a da limbi expr. (obs.) 1. a practica cuniliția sau aniliția. 2. a linguși, a măguli, a flata.

adula vt [At: TEODOREANU, L. 428 / Pzi: ~lez / E: fr aduler, it adulare, lat adulor, -ori] 1 A manifesta admirație (deosebită) pentru cineva. 2 (Psi) A flata pe cineva. 3 A linguși.

ADULA vb. tr. a linguși, a flata în chip servil. (< fr. aduler, lat. adulari)

A ADULA ~ez tranz. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a căpăta o favoare); a măguli; a linguși; a flata. /<fr. aduler, lat. adulari

ADULA vb. I. tr. A linguși, a flata în chip josnic, servil pe cineva. [< fr. aduler, cf. lat. adulari].

adulare sf [At: DA / Pl: ~lări / E: adula] 1 Manifestare a admirației pentru cineva. 2 (Psi) Flatare. 3 Lingușire.

ADULAȚIE s.f. Lingușire, flatare, adulare. [Gen. -iei, var. adulațiune s.f. / cf. fr. adulation, lat. adulatio].

AMĂGULI vb. (Mold.) A măguli, a flata, a linguși. Pre aceasta dară într-acesta chip, coada în loc de cap puindu-i, amăgulind-o o așezară. CANTEMIR, IST., s.v. măguli. Etimologie: pref. a- + măguli. Vezi și amăgulitor. Cf. ciocotniți, șutili.

asteism (gr. asteismos „urbanitate”), figură de stil care constă în deghizarea unei laude sau a unei flatări sub aparența blamului sau reproșului (A). Marmontel (II, p. 187) o definește pe scurt: „laudă în reproș”. Fontanier observă că a. seamănă cu ironia numai în formă: spune ceva contrar de ceea ce se înțelege. Încolo este opusă ironiei pentru că nimic nu e mai depărtat, mai străin de malițiozitatea, batjocura, derâderea ironiei, căci a. este „un enunț delicat, prin care se laudă sau se flatează cu aparența chiar a blamului sau a reproșului” (cf. Dumarsais, II, p. 252-263).

a trage limbi expr. (obs.) 1. a practica cuniliția sau aniliția. 2. a linguși, a flata.

A CĂDELNIȚA ~ez tranz. 1) bis. A tămâia cu cădelnița. 2) rar (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a căpăta o favoare); a măguli; a linguși; a flata; a adula. /Din cadelniță

COMPLIMENT s. 1. flatare, laudă, măgulire. (E sensibil la ~e.) 2. închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, reverență, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (La întîlnire i-a tras un ~.) 3. (la pl.) salutări (pl.). (Transmite-i ~ din partea mea.)

COMPLIMENT s. 1. flatare, laudă, măgulire. (E sensibil la ~e.) 2. v. reverență. 3. (la pl.) salutări (pl.). (Transmite-i ~ din partea mea.)

COMPLIMENTA vb. a flata, a măguli. (Ce-l tot ~ atîta?)

COMPLIMENTA vb. a flata, a măguli. (Ce-l tot ~ atâta?)

COMPLIMENTARE s. flatare, măgulire. (~ orgoliului cuiva.)

COMPLIMENTARE s. flatare, măgulire. (~ orgoliului cuiva.)

flata (flatez, flatat), vb. – A măguli. Fr. flatter. Este barbarism, chiar dacă apare în texte literare începînd cu primele creații romantice (Gr. Alexandrescu).

FLATA vb. tr. a lăuda peste măsură; a măguli. (< fr. flatter)

flata vb., ind. prez. 1 sg. flatez, 3 sg. și pl. flatează

flata (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. flatez, 3 flatează; conj. prez. 1 sg. să flatez, 3 să flateze

A FLATA ~ez tranz. livr. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința); a linguși; a măguli; a adula. /<fr. flatter

FLATA vb. I. tr. A măguli; a linguși. [< fr. flatter].

flata (a ~) vb., ind. prez. 3 flatează

FLATA, flatez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A măguli. Tejghetarul tînăr și ambițios, flatat în amorul său propriu de atenția «patroanei». CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 4/6. Noi, dimpotrivă, ne găsim flatați de onoarea ce ne-ați făcut-o, dînd preferință casei noastre! ALECSANDRI, T. I 287.

FLATA vb. 1. a linguși, a măguli, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mîglisi, (fig.) a linge, a peria, a pomăda, a tămîia. (Își ~ superiorii.) 2. a complimenta, a măguli. (Ce-l tot ~ atîta?)

A flata ≠ a jigni

FLATA vb. 1. v. linguși. 2. v. complimenta.

flata vt [At: SEBASTIAN, T. 141 / Pzi: ~tez / E: fr flatter] 1 A măguli. 2 A linguși.

FLATARE s. 1. lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mîglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămîiere. (~ unui superior.) 2. complimentare, măgulire. (~ orgoliului cuiva.) 3. (concr.) compliment, laudă, măgulire. (E sensibil la ~i.)

