FOC s. 1. v. incendiu. 2. foc bengal v. foc de artificii; foc de artificii = foc bengal. 3. v. împușcătură. 4. salvă. (~ de artilerie.)

FOC. Subst. Foc, focușor (dim.), foculeț, zăgneată (reg.); focărie (pop.). Flacără, flăcăraie, flăcărie (rar), flăcăruie, văpaie, vîlvătaie, pară, flamă (rar), limbă de foc, pălălaie, bobotaie (reg.), bobot (înv. și reg.), vălgarie (reg.); faclă (rar), făclie (fig-), fachie (rar); torță. Foc de tabără; foc de artificii; foc bengal; rug. Ardere, învîlvorare, vîlvoare, văpăiere (înv.), pîlpîire, pîlpîială, pîlpîit, pîlpîitură, pîrpără. Incendiu, incendiere, pîrjol, pîrjolire, pojar (înv. și reg). Cremațiune, incinerare. Pîrlire, pîrleală, pîrlit, pîrlitură, pîrpăleală, pîrpălac (înv.); pîrpelire, flambaj, flambare, prăjire, prăjeală, frigere, coacere, copt. Jar, jeratic, jariște (înv.), jărăgai (pop.), cărbune, cărbunaș (dim.), tăciune, tăciunaș (dim.). Spuză, șperlă (reg.), cenușă, scrum. Furnal. Sobă, sobiță (dim.), sobușoară, vatră, vetrișoară (dim.), vetriță, cuptor, cuptoraș (dim.), godin, cămin, șemineu. Lampă; lampă de petrol, lampă de gătit, primus; spirtieră; aragaz; cuptor electric, reșou, radiator electric; calorifer. Chibrit; brichetă; aprinzător. Iuflamabilitate. Pirofor. Stingător, extinctor. Pompier, pojarnic (înv. și reg.). Piromanie. Incendiator. Pirometrie. Pirotehnie. Pirotehnician. Pirostat. Adj. Aprins, incandescent, arzător, arzînd, dogoritor, cuprins de flăcări; ars, dogorit, pîrjolit, pîrlit, scrumit (rar), prefăcut în scrum, mistuit de foc, incendiat. Inflamabil, piroforic, pirotermic; pirotehnic. Incendiator. Vb. A arde, a fi aprins, a arde în flăcări, a fi cuprins de flăcări, a văpăi (înv.), a vîlvîi, a vîlvora (rar), a se învîlvora, a pălălăi, a boboti (reg.), a arde cu bobote; a se preface în scrum (în cenușă), a se scrumi, a deveni scrum, a se arde, a se mistui în flăcări; a jerui (reg.), a jări (reg.); a arde înăbușit, a mocni, a pîlpîi. A lua foc, a se aprinde. A aprinde focul, a ațîța focul, a da zăgneată focului. A arde, a aprinde, a pune foc, a incendia, a da pojar, a da pîrjol, a pîrjoli, a trece prin flăcări (prin foc), a preface în scrum, a se mistui în flăcări. A flamba; a pîrli, a pîrpăli, a frige, a prăji; a tăciuna. V. căldură, lumină, surse de lumină.

joc s.n. I 1 joacă, zbenguială, zbenguire, zbenguit¹, zburdălnicie, zburătăcire, zburdare, zburdat¹, zbânțuială, zbânțuire, zbânțuit¹, zbânțuitură, jocot, zbânț, zbeng, zbereguială, zbereng, zburdă. 2 dans, săltare, <înv.> salt², săltătură. Tinerii erau antrenați într-un joc cu ritm vioi. 3 (sport) dispută, întâlnire, întrecere, meci¹, partidă. Un jucător a fost accidentat la umăr în timpul disputei amicale dintre cele două echipe de fotbal. 4 (teatru, operă) interpretare. Jocul artistei a fost magistral. 5 joc de cuvinte = calambur, paragramă. Printr-un joc de cuvinte se urmărește obținerea unui efect comic. 6 (la pl.; sport) jocuri balcanice = balcaniadă. Echipa noastră de gimnastică participă la jocurile balcanice; jocuri olimpice = olimpiadă. Mulți sportivi români au luat medalii de aur și de argint la jocurile olimpice; jocuri universitare = universiadă. La jocurile universitare participă tineri din universități din întreaga lume. 7 (muz.) joc de clopoței = glockenspiel, metalofon. Jocul de clopoței este un instrument muzical de percuție. 8 joc de fizionomie = mimică. Un actor trebuie să stăpânească jocul de fizionomie. 9 joc de artificii = foc bengal, foc de artificii. Jocul de artificii din seara de revelion a fost o încântare. 10 joc video = video joc. Este pasionat de jocuri video. 11 (înv.) joc de dame v. Dame (v. damă). 12 (art.; înv.) jocul păpușilor v. Teatru de păpuși. Teatru de marionete. II fig. tremur, vibrare, vibrație. Jocul luminii lumânării făcea umbre stranii pe perete.

BENGAL, bengale, adj. (În sintagma) Foc bengal = foc de artificii. – Din fr. (feu de) Bengale.

CARNAVAL, carnavaluri, s. n. Perioadă care precedă postul în unele țări, când au loc petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. ♦ Petrecere populară din această perioadă – Din fr. carnaval (< it.).

FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire. – Lat. focus.

PETARDĂ, petarde, s. f. Mică încărcătură de exploziv în înveliș de carton sau de hârtie cerată ori smolită, care produce la explozie zgomot și fum și este întrebuințată la semnalizări, la marcarea tirului de artilerie, la focuri de artificii etc. – Din germ. Petarde, fr. pétard.

CU prep. 1. (modal) prin. (Serbarea începe cu focuri de artificii.) 2. (temporal) de, după. (Zi cu zi.) 3. (instrumental) din. (Pocnește cu biciul.) 4. (instrumental) prin. (Se înțeleg cu tălmaci.) 5. (arată conținutul) de. (Un pahar cu apă.)

