AUTOEXCAVATOR, autoexcavatoare, s. n. Excavator prevăzut cu motor propriu pentru propulsie. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + excavator.

excavator s. n., pl. excavatoare

BENĂ ~e f. 1) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune încărcătura; coș. ~ basculantă. 2) Cupă a elevatorului sau a excavatorului; căuș. ~ cu gheare. /<fr. benne

CĂUȘ ~e n. 1) Vas de lemn în formă de lingură mare, folosit în gospodărie pentru a lua sau a încărca materiale pulverulente, grăunțe și, rar, lichide. ◊ A-și face mâna (sau mâinile) ~ a apropia degetele și a adânci palma în formă de lingură. 2) Cantitate de materiale care încape într-un astfel de vas. 3) Cupa excavatorului; benă. [Sil. că-uș] /<lat. cau + suf. ~uș

CUPĂ¹ ~e f. 1) Pahar de metal sau de sticlă, cu picior, lărgit în partea superioară. 2) Conținutul unui astfel de pahar. 3) Trofeu ce constă dintr-un vas de metal care li se dă câștigătorilor unei competiții sportive. 4) Competiție sportivă desfășurată pentru a câștiga un astfel de trofeu. 5) tehn. Căuș metalic montat la un elevator sau la o altă mașină, care servește pentru încărcarea sau ridicarea unor materiale (nisip, pământ, ciment etc.). ~a excavatorului. /<fr. cuppa

DRAGLINĂ ~e f. Excavator prevăzut cu o cupă atașată la un braț mobil, folosit la săpatul și încărcatul pământului în lucrările de construcție. /<fr. dragline.

A EXCAVA ~ez tranz. A săpa cu ajutorul unui excavator. /<fr. excaver, lat. excavare

EXCAVATOR ~oare n. Mașină autopropulsată folosită la săparea și încărcarea solului, a zăcămintelor minerale etc. /<fr. excavateur

EXCAVATORIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Muncitor specializat în conducerea unui excavator; conducător de excavator. /excavator + suf. ~ist

GRAIFER ~e n. 1) (la mașina de cusut) Piesă care are rolul de a prinde ața, trecând-o prin suveică. 2) (la excavatoare, macarale) Benă prevăzută cu cablu pentru apucarea unor bucăți mari de materiale. /<germ. Greifer

GREDER ~e n. Mașină rutieră grea, de tipul excavatorului, folosită la săparea și la nivelarea pământului sau la unele operații de finisare. /<engl. grader

PĂȘITOR ~oare (~ori, ~oare) Care pășește; care se deplasează pășind. ◊ Excavator ~ excavator care înaintează prin pășire. /a păși + suf. ~tor

GRAIFĂR s.n. (Tehn.) 1. Organ de lucru al mașinilor de ridicat și de transportat destinat apucării materialului. ♦ Excavator folosit pentru capacități mari. 2. Vîrf ascuțit care formează ochiurile la mașinile de cusut fețe de încălțăminte. [Pron. grai-. / < germ. Greifer].

AUTOEXCAVATOR s.n. Excavator prevăzut cu motor propriu pentru deplasare. [< auto² + excavator].

DRAGLINĂ s.f. Mașină cu o cupă fixată la capătul unui braț lung și ușor, folosită mai ales la săpatul pămîntului sub nivelul terenului pe care se deplasează. V. excavator. [< engl., fr. dragline].

ESCAVATOR s.n. v. excavator.

EXCAVATOR s.n. Mașină mare care sapă și încarcă pămîntul scos din săpătură. [Pron. ecs-ca-, var. escavator s.n. / cf. fr. excavateur, rus. ekskavator].

EXCAVATORIST, -Ă s.m. și f. Conducător al unui excavator. [Pron. ecs-ca-. / cf. rus. ekskavatorist].

DRAGLINĂ s. f. echipament de lucru pentru săpat și încărcat pământul, montat pe un excavator, dintr-o cupă la capătul unui braț lung și ușor, acționată de un troliu. (< engl., fr. dragline)

ELINDĂ s. f. grindă metalică, la unele drage și la excavatoarele cu cupe, pe care se deplasează lanțul port-cupe. (< fr. élinde)

EXCAVATOR s. n. mașină de lucru de mare capacitate pentru săpat și încărcat pământul. (< fr. excavateur, rus. ekskavator)

EXCAVATORIST, -Ă s. m. f. muncitor pe un excavator. (< rus. ekskavatorist)