FLATARE s. 1. v. lingușire. 2. v. complimentare. 3. v. compliment.

flatare s. f., g.-d. art. flatării; pl. flatări

flatare s. f., g.-d. art. flatării; pl. flatări

flatare s. f., g.-d. art. flatării; pl. flatări

FLATARE s.f. Acțiunea de a flata și rezultatul ei; flaterie. [< flata].

flatare [At: DA ms / Pl: ~tări / E: flata] 1 Măgulire. 2 Lingușire.

FLATAT adj. măgulit. (Se simte extrem de ~.)

flatat¹ sns [At: MDA ms / E: flata] 1 Măgulire. 2 Lingușire.

flatat², ~ă a [At: CONTEMP. nr. 158, 4/6 / Pl: ~ați, ~e / E: flata] 1 Măgulit². 2 Lingușit².

FLATAT, -Ă, flatați, -te, adj. (Franțuzism) Măgulit.

FLATAT adj. v. măgulit. (Se simte extrem de ~.)

flatație sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~ii / E: flata + -ație] 1-2 (Nob) Flatare (1-2). 3 (Reg) Laudă de sine. 4 (Reg) Exhibiție. 5 (Reg; îe) A-și face ~ A se etala.

FLATERIE, flaterii, s. f. Flatare. – Din fr. flatterie.

flaterie sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr flatterie] (Liv) 1-2 Flatare (1-2).

FLATERIE s.f. (Rar) Flatare. [Gen. -iei. / < fr. flatterie].

FLATERIE s. f. flatare. (< fr. flatterie)

FLATERIE, flaterii, s. f. (Rar) Flatare. – Din fr. flatterie.

*flatéz v. tr. (fr. flatter, d. germ. de jos flat, plat, turtit). Barb. Lingușesc. Măgulesc. Înfrumusețez: a flata un portret.

flaușa, flaușez v. t. (adol.) a flata, a măguli, a linguși.

ÎMBUNARE s. v. flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire.

îmbunare s. v. FLATARE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE.

îmbunătură s. v. FLATARE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE.

ÎMBUNĂTURĂ s. v. flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire.

A jigni ≠ a flata, a măguli

laudă s.f. I 1 apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <rar> apologetism, <înv.> lăudare, mărie¹, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), <fig.> dafini (v. dafin), lauri (v. laur), <fig.; înv.> lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o laudă meritată. 2 binecuvântare, glorificare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <înv.> lăudare. Lauda zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. 3 (înv.) v. Admirație. Apreciere. Atenție. Cinste. Cinstire. Condescendență. Considerare. Considerație. Deferență. Onoare. Prețuire. Recunoaștere. Respect. Reverență. Stimă. Trecere. Vază¹. 4 (înv.) v. Amor-propriu. Aroganță. Deșertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. Înfumurare. Îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumție. Prezumțiozitate. Semeție. Suficiență. Trufie. Vanitate. II (concr.) amabilități (v. amabilitate), compliment, flatare, galanterii (v. galanterie), măgulire, <înv.> parigorie. Femeile sunt sensibile la laude.

LAUDĂ s. 1. cinste, cinstire, elogiu, glorie, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți ~ eroilor.) 2. binecuvîntare, glorificare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire. (~ vremurilor noastre.) 3. compliment, flatare, măgulire. (E sensibil la ~e.)

laudă sf [At: COD. VOR. 148/5 / Pl: ~de / E: lăuda] 1 Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva Si: elogiu. 2 (Îla) Vrednic (sau demn) de ~ (sau de toată ~da, ori de toate ~dele) Meritoriu. 3 (Îla) (Plin) de (mare) ~ (sau de ~de) Elogios. 4 (Îlav) Cu ~ Cu rezultate bune. 5 (Îal) Lăudabil. 6 (Îal) În mod elogios. 7 (Pex; construit cu genitivul obiectiv) Preamărire. 8 (Înv, îlv) A aduce ~ A lăuda. 9 (Îal; cu elipsa verbului) A preamări. 10 (Bis) Imn religios de preamărire a lui Dumnezeu. 11 (Pex) Venerație față de divinitate. 12 (Îvp; urmat de subordonate introduse prin „că”) Recunoștință. 13 (Pex; înv; în legătură cu verbele a dobândi, a câștiga, a agonisi) Glorie. 14 (Bis) Măreție a divinității. 15 Exagerare a unor merite. 16 Atribuire a unor merite inexistente, cu scopul de a trezi interes, de a linguși, sau de a flata Si: măgulire, lingușire, flatare.

lifui vb. IV. (reg.) 1 intr. (despre oameni) v. Lingări. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Adula. Flata. Linguși. Măguli.

limba vb. I. tr. (arg.; compl. indică oameni) v. Adula. Flata. Linguși. Măguli.

limba, limbez v. t. (vulg.) 1. a practica aniliția sau cuniliția. 2. a linguși, a flata.

lingare s.f. (înv.) v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.

lingăi vb. IV. tr. (reg.; compl. indică oameni) v. Adula. Flata. Linguși. Măguli.

lingări vb. IV. (înv. și pop.) 1 intr. (despre oameni) <reg.> a lifui. A lingărit din mâncare pentru a vedea dacă este destul de sărată. 2 tr. (compl. indică oameni) v. Adula. Flata. Linguși. Măguli. 3 refl. (despre oameni) v. Linguși.