PRIN prep. 1. (local) v. printru. (~ o ușă pătrundea soarele.) 2. (local) v. via. (București-Craiova ~ Roșiori de Vede.) 3. (modal) v. cu. (Serbarea începe ~ focuri de artificii.) 4. (instrumental) v. cu. (Se înțeleg ~ tălmaci.) 5. (instrumental) v. după. (Preda o limbă ~ o anumită metodă.)

BENGAL ~ă (~i, ~e): Foc ~ foc de artificii. /<fr. (feu de) Bengale

CARNAVAL ~uri n. 1) (în unele țări) Perioadă care precedă postul când au loc petreceri populare cu deghizări și focuri de artificii. 2) Petrecere populară cu deghizări, dansuri, jocuri distractive etc. care are loc cu diferite ocazii. /<fr. carnaval, it. carnavale

PETARDĂ ~e f. Tub cilindric (din carton) umplut cu exploziv, care la detonație produce numai zgomot și fum (folosit la focuri de artificii, semnalizări etc.). /<germ. Petarde, fr. pétard

PIROTEHNIE f. 1) Ramură a tehnicii care se ocupă cu fabricarea și utilizarea materialelor explozibile. 2) Tehnica producerii focului de artificii. [G.-D. pirotehniei] /<fr. pyrotechnie

RACHETĂ¹ ~e f. 1) Vehicul, fără dispozitive de planare, propulsat de un motor cu reacție. ◊ ~ cosmică vehicul spațial fusiform, care servește la plasarea pe orbită a unui obiect spațial (satelit, stație interplanetară etc.). Motor-~ motor reactiv care funcționează independent de condițiile mediului înconjurător. 2) Cartuș cu un pistol special, care explodează în aer producând o lumină puternică, colorată, folosit la semnalizări și la focuri de artificii; rachetă de semnalizare. /<germ. Rakette, rus. raketa

PIRIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la foc, la ardere și îndeosebi la focuri de artificii. Cf. gr. pyr, pyros – foc].

BENGAL adj.n. Foc bengal = foc de artificii, puternic și viu colorat. [< fr. feu de Bengale].

CARNAVAL s.n. 1. (Bis.) Perioadă care precedă postul, în care au loc de obicei petreceri, jocuri etc.; cîșlegi. 2. Petrecere populară cu jocuri mimice, deghizări, focuri de artificii etc. [Pl. -luri, -le. / < fr. carnaval, cf. it. carnevale < lat. carne levare – a priva de carne].

treasc, treascuri, s.n. (înv.) 1. tun mic, primitiv, pentru producerea focurilor de artificii la serbări. 2. veselie. 3. ogrinji, gunoi.

BENGAL adj. foc ~ = foc de artificii, puternic și viu colorat. (< fr. /feu de/ Bengale)

CARNAVAL s. n. 1. perioadă care precedă postul, în unele țări, în care au loc petreceri, jocuri etc. 2. petrecere populară cu jocuri mimice, deghizări, focuri de artificii. (< fr. carnaval)

PIRIC², -Ă adj. referitor la foc, la ardere și îndeosebi la focuri de artificii. (< it. pirico)

PIROTEHNIE s. f. 1. tehnică a fabricării și utilizării materialelor explozibile și inflamabile, a focului de artificii etc.; pirotehnică. 2. fabrică de muniții. (< fr. pyrotechnie)

BENGAL, bengale, adj. n. (În expr.) Foc bengal = foc de artificii. – Fr. [Feu de] Bengale.

CARNAVAL, carnavaluri, s. n. Petrecere populară (care are loc în perioada dintre crăciun și postul paștilor) însoțită de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. – Fr. carnaval (< it.).

artificiu n. 1. viclenie, înșelăciune: artificiul argumentării; 2. foc de artificiu, compozițiuni de materii inflamabile, producând flăcări de diferite colori.

foc n. 1. căldură luminoasă, însoțită adesea de flacări, care se desvoltă prin combustiunea corpurilor; focuri nestinse, emanațiuni de gaze printre crăpăturile straturilor și stâncilor din regiunile petrolifere; 2. materii în combustiune: foc din lemne, din cărbuni; 3. incendiu: focul cel mare din București; 4. descărcătura unei puști: a tras două focuri; armă de foc, pistol, pușcă, carabină; foc de artificii, produs la serbări publice din preparațiuni speciale și prezentând imagini de forme și de colori variate; 5. lustru: focul pietrelor prețioase; 6. fig. ardoare, vioiciune: în focul povestirii, în focul tinereții; foc sacru, vocațiune sau geniu (imagine luată din cultul Vestei); 7. mâhnire adâncă, necaz: i-am spus tot focul; 8. pacoste: ce foc pe Ionică! CAR. [Lat. FOCUS, vatră și focul din vatră]. ║ adv. foarte: s’a supărat foc, urîtă foc, foc de urîtă CR.; a se face foc și pară (foc și pârjol), a se aprinde de mânie.

BENGAL, bengale, adj. (În sintagma) Foc bengal = foc de artificii. – Din fr. [feu de] Bengale.

CARNAVAL, carnavaluri, s. n. Perioadă care precedă postul în unele țări, când au loc petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. ♦ Petrecere populară din această perioadă – Din fr. carnaval.

PETARDĂ, petarde, s. f. Mică încărcătură de exploziv în înveliș de carton sau de hârtie cerată ori smolită, care produce la explozie zgomot și fum și este folosită la semnalizări, la marcarea tirului de artilerie, la focuri de artificii etc. – Din germ. Petarde, fr. pétard.