GRAIFER s. n. 1. organ de lucru al mașinilor de ridicat și de transportat, din două cupe mobile, destinate apucării materialului. ◊ excavator pentru capacități mari. 2. vârf ascuțit care formează ochiurile la mașinile de cusut fețe de încălțăminte. (< germ. Greifer)

BRĂILA 1. Municipiu situat în E Cîmpiei Române, port pe stg. Dunării, reșed. jud. cu același nume; 249.633 loc. (1991). Pr. centru industrial: energie electrică (termocentrala de la Chiscani, 1.950 MW), metalurgie feroasă (laminate din oțeluri aliate, sîrmă, fier-beton, lanțuri, cuie etc.), constr. de mașini și utilaje pentru lucrări de constr. (excavatoare pe pneuri și șenile, rulouri compresoare, gredere, screpere), constr. și reparații de nave fluviale (remorchere, șlepuri, cargouri de pînă la 7.500 tdw, drăgi etc.), constr. de utilaje pentru fabrici de ciment, pentru uzine de aluminiu, pentru ind. celulozei și hîrtiei, și de prelucr. a lemnului, constr. de vagoane siderurgice, de rotoare pentru turbine hidroenergetice etc. Ind. mat. de constr. (șamote, mortar refractar, prefabricate din beton, cărămidă), celulozei și hîrtiei (inclusiv pe bază de stuf), prelucr. lemnului (mobilă, chibrituri), conf., chim. (fibre artificiale, celofan, folii impermeabile), alim. Teatru dramatic și de păpuși, filarmonică, muzeu de istorie și de artă. Monumente: geamie (sec. 17), transformată în biserică ortodoxă în 1831. Numeroase edificii din sec. 19 (Cazarma Veche, Magistratura Orașului, Spitalul Vechi, hanuri cu o arhitectură specifică). Locuită neîntrerupt din neolitic, așezarea a fost menționată documentar în 1368. Pr. port al Țării Românești (sf. sec. 14); cucerit de turci (1540), împreună cu terit. din jur, a fost transformată în raia (1542), numită Ibrail, și stăpînită timp de aproape trei sec. Cetatea, construită de turci în sec. 16, a fost dărîmată în iarna 1828/1829, iar orașul și terit. din jur restituite Țării Românești prin Pacea de la Adrianopol (1829); în sec. 19, B. a devenit cel mai de seamă port al Țării Românești, îndeosebi pentru cereale. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în SE României, în NE C. Române, pe cursul inf. al Dunării; 4.724 km² (1,99% din supr. țării); 403.856 loc. (1991), din care 67% în mediul urban; densitate: 82 loc./km². Reșed.: municipiul Brăila. Orașe: Făurei, Ianca, Însurăței. Comune: 39. Relieful aparține în exclusivitate părții de NE a C. Române, reprezentată prin mai multe subunități (C. Călmățuiului sau Bărăganul Central, C. Brăilei sau Bărăganul de Nord și C. Siretului inferior), în care singurele zone accidentate sînt văile rîurilor, crovurile cu cuvete lacustre. Luncile rîurilor Siret, Buzău și Călmățui constituie subunități distincte în cadrul cîmpiei, iar lunca Dunării, numită și Balta Brăilei, este cea mai mare (96.000 ha), fiind îndiguită, desecată și redată circuitului agricol. Clima este temperat-continentală, cu veri călduroase și secetoase și ierni friguroase. Temp. medie anuală este de 10,4°C, înregistrîndu-se amplitudini mari (25,2°C) între iarnă și vară. Pe terit. jud. B., la stația meteorologică Ion Sion s-a înregistrat maxima absolută a țării (44,5°C la 10 aug. 1951). Precipitațiile însumează, în medie, 400-500 mm anual. Vînturile dominante bat dinspre N și NE (crivățul și suhoveiul). Rețeaua hidrografică este constituită în pr. din cursurile inf. ale Siretului, Buzăului, Călmățuiului și Dunării. În zona cursului inf. a Siretului se remarcă un puternic fenomen de subsidență al scoarței