ZORI vb. 1. a (se) grăbi, a (se) iuți, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. a (se) grăbi, a (se) precipita. (Nu e nevoie să vă ~.) 3. a grăbi, (fig.) a presa. (Timpul ne ~.) 4. a se grăbi, (grecism înv.) a proftaxi. (Se ~ a trimite mandatul.) 5. a accelera, a grăbi, a iuți, a urgenta, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei acțiuni.)

FALSIFICA, falsific, vb. I. Tranz. 1. A alcătui, a confecționa un lucru asemănător cu altul, cu scopul de a înșela; a plăsmui, a contraface, a plastografia. Pentru ce ai falsificat dosarul?... – N-am falsificat nimic. BARANGA, I. 215. 2. A prezenta altfel decît este de fapt; a denatura. Presa timpului a căutat în toate chipurile să bagatelizeze opera dramatică a lui Caragiale, să-i falsifice adevărata-i și adînca-i semnificație. V. ROM. ianuarie 1952, 225. – Variantă: falșifica vb. I.

GRĂBI vb. 1. a (se) iuți, a (se) zori, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili, (înv. și reg.) a (se) păzi, a spori, a (se) steji, (reg.) a (se) purta, (înv.) a (se) curînda, a (se) sîrgui, a (se) sprinteni. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. a (se) precipita, a (se) zori. (Nu e nevoie să vă ~.) 3. a zori, (fig.) a presa. (Timpul ne ~.) 4. a se zori, (grecism înv.) a proftaxi. (Se ~ a trimite mandatul.) 5. a accelera, a iuți, a urgenta, a zori, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei operații.) 6. a devansa. (A ~ muncile agricole.) 7. a se pripi. (Te rog să nu te ~ în luarea deciziei.)

ZORI vb. 1. a (se) grăbi, a (se) iuți, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili, (înv. și reg.) a (se) păzi, a spori, a (se) steji, (reg.) a (se) purta, (înv.) a (se) curînda, a (se) sîrgui, a (se) sprinteni. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. a (se) grăbi, a (se) precipita. (Nu e nevoie să vă ~.) 3. a grăbi, (fig.) a presa. (Timpul ne ~.) 4. a se grăbi, (grecism înv.) a proftaxi. (Se ~ a trimite mandatul.) 5. a accelera, a grăbi, a iuți, a urgenta, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei operații.)

fregată-școală s. f. (mar.) Fregată cu rol de școală ◊ „Naufragiul fregatei-școală vest-germane «Pamir» a stârnit un puternic ecou în întreaga presă a timpului.” Sec. 20 10/63 p. 210 //din fregată + școală//

SIMONOV, Konstantin (Kiriil) Mihailovici (1915-1979), scriitor rus. Corespondent de presă în timpul războiului. Versuri de dragoste („Jurnal liric”) și romane de evocare dramatică a celui de-al Doilea Război Mondial („Zile și nopți”, „Viii și morții”); piese de teatru („Chestiunea rusă”).

răbda [At: COD. VOR. 150/7 / V: (îrg) reb~ / Pzi: rabd, (pop) răbd / E: nct] 1 vt A suporta (cu resemnare) o neplăcere sau o durere fizică sau morală Si: a îndura, a suferi. 2 vt (Îe) A ~ în piele A îndura mult, fără a se plânge. 3 vi (Înv) A rezista în luptă. 4 vi (Udp „la”) A fi rezistent. 5-6 vti (Îvp) A aștepta în liniște, cu resemnare. 7 vt (Fig; îe) A nu ~ vremea (pe cineva) A fi presat de timp. 8 vt A tolera săvârșirea unui lucru nepermis Si: a îngădui, a permite. 9 vt A suporta prezența cuiva sau a ceva Si: a suferi. 10 vt (Fig) A îndura. 11 vt (Îe) A (nu)-l ~ pe cineva inima (să...) A (nu) se putea stăpâni (să...). 12 vt (Îe) A (nu)-l mai ~ (pe cineva) puterile să... A (nu) mai putea să... 13 vt (Înv) A crede (în cineva sau în ceva). 14 vt A spera. 15-16 vir A-și înfrâna pornirile Si: a se abține (2), a se stăpâni.

PICIORUȘ ~e n. (diminutiv de la picior) 1) Punct de lucrătură la un obiect împletit cu croșeta. 2) Piesă la mașina de cusut care presează materialul în timpul cusutului. /picior + suf. ~uș

COLĂREZI s. m. pl. Bucățele de cocă făcută din făină de grîu, cu care se îngroașă laptele sau o mîncare oarecare (ciorbă, compot); p. ext. mîncare pentru copii făcută din lapte fiert în care se presară făină (în timpul fierberii și mestecindu-se). – Variantă: colariz (GORJAN, H. II 44) s. m.

PLANATOR, planatoare, s. n. Piesă componentă a unei matrițe, în formă de placă sau de inel, care presează marginea tablei în timpul prelucrării acesteia în matriță, pentru a nu se forma cute. Planatoare de fierărie. ♦ Ciocan folosit pentru planarea suprafeței unui obiect.

STIL s. n. (< fr. style, it. stile, cf. lat. stylus „condei”, „compoziție”, gr. stylos „stilet”, „bățul cu care se scria pe tăblițele de ceară”): 1. totalitatea particularităților lexicale, morfologice, sintactice, topice și fonetice precum și a procedeelor caracteristice modului de exprimare – orală și scrisă – a unui individ, a unei categorii sau a unei colectivități de vorbitori. De aici și denumirile de s. individual (mod propriu unui individ, unei singure persoane – de obicei scriitor – de a folosi limba, de a-și exprima cât mai personal, mai îngrijit și mai sugestiv ideile și sentimentele) și de s. funcțional (mod de a folosi limba, propriu unor grupuri de oameni care au o formație culturală comună și activează în același mediu; s. folosit într-un anumit domeniu de activitate). S. individual se îndepărtează de normă și se prezintă, de cele mai multe ori, ca o variantă a s. funcțional artistic, având drept caracteristică esențială diferențierea. El se constituie pe axa orizontală a limbii. S. funcțional se apropie de normă, se conformează ei și o reprezintă, prezentându-se ca o varietate a limbii literare și având drept caracteristică esențială unitatea (trăsături comune cu celelalte varietăți ale limbii literare). El se constituie pe axa verticală a limbii. ◊ ~ oral: s. cu elemente de limbă vorbită, de grai viu. ◊ ~ direct: s. care redă direct cuvintele cuiva, așa cum au fost spuse (v. vorbire directă). ◊ ~ direct legat: s. care redă direct cuvintele cuiva, legându-le prin conjuncția subordonatoare că de cele ale autorului povestirii. Este caracteristic vorbirii populare (v. vorbire directă legată). ◊ ~ indirect: s. care redă spusele sau gândurile cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație din propoziția regentă, legând această reproducere de regentă cu ajutorul unor conjuncții subordonatoare, al unor pronume, adjective și adverbe relative (v. vorbire indirectă). ◊ ~ indirect liber: s. care redă spusele sau gândurile cuiva indirect, fără legarea acestora de regentă cu conjuncții sau pronume, adjective și adverbe relative, folosind numai pronume, adjective și adverbe interogative, caracteristice vorbirii directe (v. vorbire indirectă liberă). ◊ ~ concis (laconic, lapidar): s. concentrat, scurt, succint realizat cu puține cuvinte. ◊ ~ prolix: s. confuz și complicat, lipsit de concizie, neclar. ◊ ~ incoerent: s. lipsit de legătură logică între cuvinte și între propoziții; s. fără șir. ◊ ~ propriu: s. prin care se urmărește numai realizarea funcției de comunicare a limbajului, de informare exactă, obiectivă. Este folosit cu precădere în știință, în viața politică și administrativă. ◊ ~ figurat: s. prin care se urmărește realizarea funcției expresive a limbajului, de transmitere a reacției personale a vorbitorului față de realitatea respectivă. Întrucât recurge la figuri de s., este folosit în arta literară. ◊ ~ alegoric: s. care conține multe alegorii, căruia îi sunt specifice alegoriile. ◊ ~ hiperbolic: s. care conține multe hiperbole, căruia îi sunt specifice hiperbolele. ◊ ~ metaforic: s. care conține multe metafore, căruia îi sunt specifice metaforele. ◊ ~ oratoric: s. specific oratoriei, oratorului, celui ce compune și rostește discursuri; s. ales, elocvent. ◊ ~ retoric (emfatic): s. afectat, plin de emfază, pretențios, prețios, umflat, grandilocvent, pompos. ◊ ~ epistolar: s. specific scrisorilor literare. ◊ ~ redundant: s. încărcat cu termeni, expresii și imagini inutile, pline de emfază, sforăitoare. ◊ ~ arhaizant: s. cu aspect arhaic prin cuvintele, expresiile și topica folosită. ◊ ~ neologizant: s. cu aspect voit neologic, impregnat de neologisme. ◊ ~ pitoresc: s. plastic, bogat în imagini artistice, colorat, viu, variat, expresiv. ◊ ~ căutat: s. căruia îi sunt proprii cuvintele, expresiile și imaginile alese cu multă grijă, cu meticulozitate; s. pretențios, pedant. ◊ ~ neaoșist: s. care abundă în neaoșisme (v.). ◊ ~ discursiv: s. cu întindere exagerată, dispersat. ◊ ~ gongoric: s. excesiv metaforic, plin de neologisme, de cuvinte pompoase, de inversiuni și expresii eliptice, de prețiozitate exagerată. ◊ ~ solemn: s. impus de situația socială a vorbitorilor și de împrejurările în care aceștia se găsesc, caracterizat prin politețe pronunțată. ◊ ~ familiar: s. care exprimă un anumit grad de intimitate; s. bazat pe o exprimare obișnuită, simplă, fără pretenții, caracterizat prin cuvinte familiare (uneori de argou), prin fraze scurte, simple, realizate mai ales prin parataxă, în concordanță cu felul obișnuit de a vorbi al cuiva. ◊ ~ artistic (beletristic, literar, poetic): s. funcțional, propriu creațiilor literare (beletristice, poetice, artistice), specific artei scrisului și corespunzător gustului estetic. Este caracterizat prin ambiguitate, prin folosirea constantă a figurilor de stil, prin selecția vocabularului, prin diferențierea și expresivitatea cuvintelor, a formelor și a sintagmelor; prin îmbinări îndrăznețe și neobișnuite de cuvinte, prin emoționalitate, prin subordonarea comunicării emoției spontane a scriitorului, printr-o exprimare cât mai sugestivă a ideilor și a sentimentelor etc. ◊ ~ științific: s. funcțional propriu creațiilor științifice. Elemente de s. științific găsim în limba română înainte de 1830, dar constituirea sa a avut loc după această dată. Între 1830-1860 terminologia științifică românească s-a îmbogățit și s-a modernizat datorită influențelor franceză (mai ales), italiană, latină și germană; a început procesul de unificare a limbii române literare, de precizare a normelor, de adaptare fonetică și morfologică a neologismelor. În această perioadă, se remarcă: proprietatea termenilor, frecvența ridicată a formelor verbale de prezent indicativ, spontaneitatea exprimării (datorată imixtiunii limbii vorbite), corectitudinea logico-gramaticală a frazei, inversiunile, structurile comparative și asocierile de cuvinte diferite etc. Între 1860-1880, s-au împrumutat noi termeni științifici, s-a intensificat procesul de unificare a normelor în adaptarea neologismelor după un model latino-romanic; au rămas însă unele forme regionale muntenești și iotacizate, unele forme arhaice și populare, unele forme fluctuante. Ceea ce caracterizează s. științific în această perioadă este: sobrietatea, restricțiile de expresie, delimitarea față de vorbirea familiară, față de s. retoric și cel publicistic. În limba română actuală, s. științific este caracterizat prin claritate, sobrietate, simplitate, uniformitate, precizie; prin asocieri de idei neașteptate, prin conținut de gândire special, prin substituirea părților de exprimare verbală cu semne grafice, prin impersonalitate, prin eliminarea constantă a figurilor de stil, a emoției spontane; prin derivate neobișnuite în alte stiluri, prin compuse speciale, prin respectarea strictă a normelor limbii literare etc. ◊ ~ publicistic (gazetăresc): s. funcțional, propriu publicisticii (tuturor publicațiilor periodice, considerate ca mijloc de informare a publicului, în care apar articole cu caracter politic, social și cultural). Nu dispune de trăsături proprii suficiente, care să justifice existența sa independentă, bazată pe o individualitate precisă (un articol din presă poate ține în același timp de s. științific într-o formă popularizată; ordonanțele, comunicatele, dispozițiile oficiale folosesc mijloacele s. administrativ; foiletoanele și reportajele folosesc mijloacele s. artistic etc.). S. publicistic nu are o terminologie proprie (o ia de la celelalte, adăugând unele elemente ale s. familiar sau ale s. popular). Este caracterizat prin frază simplă, telegrafică sau prin frază amplă; prin diversitate lexicală, prin cuvinte și expresii mai puțin specifice decât în celelalte s. funcționale; prin construcții eliptice și discontinuitate; prin repetiții căutate, enumerări și construcții antitetice; prin forme retorice și abundență de neologisme; prin procedee care incită curiozitatea (epitete, superlative etc.), printr-un amestec de elemente beletristice, științifice și administrative. ◊ ~ juridico-administrativ (oficial): s. funcțional propriu justiției și administrației de stat, dispozițiilor, ordonanțelor și decretelor unui organ juridic sau administrativ de stat. Până în 1830, el a purtat pecetea influenței turcești și grecești (în Muntenia și Moldova) și a influenței latino-germano-maghiare (în Transilvania); după aceea, a influenței rusești (în perioada Regulamentului Organic). S. oficial a devenit apoi tot mai neutru, mai impersonal, constituindu-se în formele actuale după Marea Unire din 1918. Este caracterizat prin simplitate, claritate și precizie; prin formule speciale, consacrate, stereotipe; prin cuvinte și sintagme specifice, prin coexistența termenilor vechi cu cei noi, prin abundență de gerunzii, prin uniformitate etc. ◊ ~ particular: s. în speță, precis determinat în timp și în spațiu, bazat pe reguli lingvistice care asigură modalitatea de structurare a mesajului. 2. expresie a unei individualități (întocmai ca și limba sau limbajul, în concepția lui Ferdinand de Saussure și Karl Vossler). 3. abatere de la întrebuințarea normală a limbii, care reflectă o abatere de la starea psihică normală, în concepția lui Leo Spitzer, E. Auerbach, D. Alonso și T. Vianu.

MACOVESCU, George (1913-2002, n. Joseni, jud. Buzău), scriitor, ziarist și diplomat român. Prof. univ. la București. Ministru al Afacerilor Externe (1972-1978), președinte al Uniunii Scriitorilor (1977-1981). În perioada interbelică a colaborat cu presa de stânga. Publicistică și memorialistică („Vârstele timpului”, „Parfumul amar al pelinului”); versuri („Undeva, toamna, cândva”).

HEMINGWAY [hémiŋuei], Ernest (Miller) (1899-1961), prozator american. Scriitor marcant al perioadei interbelice, reprezentant al „Generației pierdute”, alături de S. Fitzgerald, Dos Passos ș.a. Participant la Primul Război Mondial (1918), pe frontul italian. Corespondent de presă la Paris și în Spania, în timpul Războiului Civil. În romanele („Fiesta”, „Adio, arme!”, „Pentru cine bat clopotele”, „Insule în vâltoare”) și nuvelele sale („Bărbați fără femei”, „Zăpezile de pe Kilimanjaro”, „Moartea după-amiază”, „Colinele verzi ale Africii”, „Bătrânul și marea”, „Câștigătorul nu ia nimic”), personajele, oameni obișnuiți, își dezvăluie dimensiunea eroică, gustul riscului, curajul, capacitatea de a converti înfrângerea în victorie. A reînnoit proza modernă prin maniera simplă, de o mare economie a mijloacelor stilistice, lapidară și percutantă, de a scrie, tributară stilului jurnalistic, și prin consacrarea limbajului colocvial. Premiul Nobel pentru literatură (1954).

campanie sf [At: (a. 1693) FN 15 / Pl: ~ii / E: fr campagne, rs кампания] 1 Totalitatea operațiunilor executate de forțele armate ale unei țări pe un câmp de luptă, într-o anumită perioadă de timp, cu scopuri strategice parțiale. 2 (Îla) De ~ Destinat să fie folosit pe front. 3 (Îs) Piesă de ~ Tren ușor care însoțește o armată în campanie (1). 4 (Îs) Bucătărie de ~ Bucătărie portabilă a unei unități militare. 5 (Îs) Ținută de ~ Uniforma și echipamentul unui militar în timpul unei campanii (1). 6 (Îs) Pat de ~ Pat care se poate strânge, pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 7 Acțiune înfăptuită după un anumit plan în vederea realizării unei sarcini politice, sociale etc. într-o anumită perioadă de timp. 8 (Pex) Timpul cât durează această acțiune. 9 (Îs) ~ de presă Mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. 10 ~ publicitară Promovare prin mass-media a unui produs nou. corectat(ă)

PRESA vb. tr. 1. a apăsa, a comprima. ◊ (despre timp, evenimente etc.) a nu da răgaz; a grăbi. 2. a exercita o presiune asupra cuiva, a insista mult; a constrânge. (< fr. presser)

RONCIÈRE [ronsiér], Charles Bourel de la (1870-1941), istoric francez. Studii asupra istoriei marinei („Istoria marinei franceze”, „Descoperirea Africii în Evul Mediu. Cartografie și exploratori”). În timpul Primului Război Mondial a susținut cauza românească în presa franceză. M. de onoare al Acad. Române (1919).

planator sn [At: LTR² / Pl: ~oare / E: plana² + -tor] 1 Piesă componentă a unor matrițe pentru tablă, în formă de placă sau inel, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. 2 Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect.

CAMPANIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor executate de forțele armate ale unei țări sau de o parte a lor, pe un câmp de luptă, într-o anumită perioadă de timp, cu scopuri strategice parțiale. ◊ Loc. adj. De campanie = destinat să fie folosit pe front. Pat de campanie = pat care se poate strânge pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 2. Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor sarcini politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp; p. ext. timpul cât durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă. ◊ Campanie de presă = mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. – Din fr. campagne, rus. kampaniia.

CAMPANIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor strategice armate, pe câmpul de luptă, într-o anumită perioadă de timp. ◊ Loc. adj. De campanie = destinat să fie folosit pe front. Pat de campanie = pat care se poate strânge pentru a nu ocupa loc în timpul zilei sau pentru a fi mai ușor transportat. 2. Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor obiective politice, sociale etc., într-o anumită perioadă de timp; p. ext. timpul cât durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă. ◊ Campanie de presă = mobilizare a opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situații, unei cauze, unei persoane etc. – Din fr. campagne, rus. kampaniia.

SPECIAL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin particularități care îi sînt proprii; care este făcut, destinat, rezervat pentru un anumit scop; p. ext. care iese din comun, este deosebit de bun, de valoros; excepțional. Am dat un examen special și am intrat în corpul jandarmilor. SADOVEANU, P. M. 106. Făcuse un drum la București, numai să obțină de la corp mutarea unui bucătar special la popota regimentului. C. PETRESCU, Î. I 8. Cei mai mulți cereau trupe speciale, să-i însoțească la moșiile lor. REBREANU, R. II 228. Mîni-poimîni are să-i vie decorația și mi-a promis colonelul că i-o va trimite dînsul printr-un delegat special. MIRONESCU, S. A. 108. ◊ (Adverbial) Să se prezinte la un concurs cu lucrări special pregătite. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 356, 5/1. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi, anume; în mod particular, în speță. La început avea numai îngrijirea celor doi copilași, în special să-i învețe franțuzește, dar ajunsese cu timpul să facă toată treaba casei. BART, E. 315. ♦ (Despre ediții de presă, despre publicații) Publicat cu ocazia unui eveniment important sau la o dată festivă. Vă voi expedia la vreme, pentru numărul special, o cronică anume. CARAGIALE, O. VII 429. – Pronunțat: -ci-al.

GAFENCU, Grigore (1892-1957, n. București), avocat, diplomat, om politic și publicist român. Unul dintre fruntașii Partidului Național Țărănesc. A participat la Războiul de Reîntregire Națională, distingându-se ca pilot în luptele de la Mărăști și Mărășești. Fondează ziarele „Revista vremii” (1921), Timpul (1937) și, în 1923, preia conducerea cotidianului „Argus”. Membru fondator al agenției telegrafice de presă Orient-Radio (RADOR). Jurist-expert și membru în consiliile de administrație ale unor societăți comerciale de stat și particulare. Ca ministru de Externe (1938-1940), în condițiile situației internaționale date, G. a încercat să consolideze Înțelegerea Balcanică și să contracareze tendințele revizioniste ale statelor vecine, pentru apărarea integrității teritoriale ale României. Ministru al României la Moscova (1940-1941). În 1941, s-a stabilit în Elveția, unde a desfășurat o intensă activitate diplomatică (oficială și oficioasă) pentru ieșirea României din război, sugerând inițierea de tratative atât cu anglo-americanii, cât și cu sovieticii în perspectiva victoriei Aliaților și a încheierii păcii cu România. Rol important, alături de alte personalități politice și diplomatice aflate în străinătate (mai ales după constituirea Ligii Românilor Liberi), în susținerea intereselor naționale la Conferința de Pace de la Paris (1946), precum și în rezistența împotriva regimului comunist. Lucrări de analiză economică: „Préliminaires de la guerre á l’Est. De l’acord de Moscou (21 août 1939) aux hostilités en Russie (22 juin 1941)”; „Derniers jours de l’Europe. Un voyage diplomatique en 1939”. Memorii.

ATUNCI adv. I. (Cu sens temporal; în opoziție cu acum) 1. În momentul acela (despre care este vorba), pe vremea aceea (trecută sau viitoare). Atunci întîi s-au strîns, la Izlaz, Cojocul și surtucul, brațul și gîndul. Tovarăși de zîmbete și de necaz. Să-și depene jelile toate de-a rîndul. DEȘLIU, G. 23. Ce mai chiu și chef prin ramuri Se-ntinsese-atunci! COȘBUC, P. II 33. Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. ◊ (În imprecații) Atunci s-ajungi tu, sfrijitule, cînd îi mînca alivenci de la mine. ALECSANDRI, T. 722. ◊ Expr. Atunci și nici atunci = niciodată, nici măcar cînd s-ar întîmpla un lucru imposibil. Cînd îi lăsa focului viața de haiducie?... -Cînd codrii or înfrunzi iarna ca și vara, vara ca și iarna; atunci.;. și nici atunci! DELAVRANCEA, S.177. Să-l văd cînd mi-oi vedea ceafa; atunci și nici atunci. CREANGĂ, P. 227. 2. Într -un moment concomitent cu o acțiune sau urmînd imediat după aceasta. Atunci s-a arătat ce poate Lopata cununată cu condeiul. DEȘLIU, G. 24. Să se adune la ospăț domnesc dregătorii noștri și căpeteniile de răzeși din sate care se vor afla atunci în tîrgul de scaun. SADOVEANU, N. P. 388. Și-atunci de peste larg pridvor... Ieși Zamfira-n mers isteț. COȘBUC, P. I 56. Pun mîna pe revolver, atunci auz tare un glas de căpriță. CARAGIALE, O. I 334. ◊ (Precedat de alte adverbe, cu sensul determinat de acestea) Tot atunci = exact în același timp cu... O namilă de om mînca brazdele de pe urma a 24 de pluguri și tot atunci striga în gura mare că crapă de foame. CREANGĂ, P. 241. Chiar (sau tocmai) atunci = cu foarte puțin timp înainte de aceea. Noroc că tocmai atunci sosise pustnicul. ISPIRESCU, L. 30. Alt om venea dinspre tîrg, cu un car nou, ce și-l cumpărase chiar atunci. CREANGĂ, P. 40. ◊ (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe atunci = cam în timpul acela, cam pe vremea aceea. Vezi că pe atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări. GHICA, S. 86. Pe atunci nu era încă nici o fabrică. NEGRUZZI, S. I 13. Pe atunci, cînd țara suna de crunte larme, Stejarul cu voinicul era frate de arme. ALECSANDRI, P. III 327. Pînă atunci = a) pînă în momentul acela (din trecut). În primăvara acestui an, hanul făcea dever ca niciodată pînă atunci. PAS, L. I 143; b) pînă va sosi momentul acela. Să așteptăm venirea primăverii; pînă atunci nu-i nimic de făcut. De atunci = începînd din acel moment sau din acea epocă (și pînă astăzi). E cam mult de atunci. SADOVEANU, N. F. 7. Oh, zice copilul, tata de atunci punea și trei obede nouă de cînd te căznești tu cu aceasta. RETEGANUL, P. I 34. De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și pînă astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos. EMINESCU, O. I 132. (Adjectival) Nu pot să uit nici patul de atunci, Patul acela fără saltele. JEBELEANU, C. 14. De (pe) atunci = încă din vremea aceea. De pe atunci se vedea că va ieși ceva din copilul acela. ◊ (În corelație cu «cînd», scoate în evidență momentul sau împrejurarea cînd se petrece acțiunea) Atunci cînd spaima crudă fiori suflă prin lume, Cînd tunetul se poartă vuind din loc în loc, Cînd marea frămîntată s-acopere de spume... îmi place a sta singur. ALECSANDRI, P. A. 70. Cînd tronul era vacant, atunci mitropolitul convoca [adunările] pentru alegerea domnului. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (În corelație cu conjuncții sau cu alte adverbe de timp) După ce răstoarnă carul, atunci vede drumul cel bun. ▭ Atunci să mă fi văzut cînd mă iveam pe vîrful urmi munte, cu pletele-n vînt... cu fața rumenită și cu durda pe umere. ALECSANDRI, C. 28. II. (În corelație cu o idee condițională sau concesivă) 1. (Cu rol restrictiv) Numai așa, numai în acest caz, numai astfel. Noi vrem să te vedem la lucru; atunci te vom aprecia. 2. (Cu rol de conjuncție conclusivă) în cazul acesta. Eu nu merg. – Atunci plec singur. – Variante: atunce (ALECSANDRI, P. I 127), atuncea (BENIUC, V. 38, EMINESCU, O. I 94, NEGRUZZI, S. I 145, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 95) adv.

NORVEGIANĂ s. f. (< fr. norvégien): limbă germanică din grupul nordic, vorbită de norvegieni, locuitori ai Norvegiei. A cunoscut două faze în dezvoltarea ei: vechea norvegiană (până în secolul al XVI-lea) și noua norvegiană (din secolul al XVII-lea până azi). În secolul al XIII-lea, literatura veche norvegiană ajunsese la o mare înflorire (reprezentată prin culegeri de legi și traduceri de opere religioase și istorice). Ocupația daneză timp de trei secole (1536-1814) a impus daneza ca o limbă oficială, n. reducându-se la un grup de dialecte locale folosite ca limbă de conversație familială. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea s-a intensificat lupta de impunere a n. ca limbă literară. Influențată puternic de dialectele norvegiene în pronunțare, în structura gramaticală și în vocabular, daneza literară norvegiană a devenit cu timpul o limbă nouă, deosebită de daneza vorbită în Danemarca. Aceasta a fost numită dano-norvegiana sau riksmal, fiind folosită până azi ca limbă oficială în Norvegia (în această limbă a creat marele dramaturg Ibsen). Alături de această limbă s-a mai creat una, artificială – landsmal – din elementele luate din dialectele locale (mai ales din cele de apus). Aceasta a fost și este folosită ca a doua limbă oficială a Norvegiei, în presă, în școală și în literatură. Numele celor două limbi au fost între timp schimbate în nynorska și bokmål, între ele existând o mare concurență cu sorți de izbândă pentru bokmål. În această limbă, scriitorii au dezvoltat o literatură caracterizată printr-o mare bogăție de stiluri.