FOC¹, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flacără și cu dezvoltare de căldură; (concr.) materie în curs de ardere. ◊ (În exclamații sau imprecații; adesea glumeț sau fam.) Se făcu frumoasă, arz-o focul. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. ◊ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare stăruință; a insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă, a fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altuia. A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apăra cu tărie pe cineva. Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) foc = foarte harnic (sau iute etc.). A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie. ◊ (Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte”) Jucării frumoase foc. ◊ Expr. De mama focului = strașnic, grozav. ♦ Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. ♦ Fig. Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). 2. Incendiu. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia, a distruge cu forța armată. 3. Împușcătură; p. ext. salvă, tir. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Fig. Luptă, război. 4. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflăcărare. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpăr. 3. Durere, chin, jale, necaz. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; a-și descărca nervii, a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a) a se răzbuna pe cineva; b) a scăpa de o suferință. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ◊ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nicio nenorocire. – Lat. focus.

ARTIFICIU, artificii, s. n. 1. Procedeu meșteșugit, întocmit cu îndemînare spre a împodobi sau spre a modifica realitatea; podoabă inutilă. Prin ingenioase artificii tehnice se pot prezenta pe scenă diferite aspecte și fenomene din natură. ♦ Artificiu de calcul = procedeu prin care se poate ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă, mai rapidă decît cea obișnuită. 2. (La pl.) Compoziție de materii inflamabile, care, aruncate în aer de un dispozitiv special, iau foc ușor, producînd efecte variate de lumină și culori și care se întrebuințează ca mijloc de semnalizare, ca divertisment la spectacolele în aer liber etc. Strigăte... țîșneau deasupra murmurului mulțimii ca niște artificii roșii. DUMITRIU, B. F. 79. Luminile colorate de artificii... cădeau în lac. PAS, Z. I 228. ◊ (Poetic) Ziua, închizînd ochii, te afunzi într-o noapte roșie, care joacă împrejurul tău și își scînteiază buchetele de artificii violete și albastre. DELAVRANCEA, T. 70. ◊ Foc de artificii v. foc. ◊ Sîrmă scurtă, pe jumătate înfășurată într-un preparat chimic inflamabil, care, aprinsă, aruncă mici scîntei. Tatăl lui Bică avea chioșc de ziare și... pe-o tarabă în fața chioșcului, rahat, caramele, susan, artificii, bile și muzicuțe. PAS, Z. I 164.

BENGAL adj. n. (Numai în expr.) Foc bengal = foc de artificii, cu lumini puternice de diferite culori. (Fig.) Cînd optsprezece ani au rămas departe... «Florile Bosforului» îți par banalități, fantezii ușoare, un foc bengal de cuvinte. DEMETRESCU, O. 160.

FĂȚĂRIT, -Ă, fățăriți, -te, adj. (Învechit, rar) Fățarnic, prefăcut, ipocrit, simulat. Așa-mi venea-n suflet să cred lămurit Că tot acel joc a fost joc fățărit. COȘBUC, P. II 207. ◊ Fig. Focuri de artificii în care meșteri isteți și dibaci fac să joace, în ochii orbecați ai publicului, tot felul de vîrtejuri luminoase... de fulgere plăsmuite, de sori fățăriți. ODOBESCU, S. II 540.