LINGĂRI, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

LINGĂRI, lingăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A flata, a linguși pe cineva cu slugărnicie. – Linge + suf. -ări.

lingăriciune s.f. (înv.) v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.

lingărie s.f. (înv.) v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.

lingărire s.f. (înv.) v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.

lingăritură s.f. (înv.) v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.

linge vb. v. FLATA. LINGUȘI. MĂGULI.

LINGE vb. v. flata, linguși, măguli.

linge vb. III. I 1 tr. (compl. indică mâncare, dulciuri etc.) <înv. și pop.> a limpi. Câinele linge smântână din farfurie. Oile ling sare. 2 refl. (despre animale) <fig.> a se pieptăna. Pisicile se ling pentru a-și netezi blana. 3 refl. (reg.; despre insecte, viermi) v. Devora. Distruge. Mânca. Roade. 4 tr. (reg.; compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Fura. Lua. Sustrage. II tr. fig. (compl. indică oameni) a adula, a flata, a linguși, a măguli, <fig.> a peria, a pomăda, a tămâia. Își linge șeful pentru a fi promovată.

linguitură s.f. (înv.) v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.

linguș s.n. (fam.) v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.

LINGUȘEALĂ s. flatare, lingușire, măguleală, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mîglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămîiere. (~ unui superior.)

lingușeală s.f. 1 adulare, adulație, flatare, lingușire, măguleală, măgulire, <rar> flaterie, lingușitorie, <fam.> linguș, <înv. și reg. > colachie, olastiseală, șuteală¹, <reg.> mâglisire, <înv.> lingare, lingăriciune, lingărie, lingărire, lingăritură, linguitură, lingușie, lingușitură, măgulitură, molcomire, pohlibuitură, <fig.> gâdilare, tămâiere, <fig.; fam.> perială, perietură, <fig.; fam.; peior.> pupincurism, <fig.; înv.> îmbunare, îmbunătură. Lingușeala șefului enervează pe oamenii onești. 2 lingușire, <fig.; fam.> pisiceală, <fig.; înv.> îmbunare. Încearcă să-i intre soțului pe sub piele prin lingușeli.

LINGUȘI vb. 1. a flata, a măguli, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mîglisi, (fig.) a linge, a peria, a pomăda, a tămîia. (Își ~ superiorii.) 2. (Munt. și Olt.) a se milcoși, (fig.) a se gudura, a se îmbuna. (Se ~ pe lîngă el.)

linguși [At: (cca 1750-1780) GCR II, 84/31 / V: (înv) ~șa, (reg) ~goți, (îvr) lun~ / Pzi: -șesc / E: ns cf linge] 1 vr (Îvp; d. câini) A se gudura. 2-3 vtr (D. oameni) A încerca să câștige afecțiunea, bunăvoința cuiva sau un avantaj moral sau material prin vorbe și atitudini măgulitoare, laude exagerate etc. Si: a adula, a flata, a măguli, a peria, (îvp) a lingări (3). 4 vr (Cdp fr flatter) A se convinge, din orgoliu, de un anumit lucru. 5 vr A-și întreține o speranță Si: a se amăgi, a se minți. 6 vt (Fig) A ispiti. 7 vt (Frî; cdp fr flatter, c. i. defecte morale, pasiuni etc.) A încuraja, lăudând. 8 vt (Pop) A alinta.

LINGUȘI vb. 1. a flata, a măguli, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mâglisi, (fig.) a linge, a peria, a pomăda, a tămâia. (Își ~ superiorii.) 2. (Munt. și Olt.) a se milcoși, (fig.) a se gudura, a se îmbuna. (Se ~ pe lângă el.)

A LINGUȘI ~esc tranz. A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința); a măguli; a flata; a adula. /v. a linge

linguși vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a adula, a flata, a măguli, <înv. și pop.> a lingări, <fam.; iron.> a flaușa, <înv. și reg.> a șutili, <reg.> a lifui, a lingăi, a mâglisi, <fig.> a linge, a peria, a pomăda, a tămâia, <arg.> a limba. Își lingușește șeful pentru a fi promovată. 2 refl. (despre oameni) <înv. și pop.> a se lingări, <reg.> a mătălnici, a se mâși, a se milcoși, <înv.> a se molcomi, <fig.> a se gudura, <fig.; fam.> a se pisici, <fig.; înv.> a se îmbuna. Se lingușește pe lângă soțul ei pentru a obține ceea ce își dorește. 3 refl. (pop. și fam.; despre câini) v. Gudura. 4 refl. (înv.; despre oameni) v. Ademeni. Amăgi, Încânta. Înșela¹. Minți. Mistifica. Momi. Păcăli. Trișa. 5 tr. (înv.; compl. indică ființe) v. Alinta. Dezmierda. Mângâia. Răsfăța.

lingușie s.f. (înv.) v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.

lingușie s. v. FLATARE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE.

