Definiția cu ID-ul 900165:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FITÍL, fitiluri, s. n. 1. Fir de bumbac răsucit sau țesut, în formă de sfoară, șiret, panglică sau tub, care se pune, spre a fi aprins, în mijlocul lumînărilor sau într-un lichid inflamabil din aparatele de luminat. V. feștilă. Pătru intră și se dezbrăcă aproape pe întunerec, căci fitilul coborît al lămpii nu lumina nimic. DUMITRIU, V. L. 33. Luminile celor trei lămpi aninate în grindă clipeau una spre alta și fitilurile scoteau ca un bîzîit lin de muscă. CAMILAR, N. I 176. Repezindu-se la lampă, coboară mult fitilul. SEBASTIAN, T. 271. ♦ (Azi rar) Fir de bumbac răsucit sau țesut care servește, împreună cu cremenea, la aprins. Meșterul Gavrilă Ruse își îndesă cu tutun luleaua cumpărată la Dresda, aprinse fitilul cu cremenea și începu să tragă cu nădejde. V. ROM. noiembrie 1953, 11. 2. Șnur muiat într-o substanță inflamabilă sau tub umplut cu material inflamabil, servind altădată la transmiterea focului pentru aprinderea încărcăturilor la armele de foc, iar azi pentru aprinderea explozibilelor în mine, în cariere etc. Fitilurile au început să ardă, sclipitor, ca un joc de artificii. BOGZA, Ț. 73. ◊ Expr. A băga (sau a vîrî) un fitil (sau fitiluri) = a băga intrigi, a face discordie. Alta n-au de vorbit decît bîrfeli și răutăți, ca să vîre fitiluri și zîzanie în toată mahalaua. CARAGIALE, O. III 65. A pune (sau a da) cuiva fitil = a ațîța, a întărîtă pe cineva.