (maĭ mare de cît pópina) pe malu Dunăriĭ și altor rîurĭ (pe el se află case și chear sate). Suc. Insulă de prund neinundabilă. Trans. Loc maĭ înalt într’o livadă. V. luncă, dună.

grindíș n., pl. urĭ (d. grind, ca prundiș d. prund). Podiș, tapșan: Nu cumv’aĭ văzut Un zid părăsit La loc de grindiș? (P. P.). Șchele, platformă, terasă: Colo pe grindiș, Sus pe coperiș (P. P.).

grunț, zgrunț și grunz n., pl. urĭ (vgerm. gruzzi, ngerm. grütze, grunț, grăunte, grand, nisip; vsl. gruda, glodurĭ, noroĭ brăzdat de roate și uscat orĭ înghețat; litv. grúdas, grăunte, gródas, glodurĭ, lat. grando, grindină, alb. grudă, ung. göröngy, bulgăre. Bern. 1, 357; Wld. grando și rudus. V. grăunte, glonț, gresie, grind, glod și îngrunzesc). Grăunte, gránul, sfărmătură (de sare nedisolvată în mîncare, de cafea nerîșnită bine în infuziunea de cafea ș. a.). Pl. Asperitățĭ („glodurĭ”) pe o suprafață (pînză, părete, drum): omătu muĭat începea să înghețe ĭar în grunzurĭ aspre (Sadov. VR. 1911, 7, 6). Încrețitură la marginea opinciĭ: a face grunzurĭ opinciĭ. Loc pilit pe fer ca să se prindă maĭ bine cositoru saŭ alt metal lipit. – În Munt. pl. m. grunjĭ, asperitățĭ, glodurĭ: nu călca pin grunjĭ! V. scrunțar.

* dúnă f., pl. e (fr. dune, flamand dune, of. duin, d. celticu dûnn, înălțime). Grămadă de nisip strîns de vînt pe malu măriĭ orĭ pin deșerturĭ. V. grind și prispă.

GRINDU 1. Com. în jud. Ialomița; 2.382 loc. (1995). Stație de c. f. Expl. de petrol. Creșterea bovinelor și a păsărilor. Biserica Înălțarea Domnului (1838-1841), în satul G. 2. Com. în jud. Tulcea, pe Dunăre; 1.397 loc. (1995). Cherhana. Până în 1965 s-a numit Pisica.

DRANOV 1. Ostrov în Delta Dunării, între brațul Sf. Gheorghe, L. Razim și Marea Neagră; 870 km². Mlăștinos, presărat cu lacuri și bălți (dintre care L. Dranov de 2.062 ha) și traversat de canalele Dranov și Dunavăț. 2. Grind maritim în SV ostrovului cu același nume, la S de L. Dranov, străbătut de numeroase canale. 3. Canal navigabil care unește brațul Sf. Gheorghe cu L. Razim, legat și de canalele Dunavăț și Crasnicol.

MATIȚA, lac în Delta Dunării, între brațele Chilia și Sulina, încadrat de grindurile Chilia la V și Letea la E; 6,53 km². Este legat prin canale de lacurile Babina, Merheiu Mare și Trei Iezere. Ad. max.: 3 m. Pescuit.

MERHEIUL MARE, lac în partea de N a Deltei Dunării, între brațele Chilia și Sulina, la V de grindul Letea; 10,58 km². Legat prin canale de lacurile Matița, Babina și Trei Iezere. Piscicultură. Loc de cuibărit al pelicanilor.

pópină f., pl. e și ĭ (d. pop) Munt. Loc maĭ înalt neinundabil care apare ca o insulă în bălțile Dunăriĭ (se numește și gradiște). V. grind.

prund n., pl. urĭ (vsl. prondŭ, rîdicătură de pămînt; sîrb. prud, banc de nisip orĭ de petriș; rus. prud, ĭaz; ung. porond, porong, petriș. V. grund și scruntar). Grind. Petrișu de pe malu rîurilor. – În Olt. prunt, insulă, scruntar.

PUIULEȚ, lac în SE Deltei Dunării, între brațele Sulina și Sf. Gheorghe, la E de grindul Caraorman; 290 ha. Legat prin canale cu lacurile Lumina și Puiu, împreună cu care formează un complex lacustru cu valoare piscicolă.

PUIU, lac în SE Deltei Dunării, între brațele Sulina și Sf. Gheorghe, la E de grindul Caraorman; 8,8 km². Legat prin canale cu lacurile Puiuleț, Roșu și Lumina, împreună cu care formează un complex lacustru cu valoare piscicolă.

