STRÎNSURĂ, strinsuri, s. f. I. 1. Adunare, întrunire, reuniune. Petrecînd toată strînsura în veselie cu joc și cu băuturi, cu șăgi și cu rîsuri... iată că se repeziră trei zmei, frați, pintre popor, și răpiră acele trei fete. SBIERA, P. 129. Frămîntăturile de limbă să spun mai ales pe la strînsuri de tineri sau la șezători. ȘEZ. VI 157. ♦ (Cu sens colectiv, de obicei peiorativ) Oameni lipsiți de valoare. La noi n-avem azi decît o strînsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestrițată și mai eterogenă. CARAGIALE, N. F. 84. ◊ Loc. adj. De strînsură = de toată mîna, de tot felul; (peiorativ) de adunătură; improvizat. Lumea aceasta de strînsură și de tranziție nu are nimic care să pună în vibrare coardele cele mai sonore ale lirei d-lui Sadoveanu. IBRĂILEANU, S. 4. Oameni?... În vînt cît oi striga, Mulțime de strînsură aici va alerga, Hoți buni de ștreang, la ștreanguri meniți cum li se cade, Ce știu numai să ardă, să taie și să prade. ALECSANDRI, T. II 135. Asachi cu asistența a cîțiva amatori și a cîțiva școlari ne dete mai multe bucăți traduse, care cu toată slăbiciunea actorilor de strînsură și mijloacele de care dispunea, ne dovediră că lucrul (= teatrul romînesc) nu e așa de cu neputință precum se credea. NEGRUZZI, S. I 341. ◊ Expr. Oaste (sau oșteni) de strînsură = (în organizarea militară medievală a Moldovei) oaste formată din țărani, tîrgoveți și boieri cu slugile lor, care erau duși în luptă alături de trupele regulate. Prin pulberea aurie, se zărește la margine oastea domniei: mulțimea de turci în primul rînd și oșteni de strînsură, ca sprijin, dindărăt. SADOVEANU, O. I 193. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vro trei mii oaste de strînsură. NEGRUZZI, S. I 137. 2. Plantele care se culeg de pe cîmp și se pun la păstrare; recoltă, nutreț. Baciului Anton de pe Dealul Caprei i-am dat cu credință, astă-iarnă,în luna lui fevruarie, 3 oi, să le ție pînă la timpul primăvăratului, cu strînsura lui. CAMILAR, N. I 252. Primarele, om gospodar, are cîteva stoguri de strînsură. SADOVEANU, P. S. 66. Șuieratul și strigătul de hăis-ceala al băieților cu popușoi ori niscai strînsură răsuna a deșert, a jale. CONTEMPORANUL, V_I 289. ♦ Conținutul unui recipient. Am un sac Plin de mac, Șade-n jos cu gura, Nu-și varsă strînsura (Coșul). GOROVEI, C. 105. II. Apăsare, presare. Calul, scăpat de strînsura cea cumplită a balaurului, se scutură. POPESCU, B. II 112. ◊ Strînsură de mînă = strîngere de mînă. Mare jale este pe vremi nenorocite, cînd un tîrg sau o țară se topește într-o clipală. Vă doresc să nu agiungeți asemenea zile... atuncea se cunoaște cît e de scumpă o vorbă, ce este o strînsură de mînă. RUSSO, O. 52.