*CAMPANIE sf. 1 🎖️ Serie de operațiuni militare, expediție războinică; timpul cît durează o astfel de expediție: campania din Bulgaria; s’a cîștigat cea mai vestită bătălie din toată campania I. -GH.; plan de ~; ținută de ~; ⚔️ piesă de ~, tun ușor care însoțește o armată în campanie; pat de ~, pat de fier ce se poate strînge: într’o odaie își puse un pat de ~ D. -ZAMF. ¶ 2 Fig. Luptă pe terenul politic, prin presă, etc. pentru răspîndirea unei idei sau împotriva cuiva: a dus o ~ violentă împotriva guvernului ¶ 3 Timpul cînd se execută anumite lucrări într’un domeniu oare-care: campania de primăvară a lucrărilor agricole [fr. campagne].

GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. Un pui de mierlă... cu grai de aur. MACEDONSKI, O. III 6. Ar fi rupt-o d-a fuga; dară graiul ei cel dulce și viersul cu lipici ce avea, îl făcu să-i rămîie tălpile lipite de locul unde sta. ISPIRESCU, L. 35. San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile. EMINESCU, O. I 202. ◊ Loc. adv. Într-un grai = într-un glas. Răspunseră toți într-un grai că copilul are să ajungă o dată, o dată, omul cel mai bogat din lume. ISPIRESCU, U. 102. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a începe să vorbească; a prinde (sau a da) glas. Dă grai de-acum, durerea mea superbă, Fîntînilor de cîntece Închise ca-ntr-un miez de munte În sufletu-mi adînc. BENIUC, V. 63. Oh! lucrurile cum vorbesc Și-n pace nu vor să te lase: Bronz, catifea, lemn sau mătase, Prind grai aproape omenesc. MACEDONSKI, O. I 179. A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a-i pieri, a-și pierde glasul. 2. Facultatea de a vorbi; limbaj. Graiul omenesc. Originea graiului. ◊ Loc. adv. Prin grai = cu vorba. Prin faptă și prin grai acest bărbat s-a găsit totdeauna în frunte cînd a fost vorba de vro îmbunătățire obștească. NEGRUZZI, S. I. 313. Prin viu grai = oral. Fruntașii întrecerilor trebuie larg popularizați prin presa zilnică, presa de perete și prin viu grai. REZ. HOT. I 55. 3. Limbă. Cărți și reviste din toate timpurile și în toate graiurile pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 28. Un glas de femeie rosti deasupra capului ceva, într-un grai necunoscut. C. PETRESCU, S. 40. Prin vremuri poate mai aspre decît cele de acum, văd că ne-am păstrat graiul. REBREANU, R. I 83. ♦ Fel de a vorbi. Grai ales și lin ca apa. COȘBUC, P. I 94. Trandafir verde frumos, Bădișor la grai duios, Eu din fire mi te-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. Eu să-ți dau baltagul, eu? Vin de-l ia tu, fătul meu, De ți-e sufletu-ndrăzneț Cît ți-e graiul de sumeț! ALECSANDRI, P. P. 99. 4. (Adesea determinat prin «popular» sau «regional») Unitate lingvistică subordonată dialectului și caracteristică pentru o regiune de obicei mai puțin întinsă. Geografia lingvistică e o metodă de cercetare a graiurilor. Graiul din Vîlcea. Graiul din Bihor. ▭ Cînd dialectele locale și graiurile se contopesc în sînul limbii naționale, trebuie să se piardă și pronunțarea regională. GRAUR, F. L. 163. 5. Vorbă, cuvînt. Îi luau vorba din gură și-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. ISPIRESCU, L. 36. Nu scoase grai din gură de frică să n-o închiză în casă. POPESCU, B. III 46.

publicistic, ~ă [At: MAIORESCU, CR. I, 209 / Pl: ~ici, ~ice / E: publicist + -ic] 1 sf Totalitate a publicațiilor periodice dintr-un anumit interval de timp, dintr-o țară, dintr-un domeniu etc. considerate ca mijloc de informare a publicului Si: presă, (înv) publicitate (4). 2 sf Activitate a publicistului (2) Si: gazetărie, presă, (frr) publicism, (înv) publicitate (2), ziaristică. 3-5 a Care aparține (publiciștilor (1-2) sau) publicisticii (1) Si: gazetăresc, jurnalistic, ziaristic. 6-8 a Privitor (la publicist (1-2) sau) la publicistică (1) Si: gazetăresc, jurnalistic, ziaristic. 9-11 a Care provine (de la publicist (1-2) sau) de la publicistică (1) Si: gazetăresc, jurnalistic, ziaristic.

3) supt prep. (lat. sŭbtus, it. sotto, pv. sotz fr. sous, cat. sots, vsp. vpg. soto. V. sub-). Dedesupt: cînele dormea supt masă, copiiĭ se ascunsese supt pat, (fig.) supt o grea acuzațiune. În timpu domniiĭ saŭ funcțiuniĭ cuĭva: supt Cezar, supt imperiŭ, supt fostu director. Supt seară, pe supt seară, pe înserate. Supt presă, în curs de tipărire: o carte supt presă. Supt formă de, în formă de: ploaĭa înghețată cade supt formă de zăpadă. – Cînd supt se cĭocnește cu un sunet sonor (b, d, g, j, v, z), perde pe t și se preface în sub: sub bancă (saŭ: su bancă), sub deal, sub gușă, sub jug, sub valurĭ, sub zid. Clnd se cĭocnește cu m, se zice orĭ sub masă, orĭ sup masă (după cum se poate rosti umblu față de umplu). Cînd se cĭocnește cu un sunet mut (p, t, c, ș, f, s), se reduce la sup: sup casă, sup fag, sup pat (saŭ: su pat), sup teĭ, sup stejar, sup șopron. Absolut acelașĭ lucru se întîmplă cu opt, rupt, supt 2, copt ș. a., precum ob dealurĭ, ob gurĭ, ob zile, ob-zecĭ. Asta numai în pronunțare, că de scris, nu îndrăznește nimenĭ să scrie alt-fel de cît opt dealurĭ, opt gurĭ, opt zile, opt-zecĭ. Acest lucru, așa de simplu, nu e priceput de o imensitate de semidocți, care, bazați pe latinu sub, care nu există pe românește de cît ca prefix, scriŭ sub orĭ subt și obiectează că supt e participiu de la sug! Incomensurabilă ignoranță! E destul să observi că, atuncĭ cînd urmează o vocală, supt rămîne neschimbat, precum: supt apă, supt ulm, ca și opt anĭ, opt ulmĭ. Dar ăld. dedesupt nu îndrăznesc să scrie... dedesub, deși e acelașĭ caz! Contra prostiiĭ luptă chear zeiĭ în zadar!

AMPRENTĂ, amprente, s. f. 1. Imagine a unui obiect întipărită prin presare pe o suprafață plastică. V. tipar. (Fig.) [Cărămizile] vor dura astfel sute, poate mii de ani, păstrînd în tot acest timp amprenta de-o clipă a vrutului. BOGZA, C. O. 219. ♦ Amprentă digitală (mai ales la pl.) v. digital. 2. Fig. Urmă lăsată de o idee, de o stare psihică, de o influență din afară.

comunicat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~e / E: comunica] 1 Informație oficială, difuzată prin presă, radio etc., asupra unor evenimente importante de actualitate. 2 (Mil) Buletin prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul în timp de război asupra operațiilor militare. 3-4 Comunicare (1-2).

TOBĂ ~e f. 1) Instrument muzical de percuție, constând dintr-un cilindru gol pe dinăuntru, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele întinsă, care, prin lovire, produce sunete înfundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele în ceva, fiind iritat sau lipsit de răbdare; b) a răspândi o știre; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de învățătură) a poseda multe cunoștințe. A se face ~ a mânca pe săturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesă cilindrică, goală în interior, folosită în tehnică; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de eșapament piesă la motoarele cu ardere internă care amortizează zgomotul produs în timpul evacuării gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, măruntaie și slănină, puse în pielea stomacului, care se fierbe și se presează. 4) pop. (la jocul de cărți) Semn distinctiv având forma unui romb de culoare roșie; caro. 5) Carte de joc marcată cu acest semn. /<ung. dob

COMUNICAT s. n. înștiințare oficială difuzată prin presă, radio etc. asupra anumitor tratative diplomatice, evenimente etc. *buletin oficial al comandamentului suprem al unei armate prin care publicul este informat în timp de război cu privire la operațiile militare. (<fr. communiqué)

jenare sf [At: MDA ms / Pl: ~nări / E: jena] 1 (Fig) Provocare cuiva a unei senzații de jenă (1) Si: deranjare, incomodare, stingherire. 2 Presare asupra unei părți a corpului de către un obiect de îmbrăcăminte sau încălțăminte prea strâmt. 3 (Pex) Apăsare. 4 Provocare a unor leziuni în timpul utilizării incomode. 5 Împiedicare a mișcărilor unei părți a corpului. 6 Resimțire a unei jene (1). 7 Reținere față de cineva sau ceva. 8 (Înv) Supărare. 9 Teamă. 10 Rușinare. 11 Sfiire.

presa vt [At: CALENDARIU (1794), ap. DLR / Pzi: ~sez / E: fr presser] 1 (Fig) A constrânge o persoană să acționeze într-un anumit fel. 2 (D. timp, evenimente, circumstanțe etc.) A forța pe cineva să ia o decizie Si: a grăbi, a zori. 3 A exercita presiune asupra unui material sau a unui obiect, pentru a-i reduce volumul, pentru a-i da o anumită forță, pentru a extrage lichidul conținut etc. 4 (Spc) A strânge între foi de hârtie sugativă plante sau părți ale lor, pentru a le usca și conserva.

COMUNICAT s.n. Înștiințare, informație oficială difuzată prin presă, prin radio etc. asupra anumitor tratative diplomatice, evenimente etc. ♦ Buletin oficial al comandamentului suprem al unei armate, prin care publicul este informat în timp de război cu privire la operațiile militare. [Cf. fr. communiqué, it. comunicato].

Antigone (sau Antigona), fiica lui Oedipus, regele cetății Thebae, născută din dragostea incestuoasă a acestuia cu mama sa, Iocasta, și soră cu Ismene, Eteocles și Polynices. După ce oracolul lui Tiresias a dezvăluit crima și incestul săvîrșit și Oedipus s-a pedepsit singur, scoțîndu-și ochii și pornind orb în pribegie, Antigone și-a însoțit tatăl, devenit cerșetor. După moartea lui Oedipus la Colonus, ea s-a reîntors la Thebae, unde a trăit alături de sora sa Ismene. Între timp, cei doi frați, Eteocles și Polynices, muriseră în luptă, ucigîndu-se reciproc. Încălcînd porunca tiranului Creon, care oprise ca Polynices să fie îngropat, Antigone presară țărînă peste trupul neînsuflețit al fratelui ei, îndeplinind în felul acesta ritualul înmormîntării. Pentru acest gest, ea e condamnată de Creon să fie îngropată de vie în mormîntul labdacizilor. Antigone se spînzură în închisoare, iar Haemon, logodnicul ei și fiul lui Creon, se sinucide.

calendar, s.n. – Sistem de împărțire a timpului. ♦ Calendarul cepei, obicei practicat în Maramureș în primele zile ale noului an, pentru a estima cantitatea de precipitații din următoarele 12 luni. În 12 foi de ceapă se presară un pic de sare dură. Cele care lasă apă, vestesc ploi semnificative. – Din lat. lit. calendarium (Scriban, DLRM, DEX, DER) < lat. calendae, calende „prima zi a lunii la romani” (Scriban); doar var. cărindar e moștenită direct din latină (Pușcariu, CADE, cf. DER).

șuncă sf [At: (a. 1792) IORGA, S. D. XIII, 40 / V: (reg) son~, șoan~, șon~ (Pl: ~nce) sf sonc, șonc, ~nc s / Pl: ~nci, (înv) ~nce / E: ger dal Schunke, mg sonka] 1 Pulpă de porc preparată special (la sare și la fum) pentru a se păstra un timp mai îndelungat Vz jambon. 2 (Pex) Bucată tăiată din părțile mai grase ale unui porc (sau, rar, ale altui animal), de obicei sărată și afumată Vz jambon . 3 (Prc) Slănină. 4 (Spc; șîs ~ presată, ~ de Praga) Produs alimentar obținut din pulpă de porc preparată prin presare.

COMUNICAT, comunicate, s. n. Comunicare, informație oficială (în special în problemele de însemnătate națională și internațională) difuzată prin presă, prin radio etc. Un comunicat al primăriei dădu de știre că au fost aduse cincisprezece vagoane cu făină. PAS, Z. III 162. ♦ Buletin, prin care comandamentul suprem al unei armate informează publicul, în timp de război, asupra operațiilor militare.

smolenci, s.f. – Haine păcurărești cernite. Gatiile, smolencele și cămașa sunt înnegrite în modul următor: „Le ferb, apoi le îmbibă cu unt, peste care presară funingine, praf de cărbune sau de galascan; le pun apoi în apă fiartă cu scoarță de arin, după care le ung a doua oară cu unt. Aceasta pentru două motive: spre a fi feriți în tot timpul verii de insecte, întrucât ei nu se schimbă, și în timp de ploaie să le servească drept impermeabile, grație faptului că ploaia alunecă fără să poată pătrunde” (Papahagi 1925: 99). „La ele cine-i păstor? / Tăt tri frați îmbujorați, / În smolence îmbrăcați” (Lenghel 1985: 217). – Din smoli „a unge, a cătrăni, a înnegri” (< sl. smoliti) + -enci.

smolenci, (ismolenci), s.f., pl. – (reg.) Haine păcurărești cernite. Gatiile, smolencele și cămașa sunt înnegrite în modul următor: „Le ferb, apoi le îmbibă cu unt, peste care presară funingine, praf de cărbune sau de galascan; le pun apoi în apă fiartă cu scoarță de arin, după care le ung a doua oară cu unt. Aceasta pentru două motive: spre a fi feriți în tot timpul verii de insecte, întrucât ei nu se schimbă, și în timp de ploaie să le servească drept impermeabile, grație faptului că ploaia alunecă fără să poată pătrunde” (Papahagi, 1925: 99). „La ele cine-i păstor? / Tăt tri frați îmbujorați, / În smolence îmbrăcați” (Lenghel, 1985: 217). (Trans., Maram.). – Din smoli „a unge, a cătrăni, a înnegri” (< sl. smoliti) + suf. -enci; cf. smoală (MDA).

smolénci, (ismolenci), s.f., pl. (reg.) Haine păcurărești cernite: „La ele cine-i păstor? / Tăt tri frați îmbujorați, / În smolence îmbrăcați” (Lenghel, 1985: 217). ■ (ref. la hainele păcurărești): „Le ferb, apoi le îmbibă cu unt, peste care presară funingine, praf de cărbune sau de galascan; le pun apoi în apă fiartă cu scoarță de arin, după care le ung a doua oară cu unt. Aceasta pentru două motive: spre a fi feriți în tot timpul verii de insecte, întrucât ei nu se schimbă, și în timp de ploaie să le servească drept impermeabile, grație faptului că ploaia alunecă fără să poată pătrunde” (Papahagi, 1925: 99). (Trans. și Maram.). – Din smoli „a unge, a cătrăni, a înnegri” + suf. -enci; cf. smoală (MDA).

SUL, suluri, s. n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale și care servește pentru a conduce, a presa sau a fasona un material. V. cilindru, valț. Sulul mașinii de scris. ♦ (De obicei determinat prin «de dinainte») Cilindru pe care se înfășoară pînza în război, pe măsură ce se țese; (de obicei determinat prin «de dinapoi») cilindru de pe care se desfășoară urzeala în timpul țesutului. Pe sul tot crește pînza și coții tot sporesc. BELDICEANU, P. 69. Vai de mine ce făcui, Că prea iute mă pripii. Pe sulul de dinapoi, O sută de lăturoi; Pe sulul de dinainte, Dracu le mai ține minte. ȘEZ. II 80. ◊ Expr. A pune pe sul = a înfășura urzeala pe sulul de dinapoi. Să urzesc, să pui pe sul, să țes, să nălbesc, să croiesc, să cos... DELAVRANCEA, O. II 201. Cu (mai rar prin) un sul subțire = printr-un calcul fin, cu istețime, cu șiretenie. I-a plăcut și lui cum am adus noi lucrul cu un sul subțire, ca să dăm exemplu Evropei. CARAGIALE, O. I 91. Învoiala este ca și la Strehaia; însă nu toți oamenii o au primit... Arendașul prin un sul subțire-i va face să o primească. I. IONESCU, M. 478. ♦ Bară folosită la exercițiile de gimnastică. 2. Pernă lungă, în formă de cilindru, care se pune ca ornament sau ca rezemătoare la căpătîiul canapelei sau al patului. Ciugulea cu degete neliniștite un canaf de la sulul canapelei. SADOVEANU, P. S. 170. 3. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd materialul) Bucată dintr-un material flexibil înfășurată în formă de cilindru. Trecea pe uliță cu pași măsurați, ducînd la subțioară un sul de hîrtie. SADOVEANU, E. 125. Ca să atragă mai mult atențiunea publică, unul dintr-înșii făcu un sul de rogojină și, dîndu-i foc la partea de sus, îl puse în cap. FILIMON, C. 297. ◊ Expr. A face (sau a strînge) sul = a înfășura în formă de cilindru. O găsește în sală strîngînd sul covorul, ca să nu-l mănînce moliile. BASSARABESCU, V. 42. 4. Fig. Coloană (de fum, de foc sau de praf). Fumegarea se ducea sul prin spărtura acoperișului. SADOVEANU, M. C. 51. De la coșurile caselor se ridicau suluri de fum, înălțîndu-se ca niște copaci. DELAVRANCEA, T. 146. Vedea... niște suluri de flacări ce creșteau, străbătînd toată gama culorilor. VLAHUȚĂ, O. A. 143. ♦ Rafală (de vînt); vîrtej, trombă. Vîrtejul e un vînt ce se formează vara în vreme de secetă și care suflă... învîrtindu-se și formînd niște suluri (trombe) lungi în aer. ȘEZ. V 141. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vînt. Un vînt ușor suspina prin plopii vineți; prin iarba uscată treceau suluri de frunze c-un foșnet dulce. SADOVEANU, O. I 451. ♦ Mănunchi de lumină, de raze sau de văpăi. Soarele năvălea în suluri mari prin spărturi. SADOVEANU, O. III 571. Un sul de raze străbătuse prin geam și aprindea, jos, în mijlocul odăii, o pată de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. 131.

STRÎNSURĂ, strinsuri, s. f. I. 1. Adunare, întrunire, reuniune. Petrecînd toată strînsura în veselie cu joc și cu băuturi, cu șăgi și cu rîsuri... iată că se repeziră trei zmei, frați, pintre popor, și răpiră acele trei fete. SBIERA, P. 129. Frămîntăturile de limbă să spun mai ales pe la strînsuri de tineri sau la șezători. ȘEZ. VI 157. ♦ (Cu sens colectiv, de obicei peiorativ) Oameni lipsiți de valoare. La noi n-avem azi decît o strînsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestrițată și mai eterogenă. CARAGIALE, N. F. 84. ◊ Loc. adj. De strînsură = de toată mîna, de tot felul; (peiorativ) de adunătură; improvizat. Lumea aceasta de strînsură și de tranziție nu are nimic care să pună în vibrare coardele cele mai sonore ale lirei d-lui Sadoveanu. IBRĂILEANU, S. 4. Oameni?... În vînt cît oi striga, Mulțime de strînsură aici va alerga, Hoți buni de ștreang, la ștreanguri meniți cum li se cade, Ce știu numai să ardă, să taie și să prade. ALECSANDRI, T. II 135. Asachi cu asistența a cîțiva amatori și a cîțiva școlari ne dete mai multe bucăți traduse, care cu toată slăbiciunea actorilor de strînsură și mijloacele de care dispunea, ne dovediră că lucrul (= teatrul romînesc) nu e așa de cu neputință precum se credea. NEGRUZZI, S. I 341. ◊ Expr. Oaste (sau oșteni) de strînsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, tîrgoveți și boieri cu slugile lor, care erau duși în luptă alături de trupele regulate. Prin pulberea aurie, se zărește la margine oastea domniei: mulțimea de turci în primul rînd și oșteni de strînsură, ca sprijin, dindărăt. SADOVEANU, O. I 193. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vro trei mii oaste de strînsură. NEGRUZZI, S. I 137. 2. Plantele care se culeg de pe cîmp și se pun la păstrare; recoltă, nutreț. Baciului Anton de pe Dealul Caprei i-am dat cu credință, astă-iarnă,în luna lui fevruarie, 3 oi, să le ție pînă la timpul primăvăratului, cu strînsura lui. CAMILAR, N. I 252. Primarele, om gospodar, are cîteva stoguri de strînsură. SADOVEANU, P. S. 66. Șuieratul și strigătul de hăis-ceala al băieților cu popușoi ori niscai strînsură răsuna a deșert, a jale. CONTEMPORANUL, V_I 289. ♦ Conținutul unui recipient. Am un sac Plin de mac, Șade-n jos cu gura, Nu-și varsă strînsura (Coșul). GOROVEI, C. 105. II. Apăsare, presare. Calul, scăpat de strînsura cea cumplită a balaurului, se scutură. POPESCU, B. II 112. ◊ Strînsură de mînă = strîngere de mînă. Mare jale este pe vremi nenorocite, cînd un tîrg sau o țară se topește într-o clipală. Vă doresc să nu agiungeți asemenea zile... atuncea se cunoaște cît e de scumpă o vorbă, ce este o strînsură de mînă. RUSSO, O. 52.

sul sn [At: BIBLIA (1688), 207 2/27 / Pl: ~uri, (pop) ~e, ~i sm / E: ml *sub(u)lum ( <insubulum)] 1 Obiect sau parte, piesă etc. a unui obiect, a unui aparat, a unui mecanism etc., în formă de cilindru, confecționat din diferite materiale și având diverse funcții practice (active). 2 (La războiul țărănesc de țesut; adesea cu determinările „dinainte”, „de dinainte”) Piesă de lemn sau de metal, lungă cât lățimea războiului, de formă cilindrică (situată în partea din față a patului războiului) pe care se înfășoară pânza pe măsură ce este țesută. 3 (Adesea cu determinările „dinapoi”, „de dinapoi”, „de înapoi”, „dindărăt”) Piesă de lemn sau de metal, lungă cât lățimea războiului, de formă cilindrică (situată în partea din spate a patului războiului) de pe care se desfășoară urzeala în timpul țesutului Si: cilindru (4). 4 (Fam; îe) Cu (sau prin) un ~ subțire Pe ocolite. 5 (Fam; îae) Cu abilitate, cu istețime sau cu șiretenie. 6 Piesă (masivă) de metal, de lemn etc. de formă cilindrică ce se poate roti în jurul axei sale și care servește (de obicei, ca parte componentă a unei unelte, a unui mecanism, a unui aparat etc.) la diverse procese tehnice (conducere, presare, fasonare, netezire etc.) Si: cilindru (4). 7 Bară (fixă) folosită la exercițiile de gimnastică. 8 (Reg) Tăvălug. 9 (Trs) Fiecare dintre bucățile lungi (și rotunde) de lemn sau de fier în care sunt fixați colții grapei. 10 (Rar) Sucitor (1). 11 (Reg) Coadă lungă și groasă a sacoviștei. 12 (Reg) Mustuitor. 13 (Trs; Mrm) Fiecare dintre prăjinile cu care se cară fânul. 14 (Trs; Ban) Carâmb (10) (la scară). 15 (Trs) Carâmb (1) (de la loitra carului sau a căruței). 16 (Reg) Cujbă (7) (de atârnat ceaunul la foc). 17 (Reg) Cep (la grindeiul morii). 18 (Pop) Cep (20) (la grindeiul stăvilarului). 19 (Reg) Cerbice (9) (la jug). 20 (Trs) Gard de nuiele. 21 (Rar) Cutie (metalică) de formă cilindrică. 22 Un fel de pernă lungă, cilindrică, pusă la unul dintre capetele sau la marginile patului ori ale canapelei (ca rezemătoare ori ca ornament) sau pe pervaz între geamurile unei ferestre, în partea de jos a unei uși etc. (pentru a împiedica pătrunderea frigului în încăpere). 23 (De obicei cu determinări care indică materialul, felul etc.) Bandă, bucată lungă dintr-un material flexibil (hârtie, țesătură, tablă etc.), cu lățime constantă, înfășurată în formă de cilindru Si: rulou, (reg) sucălete Vz: trâmbă, val, vangăr, vălătuc, vălug, văluș, vălușel, vig. 24 (Îlv) A face (sau a strânge etc. ceva) ~ (ori ~uri) A înfășura (ceva) în formă de cilindru. 25 (Pan; udp „de” care arată felul) Coloană de fum, de flăcări, de praf etc. care, de obicei, se înalță vertical (și răsucit) Si: trombă¹ Vz: trâmbă. 26 Val de apă, de frunze uscate etc. rostogolit de vânt, de curenți. 27 (Rar) Trombă¹. 28 Fascicul de lumină, de raze, de văpăi etc. 29 (Pop) Roată dințată (de la grindeiul joagărului, al grăunțarului morii etc.). 30 Troian¹. 31 (Înv) Peninsulă. 32 (Iht; reg) Mihalț (Lota lota). 33 (Mun; îcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai de aproape.

strânsură sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~rin~ / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: strâns¹ + -ură] 1 Exercitare (cu ceva) a unei presiuni (puternice), din două sau mai multe părți ori din toate părțile, asupra unui obiect sau asupra unei ființe, mai ales persoane, ori asupra unor părți ale corpului acestora, reducându-le volumul, modificându-le forma etc. Si: apăsare (1), apăsat¹ (1), presare, presat¹, strângere (1), strâns¹ (1), strânsoare (1), (înv) strânsătură (1), (îvr) strângătură (1). 2 (Înv) Constrângere (1). 3 (Îvr) Chin (1). 4 (Rar) Strângere (7). 5 (Îvr; îs) ~ de mână Strângere de mână. 6 (Rar) Strângere (9). 7 (În credințele populare) Boală a copiilor mici caracterizată prin colici abdominale care îi fac să se ghemuiască, să se zvârcolească, să plângă, să țipe etc. și care ar fi provocate de duhurile rele, de ființe imaginare etc. 8 (Pop; pex) Epilepsie (1). 9 (Ban; lpl) Contracții dureroase în timpul nașterii. 10 (Rar) Strângere (31). 11 (Pex; ccr) Cantitate din ceea ce se strânge. 12 (Spc) Grămadă (1). 13 (Spc) Mănunchi. 14 (Spc) Morman. 15 (Înv; îs) ~ de vite sau ~ra vitelor Cireadă¹ (1). 16 (Reg; îs) ~ de oi Stână (1). 17 (Reg) Lemnărie provenită dintr-o plută spartă. 18 (Îvr) Matcă. 19 (Reg) Operație aritmetică de adunare. 20 (Înv; șîs ~ împreună) Strângere (37). 21 (Îvp; pex; ccr; de obicei cu determinări care indică felul) Recoltă. 22 (Îvp; prc) Provizii pentru iarnă din roadele câmpului. 23 (Spc) Nutreț. 24 (Îvr) Strângere (39). 25 (Îvp; pex; ccr) Avere (4). 26 (Îvp; pex; ccr) Bogăție (2). 27 (Îvr) Percepere. 28 Grup de oameni adunați la un loc într-un anume scop. 29 (Spc) Adunare (2). 30 (Spc) Petrecere. 31 (Reg) Străin (1). 32 (Dep; de obicei csc) Oameni lipsiți de valoare, de la periferia societății Si: adunătură (3), gloată (1), șleahtă, scursoare, scursură, (rar) scurs¹. 33 (Îvr; d grupuri, colectivități etc. de oameni; îla) De ~ Adunat de ici de colo, din toate părțile. 34 (Îal) De tot felul. 35 (Îal) Comun (30). 36 (Dep; îal) Mediocru. 37 (Îal) De adunătură. 38 (Înv) Corp de armată neregulat. 39 (În organizarea militară medievală a Moldovei; îs) Oaste de ~ Oaste formată din țărani, târgoveți și boieri cu slugile lor, care luptau alături de trupele regulate. 40 (Îas) Oaste de voluntari. 41 (Îs) Oștean de ~ Luptător din strânsură (38). 42 (Îas) Voluntar.