LINGUȘIE s. v. flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire.

lingușire sf [At: (a. 1794) / Pl: ~ri / E: linguși] 1 Gudurare a câinilor Si: lingușeală (1), lingușit¹ (1), (înv) lingușie (1). 2 Insistență pe lângă cineva pentru obținerea unui avantaj moral sau material Si: insinuare, lingușeală (2), lingușit¹ (2), (înv) lingușie (2). 3-4 Vorbă sau atitudine lingușitoare (1) Si: flatare, lingușeală (3-4), lingușit¹ (3-4), măgulire, (rar) lingușitorie (1-2), (înv) lingușie (3-4), (înv) lingușitură (1-2). 5 (Frî) Convingere, din orgoliu, asupra unui anumit lucru Si: lingușeală (5), lingușit¹ (5), (înv) lingușie (5). 6 Întreținere a unei speranțe Si: amăgire, lingușeală (6), lingușit¹ (6), mințire, (înv) lingușie (6). 7 Încercare de câștigare a afecțiunii, a bunăvoinței cuiva, prin vorbe și atitudini măgulitoare, laude exagerate etc. Si: adulare, flatare, lingușeală (1), lingușit¹ (7), măgulire, periere, (înv) lingușie (7). 8 (Fig) Ispitire. 9 (Frî) Încurajare. 10 (Pop) Alintare.

LINGUȘIRE s. flatare, lingușeală, măguleală, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mâglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămâiere. (~ unui superior.)

lingușire s.f. 1 adulare, adulație, flatare, lingușeală, măguleală, măgulire, <rar> flaterie, lingușitorie, <fam.> linguș, <înv. și reg.> colachie, olastiseală, șuteală¹, <reg.> mâglisire, <înv.> lingare, lingăriciune, lingărie, lingărire, lingăritură, linguitură, lingușie, lingușitură, măgulitură, molcomire, pohlibuitură, <fig.> gâdilare, tămâiere, <fig.; fam.> perială, perietură, <fig.; fam.; peior.> pupincurism, <fig.; înv.> îmbunare, îmbunătură. 2 lingușeală, <fig.; fam.> pisiceală, <fig.; înv.> îmbunare.

LINGUȘIRE s. flatare, lingușeală, măguleală, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mîglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămîiere. (~ unui superior.)

lingușit², ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: linguși] 1 Flatat. 2 Alintat. 3 Încurajat să-și mențină defectele.

lingușitorie s.f. (rar) v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.

lingușitură s.f. (înv.) v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.

lingușitură s. v. FLATARE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE.

LINGUȘITURĂ s. v. flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire.

liru av [At: L. ROM. 1978, 492 / E: csp] (Arg; rep; îe) 1-2 A lua (pe cineva) cu ~-~ A trata pe cineva cu amabilitate (nesinceră) Si: a flata. 3 (Îae) A înșela. 4 (Îae) A seduce.

lugu i [At: L. ROM. 1978, 492 / E: fo] 1 (Fam; îe) A lua (pe cineva) cu ~-~ A trata pe cineva amabil Si: a flata (2). 2 (Fam; îal) A răsfăța.

MĂGULEALĂ s. flatare, lingușeală, lingușire, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mîglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămîiere. (~ unui superior.)

măguli [At: VARLAAM – IOASAF, 117^r/23 / V: (înv) a~ / Pzi: ~lesc / E: slv магоулити] 1 vt (Înv) A alinta. 2 vt A satisface pe cineva în mândria, în orgoliul său Si: a flata, a linguși. 3-4 vtr A (se) amăgi.

MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A face plăcere cuiva prin vorbe sau fapte, a satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva; a linguși, a adula, a flata. Știi tu cine te judecă și cine te măgulește? ARGHEZI, P. T. 77. Atențiunea dumitale m-a măgulit foarte. CARAGIALE, O. VII 501. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O. I 134. 2. Refl. (Învechit) A se amăgi, a se împăca. Să stai cu turcii fără a te măguli însă că vei dobîndi ceva. GHICA, A. 598. Nu te mai măguli cu o nădejde ce niciodată nu se poate împlini. NEGRUZZI, S. I 25.

A MĂGULI ~esc tranz. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința cuiva); a flata; a linguși; a adula. /<sl. maguliti sen

MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

MĂGULI vb. 1. a flata, a linguși, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mîglisi, (fig.) a linge, a peria, a pomăda, a tămîia. (A-și ~ superiorii.) 2. a complimenta, a flata. (Ce-l tot ~ atîta?)

MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. magulitsen.

