NUCLEAR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie obținută prin dezintegrarea atomului în urma unor reacții nucleare; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

ATOMIC, -Ă, atomici, -ce, adj. Care ține de atomi, privitor la atomi, specific atomilor. ◊ Energie atomică = energie nucleară. Armă (sau bombă) atomică = instrument de luptă a cărui putere e bazată pe energie nucleară. Masă (sau greutate) atomică = raportul dintre masa atomului unui element chimic și a 12-a parte din masa atomului de carbon. Pilă atomică = reactor nuclear. – Din fr. atomique.

ENERGIE s. 1. dinamism, forță, impetuozitate, putere, robustețe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă, (livr.) potență, (pop.) vânjoșenie, vânjoșie, vârtoșie, voinicie, (reg.) mau, vânj, vlastă, (Munt., Olt. și Ban.) snagă, (înv.) sforță, tărime, vârtute, vlavie, (fig.) sevă. (Dă dovadă de o ~ inepuizabilă.) 2. v. bărbăție. 3. (FIZ.) energie atomică = energie nucleară; energie electrică v. lumină electrică; energie nucleară v. energie atomică.

ATOMIST² ~ști m. 1) filoz. Adept al atomismului. 2) Specialist în energia atomică. /<fr. atomiste

ATOMOELECTRIC ~că (~ci, ~ce) Care se referă la electricitatea bazată pe energia atomică. ◊ Centrală ~că centrală care produce energie electrică cu ajutorul reactoarelor nucleare. /<fr. atomoélectrique

NUCLEAR ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de nucleul atomic; propriu nucleului atomic. ◊ Fizică ~ă ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Energie ~ă energie produsă de reacția nucleară. Reacție ~ă fenomen de transformare a nucleelor atomice în procesul de interacțiune reciprocă dintre ele. Explozie ~ă degajare bruscă a unei cantități enorme de energie, determinată de o reacție în lanț. 2) Care ține de energia atomică; propriu energiei atomice. ◊ Arme ~e arme bazate pe folosirea energiei atomice. 3) Care aparține nucleului (unei celule). [Sil. -cle-ar] /<fr. nucleaire

ATOMIC, -Ă adj. Referitor la atomi, specific atomilor. ◊ Număr atomic = număr de ordine pe care îl are fiecare element chimic în tabela periodică a elementelor; energie atomică = energie nucleară; bombă atomică = bombă a cărei putere este bazată pe energia nucleară. [< fr. atomique, it. atomico].

ATOMOELECTRIC, -Ă adj. (Fiz.) Care se referă la electricitate bazată pe energia atomică. [< fr. atomoélectrique].

NUCLEONICĂ s.f. Parte a electronicii care se ocupă cu studiul și utilizarea energiei atomice în știință și industrie. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

ATOMOELECTRIC, -Ă adj. referitor la electricitatea produsă cu ajutorul energiei atomice. (< fr. atomoélectrique)

NUCLEAR, -Ă adj. 1. referitor la nucleul celulei. 2. referitor la nucleul atomului. 3. referitor la energia atomică, bazat pe această energie. ♦ energie ~ă = energie care se dezvoltă prin dezintegrarea atomului în urma unor reacții nucleare; combustibil~ = material fisionabil care produce energie nucleară. ◊ arme ~e = arme care folosesc energia nucleară (arma atomică și termonucleară). (< fr. nucléaire)

NUCLEONIC, -Ă I. adj. referitor la nucleoni. II. s. f. parte a electronicii care studiază utilizarea energiei atomice în știință și industrie. (< fr. nucléonique)

PREATOMIC, -Ă adj. anterior descoperirii și utilizării energiei atomice. (< pre- + atomic)

AGENȚIA INTERNAȚIONALĂ PENTRU ENERGIE ATOMICĂ (A.I.E.A.; în engl. International Atomic Energy Agency – I.A.E.A.) V. Organizația Națiunilor Unite.

A.I.E.A. V. Agenția Internațională pentru Energie Atomică.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE (O.N.U.; în engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizație internațională guvernamentală cu sediul în United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondată, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de către 50 de state (intrată în vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizație cu vocație universală, creată în scopul menținerii păcii și securității internaționale prin luarea de măsuri colective împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, promovarea cooperării internaționale în domeniul economic, social, cultural și umanitar. La 12 iun. 1941 este parafată la Londra „Declarația interaliată” în care semnatarii se angajau „să conlucreze cu celelalte națiuni libere, atît în timp de război, cît și în timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, președintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt și primul-ministru britanic Winston Churchill au căzut de acord asupra unor principii care urmau să favorizeze colaborarea internațională în scopul menținerii păcii și securității. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizației a fost folosit prima dată, la sugestia președintelui F.D. Roosevelt, în „Declarația Națiunilor Unite”, semnată, la Washington, la 1 ian. 1942, de către reprezentanții a 26 de state care luptau contra Axei și care și-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Într-o declarație semnată la Conferința de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei au preconizat crearea unei organizații internaționale, obiectiv reafirmat de conducătorii Statelor Unite, Marii Britanii și U.R.S.S. la Conferința de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat în cursul unei conferințe ținute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, În cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cînd, reprezentații U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii și funcționării acestei organizații mondiale. La 11 febr. 1945, după reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill și Stalin și-au declarat voința de a pune bazele unei „organizații generale internaționale pentru salvgardarea păcii și securității”. La 25 apr. 1945 reprezentanții a 50 de state s-au reunit la San Francisco în Conferința Națiunilor Unite asupra Organizației internaționale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptată în unanimitate. Aceasta definește scopurile și principiile Organizației, structura, organele principale și funcțiile acestora. A doua zi ei au semnat-o în auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanți. A intrat în vigoare după ce a fost ratificată de cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate și a majorității celorlalți semnatari (24 oct. 1945, nașterea O.N.U.). Prima Adunare Generală, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oară la Londra (17 ian. 1946) adoptă regulamentul său de ordine interioară. Adunarea Generală adoptă (24 ian. 1946) prima sa rezoluție consacrată în principal utilizării pașnice a energiei atomice și eliminării armelor atomice și a celorlalte arme de distrugere în masă. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generală proclamă oficial această zi drept „Ziua Națiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. În istoria sa de aproape șase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfășurat în condiții nefavorabile determinate de confruntarea din anii războiului rece, O.N.U. a reușit în mare măsură să răspundă speranțelor pe care omenirea le pusese în Organizație. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdicția armelor de distrugere în masă și neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului internațional, mediul, drepturile omului etc. Astfel, în iun. 1948 este stabilit în Palestina organismul Națiunilor Unite însărcinat cu supravegherea armistițiului, prima misiune de observare a Națiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obține încetarea focului între noul stat creat, Israel, și țările arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generală adoptă Declarația universală a omului (10 dec. 1948). În absența reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide să intervină de partea Coreii de Sud și să respingă invazia Nordului. O convenție de armistițiu în Coreea este semnată (27 iul. 1953) de către Comandamentul O.N.U. și Comandamentul China-Coreea de Nord. În 1954, Înaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiați primește primul dintre cele două Premii Nobel pentru Pace pentru intervențiile sale în favoarea refugiaților europeni. Adunarea Generală își ține prima sa sesiune extraordinară de urgență (1 nov. 1956) pentru a face față crizei Canalului Suez și creează (5 nov.) prima forță de menținere a păcii a O.N.U. – Forța de Urgență a Națiunilor Unite (F.U.N.U.). În sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intră în O.N.U. (cea mai numeroasă primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjöld moare într-un accident de avion în Congo, în cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adoptă un embargou voluntar asupra armamemtelor împotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aprobă trimiterea unei forțe de menținere a păcii în Cipru. Adunarea Generală retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sancțiuni obligatorii împotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de către Consiliul de Securitate. După „Războiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adoptă, la 22 nov. 1967, Rezoluția 242, baza viitoarelor negocieri care vizează instaurarea păcii în Orientul Mijlociu. Adunarea Generală aprobă Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare și cere statelor membre să-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intră în vigoare Convenția internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială. Adunarea Generală admite (25 oct. 1971) R.P. Chineză în O.N.U. În iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferință a Națiunilor Unite pentru Mediu care creează Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generală recunoaște Organizație pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul internațional al femeii”, marcat de prima conferință O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizată la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de către Adunarea Generală la 18 dec. 1979 a Convenției asupra eliminării oricăror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor în domeniul politic, economic, social, cultural și civil. Consiliul de Securitate adoptă un embargou obligatoriu asupra armamentelor împotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generală convoacă prima sa sesiune extraordinară consacrată dezarmării (mai-iun. 1978). Trei ani după declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) proclamă oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generală adoptă Declarația asupra eliminării oricăror forme de intoleranță și discriminare pe bază religioasă. La 10 dec. 1982 este semnată Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării de către 177 state și două entități (cel mai mare număr de semnături puse pe un tratat în ziua votării). În dec. 1984 secretarul general Javier Pérez de Cuéllar creează Biroul de operații de urgență în Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generală adoptă Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferința de încheiere a Deceniului Națiunilor Unite pentru femei, care reunește mii de participanți. În sept. 1987 eforturile desfășurate de P.N.U.E. sunt încununate de semnarea Tratatului asupra protecției păturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montréal, primul acord mondial de protecție a mediului. În 1988 Operațiunile O.N.U. de Menținere a Păcii primesc Premiul Nobel pentru Pace (în acel moment erau în desfășurare un număr de 7). În apr. 1989, Grupul de Asistență O.N.U. pentru perioada de tranziție (G.A.N.U.P.T.) este trimis în Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud și pentru a furniza asistență în vederea alegerilor care au avut loc în nov. 1989 (Namibia devine independentă la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociată o încetare a focului în Angola (unde războiul civil se desfășura de 16 ani) supravegheată apoi de Misiunea de verificare a Națiunilor Unite în Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador și Frontul de Eliberare Națională (F.E.N.) semnează (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de încetare a focului și un tratat de pace, după 12 ani de război. Consiliul de Securitate ține prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul șefilor de stat și de guvern. În iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferința Națiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 șefi de stat și guvern și alți conducători (Conferința, cea mai mare din istorie, adoptă „Acțiunea 21” – plan de acțiune pentru dezvoltarea durabilă). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publică „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomație preventivă, de restabilire și menținere a păcii. La 27 apr. 1993 este declarată independența Eritreii, în urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la sută din electoratul înscris (Eritrea a fost pe urmă admisă ca membru al O.N.U. și al Organizației Unității Africane, azi Uniunea Africană). În mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizată de O.N.U., au drept consecință elaborarea unei noi Constituții și instalarea unui guvern democratic, marcînd încheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferința Mondială asupra drepturilor omului în timpul Anului Internațional al populațiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publică „Agenda pentru dezvoltare”, plan de acțiune al cărui scop este de a ameliora condiția umană. Au loc alegeri în Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Națiunilor Unite în Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marchează sfârșitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridică embargoul asupra armelor și altor restricții impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud își reia locul în Adunarea Generală, după 24 ani de absență. La 13 sept. 1994 Conferința Internațională a O.N.U. asupra populației și dezvoltării, reunită la Cairo, adoptă un Program de acțiune. În oct. 1994 au loc în Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internaționali. În același an, este adoptat un program de activitate, însoțit de manifestări care marchează a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Națiunilor Unite... aliate pentru o lume mai bună”. Se reunește la Copenhaga (mart. 1995) Conferința mondială pentru dezvoltare socială, una dintre cele mai importante reuniuni a conducătorilor politici, pentru a reînnnoi angajamentul de a combate sărăcia, șomajul și excluderea socială. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferință de celebrare a celei de a-50-a aniversări de la semnarea Cartei Națiunilor Unite, urmată la 22-24 oct. 1995 de o reuniune specială cu participarea șefilor de stat și guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generală adoptă Tratatul pentru interzicerea completă a experiențelor nucleare (Acest tratat, a cărui adoptare semnifică o cotitură în istoria eforturilor în materie de dezarmare și de neproliferare, este deschis semnării la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generală alege pentru prima dată un reprezentant al țărilor din Africa neagră (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care și România (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunării Generale a ales drept președinte pe ministrul de Externe al României, Corneliu Mănescu (era pentru prima dată în istoria de până atunci a organizației când un reprezentant al țărilor socialiste era ales în această demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totuși statutul de observator permanent). În anul 2002 au fost admiși ca membri Elveția (în urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) și Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizația pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul. 1. Adunarea Generală este organul reprezentativ al O.N.U. alcătuit din reprezentanții tuturor țărilor membre (maximum 5 din fiecare țară), învestit cu dreptul de a discuta orice problemă de competența organizației. Rezoluțiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum și pentru celelalte organe sau instituții din sistemul Organizației Națiunilor Unite. Se întrunește în sesiuni ordinare anuale, dar și în sesiuni extraordinare sau de urgență, atunci când este necesar. Acestea din urmă sunt convocate de către Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majorității membrilor organizației. Ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenți și votanți sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandările pentru menținerea păcii etc.) și cu majoritate de două treimi în fiecare ședință plenară sau în Comisii. Adunarea Generală își stabilește propriile reguli de procedură și își alege un președinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ în domeniul menținerii păcii și securității internaționale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenți (R.P. China, Franța, Marea Britanie, S.U.A. și Federația Rusă, care ocupă locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, și 10 nepermanenți, aleși de Adunarea Generală (câte 5 în fiecare an), de regulă pentru un mandat de doi ani (în 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 și 2004-2005. România a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartiției geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenți). Rezoluțiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricărui stat membru și la lucrările sale poate participa, fără drept de vot, orice membru al organizației. III. Consiliul Economic și Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promovează cooperarea internațională în domeniile economic și social. Este alcătuit din 54 de membri, aleși de Adunarea Generală pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartiției geografice echitabile (18 sunt aleși în fiecare an). Rezoluțiile sale au caracter de recomandări. Se întrunește anual, principala sa funcție fiind de a stabili direcțiile de acțiune și de a coordona agențiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale și pe domenii de activitate. Pentru prima dată România a fost aleasă membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutelă supraveghează administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) și-a declarat independența (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. și-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmând ca în viitor să fie convocat numai în cazul în care va apărea o situație deosebită. V. Curtea Internațională de Justiție (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizației, are sediul la Haga (Olanda) și cuprinde 15 judecători independenți, fiecare de altă naționalitate, aleși cu titlu personal (sau realeși), pentru o perioadă de 9 ani, cu majoritate absolută, de către Adunarea Generală și de către Consiliul de Securitate. Statul Curții este parte integrantă a Cartei O.N.U. Curtea rezolvă numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdicția sa intr-o anumită categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ și executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioadă de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Execută programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. și are delicata funcție de mediere. Au ocupat această funcție: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjöld – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Pérez de Cuéllar – Perú (1982-1991), Boutros Boutros Ghali – Egipt (1992-1996), Kofi Annan – Ghana (1997-2006) și Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). În vederea desfășurării activității în bune condițiuni, Adunarea Generală, Consiliul de Securitate și C.E.S. au înființat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe lângă O.N.U. funcționează 5 comisii regionale, în calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economică pentru Europa (C.E.E.; în engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondată în 1947; sediu: Geneva (Elveția). Studiază problemele economice, tehnologice, și de mediu și face recomandări privind soluționarea acestora. Membri: statele europene, precum și Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel și S.U.A. – Comisia Economică și Socială pentru Asia și Pacific (C.E.S.A.P.; în engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondată în 1947 sub denumirea de Comisia Economică pentru Asia și Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire în urma reorganizării din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezintă singurul forum interguvernamental pentru Asia și Pacific. Acordă asistență tehnică, servicii de consultanță pe lângă guverne, programe de cercetare, pregătire și informare. Membri: statele din Asia și Pacific, precum și Franța, Marea Britanie, Rusia și S.U.A. – Comisia Economică pentru America Latină și Caraibe (C.E.A.L.C.; în engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondată în 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaborează cu guvernele statelor membre în analizarea problemelor economice naționale și regionale și acordă sprijin în elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordonează programe de asistență tehnică, cercetare, informare, pregătire a cadrelor și cooperare cu organizații naționale, regionale și internaționale. Membri: statele din America de Sud și zona Caraibelor, precum și Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și S.U.A. – Comisia Economică pentru Africa (C.E.A.; în engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondată în 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activitățile sale au ca scop încurajarea dezvoltării economice și sociale, creșterea cooperării dintre țările membre și dintre Africa și alte părți ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economică și Socială pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; în engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondată în 1974 sub denumirea de Biroul Economic și Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire în 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii și măsuri menite să promoveze cooperarea în domeniul economic și social. Membri: Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen.