SĂPA, sap, vb. I. Tranz. 1. A face în pămînt, cu ajutorul sapei sau al altei unelte de săpat, o groapă, o adîncitură, un șanț. Sapă o groapă adîncă de un stat de om, lîngă un izvor unde în fiecare zi pe la amiază venea cerbul de bea apă. CREANGĂ, P. 124. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu. EMINESCU, O. I 129. Meșterii grăbea, Sforile-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa Și mereu lucra. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Expr. A săpa groapa (cuiva) v. groapă. ◊ Fig. Iar pe-o culme-n depărtare Se videa mișcînd la zare Un cal alb, copil de vînt; Coamele-i erau zburlite, Ș-a lui sprintene copite Săpau urme pe pămînt. ALECSANDRI, P. I 50. ◊ Intranz. Săpăm de zor, Dar cu mișcări înăbușite. CAMIL PETRESCU, V. 37. Cari săpau cu cazmalele, cari cărau cu tărăboanțele, cari cu căruțele, cari cu covățile, în sfîrșit lucrau oamenii cu tragere de inimă. CREANGĂ, A. 8. ♦ A scoate cu sapa ceva din pămînt. Tînărul nostru împărat A venit cu securi de argint Să sape această floare din pămînt. SEVASTOS, N. 122. Omul văzînd comoara, s-apucă s-o sape. ȘEZ. I 285. 2. A fărîmița pămîntul cu sapa sau cu cazmaua (pentru a-l afîna) pe o porțiune care urmează să fie însămînțată (v. desțeleni); a fărîmița pămîntul la rădăcina unei plante, pentru a afîna locul și a distruge buruienile (v. prăși). Pînă ce-oi veni eu, să gătească de săpat grădina. SADOVEANU, O. I 341. ◊ (Complementul indică plante) A săpa porumbul. ◊ Intranz. Ieri am săpat mult la flori. DRĂGHICI, R. 83. 3. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn, pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. Aceste calități le-au avut, mai mult decît oricari alții, artiștii aceia cari au săpat murmurele columnei dacice, precum și basoreliefurile arcului triumfal. ODOBESCU, S. III 75. Pe copaci au săpat slove. CONACHI, P. 88. ♦ Fig. A lăsa o urmă adîncă; a întipări, a imprima. Bravura cu care sărmanele lui haine înfruntaseră trei ierni întregi, săpase urme neșterse pe la coate și pe la încheieturi. BASSARABESCU, S. N. 166. Nu mă judeca după chip. Văd cum nenorocirile au săpat urme adînci și-ntr-al tău. DELAVRANCEA, O. II 185. ◊ Refl. Pe fețele bătrînilor, în ochii lor, s-a săpat o spaimă adîncă. BASSARABESCU, V. 47. 4. (Mai ales despre elementele naturii) A roade, a mînca, a măcina (surpînd). Cîinele de Olt săpase pe dedesubt tot malul. GALACTION, O. I 74. Și timpul, care vecinic clădirile le sapă, Apasă peste turnuri, le pleacă și le crapă. MACEDONSKI, O. I 24. ◊ Fig. Îl săpa mereu tusea, mai ales de cînd primăvara devenise dintr-o dată ploioasă și rece. CAMIL PETRESCU, O. I 589. ◊ Expr. A săpa pe cineva = a unelti împotriva cuiva. Săpa pe director într-ascuns, căutînd să-l scoată din scaun. I. BOTEZ, ȘC. 103. Invidioșii intriganți căutară să-l sape și, după o campanie înverșunată prin grai și presă, reușiră să producă în cercurile înalte un curent defavorabil amicului Manolache. CARAGIALE, O. II 21. – Prez. ind. și: (regional) săp (SEVASTOS, N. 122).

CAMPANIE, campanii, s. f. 1. Totalitatea operațiilor executate de forțele armate ale unei țări sau de o parte a lor, pe un teatru de luptă, într-o anumită perioadă de timp, urmărind un scop strategic parțial. In toate campaniile din Marele Război pentru Apărarea Patriei, soldatul sovietic și-a dovedit excelentele sale calități. ▭ Olimpie sosește la Golești cu o mică escortă de arnăuți... zicînd că era chemat la Tîrgoviște ca să se înțeleagă cu Ipsilante despre planul de campanie. GHICA, S. 112. ◊ Bucătărie de campanie = bucătărie mobilă folosită în campanie. Bucătării de campanie, cu hogeaguri înalte, fumegînd, încheiau șirul [căruțelor]. CAMILAR, N. I 9. Pat de campanie = pat care se poate strînge, pentru a fi mai ușor de transportat. 2. (Cu diverse determinări) Acțiune organizată după un anumit plan, în vederea realizării unor însemnate sarcini politice, sociale etc., într-o perioadă de timp oarecare; p. ext. timpul cît durează această acțiune. Campanie electorală. Campanie agricolă. Campanie de însămînțări. Campania colectărilor. ▭ Campania de însămînțări de primăvară ocupă un loc important în preocupările partidului și guvernului. REZ. HOT. I 178. ◊ Muncă de campanie = acțiune intensă, cu caracter periodic, într-un anumit domeniu de activitate. Munca de lămurire și de convingere a țărănimii muncitoare de avantajele gospodăriei colective nu este o muncă de campanie; ea trebuie dusă zi cu zi, ceas cu ceas, fără întrerupere. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 56. Campanie de presă = acțiune dusă prin ziare sau reviste pentru a susține sau a combate ceva. – Pronunțat: -ni-e.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Țară de democrație populară. Spirit de inițiativă. Articol de fond. Cîntec de dragoste. ▭ Unei copile ca jupînița Marușca, îi trebuie un bărbat cu strălucire de soare. SADOVEANU, F. J. 397. Și ca la mîndre nunți de crai, Ieșit-a-n cales-ales crai. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Atributul are și sens partitiv fiind uneori un substantiv în genitiv) Da eu, drept să-ți spun, mai degrabă aș bea un rachiu de celălalt mai prost, de-al nostru. SADOVEANU, O. A. I 93. Călătorul, după chip și port, e un negustor, vreun orzar ori cirezar, de care umblă pîn sate după daraveri. CARAGIALE, P. 44. Se vede că și lui dumnezeu îi plac tot puișori de cei mai tineri. CREANGĂ, P. 31. Mă duc să pregătesc ceva de-a mîncării id. ib. 9. ◊ (Atributul califică prin modul de acțiune a obiectului respectiv) Moară de vînt. Ceasornic de precizie. ◊ (Atributul exprimă natura prin specificul preocupărilor unui colectiv sau ale unei persoane) Academia de științe. Ministerul de Finanțe. Conferință de presă. Unitate de artilerie. Ansamblu de cîntece și dansuri. ◊ (Atributul arată calitatea obiectului prin consecințele însușirilor neexprimate) Un tînăr de nădejde. O noapte de pomină. ◊ (Atributul este exprimat printr-un abstract verbal derivat dintr-un adjectiv care arată calitatea) Fumurile satelor, aburul acoperișurilor, pîclele uriașe ale pădurilor suiau într-un văzduh de limpezimea lacrimilor. CAMILAR, TEM. 7. În grădina bordeiului lor crescuse... un măr de toată frumusețea. VISSARION, B. 10. Curtozzi însă era un om de o veselie proverbială. HOGAȘ, DR. II 196. ◊ (Atributul exprimă originea obiectului respectiv, în ce privește locul, timpul sau cauza) Brînză de Brăila. Salam de Sibiu. Vin de Cotnar. Apă de Borsec. Miere de mai. Rană de schijă. ◊ (În titlurile de noblețe) Ducele de Parma. ◊ (Atributul exprimă natura prin aprecierea cantității, valorii, greutpții, dimensiunii sau vîrstei) O bancnotă de 100 de lei. Laminate de grosimea unei foițe. Cale de două zile. Un copil de 2 ani. ▭ L-au bătut copiii de sama lui, căci era cel mai slab. CAMILAR, N. I 19. Doamna Ionescu, femeie ca de patruzeci de ani. CAMIL PETRESCU, T. II 7. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din. Stofă de lînă. Haine de pînză. O masă de lemn. Un inel de aur. Vapori de apă. Straturi de cărbune. ▭ Prin întuneric tremurau vîrtejuri de nea. SADOVEANU, O. A. I 99. Pe coastă, la urcuș, Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș. TOPÎRCEANU, B. 54. Pe fața mesei, albă cu dungi de borangic, se grămădea toată îmbelșugarea casei. MACEDONSKI, O. III 8. ◊ (În comparații eliptice, exprimînd natura obiectului determinat) Braț de fier. Inimă de piatră. ▭ Și nici n-auzea În crîng cum pășea... Mînz de aramă, Cu vîntul în coamă. BANUȘ, B. 34. Acest rîu... șerpuiește printre pajiștile și arăturile acoperite, primăvara, cu talazurile de smarald și de aur ale grîului. MACEDONSKI, O. III 3. ◊ (Determinînd substantive care arată o măsură, o parte, atributul arată obiectul din care se ia cantitatea sau bucata respectivă) Un metru de pînză. Un hectar de pămînt. O baniță de grîu. O felie de pîine. Un bob de grîu. ▭ Izbuti să strîngă bani pentru un petec de grădină. CAMILAR, N. I 22. Acu, ia acolo, oleacă de pospai! aista se cheamă omăt? SADOVEANU, O. A. I 94. Să fi mers o bucată bună de drum. CARAGIALE, P. 37. ◊ a) (Determinînd substantive care denumesc unități de timp) O lună de zile. b) (Determinînd un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din. Consiliul de miniștri. Colectivul de electricieni. ▭ Pădurea de brad de pe Măgură clipi din cetini și dădu și ea zvon. SADOVEANU, B. 24. Ieșit-a-n cale-ales alai De sfetnici mulți și mult popor. COȘBUC, P. I 56. O ceată de băiețandri ieși la iveală cît ai clipi din ochi. MACEDONSKI, O. III 14. Roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un car de lemne. Un pahar de apă. O pungă de bani. O carte de basme. ▭ Curg doniți de lapte. TULBURE, V. R. 39. Cinsteam bucuros cu moșneagul un păhărel de rachiu. SADOVEANU, O. A. I 93. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I 87. 4. (Atributul corespunde unui complement direct) Proprietar de căruță. 5. (Atributul exprimă raportul de filiație) Fiu de muncitor. Tată de erou. Un pui de rîndunică. 6. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. Tăiș de coasă. O rază de soare. Magazin de stat. ▭ La mijloc de codru des Toate păsările ies. EMINESCU, O. I 215. Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊ (Cu un pronume posesiv sau cu un genitiv, atributul are sens partitiv) Și tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. COȘBUC, P. I 86. 7. (Atributul arată autorul) Poezii de Eminescu. Un tablou de Grigorescu. O simfonie de Beethoven. ◊ (Atributul indică producătorul unui lucru și natura lucrului) Pînză de păianjen. Ou de găină. 8. (Atributul, determinînd substantive care au origine verbală, sens verbal sau fac parte dintr-o locuțiune verbală, indică subiectul acțiunii) Început de toamnă. La o bătaie de pușcă. ▭ Ascultă, ascultă bătăi de ciocane. BANUȘ, B. 79. Niște șănțulețe ca pentru scurgere de apă... erau botezate de noi tranșee. CAMIL PETRESCU, U. N. 5. Urlete, mugete, șuierături, bubuituri de tun, dangăte de clopot se amestecau într-un concert sinistru, formidabil. BART, E. 389. 9. (Atributul – substantiv sau verb la infinitiv -, determinînd substantive care au origine verbală, sens verbal sau fac parte dintr-o locuțiune verbală, arată obiectul acțiunii) a) (Cu funcțiune de complement direct) Schimb de experiență. Constructor de vagoane. ▭ Să fii de viață nouă și bună făurar. DEȘLIU, G. 7. Știi tu, mîndră, ce ți-am spus La sapă de cucuruz? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 245. ◊ Loc. adv. Cu băgare de seamă v. băgare. ◊ Expr. Dare de seamă v. dare. b) (Cu funcțiune de complement indirect) Setea de cultură. Frica de moarte. ▭ Cine are aripi bune nu știe ce e teama de pămînt. BASSARABESCU, V. 50. Această îndoială de sine... îi stinse, încetul cu încetul, energia lui, nebiruită altădată. VLAHUȚĂ, N. 19. Pînă cînd să creadă lumea... C-orice dor de libertate a pierit? ALECSANDRI, P. A. 82. ♦ (Atributul obiectiv arată și cauza) Onoarea pe care o am de a mă număra oarecum printre prietenii d-voastră. CAMIL PETRESCU, T. I 21. Humuleștenii... au fericirea de a vedea lume de toată mîna. CREANGĂ, A. 74. 10. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Tovarăș de drum. ▭ Ăsta-i Ile Caraiman de la Runc, tovarăș de cărăușie cu mine. SADOVEANU, N. P. 15. 11. (Atributul arată locul) a) (Locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... V. de la, din. Moș Gheorghe mă ispiti o vreme despre școală, despre cei de-acasă. SADOVEANU, O. A. I 94. ◊ (În nume topice compuse) Baia de Arieș. Roșiorii de Vede. Vălenii de Munte. ◊ Loc. adj. De față v. față. b) (Punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă. ▭ Se rîdica domol, deocamdată, simfonia de pretutindeni a revărsatului zile. HOGAȘ, DR. II 109. ♦ (Atributul exprimă și natura obiectului determinat) Aer de munte. ▭ Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. ◊ Loc. adj. De jos v. jos. 12. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul (ziua sau perioada): care datează din. Plănuiau amîndoi viața lor de mîne. CAMILAR, N. I 227. Te rog să ierți scena de adineaori. SEBASTIAN, T. 95. ◊ (Atributul este precedat de articolul adjectival «cel, cea, cei, cele») Vezi un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac, Cînd la ziua cea de mîne abia cuget-un sărac. EMINESCU, O. I 130. ◊ (Atributul arată și natura obiectului determinat) Satul risipit pe rîpi... pîrăul Tarcăului... erau căzute într-o negură de noapte. SADOVEANU, B. 9. Sură-i sara cea de toamnă. EMINESCU, O. I 83. Ce să vă spun vouă, oameni de ieri, eu omul veacului. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 13. (Atributul arată proveniența; se construiește cu un substantiv sau cu un verb la supin) Cal de dar. Cizme de împrumut. ♦ (Atributul exprimă și natura obiectului determinat) Aburul de borș acru stăruia multă vreme pe cerul gurii soldaților. CAMILAR, N. I 9. Tu nu simțești mirosul de ogor. ISAC, O. 20. 14. (Atributul arată destinația obiectului determinat cu privire la folosire, loc, mod, timp, cauză, scop etc.) Lupta de eliberare națională. Cîntece de masă. Concediu de odihnă. Sală de spectacol. Tren de persoane. Miting de protest. Măsuri de protecție. Lamă de ras. Mașină de cusut. Lampă de masă. Ceas de perete. Servietă de avocat. ▭ În pădurile lumii, Lîngă vetrele omului, Cîteva posturi de veghe. BANUȘ, B. 92. De la postul de observație al ferestrei, Tina Diaconu a urmărit din primele săptămîni mișcările. C. PETRESCU, A. 312. Căruța... sosește la locul de întîlnire al vînătorilor. ODOBESCU, S. III 16. Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 15. (Atributul gramatical este în realitate substantivul determinat) Ziua de 23 August. În noaptea de marți spre miercuri. Meseria de miner. ◊ Ziua de azi (sau astăzi) v. azi. În ziua de azi v. azi. 16. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent, acesta din urmă fiind determinat numai formal; din punct de vedere logic «un drag de copilaș» înseamnă «un copilaș drag») Hoțul de păgubaș. Gloaba de cal. O bunătate de fată. O grozăvie de vreme. ▭ Mamele, privind-o-n horă, Se cotesc: «Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră!». COȘBUC, P. I 97. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. Cea dintăi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgîtie de copilă. CREANGĂ, A. 2. Sărăcuțul de mine! id. P. 22. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = feluriți. [Căprița] face sărituri de necrezut și mehăie, și face fel de fel de nebunii. CARAGIALE, P. 39. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ, construit ca un atribut pe lîngă substantivul subiect care nu se mai repetă, exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ▭ În după-amiaza acelei zile, de mare mirare erau cuviosului monah niște meșteșuguri pe care le săvîrșise logofătul Drăghici. SADOVEANU, F. J. 398. ◊ Expr. A fi de... = a avea... A fi de aceeași vîrstă. A fi de competența cuiva. ▭ Abramovici a foat de părere să rămînem în picioare. SAHIA, N. 79. Amîndoi sîntem de-o mamă, De-o făptură și de-o samă. ALECSANDRI, P. A. 104. Să-ți fie (să vă fie etc..) de bine! formulă de urare folosită în diferite împrejurări (după masă, după strănutat etc.). Cumătrul a strănutat... Atunci iedul de sub chersin să nu tacă!... -Să-ți fie de bine, nînașule! CREANGĂ, P. 24. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din. Masa e, firește, de brad. CAMIL PETRESCU, U. N. 8. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența, avînd sens partitiv) Tatu-său era de-ai noștri, om de omenie. SADOVEANU, O. A. I 97. 2. (Predicatul nominal alcătuit din verbul «a fi» și un supin exprimă necesitatea: «ce e de făcut?» = ce trebuie (sau ce urmează) să facem?) Ar mai fi de strîns, la un loc, Toate inimile tinere. DEȘLIU, G. 10. E de văzut cum vor rîndui locurile la masa cea mare. SADOVEANU, F. J. 388. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată punctul de plecare al acțiunii) Din locul (sau dintr-un loc). A zis fetei să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă. CREANGĂ, P. 289. [Luna] pe deal mi se oprea Și cu drag, de sus, privea. ALECSANDRI, P. I 101. ◊ (Complementul circumstanțial de loc e însoțit de alt complement circumstanțial de loc, care arată punctul final al acțiunii) De aici ăînă acasă. ▭ Începe el a o măsura cu ochii de sus pănă jos și de jos pănă sus. CREANGĂ, P. 163. ◊ Loc. adv. De colo (pînă) colo v. colo. De unde pînă unde v. unde. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. O lua cu binișorul s-o ducă de partea ulmilor. MACEDONSKI, O. III 6. Ograda lui de toate părțile era îngrădită. DRĂGHICI, R. 100. Ne-a ales pe noi, Doi sau trei voinici, Cu doi-trei cai murgi, În grajd bine odihniți, De patru picioare potcoviți. TEODORESCU, P. P. 179. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată punctul de plecare în timp, momentul inițial al acțiunii) Începînd cu (ziua, data, momentul de...). De acum înainte. ▭ De azi ești cineva în vale. DAVIDOGLU, M. 77. Doar nu samîn eu grîu de ieri, de-alaltăieri, să nu fi mai avut a face cu secerători. CREANGĂ, P. 160. De-un veac al șede astfel. EMINESCU, O. I. 93. Rămîi, puică, sănătoasă, Că mo duc de mîni la coasă. ȘEZ. I 141. ◊ Loc. prep. De cu v. cu. ◊ (Complementul este exprimat prin substantive sau adjective care sînt la origine nume predicative; «de mic» înseamnă «de cînd era mic») Noi de copii ne știm. COȘBUC, P. I 77. Încă de mic Te cunoșteam. EMINESCU, O. I 175. De copil încă, el admira ochii cei frumoși ai portretului. id. N. 40. ◊ (Complementul circumstanțial de timp e însoțit de un alt complement circumstanțial de timp care arată punctul final al acțiunii) De dimineața pînă seara. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... Mii de noapte aici. CARAGIALE, M. 6. Așteptase de mult ca Huțu să vină de crăciun acasă. SLAVICI, O. I 89. ◊ Loc. adv. De astă dată sau de data aceasta (sau asta) v. dată¹. ♦ (Cu un substantiv adverbial; popular) Crescut-au, Născut-au, Doi meri d-alunei, De toamna sădiți, De veara-nfloriți. TEODORESCU, P. P. 78. 3. (Prepoziția «de» leagă elemente de același fel care se succed în timp) După, cu. a) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de timp cu sens iterativ, adesea cu nuanță modală; numai în loc. adv.) Zi de zi v. zi. Noapte de noapte v. noapte. An de an v. an. b) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de mod) Fir de fir v. fir. Bob de bob v. bob. c) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de loc) Casă de casă = în toate casele (la r’nd), pretutindeni. A umblat casă de casă. d) (În construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om = pe toți oamenii (la rînd), o mulțime de oameni. A întrebat om de om. e) (În construcții cu funcțiune de subiect) N-ați plîns văzînd cum trece-n zbor Spre miazănoapte nor de nor? COȘBUC, P. I 90. 4. (Complementul, exprimat printr-un numeral adverbial sau prin construcții asemănătoare, are sens iterativ) De mai multe ori, în strîngerea hîrtiilor, mîinile lor s-au atins. SAHIA, N. 81. Calul se și scutură de treo ori. CREANGĂ, P. 195. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... Rodește spornic holda de muncă și strădanii!. DEȘLIU, G. 6. Țiuie de bucurie Că-i vremea culesului. BANUȘ, B. 87. Crăpau lemnele și pietrele de ger. MACEDONSKI, O. III 33. Și ea, mergînd spre Viorel, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. ◊ Loc. adv. De aceea v. acela². Nu de alta = nu din alt motiv. ◊ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Fata... știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimănui. CREANGĂ, P. 287. ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sînt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plîngeam de supărată, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. De străin și de sărac, Nu știu seara und’ să trag. TEODORESCU, P. P. 326. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Ce au azi soldații de mîncare? CAMILAR, N. I 154. Acu n-am vreme de jucării! CARAGIALE, P. 45. Nu-i gîscă, ci-i gînsac; l-am cumpărat de semînță. CREANGĂ, P. 43. Au prins voinicul să zică de joc. SBIERA, P. 36. Toderică... porunci de masă. NEGRUZZI, S. I 82. ◊ Loc. adv. De exemplu v. exemplu. De pildă v. pildă. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ (Neobișnuit; complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Îmi rămăsăsă numai zăci galbeni, pe care i-am întrebuințat de a-mi cumpăra o canape. KOGĂLNICEANU, S. 79. VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (Complementul exprimă modul propriu-zis, numai în loc. adv.) De comun acord v. acord. De altfel v. altfel. De fapt v. fapt. De asemenea v. asemenea. De bună seamă v. seamă. De fel v. fel. De loc v. loc. De obicei v. obicei. De zor v. zor. ◊ (Complementul, exprimat eliptic, are și valoarea unui circumstanțial de timp, în loc. adv.) De viu v. viu. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. (Despre soare) A fi de o suliță (sau de două sulițe etc.). Cînd era soarele de două sulițe pe ceri, a plecat în lumea largă. EMINESCU, N. 5. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vînzare) Cu, pentru, în schimbul a..., în valoare de... Am cumpărat de 10 lei. ▭ N-află fier de trei parale. TEODORESCU, P. P. 150. Mă-ntîlnii c-o copiliță, Cerui gură de-o groșiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. 3. (Complementul are și sens consecutiv; în expr.) De moarte = îngrozitor, groaznic, teribil (încît îți dă impresia morții). De minune = admirabil (încît te minunezi). Planul lui Cassian izbuti de minune. VLAHUȚĂ, O. A. 159. De mama focului = cu mare intensitate, cu încordare, în gradul cel mai înalt (încît îți dă impresia de ceva neobișnuit). Cioplea și bocănea de mama focului. REBREANU, R. II 62. Era frumoasă de mama focului. CREANGĂ, P. 276. 4. (Complementul, exprimat printr-un adverb sau o locuțiune adverbială care arată cantitatea, gradul sau intensitatea însușirii ori acțiunii respective, determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv, rar și un substantiv dintr-o expresie verbală de tipul «mi-e silă») Cît de puternic cînta sirena! VINTILĂ, O. 8. Așa de bine mi se dezleagă limba, încît s-ar mira părintele Amfilohie auzindu-mă ce fel mă bucur. SADOVEANU, F. J. 263. Eu cînt tot un cîntec... Și-așa mi-e silă să-l cînt. COȘBUC, P. I 64. Acum văz cît se poate de bine. CARAGIALE, P. 38. O rămîi, rămîi la mine, Te iubesc atît de mult. EMINESCU, O. I 110. ◊ (Determinînd un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Prefer să spun în proză ce gîndesc, Și mai presus de toate îmi place să tac. BENIUC, V. 29. ◊ Loc. adv. Mai bine de... v. bine. Mai puțin de... v. puțin. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cît despre, privitor la. a) (Complementul determină un adjectiv) Bun de gură. ▭ Se vorbește prin sate despre măria-sa că-i om nu prea mare de stat. SADOVEANU, F. J. 9. [Intră] Tulpină-Voinic, sigur de el. CAMIL PETRESCU, T. II 11. Cănuță a rămas sărman de părinți. CARAGIALE, P. 12. Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale. EMINESCU, O. I 91. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. ALECSANDRI, T. I 430. ◊ (Adjectivul determinat în calitate de nume predicativ este același cu cel prin care se exprimă complementul) De cuminte, vedea că-i cuminte. SBIERA, P. 218. De frumoasă, ești frumoasă, Dar iia nu ți-o știi coasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. b) (Complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De bună, e ca o bucată de pîne albă. RETEGANUL, P. II 43. De bărbată, e bărbată ca focul. id. ib. 46. c) (Complementul determină un verb) De foame ar fi ce-ar fi, Dar n-am cu ce mî-nveli; De-nvelit aș mai lăsa, Dar n.am cu ce mă-ncălța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. ◊ (Complementul este exprimat prin supinul verbului determinat sau printr-un substantiv din familia acestuia) Am auzit de tine, da de văzut nu te-am văzut. EMINESCU, N. 6. Ai gonit ori te-au gonit, Ai gonit ori ai fugit?... – Nici de goană m-au gonit, Nici de fugă n-am fugit. TEODORESCU, P. P. 69. IX. (Introduce un complement de agent) Povestea Sindipii... scrisă de mine, cuviosul Chesarie. SADOVEANU, D. P. 6. Pe vremile acele, mai toate țările erau bîntuite de războaie grozave. CREANGĂ, P. 183. Își simte gîtu-atuncea cuprins de brațe reci. EMINESCU, O. I 95. Aceste adunări se convocau de domn. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Franțuzism neobișnuit și învechit; după locuțiuni verbale ca «a fi alcătuit», exprimînd elementele componente) Din. Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini, cîțiva tei. NEGRUZZI, S. I 96. Au agiuns numai pănă la lăcașul spu cel de vară, care închipuie un chioșc alcătuit de frunză. DRĂGHICI, R. 160. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe ca «a vorbi», «a spune», «a afla» și după locuțiuni verbale ca «a-și face o idee» etc.) Despre. I... ra! moș Nichifor, nu mai spune de lup, că tare mă tem. CREANGĂ, P. 120. Vorbind de-a lor iubire, iubire fără saț Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț. EMINESCU, O. I 97. Nu cînt de-mpăratul tău, Ci cînt pentru dorul meu. TEODORESCU, P. P. 83. ◊ (După verbe ca «a uita», «a-și aminti» și locuțiuni verbale ca «a-și aduce aminte» etc.) Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete! EMINESCU, O. I 83. ◊ (După verbe ca «a rîde», «a se plînge») O să înceapă a rîde lumea de noi. HOGAȘ, DR. II 135. ◊ (După verbe ca «a se îndrăgosti», «a se molipsi», «a se îmbolnăvi») Îndrăgostiți de scripeți și motor, Îi tălmăcim pe scripcă și poemă. DEȘLIU, G. 17. Și fata s-a-ndrăgit de el. COȘBUC, P. I 54. Curînd n-a lipsit a se molipsi de aerul acestui oraș. NEGRUZZI, S. I 20. ◊ (După verbe și locuțiuni verbale ca «a se bucura», «a avea parte», «a da dovadă», «a dispune», «a se folosi», «a avea nevoie») Jupîn Niculăieș Albu... se bucura de ocrotire și de dragoste, cu toate nebuniile pe care le săvîrșea. SADOVEANU, F. J. 394. A avut parte cine știe ce alt drumeț... de patul cel curat. CARAGIALE, P. 41. D-a omului mărire nimic nu dă dovadă. ALEXANDRESCU, P. 79. ◊ (După verbe ca «a se ocupa», «a se interesa», «a se îngriji», «a se convinge», «a-i păsa» și după locuțiuni verbale ca «a avea grijă», «a-și da seama» etc.) De ce nu mă lasă să-mi văd liniștit de ocupațiile mele? SEBASTIAN, T. 30. Îngrijise de un foc ce ardea. MACEDONSKI, O. III 11. Nu de mine, Mi-e de dînsa, ce-a făcut! COȘBUC, P. I 202. ◊ (După verbe ca «a se feri», «a se teme», «a se adăposti», «a apăra» și după locuțiuni verbale asemănătoare sau înrudite ca sens) Răsună Sirenele de care zadarnic te ferești. DEȘLIU, G. 6. Hotărîndu-se dintr-o dată să se puie cu desăvîrșire la adăpost de orice răutate și viclenie a acelui dușman, își luă în poală ulcelele și se duse. SADOVEANU, F. J. 422. Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf. EMINESCU, O. I 85. ◊ (După verbe ca «a asculta», «a înțelege») Înțelege de glumă. ▭ Și toată lumea în ocean De tine o s-asculte. EMINESCU, O. I 170. 2. (După verbe ca «a se apropia», «a se atinge», «a se lipi», «a se freca», «a se rezema», «a se sprijini») M-am atins de zid. ▭ Un mutilat cu obrazul ars, ciopîrțit se sprijină de mine. SAHIA, N. 20. Obrazul și-l lipește strîns De piatra cea din veac cioplită. COȘBUC, P. II 261. Căprița s-a apropiat de mîna mea. CARAGIALE, P. 39. ◊ (După verbe ca «a se ciocni», «a se izbi», «a se lovi») Ilona, revenind din stînga, caută găleata, n-o găsește și dă cu ochii de Maria. DAVIDOGLU, M. 16. Fumul acru urca în susul obrajilor, se lovea de marginile căștilor și cobora furișîndu-se pe lîngă gulerele mantalelor. CAMILAR, N. I 11. După ce deșertau oalele, le spărgeau îndată de pămînt. SADOVEANU, F. J. 397. Dete poarta de perete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. ◊ (După verbe ca «a se atîrna», «a se lega», «a se prinde», «a țineooBB, «a trage», uneori cu verbul subînțeles, sau după interjecții cu valoare verbală asemănătoare) Voiam să mă înțeleg cu el, să-l fac să se ție de tocmeală. SADOVEANU, O. A. I 91. Omul... plecă deznădăjduit, trăgînd de funie văcșoara. SANDU-ALDEA, D. N. 245. Pune omului merinde-n traistă și-i dă iapa de căpăstru. SBIERA, P. 58. Nici una nici două, haț! pe ied de gît. CREANGĂ, P. 23. Care-a fost voinic mai mare Acum e legat mai tare, Și de mîni, și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. Sta Codreanul frățior Cu butucul de picior. ALECSANDRI, P. P. 90. ◊ (După verbe și locuțiuni ca «a fugi», «a se îndepărta», «a se lepăda», «a se curăța», «a scuti», «a scăpa», «a se lăsa păgubaș», «a se sătura», «a trece», «a se despărți», «a se deosebi») Tînărul... se șterge de sudoare. CARAGIALE, P. 45. Fetelor, hăi! s-a trecut de șagă CREANGĂ, P. 9. Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! EMINESCU, O. I 136. Hai, copii, cu voinicie, Să scăpăm biata moșie De păgîni și de robie! ALECSANDRI, P. A. 36. 3. (După verbe ca «a umple», «a încărca», «a îmbelșuga») După delușoare, automatele porniră cu deznădejde... și noaptea se umplu de spaime. CAMILAR, N. I 100. Vezi, cît ești de avan, moș Nichifor, cum îți încarci sufletul de păcate?! CREANGĂ, P. 134. 4. (După expresii verbale ca «e bine», «e rău», uneori fără verbul «a fi» și după interjecții ca «vai!») Pentru. Ferice de el! ▭ Pe urmă am fugit, am umblat prin lume, vai de capul meu! SADOVEANU, O. A. I 195. ◊ (După interjecții complementul poate fi repetat) Vai de ea și de ea! S-o fi îmbolnăvit, s-o fi întîmplat ceva. MACEDONSKI, O. III 7. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva sau de capul (cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una), a fi de oarecare însemnătate. E ceva de capul lui. ▭ Trebuie să fie ceva de ciobanul acela. ISPIRESCU, la TDRG. ◊ (După verbe ca «a se alege», «a fi») Praful s-a ales de ea. ◊ (Eliptic) Era o învălmășeală acolo: lucruri stricate, bastoane rupte, umbrele vechi – mai mult scheletul de ele – și mai ales praf și hîrtii. BASSARABESCU, V. 42. Ce folos de tine, dragă, Că ești albă și spălată Și trăiești tot supărată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. 5. (După verbe ca «a lua», «a lăsa», «a da», «a trece») Știu eu tare bine că boierul m-a luat de nebun. CREANGĂ, P. 157. Murise vecinul și lasase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba. EMINESCU, N. 3. Dincoace-ndemnul firii trece de taină mare. ALEXANDRESCU, P. 44. Dă-mi pe Vidra ta de vamă. ALECSANDRI, P. P. 99. 6. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit cîte 3 cărți de om. Ne-a dat 10 lei de cap. ▭ De tot carul șese boi, Înjugați doi cîte doi. ALECSANDRI, P. A. 93. Porcii ți-oi plăti...: De tot mascurul Ți-oi da galbenul. TEODORESCU, P. P. 461. 7. (După adjective ca «vrednic», «demn», «capabil», «independent», «plin», «bucuros» etc.) Bucuros de oaspeți. ▭ Revăd măceșii plini de foare. GALACTION, O. I 17. ◊ (După adjective verbale, complementul indirect este echivalentul complementului direct al verbului corespunzător) Om știutor de carte. Popoare iubitoare de pace. 8. (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. Ferește-te de a munci superficial. 9. (Franțuzism; verbul «a schimba» este greșit construit cu un complement indirect în locul complementului direct) Am schimbat de steaguri și ne-am răzlețit. ANGHEL, PR. 159. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, cîte ceva din, o parte din. Avem de toate. Învățăm de toate. ▭ [Copilul] văzu că nu mai are de nici unele. ISPIRESCU, L. 287. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) Cu, în ce privește. Am terminat de scris. Am isprăvit de treierat. ▭ Nu s-a lăsat pînă n-a gătat de văzut toate minunile orașului. VINTILĂ, O. 42. După ce sfîrșea de dus apă la case, stropea ulița mare. CAMILAR, N. I 26. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a avea obligația de a..., a voi să... Am de vorbit ceva cu tine. Am ceva de scris. ▭ Am de lăsat o vorbă pentru Lumea cea nouă! DEȘLIU, G. 42. Parcă era pe patul morții și spunea tot ce avea de spus, o dată pentru veșnicie. SADOVEANU, O. A. I 97. ◊ (Complementul are sens final, exprimînd destinația) Ne-a adus ceva de mîncat. Le-a dat de scris. ◊ (Complementul este exprimat printr-un substantiv abstract cu sens verbal) Ne-ai adus de mîncare? Am mult de lucru. ◊ Expr. A-și face de lucru (cu ceva sau cu cineva) v. lucru. 3. (Popular, înaintea unui verb la infinitiv) N-oi mai înceta d-a plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 159. 4. (În imprecații, introduce complementul direct substantival care urmează după complementul direct exprimat prin forma neaccentuată a pronumelui personal) Mînca-i-ar ciuma și holera de hoți! La TDRG. Bat-o dumnezeu de babă, s-o bată! CREANGĂ, P. 125. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Popular; construcția prepozițională are sens partitiv) N-o scrie [scrisoarea] cu cerneală, Că de-aceea-i multă-n țară, O scrie cu argințel, Că de-acela-i putințel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin, avînd ca predicat o expresie verbală) E ușor de văzut. E greu de citit. ▭ E greu de aflat adevărul... zise și inginerul turnînd vin în pahare. SADOVEANU, O. VIII 286. 3. (Incorect, calc după limba franceză la unii scriitori, precedă infinitivul cu rol de subiect) E groaznic de a vedea cum aceste jivine se răped la stîrvuri. ODOBESCU, S. III 16. XIII. 1. (Face legătura între numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (După numeralele cardinale de la 20 în sus, afară de compusele sutelor și miilor cu numeralele 1-19, ca: 101-119, 201-219, 5901-5919 etc.) 20 de oameni. 365 de zile. ▭ O mie de țechini primești? COȘBUC, P. I 109. b) (După numerale cu valoare nehotărîtă ca «zeci», «sute», «mii») Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. c) (După numerale fracționare) Cuconu Ioniță scoase două sferturi de irmilic și le dădu lui Gîrneață. HOGAȘ, DR. II 99. d) (În structura numeralelor cardinale de la 20000 în sus, înaintea pluralului «mii») O sută de mii. 2. (Face legătura între articolul adjectival «cel, cea» și numeralul ordinal de la «al doilea», «a doua» în sus) Cel de-al doilea plan cincinal. XIV. Element de compunere, formînd cuvinte care se scriu împreună (v. cuvintele respective: deasupra, despre, deoarece etc.), locuțiuni care se scriu în două cuvinte (v. al doilea cuvînt: de către v. către, de cum v. cum, de la v. la etc.) sau care se scriu în mai multe cuvinte (v. cuvîntul caracteristic: de îndată ce v. îndată, de vreme ce v. vreme etc.). 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale ca: deasupra, dedesubt, degeaba, deocamdată, deodată, deoparte, deopotrivă, deseară, devreme etc., dimpotrivă, dinainte, dinapoi, dindărăt etc., de aceea, de cu seară etc., nicidecît, nicidecum etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale ca: despre, de către, de la, de lîngă, de pe, de peste, de sub etc., din, dintre, dinspre, dinaintea, dindărătul etc., de dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale ca: de cum, de cînd, de îndată ce, deoarece, de vreme ce etc. 4. Rar, în substantive și adjective ca: demîncare, deplin.

