absurd, -ă I. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ◊ prin ~ = admițând un raționament fals. 2. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi. (< fr. absurde, lat. absurdus)

ABSURD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar duce la absurd. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.

ADEVĂRAT, -Ă, adevărați, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevărul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netăgăduit, incontestabil, real. ◊ Loc. adv. Cu adevărat = într-adevăr. 2. (În opoziție cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opoziție cu greșit) Drept, just, corect. 4. Sincer, neprefăcut. – V. adevăra.

ALTERNATIVĂ, alternative, s. f. 1. Posibilitate de a alege între două soluții, între două situații etc. care se exclud. 2. Relație între două judecăți în care, dacă o judecată e adevărată, cealaltă e neapărat falsă. – Din fr. alternative.

AVANGARDISM s. n. 1. Atitudine fals revoluționară prin care se recurge la măsuri premature, care nu țin seama de etapa de dezvoltare respectivă. 2. Curent literar-artistic care luptă împotriva formelor și tradițiilor consacrate, recurgând adesea la formule îndrăznețe sau excentrice (care ar reprezenta arta viitorului). – Avangardă + suf. -ism.

BASNĂ, basne, s. f. (Înv.) Povestire, relatare mincinoasă, scornită, falsă; băsnire. – Din scr. basna. Cf. bg. basnea.

BĂSNAR, băsnari, s. m. (Înv.) Persoană care scornește basne, povestiri mincinoase, relatări false. – Basnă + suf. -ar.

BĂSNI, băsnesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A scorni basne, povestiri mincinoase, relatări false. – Din basnă.

CALP, -Ă, calpi, -e, adj. (Înv.; despre monede) Fals, falsificat. – Din tc. kalp.

CAZUIST, -Ă, cazuiști, -ste, s. m. și f. Persoană care aplică metodele cazuisticii, care se servește de argumente ingenioase și logice în aparență, dar false în fond. – Din fr. casuiste.

CAZUISTIC, -Ă, cazuistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe cazuistică (2), privitor la cazuistică. 2. S. f. Parte a teologiei scolastice medievale care încearcă să rezolve cazurile de conștiință și să justifice unele practici imorale printr-un sistem de norme etice abstracte și prin subtilități logice, devenite cu vremea pură sofistică; p. ext. argumentare subtilă, abilă, sofistică a unor teze false sau îndoielnice. – Din fr. casuistique.

CĂPȘUNĂ, căpșuni, s. f. Fruct fals al căpșunului, format din îngroșarea receptaculului floral în care sunt îngropate fructele propriu-zise, asemănător cu fraga, dar mai mare ca aceasta, de culoare roșie, cărnos, parfumat și gustos. – Probabil din căpușă (înv. „căpșună”) + suf. -une (lat. < -onem).

DANTURĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt înșirați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DEFETISM s. n. 1. Opinia, părerea, atitudinea celui ce nu are încredere în reușita unei acțiuni; lipsă de încredere. 2. Infracțiune care constă în lansarea, răspândirea sau publicarea, în timp de război, de zvonuri sau informații false, exagerate sau tendențioase, relative la situația economică, politică și socială a țării. – Din fr. défaitisme.

HAMIȘ, -Ă, hamiși, -e, adj. (Reg.) Șiret, viclean, fals, prefăcut; răutăcios. – Din magh. hamis.

HISTRIONIC, -Ă, histrionici, -ce, adj. De histrion, referitor la histrion. ♦ Fig. Ipocrit, fals, șmecher. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. histrionique.

INCOGNITO adv. (În legătură cu o personalitate aflată în călătorie) Fără să fie cunoscut; în ascuns; cu nume fals. – Din fr., it. incognito.

ÎNCHIPUIT, -Ă, închipuiți, -te, adj. 1. Care este produs sau construit de imaginație; imaginar, imaginat, fictiv. ♦ Care nu există în realitate, care are numai aparența a ceva real; fals. 2. (Adesea substantivat) Care are păreri exagerat de bune despre sine; încrezut, înfumurat. – V. închipui.

ÎNSCRIE, înscriu, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) scrie, a(-și) trece numele într-un catalog, într-o condică etc.; a (se) înregistra, a (se) înmatricula. ◊ Expr. (Refl.) A se înscrie în fals = a susține în fața unei instanțe judiciare că dovada (scrisă) adusă de partea adversă este falsă. ♦ Tranz. A consemna ceva în scris. 2. Tranz. A construi o figură geometrică în perimetrul alteia, astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente la cealaltă. 3. Tranz. (Sport) A marca unul sau mai multe goluri, seturi, coșuri etc. [Perf. s. înscrisei, part. înscris] – În + scrie (după fr. inscrire).

ÎNSCRIERE, înscrieri, s. f. Acțiunea de a (se) înscrie și rezultatul ei. ◊ (În sintagma) Înscriere în fals = procedură prin care se cere unei instanțe judiciare să constate că un act (scris) este fals. ♦ (Înv.) Inscripție. – V. înscrie.

PARALOGISM, paralogisme, s. n. Raționament fals făcut din neștiință, fără intenția de a induce în eroare. – Din fr. paralogisme.

PATOS s. n. Însuflețire pasionată; avânt, entuziasm. ◊ Loc. adv. Cu patos = a) în mod entuziast; pasionat, înflăcărat; b) în mod afectat, emfatic. ♦ Afectare, emfază (în vorbire și în scris); falsă însuflețire. – Din ngr. páthos, fr. pathos.

SOFISM, sofisme, s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punct de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare; p. gener. argument, afirmație etc. false. – Din fr. sophisme, lat. sophisma.

SOFISTIC, -Ă, sofistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre raționamente, teorii etc.) Întemeiat pe sofisme; p. gener. (despre afirmații, argumente etc.) fals, eronat. 2. S. f. Denaturare (intenționată) a unui silogism, a unui raționament, a unei afirmații, adesea cu scopul de a înșela; argumentație falsă. – Din fr. sophistique, lat. sophisticus.

