GENITAL, -Ă, genitali, -e, adj. (Biol.) Care servește la reproducerea organismului animal, la procreare. – Din fr. génital, lat. genitalis.

GINECOLOGIE s. f. Ramură a științelor medicale care se ocupă cu funcțiile și cu bolile aparatului (3) genital feminin. – Din fr. gynécologie.

UTER, utere, s. n. Organ cavitar musculos care face parte din aparatul genital feminin, în care se dezvoltă embrionul și fătul la animalele superioare; mitră. – Din lat. uterus, fr. utérus.

TESTICUL, testicule, s. n. Glandă genitală masculină, pereche, care produce spermatozoizii și hormonii masculini. – Din fr. testicule, lat. testiculus.

PROSTATĂ, prostate, s. f. 1. Organ musculos și glandular care înconjură porțiunea inițială a uretrei și care aparține aparatului genital masculin. 2. (Impr.) Prostatită. – Din fr. prostate.

FĂTĂTOARE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organul genital al unor animale-femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare.

RUȘINE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

LOMBALGIE, lombalgii, s. f. Durere localizată în regiunea lombară, datorită unei afecțiuni a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale. V. lumbago. [Var.: lumbalgie s. f.] – Din fr. lombalgie.

GLANDĂ s. 1. (ANAT.) glandă corticosuprarenală = cortex suprarenal; glandă cu secreție internă v. glandă endocrină; glandă endocrină = glandă cu secreție internă; glandă genitală = gonadă; glandă pancreatică v. pancreas; glandă pineală v. epifiză; glandă pituitară v. hipofiză; glandă prostatică v. prostată; glandă sebacee = (pop.) glandă grăsoasă; glandă suprarenală = capsulă suprarenală. 2. glande nectarifere v. nectarii.

GONADĂ s. v. glandă genitală.

ORGAN s. 1. organism. (~ constituit de stat.) 2. v. autoritate. 3. v. publicație. 4. (ANAT.) organ genital = sex; organ rudimentar = rudiment.

SEX s. 1. (înv.) neam. (Copil de ~ masculin.) 2. v. organ genital.

congenital adj. → genital

genital adj. m., pl. genitali; f. sg. genitală, pl. genitale

urogenital adj. m. genital

BLENORAGIE f. Boală venerică contagioasă, caracterizată prin inflamarea organelor genitale, însoțită de scurgeri purulente; gonoree. [Art. blenoragia; G.-D. blenoragiei; Sil. -gi-e] /<fr. blennorragie

CLIMACTERIU n. Perioadă care marchează încetarea secreției interne a glandelor genitale la femei sau bărbați, caracterizată și printr-un ansamblu de modificări fiziologice și psihice. [Sil. -te-riu] /<germ. Klimakterium

CLOACĂ ~ce f. 1) Galerie subterană unde se varsă murdăriile dintr-un oraș. 2) Masă de apă murdară și fetidă. 3) fig. Mediu social vicios; mocirlă. 4) fig. Loc cu reputație proastă. 5) (la amfibii, reptile, păsări etc.) Orificiu comun al canalelor urinare și genitale. [G.-D. cloacei; Sil. cloa-că] /<fr. cloaque, lat. cloaca

ERECȚIE ~i f. Schimbare a volumului unor țesuturi sau organe (în special genitale) sub influența afluxului de sânge. [G.-D. erecției] /<fr. érection, lat. erectio, ~onis

FĂTĂTOARE² ~ori f. pop. 1) Loc special amenajat unde fată animalele. 2) Organ genital al unor animale-femele. /a făta + suf. ~ătoare

GENITAL ~ă (~i, ~e) Care ține de reproducere (a animalelor și a oamenilor); propriu reproducerii (animalelor și oamenilor); sexual. Organe ~e. ◊ Aparat ~ ansamblu de organe care îndeplinesc funcția de reproducere (la animale și la om). /<fr. génital, lat. genitalis

GINECOLOGIE f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul fiziologiei și patologiei aparatului genital feminin. /<fr. gynécologie

GONOREE f. med. Boală venerică infecțioasă, provocată de gonococi, care se manifestă prin inflamarea mucoaselor organelor genitale și prin scurgeri purulente; blenoragie. /<fr. gonorrhée

HERPES ~uri n. Stare patologică constând în apariția pe piele a unor grupuri de bășicuțe pline cu lichid mai ales în jurul gurii, al nasului și al organelor genitale. /<fr. herpes, lat. herpes, ~etis

MATRICE¹ f. înv. Cavitate internă a aparatului genital feminin în care se dezvoltă embrionul; mitră; uter. /<lat. matrix, ~cis, fr. matrice

MEMBRU¹ ~e n. 1) Parte articulată a corpului uman și al unor animale, care servește la deplasare sau la simțire. * ~ superior mână. ~ inferior picior. 2) Organ genital masculin; penis. /<lat. membrum, fr. membre

MITRĂ² ~e f. (la om și la animalele vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin în care se dezvoltă embrionul; matrice; uter. /<ngr. mítra

PÂNTECE ~ n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului dintre torace și bazin în care se află stomacul, intestinele și alte organe; burtă; abdomen. ◊ A fi cu ~le la gură a fi într-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ în formă de pungă, în care are loc digestia alimentelor; stomac. ◊ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flămând; rupt de foame. 3) pop. (la om și la animale vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin, în care se dezvoltă embrionul; uter; mitră. ◊ Încă din ~le mamei încă înainte de a se naște. A lua (sau a avea, a purta) în ~ a fi însărcinată. 4) fig. Parte proeminentă a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. Parte interioară a proeminenței unui obiect. /<lat. pantex, ~icis

PENIS ~uri n. Organ genital masculin; membru. /<fr. pénis, lat. penis

PERINEU ~e n. Parte a organismului situată între organele genitale externe și anus. /<fr. périnée

PROSTATĂ ~e f. Glandă a organelor genitale masculine, situată înaintea vezicii urinare. /<fr. prostate

TESTICUL ~e n. 1) Glandă genitală masculină pereche, care produce spermatozoizi și hormoni masculini. 2) Organ format din această glandă și din învelișul acesteia. /<fr. testicule, lat. testiculus

UROGENITAL ~ă (~i, ~e) Care este caracteristic pentru aparatul urinar și cel genital; genito-urinar. Organe ~e. /<fr. urogénital

UTER ~e n. (la femele vivipare) Cavitate internă a aparatului genital în care se dezvoltă embrionul; mitră; matrice. /<lat. uterus, fr. utérus

VENERIC ~că (~ci, ~ce) (despre boli) Care afectează organele genitale; răspândit prin contact sexual. /<germ. venerisch

VULVĂ ~e f. Partea externă a organului genital feminin. /<fr. vulve, lat. vulva

ZGĂU zgăuri n. înv. 1) (la femei și la femele vivipare) Cavitatea internă a aparatului genital în care se dezvoltă embrionul; uter; mitră; matrice. 2) Scobitură într-un organ al corpului omenesc. /Orig. nec.

AGENITALISM s.n. (Biol.) Absență a organelor genitale, a secreției interne a acestora. [< fr. agénitalisme].

BLENORAGIE s.f. Inflamație a mucoasei organelor genitale, datorită unui gonococ; blenoree, gonoree. [Gen. -iei. / < fr. blennorragie].

CLIMACTERIU s.n. Fază în viața femeii sau a bărbatului cînd încetează funcția secreției interne a glandelor genitale. [Pron. -riu, var. climacterium s.n. / < lat. climacterium, cf. gr. klimakter – vîrstă critică].

DIDELFIE s.f. (Med.) Malformație congenitală a aparatului genital feminin, constînd din existența a două vaginuri, două coluri și două utere. [Gen. -iei. / < fr. didelphie].

DURINĂ s.f. Maladie gravă și contagioasă la cai, care se manifestă prin leziuni ale organelor genitale, apoi prin leziuni ganglionare și nervoase. [< fr. dourine].

GENITO- Element prim de compunere savantă cu sensul „genital”. [Var. genit-. / < fr. génito-, cf. lat. genitalis].

GENITOREE s.f. Scurgere albicioasă din organele genitale la femei. [Pron. -re-e, pl. invar. / < fr. génitorrhée].

GINECOPATIE s.f. Boală a organelor genitale femeiești. [Gen. -iei. / < fr. gynécopathie].

GONADĂ s.f. (Biol.) Glandă genitală care produce celulele reproducătoare. [< fr. gonade, cf. gr. gone – sămînță].

MONORHIDIE s.f. Conformație genitală cu un singur testicul. [Gen. -iei. / < fr. monorchidie, cf. gr. monos – unic, orchis – testicul].

VULVĂ s.f. (Anat.) Partea externă a organului genital feminin. [< fr. vulve, lat. vulva].

ANDROPAUZĂ s.f. (Biol.) Diminuare a activității genitale la bărbat, începînd de la o anumită vîrstă; climacteriu masculin. [< fr. andropause].

CLOACĂ s.f. 1. Canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. Masă de apă murdară și fetidă. ♦ (Fig.) Loc rău famat, mediu imoral. 3. Orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. [Pron. cloa-că. / < fr. cloaque].

afacere (afaceri), s. f. – 1. Tranzacție financiară, comercială sau industrială. – 2. Treabă, îndeletnicire, ocupație. – 3. (Arg.) Organ genital. Format de la facere, după paralelismul fr. faire, affaire. Substituie o formație strict identică, bazată pe a- și inf. scurt; cf. ce-are aface? au de aface cu un derbedeu inteligent (Galaction); cf. v. sp. afazer „a avea de-a face”. – Der. afacerist, s. m. (om de afaceri fără scrupule, escroc); aferat, adj. (care este foarte ocupat); galicism, din fr. affairé.

ELEFANTIAZIS s.n. (Med.) Boală caracterizată prin îngroșarea exagerată a pielii, generalizată la membrele inferioare și la organele genitale externe, care sunt deformate printr-un edem enorm. [Pron. -ti-a-. / < fr. éléphantiasis, cf. lat. elephantiasis – lepră].

EXHIBIȚIONISM s.n. 1. Mania de a face exhibiții. 2. Impulsie morbidă de a-și expune în public organele genitale. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. exhibitionnisme].

GENITAL, -Ă adj. Care servește la procreare; referitor la funcția de reproducere. [< fr. génital, cf. lat. genitalis].

GENITO-URINAR, -Ă adj. Care este în legătură cu organele genitale și urinare; urogenital. [< fr. génito-urinaire].

