sorb² sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~uri / E: pvb sorbi] 1 (Pop) Vârtej de apă cu centrul adânc, foarte primejdios Si: (reg) sfor². 2 Loc unde apa unui râu dispare de la fața pământului, continuându-se printr-un curs subteran și care este caracteristic regiunilor carstice. 3 (În credințele populare; îs) ~ul pământului Centrul pământului. 4 (Îas) Marea care desparte lumea noastră de presupusa lume de dincolo de mormânt. 5 (Șîs ~ul mărilor) Vârtej mare în mijlocul mării în care se presupune că se strâng toate apele pământului. 6 (Șîs ~ul mărilor) Ființă supranaturală despre care se presupune că soarbe apele. 7 Vânt care se deplasează cu viteză, propagându-se sub formă de vârtej. 8 (Teh) Piesă metalică perforată sau prevăzută cu o sită, care se montează la extremitatea introdusă în lichid a țevii de aspirație a unei pompe, pentru a evita aspirarea corpurilor străine. 9 (Pex) Țeavă. 10 (Pex) Conductă aspiratoare. 11 Jgheab din împletituri de nuiele, care se montează la îngrăditurile bălților pentru a reține peștele. 12 (Reg) Iezer. 13-14 (Mun) Sorbire (1-2). 15 (Buc) Vas stricat Si: hârb (6).

Salomon m. fiul și urmașul lui David, al treilea rege al Iudeilor, vestit pentru înțelepciunea și dreptatea sa, întinse regatul dela Egipt până la Eufrat și zidi templul din Ierusalim; autorul presupus al Proverbelor și al Ecleziastului. (1033-975 a. Cr.). În Orient Solomon trece drept stăpânitor peste lumea spiritelor; un hronograf român povestește despre Solomon împărat: «Au aflat firea a tot ce easte în lume, pe subt ceriu și pre pământ și în ape, toate cu înțelepciunea sa le-au aflat; așișderea și planitele și crugurile și toată tocmeala ceriului și de subt ceriu știea și cum va lega pre diavoli și cum îi va chema pe numele lor, și toate vrăjile...» (v. solomonar și solomonie în Vocabular).

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deuterică = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.^[1]

a fi (toți) o apă și un pământ expr. (peior. – d. oameni) a fi (toți) la fel de răi / de meschini etc.

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

cominație (fr. commination, lat. comminatio, „amenințare energică”), figură dialogistică prin care oratorul sau un autor enunță sub formă de avertisment la adresa auditorului sau a unui personaj (individual sau colectiv), pentru motive destul de grave, o nenorocire amenințătoare și de neînlăturat (P): „Teodat, tu râzi! Dar moartea cea lipsită de sicriu Îți va răscula poporul, să te sfâșie de viu!” (G. Coșbuc) Sau: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt Să vrem noi sânge, nu pământ! Când nu vom mai putea răbda, Când foamea ne va răscula, Hristoși să fiți, nu veți scăpa Nici în mormânt!” (C. Coșbuc) C. pură o ilustrează numai primul exemplu citat; al doilea, fiind vorba de un avertisment cu temei ipotetic, nu de o amenințare a unei pedepse iminente, figura o putem numi c. ipotetică. De la aceasta e un singur pas spre altă formă a figurii și anume spre c. aluzivă: „Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod; Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă, Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă. Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt: Cum veniră se făcură toți o apă și-un pământ.” (Eminescu) Cf. fr.: „Oh! que les rois doivent prendre garde aux guerres qu’ils entreprennent! Elles doivent être justes; ce n’est pas assez: il faut qu’elles soient nécessaires pour le bien public.” (Fénelon; → M., p. 80).