VĂICĂRI, văicăresc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se tângui, a se văita, a se căina. ♦ (Peior.) A manifesta o falsă desperare. [Var.: (reg.) văicăra vb. I] – Din vai.

VÂJÂI, pers. 3 vâjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjii vb. IV.] – Vâj + suf. -âi.

ZIS, ZISĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.

ZUGRĂVIT², -Ă, zugrăviți, -te, adj. 1. (Despre pereți) Dat cu un strat de var și de humă amestecat cu o culoare. 2. Pictat, desenat. ♦ (Pop.) Vopsit. 3. Fig. (Înv.) Prefăcut, fals. – V. zugrăvi.

MASCARADĂ, mascarade, s. f. 1. Acțiune sau atitudine falsă, ipocrită; prefăcătorie, înșelătorie, farsă; înscenare. ◊ Expr. (Rar) Om de mascaradă = om de nimic; secătură. 2. (Înv.) Bal mascat; grup de oameni mascați. – Din fr. mascarade.

MINCINOS, -OASĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ Fig. Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.

MASCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar. ◊ Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. ◊ Expr. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a se arăta sub adevăratul aspect, a(-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfățișare falsă. ♦ Expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.). 2. Machiaj; p. ext. preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii. 4. Lucrare menită să ascundă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.

EROARE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare juridică = greșită stabilire a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.

MĂSLUIT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

FICTIV, -Ă, fictivi, -e, adj. Care nu există în realitate, care nu aparține realității, care este plăsmuit sau există doar în mod convențional; imaginar; fals. – Din fr. fictif.

OBIECTIVISM s. n. 1. Atitudine de falsă obiectivitate, de pretinsă nepărtinire, de renunțare la orice luare de poziție, la orice apreciere critică în domeniul cunoștințelor sociale. 2. (Ieșit din uz) Obiectivitate (2). – Obiectiv + suf. -ism. Cf. germ. Objektivismus, rus. obĩektivizm.

NEADEVĂRAT, -Ă, neadevărați, -te, adj. Care nu e adevărat; fals, mincinos; inexact, neexact. [Pr.: ne-a-] – Ne- + adevărat.

NOTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.

PLASTOGRAFIE, plastografii, s. f. Falsificare a unui document sau a semnăturii unui document; fals în acte publice. ♦ Document falsificat. – Din ngr. plastoghrafía.

PREFACE, prefac, vb. III. 1. Tranz. și refl. A da sau a lua o formă nouă, un conținut nou; a (se) transforma, a (se) modifica, a (se) schimba, a (se) preschimba. 2. Tranz. A repara, a reface un obiect, schimbându-i (parțial sau total) aspectul, înfățișarea. 3. Refl. A încerca (prin atitudine, comportare) să dea o impresie falsă, pentru a induce în eroare; a simula. – Pre² + face (după sl. prĕtvoriti).

REABILITA, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și recapete sau a-și recăpăta buna dispoziție, a(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. réhabiliter.

FORȚAT, -Ă, forțați, -te, adj. 1. Făcut sau impus cu forța, prin constrângere. ◊ Aterizare forțată = aterizare impusă de forța împrejurărilor. 2. Realizat printr-o acțiune violentă, printr-un efort, cu învingerea unor dificultăți. ♦ (Despre uși, lacăte) Deschis cu forța. 3. (Despre zâmbete, gesturi etc.) Silit, nenatural, nefiresc; artificial, fals. – V. forța.

AȚĂ, ațe, s. f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricat țesături etc. ◊ Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comparare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi apoape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut tot. Viață cusută cu ață = viață plină de lipsuri materiale. ♦ (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. ◊ Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ♦ Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ♦ (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la... Merge ață. ♦ (Pop.) Ața limbii = membrana care unește fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpină scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia.

PATRIOTARD, -Ă, patriotarzi, -de, adj. Care face paradă de patriotism, care manifestă, exprimă un fals patriotism. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. patriotard.

AȘA adv., adj. invar. I. Adv. (Modal) 1. În felul acesta; astfel. ◊ Loc. adj. Așa-zis sau așa-numit = pe nedrept sau convențional numit astfel; pretins, fals, aparent, impropriu. ◊ Expr. Așa o fi = e posibil; poate. Și așa = în orice caz; oricum, tot. Și așa, și așa = și într-un fel, și într-altul. Ori așa, ori așa = ori într-un fel, ori într-altul. Așa..., așa = după cum..., astfel. Așa și așa = nu prea bine; potrivit. Azi așa, mâine așa = continuând mereu în acest fel. Nici așa, nici așa = nici într-un fel, nici într-altul. ♦ (Concluziv) În concluzie. ◊ Loc. conj. Așa că = deci. ◊ Expr. Așa-zicând = pentru a spune astfel. 2. În același fel, în același mod. Așa să faci și tu. ◊ Expr. Și așa mai departe = etcetera. 3. Chiar precum se spune; întocmai, exact. Ai să faci așa? ◊ Expr. Așa e? sau nu-i așa? = am dreptate? (sau nu am?) Așa? sau cum așa? = adevărat să fie? Așa? sau așa stă treaba?! = va să zică astfel stau lucrurile?! Așa, da! = sunt de acord cu ceea ce spui (sau faci) acum. (Pop. și fam.) Mai așa = a) desigur, firește; b) nu prea tare. Cam așa = după cum zici, ai (măcar în parte) dreptate. 4. Atât de... Te uiți așa de trist! 5. (Cu sensul reieșind din context) a) La întâmplare, la nimereală, într-o doară. Vorbește și el așa. b) După bunul plac, oricum. Am vrut să fac așa. c) Dintr-o dată, ca din senin; pe nesimțite, fără a-și da seama. I-a venit așa un gând II. Adj. invar. (Precedă substantivul) Asemenea, atare...; care este atât de mare, de mult, de frumos etc. Așa nuntă mai rar. ◊ Expr. Mai așa = nu prea bun (sau frumos, mult etc.). – Lat. eccum-sic.