GINECOLOGIE s.f. Disciplină medicală care studiază bolile organelor genitale ale femeii. [Gen. -iei. / < fr. gynécologie, cf. gr. gyne – femeie, logos – studiu].

HERPES s.n. Boală de piele manifestată prin apariția unor grupuri de bășicuțe cu lichid, localizate mai ales în jurul gurii, al nasului și al organelor genitale. [Pl. -suri. / < fr., gr. herpés].

LEUCOREE s.f. Boală manifestată printr-o scurgere albă purulentă, produsă de aparatul genital femeiesc. [Pron. -re-e. / < fr. leucorrhée, cf. gr. leukos – alb, rhein – a curge].

PENIS s.n. Organul genital al bărbatului; falus. [< fr. pénis, lat. penis].

PERINEU s.n. (Anat.) Regiunea dintre anus și organele genitale femeiești. [Pron. -neu. / < fr. périnée, cf. lat. perineum, gr. perineos].

PROSTATĂ s.f. Glandă situată la intersecția aparatului genital cu cel urinar la bărbați. [< fr. prostate, cf. gr. prostates – așezat înainte].

ciolan (ciolane), s. n. – 1. Os; se spune în special despre oasele lungi ale membrelor. – 2. La roata de car, obadă. – 3. (Arg.) Zar. Sl. članŭ „membru” (Cihac, II, 55; DAR), de unde rus. člen „membru”, care de asemenea a circulat în rom., în prima parte a sec. XIX, cilen, s. m. (membru al unui tribunal). – Der. ciodolan (var. șodolan), s. n. (os lung); ciolănos, adj. (slăbănog). Aceleiași rădăcini par a-i aparține ciolhă, s. f. (trunchi găunos; organ genital al iepei), și cioloagă, s. f. (mîrțoagă), cuvînt care pare contaminat cu mîrțoagă. Cioloboc, s. n. (labă de porc), explicat de Drăganu, Dacor, II, 900, drept combinație între ciolan, labă, și suf. -oc, este un cuvînt obscur, probabil legat de cioloboacă, s. f. (reziduu, rest), care nu se explică prin intermediul etimonului anterior, și ciolobot, s. m. (plantă, Centaurea spinulosa).

ciomag (ciomege), s. n. – 1. Băț mare și gros, bîtă. – 2. Lovitură dată cu bîta. – 3. Tăvălug de treierat. – 4. La cal, organ genital. – Mr. ciumag(ă), megl. ciămugà. Tc. çomak, çumak (Cihac, II, 566; Șeineanu, II, 131; Meyer 448; Lokotsch 438); cf. alb. tšomage, bg. çomak. – Der. ciomăgaș, s. m. (bătăuș); ciomăgeală, s. f. (bătaie cu ciomagul); ciomăgi, vb. (a bate, a cotonogi); ciomăgitor, adj. (care bate cu ciomagul); ciomăgos, adj. (noduros).

SEX s.n. 1. Diferența fizică și constituțională dintre bărbat și femeie, dintre mascul și femelă; totalitatea caracterelor specifice care despart animalele și plantele în masculi și femele. 2. Fiecare dintre cele două categorii de viețuitoare diferențiate după organele genitale. [Pl. -xe, (înv.) -xuri. / < fr. sexe, cf. lat. sexus].

UTER s.n. Organ genital al femelei la animale superioare, în care se dezvoltă embrionul; mitră. [< lat. uterus, fr. utérus].

făta (fătat, fătat), vb. – A făta. – Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Pușcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR), cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetî, piem. fe (în sicil. și abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar. Der. fătăciune, s. f. (fătat al oilor; înv., dobăndă luată pentru pămînt; țarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 și REW, direct din lat. fetationem); fătăciunat, s. n. (înv., numărătoare a turmelor); fătat, s. n. (acțiunea de a făta); fătătoare, adj. (care fată); fătătoare, s. f. (care fată; organ genital al vacii).

AGENEZIE s. f. 1. absență, nedezvoltare a glandelor genitale. 2. incapacitate de reproducere biologică, sterilitate. 3. dezvoltare embrionară insuficientă. (< fr. agénésie)

AGENOZOM s. m. monstru cu organele genitale și urinare rudimentare. (< fr. agénosome)

APAREUNIE s. f. incapacitate a copulației, datorită unei malformații a organelor genitale feminine. (< fr. apareunie)

BIOPOTENȚOR s. n. aparat care stimulează irigarea sangvină și distribuția hormonală, acționând benefic asupra sistemului nervos și asupra mușchilor organelor genitale. (< biopotenț/ial/ + -or)

BLENORAGIE s. f. inflamație a mucoasei organelor genitale datorită unui gonococ; blenoree, gonoree. (< fr. blennorragie)

CLIMACTERIU s. n. fază în viața femeii (menopauză) sau a bărbatului (andropauză) când încetează funcția glandelor genitale. (< germ. Klimakterium, lat. climacterium)

CLOACĂ s. f. 1. canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. masă de apă murdară și fetidă. ◊ (fig.) loc rău famat, mediu imoral. 3. orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. (< fr. cloaque, lat. cloaca)

CONDILOM s. n. tumoare benignă a tegumentelor și mucoaselor la nivelul anusului sau organelor genitale. (< fr. condylome)

DIDELFIE s. f. malformație congenitală a aparatului genital feminin, cu existența a două vagine și două utere independente. (< fr. didelphie)

DURINĂ s. f. maladie gravă și contagioasă la cai, care se manifestă prin leziuni ale organelor genitale, adenite, paralizii, anemii etc. (< fr. dourine)

ELEFANTIAZIS s. n. boală parazitară caracterizată prin îngroșarea exagerată a pielii, la nivelul membrelor și al aparatului genital, care dau omului un aspect monstruos; edem enorm, pahidermic. (< fr. éléphantiasis)

EUNUCHISM s. n. stare la om în unele cazuri de insuficiență genitală. (< fr. eunuchisme)

GENIT(O)- elem. „organ genital”. (< fr. genit/o/-, cf. lat. genitus, născut)

GENITAL, -Ă adj. care servește la procreare, la reproducere. (< fr. génital, lat. genitalis)

GENITOPLASTIE s. f. operație plastică a organelor genitale. (< genito- + -plastie²)

GENITOREE s. f. scurgere albicioasă din organul genital al femeii. (< fr. génitorrhée)

GENITO-URINAR, -Ă adj. referitor la organele genitale și urinare; urogenital. (< fr. génito-urinaire)

GINECOLOGIE s. f. disciplină medicală care studiază fiziologia și patologia aparatului genital feminin. (< fr. gynécologie)

GINECOPATIE s. f. denumire generică pentru afecțiunile genitale femeiești. (< fr. gynécopathie)

GINOPLASTIE s. f. refacere chirurgicală a organelor genitale femele. (< engl. gynoplasty)

HEMIPAREUNIE s. f. copulație incompletă datorată malformației organelor genitale feminine. (< fr. hémiparéunie)

HERPES s. n. dermatită virotică, manifestată prin apariția unor grupuri de bășicuțe cu lichid, mai ales în jurul gurii, al nasului și al organelor genitale. (< fr. herpès)

HIPERGENITALISM s. n. 1. supradimensionare a organelor genitale externe. 2. secreție exagerată a glandelor genitale; hipergonadism. ◊ hiperactivitate sexuală. (< fr. hypergénitalisme)

HIPOGENITALISM s. n. insuficientă dezvoltare anatomică și funcțională a glandelor genitale; hipogonadism. (< fr. hypogénitalisme)

MONOTREM, -Ă I. adj. care nu are decât un orificiu ca rect, conducte urinare și genitale. II. s. f. pl. ordin de mamifere primitive ovipare, din clasa prototerienelor: ornitorincul. (< fr. monotrème/s/)

PARADOXIE s. f. practicarea activității sexuale fie prea devreme, fie prea târziu; manifestare anormală în timpul activității genitale; paradoxism (2). (< fr. paradoxie)

PERIGENITAL, -Ă adj. situat în jurul organelor genitale. (< fr. périgénital)

PERINEU s. n. regiunea dintre anus și organele genitale. (< fr. périnée, gr. perineos)

PROSTATĂ s. f. glandă la intersecția aparatului genital masculin cu cel urinar. (< fr. prostate)

PROTOTERIENE s. n. pl. subclasă de mamifere primitive ovipare, cu un singur orificiu pentru rect, conducte urinare și genitale: ornitorincul și echidna. (< fr. protothériens)

PUERPERIU s. n. perioadă dintre momentul nașterii și involuția completă a tractusului genital. (< lat. puerperium)

SPERMIDUCT s. n. ansamblul căilor genitale ale bărbatului. (< fr. spermiducte)

VACUUM s. n. 1. (fiz.) vid. 2. ~ -extractor = aparat în obstetrică pentru extragerea fătului pe căile genitale. 3. aparat în care se face concentrarea unei soluții la o presiune inferioară presiunii atmosferice. (< fr., lat. vacuum)

VEZICULĂ s. f. 1. vezică de dimensiuni mici. 2. nume dat unor bășicuțe pline cu lichid care se ivesc pe piele și pe mucoase în diferite boli. ♦ ~e seminale = glande perechi anexe ale aparatului genital bărbătesc, înapoia vezicii. (< fr. vésicule, lat. vesicula)

VULVĂ s. f. organul genital extern al femeii. (< fr. vulve, lat. vulva)

TUȘERISM s. n. neputința de a renunța la dorința acută de a atinge corpul unei femei, în special sânii sau chiar organul genital, fără consimțământul acesteia.

istorie (istorii), s. f. – 1. Știință care studiază dezvoltarea complexă a societății, a unui popor etc. – 2. Poveste, relatare. – 3. Conflict, încurcătură, necaz. – 4. Organ genital. – Mr. isturie. Lat. historia sau gr. ἰρτορία (sec. XVII). Accentul istorie, înv., se aude actualmente numai pentru sensurile 3 și 4. – Der. istorioară, s. f. (anecdotă, povestire distractivă, banc); istornic, adj. (istoric), sec. XVIII, înv.; istoric, adj., din fr. historique; istoricesc, adj. (istoric), sec. XVII, înv.; istoric, s. m. (specialist în istorie), din lat. historicus, sec. XVII; istorisi (var. rară istori), vb. (a povesti, a relata), din gr. ἰρτορῶ, ἰρτορίσω; istoriograf, s. m. (cronicar, istoric), din gr. ἰρτοριόγραφος (sec. XVIII); istoriografie, s. f. (știință auxiliară istoriei care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și operelor istorice); preistorie, s. f., din fr. préhistoire; preistoric, adj.