urmă (-me), s. f. – 1. Dîră, semn. – 2. Călcătură. – 3. Vestigiu, amprentă. – 4. Puncte, măsură a piciorului și a încălțămintei. – 5. Loc de obîrșie. – 6. Rezultat, consecință. – În urmă, în spate, apoi; la urmă, la sfîrșit, la sfîrșit de tot; pe urmă, apoi, mai tîrziu. – Mr., megl. urmă. Origine incertă. Coincidența cu it. orma și cu alb. gyurmë arată că-i vorba de un cuvînt vechi. Ar putea fi gr. ỏρμή, care apare cu sensul de „impuls”, dar care ar fi putut însemna și „impresie”, ca ỏρμάω „a presa, a exercita o presiune” (Cihac, II, 721; Schuchardt, ZRPh., XX, 252; cf. Pușcariu 1835, și împotrivă Meyer 142). După Diculescu, Elementele, 463, dintr-o formă ionică ỏὐρμή. Altă explicație, care se menționează mai des, din gr. ỏσμή „miros” (Diez, I, 296; Densusianu, Hlr., 201; Roesler 577; Tiktin; Philippide, II, 740; REW 6112; Rohlfs, EWUG, 1557; Rosetti, II, 69), este mai greu de admis (cf. rezultatele fonetice și semantice semnalate mai înainte față de ven. usmar, v. fr. osmer, sp. husmear, port. husmar), cf. adulmeca. În realitate, toate rezultatele cu r se bazează în mod clar pe sensul de „călcătură vizibilă”, în timp ce der. cu s indică ideea de „miros”, în așa fel încît diferența fonetică ar putea indica desigur o diversitate de origini. Der. urma, vb. (a veni după; a continua; a rezulta, a proveni; a frecventa, a studia; a succede); urmărelnic (var. urmăretic), adj. (se zice despre oile care rămîn în urmă mereu); urmări, vb. (a merge pe urmele cuiva, a goni, a fugi după; a observa, a fixa, a reclama, a chema în justiție), cu sensurile fr. poursuivre; urmăritor, s. m. (persoană care urmărește); urmaș, s. m. (descendent, progenitură; moștenitor al tronului); urmatic, adj. (Olt., care e cel mai tînăr dinte frați); următor, adj. (care urmează); urmi, vb. (a moșteni), înv. – Din rom. provin rut. urma (Candrea, Elemente, 400), și poate, rut. húrma, húrba „buluc, în grabă”, pol. hurm „turmă” (cf. Berneker 378).

strâns², ~ă [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~rins / Pl: ~nși, ~e / E: strânge] 1 a (D. obiecte sau d. ființe, mai ales d. oameni ori d. părți ale corpului lor) Asupra căruia este exercitată (cu ceva) o presiune (puternică) din două sau din mai multe părți ori din toate părțile, reducându-i volumul, modificându-i forma etc. Si: apăsat² (1), presat. 2 a (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) Care apasă, continuu și într-o parte, în mai multe părți sau din toate părțile, corpul ori părți ale acestuia (provocând jenă sau durere). 3 a (Rar; pex) Strâmt (5). 4 a (Asr; fig; d. dispoziții, ordine etc. sau d. aprecieri, păreri, metode etc.) Sever² (1). 5 a (D. obiecte sau d. părți ale acestora ori d. ființe, mai ales d. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care este prins (foarte) puternic cu degetele mâinii sau ale mâinilor (foarte) apropiate între ele și care este ținut (cât mai) aproape de sine, nelăsând, un timp, să se îndepărteze, să scape etc. din mână Si: încleștat. 6 a (D. oameni sau d. corpul lor; de obicei cu determinările „în brațe”, „la piept”) Care este cuprins (cu putere) cu mâna, cu brațele pentru a aduce și a ține (foarte) aproape (la piept), în semn de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: îmbrățișat, înlănțuit. 7 a (D. sfori, curele, lanțuri etc. sau d. comprese, pansamente etc. ori d. părul lung) Legat sau înfășurat (foarte) tare în jurul a ceva sau a cuiva, ca să nu se (mai) desfacă (ușor). 8 a (Rar; d. persoane) Încins peste mijloc. 9 a (D. modul de legare, de înfășurare etc.) Care este făcut, lipit (foarte) mult de obiectul pe care-l leagă, exercitând asupra acestuia o presiune (foarte) mare din toate părțile. 10 a (D. frâu) Ținut întins, încordat pentru a stăpâni, a conduce calul. 11 a (D. legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc. dintre oameni sau dintre grupări, colectivități etc. umane) Care devine (mai) apropiat, (mai) puternic, (mai) durabil Si: cimentat² (15), consolidat (1), întărit. 12 a (Pan; d. raporturi între organele unui organism, între elementele unui tot, între obiecte aparent disparate sau între fenomene naturale, sociale, economice etc., între concepte, noțiuni etc. ori între activități, mentalități etc.) Care este (și se manifestă) direct și puternic, relevând trăsături intrinsece și exprimând intercondiționări permanente etc. 13 a (Rar; d. încăperi, recipiente etc. sau d. volumul acestora) Mic. 14 a (Îvr) Mic. 15 a (Îvr) Subțire (7). 16 a (Înv; d. sensul cuvântului; îoc larg) Restrâns. 17 a (Fig; d. stil, d. texte, d. formulări scrise sau orale ori d. părți ale lor) Care cuprinde un număr redus de cuvinte. 18 a (Fig; d. stil, d. texte, d. formulări scrise sau orale ori d. părți ale lor) Care este exprimat în cuvinte puține Si: concentrat² (9), concis (1), laconic, lapidar, scurt, succint, sumar, telegrafic. 19 a (Fig; d. modul de a gândi; d. raționamente, argumente etc.) Bine închegat și precis. 20 a (D. pleoapele, ochii, buzele etc. oamenilor) Care este închis (foarte) tare, având lipite între ele părțile mobile. 21 a (D. fruntea, buzele etc. oamenilor) Care este încrețit (în semn de nedumerire, de nemulțumire etc.). 22 a (D. dinții, fălcile, pumnii etc. oamenilor) Care este încleștat (foarte) puternic (pentru a-și stăpâni iritarea, supărarea, furia etc.). 23 a (Îe) (A fi) cu mâna ~ă sau ~ la mână (ori la chimir) sau mână ~ă (A fi) socotit la bani, econom. 24 a (Pex; îae) A fi zgârcit. 25 a (D. țesături hârtie, haine etc.) Adunat laolaltă, cu marginile puse una peste cealaltă sau într-o anumită ordine, într-un anumit fel etc. Si: (reg) chitit² (2). 26 a (Rar; d. perdele, cortine etc.) Ridicat². 27 a (Pan; d. părți mobile ale corpului ființelor) Adus (cât mai) aproape de corp având reduse, aparent, dimensiunile, de obicei lungimea Si: apropiat² (1). 28 a (D. ființe) Care are corpul încovoiat, îndoit etc. de frică, de frig etc., cu extremitățile apropiate unele de altele și (aparent) mai mic Si: chircit (1), ghemuit² (1), zgârcit, (pop) ciuciulit¹ (2), stârcit, zgulit, (reg) tâmbușit. 29 av Lipit (ghemuindu-se) de cineva (sau de ceva), căutând protecție, alinare, confort etc. 30 av Ghemuit lângă cineva (sau lângă ceva) Si: înghesuit. 31 a (Rar; d. membrele corpului ființelor) Adunat (lângă corp). 32 a (Rar; d. organe, mușchi, țesuturi etc. ale corpului ființelor) Contractat² (5). 33 a (Îe) (A fi) cu inima ~ă (ori cu inimile ~e) (sau cu sufletul ~) (A fi) stăpânit de o emoție puternică, de o stare de tensiune nervoasă, de neliniște etc. 34 a (Rar; d. mișcări, puls etc.) Repede. 35 a (Buc; pan; d. oameni) Care este bolnav de strâns¹ (21). 36 a (Rar; pex; d. oameni) Care este bolnav de tetanos. 37 a (Mun; pex; d. oameni) Răcit². 38 a (Rar; d. piesele filetate ale unui dispozitiv, ale unui mecanism etc.) Fixat (mai) bine printr-o mișcare de învârtire până la capătul filetului, până la refuz. 39 a Înșurubat foarte tare. 40 a (D. obiecte, ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc.) Care este (luat și pus) laolaltă, la un loc sau la locul lui, făcând grămezi, mănunchiuri etc. Si: adunat² (1). 41 a (D. rânduri, formații etc. de oameni, de vehicule etc. aflate în mișcare) Care are elementele componente foarte aproape unul de altul și foarte ordonate. 42 a Care se deplasează foarte aproape unul de altul și foarte ordonat Si: adunat² (5), compact (4), des¹ (5). 43 a (D. obiecte sau d. părți ori fragmente ale acestora) Luat și așezat în ceva sau într-un loc sigur, ferit sau special amenajat, pentru a fi menținut în bună stare (și timp îndelungat), pentru a fi găsit ușor la nevoie etc. Si: păstrat. 44 a (D. mese) De pe care s-au adunat, după ce s-a terminat de mâncat, mâncarea rămasă, resturile, vasele, tacâmurile etc. 45 a (Rar) Pus bine. 46 a (Îvr) Întărit. 47 a (D. roadele pământului, recolte etc.) Luat de pe câmp, din grădini, din livezi etc. și pus într-un loc, în ceva etc. Si: adunat² (1), cules² (1), recoltat. 48 sf (Pop) Recoltă. 49 sf (Pop) Provizie. 50 a (Rar; pan; d. obiecte de aceeași categorie, de obicei de artă sau manuscrise, texte, cărți, mai ales vechi ori rare, producții folclorice etc.) Colecționat². 51 a (D. bunuri materiale, opere, bani etc.) Pus deoparte (puțin câte puțin, încetul cu încetul), pentru (a fi consumat) mai târziu Si: acumulat², adunat² (1), agonisit² (2), economisit (2), (pop) chivernisit (2). 52 sf (Pop) Avere (4). 53 sf (Îe) A face ~a (cu cineva) A conviețui (cu cineva) într-o căsnicie. 54 a (Îvp; fam; d. oameni) Econom (9). 55 a (Îvp; fam; d. oameni) Cumpătat² (11). 56 a (Pex) Zgârcit. 57 a (Îvr; îe) (A fi) ~ la vorbe (A fi) zgârcit la vorbă. 58 a (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. grupuri (organizate) de oameni dintr-un ținut, dintr-o localitate etc.) Ajuns împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit), la cineva sau în jurul cuiva (în vederea unui anumit scop) Si: adunat² (3), întrunit, reunit, (reg) soborât. 59 a (Rar; pex) Sosit² (5). 60 a (Rar; pex; d. grupuri de oameni) Puțin numeros.

MĂMĂLIGĂ s. f. 1. Pastă alimentară preparată din făină de mei, de hrișcă, de orz, astăzi măi ales de porumb ; (regional) mandră² (1), coleașă. V. terci. Cf. MAN. GÖTT. Hrana noastră. . . la vreme de post, mămăligă uscată (a. 1 793). URICARIUL, VI, 168, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Numai măligă, măligă d-atîția ani! JIPESCU, O. 67. De mîncare? O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece. CREANGĂ, P. 6. I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. id. ib. 143, .cf. 145, 147, 153. Mămăliga de hrișcă și de orz e cunoscută numai de sătenii de la țară; cei de la munte – spun bătrînii – în vremea unei foamete cumplite, de demult, au mîncat mămăligă de scoarță de fag măcinată. ȘEZ. V, 6. Din mei se face mămăligă, iar istrienii fac pîne. ib. XV, 66. Pe cînd Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. COȘBUC, P. I, 326. Mămăliga se numește o pastă consistentă gătită din făină de porumb. . . în timpurile trecute se gătea. . . din mei (Millium sativum). ENC. ROM. III, 183. Mămăliga se răstoarnă pe fundul de mămăligă. . . numit și cărpător în Ardeal. PAMFILE, I. C. 195, cf. 68. Culese, fir cu fir, fărmăturile de mămăligă. BUJOR, S. 29, cf. 59. Na, măi Ghiță, și ia vezi și tu de mămăligă, zise el, dînd ceaunul unuia dintre flăcăuani. HOGAȘ. M. N. 65. Mîncările obișnuite sînt măliga cu brînzî, urda, cașul sărat. DIACONU, P. 19. Întingea în topiturâ bucăți mari de mămăligă, pe care le căptușea apoi cu brînzâ. SADOVEANU, B. 95. Am ciorbă de știucă și o mămăligă aproape întreagă. GALACTION, O. 47. Beau vin și mîncau pastramă cu mămăligă rece. CĂLINESCU, E. 311. Soldații mîncau mămăligă cu pastramă. CAMIL PETRESCU, O. III, 170, cf. 215. Scoate un codru galben de mămăligă. Îl presară cu sare. Mușcă din el, mestecă, înghite. STANCU, D. 264. Îngrijesc de copii, pregătesc mămăliga. BOGZA, Ț. 45, cf. H X 97, XII 302. Cu barbátul băutor Nu-i coace pită-n cuptor, îi face măliga-n oală. Ș-aceea-i, mînca-o goală. ȘEZ. I, 142, cf. MAT. FOLK. 1 399. Spuse fomeii că să duce la stînă să mînce măligă cu hurdă. GRAIUL, I, 237, cf. 474, 545, 546. Boala o dobîndesc cei ce mănîncă mămăligă goală. PAMFILE, B. 13, cf. CHEST. VIII 7/1, 15/29, 17/10, 18/3, 93/32. Nu știe încă nici cum se mănîncă mămăliga, se spune unui om prea tînăr și lipsit de experiență. Cf. ISPIRESCU, L. 177, ZANNE, P. III, 610. A prins mămăliga coajă, se spune despre cineva care începe să-și dea aere față de ceilalți, cînd a ajuns la o situație (mai) înaltă. Cf. CREANGĂ, P. 209, IORDAN, STIL. 320, ZANNE, P. III, 612. Numai într-un tăciune Nu se face mămăligă, Nici poate ceva să frigă. ZANNE, P. I, 293. Decît să mănînc mămăligă cu unt Și să mă uit în pămînt, Mai bine să mănînc pîine cu sare Și să mă uit la soare. id. ib. M, 608. Nimene nu-ți pune sare în mămăligă (= de interesele tale e bine să te ocupi personal). Cf. id. ib. 606. La mămăliga mare, vin multe haimanale. id. ib. 607. Amestecă vorba, ca făcălețul mămăliga, se spune la adresa cuiva care vorbește prostii sau se bîlbîie. Cf. id. ib. II, 829. Parcă e cu mămăliga-n gură sau parcă are mămăligă-n gură, se spune la adresa cuiva care vorbește neclar, fiind bîlbîit sau prost. Cf. id. ib. 839, III, 614. Stai (sau șezi), mămăligă, să te mănînc, se spune, în ironie, la adresa unui om leneș. Cf. id. ib. III 606. E bun de tăiat mămăliga, se spune la adresa unui om prost. Cf. id. ib. 614. ◊ (Precedat de „o bucată de”, „un boț de”, „o coajă de”, sugerează ideea de existență mizeră) Toată viața lui a muncit pentru-un boț de mămăligă, V. ROM. februarie 1954, 241. Tu, flăcăuaș sărăcuț de la țară, Care-ți fărîmai bucuria sub sapă Pe-un boț de mămăligă ca ceapă. DEȘLIU, G. 53. ◊ Mămăligă mărginenească v. m ă r g i n e n e s c. Mămăligă boierească v. b o i e r e s c. Mămăligă moartă v. m o r t. ◊ Expr. A o pune de mămăligă sau (Mold.) a pune de mămăligă fără făină = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută, într-o încurcătură ; a da greș. Măi Chirică, d-apoi știi că și boieriul, cîtu-i de boieri, a pus-o de mămăligă. CREANGĂ, P. 161. Cînd ți-o fi frică, să-ți iei rămas bun, c-ai pus-o de mămăligă. REBREANU, NUV. 123. Luați seama la Marinică să nu vă facă vreo rușine că dînsul a cam pus-o de mămăligă! id. R. I, 137, cf. IORDAN, STIL. 44, 320. S-a închis școala, mamă. Am pus-o de mămăligă. STANCU, D. 107. V-ați zbătut cu proiectul nostru, de nu mai aveam zi, de nu mai aveam noapte, și acum ați pus-o de mămăligă. V. ROM. aprilie 1 954, 43. Am pus-o de mămăligă și. . . așteptăm să vedem, ce-o mai fi. PAS, Z. III, 105. De piere zmeoaica, îi creapă și fiul, atunci-mpărâția zmeilor a pus-o de mămăligă, oamenii nu vor mai avea să le mai ducă grijă. RETEGANUL, P. I, 36. A face (pe cineva sau ceva) mămăligă = a distruge, a nimici, a face praf, zob, pilaf. Trimite avioane să arunce bombe peste oraș. Ne face mămăligă. PAS, Z. IV, 39. (Regional) A căuta nod în mămăligă = a căuta nod în papură, v. n o d. Cf. ZANNE, P. III, 611. (Regional) A-și scoate mămăliga = a-și cîștiga strictul necesar pentru trai. Cf. id. ib. Ața mămăligii v. a ț ă. A rămîne cu ața mămăligii v. a ț ă. ♦ (În sintagma) Mămăliga ursului = figură pe care o fac copiii la scrînciobul cu frînghie, învîrtindu-se astfel ca frîngbiile să se răsucească, și lăsîndu-le apoi să se dezrăsucească cu putere. În scrînciobul cel mic, de frînghie, răsucindu-te în el și apoi desucindu-te, faci ceea ce se numește „mămăliga” ursului. PAMFILE, J. I, 75. 2. (Familiar) Epitet depreciativ pentru un om lipsit de energie și de inițiativă. V. m ă l a i (II 3). În gară, afară de șef, nu-s decît trei oameni. Toți niște mămăligi! GALAN, Z. R. 296, cf. I. CR. VI, 152, CHEST. VIII 15/27, CV 1 949, nr. 3, 15. ◊ (Comparat ca un adjectiv) Am fost mai mămăligă decît alții și m-am lăsat potopit de rușine și de necaz. PAS, L. I, 147. 3. C o m p u s: mămăliga-bradului = ciupercă de culoare galbenă-portocalie, care crește pe brazii putrezi (Trichia favoginea). Cf. PANȚU; PL. - Pl.: mămăligi. – Și: (regional, prin haplologie) mălígă s. f. – Etimologia necunoscută.