FOC, focuri, s. n. I. 1. Ardere violentă cu flăcări și cu dezvoltare de căldură mare; (concretizat) materie în curs de ardere. Focul arde. Fluturele de beteală și de jar își întinde aripele, rumenește mai întîi zarea, luminează umbrele cele mai apropiate. ANGHEL, PR. 124. Din gurile [balaurului] ieșea văpaie de foc. ISPIRESCU, L. 18. Clenguța mohorului Arde-n para focului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. Pînă nu faci foc, nu iese fum. ◊ (Poetic) Peste umbrele depărtate ale dealurilor, pîlpîiau stelele, ca niște focuri albe ale nopții. CAMILAR, TEM. 298. ◊ (În exclamații sau imprecații, uneori glumețe sau familiare) Dar ce frumoasă se făcu, Și mîndră, arz-o focul! EMINESCU, O. I 174. Cum focul să nu slăbesc, Cînd de tine mă topesc. TEODORESCU, P. P. 303. Ce focul, bade, te ține De nu vii seara la mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. (Fig.) În mijlocul acestor pașnice lumine, care îngînă monotonia nopții noastre literare... [vin] unele focuri de artificii în care meșteri isteți și dibaci fac să joace, în ochii orbecați ai publicului, tot felul de vîrtejuri luminoase. ODOBESCU, S. II 540. ◊ Expr. A da foc v. da. A lua foc = a se aprinde. A sta ca pe foc = a fi nerăbdător, neliniștit. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu stăruință, a insista mult pe lîngă cineva; a determina pe cineva să acționeze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-și expune viața (pentru cineva sau ceva). Chiar și-n foc de ți-aș zice, să te arunci. CREANGĂ, P. 206. A-și băga capul în foc v. băga. A lua focul cu mîna altuia = a fugi de răspundere lăsînd munca pe seama altuia; a pune pe altcineva să întreprindă o acțiune primejdioasă. V-ați deprins a lua focul totdeauna cu mînile noastre. CREANGĂ, A. 156. A pune mîna-n foc (pentru cineva) = a garanta, a da chezășie pentru faptele cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura = a face tot posibilul, a face sacrificii. Noi de copii ne știm, și-am fost Ca frații, ba mai bine... Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare. COȘBUC, P. I 77. (Harnic, iute etc.) de mănîncă foc – foarte harnic, iute, sprinten etc. Zîna porunci și trase la scară o căruță ferecată în aur, cu patru telegari de mîncau foc. ISPIRESCU, L. 38. A se face (a se supăra sau a se mînia) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mînie. S-a culcat în urmă supărată foc. COȘBUC, P. I 245. Zmeul... se făcu foc și pară de mînie. ISPIRESCU, L. 27. Cînd a mai auzit mama și asta, s-a făcut foc. CREANGĂ, A. 17. Are să se mînie foc pe mine doamna Lucsița! ALECSANDRI, T. I 292. A o lăsa focului v. lăsa. ◊ (Cu valoare stilistică, ajută la formarea superlativului absolut, ținînd locul lui «foarte») Unele pălării... sînt scumpe foc. MACEDONSKI, O. III 38. Știi, ieri la moară ce spunea? Că-s proastă foc și gură rea! COȘBUC, P. I 126. [Lemnele] îs foc de scumpe. RETEGANUL, P. IV 8. (Expr.) De mama focului = grozav, strașnic. Era frumoasă de mama focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. ♦ Arderea din vatră, sobă, cuptor etc., făcută pentru degajare de căldură. Stan era acasă și chiar atunci luase ceaunul de pe foc, să mestece mămăliga. CREANGĂ, P. 147. Dar și mai bine-i cînd afară-i zloată, Să stai visînd la foc. EMINESCU, O. I 119. Iarna vine, vine pe crivăț călare!... Omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ Fig. Lumină roșiatică, asemănătoare flăcărilor. Focul amurgului izbucni de la geam la geam. CAMILAR, N. I 169. O stîncă-n foc de zare crește. TOMA, C. V. 124. ♦ Strălucire. Focul diamantelor. ▭ O stea dacă lucește Stingîndu-se pe loc, Sînt stele mai puține în cerul plin de foc? MACEDONSKI, O. I 48. ♦ (Rar) Scînteie. Stihii a lumei... Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie, Să-nchege apa-n sînge, din pietre foc să saie. EMINESCU, O. I 94. ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampă). Podul era negru de fum... de mijlocul lui atîrna o lampă cu trei focuri, care făcea mai mult fum decît lumină. CONTEMPORANUL, IV 133. 2. Incendiu. Trei groaznice focuri a cercat acest oraș. NEGRUZZI, S. I 70. ◊ Expr. A trece (o țară, un oraș etc.) prin foc și sabie = a incendia și a distruge cu forța armată, a măcelări. 3. Împușcătură; p. ext. tir, salvă. O salvă de focuri și totul s-a transformat într-un adevărat vacarm. SAHIA, N. 45. Reduta-n noi răpede-un foc Cît nu-l încape gîndul, Un șir întreg s-abate-n loc, Dar altul îi ia rîndul. ALECSANDRI, P. A. 208. Să dea focuri să-i omoare, Ori topuzuri să-i doboare? TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Armă de foc = armă (ca pușca, revolverul, tunul etc.) care folosește pulbere explozivă. Arnăuții se izbea, Armele de foc scotea Și-n bodrean le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 88. Foc! = comandă militară pentru începerea unei trageri. ◊ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. Cînd o baterie a noastră a deschis focul asupra dealului din față, am avut, pentru întîia oară, priveliștea unui duel de artilerie. CAMIL PETRESCU, U. N. 300. A fi (sau a sta) între două focuri = a fi încolțit din două părți. ♦ Luptă, război. Buletinul neoficial, însă adevărat, al războiului de acolo îl dădeau răniții de la unitățile intrate în foc. SADOVEANU, M. C. 73. Căpitane Pavele, Unde-ți duci cătanele? – Da la foc, sărmanele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. 4. Pînză triunghiulară susținută de bompres la prora unei nave. 5. Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. II. Fig. 1. Entuziasm, avînt, înflăcărare. Ochii... străluceau de un foc ce simțea că îl atinge. ISPIRESCU, L. 35. Veselie cu noroc, Nu pe flori de busuioc, Ci pe-al ochilor tăi foc. BELDICEANU, P. 81. ◊ Loc. adv. Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere. Mama îi sărută pe amîndoi cu foc, îi rugă să-i scrie cum or ajunge. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Ileana... începu a plînge cu foc. ISPIRESCU, L. 25. O sărută cu atîta ardoare, o strînse cu atîta foc. EMINESCU, N. 64. ◊ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins. O sărutare plină de foc. CREANGĂ, A. 97. O rămîi, rămîi la mine, tu cu viers duios de foc. EMINESCU, O. I 80. Ochii lui... plini de foc dovedeau curaj. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul = în momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. În focul luptei. 2. Agilitate, vioiciune, neastîmpăr. Emirul are... în grajduri cai repezi, cu foc în copite. MACEDONSKI, O. I 142. ◊ (În comparații și metafore) Pusese ochii pe una Măriuca... foc la lucru și la horele mari. CAMILAR, N. I 21. 3. Durere, chin, jale, necaz. Nu cerea de pomană, da și viața de azi pînă mîine, viață e ori foc? DELAVRANCEA, S. 4. Frunză verde lemn de soc Am la inimă un foc. BELDICEANU, P. 92. ◊ Expr. A-și vărsa focul = a) a se destăinui, a-și descărca sufletul, a-și spune durerea; b) a-și descărca nervii; a se răcori. A-și scoate un foc de la inimă = a se răzbuna pe cineva; a scăpa de o suferință. ♦ Primejdie, nenorocire, pacoste, urgie. Mămucă, mămucă, uit' te, ce-am pățit noi! Mare foc și potop a căzut pe capul nostru! CREANGĂ, P. 27. ◊ Expr. (Familiar) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire.

CARNAVAL, carnavaluri, s. n. Petrecere populară constînd din jocuri mimice, care alegorice, deghizări, focuri de artificii etc. La San Marco, înpiață, Dulce curge-n carnaval Ca un vis a noastră viață. CARAGIALE, O. VII 132. Îmi pare c-am trăit odată în Orient, și cînd, în vremea carnavalului, mă deghizez cu vreun caftan, cred a relua adevăratele mele veșminte. EMINESCU, N. 85. Baluri, ospețe, făclii, muzici, gondole, teatre, carnaval de cinci luni, iată Veneția. NEGRUZZI, S. III 406.