mădular (mădulare), s. n. – 1. Parte a corpului, organ, la ființe. – 2. (Înv.) Organ genital. – 3. Membru, asociat. – 4. Burghiu, sfredel. – 5. (Banat) Par. – Mr. mădular. Lat. medŭllaris (Pușcariu 1014; Candrea-Dens., 1115; Tiktin; cf. REW 5463), poate prin intermediul unui lat. *medŭllarium (Densusianu, GS, II, 315), chiar dacă această ipoteză nu ar fi necesară. Sensul 3 este calchiat după fr. membre. Sensul de „membru” exista deja în lat. med., cf. Tiktin. – Der. mădulări, vb. (a dezmembra), rar, în Bucov.; înmădulare, s. f. (reuniune, uniune).

naște (nasc, născut), vb. – 1. (Înv.) A făta. – 2. A aduce la lumină, a apărea. – 3. (Refl.) A se ivi, a veni pe lume. – 4. A ieși, a se produce. – Mr. nascu, megl. nasc, istr. nǫscu. Lat. nascĕre (Pușcariu 1155; Candrea-Dens., 1207; REW 5832), cf. it. nascere, prov. naisser, fr. naître, cat. naixer, sp. nacer, port. nascer. – Der. născare, s. f. (naștere); născător, adj. (generator, care dă naștere; s. m., tată); născut, s. n. (înv., naștere; înv., Nașterea Domnului); naștere, s. f. (faptul de a naște; Crăciun; început; organ genital femeiesc); renaște, vb., format după fr. renaître; Renaștere, s. f., după fr. Renaissance. Cf. nat.

pasăre (păsări), s. f. – 1. Vertebrat ovipar cu corpul corpul acoperit cu pene; zburătoare. – 2. Organ genital masculin. – Istr. pǫsăre. Lat. passarem, forma vulgară a lui passerem (Pușcariu 1280; Candrea-Dens., 1350; REW 6268), cf. it. passero, prov. paser, cat. passara, sp. pájaro, port. pássaro. Pentru sensul al doilea, cf. pulă și can. pájaro. – Der. păsăresc, adj. (de pasăre; confuz, încurcat); păsărește, adv. (încurcat, confuz); păsăreț, s. n. (mulțime de păsări); păsărică, s. f. (pasăre mică; organ genital); păsărime, s. f. (mulțime de păsări); păsăroi, s. m. (pasăre mare; Trans., vrăbioi); păsărar, s. m. (vînător, vînzător sau crescător de păsări; uliu, erete).

pizdă (pizde), s. f. – Organul genital femeiesc. – Mr. chizdă. Sl., cf. bg. dialectal, slov., ceh., pol. pizda, sb. pižda, rus. pizdá (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 260; Vasmer, II, 355). – Der. pizdi, vb. (a o încurca, a o păți).

plod (ploduri), s. n. – 1. Embrion, germen. – 2. (Înv.) Rod. – 3. (S. m.) Copil, țîngău. – 4. Organul genital al vacii. – Megl. plod. Sl. plodŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 266; Conev 59), cf. bg., sb., cr., slov. plod. Cu sensul al treilea se folosește și pl. plozi. – Der. plodan, s. m. (Mold., copilaș, băiețel); plodi, vb. (a zămisli, a produce; refl., a se reproduce, a se înmulți), din sl. (sb., cr.) ploditi; plodos (var. plodicios, înv. plodnic), adj. (prolific); plodnicie, s. f. (înmulțire rapidă).

strat (straturi), s. n. – 1. Pat, culcuș. – 2. Pat de paie, resturi de paie. – 3. Înveliș, glazură. – 4. Pătrat, fîșie de pămînt în grădină sau în livadă. – 5. Bază, fundament. – 6. (Înv.) Suport. – 7. (Banat) Organul genital al vacii. Lat. stratum (Tiktin; REW 8292), cf. v. it. strato, prov. estrat, sp., port. estrado. – Der. neol. stratifica, vb.; stratificați(un)e, s. f.

sulă (-le), s. f. – 1. Dorn, priboi. – 2. (Înv.) Lance. – 3. Organ genital masculin. – Mr., megl. sulă, istr. sule. Lat. sūbŭla (Cipariu, Gram., 95; Cihac, I, 265; Pușcariu 1689; REW 8403), cf. logud. sula, it. suggia, friul. suble, gal. solla, ngr. σοῦβλα „vătrai”; în celelalte cazuri ar urma să ne referim la lat. subella (REW 8356). Sensul 3 este un eufemism, în loc de pulă. Der. sulac, s. n. (Arg., penis; organ genital al calului); sulhac (var. suhac, suvac), s. m. (dorn; vargă), în Trans. și Mold., contaminat cu rut. suvac „par” (Candrea; după Philippide, Principii, 149, suvac ar fi ngr. σουβλάϰι „vătrai”); sulac (var. sulă, suloi, sulinar), s. m. (varietate de crap, Cyprinus carpio hungaricus), probabil datorită formei sale lunguiețe (după Candrea în legătură cu rut. sulá „șalău”, sb. sulac „grindel”); sular, s. m. (pește, Aspro streber), cf. celălalt nume al său fusar; sulhar (var. sulhariu), s. m. (Trans., Mold., băț, buștean); sulastru, s. m. (grindel, Lota vulgaris); sulatic (var. suletic), adj. (subțire, lunguieț); sulea, s. m. (nimeni); sulednic, adj. (ascuțit, se zice despre o varietate de crap); suleget (var. suleged, suleagăn), adj. (înv., zvelt, delicat), a cărui der. este puțin clară (der. din lat. *sublicĭdus, de la sublicĭus „de băț” propus de Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 618, Pușcariu 1690, Tiktin este improbabilă, cf. REW 8376), probabil de la suletic, sulednic, prin intermediul unei forme *sulejnic și prin asociație cu deget; suli, vb. (a coase prost, a însăila).

brânză, s. f. sg. (obs. peior.) secreție sedimentată a organelor genitale nespălate.

cântar, cântare s. n. aparatul genital bărbătesc (cu penisul erect plasat între testicule).

ciorchine, ciorchini s. m. (er.) aparatul genital bărbătesc.

cutie de viteze expr. (glum.) organele genitale bărbătești.

a face țurțuri expr. (peior.) a nu fi spălat în zona ano-genitală.

genital, -ă, genitali, -e adj. (glum.) genial.

jos adv. (er.) în zona aparatului genital; în sex; la sex.

APARATUL GENITAL BĂRBĂTESC cântar, ciorchine, măsuri și greutăți.

VULVĂ (< fr.) s. f. Segmentul extern al aparatului genital feminin. Este alcătuit din două perechi de pliuri tisulare cărnoase (labiile), clitoris și deschiderea vaginului.

măsuri și greutăți expr. (er., glum.) aparatul genital bărbătesc.

poziția 69 expr. (er. – obs.) practică sexuală constând în stimularea orală reciprocă și simultană a organelor genitale de către parteneri.

BLENORAGIE, blenoragii, s. f. Boală venerică infecțioasă constînd din inflamarea mucoasei organelor genitale. – Fr. blennorragie (<gr.).

colonel s. m. Organul genital masculin ◊ „Incidentul Lorena Bobbitt nu este o noutate frapantă pentru Thailanda, unde nevestele și fătucile geloase își sancționează de regulă masculii rătăcitori, prin lorenirea podoabelor intime (ziariștii americani numesc deja delicata operațiune cu verbul de tranziție «to bobbitt»!). Practica este atât de obișnuită, încât doctorii thailandezi au devenit experți în suturarea coloneilor tăiați.” R.l. 28 V 94 p. 10; v. și loreni, măciucă

loreni vb. IV (cuv. creat ad-hoc) A tăia organul genital masculin ◊ „De când Lorena Bobbit a decapitat colonelul soțului și a fost absolvită de către juriști, «unda seismică» s-a propagat. Poliția din Ankara a prins, apoi a eliberat o turcoaică exasperată, care și-a «lorenit» amantul (iată cum se poate îmbogăți limba română).” R.l. 11 III 94 p. 7. ◊ „Lorena cea răzbunătoare bântuie și printre bărbați. Polițiștii turci anchetează trei din cei cinci bărbați din orașul Aegean care l-au «lorenit» pe un al șaselea. Cei cinci l-au lăsat... fără pe negustorul Yasar Cavik, care voia să se însoare cu meseriașa lor.” R.l. 2 VI 94 p. 10; v. și lorenire (de la n.pr. Lorena [Bobbit] care a făcut senzație în America și în lumea întreagă din cauză că, din gelozie, a tăiat organul genital al soțului ei)

lorenire s. f. (cuv. creat ad-hoc) Tăierea organului genital masculin ◊ „Lorenirea masculilor rebeli. Chiar dacă nu s-au făcut statistici, soții și ibovnicii zburdalnici, loreniți de femeile înșelate, au devenit o obsesie națională în Thailanda.” R.l. 28 V 94 p. 10 (din loreni)

măciucă s. f. (arg.) Organul genital masculin ◊ „Altă consoartă ofensată a pus la loc sigur colonelul soțului, legându-l de un balon cu heliu și trimițându-i-l la ceruri [...] Măciuca altui Cassanova a fost râșnită cu sadism într-un mixer de bucătărie.” R.l. 28 V 94 p. 10