terestre, reflectat prin convergența rîurilor, aluvionarea intensă a acestora și meandrare. Resurse naturale: zăcăminte de țiței (Ianca, Făurei, Ulmu, Bordei Verde, Bărăganul) și gaze naturale (Ulmu, Oprișenești), expl. de argile (Brăila, Făurei, Însurăței, Grădiștea) și nisipuri, izv. cu ape minerale (Însurăței). Economia: În 1989, structura prod. globale industriale, scotea în evidență ca ramură pr. ind. constr. de mașini și prelucrarea metalelor (27,7%) reprezentată prin Șantierul naval și Întreprinderea „Promex” S.A. din Brăila. Alte ramuri cu ponderi importante în prod. ind. a jud. B. sînt: ind. chimică, 14,1% (Combinatul de fibre artificiale din Chiscani); ind. energiei electrice (termocentrala Brăila-Chiscani); metalurgiei feroase (Întreprinderea „Laminorul” din Brăila produce oțeluri aliate, laminate de diferite profile, fier-beton etc.), celulozei și hîrtiei (Chiscani), prelucr. lemnului (mobilă, chibrituri la Brăila), textilă și a conf. (Brăila, Făurei, Ianca, Însurăței), mat. de constr. (ciment, prefabricate din beton la Brăila, cărămizi la Brăila, Făurei, Ianca, Însurăței), alim. (paste făinoase, biscuiți, brînzeturi, lapte praf, produse din carne, dulciuri, conserve de legume și fructe, zahăr etc.). Agricultura beneficiază de condiții pedoclimatice favorabile și de vaste lucrări de hidroameliorații (379.579 ha irigate, locul 2 după jud. Constanța). Din totalul supr. agricole a jud. B. (381.081 ha, 1989), 337.182 ha revin terenurilor arabile destinate în cea mai mare parte culturilor de plante uleioase (81.242 ha), porumb (72.548 ha), grîu și secară (69.127 ha), plante de nutreț (32.874 ha), floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, sfeclă de zahăr, cartofi, legume, pepeni, tutun etc. O largă dezvoltare au culturile legumicole în sere (Chiscani, Surdila-Găiseanca). Viticultura ocupă supr. restrînse în zona localit. Însurăței, Ianca, Făurei, Șuțești, Urleasca. În 1990, sectorul zootehnic dispunea de însemnate efective de animale provenite din mari complexe de creștere a porcinelor (412,4 mii capete), ovinelor (396,1 mii capete), bovinelor (153 mii capete) și păsărilor (2.404,9 mii capete). Prezența Dunării și a unor lacuri mari pe terit. jud. B. (Jirlău, Ciulnița, Lacu lui Traian, Bătrîna ș.a.) determină o intensă activitate de pescuit. Căile de comunicație (1990): jud. B. dispune de o însemnată rețea de căi ferate (168 km lungime, din care 126 km electrificate), rutiere (1.150 km, din care 202 km modernizate) și fluviale. Prin portul fluvio-maritim Brăila, situat la 171 km de Marea Neagră, se efectuează transporturi de mărfuri și călători către și dinspre Marea Neagră, dar și cu porturile fluviale din amonte. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 175 școli generale, 17 licee, două teatre de stat (unul dramatic și altul de păpuși la Brăila), 91 cinematografe, 284 biblioteci, muzee, case memoriale etc. Turism. Jud. B. are valențe turistice determinate de așezarea sa pe Dunăre, la intersecția fluxului turistic dinspre Moldova spre litoralul Mării Negre și Delta Dunării și invers. Vestigii ale trecutului (așezarea geto-dacică de la Brăilița, necropola de la Chiscani, ruinele cetății Brăila etc.). Obiective naturale (Balta Brăilei, de interes cinegetic și pescuit sportiv, Popina Blasova – monument al naturii – unde există un punct turistic nautic pentru concursuri internaționale, Pădurea Viișoara de lîngă Însurăței ș.a.). Stațiunea balneoclimaterică Lacu Sărat. Indicativ auto: BR.