unu, una [At: PSALT. HUR. 49^r/10 / V: ~l (Pl: unii, G-D: ~ia, unora) pnh, nc, (înv) ună (Pl: rar une) nc, pnh, anh, un, (Pl: unii, G-D sg: unui, (îrg) unuia, Pl: unor), o (Pl: unele, (înv) une, G-D sg: unei, (îvp) unii, (reg) uneia, uniia, unea, Pl: unor) nc, arn, anh, pnh, on (G-D: și, înv, oniia) nc, pnh, arn / Pl: unii, unele și (pop) uniia (S și: unia), (înv, monosilabic) uni, (îvr) un ie, (reg) unelea G-D sg: unui, unei și unuia, uneia (cu arh antepus) lui unu, (îvr) unii, (înv) uniia:, Pl: unor și unora, (îrg) unilor, unelor / E: ml unus, -a] 1 nc (Și în componența unor numerale cardinale compuse; ca numeral simplu, cu valoare adjectivală în formele un, o când precedă substantivul; cu valoare substantivală la masculin, adesea în forma unul, cu excepția cazurilor când se folosește la numărare, la calcule sau în componența unor numerale cardinale compuse) Primul număr din șirul numerelor naturale, care reprezintă unitatea Si: (înv) unic² (1), (hip) unicei (1), (reg; hip) unuc, (reg; hip) uniiț. 2 a Caracteristica de numeral poate fi subliniată în vorbire prin accent; adesea în contexte cu alte numerale I-a tras un pumn. 3 nc (Înv; astăzi mai ales în limbajul comercial și administrativ; îf unu, una, îvr ună, precedând substantivul sau așezat după substantiv) Exprimă un element dintr-o enumerare, indică data, în numeralele formate cu „sută”, „mie” etc. I-au dat și l-au miluit cu una siliște, anume Pulberenii Astăzi, miercuri 27 oct anul una mie nouă sute. 4 nc Exprimă un element în enumerări în care mai apare el însuși sau, uneori, și alte numerale; în unele contexte cu valoare apropiată de cea a articolului nehotărât Pe birou văzu un stilou și o coală mâzgălită. 5 nc În contexte conținând cuvinte care exprimă un număr neprecizat, substantive la plural sau colective Toți sunt angajați ai unui stăpân. 6 nc Caracteristica de numeral este pusă în evidență de prezența în context a unor adverbe restrictive ca „măcar”, „cel puțin” sau de exclusivitate ca „numai”, „doar”, iar în propoziții negative „decât” Au plecat trei jucători, nu numai unul. 1 nc Caracteristica de numeral este pusă în evidență de prezența în context a unor adverbe de cantitate care exprimă ideea de cumulare, precum „mai”, „încă”, „și” Mai e încă unul. 8 sn (Spt; îc) Un-doi Pasare repetată a mingii între jucătorii din aceeași echipă de fotbal. 9 sn (Spt; îae) Serie de două lovituri pe care un boxer le aplică adversarului. 10 sn (Îvr; îla) Tot ca ~l Identic. 11 sn (Olt; îlav) Ca -l (în legătură cu aprecieri cantitative) Cu siguranță Si: precis, exact (1). 12-13 sn (Îljv; precedat mai ales de pp „întru”, „dintru”) într-un cuvânt, a avut dreptate. 14-15 sn (Îlav și îlpp; cu sens local, conținând adesea și ideea de solidaritate, de unitate) Se adunară cu toții într-un loc. 16 sn (Îe) ~ și același Se spune pentru a sublinia că este vorba de un unic¹ (1) obiect, fenomen etc. 17 nc (Spt) În corelație cu un numeral sau cu „zero” de care se leagă prin pp „la”, indică scorul. 18 nc Precedă substantive care indică măsura, cantitatea, durata etc. O jumătate de cană de lapte. 19 nc (Pe lângă substantive care exprimă o măsură sau o valoare neprecizată; și în locuțiuni și expresii; valoarea de numeral este atenuată în unele contexte) Avea în mână o fărâmă de pâine. 20 nc Caracteristica de numeral este pusă în evidență prin faptul că determină substantive denumind obiecte, părți ale corpului etc. al căror număr este fix, cunoscut în prealabil, de obicei pereche Dacă închid un ochi, văd creionul mai mic. 21 nc Întărit prin „singur” sau „singurel”, care îi urmează în imediata apropiere sau, rar, după substantivul determinat I-a lipsit un singur punct. 22 nc (Îlav) De ~l singur Neînsoțit de nimeni, fără participarea altcuiva Si: singur, izolat. 23 nc Precedat de „până la” sau „până întru”, în contexte în care este exprimată epuizarea unei cantități, a unei sume Și-au plătit datoria până la un ban. 24 s (Îe) (Toți) până la ~l (sau, rar, într-unul) Toți, fără excepție. 25 nc (În propoziții negative; adesea cu valoare substantivală) Nici un N-a rămas nici unul dintre invitați. 26 sf (Cu valoare neutră) A rămas numai una: să se descurce singur. 27 sf (Reg; îlav) Una la una în mod egal Si: deopotrivă (2). 28 sf (Rar; îlav) Până la una Până la ultima, de tot Si: complet² (6). 29 sf (Îe) La una Până la ultima, de tot Si: complet² (6). 30 sf (Îe) Una și cu una fac două Fără vorbă multă Si: scurt, concis (1). 31 sf (Îae) Limpede. 32 sf (Îe) Una-i una și două-s mai multe Fără multă vorbă. 33 sf (Îae) Pe scurt. 34 sf (Îe) Din două una sau una din două Ori..., ori... 35 sf (Reg; îe) A da toate pe una A fi dominat de o singură preocupare, de un singur sentiment etc. 36 sf (Reg; îae) A eșua într-o acțiune. 37 sf (Reg; îe) Una ca o mie Se spune pentru a exprima hotărârea cu care se face o afirmație. 38 nc (În corelație cu doi, indică un număr aproximativ, nedefinit, de obicei mic; substantivul determinat se găsește adesea între cele două numerale) Un minut, două, de ezitări fără rost. 39 nc (La feminin; cu valoare neutră) Tu știi una, două – prea puțin, după părerea lor. 40 nc (Îlav) Una-două Repede. 41 nc (Îlav) Nici una, nici două Fără multă vorbă Si: imediat, repede. 42 nc (Îal) Pe neașteptate Si: brusc (1). 43 nc (Îlav) Cu una (sau, îvr, ~l) (rar, sau) cu două (În propoziții sau construcții negative) Fără dificultate Si: ușor⁴ (71). 44 nc (Îal) Repede. 45 a (Precedat de substantivul „număr”, având rol de identificare; în limbajul matematic, de obicei, cu elipsa substantivului, îf unu) Numărul abstract corespunzător Orice număr înmulțit prin 1 dă ca product numărul însuși. 46 a (Îf unul, una, rar unu, îvr un) Care este singur de felul său Unul Dumnezeu ne știe. Si: unic² (3), unișor (1). 47 a (Înv; îs) Unul născut Unicul copil. 48 a (Înv; spc; în textele bisericești; îas) Iisus Hristos. 49 a Întărește un pronume personal, de obicei la persoana I singular, exprimând și ideea de restricție Eu unul nu l-am văzut. 50-51 sm (Îla și, legat de un adjectiv prin pp „de”, exprimând ideea de superlativ absolut, îlav) (Tot) ~l și (sau, rar, ca) ~l ori (tot) ~ și ~ Care excelează printr-o calitate, într-un domeniu etc. Si: care mai de care, extraordinar (5). 52 a Tot acela Si: același (1). 53 a De același fel. Au răspuns cu un glas și o voință Si: la fel, identic. 54 a (Îvr; îlav) De una dată În același timp Si: deodată (3). 55 a (Îe) A fi toți o apă A fl toți la fel, egali. 56-57 a (Îe) A (se) face (tot) o apă (și un pământ) A (se) distruge (1). 58 sf (Cu valoare neutră) întru Hristos suntem toți una. 59 sf (Îla) Tot una La fel Si: neschimbat. 60 sf (Îe) A fi tot una de... A fi egali dintr-un anumit punct de vedere Si: a fi la fel de... 61 sf (Îe) A(-i) fi (cuiva) tot (pop, de) una A(-i) fi indiferent. 62 av (Îvr) În același fel. Ținea una cu el și la glume și la bărdacă Si: în aceeași măsură, la fel. 63 smf (Cu valoare substantivală, la feminin și cu valoare neutră) Tot organic și indivizibil. Eu și tatăl mieu unul suntem Si: ansamblu (1), unitate (12). 64 smf (Legat de elementele componente ale întregului prin pp „cu” exprimă ideea de unitate, de ansamblu coerent, armonios) Fiiul lui Dumnezeu ..., născut însă nu făcut, unul cu tatăl, prencine toate făcute sunt. 65-66 sf (Înv; cu valoare neutră; îljv) Întru una sau într-una La un loc Si: împreună. 67-68 sf (Olt; cu valoare neutră; îljv) (Tot) la una La un loc Si: împreună. 69 sf (Cu valoare neutră; îlpp) Una cu... Împreună cu..., alături de... 70 sf (Olt; cu valoare neutră; îlpp) La una cu... Împreună cu... 71 sf (Cu valoare neutră; îe) A face una cu pământul A distruge (1). 72 sf (Cu valoare neutră; îe) A (se) face (sau a fi, a sta, a (se) ține etc una (cu...) A face corp comun (cu...) Si: a (se) uni³ (1), a (se) contopi . 73 sf (Îae) A (se) uni³ (11) sau a fi unit (cu...) având aceleași idei, interese, sentimente etc. 74 sf (Cu valoare neutră; îe) A se ține tot (de) una sau (îvr, ~l) A fî așezat unul lângă altul, formând un tot. 75 a (Pop; contribuie la accentuarea ideii de durată, de continuitate, exprimate de substantivul determinat, adesea în relație cu „a ține”, „a o duce”) O ținu tot numai într-un râs și un chicot. 76 a (Îe) A fi (tot) un... A fi acoperit în întregime cu... 77 a (Îe) A fi (sau a se face) tot o apă A fi (sau a deveni) plin de transpirație. 78 sf (Reg; cu valoare neutră; îlav) Una-ntruna Mereu. 79 sf (Reg; cu valoare neutră; îlav) În una Continuu (1). 80 sf (Mol; cu valoare neutră; îlav) De una Continuu (7). 81 sf (îrg; îal) Imediat. 82 sg (Cu valoare neutră) A fi (sau a se face) tot una de... sau a se face una cu... A fi (sau a deveni) acoperit în întregime de..., plin de... 83 sf (Cu valoare neutră; îe) A o ține sau, înv, a o duce una cu... A continua fără întrerupere cu... 84 sf (Cu valoare neutră; îe) A o ține una A dura fără întrerupere. 85 sf (Îae) A vorbi întruna, repetând același lucru. 86 sf (Îvr; cu valoare neutră; îe) A se ține una după... A merge în urma cuiva stându-i foarte aproape. 87 nc (Precedând substantive de tipul „doime”, „zecime”, „sutime” etc. formează împreună numerale fracționare, indicând numărul corespunzător de părți din întreg; îf o) A pierdut deja o zecime din suma moștenită. 88 nc (Intră în componența unor construcții echivalente cu numerale fracționare, indicând întregul fracționat; îf unu, una) Una a treia înmulțit cu șapte a noua. 89 nc (Urmat de substantivul „dată”, formează numeralul adverbial corespunzător; indică numărul realizării unei acțiuni, al existenței unei situații; îf o) De l-aș mai vedea o dată!. 90 na (îlav) Nu o dată De mai multe ori Si: adesea (1). 91 na (îe) A fi om (sau băiat, fată etc.) o dată A fi om (sau băiat, fată etc.) cu calități deosebite, desăvârșit. 92 nc (Urmat de substantive cu valoare de numerale fracționare) Indică raportul numeric în care se află o calitate sau o cantitate a unui obiect față de aceeași calitate sau cantitate a altui obiect Cartea aceasta este o dată și jumătate mai groasă decât cealaltă Si: unic² (2). 93 na (Îe) A fi om (sau bărbat etc.) o dată și jumătate Se spune, despre persoane, pentru a exprima ideea de superlativ. 94 na Precedă numerale cardinale, arătând de câte ori numărul indicat de acestea este luat în considerare O dată unul iaste unul trebuie să-l învețe toți de rost. 95 nd Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător, exprimând repartizarea, gruparea, succesiunea obiectelor, a ființelor etc. Au ieșit din cameră tot câte unul. 96 nd Cu repetarea numeralului cardinal, accentuându-se ideea de distribuție A pus oalele jos, câte una, una. 97 nd Cu repetarea numeralului cardinal, „câte” aflându-se între cele două numerale; se accentuează, adesea, ideea de succesiune Au început unul câte unul a protesta. 98 nd (Cu valoare nehotărâtă; păstrează, atenuată, ideea de distribuție; îlpp) Câte ~l sau (reg) câte unii (Exprimă raritatea, izolarea unor obiecte, persoane, fenomene etc.) Câte ceva, câte cineva. 99 nd (Înv; îal) Fiecare în parte, fiecare pe rând S-au strâns pe la câte unul din ei acasă. 100 nd (înv) Cu prepoziția care introduce substantivul detenninat plasată între „câte” și numeralul cardinal Gustul câte de o mâncare de carne nu-i lipsă. 101 nd (La feminin; cu valoare neutră) Câte una Câte ceva (deosebit, extraordinar). 102 nd În corelație cu doi exprimă și ideea de aproximație Puțini au venit, și abia câte unul-doi, la timp. 103 a Substantivul se află între cele două numerale cardinale Mai aranjă câte-o carte, două pe birou. 104-105 no, a (Înv; în enumerări corelat cu alte numerale ordinale sau cu echivalente ale acestora; a îf unu, una) întâi Cea una putere a omului este mintea, ... a doua putere a omului este cuvântul. 106 av (Îvp; la feminin) Cantemir Vodă nu s-au potrivit. Una, că știa rândul leșilor ..., a dooa, îi era ficiorul la Poartă zălog. 107 a (Astăzi, urmează după substantive care denumesc obiecte, unități organizatorice etc. numerotate; îf unu, neacordat în gen cu substantivul) Are rol de identificare Volumul doi, capitolul șase, paragraful unu. 108 a Cu elipsa substantivului determinat, de obicei subînțelegându-se „ora”, „cifra” etc. A sunat pe la unu după-amiază. 109 a (Fam; îla) Numărul ~ sau clasa una Se spune pentru a exprima ideea de superlativ. 110 sm Semn grafic care reprezintă numărul unu (1). 111 sm (Pex) Desen, figură în formă de unu (111) Trei de unu. 112 sm Prima notă și cea mai mică. 113 pnh (Ține locul unui substantiv, adesea exprimat în prealabil, fară să dea o indicație precisă asupra obiectului sau a ființei; îf unul, una) La singular păstrează, într-o oarecare măsură, ideea de număr; la plural exprimă un număr nehotărât de obiecte, ființe etc., detașate dintr-un întreg Unul rămase pe loc, ceilalți plecară Si: unic² (4). 114 pnh (Îe) Acela (sau acesta) încă-i ~l Se spune despre cineva care are un fel neobișnuit de a fi, de a se purta. 115 pnh (îe) Nici de unele Nici un lucru Si: nimic. 116 pnh (îe) A nu avea nici de unele A nu avea cele necesare, a fi sărac. 117 pnh (Îvr; îe) A fi tot de unii sau a se face tot de unii A fi sau a deveni uniți, având aceleași idei, țeluri, sentimente etc. 118 pnh Cu determinări care aduc precizări în legătură cu sensul substantivelor înlocuite (Cu determinări atributive) Rana unui tovarăș de-al meu este și rana mea. 119 pnh (Îvr; îf un) David, ca un mai bătrân, tocmește cinurele, cântările. 120-121 pnh (Reg; îla și legat de un adjectiv prin pp „de”, îlav) Unul ca unul La fel Si: identic. 122 pnh (După o descriere, o relatare etc., cu referire la cele afirmate; îe) Unul ca... (sau, îrg, de) acesta (sau acela, pfm, ăsta, cela etc.) (Adesea dep) Un asemenea om, o astfel de persoană. 123 pnh (Îae) Un om neobișnuit. 124 pnh Suplinește un substantiv existent în contextul anterior, delimitând și reliefând din categoria exprimată de acesta un tip precizat prin detenninarea atributivă a pronumelui Toate nemulțumirile lui sunt numai unele nefondate și ridicole. 125 pnh În determinări atributive Își cunoscu soacra, una grasă și urâtă. 126 pnh Cu determinări partitive, introduse prin pp „dintre”, „din”, îvr „de” Unul din ei s-a ridicat și a luat cuvântul. 127 pnh Urmat de un nume de persoană, exprimă faptul că aceasta nu este cunoscută de către destinatarul mesajului sau este lipsită de importanță A răspuns unul Șerban. 128 pnh (Înv) Întărit prin pronumele nehotărâte „fieștecare”, „cinescu”, „cinescuși” Avem unul fieștecare și datorii de ordin superior. 129 pnh (Îrg) Precedat de numerale distributive, indică ființa, obiectul etc. căruia îi revine o parte din întreg Toți copiii au primit câte 1 pol leu de unul. 130 pnh (La feminin, cu valoare neutră) Ceea ce nu a fost încă identificat sau precizat mai îndeaproape (precizarea făcându-se adesea ulterior, printr-o determinare sau printr-o propoziție atributivă) Eu m-am așteptat la una și a ieșit cu totul altceva. Si: ceva (1). 131 pnh (Reg; îlav) De una într-un fel, dintr-un punct de vedere. 132 pnh (Îe) Una ca (rar, de) aceasta (sau aceea pfm, asta etc.) Un astfel de lucru Si: așa ceva. 133 pnh (Îae) Un lucru neobișnuit, neașteptat etc. 134 pnh (La feminin) Ține locul unui substantiv care desemnează o femeie ușuratică A apărut cu una ...cu jachetă de blană și cu o fustă până deasupra genunchilor. 135 pnh (La feminin; cu valoare neutră) în legătură cu verbe ca „a da”, „a trage”, „a arde” sau în construcții în care asemenea verbe sunt subînțelese, sugerează o lovitură I-a tras una de l-a doborât. 136 pnh (La feminin; cu valoare neutră) în legătură cu verbe ca „a spune”, „a zice”, „a afla”, „a auzi” sau în construcții în care asemenea verbe sunt subînțelese, sugerează ceva spus, o informație, o noutate I-a spus una, și anume să nu se încreadă în el. 137 pnh (La feminin; cu valoare neutră) Știi (sau știți) una? Se spune pentru a atrage atenția interlocutorului asupra faptului că se va comunica ceva deosebit. 138 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) A(-i) face (cuiva) una (și bună) sau (îvr) a face una cu cineva A-i pricinui cuiva un neajuns, o neplăcere Si: a face un rău. 139 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) Asta-i încă una sau asta încă-i una Se spune pentru a exprima mirarea față de un fapt surprinzător, neobișnuit sau nemulțumirea în legătură cu o întâmplare neplăcută. 140 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) A-i juca (cuiva) una (și bună) A-i face cuiva o farsă Si: a păcăli. 141 pnh (La feminin; cu valoare neutră; îe) A avea una A avea o ciudățenie. 142 pnh În corelație cu pronumele nehotărât altul, mai rar cu adjectivul nehotărât alt sau cu anumite pronume și adjective demonstrative exprimă opoziția, distribuția, enumerarea, însoțirea etc. Unii ascultau cu atenție, alții chicoteau nepăsători. 143 pnh (Pop) În constmcții cu prepoziția „până (la)”, prin care se exprimă un interval de timp neprecizat, având ca limite evenimente în desfășurare, nespecificate Până una-alta, te sfătuiesc să aștepți. 144 pnh (În corelație cu pronumele nehotărât altul; îe) Unii-alții sau unii și alții Persoane multe și diferite. 145 pnh (Îe) ~l-altul sau ~l și (ori, rar, sau) altul Diferite persoane. 146 pnh (Îe) Una-alta (ori, îrg, ună-altă) sau una și alta Diferite lucruri, vorbe, motive etc. 147 pnh (Îe) Ce mai una (și) alta? Se spune pentru a arăta că nu mai au rost cuvintele, motivările, explicațiile. 148 pnh (Îe) ~l una, altul alta (pronumele la feminin cu valoare neutră sugerează cuvinte, afirmații) Fiecare câte ceva. 149 pnh (În corelație cu pronumele nehotărât altul, mai rar cu adjectivul nehotărât alt, sau cu anumite pronume și adjective demonstrative) Pronumele corelative sunt legate între ele prin prepoziții sau adverbe de comparație și exprimă opoziția, distribuția etc. Au ales unul de altul și, în final, au dat premiile. 150-151 pnh (Îljv) (Tot) ~l ca altul (sau, îvr, alt, alalt) (de...) La fel (de...) Si: deopotrivă (de...). 152 pnh (Îe) ~l mai... decât (sau, înv, de) altul (sau, îvr, alalt) Se spune pentru a arăta că într-un grup de ființe, de obiecte etc., fiecare în parte excelează în privința unei anumite calități. 153 pnh În constmcții cu prepozițiile corelative „de la.. .la” De la una la alta era cale mică și ajunse imediat. 154 pnh (În corelație cu pronumele nehotărât altul) Legate între ele prin prepoziții, formează construcții cu valoare modală, exprimând adesea și ideea de reciprocitate Stăteau lipiți unul de altul. 155 pnh (Îlav) ~l peste altul În dezordine Si: de-a valma. 156 pnh (Îal) În total. 157 pnh (Fam; la feminin; cu valoare neutră; îlav) Una peste alta sau (cu) una cu alta Toate la un loc, în totalitate, în întregime (compensându-se). 158 pnh (Îlav) ~l (sau, îvr, un) după altul În mod succesiv (și repede sau în număr mare). 159 pnh (Îrg; îlav) ~l-într-altul (sau, îvr, alalt) Foarte aproape unul de altul. 160 pnh (Îrg; la feminin; cu valoare neutră; Îlav) Una într-alta (sau în alta) Continuu (7). 161 pnh În construcții cu prepoziții corelative precum „de la... la”, „din... în” Trecu de la unul până la altul, privindu-i atent. 162 pnh (La feminin, cu valoare neutră; îe) Din una în alta sau dintr-una într-alta Luându-se cu vorba, din vorbă în vorbă. 163 pnh (în corelație cu pronumele nehotărât altul) În construcții cu conjuncții, cu adverbe sau cu prepoziții, repetate înaintea fiecărui termen al corelației, se exprimă alternanța Se uita când la unul, când la altul. 164 pnh (în corelație cu pronumele nehotărât altul) În construcții cu conjuncții, cu adverbe sau prepoziții, repetate înaintea fiecărui termen al corelației, se exprimă atât alternanța, cât și ideea de mulțime sau varietatea Și unii, și alții alergau. 165 pnh În construcții cu pronumele corelativ la dativ sau la acuzativ cu prepoziție și cu un verb, de obicei la plural, se exprimă reciprocitatea S-au închinat unul altuia. 166 pnh (La feminin, cu valoare neutră; îe) Una pentru alta Se spune când cineva îi face cuiva un rău ca revanșă. 167 pnh (La singular; păstrează mai pregnant ideea de număr, referindu-se la un obiect, o ființă etc. dintre mai multe, numărate în prealabil sau în număr cunoscut) Mi-a adus două cărți... Pe coperta uneia am citit un titlu ce îmi părea cunoscut. 168 pnh În corelație cu sine însuși, exprimă și ideea de opoziție, de distribuție în cadrul unei enumerări Au intrat doi copii, unul gras și unul slab. 169 pnh În corelație cu pronumele nehotărât altul, exprimând și ideea de numeral ordinal, cu adjectivul nehotărât alt sau, rar, cu pronume și adjective demonstrative Avea două femei: numele uneia era Irina și numele alteia, Ana. 170 av (Îvp; îf una, în corelație cu alta) În enumerări Se certau des, una pentru că el o tachina mereu, alta pentru slujba lui. 171 anh (Însoțește un substantiv, fără să-l identifice sau fară să dea o indicație precisă asupra lui; îf un, o; lpl; îf unii, unele; exprimă o valoare partitivă) Unor oameni li s-a explicat în detaliu. 172 anh (Înv; îlav) Une date (adesea în corelație cu alte date) Uneori (1). 173 anh (Îe) Pe unele (sau, înv, une) locuri Pe alocuri, ici și colo. 174 anh În corelație cu pronumele nehotărât altul, cu adjectivul nehotărât alt sau, rar, cu pronume și adjective demonstrative, se exprimă de obicei opoziția, distribuția într-un chip o înțelegea cu mintea, într-alt chip cu inima. 175 anh (Îvr; îla) Une și alte Diferite, diverse. 176 anh în corelație cu pronumele nehotărât unul sau cu sine însuși; în unele contexte cu valoare apropiată de cea a articolului nehotărâtă izbucnit un foc aici, apoi unul la vecini, altul la parter. 177 anh În construcții cu conjuncții cu adverbe repetate în fața fiecărui termen al corelației, servește la exprimarea alternanței Merse când pe-o parte, când pe alta, până ajunse la țintă. 178 anh (Lsg; cu referire la obiecte în număr cunoscut în prealabil, păstrează mai pregnant ideea de număr) În corelație cu sine însuși, cu pronumele nehotărât unul, altul, cu adjectivul nehotărât alt, cu pronume și adjective demonstrative A fost de două ori la Ion: o dată să-i dea vestea, o dată să-l consoleze. 179 anh Cu valoare apropiată de cea a articolului nehotărât; precedând cuvinte ca „timp”, „moment”, „loc”, „punct” și în locuțiuni adverbiale, exprimă limitarea la un loc, la un timp, la o măsură, nedeterminate precis Geanta i se zgâriase într-un loc. 180 anh (Reg; îe) Una lume Anumite persoane, o parte din oameni. 181 am (îf un, o) Precedă un substantiv pe care îl individualizează, îl detașează din clasa lui, fără a-l defini mai precis; contribuie la exprimarea cazului gramatical; la singular cumulează și valoarea de adjectiv nehotărât A auzit un om strigând. 182 arn (Îrg; îf un, o) Determină substantive neflexionate, fiind unica marcă a cazului Grădina la una vecină găzdacă. 183 arn (Prezența articolului este impusă de anumite elemente ale enunțului) Substantivul articulat este determinat de adjective nehotărâte, precum „oarecare”, „oarecine” Pe atunci, un om oarecare nu l-ar fi înțeles. 184 arn Precedat de anumite prepoziții, în formele într-un, dintr-un, printr-un; și în locuțiuni adverbiale și expresii Într-un colț chemându-l i-a zis. 185 arn Precedă cuvinte care comportă ideea de cantitate; cu valoare mai apropiată, în unele contexte, de valoarea numeralului O mulțime de cărți. 186 arn Precedă substantive care indică un ansamblu de elemente dispuse în succesiune, iar substantivul care specifică felul elementelor este introdus prin prepoziția „de” În fața lor se întindea un șir de coline. 187 arn Determină substantive nume de materie sau substantive cu forme identice pentru singular și plural, mai ales în structura unui termen de comparație A folosit o făină mai fină decât cea obișnuită. 188 arn Pe lângă substantive care denumesc obiecte, elemente etc. socotite unice însoțite de determinări care precizează aspectul la un moment dat Un cer înstelat, o noapte senină m-au înveselit. 189 arn Precedă nume proprii Un Popescu a fost ales primar. 190 arn Determină un numeral ordinal Un al treilea îndrăzni să râdă. 191 arn Determină substantive care desemnează o categorie, o specie etc. pe care o pune în evidență; adesea în comparații A săsâit ca un șarpe. 192 arn (Marcă a substantivării) Pe lângă adjective sau locuțiuni adjectivale, care se substantivează și denumesc posesorul unei calități; adesea în comparații Ai scăpat de un egoist. 193 arn Substantivele provenite din adjective sau adverbe, pe care le însoțește, denumesc o însușire I-a făcut un bine pe care ea nu l-a apreciat. 194 arn Însoțește alte părți de vorbire sau grupuri de cuvinte (în afară de adjective sau substantive provenite din adjective și adverbe) El nu e un cine, el e un ce. 195 arn Precedă substantive care comportă ideea de calitate Nu-i nici un înger, nici un demon. 196 arn Însoțește adjective substantivate Care n-o să vină e un spurcat. 197 arn Însoțește alte părți de vorbire substantivate I-au spus că e un nimeni. 198 arn (Fam) Precedă pronumele demonstrativ „ăla”, având valoare depreciativă Un ăla, un prăpădit de sărăntoc. 199 arn (Fam; la feminin) Precedă pronumele demonstrativ „aia” sau „asta”, sugerând o femeie decăzută din punct de vedere moral Am văzut-o după mai mulți ani, arăta groaznic, ca una d-alea. 200 arn Cu suspensia cuvântului determinat, în lipsa unui termen adecvat sau pentru a evita rostirea lui Nici să nu vă gândiți că am de gând să vorbesc cu un... 201 arn Prin articulare substantivul pierde din exactitatea sensului, denumind ceva asemănător, ceva apropiat de conținutul lui obișnuit Simte o sete care-l mistuie. 202 arn Precedă substantive însoțite de determinări, marcând ideea exprimată prin determinant I-a dat un sfat părintesc. 203 arn Precedă adjectivul nehotărât „alt” O, cere-mi Doamne, orice preț, Dar dă-mi o altă soarte. 204 arn Precedă adjectivul demonstrativ „același” Un același compozitor. 205 arn Precedă adverbele „așa”, „atât”, legate, de obicei, de adjectivele pe care le determină prin prepoziția „de” A avut un atât de sfânt noroc. 206 arn Precedă epitetele care se leagă de termenul calificat prin prepoziția „de” Adoptă un drag de copilaș. 207 arn Precedă un numeral ordinal sau adjectivul nehotărât „alt”, adjectivul „nou” etc., împreună exprimând o asemănare accentuată Un al doilea Shelley. 208 arn Mai ales pe lângă substantive care denumesc sentimente, manifestări, acțiuni, cărora le conferă ideea de intensitate (mai) mare, exprimată adesea în context și prin verbe precum „a trage”, „a se pune” Aș fi tras un chef cu dumneata. 209 arn În enunțuri afective, contribuie la exprimarea unei calități superlative a obiectului, ființei, materiei etc. exprimate de substantivul determinat Și trandafirii aceia aveau un miros! 210 arn (Precedă nume proprii) Numele propriu servește ca exemplu pentru o categorie sau ca termen de comparație Un Voltaire nu poate să greșească. 211 arn Precedă nume proprii ce denumesc referenți cărora în context li se relevă o calitate într-un anumit moment, într-un anumit raport etc. Alături de un Oxford conservator, există și un Oxford ultramodern. 212 arn Prin metonimie, atribuie numelui propriu conținut de substantiv comun ca urmare a unei elipse lexicale Și-a cumpărat un Grigorescu excepțional.