IALOMIȚA 1. Râu, afl. stg. al Dunării, pe terit. com. Giurgeni, în zona fostului sat Piua Petrii; 417 km. Izv. din masivul Bucegi, de la 2.395 m alt., din apropierea vf. Omu. În cursul superior formează cheile Urșilor, Peșterii, Tătarului, Zănoagei și Orzei, apoi străbate zona subcarpatică (între Moroeni și Târgoviște), câmpiile Târgoviștei, Ploieștiului, Gherghiței și Bărăganul (de la V la E). Hidrocentrale (Dobrești, 16 MW, și Moroeni, 15,3 MW) în cursul superior și irigații în cel înferior. Caracteristic pentru cursul inferior este numărul mare de limanuri fluviatile ce însoțesc malul său dr. (Snagov, Căldărușani) și mai ales pe cel stg. (Fundata, Perieți, Amara, Strachina ș.a.). Afl. pr.: Cricovu Dulce, Prahova, Sărata. Denumirea antică: Naparis. Pe cursul superior al I., la 2 sept. 1442, Iancu de Hunedoara a înfrânt o puternică armată otomană condusă de beglerbegul Rumeliei, Șehabeddin. 2. Peștera Ialomiței, peșteră săpată de pârâul Horoaba (afl. al Ialomiței) în calcarele jurasice din culmea de SE a muntelui Bătrâna (masivul Bucegi), la 1.530 m alt. absolută, pe versantul dr. al Cheilor Ialomiței, la 10 km aval de obârșia văii. Lungime: 804 m; galerii fosile și active dispuse pe două etaje, cu o diferență de nivel de 60 m. Temp.: 9-12°C; umiditate 85-100%. Amenajată cu trotuare și scări de lemn; parțial electrificată. Aici au fost găsite numeroase schelete de Ursus spelaeus. Cunoscută și sub numele de Peștera Ialomicioarei. La gura peșterii a existat un schit cu biserică de lemn (sec. 16), mistuit de mai multe incendii (1819, 1940, 1961); după ultimul nu a mai fost refăcut. În apropiere se află un nou schit, numit Peștera-Cocora, cu biserica Nașterea Maicii Domnului (1901, renovată în 1961). 3. Județ în SE României, pe cursul inferior al Ialomiței și pe brațul Borcea, în partea centrală a Câmpiei Bărăganului; 4.453 km²; 304.803 loc. (1998), din care 41,7% în mediul urban; densitatea: 68,5 loc./km². Reșed.: municipiul Slobozia. Orașe: Fetești (municipiu), Țăndărei, Urziceni (municipiu). Comune: 49. Relief predominant de câmpie (Câmpia Bărăganului), cu ușoare denivelări marcate de terasele Dunării și Ialomiței și de crovurile și dunele de nisip. Climă temperat-continentală cu un pronunțat grad de continentalism, care determină contraste mari între vară și iarnă (amplitudinea medie anuală de 25,1°C); precipitații scăzute (400-500 mm/an); vânturi predominante dinspre NE (crivățul), SV (austrul) și SE (băltărețul). Rețeaua hidrografică, cu o densitate scăzută, este reprezentată prin cursul inferior al Ialomiței și brațul Borcea al Dunării. Lacuri cu ape clorurate, sulfuroase, sodice, cu nămoluri sapropelice (Amara, Strachina, Fundata, Perieți). Resurse naturale: mat. de constr. (nisipuri, pietrișuri, argile), zăcăminte de țiței și gaze naturale (Urziceni, Manasia, Gârbovi, Gheorghe Doja, Grindu, Fierbinți-Târg, Malu ș.a.). Economia jud. se caracterizează printr-o însemnată prod. agricolă-cerealieră, îmbinată cu creșterea animalelor, cultura plantelor industriale și prin dezvoltarea unei industrii legate de valorificarea produselor agricole. Cea mai importantă ramură ind. a jud. este cea alim., urmată de ind. chimică, a constr. de mașini, textilă, a mat. de constr. ș.a. În 1996, supr. agricolă a jud. era de 373.867 ha, din care 347.273 ha reveneau terenurilor arabile (92,9% din totalul terenurilor agricole), 18.996 ha pășunilor și fânețelor naturale, 6.902 ha viilor și pepinierelor viticole, 696 ha livezilor și pepinierelor pomicole. În același an, pr. culturi agricole erau: porumb (130.837 ha), grâu și secară (72.567 ha), plante oleaginoase (68.575 ha), floarea-soarelui (60.153 ha), orz și orzoaică (17.165 ha), leguminoase pentru boabe, plante pentru nutreț (24.532 ha), sfeclă de zahăr, legume etc. În 1997, sectorul zootehnic cuprindea 53.000 capete bovine, 528.000 capete porcine, 191.000 capete ovine; avicultură (1.355.000 capete); apicultură (10.000 familii de albine). C. f. (1996): 276 km (101 km electrificate); drumuri: 1.102 km (345 km modernizate). În 1996, în jud, I. își desfășurau activitatea 152 școli generale, 15 licee, zece școli profesionale, 146 grădinițe de copii, șapte case de cultură, 179 biblioteci, cu 1,5 mil. vol. În jud I. se află câteva obiective turistice (zona lacurilor Amara, Fundata, Strachina) și rezervațiile naturale Caiafele și Moroiu (mistreți, căprioare, cerbi lopătari, dropia – declarată monument al naturii – ș.a.), determinând turismul de tranzit. Indicativ auto: IL.