AUTOEXCAVATOR, autoexcavatoare, s. n. Excavator prevăzut cu motor propriu pentru propulsie. – Din auto²- + excavator.

*excavatór n., pl. oare. Mașină de săpat în pămînt.

JAMSHEDPUR [dʒamʃedpur], oraș în NE Indiei (Bihar), la V de Calcutta, în platoul Chotta-Nagpur; 478,9 mii loc. (1991). Nod de comunicații rutiere și feroviare. Pr. centru siderurgic al țării pe baza zăcămintelor de huilă și de min. de fier din apropiere; cocserie. Ind. constr. de mașini (excavatoare, material rulant, mașini agricole, utilaj energetic, textil și pentru hârtie) și chimică.

KOVROV, oraș în partea de V a Federației Ruse, pe râul Kliazma, la 254 km NE de Moscova, 161,9 mii loc. (1992). Nod feroviar. Constr. de excavatoare, motociclete, motoare, armament; produse textile (confecții) și alim. (preparate din carne și lapte). Biserica Nașterea Domnului (1778). Menționat documentar ca sat în sec. 16 și ca oraș în 1796.

excavator s. n., pl. excavatoare

AUTOEXCAVATOR, autoexcavatoare, s. n. Excavator prevăzut cu motor propriu pentru propulsie. [Pr.: a-u-to-] – Auto¹- + excavator.

EXCAVA, excavez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A săpa (mai ales cu ajutorul unui excavator), făcînd o cavitate în pămînt, în scopuri tehnice. ◊ Refl. pas. În ultimul timp, la baraj s-au excavat în fundație peste 20000 metri cubi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2875.

EXCAVATOR, excavatoare, s. n. (Tehn.) Mașină cu mare capacitate de lucru, pentru săpat și încărcat pămîntul, întrebuințată la diferite lucrări de terasament, la exploatări de cariere etc. În domeniul mașinilor pentru construcții este remarcabil excavatorul cu cupa de 35 mc și braț de peste 100 m, cu o înălțime de ridicare de 28 m, care sapă dintr-o dată echivalentul a 7 vagoane. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 368, 1/4. – Variantă: escavator (V. ROM. martie 1954, 228) s. n.

EXCAVATORIST, -Ă, excavatoriști, -ste, s. m. și f. Muncitor calificat care lucrează cu excavatorul. Brigada de tineret din care făcea parte Pungan pleca aproape toată la școala de excavatoriști. V. ROM. septembrie 1953, 177.

EXCAVAȚIE, excavații, s. f. (Tehn.) Groapă, cavitate la suprafața pămîntului sau în adîncime, creată în urma unui fenomen natural sau făcută (mai ales cu ajutorul unui excavator) pentru diferite scopuri tehnice. ♦ (Arheol.; rar) Săpătură. (Atestat în forma excavațiune) Fusesem să asist la excavațiunile ce făcea învățatul archeolog... la mausoleul Artemisei. GHICA, S. 422. – Variantă: (învechit) excavațiune (pronunțat -ți-u-) s. f.

DISLOCA, disloc, vb. I. Tranz. A mișca din loc, a strămuta, a scoate (din întregul din care face parte). V. deplasa. Un alt excavator... dislocă lutul necesar fabricilor de cărămizi și ceramică cu douăzeci și șapte de lopeți așezate în bandă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 3 /6. Dislocate de violența exploziilor, stîncile negre... stau împrăștiate între pereții fumegînzi ai munților. BOGZA, C. O. 180. ◊ Refl. Treptat, apele încep să se smulgă din moliciunea lutului, o undă se îndeamnă cu alta, pînă ce tot rîul se dislocă și pornește la vale. BOGZA, C. O. 161. ♦ (Despre oase, membre) A scoate din încheieturi, a scrînti, a luxa. Mi-am dislocat brațul. ◊ Refl. (Prin exagerare) Eroii domnului Bourget... după ce-au sfîrșit de căscat de li s-au dislocat fălcile, hai! să-și pună și ei, micuții, o problemă de conștiință. C. PETRESCU, Î. II 55. ♦ (Mil.) A mișca trupele dintr-un loc într-altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-și modifica poziția inițială de depunere.

DRAGLINĂ, dragline, s. f. Mașină de săpat pămîntul, înzestrată cu un braț mobil, la capătul căruia atîrnă o cupă care este tîrîtă pe sol pentru a fi umplută cu pămînt. V. excavator.