INSULĂ, insule, s. f. 1. Întindere de pământ înconjurată din toate părțile de apă, situată fie într-un ocean, mare sau lac, fie în cadrul albiei unei ape curgătoare. ♦ Fig. Grup de obiecte de același fel care se diferențiază de mediul înconjurător. 2. (În sintagma) Insulă plutitoare = formație compactă de rădăcini și ramuri de plante rupte care plutesc pe un curs de apă, având aspectul unei insule (1); plaur. – Din lat. insula.

OCEAN (OKEANOS) (în mitologia greacă), divinitate marină, zeul „fluviului Ocean”, cel mai în vârstă din Titani; fiul Gaiei și al lui Uranus. Imaginat ca un fluviu ca înconjura întreg Pământul, fiind izvorul primordial al tuturor apelor. Căsătorit cu Thetis, va deveni tatăl oceanidelor.

insulă f. întindere de pământ înconjurat de toate părțile cu apă; fig. insulă de codri, insulă de nori AL.

insulă sf [At: DRĂGHICI, R. 7/20 / Pl: ~le / E: lat insula] 1 Întindere de pământ înconjurată din toate părțile de apă, situată fie într-un ocean, într-o mare sau într-un lac, fie între brațele unei ape curgătoare. 2 (Fig) Grup de obiecte de același fel care se diferențiază de mediul înconjurător. 3 (Îs) ~ plutitoare Formație compactă de rădăcini și ramuri de plante rupte care plutesc pe un curs de apă, având aspectul unei insule (1) Si: plaur.

bulciug, -uri, s.n. – Iertăciune; iertările miresei, pe care le rostește starostele în casa părintească a fetei, înainte de cununie: „Scumpii mei părinți, mai ales mamă, / M-ai făcut, m-ai crescut, / M-ai ferit de foc și apă / Și de toate câte sunt răle pe pământ, / Azi o sosit timpul să mă ierți / De tot ce ți-am făcut” (Memoria 2004-bis: 1.227). – Din magh. bolcsu (MDA).

absorbì v. 1. a înghiți: pământul absoarbe apa ploilor; 2. fig. a consuma cu totul: procesul îi absorbi întreaga avere; 3. a ocupa cu totul pe cineva: politica îl absoarbe.

POTOP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care a devastat Pământul și a înecat toate viețuitoarele în afară de cele aflate în Arca lui Noe; diluviu. 2. Ploaie torențială; revărsare de ape. ♦ P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ.

bulciug, bulciuguri, s.n. – (reg.) Iertăciune; iertările miresei, pe care le rostește starostele în casa părintească a fetei, înainte de cununie: „Scumpii mei părinți, mai ales mamă, / M-ai făcut, m-ai crescut, / M-ai ferit de foc și apă / Și de toate câte sunt răle pe pământ. / Azi o sosit timpul să mă ierți / De tot ce ți-am făcut” (Memoria, 2004-bis: 1.227). – Din magh. bolcsu „iertăciune” (MDA).

înghițire sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~ri / E: înghiți] 1 Trecere a mâncării și băuturii în stomac, prin faringe și esofag Si: înghițitură (1). 2 (Pex) Alimentare. 3 (Pex) Devorare. 4 (Rar) Păcălire. 5 (Fig) Suportare cu stoicism a unei dureri fizice sau morale. 6 Citire rapidă și cu pasiune a unei cărți, a unui text scris. 7 (Fig) Risipire a averii cuiva. 8-9 (Fig) Dispariție (prin cufundare în apă sau) prin îngropare în pământ. 10 (Fig) învăluire din toate părțile. 11 (Șfg) Absorbire a unui lichid Si: înghițit¹ (11). 12 (Fig) Trecere în posesia cuiva. 13 (Pex) Inhalare de aer, de fum etc. 14-15 Omitere de cuvinte sau silabe din cauza (emoției sau a) unui defect de vorbire. 16 Abținere de a spune ceea ce ar fi vrut să spună. 17-18 Stăpânire (a plânsului sau) a râsului. 19 Reprimare a unui sentiment. 20-21 Suportare fără ripostă (a unei jigniri sau) a unei ironii. 22 Necesitate de a face un lucru împotriva voinței.

ELEMENT, elemente, s. n. și (rar) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. ♦ S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 2. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 3. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 4. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 5. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 6. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 7. (În legătură cu o disciplină oarecare) Principiu de bază, noțiune fundamentală. – Din fr. élément, lat. elementum.

INSULĂ s. f. 1. suprafață de pământ mai mică decât un continent, mărginită din toate părțile de apă. ♦ ~ plutitoare = formație compactă de rădăcini și ramuri rupte, care plutește pe un curs de apă; plaur. 2. suprafață (triunghiulară) la ramificații de drumuri la delimitarea benzilor de circulație către diferite direcții. 3. suprastructură a unui portavion. (< lat. insula)

ELEMENT, elemente, s. n., (2) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. 2. S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 3. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 4. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 5. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 6. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 7. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 8. Principiu de bază, noțiune fundamentală a unei discipline. – Din fr. élément, lat. elementum.

element [At: CANTACUZINO, N. P. 134^v/2 / Pl: ~e, ~nți, (înv) ~uri, (îvr) ~minte / E: fr élément, lat elementum] 1 sm (Ant) Fiecare dintre cele patru aspecte ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. 2 sn (Lpl; adesea determinat prin „naturii”) Fenomen al naturii care se manifestă incontrolabil Vz stihie. 3 sn (Lpl; de obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp. „de”, rar „din”, indicând sfera, domeniul) Principii fundamentale, noțiuni de bază într-o disciplină oarecare Si: noțiune. 4 sn (Adesea cu determinări care indică apartenența) Parte componentă a unui întreg. 5 sn (Lin) Parte a unui enunț, a unui cuvânt întreg etc. izolabilă prin analiză și care intră în compoziția unei structuri, a unui sistem etc. 6 sn (Mat) Parte componentă a unei mulțimi, de la care începe orice construcție matematică. 7 sn Fiecare din părțile care alcătuiesc o figură geometrică sau servesc la determinarea acesteia. 8 sn (Med) Fenomen constant ce caracterizează o boală. 9 sn (Lpl) Ansamblu de cunoștințe necesare efectuării în bune condiții a unor operații. 10 sn (Spc) Parte componentă a unei construcții cu rol bine determinat în alcătuirea acesteia. 11 sn Parte a unui mecanism, a unui aparat compus din serii asemănătoare. 12 sn (Șîs ~ melodic) Parte componentă a unei compoziții muzicale. 13 sn (Lpl) Date ce concură la formarea unei concluzii. 14 sn Factor. 15 sn (Adesea urmat de determinări care indică felul, caracterul) Persoană care face parte dintr-un grup, dintr-o colectivitate. 16 sn Mediu în care trăiește o viețuitoare. 17 sn (În legătură cu verbele „a fi”, „a se afla”, „a se simți”, „a trăi”) Mediu favorit, anturaj în care cineva se simte bine. 18 sn (Prc) Mediu. 19 sn Însușire. 20 sn Substanță care nu mai poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma prin combinare chimică substanțe compuse. 21 sn (Chm; îs) ~ rare Pământuri rare. 22 sn (Pgn) Substanță. 23 sn Pilă electrică. 24 sn Fiecare celulă a unei pile electrice. 25 sm Fiecare din părțile componente ale unui calorifer.

POTOP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care ar fi înecat întreaga lume și toate viețuitoarele de pe pământ (afară de cele de pe corabia lui Noe). 2. Ploaie mare, torențială; revărsare mare de ape, inundație mare. ♦ P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ.

stihie sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 32^v/3 / V: (îrg) ~ichie, (înv) ~hiu sn / Pl: ~hii / E: slv стихиꙗ, ngr στοιχείον] 1 (Îvp) Fiecare dintre cele patru elemente (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea în antichitate că stau la baza tuturor corpurilor și a fenomenelor naturii. 2 (Pex) Parte componentă a unui întreg Si: element (4). 3 Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă. 4 Forță dezlănțuită a naturii. 5 (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. 6 (Fig) Nălucă. 7 (Rar) Pustietate.

potop, potopuri s. n. 1. Ploaie mare, torențială; inundație mare. 2. (În vechiul Testament) Ploaie mare și revărsare de ape, care a ținut 150 de zile, înecând toți oamenii și toate viețuitoarele de pe pământ, cu excepția celor din corabia lui Noe. Este prefigurarea mântuirii prin taina botezului. – Din sl. potopŭ.

înghiți vt [At: COD. VOR. 163/14 / V: (cscj) ~ța / Pzi: înghit, (rar) înghiț, ~țesc / E: ml inglutire] 1 A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac, prin faringe și esofag. 2 (Pex) A mânca. 3 A devora. 4 (Îe) ~ghite câlți! E un escroc. 5 (Îe) A ~ hapul (gălușca, gutuia) sau a o ~ A suporta sau a face să suporte o neplăcere fără să crâcnească. 6 (Îae) A fi păcălit de cineva. 7 (Îe) A ~ în sec (sau în gol sau uscat) A înghiți fără să existe în gură mâncare sau băutură. 8 (Fig; îae) A nu se putea împărtăși din ceva. 9 (Îe) A ~ cu noduri A mânca cu greutate, de supărare. 10 (Îe) A ~ rău (sau strâmb ori pe stearpa) A se îneca. 11 (Pop; îe) A-i veni cuiva să ~ghită pe cineva de bucurie A-și manifesta o mare bucurie, afecțiune etc. 12 (Fam; îe) A ~ pe cineva din ochi sau cu ochii A nu se mai sătura privind pe cineva. 13 (D. persoane; îe) A nu ~ (pe cineva) A nu putea suferi pe cineva. 14 (Îae) A avea păreri proaste despre cineva. 15 (Îae) A nu adopta principiile cuiva. 16 (Îae) A nu admite să i se impună ceva. 17 (Fig) A risipi averea cuiva. 18 A citi repede și cu pasiune o carte, un text scris. 19 (Îe) L-a ~t pământul (sau mormântul) A murit. 20 (Îae) A dispărut. 21 (Fig: d. pământ, apă etc.) A face să dispară ceva cuprinzând în sine. 22 (Rar) A învălui din toate părțile. 23 (C. i. cuvintele) A nu putea vorbi din cauza emoției. 24 A omite cuvinte sau silabe, din cauza unui defect de vorbire. 25 A nu spune ceea ce ar fi vrut să spună. 26 (Îe) A-și ~ lacrimile (sau plânsul) A-și stăpâni plânsul. 27 (Îae) A reprima izbucnirea unui sentiment. 28 A răbda fără ripostă o necuviință, o insultă. 29 (Îe) A ~ noduri A suporta cu necaz o durere, o umilință etc. 30 (Îe) A-și ~ necazul sau amarul A îndura un necaz, o durere. 31 (Îe) ~ghite Agachi! A face un lucru silit. 32 (Îae) A fi nevoit să rabzi ironiile altuia. 33 (Îe) A o ~ A rămâne păcălit. 34 (Pan) A inhala adânc aer, fum etc. 35 A se îmbiba de un lichid Si: a absorbi.

A RADE rad tranz. 1) (păr, barbă, mustați) A tăia de la rădăcină, înlăturând complet (cu briciul sau cu mașina de bărbierit); a bărbieri. 2) (persoane) A lipsi de păr cu ajutorul briciului. ◊ ~ (pe cineva) fără săpun a critica foarte aspru. ~ o mamă de bătaie a bate zdravăn. ~ o palmă a da o palmă (cu putere). 3) (animale sacrificate) A curăța de elementele necomestibile (păr, solzi, murdărie etc.). 4) (unele straturi subțiri) A despărți de unde este prins (cu o unealtă tăioasă). 5) (legume) A curăța de coajă. 6) A da prin răzătoare; a răzui. 7) fig. A face să nu mai existe; a șterge (de pe fața pământului); a distruge; a prăpădi; a nimici. 8) fig. (persoane, de obicei la jocul de cărți) A face să piardă toți banii. 9) rar (despre păsări în zbor, proiectile lansate etc.) A atinge ușor la suprafață (apa, pământul). /<lat. radere

înghițì v. 1. a introduce în stomac; 2. fig. a suporta o insultă (neputând face altfel): a înghiți noduri; 3. a absorbi: buretele înghite apă; 4. a face să piară într’o prăpastie: înghiți-l’ar pământul! 5. a risipi: a înghiți toată averea; 6. a nimici, a devora: vrea să mă înghiță, nu altceva. [Lat. INGLUTTIRE].

bale sfp [At: BIBLIA (1688), 212²/11 / V: -lă ssg / E: ns cf lat *baba] 1 Salivă spumoasă, groasă care se prelinge din gura oamenilor, a copiilor sau din botul animalelor. 2-3 (Îe) A-i curge ~le (după ceva sau cineva) A dori mult ceva sau pe cineva. 4 (Îe) A lăsa pe cineva în ~le lui A lăsa să-și facă voia. 5 (Îsp; îs) -le vrășmașului Balele dracilor (sau ale altor duhuri rele) care, curgând pe pământ, aduc oamenilor tot felul de rele. 6-7 (îsp; îs) -le sfintelor Fântână (sau izvor) care are apa nepotabilă într-o anumită perioadă. 8 Materie mucilaginoasă care acoperă solzii de pe corpul peștilor. 9 Urmă mucoasă lăsată de melc în mers.

potop sn [At: COD. VOR. 172/14 / Pl: (asr) ~o'ape, ~uri / E: slv потопъ] 1 Revărsare mare de ape care, după Biblie sau după alte mitologii, a devastat pământul după apariția omului, făcând să piară toate viețuitoarele, cu excepția acelora de pe arca lui Noe Si: (liv) diluviu. 2 (Reg; îlav) Din alte ~oape Din vremuri străvechi. 3 (Îe) (Cdp fr; après moi le déluge; îe) După noi (vie) ~ul Se spune pentru a arăta nepăsarea cuiva pentru ceea ce se va întâmpla după ce va pleca. 4 (Prin exagerare) Ploaie mare, torențială Si: (liv) diluviu. 5 Revărsare mare de ape, inundație mare Si: (liv) diluviu. 6 Dezlănțuire de forțe provocată de om sau de elementele naturii, care provoacă mari distrugeri de bunuri sau de vieți Si: calamitate, dezastru, pârjol, prăpăd, urgie, (asr) potopenie (2). 7 (Înv; fig; îlav) Cu foc și cu ~ Fierbinte. 8 (Înv; fig; îal) Desperat. 9 (Reg; spc) Incendiu. 10 (Pan; udp „de”) Număr foarte mare de ființe sau de lucruri Si: grămadă, mulțime.