ATOMIC, -Ă, atomici, -e, adj. Care ține de atomi; specific atomilor. ◊ Energie atomică = energie nucleară, v. nuclear. Armă (sau bombă) atomică = instrument de luptă a cărui putere e bazată pe energie nucleară. – Fr. atomique.

COMUNITĂȚILE EUROPENE, sistem de organizații internaționale guvernamentale, cu sediul la Bruselles, creat prin Tratatul de la Bruxelles din 1965, intrat în vigoare în 1967, în scopul coordonării activității a trei entități: Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.), Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (C.E.C.O.) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). Tote cele trei comunități au aceiași membri și aceleași organe principale. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxenburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986). Principalele organe sînt Comisia Comunităților Europene, Consiliul European (format din șefi de state și de guvern), Consiliul Ministerial, Parlamentul (Vest-) European (Adunarea Europeană), Curtea de Justiție și Curtea de Control Financiar. Alte organe comune: Banca Europeană de Investiții, Comitetul Economic și Social, Fondul European de Cooperare Monetară ș.a. În 1971, Consiliul Ministerial a adoptat un program privind realizarea unei uniuni economice și monetare, în vederea deplasării treptate a centrelor de decizie economică de pe plan național pe plan comunitar și a creării unui sistem monetar de flotare concertată.

COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE (EURATOM), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entități ale Comunităților Europene. Fondată prin Tratatul separat de la Roma din 1957, își începe activitatea în 1958, în scopul coordonării politicilor statelor membre în domeniul cercetării nucleare și al creării unei piețe comune pentru materialele și echipamentele nucleare. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986).

COMUNITATE ECONOMICĂ EUROPEANĂ (Communauté Economique Européene, C.E.E.) (PIAȚA COMUNĂ), organizație internațională guvernamentală, de integrare economică, cu sediul la Bruxelles, creată în urma semnării Tratatului de la Roma din 1957 (intrat în vigoare în 1958) în scopul creării unei piețe comune prin armonizarea politicilor economice și eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și a capitalurilor statelor membre. Face parte, alături de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și de Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, din Comunitățile Europene, fiecare din aceste trei organizații continuînd să posede o structură proprie, avînd mai multe organe principale comune (v. Comunitățile Europene). Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg, Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda, Marea Britanie în 1973, Grecia din 1981, Spania și Portugalia din 1986. Acorduri încheiate de C.E.E.: acord de uniune vamală cu A.E.L.S. (intrat în vigoare în 1977) și acorduri comerciale comerciale bilaterale cu state membre A.E.L.S. (Austria, Elveția, Islanda, Norvegia, Suedia și Finlanda); acorduri de asociere (membru asociat) cu Turcia (1964), Malta (1971), Cipru (1972), Ceho-Slovacia, Polonia, Ungaria în 1991. România a semnat un nou acord de cooperare economică cu C.E.E. în 1991. Sisteme de preferință generalizate adoptate de C.E.E.: în 1971 pentru 91 de țări în curs de dezvoltare, extins ulterior la 126 de țări și 22 terit. dependente și neautonome (în 1980 este adoptat un nou sistem de preferințe generalizate pentru perioada 1981-1985). În 1985 este adoptat Actul unic european care elimină restricțiile fiscale și armonizează legile de funcționare a societăților anonime pentru realizarea completă a pieții interne comunitare pînă în 1992.

atomoelectric, -ă adj. (fiz.) Referitor la electricitatea produsă cu ajutorul energiei atomice ◊ „În Iugoslavia a început construirea primei centrale atomoelectrice.” Sc. 25 II 71 p. 8. ◊ „În Statele Unite se preconizează construirea a 16 uzine atomoelectrice în largul mării.” Sc. 16 III 74 p. 8 (din fr. atomoélectrique; DEX, DN3)

AGENȚIA INTERNAȚIONALĂ PENTRU ENERGIA ATOMICĂ (A.I.E.A.; în engl.: Internațional Atomic Energy Agency – I.A.E.A.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Viena (Austria), creată la 7 oct. 1957, în scopul coordonării activităților internaționale pentru cooperarea tehnico-științifică în domeniul utilizării tehnologiei nucleare în scopuri pașnice. Are birouri de legătură în Canada, Geneva, New York și Tōkyō, laboratoare în Austria și Monaco și un centru de cercetări la Triest (Italia), administrat de U.N.E.S.C.O. A.I.E.A. are 134 state membre (2002), printre care și România (din 1957).

agențíe s.f. 1 Întreprindere comercială specializată care exercită funcția de intermediar în diverse tratate de afaceri, angajamente etc. ◊ Agenție imobiliară = întreprindere, societate comercială care se ocupă cu vînzarea, cumpărarea și închirierea imobilelor și a terenurilor. ♦ (și agenție de presă) Instituție care culege informații din toate domeniile, furnizîndu-le presei. O telegramă a agenției de presă a fost publicată imediat. ♦ Întreprindere care oferă un serviciu determinat. ◊ Agenție de voiaj = societate comercială care furnizează diverse servicii privitoare la călătorii și vacanțe, precum vînzări de bilete de călătorie, rezervări hoteliere etc. Biletele de călătorie se procură de la agențiile de voiaj. ♦ (și agenție de bilete) Birou unde se vînd bilete pentru spectacole, concerte etc. Persoanele care au cumpărat bilete sunt rugate să se prezinte la agenție (CA. PETR.) Agenție de publicitate = agenție care se ocupă cu diversele forme de reclamă, pentru a atrage interesul public asupra unui produs, a unei activități, a unei întreprinderi etc. Agenție de investigații v. investigație. Agenție matrimonială v. matrimonial. 2 Reprezentanță, filială sau sucursală a unei instituții sau întreprinderi, care desfășoară o activitate locală, fiind situată în alt punct decît acela în care se află sediul principal, cu o competență teritorială mai largă. 3 Reprezentanță diplomatică; misiune condusă de un agent diplomatic. Agenție economică = reprezentanță a unei țări într-o țară străină, care efectuează operații economice internaționale. 4 Organism public național sau internațional cu caracter social, pedagogic etc. Agenția Internațională pentru Energie Atomică. • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) aghențíe s.f. / <it. agenzia, germ. Agentie, lat. agentia, engl. agency.

SEABORG [si:bɔrg], Glenn Theodore (1912-1999), chimist american. Prof. univ. la Berkeley (California). Lucrări în domeniul chimiei și fizicii nucleare („Chimia elementelor actinide”). Între 1940 și 1957, împreună cu alți specialiști, S. a participat la descoperirea a peste 100 de izotopi, la izolarea și identificarea elementelor transuranice: americiu, curiu, berkeliu, californiu, einsteiniu, fermiu, mendeleeviu și nobeliu. A obținut în mod artificial plutoniul. Cu toate că s-a alăturat, din 1942, „Proiectului Manhattan”, care a realizat bomba atomică americană, a fost ulterior un militant pentru dezarmarea nucleară și pentru limitarea armelor de distrugere în masă. În 1997, în semn de prețuire, numele său a fost dat unui nou element chimic. Președintele Comisiei pentru Energie Atomică (1961-1971). Premiul Nobel pentru chimie (1951), împreună cu E. M. McMillan.