iárbă sf [ At: COD. VOR. 144/15 / Pl: (înv) ierbi, ĕ, (5, 12, 13 colectiv) ierburi / E: ml. herba ] 1 Plante erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. 2 (Îe) Paște murgule, iarbă verde Va trebui să aștepți mult și bine până ți se va întâmpla ceea ce îți dorești. 3 (Îe) Din pământ, din iarbă verde Cu orice preț Si: neapărat. 4 Nutreț verde, proaspăt cosit. 5 (Lpl) Buruieni de tot felul. 6 Pajiște. 7 (Îs) ~bă rea Plantă otrăvitoare nedefinită mai îndeaproape. 8 (Pfm; îas) Om rău, primejdios. 9 (Reg; Îe) A fi de-o iarbă cu cineva A fi de aceeași vârstă sau de același neam cu cineva. 10 (Îe) Când mi-o crește iarba-n barbă Niciodată. 11 (Îe) A crește iarba pe sub cineva A fi leneș. 12 (Îs) Ierburi de leac Plante medicinale. 13 Plante cu care se condimentează mâncărurile. 14 (Arg) Nume dat marihuanei sau hașișului. 15 (Îe) A merge la iarbă verde A merge la picnic. 16 (Îc; șîc iarba-boierului, iarba-canarașului, iarba-cănărașului, iarba-canarului, iarba lui Timofte, iarba-mâței, iarba-popilor, iarba-preoților, iarba-șarpelui, iarba-șerpii, iarba-șiertească, iarbă-bălaie, iarbă-boierească, iarbă-crestată, iarbă-dalbă, iarbă-de-mătase, iarbă-ghilană, iarbă-neagră și mare, iarbă-sură, iarbă-șierțească, iarbă-șerpească, iarbă-tărcată, iarbă-tărcățică, iarbă-vărgată) iarbă-albă Plantă ierboasă din familia gramineelor, cu frunze vărgate cu linii albe – roșiatice, cultivată mai ales prin grădini Si: ierbăluță, panglicuță (Phalaris arundinacea). 17 (Bot; îc) iarba-albinei, iarba-albinelor, iarba-ciutei Dumbravnic (Melittis melisophyllum) 18 (Bot; îc) iarbă -alunecoasă, iarbă-aspră, iarbă-țeapănă Țăpoșică (Nardus stricta). 19 (Mtp; Îc) iarba-apelor Un anumit fel de iarbă (1) care răsare în locurile unde apar la suprafață izvoarele și pe care nu o recunoaște decât cel inițiat. 20 (Bot; îc) iarba-asinului Luminiță (Oenothera biennis). 21 (Îc) iarba-aerului, iarba-fiarelor, iarba-cerii, iarba-ferii, iarba-fierului, iarba-rândunelei Plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynachum vincetoxicum). 22 (În basme; îc) iarba-fiarelor Iarbă (1) cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă. 23 (Pex; fig; îac) Putere supranaturală care poate ajuta la ceva greu de obținut. 24 (Bot; îc) iarba-bolnavului, iarba-balaurului, iarba-roșie, iarba-șarpelui Răculeț (Polygonum bistorta). 25 (Bot; îc) iarba-bălții Coada-vulpii (Alopecurus pratensis). 26 (Bot; îac; șîc iarba-băteață) Păiuș (Descampsia caespitosa). 27 (Bot; îc) iarba-boierilor, iarba-boierului, iarba-boilor Ricin (Ricinus communis). 28 (Bot; îc) iarba-boierului, iarbă-broștească Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 29 (Bot; îc) iarba-boierului Brusture (Arctium lappa). 30 (Îc) iarba-broaștelor Mică plantă, din familia hidrocharitaceelor, cu frunze lucioase, rotunde care plutesc la suprafața apei și cu flori albe Si: limba-broaștei, mușcatul-broaștelor (Hydrocharis morus-ranae). 31 (Bot; îc) iarba-bubei, iarba-bubelor Omag (Aconitum callibotryon). 32 (Bot; îc) iarba-cailor, iarbă-dulce Flocoșică (Holcus lanatus). 33 (Bot; îc) iarba-calului Părul-porcului (Festuca sulcata). 34 (Îc) iarba-carelor Plantă medicinală pusă în apa de baie pentru copiii care nu pot să meargă (Senecio erraticus). 35 (Îc) iarba-căprioarei Planta Donoricum hungaricum. 36 (Îc) iarba-cărtițelor, iarba-mătrililor Plantă folosită în medicina populară în tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hedaraceum). 37 (Bot; îc) iarba-cășunatului, iarba-cășunăturii Stupiniță (Platanthera bifolia). 38 (Bot; îc) iarba-cătanelor, iarba-porcului, iarba-sărăciei, iarbă-cătunească Busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora). 39 (Bot; îc) iarba-cerbilor, iarba-câinelui Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 40 (Bot; îc) iarba-ciobanului, iarbă-voinicească Varga-ciobanului (Dipsacus silvestris). 41 (Bot; îc) iarba-ciumei Ciumărea (Galega officinalis). 42 (Îc) iarba-ciutei Plantă compozită cu flori galbene dispuse în capitule Si: cujdă (Doronicum austriacum). 43 (Bot; îac; șîc iarba-lupului) Turtă (Carlina acaulis). 44 (Îc) iarba-câmpului, iarba-vântului Plantă cu tulpini noduroase și cu flori verzui-alburii sau violete Si: păiuș (Agrostis stolonifera). 45 (Bot; îc) iarba-cocoșului Cocoșei de câmp (Adonis aestivalis). 46 (Bot; îac) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 47 (Îc) iarba-codrului, iarba-lupului Plantă care induce stări de somnolență, amețeală și dureri de cap Si: mătrăgună (Atropa belladona). 48 (Îc) iarba-coifului, iarba-fierului, iarba-jermilor, iarba-viermilor Plantă otrăvitoare care crește pe piatră de cremene (Aconitum napellus). 49 (Îc) iarba-cristoforului, iarba-fiarelor, iarba lui Hristofor, iarba-orbalțului, iarba Sf. Cristofor, iarbă-de-orbanț Plantă folosită în trecut ca leac împotriva ciumei, a bolilor de piele, a rănilor sau care se dădea vitelor. Si: orbalț (Actaea spicata). 50 (Bot; îc) iarba-crucii Smântânică (Galium cruciata). 51 (Bot; îac; șîc iarba-tăieturii) Gențiană (Gentiana cruciata). 52 (Îac; șîc iarba lui Sf. Ion, iarba-sângelui, iarba-spaimei, iarba-spurcății, iarbă-sunătoare) Plantă care se folosește împreună cu florile sale atât în farmacie, cât și în medicina populară contra durerilor de stomac, bolilor de ficat, bolilor de rinichi, eczemelor, pojarului Si: sunătoare, pojarniță (Hypericum perforatum). 53 (Bot; îac; șîc iarbă-lăptoasă, iarbă-lipitoare) Amăreală (Polygala comosa). 54 (Bot; îc) iarba-cucului, iarba-iepurelui, iarbă-tremurătoare Tremurătoare (Briza media). 55 (Îac) Planta Orobache alba. 56 (Bot; îac; șîc iarbă-de-lămâioară) Cimbru (Thymus vulgaris). 57 (Îc) iarba-cuforilor, iarbă-neagră Plantă care se folosește ca leac împotriva eczemelor (Filipendula vulgaris). 58 (Îc) iarba-curelei Plantă amintită în cântecele populare Si: năgară (Stipa capillata). 59 (Îc) iarba-datului, iarba-faptului, iarba-fecioarei, iarba-feciorilor, iarba-surpăturii, iarbă-de-surpătură Plantă care se folosește în medicina populară Si: fecioară (Herniaria glabra). 60 (Bot; îc) iarba-degetelor, iarbă-cu-cinci-foi Cinci-degete (Potentilla reptans). 61 (Îc) iarba-degetului, iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl Plantă care se folosește ca leac pentru bolile de plămâni Si: degetar (Digitalis grandiflora). 62 (Bot; îc) iarba-dintelui Dințură (Odontites rubra). 63 (Bot; îc) iarba-dracului Ciumăfaie (Datura stramonium). 64 (Bot; îc) iarba-dragostei Limba-cucului (Botrychium lunaria). 65 (Îc) iarba-drumurilor Planta Chenopodium murale. 66 (Bot; îc) iarba-eretei, iarba-găinilor Vulturică (Hieracium pilosella). 67 (Îc) iarba-faptului Mică plantă ierboasă din familia crassulaceelor, cu tulpină șerpuitoare, frunze cilindrice și flori albe care crește pe stâncile de calcar (Sedum album). 68 (Bot; îc) iarba-fânului, iarbă-mirositoare Vițelar (Anthoxanthum odoratum). 69 (Îc) iarba-fecioarelor Plantă folosită în medicina populară ca aperitiv și digestiv pentru bolile de ficat și pentru dureri de stomac Si: pelin, pelin-alb (Artemisia absinthum). 70 (Îc) iarba-fetei, iarbă-moale Plantă cu frunze liniare, lanceolate cu flori în corimb (Stellaria holostea). 71 (Îc) iarba-frântului, iarba-sasului Plantă folosită în medicina populară pentru tratarea herniei, durerilor de mijloc și de stomac Si: sănișoară (Sanicula europaea). 72 (Îc) iarba-frigurilor Plantă ale cărei flori se folosesc în medicina populară și în farmacie Si: albăstriță (Centaurea cysnus). 73 (Îac; șîc iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, iarbă-gonitoare-de-friguri, iarbă-începătoare-de-sânge) Plantă care se folosește în medicina populară pentru tratarea frigurilor, ca tonic, stomahic și febrifug (Centaurium umbellatum). 74 (Îc) iarba-fumului, iarbă-de-curcă Plantă întrebuințată în medicina populară contra bolilor de piele, stomac și splină Si: fumăriță (Fumaria officinalis). 75 (Îc) iarba-găii, iarba-găii-amară Plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri asprii, cu flori galbene Si: amăruță (Picris hieracioides). 76 (Bot; îc) iarba-găinii, iarba-găinilor Gălbenuși (Crepis setosa). 77 (Bot; îc) iarba-gâștei, iarba-sclintiturii Plantă folosită în medicina populară împotriva frigurilor și a scrântiturii (Potentilla anserina). 78 (Îc) iarba-gâtului Mică plantă ierboasă din familia scrofulaceelor, cu tulpină păroasă, frunze moi, flori galbene și care crește pe locurile umede de pe coastele munților (Tozzia alpina). 79 (Îc) iarba-gușteriței, iarbă-creață Veche plantă medicinală cultivată în stațiuni de plante medicinale și în grădini țărănești, folosită în farmacie ca dezinfectant și în medicina populară sub formă de ceai contra durerilor de stomac, diaree și pentru poftă de mâncare Si: izmă (Mentha longifolia). 80 (Îc) iarba-iepurelui, iarba-iepurilor Plantă amintită în cântecele populare Si: susai (Sonchus oleracesus). 81 (Îc) iarba-întruielelor Plantă folosită ca leac împotriva reumatismului Si: grozamă (Genista sagittalis). 82 (Îc) iarba-junghiului Plantă folosită în medicina populară, care se pune în scăldătoarea copiilor Si: (Centaurea phrygia). 83 (Îac; șîc iarba-tăieturii) Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și la scăldături Si: ochiul-boului (Chrysanthemum leucanthemum). 84 (Îc) iarba-junghiurilor, iarbă-de-holbură, iarbă-de-junghiuri Plantă folosită în medicina populară contra junghiurilor (Geranium pratense). 85 (Bot; îc) iarba-limbii, iarbă-de-durerea-gâtului Oușor (Sreptopus amplexifolius). 86 (Bot; îc) iarba-limbricilor Unghia-găii (Astragalus glycyphyllus). 87 (Îc) iarba-lingurii, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra rănilor și hepatitei (Inula britannica). 88 (Bot; îc) iarba-lui-Antonie, iarba-lupăriei, iarba-șopârlei, iarbă-neagră Busoioc-sălbatic (Prunella vulgaris). 89 (Bot; îc) iarba-lui-ceas-rău Cervană (Lycopus europaeus). 90 (Îc) iarba-lui-cel-slab, iarba-năpârcii Plantă folosită în medicina populară împotriva surmenajului, anemiei, durerilor de dinți și a brâncii la porci Si: iarba-șarpelui (Echium vulgare). 91 (Bot; îc) iarba-lui-Daraboiv, iarbă-dulce, iarbă-tare Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). 92 (Îc) iarba-lui-Dumnezeu Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de stomac Si: lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum). 93 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Gheorghe, iarba-mărgăritarului Plantă ale cărei flori sunt folosite în medicina populară la prepararea unui ceai contra durerilor de piept Si: lăcrămioare (Convallaria majalis). 94 (Bot; îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Sburătoare (Chamaenerion angustifolium). 95 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: măselariță (Hyosciamus niger). 96 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Plantă care se fierbe împreună cu alte plante folosită contra durerilor de încheieturi și de picioare și în medicina populară veterinară Si: cinsteț (Salvia glutinosa). 97 (Îac) Plantă folosită în medicina populară Si: jale (Salvia pratensis). 98 (Îc) iarba-lui-Tat, iarba-lui-Tate, iarba-lui-Taten, iarba-lui-Tatic, iarba-lui-Tatie, iarba-lui-Tatin, iarba-lui-Tatol, iarba-lutatinului, iarba-tatii, iarbă-băloasă, iarbă-întăritoare, iarbă-neagră Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de piept, astm, gâlci, dureri de mijloc, de dinți, diaree, hernie și ca unguent Si: tătăneasă (Symphytum officinale). 99 (Bot; îc) iarba-lui-Timofte Iarba-iepurelui (Phleum alpinum). 100 (Bot; îac; șîc iarba-lui-Timofteu, iarba-lui-Timoftei, iarba-lui-Timofti Timoftică (Phleum pratense). 101 (Bot; îc) iarba-lupului, iarba-ciutei, iarba-tunului Borșișor (Sempervivum schlechani). 102 (Îac; șîc iarba-urechii, iarbă-de-tun, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă) Plantă cultivată adesea pe case, șuri, grajduri cu credința că apară împotriva trăsnetului, folosită în medicina populară împotriva durerilor de urechi Si: urechelniță (Sempervivum tectorum). 