CUPĂ¹, cupe, s. f. 1. Vas mai mult larg decît adînc, de sticlă, cristal, metal sau (la țară) de lemn (de toartă), din care se bea sau cu care se ia un lichid (v. pocal, ulcică); pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, din care se bea vin sau alte băuturi alcoolice. Uncheșul Haralambie umpluse o cupă mică de sticlă albastră cu rachiul lui de afine. SADOVEANU, N. F. 15. Trăiește încă floarea frumoasă de ieri sară, Surîde lîngă mine, pe-o margine de cupă. ANGHEL, P. 21. La fiecare zînă... mari cupe de aur pline cu băuturi scumpe. RETEGANUL, P. II 15. În cupe, vin de ambră. EMINESCU, O. I 56. ◊ (Poetic) Viața va ieși în cale Să bea cu buzele aprinse din cupa dăruirii tale. TOMA, C. V. 127. Din cupa desfătării amărăciunea naște. ALEXANDRESCU, P. 105. ♦ Fig. Caliciu. Răsăreau ici colo din țărîna săracă... florile brumei... Cupele lor, în care nu venea să se adape nici o gîză, aveau albăstrimea palidă a cerului. SADOVEANU, F. J. 364. Albinele se scufundau amețite în cupa florilor. C. PETRESCU, Î. II 19. 2. Conținutul unei cupe (1). Bea în toată seara o cupă de lapte dulce. CREANGĂ, P. 97. Șapte rațe curechi Și cinci cupe de vin vechi. MARIAN, S. 42. Adă-mi o cupă de miere, Și-mi adă-o cupă de vin, Durerea să mi-o alin. ALECSANDRI, P.P. 310. 3. Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de un litru) O oală care era ca de-o cupă mare. RETEGANUL, P. III 56. 4. Vas, de obicei de metal, care se dă ca premiu cîștigătorului unei competiții sportive; p. ext. competiție sportivă (desfășurată în vederea cîștigării unui astfel de premiu). Cupa tineretului muncitor. 5. Piesă metalică (în formă de vas) montată la diferite mașini (elevatoare, drage, excavatoare, betoniere etc.) care servește la ridicarea cerealelor, pămîntului, a pietrei.

STALINIT s. m. Aliaj dur de fier cu crom, carbon, mangan și siliciu, folosit la încărcarea pieselor supuse la uzură mare (sape de sondă, dinți de excavator etc.).

autoexcavator sn [At: DN³ / P: a-u-to-e~ / Pl: ~oare / E: auto²- + excavator] Autovehicul de șantier, prevăzut cu un braț și o cupă pentru excavare.

draglină sf [At: LTR² / V: (rar) ~ghi~ sf / Pl: ~ne / E: fr dragline] Echipament de lucru montat pe un excavator și care servește la săpat și la încărcat pământul în lucrările de construcție, amenajări terasiere etc. Si: (rar) dragă (5).

elindă sf [At: MDT / Pl: ~de / E: fr élinde] (Teh) Grindă de metal care susține, la excavatoarele cu cupe sau la drage, lanțul fără sfârșit.

escavator sn vz excavator

excava vtrp [At: ALEXI, W. / V: esc~ / P: ex-ca~ / Pzi: ~vez / E: fr excaver, lat excavare] 1-2 A (se) săpa o cavitate în pământ (cu un excavator).

excavare sf [At: LM / V: exc~ / P: ex-ca~ / Pl: ~vări / E: excava] 1 Săpare a unei cavități în pământ (cu un excavator). 2 Cavitate săpată în pământ prin excavare (1).

excavator [At: NICA, L. VAM. / V: esc~ / Pl: ~oare sn, (nob) ~i sm / E: fr excavateur] 1 sn (Șîs ~ dentar) Instrument asemănător unei sonde dentare, cu unul sau două capete active în formă de lingură, lopățică etc., înclinate. 2 sn Mașină de lucru autopropulsată, de mare capacitate, întrebuințată pentru săpat și încărcat pământul, la diferite lucrări de terasament, la exploatările miniere etc. 3 sm (Nob; îf esc~) Excavatorist.

excavatorist, ~ă smf, a [At: V. ROM. decembrie 1950, 160 / V: esc~ / P: ex-ca~ / Pl: ~iști, ~e / E: excavator + -ist] 1-2 (Muncitor calificat) care lucrează cu excavatorul Si: (nob) escavator (3).

excavator

excavator s. n., pl. excavatoare

AFIȘ A face afiș (pe cineva sau ceva) (arg.) = A accidenta grav pe cineva; a distruge ceva: Un polițist este făcut afiș de o mașină în timp ce amendează un șofer. (http://www.cancan.ro) Un Mercedes-Benz CLK este făcut afiș de un excavator uriaș (http://www.4tuning.ro/) A rămâne afiș (arg.) = A rămâne încremenit: Ca student la Politehnica din Cluj, l-am ascultat la o conferință unde am rămas afiș și nu era decât student în anul 4 de facultate. (http://www.ebihoreanul.ro/) A se face afiș (arg.) = A fi într-o stare avansată de ebrietate: După numai câteva pahare s-a făcut afiș și nimeni nu se mai putea înțelege cu el.