ARTEFACT s. n. (Anat.) Falsă imagine care apare în preparatele histologice din cauza unor procedee greșite de fixare sau de colorare (pe lama microscopului). – Din fr. artefact.

TERȚ, -Ă, terți, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care vine în rândul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte, în litigii sau în convenții nici direct, nici prin reprezentare și față de care actul juridic ori hotărârea pronunțată în cauză nu produce efecte. 3. S. m. (Log.; în sintagma) Terțul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals în același timp și sub același raport, o a treia posibilitate fiind exclusă. – Din lat. tertius, it. terzo.

PESTRIȚ, -Ă, pestriți, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picături, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestrițat. ◊ Fontă pestriță = amestec de fontă cenușie cu fontă albă. ♦ (Pop.) Dungat, vărgat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (și adesea eterogen); pestrițat. Lume pestriță. 3. Fig. (Pop. și fam.) Prefăcut, ipocrit, viclean, fals; răutăcios. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A fi pestriț la mațe (sau cu mațe pestrițe) = a fi rău la suflet; a fi foarte zgârcit – Din sl. pĩstrĩ.

PLĂSMUIT, -Ă, plăsmuiți, -te, adj. 1. Creat; inventat, născocit. 2. Falsificat, fals. [Var.: plăzmuit, -ă adj.] – V. plăsmui.

POAMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță de vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-cânelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma.

POSTIȘ, -Ă, postiși, -e, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. (Despre păr, gene, dinți etc.) Fals, artificial. 2. S. f. Păr fals, meșă. – Din fr. postiche.

POTRIVIT², -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi.

PRETINS, -Ă, pretinși, -se, adj. Care trece sau vrea să treacă ceea ce nu este; fals, aparent. – V. pretinde.

RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință (scris și reacredință) s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfăcător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. ◊ Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat”, „vinovat”.

PROTEZĂ, proteze, s. f. 1. Aparat sau piesă medicală care înlocuiește un organ, un membru, o parte dintr-un membru amputat sau un conduct natural al corpului omenesc ori pe care se fixează o dantură falsă. ♦ Operație chirurgicală prin care se înlocuiește un organ, un membru al corpului etc. printr-o proteză (1). 2. (Fon.) Apariție accidentală a unei vocale la începutul unui cuvânt care începe cu o consoană, fără a se schimba înțelesul cuvântului. – Din fr. prothèse.

PSEUDARTROZĂ, pseudartroze, s. f. Proces patologic care apare mai ales la bătrâni, din cauza neconsolidării capetelor osoase ale unei fracturi, și care are drept consecință crearea unei false articulații. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudarthrose.

PSEUDO- Element de compunere care înseamnă „fals” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseud(o)-.

PSEUDOARTIST, -Ă, pseudoartiști, -ste, s. m. și f. Fals, pretins artist. [Pr.: pse-u-do-ar-] – Pseudo- + artist.

PSEUDOBACĂ, pseudobace, s. f. (Bot.) Bacă falsă la cucurbitacee. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + bacă.

PSEUDOCREAȚIE, pseudocreații, s. f. Creație falsă, fără valoare. [Pr.: pse-u-do-cre-a-] – Pseudo- + creație.

PSEUDOCULTURĂ, pseudoculturi, s. f. Cultură aparentă, falsă. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + cultură.

PSEUDODEMOCRAȚIE, pseudodemocrații, s. f. Democrație falsă, aparentă. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + democrație.

PSEUDOLITERAT, -Ă, pseudoliterați, -te, s. m. și f. Fals, pretins literat. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + literat.

PSEUDOMETAFORĂ, pseudometafore, s. f. Falsă metaforă. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + metaforă.

PSEUDOPATRIOT, -Ă, pseudopatrioți, -te, s. m. și f. Fals, pretins patriot (1); patriotard. [Pr.: pse-u-do-pa-tri-ot] – Pseudo- + patriot.

PSEUDOPROBLEMĂ, pseudoprobleme, s. f. Falsă problemă. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + problemă.

PSEUDOȘTIINȚĂ s. f. Falsă știință, pretinsă cunoaștere a realității. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + știință.

PSEUDOȘTIINȚIFIC, -Ă, pseudoștiințifici, -ce, adj. Fals, aparent științific. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + științific.

ȘICANĂ, șicane, s. f. 1. Acțiune prin care cineva sâcâie, agasează pe altcineva cu cereri și cu pretenții neîndreptățite; sâcâială fără motiv. ♦ Pricină neîntemeiată, subtilitate falsă; tertip, alibi. 2. Obstacol (de forme diferite) montat pe circuitul unui fluid pentru a-i micșora viteza, pentru a-i imprima un drum ocolit sau pentru a-i uniformiza debitul, dându-i astfel posibilitatea să se răcească, să depună suspensiile pe care le poartă etc. – Din fr. chicane.

FALS, -Ă, (I) falși, -se, adj., (II) falsuri, s. n. I. Adj. 1. Care este contrar adevărului: mincinos, neîntemeiat; care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial. ◊ (Anat.) Coastă falsă = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, care realizează articularea pe stern a trei perechi de coaste. Ușă (sau fereastră) falsă = ușă (sau fereastră) aparentă, care nu poate fi folosită, făcută numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Prefăcut, fățarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Care sună contrar legilor armoniei; distonant. ◊ (Adverbial) Cântă fals. II. S. n. (Jur.) Infracțiune săvârșită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături făcute cu rea-credință, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului, substituire de persoane etc. ◊ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fața justiției ca neautentic, contrafăcut; a contesta formal valabilitatea unei declarații. [Var.: (I) falș, -ă adj.] – Din lat. falsus, it. falso.

FALSET, falsete, s. n. Sunet (sau șir de sunete) din registrul acut al vocii unui cântăreț, produs prin vibrarea părții superioare a coardelor vocale. ♦ Execuție falsă a unei compoziții muzicale (sau a unui fragment al ei). – Din it. falsetto.