RACHETĂ, rachete, s. f. 1. Proiectil alcătuit dintr-un tub umplut cu materii explozibile colorate, care se aprind în momentul cînd tubul e aruncat dintr-un pistol special și care produc o lumină puternică pe o traiectorie întinsă; e întrebuințat la semnalizări și la focuri de artificii. Rachete sclipitoare fulgeră scurt în noapte. Răsună împușcături într-un loc sau altul. PAS, Z. III 202. În răstimpuri se înălțau în văzduh rachete orbitoare care se spărgeau deasupra satului din vale, îl luminau vreo două minute și apoi piereau. REBREANU, N. 56. Sori luminoși s-aprindeau, și rachete, zburînd peste case, Dungi sclipitoare scriau și apoi recădeau în buchete Ca niște flori de scîntei. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 99. 2. Paletă ovală cu un mîner lung alcătuită dintr-o rețea de coarde fixate pe un cadru de lemn, întrebuințată la jocul de tenis. O lovitură scurtă de rachetă și glasul ei anunță...: «22-20». SEBASTIAN, T. 85. ♦ Paletă ovală formată dintr-o placă de lemn acoperită cu un strat de cauciuc zimțat sau cu plută și folosită la jocul de tenis de masă. 3. Proiectil propulsat prin reacție, caracterizat prin faptul că are la bord combustibilul și oxigenul necesar putînd astfel fi utilizat și în regiunile rarefiate ale atmosferei sau în stratosferă.

PETARDĂ, petarde, s. f. Tub cilindric de carton umplut cu praf de pușcă, a cărui explozie face zgomot mare și care se întrebuințează pentru focuri de artificii, pentru marcarea tirului de artilerie, semnalizare etc.; pocnitoare. Ca într-un viu foc de artificii, cu rachete și petarde, izbucneau rîsete, glume și zeflemele, încrucișate într-un zgomot confuz al sălii cu vuietul unei mări demontate. BART, E. 195.

PIROTEHNIE, (2) pirotehnii, s. f. 1. Tehnica fabricării și utilizării dispozitivelor de explodare și a focurilor de artificii. Magneziul este întrebuințat în pirotehnie, pentru semnalizări cu rachete luminoase. 2. Fabrică de muniții. Pirotehnia armatei. 3. Tehnica producerii, conducerii și utilizării focului.

TRĂSNET, trăsnete, s. n. Descărcare electrică de mare intensitate, însoțită de o lumină vie și de un zgomot puternic, care are loc între doi nori sau între un nor și pămînt. O lumină mare se făcu și trăsnetul înfășură stejarul, ca un foc de artificii, profilîndu-l pe cer cu ramurile aprinse într-un potop de scîntei și frunze spulberate. ANGHEL-IOSIF, C. L. 48. Trăsnetul din cer de-ar fi căzut, nu i-ar fi făcut mai mult rău ca ceea ce i-a făcut citirea acestor vorbe. ISPIRESCU, L. 51. De cînd căzu un trăsnet în dom, de-atunci în somn Ca plumbul surd și rece el doarme ziua toată. EMINESCU, O. I 96. Cerul curat de trăsnet nu se teme, se spune despre cineva care, simțindu-se nevinovat, nu se teme de nimic. ◊ (Poetic) În ochi purta un trăsnet cu palidă lucire. MACEDONSKI, O. I 214. ◊ Fig. Îi era frică mereu că un trăsnet din senin îi va zdrobi toată truda vieții. REBREANU, I. 56. ◊ Expr. A rămîne ca lovit de trăsnet = a rămîne înlemnit (de spaimă, de uimire etc.). Lovitură de trăsnet = întîmplare (mai ales neplăcută) venită pe neașteptate. (Regional) A da (sau a lăsa) ceva în trăsnet = a se lipsi, a se lepăda de ceva, a abandona ceva, a da dracului. Și ce folos de boi și vaci? Nevasta dacă nu ți-o placi, Le dai în trăsnet toate! COȘBUC, P. I 119.

CU prep. 1. (temporal) prin. (Serbarea începe ~ focuri de artificii.) 2. (temporal) de, după. (Zi ~ zi.) 3. (instrumental) din. (Pocnește ~ biciul.) 4. (instrumental) prin. (Se înțeleg ~ tălmaci.) 5. (arată conținutul) de. (Un pahar ~ apă.)

PRIN prep. 1. (local) printru. (~ o ușă pătrundea soarele.) 2. (local) via. (București – Craiova ~ Roșiori de Vede.) 3. (temporal) cu. (Serbarea începe ~ focuri de artificii.) 4. (instrumental) cu. (Se înțeleg ~ tălmaci.) 5. (instrumental) după, printru. (Predă o limbă ~ o anumită metodă.)

bengal a [At: DA / Pl: ~e / E: fr [feu de] Bengale] 1 (Îs) Foc ~ Foc de artificii. 2 Din Bengal.

carnaval sn [At: ALECSANDRI, T. 307 / V: (îvr) ~nev~ / Pl: ~uri / E: fr carnaval] 1 Perioadă care precedă postul în unele țări, când au loc petreceri populare însoțite de deghizări, care alegorice, focuri de artificii etc. 2 Petrecere populară în perioada care precedă postul. 3 (Bot; reg) Crăciuniță (Bergenia crassifolia). 4 (Bot; reg) Crăciunele (Rhipsalis pachyptera).

fișic sn [At: AMIRAS, ap. LET.² III, 166/14 / V: fâș~, fâșâc / Pl: ~uri / E: tc fișek] 1 (Înv) Cartuș (1). 2 (Înv) Rachetă. 3 (Înv) Foc de artificii. 4 Teanc de monede metalice așezate una peste alta și înfășurate în hârtie sub forma unui cilindru. 5 (Iuz) Cornet de hârtie pentru bomboane, alune etc.

rachetă¹ sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~cle~ / Pl: ~te / E: ger Rakete, it racchetta, rs ракета] 1 Proiectil ce conține substanțe care se aprind în aer producând o lumină puternică (de diferite culori) pe o traiectorie lungă și care este folosit la semnalizări sau la focuri de artificii. 2 Aparat de zbor propulsat, prin reacție directă, cu ajutorul unui motor, la distanțe foarte mari de Pământ. 3 (Îs) ~ cosmică Rachetă¹ (!2!) de mari dimensiuni, folosită pentm plasarea sateliților artificiali pe orbite și a navelor cosmice pe traiectorii stabilite. 4 (Îs) ~ meteorologică Rachetă¹ (2) recuperabilă dotată cu aparate speciale de măsură a parametrilor meteorologici și de transmitere a informației, folosită pentru investigații ale atmosferei până la altitudini de 150 km.