MUȘCA vb. I. 1. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) A-și înfige dinții (în ceva), a apuca cu dinții (sau cu ciocul) și a strînge tare (sfîșiind), a răni cu dinții; (regional) a încolți. V. m u r s e c a. O năpîrcă din căldură eși și mucică mînra lui. COD. VOR. 96/24. Șarpe fie în cale și aspidă în colnic și va mușca călcîiul calului. PALIA (1581), 207/10, cf. BIBLIA (1688), 38¹/35. Un orășan . . . își mușca carne de pre el strigînd și zbierînd (a. 1692). GCR I, 296/24. Ieșind un lup turbat și năvălind asupra unui cioban anume Filip, l-au mușcat, CR. (1836), 56¹/48. Înainte de aceasta cu vreo cîteva zile au mușcat un cîne pe un băiat. GT (1839), 141²/30. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I, 141. Caii, repezi, ageri . . . Mușcînd de neastîmpăr zăbala ce-i ținea. ALEXANDRESCU, M. 30. [Cățelușa] mă mușca tot de nas. ALECSANDRI, T. I, 134. Cu paveaua asta pocită . . . mi-am mușcat limba de vro șăpte ori păn-aici. id. ib. 149. Dacă vrei să nu te muște cîinii . . . să te tupilez[i] jos la pămînt. CREANGĂ, A. 67. Cățelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele. id. P. 294. Mușcă-mă de vîrful degetului, să văz: dorm or sînt deștept ? CARAGIALE, O. II, 264. Voinicul o lovi . . . de era să-și muște limba. ISPIRESCU, L. 208. Se văietă, parcă l-ar fi mușcat un șarpe de inimă. DELAVRANCEA, O. II, 302. Îi venea să muște, să strige, să rupă ceva. D. ZAMFIRESCU, A. 144. Lăsați cîinii In pace, c-o să vă muște ! REBREANU, R. II, 30. Frusina . . . s-a ascuns in odaia ei și și-a mușcat perna ca să nu i se audă plinsul. GALACTION, O. 141. Nu înțelegi că te-a mușcat lup turbat ? SADOVEANU, O. VI, 594. Ieși, mîndruță, și-i dă gură ! Eu guriță cum i-oi da, Că mă tem că m-o mușca. JARNIK-BÎRSEANU, D. 379. Măselele li-o picat, limba și-o mușcat. MARIAN, D. 62. Mi-i ciudă și năcaz Că m-ai mușcat de obraz. DOINE, 159. Să nu vii pe la pîrleaz, C-are tata-un cîne breaz Și te mușcă de obraz. HODOȘ, P. P. 43, cf. ȘEZ. II, 184. Nevăstuica . . . de multe ori mușcă vitele de picioare. ib. III, 204. Hop săracu dascalu, Pentru-o coajă de prescură Și-o mușcat limba din gură. ANT. LIT. POP. I, 193. Șarpele, pînă nu-l calci pe coadă, nu te mușcă. ZANNE, P. I, 652, cf. 654. ◊ (F i g. și în contexte figurate) Feriți-vă de păcate . . . ca nu cumva să te mușce cu veninul păcatelor. VARLAAM, C. 297. Zavistnice oame . . . Colțul tău plin de venin . . . Să mușce pre cineva p[u]r[u]rca răhneaște. M. COSTIN, ap. GCR I, 206/18. Ați mușcat mîna ce vă dă pîne Ș-ați rănit sînul ce v-a iubit ! ALECSANDRI, P. II, 119. Tîrnăcopul, pila, mîna, mușcă stînca cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I, 231. Bine că nu-i omul dracului și nu iese la drum să muște. SADOVEANU, O. VIII, 355. Gura obuzelor țărîna mușcă. BENIUC, V. 76. Cînd vin apele mari [rîul] se azvîrle și mușcă. DEȘLIU, G. 25. De cîte ori te îmbrățișez cu dragoste, mă muști de inimă. DEMETRIUS, C. 47. Îndoiala se repezi asupra lui ca un lup flămînd și începu să-i muște măruntaiele. STANCU, R. A. III, 117. ◊ E x p r. A-și mușca mîinile (sau degetele, pumnii etc.) = a) a se căi amarnic de ceea ce a făcut. Își mușca fata acum degețelele . . . de ciudă și de rușine. CREANGĂ, P. 294. Ginerele . . . își mușca mîinile de supărare. ISPIRESCU, L. 258. Ai să-ți muști mîinile, Lumînărarule, ai să te dai cu capul de toți pereții. CAMIL