FALSIFICA, falsific, vb. I. Tranz. 1. A alcătui, a confecționa un lucru asemănător cu altul, cu scopul de a înșela; a plăsmui; a contraface. ♦ Spec. (Jur.) A comite un fals (II). 2. A prezenta ceva altfel decât este în realitate; a denatura, a deforma, a altera. [Var.: (pop.) falșifica vb. I] – Din fr. falsifier, lat. falsificare.

FALSIFICATOR, -OARE, falsificatori, -oare, s. m. și f. Persoană care comite un fals (II). [Var.: falșificator, -oare s. m. și f.] – Din fr. falsificateur.

FALSITATE s. f. 1. Caracterul a ceea ce este fals, mincinos, neautentic; lipsă de adevăr. 2. Atitudine, comportare fățarnică; ipocrizie, fățărnicie, prefăcătorie. [Var.: (pop.) falșitate s. f.] – Din it. falsità, lat. falsitas, -atis.

FALȘ, -Ă adj. v. fals.

OCA, ocale, s. f. Veche unitate de măsură pentru capacități și greutăți, egală cu circa un litru (sau un kilogram) și un sfert; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură; vasul cu care se măsoară. ◊ Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o faptă necinstită. [Pl. și: oca, ocă. – Var.: (înv. și reg.) ocă s. f.] – Din tc. okka.

FĂȚARNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals. – Fățare (înv. „fățărnicie” < față) + suf. -nic.

SUB² prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Arată poziția unei persoane sau a unui lucru care se găsește sau ajunge mai jos decât cineva sau ceva) Dedesubt. A căzut sub masă. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a se pomeni) sub soare = a exista; a trăi. A muri sub cuțit = a muri în timpul unei operații chirurgicale. ♦ (Împreună cu prep. „de”, indică punctul de plecare al unui fenomen) De sub pământ se aud zgomote. ♦ (Împreună cu prep. „pe”, arată în mod neprecis poziția sau mișcarea unui lucru care se află mai jos decât altul, dedesubtul altuia) Se plimba pe sub ferestre. 2. (Rar) În. 3. La marginea, la poalele, jos, lângă... Sub zidurile cetății. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În timpul, pe vremea. Istoria românilor sub Mihai-Vodă Viteazul. ◊ (Pop.) Sub seară = pe înserate. Pe sub seară = cam pe seară, spre seară. Sub amiază (sau amiazăzi) = aproape de miezul zilei. III. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Iarbă ofilită sub arșița soarelui. IV. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (Exprimă un raport de supunere, de dependență față de cineva) Avea sub mână o armată de subalterni. 2. (În expr.) Sub ochii (cuiva) = în prezența (cuiva), fiind de față (cineva). A ține (sau a păstra) sub cheie = a ține (sau a păstra) închis, încuiat. A trece (ceva) sub tăcere = a tăinui (ceva). A fi (sau a se găsi) sub foc = a se găsi în prima linie de luptă. Sub pretext (sau cuvânt, motiv) că... = invocând un motiv (fals). Sub nici un cuvânt (sau chip) = cu nici un preț, nicidecum, niciodată. Sub semnătură = cu numele semnat (spre confirmare). Sub titlu de... = purtând numele sau titlul de... Sub lozinca... = cu cuvântul de ordine, cu deviza... 3. (Înaintea unui numeral sau a unui nume de cantitate, exprimă inferioritatea cantitativă) Mai puțin ca... Sub o mie de lei. V. (Introduce nume predicative și atribute) Un spectacol sub așteptări. VI. (Introduce un complement circumstanțial de relație; în expr.) Sub raportul (sau sub acest raport) = din punctul de vedere al... [Var.: (pop.) supt, subt prep.] – Lat. subtus.

MUSTAȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței de vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) musteață s. f.] – Lat. *mustacea.

ERES, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĭ.

MELODRAMATIC, -Ă, melodramatici, -ce, adj. 1. Care se referă la melodramă, privitor la melodramă, de melodramă. 2. (Depr.) Cu caracter patetic exagerat, fals. – Din fr. mélodramatique, it. melodrammatico.

MEȘĂ, meșe, s. f. 1. Șuviță de păr (de altă culoare sau nuanță decât restul părului); șuviță falsă de păr atașată la părul natural (pentru a-l îmbogăți și a-l înfrumuseța). 2. Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană pentru a o drena, pentru oprirea unei hemoragii, pentru cicatrizare etc. – Din fr. mèche.

MEȘTEȘUGIT, -Ă, meșteșugiți, -te, adj. 1. (Mai ales fam.) Lucrat cu artă, cu iscusință, cu talent; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) iscusit, abil, priceput. 2. (Înv.) Viclean, șiret. 3. (Astăzi rar) Artificial, nefiresc, fals; căutat. – V. meșteșugi.

MIEROS, -OASĂ, mieroși, -oase, adj. 1. (Pop.; despre vorbe, privire etc.) Dulce, plăcut. ♦ Fig. Prefăcut, fals, ipocrit. 2. (Rar; despre albine) Care produce multă miere. – Miere + suf. -os.

CONTRABANDĂ, contrabande, s. f. Trecere clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale; p. ext. marfă adusă sau sustrasă în acest mod. ◊ Loc. adj. De contrabandă = (despre mărfuri) trecut sau destinat a fi trecut peste graniță în mod clandestin; fig. rezultat prin înșelătorie, fără valoare, fals. ◊ Loc. adv. Prin contrabandă = în mod ilegal, clandestin, pe ascuns. – Din fr. contrebande.

NEADEVĂR, neadevăruri, s. n. Lipsă de conformitate cu realitatea; afirmație inexactă, falsă sau mincinoasă; neexactitate; falsitate, minciună. [Pr.: ne-a-] – Ne- + adevăr.

ECHIVALENȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pe care trebuie să-l treacă acela care cere recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea să treacă de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Raport existent între două enunțuri care sunt adevărate sau false împreună. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.