tăpșán și (est) tapșán n., pl. e, rar urĭ (d. tăpșesc, adică „loc tăpșit”. D. rom. vine rut. tapčán, bancă de dormit). Est. Podiș (platoŭ) mic, loc maĭ înalt și șes. Olt. Pat de scîndurĭ. Munt. est. Polița vetreĭ. – În est și tepșan și topșan. V. grind.

grind s. n., pl. grinduri

zătón și zatón n., pl. oane (sîrb. zaton, golf, de unde și ung. zatony, bancă de nisip. V. zătulă). Dun. Braț de răŭ închis la un capăt de natură saŭ de oamenĭ p. a prinde peștele. (Poate fi și o parte din mal îngrădit p. acelașĭ scop): apa a cuprins tot grindu pînă la zatonu de lîngă sălciĭ (CL. 1916, 616). Nț. (zăton). Anafor. – La Dun. de jos și zătún, pl. e și urĭ. V. japșă.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII (RBDD) (statut acordat de Comitetul UNESCO „Omul și Biosfera”, incluzând și delta secundară a Chiliei de pe terit. Ucrainei); este în același timp Zonă umedă de importanță internațională desemnată de secretariatul convenției Ramsar și Sit al patrimoniului natural universal, recunoscut de UNESCO. Cuprinde în întregime Delta Dunării, complexul lacustru Razim -Sinoie, inclusiv grindul Chituc cu apele litorale aferente (până la izobata de 20 m) și lunca Dunării începând de la Cotu Pisicii. Partea românească are administrație proprie. Intră în jud. Tulcea (cea mai mare parte) și Constanța (grindurile Lupilor, Chituc, Saiele, lacurile Sinoie, Istria și Nuntași). Vegetația are un caracter predominat higrofil (stufărișuri, zăvoaie de salcie și plop), dar pe grinduri se află și vegetație psamofilă și de sărătură, iar pe grindurile Letea și Caraorman păduri de stejar în amestec cu frasin cu frunza îngustă (Fraxinus angustifolia) și frasin pufos (F. pallissae), ulm, plop, cu abundente plante agățătoare (carpen de pădure, viță sălbatică, Periploca graeca). Se remarcă și plantele acvatice Trapa natans, Aldrovanda vesiculosa, Utricularia vulgaris, Stratiotes aloides, plante higrofile ca Dryopteris thelipteris Acorus calamus, Calla palustris. Faună bogată și diversă, incluzând numeroase păsări oaspeți de vară, de iarnă și de pasaj (pe teritoriul Deltei de intersectează mai multe rute de migrație), dintre care cea mai mare colonie de pelicani din Europa. Se întâlnesc aici pelicanul comun și pelicanul creț, ambele specii fiind ocrotite, gâsca polară cu gâtul roșu Branta ruficollis, care iernează numai în Delta Dunării și pe litoralul sudic al M. Caspice (venind din tundra din Siberia centrală), lebede, cormorani (peste 60% din populația mondială de cormoran mic), egrete (70% din populația europeană de egretă mare), țigănuș, lopătar, erete de stuf etc. Mamifere: vidra, nurca, pisica sălbatică, mistrețul, vulpea și două specii pătrunse de curând în fauna țării, câinele enot și bizamul. Dintre pești deosebit de valoroși sunt sturionii – morunul, cega, nisetrul, păstruga. Cuprinde și numeroase zone de conservare specială (rezervații științifice): sărăturile Murighiol, cu colonii de sternide, piciorong, cioc-întors, rezervația Roșca – Buhaiova cu colonii de pelican comun, Pădurea Letea (Hasmacu Mare), grindul și lacul Răducu, cu vegetația psamofilă, lacul Nebunu cu ihtiofaună specifică, complexul Vătafu – Lunguleț, loc de cuibărit pentru stârcul pitic și cormoranul mic, în colonii mixte de ardeie, pădurea Caraorman, cu exemplare monumentale de stejari, vultur codalb, corb, arinișul Erenciuc, singurul loc din deltă unde se dezvoltă abundent aninul negru, loc de cuibărit pentru vulturul codalb, insula Popina, loc important de popas pentru păsările migratoare și de cuibărit pentru călifarul alb, complexul Sacalin – Zătoane, loc de cuibărit pentru lebăda mută, cea mai mare colonie de chire de mare, păsări limicole, călifar (ins. Bisericuța), laride, sternide, poc de popas și hrănire pentru oaspeți de iarnă, refugiu diurn pentru Branta ruficolis, capul Doloșman, cu ruinele unei importante cetăți greco-romane, loc important pentru protecția dihorului pătat și a șarpelui Coluber jugularis, lacul Porcoava cu o colonie mixtă de stârci, țigănuși, egrete, cormorani mici, lacul Belciug, favorabil unor pești periclitați (caracuda, linul, văduvița) și, în stufăriile din jur pentru cuibăritul cocorului, lacul Rotundu, tipic pentru biocenoze adaptate la amplitudini mari ale undelor de viitură, grindul Chituc, cu vegetație de nisipuri sărăturate, loc de iernat al păsărilor, grindul Lupilor, punct de popas important în perioada migrației de toamnă, complexul Corbu – Nuntași – Histria, cetatea Histria. În afara acestor arii strict ocrotite, sunt admise activități considerate tradiționale: pescuit, vânătoare (cu respectarea unor restricții), ecoturism, recoltarea de mică amploare a stufului, piscicultură și chiar activități agricole limitate. În trecut Delta Dunării a fost afectată de unele acțiuni de „valorificare” inadecvate – recoltarea excesivă a stufului cu mijloace mecanizate, realizarea de desecări în „incinte îndiguite” pentru extinderea terenurilor cultivate etc. Pericole ce se mențin constant sunt braconajul și supraexploatarea resurselor piscicole.