PETRESCU, U. N. 49. O să afle și-o să-și muște mîinile. V. ROM. septembrie 1954, 37; b) a se înfuria. [Grevele] îl făcură . . . pe ministrul internelor să-și muște pumnii. PAS, Z. IV, 197. A-și mușca buzele (sau limba) = a-și strînge buzele (sau limba) între dinți pentru a-și stăpîni manifestarea unui sentiment puternic (de bucurie, durere etc.). Plăieșii numai icneau și-și mușcau buzele de frig și necaz. CREANGĂ, A. 30. Flăcăul trebui să-și muște buzele ca sa nu izbucnească de bucurie. REBREANU, I. 164. Își strînse buzele și-și mușcă limba, venind cu un fel de complezență ironică spre pedeapsă. SADOVEANU, O. XIV, 342. Deodată păli și-și mușcă buzele. Bolliac fu surprins de această tresărire scurtă, înghețată, a prietenului său. CAMIL PETRESCU, O. III, 74. Dacă nu merge altfel, îți muști limba, dar nu te amesteci. V. ROM. iunie 1954, 111. Neliniștit, își mușca buzele, încerca mai mult de formă să ia note. ib. septembrie 1955, 91. Gura omului umblă mai repede ca mintea . . . și cînd s-a trezit se călește că nu și-a mușcat limba mai înainte de a și-o fi lăsat să aiureze. ARGHEZI, T. C. 158. (Să) nu te muște șarpele (de inimă) . . . = nu cumva să . . . , să nu te lași ispitit să . . . Să nu care cumva să te muște șarpele de inimă să le duci acolo, că e stingere de tine. ISPIRESCU, L. 278. Atîta vă spun: nu vă muște șarpele de inimă să faceți tămbălău în sat. PETICĂ, O. 210. (Eliptic) Tu cînd îi intra la pasere, să o iei, dar să nu care cumva să te muște de inimă să pui mîna pe cușcă. ȘEZ. IV, 172, cf. II, 74, ZANNE, P. I, 657. A mușca pămîntul (sau țărîna) = a cădea la pămînt rănit sau mort; p. e x t. a muri¹ (1). Văru-meu Țugurin mușcase pămîntul, cu ranița în spinare, la Prunaru. Îl îngropaseră acolo. STANCU, R. A. I, 13. ◊ R e f l. Cîteodată mă mușcam de mînă ca să mă încredințez dacă trăiesc. DELAVRANCEA, T. 36. ♦ A face mișcarea de a apuca cu dinții (fără a prinde ceva). Bubico se oprește din lăpăit și se pornește să latre ca o fiară, cu ochii holbați și mușcînd în sec. CARAGIALE, O. II, 97. Pisicuța ridică capul și cînele mușcă aerul. HOGAȘ, M. N. 65. ♦ A b s o l. (Despre animale, mai ales despre cîini) A obișnui să atace cu dinții. Cf. ȘEZ. I, 220. Cîinele care latră nu mușcă. ZANNE, P. I, 372. ♦ I n t r a n z. (Despre pești) A apuca nada din undiță. Cleanul, în schimb, mușcă la linguriță de primăvara pînă toamna tîrziu, cu aceeași intensitate. VÎN. PESC. 1964, nr. 1, 4. ♦ P. e x t. (Despre insecte) A înțepa, a pișca. Fătul babei . . . s-a făcut purice . . ., a sărit în pat la zmeu . . . și unde n-a început a mi-l mușca și a mi-l pișca. SBIERA, P. 143, cf. GOROVEI, CR. 449, CHEST. VI 76/13, 80/8, 18, 20, 25, 27, 32. Furnica cît e de mică și dacă o calci pe picior se întoarce și ea să te muște. ZANNE, P. I, 462. Albina și de ne mușcă, dar cu miere ne îndoapă. id. ib. 312. Musca, și de nu mușcă tare, tot ți-aduce supărare. id. ib. 561. L-a mușcat albina de limbă, se zice în glumă despre un om tăcut și prostănac sau despre un om beat. Cf. id. ib. 314. ◊ P. ex t. (Despre plantele urticante) A urzica. M-o mușcat urzicile. ALR II 6 258/2, cf. 6 258/29, 848, 872, 876, 886, ALR I 1 945/305, 810, 835. ♦ (Regional; despre vin) A produce o senzație de înțepătură pe limbă, a pișcă (la limbă) (Scărișoara-Abrud). Cf. ALRM SN I h 162/95. ♦ F i g. (Despre căldură, frig, foame etc.) A provoca o senzație