DISIMULAT, -Ă, disimulați, -te, adj. Care ascunde (sub un aspect înșelător) adevărata înfățișare a lucrurilor, a situației etc. ♦ (Despre oameni și firea lor) Închis, ascuns; fals, ipocrit. – V. disimula.

DISTONA, pers. 3 distonează, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.

DISTONANT, -Ă, distonanți, -te, adj. Care distonează; strident; fals. – Distona + suf. -ant.

DIVERSIUNE, diversiuni, s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile, gândurile, acțiunile sau planurile cuiva. ♦ Spec. Acțiune de luptă astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intențiilor reale de luptă. 2. Acțiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenția de la problemele reale ale vieții publice. [Pr.: -si-u-] – Din fr. diversion, lat. diversio, -onis.

TALER², taleri, s. m. Monedă de argint (austriacă) care a circulat în trecut și în țările române. ◊ Expr. Taler cu două fețe = om prefăcut, ipocrit, fals. [Pl. și: (n.) talere] – Din germ. Taller.

RATEU, rateuri, s. n. 1. Defect în funcționarea unor motoare datorită căruia arderea combustibilului se face incomplet, producând o explozie falsă, care nu poate pune motorul în mișcare; p. ext. pocnetul care însoțește falsa explozie. 2. Încercare nereușită de a trage un foc de armă sau de a aprinde un explozibil. – Din fr. raté.

REDUCERE, reduceri, s. f. 1. Acțiunea de a reduce și rezultatul ei. ♦ Micșorare, scădere, diminuare. 2. (Med.) Metodă ortopedică prin care oasele luxate sau fracturate sunt puse la loc; reducție. 3. Operație logică care constă în probarea validității modurilor silogistice, pornind de la considerentul că numai modurile primei figuri silogistice sunt valide, urmând ca validitatea celorlalte moduri să fie probată. ◊ Reducere la absurd = demonstrare a adevărului unei teze prin arătarea faptului că teza contrară este falsă. – V. reduce.

RĂSTĂLMĂCIRE, răstălmăciri, s. f. Faptul de a răstălmăci; explicare, interpretare (falsă). – V. răstălmăci.

RĂSTĂLMĂCIT, -Ă, răstălmăciți, -te, adj. (Despre idei, cuvinte, texte) Explicat, interpretat în mod fals, tendențios; denaturat. – V. răstălmăci.

RÂDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere.

COLPORTA, colportez, vb. I. Tranz. A răspândi știri, zvonuri etc. (false). – Din fr. colporter.

COLPORTOR, colportori, s. m. 1. Cel care răspândește știri, zvonuri etc. (false). 2. (Înv.) Negustor ambulant. – Din fr. colporteur.

DEMITIZA, demitizez, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ P. gener. A face să dispară o afirmație falsă, o scorneală; a demistifica. – Cf. it. demitizzare.

SIGURANȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie, pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊ Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊ Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă. 4. Nume dat în trecut poliției secrete. [Var.: (înv.) siguranție s. f.] – Sigur + suf. -anță.

DIFTERIE, difterii, s. f. Boală contagioasă acută produsă de bacili, caracterizată prin formarea unor membrane false pe amigdale, pe faringe sau pe laringe, prin greutate în respirație și la înghițirea alimentelor, prin febră etc.; anghină difterică. – Din fr. diphtérie.

SCORNITURĂ, scornituri, s. f. 1. Afirmație falsă, de rea-credință, scorneală, minciună; zvon 2. (Pop.) Ceea ce plăsmuiește, inventează, concepe cineva. – Scorni + suf. -tură.

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p. ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (=strabus).

SILICULĂ, silicule, s. f. Tip de fruct uscat dehiscent al unor plante crucifere, asemănător cu silicva, dar mai scurt și cu un fals perete despărțitor în interior. – Din fr. silicule.

SIMULA, simulez, vb. I. Tranz. A face să pară adevărat ceva ireal; a da, în mod intenționat, o impresie falsă. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obține un avantaj sau a evita o sancțiune). – Din fr. simuler, lat. simulare.

SIMULACRU, simulacre, s. n. Aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o falsă impresie a realității. – Din fr. simulacre, lat. simulacrum.

SIMULAT, -Ă, simulați, -te, adj. Care are o aparență înșelătoare; făcut în mod intenționat să dea o impresie falsă. – V. simula.

SPERJUR, -Ă, (1) sperjuri, -e, s. m. și f., (2) sperjururi, s. n. 1. S. m. și f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul. 2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din it. spergiuro (după jura).

SOFISTICA, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod conștient raționamente false, care denaturează adevărul. 2. A da un caracter căutat, artificial, complicat sau prețios. – Din fr. sophistiquer.

SOFISTICĂRIE, sofisticării, s. f. (Fam.) Faptul de a uza (și de a abuza) de sofisme; argumentație, afirmație plină de sofisme, falsă. – Din fr. sophistiquerie.

CRUP s. n. Afecțiune a laringelui la copil, caracterizată prin respirație sufocantă și printr-o tuse răgușită, uneori cu formare de false membrane; gușter. – Din fr. croup.

SUBCONTRARIETATE, subcontrarietăți, s. f. (Log.) Raport între judecata particular-afirmativă și cea particular-negativă, caracterizat prin faptul că nu pot fi ambele false, dar pot fi ambele adevărate. [Pr.: -ri-e-] – Sub¹- + contrarietate.

SUBSTITUIRE, substituiri, s. f. Acțiunea de a (se) substitui și rezultatul ei; înlocuire, substituție. ◊ (Jur.) Substituire de persoană = infracțiune care constă în fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsă sau de a atribui o astfel de identitate unei alte persoane, spre a induce în eroare o autoritate publică sau un particular. – V. substitui.