scruntár n., pl. e (cp. cu scrunțar, grind, crint, scrîntesc, prund, cu got. gruntu-, germ. grund, teren, fond, grunt, și cu litv. krântas, mal rîpos). Vechĭ. Loc nisipos, banc de nisip. Azĭ. Mold. ș. a. Insulă, ostrov, grind, prund: gîrle printre scruntare (Sadov. VR. 1922, 11, 164), năboirea apelor care cuprinseră tot scruntaru (Sov. 194), jălindu-șĭ bărbatu, rămas în scruntaru moriĭ (199). – Vechĭ și scruntărire. V. banc.

dâmb n. deal mai mic și rotund de formă conică, purtând diferite numiri după mărimea și conformațiunea lui: culme, grind, gruiu, măgură, movilă, muncel, runc, etc. [Ung. DOMB].

grind n. Mold. Tr. deal puțin ridicat: grinduri de nisip; în pădurea grindului POP. [Origină necunoscută].

GRIND, grinduri, s. n. Mică ridicătură de teren de formă alungită, rezultată din depunerile aluvionare ale unei ape curgătoare sau ale mării. – Din sl. grendŭ.

ROȘU 1. Dealul ~, masiv deluros în Subcarpații Vrancei, delimitat de râurile Râmnic (S) și Motnău (N și E), alcătuit din fliș grezos cu intercalații șistoase, fliș bituminos cu gresie de Kliwa și din conglomerate. Alt. max.: 944 m. Acoperit cu păduri de fag. 2. Vârf în masivul Iezer, reprezentând alt. max. a acestuia (2.473 m). 3. Lac în E Deltei Dunării, între brațele Sulina și Sfântu Gheorghe, la N de grindul Sărăturile; 14,5 km²; lungimea: 7,5 km; lățimea max.: 4,5 km. Fundul lacului se află la 2 m sub nivelul Mării Negre. Comunică cu lacul Puiu prin canalul Potcoava, cu brațul Sfântu Gheorghe prin canalele Ivancea și Tătaru, cu brațul Sulina prin canalul Tătaru, iar cu Marea Neagră prin mai multe canale mici. Importanță piscicolă. V. și Lacul Roșu.

FALNIC, -Ă, falnici, -e, adj. 1. Măreț, impunător, mîndru. Din umbra falnicelor bolți Ea pasul și-l îndreaptă Lîngă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. EMINESCU, O. I 167. Azi e soarele mai falnic! lumea azi e mai voioasă! ALECSANDRI, P. A. 72. ◊ (Adverbial) Ceahlăul, ridicîndu-și falnic fruntea peste grinduri, ne privește încă din negurile depărtării. VLAHUȚĂ, O. AL. I 173. Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată Acea grindin-oțelită înspre Dunăre o mînă, Iar în urma lor se-ntinde falnic armia romînă. EMINESCU, O. I 148. 2. (Despre persoane) Trufaș, semeț, mîndru. Pe poarta deschisă intră vodă, între boieri, falnic. SADOVEANU, O. VII 108. Peste cîteva clipe, răcorit, se înfipse falnic în pragul cancelariei. REBREANU, R. I 115. Am mîncat pîne, legume, Ș-am umblat falnică-n lume. HODOȘ, P. P. 140.

GRIND, grinduri, s. n. Fîșie de teren mai ridicată, în delta unui rîu sau în regiunea lui inundabilă, de-a lungul malurilor, pe care apele n-o acoperă decît în caz de inundații mari. Un grind se ivește în albia rîului. BOGZA, C. O. 195. Au găsit pe un grind al ostrovului maldăre de fîn, proaspăt cosit. CAMIL PETRESCU, O. II 173. Pe malul de dincolo sălciile înverziseră și pe grinduri mija colțul ierbei. SANDU-ALDEA, U. P. 220. ♦ Deal. Se întindea la poalele grindului o baltă. SADOVEANU, P. M. 11. Ceahlăul, ridicîndu-și falnic fruntea peste grinduri, ne privește încă din negurile depărtării. VLAHUȚĂ, O. A. 420.