103 (Îc) iarba-măgarului Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: scaiul-dracului (Eryngium campestre). 104 (Bot; îc) iarba-mălcedului, iarbă-potcă Trei-frați-pătați (Viola arvensis). 105 (Îc) iarba-mării, iarbă-de-mare Plantă ierboasă acvatică, din familia potamogetonaceelor, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formând adesea întinse livezi submarine (Zostera marina). 106 (Îc) iarba-mărinului, iarba-cerii, iarbă-băloasă Planta Centaurea austriaca. 107 (Bot; îc) iarba-mărinului, iarba-cerii Albăstriță (Centaurea jacea). 108 (Bot; îc) iarba-mărinului Corobatică (Centaurea nigrescens). 109 (Îc) iarba-mătricilor, iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară la tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hederaceum). 110 (Bot; îc) iarba-mătrișii Râjnică (Cardamine impatiens). 111 (Îc) iarba-mâței, iarbă-vântului, iarbă-flocoasă Plantă folosită în medicina populară contra tusei, frisoanelor, durerilor de cap, ale cărei frunze se așază pe burta copiilor bolnavi de dizenterie și care este mâncată cu plăcere de pisici Si: cătușnică (Nepeta cataria). 112 (Bot; îac) Poala Sfintei Marii (Nepeta pannonica). 113 (Bot; îc) iarba-mâțului, iarba-pisicii, iarba-pisicilor Valeriană (Valeriana officinalis). 114 (Bot; îc) iarba-metricii Floare-de-perină-broștească (Anthemis macrantha). 115 (Îc) iarba-minciunii Plantă folosită în medicina populară contra tusei și ale cărei frunze se pun pe răni și pe tăieturi pentru a opri sângerarea (Plantago cornuti). 116 (Bot; îc) iarba-mlaștinei Pipirig (Juncus conglomeratus). 117 (Bot; îac) Rugină (Juncus effusus). 118 (Bot; îac) Pipirig (Juncus inflexus). 119 (Bot; îac) Mălaiul-cucului (Luzula piosa). 120 (Bot; îc) iarba-muncilor Trifoi-alb (Trifolium repens). 121 (Îc) iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-șerpească Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară veterinară care se pune în urechea porcilor bolnavi de brâncă sau contra dalacului la cai Si: spânz (Helleborus niger, Helleborus purpurascens). 122 (Îc) iarba-negeilor Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor (Teucrium montanum). 123 (Bot; îc) iarba-nigeilor Juslen (Sedum hispanicum). 124 (Îc) iarba-nisipului Planta Corynephorus canescens. 125 (Îc) iarba-o-mie-bună Plantă folosită în medicina populară la prepararea diverselor leacuri Si: frăsinel (Dictamnus albus). 126 (Îc) iarba-oilor, iarba-șoarecelui, iarbă-strănutătoare Plantă folosită în medicina populară la prepararea ceaiului contra durerilor de stomac, a febrei, a tuturor bolilor care implică aparatul genital feminin, și contra tăieturilor, a rănilor Si: coada-șoricelului (Achillea millefolium). 127 (Bot; îc) iarba-orbalțului Rotungioare (Homogyne alpia). 128 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-faptului, iarba-rănii, iarbă-de-răni, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură Vătămătoare (Anthyllis vulneraria). 129 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus sterilis). 130 (Mar; îc) iarba-osului Arbust mic cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene, folosit în medicina populară contra diareei și care se dă la vitele care se umflă Si: mălăoaie (Helianthemum alpestre). 131 (Îc) iarba-osului, iarba-ursului Plantă folosită în medicina populară pentru febră și vătămări (Helianthemum nummularium). 132 (Bot; îc) iarba-osului Mălăoaia-stâncilor (Helianthemum rupifragum). 133 (Bot; îc) iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus japonicus). 134 (Bot; îac) Secărea (Bromus secalinus). 135 (Bot; îc) iarba-păduchelui, iarba-păduchilor Pintenel (Pedicularis paustris). 136 (Bot; îc) iarba-păduchilor, iarbă-de-strănutat Roțoțele-albe (Achillea ptarmica). 137 (Bot; îac) Clocotici (Rhinanthus minor). 138 (Bot; îac) Bălbisă (Stachys silvatica). 139 (Îc) iarba-pălăriei, iarba-părului Plantă folosită în medicina populară, a cărei rădăcină pisată se folosește la dureri de cap, iar ceaiul din frunzele sale, împreună cu alte plante, se folosește contra răcelii Si: brusture (Petasites hybrudus). 140 (Îc) iarba-pământului, iarba-plămânilor, iarba-plumânei, iarba-plumănului Planată folosită în medicina populară pentru tratarea bolilor pulmonare Si: mierea-ursului (Pulmonaria officinalis). 141 (Bot; îc) iarba-părului Perișor (Elymus asper). 142 (Îc) iarba-pârciului, iarba-sângelui, iarbă-de-pârci Plantă folosită în medicina populară contra reumatismului și a rănilor la vite Si: năpraznică (Geranium robertianum). 143 (Bot; îc) iarba-piciorul-găinii Floare-de-leac (Ranunculus repens). 144 (Îc) iarba-porcilor, (reg) iarba-jermilor, iarba-puricelului, iarba-purecilor, iarba-țânțarilor, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-amară, iarbă-creață Plantă folosită în medicina populară care se pune în încălțăminte contra bătăturilor sau pe rănile vitelor ca să nu facă viermi Si: Iarbă-roșie (Polygonum persicaria). 145 (Îc) iarba-porcilor, iarba-tunului, iarbă-de-grădină, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea). 146 (Îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Plantă folosită în medicina populară contra umflăturilor de la mâini și contra afecțiunilor pulmonare Si: brâncă (Lobaria pulmonaria). 147 (Îc) iarba-porcului, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-ghiol, iarbă-sărată Brâncă (Salicornia europaea). 148 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Săricică (Salsola kali). 149 (Îac; șîc iarbă-de-trânji, iarbă-neagră) Plantă folosită în medicina populară contra scrofulozei, contra crupului difteric la porci Si: buberic (Scrophularia nodosa). 150 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Brâncă (Stereum hirsutum). 151 (Bot; îc) iarba-porcului Plevaiță (Xeranthemum annuum). 152 (Bot; îc) iarba-porumbilor Găinuși (Isopyrum thalictroides). 153 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puriceilor, iarba-puricelui, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară veterinară în tratamentul rănilor de la picioarele vițeilor și pentru colorarea lânei în galben Si: dintele-dracului (Polygonum hydropiper). 154 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puricelui, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-de-făcut-copii, iarbă-roșie Planta Polygonum lapathifolium). 155 (Bot; îc) iarba-puricelui Puricică (Pulicaria vulgaris). 156 (Îc) iarba-raiului Plantă folosită în medicina populară la crampe stomacale și diaree Si: vetrice (Chrysanthemum macrophyllum). 157 (Bot; îc) iarba-rațelor, (reg) iarbă-rea Mană-de-apă (Glyceria aquatica). 158 (Îc) iarba-rândunelei, iarba-rândunicii, iarbă-de-negei, iarbă-de-negi Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor și a bubelor de piele Si: rostopască (Chelidonium majus). 159 (Bot; Îc) iarba-rândunelei-mici Roșuță (Anagalis caerulea). 160 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bolilor de piele, a scorbutului și a hemoroizilor Si: untișor (Ficaria verna). 161 (Îc) iarba-roilor, iarba-albinelor, iarba-stupilor, iarba-stupului Plantă folosită pentru frecatul coșnițelor cu care se prind stupii roiți sau, în medicina populară, sub formă de ceai contra durerilor de dinți, de urechi și de piept și ca expectorant sau cardiac Si: roiniță (Melissa officinalis). 162 (Bot; îc) iarba-sasului Coada-calului (Hippuris vulgaris). 163 (Bot; îc) iarba-săgeții Săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia). 164 (Îc) iarba-sângelui, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare Plantă folosită în medicina populară contra febrei tifoide, sifilisului, frigurilor, decoctul dându-se la vitele bolnave de sânge Si: gălbinele (Lysimachia vulgaris). 165 (Îc) iarba-Sfintei-Marii Planta Hierochloë australis. 166 (Îc) iarba-Sfintei-Sofia Plantă întrebuințată pentru confecționarea măturilor Si: peliniță (Artemisia pontica). 167 (Îc) iarba-smeului, iarba-urechii, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-urechi, iarbă-groasă Plantă folosită în medicina populară contra urâțeniei și în unele credințe populare (Sedum maximum). 168 (Îc) iarba-smizii, iarbă-smidă, iarbă-smiză Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap, a lipsei poftei de mâncare Si: dumbăț (Teucrium chamaedrys). 169 (Îc) iarba-soarelui Plantă ai cărei rizomi, frunze și flori se folosesc în medicina populară la vindecarea rănilor Si: arnică (Arnica montana). 170 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra dalacului Si: vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 171 (Bot; îac; șîc iarbă-dulce) Barba-caprei (Tragopogon orientalis). 172 (Bot; îc) iarba-somnului Urechea-porcului (Salvia verticillata). 173 (Bot; îac) Papanași (Trifolium arvense). 174 (Bot; îc) iarba-spurcului, iarbă-întăritoare Vineriță (Ajuga reptans). 175 (Bot; îac; șîc iarbă-înfărinată, iarbă-piciorul-gâștei) Spanacul-ciobanilor (Chenopodium bonus-henricus). 176 (Bot; îc) iarba-stupului Apărătoare (Calamintha clinopodium). 177 (Bot; îc) iarba-surpăturii Feciorică (Herniaria incana). 178 (Îc) iarba-surzilor Mică plantă ierboasă din familia saxifragaceelor, cu tulpina dreaptă și flori albe-gălbui care crește prin regiuni stâncoase (Saxifraga aizoon). 179 (Bot; îc) iarba-șarpelui Coada-zmeului (Calla palustris). 180 (Îac; șîc iarba-șerpilor) Plantă al cărei rizom se folosește ca vermifug Si: ferigă (Dryopteris filix-mas). 181 (Îc) iarba-șarpelui, iarba-vătămăturii Plantă folosită în medicina populară sau care se usucă și se dă la vite pentru a da mai mult lapte Si: muma-pădurii (Lathraea squamaria). 182 (Îc) iarba-șarpelui Plantă care se folosește în medicina populară la spălatul rănilor provocate de mușcătura șerpilor Si: mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 183 (Bot; îac) Șopârliță (Veronica chamaedrys, Veronica latifolia, Veronica teucrium). 184 (Bot; îc) iarba-șerii Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 185 (Bot; îc) iarba-șoarecului Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium). 186 (Îc) iarba-șopârlei, iarba-șopârlelor, iarbă-roșie Plantă cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum). 187 (Bot; îc) iarba-tainei Lăcrămiță (Catabrosa aquatica). 188 (Bot; îc) iarba-tăieturii, iarba-bubii, iarba-tâlharului, iarba-vântului, iarbă-de-rană, iarbă-de-răni Vindecea (Betonica officinalis). 189 (Îc) iarba-tăieturii Plantă care se folosește în medicina populară ca stimulent (în rachiu), contra durerilor de cap, hepatită, astmului, iar minerii din Munții Apuseni folosesc tulpinile ca fitil pentru explozii Si: lumânărică (Gentiana asclepiadaea). 190 (Bot; îac; șîc iarba-fierului, iarbă-de-târtil) Încheietoare (Sideritis montana). 191 (Îc) iarba-tâlharului Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și răni Si: tâlhărea (Mycelis muralis). 192 (Îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii, iarbă-de-șoldină, iarbă-de-șoaldină, iarbă-de-trânji, iarbă-grasă Plantă cu frunze ovale, cu flori galbene în corimb (Sedum acre). 193 (Bot; îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii Rujă (Sedum rosea). 194 (Bot; îc) iarba-untului, iarba-vântului Verigel (Orobanche caryophzllacea). 195 (Bot; îc) iarba-untului Crăielici (Orobanche lutea). 196 (Bot; îc) iarba-urâciunii Garofiță (Dianthus carthusianorum). 197 (Bot; îac) Garofițe-de-munte (Dianthus compactus). 197 (Îc) iarba-ursului Plantă care se fierbe pentru colorarea lânii în verde Si: pedicuță (Lycopodium clavatum). 198 (Bot; îac) Ciupercă nedefinită mai îndeaproape (Ramaria aurea). 199 (Bot; îc) iarba-vătămăturii, iarbă-ghimpoasă Ghimpariță (Crypsis aculeata). 200 (Bot; îc) iarba-vătămăturii Scrintitoare (Potentilla argentea). 201 (Îc) iarba-vântului Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară contra diareei Si: neghină (Agrostemma githago). 