sămînță f., pl. (vechĭ) semențe, sămințe, (Mold., Olt.) sămînțe și (Munt., Trans.) semințe (lat. *sementia, d. sementis, sămînță, seminare, a semăna; it. semenza, pv. semensa, fr. semence. V. semăn 1). Grăunte care se seamănă și și din care răsare o plantă. Grăunte germinativ la florĭ și legume și la unele poame (v. sîmbure). Substanța genitală la animale. Pin. ext. Viță, neam: era din sămînța luĭ Avram. Fig. Cauză, motiv: un articul obscur într’un tratat e o sămînță de războĭ. Învățătură dată tinerimiĭ ca să aducă folos maĭ tîrziŭ: sămînța aruncată în inimile tinerimiĭ vă răsărĭ maĭ tîrziŭ. De sămînță, pentru reproducere: grîŭ de sămînță, cocoș de sămînță (V. rudă). Sămînță de canarĭ. V. canar.