Adevăr ≠ eroare, minciună, fals, falsitate, neadevăr

Adevărat ≠ eronat, fals, falsificat, închipuit, născocit, neadevărat

Autentic ≠ contrafăcut, fals, inautentic, falsificat, inventat, născocit, plăsmuit, scornit, neautentic

Fals ≠ adevărat, autentic, original, sincer, neprefăcut

Original ≠ fals, plagiat

AFECTAT adj. 1. artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, declarativ, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.) 2. artificial, căutat, fals, forțat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat, teatral, (rar) teatralist. (Gesturi ~; atitudine ~.)

ARBORE-PUTUROS s. v. cenușar, oțetar fals.

ARTIFICIAL adj. 1. contrafăcut, fals, imitat. (Pietre prețioase și pietre ~.) 2. v. fals. 3. v. afectat. 4. afectat, căutat, fals, forțat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat, teatral, (rar) teatralist. (Gesturi ~; atitudine ~; un râs ~.)

CALP adj. v. duplicitar, fals, falsificat, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.

CĂUTAT adj. 1. v. afectat. 2. afectat, artificial, fals, forțat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat, teatral, (rar) teatralist. (Gesturi ~; atitudine ~.)

CENUȘAR s. 1. v. urnă funerară. 2. (Transilv., Mold.) leșier. (Prin ~ se strecoară leșia.) 3. (BOT.; Ailanthus altissima sau glandulosa) oțetar fals, (reg.) arbore-puturos.

CONTRAFĂCUT adj. 1. v. fals. 2. v. artificial. 3. fals, (înv.) strâmb. (Aur ~.) 4. falsificat, (pop. și fam.) dres, făcut, (pop.) prefăcut, (reg.) stricat. (Băutură ~.)

CRUP s. (MED.) 1. (pop.) gușter. 2. crup fals = pseudocrup.

DENATURAT adj. 1. v. stâlcit. 2. alterat, deformat, fals, mistificat, răstălmăcit. (O afirmație ~.)

ERONAT adj. 1. v. greșit. 2. v. fals. 3. v. inexact. 4. v. incorect.

FALS adj., s., adv. 1. adj. contrafăcut, falsificat, imitat, neautentic, plăsmuit, (înv.) mincinos. (Document ~.) 2. s. v. falsificare. 3. adj. artificial, (livr.) postiș, (reg.) prepus. (Păr ~; dinți ~și.) 4. adj. falsificat, (pop.) rău, (înv.) calp. (Bani ~și.) 5. adj. contrafăcut, (înv.) strâmb. (Aur ~.) 6. adj. v. artificial. 7. adj. v. greșit. 8. adj. eronat, greșit, inexact, neexact, nefondat, neîntemeiat, (înv. fig.) rătăcit. (O știre ~.) 9. adj. v. mincinos. 10. adj. v. denaturat. 11. adj. (PSIH.) falsă recunoaștere v. paramnezie. 12. adv. (pop. fig.) strâmb. (Jură ~.) 13. adj. (înv.) mincinos. (Un profet ~.) 14. adj. pretins. (Un ~ inspector.) 15. adj. v. ipocrit. 16. adj. v. afectat. 17. adj. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.) 18. adj. nearmonios. (Note ~.)

FALSIFICARE s. 1. (fam. și peior.) plastografiere. (~ semnăturii cuiva.) 2. (concr.) contrafacere, fals, falsificație, plăsmuire. (Acest document este o ~.) 3. măsluială, măsluire, măsluit. (~ alegerilor.) 4. v. denaturare.

FALSIFICAT adj. 1. v. contrafăcut. 2. (fam. și peior.) plastografiat. (Iscălitură ~.) 3. contrafăcut, (pop.) dres, făcut, prefăcut, (reg.) stricat. (Vin ~.) 4. v. fals. 5. măsluit. (Alegeri ~.)

FĂCUT adj. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.)

FĂȚĂRIT adj. v. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.

GREȘIT adj., adv. 1. adj. v. rău. 2. adv. v. rău. 3. adj. eronat, fals, incorect, inexact, neadevărat, (înv. și reg.) smintit. (Rezultat ~ al unui calcul; calcul ~.) 4. adj. v. fals. 5. adj. v. inexact. 6. adj. v. incorect. 7. adj., adv. defectuos, incorect, necorect, prost, rău, (fig.) stricat. (O pronunțare ~; vorbește ~ românește.)

IEZUIT adj. v. duplicitar, fals, fariseic.

IEZUITIC adj. v. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.

INEXACT adj. 1. v. greșit. 2. v. fals. 3. eronat, greșit, (rar fig.) strâmb. (O înțelegere ~ a lucrurilor.) 4. infidel. (O traducere cam ~.)

IPOCRIT s., adj. 1. s. fățarnic, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, (livr.) fariseu, (reg.) proclet, (înv.) telpiz, (fig.) iezuit, tartuf, trombonist. (Mare ~ mai e și ăsta!) 2. adj. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (O comportare ~ă.)

JURĂMÂNT s. 1. legământ, (înv. și reg.) juruință, (reg.) jur, (înv.) jurare. (Și-a respectat jurământul.) 2. jurământ fals v. sperjur; jurământ mincinos v. sperjur.

MACHIAVELIC adj. v. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.

MACHIAVELISTIC adj. v. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.

MANIERAT adj. 1. v. binecrescut. 2. v. stilat. 3. v. ales. 4. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.)

MINCINOS adj. v. amăgitor, contrafăcut, fals, falsificat, înșelător, neautentic, plăsmuit.

MINCINOS s., adj. 1. s. v. ipocrit. 2. adj. v. ipocrit. 3. adj. fals, inautentic, inventat, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit, (înv.) mințit, răsuflat, spuriu, (pop. fig.) strâmb. (Afirmații ~oase.)

MINȚIT adj. v. fals, inautentic, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit.

NEARMONIOS adj. 1. discordant, disonant, distonant, strident. (Sunete ~.) 2. v. fals.

NEAUTENTIC adj. 1. v. fals. 2. v. mincinos.

NEEXACT adj. v. fals.

NEFIRESC adj. 1. v. anormal. 2. v. afectat. 3. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, manierat, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.)