202 (Îac) Plantă cu frunze liniare, cu flori violacee sau verzi în spicule (Apera spica-venti). 203 (Bot; Trs; îac) Steliță (Aster amellus). 204 (Bot; îac) Coamă-de-aur (Aster linosyris). 205 (Bot; îac; șîc iarba-câinelui, iarbă-câinească) Pir-gros (Cynodon dactylon). 206 (Bot; îc) iarba-vântului Opaiță (Melandryum album). 207 (Îac) Plantă folosită la vopsitul ouălor Si: dediței (Pulsatilla vulgaris). 208 (Îc) iarba-voinicului Planta care atunci când este tânără se folosește ca salată de primăvară și în medicina populară Si: năsturel (Nasturtium officinale). 209 (Bot; îac) Brâncuță (Sisymbrium officinale). 210 (Bot; îc) iarba-vrăjitoarei Tilișcă (Circaea lutetiana). 211 (Îc) iarba-vulturului Plantă din familia compozitelor cu frunze lanceolate sau liniare, cu flori galbene în capitule (Hieracium umbellatum). 212 (Îc) iarba-zgăibii Plantă utilizată în medicina populară Si: spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 213 (Îac; șîc iarbă de zgăibi, iarbă de zgaibă) Planta Lapsana communis. 214 (Reg; îc) iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară contra zgăibii Si: căldărușa-popii (Nicandra physaloides). 215 (Îc) iarbă-albastră Plantă din familia gramineelor, cu frunze plane, îngrămădite la baza tulpinii, care crește prin locuri umede (Molinia coerulea). 216 (Îc) iarbă-albă de slatină, iarbă-de-gălbează, iarbă-de-sare, iarbă-de-sărătură Planta Puccinelia distans. 217 (Îc) iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap și a durerilor de urechi Si: granat (Chrysanthemum parthenium). 218 (Bot; îc) iarbă-amară, iarbă-creață Schinel (Cnicus bedictus). 219 (Bot; îc) iarbă-băloasă Colacul-babei (Alchemilla acutiloba). 220 (Bot; îc) iarbă-bărboasă Pelin negru (Artemisia vulgaris). 221 (Bot; îac; șîc iarbă-ghimpoasă) Costrei (Echinochloa crus-gali). 222 (Bot; îc) iarbă-căiasă, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare Urda-vacii (Cardaria draba). 223 (Bot; îc) iarbă-ce-moaie-vinele, iarbă-întăritoare-a-vinelor Canale (Impatiens balsamina). 224 (Bot; îc) iarbă-costrei Mohor (Setaria verticillata). 225 (Bot; îc) iarbă-de-apă, iarbă-flocoasă, iarbă-lânoasă Siminoc (Gnaphalium uliginosum). 226 (Bot; îc) iarbă-de-bahnă Ierboi-de-bahnă (Beckmannia erucaeformis). 227 (Bot; îc) iarbă-de-boale, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare, iarbă-de-rană, iarbă-de-toate-boalele Usturoiță (Alliaria officinalis). 228 (Îc) iarbă-de-bou-sălbatică Planta Anchusa ochroleuca. 229 (Bot; îac) Limba-boului ( Anchusa officinalis). 230 (Îc) iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu numeroase întrebuințări în medicina populară: frunzele se aplică pe răni și se folosesc la boli de ochi, sucul se folosește contra limbricilor și rădăcina este folosită la prepararea unui ceai contra afecțiunilor pulmonare și gastrice Si: pătlagină (Plantago major). 231 (Îac) Plantă folosită în medicina populară în afecțiunile pulmonare Si: patlagină (Plantago media). 232 (Îc) iarbă-de-cositor Plantă folosită frecvent în medicina populară Si: coada-calului (Equisetum arvense). 233 (Bot; îac) Pipirig (Equisetum hiemale). 234 (Bot; îc) iarbă-de-crescut-părul Torțel (Cuscuta epithymum). 235 (Bot; îc) iarbă-de-dat, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă Talpa-gâștii (Leonurus cardiaca). 236 (îc) iarbă-de-dureri Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 237 (Îac; șîc iarbă-de-durori) Plantă al cărei rizom se folosește în medicina populară contra podagrei (Polygonatum odoratum). 238 (Bot; îc) iarbă-de-friguri Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 239 (Îc) iarbă-de-ghiață Plantă ornamentală, suculentă cu flori viu și variat colorate Si: gheață (Mesembrianthemum crystallinum). 240 (Bot; îc) iarbă-de-greutate Suliman (Ajuga genevensis). 241 (Bot; îc) iarbă-de-inimă-rea, iarba-roșie Punga-babei (Pulicaria dysenterica). 242 (Bot; îc) iarbă-de-întruiele Cânepioară (Eupatorium cannabinum). 243 (Îc) iarbă-de-margină, iarbă-văpsătoare Plantă care se folosește la vopsirea lânii în roșu Si: roibă (Rubita tinctorum). 244 (Bot; îc) iarbă-de-munte Păiuș (Festuca ovina). 245 (Bot; îc) iarbă-de-negei Aior (Euphorbia esula). 246 (Bot; îac; șîc iarbă-de-râie) Alior (Euphorbia helioscopia). 247 (Îc) iarbă-de-om-sărac Plantă folosită în medicina populară Si: avrămească (Gratiola officinalis). 248 (Bot; reg; îc) iarbă-de-păr Buruiană-de-păr (Chara). 249 (Îc) iarbă-de-păsări Plantă folosită în medicina populară veterinară Si: scânteuță (Anagallis arvensis). 250 (Îac) Plantă folosită în medicina populară la scrântituri, cangrene etc Si: rocoină (Stellaria media). 251 (Îc) iarbă-de-perină Plantă folosită la vopsitul în galben Si: floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 251 (Îc) iarbă-de-piatră Plantă aromată, meliferă și furajeră folosită în medicina populară contra frisoanelor și leucoreei sau pentru aromatizarea tutunului, iar planta uscată se așază în haine contra moliilor Si: sulfină (Melilotus officinale). 252 (Îc) iarbă-de-plămâni Plantă medicinală folosită contra durerilor de piept (Centaurea micranthos). 253 (Bot; îc) iarbă-de-rovină Bumbăcariță (Eriophorum vaginatum). 254 (Îc) iarbă-de-sărătură Planta Suaeda maritima. 255 (Îc) iarbă-de-slatină Planta Poa bulbosa vivipara. 256 (Bot; îc) iarbă-de-smidă Struna-cocoșului (Cerastium vulgatum). 257 (Îc) iarbă-de-soponit, iarbă-de-tăietură Plantă al cărei rizom se folosește la prepararea săpunului Si: săpunariță (Saponaria officinalis). 258 (Bot; îc) iarbă-de-Susan Costrei (Sorghum halepense). 259 (Îc) iarbă-de-șoaldină Planta Sedum hillebrandii. 260 (Bot; îc) iarbă-de-talan Ruscuță-primăvăratică (Adonis vernalis). 261 (Îc) iarbă-de-țelină, iarbă-englezească Plantă folosită în medicina populară la băi contra reumatismului Si: zizanie (Lolium perene). 262 (Îc) iarbă-de-urechi Ciupercă din familia pezizaceelor Si: urechea-babei (Peziza aurantia). 263 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra tusei, rănilor și a febrei Si: năvalnic (Phyllitis scolopendrium). 264 (Bot; îac; șîc ~ă-grasă) Gheață (Sedum spectabile). 265 (Îc) iarbă-de-vătăm Plantă folosită în medicina populară contra trânjii și contra unor boli care apar la vite Si: linăriță (Linaria vulgaris). 266 (Îc) iarbă-de-zugrăvit, iarbă-văpsătoare Plantă folosită în medicina populară la dropică și contra gălbezei la oi Si: drobușor (Isatis tinctoria). 267 (Bot; îc) iarbă-deasă, iarbă-dulce-de-baltă Hirușor (Poa annua). 268 (Bot; îc) iarbă-deasă Firișca-șopârlelor (Poa alpina). 269 (Bot; îac) Firicea (Poa bulbosa). 270 (Îac) Plantă cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis). 271 (Îac) Firuță (Poa pratensis). 272 (Bot; îac) Șuvar-de-munte (Poa trivialis). 273 (Bot; îc) iarbă-dulce, iarbă-dulce-de-baltă Rourică (Glyceria fluitans). 274 (Bot; îc) iarbă-dulce Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra). 275 (Îac) Planta Nonnea atrata. 276 (Îac) Plantă folosită în credințe populare Si: barba-caprei (Tragopogon pratensis). 278 (Îac; șîc iarbă-dulce-de-munte, iarbă-dulce-de-pădure) Plantă cu frunze lanceolate, cu sporangii pe ambele părți ale nervurii mediane (Polypodium vulgare). 279 (Îc) iarbă-flocoasă Plantă amintită în cântecele populare Si: siminoc (Helichrysum arenarium). 280 (Bot; îac; șîc, reg, iarbă-neagră) Talpa-lupului (Leonurus marrubiastrum). 281 (Îac; șîc iarbă-mambie) Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de mijloc Si: voronic (Marrubium vulgare). 282 (Bot; îc) iarbă-frumoasă Bănuți (Bellis perenis). 283 (Îc) iarbă-grasă, iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară contra afecțiunilor pulmonare sau, fiartă în lapte, se folosește pentru cicatrizarea urmelor lăsate de vărsatul de vânt pe față Si: amăreală (Polygala vulgaris). 284 (Bot; îc) iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Agurijoară (Portulaca grandiflora). 285 (Îc) iarbă-grasă Planta Sedum purpureum. 286 (Îc) iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-nodoroasă, iarbă-roșie Plantă care se folosește în medicina populară sub formă de ceai contra diareei și în medicina populară veterinară Si: troscot (Polygonum aviculare). 287 (Îc) iarbă-împușcată, iarba-stârpitului Plantă care se folosește în medicina populară amestecată cu rachiu contra durerilor de stomac (Hypochoeris maculata). 288 (Bot; îc) iarbă-înfă(r)inata Fragă-tătărască Chenopodium foliosum). 289 (Îc) iarbă-lată Planta Carex digita. 290 (Bot; îac) Stânjenei (Iris germanica). 291 (Îc) iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară ca purgativ drastic contra afecțiunilor biliare Si: buruiană-de-venin (Euphorbia lathyris). 292 (Îac) Planta Polygala major. 293 (Bot; îc) iarbă-lipitoare Lipicioasă (Galium aparine). 294 (Bot; îc) iarbă-macriș Măcriș (Rumex acetosa). 295 (Îc) iarbă-mare, iarbă-mare-frumoasă, (Mun) iarbă-neagră Plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene, folosită în medicina populară contra tusei, febrei tifoide, râiei, durerilor de cap și căderii părului Si: oman (Inula helenium). 296 (Îc) iarbă-mare Planta Inula oculus-christi. 297 (Bot; îac) Limba-oii (Leuzea salina). 298 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bubelor și uneori la vopsitul în negru Si: zârnă (Solanum nigrum). 299 (Bot; îc) iarbă-mucedă Flocoșele (Filago arvernsis). 300 (Îc) iarbă-neagră Plantă din familia ericaceelor cu frunze mici liniare și flori albe sau trandafirii folosită în medicina populară contra tăieturilor (Calluna vulgaris). 301 (Bot; îac) Orăștică (Lathyrus niger). 302 (Bot; îac) Izmă-creață (Mentha crispa). 303 (Bot; Olt; îac) Izmă-bună (Mentha piperita). 304 (Îac) Planta Prunella grandiflora. 305 (Bot; îac) Busuioc-sălbatic (Prunella laciniata). 306 (Îac) Plantă cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii la exterior și galbene-verzui la interior folosită în medicina populară pentru vindecarea rănilor și a sifilisului (Scrophularia alata). 307 (Bot; îc) iarbă-noduroasă Golomăț (Dactylis glomerata). 308 (Bot; îc) iarbă-puturoasă Puciognă (Bifora radians). 309 (Bot; îac) Coriandru (Coriandrum sativum). 310 (Bot; îc) iarbă-rădăcină Angelină-sălbatică (Angelica sylvestris). 311 (Îc) iarbă-rea Planta Aconitum tauricum. 312 (Bot; îc) iarbă-roșie Cârligioare (Bidens cernuus). 313 (Îac) Plantă ale cărei inflorescențe sunt folosite în medicina populară pentru proprietățile lor diuretice și diaforetice Si: dentiță (Bidens tripartitus). 314 (Bot; îac; șîc iarbă-sălbatică) Trestie-de-câmp (Calamagrotis epigeios). 315 (Îc) iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară pentru proprietățile sale diuretice Si: slăbănog (Impatiens noli-tangere). 316 (Bot; îac) Hrișcă-deasă (Polygonum dumetorum). 317 (Bot; îac) Punguliță (Thlaspi arvense). 318 (Bot; îc) iarbă-roșie-broștească Sălcuță (Polygonum amphibitum). 319 (Bot; îc) iarbă-roșie-tătărească Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 320 (Îc) iarbă-roșioară Planta Silene acaulis. 321 (Îc) iarbă-săracă Planta Onobrychis viciaefolia. 322 (Îc) iarbă-scăioasă Plantă cu tulpini difuze, ramificate, cu frunze plane, rigide, cu cili si cu flori verzui sau violacee în spicule (Tragus racemosus). 323 (Îc) iarbă-sfântă Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 324 (Îc) iarbă-spornică, iarba-fiarelor,iarba-fierului Plantă folosită în medicina populară la răni, abcese, dureri de cap, de ficat splină și rinichi Si: sporici (Verbena officinalis). 325 (Bot; îc) iarbă-stricătoare Cruciuliță (Senecio vulgaris). 326 (Bot; îc) iarbă-șerpească Steregoaie (Veratrum nigrum). 327 (Bot; îc) iarbă-treirăi Trei-răi (Hepatica nobilis). 328 (Bot; îc) iarbă-untoasă Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 329 (Îc) iarbă-usturoasă Plantă păroasă, cu frunze oblongii, dințate adânc pe margine, cu flori roșii-purpurii în verticile, mirosind slab a usturoi (Teucrium scordium). 330 (Îc) iarbă-vântoasă Planta Kochia prostrata.^[1] corectat(ă)