HÎRTOP, hîrtoape, s. n. 1. Adîncitură, groapă în drum. Roți de car, care nu se sfarmă în cele mai blestemate hîrtoape. CAMILAR, N. II 5. Nu mai vedea de e piatră sau hîrtop pe unde călca. BUJOR, S. 25. Luă calul de căpăstru și se lăsă la vale, prin hîrtoapele străzii. DUNĂREANU, CH. 7. 2. Scobitură adîncă, prelungită, de forma unei rîpe prăpăstioase, produsă de apă. Grindul cu semănăturile e al meu... Și-i drept să fac cu dînsul ce gîndesc. Să-l ar, să-l semăn, să-i umplu hîrtoapele. DAVIDOGLU, O. 70. Altă movilă este spre S, în marginea unei păduri și pe muchea unui hîrtop. ODOBESCU, S. II 174. – Pl. și: hîrtopuri (SADOVEANU, O. II 106). – Variantă: (popular) vîrtop (TEODORESCU, P. P. 516) s. n.

MIJI, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. A apărea, a începe să se vadă, a se ivi, a licări. Pe fețele tuturor vedeai mijind o duioșie înseninată de nădejde. BUJOR, S. 104. Dimprejurul alb al brațului ei, mijeau cu scînteieri palide-roșii, boabele mari ale unei brățări de mărgean. HOGAȘ, M. N. 20. ◊ Fig. Întreg spectacolul părea de înmormîntare, trist, dar în el mijea un început de răscoală. SAHIA, N. 92. În mintea mea aburită mijea frica. M. I. CARAGIALE, C. 8. ◊ Expr. A miji de ziuă = a se face ziuă, a se crăpa de ziuă. Mijea de ziuă, cu lumină sfioasă și întîrziată de norișori. POPA, V. 126. Se trezi pe cînd mijea de ziuă. EMINESCU, N. 20. ◊ (Refl. impers.) Se tot urcă voinicește, Doară culmea va sui-o Pe cînd s-o miji de ziuă. EMINESCU, L. P. 122. Se porni... cînd abia se miji de ziuă și ajunse deodată cu zorile. ODOBESCU, S. III 186. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. «a») A prinde să. Kira, mijind a rîs, răspunde... DELAVRANCEA, S. 167. Frunză verde de săcară, Cînd mijește-a primăvară Și cînd vin berzele-n țară. ȘEZ. VII 44. 2. (Despre iarbă, frunze, muguri etc.) A răsări, a ieși, a încolți. Pe grinduri mijea colțul ierbii. SANDU-ALDEA, U. P. 220. Verdeața a prins să mijească pretutindeni și negrul crengilor să lege frunză. ANGHEL-IOSIF, C. L. 123. ◊ (Despre mustăți) Era între 19 și 20 de ani; mustața îi mijea. BUJOR, S. 22. Mustăcioara îi mijește. TEODORESCU, P. P. 306. 3. (Rar) A face ochii mici, a strînge pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se deprinde cu lumina ori cu întunericul. Adormind strănută îndată și miji din ochi; deși nu era încă destulă lumină, văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. CARAGIALE, O. III 67. ◊ Tranz. Cu cît mijesc ochii mai tare, cu atît bătrîna mea prietină apare mai limpede între cei patru salcîmi venerabili. CARAGIALE, O. II 98. ♦ (Despre ochi) A se face mici, a se închide, a se împăienjeni (de somn sau de oboseală); a clipoci. Ochii îi mijeau obosiți și tulburi, sufla greu. VLAHUȚĂ, O. A. 105. 4. (La unele jocuri de copii) A sta cu ochii închiși sau legați în timp ce ceilalți se ascund, ascund un obiect etc. Cine mijește? – Variantă: (rar) amiji (SBIERA, P. 100) vb. IV.

NISIP, nisipuri, s. n. 1. Sediment provenit din sfărîmarea blocurilor de granit, gresie, gnais și care se prezintă sub forma unei acumulări de granule mici, depuse mai ales în straturi, dune, pe terasele apelor, în grinduri etc. Apuci întăi pe un drum de nisip, urmînd litoralul. SADOVEANU, O. L. 12. Un cuptor e roșiul soare, Și cărbune sub picioare E nisipul. COȘBUC, P. I 222. Luna răsărise dintre munți și se oglindea într-un lac mare și limpede ca seninul ceriului. În fundul lui, se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur. EMINESCU, N. 6. Valuri albe [de zăpadă] trec în zare, se așază-n lung troian Ca nisipurile dese din pustiul african. ALECSANDRI, P. III 13. ◊ Expr. Ca nisipul (mării) = în număr foarte mare. Mulți ca frunzele de brad, Ca nisipul de pe vad. ALECSANDRI, P. P. 214. (În forma năsip) Oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca năsipul mării. RUSSO, O. 25. A clădi pe nisip = a întreprinde o acțiune fără a avea o bază care să o susțină, fără sorți de izbîndă. ♦ Material mineral, natural sau artificial alcătuit din granule de dimensiuni mici, folosit la prepararea mortarului și a betonului, ca materie primă la fabricarea sticlei, a obiectelor de ceramică etc. 2. (Uneori determinat prin «la rinichi») Depunere de granule fine compuse din oxalați, urați etc., care se formează într-un rinichi bolnav. V. litiază. – Variantă: (regional) năsip (SADOVEANU, Z. C. 128, CREANGĂ, O. A. 65, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 107) s. n.