MAL ~uri n. 1) Margine de pământ de-a lungul unei ape. 2) Loc aflat în imediata apropiere a unei ape. ◊ Din ~ în ~ a) pe toată întinderea, cât ține apa de la un capăt la celălalt; b) de la un capăt la celălalt; de la început până la sfârșit. ◊ A ieși (sau a ajunge) la ~ a scăpa teafăr; a scăpa din încurcătură. ◊ A se îneca tocmai la ~ a suferi o nereușită tocmai când scopul părea atins. /Cuv. autoht.

scufundat², ~ă a [At: BARCIANU / V: (reg) scofân~ / Pl: ~ați, ~e / E: scufunda] 1 Care este băgat cu totul în apă Si: afundat, cufundat, înecat. 2 Care este căzut la fundul unei ape Si: afundat, cufundat. 3 (D. pământ, terenuri etc.) Care s-a prăbușit. 4 (Spc; d. porțiuni ale scoarței terestre) Care este coborât în raport cu sectoarele învecinate, în urma unor mișcări tectonice.

apă f. 1. substanță lichidă, transparentă, fără gust și fără miros (compusă din hidrogen și oxigen); ca apa, curent, curgător: a vorbi ca apa; pe apă, trecător, frivol: să le scriu, cum cere lumea, vr’o istorie pe apă? EM.; tot o apă, de acelaș fel; a lăsa gura apă, a vedea ceva plăcut și a-l pofti; ape minerale, cari ies din pământ, conținând în disoluțiune materii minerale cari le dau proprietăți speciale, obișnuit curative; 2. pl. aparențe undulate (la stofe sau metale), lustrul pietrelor prețioase; fig. stare sufletească, dispozițiune: boierul nu-i în toate apele AL.; 3. întindere de apă (fie râu, fluviu sau mare): apa curge, pietrele rămân; 4. licoare extrasă din diferite substanțe: apă de Colonia, apă de trandafir (V. apă tare); 5. în credințele populare: apă vie, care redă eroului răpus vieața și puterile (în opozițiune cu apa moartă, care unește și încheagă membrele-i trunchiate): această apă nemuritoare e adusă de păsări (șoimi și vulturi) dela fântâna ce curge prin munții cari se bat în capete și numai cu mare primejdie o pot căpăta; apă neîncepută, cea luată din fântână, adusă proaspătă și din care nu băuse încă niminea (joacă un rol în descântece și în vrăji); 6. în medicina populară: a) dropică; b) umflătura piciorului dela genuchiu în jos (la boi și la cai). [Lat. AQUA].

usca [At: CORESI, EV. 198 / Pzi: usuc, (reg) usc, usâc, 2 usuci, (reg) uști, ușchi, uschi (P și: bisilabic), ușuci, usâci, 3 usucă, (reg) uscă, ușcă, usăcă, 4 uscăm, (reg) ușcăm, usucăm, 5 uscați, (reg) ușcați, usucați, 6 usucă, (reg) uscă, ușcă / E: ml *exsucare] 1 vtr A scoate total sau parțial umezeala dintr-un obiect pe cale naturală (prin evaporare) sau artificială (printr-un procedeu tehnic) Si: a zbici, a zvânta, (reg) a ojiji. 2 vr (Îe) A se ~ de sete A avea o senzație puternică de sete. 3 vr A-și pierde prin evaporare lichidul aflat la suprafață. 4 vr (Îe) A i se ~ gura (sau gâtul) A avea o puternică senzație de sete. 5 vr (D. umflături cu caracter purulent, iritații cutanate) A pierde lichidul care produce inflamația. 6 vt (C. i. ochii, obrajii, pielea corpului) A freca (ușor) pentru a elimina de pe suprafață lichidul care o umezește. 7 vtrf (D. ochi; adesea îcn) A înceta să mai lăcrimeze. 8 vr (D. lacrimi; adesea îcn) A înceta să mai curgă. 9 vr (Pop; d. carne) A se deshidrata excesiv prin prăjire. 10 vtr (D. plante și părți ale lor; pex, d. pajiști, păduri etc.) A-și pierde (cu totul) seva Si: a se pârjoli, a se ofili, a se veșteji. 11 vr (Rar; d. pământ) A rămâne lipsit de vegetație (din cauza lipsei de apă). 12 vr (Înv; d. semințe) A-și pierde puterea de germinare. 13 vr (Reg; d. cereale) A se coace prea tare și a se scutura. 14 vtf (C. i. apa unui râu, a unui lac etc.) A face să dispară (prin evaporare) Si: a seca. 15 vt(a) (Îe) Bea de usucă sau usucă pe unde trece Bea foarte mult. 16 vt (C. i. alimente, nutreț etc.) A deshidrata pentru conservare. 17 vr (Fig; adesea urmat de determinările „(de) pe picioare”, „din picioare”) A-și pierde vlaga (din cauza unei boli, a unei suferințe etc.). 18 vr (Pex; fig; adesea urmat de determinările „(de) pe picioare”, „din picioare”) A se chinui (7). 19 vr (D. corpul uman, organe sau părți ale lui) A-și pierde puterea vitală. 20 vr (D. corpul uman, organe sau părți ale lui) A se atrofia (1). 21 vr (Fig; d. inimă, suflet) A-și pierde sensibilitatea, căldura. 22 vt (Fig) A face să nu mai existe Si: a distruge (1), a nimici, a prăpădi. 23 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) A bate pe cineva foarte tare Si: bătaie. 24 vt (Îe) L-a bătut de la ~t la mațe Se spune despre cineva care a fost bătut foarte tare. 25 vt (Fam; fig) A face pe cineva să cheltuiască mult Si: a ruina, a sărăci. 26 vt (Fam) A aduce cuiva nenoroc la jocul de cărți. 27 vt (Fam) A face pe cineva să piardă mulți bani, șezându-i alături. 28 vr (Fam; fig) A suferi lipsuri, privațiuni. 29 vr (Fam; fig) A duce o viață grea. 30 vr (Înv; îe) A se ~ de foame A avea o puternică senzație de foame Si: a flămânzi (2). 31 vt (Îe) A ~ zilele (cuiva) A face (cuiva) viața grea.

cer³ sn [At: COD. VOR. 135/10 / V: ~iu / Pl: ~uri / E: lat calum] 1 (Ast) Spațiu infinit în care se mișcă toate astrele Si: univers. 2 (Pex) Toate corpurile cerești din spațiu Cf lume. 3 (Pex) Imagine a cerului (1) oglindită în apă. 4 Parte din spațiu care pare a forma o boltă emisferică circumscrisă de orizont deasupra pământului Și firmament, tărie. 5 (Pex) Ceea ce cuprinde cerul (4). 6 (Prc) Atmosferă. 7 (Prc) Parte a cerului (1) aflată deasupra capului privitorului. 8 (Îlav) Sub ~ Pe pământ. 9 (Îlav) Sub ~ul liber Fără nici un adăpost. 10 (Îlav) Până-i ~ul Cât lumea. 11 (Îal; după negație) Niciodată. 12-13 (Îe) A răscoli ~ul și pământul A face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). 14-15 (Îe) (Departe) ca ~ul de pământ (sau ca de la ~ la pământ) E o mare (distanță sau) diferență între două obiecte. 16 (Îs) Înălțimea (sau înaltul, ori slava) ~ului Cea mai mare înălțime a acestui spațiu. 17 (Îlav) Cu o falcă-n ~ și cu una în pământ Cu furie. 18 (Îal) Gata să distrugă totul în cale. 19 (Îlav) Nu se face gaură (sau bortă) în ~Nu-i nimic. 20 (Îal) Nu trebuie să se dea importanță faptului. 21-22 (Îe) A cădea (sau a pica) ~ul pe cineva A fi foarte surprins (de un mare necaz). 23 (Îae) A fi surprins într-o postură dezonorantă. 24 (Îe) A pica din ~ A sosi pe neașteptate în mod fericit. 25 (Îae) A nu fi la curent cu datele situației în care a nimerit. 26 (Îe) Nu pică din ~ Nu vine de-a gata. 27 (Îe) A privi la ~ A fi mândru. 28 (Îlav) Când s-a lipi ~ul de pământ Niciodată. 29 (Îe) A făgădui cuiva ~ul și pământul A promite lucruri nerealizabile. 30 (Îs) Bolta ~ului Firmament. 31 (Îs) Păsările ~ului Păsări zburătoare. 32 (Îs) Brâul (sau cununa) ~ului Curcubeu. 33 (Îlav) La poalele ~ului Departe. 34 (Îal) La capătul lumii. 35 (Îs) Toartele (torțile) ~ului Margini aparente ale cerului. 36 (Îs) Inima ~ului Centru al bolții cerești. 37 (Îs) Crângul (sau brâul luminos al) ~ului Calea lactee. 38 (Ant; pan; îs) ~ul gurii Palat al gurii. 39 (Buc; îs) ~ul strungei Prăjină înfiptă de-a lungul strungăi, cu care sunt întărite spătarele. 40 (Pex) Acoperământ deasupra patului, unui tron etc. Si: baldachin, uranisc. 41 Regiune superioară a pământului considerată de oameni ca lăcașul divinității. 42-43 (Îe; îlav) (A se ruga de cineva) cu ~ul și cu pământul (A se ruga) cu cea mai mare stăruință. 44-45 (Pex) (Putere a lui) Dumnezeu. 46 (Spc) Lăcaș al celor fericiți după moarte Si: eden, paradis, rai. 47-48 (Pex) Fericire (după moarte). 49 (Îs) Împărăția ~ului (sau ~urilor) Cer (45). 50 (Îe) A se crede în al șaptelea (sau al nouălea) ~ A fi extrem de fericit. 51 (Îe) A ridica pe cineva în slava ~ului sau a înălța pe cineva (până) la~ A lăuda pe cineva foarte mult. 52 (Îe) Știe și toaca-n ~ Știe tot. 53 (Îe) Se crede căzut (cu hârzobul) din ~ E foarte încrezut.

plavie [At: PRAV. 39 / V: (reg) plaghie, plagie, (înv) plavă (Pl: ~ve), plahie / Pl: ~ii, (pop) plăvii / E: cf ucr, rs плавня „stufăriș”, ucr плавня „luncă cu bălți”] 1 sf Insuliță plutitoare sau lipită de malul apei, formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori, crengi etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol Si: plaur (2), (reg) cocioc, năcladă. 2-3 sf (Reg; îe) A (se) lăsa sau a (se) lungi ~ A (se) întinde la pământ. 4-5 sf (Îae) A (se) lungi pe toată suprafața. 6 sf (Îe) A face (pe cineva sau ceva) ~ A doborî pe cineva la pământ. 7 sf (Îe) A pluti (sau a merge) ~ A aluneca pe suprafața unei ape. 8 av (Pe lângă verbe de mișcare) În cantitate mare. 9 av În număr mare. 10 sf (Îvr; îf plavă) Navă. 11 sf (Îvr; îf plavă) Corabie. 12 sf (Reg) Plută. 13 sf (Buc) Pădure doborâtă de vânt Si: (reg) palancă¹, picătură. 14 sf (Reg) Șir de trestii înfipte în pământ, din care își fac ciobanii adăpost. 15 sf (Mol) Limbă de foc Si: (reg) plavină (2).

BURIC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.

BURIC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.

năzdrog, -oage, s.n. – (mag.) Obiect magic cu rol de vehicul aerian. Probabil un soi de măturoi năzdrăvan, precum în basmele populare: „Când aduceau pe sus, babele descântau în pielea goală su’ horn. Luau din toate vadurile ape, bolovani și surcele și le serbe-ntr-o oală (...). Și de unde-l găse, cu năzdrogu-l aduce. Îl prinde și-l aduce călare pă năzdrog. Înfije cuțâtu-n pământ și atuncia să lăsă năzdrogu” (Bilțiu 2001: 268; Borșa). – Probabil din drug „bucată de lemn”.

năzdrog, năzdroage, s.n. – (reg.; înv.; mag.) Obiect magic cu rol de vehicul aerian. Probabil un soi de măturoi năzdrăvan, precum în basmele populare: „Când aduceau pe sus, babele descântau în pielea goală su’ horn. Luau din toate vadurile ape, bolovani și surcele și le serbe-ntr-o oală (...). Și de unde-l găse, cu năzdrogu-l aduce. Îl prinde și-l aduce călare pă năzdrog. Înfije cuțâtu-n pământ și atuncia să lăsă năzdrogu” (Bilțiu, 2001: 268; Borșa). – Probabil în rel. cu drug „bucată de lemn”, contaminat cu năzdrăvan.

pământ sn [At: PSALT. HUR. 69^v/16 / V: (îrg) pem~, (reg) pom~, (îvr) pomont / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (reg) ~e, ~minte / Vc: ~tule, (înv) ~e, păminte / E: ml pavimentum] 1 Scoarță a globului terestru pe care trăiesc oamenii și celelalte vietăți. 2 (În imprecații; îe) Înghiți-te-ar ~ul! sau Mânca-te-ar ~ul! De-ai muri! 3 (Interogativ retoric; îe) Cum te (îl, vă etc.) rabdă (sau ține) ~ul? Exprimă indignarea față de lipsa de omenie a cuiva. 4 Mormânt. 5 (Îlav) ~ îngăurit Epitet pentru un om leneș. 6 (Îlav) Din ~ De jos. 7 (Îlav) De la ~ De jos. 8 (Îe) A uita ca ~ul A uita cu desăvârșire, de tot. 9 (Îe) A dormi ca ~ul A dormi profund. 10 (Îe) A nu ști ca ~ul A nu ști deloc. 11 (Îe) Din ~ (din iarbă verde) sau din fundul ~ului Cu orice preț, prin orice mijloace. 12 (Îe) A se înclina până la (sau în) ~ A se înclina foarte adânc, cu o politețe exagerată. 13 (Îlav) În (sau la) ~ A plecat până jos (de teamă, de emoție, de modestie etc.). 14 (Îe) A pune sau a băga (ceva) în ~ A însămânța. 15 (Îae) A planta. 16 (Îe) A băga (pe cineva) în ~ A înmormânta. 17 (Îae) A omorî. 18 (Îae) A intimida, a speria pe cineva. 19 (Îe) A cădea la ~ (în fața cuiva) A se prosterna, a îngenunchea cu fața la pământ. 20 (Îae) A se umili în fața cuiva. 21 (Îe) A lăsa totul (sau toate) la (sau, reg, în) ~ A abandona totul Si: a lăsa baltă. 22-24 (Îe) Nu-l încape ~ul Se spune despre o persoană (lacomă) (îngâmfată sau) foarte fericită. 25 (Îe) A nu-l (mai) ține (pe cineva) ~ul (de bucurie) A fi foarte bucuros. 26 (Îe) A nu mai călca pe ~ A fi foarte fericit. 27 (Îe) A nu atinge ~ul sau a nu se ști sau a nu se (mai) simți pe ~ (de bucurie) A fi foarte fericit. 28 (Îe) A nu avea nici cer, nici ~ A nu avea nici un adăpost. 29-30 (Îe) A (nu) fi (cu picioarele) pe ~ A (nu) avea simțul realității. 31 (Îcn; îae) A fi foarte distant. 32 (Îe) A tăcea (sau a fi mut) ca ~ul A nu spune nici un cuvânt. 33-34 (Îe) A face (sau a ține) umbră ~ului (degeaba) A trăi degeaba. 35 (Îae) A nu fi bun de nimic. 36 (Îe) A nu(-l) ști sau a nu(-l) afla, a nu(-l) auzi, a nu(-l) simți etc. nici ~ul A nu-l ști, a nu-l afla etc. absolut nimeni. 37 (Îe) A așterne (sau a trânti, a culca, a da etc.) la ~ (sau, rar, ~ului) A doborî. 38 (Pex; îae) A omorî. 39 (Îe) (Nu) se dărâmă ~ul Se zice când cineva se arată îngrijorat sau zorit, în mod nejustificat. 40-41 (Îe) A ieși (sau a răsări, a se ivi, a apărea etc. ca) din ~ (din iarbă verde) A apărea pe neașteptate (și fără să fi fost observat înainte de cineva). 42 (Reg; îe) A pune fața la ~ A muri. 43 (Îe) Plânge de udă ~ul Plânge mult. 44 (Reg; îe) A sta cu burta la – A trândăvi. 45 (Îe) A-i fugi cuiva ~ul de sub picioare A-și pierde echilibrul din cauza unei proaste stări fizice sau din cauza unui pas greșit. 46 (Îae) A fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială, socială etc. 47 (Îe) Cu o falcă în cer (și) cu una (sau alta) în ~ Cu mare mânie, cu mare supărare. 48 (Îe) A-i veni cuiva să intre în ~ A se simți foarte stânjenit. 49-50 (Îe) A intra în ~ (de frică sau) de rușine A avea un puternic sentiment (de frică sau) de rușine. 51 (Îe) Parcă a intrat în ~ sau parcă l-a înghițit ~ul Se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă, care nu poate fi găsit cu nici un preț. 52 (Reg; îe) A răsturna ~ul într-o dungă A realiza lucruri extraordinare. 53 (Îla) La ~ Nimicit. 54 (Îal; d. oameni) Distrus sufletește, într-o situație disperată. 55 (Îae; la box) Cnocdaun. 56 (Îae; în armată, sport etc., ca formulă de comandă) Culcat! 57 (Îe) A duce la ~ A face să eșueze. 58 (Îe) Plânge ~ul sub el (sau ea etc.) Se spune despre o persoană foarte supărată. 59 (Rar; îe) Geme ~ul sub cineva Se spune despre cei care se vaită și gem întruna. 60 (Rar; îe) Doarme și ~ul sub om Se spune când este mare liniște, când domnește calmul. 61 (Reg; îe) Cu inima pe ~ Foarte trist. 62 (Reg; îe) A-i crăpa (cuiva) ~ul (undeva) A muri undeva. 63 (Îe) A frământa (sau a pisa etc.) ~ul A juca, a dansa cu pasiune. 64 (Îe) A mânca (sau a pupa) ~ul A atinge pământul în treacăt, din zbor. 65 (Rar; d. avioane; îe) A lua ~ A atinge pământul cu roțile, la aterizare. 66 (Spt; îe) Mingea a mâncat ~ Se spune când mingea a depășit linia de marcație reglementară. 67 (Îe) A nu(-l) primi pe cineva (nici) ~ul Se spune despre un om foarte păcătos care moare. 68 (Îe) A-i fî greu (și) ~ului (cu cineva) Se spune despre un om rău. 69 (Reg; îe) A da (sau a răsturna etc.) ~ul cu fundul (sau cu dosul, cu curul) în sus A căuta, a scotoci peste tot pentru a găsi un lucru. 70 (Reg; îae) A fi foarte harnic. 71 (Reg; îe) Ce ~? Ce Dumnezeu? 72 (Reg; îe) ~e răsufli ? Se zice cuiva tăcut, care nu scoate nici o vorbă. 73 Planetă a sistemului solar locuită de oameni. 74 (Pex) Oameni care locuiesc pe această planetă. 75 Arată o calitate sau un defect avut în gradul cel mai înalt sau un număr foarte mare. 76 (Îlav) La (sau de la, până la, din) capătul (sau marginea ori marginile, toarta, rar capetele) ~ului sau peste ~ etc. De foarte departe. 77 (Îe) A curma ~ul A colinda toată lumea. 78 (Îlav) De când (lumea și) ~ul Din totdeauna. 79 (Îae; îcn) Niciodată. 80 (Reg; îe) Când s-or roade furnicile ~ului Niciodată. 81 (Îla) Vechi ca ~ul Foarte vechi. 82 (Îe) Nu e peste ~ Nu e departe de aici. 83 (Îe) Ca de la cer la ~ sau (rar) cât cerul de ~, ca între cer și ~ Se spune pentru a arăta marea deosebire care există între două ființe, două lucruri, două fenomene. 84-85 (Îe) A (se) jura cu cerul și cu ~ul A (se) jura cu multă convingere, invocând atât forțele de pe pământ cât și pe cele cerești. 86-90 (Îe) A făgădui (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) (a jurui) cerul și ~ul (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a se jura mult. 91-95 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura totul. 96-100 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura lucruri nerealizabile, imposibilul Si: marea cu sarea. 101 (Îe) A șterge (sau a rade, a stinge etc.) de pe (sau după, înv, din) fața ~ului A distruge. 102 (Îae) A ucide. 103-104 (Reg; îe) (A veni sau) a se duce cu ~ul (A veni sau) a se duce în număr mare, cu tot neamul. 105 (Îlav) De stinge (sau zvântă, rar, sfârșește etc.) ~ul Foarte mult, peste măsură, exagerat. 106-107 (Îls; irn) Buricul ~ului Persoană (care se crede) foarte importantă. 108 (Îe) A fi urechea ~ului A fi foarte atent. 109 Substanță, materie din care este alcătuită partea solidă a globului terestru Vz glod, tină, țărână. 110 (În imprecații; îe) Taci, astupa-ți-ar ~ul gura De-ai muri. 111 (Bis) Materie din care a fost creat omul, care este o ființă cu viață limitată și se va transforma după moarte în aceeași materie. 112 (Fig; îoc spirit) Materie. 113 (Îs) ~ negru (sau, reg, mare) Cernoziom. 114 (Îs) ~ roșu Pământ ars. 115 (Îs) ~ de turnătorie Amestec format din nisip de turnătorie, dintr-un liant, de obicei argilă, și din alte substanțe Si: amestec de formare. 116 (Îe) A face (lut sau tot o apă și un) ~ sau una cu ~ul sau (rar) a amesteca (sau a asemăna, a face asemenea) cu -ul A distruge. 117 (Îe) A fi (toți) o apă și un ~ A fi deopotrivă, la fel. 118-119 (Îe) A fi (sau a se face) negru ~ (ori negru ca ~ul) A fi foarte (mâhnit sau) mânios. 120 (Îe) A se face ~ la față sau a i se face fața ca ~ul ori (reg) a-i ieși (cuiva) ~ul în față, a-i prinde cuiva fața ~ A slăbi. 121 (Îe) E a ~ Prevestește moarte. 122 (Îe) Trage a ~ Se spune despre cineva care este aproape de moarte Si: cu un picior în groapă. 123 (Îe) A duce ~ din deal în vale A face o muncă inutilă. 124 (Îla) Cu inima ca ~ul Foarte supărat. 125 (Spc; șîs ~ galben) Argilă. 126 (Rar; îs) ~ de porțelan Caolin. 127 (Îs) ~ stabilizat Pământ argilos amestecat cu gudroane, var gras, ciment etc., rezistent la pătrunderea apei și folosit la fundații de drumuri, la construcții agro-zootehnice etc. 128 (Îs) ~ activ (sau decolorant) Material natural asemănător argilei, format din hidrosilicați de aluminiu, calciu și fier și având proprietatea de a absorbi și a reține substanțe colorante din uleiuri animale, vegetale și minerale. 129 (Îe) ~ amar Oxid de magneziu. 130 (Îs) ~uri rare Grup de oxizi ai unor metale rare, foarte asemănătoare din punct de vedere al proprietăților lor chimice. 131 (Îs) ~ metalice Oxizi ai metalelor aluminiu, bor, galiu, indiu și taliu. 132 Sol, considerat sub raportul productivității sau al configurației. 133-135 Suprafață (delimitată) de teren (agricol). 136 (Îe) Sărac sau calic lipit ~ului Foarte sărac. 137 (Îcs) De-a ~ul furat Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 138 Teritoriu. 139 Regiune. 140 Ținut. 141 (Pex) Țară. 142 Patrie. 143 (Îs) ~ul făgăduinței (sau făgăduit) Nume biblic dat Palestinei. 144 (Pex; îas) Ținut bogat, fericit. 145 (Fig; îas) Situație de care cineva leagă mari speranțe. 146 (Îe) A trăi ca în ~ul făgăduinței A trăi foarte bine Si: a trăi ca în sânul lui Avram. 147 (Îs) Obiceiul ~ului Totalitate a normelor de viață nescrise, stabilite în decursul timpului între membrii unei comunități și transmise prin tradiție, din generație în generație Si: (înv) obicei pământesc (16). 148 (Pex; îas) Obicei specific al unei țări, al unei regiuni etc. păstrat din vechime Si: (înv) obicei pământesc (17). 149 (Îs) Birul (sau darea, vama) ~ului Impozit nedefinit mai îndeaproape. 150 (Înv; îla) De ~ Pământean. 151 (Reg) Punct cardinal. 152 (Îoc mare, ocean; șîs ~ul cel sănătos, ~ cuprinzător, ~ tare, ~ statornic, reg – uscat) Țărm. 153 (Pex) Continent. 154 Unitate de măsură pentru suprafațe de teren agricol, folosită în trecut, a cărei mărime a variat în timp și spațiu. corectat(ă)