strâns¹ [At: BREZOIANU, A. 69/4 / V: (înv) ~rins / Pl: (nob) ~uri, ~nși sm / E: strânge] 1 sn Exercitare (cu ceva) a unei presiuni (puternice), din două sau din mai multe părți ori din toate părțile, asupra unui obiect sau asupra unor părți ale corpului acestora, reducându-le volumul, modificându-le forma etc. Si: apăsare (1), apăsat¹ (1), presare, presat¹, strângere (1), strânsoare (1), strânsură (1), (înv) strânsătură (1), (înv) strângătură (1). 2 sn Apăsare continuă într-o parte, în mai multe părți sau în toate părțile, exercitată de un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte (prea) strâmt asupra corpului unei persoane sau asupra unei părți a acestuia, provocând jenă sau durere fizică. 3 sn (Pex) Senzație neplăcută sau durere pe care o simte cineva pe corp sau pe o parte a acestuia când poartă îmbrăcăminte sau încălțăminte incomodă sau strâmtă Si: strângere (3). 4 sn (Asr; fig) Constrângere (1). 5 sn Prindere (foarte) tare cu degetele mâinii (sau ale mâinilor) foarte apropiate între ele a unui obiect sau a unei părți a acestuia ori a unei ființe, mai ales persoane, sau a unei părți a corpului acestuia, ținând (cât mai) aproape de sine și nelăsând un timp (să se îndepărteze, să scape etc.) din mână Si: încleștare, încleștat, strângere (7), strânsoare (15), (rar) strânsătură (4), strânsură (4). 6 sn (Îs) ~ de mână (sau ~ul mâinii) (Întindere a mâinii drepte și prindere cu ea a mâinii drepte a cuiva ca) gest de salut (la întâlnire sau la despărțire), de afecțiune, de prietenie, de recunoștință pentru a felicita sau pentru a-și exprima compasiunea etc. Si: strângere de mână, (înv) strânsoare de mână, (înv) strânsură de mână. 7 sn (De obicei cu determinările „în brațe”, „la piept”) (Cuprindere cu putere cu mâinile, cu brațele a trupului cuiva pentru a duce și a ține foarte aproape de sine, ca) gest de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: îmbrățișare, îmbrățișat, înlănțuire, înlănțuit, strângere (9), strânsoare (16), (rar) strânsătură (6), strânsură (6). 8 sn Tragere (foarte) tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, pentru a înnoda, a lega, a fixa, a închide etc. (mai) bine Si: strângere (10), (înv) strânsătură (7). 9 sn (Fam; îs) ~ al curelei Îndurare de foame. 10 sn (Fam; îs) ~ al curelei Limitare la un trai mai modest (pentru a face economii) Si: strângere a curelei. 11 sn (Rar) Strângere (13). 12 sn (Rar; fig) Strângere (15). 13 sn (Rar) Strângere (16). 14 sn (Încleștare puternică a dinților, a fălcilor, a pumnilor etc. ca) gest de stăpânire (cu greu) a iritării, a supărării, a furiei etc. Si: strângere (18). 15 sn (Rar) Apropiere a umerilor printr-o mișcare orientată în sus Si: (rar) strângere (19). 16 sn (Rar; îs) ~ din umeri Strângere din umeri. 17 sn (Rar; pan) Strângere (22). 18 sn (Rar) Intrare la apă (a materialelor textile sau a obiectelor din fibre naturale muiate sau spălate în apă). 19 sn (Rar) Strângere (21). 20 sn (Rar) Contractare (4). 21 sn (Pex; în credințele populare) Boală a copiilor mici caracterizată prin colici la stomac, care îi fac să se ghemuiască, să se zvârcolească, să plângă, să țipe etc. și care ar fi provocată de duhuri rele, de ființe imaginare etc. Si: (pop) apucat¹ (4), epilepsie (1), strânsură (7), (reg) strânsătură (8). 22 sn (Îvr; îs) ul stomacului Gastrită. 23 sn (Îs) ~ul mațelor Enterită. 24 sn (Pex; în credințele populare) Duh rău care ar provoca gastrita și enteriota. 25 sn (Reg) Tetanos. 26 sm (Reg; lpl) Limbrici. 27 sn Fixare (mai bine) a două (sau mai multe) piese (filetate și) întrepătrunse printr-o mișcare de învârtire a unui șurub (și a unei piulițe) până la capătul filetului, până la refuz. 28 sn Înșurubare (foarte tare) Si: strângere (30). 29 sn (Predomină ideea de acumulare) Luare a unor obiecte, a unor ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc. și punerea lor laolaltă, la un loc sau la locul lor, făcând grămezi, mănunchiuri etc. Si: adunare (4), adunat¹ (1), strângere (31), (rar) strânsoare (22), strânsură (10). 30 sn (Rar) Strângere (32). 31 sn (Reg; cu determinarea „la par”) Îngrămădire a grâului împrăștiat pe aria de treierat cu caii în mijlocul acesteia (în jurul stâlpului de care sunt legați, cu o funie, caii care treieră). 32 sn Adunare, de pe masă, după ce s-a terminat de mâncat, și punere deoparte a mâncărurilor rămase, a resturilor, a vaselor, a tacâmurilor etc. folosite și murdare pentru a elibera masa¹ sau locul respectiv. 33 sn (Pex) Luare și punere la loc a unor obiecte împrăștiate, risipite etc. într-o încăpere, undeva etc., așezându-le în ordine Si: strângere (34). 34 (Pop; pex; fam) Dereticare. 35 sn Aducere (succesivă) într-un singur loc a unor obiecte, elemente etc. situate separat în diferite locuri (luând din mai multe părți și obținând mari aglomerări cantitative) Si: acumulare, acumulat¹, concentrare (2), concentrat¹ (2), strângere (35), (îvr) strânsoare (23). 36 sn (Reg; mai ales în Trs) Coagulare (a laptelui). 37 sn (De obicei cu determinări care arată felul) Luare a roadelor pământului, a recoltei etc. de pe câmp, din grădini, din livezi etc. Si: adunat¹ (1), culegere (1), cules¹ (1), recoltare, recoltat, recoltă, strângere (37), (înv) strânsură (21), (îvr) strânsoare (24). 38 sn Perioadă de timp sau momentul în care se strânge recolta. 39 sn (Rar) Colecționare. 40 sn Punere deoparte (puțin câte puțin, încetul cu încetul) de bunuri materiale, de bani etc. pentru (a consuma) mai târziu Si: acumulare, acumulat¹, agoniseală (1), agonisire (2), agonisit¹ (2), economisire (4), economisit¹ (4), strângere (39), (rar) strângătură (3), (pop) chiverniseală (5), chivernisire (5), chivernisit¹ (5), (reg) priștipeală, sclipuială, sclipuire¹, zorobire, (îvr) strânsură (24). 41 sn (Înv; cu determinări care arată felul) Percepere. 42 sn Punere la un loc de bani, de obiecte, de materiale etc. (luând din mai multe părți) pentru un anumit scop Si: adunare (1), adunat¹ (1), colectare (1), colectat (1), strângere (41). 43 sn Ajungere împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit) la cineva sau în jurul cuiva (în vederea unui anumit scop) Si: adunare (2), adunat¹ (3), întrunire, întrunit, reunire, (reg) închelbare, închelbărare, întrolocare, soborâre. 44 sn (Rar; pex) Sosire (3).

strânsoare sf [At: ANTIM, P. / V: (înv) strin~, (îvr) ~orie / Pl: ~ori / E: strâns¹ + -oare] 1 (Predomină ideea de apropiere în spațiu) Exercitare (cu ceva) a unei presiuni (puternice), din două sau din mai multe părți ori din toate părțile, asupra unui obiect sau asupra unei ființe, mai ales asupra unei persoane, ori asupra unor părți ale corpului acestora, reducându-le volumul, modificându-le forma etc. Si: apăsare (1), apăsat¹ (1), presare, presat¹, strângere (1), strâns¹ (1), strânsură (1), (înv) strânsătură (1), (îvr) strângătură (1). 2 (Olt; îe) A lua la ~ori pe cineva A lua pe cineva din scurt. 3 (Rar) Strângere (3). 4 (Îvr; ccr) Gaică (de încheiat sau de legat la veșmintele preoțești). 5 (Îvr) Tortură. 6 (Înv; pex) Pedeapsă. 7 (Îvp; fig) Chin (4). 8 (Înv; fig; în legătură cu verbe ca „a apuca”, „a da” etc.) Constrângere (1). 9 (Îvr; fig) Severitate (1). 10 (Fig; de obicei în legătură cu verbele „a da”, „a avea”) Poruncă. 11 (Înv; fig) Strâmtoare (7). 12 (Înv; spc) Îngrădire. 13 (Rar; pex) Supraveghere strictă. 14 (Pan) Spațiu (foarte) strâmt Si: îngustime, strâmtoare (4), (rar) strâmtură (3), (reg) strâmtețe (2). 15 Prindere (foarte) tare cu degetele mâinii (sau ale mâinilor) foarte apropiate între ele, a unui obiect sau a unei părți a acestuia ori a unei ființe, mai ales persoane, sau a unei părți a corpului acestuia, ținând (cât mai) aproape de sine și nelăsând un timp (să se îndepărteze, să scape etc.) din mână Si: încleștare, încleștat, strângere (7), strâns¹ (5), (rar) strânsătură (4), strânsură (4). 16 (Cuprindere cu putere, cu mâinile, cu brațele a trupului cuiva, pentru a aduce și a ține foarte aproape de sine, ca) gest de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: îmbrățișare, îmbrățișat, înlănțuire, înlănțuit, strângere (9), strâns¹ (7), (reg) strânsură (6). 17 (Asr) Contractare (4). 18 (Îdt; îs) ~ de mână Strângere de mână V strângere. 19 (Rar; îs) ~ de inimă Strângere de inimă V strângere. 20 (Îvp; pex; de obicei lpl) Colică (1). 21 (Trs) Diaree (1). 22 (Rar) Strângere (31). 23 (Îvr) Strângere (35). 24 (Pop; pex; ccr) Recoltă. 25 (Rar; pex) Strângere (39). 26 (Asr; pex; ccr) Avere (4). 27 (Îvr; pex) Economie¹ (6). 28 (Îvr) Zgârcenie. 29 (Îvr) Colecție (1). 30 (Înv) Strângere (42).

strângere sf [At: BREZOIANU, A. 333/23 / V: (înv) strin~ / Pl: ~ri / E: strânge] 1 (Predomină ideea de apropiere în spațiu) Exercitare (cu ceva) a unei presiuni (puternice), din două sau mai multe părți ori din toate părțile asupra unui obiect sau asupra unei ființe, mai ales persoane, ori asupra unor părți ale corpului acestora, reducându-le volumul, modificându-le forma etc. Si: apăsare (1), apăsat¹ (1), presare, presat¹, strâns¹ (1), strânsoare (1), strânsură (1), (înv) strânsătură (1), (îvr) strângătură (1) Vz comprimare, comprimat. 2 Apăsare continuă într-o parte, în mai multe părți sau în toate părțile, exercitată de un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte (prea) strâmt asupra corpului unei persoane sau asupra unei părți a acestuia, provocând jenă sau durere. 3 (Pex) Senzație neplăcută sau dureroasă pe care o simte cineva pe corp sau pe o parte a acestuia când poartă îmbrăcăminte sau încălțăminte incomodă sau strâmtă Si: (rar) strânsoare (3) V bătaie. 4 (Asr; fig) Constrângere (1). 5 (Rar; îs) ~ în spate Înfiorare (de frică, de frig). 6 (Asr; fig) Constrângere (2). 7 Prindere (foarte) tare, cu degetele mâinii (sau ale mâinilor) foarte apropiate între ele, a unui obiect sau a unei părți a acestuia ori a unei ființe, mai ales persoane sau a unei părți a corpului acesteia, ținând (cât mai) aproape de sine și nelăsând un timp (să se depărteze, să scape etc.) din mână Si: încleștare, încleștat, strâns¹ (5), strânsoare (15), (rar) strânsătură (4), strânsură (4). 8 (Îs) ~ de mână (sau ~a mâinii) (Întindere a mâinii drepte și prindere cu ea a mâinii drepte a cuiva, ca) gest de salut (la întâlnire sau la despărțire), de afecțiune, de prietenie, de recunoștință, pentru a felicita sau pentru a-și exprima compasiunea etc. Si: strâns de mână, (înv) strânsoare de mână, strânsătură de mână, (înv) strânsură de mână. 9 (De obicei cu determinările „în brațe”, „la piept”) (Cuprindere cu putere cu mâinile, cu brațele, a trupului cuiva sau pentru a aduce și a ține foarte aproape de sine, ca) gest de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: îmbrățișare, îmbrățișat, înlănțuire, înlănțuit, strâns¹ (7), strânsoare (16), (rar) strânsătură (6), strânsură (6). 10 Tragere (foarte) tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau a ceva, pentru a înnoda, a lega, a fixa, a închide etc. (mai) bine Si: strâns¹ (8), (înv) strânsătură (7) Vz fixare, fixat, închidere, închis, înnodare, înnodat, legare, legat. 11 (Fam; îs) ~ a curelei Îndurare (de foame) Si: (fam) strâns al curelei V strâns¹. 12 (Îas) Tragere de frâul calului pentru a-l stăpâni, a-l conduce etc. 13 Apropiere de corp ori de o parte a acestuia (petrecând marginile) a unui obiect de îmbrăcăminte, de obicei haină, palton etc. sau a unei pături, a unui cearșaf etc. ori a unor părți ale acestora, pentru a se acoperi (mai) bine (și a se feri de frig) Si: (rar) strâns¹ (11). 14 (Pex) Înfășurare. 15 (Fig) Consolidare a unei legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc. Si: cimentare (8), cimentat² (15), consolidat (1), întărire, întărit, (rar) strâns¹ (12) Vz apropiere. 16 Închidere (puternică) a pleoapelor, a gurii, a buzelor etc. ținând lipite (tare) între ele părțile mobile Si: (rar) strâns¹ (13). 17 (Încrețire puternică a frunții, a buzelor etc. ca) gest de nedumerire, de nemulțumire, de mânie etc. Vz încruntare, încruntat. 18 (Rar) (Încleștare puternică a dinților, a fălcilor, a pumnilor etc. ca) gest de stăpânire (cu greu) a iritării, a supărării, a furiei etc. 19 (Rar) Apropiere a umerilor printr-o mișcare orientată în sus. 20 (Îs) ~ din (sau de) umeri (Mișcare în sus a umerilor ca) gest de nepăsare, de dispreț etc. Si: ridicare de umeri, (rar) strâns din umeri. 21 Alunecare laolaltă a unei țesături, a unei hârtii, a unei haine etc., punând marginile una peste alta sau într-un anumit fel, într-o anumită ordine etc. Si: (rar) strâns¹ (19), (reg) chitire¹ (4), chitit¹ (4). 22 (Pan) Aducere (cât mai) aproape de corp a părților mobile (picioare, aripi etc.) ale corpului ființelor (reducându-le, aparent, dimensiunile, de obicei, lungimea) Si: apropiere (1), apropiat¹ (1), (rar) strâns¹ (17). 23 (Rar) Intrare la apă (a materialelor textile sau a obiectelor din fibre naturale muiate sau spălate în apă). 24 Încovoiere, îndoire etc. a propriului corp, apropiindu-i (foarte) mult extremitățile sau părțile mobile unele de altele și făcându-l să devină (aparent) mai mic Si: chircire (1), chircit (1), ghemuire (1), ghemuit¹ (1), închircire, închircit, zgârcire, zgârcit, (rar) strâns¹ (20), (îvp) zgârcitură, (pop) ciuciulire¹ (3), ciuciulit¹ (1), stârcire, stârcit¹, zgulire. 25 (Asr) Contractare (4). 26 (Îs) ~ de inimă Sentiment puternic de teamă, de durere, de neliniște etc. Si: (rar) strânsoare de inimă Vz strânsoare. 27 (Înv; spc) Accelerare (a pulsului). 28 (Înv; pan) Concizie. 29 Fixare (mai bine) a două (sau mai multe) piese (filetate și) întrepătrunse, printr-o mișcare de învârtire a unui șurub (și a unei piulițe) până la capătul filetului, până la refuz. 30 Înșurubare (foarte) tare Si: strâns¹ (28). 31 (Predomină ideea de acumulare) Luare a unor obiecte, a unor ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc. și punerea lor laolaltă, la un loc sau la locul lor, făcând grămezi, mănunchiuri etc. Si: adunare (4), adunat¹ (1), strâns¹ (29), (rar) strânsoare (22), strânsură (10). 32 Luare a unor obiecte sau a unor părți ori a unor fragmente ale acestora și așezarea lor în ceva sau într-un loc sigur, ferit sau special amenajat pentru menținerea lor în bună stare (și timp îndelungat), pentru a putea fi găsit ușor la nevoie etc. Si: păstrare, păstrat¹, (rar) strâns¹ (30). 33 Adunare de pe masă și punere deoparte a mâncărurilor rămase, a resturilor, a vaselor, a tacâmurilor etc. folosite și murdare, pentru a elibera masa¹ sau locul respectiv. 34 (Pex) Luare și punere la loc a unor obiecte împrăștiate, risipite etc. într-o încăpere, undeva etc., așezându-le în ordine Si: (pfm) dereticare, strâns¹ (33). 35 Aducere (succesivă) într-un singur loc a unor obiecte, elemente etc. situate separat în diferite locuri (luând din mai multe părți și obținând mari aglomerări cantitative) Si: acumulare, acumulat¹, concentrare (2), concentrat¹ (2), strâns¹ (35), (îvr) strânsoare (23). 36 (Reg; mai ales în Trs) Coagulare (a laptelui). 37 (De obicei cu determinări care arată felul) Luare a roadelor pământului, a recoltei etc. de pe câmp, din grădini, din livezi etc. Si: adunat¹ (1), culegere (1), cules¹ (1), recoltare, recoltat, recoltă, strâns¹ (37), (înv) strânsură (21), (înv) strânsoare (24). 38 (Rar) Depozitare (1). 39 Punere deoparte (câte puțin, încetul cu încetul) de bunuri materiale, de bani etc. pentru (a consuma) mai târziu Si: acumulare, acumulat¹, ordonare, ordonat, agoniseală (1), agonisire (2), agonisit¹ (2), (pop) chiverniseală (5), chivernisire (5), chivernisit¹ (5), economisire (4), economisit¹ (4), (reg) priștipeală, sclipuială, sclipuire¹, (rar) strângătură (3), (îvr) strâns¹ (40), strânsură (24). 40 (Îvp; cu determinări care arată felul) Percepere. 41 Punere la un loc de bani, de obiecte, de materiale etc. (luând din mai multe părți), pentru un anumit scop Si: adunare (1), adunat¹ (1), colectare (1), colectat (1), strâns¹ (42). 42 Ajungere, împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit), la cineva sau în jurul cuiva (în vederea unui anumit scop) Si: adunare (2), adunat¹ (3), întrunire, întrunit, reunire, (reg) închelbare, închelbărare, întrolocare. 43 (Rar; pex) Sosire (3). 44 (Înv) Mobilizare. 45 (Înv) Convocare (1).

pârâi vi [At: DRĂGHICI, R. 10/7 / V: (înv) părăi, (reg) ~răi / Pzi: 3 pârâie / E: pâr¹ + -îi] 1 (Fam; d. corpuri dure) A produce un zgomot surd, ușor prelungit prin rupere, frângere, tăiere, zdrobire etc. Si: a pârpăi (1), a pocni, a trosni. 2 (D. corpuri dure) A se rupe, a se frânge brusc, producând un zgomot surd Si: a pârpăi (2), a pocni, a trosni. 3 (Rar; d. metale topite) A sfârâi în contact cu apa rece. 4 (D. obiecte de îmbrăcăminte prea strâmte) A plesni ușor, de obicei, la cusături prin întindere exagerată Si: a pocni. 5 (D. încheieturi; pex; d. oase, după verbe ca „a se întinde”, „a strânge”, indică intensificarea maximă a acțiunii) A produce, prin întindere sau la strângeri puternice, un sunet caracteristic Si: a pocni, a trosni. 6 (Îe) Îi ~ie fălcile Se spune despre cineva care cască cu zgomot, deschizând la maximum gura. 7 (D. pepenele verde foarte copt) A produce un trosnet ușor la strângerea în mâini Si: (rar) a pocni, a trosni. 8 (D. scânduri uscate, podele vechi etc.) A produce un zgomot prelung prin apăsare Si: a scârțâi. 9 (D. corpuri metalice sau d. obiecte prevăzute cu inele, arcuri, balamale neunse cu ulei) A produce un zgomot prelung, ascuțit și strident prin frecare Si: a scârțâi. 10 (D. obiecte din lemn) A începe să se desfacă din încheieturi cu zgomote caracteristice, sub acțiunea forței exercitate de un corp care apasă cu putere, se trântește sau cade brusc Si: a pocni, a trosni. 11 (Pan; d. zăpada înghețată) A produce zgomote specifice, surde, prin presare. 12 (Ban; d. alimente) A scârțâi în dinți din cauza unor impurități. 13 (Mol; Trs; d. crengi, desișuri) A foșni. 14 (Mol; d. foc și d. corpuri inflamabile) A arde repede cu pâlpâiri sau scăpărări dese și cu pocnete scurte, repetate Si: a pâcâi, a pâlpâi, a sfârâi, a țiui. 15 (Trs; Mol; d. obiecte în mișcare) A produce un zgomot caracteristic provovat de viteza mișcării sau a rostogolirii Si: a durăi, a sfârâi. 16 (Îe) Merge (sau fuge) de-i ~ie călcâiele Se spune despre cineva care merge sau fuge foarte repede. 17 (Rar; d. păsări; îf pârăi) A-și lua zborul pe neașteptate. 18 (D. ploaie, grindină) A se izbi de o suprafață tare, producând zgomote dese, scurte și ritmice Si: a răpăi, a ropoti. 19 (D. ciocane) A produce zgomote ritmice, prin lovirea într-un obiect dur Si: a bocăni. 20 (D. motoare, motociclete) A produce zgomote sacadate și intense în timpul funcționării. 21 (D. arme de foc) A produce zgomote ritmice, repetate, prin declanșări succesive Si: a răpăi, a șuiera, a țăcăni. 22 (Pop; d. proiectile) A pocni repetat la atingerea țintei. 23 (D. pământ, construcții) A bubui din cauza unor lovituri, fenomene naturale, cutremure, tunete etc.