MĂGULÍ vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A mîngîia, a alinta. Cuprinzîndu-l în brață, îl sărută și, măgulindu-l cu blîndeațe, cu smerenie, îi zisă. VARLAAM-IOASAF, 117^r/23. ◊ (Glumeț) De voim să ne iubească Prefăcutele femei, Punem să le măgulească Un băț bun, mlădios de tei. PR. DRAM. 327. 2. T r a n z. A satisface pe cineva în mîndria, în orgoliul său ; a flata ; a linguși. Începură ei a-l măguli pre orbu, ceialanți orășăni întrebînd ce-i vor da. HERODOT (1645), 502. Pre acesta dară într-aceasta chip, coada în loc de cap puindu-i amăgulind-o o așezară. CANTEMIR, IST. 106. Și tu voiești să mă măgulești? KOTZEBUE. U. 27^v/13. Nădeajdea a împărăți preste. . . noroade va măguli inima lui cea iubitoare de slavă. BELDIMAN, N. P. II, 52/1. Cu adimeniri viclene auzu-ți măgulesc. NEGRUZZI, S. II, 190. Atențiunea dumitale m-a măgulit foarte. CARAGIALE, O. VII, 501. Adă lozul, să vedem mai bine! zise bărbatul, stăpînindu-și firea, căci încrederea femeii îl măgulea. REBREANU, NUV. 272, cf. id. R. I, 258. Încrederea pe care mi-o arăți mă măgulește și mai mult. CAMIL PETRESCU, T. II, 122. Așezați devreme în rîndul întîi, populînd sala, pentru a măguli vanitatea profesorilor. BRĂESCU, A. 192, cf. ARGHEZI, P. T. 77, GALAN, B. II, 266. Cu atît mai mult e cazul să te măgulească aprecierea lui. V. ROM. septembrie 1955, 92. ◊ A b s o l. Pe din față măgulește, Pe din dos te otrăvește, se zice despre cei fățarnici. Cf. ZANNE, P. II, 134. 3. R e f l. și (învechit) tranz. A (se) încînta ; a (se) amăgi. Pre mulți au măgulit lîngă sine. SIMION DASC., LET. 236. Dusu-o-au și la împărăteasa sa împăratul. . . ca să o măgulească să o întoarcă. DOFOFTEI, V. S. septembrie 19^v/30, cf. octombrie 91^v/31, noiembrie 98^v/29. El nu știe că nu trebui a să măguli cu această nădejde (a. 1750-1780). GCR II, 83/37. Și pre Cnimoi îl măguleaște, cu fealiuri de chipuri trăgîndu-l. AETHIOPICA, 6^r/6. Romanii. . . măgulesc pre femei și încep a le răpi. BELDIMAN, N. P. I, 15/9, cf. id. E. 64/35. Cu aceste nădejdi măgulindu-să, s-au culcat în crevatul său. DRĂGHICI, R. 71/10, cf. 147/29. Să stai cu turcii, fără a te măguli însă că vei dobîndi ceva. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 598. Nu te mai măguli cu o nădejde ce niciodată nu se poate împlini. NEGRUZZI, S. I, 25. Și. . . eu care m-am măgulit un moment că am vocațiune de autor. GANE, N. III, 154, cf. OȚETEA, T. V. 180. – Prez. ind.: măgulesc. – Și: (învechit) amăgulí vb. IV. – Din V. sl. магоулити сѧ.

măguli (măgulesc, măgulit), vb. – A flata, a linguși. Creație expresivă, cum o demonstrează suf. -li, și corespondența cu guguli, giugiuli, cocoli, fofoli, șoșoli etc., cu același sens. Trebuie să se pornească de la o rădăcină *măc- sau *moc- „obiect rotund”, cf. moacă și alte derivate menționate acolo. Fără îndoială, în general se consideră că-i vorba de un ngr. *μαγουλίζω, format după μάγουλον „obraz” (Cihac, II, 672 și II, 181; Meyer, IF, III, 69; Berneker, II, 4; Tiktin); dar această der. este îndoielnică, deoarece nu se poate concepe un vb. rom. care să provină dintr-un s. gr.: în mod normal, vb. trebuie să fi existat în gr., sau s. ar fi lăsat vreo urmă în rom. E adevărat că se menționează și un sl. maguliti se: dar Miklosich, Lexicon, 359, se îndoiește că acest cuvînt ar fi realmente sl. și că nu se poate cita decît un singur ex., al cărui sens este conjunctural, și care probabil provine din rom. Der. măguleală, s. f. (lingușire, flatare); măgulitor, adj. (lingușitor); măgulitură, s. f. (înv., lingușire); măglisi (var. mîglisi), vb. (a linguși), în loc de *măgulisi (după Cihac, II, 181, din pol. mahlować, rezultat imposibil din punct de vedere fonetic); măglisitor, adj. (lingușitor). Din rom. provine bg. din Trans. magula (Miklosich, Bulg., 126).

MĂGULIRE s. 1. flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mîglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămîiere. (~ unui superior.) 2. complimentare, flatare. (~ orgoliului cuiva.) 3. (concr.) compliment, flatare, laudă. (E sensibil la ~i.)

măgulit, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 77 / Pl: ~iți, ~e / E: măguli] 1 (Îvr) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate Si: lingușit. 2 Flatat.