puhoi² [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 369 / V: (reg) poh~, ~hăi, (cscj) ~ia, (înv) puvoi / Pzi: ~ește / E: puhoi¹] 1 vi (D. ape curgătoare) A curge în cantitate mare, năvalnic. 2 vi (Pex) A inunda cu forță, luând totul în cale Si: a se revărsa. 3 vt(a) (Rar; d. oameni) A invada. 4 vi (Reg; d. pământ) A se prăvăli (1).

năzdróg, năzdroage, s.n. (reg.; înv.; mag.) Obiect magic cu funcție de vehicul aerian; probabil măturoi năzdrăvan: „Când aduceau pe sus, babele descântau în pielea goală su' horn. Luau din toate vadurile ape, bolovani și surcele și le serbe-ntr-o oală (...). Și de unde-l găsé, cu năzdrogu-l aducé. Îl prindé și-l aduce călare pă năzdrog. Înfijé cuțâtu-n pământ și atuncia să lăsă năzdrogu” (Bilțiu, 2001: 268). – Probabil în rel. cu drug „bucată de lemn”, contaminat cu năzdrăvan.

latură sf [At: M. COSTIN, O. 189 / V: (îrg) ~re / Pl: (1-4, 7-11, 13, 35-39, 43-54, 56-63, 65-61) ~ri, (5-6, 12, 14-34, 40-42, 55, 64) lături / E: ml *latora] 1 Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, ale unui obiect etc. 2 Margine. 3 (Reg; îs) Lature de cap (sau a capului) Tâmplă. 4 (Reg; îs) Lature de umeri Spinare. 5 (Înv; îla) De ~ri (sau lături) Alăturat. 6 (Înv; îal; d. grade de rudenie) Lateral. 7 (Îlav) În (sau pe ori pe de) (amândouă) ~ri(le) De o parte și de alta a unui corp, a unui obiect etc. 8 (Pex; îal) Alături. 9 (Pex; îal) La oarecare depărtare Si: deoparte. 10 (Pex; îal) Izolat. 11 (Îal; după verbe de mișcare) Oblic. 12 (Îlav) Pe (de) (sau într-) o ~ sau pe lături Într-o rână. 13 (Îlav) Din lature Din profil. 14 (Reg; îs) La lături Sub braț. 15 (Îvp; îlpp) De (sau din) lături de... (sau de laturea, într-o lature a...) În preajma. 16 (Îvp; îal) Alături de... Si: lângă. 17 (Îe) A (se) da (sau a se pune, a se trage, a se feri) în (sau, îvp, de o) lature (sau în lature ori în lături) A (se) da deoparte. 18 (Îae) A face loc să treacă cineva. 19-20 (Îae) A (se) feri din calea cuiva. 21 (Pex; îae) A se eschiva. 22 (Pop; îe) A da (sau a împinge, a arunca) în lături (sau laturi) (sau, reg, a feri în lături) A arunca. 23 (Îae) A îndepărta. 24 (Îae) A abandona. 25 (Înv; îe) A da (sau a pune) în lături (sau într-o ori de o ~) A păstra. 26 (Îae) A ascunde. 27 (Îae) A sustrage. 28 (Pex; îae) A nu lua în considerație. 29 (Îe) A da (sau a deschide) în lături (o ușă, o fereastră etc.) A deschide larg o ușă, o fereastră etc. 30 (Înv; îe) A trece în lături de ... (sau a lăsa de lături) A ocoli. 31 (Pop; îe) (Stai) (sau feri) în lături! Taci! 32 (Îae) Dă-te la o parte! 33 (Îe) A privi (sau a se uita) în lături A privi în altă parte. 34 (Îe) A-și feri privirea în lături A evita să se uite în mod deschis, direct, la cineva sau la ceva. 35 (Pfm; îe) A se uita într-o ~ A trage cu coada ochiului. 36 (Pfm; îe) A privi dintr-o ~ A privi în mod iscoditor. 37 (Îae) A privi bănuitor. 38 (Îae) A privi cu răutate. 39 (Reg; îe) A umbla în laturea cuiva A face curte unei femei. 40 (Îe) A spune (sau a face) ceva pe de lături A spune sau a face ceva pe căi ocolite, în mod indirect. 41 (Îe) A vorbi (sau, reg, a băsădi, a vorovi, a grăi, a buigui) într-o (sau într-altă) lature (sau în lături) A aiura. 42 (Îae) A flecări. 43 (Reg; d. oameni; îe) A fi într-o lature A fi nebun. 44 Parte a unei construcții ce se prezintă ca o prelungire laterală. 45 Fiecare dintre părțile unei construcții în raport cu partea centrală Si: aripă. 46 (Îvr) Teritoriu. 47 (Îvr) Țară. 48 (Înv; îs) Laturea uscată Uscat. 49 (Bis; îs) Laturea cea departe (sau a pământului de gios) ori ~rile iadului Iad. 50 Hotar. 51 (Pex) Locuitori ai unui ținut. 52-53 (Îlav) În (sau din sau, înv, pren ori preste) toate -rile (De) pretutindeni. 54 (Pex) Porțiune de teren din imediata apropiere a unui drum, a unei ape, a unei construcții etc. Si: margine. 55 (D. ape curgătoare; îe) A da pe de lături A se revărsa. 56 (Îvp; îe) A bate (sau a umbla) ~rile A pribegi. 57 (Îvp; îae) A vorbi pe ocolite. 58 (Pop; îe) A ține ~rile A ezita să pășească înainte. 59 (Pop; îae) A înainta în mod șovăielnic. 60-61 Fiecare din (fețele sau) muchiile unui obiect. 62 (Spc) Fiecare din liniile frânte închise care formează un poligon. 63 (Spc) Fiecare din semidreptele care formează un unghi. 64 (Îvp; îla) Pe (de) lături Lăturalnic. 65 (Îlav) Pe (sau de) toate ~ri(le) De jur-împrejurul unui obiect. 66 (Îe) Dintr-o ~ până într-alta Pe toată suprafața. 67 (Îe) A se uita la cineva pe (sau de) toate ~rile A examina cu multă atenție. 68 (Îe) A pune degetul pe ~ra dureroasă A descoperi punctul slab. 69 (Pex) Direcție. 70 (Îvp) Parte înclinată a unei înălțimi Si: coastă, versant. 71 Parte în raport cu întregul. 72 (Pex) Porțiune desprinsă de la una din marginile unui obiect, ale unei suprafețe etc. 73 (Fig) Fiecare din aspectele sub care se poate prezenta un fenomen, o situație, o acțiune etc. 74 (Îlav) Dintr-o (sau sub) o ~ Dintr-un punct de vedere. 75 (Îrg) Tăiș de metal al unui instrument. 76 (Reg) Fiecare dintre carâmbii unei scări. 77 (Reg) Gard cu care se înconjoară căpițele de fân. 78 (Reg) Aripă la moară. 79-80 (Reg) Lăturar¹ (3-4). 81 (Reg) Fâșie lungă și îngustă de pământ Si: lătunoaie (21).

A SE USCA mă usuc intranz. 1) A rămâne fără apă sau umezeală. Pământul se usucă. Rufele s-au uscat. ◊ A i ~ cuiva ochii (sau lacrimile) a nu mai plânge. A i ~ cuiva gura (sau limba, gâtul) a avea o senzație puternică de sete. 2) (despre vegetație) A-și pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a pieri. Iarba s-a uscat. 3) (despre ființe) A slăbi tare (din cauza unei suferințe fizice sau morale). ~ de jale. ~ de durere. 4) (despre țesuturi sau organe) A suferi o atrofie; a se degrada fizic; a se atrofia; a seca. /<lat. exsucare

despica [At: PSALT. (1651), 261^r/10 / V: (îrg) dis~, (reg) deșp~ / Pzi: ~pic / E: ml *despicare] 1-2 vt (C.i. obiecte dure) A desface în două sau mai multe bucăți, de-a lungul (sau, rar, de-a latul), cu ajutorul unui obiect ascuțit, dur Si: a crăpa, a sparge, a tăia. 3 vt (Îe) A ~ firul în patru A cerceta ceva cu minuțiozitate exagerată. 4 vt (Fig) A fi chinuit de o durere insuportabilă. 5 vr A se sparge în bucăți, ca și cum ar fi fost despicat (1). 6-7 vt (Rar; c.i. îmbrăcăminte) A (se) sfâșia de-a lungul. 8 vt (Asr; c.i. trupuri, carne) A spinteca printr-o tăietură lungă și adâncă Si: (înv) a despinteca (1). 9 vr (D. pământ) A forma o falie adâncă. 10 vr (Înv; îe) A se ~ de ziuă A se ivi zorile. 11 vt (Îvr; d. ape) A face să se despartă în două, lăsând la mijloc uscatul. 12 vt (Rar; c.i. părți simetrice ale unui tot) A desface. 13 vr (Pop; d. muguri, boboci) A se deschide și a începe să înflorească. 14 vt (Înv; c.i. terenuri) A delimita în loturi. 15 vt (Îvr; c.i. atomi) A descompune în particule mai mici. 16 vr (Îvr; d. arbori) A se ramifica. 17 vt A învinge rezistența aerului sau a apei și a înainta rapid. 18 vt (Fig) A pătrunde cu mintea dincolo de aparențe.

zgudui [At: HELIADE, L. B. 220/22 / Pzi: zgudui și (reg) ~esc / E: nct] 1-2 vtr (D. mișcări tectonice, d. pământ sau d. corpuri, ființe, aer, ape etc. în mișcare rapidă ori d. fenomene naturale violente; c. i. clădiri, construcții sau părți ale acestora, forme de relief, localități, ființe etc.) A (se) mișca (cu putere), brusc, repetat și dezordonat în toate direcțiile producând un zgomot caracteristic Si: a (se) clătina (2-3), a (se) cutremura (1-2), a (se) hâțâi (9-10), a (se) hâțâna (9-10), a (se) hurduca (3-4), a se hurducăi (3-4), a (se) scutura, a se zgâlțâi (1-2), a se zdruncina (1-2), (pop) a zgâlțâna (1), (reg) a bălăbăni (1-2), a (se) zdrăngăni (8-9), a se zgândări (13-14), a zdroncăni (2), a (se) zdruhăi (1-2), a zducni (1), a (se) zgâcina (1-2), (îrg) a zbihui (1), (reg) a zblendui. 3-4 vtr (Rar; fig) A (se) zbuciuma (1-2). 5 vi (Îvr) A zăngăni (1). 6 vt (Înv; c. i. oameni, armate) A risipi. 7-8 vtr (C. i. construcții, obiecte) A (se) deteriora în urma unor zguduituri, lovituri puternice etc. Si: a (se) zdruncina (7-8). 9-10 vtr (Rar) A (se) cutremura (1-2). 11-12 vtr (Fig) A face să-și piardă (sau a-și pierde) trăinicia, forța etc. Si: a (se) clătina (2-3), a (se) slăbi, a (se) șubrezi, a (se) zdruncina (11-12). 13 vt (Pex) A aduce prejudicii, pagube Si: a zdruncina (13). 14 vt (Fig) A tulbura conștiința, convingerile etc. cuiva Si: a șubrezi, a zdruncina (14), a slăbi. 15-16 vt (Rar; c. i. ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A zdrobi (16-17). 17 vt (C. i. sănătatea, sistemul nervos al oamenilor etc.) A face să-și piardă rezistența și să devină fragil în urma unor modificări (patologice) Si: a ataca (6), a distruge (3), a ruina (1), a strica, a vătăma. 18 vt (C. i. oameni sau părți ale corpului lor) A mișca brusc și repetat, în toate direcțiile (pentru a atrage atenția) Si: a clătina (2), a zgâlțâi (6). 19 vt (Pex) A scutura violent pentru a provoca durere (2) Si: a bate (113), a zgâlțâi (7). 20-21 vtr (D. ființe sau manifestările lor) A (se) mișca puternic (scurt și repetat) ca reacție la senzația de frig, de durere fizică, de greață, ca rezultat al unei stări emotive puternice etc. Si: a (se) cutremura (1-2), a (se) înfiora, a (se) scutura, a tremura, a zgâlțâi (11), (reg) a turtura. 22 vrr (Reg; d. oameni) A se bate (118). 23 vt (C. i. oameni) A emoționa puternic, trezind o mare spaimă Si: a cutremura (3), a încrâncena, a înfiora, a înfricoșa, a îngrozi, a înspăimânta, a speria (1), (îrg) a spăima, (înv) a înfrica.