OSTROV, ostroave, s. n. 1. Insulă (situată mai ales în mijlocul unui rîu sau al unui lac). Lupii plîng, venind din ostroave depărtate și se tînguie că li s-au împuținat furtișagurile. SADOVEANU, A. L. 131. Și parcă zugrăvit anume, își culcă umbra pînă-n mal Ostrovul, izolat de lume, Ca un castel medieval. TOPÎRCEANU, S. A. 72. Harap-Alb... se lasă încet-încet într-un ostrov mîndru din mijlocul unei mări. CREANGĂ, P. 213. ◊ Fig. În fundul prăpăstiilor se mai țineau ostroave de omăt. SADOVEANU, B. 230. Pe pajiștea udă, soarele scăpătat printre copaci așternea ostroave aurite de lumină. C. PETRESCU, S. 181. 2. Îngrămădire de pămînt, nisip sau nămol, acoperită cu stufăriș și ridicată pînă la suprafața unei ape. V. prag, grind. Păsările speriate își luau zborul din frunzișurile bogate, căutîndu-și adăpost în ostroave sau în stufărișurile bălților. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 11/13. – Accentuat și: ostrov.

TĂPȘAN, tăpșane, s. n. 1. Loc neted sau ușor înclinat, pe versantul unui munte sau al unui deal. Casele albe ale satelor, răvărsate pe tăpșane, strălucesc printre livezile de pruni. VLAHUȚĂ, O. A. 410. Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind; Ele trec cu harnici unde și suspină-n flori molatic, Cînd coboară-n ropot dulce din tăpșanul prăvălatic. EMINESCU, O. I 85. De pe acest tăpșan culminant, de unde munții Săcuieni cotesc spre țara Vrancei, tot Bărăganul... se arăta. ODOBESCU, S. III 194. ♦ Coastă a unui deal sau a unui munte; pantă, povîrniș. Malul era ros și scobit și avea în față puțintel tăpșan ocolit de colțuri de stîncă. SADOVEANU, B. 227. 2. Loc viran mai ridicat, aflat de obicei în mijlocul unui sat (unde se face hora, unde se adună oamenii la sfat în sărbători, unde se joacă copiii etc.) sau în mijlocul unei curți; maidan. Compania se aduna pe tăpșan în jurul bucătăriei. CAMILAR, N. I 39. O sanie ca toate săniile cu care ies copiii pe ulițe și pe tăpșane la joacă. STANCU, U.R.S.S. 139. A înșfăcat în brațe pe Stanca Radii și, nici una nici alta, s-o arunce de sus de pe tăpșan, unde se făcea hora. CARAGIALE, O. I 309. 3. Loc mai ridicat, neted, șes, întins. Vadurile se aliniau pe tăpșanul grindului. SADOVEANU, P. M. 241. – Pl. și: tăpșanuri (SADOVEANU, B. 151, C. PETRESCU, S. 179).

ȚANC³, țancuri, s. n. Vîrf ascuțit și înalt de stîncă. Soarele bătea de cătră amiază, de pe țancul Măgurei. SADOVEANU, B. 20. Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare și pornește spre țancurile de stîncă din zare. GÎRLEANU, L. 25. Un grind înalt, țuguiat, stă drept înaintea noastră, din spatele lui se ridică două țancuri golașe, vinete, ascuțite. VLAHUȚĂ, O. AL. I 170.