OAK RIDGE [óuk ridʒ], oraș în partea de ESE a S.U.A. (Tennessee), situat pe platoul Cumberland, pe râul Clinch, la 27 km VNV de Knoxville; 27,4 mii loc. (2000). Aici a fost construit (1942-1943) un laborator de cercetări nucleare pentru realizarea primei bombe atomice (proiectul „Manhattan”). Dezafectat în 1948; o parte a laboratorului a fost transformată în muzeu al energiei atomice, iar o parte a devenit institut de studii și cercetări nucleare pentru utilizarea pașnică a energiei atomice (radioizotopi pentru medicină și biologie, instrumente nucleare etc.).

PERRIN [perẽ] 1. Jean-Baptiste P. (1870-1942), fizician francez. Emigrat în S.U.A. (1940). Prof. univ. la Sorbona și la Univ. Columbia din New York. Studii privind sedimentarea unor particule aflate în mișcarea browniană, care au condus la determinarea (1908) numărului lui Avogadro, fundamentând astfel concepția atomică asupra structurii materiei. Cercetări asupra razelor catodice, a fluorescenței, emisiei și recepției sunetelor. Lucrări: „Tratat de chimie fizică. Principiile termodinamicii”, „Mișcarea browniană și realitatea moleculară”, „Atomii”, „Elementele fizicii”, „Știință și speranță”. M. de onoare al Acad. Române (1930). Premiul Nobel pentru fizică (1926). 2. Francis P. (1901-1992), fizician francez. Fiul lui P. (1). Prof. univ. la Sorbona. Cercetări de fizică nucleară; a stabilit teoretic (1939) posibilitatea reacțiilor în lanț. Înal comisar pentru energia atomică (1951-1970).

EURATOM v. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

OPPENHEIMER [oúpənhaimər], Robert Julius (1904-1967), fizician american. Prof. la Univ. Berkeley și al Institutul Tehnologic din California. Lucrări originale privin mecanica cuantică, fizica nucleului atomic, fizica razelor cosmice, separarea izotopilor, stelele neutronice. Ca director (din 1943) al Centrului de cercetări nucleare de la Los Alamos, a condus (1943-1945) lucrările pentru construirea primei bombe atomice. Președinte (1946-1952) al Comitetului consultativ general al Comisiei pentru energia atomică a S.U.A.; director (1947-1966) al Institutului de Cercetări Fundamentale din Princeton. Militant pentru controlul internațional al armamentului nuclear; s-a pronunțat împotriva folosirii bombei cu hidrogen. Acuzat de „neloialitate” (1953), a fost înlăturat de la cercetările secrete.

PECULEA, Marius (Stan) Sabin (n. 1926, Cluj), inginer român. Acad. (1993), prof. univ. la București. Director (din 1970) al uzinei „G” din Râmnicu Vâlcea, prima unitate nucleară din România, unde a proiectat și realizat prin metode originale sistemul de obținere a apei grele („Apa grea. Procese industriale de separare”), soluțiile sale conceptuale având caracter de premieră mondială. Numeroase brevete și invenții: a proiectat și realizat ca prototip prima instalație bitermică și bibarică, a cărei funcționare se bazează pe un proces de schimb izotopic apă-vapori de apă-hidrogen, catalizat heterogen; a realizat prima instalație din România de separare a azotului 15 etc. Expert al Agenției Internaționale de Energie Atomică din Viena.