petardă sf [At: CR (1830), 40¹/15 / Pl: ~de / E: ger Petarde, fr pétard] 1 Dispozitiv cu explozibil care era folosit în artilerie pentru a se arunca în aer ziduri, obstacole etc. 2 Mică încărcătură de pulbere neagră sau de alt exploziv, în înveliș de carton sau de hârtie cerată ori smolită, care produce, la explozie, zgomot și fum și care este utilizată la semnalizări, la marcarea tirului de artilerie, la focuri de artificii etc.

treasc¹ sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) tra~, ~ure s / Pl: ~uri / E: srb tresk] 1 (Îrg) Tun¹ mic, primitiv, care se încărca pe la gura țevii, folosit pentrua produce pocnituri sau focuri de artificii la serbări, petreceri etc. Si: (înv) săcăluș, (îrg) piuă, (reg) mojar. 2 (Îvr) Tun¹ (8).

piric, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: cf gr πύρ, πύρος „ foc”] Care se referă la foc, la ardere și mai ales la focuri de artificii.

báriu s.n. (chim.) Element chimic, metal alcalino-pămîntos, moale, alb-argintiu, care nu se găsește în natură în stare liberă, compușii săi fiind folosiți la fabricarea vopselelor, a sticlei, la colorarea în verde a focurilor de artificii etc. (Ba). ◇ (med.) Sulfat de bariu = substanță sub formă de pulbere albă, insolubilă în apă, folosită în radiologie ca mediu de contrast radioopac în explorarea tubului digestiv. • /<fr. baryum; cf. gr. βαριθ „greutate”.

bengal, -ă adj. 1 Foc bengal = foc de artificii, puternic și viu colorat. △ fig. Îți par banalități, fantezii ușoare, un foc bengal de cuvinte (DEMETR.). 2 Bengalez. • pl. -i, -e. /<fr. [feu de] Bengale; cuv. hindi.

Foc bengal – Bengalul este o regiune din India, de unde vine denumirea acestui foc de artificii cu străluciri puternice. Aprins pe străzi, cu prilejul unor serbări populare, focul bengal răspîndește lumini feerice de diferite culori, care însă se sting repede, ca orice joc de artificii. De aici derivă sensul figurativ al expresiei, așa cum l-a folosit, de pildă, poetul Traian Demetrescu în comparația: „fantezii ușoare, un foc bengal de cuvinte”. Minulescu îndrăgea această expresie: „Numai că madrigalul meu banal/ N-a fost decît un foc bengal” (Romanță retrospectivă). „De ce-ți aprinzi ca un semnal/ De foc bengal/ Obrajii tăi de porțelan” (Romanța răspunsului mut).

*ARTIFICIER sm. 1 ⊕ Fabricant de focuri de artificii ¶ 2 🎖️ Soldat de artilerie însărcinat cu fabricarea și manipularea pieselor de artificii [fr.].

*ARTIFICIU (pl. -icii) sn. 1 Mijloc prin care se caută să se dea altă înfățișare unui lucru, se ascunde ceva, vicleșug, uneltire vicleană: aceste înflorituri sînt simple artificii prin care caută să ascundă sărăcia de idei ¶ 2 pl. Substanțe inflamabile combinate la un loc pentru a produce, la serbări, la petreceri, diferite efecte de lumină și culori, sau care sînt întrebuințate ca proiectile în războiu (🖼 234): foc de artificii; de aci, Fig. pentru a arăta ceva strălucitor, dar gol, neserios, fără fond: tot ce spune e foc de artificii [lat. artificium, cu parte din accepțiunile fr. artifice].

bengal a. din Bengal: foc bengal, un fel de artificiu, originar din India, luminos ca soarele.