brazdă sf [At: CIHAC II, 27 / V: breazdă / Pl: ~de / E: vsl бразда] 1 Fâșie de pământ (răsturnată) lucrată cu plugul. 2 Recoltă strânsă de pe brazdă. 3 (D. vite de jug; îla) Din (sau de) ~ Din dreapta. 4 (Pfm; îe) A (se) da sau a aduce (pe cineva) la (sau pe) ~ A aduce pe cineva pe drumul cel bun. 5 (Fig; îae) A deveni harnic și serios. 6 (Fig) Dâră. 7 (Pex) Hotar (însemnat cu o brazdă (1)) Vz graniță. 8 (Pan; Mol) Bucată de pământ (cu iarbă cu tot) Si: glie. 9 (Reg) Bucată de pământ luată cu un hârleț. 10 (Pan) Rând cosit de iarbă, de grâu etc. Si: polog. 11 (Pan) Strat (de legume sau de flori) Cf răzor. 12 (Îs) ~ de udare Element provizoriu al sistemului de irigație, prin care apa este adusă la rădăcina plantelor. 13 Crestătură. 14 (Fig) Cută a feței. 15 (Fig) Rid.

rade [At: MOXA, ap. GCR, I, 60/9 / Pzi: rad, (îrg) raz / Ps: răsei / Cj și: (îrg) să raz / Imt: rade / Par: ras / Grz: râzând / E: ml radere] 1 vt A îndepărta (cu un instrument) un strat subțire de pe un obiect Si: a răzui (1). 2 vt (Îe) A ~ putina sau a o ~ (Ia sau de fugă) A fugi din fața unui pericol sau a unei situații neplăcute. 3 vt (Înv) A tortura pe cineva zgâriindu-i carnea de pe corp cu un instrument special. 4 vt A da pe râzătoare. 5 vt A șterge (cu guma, cu lama etc.) ceva scris. 6 vt A anula. 7 vt (Spc) A șterge numele cuiva de pe o listă, dintr-un catalog etc. pentru a scoate din evidență Si: radia² (1). 8-9 vtr A(-și) tăia cu briciul sau cu mașina de ras părul, barba, mustața până la piele Si: a (se) bărbieri (1-2). 10 vt (Fam; îe) A-i ~ cuiva o mustață A-și bate joc de cineva. 11 vt (Fam; îe) Să-mi razi (sau să-mi radă, să-mi radeți) mustața (sau mustățile) (dacă nu...) Se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. 12 vt (Fam; îe) A ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă. 13 vt (Înv; îe) A ~ fața cuiva A ucide. 14 vt (Fam; irn; îe) A ~ pe cineva fără săpun A critica aspru pe cineva. 15 vr (Arg) A se lăuda în mod exagerat. 16 vr (Arg) A minți. 17 vt (Pop) A reteza. 18 vt A atinge ușor din mers sau din zbor suprafața pământului sau a apei. 19 vt (Fig; întărit prin „din temelie”) A dărâma lăsând locul gol. 20 vt (Fig; întărit prin „din temelie”) A nimici. 21 vt (Fig; c. i. un adversar) A învinge pe cineva într-o competiție. 22 (Fig; spc) A lua cuiva toți banii la un joc de cărți sau printr-un șiretlic.

FUNCIAR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren (inclusiv terenurile acoperite de ape) aflate între granițele unei țări, ale unei unități administrativ-teritoriale sau aparținând unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ♦ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier.

buric sn [At: DOSOFTEI, V. S, 99 / Pl: ~ice, (rar) ~ uri / E: lat *umbulicus (= umbilicus)] 1 Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2 Cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical Si: ombilic. 3 (Fig) Centru. 4 (Îs) ~ul pământului Centrul pământului. 5 (Reg; gmț; îas) Om mic. 6 (Îe) A se crede ~ul pământului A se crede cel mai important dintre toți. 7 (Pfm; îe) A dansa din ~ A dansa mișcând din abdomen și mijloc 8 (Pan; îs) ~ ul degetului Vârful degetului. 9 (Reg; îs) ~ ul morii Locul unde roata mare a morii își sprijină capătul exterior. 10 (Reg; îc) ~ul-apei Plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice (Hydrocotyle vulgaris) Si: (reg) umbreluță-de-apă. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-Vinerei Părul-fetei (Adianthum capillus-veneris). 12 (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Muma-pădurii (Latharea squamaria). 13 (Bot; îc) ~ul-boului Plantă cu flori albe și multe rămurele, folosită în vindecarea tăieturilor.

VÂRTEJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană. vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârtește cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

VÂRTEJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: Vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârte în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

BIOSFÉRĂ (< fr. {i}) s. f. Înveliș discontinuu al Pământului format din totalitatea organismelor vii, împreună cu toate elementele necesare vieții. Limitele sale cuprind marginea superioară a atmosferei, litosfera și întreaga hidrosferă. Masa totală a b. este de c. 10¹⁵ t. Este unicul suprasistem al Pămîntului în care se produce substanță organică, prin procese specifice de transformare a energiei solare, apei și materiei anorganice.

mâncà v. 1. a amesteca și înghiți alimente; 2. a prânzi: el mănâncă acasă; 3. fig. a consuma, a risipi nebunește propria sa avere: și-a mâncat toată starea; fam. și-a mâncat credința; a mânca fript, a mânca zilele, a prăpădi pe cineva; 4. a risipi banii publici încredințați cuiva; 5. în blesteme: mânca-i-ar inima câinii! EM.; 6. a șuieri, a suporta: a mânca palme, înjurături; 7. a simți mâncărime: îl mănâncă urechea; 8. a roade: apele mănâncă râpele râurilor; (fuge) mâncând pământul, foarte iute, vorbind mai ales de cal.

SOLÁR, -Ă, (< fr., lat.) adj., s. n. 1. Care aparține Soarelui, referitor la Soare (ex. activitate s., coroană s., erupție s., furtună s., pete s., timp s., zi s. etc.). ◊ Radiație s. = radiație emisă de Soare, care cuprinde componente din toate domeniile spectrale ale radiației electromagnetice, îndeosebi ale luminii. O parte a r.s. este absorbită de atmosferă, încălzind-o sau ionizând-o, o altă parte (r.s. difuză) este împrăștiată de moleculele aerului sau ale vaporilor de apă, de pulberi etc., iar cea mai mare parte (r.s. directă) ajunge pe suprafața Pământului. Sistemul s. = sistemul planetar. 2. S. n. Solariu.

suprafață sf [At: ASACHI, G. 1^r/18 / V: (înv) sopra~, supră~ / E: supra¹- + față cf lat superficies, fr surface] 1 Porțiune delimitată (de teren, de pădure etc.) considerată sub raportul lungimii și lățimii, măsurată în unități la pătrat Si: cuprins (11), întindere, întins, spațiu¹, teritoriu, (înv) cuprindere, olat. 2 (Spc) Arie limitată de o linie închisă (frântă sau curbă) măsurată în unități la pătrat Si: (liv) superficie (1), (înv) surfață Vz mărime, regiune, zonă. 3 (Îs) ~ specifică Aria totală a suprafeței (2) granulelor din unitatea de volum sau de masă a unui material pulvulent sau granular. 4 (Fig) Garanții pe care le oferă o persoană Si: credit (5), mijloace, resurse. 5 Partea exterioară a unui corp material, pe care îl limitează în toate direcțiile și îl separă de mediul înconjurător sau de un alt corp Si: față (103), (liv) superficie (4) Vz cuprins² (8), întindere. 6 (Îla) De ~ Superficial (3). 7 (Îlav) La ~ În mod superficial. 8 (Îe) A ieși (sau a scoate) la ~ A depăși o situație, o încurcătură etc. 9 Aparență. 10 Partea exterioară, de deasupra, a scoarței pământului, a unei mase de apă, a unui obiect etc. Si: față (93), întindere, întins, (liv) superficie (3), (înv) surfață (2), (îvr) superfață.

buric, burice, s.n. 1. Bucată de fier în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară. 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă. ■ Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da' unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu, 2002: 313). – Lat. *umbilicus (DLRM, DEX).

buric, -e, s.n. – 1. Bucată de fier băgată în podaimă și în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară (Felecan 1983). 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă; Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu 2002: 313). – Lat. umbilicus.

buric, burice, s.n. – 1. Bucată de fier băgată în podaimă și în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară (Felecan, 1983). 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă; Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da’ unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu, 2002: 313). – Lat. *umbilicus (DLRM, DEX).

STINGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra de var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere.

gr'apă, -e, s.f. – 1. Greblă pentru fărâmițarea pământului arat: „Până la finele sec. XIX, cele mai multe grape erau în întregime din lemn. Treptat, acestea au fost înlocuite cu grape cu dinți din fier și cu structură din lemn, iar astăzi tot mai frecvent se folosește grapa mecanică” (Dăncuș 1986: 41). 2. Îngrăditura care se pune în gura pârâului ca să oprească crengile, lemnele care le aduce apa spre moară. – Cuvânt autohton, cf. alb. crep „cârlig” (Russu 1981; Brâncuși 1983; Rosetti 1962).

STINGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere.

gr'apă, grape, s.f. – 1. Greblă pentru fărâmițarea pământului arat: „Până la finele sec. XIX, cele mai multe grape erau în întregime din lemn. Treptat, acestea au fost înlocuite cu grape cu dinți din fier și cu structură din lemn, iar astăzi tot mai frecvent se folosește grapa mecanică” (Dăncuș, 1986: 41). 2. Îngrăditură care se pune în gura pârâului ca să oprească crengile, lemnele care le aduce apa spre moară. – Et. nec. (MDA); cf. alb. grep (DEX); cuvânt autohton (Philippide, Russu, Brâncuș, Rosetti), cf. alb. grep „undiță, cârlig”, din i.-e. *ger- „a întoarce, a răsuci” > tema grep- (Russu, 1970: 169).

grápă, grape, s.f. 1. Greblă pentru fărâmițarea pământului arat: „Până la finele sec. XIX, cele mai multe grape erau în întregime din lemn. Treptat, acestea au fost înlocuite cu grape cu dinți din fier și cu structură din lemn, iar astăzi tot mai frecvent se folosește grapa mecanică” (Dăncuș, 1986: 41). 2. Îngrăditură care se pune în gura pârâului ca să oprească crengile, lemnele care le aduce apa spre moară. – Cuv. autohton (Philippide, Russu, Brâncuș, Rosetti), cf. alb. grep „undiță, cârlig”, din i.-e. *ger- „a întoarce, a răsuci” (Russu, 1970: 169).

NEPTUN 1. (În mitologia romană) Zeul tuturor apelor, unul dintre cei mai vechi zei ai acestei mitologii. Identificat la greci cu Poseidon, are aceleași caracteristici și atribuții ca acesta. Sărbătorile consacrate lui N. (Neptunaliile) erau oficiate vara (23 iul.), în scopul alungării secetei. 2. Cea de-a 8-a planetă a sistemului solar, situată la o distanță medie de 4,4967 miliarde km de Soare și c. 4,347 miliarde km de Pământ (datorită excentricității planetei Pluton, între 1979 și 1999, acesta a fost mai aproape de soare decât N.). Are un diametru de 49.528 km, masa de 1,024 x 10²⁶ kg și densitatea de 1,64 g/cm³. Perioada de revoluție (anul neptunian) 164,8 ani, iar perioada de rotație (ziua neptuniană) 16,11 ore. N., la fel ca Jupiter, Saturn și Uranus, este o planetă gigantică gazoasă. Este invizibilă cu ochiul liber, având mărimea stelară 7,8. A fost descoperită la 23 sept. 1846 de către astronomul german J.G. Galle, pe baza datelor transmise de către astronomul francez U.J. Le Verrier (acesta din urmă, precum și astronomul englez J.C. Adams studiind abaterile de la traiectoria prevăzută prin calcul a planetei Uranus au preconizat existența altei planete precizând, cu aproximație, și poziția pe cer a acesteia). Sonda spațială Voyager-2, lansată la 20 aug. 1977, s-a apropiat, la 24 aug. 1989, până la c. 5.000 km de N., transmițând o serie de informații de o deosebită importanță, printre care existența a încă a șase sateliți, cu diametre cuprinse între 30 și 200 km, pe lângă cei doi cunoscuți (Nereida și Triton), existența în jurul planetei a patru inele formate din pulberi, care în unele zone sunt destul de dense pentru a oculta lumina stelelor. Câmpul magnetic al planetei N. are dipolul înclinat cu c. 47 față de axa ei de rotație și e deplasat cu c. 14.000 km față de centrul planetei. Temperatura medie la suprafața planetei este de -214°C. Au fost observate furtuni ale gazelor cu viteze de 2.500 km/oră. În centrul planetei se presupune a fi un nucleu solid înconjurat de un strat de apă, puternic comprimată, urmat de un strat de hidrogen și heliu lichid. Atmosfera, compusă în cea mai mare parte din hidrogen și heliu, conține până la 3% metan, care dă planetei culoarea albastră. 3. Stațiune balneoclimaterică cu activitate permanentă (mai intensă în sezonul estival), intrată în circuitul turistic și balnear la începutul anilor ’70 ai sec. 20, situată pe țărmul Mării Negre, la 6 km N de municipiul Mangalia (jud. Constanța), de care aparține administrativ. Climat de litoral marin, cu veri călduroase și mai mult senine (durata de strălucire a Soarelui este de 10-12 ore pe zi) și ierni blânde, cu zăpadă puțină (în ian. temp. medie este de 0°C). Factorii naturali de cură sunt climatul maritim, bogat în aerosoli salini, apa Mării Negre (clorurată, sulfatată, sodică, magneziană), izvoarele minerale cu ape sulfuroase, mezotermale (22-27°C) și nămolul sapropelic. Plaje cu nisip fin, amenajate pentru aerohelioterapie, talazoterapie și oncțiuni cu nămol rece. Stațiunea este indicată atât pentru cură heliomarină cât și pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, ginecologice, endocrine, dermatologice, respiratorii etc. Policlinică balneară cu funcționare permanentă. Parc dendrologic (cedri, strjari, tei, chiparoși, pini, mesteceni etc.).