MĂGULÍT, -Ă adj. 1. (Învechit, rar) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate; înfrumusețat. Ați făcut niște frumoase portreturi despre soțiile dv.; dar să nu bănuiți – îmi par cam măgulite. NEGRUZZI, S. I, 77. 2. Satisfăcut, flatat, încîntat. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O, I, 134. Ar fi prilej, prin urmare, ca mata să te simți foarte măgulită. HOGAȘ, DR. 224, cf. 159. Se simțea măgulită că a deșteptat o iubire atît de puternică în inima tînărului. REBREANU, I. 186, cf. id. R. I, 22. Începusem să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine. CAMIL PETRESCU, U. N. 23. Căpitanul se simțea măgulit. BRĂESCU, A. 244. Aruncă tuturor o privire mîndră, măgulit că era astfel compătimit de Olimpia. CĂLINESCU, O. I, 92. Fata era măgulită să stea de vorbă alături de bătrînul doctor, amicul din tinereță a mamei. BART, E. 311. Vă spun sincer că mă simt foarte măgulit de aprecierea unui om cult și inteligent. V. ROM. martie 1955, 194. – Pl.: măguliți, -te. – V. măguli.

MĂGULIT adj. flatat. (Se simte extrem de ~.)

MĂGULIT adj. flatat. (Se simte extrem de ~.)

măgulitor, ~oare a [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~oare / E: măguli + -tor] 1 (Înv) Care mângâie, care alintă Si: mângâietor (1). 2 Care desfată. 3 Care lingușește Si: (îvr) măgulicios (1). 4 Care flatează Si: (îvr) măgulicios (2).

MĂGULITOR, -OARE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

MĂGULITOR, -OARE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – V. măguli.

MĂGULITOR, -OARE adj. 1. (Învechit) Care mîngîie, care alintă ; mîngîietor. Cf. m ă g u l i (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., PONTBRIANT, D. ◊ (În context figurat) Doi salcîmi pe dinlăuntru, cu candelele de flori, înșira printr-a lor frunze, zefirii măgulitori. CONACHI, P. 180. ♦ Care desfată ; plăcut. El au simțit o mulțămire foarte măgulitoare, IST. CAROL XII, 27^r/17. 2. Care lingușește ; care flatează; (învechit, rar) măgulicios. Cf. m ă g u l i (2). Nu ascunde simțiminte adevărate sub vorbe măgulitoare și fățarnice. BOLINTINEANU, O. 339. Cezar Bolliac nu a găsit că zice prea mult, exprimîndu-se în niște termeni din cei mai măgulitori și călduroși. MACEDONSKI, O. IV, 14.I se spuneau vorbe măgulitoare, mai mult ca altor fete. AGÎRBICEANU, A. 130. Acest cercetător va deduce, despre noi, lucruri puțin măgulitoare. GALACTION, O. 337. ◊ (Adverbial) Nevestele. . . încep a-i lua cu vorba și a-i dezmierda care de care mai măgulitor. CREANGĂ, P. 14. ◊ (Substantivat) Împăratului i să cade a fi. . . cumplit împotriva măgulitorilor. BELDIMAN, N. P. II, 155/21. Au doar ție se cuvine a-nmulți măgulitorii Ce aleargă cu cățuia tămîind stâpînitorii? CONACHI, P. 258. – Pl.: măgulitori, -oare. – Măguli + suf. -tor.

măgulitură s. v. FLATARE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE.

MĂGULITURĂ s. v. flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire.

MÂGLISI vb. v. ademeni, amăgi, flata, încânta, înșela, linguși, măguli, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

MÂGLISIRE s. v. ademenire, amăgire, flatare, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare.

mîglisi vb. v. ADEMENI. AMĂGI. FLATA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. LINGUȘI. MĂGULI. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

mîglisire s. v. ADEMENIRE. AMĂGIRE. FLATARE. ÎNȘELARE. ÎNȘELĂCIUNE. ÎNȘELĂTORIE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE. MOMIRE. PĂCĂLEALĂ. PĂCĂLIRE. PĂCĂLIT. PROSTIRE. PROSTIT. TRIȘARE.

MONARHIE s. f. Formă de guvernare în care o singură persoană (fără a răspunde de actele sale) conduce statul, puterea transmițîndu-se de obicei ereditar; p. e x t. stat cu o astfel de formă de conducere. Cei 7 oamini perși áliasără sfatul cel de apoi, a lui Darie, pentru să fie monarhie. HERODOT (1645), 182. Dumitrașco Vodă Cantacuzino . . . luase puterea monarhiei al doele rînd la mîna sa. N. COSTIN, LET. II, 38/8, cf. MAG. IST. IV, 44/7. Chesar, al doilea monarh . . . cu putearea monarhiii, au luat și nume de Avgust. CANTEMIR, HR. 163, cf. id. IST. 49. De ar fi monarhia cît de bună, Cu vremea se mută în despoție. BUDAI-DELEANU, Ț. 360, cf. id. LEX. Meargerea înainte a monarhiii. MOLNAR, I. VIII/25. Cînd îngrijirea cîrmuirii să dă numai la un om supus la legi, să numește monarhie. GOLESCU, E. 249/16. După moartea acestuia s-au așăzat întrînd noo monarhie. IST. UNIV. I, 148/11, cf. 234/20, 339/1. Sint mai multe feluri de oblăduiri, precum împărății (monarșii), crăii, arăstocrații și republice. CR (1829), 124²/33. Partidul a înscris în programul său răsturnarea monarhiei și instaurarea republicii democrate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 400, cf. ARGHEZI, S. P. 88. Atît monarhia cît și burghezia. . . au flatat demagogic spiritul de mîndrie al poporului francez. RALEA, F. 31. ◊ Monarhie absolută v. a b s o l u t. Monarhie constituțională v. c o n s t i t u ț i o n a l. – Accentuat și: monárhie (BUDAI-DELEANU, Ț. 360). – Pl.: monarhii. – Și: (învechit) monarșie s. f. – Din ngr. μοναρχί, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

OLASTISEALĂ s. v. alintare, dezmierdare, flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire, mângâiere.

olastiseală s. v. ALINTARE. DEZMIERDARE. FLATARE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE. MÎNGÎIERE.