ROMA 1. Capitala Italiei și centrul ad-tiv al reg. Lazio, situată în apropierea țărmului de V al Pen. Italice, pe ambele maluri ale fl. Tibru, la 28 km de gura de vărsare a acestuia în M. Tireniană, extinsă pe colinele Campidoglio (Capitolină), Palatino, Aventino, Quirinale, Viminale, Esquilino și Celio. R. include în arealul său statul independent Città del Vaticano (0,44 km²) și ins. Tiberina (pe Tibru); 2,3 mil. loc. (2005). Important nod de comunicații (aeroporturile „Leonardo da Vinci” și Ciampino; numeroase gări feroviare ș.a.) și pr. centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, de transport, cultural-științific, de învățământ, turistic (c. 12 mil. turiști anual) și religios (Vatican). Metrou (inaugurat în 1955). Ind. metalurgică, a constr. de mașini (mașini agricole și de transport, utilaj energetic și electrotehnic), chimico-farmaceutică, poligrafică, pielăriei și încălțămintei, textilă și de confecții, de prelucr. a lemnului, cosmeticii, alim. Important centru al producției cinematografice (studiourile „Cinecitta”). Universitate (1303). Academia Națională de Științe; biblioteci. Librăria Universității (1661). Muzee naționale și galerii de artă: Capitolino (1471), cu colecții de sculpturi clasice, Pio Clementino (sculptură greacă și romană), Barracco (sculpturi antice), Muzeul Național Villa Giulia (artă etruscă și italică), Muzeul Național de Artă și Tradiții Populare, Muzeul de Preistorie și Etnografie, Muzeul Palazzo Venezia (artă aplicată), Galeria Națională de Artă Modernă (lucrări ale artiștilor din perioada 1800-1900), Villa Borghese (deschisă publicului în 1902, cu colecții de artă renascentistă), Cabinetul Național de Stampe ș.a. Operă. Orchestră simfonică. Teatre La R. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de vară în 1960. Sediul FAO. Numeroase monumente și vestigii romane, paleocreștine, renascentiste ș.a., astfel încât R. poate fi socotită ca un „muzeu în aer liber”. Zidul de fortificație construit în anul 272 d. Hr. (în timpul împăratului Aurelian) în jurul orașului vechi pentru apărarea împotriva invaziei popoarelor migratoare, care se întinde sub forma unui semicerc pe malul dr. al Tibrului, fiind străpuns de numeroase porți, între care Piancina, Pia, San Lorenzo, Porta Maggiore, San Giovanni, San Sebastiano (din care pornește Via Appia Antica), San Paolo, Porta del Popolo (reconstruită în 1561). Piețe notabile: Piața Veneției, dominată de monumentul gigantic din marmură albă, închinat regelui Victor Emmanuel II, primul rege al Italiei unificate, Piața Campidoglio, construită după planurile lui Michelangelo, Piața Colonna, în mijlocul căreia se află columna lui Marc Aureliu, închinată victoriilor armatelor romane, Piața Spaniei, realizată în 1723-1726, cu cele 137 de trepte care duc la biserica Trinità dei Monti (1495), Piața Navona (1651), Piața Poporului (1816-1820), Piața Barberini ș.a. Apeductele dell’Aqua Marcia (144 î. Hr.), dell’Aqua Iulia (sec. 1 î. Hr.), dell’Aqua Virgo (sec. 1 d. Hr.); Podurile Milvio (109 î. Hr.), Fabricio (62 î. Hr.) ș.a. Arcurile de Triumf ale lui Septimiu Sever (203), Constantin (312), Titus (sec. 1) ș.a.; Pantheonul, construit în anul 27 î. Hr. și refăcut în anii 118-125; Mausoleul împăratului August (28 î. Hr.); Termele lui Caracalla (212, cu mozaicuri), ale lui Dioclețian (306) ș.a. Ruinele Forumului Roman, centrul religios, politic și comercial al Romei antice, în care se aflau mai multe temple și bazilicile Emilia (sec. 3 î. Hr.), Giulia (55 î. Hr.), Masenzio (308-312). Forumurile imperiale ale lui Cezar (54 î. Hr.), August (7 î. Hr.) și Traian (111-114, construit după planurile lui Apolodor din Damasc) în care se află Columna lui Traian, monument de 29,78 m înălțime, ridicat în amintirea victoriilor armatelor romane asupra dacilor, acoperit de jur împrejur cu un basorelief în spirală cu scene din timpul războaielor daco-romane; Palatul Domus Augustana, al lui Domițian; Amfiteatrul lui Titus Flavius Vespasianus sau Colosseum, situat la poalele colinelor Palatino și Esquilino, construit în anii 70-80. Bisericile San Marco (336), Santa Maria Maggiore (sec. 5), decorată cu mozaicuri, cu o campanilă înaltă, San Giovanni în Laterano (311-314, restaurată în 1646-1649 de Borromini și în 1735 de A. Galilei) ș.a.; bisericile San Callisto (sec. 2), Santa Costanza (sec. 4), Santa Sabrina (sec. 5), San Stefano-Rotondo (sec. 5), Santa Maria Antiqua (sec. 6-8, cu fresce originare), Santa Maria in Cosmedin (sec. 6-12), în peretele căreia este inclusă celebra Boca de la Verita, Santa Maria in Travestere (sec. 12), San Clemente (1108), San Saba (1205), Santa Maria sopra Minerva (1280), Santa Maria del Popolo (1472-1477), cu fațadele neoclasice, pictată în interior de marii artiști ai Renașterii, San Augustino (1479-1483), San Pietro in Monitorio (1503), bazilica San Pietro (sec. 16-17, consacrată la 18 nov. 1826 de papa Urban VIII) de la Vatican, San Luiggi dei Francesi (1518), Santa Maria degli Angeli (1566), Il Gessù (1568) ș.a.; Palatele Venezia (1455), în stil renascentist, Cancelaria (1511), Farnese (1534-1549), Massimo (1532-1536), Borghese (1560-1614), Chigi (1562), reșed. oficială a primului ministru, Quirinale (sec. 17-18) – veche reșed. de vară a papilor, apoi reșed. regală, iar astăzi reșed. președintelui Republicii, Barberini (1625-1633); castelul San Angelo (1492-1503); Villa Farnesina, cu picturi de Rafael, Villa Medici (1544). Catacombele Romei, datând din anii 100-400, decorate cu picturi murale reprezentând simboluri creștine, renumite fiind cele ale Domitillei (sec. 1), San Callisto (sec. 2), San Sebastiano (sec. 2), Sant’ Agnese (sec. 2) ș.a. Numeroase fântâni monumentale, printre care celebra Fontana di Trevi (1762), monument baroc având în centru statuia lui Okeanos într-un car tras de doi cai de mare și doi tritoni (se spune că cei care aruncă aici monede vor reveni la Roma), Fontana dei Fiumi din Piazza Navona, opera lui Bernini, simbolizând „cele 4 mari fluvii ale lumii” (Dunăre, Gange, Rio de la Plata, Nil). Așezarea pe pe cele șapte coline este atestată arheologic de la începutul Epocii bronzului (c. 1500 î. Hr.), dar, potrivit legendei, a fost întemeiată în c. 735 î. Hr., de Romulus și Remus; statuia lupoaicei (Lupa Capitolina) care alăptează pe cei doi gemeni este considerată simbolul Romei. La sfârșitul sec. 6 î. Hr. a devenit centrul republicii romane, iar în sec. 1 î. Hr. capitala Imp. Roman – atingând culmea grandorii la sfârșitul sec. 1 și începutul sec. 2; și-a păstrat calitatea până în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, care a trecut-o Constantinopolului (azi Istanbul) în anul 330. Împărțirea Imp. Roman (395 d. Hr.), căderea Imp. Roman de Apus (476) și migrațiunea popoarelor (cucerită și jefuită de vizigoți, 410 și vandali, 455) au dus la decăderea orașului. Din sec. 4 a fost reședință papală, de la sfârșitul sec. 6 protecția a trecut în mâinile Bisericii romane, iar din sec. 8 devine capitală a Statului Papal (până în 1870, cu excepția anilor 1309-1377, când aceasta se mută la Avignon) (v. și Vatican). În 1084 a fost pustiită de normanzi. În timpul răscoalelor populare, conduse de Arnaldo da Brescia și Cola di Rienzo, R. a fost declarată republică (1143-1155 și 1347-1354). R. a cunoscut o perioadă de de mare înflorire în timpul Renașterii. După cucerirea Statului Papal de către francezi, R. s-a proclamat republică (1798-1799), iar între 1809 și 1814 a fost inclusă în Imp. napoleonian. Centru al Republicii Romane (febr.-iul. 1849), instaurată în timpul Revoluției de la 1848-1849. Ocupată de armatele Regatului Italiei (1870), R. a devenit capitala Italiei unificate (de la 26 ian. 1871). În oct. 1922, fasciștii italieni au organizat așa-numitul „marș asupra Romei”, instaurând în Italia dictatura fascistă. R. a fost transformată într-o capitală modernă în anii ’20-’30 ai sec. 20, când a devenit centrul ad-tiv, cultural și al transporturilor țării. Unul dintre principalele centre ale Rezistenței antifasciste italiene. Ocupată de naziști în sept. 1943. Eliberată de trupele anglo-americane la 4 iun. 1944. – Tratatul de la ~, semnat la 25 mart. 1957 de Belgia, Franța, Republica Federală Germania, Italia, Luxembourg și Olanda, prin care se înființa Comunitatea Economică Europeană (Piața Comună) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). 2. ~ (Imp. Roman), stat sclavagist, unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Evoluția sa istorică a cunoscut mai multe perioade. Cea mai veche perioadă din istoria R. este cunoscută sub numele de „perioada regalității”, care ar fi durat, potrivit tradiției, aproximativ două sec. și jumătate (753-509 î. Hr.). Organizarea socială a R. în această perioadă era democrația militară; locuitorii R. (populus romanus) erau împărțiți în trei triburi a câte zece curii, fiecare curie având câte zece ginți. Principalele instituții politice ale statului roman incipient erau adunarea bătrânilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toți magistrații, și regele regele (rex), ales de adunarea poporului. În cursul evoluției sale din această perioadă, populația R. s-a împărțit în patricieni (aristocrația gentilică) și plebei (reprezentanți ai triburilor aservite), amândouă categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipientă, având încă un caracter patriarhal. În sec. 6 î. Hr., Roma a cunoscut o perioadă de dominație politică etruscă, care a influențat tradiția, instituțiile politice și arhitectura sec. următoare. La sfârșitul sec. 6 î. Hr. (potrivit tradiției romane în anul 509 î. Hr.) la Roma s-a instituit republica, autoritatea regală fiind înlocuită prin aceea a doi magistrați, numiți la început praetori, iar apoi consuli, aleși dintre patricieni, de către adunarea poporului, aleși pe timp de un an de comițiile centuriate și învestiți cu putere absolută. Senatul devine instituție supremă a statului. Istoria internă a statului roman în perioada timpurie se caracterizează prin lupta dintre plebei și patricieni pentru pământ și pentru egalitate în drepturi politice, încheiată în 287 î. Hr. prin Lex Hortensia, a dus la importante modificări în structura socială a statului roman; populația liberă a Romei s-a împărțit în caste (ordines), în fruntea cărora era noua aristocrație (nobilitas), alcătuită din vârfurile patriciene și plebeiene. În a doua jumătate a sec. 5 î. Hr. Roma, dispunând de o excelentă organizare, a inițiat o politică expansionistă în Latium, apoi în Italia. În urma războiului cu coaliția orașelor latine (340-338, 327-304 și 298-290 Î.Hr.), Roma a cucerit întreaga Italie centrală de pe ambii versanți ai Apeninilor. După cucerirea Italiei centrale, Roma a ajuns în conflict cu orașele grecești din sudul Italiei. În urma războiului (280-275 î. Hr.) cu regele Epirului, Pyrrhos, și a asediului Tarentului (272 î. Hr.), Roma a ocupat toată Italia de sud. După ocuparea Italiei și organizarea ei din punct de vedere politic, social-economic și ad-tiv, interesele Romei s-au ciocnit de cele ale Cartaginei. Lupta pentru supremație în bazinul apusean al Mării Mediterane a dus la cele trei războaie denumite, după numele dat de romani cartaginezilor, războaie punice (264-241, 218-201 și 149-141 î. Hr.). În urma Primului Război Punic, Roma a obținut Sicilia, dar forța economică politică și militară a Cartaginei rămânea aproape intactă. În cursul celui de-al Doilea Război Punic (218-201 î. Hr.) armata cartagineză, condusă de Hannibal a invadat Italia, pricinuind armatei romane înfrângeri zdrobitoare la lacul Trasimene (217 î. Hr.) și mai ales la Cannae (216 î. Hr.). Dar tactica temporizatoare elaborată de Fabius Cunctator, precum și campaniile din Spania și Africa, conduse de Publius Cornelius Scipio, au hotărât soarta războiului; Cartagina a suferit o grea înfrângere la Zama (202 î. Hr.) și a pierdut în favoarea Romei toate posesiunile de peste mări. Roma a obținut, în urma celui de-al Doilea Război Punic, hegemonia în bazinul apusean al Mării Mediterane și și-a îndreptat atenția spre răsărit (unde ocupase Iliria). În urma a trei războaie (215-205, 200-197 și 171-168 î. Hr.), Macedonia a fost înfrântă și supusă. După înfrângerea unei mari răscoale antiromane (149-148 î. Hr.) Macedonia a fost transformată în provincie romană, iar în 146 î. Hr., după înfrângerea răscoalei Ligii aheene, orașele grecești au fost subordonate provinciei romane Macedonia. În acest timp, Cartagina s-a refăcut din punct de vedere economic; un nou război, al Treilea Război Punic (149-146 î. Hr.), provocat de romani, a avut drept rezultat zdrobirea Cartaginei (care a fost dărâmată), includerea terit. acesteia în provincia romană Africa. După consolidarea stăpânirii lor în Pen. Balcanică și după zdrobirea Cartaginei, romanii au început ofensiva pentru cucerirea terit. asiatice. În 129 î. Hr., regatul Pergamului și posesiunile sale au fost transformate în provincie romană; aceeași soartă a împărtășit-o Bitinia (Bithynia) în 74 î. Hr. În Asia Mică rămânea liber regatul Pontului, care, sub conducerea lui Mitridate al VI-lea Eupator (111-63 î. Hr.), a închegat în jurul lui o vastă uniune politică îndreptată împotriva Romei. În urma a trei războaie (89-84, 83-81 și 74-63 î. Hr.), Roma a înfrânt pe Mitridate,ocupând toate terit. stăpânite sau controlate de acesta. Creșterea imensă a numărului de sclavi în urma războaielor de cucerire și introducerea pe scară largă a muncii acestora în producție au marcat generalizarea sclaviei la Roma. Consecințele principale ale acestui fapt, eliminarea treptată a producătorilor liberi, concentrarea pământului și formarea latifundiilor, precum și ascuțirea contradicțiilor sociale au provocat o largă mișcare socială pentru înfăptuirea unei reforme agrare, condusă de frații Caius și Tiberius Gracchus. În sec. 2-1 î. Hr. au avut loc puternicele răscoale ale sclavilor din Sicilia (136-132 și 104-101 î. Hr.) și răscoala condusă de Spartacus (73-71 î. Hr.), una dintre cele mai puternice răscoale ale sclavilor cunoscute în istorie. În același timp s-au răsculat și aliații italici ai Romei (Războiul aliaților, 90-88 î. Hr.), care, deși înfrânți, au obținut cetățenia romană, Mișcarea socială a Gracchilor, răscoalele sclavilor, Războiul aliaților, complotul lui Catilina au fost semne ale crizei politice și sociale a republicii romane. Această criză a ieșit mai puternic în evidență în prima jumătate a sec. 1 î. Hr. în războiul civil dintre popularii conduși de Marius și optimații conduși de Sylla. În 64-63 î. Hr. Pontul, Siria și Cilicia devin și ele prov. romane, iar Armenia, Capadocia, Iudeea devin regate clientelare. Între 58 și 52 î. Hr., Cezar cucerește Galia. Hegemonia romană în bazinul răsăritean al M. Mediterane s-a sfârșit în anul 30 î. Hr., prin cucerirea Egiptului. Spre sfârșitul sec. 1 î. Hr. R. a devenit unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Încercând să rezolve criza, sprijiniți de armată, cavaleri și plebei, Pompei, Crassus și Cezar încheie înțelegeri private (triumvirate), în scopul sprijinirii reciproce în lupta împotriva aristocrației senatoriale. Moartea lui Crassus (53 î. Hr.) și ascuțirea conflictului dintre Cezar și Pompei au dezlănțuit războiul civil (49-48 î. Hr.), în urma căruia învingător, Cezar devine conducătorul unic al statului roman. Senatul l-a numit dictator pe 10 ani și tribun pe viață. Reformele înfăptuite de Cezar au netezit calea instaurării imperiului. Lupta pentru putere, care a continuat cu și mai multă violență după asasinarea lui Cezar (44 î. Hr.), s-a sfârșit, după un lung război civil, cu instituirea principatului de către Octavian August (27 î. Hr.). În timpul principatului s-a întărit proprietatea funciară mijlocie și s-au dezvoltat viața orășenească, meșteșugurile și comerțul. În sec. 1 î. Hr. și sec. 1 d. Hr., și mai ales în perioada lui August (numită și „epoca de aur” artei și literaturii romane), cultura romană a atins apogeul. Cele mai remarcabile personalități ale epocii au fost oratorul Cicero, poeții Vergiliu, Horațiu, Ovidiu, istoricii Salustiu, Cezar, Trogus Pompeius, Titus Livius, Tacit cel Bătrân. În sec. 1 d. Hr., în timpul dinastiei iulio-claudice (14-68) și al dinastiei Flavilor (69-96), puterea personală a câștigat teren în dauna autorității tradiționale a Senatului. Au avut loc dese mișcări sociale (în Galia și Spania) și răscoale ale populațiilor supuse, dintre care cea mai puternică a fost aceea din Iudeea (66-70). Sec. 1-2 se caracterizează prin cea mai mare dezvoltare a societății sclavagiste romane, prin întărirea imperiului și prin maxima extindere teritorială. În timpul domniei lui Traian, Adrian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Imperiul roman atinge culmea puterii sale. El se întindea din Britania până în Arabia și din nordul Mării Negre până în nordul Africii, transformând Marea Mediterană într-o mare interioară („Mare internum”). Instaurația dominației mondiale a Romei a fost însoțită de răspândirea relațiilor sclavagiste într-o măsură necunoscută până atunci. O caracteristică însemnată a perioadei sec. 1-2 a fost întărirea procesului de „romanizare” a provinciilor, unde locul vechilor rânduieli a fost luat de cultura și civilizația superioară a Romei și creșterea rolului provincialilor în viața imperiului. Traian (98-117), primul provincial devenit împărat, i-a înfrânt pe daci în două războaie grele (101-102 și 105-106), transformând cea mai mare parte a Daciei în provincie romană. În sec. 3, Imp. Roman a intrat în criză; pe plan politic, aceasta s-a manifestat în desele schimbări de împărați în urma războaielor civile dintre pretendenți, în slăbirea rolului politic al armatei, în tendințele unor provincii de a se rupe de imperiu (Galia, Hispania, Britania și regatul Palmyrei) și în răscoale ale coloniilor și populațiilor supuse; în această perioadă a început marea mișcare a bagauzilor (sec. 3-5) din Galia și din Hispania. În sec. 3 sunt remarcabile domniile împăraților Septimiu Sever, Aurelian și Dioclețian. În timpul lui Aurelian, administrația romană a părăsit Dacia, sub presiunea goților și a dacilor liberi. Dioclețian (284-305) a instaurat forma de guvernământ a dominatului, formă a monarhiei absolute, care întărea puterea împăratului și a pus capăt pentru moment, prin reformele inițiate, crizei din sec. 3. Începând cu sec. 2, în agricultură, dată fiind lipsa de interes a sclavilor pentru muncă și primejdia folosirii unui prea mare număr de sclavi, a apărut și s-a dezvoltat forma de dependență a populației rurale față de marii proprietari de pământ, cunoscută sub numele de colonat, una dintre cele mai importante manifestări ale crizei sclavagismului. Ca urmare a incursiunilor „barbare” de la granițele imperiului, a anarhiei interne crescânde și a imposibilității puterii centrale de a mai asigura pacea, în sec. 3 centrele vieții economice decad, legăturile comerciale dintre provinciile imperiului se destramă, tendințele centrifuge ale acestora se accentuează. Provinciile încep să ducă o viață aparte, diferențiindu-se; în cadrul lor, latifundiile se transformă în unități economice închise. Constantin cel Mare (306-337) a continuat reformele sociale și politice ale lui Dioclețian; el a împărțit imperiul în patru prefecturi (Galia, Italia, Iliria și Orientul), a mutat capitala la Constantinopol, oraș clădit de el. În anul 313 a dat edictul de toleranță în favoarea creștinismului. Dar, sfâșiat de luptele interne pentru putere, de atacurile popoarelor din afară, Imp. Roman nu mai putea să revină la vechea lui strălucire. La sfârșitul sec. 4, Theodosiu (379-395) a realizat ultima reunire a imperiului sub o singură autoritate. După moartea sa, imperiul s-a împărțit definitiv în formațiunile politice cunoscute sub numele de Imp. Roman de Apus și Imp. Roman de Răsărit. Dezvoltarea acestor două state a fost diferită. În Imp. Roman de Apus, prăbușirea sclavagismului s-a făcut spectaculos și a fost însoțită de războaie, răscoale populare și invazii pustiitoare. Terit. statului s-a redus mereu, tronul a devenit o jucărie în mâinile căpeteniilor „barbare” ale armatei. În anul 410, Roma a fost ocupată și jefuită de vizigoți, conduși de Alaric și în 455 de vandali, conduși de Genseric. În anul 476, ultim,ul împărat roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor germani, și pe teritoriul Italiei s-a constituit primul regat „barbar”. Imp. Roman de Răsărit, cunoscut sub numele de Imp. Bizantin, a continuat să existe până în sec. 15.