ANGAJA, angajez, vb. I. 1. Tranz. A primi (pe cineva) într-un loc de muncă în condiții determinate. Direcția teatrului a angajat în ultimul timp un mare număr de elemente tinere și dotate. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 224, 2/5. Fără îndoială că trebuie să faci ceva. Nu te-am angajat degeaba. SAHIA, N. 102. ◊ Refl. Aci, la hanul de sub dealul mitropoliei, era locul de adunare a celor care voiau să se angajeze pentru muncile noi. PAS, L. I 145. ♦ A primi să efectueze o lucrare, o muncă în condiții determinate. A angajat o lucrare de arhitectură. Refl. pas. Se angajaseră lucrări la școală și la biserica elenă. BART, E. 284. (Complementul arată un obiect de folosință temporară) A lua cu chirie. Am angajat o căruță pînă la gară. 2. Refl. A se obliga la ceva, a-și lua un angajament. M-am angajat să termin lucrarea pînă la 23 August. ◊ Țăranii muncitori din comună s-au angajat să continue întrecerea patriotică. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2700. 3. Tranz. A atrage după sine o obligație, o răspundere. Punctul de vedere exprimat de vorbitor nu angajează conducerea întreprinderii. (în presa de altădată) Acest articol nu angajează redacția. 4. Tranz. (Cu privire la persoane sau la colectivități) A antrena într-o acțiune, a atrage la o muncă, a face să apuce într-o anumită direcție, pe un anumit făgaș. A angajat întregul colectiv în întrecerea socialistă, va [Frontul Democrației Populare] va asigura condițiile necesare pentru munca creatoare în care sîntem angajați. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 67. ◊ Refl. Cel de-al doilea război mondial a avut printre alte urmări ți pe aceea că un nou șir de țări a părăsit calea mizeriei și exploatării capitaliste și s-a angajat pe calea socialismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 245. ◊ (Cu privire la o activitate, o acțiune, o discuție etc.) A începe, a porni. Trupele au angajat lupta. ◊ (Poetic) Oltul angajează cu munții o mare convorbire despre originea lor. BOGZA, C. O. 174. 5. Refl. A apuca pe un anumit drum, într-o anumită direcție. [Semnalul] nu poate interzice coborîrea în canalul Porților de Fier decît acelor vase care încă nu s-au angajat în canal, cele angajate fiind în imposibilitate materială de a respecta semnalul fără să sufere avarii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2507.

lăți [At: URECHE, L. 118 / Pzi: ~țese / E: lat] 1-2 vrt (A deveni sau) a face să devină mai lat (1). 3-4 vtr A (se) extinde în lățime ocupând o suprafață mai mare Si: a (se) întinde. 5-6 vtr A(-și) mări suprafața. 7 vt A face să pară mai lat (1). 8-9 vtr A (se) răspândi pe o suprafață mai mare. 10-11 vtr (Udp „pe”, „peste”, „asupra”) A (se) întinde acoperind. 12-13 vtr (Pfm; d. țări, puteri armate etc.) A(-și) extinde domeniul de ocupație. 14-15 vtr (Înv; d. țări, puteri, armate etc.) A(-și) extinde dominația ca sferă de influență. 16-17 vtr (Înv) A(-și) supune o țară, un teritoriu învecinat. 18-19 vtr A(-și) extinde proprietatea asupra unui teren. 20 vr (Pop; îe) A se ~ la... A ajunge la... 21 vr (Înv) A-și extinde autoritatea. 22 vr (Înv) A-și extinde aplicabilitatea. 23-24 vtr (Înv) A(-și) extinde puterea de acțiune. 25-26 vrt (A deveni sau) a face să devină mai încăpător decât de obicei. 27-28 vtrr A (se) îndepărta unul de altul Si: a (se) distanța. 29 vt A răsfira. 30-31 vrt (A căpăta sau) a face să capete o formă plată prin lovire sau presare Si: a (se) turti. 32 vrp (Îvr) A se dărâma. 33 vt A strivi pe cineva. 34 vt A omorî. 35 vr (Îs) A se ~ la pământ A se întinde pe jos cu corpul lipit de pământ. 36 vr (D. plăgi, infecții etc.) A se întinde la țesuturile din jur. 37-38 vtr (Pfm; d. știri, informații etc.) A (se) face cunoscut la tot mai mulți oameni Si: a (se) difuza, a (se) răspândi. 39 vt (Pfm; c. i. principii, idei, credințe etc.) A difuza, câștigând adepți sau prozeliți Si: a propaga. 40 vr A fi acceptat. 41 vr (Pfm) A deveni cunoscut și folosit de cineva. 42 vr (Pfm; d. boli epidemice, infecții etc.) A se transmite de la un individ la altul. 43-44 vtr (Pfm; d. lumină, căldură, miros etc.) A (se) împrăștia în toate direcțiile Si: a (se) degaja, a (se) răspândi, a (se) revărsa. 45 vr (Pfm) A se intensifica. 46 vt A spori în forță. 47 vr (Îvp; csn; d. ființe) A se înmulți. 48 vt A înmulți. 49-50 vtr A(-și) mări proporțiile. 51 vr (Înv) A se prelungi în timp Si: a dăinui, a dura. 52 vt (Pop; îe) A ~ vorba A vorbi mai mult decât trebuie. 53 vr (Fig) A avea o atitudine trufașă Si: a se fuduli, a se îngâmfa.

gușă (-și), s. f. – 1. Gît, gîtlej. – 2. La păsări, porțiune în formă de pungă unde se păstrează în timp alimentele. – 3. La oameni, bărbie dublă. – 4. La oameni, umflătură patologică în partea de jos a gîtului. – 5. Boală a oilor. – 6. Nod făcut în caierul de lînă. – Mr., megl. gușă, istr. gușę. Lat. geusiae, probabil redus la *gusia, cf. alb. gušë, it. gozzo (piem. goso, lom. goss), fr. gosier (Meyer-Lübke, ZRPh., XXI, 199; Pușcariu 747; REW 3750; Pascu, I, 97; Pascu, Beiträge, 10). Celelalte explicații nu sînt satisfăcătoare: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din lat. guttur (Cihac, I, 133); din bg. gušĭ (Cihac, II, 131; Conev 55); din alb. gušë (Miklosich, Fremdw., 91; Densusianu, Rom., XXXIII, 279; cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118), din gr. γϰούσα, participiu de la ἄγχω (Höeg 125); de la gurgușe < lat. gurgustium; ca it. gorgozzo < gozzo (Pușcariu, Dacor., IV, 324); anterior indoeurop. (Lahovary 329). Der. gușa, vb. (a face gușă); gușat, s. m. (persoană care are gușă); gușui, vb. (Olt., Trans., a strangula, a se îneca); răguși, vb. (a-și îngroșa vocea), cu pref. ră(s)- (după Cihac, II, 522, din mag. rekedni); răgușeală, s. f. (îngroșare a vocii); sugușa, vb. (Trans., a sugruma, a se îneca; a grăbi, a presa), cu pref. su(b)-; străguși, vb. (Mold., a se îneca), cu pref. stră-. – Din. rom. provin ngr. γϰοῦσα (Meyer, Neugr. St., II, 23; Murnu, Lehnw., 25), bg. guš(a), sb. guša (sec. XVIII, cf. Daničič, III, 513), sb. gušan „varietate de porumbel”, rut. guši (Berneker 363; Capidan, Raporturile, 202; Petrovici, Dacor., X, 144), alb. gušë, mag. gusa, țig. gusa (cf. Wlislocki 88).

JAPONEZĂ s. f. (cf. fr. japonais): limbă mon-khmer – a doua ca importanță, după chineză, în Extremul Orient, vorbită de japonezi, în număr de aproape o sută de milioane, în arhipelag, în insulele Ryukyu, și de cei din S.U.A., Brazilia și insulele Hawaii. Începând cu secolul al VI-lea, influența culturii chineze asupra celei japoneze s-a accentuat, fiind evidentă în folosirea de către japonezi a aceleiași scrieri și în împrumuturile de cuvinte din limba chineză într-o mare proporție. Primele texte japoneze datează din secolul al VII-lea sau al VIII-lea, când misionari budiști, chinezi și coreeni, au început să noteze cu scriere chineză ideografică limba japoneză. Adoptarea acestei scrieri străine a durat câteva secole, deoarece j. este o limbă flexionară, nu izolantă ca limba chineză. Datorită unui preot japonez care a creat un sistem fonetic silabic – kana – de notare a limbii j., s-a putut realiza apoi o variantă a acestuia – katakana – cu ideograme simplificate, care a devenit scrierea obligatorie în presă și în transcrierea cuvintelor împrumutate din limbile europene (în coloane verticale, de la dreapta la stânga). Sistemul modern de scriere japonez, alcătuit pe baza principiilor fonetic și hieroglific, folosește diverse tipuri de scriere: o scriere pur fonetică, bazată pe semnele silabice kana, în care pot fi scrise toate cuvintele limbii j.; o scriere hieroglifică, tradițională, care însă își îngustează tot mai mult sfera de întrebuințare; o transcriere latină, folosită curent în dicționare bilingve, în ziare, ghiduri etc. Vocabularul limbii j. este foarte bogat, cuprinzând în măsură aproape egală cuvinte japoneze și împrumuturi din chineză, la acestea adăugându-se împrumuturile din limbile europene (portugheză, olandeză, germană, franceză și engleză). În j. există multe expresii pitorești și formule de politețe. Cuvintele indigene japoneze se termină numai în vocală și nu încep cu o oclusivă sonoră (cu excepția lui d); ele sunt în majoritate bisilabice, nu au un accent principal. J. nu cunoaște categoria gramaticală a genului, categoria de număr este destul de vagă, cazurile sunt marcate prin elemente puse după nume, la verb predomină formele impersonale, are multe moduri și timpuri, multe numerale împrumutate din chineză, iar ordinea cuvintelor în frază este fixă. Vechea limbă literară scrisă s-a păstrat până la începutul secolului nostru, iar noua limbă literară j., modernă, fixată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, pe baza dialectului din Tokio – Yokohama, a devenit limbă națională la începutul secolului al XX-lea, păstrând însă și unele forme vechi. J. cuprinde trei mari grupuri de dialecte: din est, din vest și din sud (insulele Ryukyu).

sparge [At: PSALT. 147 / Pzi: sparg, 4 și: (reg) spărgem / E: ml spargere] 1-2 A (se) desființa prin îndepărtarea elementelor componenete în direcții diferite Si: a (se) destrăma (7-8), a (se) dispersa (1), a (se) dizolva (1-2), a (se) împrăștia, a (se) răsfira, a (se) răspândi, a (se) răzleți, a (se) spulbera, (rar) a (se) răzmeți, (pop) a (se) răzni, a (se) vântura, (îrg) a (se) rășchira, a (se) spărgălui (1-2), a (se) spârcui, (înv) a (se) scociorî, a (se) scodoli, (reg) a (se) vărzui, a (se) zburătăci. 3 vr (Îvp; d. așezări, unități teritorial-administative etc.) A se desființa (1-2). 4-5 vtr (Îvp; pex; d. așezări, unități teritorial-administative etc.) A decădea (1). 6-7 vtrp (Îvp; fig; c. i. oștiri, grupuri de oameni înarmați) A (se) împrăștia. 8-9 vtrp (Îvp; fig; pex; c. i. oștiri, grupuri de oameni înarmați) A (se) înfrânge. 10-11 vtr (D. adunări; pex, d. petreceri, jocuri etc.) A (se) încheia prin plecarea participanților Si: (pop) a (se) strica, (reg) a (se) spărgălui (6), a (se) spărgui. 12-13 vtri (Reg; c. i. grămezi de obiecte de același fel) A (se) scoate o parte din... 14-15 vtri (Reg; pex) A (se) umbla la... 16-17 vtri (Reg; pex) A (se) începe. 18-19 vtr (D. corpuri solide) A (se) preface prin lovire, presare etc în bucăți. 20-21 vtr (D. corpuri solide) A produce sau a căpăta prin lovire, presare etc. crăpături, plesnituri care precedă sfărâmarea Si: a (se) ciobi (2), a (se) ciocni (6), a (se) crăpa (5-6), a (se) fisura (1-2), a (se) plesni, a (se) pocni, (rar) a (se) strivi, (pop) a (se) strica. 22 vr (Îe) A se ~ în capul cuiva A suporta consecințele neplăcute ale unei fapte, situații etc. de care nu este vinovat Si: (pfm) a trage ponoasele (cuiva), (pop) a trage păcatele (cuiva). 23 vr (Mol; fig; d. oameni) A răcni¹. 24-25 vtr (C. i. capul sau oase) A (se) lovi puternic, producând fracturi Si: a fractura (3-4). 26-27 vtr (Pex) A (se) desface în două sau mai multe părți Si: a (se) crăpa (1-2), a (se) despica (1-2). 28-29 vtr (D. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) produce prin lovire, prin înțepare etc. traumatisme sau răni adânci. 30-31 vtrp (C. i. ziduri, construcții etc.) A (se) face o deschizătură. 32-33 vtrp (Asr; pex; c. i. ziduri, construcții etc.) A (se) dărâma (3). 34-35 vtrp (Pgn) A (se) distruge (1-2). 36 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ casa (sau casele, liv, menajul, înv, căscioara, reg, căsnicia) (cuiva) A strica buna înțelegere dintr-o căsnicie. 37 vt (Pfm; îae) A contribui efectiv la destrămarea căsnicie cuiva. 38-39 vtr (Reg; d. zăpadă) A (se) topi. 40 vt (Înv) A încălca (legi, convenții, angajamente etc.) 41 vt (Înv) A anula (legi, convenții, angajamente etc.). 42 vt (Îe) A ~ norma A depăși cantitatea de lucru prevăzută pentru o unitate de timp. 43 vt (Îe) A ~ banca (sau, înv, bancul) A câștiga dintr-o dată toți bani puși în joc de bancher în cadrul jocurilor de noroc. 44 vr (Asr; d. proiectile, bombe etc.) A exploda (1). 45-46 vir (Înv; d. conflicte) A se declanșa (1-2). 47-48 vtr (C. i. semințe, fructe, alimente etc. cu înveliș tare) A desface învelișul pentru a extrage conținutul Si: (pop) a (se) strica, (reg) a (se) zdrobi. 49-50 vtri (Îvp) A (se) desțeleni terenuri, livezi, pășuni etc. 51-52 vtri (Înv; pgn) A (se) ara⁴. 53 vt (Reg; îe) A ~ pământul A controbăi după ceva. 54-55 vtrp (Pop; cu complemetul „pământul”) A (se) sfărâma (3-4). 56-57 vtr (D. picături) A se desface și a se împrăștia în cantități mici, prin căderea, scurgerea etc., cu un zgomot specific, pe o suprafață tare. 58-59 vtr (D. valuri) A se desface și a se împrăștia în stropi, prin izbirea, cu un zgomot specific, de țărm, de stânci, de un obiect solid etc. 60 vr (D. nori) A se transforma în ploaie. 61 vr (D. ploaie) A începe să curgă brusc și cu putere. 62 vt (C. i. lemne tăiate) A desface în bucăți mai subțiri Si: a crăpa (1), a despica (1), (reg) a zdrobi. 63-64 vtrp (Înv; c. i. scrisori, acte sau sigiliile lor) A (se) rupe. 65-66 vtrp (Înv; pex; c. i. scrisori, acte sau sigiliile lor) A (se) distruge (1-2). 67-68 vtr (Îvp; d. îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) A (se) sfâșia. 69-70 vtr (Îvp; c. i. îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) A (se) găuri (3). 71-72 vtr (Îvp; pex; d. îmbrăcăminte și încălțăminte) A (se) uza. 73 vt (D. țesături; îe) S-o (sau să-l) ~rgi cu limba Foarte subțire. 74 vt (Pop; îe) Pe unde și-a spart dracul opincile Undeva foarte departe Si: (fam) la dracu-n praznic. 75-76 vtr (C. i. legume, fructe) A (se) desface în bucăți prin apăsare sau prin lovire puternică care modifică forma și consistența Si: a (se) bate, a (se) lovi, a (se) storci, a (se) terciui, a (se) zdrobi, (reg) a (se) meci¹, a (se) storcoși, a (se) toroști, a (se) zdruci. 77-78 vtri (Pfm; d. abcese, bășici etc.) A se deschide (59-60). 79 vr (Îe) A se ~ buba (sau buboiul) A se da totul pe față. 80-81 vtr (Îvp; c. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) spinteca (1-2). 82-83 vtr (Îvp; pex; c. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) răni¹. 84 vt (Îe) A(-i) ~ urechile (sau timpanul, timpanele, rar, timpanul urechilor, capul) cuiva A produce zgomote stridente, supărătoare. 85 vt (Îae) A vorbi foarte tare Si: a răcni¹, a striga, a țipa, a urla, a vocifera, a zbiera, (reg) a toi⁴. 86 vt (Reg; d. alimente, băuturi alcoolice sau fermentate; îe) A ~ gura (cuiva) A avea o concentrație foarte mare. 87 vt (Reg; d. alimente; îae) A fi foarte condimentat. 88-89 vtrp (Îvp; c. i. oameni sau vite) A (se) înjunghia. 90-91 vtrp (Îvp; c. i. oameni sau vite) A (se) sfâșia. 92-93 vtrp (Îvp; pex; c. i. oameni sau vite) A (se) omorî. 94 vr (Îvp) A muri¹. 95-96 vir (Șfg) A pătrunde undeva croindu-și drum printre... 97-98 vir (Șfg) A trece cu greu prin... 99 vt (Îe) A ~ frontul A pătrunde forțat în liniile inamicului. 100 vr (Înv; îe) A-și ~ drum (sau cale) A-și face loc de trecere. 101 vt (Reg; fig) A purta pâna la capăt bătălii, războaie etc. 102-103 vtrp (C. i. uși, încuietori etc.) A deschide prin forțare. 104-105 vtrp (C. i. clădiri, încăperi închise) A (se) pătrunde cu forța, pentru a face rău, a fura etc. Si: a (se) forța (3), a (se) viola, (îvp) a (se) strica, (înv) a (se) silnici. 106-107 vtrp (Pex) A (se) fura prin efracție. 108-109 vtrp (Pgn) A (se) prăda.

strânge [At: LEX. MARS. 169 / V: (înv) ~rin~, (îvr) ~ren~^[1] / Pzi: strâng, Ps: ~nsei / E: lat strângere] 1 vt (De obicei d. ființe, mai ales d. oameni sau d. senzații, sentimente etc. ale lor; c. i. obiecte sau ființe, mai ales oameni ori părți ale corpului lor) A exercita, (cu ceva) asupra cuiva sau ceva, o presiune (puternică) din două sau mai multe părți ori din toate părțile, reducându-i volumul, modificându-i forma etc. Si: a apăsa (7), a presa, (îvp) a păsa¹. 2 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) cu ușa (sau în balamale, în clește, în chingi, în frâu etc.) A sili. 3 vt (Pex; îae) A lua pe cineva din scurt. 4 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în spate (sau de, între umeri) (de frică ori de frig) A se înfiora de frig sau de frică. 5 vt (Pan) A cuprinde sau a delimita din două sau din mai multe părți ori din toate părțile. 6 vt (D. obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte strâmte; c. i. oameni ori corpul lor sau părți ale acestuia) A apăsa continuu într-o parte, în mai multe părți sau în toate părțile, provocând jenă ori dureri. 7 vt (Pop; îe) A-l ~ (pe cineva) opinca (sau carâmbul, cureaua etc.) A avea un (mare) necaz. 8 vt (D. persoane) A fi îmbrăcat într-un obiect de îmbrăcăminte (prea) strâmt. 9 vt A fi jenat de un obiect de îmbrăcăminte (prea) strâmt. 10 vt (Olt; Buc; c. i. oameni) A tortura. 11 vt (Reg; c. i. oameni) A durea (1). 12 vt (Asr; fig; c. i. oameni) A constrânge (1). 13 vt (Rar; îe) A ~ din toate părțile A încolți. 14 vt (Îvr; îe) A ~ de bani (pe cineva) A stoarce. 15 vt (Îvr; c. i. oameni) A încerca. 16 vt (D. oameni; c. i. obiecte sau părți ale acestora ori ființe, mai ales oameni sau părți ale corpului lor) A prinde (foarte) puternic cu degetele mâinii sau ale mâinilor (foarte) apropiate între ele și a ține (cât mai) apropiate de sine, nelăsând un timp, (să se îndepărteze, să scape etc.) din mână Si: a încleșta. 17-18 vtrr (Îe) A(-i sau -și) ~ (cuiva sau cu cineva) mâna (ori mâinile) sau a se ~ de mână A(-și) întinde mâna dreaptă (sau mâinile) și a (se) prinde (puternic) (de) mâna dreaptă (ori de mâinile) cuiva, în semn de salut (la întâlnire sau la despărțire), de afecțiune, de prietenie, de recunoștință, pentru a felicita sau pentru a-și exprima compasiunea etc. 19-20 vtr (Îvp; fam) A ~ (pe cineva) de gât (și, înv, îf a ~ pe cineva de grumaz sau, reg, de gușă, a se ~ de gât) A (se) sugruma. 21 vt (Îae) A nemulțumi. 22 vt (Îae) A supăra (6). 23 vt (C. i. oameni sau corpul lor; de obicei urmat de determinări ca „în brațe”, „la piept” etc.) A cuprinde (cu putere) cu mâna, cu brațele pentru a aduce și a ține (foarte) aproape (la piept), în semn de prietenie, de mare afecțiune etc. Si: a îmbrățișa, a înlănțui, a prinde Vz piept. 24 vt (C. i. sfori, curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau a ceva) A trage (foarte) tare de capete, pentru a înnoda, a lega, a fixa, a închide etc. (mai bine) Vz fixa, închide, înnoda. 25 vt (Pfm; îe) A ~ cureaua A răbda de foame. 26 vt (Îae; șîf a ~ baierele pungii) A face economii (limitându-se la un trai mai modest). 27 vt (C. i. lațuri ale unor sfori, curele etc.) A face să ajungă lipit (foarte) mult de obiectul în jurul căruia este înfășurat exercitând asupra acestuia o presiune (foarte) mare din toate părțile. 28 vt (C. i. noduri, lațuri ale unor sfori, curele etc. înfășurate în jurul cuiva sau ceva) A întări, pentru a nu se (mai) desface (ușor). 29 vt (Pex) A înnoda. 30 vt (Complementul este frâul) A trage pentru a stăpâni și a conduce calul. 31 vt (Înv; pex; complementul este calul călărit) A conduce (din frâu). 32 vr (Mol; Mun; d. funia folosită la treieratul cu caii) A se înfășura pe parul din mijlocul ariei de treierat (micșorându-și treptat lungimea). 33 vt (Rar; c. i. năvoade întinse în apă) A apropia mult marginile și a trage capetele pentru a prinde peștele înăuntru. 34 vt (Prt; c. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părul oamenilor) A fixa, a lega cu o sfoară, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă, să nu cadă, să nu atârne etc. 35 vt (Rar; d. cingători, brâie, curele etc.; complementul este mijlocul) A încinge (bine). 36 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A face să aibă o croială foarte apropiată de linia corpului sau de o parte a acestuia. 37 vt A face să fie foarte strâmt. 38 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte, pături etc. sau părți ale acestora) A apropia de corp (petrecând marginile) pentru a-l acoperi (mai) bine (și a-l feri de frig). 39 vt (Rar; pex) A înfășura. 40 vt (Fig; c. i. legături de alianță, de prietenie, de dragoste etc.) A face să devină (mai) apropiat, (mai) puternic, (mai) durabil Si: a cimenta (8), a consolida (3), a întări. 41 vt (C. i. roți de lemn ale vehiculelor) A consolida prin aplicarea unei șine metalice. 42 vt (Trs; c. i. cercul metalic al roții de lemn) A fixa pe obada roții. 43 vt (Îe) A ~ cercul în jurul cuiva A înconjura pe cineva (limitându-i libertatea de acțiune). 44 vr (Asr) A se micșora. 45-46 vtr (Rar; complementul sau subiectul indică malurile sau marginile unei ape sau părți ori porțiuni ale acestora) A (se) strâmta (5-6). 47 vt (C. i. pleoapele, ochii, gura, buzele etc. oamenilor) A închide (tare) ținând lipite între ele părțile mobile. 48 vt (Pfm; îe) A-și ~ gura A se reține (să vorbească). 49 vt (Îae) A tăcea din gură. 50 vi (Îe) Cât ai ~ din ochi Imediat. 51 vt (Pop; pan; c. i. uși, porți etc.) A închide. 52 vt (C. i. fruntea, buzele etc. oamenilor) A încreți (foarte) puternic (în semn de nedumerire, de nemulțumire, de mânie) V încrunta. 53 vt (C. i. dinții, fălcile, pumnii etc. oamenilor) A încleșta (foarte) puternic (pentru a-și stăpâni iritarea, supărarea, furia etc.). 54 vt (C. i. umerii oamenilor) A apropia printr-o mișcare orientată în sus. 55 vi (Îe) A ~ din umeri A-și exprima nedumerirea, nepăsarea, disprețul, nemulțumirea etc. (prin apropierea umerilor printr-o mișcare orientată în sus) Si: a da din umeri, a ridica din umeri. 56 vt (C. i. țesături, hârtie, haine etc.; de obicei cu determinări care arată modul) A aduna laolaltă punând marginile una peste alta sau într-o anumită ordine, într-un anumit fel etc. Si: (reg) a chiti¹ (5). 57 vt (Pan; c. i. paturi montate, corturi întinse etc.) (A desface, a demonta și) a aduna la un loc (și într-un anumit fel) elementele componente. 58 vt (Rar; c. i. perdele, cortine etc. lăsate) A ridica. 59 vr (D. instrumente, ustensile telescopice sau d. părți ale acestora) A introduce unul în altul tuburile din care este alcătuit, pentru a face să fie mai mic. 60 vt (Pan; c. i. părți mobile ale corpului ființelor) A aduce (cât mai) aproape de corp sau unul de altul (reducându-i, aparent, dimensiunile, de obicei lungimea) Si: a apropia (11). 61 vt (Fam; îe) Mai ~-ți coada Nu te amesteca în treburi care nu te privesc. 62 vt (Reg; îe) A ~ genunchii de inimă A se restrânge material. 63 vt (Îe) A-și ~ rândurile A se replia. 64 vt (Pex; îae) A forma o masă omogenă, întărindu-și forțele (fizice sau morale). 65 vr (D. materiale textile sau d. obiecte din fibre naturale muiate ori spălate în apă) A-și reduce dimensiunea Si: a intra (la apă). 66 vr (D. ființe) A-și încovoia, a-și îndoi etc. corpul, de frică, de frig etc., apropiindu-i (foarte) mult extremitățile sau părțile distincte unele de altele și făcându-l să devină (aparent) mai mic Si: a se chirci (2), a se ghemui (1), a se zgârci, (pop) a se ciuciuli¹ (3), a se zguli, (înv) a se stârci, (reg) a se tâmbuși. 67 vr (Îe) A se ~ în sine (sau, rar) în pielea lui A deveni puțin comunicativ. 68 vr (D. oameni) A se lipi (ghemuindu-se) de cineva (sau de ceva) căutând protecție, alinare, confort etc. 69 vr A se ghemui lângă cineva (sau ceva) Si: a se înghesui. 70 vr (Rar; d. membrele corpului ființelor) A se aduna (lângă corp). 71 vr (Rar; d. organe, țesături, mușchi etc. ale corpului ființelor) A se contracta (10). 72-73 vtr (Îe) A i se ~ (sau a-i ~ cuiva) inima (sau, rar sufletul) A simți (sau a face pe cineva să simtă) neliniște, îngrijorare, emoție (foarte) puternică etc. 74 vr (Rar; pan) A se restrânge (ca spațiu ocupat). 75 vt (C. i. piese filetate ale unui dispozitiv, ale unui mecanism etc.) A fixa (mai) bine printr-o mișcare de învârtire. 76 vt A înșuruba (foarte) tare. 77 vt (Îe) A ~ șurubul A folosi mijloace (abuzive) de constrângere. 78 vt (C. i. părți componente ale unui dispozitiv, ale unui aparat etc.) A apropia și a lipi (foarte) tare unul de altul, prin înșurubarea, până la refuz, a unor șuruburi (și a unor piulițe). 79 vt (C. i. obiecte, ființe etc. răspândite, risipite, împrăștiate etc.) A lua și a pune laolaltă, la un loc sau la locul lor, făcând grămezi etc. Si: a aduna (1), (reg) a strângui (1). 80 vt (Îlv) A ~ (într-un) mănunchi ceva A înmănunchea. 81 vt (C. i. grămezi, movile etc. de obiecte adunate) A face (326). 82 vt (Pop; c. i. grâul împrăștiat pe aria de treierat cu caii; cu determinarea „la stâlp”) A îngrămădi în mijlocul ariei (în jurul stâlpului de care sunt legați, cu o funie, caii care treieră). 83 vt (Îvr; fig) A distruge (1). 84 vt (C. i. obiecte sau părți ori fragmente ale acestora) A lua și a așeza în ceva sau într-un loc sigur, ferit sau special amenajat, pentru menținerea în bună stare (și timp îndelungat), pentru a putea fi găsit ușor la nevoie etc. Si: a pune bine, a păstra. 85 vt (C. i. mâncăruri rămase, resturi, vase, tacâmuri etc.) A aduna și a pune deoparte, pentru a elibera masa¹ sau locul respectiv după ce s-a terminat de mâncat. 86 vt (C. i. diverse obiecte împrăștiate, risipite etc. într-o încăpere, undeva etc.) A lua și a pune la loc, așezând în ordine. 87 vt (Pex) A deretica (4). 88 vt (Îe) A ~ patul (sau, reg, așternutul, țoalele) A aduna de pe pat și a pune în ordine. 89 vt (Îae) A face patul Vz face. 90 vt (C. i. obiecte, elemente etc. situate separat, în diferite locuri) A aduce (succesiv) într-un singur loc (luând din mai multe părți și obținând mari aglomerări cantitative) Si: a acumula, a aduna (1), a concentra (1). 91 vt (Pan; c. i. unde, fluide în mișcare) A orienta în cantități (foarte) mari spre același punct Si: a acumula, a aduna (8), a colecta (1), a concentra (3). 92 vt (Rar; c. i. lichide) A absorbi (1). 93 vr (Îvr; d. corpul omenesc) A se fortifica (2). 94 vr (Reg; mai ales în Trs; d. lapte) A se coagula (1). 95 vt (Îvr; c. i. lapte coagulat, brânză, caș etc.) A scurge (14). 96 vt (Reg; mai ales în Trs; complementul este cașul) A jintui. 97 vr (Îvr; d. noroi) A se întări. 98 vt (D. oameni; c. i. roadele pământului, recolta etc.) A lua de pe câmp, din grădini, din livezi etc. și a pune într-un anumit loc, în ceva etc. Si: a aduna (1), a culege (1), a recolta Vz sureti. 99 vt (Pan; d. albine; complementul este nectarul, polenul etc. sau, prin sinecdocă, mierea) A culege (1). 100 vt (Îvp; fșa; c. i. mai ales alimente, hrană etc.) A aduna (spre a face provizii). 101 vt (Înv; c. i. roadele pământului, recolta, alimente, hrană etc.) A depozita (1). 102 vrp (Îvr; subiectul gramatical indică pâinea) A se face (341). 103 vt (C. i. obiecte de aceeași categorie, de obicei de artă sau manuscrise, texte, cărți, mai ales vechi ori rare, producții folclorice etc.) A lua (sau a nota, a înregistra) și a pune la un singur loc, pentru a face o colecție (expusă sau tipărită) Si: a aduna (1), a colecționa, a culege (2). 104 vt (C. i. bunuri materiale, avere, bani etc.) A pune deoparte (puțin câte puțin, încetul cu încetul) pentru (a consuma) mai târziu Si: a acumula, a aduna (9), a agonisi (2), a economisi (4), (pop) a chivernisi (4), (pfm) a prăsi, (reg) a mirui², a priștipi, a răgădui¹, a sclipui², a scofeli, a stăci, a șporoli, a zorobi. 105 vt (Îe) A ~ bani albi pentru zile negre A fi (foarte) chibzuit și econom. 106 vr (Îvr; d. venituri) A se realiza. 107 vt (Îvp; c. i. dări, impozite, taxe oficiale etc.) A percepe. 108 vt (C. i. bani, obiecte, materiale etc.) A pune la un loc (luând din mai multe părți sau de la alții) cu un anumit scop Si: a aduna (1), a colecta (1). 109 vr (D. ființe, mai ales d. grupuri, eventual organizate, de oameni, dintr-un ținut, dintr-o localitate etc.) A ajunge, împreună cu alții (și în număr mare) într-un anumit loc (dinainte stabilit), la cineva sau în jurul cuiva în vederea unui anumit scop Si: a se aduna (13), a se întruni, a se reuni, (reg) a se închelba, a se închelbăra, a se întroloca, a se soborî, a se strângui (2). 110 vr (Rar; pex) A sosi (1). 111 vr (Îe) A se ~ ca (săracii) la mort (sau la pomană) sau ca lupii la hoit A alerga după un câștig nemuncit. 112-113 vtr (Îe) A (se) ~ de pe drumuri sau (pe) acasă A nu mai fi (sau a face să nu mai fie) hoinar, stabilindu-se (sau stabilindu-l) într-un loc. 114-115 vtr (Îae) A sta (sau a face să stea) acasă. 116-117 vtr (Îae) A (se) face om așezat. 118-119 vtr (Îae) A-și (sau a-i) face o situație (materială) bună. 120 vt (Îe) A nu-și (mai) ~ picioarele (de pe drumuri) A umbla (foarte) mult. 121 vt (Îe) A-și ~ lioarba (sau buzișoarele) acasă A tăcea. 122 vr (Îe) A se ~ laolaltă A se căsători (2). 123-124 vtr (Îe) A (se) ~ în jurul cuiva A (se) mobiliza la ceva. 125-126 vtr (Îe) A ~ (cineva) oaste (sau oștire, armată etc. ori, îvr, a se ~ cu oști asupra cuiva) A (se) mobiliza. 127 vt (Îe) A-l ~ Dumnezeu (sau moartea) pe cineva A muri¹. 128 vt (Trs; spc) A intra în ceata feciorilor. 129 vt (Înv; spc; d. organe legislative) A se întruni (în sesiune). 130 vt (Înv; spc; c. i. organe de conducere, legislative etc.) A convoca. corectat(ă)