PAIA, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din țările românești, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.

PAIA, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din Țările Române, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.

A PERIA ~ez tranz. 1) (haine, încălțăminte etc.) A curăța cu ajutorul unei perii. 2) (părul, fuioarele) A pieptăna cu o perie specială. 3) fig. (lucrări, texte etc.) A aduce la condiția necesar (redactând și scoțând lucrurile în plus); a cizela. 4) fig. fam. A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința cuiva); a măguli; a linguși; a flata; a adula. [Sil. -ri-a] /Din perie

PERIA vb. v. atinge, bate, cizela, flata, linguși, lovi, măguli, stiliza.

peria vb. v. ATINGE. BATE. CIZELA. FLATA. LINGUȘI. LOVI. MĂGULI. STILIZA.

PLEBICOL, -Ă adj., s. m. (cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. (< fr. plébicole, lat. plebicola)

PLEBICOL, -Ă adj., s.m. (Rar) (Cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog. [< lat. plebicola, fr. plébicole].

plebicol, ~ă smf, a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: lat plebicola, fr plebicole] 1-2 (Liv) (Persoană) care flatează mulțimea Si: demagog.

POMĂDA, pomădez, vb. I. Tranz. A unge (părul sau barba) cu pomadă. ◊ Fig. A flata, a tămîia. Membrii guvernului, ca să-și pomădeze amorul propriu încercau să bagatelizeze personalitatea vie a tînărului secretar. CAMIL PETRESCU, O. II 480. – Variantă: (învechit) pomădui, pomăduiesc, vb. IV.

pomăda vb. v. FLATA. LINGUȘI. MĂGULI.

POMĂDA vb. v. flata, linguși, măguli.

PREFERINȚĂ, preferințe, s. f. Întîietate, precădere, predilecție în alegerea dintre mai mulți sau dintre mai multe. Noi... ne găsim flatați de onoarea ce ne-ați făcut-o dînd preferință casei noastre! ALECSANDRI, T. I 287. ◊ Loc. adv. De (sau cu) preferință = cu deosebire, mai ales. Să poftești cînd ai vreme, de preferință între 5-7 p. m., ca să te pot cinsti cu un ceai. CARAGIALE, O. VII 511. Cît pentru colonia flotantă care locuiește mai în centrul orașului, ea se duce de preferință la teatruri. ALECSANDRI, S. 16. – Variantă: (învechit) preferență (ODOBESCU, S. II 206, RUSSO, S. 151) s. f.

SERVILISM. Subst. Servilism (livr.), atitudine servilă, servilitate (rar), obsecviozitate (livr.), slugărnicie, slugărire (fig.), slugărie (fig.). Docilitate, supunere, supușenie, obediență (livr.), ascultare, smerenie, smerire (înv.). Ploconire, ploconeală, plecăciune, căciulire, căciuleală, îngenunchere, încovoiere (fig.), prosternare, prosternație. Umilire, umilință, înjosire. Lingușire, lingușeală, lingușitură (rar), lingăreală, periere (fig., fam.), adulare, adulație, flatare, flaterie (rar), măgulire, măguleală, măgulitură; adorare, preamărire, glorificare (livr.), divinizare, fetișism, fetișizare; apologie, panegiric, ditiramb (fig.). Slugă (fig.), slugoi (augm.), lacheu (fig.), om de paie, lichea, licheluță (fam., depr.); lingușitor, lingău, perie (fam., depr.), periuță (fam., depr.), adulator, proslăvitor (rar), apologet, panegirist. Adj. Servil (livr.), slugarnic, obsecvios (livr.). Docil, supus, obedient (livr.), ascultător, smerit; umil, plecat, aplecat, preaplecat (înv.). Umilit, înjosit, dezonorat. Înjositor, umilitor, dezonorant, degradant, compromițător. Lingușitor, lingău, laudativ, măgulitor, ditirambic (fig.), apologetic, elogios; măgulit, preamărit, preaslăvit. Vb. A fi servil (docil, slugarnic), a slugări (fig.), a se supune, a se pleca, a se apleca (fig.), a-și pleca capul (fruntea, grumazul, genunchiul), a se smeri, a se ploconi, a se căciuli, a se încovoia (fig.), a se prosterna, a se închina pînă la pămînt, a se tîrî, a se umili, a se înjosi, a face sluj (fig.), a sta în patru labe, a da din coadă, a se gudura (fig., depr.), a fi coada cuiva, a juca cum i se cîntă, a pluti în apele cuiva, a face jocul cuiva, a-i cînta în strună, a-i ține hangul. A (se) linguși, a (se) lingări, a măguli, a flata, a adula, a peria (fig., fam.), a umbla cu periuța, a-i căuta cuiva (a scărpina pe cineva) în coarne, a gîdila pe cineva la inimă, a atinge pe cineva la coarda simțitoare, a tămîia (fig.), a-i da cu cădelnița la nas; a adula; a preamări, a preaslăvi (rar), a proslăvi, a ridica în slavă (în slăvi), a glorifica (livr.), a fetișiza, a diviniza. A intra în grațiile cuiva, a se băga (a se vîrî) sub pielea cuiva, a se pune (a se lua, a se da) bine cu cineva (pe lîngă cineva). Adv. Cu slugărnicie, slugărește (rar); cu supunere, cu smerenie. (În mod) servil, slugarnic; ca o slugă, ca un lacheu. V. admirație, politețe, respect, umilință.