foc¹ sn [At: COD. VOR. 123/10 / Pl: ~uri, (îvr; astăzi, mai ales gmț 1) foace / E: ml focus] 1 Ardere violentă cu flacără și dezvoltare de căldură. 2 (Ccr) Materie în curs de ardere. 3 (Îe; adesea fam și gmț) Arză-l (-o, -i, -le) ~ul! Exprimă o imprecație. 4 (Îae; fam și gmț) Exclamație care exprimă o valoare superlativă și o conotație afectivă Se făcu frumoasă, arz-o focul! 5 (Pop; în propoziții interogative, după pron. „cine, ce” și av „cum”) Exclamație care exprimă mirarea De ce foc mai stai? Cum focul mai suport? 6 (Îs) ~ de artificii Ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. 7 (Îe) A arde ca ~ul A fi foarte fierbinte. 8 (Spc; bolnavi; îae) A avea febră (mare). 9 (Șfg; îe) A lua ~ A se aprinde. 10 (Îe) Nu iese fum, fără ~ sau până nu faci ~, nu iese fum În orice zvon, oricât de exagerat, există un sâmbure de adevăr. 11 (Îe) A sta ca pe ~ A aștepta ceva cu mare nerăbdare. 12 (Îe) A pune pe cineva pe ~ A cere cuiva ceva cu mare stăruință. 13 (Îae) A insista prea mult ca cineva să acționeze într-un anumit sens. 14 (Îe) A se arunca (sau a intra, pop, a da) în ~ (pentru cineva sau ceva) A-și expune viața (pentru cineva sau ceva). 15 (Îe) A lua ~ul cu mâna altuia sau a scoate castanele din ~ cu mâna altuia A se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă, pentru interese personale. 16 (Îae) A fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altcuiva. 17 (Îe) A(-și) pune sau a(-și) băga mâna în ~ (pentru cineva) A garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. 18 (Îe) A lua (sau a prinde) ~ cu gura sau a mânca ~ (pentru cineva) A face tot posibilul, a fi gata de orice sacrificii (în favoarea cuiva). 19 (Îae) A apăra cu tărie pe cineva. 20 (Îe) A lua ~ cu gura A afirma un lucru cu toată tăria. 21 (Reg; îe) A lua ~ul în gură A se împărtăși. 22 (Îe) A da cu mâna în ~ A obține bani mulți (pe neașteptate). 23 (Îe) Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) ~ Foarte harnic (sau iute etc.) 24 (Îe) A se face (sau a fi, a se mânia, a se supăra) ~ (și pară) sau a scuipa ~ (de mânie) A turba de mânie. 25 (Îcs) În ~ Joc cu mingea, nedefinit mai de aproape. 26 (Îs) ~ viu Foc care arde cu flacără mare. 27 (Îs) ~ mort Foc mic, care abia arde. 28 (Bis; pop; îs) ~ul de veci (sau, înv, de veac) sau ~ul gheenei Focul iadului, în care își vor ispăși necredincioșii păcatele. 29 (Reg; îs) ~ul lui Sâmedru Foc care se aprinde în noaptea Sfântului Dumitru, la munte, pentru a coace fructe. 30 (Reg; îc) ~ul-oilor Colibă în care stau ciobanii care păzesc noaptea oile. 31 (Îvp; îs) Caru' de ~ Tren. 32 Ajută la formarea superlativului absolut, ținând locul lui „foarte” Jucării frumoase foc. Era foc de harnică. 33 (Îlav) De mama ~ului Grozav. 34 (Îlav) ~ nevoie Neapărat. 35 Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. 36 (Fig) Lumină puternică. 37 (Fig) Lumină roșiatică, asemănătoare cu flăcările. 38 (Fig) Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal prețios etc.). 39 Dispozitiv de ardere (la o lampă). 40 (Rar) Scânteie. 41 (Trs; îs) ~ viu Scânteile care se observă pe fundul exterior al unui vas de metal ridicat de pe foc. 42 (Reg) Vatră. 43 (Reg) Cuptor. 44 (Reg) Parte a tindei unde se află gura sobei. 45 (Mpp; șîc ~-mare) Febră. 46 (Mpp; lpl) Erupție care apare pe trupul sau pe limba unui copil. 47 (Mpp; șîc ~-viu; reg îf fodiu, fochiu, foghiu) Scarlatină. 48 (Mpp; îae) Zona zoster. 49 (Mpp; îae) Erizipel. 50 (Mpp; îae) Rujeolă. 51 (Mpp; îc) ~-pe-gât Boală inflamatorie nedefinită mai de aproape. 52 (Ent; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Licurici (Lampyris noctiluca). 53 Incendiu. 54 (Îe) A trece (o țară, un oraș etc.) prin ~ și sabie A incendia și a distruge complet cu forța armată. 55 Împușcătură. 56 (Mil; pex) Salvă. 57 (Îs) Armă de ~ Armă care folosește pulbere explozivă. 58 ~! Comandă militară pentru începerea unei trageri. 59 (Îe) A deschide ~ul A începe să tragă cu arma. 60 (Îe) A fi (sau a sta) între două ~uri A fi încolțit din două părți. 61 (Fig) Luptă. 62 (Fig) Război. 63 Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigația pe apă. 64 (Fig) Entuziasm. 65 (Fig) Avânt. 66 (Fig; îla) (Plin) de ~ Înflăcărat. 67 (Fig; îlav) Cu ~ (sau, îvr, în foace) Cu înflăcărare. 68-69 (Fig; îljv) Fără ~ Fără pasiune Si: rece. 70 (Fig; îe; urmat de un genitiv) În ~ul În momentele de mare intensitate, în faza culminantă a unei acțiuni. 71 (Fig) Vioiciune. 72 (Fig) Neastâmpăr. 73 (Fig) Durere. 74 (Fig) Jale. 75 Necaz. 76 (Fig; îe) A-și vărsa ~ul A se destăinui. 77 (Îae) A-și descărca nervii. 78 (Fig; îe) A-și scoate un ~ de la inimă A se răzbuna pe cineva. 79 (Îae) A scăpa de o suferință. 80 (Fig; adesea întărit prin „potop”) Nenorocire mare Si: (Trs) focar (3) Cf focuit. 81 (Fig; îe) N-o fi ~ Nu e nici o nenorocire.

pirotehnie sf [At: CR (1830), 56¹/13 / V: (înv) ~ecn~ / Pl: ~ii / E: fr pyrotechnie] 1 Tehnică a producerii, conducerii și utilizării focului. 2 Tehnică a fabricării unor materiale, piese și dispozitive care servesc la aprinderea munițiilor, armelor de foc, a unor substanțe explozibile, a artificiilor etc. 3 (Ccr) Fabrică de muniții.