NEFONDAT adj. v. fals.

NEÎNTEMEIAT adj. 1. v. mincinos. 2. v. fals. 3. neserios, pueril. (Argumente ~.) 4. v. iluzoriu.

NENATURAL adj. 1. v. afectat. 2. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.)

OȚETAR s. (BOT.) 1. (Rhus typhina) (înv. și reg.) scumpie. 2. oțetar fals v. cenușar.

PARAMNEZIE s. (PSIH.) falsă recunoaștere.

PESTRIȚ adj. v. bălțat, dungat, duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, tărcat, vărgat, viclean.

PLĂSMUIT adj. 1. v. imaginar. 2. fantezist, imaginar, născocit, (livr.) romanesc. (Personaje ~.) 3. fantasmagoric, v. fantastic. 4. v. mincinos. 5. v. fals.

POSTIȘ adj. v. artificial, fals.

PREPUS adj. v. artificial, bănuit, fals, presupus, suspectat.

PRETINS adj. 1. v. așa-zis. 2. v. fals.

PREȚIOS adj. v. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, sentențios.

PROCLET adj. v. afurisit, anatemizat, blestemat, duplicitar, excomunicat, fals, fariseic, necredincios, păgân.

PSEUDOCRUP s. (MED.) crup fals.

RĂSUFLAT adj. v. arhicunoscut, banal, banalizat, depășit, fals, inautentic, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, perimat, plăsmuit, scornit, stereotip, stereotipic, știut, vechi.

RĂTĂCIT adj. v. eronat, fals, greșit, inexact, neexact, nefondat, neîntemeiat.

RĂU adj. v. bolnav, costeliv, cumplit, cutremurător, fals, falsificat, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, înspăimântător, jigărit, macabru, monstruos, nesănătos, oribil, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, sângeros, slab, slăbănog, suferind, teribil, uscat, uscățiv, zguduitor.

SMINTIT adj. v. defect, defectat, defectuos, deranjat, dereglat, eronat, fals, greșit, incorect, inexact, neadevărat, necorespunzător, stricat.

SPERJUR s. (JUR.) jurământ fals, jurământ mincinos. (Condamnat pentru ~.)

SPURIU adj. v. fals, inautentic, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit.

STRÂMB adj., adv. v. fals.

SUNĂTOR adj. v. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric.

ȘIRET adj., s. 1. adj. v. șmecher. 2. adj. abil, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.) 3. s. v. ipocrit. 4. adj. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fățărit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestriț, (înv. fig.) calp, zugrăvit. (Atitudine ~eată.)

TEATRALIST adj. v. afectat, artificial, căutat, fals, forțat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, silnic, studiat, teatral.

TELPIZ adj. v. duplicitar, fals, fariseic, șmecher.

UMFLAT adj. v. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, exagerat, excesiv, exorbitant, fals, făcut, grandilocvent, manierat, mare, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, ridicat, scump.

URMĂ s. 1. (fig.) pistă. (Se află pe o ~ falsă.) 2. întipărire, tipar, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~e adânci în noroi.) 3. v. dâră. 4. v. relicvă. 5. semn. 6. v. cicatrice. 7. (fig.) umbră. (Nici o ~ de tristețe.) 8. v. sfârșit.

ZUGRĂVIT adj. v. duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, vopsit.

fals adj. m., pl. falși; f. sg. falsă, g.-d. art. falsei, pl. false

fals s. n., pl. falsuri

sperjur (jurământ fals) s. n., pl. sperjururi

ABSURD¹ n. Calitatea a ceea ce este lipsit de rațiune. ◊ Prin ~ prin admiterea unui raționament fals. Reducerea la ~ metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că oricare alt punct de vedere duce la consecințe false. /<lat. absurdus, fr. absurde

A ADEMENI ~esc tranz. 1) A atrage prin calitățile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relații sexuale prin promisiuni false; a seduce; a înșela. 3) rar A face să se amăgească, recurgând la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înșela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin șiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomány

A AFECTA² ~ez 1. tranz. 1) (persoane) A supune unui afect întristând. 2) (stări sufletești) A prezenta ca fapt real, recurgând la înșelăciuni; a simula. 2. intranz. A crea impresie falsă (pentru a induce în eroare); a se preface. /<fr. affecter

AFON ~ă (~i, ~e) și substantival. Care cântă fals; care nu are voce (sau auz muzical). 2) Care nu are sonoritate. ◊ Consonantă ~ă consonantă surdă. /<fr. aphone

A AMĂGI ~esc 1. tranz. 1) (persoane) A face să se amăgească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a înșela; a păcăli. 2) (persoane) A atrage prin promisiuni false (profitând de încredere). 2. intranz. fam. A spune minciuni; a minți. /<lat. ammagire

APOCRIF¹ ~ă (~i, ~e) (despre documente, scrieri) Care este atribuit unui autor fals; neautentic. [Sil. -po-crif] /<fr. apocryphe, lat. apocryphus

ARTIFICIAL ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu natural) Care nu este natural; făcut de om după modele naturale. Flori ~e. Mătase ~ă. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de naturalețe; lipsit de sinceritate; prefăcut; nesincer; fals; fățarnic; ipocrit. 3) Care este făcut după criterii subiective, arbitrare. [Sil. -ci-al] /<fr. artificiel, lat. artificialis

AȘA¹ adv. 1) În felul acesta; în modul acesta; astfel. ◊ ~-zis sau ~-numit convențional numit astfel; pretins; fals; aparent; impropriu. Și ~, și ~ și într-un fel, și într-altul. Ori ~, ori ~ sau într-un fel, sau într-altul. ~ și ~ nu prea bine; potrivit. Azi ~, mâine ~ mereu în felul acesta. 2) În același fel; în același mod. 3) Întru totul; întocmai; exact. O faptă ~ de frumoasă. /<lat. eccum-sic