UMFLA, umflu, vb. I. 1. Tranz. A mări volumul unui obiect cu pereții elastici sau plianți, umplînd spațiul cu aer sau cu alt fluid. V-ați proptit pe picioare, ați umflat obrajii ca niște foale de potcovar și ați dat iarăși drum cîntecului. PAS, Z. I 75. Libertatea pentru demagogi este un soi de balon: îi ridică după cum îl umflă. Dar balonul lor e captiv. DELAVRANCEA, T. 112. ◊ Refl. (Prin analogie, despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Spinări proletare se încovoaie, în timp ce burțile cîtorva se umflă. SAHIA, N. 31. Strînse zmeul pe Greuceanu... dar acesta... se umflă și se încordă în vine. ISPIRESCU, L. 223. (Glumeț) Au stat în priveală dinaintea palatului și s-au mirat, cît se umflaseră de atîta mirare. SADOVEANU, D. P. 143. ◊ Expr. A-și umfla nările sau (refl.) a se umfla în nări v. nară. A-l umfla pe cineva rîsul (sau plînsul) sau (refl.) a se umfla de rîs (sau de plîns) = a nu-și putea stăpîni rîsul (sau plînsul), a izbucni în rîs (sau în plîns). Cînd știați că v-aude bunica, îi spuneați Cioroiului unchiule și vă umfla rîsul și-l umfla și pe el. PAS, Z. I 99. Călugării cari auziră se umflară de rîs. STĂNOIU, C. I. 148. Pe Catrina o umflă rîsul. Îi venise în minte vreo ghidușie. VLAHUȚĂ, O. A. 349. (Refl.) A se umfla de somn (sau de dormit) = a se sătura de somn, a dormi foarte mult. ♦ A întinde, a desface (ca pe niște foale); a înfoia. Din cînd în cînd vîntul îi umfla rochia și parcă voia s-o smulgă de la brațul lui. VLAHUȚĂ, O. AL. II 86. ◊ Refl. Corabia tresare pe-al undei sîn amar Și pînzele se umflă s-o-mpingă cu putere. MACEDONSKI, O. I 109. ♦ Refl. (Despre păr sau despre pene) A se răsfira, a se zburli, a se înfoia. Simți că i se umflă părul. STĂNOIU, C. I. 158. ◊ Expr. A se umfla în pene = (despre păsări) a-și resfira penele; (fig., despre oameni) a se îngîmfa, a se fuduli, a se mîndri. Umflîndu-te în pene Și ridicînd spre tîmple părechea-ți de sprîncene Privești la omenire cu ochi fără scîntei Ca la un cîrd nemernic de proști și de pigmei. ALECSANDRI, P. III 629. A se umfla ca curcanul = a se fuduli. Fii mîndru, te înalță, te umflă ca curcanul. BOLINTINEANU, O. 146. ♦ Refl. (Despre fluide) A se dilata, a-și mări volumul. Să umflă aerul acel închis în pămînt atîta de tare, încît cercînd... să se răsufle, cu sîlnicie cutremură pămîntul. DRĂGHICI, R. 113. ♦ Fig. (Cu complementul «glas») A mări, a face să capete amploare. Cristea își umflă glasul. SADOVEANU, M. C. 139. 2. Refl. (Despre ape) A-și mări nivelul, a crește (în urma ploilor sau a topirii zăpezilor). Curg șuvoaiele. Se umflă gîrla. STANCU, D. 110. Pentru ce salți Dunăre bătrănă?... apele tale se umflă, sar în sus, vîjîie îngrozite. RUSSO, O. 33. Ce te făcuși Dunăre Și te umflași tulbure? ALECSANDRI, P. P. 255. ◊ (Metaforic) Vîntul se umflă. Frunzele cad. DELAVRANCEA, A. 3. ♦ (Despre lichide) A se urca, în timpul fierberii, spre marginea de sus a vasului. N-a prins de veste că s-a umflat cafeaua și că a dat în foc. C. PETRESCU, A. 453. ♦ Fig. (Despre sunete) A crește, a se ridica. Din balta de la poalele grindului... se umflă cătră slava luminii corul înfricoșat al broaștelor. SADOVEANU, P. M. 294. 3. Refl. (Despre țesuturi organice) A se inflama (din cauza unei boli, a unei lovituri etc.). Din palma aceea... i s-a umflat obrazul. GALACTION, O. I 87. Îi scoate limba... i-o străpunge cu acul... așa că limba îndată se umflă. CREANGĂ, P. 13. ♦ A se congestiona. Simți că i se umflă tîmplele. DUMITRIU, N. 248. 4. Tranz. (Familiar; uneori determinat prin «în cîrcă», «pe sus») A înșfăca, a înhăța. Dau năvală la bucătărie, mă învîrt, mă sucesc, mă las în genunchi, mă întind pe sub pat... Umflu peria, scuip, dau pe botine. SADOVEANU, M. 195. Iute mă sui în pod, umflu pupăza de unde era, sai cu dînsa pe sub streșina casei și mă duc de-a dreptul în tîrgul vitelor s-o vînd. CREANGĂ, A. 56. Pe dînsul, flăcăi!... umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista. ALECSANDRI, T. 384. ◊ Fig. Aiștia doar îs de cei care umflă șîvoiu-n brațe și urcă cu el la deal. HOGAȘ, M. N. 193. ♦ (Neobișnuit) A înfuleca. (Atestat în forma îmfla) Preotul iarăși s-a mirat de ce-s oile așa late de foame, dară văzînd că îmflă bine la fîn în staul, i-a trecut grija că sînt bolnave. SBIERA, P. 9. – Variante: (învechit și regional) îmfla, înfla (SBIERA, P. 167, ȚICHINDEAL, F. 199, ȘEZ. I 35) vb. I.