ATOMIC, -Ă, atomici, -ce, adj. Care ține de atomi, privitor la atomi, specific atomilor. ◊ Energie atomică = energie nucleară. Armă (sau bombă) atomică = instrument de luptă a cărui putere e bazată pe energia nucleară. Masă (sau greutate) atomică = raportul dintre masa atomului unui element chimic și a 12-a parte din masa atomului de carbon. Pilă atomică = reactor nuclear. – Din fr. atomique.

NUCLEAR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

ABERAȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la normal; rătăcire. V. absurditate. [Folosirea energiei atomice ca instrument de distrugere] nu-i o aberație care degradează știința, munca, cultura, civilizația, omul, omenirea? O aberație pe care omul și omenirea n-o vor îngădui! CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 50, 1,5. 2. Imagine deformată (în forma unei pete luminoase) pe care o dă o oglindă sau o lentilă. – Pronunțat: -ți-e.

ARMĂ, arme, s. f. 1. Instrument pentru atac sau apărare. La începutul anilor... pămîntenii născoceau arme de apărare și atac. SADOVEANU, N. F. 53. Izbuti a face să lucească armele ca oglinda. ISPIRESCU, L. 3. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala tui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. EMINESCU, O. I 147. Nici o armă nu avea alta decît un mic junghi cu plăselele de aur. NEGRUZZI, S. I 148. ◊ Armă de foc = armă care folosește pulbere explozivă (ca pușca, revolverul, tunul etc.). Arnăuții se izbea, Armele de foc scotea Și-n Codrean le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 88. Armă albă = (în opoziție cu armă de foc) armă cu lamă de oțel (sabie, baionetă, cuțit etc.). Armă automată = armă de foc la care armarea se face fără intervenția omului, astfel că loviturile se succed fără întrerupere atît cît se apasă pe trăgaci. Armă atomică = instrument de luptă a cărui putere e bazată pe energia atomică. Armă bacteriologică = mijloc criminal de exterminare în masă, interzis în dreptul internațional, care constă în răspîndirea de bacterii producătoare de boli infecțioase în scopul de a distruge populația pașnică. V. bacteriologic. ◊ Expr. A fi sub arme = a face serviciul militar. A ridica (sau a lua) armele = a începe o luptă, un război. A depune armele = a se preda, a se declara învins; fig. a ceda în fața argumentelor adversarului, a se declara convins. ♦ Parte dintr-o armată, specializată pentru un anumit fel de luptă și dotată cu mijloacele de luptă corespunzătoare; serviciu militar specializat în acest sens. Mă, Cocor Dumitru, artileria e armă grea. SADOVEANU, M. C. 54. 2. Fig. (Uneori urmat de determinări ca «spiritual», «ideologic» etc.) Mijloc de luptă pe tărîm ideologic. Vigilența de masă a oamenilor muncii este arma cea mai puternică pentru descoperirea și lichidarea acțiunilor criminale ale dușmanului de clasă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 649. O armă puternică a organizațiilor de partid în lupta pentru ridicarea nivelului muncii ideologice o constituie presa. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2557. ◊ Arma criticii (și autocriticii) = principala metodă de dezvăluire și înlăturare a greșelilor și lipsurilor din activitatea partidelor marxiste și a altor organizații ale oamenilor muncii. Avem o armă minunată = arma criticii și autocriticii. Ea este mijlocul principal de lichidare a greșelilor și de îmbunătățire a muncii. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 161. ♦ Expr. A bate pe cineva cu propriile lui arme = a-l învinge folosindu-te de propriile lui argumente.

ATOMIC, -Ă, atomici, -e, adj. Care ține de atomi; referitor la atomi, specific atomilor. ◊ Număr atomic = numărul de ordine al unui element chimic în tabloul periodic al elementelor. Energie atomică = energie rezultată din transformarea nucleului atomic în alte nuclee (prin acțiunea reciprocă a particulelor din nucleu, folosind metoda reacției înlănțuite care face ca descărcarea unui nucleu să se lege de descompunerea altor nuclee); energie nucleară. Descoperirea metodelor de producere a energiei atomice este una din cele mai importante realizări ale științei sovietice. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. Armă (sau bombă) atomică = instrument de luptă n cărui putere e bazată pe energia atomică. Teama de forța opiniei publice mondiale a împiedicat forțele agresive să folosească arma atomică în Coreea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 222. Nucleu atomic v. nucleu. Greutate atomică v. greutate. ♦ Care încearcă să înspăimînte popoarele cu bomba bazată pe puterea atomilor. Diplomația atomică.

ENERGIE, energii, s. f. 1. Capacitatea unui sistem fizic de a efectua lucru mecanic la trecerea din starea sa într-o anumită stare de referință. Punînd în valoare energia apelor noastre, vom trezi la viață regiuni înapoiate, vom crea posibilități pentru mari lucrări de irigație, pentru asanări și lucrări de fertilizare a pămînturilor degradate și inundabile. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 326. ◊ Energie cinetică v. cinetic. Energie potențială v. potențial. Energie electrică v. electric. Energie atomică (sau nucleară) v. atomic. 2. Forță, putere, tărie, vigoare, capacitate de a acționa. Tineretul nostru studențesc trebuie să-și îndrepte energia și avîntul spre cucerirea cetății științei. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 1/6. Ca pe orice fricos, pe Klapka îl înfierbînta curajul și energia altora. REBREANU, P. S. 105. Amîndoi luptau, se îndemnau la muncă, își aduceau partea lor de energie în marea și generoasa frămîntare a vieții. VLAHUȚĂ, O. AL. II 75.

atomic, ~ă a [At: PONI, CH. 3 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr atomique] 1 Al atomilor (2). 2 Privitor la atomi (2). 3 De atomi (2). 4 Alcătuit din atonii (2). 5 (Îs) Model ~ Reprezentare simplificată, schematică a structurii atomului, pentru a explica proprietățile acestuia. 6 (Îs) De proporții ~ice Microscopic. 7 (Chm; îs) Teorie ~ă Teorie bazată pe proprietățile atomului (2). 8 (Îs) Energie ~ă Energie nucleară. 9 (Îs) Masă (sau greutate) ~ă Raportul dintre masa atomului unui element și a 12-a parte din masa atomului de carbon. 10 (Chm; îs) Notație ~ă Notare a elementelor bazată pe greutatea lor atomică. 11 (Îs) Număr ~ Număr de protoni ai unui atom, egal cu numărul de ordine. 12 (Îs) Reactor ~ Reactor nuclear. 13 (Îs) Eră ~ă Eră a utilizării energiei atomice. 14 (Îs) Armă ~ă Armă nucleară. 15 (Îs) Bombă ~ă Bomba nucleară. 16 (Îs) Pilă ~ă Reactor nuclear.

atomoelectric, ~ă a [At: DEX² / Pl: ~ici, ~ice / E: fr atomoélectrique] Care se bazează pe electricitatea produsă cu ajutorul energiei atomice.

nuclear, ~ă a [At: LM / P: ~cle-ar / Pl: ~i, ~e / E: fr nucléaire] 1-5 Care aparține nucleului (1-5). 6-10 Care se referă la nucleu (1-5). 11 (Îs) Fizică ~ă Ramură a fizicii atomice care studiază nucleul (3). 12 (Îs) Chimie ~ă Ramură a chimiei care studiază nucleul (4). 13 (Îs) Reacție ~ă Fenomen de ciocnire a două sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai lor), în urma căreia se produc unul sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai acestora). 14 (Îs) Energie ~ă Energie obținută prin dezintegrarea atomului în urma unor reacții nucleare (13) Si: atomic. 15 Care se referă la energia atomică. 16 Care aparține energiei atomice. 17 Care se bazează pe degajare de energie atomică sau pe arme atomice.

nucleariza vt [At: DEX / P: ~cle-a~ / Pzi: ~zez / E: nuclear + -iza] (D. state, uzine etc.) A folosi energia atomică.

nuclearizare sf [At: DN³ / Pl: ~zări / E: nucleariza] Folosire de către un stat, o uzină etc. a energiei atomice.

preatomic, ~ă a [At: SFC I, 15 / P: pre-a~ / Pl: ~ici, ~ice / E: pre- + atomic] 1 Anterior descompunerii atomului. 2 Care precedă perioada de descoperire și utilizare a energiei atomice.

A opta minune – Expresia „cele șapte minuni ale lumii” înglobează cele șapte monumente celebre ale antichității, culmi la care ajunseseră știința, tehnica și mai ales arhitectura orientală și greco-romană. lată-le în ordinea cronologică a construirii lor: 1) Piramida cea mare de la Gizeh, 2) Grădinile suspendate din Babilon (sau, ale Semiramidei), 3) Templul Artemisei din Efes, 4) Mausoleul din Halicarnas, 5) Statuia lui Zeus din Olimpia, 6) Farul din Alexandria și 7) Colosul din Rodos. Aceste monumente au fost denumite „minuni”, nu în sens de „miracol” mistic, de fenomen supranatural, ci în accepțiunea de realizări excepționale, care depășeau tot ceea ce se construise pînă atunci. În acest spirit, orice înfăptuire grandioasă, orice invenție extraordinară a geniului omenesc primea, prin analogie, denumirea de „o nouă minune”, sau „o adevărată minune”, sau mai ales „a opta minune”. Astfel, după apariția electricității, în secolul trecut, s-a spus pe bună dreptate că ea este a opta minune, datorită contribuției uriașe pentru istoria civilizației. Și cu egală dreptate, se spune astăzi că energia atomică, deschizînd căi uluitoare pentru progresul omenirii, constituie și ea a opta minune a lumii. După cum se vede, nu se continuă numerotarea: a noua, a zecea minune etc. Monumentele antichității rămînînd „cele șapte minuni” de bază, fiecare nouă realizare genială este socotită a opta minune a vremilor moderne, a epocii respective. IST.