REPRODUCĂTÓR (< reproduce, după fr. reproducteur) s. m. (ZOOT.) sistem ~ = Ansamblu de organe implicate în procesul reproducerii sexuate a organismelor. La angiosperme, s.r. este situat la nivelul florii și este alcătuit din stamine (organele masculine) și carpele (organele feminine). La mamifere, s.r. este format din gonade (testicule și ovare), conducte genitale (epididim, canal deferent și canal ejeculator la mascul, trompe uterine, uter și vagin la femelă), organe genitale externe (penis la mascul, vulvă la femelă) și glande anexe.

*congenitál, -ă adj. (d. lat. con-génitus, născut împreună, cu sufixu -al; fr. congénital. V. genital). Din născare, pe care-l aĭ de la naștere (vorbind de particularitățile organice saŭ fiziologice): boală congenitală.

OVÁR (< lat., fr.) s. n. 1. Organul de reproducere femel, care conține celulele germinative sau ovulele. O. are o funcție externă (formează ovulele) și o funcție de glandă endocrină (secretă estrogeni și progesteron). La majoritatea vertebratelor și la om există două o., așezate simetric în cavitatea abdominală; împreună cu trompele și uterul constituie organele genitale interne. La unii pești cele două o. fuzionează, formând o structură unică, iar la păsări numai o. stâng este funcțional. 2. (BOT.) Partea inferioară a pistilului, formată din carpele, care conține ovulele. După fecundație, o. se transformă în fruct și ovulele în semințe.