sexist, -ă adj. Care are prejudecăți privitoare la deosebirile dintre sexe ◊ „Universitarul californian [are] ezitarea lui de a flata o femeie și de a trece astfel drept «sexist».” D. 140/95 p. 3 (din engl. sexist, fr. sexiste; BD, DMC 1970)

strună¹ sf [At: PSALT. 308 / Pl: ~ne, (reg) ~ni / E: vsl строуна] 1 Fir elastic, confecționat din metal, din intestine de animale sau din alte materiale, care, întins pe o cutie de rezonanță, produce, prin vibrare, sunete muzicale. Si: coardă¹ (1). 2 (Îe) A-i cânta (sau a-i bate, învechit, a-i vorbi) cuiva în ~ ori a cânta (sau a bate) în ~na cuiva A-și exprima fățiș aprobarea pentru tot ceea ce spune sau ceea ce face cineva, pentru a-i fi pe plac și pentru a-i câștiga, astfel, simpatia, favoarea Si: a flata (2), a linguși, a măguli, (îvr) a șutili, (reg) miglăsi, (fam) a peria, a pomăda, a tămâia. 3 (Îe) A zice din (sau pe o) ~ A cânta la vioară sau la cobză. 4 (Fam) A-și drege ~na A-și drege glasul. 5 (Rar; îe) A face cuiva spatele ~ A bate zdravăn pe cineva. 6 Sfoară întinsă, din fire elastice și răsucite, cu rezistență foarte mare. 7 (D. acțiuni, activități; îe) A merge ~ A merge foarte bine, perfect. 8 (Reg; îe) A pleca ~ A pleca grăbit, zorit. 9 Bucată de fir plastic sau metalic, rezistentă și ușoară, străvezie, subțire, care face legătura între sfoară și cârligul undiței Si: (reg) pleasnă, sfârc. 10 (Reg) Sfoară la diverse tipuri de plase de pescuit (mreajă, crâsnic etc.). 11 (Reg; pex) Sfoară a undiței. 12 (Olt; pex) Undiță cu brațul scurt și cu mai multe cârlige. 13 (Îvr) Coardă la arc. 14 (Gmt; înv; pan) Coardă la cerc. 15 Parte a frâului care înconjură bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei Si: (reg) strunea (2), zăbăluță. 16 (Îlv) A ține (pe cineva) ~ A struni (7). 17 (Rar; îe) A pune ~ A potoli¹. 18 (Mun; pex) Zăbală. 19 (Reg) Coardă (la ferăstrău). 20 (Mol) Frânghie care leagă partea de dinainte cu cea dinapoi a carului, atunci când aceasta nu are cruci Si: (reg) struneală (4). 21 (Reg) Parte a carului nedefinită mai îndeaproape. 22 (Buc) Fir împletit, roșu și alb pe care îl poartă fetele atârnat la gât la 1 sau 8 martie Vz mărțișor. 23 (Îvr) Filiație (1). 24 (Îc) ~na-cocoșului Mică plantă erbacee cu o tulpină târâtoare, cu frunze ovale și cu flori albe Si: (reg) cornuț² (1), iarbă-de-smidă, paștele-găinilor. 25 (Reg; îc) ~na-gâștii Volbură.

ȘUTILI vb. v. ademeni, amăgi, flata, încânta, înșela, linguși, măguli, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

șutili vb. v. ADEMENI. AMĂGI. FLATA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. LINGUȘI. MĂGULI. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

A TĂMÂIA ~iez tranz. 1) A afuma cu tămâie. 2) fig. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a-i câștiga bunăvoința); a măguli; a linguși; a flata. /Din tămâie

TĂMÂIA vb. v. ameți, chercheli, flata, îmbăta, linguși, măguli, turmenta.

TĂMÂIERE s. v. flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire.

tămîia vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. FLATA. ÎMBĂTA. LINGUȘI. MĂGULI. TURMENTA.

tămîiere s. v. FLATARE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE.

TOUT FLATTEUR VIT AUX DÉPENS DE CELUI QUI L’ÉCOUTE (fr.) lingușitorul trăiește pe seama celui care-l ascultă – La Fontaine, „Le corbeau et le renard”. Înfumurații se lasă flatați fără să bage de seamă că laudele ce li se adresează sunt interesate.