FOC (pl. -curi) sn. 1 Lumina și căldura corpurilor care ard: a aprinde ~ul; a stinge ~ul; a ațîța ~ul; a sufla în ~; a pune lemne pe ~; para ~ului; a face ~ul, a-l aprinde; a lua ~, a se aprinde; a-i lua părul ~ 👉PĂR; proverb: nu te juca cu ~ul, nu te expune în mod imprudent la lucruri primejdioase; proverb: nu e fum fără ~ sau pînă nu faci ~, fum nu iese, cînd se svonește despre un lucru, trebue să fie ceva adevărat în acel svon; 👉 PAIE; lemne de ~, lemne bune numai de ars; ~de paie, a) care durează puțin, b) Fig. se zice de un sentiment de puțină durată, trecător; ~ sacru, a) focul întreținut zi și noapte de Vestalele romane, b) Fig. vocațiune, patriotism, virtute; proverb: a se păzi sau a se feri de cineva (sau de ceva) ca de ~, a se feri ca de lucrul cel mai primejdios, ca de moarte ¶ 2 Vatra, cuptorul, soba în care arde focul: a sta lîngă ~; a se încălzi la ~; a pune bucatele la ~; a da în ~, a se revărsa din vasul în care fierbe (lichidul, mîncarea, etc.) ¶ 3 Incendiu: trei groaznice ~uri a cercat acest oraș NEGR.; a pune sau a da ~ la casă; foc! strigăt de ajutor cînd se aprinde o casă, etc.; vorb. de pustiirile dușmanului: păgînii de Turci, pe unde treceau, era ~ și pîrjol I. -GH. ¶ 4 Strălucirea pietrelor prețioase: ~ul diamantului ¶ 5 Prin aluzie la vechile ordalii sau judecăți ale lui Dumnezeu: a-și băga (a-și pune) mîna în ~, a susține un lucru cu tărie, cu convingere; a intra (a da, a se arunca) în ~ pentru cineva, a-și expune viața pentru cineva; a trece prin ~ și prin apă, a nu se da îndărăt dinaintea nici unei primejdii ¶ 6 ~ul de veci, ~ul iadului, ~ul gheenei, muncile iadului ¶ 7 ⚔️ Descărcătura unei arme, împușcătură, de unde, prin ext. luptă, războiu: a lua ~, a se descărca; a deschide ~ul; a înceta ~ul; între două ~uri; a intra în ~; arme de ~; pușca, pistolul, revolverul, etc.; foc! comandă de a descărca arma, de a începe împușcătura ¶ 8 ~ de artificii 👉 ARTIFICIU 2; ~ bengal 👉 BENGAL ¶ 9 Fig. Ardoare, căldură, aprindere, înflăcărare, vioiciune, patimă: ~ul dragostei; în ~ul povestirii; mi s’au aprins călcîiele de ~ul clasicității ODOB.; a cînta cu ~; limbile străine au vorbit de bine de dînsul mai cu ~ decît pămîntenii ISP. ¶ 10 Chin, durere, necaz, supărare: nimeni nu știe ~ul meu; călugărițele se văicăreau de ~ul ce le ajunsese ISP.; Viața de azi pînă mîne, viață e ori ~? DLVR.; a-și scoate(a-și vărsa) ~ul, a căuta să-i treacă necazul, a-și descărca supărarea ¶ 11 Nenorocire, pacoste, urgie: se văicăreau de ~ul ce le ajunsese ISP. 12 Mînie grozavă; proverb: a se face ~ (și pară sau și pîrjol) de mînie, a se mînia grozav, a se înfuria strajnic ¶ 13 În diferite locuțiuni, unele făcînd aluzie la credințele sau basmele poporului, spre a arăta ceva „peste măsură de ...”, „grozav de ...”, etc.: e urîtă de mama ~ului, e grozav de urîtă; era un ger de mama ~ului BR. -VN.; ~ de ger, frig cumplit, ger strașnic: n’are de unde să vie atîta ~ de ger DLVR.; încălecați pe niște cai de scoteau ~pe nări I. -GH., adică foarte iuți; a mînca ~, a fi foarte iute; ~ de harnică CRG.; ~ de scump RET. ¶ 14 În diverse expresiuni, ~ul se întrebuințează eufemistic în loc de „dracul”: cine ~ul l-a pus să se ducă acolo? ¶ 15 Foc viu, a) focul ce se aprinde prin frecarea a două lemne uscate; b) niște bășicuțe roșii ce se ivesc pe o parte a trupului în formă de cingătoare, producînd niște dureri foarte acute; orbalț, erisipel; c) licuriciu PȘC. [lat. focus].

FITIL, fitiluri, s. n. 1. Fir de bumbac răsucit sau țesut, în formă de sfoară, șiret, panglică sau tub, care se pune, spre a fi aprins, în mijlocul lumînărilor sau într-un lichid inflamabil din aparatele de luminat. V. feștilă. Pătru intră și se dezbrăcă aproape pe întunerec, căci fitilul coborît al lămpii nu lumina nimic. DUMITRIU, V. L. 33. Luminile celor trei lămpi aninate în grindă clipeau una spre alta și fitilurile scoteau ca un bîzîit lin de muscă. CAMILAR, N. I 176. Repezindu-se la lampă, coboară mult fitilul. SEBASTIAN, T. 271. ♦ (Azi rar) Fir de bumbac răsucit sau țesut care servește, împreună cu cremenea, la aprins. Meșterul Gavrilă Ruse își îndesă cu tutun luleaua cumpărată la Dresda, aprinse fitilul cu cremenea și începu să tragă cu nădejde. V. ROM. noiembrie 1953, 11. 2. Șnur muiat într-o substanță inflamabilă sau tub umplut cu material inflamabil, servind altădată la transmiterea focului pentru aprinderea încărcăturilor la armele de foc, iar azi pentru aprinderea explozibilelor în mine, în cariere etc. Fitilurile au început să ardă, sclipitor, ca un joc de artificii. BOGZA, Ț. 73. ◊ Expr. A băga (sau a vîrî) un fitil (sau fitiluri) = a băga intrigi, a face discordie. Alta n-au de vorbit decît bîrfeli și răutăți, ca să vîre fitiluri și zîzanie în toată mahalaua. CARAGIALE, O. III 65. A pune (sau a da) cuiva fitil = a ațîța, a întărîtă pe cineva.

ARTIFICIU ~i n. 1) Mijloc ingenios de a modifica ceva. 2) la pl. Amestec de substanțe chimice (colorate) și carburanți, folosit, prin aprindere, la semnalizare luminoasă sau în scopuri decorative. Foc de ~i. [Sil. -ciu] /<fr. artifice, lat. artificium

ARTIFICIU, artificii, s. n. 1. Procedeu ingenios folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă decît cea obișnuită. 2. (La pl.) Compoziție de materii inflamabile care, aruncate în aer, iau foc ușor, producînd efecte variate de lumină și culori. ♦ Sîrmă scurtă, pe jumătate înfășurată într-un preparat chimic inflamabil care, aprins, aruncă mici scîntei. – Fr. artifice (lat. lit. artificium).