neplăcută, chinuitoare. Simte sub tălpi iarna cum îl mușcă prin încălțăminte, lacomă și dușmănoasă. SAHIA, N. 91. Frigul începe a mușca, măntăile coboară de pe poliți. SADOVEANU, O. II, 462. Domnul Emilian Papaciovschi simțea foamea și frigul mușcîndu-l cu sâlbătăcie. id. ib. VII, 632. Frigul îmi mușcă obrazul. STANCU, U.R.S.S. 9. ◊ I n t r a n z. Arșița miezului înflăcărat al zilelor de iulie mușca cu dinți de foc de pretutindeni. HOGAȘ, M. N. 172. Să mai muște iar viscolul din obrazul meu pe dealul Topologului, ca în atîtea ierni cînd veneam în sanie. CAMIL PETRESCU, B. 224. ♦ R e f l. r e c i p r. F i g. (Popular; despre culori) A nu se armoniza. Cf. HEM 855. Dacă au pus lîngă olaltă colori cari de fel nu se potrivesc una cu alta . . . se zice că aceste doue colori se mușcă una pe alta. MARIAN, CH. 49, cf. DDRF. 2. T r a n z. F i g. A ataca cu vorbe răutăcioase ; a Înțepa. (R e f l . r e c i p r.) Își arătară antipatia lor în public prin vorbe amare și împungătoare, ce unul zicea asupra altuia și mușcîndu-se prin satire. BĂLCESCU, M. V. 408. 3. T r a n z. F i g. (Despre sentimente, porniri) A îndemna, a ațîța, a îmboldi. Cîteodată ambiția mușcă pe vreunul din aceștia să zică și el ceva în Adunare. I. NEGRUZZI, S. I, 377. Atunci o mînie mare o mușca de inimă și femeia se răzvrătea împotriva lui lani. SANDU-ALDEA, N. 257. 4. I n t r a n z. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „din”, „în”) A apuca și a rupe cu dinții dintr-un aliment (pentru a mînca). În tinerețile mele . . . nu vre[a]m nici să mușc din pîne fără altă mîncare. DRĂGHICI, R. 85/29, cf. 86/9. Fetița duse cornul la gură și vru să muște, dar i se păru prea mic, și-l întinse întreg lui frate-so. VLAHUȚĂ, O. A. 136. Grigoriță mușcă din o felie de măr. HOGAȘ, DR. II, 26. Am mușcat din cojița cea uscată de pîine. REBREANU, NUV. 226. ◊ T r a n z. De mușcat a mușcat-o, dar n-a putut-o înghiți brînză bădăranului. CARAGIALE, O. I, 7. ♦ P. a n a l. (Despre lucruri) A desprinde o bucată, o porțiune din ceva, a smulge, a sfîșia; a străpunge. Fierul [plugului] greu mușcă-n bătătură. ALECSANDRI, POEZII, 233. Țăpușul . . . slujește să dea [opincilor] găurile rotunde, mușcînd din piele, nu numai separînd și îndepărtînd fibrele pielei. PAMFILE, I. C. 45. Traseră cu oțelul zimțuit care fîțîia și rîdea mușcînd în lemn. SADOVEANU, O. IX, 194. Pistolul i s-a descărcat în sus, mușcînd din scara de la pod. CAMIL PETRESCU, O. III, 237. Numai susurul Prahovei . . . , numai izbitura securilor care mușcau din tulpina mustoasă a copacilor, tulburau tihna locului. PAS, L. II, 157. Al nostru-i pămîntul Din care fierul va mușca Rupîndu-l. BENIUC, V. 119. Gloanțele, bîzîind, mușcau din parapet și țăndări de cărămidă zburau în toate părțile. T. POPOVICI, S. 385. Cupa excavatorului porni să muște cu îndîrjire din malul de stîncă. V. ROM. februarie 1953, 64. ♦ F i g. (Despre sentimente) A roade, a chinui. Fericirea ce-o vedeau în jurul lor le mușca necurmat din inimă. AGÎRBICEANU, A. 547. ◊ R e f l. p a s. S-au arătat pătimind la început și pentru că s-au mirat de putearea lui, dar mai mult pentru că s-au mușcat de pizmă cătră voinicul lui Merovie etiopeanul. AETHIOPICA, 82^r/6. – Prez. ind.: mușc; conjunct, pers. 3 (învechit) și: să mușce. – Și: (regional) mușica (ALR I 1 162/96, 129, 280), (învechit) mucica vb. I. – Etimologia necunoscută.