RAPORT s. n. (< fr. rapport): 1. relație, legătură între unitățile lingvistice denumite moneme și foneme (v.). ◊ ~ sintagmatic: r. în cadrul enunțului, în contrast și nemijlocit observabil. Astfel, r. dintre tun și vecinii săi, un și bun (în secvența un tun bun) și r. dintre u și vecinii săi, t și n (în secvența tun). ◊ ~ paradigmatic: r. în cadrul unuia și aceluiași context, în opoziție, între unități care se exclud. Astfel: r. dintre bun și rău, care pot figura în același context, dar în opoziție; r. dintre b și f care pot figura după tu- (tub, tuf) tot în opoziție etc. 2. legătură, relație de natură sintactică între părțile de propoziție sau între propoziții. ◊ ~ de variație liberă: r. privitor la prezența sau absența facultativă a articolului hotărât enclitic; la folosirea alternată a articolului hotărât enclitic, în funcție de caracterul coordonării și din motive fonetice, ca în exemplele „Aici vin frumoasele daneze blonde..., cu ochi visători și râsul sănătos.”; „Mic de stat..., cu părul cărunt, dar cu glas tineresc și sonor...” (S. Pușcariu). ◊ ~ de coordonare: r. între două sau mai multe unități sintactice (părți de propoziție sau propoziții) care stau pe același plan sintactic, nedepinzând una de alta (sunt fie principale, fie secundare). Este realizat fie paratactic (prin alăturare), fie joncțional (prin unele elemente de legătură) și are aspect copulativ, adversativ, opozitiv, disjunctiv, alternativ și conclusiv: „Lipa și Cața începură a înfuleca hulpav” (M. Sadoveanu); „Funcționari, gardieni, deținuți, toți fac ovații celui liberat” (T. Arghezi); „Ea sta tot posacă și încruntată” (I. L. Caragiale); „Aici la han, în drum, la răspântie trebuie un băiat iute, spirt” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Vremurile s-au schimbat, / scopul marilor construcții de asemenea s-a schimbat” (Geo Bogza); „Am oprit căruța în mijlocul ariei și m-am uitat întrebător la Iosub” (V. Em. Galan); „Aceleași glasuri cântă, dar n-o mai mângâie” (M. Sadoveanu); „Pe părinți nu-i asculta, ci îi tot necăjea” (P. Ispirescu); „Poate să ne ajungă cineva din urmă ori să ne întâmpine cineva dinainte” (Ion Creangă); „Când aleargă, când se oprește”; „S-a dus amorul, un amic / Supus amândurora, / Deci cânturilor mele zic / Adio tuturora” (M. Eminescu); „O sărmane! Ții tu minte câte-n lume-ai auzit, / Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?” (idem); „Și-ascult cum plânge doina cea bătrână / Și cum se tânguiește și se-ngână” (Șt. O. Iosif). v. și coordonare. ◊ ~ de subordonare (de dependență, de determinare): r. între un element subordonat (parte de propoziție sau propoziție) și un element regent (parte de vorbire sau propoziție), care nu stau pe același plan sintactic, deoarece subordonatul depinde de regent. Este realizat, ca și cel de coordonare, fie paratactic, fie joncțional: „La chemarea cornurilor, pâlcuri noi veneau într-un pas hotărât” (E. Camilar); „Saluta cu strigăte de entuziasm muntele cu plete și barbă de negură” (M. Sadoveanu); „Ai carte, ai parte” (Folclor); „Nu este sigur că toți vom ajunge acolo” (Camil Petrescu); „Iar cine-i vânzător vândut / Să iasă dintre noi!” (G. Coșbuc); „Băiatul ajunsese să fie mâna dreaptă a împăratului” (P. Ispirescu); „Șoseaua se încolăcește între Olt și dealurile care se ridică unele peste altele” (B. Șt. Delavrancea); „Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs” (M. Eminescu); „...noaptea, când vor dormi toți, să punem poște la talpe cui vom socoti noi” (Ion Creangă); „Aș simți-o că-i aproape” (M. Eminescu). v. și subordonare. ◊ ~ de subordonare necircumstanțial: r. de dependență cu aspect atributiv sau completiv în cadrul propoziției și cu aspect subiectiv, predicativ, atributiv sau completiv în cadrul frazei, ca de exemplu „Era un chin mut” (H. Papadat-Bengescu); „Un glas de bucium se auzi” (Al. Odobescu); „...acolo găsiră orașe” (P. Ispirescu); „Văd pe Petru Rareș” (A. Vlahuță); „...a mulțumit Ali lui Mohamet” (Em. Gârleanu); „Doar holdele cu spice grele / Răsar din lacrimi și din sînge” (O. Goga); „...au fost întâmpinați de Albu-împărat” (I. L Caragiale); „Ar fi fost mai bine să mâie la Dăești” (G. Galaction); „Întrebarea este ce caută el acolo” (M. Sadoveanu); „Astfel sosi timpul când bruma cade” (I. Slavici); „În gând își zicea că nici o meserie nu-i mai frumoasă” (L. Rebreanu); „Și mă gândeam că poate ai dumneata vreo carte” (I. Al. Brătescu-Voinești); „Fusese ajutat de cine avea asemenea lucrări.” ◊ ~ de subordonare circumstanțial: r. de dependență cu aspect temporal (de anterioritate, de simultaneitate și de posterioritate), de loc, modal, cauzal, final, sociativ, instrumental, concesiv, condițional, consecutiv, de relație, opozițional, cumulativ și de excepție, atât în cadrul propoziției, cât și în cadrul frazei, ca în exemplele „Ca s-arăt la bătrânețe / Ce-am putut la tinerețe” (Folclor); „În mijlocul Dunării, pe apă, i-au ținut luni și luni” (Z. Stancu); „...ciocârlia venea domol spre pământ, ca într-o beție” (M. Sadoveanu); „Vuiește valea de zgomotul morilor” (A. Vlahuță); „...oamenii... erau împinși înainte... spre a fi vânduți în târg” (N. Bălcescu); „Și el venea acolo cu tovarășii” (M. Sadoveanu); „Iar el zvrr! cu o scurtătură în urma noastră” (Ion Creangă); „...cu toată sărăcia, Humă nu muncea la nimeni cu ziua” (M. Preda); „La un caz, iar... pac! la Războiul” (I. L. Caragiale); „Căzu la pat bolnavă de moarte” (Ion Creangă); „Pentru Ștefan... nebuniile copiilor sunt o petrecere” (G. Călinescu); „...în loc de a reacționa tăcut și cu fapta, mă mărginesc la simpla protestare verbală” (G. Călinescu); „...pe lângă rezultatele cercetării.... publică și descoperirea făcută la mănăstirea Brâncovenești” (T. Vianu); „...de tot te poți lecui afară de dezgust și de îndoială” (B. Șt. Delavrancea); „Și după ce ne-a așezat bunicul în gazdă.... s-a întors” (Ion Creangă); „Și-n timp ce ei dormeau..., afară ploile vuiau” (E. Camilar); „Toți se uită cu mirare... / Până văd păienjenișul între tufe ca un pod” (M. Eminescu); „Cresc flori pe unde calci” (A. Vlahuță); „Pune-ți obrăzarul cum se pune” (Ion Creangă); „Eminescu și-a petrecut toate clipele vieții lui lucrând, fiindcă nu se socotea îndeajuns de pregătit” (I. Slavici); „M-a trimis tătuca să le mai port” (M. Sadoveanu); „Nu m-am măritat cu cine mi-a plăcut” (Pavel Dan); „...parcă s-ar fi fălit cu ce-a pățit” (L. Rebreanu); „Deși vorbise aproape în șoaptă, glasul lui răsună aspru și poruncitor” (idem); „Chiar și eu m-aș tocmi la dumneata, dacă ți-a fi cu plăcere” (Ion Creangă); „Avea Pisicuța un așa talent de ronțăit iarba, încât îți lăsa gura apă” (C. Hogaș); „...cu atât mai bine pentru cine n-a văzut stele căzătoare în plin miez al zilelor de iulie” (idem); „Soarele, în loc ca să-mi ajungă până la ochi..., a tras peste mine țolul ist greoi” (G. Galaction); „...după ce că nu sunt buni de nimic, apoi sunt și brutali” (I. L. Caragiale); „...alt nu e, decât să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat” (P. Ispirescu). ◊ ~ de anterioritate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune anterioritatea acțiunii verbului din regentă față de aceea a verbului din subordonată, ca în exemplul „Am dat un telefon¹ / până să vină sora mea² /” ◊ ~ de posterioritate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune posterioritatea acțiunii verbului din regentă față de aceea a verbului din subordonată, ca în exemplul „După ce am ajuns acolo¹, / am dat un telefon”² /. ◊ ~ de simultaneitate: r. între acțiunile exprimate de două verbe-predicate – al regentei și al subordonatei circumstanțiale temporale; el presupune simultaneitatea acțiunii celor două verbe-predicate, ca în exemplul „Am dat un telefon¹ / în timp ce afară ploua cu găleata²”. ◊ ~ de subordonare predicativ suplimentar: r. de dependență specific elementului predicativ suplimentar și subordonatei predicative suplimentare, ca în exemplele „Piatra din mijloc îi slujea drept vatră” (C. Hogaș); „...și nu știu ce sentiment de... copilărească semeție te face să-ți ridici fruntea” (idem). ◊ ~ de inerență: r. logic existent între subiect și predicat, oglindit în modul de definire a unuia prin celălalt (v. subiect, predicat). ◊ ~ de interdependență: r. gramatical existent între subiect și predicat, oglindit în legătura strânsă dintre ele în cadrul propoziției, în influențarea reciprocă a unuia de către celălalt, în dependența reciprocă manifestată lingvistic prin acord, ca în exemplele „...tunete prelungi se aud în depărtare” (A. Vlahuță); „Budulea privi lung la ele” (I. Slavici); „Fata babei era slută” (Ion Creangă). ◊ ~ apozitiv (referențial): r. gramatical existent între un termen ce reprezintă o explicație și un alt termen care este explicat, ca în exemplul „Ion Bughea, ciobanul, venea nepăsător” (Em. Gârleanu). Prin conținut se aseamănă cu r. de subordonare dintre atribut și substantivul determinat, în sensul că aduce, ca și acesta, precizări, lămuriri. Se deosebește însă de acesta prin faptul că termenii r. apozitiv se referă la una și aceeași persoană, la unul și același obiect (în r. de subordonare se referă la obiecte și persoane diferite); prin faptul că termenii r. apozitiv sunt omisibili pe rând în egală măsură (în r. de subordonare numai termenul subordonat): „Ion Bughea venea nepăsător” sau „Ciobanul venea nepăsător”; prin faptul că topica termenilor r. apozitiv este aceeași: întâi termenul explicat și apoi explicația, apoziția (în r. de subordonare, topica termenilor raportului se poate schimba). Se aseamănă și cu r. de coordonare, în sensul că termenii aparțin adesea aceleiași părți de vorbire (substantiv – substantiv), se acordă și dispun de aceeași simetrie: „Vicu, prietenul, m-a așteptat ieri la gară” față de „Vicu, prietenul m-au așteptat ieri la gară”.

SCUFUNDA, scufund, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. ◊ Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla nici un rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

SCUFUNDA, scufund, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla niciun rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A. face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

grindei sn [At: ECONOMIA, 20 / Pl: ~e / V: (reg) grindeu, grân~, ~u / E: vsl *грєдєли] (Reg) 1 Grindă mică pusă orizontal de-a curmezișul unor construcții. 2 (Pan) Colac mare pe care îl duc nepoții la bunici, ca plocon de praznice. 3 (Pan) Sulul orizontal al plugului pe care sunt fixate toate celelalte părți și care se sprijină, la un cap, pe rotile, iar celălalt cap poartă coarnele, fierul etc. 4 (Pan) Lemnele care se întretaie și care formează corpul grapei. 5 (Pan) Talpa războiului de țesut. 6 (Pan) Fusul de lemn al morii. 7 (Pan) Fusul care învârtește roata de apă a piuei. 8 (Pan) Sulul de lemn care se sprijină pe cei doi stâlpi bătuți în pământ la scrânciob. 9 (Pan) Sulul pe care se înfășoară otgonul fântânilor cu găleată. 10 Bătătorul meliței.

NOE (în „Vechiul Testament”), patriarh, considerat reîntemeietorul neamului omenesc în urma potopului. Fiul lui Lameh. La îndemnul lui Dumnezeu, a construit o arcă, în care a urcat familia sa și perechi ale tuturor viețuitoarelor de pe Pământ, precum și hrană pentru toți, pentru a fi salvate de la potop. După încetarea ploii, care a durat 150 zile, arca lui s-a oprit pe muntele Ararat. N. este considerat garantul înțelegerii dintre Dumnezeu și omenirea reînnoită prin fiii săi, Sem, Ham și Iafet, strămoșii semiților, hamiților și iafetizilor. Pentru creștini, N. este o prefigurare a lui Iisus Hristos, care va învinge apele morții, mântuindu-i pe oameni.

ținut¹ sn [At: COD. VOR. 160/1 / V: (înv) țenut, (reg) ~net / Pl: ~uri, (înv) ~ure, ~e / E: ține] 1 (Îvr) Apartenență (în raport cu cineva sau ceva). 2 Păstrare a unui lucru într-un anumit loc. 3 (Înv; îls) ~ul minte Memorizare. 4 (Îls; îal) Amintire. 5 (Reg) Durere fizică acută Si: junghi. 6 (Înv) Înfrânare a simțurilor. 7-8 (Înv) Putere (a lui Dumnezeu). 9 (Înv) Drept de a dispune de cineva sau de ceva. 10 (Înv; pex) Dominație (1). 11 (Îrg) Teritoriu aflat în proprietatea cuiva Si: domeniu. 12 (Îrg; pex) Avere. 13 (Îrg; pex) Moșie. 14 (Îrg) Teritoriu cu pământ arabil, pășuni, păduri etc. al unei comune Si: țarină¹ (4), (reg) hotar (12). 15 (Îrg) Teritoriu asupra căruia se întinde stăpânirea unui stat. 16 (Îrg) Suprafață a unei țări. 17 (Înv; Mun; Trs) Loc în care îi priește cuiva să trăiască. 18 (Înv) Tot ceea ce există Si: univers, lume. 19 (De obicei urmat de determinări nume proprii) Subdiviziune teritorial-administrativă a unui stat. 20 (Îe) A dărui (cuiva) ~ul Câinenilor și satul Corbenilor A ucide (pe cineva). 21 Porțiune relativ omogenă din cuprinsul învelișului geografic, căreia îi sunt specifice anumite caracteristici (etnice, etnografice, de relief, de climă, ape, resurse economice etc.) Si: regiune, țară (5), zonă. 22 (Pgn) Întindere de pământ Si: meleag, teritoriu, (înv) olat. 23 (Îvr) Populație a unui teritoriu. 24 (Spc) Teritoriu din care un râu își adună apele Si: bazin (3). 25 (Fig) Domeniu al unei științe, al unei activități. 26 (Îvr) Regn. 27 (Îvr) Parte a corpului sau a unui organ al trupului uman.

sâmbătă, sâmbete și (rar) sâmbăte s. f. Ziua a șaptea a săptămânii, care urmează după vineri; ziua de odihnă și de sărbătoare la evrei și la unii sectanți. ♦ (Bis.) Zi închinată, în cadrul săptămânii liturgice, cinstirii și amintirii tuturor morților, în primul rând a sfinților mărturisitori și mucenici. ◊ Ziua cea dintâi a sâmbetelor v. duminica. ♦ (Înv., rar) Săptămână. ◊ (Pop.) Sâmbăta mare (sau a Paștilor ori Paștelui) = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. ◊ Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Sâmbăta brânzei = ultima sâmbătă dinaintea postului mare, când se lasă sec de Paști. ◊ Sâmbăta părinților (sau a plăcintelor) = sâmbăta precedentă lăsatului de sec, în care se fac slujbe pentru morți. ◊ Sâmbăta pietrei = sâmbăta de după Rusalii, care se sărbătorește pentru a feri culturile de ploaie cu piatră. ◊ Apa sâmbetei = apă care se crede că se află sub pământ și care curge spre lumea celor morți. ◊ Expr. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. ◊ A purta (cuiva) sâmbetele = a) a face pomană în fiecare sâmbătă până la 40 zile după moartea cuiva; b) a urmări pe cineva cu gând rău; a dușmăni pe cineva. ◊ A-i lipsi (cuiva) o sâmbătă sau a nu fi în toate sâmbetele = a fi nebun, smintit. – Din lat. sambata.

cotropi [At: (a. 1865) URICARIUL X, 370 / V: ~rupi, cut~, cutrupi / Pzi: ~pesc, 3 (pop) ~o'apă / E: nct] 1 vt (D. oameni) A năvăli. 2 vt (D. ape) A inunda. 3 vt A ocupa, prin violență, un teritoriu străin. 4 vt A lua în stăpânire ceva. 5 vt A uzurpa un drept. 6 vt (Înv) A nimici. 7 vt (Înv) A desființa. 8 vt A înconjura din toate părțile. 9 vt (Înv) A umple. 10 vt (Înv) A acoperi. 11 vt (Înv) A îngropa. 12 vr (Înv) A se înveli. 13 vt (Înv) A călca în picioare. 14 vt (Înv; d. plante) A culca la pământ. 15-16 vtr (Înv) A (se) dărâma. 17 vr (Înv) A se prăbuși. 18 vr (Înv; d. oameni) A se pierde cu firea.