GRINDĂ subst. Grindeș scris și Grendeș: (16 B V 38). Grindu, Iacov (Șchei IV).

GRĂDIȘTE s. (GEOGR.) grind, (reg.) popină. (~ în lunca unui rîu.)

GRIND s. (GEOGR.) grădiște, (reg.) popină. (~ în lunca unui rîu.)

popină s. v. GRĂDIȘTE, GRIND.

chiciu³ sn [At: ANTIPA, P. 192, 84 / A: nct / E: nct] 1 Grind care abia a devenit aparent și pe care începe să răsară o vegetație de sălcii și arini. 2 Vârful ascuțit al unui ostrov.

cocoașă sf [At: (a. 1750) GCR I, 350 / V: cuca~, ~coș, ~ă / P: ~coa~ / S: cocoașe / Pl: ~șe / E: ns cf gogoașă] 1 Deformație patologică a trunchiului unui om, care constă într-o curbură (posterioară, anterioară sau laterală) a coloanei vertebrale, a coastelor sau a sternului Si: (pop) gheb. 2 Protuberanță naturală pe spinarea unor animale, formată din rezerve de grăsime. 3 (Pex) Spate. 4 (Îe) A suna cuiva ~șa A bate pe cineva. 5 (Înv) Gogoașă. 6 (Pan) Parte ridicată la vița de vie. 7 Pietriș care formează mici insule într-o apă curgătoare Si: grind. 8 Stâncă peste care curge apa. 9 Zăvor sau pană de lemn cu care se înțepenește capătul grindeiului de la plug, pentru a-l fixa în dăltuitură.

grind sn [At: (a. 1579) CUV. D. BĂTR. I, 253 / Pl: ~uri / E: vsl грєндоу] 1 Mică ridicătură de teren de formă alungită din mijlocul apelor curgătoare sau ale mării, care rezultă din depuneri aluvionare. 2 (Reg) Loc mai ridicat. 3 (Reg) Deal mic.

grindiș² sn [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~uri / E: grind + -iș] (Reg) 1 Podiș. 2 Tăpșan.

popânzac³ s [At: I. CR. VI, 153 / Pl: nct / E: nct] (Mol) Insulă sau grind pe o apă curgătoare.

grind s. n., pl. grinduri

UNGHIE¹, †UNGHE sf. 1 🫀 Lamă cornoasă împlîntată la capătul fie-cărui deget la om (🖼 5170) și la un mare număr de mamifere: unghiile mîinilor; a-și tăia unghiile; a lăsa să-i crească unghiile; a-și mînca unghiile; i-a căzut unghia; a se scărpina cu unghiile; copilului mic să nu-i tai unghiile, căci iese hoț (GOR.); unghiile nu se taie decît Joia și Sîmbăta, altfel pe ceea lume le cauți prin gunoaie mari cît munții (GOR.); – (P) a fi (prieteni) ~ și carne 👉 CARNE1; nici cît negru subt ~, nimic, cîtuși de puțin, de loc: nu s’au schimbat nici cît negru subt unghie (ISP.); el își făcuse numai osteneală mai multă... fără ca să fi stricat băiatului cîtu-i negru subt unghie (SB.); a lua pe cineva în unghii, a-l rupe în bucăți, a-l face fărîme: așa s’au pornit Turcii asupra Moscalilor să-i ia în unghii (NEC.); amîndouă se repeziră la bietul tînăr ca să-l ia în unghii, și mai multe nu (ISP.); a-și mînca de subt unghii, a fi foarte sgîrcit: n’a fost învățată la casa părintească să-și mănînce de sub unghe (CAR.) ¶ 2 Pr. ext. Ghiară: vulturul... văzînd puișorii vulpii cam grași... luîndu-i în unghii, i-a dus în cuibul său (ȚICH.); nu ascunde mîța, că i se văd unghiile (ZNN.) ¶ 3 Pr. anal. Copita solipedelor, rumegătoarelor ¶ 4 🌿 UNGHIA-CAPREI = BURETE-GALBEN¹ ¶ 5 🌿 UNGHIA-GĂII, plantă din fam. leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchine și ale cărei fructe sînt niște păstăi lineare; după ce o plămădește în vin, poporul o bea ca leac pentru vătămătură (Astragalus glycyphyllos) (🖼 5171): ieși pe grind și se tolăni într’o tufă de unghia-găii (S.-ALD.) ¶ 6 🌿 UNGHIA-GĂINII = CORONIȘTE ¶ 7 🌿 UNGHIA-PĂSĂRII, varietate de micșunele, cu flori de un albastru-închis, cu petala inferioară prelungită ca un pinten și cu o pată galbenă; crește prin regiunile muntoase; numită și „micșunele-de-munte”, „panseluțe-de-munte” sau „trei- frați (-pătați)” (Viola declinata) [lat. ŭngŭla].