Corruptio optimi pessima (lat. „Coruperea lucrurilor celor mai bune este lucrul cel mai rău”) – O frumoasă axiomă latină pe care antichitatea ne-a lăsat-o moștenire, împreună cu atîtea altele. Unii s-au referit la acest adevăr, vorbind de religie, atunci cînd devenise intolerantă. Alții au invocat-o, vorbind de poezia deturnată de la scopurile ei înalte. Astăzi această înțeleaptă cugetare ar putea fi adresată acelora care pun o descoperire atît de minunată ca energia atomică în slujba unor scopuri războinice sau uimitoarele rachete cosmice în serviciul spionajului. Toate aceste invenții ale geniului uman sînt într-adevăr realizări optime, tot ce poate fi mai bun, iar coruperea, vicierea lor este „pessima”, tot ce poate fi mai rău.

Nimic nou sub soare – Vorbă veche, foarte veche, care a avut mare succes în tinerețea ei. Ea ne-a rămas din cartea Eclesiastul (I, 10), atribuită regelui Solomon (1082-975 î.e.n.). Firește că astăzi, în epoca energiei atomice, a lasserului și a rachetelor cosmice, vorba „nimic nou sub soare” pare anacronică. Chiar dacă, pentru a-i denunța vîrsta, o rostim în latinește nil novi sub sole, sau în grecește, ea poate trezi un zîmbet ironic la adresa scepticului autor din antichitate. De altfel, întregul context: „ce-a fost o să mai fie, ce-o să fie a mai fost. Nimic nou sub soare” se referă la nemișcare, la stagnare, la o repetare stereotipă a fenomenelor. Cu alte cuvinte, tot ce se săvîrșește pe lume s-a mai întîmplat cîndva și se va mai întîmpla după un timp. Romanticii au interpretat însă acest „nimic nou sub soare” ca fiind tot ceea ce este etern omenesc repetîndu-se într-un circuit nesfîrșit, ca de pildă: nașterea, dragostea, moartea… Scriitorul german Karl Gutzkow, în piesa Uriel Acosta (act. IV, sc. 2), folosește aceeași idee: Alles schon dagewesen! Iar Eminescu, în Glossa, o exprimă cu măiestria lui poetică: „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate”. BIB.

NUCLEAR, -Ă adj. 1. (Biol.) Care aparține nucleului (I 1), care se referă la nucleu. cf. lm. 2. Care aparține nucleului (I 2), care se referă la nucleu. [Electronii sînt] nucleari și alții inelari, enc. Tehn. i, 96. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii atomice care se ocupă cu studiul nucleului (I 2). Fizica atomică și fizica nucleară au fost întemeiate abia în a treia decadă a secolului nostru. contemp. 1949, nr. 120, 7/1. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen care constă în ciocnirea a două sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai lor), în urma căreia se produc unul sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai acestora). Un tip important de reacții nucleare îl constituie reacțiile cu neutroni lenți. dp 565, cf. der Iv, 60. Energie nucleară = energie atomică. Epoca energiei nucleare trebuie să pună capăt războaielor. contemp. 1950, nr. 185, 1/1. 3. Care se referă la energia atomică, care aparține energiei atomice; care se bazează pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. A descoperit mijlocul de a întrebuința combustibilul nuclear, foarte ieftin, pentru punerea în mișcare a locomotivelor. contemp. 1949, nr. 164, 3/2. Stăpînirea forțelor nucleare intră în posibilitățile omului. ib. 1950, nr. 185, 1/2. Interzicerea experiențelor cu arme nucleare. lupta DE clasă, 1961, nr. 7, 90, cf. ib. 1962, nr. 1, 33. Există, în ce privește experiențele nucleare, posibilități largi de detectare. gl 1962, nr. 419, 1/6. Mijloacele naționale de detectare a experiențelor nucleare în atmosferă sînt suficiente pentru a controla îndeplinirea unui acord. contemp. 1962, nr. 806, 1/5. Măsuri împotriva extinderii armei nucleare. lupta de clasă, 1962, nr. 1, 34. Anularea pactelor militare și a planurilor de pustiire nucleară. scînteia, 1962, nr. 5 402. – Pronunțat: -cle-ar. – pl.: nucleari, -e. – Din fr. nucléaire.

PILĂ s. f. 1. dispozitiv din doi electrozi introduși într-un electrolit, care transformă energia dezvoltată de un agent chimic în energie electrică. ♦ ~ atomică = reactor nuclear; ~ electrochimică = pilă de curent continuu. 2. (fam.) protecție, sprijin dat cuiva de o persoană influentă; (p. ext.) persoana însăși. ♦ a avea ~e = a se bucura de protecția cuiva. 3. picior intermediar între culeele unui pod, din zidărie, beton sau metal. (< fr. pile)

HIBRIDIZÁRE (< engl. hybridization {i}) s. f. (CHIM.) Fenomen prin care, dintr-un număr de orbitali atomici de energie și geometrie diferită, se obține, prin contopire, același număr de orbitali cu energie și geometrie identică, numiți orbitali degenrați sau hibridizați.

PILĂ s.f. 1. Dispozitiv alcătuit din doi electrozi introduși într-un electrolit, care transformă energia dezvoltată de un agent chimic în energie electrică. ♦ Pilă atomică = dispozitiv pentru producerea unei reacții nucleare. 2. (Constr.) Picior intermediar între culeele unui pod, făcut din zidărie, din beton sau din metal. 3. (Fam.) Manevră, intervenție, susținere nedreaptă a cuiva în scopuri necunoscute; sprijin nedrept, nemeritat. [< fr. pile, it. pila].

electronvolt s. m. (fiz.) Unitate de măsură pentru energie folosită în fizica atomică, egală cu energia dobândită de un electron la o diferență de potențial de un volt ◊ „Acum este însă vorba, după cum relatează China Nouă, de o mașină gigant de câteva zeci de GEV (miliarde de electronvolți).” Sc. 4 III 78 p. 5; v. și 28 VI 77 p. 4 (din fr. électron-volt, engl., rus. electron-volt; PR 1948; FC I 48; DTP, LTR; DEX, DN3)

CUÁNTIC, -Ă (< fr. {i}) adj. Referitor la cuantă sau la cuantificare ◊ Teoria c. = teorie care stă la baza fizicii moderne, conform căreia emisia și absorbția de energie la nivel atomic sau subatomic se face sub formă de cuante. ◊ Logică c. = logica trivalentă propusă în 1944 de H. Reichenbach pentru a rezolva anumite probleme specifice mecanicii c.: conține trei valori: adevărat, fals și indeterminat, în sensul principiului de indeterminare al lui Heisenberg.

pilă² sf [At: MARIN, PR. I, 178/71 / Pl: ~le / E: fr pile] 1 (Șîs ~ electrică) Dispozitiv alcătuit din doi electrozi introduși într-un electrolit, care transformă energia dezvoltată de un agent în energie chimică. 2 (Îs) ~ atomică Ansamblu de instalații care servește la producerea treptată și reglabilă a fisiunii nucleare în lanț. 3 Reactor nuclear. 4 (Iuz) Grămadă de lucruri identice. 5 Picior de pod din piatră, din beton sau din metal. 6 Contrafort de beton care întărește un baraj. 7 (Fam) Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj. 8 (Fam; pex) Persoană care acordă acest sprijin. 9 (Fam; îe) A pune (sau a băga) o ~ (sau ~le) (pentru cineva sau cuiva) A interveni în mod abuziv în favoarea cuiva sau pentru sine. 10 (Fam; îae) A solicita o protecție ilegală pentru cineva sau pentru sine. 11 (Fam; îe) A avea ~le A se bucura de protecția cuiva.

HOFSTADTER [hófstetər], Robert (1915-1990), fizician american. Prof. la univ. Stanford. Studii asupra fotoconductivității și a efectului Compton. Contribuții în fizica particulelor elementare. Cercetări asupra difuziei electronilor de energii mari în nuclee atomice, care au condus la descoperirea structurii nucleonilor; a demonstrat complexitatea structurii protonului neutronului. Premiul Nobel pentru fizică (1961), împreună cu R. Mössbauer.

PILĂ², pile, s. f. 1. Dispozitiv (alcătuit din doi electrozi introduși într-un electrolit) care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = ansamblu de instalații care servește la producerea treptată și reglabilă a fisiunii nucleare în lanț; reactor (nuclear). 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Ieșit din uz) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.), Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

BOMBĂ s.f. 1. Proiectil (lunguieț) cu încărcătură explozivă, incendiară etc., folosit la bombardamentele de aviație. ◊ Bombă atomică = proiectil avînd ca exploziv energia obținută prin dezagregarea atomului; bombă cu hidrogen = bombă bazată pe o reacție termonucleară, prin care atomii de hidrogen se transformă în atomi de heliu cu o uriașă degajare de căldură și de energie; ♦ Bombă vulcanică = bucată (rotundă) de lavă, azvîrlită de un vulcan de obicei la începutul erupției. 2. Recipient folosit în medicină pentru gaze sau substanțe radioactive. 3. (Peior.) Cîrciumă sordidă, murdară. 4. (Fig.; sport) Lovitură puternică de minge. 5. (Fig.; argou) Știre, fapt care produce senzație. [Var. boambă s.f. / < fr. bombe, it. bomba, cf. lat. bombus, gr. bombos – zgomot].

ATOMIC, -Ă adj. 1. referitor la atomi, specific atomilor. ♦ număr ~ = număr de ordine pe care îl are fiecare element chimic în tabelul periodic al elementelor; energie ~ă = energie nucleară; bombă ~ă = bombă a cărei putere este bazată pe energia nucleară. 2. care folosește armele atomice. (< fr. atomique)

PILĂ², pile, s. f. 1. Generator de curent electric continuu, fără piese în mișcare, care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = reactor nuclear. 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Înv.) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.) Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

LASER, lasere, s. n. Dispozitiv pentru amplificarea sau generarea undelor electromagnetice din domeniul optic pe baza efectului de emisiune forțată a sistemelor atomice, care permite o concentrare de energie corespunzătoare unei temperaturi de zeci de mii de grade. – Din engl., fr. laser.

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil aerodinamic încărcat cu materie explozivă, incendiară etc., care se aruncă din avion asupra obiectivelor terestre; (rar) proiectil de tun. ◊ Bombă atomică (sau nucleară) = bombă bazată pe energia nucleară, cu o putere de distrugere extraordinară. 2. (În sintagma) Bombă vulcanică = bucată de lavă aruncată în aer din crater și rotunjită prin învârtirea în atmosferă. 3. (În sintagma) Bombă calorimetrică = vas rezistent de metal întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 4. Fig. (Sport) Lovitură de minge trasă puternic spre poartă. 5. Fig. (Arg.) Știre senzațională. 6. Fig. (Arg.) Speluncă. – Din fr. bombe.