AȚĂ ~e f. 1) Fir textil subțire folosit la cusut și la țesut. ~ de bumbac. ◊ Cusut cu ~ albă care nu corespunde adevărului; fals. Din fir până în ~ de la început până la sfârșit; complet; în întregime. Nici un capăt de ~ absolut nimic. Viață cusută cu ~ viață grea. A întinde ~a a întrece măsura. 2): ~-de-mare a) plantă acvatică cu tulpina foarte ramificată și cu flori verzui; b) pește marin cu corpul subțire și coada transformată într-un organ apucător. [G.-D. aței] /<lat. acia

BUN² ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se deosebește prin calități morale pozitive; care face bine altora; binevoitor; blând. ~ la inimă. ◊ Fii ~! fii drăguț; fii amabil. Oameni ~i! formulă de adresare către mai mulți ascultători. 2) Care manifestă aptitudini în domeniul său de activitate; priceput; înzestrat. Scriitor ~. Șofer ~. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care este demn de laudă; corect; cinstit. Faptă ~ă. ◊ A fi sau a ajunge pe (sau în) mâini ~e a nimeri în condiții favorabile. A privi pe (a se uita la) cineva cu ochi ~i a simpatiza pe cineva. A pune o vorbă ~ă pentru cineva a interveni în favoarea cuiva; a susține pe cineva într-o chestiune. A fi în toane ~e a avea dispoziție bună. 4) (referitor la lucruri sau noțiuni abstracte) Care se distinge prin calitate. Stofă ~ă. Traducere ~ă. Marfă ~ă. 5) (despre mâncăruri) Care are gust plăcut; gustos. * Poamă ~ă (~ă poamă) calificativ negativ la adresa unei persoane cu apucături rele. 6) (despre recoltă) Care este în cantitate mare; din belșug; bogat; îmbelșugat. Roadă ~ă. 7) Care se caracterizează prin echilibru moral. A duce viață ~ă cu cineva. 8) Care are calități corespunzătoare destinației. Apă ~ă de băut. ~ de însurat. ~ă de măritat. ~ pentru tipar. 9) (despre organele corpului) Care funcționează bine. Ochi ~i. Dinți ~i. ◊ ~ de gură care vorbește mult; vorbăreț; guraliv. ~ de picior (sau de picioare) iute; sprinten. 10) (despre bani) Care are curs oficial; care circulă; care nu este fals. 11) (despre timp și fenomene atmosferice) Care este binevenit; favorabil. Ploaie ~ă. Vreme ~ă. 12) Care este convenabil; rentabil. Preț ~. 13) Care este suficient de mare. O bucată ~ă de timp (de loc, de teren etc.). ◊ A trage un somn ~ a dormi mult. 14) Care poate fi considerat o unitate. Cam de-o oră ~ă. 15) (despre relații de rudenie) Care au legături de sânge. Mamă ~ă. Văr ~. 16) (despre neam, origine) Care impune respect prin merite deosebite; nobil; ales; de viță. 17) (în diferite formule de salut sau de urare) ~ă ziua! Noapte ~ă! Drum ~! ~ sosit! 18) (despre îmbrăcăminte) Care nu este uzat; nou încă. 19) (în construcții care exprimă o atitudine ironică): A-i face cuiva una ~ă (sau a i-o face ~ă cuiva) a-i face cuiva o neplăcere, un rău. A o păți ~ă a da de dracul; a se încurca. ~ă treabă! frumos, n-ai ce zice. Na-ți-o ~ă! asta mai lipsea. Na-ți-o ~ă, că ți-am frânt-o (sau na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!) se ripostează cuiva, care, pentru a ieși dintr-o situație, vine cu o propunere absurdă. /<lat. bonus

CALP ~ă (~i, ~e) rar 1) (despre bani, monede) Care nu este veritabil; cu autenticitate aparentă; fals. 2) fig. Care este lipsit de sinceritate; prefăcut; simulat. /<turc. kalp

A COLPORTA ~ez tranz. 1) înv. (cărți) A realiza prin intermediul vânzătorilor ambulanți. 2) fig. (știri, noutăți, zvonuri false) A transmite unui cerc larg de persoane. /<fr. colporter

COLPORTOR ~i m. 1) Vânzător ambulant de cărți. 2) fig. Persoană care răspândește zvonuri (de obicei false). /<fr. colporteur

CONCLAV ~e n. 1) Întrunire a cardinalilor în vederea alegerii unui nou papă. 2) Sală în care are loc o astfel de întrunire. 3) iron. Adunare care își propune să rezolve false probleme. /<fr., lat. conclave

DANTURĂ f. 1) Totalitate a dinților (din gură); dentiție. ◊ ~ falsă proteză dentară. 2) Fel în care sunt aranjați dinții pe maxilar; dentiție. 3) tehn. Ansamblul dinților unei roți. [G.-D. danturii] /<fr. denture

A DESFIGURA ~ez tranz. 1) (persoane) A urâți (mai ales la față) printr-o acțiune fizică brutală; a poci. 2) (realități, fapte etc.) A prezenta denaturat, fals. /<fr. défigurer

A DEZINFORMA ~ez tranz. (persoane) A induce în eroare cu o informație falsă. /dez- + a informa

DEZINFORMAȚIE ~i f. 1) v. A DEZINFORMA. 2) Informație falsă. [Art. dezinformația; G.-D. dezinformației; Sil. -ți-e] /dez- + informație

DIFTERIE ~i f. Boală infecțioasă provocată de bacilul difteric care, localizându-se în faringe, formează membrane false ce împiedică respirația și înghițirea alimentelor; anghină difterică. [Art. difteria; G.-D. difteriei; Sil. -ri-e] /<fr. diphtérie

A DISTONA ~ez intranz. 1) A fi în distonanță; a dezacorda; a discorda. 2) (despre sunete) A suna fals. /<it. distonare

DUPLICITATE f. Lipsă de sinceritate, camuflată de o franchețe falsă; fațărnicie; ipocrizie; falsitate. /<fr. duplicité, lat. duplicitas, ~atis