METODĂ s. f. 1. (Și, învechit, în sintagma cartea metodului) Manual care cuprinde reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli și principii; metodică. Grammatica rumânească. . . acum întâi izvodită prin Dimitrie Eustathiev Brașoveanul, methodos prea folositori și prea trebuincios (a. 1 757). CAT. MAN. II, 337. Toți iubitorii de albine, care s-au desfătat cu dînsăle, după temeirile acestui metod, cu adevărat au luat îndoită dobîndă. MOLNAR, E. S. v/6. Extract din cartea metodului pentru trebuința dascălilor. CALENDARI (1 802), 32³/11. Se vor hotărî nu numai obiecturile învățăturii a fieștecâriia feliu de sholi, ci și modul pășirii într-însele sau cuviinciosul metod a învățăturii. MAN. ÎNV. 6/14. D-ar învăța toate științele și filosofia cu cel mai bun metod și sistemă. MUMULEANU, C. 6/11. Profesorul de metodul lui Lancaster din Craiova a plecat la Sibii ca să-ș tipărească în litografie caligrafia sa rumânească ce a făcut. CR (1829), 40²/27. Cere sfat și îi întreabă să-l învețe-n vreun fel, Ce să facă, din ce parte s-aducă vrun iscusit, Ca să-l poatâ-nvâța carte cu vrun metod osebit? PANN, P. V. II, 6/20. Am învățat a ceti fără lesniciosul metod al abecedarului d-tale. NEGRUZZI, S. I, 12. Reforma metoadelor învățămîntului. MAIORESCU, CR. I, 343. O gramatică grecească, lucrată după metoada lui G. Curtius. CONV. LIT. XI, 76. 2. Mod organizat, disciplinat, sistematic de lucru, de gîndire; alcătuire, desfășurare sistematică a unei lucrări. V. s i s t e m. Gheometria lor era. . . fără metod. IST. AM. 56^v/16. Văzînd că scopul Vasilicálelor și a tuturor legelor celor drepte stă în educarea orfanilor . . . am socotit de cuviință a schimba modurile despre aceste, adunînd mijloace din nouă codici europienești a cărora și metodul am îmbrățoșat ca unul ce ni s-au părut cel mai nimerit (a. 1 817). URICARIUL, IV, 307/13. Metod. . . chipul de a zice sau de a face cineva vreun lucru cu oarecare rînduială [Titlu]. VÎRNAV, L. 138^r. Pe omul de știință, de muncă și, mai ales, de metod îl cunoaștem și-l prețuim. LOVINESCU, C. V, 17. ◊ L o c. a d v. Cu metodă = sistematic, metodic (1). Lucrarea . . . urmează cu metodă și stăruință. CARAGIALE, O. I, 64. 3. (Adesea cu determinări care indică domeniul de cercetare sau operația logică) Mod de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective; (impropriu) metodologie (2) . De te împeadecă cuvîntul metod matematicesc, zi metod firesc. MICU, L. 14/13. Singură natura ne învațî analisul... și.. . după metodul acesta tălmăcești cineva începutul și naștere, atît a ideilor, cît și a puterilor sufletului (a. 1 825). CAT. MAN. II, 112. Să meargă pă la toate acele locuri. . . spre a face băgările de seamă și cercările cuvenite după metodul mineraloghicesc (a. 1 838). DOC. EC. 699. Să caută măsura comună prin metodul ce l-am arătat. ASACHI, E. III, 14/10. În metoada reducțiunei eliminarea se face reducînd coeficientul necunoscutei ce voim a elimina la aceeași valoare în ambele ecuațiuni ale sistemei. CULiANU, A. 96. Metoda ultimei sume a cifrelor numerilor. CLIMESCU, A. 83. Logica și materialismul le socotea realități, nu metode ingenioase. SADOVEANU, O. IX, 51. Din punctul de vedere al speciilor de operații logice se deosebesc, în științele speciale, metode deductive. . . și metode inductive. LTR². Metoda filozofiei marxist-leniniste este metoda materialist-dialectică. cf 1 961, 426. 4. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop. V. s i s t e m. Metodă pentru scoaterea rădăcinii. . . din sumă alcătuită. AAT 178^r/1. Fabula nu-și are locul decît numai ca un metod de a prezenta oamenilor adevărul. HELIADE, O. II, 75. Ce metod, ce sistemă au luat spre îmbogățirea și înfrumusețarea limbii norodului? id. ib. 418. Metodul a lungi viața omi- nească [Titlu], scavinschi, m. Ideea ce-l preocupă ziua și noaptea este de a afla metodul prin care să- și facă stare. FILIMON, O. I, 96. El voia să prindă șarpele cu mîna altuia – metod foarte ingenios, ce s-a practicat în toți timpii. id. ib. 142. Cîteșitrele metode fură încercate. HASDEU, I. V. 37. Vina multor greșeli, în ce privește găsirea cauzelor hotârîtoare ale pesimismului, stă în metodele greșite întrebuințate pentru căutarea acestor cauze. GHEREA, ST. CR. II, 294. Metoda de a studia a domnului Ion Gherea. . . constă într-o vastă și profundă judecare logică a operelor literare din punct de vedere social. DEMETRESCU, O. 173. Putem magnetisa o bucată de oțel prin mai multe metode. PONI, F. 238. Închipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carriére, faimosul pictor, cît veți putea cu mai mult fum. . . și veți avea aproximativ imaginea unei cafenele. ANGHEL, PR. 29. Am făcut comparațiile. . . numai pentru a defini metodul. IBRĂILEANU, S. L. 14. A prinde cu arcanul era, cum se vede, pe vremea lui Mihail Sturza, un metod de recrutare. CĂLINESCU, I. C.41. Și-au rezervat dreptul exclusiv de a aproviziona brutăriile cu făina pe care și-o procurau prin metodele capanului. OȚETEA, T. V. 44, cf. MACAROVICI, CH. 78, 295, LEG. EC. PL. 80. O metodă de lucru ar fi gruparea numelor pe categorii și studierea fiecărei categorii în parte. CV 1 949, nr. 9, 37. Se discută metodele de îngrășare a pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 117, cf. PARHON, O. A. 151. Introducerea în serie a metodelor de analize pe cale polarografică va îmbunătăți considerabil procesul tehnologic. CONTEMP. 1 954, nr. 384, 5/5. Un factor de seamă . . . îl constituie aplicarea și extinderea sistematică, în cadrul întrecerii socialiste, a metodelor și experienței înaintate în muncă. SCÎNTEIA, 1 954, nr. 2 862. Încearcă o metodă nouă. DAVIDOGLU, M. 9. Descrise pe scurt noua metodă întrebuințată de brigada sa pentru filtrarea motorinei. MIHALE, O. 200. Metodele avansate de lucru sînt popularizate prin presa locală. LUPTA DE CLASĂ, 1 961, nr. 1, 56. ♦ Manieră de a proceda. V. t a c t i c ă. Cu oamenii mei. . . eu am metodele mele încercate. REBREANU, R. II, 14. – Pl.: metode. – Și: (astăzi rar) metod (scris și method; pl. metoduri. IORDAN, L. R. A. 73) s. n., (învechit) metoádă s. f., méthodos s. n. – Din ngr. μέθοδος, lat. methodus, germ. Methode, fr. méthode.

ORADEA, municipiu în NV țării, reșed. jud. Bihor, situat pe Crișu Repede, în Câmpia de Vest, la 12 km SE de punctul vamal Borș de la granița cu Ungaria; 209.904 loc. (2003). Nod foroviar și rutier. Aeroport. Termocentrală (105 MW). Centrală electrică geotermică. Ind. constr. de mașini (mașini-unelte de forjat, presat și debitat metale, mașină de găurit, raboteze, ciocane pneumatice, mașini de filetat, produse metalice de larg consum), mat. de constr. (cărămidă, prefabricate din beton, azbociment), de prelucr. a lemnului (mobilă, cherestea, dofărie și butoaie), chimică (coloranți și medicamente), a blănăriei și încălțămintei, textilă (țesături de bumbac, tricotaje, conf.), poligrafică și alim. (uleiuri vegetale, conserve, produse lactate, carne, spirt și drojdie, vin și băuturi alcoolice). Sere legumicole. Universitate fondată în 1963). Institut Biblic de învățământ superior (fondat în 1990). Centru național de cercetări geotermale. Teatru de stat cu secții de română și maghiară, teatri de păpuși, filarmonică. Biblioteca județeană „Gheorghe Șincai” (fondată în 1911). Muzeul Țării Crișurilor, adăpostit în Palatul episcopal, cuprinde colecții de istorie și arheologie, de ceasuri, argintărie, numismatică, lucrări de artă plastică, precum și piese de etnografie și și științele naturii (în special exponate ornitologice). La O. apare (din 1965), printre altele, revista literară „Familia”, ca o continuare a revistei omonime, apărută, sub conducerea lui Iosif Vulcan, în perioada 1880-1906. Monumente: cetatea Oradei (1114-1131, distrusă de invazia tătară în 1241, reconstruită în perioada 1570-1589, refăcută și extinsă între 1717 și 1780); bisericile romano-catolice Maica Îndurerată (1741), catedrala romano-catolică Sf. Maria (1752-1780), în stil baroc, cu o orgă de mari dimensiuni; biserica ortodoxă Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1760-1780, refăcută în 1864), cu turn-clopotniță de 40 m înălțime; Palatul episcopal construit în anii 1762-1770, în stil baroc, după planurile arhitectului austriac Franz Anton Hillebrand; biserica romano-catolică Sf. Ladislau (1720-1733); biserica Mănăstirii Ursulinelor (1772), azi biserica romano-catolică Sf. Ana; Biserica cu Lună, având hramul Adormirea Maicii Domnului (azi Catedrala episcopiei ortodoxe din Oradea), construită în anii 1784-1790, în stil baroc, cu elemente neoclasice, pictată pe pereții interiori în 1816-1817, repictată în 1977; în 1793 a fost instalat în turlă un orologiu și un glob care se învârte în jurul propriului ax, indicând fazele Lunii; biserica Mănăstirii Capucinilor (1827); Biserica reformată (1835-1853); sinagogă (1877); clădirea Teatrului de Stat (1899-1900), în stil neoclasic; pasajul Vulturul Negru (1907-1908) ș.a. În apropiere se află stațiunile Băile Felix și 1 Mai. Fondat pe locul unui castru roman. prima atestare documentară datează din anul 1113. Distrusă în timpul invaziei tătare (1241). Cunoaște o perioadă de înflorire a meșteșugurilor și comerțului în sec. 14-17. La jumătatea veacului 15 este menționat la O. un observator astronomic, primul în această parte a Europei. Aici s-a încheiat în 1538 pacea dintre Ferdinand de Habsburg și Ioan Zápolya cu privire la stăpânirea Transilvaniei. S-a aflat sub stăpânire otomană (1660-1692), apoi, de la sfârșitul sec. 17, a fost ocupată de Habsburgi. Monetăria locală bate, începând cu 1338. dinari de argint, iar în 1706-1710 trupele austriece emit monede de necesitate din cupru. În 1918, o dată cu Unirea, revine României, iar după pronunțarea Dictatului de la Viena (30 aug. 1940) a intrat sub ocupație ungară (până la 12 oct. 1944). Important centru cultural și politic al românilor transilvăneni. Declarat municipiu la 17 febr. 1968.