PARAÑÓN Y POSADILLO [marañón i posadíλo], Gregorio (1887-1960), medic și istoric spaniol. Prof. univ. la Madrid. Unul dintre fondatorii endocrinologiei. Cercetări privind insuficiența glandelor suprarenale, tiroida, hormonii genitali („Studii de endocrinologie”, „Manual de diagnostic etiologic”). Lucrări cu caracter istoric („Viața lui Henric al IV-lea de Castilia și timpul său”, „Liberalism și comunism. Privire asupra războiului civil”, „Elogiu și nostalgie despre Toledo”).

*genétic, -ă adj. (d. geneză pin anal. cu sintetic d. sinteză). Relativ la geneză genital: instinctu genetic. – Fals genezic.

*genitál, -ă adj. (lat. genitalis). Genetic, relativ la naștere: instinctu genital.

GENITÁL, -Ă (< fr., lat.) adj. Referitor la procreare și la glandele de reproducere. ◊ Aparat g. = ansamblu de organe care îndeplinesc funcția de reproducere la animal și om/ Glande genitale = ansamblul glandelor care asigură reproducerea (ex. ovar, testicul); gonade.

GONÁDĂ (< fr.; {s} gr. gone „sămânță”) s. f. 1. Glandă reproducătoare sau sexuală a animalelor metazoare; g. femelă este ovarul, iar cea masculină, testiculul. Aceste glande conțin elementele de reproducere a individului (ovulele la femelă și spermatozoizii la mascul). La vertebratele superioare și la om produc și hormoni sexuali (testosteron, extradiol, progesteron etc.). Sin. glandă genitală. 2. Glandă sexuală embrionară înaintea diferențierii ei morfologice în ovar sau testicul.

ECHINOSFERÍTES ({s} gr. ekhinos „arici” + sphaira „sferă”) subst. Gen fosil de echinoderme caracterizat prin țest sferic format din numeroase plăci poligonale străbătute de pori și de orificiile bucal, anal și genital, toate aflându-se la polul superior al țestului (Echinosphaerites). Apare în Silurian.

MIERCUREA SIBIULUI, com. în jud. Sibiu, situată în Pod. Secașelor, pe râul Secaș; 4.298 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.S.). Produse lactate. Pomicultură. Viticultură. Stațiune balneoclimaterică sezonieră, cu izvoare de ape minerale clorurate, sodice, iodurate, slab bromurate, recomandate în afecțiuni reumatismale, vasculare, genitale ș.a. În satul Apoldu de Sus au fost descoperite vestigii neolitice, hallstattiene și un tezaut monetar imperial roman (499 monede din perioada 189-180 și din 41 î. Hr.). În satul M.S., menționat documentar în perioada 1290-1301, se află o biserică din sec. 13 (azi biserică evanghelică), o cetate țărănească (sec. 16-19), o biserică ortodoxă cu hramul Sf. Ilie (sec. 19) și casa memorială „Cornel Medrea”.

MÍLIUM (< fr., engl., lat.) subst. Mici granulații albe alcătuite din chisturi intraepidermice sau intradermice localizate pe față (mai ales pe pleoape) sau la organele genitale; rezultă din dilatarea canalelor sudoripare sau a foliculilor piloși.

șáncăr n., pl. e (germ. schanker, fr. chancre, d. lat. cancer. V. cancer). Med. Un fel de ulcer al organelor genitale.

sămînță f., pl. (vechĭ) semențe, sămințe, (Mold., Olt.) sămînțe și (Munt., Trans.) semințe (lat. *sementia, d. sementis, sămînță, seminare, a semăna; it. semenza, pv. semensa, fr. semence. V. semăn 1). Grăunte care se seamănă și și din care răsare o plantă. Grăunte germinativ la florĭ și legume și la unele poame (v. sîmbure). Substanța genitală la animale. Pin. ext. Viță, neam: era din sămînța luĭ Avram. Fig. Cauză, motiv: un articul obscur într’un tratat e o sămînță de războĭ. Învățătură dată tinerimiĭ ca să aducă folos maĭ tîrziŭ: sămînța aruncată în inimile tinerimiĭ vă răsărĭ maĭ tîrziŭ. De sămînță, pentru reproducere: grîŭ de sămînță, cocoș de sămînță (V. rudă). Sămînță de canarĭ. V. canar.

genital adj. m., pl. genitali; f. genitală, pl. genitale

sculamént n., pl. e (ngr. sko- și skulamento, d. it. scolamento, scurgere, d. scoláre, lat. excolare, a se scurge. V. scur). Scurgere, o boală urîtă caracterizată pintr’un puroĭ care se scurge din organele genitale și care apare pînă în 5 zile de la molipsire.

genital a. relativ la generațiune și la organele ei.

râncău a. se zice de boul rămas defectuos dela întorsul testiculelor. [Derivat din râncă, părțile genitale ale taurului: origină necunoscută].

UTER, utere, s. n. Organ cavitar musculos care face parte din aparatul genital feminin, în care se dezvoltă embrionul și fătul la animalele superioare; mitră. – Din lat. uterus, fr. uterus.

TESTICUL, testicule, s. n. Glandă genitală masculină pereche, care produce spermatozoizii și hormonii masculini. – Din fr. testicule, lat. testiculus.

RUȘINE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală.^[1] ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus. corectat(ă)

LOMBALGIE, lombalgii, s. f. Durere localizată în regiunea lombară, provocată de o afecțiune a coloanei vertebrale lombare, a rinichilor, a organelor genitale feminine etc.; durere de șale. [Var.: lumbalgie s. f.] – Din fr. lombalgie.

FĂTĂTOARE, (1) fătătoare, adj., (2) fătători, s. f. 1. Adj. (Despre femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. ♦ (Pop.; substantivat, f.) Organ genital al unor femele. 2. S. f. (Pop.) Loc unde fată animalele. – Făta + suf. -ătoare.

INSEMINARE, inseminări, s. f. (Biol.) Introducere a lichidului seminal masculin în căile genitale feminine; fecundare. ◊ Inseminare artificială = fecundare fără act sexual, practicată în cazul animalelor domestice pentru ameliorarea raselor, iar în cazul oamenilor, atunci când fertilizarea naturală nu este posibilă. – V. insemina.

GENITAL, -Ă, genitali, -e, adj. (Biol.) Referitor la procreare și la organele de reproducere. ◊ Aparat genital = ansamblu de organe care îndeplinesc funcția de reproducere la om și la animal. – Din fr. génital, lat. genitalis.

GINECOLOGIE s. f. Ramură a științelor medicale care se ocupă cu funcțiile și cu bolile aparatului (3)^[1] genital feminin. – Din fr. gynécologie.

PROSTATĂ, prostate, s. f. 1. Organ musculos și glandular care înconjoară porțiunea inițială a uretrei și care aparține aparatului genital masculin. 2. (Impr.) Prostatită. – Din fr. prostate.

ANDROGIN, -Ă, androgini, -e, adj. 1. (Despre plante) Care poartă în aceeași inflorescență atît flori masculine cît și flori feminine. 2. (Despre animale) Care prezintă semnele distinctive atît ale sexului masculin cît și ale celui feminin, care are organe genitale de ambele sexe; hermafrodit.

BLENORAGIE, blenoragii, s. f. Boală venerică infecțioasă, constînd în inflamarea mucoasei organelor genitale; (popular) sculament.

GENITAL, -Ă, genitali, -e, adj. Care servește la procreare. Organe genitale.

GINECOLOGIE s. f. Ramură a științelor medicale care se ocupă cu bolile organelor genitale ale femeii și cu tratarea lor. Curs de ginecologie. ♦ Specialitatea medicului care se ocupă cu tratarea acestor boli.

CRETINISM s. n. Boală provocată de tulburări funcționale ale glandei tiroide și care se manifestă prin degenerarea tiroidei, oprirea dezvoltării glandelor genitale, imbecilitate sau idioție.

MENOPAUZĂ s. f. Perioadă în timpul căreia încetează activitatea glandelor genitale la femei și care apare la o vîrstă mai înaintată. – Pronunțat: -pa-u-.

MENSTRUAȚIE, menstruații, s. f. Scurgere de sînge din organul genital al femeii, care se produce periodic, aproximativ la 25-30 de zile, începînd din epoca pubertății pînă la menopauză; period, regulă, (popular) soroc.

MITRĂ², mitre, s. f. Partea interioară a organelor genitale femeiești, în care se dezvoltă fătul; uter, matrice³.

PROSTATĂ, prostate, s. f. Glandă care se găsește la intersecția aparatului genital cu cel urinar, la bărbați.

UROLOGIE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul aparatului urinar și (la bărbați) cu cel al aparatului genital.

UTER, utere, s. n. Organ genital al femelei animalelor superioare, în care se dezvoltă embrionul; mitră. Uterul are aspectul unui sac cu pereții groși, musculoși. ANATOMIA 248.

VENERIC, -Ă, venerici, -e, adj. (Despre boli) Care se răspîndește prin contact sexual, care atacă organele genitale.

SEX, sexe, s. n. 1. Totalitatea caracterelor morfologice și fiziologice care deosebesc ființele și plantele în două categorii distincte: masculi și femele. 2. Fiecare dintre cele două categorii de viețuitoare diferențiate după organele genitale: bărbați sau femei, masculi sau femele. Ieșind din starea de lucruri la care sexul lor este condamnat de prejudecăți, vor lua datinile omului și vor deveni utile societății. BOLINTINEANU, O. 258. Toți provințialii de ambe sexe năvălesc la dînsul. NEGRUZZI, S. I 239. 8 și 4 galbeni sufletul de vatrași și lăieși, fără osebire de vrîstă și sex. RUSSO, S. 158. ◊ (Familiar) Sexul tare (sau viril) = bărbații. Sexul slab (sau frumos) = femeile. Mai ales sexul slab, mai delicat, are nevoie de anonimat, ca să-și poată descărca sincer și leal tot fundul sufletului. CARAGIALE, S. N. 145.

ciolhă, ciolhe, (ciolhău), s.f. – (reg.) 1. Trunchi găunos de copac (Papahagi, 1925; Ieud). 2. Organul genital la vite; fătăciune (Bâle, 2005). – Et. nec. (MDA).

fătăciune, fătăciuni, s.f. – (înv.) 1. Loc unde fată vacile pe imaș. ♦ (top.) La fătăciune, fânațe în Larga (Vișovan, 2008: 151). 2. Organul genital al animalelor (de sex feminin). – Din făta „a naște” (< lat. fetare) + suf. -ăciune (Șăineanu, MDA).