BOMBĂ s. f. 1. proiectil cu încărcătură explozivă, incendiară etc., la bombardamentele de aviație. ♦ ~ atomică (nucleară) = dispozitiv având ca exploziv energia nucleară dezvoltată prin reacția de fuziune în lanț a nucleelor unor elemente grele (uraniu, plutoniu); bombă A; ~ cu hidrogen = dispozitiv a cărui explozie se datorește energiei termonucleare dezvoltate prin reacția de fuziune a nucleelor de hidrogen (deuteriu, tritiu); bombă H, bombă termonucleară. ◊ ~ vulcanică = bucată de lavă azvârlită de un vulcan, la începutul erupției. 2. recipient în medicină pentru gaze sau substanțe radioactive. 3. (peior.) cârciumă sordidă, rău famată. 4. (fig.; sport) lovitură puternică de minge. 5. (fam.) știre, fapt care produce senzație. (< fr. bombe)

HIBRIDIZA vb. tr. 1. a hibrida. 2. (fiz.) a obține, prin contopire, dintr-un număr de orbitali atomici același număr de orbitali, cu energie și geometrie identică. (< germ. hybridisieren)

ORBITÁL, -Ă (< fr.) adj., s. m. 1. Adj. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Adj. (ANAT.) Care aparține orbitei (2) sau se află în cavitatea acesteia. 3. S. n. (FIZ., CHIM.) O. atomic = fiecare dintre soluțiile cu semnificație fizică ale ecuației lui Schrödinger pentru anumite valori ale energiei globale (E) și ale numărului cuantic principal (n). Înlocuiește noțiunea de „orbită” și definește zona din jurul unui nucleu atomic, în care probabilitatea existenței unui electron, caracterizat prin valori diferite ale numerelor cuantice, este maximă. Un o.a. poate fi ocupat de unul sau maximum doi electroni, care se deosebesc între ei prin valoarea numărului de spin (s). Corespunzător numerelor cuantice, orbitalii au energii și geometrii specifice. ◊ Orbitali moleculari = orbitali rezultați prin întrepătrunderea a doi sau mai multor o. atomici proveniți de la doi atomi suficient de apropiați în spațiu. Un o.m. este comun ambilor atomi care se unesc pentru a forma o legătură covalentă și nu poate fi ocupat decât de maxim doi electroni. Prin contopirea a doi o. atomici se obțin doi o.m.: un o. de legătură (liant), caracterizat prin energie mai joasă decât a o. atomici, din care provine și care stabilizează molecula (norul electronic are densitatea maximă în spațiul dintre cele două nuclee), și un o. de antilegătură (antiliant), caracterizat prin energie mai înaltă decât a o. atomici, din care provine și care nu participă la legarea atomilor, ci la respingerea lor (norul electronic are în spațiul dintre nucleele atomice densitatea minimă).

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil cu încărcătură explozivă, incendiară etc., care se aruncă din avion; (rar) proiectil de tun. ◊ Bombă atomică (sau nucleară) = bombă bazată pe energia nucleară, cu o putere de distrugere extraordinară. 2. (În sintagma) Bombă vulcanică = bucată de lavă aruncată în aer din crater și rotunjită prin învârtirea în atmosferă. 3. (În sintagma) Bombă calorimetrică = vas rezistent de metal întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 4. Fig. (Sport) Lovitură de minge trasă puternic spre poartă. 5. Fig. (Arg.) Știre senzațională. 6. Fig. (Arg.) Speluncă. – Din fr. bombe.

LASER, lasere, s. n. Dispozitiv pentru amplificarea sau generarea undelor electromagnetice din domeniul optic pe baza efectului de emisie forțată a sistemelor atomice, care permite o concentrare de energie corespunzătoare unei temperaturi de zeci de mii de grade. – Din engl., fr. laser.

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil (de formă alungită, umplut cu materie explozivă, incendiară etc.) folosit la bombardamentele din avion; (rar) proiectil de tun. ◊ Bombă atomică = proiectil la care se folosește ca exploziv energia obținută prin dezagregarea atomului. Bombă cu hidrogen = bombă explozivă bazată pe o reacție termonucleară prin care atomii de hidrogen se transformă în atomi de heliu, cu o uriașă dezvoltare de căldură și energie. ♦ Bombă vulcanică = bucată de lavă care erupe din crater și capătă o formă rotundă în timpul drumului parcurs prin atmosferă. 2. (Pop.) Proiectil, de mărimea unei grenade, care se aruncă cu mîna. 3. (În expr.) Bombă calorimetrică = aparat întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 4. Fig. (Sport) Lovitură de minge trasă puternic. 5. Fig. (Arg.) Știre senzațională. 6. Fig. (Arg.) Local rău famat; speluncă. – Fr. bombe.

NIÑO, El ~, fenomen natural (curent cald), cu apariție ciclică (c. 3-4 ani), manifestat în partea central-sudică a Oc. Pacific, legat de prezența unor curenți calzi ecuatoriali care determină persistența (până la 12-18 luni), unor temperaturi ridicate, cu un maxim în perioada Crăciunului. Încălzirea apei oceanului determină o diminuare a intenstității alizeelor și, ca urmare, apa caldă nu mai este transportată spre partea de V a Oc. Pacific, iar cea rece din adânc nu se mai ridică la suprafață; această omogenizare a temperaturii apei determină încetarea aproape completă a vânturilor, iar masele de aer cald și umed provoacă averse violente pe țărmul de V al Americii de Sud. N. degajă o energie uriașă (comparativă cu cea a 3.000 de centrale atomice), cu consecințe catastrofale pentru emisfra sudică și și cu repercusiuni asupra climei întregului Glob. În 1997 s-a manifestat cel mai puternic N., care a provocat pagube incalculabile Mexicului (în oct. 1997, viteza uraganului Pauline a depășit 350 km/h), iar statele Chile și Perú au afectate de inundații devastatoare (nov.-dec. 1997). Europa a resimțit efectele sale printr-o iarnă caldă (la București, la 26 febr. 1998, s-au înregistrat 22°C, cea mai ridicată temp. a lunii febr. din ultimul secol), iar în deșertul Atacama din Chile a plouat abundent, ceea ce a înlesnit încolțirea și dezvoltarea a c. 200 de specii de plante ale căror semințe fuseseră îngropate în nisip de sute de ani. Se apreciază că efectul de seră, care în sec. 21 se va amplifica din cauza poluării excesive a atmosferei, va duce la o manifestare permanentă a N.

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil de obicei de formă alungită, ascuțit la un capăt, umplut cu materie explozivă, incendiară etc. și prevăzut cu aripioare de direcție, care se folosește la bombardamentele din avion; (mai rar) proiectil de armă grea. Tot mai des se-nalță-n zare trombe Și cicloane pîn’la ceruri sus, Cad apoi cu tunete de bombe Pe talazuri roșii în apus. BENIUC, V. 40. Te uiți bănuitor la... flori ca la un lucru suspect, ca la o bombă, ca la un exploziv. SEBASTIAN, T. 70. Cad bombele-n pămînt și scurmă Și altele mai vin pe urmă. COȘBUC, P. II 40. ◊ Bombă atomică = proiectil la care se folosește ca exploziv energia obținută prin dezagregarea atomului. După cum se știe, Uniunea Sovietică a cerut, în cîteva rînduri, interzicerea armei atomice, dar de fiecare dată a primit un refuz din partea puterilor blocului Atlantic. Aceasta înseamnă că, în cazul unui atac al Statelor Unite împotriva țării noastre, cercurile conducătoare ale Statelor Unite vor folosi bomba atomică. Tocmai această împrejurare a silit Uniunea Sovietică să aibă arma atomică, pentru a întîmpina pe deplin pregătită pe agresori. STALIN, I. PRAV. 1951. Bombă cu hidrogen = bombă explozivă bazată pe o reacție termonucleară prin care atomii de hidrogen se transformă în atomi de heliu, cu o uriașă dezvoltare de căldura și energie. Guvernul [sovietic] consideră necesar să raporteze Sovietului Suprem că Statele Unite nu sînt monopoliste nici în producția bombei cu hidrogen. MALENKOV, CUV. SOV. 49. ♦ Bombă vulcanică = bucată de lavă care erupe din crater și capătă o formă rotundă în timpul drumului parcurs prin atmosferă. 2. (Popular) Proiectil mic, de forma sau de mărimea unei grenade, care se aruncă cu mîna și cu care se minează un pod, o clădire etc. În ziua de 1 martie 1881, aruncînd o bombă... asasinară pe țarul Alexandru al II-lea. IST. P.C. (b) 17. 3. Fig. (La sporturile cu mingea) Lovitură de minge trasă puternic (în poartă sau în plasă). 4. Fig. (Argotic) Știre senzațională. Ziarele burgheze au nevoie în fiecare zi de cîte o bombă pentru a atrage pe cititori. – Variantă: (regional) boambă (ALECSANDRI, P. A. 206) s. f.

armă sf [At: PSALT. SCH. 17/22 / Pl: ~me / E: ml arma] 1 Obiect, aparat sau mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat sau în unele probe sportive. 2 (În comenzile militare) Pușcă. 3 (Îe) A depune ~mele A se preda. 4 (Îe) A fi sub ~me A face serviciul militar. 5 (Îs) La ~me Comandă (sau îndemn) de a se pregăti de luptă. 6 (Lpl; îs) Maestru de ~me, sală de ~me) Scrimă. 7 (Lpl) Semne heraldice. 8 (Îs) ~ albă Armă (1) de metal care taie (sau care străpunge). 9 (Îs) ~ goală Armă (8) scoasă din teacă. 10 (Îs) ~ de foc Armă (1) cu cartușe. 11 Parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit tip de luptă. 12 Serviciu militar. 13 (Îs) ~ atomică Armă de nimicire în masă care folosește energia produsă de dezagregarea atomului. 14 (Îs) ~ bacteriologică Armă de nimicire în masă care răspândește bacterii producătoare de boli periculoase. 15 (Îs) ~ ecologică Nume generic dat metodelor și tehnicilor de război destinate modificării condițiilor normale ale mediului înconjurător al inamicului. 16 (Pm) Armată. 17 (Înv; îe) A veni la ~me A se înrola pentru a începe un război. 18 (Îe) A ridica ~mele asupra cuiva A ataca pe cineva. 19 (Înv; îs) Contenire (sau încetare) de ~me Armistițiu. 20 (Lpl) Armament. 21 (Fig) Mijloc de luptă politică, ideologică, pe planul ideilor dominante din diferite domenii. 22 (Fig; rar; îs) ~mele sufletului Orice virtute prin care se păstrează integritatea morală. 23 (Îe) A bate (pe cineva) cu propriile ~me A învinge pe cineva cu propriile argumente (sau mijloace). 24 (Pfm) Penis.

NUCLEU s. n. I.1. (Biol.) Element constitutiv al celulei, de obicei de formă sferică sau ovoidă, mai vîscos și mai refringent decît citoplasma în care este cuprins și de care este delimitat printr-o membrană. În mijlocul celulei se află ca un fel de sîmbure foarte mic (nucleu). barasch,B. 5, cf. BARCIANU, SANDU-ALDEA, S. 143, ALEXI, w. Celula de fuziune binucleată se alungește în direcția epidermei; nucleii migrează spre vîrf și se divid conjugat. săvulescu, m. u. i, 51. Protoplasma și nucleii celulelor plantelor și animalelor sînt formați din materie proteică. agrotehnica, i, 178. Nucleul celular este cel mai sensibil la acțiunea radiațiilor. contemp. 1955, nr. 452, 5/4. Nucleul nu poate trăi fără citoplasmă, cu care se găsește în dependență fiziologică permanentă. ltr². Nucleul ia parte la toate procesele metabolice. der. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. cf. parhon, o. a. i, 99. 2. (Fiz. ; și în sintagma nucleu atomic) Particulă centrală a unui atom, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. Un atom este format dintr-un nucleu intern încărcat cu sarcină electrică pozitivă. marian-ȚiȚeica, Fiz. i, 131. Cercetările din ultimele două decenii... constituie un nou capitol al fizicei: fizica nucleului. macarovici, ch. 198, cf. 195. Omul este pe cale să stăpînească și energiile legate de manifestările interiorului atomului, de nucleele atomice. contemp. 1950, nr. 185,1/2. Nucleele pot fi împărțite în patru grupuri, după cum numărul de protoni, respectiv numărul de neutroni, e par sau impar. ltr². Atomul este format dintr-un sîmbure central, nucleul. Chim. an. calit. 12. 3. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculei unei substanțe și care rămîne neschimbat la toți derivații substanței respective; grup de molecule, de atomi sau de ioni în jurul căruia se depune o substanță în procesul de condensare, cristalizare etc. Hidrocarburi cu cicluri... se mai numesc hidrocarburi cu nuclee condensate. macarovici, ch. 462. Nucleu benzenic. id. ib. 471. Nucleu naftalenic. ltr². ◊ Fig. Societățile primitive sînt, după expresia lui Vidal de la Blache, ca niște nebuloase umane în care nu s-a produs încă nici un nucleu de condensare. ralea, s. t. ii, 94. II. 1. Partea centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni. Distingem deci în faptele de limbă un nucleu al comunicării și o zonă înconjurătoare a expresiei individuale. vianu, s. 199. Umanismul contemporan are în umanismul socialist nucleul său central, ipostaza sa superioară. contemp. 1962, nr. 796, 3/1. ♦ Grup restrîns de persoane care acționează în mod organizat (și în jurul căruia se formează o grupare mai mare); (rar) miez (III 6). La Gura Rîului se formase un nucleu de comuniști și trebuia ținută legătura cu ei. beniuc, m. c. i, 37. Nucleul stabil al școlii de tractoriști era alcătuit din douăzeci și doi de băieți. galan, b. i, 329. 2. Centru, focar (de difuzare sau de concentrare). Lingvistica ne indică numai nuclee din care au pornit anumite inovații de limbă. pușcariu, l. r. i, 255. ◊ Fig. De lîngă noi de undeva, Pocnește cîte-un foc de armă, Fără ecou, de parc-ar exploda Nucleuri ude de-ntuneric. camil petrescu, v. 54. – pl.: nuclee și (rar) nucleuri, (m.) nuclei. – Din lat. nucleus „sîmbure”, fr. nucléus.