veni vb. IV. A intr. I (despre ființe; mai ales cu determ. locale care indică punctul de plecare, punctul de destinație, traseul sau reperul în funcție de care este orientată deplasarea) 1 A se deplasa spre locul unde se află cineva sau ceva; a merge tot mai aproape de un anumit loc, de o așezare etc.; a se apropia. Vine spre casă. ◊ (repetat, cu val. intensivă sau durativă) Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare (EMIN.). ◊ (în corelație cu vb. ca „a se duce”, „a pleca”, „a merge”, exprimă, în mod explicit, o deplasare în sens opus) Badea vine și se duce, dor îmi lasă (POP.). ◊ (constr. cu „de unde”, „dincotro” etc., arată că cineva se întoarce la locul de unde a plecat) Turcii... în vremea războiului, l-au părăsit și s-au dus de unde vinisă (CANT.). Δ expr. A se întoarce (sau a se duce, a pleca etc.) cum a venit, se spune pentru a arăta că cineva nu și-a realizat scopul pentru care a făcut deplasarea. A se duce cum (sau precum) a (sau au) venit, se spune pentru a arăta că banii obținuți fără efort sînt cheltuiți cu multă ușurință. ◊ (la imper., de obicei întărit prin „încoace”, „aici” etc., predomină ideea de amenințare, de provocare, de sfidare) Vie să-și cerce norocul, dacă li s-au urît zilele (ALECS.). Δ Compus (fam.): vino-ncoace (sau vino-ncoa) subst. invar. = (adesea în legătură cu „a avea pe”, „a fi plin de” etc.) atracție, farmec, drăgălășenie. ◊ (cu determ. modale care arată sau sugerează ritmul de deplasare) S-a oprit un moment în loc indignat, derutat, pe urmă vine brusc către ei (CA. PETR.). Δ (constr. cu dat. etic) Tare-mi venea și-mi sosea, Tot din guriță strigînd (POP.). ◊ (cu determ. care arată distanța parcursă) Șapte țări de ai venit (POP.). ◊ (cu determ. care indică sau sugerează mijlocul de deplasare) Vine călare spre cetate un hatman leșesc cu steag alb (ALECS.). ◊ fig. Iarna vine, vine pe crivăț călare (ALECS.). ◊ (cu determ. elem. pred. supl.) Din droaia de copii... vine curajos, mi se așază pe genunchi (STANCU). ◊ analog. (despre fenomene atmosferice, meteorologice) A venit o furtună cu grindină. ◊ ext. (despre corpuri cerești) Ca stelele acelea călătoare ce se zăresc..., fără a ști de unde vin și unde se duc (RUSSO). ◊ (despre vreme; cu determ. ca „bună”, „rea” etc.) După furtună vine și vreme bună (c. NEGR.). ♦ ext. (despre ambarcațiuni) A se deplasa pe apă apropiindu-se (de cineva sau ceva). După cîteva minute, barca veni la vapor cu trei oameni (BOL.). ♦ analog. (despre păsări) A zbura (dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat). ◊ (despre ființe imaginare sau mitologice) Iuții aprigi zburători Vin curgînd de pretutindeni (c. NEGR.). ♦ analog. (despre obiecte) A se deplasa prin aer cu viteză dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat (fiind lansat, azvîrlit). Capriciul obuzului care vine unde nu te aștepți (CA. PETR.). ♦ (cu determ. introduse prin prep. „pe la”, „prin”, „peste”) A merge traversînd, străbătînd un loc, o întindere, o suprafață; a trece (prin...). Iuda veni... prin valea lui losafat (BOL.).** (cu determ. locale în care de obicei alternează „de la” sau „din” cu „la” sau „în”) A merge dintr-un loc în altul, dintr-o parte în alta. Oile... veneau dintr-un mal în cellalt al Milcovului (GHICA). ◊ fig. De la gîndul restauratorilor de a întemeia gramatica română am venit la gramatica latină (RUSSO). 2 (cu determ. locale introduse de obicei prin prep. „din”, „de la” sau constr. cu „de unde”, care indică punctul de plecare; cumulează adesea ideea originii sau provenienței) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva sau la cineva; a proveni din... Vin din cetatea împărătească sau din Asia mică... negustori (IORGA). ◊ ext. Plante venite de la Ecuator. ◊ (în corelație cu „a merge”, „a se duce”) Acest popor... nu v-a întrebat niciodată de unde ați venit și unde vă duceți (EMIN.). ◊ expr. Așa (sau acum) mai vii de-acasă, se spune, aprobativ, cuiva care revine asupra unei hotărîri (considerate greșite) sau care adoptă o atitudine mai conciliantă, mai înțeleaptă etc. A(-și) veni de-acasă = a se dumiri, a se lămuri (asupra unui lucru). Mergi (sau mergeți, să mergi etc.) ori du-te (sau duceți-vă, să te duci etc.), pleacă (sau plecați etc.) de unde ai (sau ați etc.) venit = pleacă (sau plecați etc.) de aici! lasă-mă (sau lăsați-mă etc.) în pace! A-i veni (cuiva) în (ori întru) întîmpinare sau a veni în (ori întru) întîmpinarea (cuiva), a veni înaintea (cuiva) = a) a merge, a ieși înaintea cuiva (pentru a-l primi, pentru a-l întîlni etc.); a întîmpina (pe cineva); b) (și a veni în întîmpinarea a ceva) a precede, a anticipa o idee, o teorie; a răspunde unei întrebări, unei necesități, înainte ca aceasta să fie formulată. ♦ (mai ales despre abstracte) A lua naștere, a rezulta din ceva sau de undeva; a se trage din... Acest sentiment vine pesemne din înălțimea și sublimitatea naturii noastre intelectuale (CAR.). ◊ expr. De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... = datorită acestui fapt, pentru acest motiv, din această cauză. ♦ A-și avea originea, obîrșia, proveniența din ceva sau de undeva; a rezulta, a decurge. A denunța abuzurile, a biciui, a strivi răul, ori din care parte ar veni (I. NEGR.). ◊ (despre limbi sau despre elemente ale unei limbi) Numele localității vine de la un nume de persoană. ♦ (înv.; despre dispoziții, hotărîri etc. oficiale) A emana. Legea vine de la parlament. 3 (de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „pînă în”, „în” etc. care indică punctul de sosire) A ajunge, a sosi într-un anumit loc; a descinde, a se opri într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării). Într-o iarnă... venise la Iași o trupă de actori despre care se dusese vestea (BRĂ.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) iapa la hăț = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A veni pe (sau în) lume = a) a se naște; b) (bis.; și a veni cu trup; despre Iisus Hristos) a lua trup de om; a se întrupa. A veni alba în sat = a se lumina de ziuă. A(-i) veni la țanc (sau la pont) = a sosi la timp. A veni la mijloc = a interveni, a intra în acțiune. A veni fără vistavoi = a sosi (undeva) pe neașteptate. A-i veni (cuiva) cuțitul la gît (sau mucul la deget) = a ajunge într-o situație grea, dificilă, a fi în primejdie; a ajunge la limita răbdării. A(-i) veni (cuiva) în (sau întru, spre) ajutor = a interveni (grabnic, prompt) pentru a ajuta pe cineva; a sări în ajutorul cuiva; a fi de folos cuiva. La o vreme de nevoie,... noi ți-om veni într-ajutor (EMIN.). A veni în ajutorul (a ceva sau a cuiva) = a aduce argumente în sprijinul unei idei, al unei teorii, al unui principiu etc. sau al unei persoane care susține anumite teorii, idei etc. A veni deasupra = a deveni învingător. A(-i) veni (cuiva) la (ori în) mînă sau a veni pe (ori în, la) mîna (ori mîinile) (cuiva) = a ajunge la discreția, la dispoziția, în puterea cuiva; a depinde de cineva. A(-i) veni (cuiva) drăguș la căuș, se spune, ca amenințare, celui care te-a nemulțumit și pe care-l vei pedepsi. A-i veni (cuiva) (Moș) Ene pe la gene = a i se face somn; a începe să moțăie. A(-i) veni de hac = a) a pedepsi sau a face inofensiv pe cineva care provoacă necazuri, supărări, nemulțumiri; b) a depăși, a învinge o dificultate, un obstacol etc. ♦ (despre obiecte, mai ales despre mărfuri; adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) A ajunge la destinație; a fi adus undeva. Ridică halba: golesc băutura cîteșitrei și mai vine un rînd (GÎRL.). ◊ expr. A veni la (sau în) mîna (sau mîinile) (cuiva) ori a-i veni (cuiva) la (sau în, sub, a) mînă = a ajunge în posesia, în stăpînirea cuiva. A-i veni cuiva cărți = a trage sau a-i cădea cărți bune (potrivite pentru a cîștiga la jocul de cărți). ◊ (despre înștiințări, mesaje, scrisori etc.; adesea cu determ. introduse prin prep, „din”, „de la”; de obicei constr. cu dat. pron. person.) I-a venit răspuns Că dușmanii țării... Năvălesc grămadă (IOSIF). ◊ expr. (înv.) A-i veni mazilie = a fi mazilit, înlăturat de la domnie. ♦ (despre publicații periodice) A fi difuzat, a ajunge (periodic) undeva. Presa îi venea destul de regulat. ♦ (despre lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea constr. cu dat.) A se propaga prin spațiu pînă într-un anumit loc; a se face perceput, simțit. Văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarbă (EMIN.). ◊ (cu determ. introduse de obicei prin prep. „de la”, „din”) Lumina vine de la o curte interioară (RALEA). ◊ expr. A veni la (sau în) urechile (sau cunoștința) ori a-i veni (cuiva) la urechi = (despre știri, zvonuri etc. sau, ext., despre fapte, întîmplări etc.) a ajunge la cunoștința cuiva; a deveni cunoscut. A-i veni (cuiva) muștarul la nas v. muștar. 4 (cu determ. nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse de obicei prin prep. „cu”) A însoți, a întovărăși, a acompania (pe cineva) sau a fi însoțit, întovărășit, acompaniat (de cineva). Nu te teme de nimic și vino cu mine în această pădure (FIL.). ♦ (de obicei cu determ. nume de obiecte) A aduce cu sine. Mai apoi, vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate (SLAV.). ◊ expr. A juca pe vine (sau pe venite) = (la unele jocuri de cărți) a juca pe datorie, în contul banilor care vor fi aduși ulterior. ♦ analog. (cu determ. nume abstracte, de acțiuni etc.) A fi mesagerul, purtătorul a ceva.. Vine cu știri de la stăpînul său (SADOV.). ♦ (cu determ. care indică idei, proiecte, propuneri etc.) A prezenta, a propune, a susține. A venit cu un plan de dezarmare (TIT.). 5 (pop.; despre ființe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „asupra”, „peste”, „împotriva”) A se repezi asupra cuiva sau peste ceva cu intenții dușmănoase agresive. Cine sînt eu, măi, de vii asupră-mi cu bastonul? (BOL.). ♦ ext. (pop.; despre vehicule sau despre conducători de vehicule) A lovi, a izbi (intrînd în coliziune cu...), a da peste... A văzut cum a venit camionul peste copac. ♦ A se năpusti, printr-o acțiune militară asupra dușmanului, asupra unui loc deținut de acesta etc.; a pătrunde în număr mare (și pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l cotropi, de a-l jefui etc. Turcii au venit cu oaste asupra Ardealului (XEN.). ◊ expr. (Doar) nu vin turcii (sau tătarii) ori (doar) nu vin turcii, nici tătarii, se spune pentru a potoli pe cineva prea grăbit sau alarmat, înfricoșat fară motiv. ♦ (mai ales despre animale sau păsări de pradă) A se năpusti pentru a fura, a ucide (pe cineva) sau a distruge, a devora (ceva). Lăcustele călătoare... ne vin în mod periodic din sudul Rusiei (ENC. AGR.). 6 (determ. prin „ înăuntru” sau prin alte determ. locale care indică un spațiu delimitat sau considerat ca atare și introduse de obicei prin prep. „în”) A intra în...; a pătrunde undeva. Țăranul veni în curtea palatului și ceru să vorbească cu împăratul (POP.). ♦ ext. (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „prin”, „în”) A pătrunde printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust, delimitat etc. Odăile erau mari... întunecoase prin faptul că lumina le venea prin mijlocirea unui geamlîc (CĂL.). 7 (determ. prin „afară” sau prin alte determ. locale introduse de obicei prin prep. „din”) A ieși, a trece din interior spre exterior sau dintr-un mediu în altul. Veni repede afară și se duse să deschidă poarta. 8 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „la” sau în dat.) A se deplasa la cineva (acasă) pentru a-l vedea, a-l ajuta etc., a merge (în mod repetat) undeva; a vizita. Fecioară blondă ca spicul cel de grîu, Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă (EMIN.). ◊ (cu precizarea „în vizită”) Foarte mulțămit... prinse încredere către noua sa mumă și veni din nou în vizită (EMIN.). ◊ (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pe la” sugerează imprecizia momentului sau a duratei vizitei) Ceea ce vreau nu-ți pot spune aici... Trebuie să vii pe la mine (REBR.). 9 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică întruniri, manifestări publice etc.) A merge pentru a asista, pentru a participa la ceva; a lua parte (la...), a fi de față (la. ..). Va fi o ședință de inițiere la care poate veni oricine (PHIL.). 10 (de obicei însoțit de prop. finale) A se înfățișă, a se prezenta la cineva, înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop, cu o anumită intenție). Veniră creștinii din satele vecine să spună că pe hotarul lor se iviră boi străini (AGÂR.). ◊ (cu determ. modale, elem. pred. supl.) Ca sorbită de vîntul turbat, așa veni de cătrănită (DELAVR.). ◊ (cu determ. ca „în vis”, „în somn” etc.) Astă-noapte veniră dumnezeii voștri la mine și mă certară foarte rău (ALEXAN.). ◊ (la prez.ind. pers. 1 și 4, precedînd vb. ca „a spune”, „a zice”, „a întreba, ca formulă protocolară de a se adresa, de a relata ceva etc.) Viu să-ți adresez și felicitările și expresia simpatiilor mele (ALECS.). ◊ expr. A veni pe capul cuiva = a cauza cuiva suferințe, necazuri etc. Bine ai (sau ați) venit (sănătos sau sănătoși), formulă de salut cu care este întîmpinat un oaspete. Bine că ai (sau ați etc.) venit, formulă prin care se evidențiază mulțumirea față de oportunitatea sosirii cuiva. A veni la ușa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i veni (cuiva) la ușă = a se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoință. A veni ca la borș, se spune despre o persoană care, prezentîndu-se undeva, pleacă în grabă, fară explicații. A veni (undeva) după cineva (sau ceva) = a căuta pe cineva sau ceva în locul unde se află, se adăpostește, se ascunde. A veni în numele cuiva = a) (și a veni din partea cuiva) a se prezenta undeva ca trimis, ca reprezentant al cuiva; b) a se prezenta (undeva) dîndu-se drept altcineva și uzînd, prin înșelăciune, de autoritatea acestuia. ◊ ext. (cu acc.pe ideea determinării unei acțiuni sau a intervenției într-o acțiune, într-un proces) Realitatea, cea mai aprigă dușmană a închipuirei, vine de se pune necontenit dinaintea ei (ALECS.). ◊ fig. Pe mii de drumuri umbre se ridică Și parcă vin să fure parfumul florilor (DENS.). ♦ A se adresa cuiva, a solicita ceva cuiva. Să nu mă lași!... Viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi (CAR.). ♦ (despre bolnavi) A consulta un medic. Mai mulți bolnavi au venit la cabinetul medical. ♦ (pop.) A se prezenta la o persoană de sex feminin pentru a o cere în căsătorie. ♦ (jur.; de obicei cu determ. ca ”înaintea„, ”spre înfățișare„, ”de față„, ”la judecată„) A se înfățișa (ca parte) în fața unei autorități judiciare sau a unui organ de justiție; a compărea. Veneau pentru vechi procese – cu multă îndoială față de judecățile vremelnice (SADOV.). ◊ expr. A veni cu jalba în proțap v. jalbă. ◊ ext. (despre plîngeri, reclamații etc.) Vinind pîrîre nencetată, Vru să știe cu temei de sînt Oare acele toate adevărate (BUD.). ♦ A se alătura cuiva, a trece de partea cuiva; a deveni asociat, partener, adept. Sînt dușmănit de Măria sa... și totuși vii cătră mine (SADOV.). II (mișcarea se realizează pe verticală) 1 (de obicei determ. prin ”jos„, ”la vale„) A se deplasa de sus în jos (pe o suprafață); a se lăsa în jos; a coborî. Vine domol la vale un călăreț tînâr (CAR.). ♦ A cădea (cu viteză) de la oarecare înălțime. O pană veni de sus învîrtejindu-se repede și căzu (SADOV.). ◊ (despre precipitații atmosferice) De-ar veni o răpăială de ploaie... Să vină și să treacă repede (STANCU). ◊ (despre lumină sau despre întuneric) Venea din cer pe cîmp amurgul (GOGA). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. ”pe„, ”peste„ etc., care indică locul căderii; intervine adesea și ideea de lovire sau de izbire cauzată de cădere) Copacul a venit peste mașină. ◊ expr. A veni în vale = (despre porțiuni de teren) a se surpa, a se prăbuși, a aluneca. ♦ (relig.; despre divinități) A se stabili printre oameni, în lume; a coborî (din cer) peste lumea pămîntească. Veți lua putere venind Duhul Sfînt preste voi (BIBLIA 1688). ♦ (despre necazuri, suferințe etc.) A se abate, a cădea asupra cuiva sau a ceva. Pentru legea noastră și credință vom răbda tot răul ce ne va veni asupră (DOS.). ♦ (și a veni de sus) A proveni de la o autoritate superioară, de la cineva cu prestigiu, de la Dumnezeu etc. ♦ (pop.; despre ființe; urmat de determ. ca ”în mînă„, ”în nas„, ”pe brînci„, care indică partea corpului care intră în contact cu locul căderii) A cădea la pămînt, a-și pierde poziția verticală. Unealta căzu: omul veni... pe spate (SADOV.). 2 (pop.; despre ființe; cu determ. ca ”în sus„, ”sus„, ”în vale„) A se îndrepta în sus (spre un loc mai ridicat), a se deplasa dintr-un loc mai jos (sau din josul apei) către unul situat mai sus (sau în susul apei); a (se) urca, a (se) sui. Rugă... să vină puțin sus spre a-i pune pe hîrtie unele scurte sfaturi (CĂL.). ◊ ext. Mașina a venit la deal cu greutate. 3 (despre corpuri, materii) A se ridica deasupra (apei); a ieși la suprafață. Lava venită din adîncurile vulcanului. ◊ expr. A veni la iveală (sau la arătare) = a se da pe față, a fi dezvăluit, a se arăta. III (despre ființe; de obicei cu determ. modale ca ”mai„, ”înapoi„) 1 A se întoarce în locul de unde a plecat; a merge din nou unde a mai fost; a reveni. Dintr-o întîmplare neașteptată, omul venise înapoi devreme (SADOV.). ◊ (în constr. neg.; cu referire la moarte, considerată ca o plecare fără întoarcere) Eu voi pleca... pe-o cale depărtată, De unde nu mai vine acel ce a plecat (BOL.). ◊ (în corelație cu ”a se duce„, ”a pleca„, ”a merge„ etc.) Cînd pleci, să te-nsoțească piaza bună... Cînd vii, pășește slobod (ARGH.). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. ”de la„, ”din„, care indică locul de desfășurare a unor activități, a unor îndeletniciri etc. sau activitățile, îndeletnicirile ca atare) Mirii veniseră de la biserică și se așezaseră între cei doi nuni (VOIC.). Δ expr. A veni de la biserică, se spune, ironic, despre cineva care se întoarce beat acasă. ◊ (cu determ. modale sau elem. pred. supl.) Educat la Paris, vine în țară plin de iluzii reformatoare (CONST.). ◊ fig. Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorc (COSTIN). Δ expr. A-i veni (cuiva) numai numele = a muri undeva, departe de locul de unde a plecat, a locuit. ♦ (despre obiecte) A fi adus înapoi undeva, a fi returnat cuiva. Scrisorile mi-au venit înapoi. ◊ expr. A veni la loc = (despre obiecte, despre părți ale lor etc.) a se întoarce în locul inițial; a(-și) recăpăta poziția inițială. Din cauza mișcării mașinii, scaunele se deplasau în față și veneau la loc. 2 (mai ales despre păsări) A se întoarce din migrație. Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi! (COȘB.). 3 A se întoarce la o stare anterioară; a redobîndi o stare, o situație anterioară. Această mare vindecare a pocăinții, ca prin mijlocul ei să vie iară la cinstea cea dintîi (ANTIM). ◊ expr. A-și veni în chef = a-și recăpăta buna dispoziție, voia bună. A-și veni în fire = a) a-și recăpăta forțele, vigoarea, vitalitatea; a se restabili (după o stare de slăbiciune, de depresie, de epuizare etc.); b) a-și reveni dintr-un șoc, a-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize etc.; a se trezi, a se dezmetici dintr-o stare de toropeală, de amețeală, de leșin etc.; c) a-și recăpăta cumpătul, stăpînirea de sine, a-și restabili starea psihică normală (după un moment de spaimă, de furie, de uluire, de descumpănire etc.); d) a-și redobîndi capacitatea de judecată, de discernămînt (renunțînd la idei, la intenții sau la fapte nepotrivite, neîngăduite, condamnabile); a-și da seama, a înțelege, a se lămuri (în legătură cu o situație). ♦ (despre forță, putere, simțuri etc. ale oamenilor) A se reface, a se restabili. Unsei și pe orb și îi veni vederile ca mai nainte (ISP.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) puterea (sau firea, răsuflul) = a se trezi, a-și reveni dintr-o stare de leșin, de amețeală etc. A veni în viață = a se întoarce la viață, a învia. A-i veni (cuiva.) fața (la loc) v. față. A-i veni (cuiva) inima la loc v. inimă. A-i veni (cuiva) mintea (sau mințile, minte) (acasă sau la loc, la cap, în cap) v. minte. A-i veni (cuiva) sufletul la loc v. suflet. IV 1 (înv.,pop.; despre ape; de obicei cu determ. locale sau modale) A curge (la vale) (în cantitate mare). Se auzea răsunînd glasul unui pîrăuaș ce venea... din deal în vale prăvălindu-se (CR.). ♦ ext. A se revărsa. Cînd puhoiul vine... tîrăște nu numai ce-i pe șosea, dar și casele înalte (CA. PETR.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a veni apă (sau apa) (și) la (sau pe) moara cuiva v. apă. ♦ (despre ape curgătoare; cu determ. introduse mai ales prin prep. ”din„) A izvorî. Pîrîul vine din munți. ♦ (de obicei cu determ. introduse prin prep. ”în„) A se vărsa. Dunărea vine în mare. ♦ (și a veni la matcă sau la vad) A reintra în albie după vărsare. ♦ (pop.; adesea cu val. incoativă) A curge (la un robinet, pe o țeavă, într-o instalație etc.). Din cauza defectării unei instalații, nu a venit apa caldă. 2 (pop.; despre lichide organice) A se scurge. De pe frunte, sîngele îi venea în ochi. V 1 (cu determ. introduse mai ales prin prep. ”pînă la„, ”la„, ”în„) A ajunge pînă la nivelul...; a avea ca limită. Pantalonii îi veneau pînă la glezne. ◊ expr. A nu-i veni (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara (cu cineva) din cauza inferiorității în care se află. A veni la măsură = a ajunge la măsura, la mărimea prestabilită sau potrivită. A veni cotul la măsură sau a veni tafta la cot = a se nimeri; a se potrivi. A-i veni (cuiva) apa la gură (sau la gît) v. apă. 2 (pop.; despre obiecte, bunuri etc.) A fi evaluat ca mărime, ca greutate, ca volum (în unități corespunzătoare). Pui de cîntărește oala... Venea trei oca și ceva (BRĂT.). ◊ (cu un compl. indirect introdus prin prep. ”de„, ”la„, ”pe„ care indică distribuția) Noi sîntem aici douăzeci... și ne vine pe fiecare doi miei (AGÂR.). 3 (pop.; despre mărfuri) A fi evaluat ca preț, a prețui, a costa, a ajunge. A întrebat cît vine kilogramul de roșii. 4 (înv.; despre oameni) A ajunge (cu numărătoarea) la numărul de... A numărat oștenii și a venit pînă la o sută. 5 (înv., pop.) A ieși, a rezulta în urma unui calcul. Adăugăm doi la șapte și vine nouă. ♦ A se cuprinde, a intra, a merge. Doi în opt vine de patru ori. VI (de obicei cu determ. modale care indică un reper spațial; exprimă ideea de așezare, deplasare în spațiu) 1 (despre forme de relief, repere geografice) A fi situat, a se afla, a se găsi undeva (prin raportare la...). Versantul dinspre sat al muntelui... vine în fața răsăritului (BĂLC.). ♦ (despre drumuri, hotare etc.) A avea traseul (din direcția..., cu începere din..., pînă la...). O improvizare de bîlci pe șoseaua care vine de la Piatra (IBR.). ♦ (despre construcții, despre părți ale unei construcții etc.) A fi amplasat, așezat pe un anumit loc, într-o anumită poziție. Unde vine Banca Națională? ♦ (despre obiecte sau despre componente ale unui ansamblu, ale unei instalații etc.) A avea un loc determinat în cadrul unei structuri, al unei organizări, al unui întreg etc. ◊ expr. A(-i) veni cuiva (ceva) la îndemînă = a fi îndeajuns de aproape (de cineva) pentru a putea fi ușor de atins, de luat, de mînuit; ext. a-i fi cuiva ușor, comod, convenabil etc. (de făcut) ceva. A-i veni cuiva peste mînă (ceva) = a fi prea departe pentru a fi ușor de atins, de luat, de mînuit de către cineva; ext. a-i fi cuiva greu, incomod, neconvenabil, neplăcut (să facă) ceva. 2 (mai ales cu determ. modale ca ”bine„, ”frumos„, ”de minune„) A i se potrivi, a-i ședea; a-l prinde. Hainele noi îi veneau foarte bine. VII 1 (de obicei cu determ. care indică rangul, instituția, domeniul) A prelua, a primi (ca succesor) funcția, împuternicirea de... Venind din nou la domnie,... începu cu un mare măcel al boierilor (IORGA). ◊ expr. A veni la putere (sau la guvern, la guvernare) = (despre șefi de state, guverne, formațiuni politice) a prelua puterea (politică) într-o țară. Singurul partid care nu are nici un interes imediat de-a veni la guvern... e cel conservator (EMIN.). ♦ (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. ”la„ sau ”în„) A luat în primire o slujbă, un post (de conducere); a se angaja într-un serviciu; a avea o îndeletnicire. A venit la institut de trei ani. ◊ expr. A veni în serviciul cuiva = a se pune în serviciul cuiva, a-și oferi cuiva serviciile. 2 (înv., pop.; mai ales despre bunuri, proprietăți etc.) A i se cădea, a i se cuveni, a i se atribui (prin partaj) ca moștenire, ca zestre, ca recompensă etc. Le-a venit cîte două mii partea fiecăruia. Ce-i drept, au și muncit (GHICA). VIII (despre ființe; adesea cu determ. care indică elem. precedent față de care se face raportarea) A urma (imediat) după altcineva sau după altceva (în spațiu sau în timp); a merge, a păși după cineva sau după ceva; a succeda. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț (EMIN.). ♦ (despre fapte, întîmplări, sentimente etc. ale oamenilor) Știe marele poet că... apoi vin reflecțiile (RUSSO). ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă, într-o ierarhie după... Logofătul cel mare... are sub sine mulți logofeți. Logofătul al doilea vine după el (PER.) ♦ (pop.; de obicei cu determ. introduse prin prep. ”după„) A se însoți cu cineva (căsătorindu-se); a urma (pe cineva) în vederea căsătoriei. E muiere bună, ne iubește și chiar a zis c-ar veni după d-ta, tată (POP.). ♦ A urmări (pe cineva) (pentru a-l supraveghea, pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde etc.); a se călăuzi după un indiciu, după o urmă etc. Dihania de lup adulmecă și vine după fum (CR.). ♦ A urma învățăturile, îndrumările etc. cuiva, a asculta de..., a proceda conform cu...; ext. a adera la ceea ce întreprinde cineva, a fi alături de cineva (într-o acțiune). Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni (BIBLIA). B intr. I 1 (despre evenimente, situații, întîmplări etc.) A se produce, a avea loc, a se întîmpla; a se petrece, a se realiza; a surveni, a interveni. Circulă zvonul că în curînd va veni răsturnarea rînduielii de acum (DAN). ◊ expr. Nu știi cum vine păcatul, se spune pentru a exprima resemnarea în legătură cu viitorul imprevizibil sau îndemnul la prudență, la prevedere. A veni vorba de... (sau despre..., că...) = a fi adus, pus, luat în discuție; a se vorbi (printre altele) despre... Așa (sau cum) vine vorba (sau vorbirea) = așa se vorbește, așa se spune, așa umblă vorba. A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) = a sesiza sensul, nuanța, aluziile din spusele cuiva. ♦ (despre oameni) A se ivi, a apărea (în timp). O personalitate... vine într-o vreme în care talentul și predispozițiile artistice nu se au singure în vedere (OPR.). 2 (despre timp sau despre unități, intervale, perioade de timp) A începe să se desfășoare; a deveni actual; a sosi. Veni timpul de plecare în străinătate (ALECS.). ◊ (în legătură cu intervale de timp determinate, părți ale zilei, anotimpuri etc. realizează deseori constr. cu val. de loc.vb.) Cînd a venit toamna, s-a dus și ea cu frunzele (SADOV.). ◊ expr. A(-i) veni (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) = a sosi pentru cineva sau pentru ceva prilejul așteptat, momentul favorabil. Vine (ea) și vremea aceea, se spune pentru a exprima convingerea că ceea ce este așteptat se va împlini. A veni împlinirea vremii = a împlini timpul stabilit. Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau veni) vremea ori așa vine vremea, se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întîmplări la un moment dat. Vine (sau a venit, va veni etc.) (și) vremea (sau ziua) mea (sau a ta, a lui etc.) ori ceasul meu (sau al tău, al lui etc.), se spune pentru a atrage atenția că este inevitabil momentul favorabil cuiva, al aprecierii, al recompensării sau al pedepsirii (cuiva). A(-i) veni (cuiva) ceasul (sau vremea) = a) a ajunge la capătul vieții, a se afla în pragul morții; b) a-i sosi timpul să se căsătorească; c) a-i sosi timpul să nască. I-a venit vremea, dar nu i-a venit ceasul, se spune a) despre o femeie însărcinată ajunsă la termenul nașterii, dar așteptínd declanșarea acesteia; b) despre o fată de măritat care nu și-a găsit încă pretendent. A veni rîndul (cuiva) sau a veni rîndul (pentru ceva), a veni la rînd v. rînd. ♦ (despre unități de timp, date, termene calendaristice, sărbători) A urma la rînd (în conformitate cu periodicitatea specifică). Nici nu bagi de seamă cum vine Crăciunul (DAN). ◊ (bis.; în prop. atrib. care capătă valori semantice echivalente cu ”veșnic„, ”de apoi„) În viața ce-o să vie, ca-n viața trecătoare... tot vesel am a fi (BOL.). ♦ A avea ca limită finală, a ajunge pînă la data (de...). Documentele bisericii vin pînă la anul 1780. ♦ (pop.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători etc.; cu determ. introduse prin prep. ”în„, ”la„) A se nimeri, a cădea la o anumită dată, într-o anumită zi sau perioadă; a se afla, a fi într-un anumit moment; a pica. Anul acesta Sfîntul Gheorghe vine după Paște. ◊ (pop.; despre unități ale timpului) A se încheia, a se împlini. Mă muncesc de vine-un an Să fac din pelin sahar (POP.). II unipers. (de obicei cu un compl. în dat.) 1 (despre stări fiziologice sau psihiatrice, simptome de boală etc.) A cuprinde, a apuca, a pune stăpînire pe cineva. Îmi veni atunci o grozavă strîngere de inimă (GAN.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) = a i se umezi ochii, a începe să plîngă. A(-i) veni (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) = a avea impulsul, pornirea de a rosti ceva, de a spune, de a da glas. (Tot) ce îmi (sau îți, îi etc.) vine la (sau în) gură sau cîte îmi (ori îți etc.) vin la (sau în) gură = (în legătură cu vb. ca ”a zice„, ”a spune„ etc.) fără a alege, a selecta cuvintele (fiind sub impulsul unei stări emoționale de moment). Cum (sau oricum) îi (sau îți etc.) vine la gură = (în legătură cu vb. ca ”a ocărî„, ”a batjocori„, ”a blestema„) în termeni duri, brutali, violenți. A-i veni (cuiva) acru = a-i displace, a se sătura de ceva; a i se acri. A-i veni (cuiva) o nebuneală (sau pandaliile) să... = a i se năzări să... Îmi (sau îți, îi etc.) vine nebunie (sau vin pandaliile), se spune pentru a exprima enervarea, agasarea în legătură cu ceva. Să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie), se spune pentru a exprima surprinderea, uluirea, mirarea (în legătură cu o situație, o întîmplare neplăcută). A-i veni (cuiva) dracii = a deveni îndărătnic, nereceptiv, furios. A-i veni cuiva pe cineva = a se supăra, a se mînia, a avea necaz pe cineva. A-i veni cuiva ceva = a i se face de ceva. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) v. toană. ♦ (precedat de ”cum„, ”cînd„, ”unde„ etc.; constr. cu dat. pron.pers.) A găsi de cuviință, a crede potrivit, necesar (la un moment dat); a vrea. Poate să se plimbe cînd îi vine cheful. ◊ expr. A-i veni (cuiva) la socoteală (să..., ca să..., de..., de a..., a...) = a-i fi bine (să...); a-i fi pe plac, comod, convenabil (să...); a-i fi (cuiva) la îndemînă (să...), a găsi momentul prielnic (să...). A-i veni (cuiva) bine cu... (sau că...) = a-i produce mulțumire, satisfacție (că...), a-i face plăcere (că...). A-i veni (cuiva) ușor (sau lesne, cu înlesnire) (să..., a...,dea...) = a-i fi, a i se părea ușor, simplu (să...). A nu-i veni (cuiva) să... = a-i fi, a i se părea greu, anevoios (să...); a-i fi, a i se părea dezagreabil, plăcut (să...); a-i fi imposibil (să...); a nu-i conveni. A-i veni (cuiva) bine (să..., ca să..., de..., de a..., a...) v. bine. A(-i) veni (cuiva) (cu) greu (să..., a..., de...) v. greu. 2 (cu sub. gram. ”gîndul, ideea„ etc. sau, impers., determ. prin ”în gînd„, ”în minte„, ”în cap„ etc., cu care formează loc.vb.) A-i trece cuiva prin minte, a găsi de cuviință, a socoti potrivit să...; a gîndi. I-a venit ideea să-și facă testamentul. ◊ expr. A(-i) veni (cuiva) în cap = a) (și a-i veni cuiva în amintire, în memorie, în gînd) a-și aduce aminte, a-și aminti (de ceva); b) a-și da seama de..., a realiza că..., a înțelege necesitatea de a... Cum îi vine în (sau la) minte (ori în gînd) = după bunul plac. A nu-i veni (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte = a nu considera ceva ca acceptabil, plauzibil, realizabil etc.; a socoti, a considera ceva de neconceput, inacceptabil, irealizabil. (Nu știu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau veni, a venit) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte sau în gînd) (de...), se spune (adesea cu val. exclam.) pentru a atrage atenția asupra caracterului neașteptat, neobișnuit, surprinzător al faptelor sau al situațiilor relatate. Ce-ți (sau ce-i) veni? ori ce ți-a (sau i-a etc.) venit?, se spune, cu nuanță de reproș, pentru a exprima nedumerirea, surprinderea, nemulțumirea în legătură cu afirmațiile, cu atitudinea sau cu faptele neobișnuite, nepotrivite, nesăbuite ale cuiva. C intr. I 1 (cu determ. introduse prin prep. ”la„, ”în„ etc.) A ajunge, a se vedea, a se pomeni într-o anumită situație, într-o anumită stare. La atîta fățărnicie... au venit pornirile unor oameni (BOJ.). ◊ expr. A veni în contact (sau în atingere) (cu...) = a) a ajunge în nemijlocită apropiere, în vecinătate cu...; a se atinge de...; b) a ajunge să aibă relații, raporturi, datorită vecinătății, cu...; c) a ajunge să cunoască, a fi influențat, informat de... A veni în contradicție (sau în contrazicere, în conflict, în opoziție, în luptă etc.) cu... = a fi în dezacord, în discordanță cu...; a fi opus, contrar cu... ♦ (pop.; despre plante) A face, a produce rod; a rodi. Verdețuri care vin primăvara. ◊ expr. A veni pe rod = (despre vie, pomi fructiferi) a începe să rodească. ♦ (înv.; pop.; cu precizări ca ”în vîrstă„, ”la anii„ etc., urmate de determ. gen. sau introduse prin prep. ”de„) A împlini o anumită vîrstă. Veni în vîrstă de măritat. ♦ expr. A(-și) veni la (sau în) vîrstă (sau deplină vîrstă, vîrstă legiuită, măsura vîrstei, vîrstă anilor) = a deveni major, a ajunge la majorat. A veni în vîrstă (sau la vreme) de (adînci) bătrînețe sau a veni mai la vîrstă = a îmbătrâni (foarte tare), a deveni (foarte) bătrân. A veni la sfîrșitul vieții (sau anilor) = a muri. A veni pe... = (urmat de determ. numerice) a fi pe punctul de a împlini vîrsta de...; a merge pe... Fata venea pe șapte ani. 2 (înv.; cu determ. care indică opinii, păreri, decizii, hotărîri) A cădea de acord, a conveni; a adopta. ◊ expr. A veni în pofta cuiva = a face cuiva pe plac. A veni la tocmeală (sau la împăcăciune, la consens etc.) (cu...) = a se înțelege, a cădea de acord (cu...). 3 (înv.,pop.; constr. cu dat. pron.pers.) A-i părea, a-i face impresia de... Aceste vorbe i-au venit omului cam ciudate. II (cu val. de semiauxil. de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; constr. cu dat. pron.pers.; mai ales urmat de un alt vb. la conjunct.) A avea pornirea, dorința de a... (sau să...), a se simți în măsură să... Era atîta ușurare în ce-i spunea bătrína, încît nu-i venea să creadă (AGÂR.). III (cu val. de semiauxil. de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt vb. la indic, introdus prin conj. ”de„, ”și" sau la conjunct, sau la inf.) A fi pe punctul, în situația de...; a ajunge pînă la punctul (de) unde... Fumul vine de se depune pe horn. D intr. (cu funcție de vb. cop.; cu nm.pred. care indică modalitatea sau relația) 1 (înv., pop.) A fi. Ia să vedem, cam cum ar veni trebușoara asta? (CR.). ◊ Loc.vb. A veni rudă (cu...) sau a-i veni (cuiva) rudă = a se înrudi (cu...). Ne vine cam rudă. I-a fost Costache tutor (CĂL.). ◊ expr. Cum vine (și) (vorba sau treaba) asta, se spune pentru a arăta nedumerirea, mirarea sau iritarea cuiva care pretinde o explicație pentru o întîmplare, pentru o afirmație sau o faptă a cuiva. 2 (pop.) A deveni, a se face. A venit copilul flăcău mare. E (înv., pop.; cu funcție de vb. auxil., realizează o formă a diatezei pas.) Ciocul... este aci relativ mare și vine așezat ca la pripoane, imediat sub vârf (ANTIP.). • prez. ind. vin, (înv.,pop.) viu; conjunct. pers. 1 să vin, (înv., pop.) să viu, pers. 3,6 să vină, (înv., pop.) să vie; imper. pers. 2 vino, (pop.) vină; ger. venind, (înv.,pop.) viind; part. venit. /lat. venīre.