desfacere sf [At: MARDARIE, L. 292/1 / V: (îrg) dis~ / Pl: ~ri / E: desface] 1 Revenire la starea anterioară Si: desfăcut¹ (1). 2 Deznodare a unei legături, a unui lanț etc. Si: desfăcut¹ (2). 3 Descheiere a unor cheutori, închizători sau îmbrăcăminte cu nasturi Si: desfăcut¹ (3). 4 Despletire a părului împletit Si: desfăcut¹ (4). 5 Despăturire a unor obiecte împăturite Si: desfăcut¹ (5). 6 Descompunere a unui întreg în părțile componente Si: desfăcut¹ (6). 7 (Înv) Topire. 8 (Chm; înv) Dizolvare. 9 (Glg) Așezare într-o anumită ordine Si: desfăcut¹ (9). 10 Anulare a unui contract, a unei înțelegeri, căsătorii etc. Si: desfăcut¹ (10). 11 Dezlegare a cuiva de un angajament, o promisiune etc. Si: desfăcut¹ (11). 12 Încetare a activității unei stâne Si: desfăcut¹ (12). 13 Întoarcere a oilor la proprietar, după încetarea activității stânei Si: desfăcut¹ (13). 14 Dezlegare a unui farmec, a unei vrăji etc. Si: desfăcut¹ (14). 15 Scoatere a cuiva de sub efectul unui farmec, a unei vrăji etc. Si: desfăcut¹ (15). 16 Deplasare dintr-un loc în altul Si: desfăcut¹ (16). 17 Desprindere din locul sau din legătura în care este fixat Si: desfăcut¹ (17). 18 Deschidere a unui obiect prin dezlegare, tăiere, ridicarea capacului Si: desfăcut¹ (18). 19 Disecare a corpului viețuitoarelor Si: desfăcut¹ (19). 20 Destrămare a unei țesături Si: desfăcut¹ (20). 21 Deschidere a ușii, ferestrei (pentru a permite accesul) Si: desfăcut¹ (21). 22 Descuiere a unui lacăt, a unei încuietori etc. Si: desfăcut¹ (22). 23 (Fam) Deschidere a unei cărți la o anumită pagină Si: desfăcut¹ (23). 24 Deschidere a unei flori Si: desfăcut¹ (24). 25 (Mun; Olt; pan) Dezvoltare frumoasă a unei ființe Si: desfăcut¹ (25). 26 (Îvp) Depănușare. 27 Dezghiocare din păstăi a boabelor de fasole Si: desfăcut¹ (27). 28-29 Decojire a unui fruct (și împărțire a acestuia în felii) Si: desfăcut¹ (28-29). 30 Spargere a unui înveliș dur Si: desfăcut¹ (30). 31 (Mtp) Deschidere a cerului, a apei, a pământului Si: desfăcut¹ (31). 32 Desprindere a cuiva (dintr-o îmbrățișare, încleștare, luptă etc.) Si: desfăcut¹ (32). 33 Ieșire a cuiva dintr-un grup organizat Si: desfăcut¹ (33). 34 Înstrăinare sufletească Si: desfăcut¹ (34). 35 Rupere a legăturilor cu cineva Si: desfăcut¹ (35). 36 (Pex) Debarasare de cineva Si: desfăcut¹ (36). 37 (Fig) Eliberare. 38 Dezlegare a unui animal Si: desfăcut¹ (38). 39 Deshămare. 40 Pornire a unei căi de acces în două sau mai multe direcții Si: desfăcut¹ (40). 41 Întindere pe toată lungimea sau suprafața Si: desfăcut¹ (41), desfășurare. 42 Înfățișare a unei priveliști înaintea ochilor Si: desfăcut¹ (42). 43 Descompunere a unui grup organizat Si: desfăcut¹ (43), risipire. 44 Desființare. 45 Împrăștiere a norilor, negurii etc. Si: desfăcut¹ (45). 46 Conturare. 47 (Mun; Olt) Dezmeticire. 48 (Reg) Descurcare. 49 (Înv) Lămurire. 50 (Îvr) Dezvăluire. 51 Depărtare a unor părți ale corpului, mai ales membre Si: desfăcut¹ (51). 52 Îndepărtare a buzelor, fălcilor unele de altele (pentru a vorbi, a râde, a mânca) Si: desfăcut¹ (52). 53 Ridicare a pleoapelor pentru a descoperi ochiul Si: desfăcut¹ (53). 54 Vânzare a unui bun material Si: desfăcut¹ (54). 55 Debarasare de un bun material prin lichidare, concesionare Si: desfăcut¹.(55). 56 Expunere spre vânzare Si: desfăcut¹ (56), etalare. 57 Lichidare a unui cont, a unei polițe etc. Si: achitare, desfăcut¹ (57). 58 Dezlegare a cuiva de o datorie Si: desfăcut¹ (58). 59 (Mat; înv) Rezolvare.

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

GERUNZIU s. n. (< lat. gerundium, it. gerundio): mod al verbului (nepersonal, nepredicativ, simplu) care exprimă acțiunea în desfășurare sau încheiată sub forma unei caracteristici circumstanțiale. Este alcătuit din rădăcina verbului la care se adaugă sufixele gramaticale modale -ind sau -înd: citind, fugind, tăcând, trecând, cântând, zburdând etc. Poate avea următoarele funcții sintactice: subiect („Se aude strigând”), nume predicativ – rar („Rămase uitându-se la ea” – I. Slavici), atribut verbal („...au sărit în picioare, cu părul vâlvoi și cu inima bătând” – M. Sadoveanu), complement direct („Am auzit vorbind”), complement indirect („Nu s-au plictisit citind”), complement circumstanțial de mod, de timp, de cauză etc. („...fețele «pietricelelor» scânteiau de-ți luau ochii, jucând ca apele încrețite în talazuri mărunte” – Z. Stancu; „...și trântind la pământ satârul fuge printre mulțimea adunată împrejur” – N. Bălcescu; „Bătrânul, văzând bine că nu mai este chip..., trecu ușor colțul pânzei în celălalt bord al bărcii” – Jean Bart) și element predicativ suplimentar („...iar cățelandrul a prins a sări în jurul meu lătrând cu bucurie” – M. Sadoveanu). G. poate fi deci folosit fie independent de conjugare (ca unitate sintactică de sine stătătoare în cadrul propoziției – v. toate exemplele precedente), fie dependent de conjugare (ca element formativ în structura prezumtivului prezent: va fi cântând, să fi cântând, ar fi cântând).

VÂRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capătă o mișcare de rotație, formând o adâncitură și antrenând tot ce aduce curentul. 2) Masă de aer puternică care se mișcă repede, atrăgând și ridicând în cercuri praf, nisip, zăpadă etc. 3) (la oameni, mai ales în creștet sau pe corpul animalelor) Porțiune unde părul crește în toate părțile. 4) Mișcare de rotație (amețitoare). În ~ul dansului. 5) Stare de buimăceală; zăpăceală. 6) Unealtă care funcționează prin mișcări circulare. 7) Crestătură rotunjită făcută ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pământului a) plantă legumicolă cu tulpina târâtoare și cu flori galbene dispuse în ciorchine; b) plantă cu tulpina joasă, având câte trei frunze la un nod și flori roșii în vârful tulpinii, care crește printre stânci. /<sl. vruteži

PĂMÂNTUL I. (Terra) Planetă a sistemului solar (a treia în raport cu distanța față de Soare), cu o temp. medie de 10-15°C, cu o mare rezervă de apă în stare lichidă, cu o atmosferă dominată de azot (78%) și oxigen (21%), cu o structură internă complexă, un câmp magnetic propriu, un relief foarte variat, climă cu diferențieri zonale (caldă, temperată, rece), înveliș de soluri divers, un mediu biogeografic bogat și complex etc., caracteristici unice, care îi asigură o dinamică intensă, un echilibru dinamic, o evoluție selectivă; singurul loc din Univers (cunoscut până în prezent) pe care există condiții propice de dezvoltare a vieții. Vârsta P. este estimată la 4,5 miliarde de ani. P. se rotește în jurul axei sale (mișcarea de rotație) și se deplasează pe o orbită eliptică în jurul Soarelui (mișcarea de revoluție). Distanța până la Soare este de 147 mil. km la perifeliu și de 152 mil. km la afeliu. Viteza de deplasare a P. pe orbită este de 29,76 km/s. Perioada de revoluție este de un an (365 zile, 5 ore, 48 minute și 46 secunde), iar perioada de rotație este de o zi (23 ore, 56 minute și 4 secunde). Planul Ecuatorului este înclinat față de planul orbitei cu 23°45′, ceea ce duce la apariția anotimpurilor și a zonelor climatice, precum și la inegalitatea zilelor și a nopților. P. are o formă de geoid (diametrul la Ecuator: 12.756 km), fiind puțin turtit la poli (diferența dintre raza ecuatorială, 6.378 km, și cea polară, 6.356 km, este de c. 22 km). Suprafața totală a P. este de c. 510,2 mil. km², din care uscatul ocupă numai 28,7%; volumul este de c. 1,1 • 10¹² km³. Masa P. este de 5,975 • 10²⁴ kg, cu o densitate medie de 5.520 kg/m³. P. are un singur satelit natural: Luna. P. este alcătuit din următoarele învelișuri concentrice (geosfere): atmosfera, hidrosfera, litosfera sau scoarța terestră, mantaua (mezosfera) și nucleul. Ansamblul comunităților de plante și animale constituie biosfera. Populația: 6,1 miliarde (2000); 7 miliarde (2011). II. În forma pământ (lat. pavimentum) s. n. 1. Totalitatea uscatului planetei; întindere mare de uscat; continent. 2. Sol². ◊ Expr. La pământ = a) (despre oameni) distrus sufletește; b) (sport, la box) cnocdaun. ◊ A nu fi cu picioarele pe pământ = a fi distrat, a nu avea simțul realității. ◊ A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi foarte încrezut. 3. P. stabilizat = pământ argilos cu adaosuri de var, de ciment sau de reziduuri bituminoase, rezistent la pătrunderea apei, folosit la fundații de drumuri, la ziduri etc. ◊ Pământuri rare = denumire dată oxizilor de scandiu, ytriu, lantan și lantanide. ◊ Pământuri rele = badlands. ◊ P. activ = produs obținut prin tratarea la cald a argilelor cu un acid, folosit la rafinarea benzinelor, a uleiurilor minerale etc. ◊ P. de diatomee = kieselgur, pămânțel, diatomit. ♦ Lut. 4. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Pământul făgăduinței = numele biblic al Palestinei; p. ext. ținut bogat, mănos; fig. situație, loc, eveniment de care cineva își leagă toate speranțele. ◊ Obiceiul pământului v. obicei. 5. Suprafață de teren (cultivabil).

sâmbătă [At: COD. VOR². 8^r/9 / V: (înv) simbâtă^[1] / Pl: ~bete, (înv) ~te / G-D și: (înv) ~betei, (pop) ~betii / E: slv сѫбота] 1 sf Ziua a șasea a săptămânii, care urmează după vineri Vz sabat. 2 sf (În tradițiile populare; îs) ~ mare sau ~ Paștilor (ori Paștelui) Sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. 3 sf (Îs) ~ morților (sau moșilor) Nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. 4 sf (Șîs) ~ brânzei Ultima sâmbătă dinaintea postului mare, în care se lasă sec de Paști. 5 sf (Șîs) ~ părinților (sau plăcintelor) Sâmbăta precedentă lăsatului de sec în care se fac slujbe pentru morți. 6 sf (Îs) ~ pietrii Sâmbăta de după Rusalii, sărbătorită pentru a feri culturile de ploaie cu piatră. 7 sf (Șîs) Apa ~betei Apă despre care se crede că se află sub pământ și care curge spre lumea celor morți. 8 sf (Îe) A se duce pe apa ~tei A se pierde. 9 sf (Pop; îe) A purta (sau, rar, a paște, a ține, a păzi, a păstra) (cuiva) ~betele A face pomană în fiecare sâmbătă până la 40 de zile după moartea cuiva. 10 sf (Pop; îae) A urmări pe cineva cu gând rău. 11 sf (Îae) A dușmăni pe cineva. 12 sf (Reg; îae) A purta slujbele cuiva. 13 sf (Reg; îe) A-i lipsi cuiva o ~ sau a nu fi în toate ~betele A fi nebun. 14 sf (Îvr) Săptămână (1). 15 av În sâmbăta imediat următoare sau precedentă. 16 av (Șîf sâmbăta) Într-o zi de sâmbătă. 17 av (Mai ales îf sâmbăta) În fiecare sâmbătă.

urca [At: (a. 1654) GCR I, 165/24 / V: (reg) h~ / Pzi: urc / E: pbl ml *oricare (< oriri)] 1-2 vir (Și pleonastic, complinit prin „sus”, „în sus”, „la deal”) A parcurge o distanță deplasându-se pe un teren de jos în sus Si: a se sui, a se ridica. 3-4 vir A ajunge într-un loc mai înalt Si: a se sui, a se ridica. 5 vt (C. i. ființa sau obiectul care este deplasat) A deplasa spre un loc situat mai sus L-a urcat în odaia ei. 6 vt (Subiectul indică locul pe care se deplasează cineva mergând în sus) A duce spre un punct mai înalt Potecile mă urcau spre piscul înzăpezit. 7 vt (Îe) A ~ treptele tronului (sau scaunului domnesc) A ajunge domn (2). 8 vt (Îe) A ~ Dealul Mitropoliei A cere desfacerea căsătoriei. 9 vi (D. un drum, o cărare etc.) A fi înclinat în pantă suitoare. 10 vi (D. trepte, scări) A duce în sus Si: (rar) a sui, (rar) a ridica. 11-12 vir (D. aștri, mai ales d. lună) A se deplasa îndepărtându-se de linia orizontului. 13-14 vir (D. aștri, mai ales d. lună) A se înălța treptat. 15 vr (D. ființe; adesea udp „în” sau „pe”; și, rar, complinit prin „în sus”) A se deplasa printr-o mișcare de jos în sus agățându-se sau (d. oameni) servindu-se de mâini și de picioare (și a ajunge pe un loc mai înalt) Si: a se cățăra (1), a se sui, a se cocoța. 16 vr (D. unele plante) A crește în sus prinzându-se de ceva cu ajutorul unor organe speciale Si: a se cățăra (4). 17 vr (Reg; d. viermii de mătase) A se cățăra pe crengi pentru a-și face gogoșile. 18 vr (Reg; pex; d. viermii de mătase) A începe să-și facă gogoșile. 19-20 vri (Udp „pe”, „în” sau, rar, „la”) A păși (sau a se așeza) pe ceva mai înalt Si: a se ridica, a se sui. 21 vr (Îlv) A se ~ pe cal A încăleca. 22-23 vir (Îe) A (se) ~ pe tron sau pe (sau în) scaunul împărăției A veni la domnie Si: a fi încoronat. 24 vr (Îe) A se ~ în capul (sau în părul) (cuiva) A abuza de bunătatea cuiva. 25 vr (Îae) A pune stăpânire. 26 vr (Îae) A se obrăznici față de cineva. 27 vr (Reg; îe) A i se ~ (cuiva) pe chelie A supăra pe cineva cu o glumă nepotrivită sau cu o insultă. 28 vr (Rar; îe) A se – pe butuc A izbuti într-o întreprindere. 29-30 vri (Cu compliniri care indică vehicule) A se instala în interiorul unui vehicul (automobil, tren etc.). 31 vr (Cu compliniri care indică un mijloc de transport) A se așeza pe (bicicletă, sanie, schiuri). 32 vt A ridica (ceva sau pe cineva) de jos și a-l pune pe un loc mai înalt Si: a așeza (mai sus). 33 vt (Îvr; îe) A ~ pe cineva în furci A spânzura pe cineva. 34 vt A ajuta pe cineva să se ridice pe ceva mai înalt. 35 vt A ajuta pe cineva să se suie într-un vehicul. 36-37 vri (Adesea udp „la”; și complinit prin „mai sus”) A atinge o treaptă superioară Si: a progresa. 38-39 vri (Adesea udp „la”; și complinit prin „mai sus”) A înainta într-o profesiune, într-o ierarhie Si: a progresa, a avansa (4). 40 vr (Înv) A se considera mai presus decât alții. 41-42 vri (D. o parte a corpului omenesc) A se îndrepta în sus Si: a se ridica. 43-44 vri (D. o parte a corpului omenesc) A fî orientată în sus. 45 vt (Reg; îe) A ~ ochii în sus A privi în sus. 46 vt (Îae) A-și ridica privirea sau ochii. 47-48 vri (D. clădiri, copaci etc.) A se arăta în toată înălțimea Si: a se înălța. 49-50 vri (D. clădiri, copaci etc.) A sta drept. 51 vt A face să apară la înălțime, să se profileze pe cer. 52 vr (Îvr; d. plante sau părți ale lor) A se dezvolta (1). 53-54 vri A merge în sus îndepărtându-se de pământ Si: a se ridica, a se înălța (în văzduh). 55-56 vri (D. nori, fum, praf etc.) A porni în sus Si: a se înălța, a se ridica. 57 vi (D. sunete) A se auzi (cu putere) Si: a se înălța, a se ridica, a răsuna. 58 vr (D. ape) A-și mări volumul Si: a crește (28), a se umfla (20). 59-60 vri (D. fluide) A avea o mișcare ascendentă Si: a se ridica, a se înălța. 61 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) sângele în obraz (sau în sau la cap) A se înroși din cauza unei emoții puternice, a mâniei etc. 62 vr (Pex; îae) A se înfuria. 63 vi (Fig; d. sentimente, senzații) A crește treptat în intensitate. 64 vr (Subiectul indică o băutură alcoolică; îe) A i se ~ (cuiva) la cap A se ameți cu o băutură alcoolică Si: a se îmbăta. 65 vr (Îae) A deveni înfumurat. 66 vi A se ridica la suprafață dintr-un lichid. 67-68 vri (D. temperatură, presiune atmosferică) A avea valori mai mari decât cele obișnuite sau inițiale Si: a crește, a se ridica. 69 vr (D. barometre sau termometre) A indica o temperatură sau o presiune mai mare decât cea normală sau precedentă. 70 vi (Fiz; d. mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 71-72 vri (D. cantități materiale sau valori care se pot exprima prin cifre) A crește (ajungând la ...) Si: a se ridica, a se mări, a spori. 73-74 vri (D. cantități materiale sau valori care se pot exprima prin cifre) A forma un total de ... Si: a însuma. 75-76 vtr (Îe) A (se) ~ prețul (sau prețurile sau (rar) a ~ în preț A (se) scumpi (o marfă). 77 vr (D. voce, glas, ton, sunete) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. 78 vr (D. voce, glas, ton, sunete) A crește în intensitate. 79-80 vri A merge înapoi în timp până la ... Si: a exista de la ... , a data din ...