planator sn [At: LTR² / Pl: ~oare / E: plana² + -tor] 1 Piesă componentă a unor matrițe pentru tablă, în formă de placă sau inel, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei. 2 Ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect.