FATA MORGANA s. f. Fenomen optic frecvent în regiunile calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la (sau dincolo de) orizont apar ca și cum s-ar reflecta într-o apă. ♦ Apariție înșelătoare, iluzie trecătoare. – Cuv. it.

MIRAJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, datorită căruia în unele regiuni apar la orizont imagini răsturnate și suplimentare ale unor părți din natură, ale unor lucruri îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației naturale sau artificiale.pentru a urmări starea și dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) miragiu s. n.] – Din fr. mirage.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu nici un preț, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care a încetat să fie învățată ca limbă maternă. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

APA-MORȚILOR s. v. fata morgana.

FATA MORGANA s. (GEOGR.) (pop.) apa-morților. (~ este un tip de miraj.)

fata morgana s. f.

morgana v. fata morgana

FATA MORGANA f. 1) Fenomen optic caracteristic zonelor calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la orizont apar ca și cum s-ar reflecta într-o apă. 2) fig. Iluzie trecătoare. /Cuv. it.

MORGANA f. (în regiunile tropicale) Fenomen optic care face ca obiectele aflate la orizont să apară multiple sau răsturnate, ca într-o apă. /<it. [fata] morgana

MORGANA adj. f. invar. Fata morgana = fenomen optic, formă de miraj în care imaginile obiectelor situate dincolo de orizont apar mai aproape și răsturnate, ca reflectate într-o apă. [< it. morgana, cf. Morgana – zînă din romanele cavalerești din evul mediu].

FATA MORGANA s. f. formă de miraj din regiunile călduroase, în care imaginile obiectelor situate dincolo de orizont apar mai aproape și răsturnate, ca reflectate într-o apă. ◊ (fig.) vis înșelător, iluzie; nălucire. (< it. fata morgana)

mărgean (mărgene), s. n. – Coral. – Mr. mirgeane, megl. mirgean. Tc. mercan (Miklosich, Türk. Elem., II, 126; Șeineanu, II, 249; Berneker, II, 37; Lokotsch 1416; Ronzevalle 160), din arab. marğān, cf. ngr. μερτζάνι, alb., bg., sb. merğan, it. (fata) morgana (Battisti, II, 1604).

fáta morgána s.f. 1 Fenomen optic, frecvent în țările calde, care face ca obiectele aflate la orizont (sau dincolo de el) să apară ca reflectate în apă, cu imaginea răsturnată (simplă sau multiplicată) și care se datorează mișcării sau creșterii rapide a densității aerului în raport cu înălțimea. 2 Fig. Apariție înșelătoare; iluzie trecătoare. / • <it. fata morgana; cf. nm. pr. Morgana, sora regelui Arthur, elevă a vrăjitorului Merlin, personaj în romanele cavalerești din Evul Mediu.

*fáta Morgána saŭ zîna Morgana (lat. fata, zînă, ursitoare, d. fatum, destin și Morgana, numele uneĭ zîne bretone). Fiz. Un fenomen optic care face să se arăte în aer imaginĭ care nu există.

*fee f., pl. feĭ saŭ fee (fr. fée, d. lat. fata, zînă, d. fatum, destin. V. fatal și fata Morgana). Barb. Zînă.

LUCA, Gherasim (pe numele adevărat Salman Locker) (1913-1994, n. București), scriitor român de avangardă din grupul suprarealist. Proză și versuri în limbile română și franceză („Fata Morgana”, „Le Vampire passif”, „Le secret du vide et du plein”). În 1951, a emigrat în Israel și apoi la Paris, unde a continuat să scrie o poezie a deconstrucției limbajului („Héros-limite”, „Le chant de la carpe”).

*morgána, V. fata morgana.

HEIBERG [háibər], Johan Ludvig (1791-1860), scriitor danez. Inițiator al vodevilului danez („Regele Solomon și pălărierul Jergen”, „Inseparabilii”). Comedii romantice („Colina elfilor”, „Fata morgana”) și satirice („Un suflet după moarte”).

HERZOG [hértsog], Werner Stipetic (n. 1942), regizor german de film. Fascinat de absurditatea condiției umane, filmele sale reflectă cu predilecție cazuri limită, idealuri romantice strivite de realitate, existențe umane aflate la periferia societății („Fata Morgana”, „Aguirre, biciul lui Dumnezeu”, „Nosferatu, fantoma nopții”, „Cobra verde”).

morgana v. fata morgana

KOȚIUBINSKI, Mihail Mihailovici (1864-1913), scriitor ucrainean. Nuvele și romane cu tentă psihologică, inspirate din viața socială, în care idealizarea eroului se împletește cu specificul literaturii populare („Râsul”, „Caii nu sunt vinovați”). Romanul „Fata morgana” prezintă atmosfera satului ucrainean în perioada Revoluției din 1905-1907.

!fata morgana loc. s. f., g.-d. art. fetei morgana

Fata Morgana f. („Zîna Morgana”), fenomen de resfrângere a stratelor atmosferice care face s’apară în aer imagini de coloane, coline și edificii.

FATA MORGANA loc. s. f. Fenomen optic frecvent în regiunile calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la (sau dincolo de) orizont apar ca și cum s-ar reflecta într-o apă. ♦ Fig. Apariție înșelătoare, iluzie trecătoare. – Cuv. it.

MIRAJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a luminii în straturi de aer cu densități diferite, din cauza căruia, mai ales în deșert sau pe mare, apar la orizont imagini răsturnate ale unor părți din natură, ale unor obiecte îndepărtate etc., ca și cum s-ar reflecta într-o apă; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine înșelătoare; închipuire, iluzie deșartă. 3. Fig. Farmec, atracție irezistibilă. II. (În sintagma) Mirajul ouălor = operație de examinare a ouălor supuse incubației pentru a urmări dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) miragiu s. n.] – Din fr. mirage.

MORT, MOARTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

APĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor, care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. Era nevoie de multă apă – și apa o scotea din gîrla cu care se învecina curtea lui. PAS, L. I 71. ◊ Apă dulce = (în opoziție cu apa sărată a mărilor) apă de izvoare și de rîuri. Pești de mare și pești de apă dulce. ◊ Apă minerală = apă care conține în soluție săruri, gaze și substanțe radioactive. (De obicei eliptic, urmat de numele localității respective introdus prin prep. «de») Apă de Căciulata. Apă de Slănic. ◊ Apă moale = apă care conține foarte puțin calcar (de exemplu apa de ploaie). ◊ Expr. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe goale, fără conținut; palavre. (Familiar) A bate apa în piuă sau a bate apa să se aleagă untul = a spune mereu același lucru, a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale, cu făgăduieli. A fierbe (pe cineva) fără apă = a-i face (cuiva) necazuri, a-l chinui. A fi (toți) o apă = a fi de o seamă, a fi egali. A face o apă din... = a șterge deosebirile dintre..., a face uniform, egal. A face a apă din toate acele popoare... iată ceea ce se frămîntase... în creierii lui Iosif al II-lea. ODOBESCU, S. III 521. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a-i face (cuiva) un mare necaz sau o mare neplăcere A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși într-o întreprindere grea, a dovedi ingeniozitate. Cu una cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. A duce (sau a căra) apă cu ciurul v. ciur. A căra apă la puț = a face un lucru inutil. Apa morților = tremurare a aerului în zilele calde, care dă iluzia unei ape curgătoare pe o cîmpie întinsă. V. miraj, fata morgana. Peste întinderile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților, această fermecătoare și amăgitoare arătare. SANDU-ALDEA, U. P. 57. ◊ Cantitate limitată din acest lichid. A spăla rufele în două ape. ◊ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = apa scoasă prima oară (într-o anumită zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Să mă spele în toate zilele cu apă neîncepută, să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 15. Apă vie = apă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care poate închide rănile sau îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. Turnă apă moartă peste toate ranele și se ihchegă carnea. ISPIRESCU, L. 330. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce șt apă vie și apă moartă, de unde se bat munții în capete. CREANGĂ, P. 272. Apă sfințită v. sfințit. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu, (mai rar) mare. Se simțea rece, curat, ușor ca o apă de munte, ca un vînt de martie. DUMITRIU, N. 247. Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-amarul. COȘBUC, P. I 60. Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Numai apele în ropot s-aud din munte coborînd. VLAHUȚĂ, O. AL. 29. Trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari... CREANGĂ, P. 208. Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă. EMINESCU, O. I 147. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= cel care persistă în acțiuni nejuste trebuie, pînă la urmă, să suporte consecințele faptelor sale). ◊ (Adesea determinat prin numele rîului, al fluviului, etc. la genitiv) Abia cătră amiază ajunseră la apa Bistriței. SADOVEANU, B. 69. Pe la poalele acestor munți curge apa Dunării. GOLESCU, Î. 55. Apă curgătoare = apă care curge pe o albie înclinată și se varsă în altă apă mai mare. Pîrăul, rîul și fluviul sînt ape curgătoare. ◊ Apă stătătoare = apă care se adună în depresiuni ale terenului (baltă, lac, mare). Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare, Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. ALECSANDRI, P. A. 93. Ape teritoriale v. teritorial. ◊ Loc. adv. În susul apei v. sus. În josul apei v. jos. (în legătură cu verbele «a ști», «a vorbi», «a spune») Ca (de) pe apă sau ca apa = în mod curgător, curent. Parcă ești un zodieri, de le spui toate ca de pe apă! SBIERA, P. 236. Le-ați auzit [cum vorbesc franțuzește]? Ca apa! ALECSANDRI, T. I 166. ◊ Expr. A ști sau a vedea în ce apă (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva = a cunoaște gîndurile, dispoziția sau apucăturile cuiva. A-l lăsa pe cineva (să se scalde) în apele lui = a-l lăsa pe cineva în voia sa. Orice mîngîiere a mea era de prisos. L-am lăsat în apele lui. SADOVEANU, O. II 232. A pluti în apele cuiva = a fi de părerea cuiva, a-l urma în totul. Sper... că... îți voi fi intrat cu totul în plac și că deocamdată mă pot răsfăța plutind pe deplin în apele tale. ODOBESCU, S. III 155. A nu fi în apele lui sau a nu fi în toate apele = a simți o indispoziție fizică sau psihică, a fi abătut. Iorgule... ai ceva care-mi tăinuiești... Nu ești în apele dumitale. ALECSANDRI, T. 1433. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59. A-i lua sau a-i tăia (cuiva) apa de la moară = a crea (cuiva) condiții nefavorabile de acțiune sau de existență. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru a realiza un cîștig. A se duce pe apa sîmbetei (sau a Dunării, a gîrlei) = a se prăpădi, a dispărea. Cînd să-și deie pușca-n primire, îl chema la cancelarie majurul, și toată bucuria i se ducea pe apa sîmbetei. CAMILAR, N. 118. Dar dacă s-ar duce pe apa Dunării și a sîmbetei toți ciocoii, poate că n-ar fi rău! PAS, L. 1255. Ce pe apă nu curge v. curge. ♦ (Mai ales la pl., determinat prin «a rîului», «a mării» etc.) întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (poetic) valuri, unde. Au venit apele mari. ◊ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. EMINESCU, O. I 199. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri... Ș-ale rîurilor ape ce sclipesc fugind în ropot. EMINESCU, O. I 76. ◊ Fig. Apele limpezi ale conștiinței. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/5. Lumina lunii străbătea apa geamului și, căzînd pieziș în luciul oglinzii, se revărsa în negrul din odaie. DAN, U. 186. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiec.e lucioase (pietre prețioase, metale, mătăsuri). Lua fiecare inel, fiecare pereche de cercei, le ridica în fața ochilor, le făcea să-și joace apele și sclipirile în lumina blîndă a flăcării de petrol. DUMITRIU, N. 84. Pe pajiștea verde... se învîrtea hora. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape. SADOVEANU, O. I 73. Părul... undează, făcind ape-ape. DELAVRANCEA, S. 108. O pală de Taban, cu apele negre pe tăiș și cu mîner de pietre scumpe. ODOBESCU, S. I 132. ♦ Fața, luciul oglinzii. Oglinda era cu rame aurite și cu apa împîclită. C. PETRESCU, A. 338. II. 1. (Urmat de diverse determinări) Denumire dată unor preparate industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de trandafir. Apă de melisă. Apă de ochi. ◊ I-am turnat pe gît cîteva lingurițe de apă de colonie. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Apă de clor = soluție de clor în apă, folosită ca decolorant și dezinfectant. Apă de var = lapte de var, v. lapte. Apă tare = numele popular al acidului azotic. Apă regală ◊ amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele, inclusiv aurul și platina. Apă oxigenată v. oxigenat. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc: a) lacrimi. Bărbia i-o ridică, s-uită-n ochii-i plini de apă. EMINESCU, O. I 84; b) salivă. (Numai în expr.) A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a avea o poftă mare de ceva, a dori ceva nespus de mult. Le lăsa gura apă la toți după așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213; c) sudoare. Din cînd în cînd își scotea batista din buzunar, ștergea apa de pe obrajii dogoriți. C. PETRESCU, S. 106. ◊ Expr. A fi (numai) apă (sau o apă) = a fi foarte transpirat; d) lichid seros secretat de organism în anumite boli. Apă la genunchi. Apă la plămîni (= pleurezie). Apă la cap (= hidrocefalie). ◊ Expr. (Familiar) A avea apă la cap = a fi prost, idiot. A lăsa apă (unui animal) = a sparge o umflătură pentru a permite să se scurgă lichidul colectat; e) lichid în care stă fetusul.

FATA s. f. (Numai în expr.) Fata morgana = fenomen optic frecvent în regiunile calde, formă de miraj, în care imaginile obiectelor aflate la orizont apar răsturnate, ca și cum s-ar reflecta într-o apă; apa morților, v. apă. Ca în fața beduinului călător prin pustiul de nisip, începe să mi se ridice la depărtată zare fata morgana. CARAGIALE, O. II 98.

FRAZEOLOGISM s. n. (< frazeologie + suf. -ism): unitate frazeologică sau îmbinare de cuvinte cu caracter constant, creată în interiorul unei limbi, împrumutată, tradusă sau calchiată după modele străine. Astfel: carte poștală, economie politică, petrol lampant – din limba franceză; fata morgana, politică externă, salt mortal – din italiană; coexistență pașnică – calc după rusă; președinte ales, numărătoare inversă – traduceri din engleza americană; a lua cuvântul, a pune în lumină, a trece în revistă – calcuri după franceză etc. După părerea lingvistului Theodor Hristea nu întotdeauna etimologia f. (a grupurilor frazeologice) este soluționată corect sau complet în dicționarele limbii noastre (v. și frazeologie, expresie frazeologică).

MIRAJ, miraje, s. n. 1. Fenomen optic produs prin refracția luminii în atmosferă, datorită căruia uneori în regiunile de stepă, în deșerturi și în regiunile polare apar la orizont imagini răsturnate și suplimentare ale unor părți din natură, lucruri etc. îndepărtate, dînd iluzia că se reflectă într-o apă. V. fata morgana, apa morților. Apa cea lină nu-i apă, ci fundul văii... În zilele de august priveliștea asta e obișnuită și fenomenul se cheamă miraj. SADOVEANU, O. L. 12. Orașul strălucește în distanță de cinci oare... el atrage de departe și te înșală prin efectul mirajului. ALECSANDRI, C. 181. 2. Fig. Farmec, atracție. Ochii sînt luați de mirajul munților. CAMILAR, N. I 116. Țăran atras de mirajul orașului. SAHIA, N. 95. – Variantă: miragiu, miragii (C. PETRESCU, C. V. 12, ALECSANDRI, P. III 93), s. n.

MORGANA adj. f. invar. (Numai în expr.) Fata morgana v. fata.

IMAGINAȚIE. Subst. Imaginație, imaginare, închipuire, ficțiune, plăsmuire, născocire, născocitură (rar), născoceală, năzărire, năzăreală, năzâritură (pop.), scornire, scorneală, scornitură (pop.), invenție, inventare, izvodire (înv.), zămislire (fig.). Amăgire, amăgeală, înșelăciune, minciună, basnă (înv.), băsnire (înv.), aparență, irealitate; vis, visare, reverie, iluzie (fig.), iluzionare (fig.), himeră, utopie, fantezie. Nălucă, nălucire, năluceală (rar), nălucitură (rar), fantasmagorie, vedenie, fantomă, fantasmă, arătare, stafie, strigoi, strigoaie, strigoaică; halucinație, miraj, fata morgana. Scornitor, băsnar (înv.), năzarnic (rar), visător, utopist, plăsmuitor, născocitor. Mit, poveste, legendă, basm. Mitologie. Mitomanie. Mitoman. Adj. Imaginar, închipuit, fictiv, de ficțiune, fantastic, fantezist, iluzoriu, himeric, ireal, fantasmagoric, nereal, de basm, inexistent, fantomatic; utopic, utopist, visător, idealist. Născocit, imaginat, părelnic, nălucit, plăsmuit. Irealizabil, nerealizabil, imposibil; amăgitor, înșelător. Imaginativ, ingenios, inventiv, născocitor, scornitor. Mitic, legendar, fabulos, mitologic. Vb. A imagina, a închipui, a inventa, a visa (a vedea, a spune) cai verzi pe pereți, a scorni, a băsni (înv.), a plăsmui, a născoci, a izvodi (înv.), a zămisli (fig.), a scornici (rar), a i se năzări, a i se părea, a-și închipui, a i se năluci, a-și imagina. A visa, a se hrăni cu vise, a se amăgi, a se lăsa dus, a pluti în ireal, a fi (a umbla) cu capul în nori, a trăi cu capul în nori, a nu fi (a nu trăi) cu picioarele pe pămînt, a fi între cer și pămînt, a clădi castele în Spania. Adv. (În mod) iluzoriu, utopic, fantezist, fictiv. V. cunoaștere, ființe imaginare, intuiție, minciună.

INEXISTENȚĂ. Subst. Inexistență, neființă (poetic), neant, nonexistență, nimic (fig.), haos; absență, lipsă, lipsire (înv.); zero, nulă; gol, vid, abis (fig.), hău, genune (livr.); vacuum; deșert (fig.), pustietate, pustiu. Dispariție, pieire, evanescență (rar), desființare. Moarte, stingere, deces, pierzanie (pop.); pierzare (pop.); dizolvare (fig.), evaporare (fig.). Irealitate, fantezie, fantasmagorie, închipuire, imaginație, născocire, născoceală, născocitură, plăsmuire, nălucire, vedenie; halucinație, fantasmă, himeră; utopie, iluzie, iluzie optică, fata morgana, apa morților, miraj (fig.); vedenie, nălucă, năluceală, fantomă. Adj. Inexistent, ireal, aparent, imaginar; absent, nul, omis; gol, vid, pustiu, deșert; dispărut, disparent (rar), evanescent (rar), pierit, desființat. Mort, stins, decedat, defunct, răposat; imaterial; ireal, imaginar, închipuit, fantastic, fictiv, născocit, nălucit, imaginat; aparent, iluzoriu, utopic, utopist, himeric; nevăzut, invizibil; deșertat (pop.). Vb. A nu fi, a nu exista, a fi nereal, a absenta; a nu se întîmpla, a nu se petrece, a nu avea loc; a înceta să existe, a dispărea, a se topi (fig-), a nu lăsa nici o urmă, a se stinge, a pieri, a dispărea ca prin farmec, a se evapora (fig.). A fi uitat, a fi dat uitării, a se șterge din memorie. A deceda, a muri, a se stinge, a se prăpădi, a sucomba, a se duce în lumea celor drepți, a da ortul popii. Adv. Nicicînd, niciodată; cînd mi-oi (ți-oi) vedea ceafa; niciunde, nicăieri, niciodinioară (înv.). V. anulare, dispariție, distrugere, ființe imaginare, imaginație, moarte.

apa-morților s. v. FATA-MORGANA.

FATA MORGANA s. (pop.) apa-morților. (~ este un tip de miraj.)

apă sf [At: (a. 1591) ap. GCR I, 38/28 / S: appă / Pl: ape, (rar) apuri / E: ml aquo] 1 Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului. 2 (Îe) A cere pământ și ~ A cere supunere deplină din partea dușmanului (la vechii perși). 3 (Îe) A bate apa în piuă A spune mereu aceleași lucruri. 4 (Îae) A vorbi mult și fără rost. 5 (Îe) Sângele ~ nu se face Sentimentul înrudirii de sânge nu slăbește sau nu se pierde niciodată. 6 (Îe) A nu avea (nici) după ce bea ~ A fi extrem de sărac. 7 (Îe) A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de ~ A plăcea pe cineva foarte mult. 8 (Îe) A îmbăta pe cineva cu ~ rece A ameți pe cineva cu vorba. 9 (Îe) A fierbe pe cineva fără ~ A chinui pe cineva fără milă. 10 (Îe) A spăla (sau a da) (ceva) în mai multe ape A spăla în mai multe rânduri de apă. 11 (Îe) A face un lucru ~ A face un lucru să dispară. 12 (Îae) A fura un lucru. 13 (Îe) A fi (toți) o ~ A fi (toți) la fel. 14 (Îe) A face o ~ (din toate) A șterge toate deosebirile. 15 (Îe) A scoate ~ din piatră (seacă) A realiza un lucru imposibil. 16 (Îae) A fi foarte ingenios. 17 (Îe) A scrie pe ~ A da uitării. 18 (Îae) A nu ține cont (de ceva). 19 (Îe) A duce ~ cu ciurul A face încercări zadarnice. 20 (Îe) A căra ~ la puț A face încercări zadarnice. 21 (Îe) A face cuiva ~ A omorî pe cineva. 22 (Îe) A face ~ unei lăuze A duce o lăuză la preot ca să o sfințească. 23 (Îe) A da ~ la șoareci A plânge. 24 (Îs) ~ dulce (în opoziție cu apa sărată a mărilor) Apă de băut cu conținut scăzut de sare (din râuri sau lacuri). 25 (îas) Apă potabilă. 26 (Mar;^[1] Trs; îs) ~ poleită Apă care conține aur. 27 (Îs) ~ aspră (sau dură) Apă calcaroasă, care nu e bună de spălat (rufe). 28 (Îs) ~ moale (în opoziție cu ~ aspră) Apă de ploaie, bună de spălat. 29 (Îs) ~ goală (sau chioară) Apă curată, neamestecată cu vin. 30 (Fig; îas) Ciorbă subțire, fără zarzavat sau came. 31 (Fig; îas) Lucru fără valoare. 32 (Îs) ~ minerală Apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive, având proprietăți terapeutice. 33 (Îs) ~ ne(î)ncepută (pentru descântece) Apă proaspătă din care încă nu a băut nimeni. 34 (Îs) ~ vie Apă despre care se spune în basmele populare că învie morții. 35 (Îs) ~ moartă Apă care poate omorî pe cineva. 36 (Îs) Apa morților Fata morgana Vz morgana. 37 (Îs) ~ mare (sau sfințită) Agheasmă. 38 (îc) ~-botează Bobotează. 39 (Îs) ~ molinzată Apă sfințită. 40 Masă de apă (1) formând un râu, un lac, o mare etc. 41 (Complinit prin râu, izvor, mare etc.) întreaga masă de apă (1) a râului, a izvorului, a mării etc. 42 (Lpl) Valuri unde. 43 (Îs) ~ curgătoare Apă (40) care curge (râu, izvor, fluviu etc.). 44 (Îs) ~ stătătoare Apă (40) care nu curge (baltă, lac, mare etc.). 45 (Îs) ~ lină Apă (40) care curge încet, fără valuri. 46 (Îs) ~ repede Apă (40) (de munte) care curge repede. 47 (Îs) ~ adâncă Om potolit în aparență, dar cu o fire ascunsă. 48 (D. o apă curgătoare; îe) în susul apei în partea superioară a cursului apei. 49 (D. o apă curgătoare; îe) în josul apei în partea dinspre vărsare a cursului apei. 50 (Îe) A ști (sau a vede) în ce ~ (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva A cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. 51 (Îe) A lăsa pe cineva (să se scalde) în apele sale A lăsa pe cineva în voia lui. 52 (Îe) Toți se scaldă într-o ~ Toți sunt deopotrivă. 53 (Îe) A pluti în apele cuiva A fi de aceeași părere cu cineva. 54 (Îe) A nu fi (sau a nu călători) în apele sale A nu se simți bine. 55 (Îae) A fi abătut. 56 (Îae) A fi prost dispus. 57 (Îe) A nu fi cu toată apa sau în toate apele sale A nu fi în toate mințile. 58 (Îe) A-i veni cuiva ~ la moară A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 59 (Îe) A-i lua (sau a-i tăia) cuiva apa (de la moară) A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 60 (Îae) A pune pe cineva în imposibilitatea de a face ceva. 61 (Îe) A scăpa căciula pe ~ A pierde ocazia. 62 (îlav) Ca pe ~ (sau ca apa) în mod curgător, fluent. 63 (îal) Pe de rost. 64 (Îe) A pescui în ~ tulbure A profita în urma unei situații confuze. 65 (îsp; îs) Apa sâmbetei Râu care curge pe o câmpie stearpă aflată în jurul iadului și care se revarsă în iad. 66 (Îs) Apa duminicii Râu mare și limpede care curge pe câmpiile din jurul raiului și care se revarsă în rai. 67 (Îe) A se duce pe apa sâmbetei A se distruge. 68 (Îae) A se pierde. 69 (Îe) Duce-te-ai pe (sau cu) apa sâmbetei Lua-te-ar dracul. 70 (Îe) A închega apele A face să înghețe apele sau să stea pe loc. 71 (Îe) Minte de încheagă (sau îngheață) apele Spune minciuni mari. 72 Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. 73 (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. 74 (Îs) ~ de sodă Sifon. 75 (Îs) ~ gazoasă Sifon. 76 (Îs) ~ oxigenată Lichid cuprinzând o cantitate de oxigen dublă decât apa (1) obișnuită și care are proprietăți dezinfectante și decolorante. 77 (Îs) ~ de clor Soluție slabă de clor cu apă (1) folosită ca dezinfectant și decolorant. 78 (Îs) ~ de brom Soluție de brom în apă (3,5%) folosită ca decolorant și (rar) dezinfectant. 79 (D. produse industriale, farmaceutice etc.) Indică starea lichidă a preparatului. 80 (Îs) ~ acră Apă minerală. 81 (Chm; îs) ~ regală Amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă aurul și platina. 82 (Chm; îs) ~ tare Acid azotic diluat cu apă (1) folosit în tinichigerie pentru lipit. 83 (Îs) Apa crăiesei Alcoolat de rozmarin. 84 (Mol; îc) ~-de-nimic Preparat pentru tuse. 85 (îc) ~-de-oase Iodură de potasiu. 86-88 (Fig) Denumire a unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). 89 (Pfm; îe) A-i lăsa (cuiva) gura ~ (după ceva) A avea poftă de ceva. 90 (îae; fig) A dori ceva foarte mult. 91 (Reg; îe) Te-a trecut ~ sub limbă sau îți îngheață apa sub limbă E ger mare. 92-94 (Pop; îe) A lăsa ~ (unui animal) A sparge (sau a înțepa) o bubă, o umflătură ca să se scurgă lichidul din ea. 95 (Fig; îe) A lăsa ~ cuiva A scoate cuiva o idee greșită din cap. 96 (Pfm; îe) A fi (numai) (o) ~ A fi foarte transpirat. 97 (Pat; pop) Dropică. 98 (Pop; îe) A avea ~ la cap A fi hidrocefal. 99 (Fig; îae) A fi prost. 100 (Pop; la vite și cai) Umflătură plină cu lichid a picioarelor de la genunchi în jos. 101 (Pop; îe) Are ~ la picioare Se spune despre cineva care alunecă și cade mereu. 102 (Înv; îc) Apa trândului Dizenterie. 103 (Pop; îc) ~ albă Cataractă. 104 (Pop; îc) ~ neagră Glaucom. 105 Dans popular românesc la nunțile țărănești Si: găleata. 106 Melodia după care se execută acest dans. 107 (Reg) Rană. corectat(ă)

fata morgana sfi [At: DEX / E: it fata morgana] 1 Fenomen optic frecvent în regiunile calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la orizont apar ca și cum s-ar reflecta într-o apă. 2 (Fig) Iluzie. 3 (Fig) Apariție înșelătoare.

miraj sn [At: CR (1829), 234720 / V: ~agiu (Pl: ~agii) / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr mirage, it miraggio] 1 Fenomen optic produs prin refracția treptată a razelor de lumină în straturile de aer cu densități diferite, datorită căruia obiectele depărtate, aflate în apropierea orizontului, apar însoțite de imaginea lor răsturnată. 2 (Pex) Fata morgana Si: (pop) apa morților 3 (Fig) Imagine înșelătoare Si: iluzie, închipuire, (înv) plăsmuire. 4 (Fig) Lucru atrăgător, minunat. 5 (îs) ~ul ouălor Operație de examinare a ouălor supuse incubației, pentru a urmări starea și dezvoltarea embrionului.

morgana afs [At: DEX / E: it (fata) morgana] (Îs) Fata ~ Fenomen optic din regiunile tropicale, care face ca obiectele aflate la orizont sau dincolo de el să apară multiplicate sau răsturnate, ca într-o apă.

!fata morgana (miraj) (it.) s. f., g.-d. art. fetei morgana

Fata morgana (it. se folosește numai în versiunea originară) – Este vorba de „Zîna Morgana”, din vechile povestiri italienești, căreia i se atribuiau felurite vrăji. Astfel Fata Morgana a ajuns să denumească un miraj atmosferic care se produce din cînd în cînd, la răsăritul soarelui, în văzduhul limpede al Calabriei din sudul Italei. Printr-un interesant fenomen de refracție, în care marea joacă rol de oglindă, se proiectează pe umbra din aer lăsată de munții Messinei: oameni, animale, arbori și alte imagini de pe coastă, în proporții bineînțeles gigantice și aureolate de diverse culori. E un spectacol grandios și impresionant, ușor de explicat din punct de vedere științific, dar pe care poporul calabrez, ce dădea pe vremuri cel mai mare număr de analfabeți, îl saluta uluit și înspăimîntat cu strigătele de „Fata Morgana!”. Cuvintele au trecut în vorbirea comună și în literatură, desemnînd o iluzie trecătoare, o apariție înșelătoare. FOL.

MIRAJ s. n. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a razelor de lumină în straturile de aer cu densități diferite, datorită căruia obiectele depărtate, aflate în apropierea orizontului, apar însoțite de imaginea lor răsturnată; p. e x t. fata morgana, apa morților. Să află într-o scriere a colonelului Tod descrierea următoare a unui fenomen interesant: „Mirajul nu este văzut decît numai în vremea frigului”. CR (1829), 23^/20. Orașul strălucește în distanță de 5 ore. . . el atrage de departe și te înșală prin efectul mirajului. ALECSANDRI, O. P. 357, cf. VLAHUȚĂ, R. P. 226. Albul fără sfîrșit ne obosea ochii, provoca mirajuri, oglinzi de ape. BRĂESCU, A. 226. Apa cea lină nu-i apă, ci fundul văii. . . În zilele de august priveliștea asta e obișnuită și fenomenul se cheamă miraj. Dobrogenii au o numire mai frumoasă: „apa morților”. SADOVEANU, O. L. 12. Anton Lupan, chinuit și el de miraje, le lămuri că asemenea nestatornice imagini se datoresc refracțiunii anapoda a razelor de soare. TUDORAN, P. 467. 2. F i g. Imagine înșelătoare, plăsmuire, închipuire, iluzie. O ! miragiu sublim, fantastic!. . . Prin o pulbere de aur Gîndul meu răpit în spațiu ca pe aripi de balaur Întrevede legioane deșteptate din mormînt. ALECSANDRI, POEZII, 93. Mirajul eternei sperări. KLOPȘTOCK, F. 264. Eteriștii ar fi fluturat de la început în fața ochilor lui Tudor mirajul domniei pe care el ar fi dobîndit-o o dată cu emanciparea țării sale. OȚEȚEA, T. V. 137, cf. BENIUC, V. 40. 3. F i g. Lucru atrăgător, minunat; atracție, farmec. Slăvit e versul-cîntec, miraj, întraripare. VLAHUȚĂ, O. A. I, 56. Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește ! . . . Dorind să cucerească mirajul tău, Apollo. IOSIF, P. 89. Capitala era necunoscutul miraculos, cetatea miragiilor. C. PETRESCU, V. 12. Orașul a fost pentru mine . . . mirajul cel mai extraordinar. SAHIA, U.R.S.S. 18, cf. id. N. 95. Aci s-a înfiripat mirajul circului, din beția asta de colori, văpăi și ghidușii. KLOPȘTOCK, F. 298. Cîntecele lui fără seamăn Sînt pentru noi miraj de neatins, BENIUC, V. 28. Ochii sînt luați de mirajul munților. CAMILAR, N. I, 116. Încă de la cronicari, nenumărați au fost scriitorii care au turnat în fel și chip, în variate tipare, miragiile graiului național, V. ROM. octombrie 1 955, 27. – Pl.: miraje și (rar) mirajuri. – Și: mirágiu (pl. miragii) s. n. – Din fr. mirage. – Pentru miragiu, cf. it. m i r a g g i o.