CUANTĂ, cuante, s. f. (Fiz.) Cea mai mică cantitate de energie radiantă, a cărei valoare e proporțională cu frecvența radiației respective. ◊ Cuantă de energie = cantitate determinată și finită de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic, molecular etc. [Var.: cvantă s. f.] – Din fr. quanta.

ATOMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de atomi; propriu atomilor. ◊ Energie ~că energie nucleară. Armă ~că armă de nimicire în masă a cărei forță de distrugere e bazată pe energia nucleară. /<fr. atomique

CUANTĂ ~e f. fiz. Unitate structurală de bază a câmpurilor fizice. ◊ ~ de energie cantitate determinată și finită de energie care poate fi emanată sau absorbită de un sistem atomic, molecular. [Sil. cu-an-] /<fr. quanta

IZOMERIE s.f. Însușire a unor substanțe de a avea proprietăți fizice și chimice deosebite, deși au moleculele alcătuite dintr-un număr identic de atomi. ♦ Însușire a nucleelor atomice ale aceluiași element chimic de a avea stări de energie și, deci, proprietăți radioactive diferite. [Gen. -iei, var. isomerie s.f. / < fr. isomérie].

NUCLID s.m. (Fiz.) Nucleu atomic caracterizat prin numărul de protoni, de neutroni și prin energia de legătură a acestora. [< germ. Nuklid].

IZOMERIE s. f. 1. proprietate a unor substanțe cu aceeași formulă moleculară de a avea însușiri fizice și chimice deosebite, datorită modului diferit de dispunere a atomilor în moleculă. 2. însușire a nucleelor atomice ale aceluiași element chimic de a avea stări de energie și, deci, proprietăți radioactive diferite. 3. (bot.) egalitate a segmentelor analoage ale organelor aceleiași specii. 4. influență egală a factorilor ereditari. (< fr. isomérie)

X s. m. invar. 1. A douzeci și noua literă a alfabetului limbi române; reprezintă un grup consonantic alcătuit din o velară și o frictivă. 2. Simbol pentru cifra romană cu valoarea 10. 3. Radiație (sau raze) X = radiație electromagnetică de mică lungime de undă, situată în spectru între radiațiile ultraviolete și radiația y; este produsă prin tranzițiile electronilor de pe păturile apropiate de nucleele atomice ale elementelor grele în urma frânării unor particule cu energie cinetică mare (ex. electroni) sau a altor procese de excitare. R. X. este penetrantă, ionizantă și impresionează placa fotografică; este folosită în medicină pentru stabilirea diagnosticului (radiografiere, radioscopie, tomografiere, scintigrafie etc.) sau terapeutic, precum și în ind., pentru a constata defecte de structură; în doze mari are caracter nociv. A fost descoperită de W. Röntgen în 1895; el a numit-o r.x. deoarece nu-i cunoștea natura. Sin. radiație (sau raze) Röntgen. 2. (GENET.) Cromozomul X = cromozom care intervine în determinarea sexului; la om și la multe alte animale doi cromozomi X determină sexul feminin, pe când cariotipul XY determină sexul masculin. Înclude însă și diverse alte gene care nu au legătură cu sexul; prezența acestora pe cromozomul X explică faptul că unele boli ereditare se transmit prioritar la unul dintre sexe. De ex. hemofilia și daltonismul îi afectează în special pe bărbați, care pot primi cromozomul X cu alelă anormală de la mama purtătoare (la care însă prezența celuilalt cromozom X, normal, împiedică manifestarea tulburării respective). Prezența unuia sau mai multor cromozomi X supranumerari poate provoca diverse anomalii, ca de ex. sindromul Klinefelter (cu cariotip XXY). Lipsa unui X (cariotip XO) determină la femei sindromul Turner.

CUÁNTĂ (< fr. {i}; {s} lat. quantum „cît”) s. f. Cea mai mică valoare discretă pe care o poate lua o anumită mărime fizică toate celelalte valori ale sale fiind multipli întregi ai acesteia. Constituie unitatea structurală de bază a cîmpurilor fizice (ex. fotonul pentru cîmpul electromagnetic, gravitonul pentru cîmpul gravitațional). ◊ C. de lumină = foton. ◊ C. de energie = cantitate determinată și finită de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic sau nuclear. Noțiunea a fost introdusă (1900) de M. Planck.

ENERGÍE (< fr., lat.) s. f. 1. Mărime ce caracterizează capacitatea unui corp sau a unui sistem de a efectua un lucru mecanic la trecerea dintr-o stare dată în altă stare; se măsoară în jouli (J) sau în unități tolerate: kilowatt-oră (kWh); erg, kilogram-forță-metru (kgfm), electron-volt (eV). Diferitele forme de e. (mecanică, electrică, magnetică, solară) se transformă din unele în altele în mod echivalent, conform legii conservării energiei. V. cinetic, electric, eolian, geotermal, informațional, potențial, solar. ◊ E. atomică (sau nucleară) = e. degajată într-o reacție de fisiune sau fuziune nucleară. E. internă = funcție de stare a unui sistem termodinamic ce înglobează totalitatea formelor de energie pe care le posedă particulele sale. E. radiantă = e. care se propagă în spațiu sub formă de radiație de natură ondulatorie, elastică sau corpusculară. E. chimică = e. care se eliberează sau se absoarbe în reacțiile chimice, determinată de componența și structura chimică a substanțelor. 2. Forță, vigoare, tărie. ♦ (BOT.) E. germinativă = însușire calitativă a semințelor de a germina într-un interval de timp cât mai scurt. ♦ Fermitate, hotărâre în atitudini, în acțiune.

HULUBEI, Horia (1896-1972, n. Iași), fizician român. Acad. (1955), prof. univ. la București. Lucrări de spectroscopie (optică, radiații X și γ), de fizica particulelor elementare (dezintegrarea mezonilor, capcane de neutroni), de fizică nucleară (interacțiunile nucleare la energii joase și medii). Organizatorul cercetării românești în domeniul fizicii atomice. A publicat cursuri universitare („Chimie fizică”, „Spectroscopie”, „Structura materiei”). Membru al mai multor academii și societăți științifice străine.

CUANTĂ, cuante, s. f. (Fiz.) Cea mai mică valoare discretă pe care o poate lua o anumită mărime fizică, toate celelalte valori ale sale fiind multipli întregi ai acesteia. ◊ Cuantă de energie= cantitate determinată și finită de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic, molecular etc. [Var.: cvantă s. f.] – Din fr. quanta.

IZO- (ISO-) „egal, identic, asemănător, același”. ◊ gr. isos „la fel, asemenea, egal” > fr. iso-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. izo- și iso-. □ ~anizosindeză (v. anizo-, v. -sindeză), s. f., sinapsă parțială în meioza aloploizilor segmentali, cu cromozomi parțial omologi; ~bafie (v. -bafie), s. f., caracteristică a unui corp care nu reflectă decît o singură culoare; ~bar (isobar) (v. -bar), adj., s. f., 1. adj., Cu presiune constantă. 2. adj., (Despre substanțe chimice) Cu aceeași greutate atomică, dar cu numere atomice diferite. 3. s. f., Linie care unește pe o hartă sau pe o diagramă punctele cu aceeași presiune; ~bată (v. -bat₁), adj., s. f., 1. adj., De aceeași adîncime. 2. s. f., Linie care unește pe o hartă geologică sau marină punctele cu aceeași adîncime; ~bază (v. -bază), s. f., linie care unește pe o hartă punctele în care un strat geologic apare la aceeași altitudine; ~brontă (v. -brontă), s. f., linie care unește pe o hartă punctele în care tunetul produs într-un anumit loc este auzit cu aceeași intensitate; ~carp (v. -carp), adj., (despre flori) la care numărul carpelelor este egal cu cel al elementelor periantului; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., asociație vegetală cu fizionomie asemănătoare din cauza condițiilor ecologice similare; ~cerc (isocerc) (v. -cerc), adj., (despre înotătoare) la care ambii lobi au un număr egal de radii; ~chimen (izohimen) (v. -chimen), adj., s. f., 1. adj., Cu temperatură medie de iarnă egală. 2. s. f., Linie care unește punctele de pe suprafața terestră cu aceeași temperatură medie în timpul iernii; ~ciclic (v. -ciclic), adj., (despre flori) cu număr egal de piese în fiecare verticil; ~clin (v. -clin), adj., s. f., 1. adj., Cu aceeași înclinație. 2. s. f., Linie care unește pe hartă punctele cu aceeași înclinație magnetică; ~cont (v. -cont), adj., (despre organisme) cu cili sau flageli de aceeași lungime; ~cor (isocor) (v. -cor), adj., s. f., 1. adj., (Despre transformări de stare) Care se face la un volum constant. 2. s. f., Linie de-a lungul căreia un sistem fizic are același volum; ~corie (v. -corie₁), s. f., egalitate a pupilelor la ambii ochi; ~crom (isocrom) (v. -crom), adj., (despre două lumini) care produce aceeași senzație de culoare cînd acționează simultan asupra vederii; ~cromatic (v. -cromatic), adj., 1. De culoare uniformă. 2. Sensibil la toate culorile spectrului; ~cromazie (v. -cromazie), s. f., colorație analoagă a unor obiecte; ~cromocentric (v. cromo-, v. -centric), adj., (despre nuclei) cu număr egal de cromocentre și cromozomi; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom cu brațe omoloage, identice genetic; ~cron (isocron) (v. -cron), adj., s. f., 1. adj., (Despre fenomene) Care se repetă la intervale de timp egale. 2. s. f., Linie care unește punctele egal depărtate în timp de un punct dat; ~dactil (v. -dactil), adj., cu degete egale; ~dimorf (isodimorf) (v. di-, v. -morf), adj., (despre compuși izomorfi) care are proprietatea de a forma cristale mixte; ~dinamă (v. -dinam), s. f., curba care unește punctele cu aceeași intensitate a cîmpului magnetic terestru; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., identitate de valoare energetică a două sau mai multe alimente; ~dizomie (v. di-, v. -zomie), s. f., dizomie uniparentală cu secvențe de alele identice; ~drom (v. -drom), s. n., paralelometru dentar de tip special; ~fag (v. -fag), adj., cu un singur fel de nutriție; ~fază (v. -fază), s. f., curbă care reprezintă izotermele și izobarele coincidente pe o diagramă de stare presiune-volum a unui sistem fizico-chimic format dintr-un singur component cu două faze coexistente; ~fen (v. -fen), adj., 1. Care este derivat din același fenotip. 2. Cu aceeași periodicitate biologică în fenologie; ~fenă (v. -fen), s. f., linie care unește punctele cu aceeași dată de apariție a fenofazei; ~fenogamie (v. feno-, v. -gamie), s. f., fecundație între indivizi fenotipic asemănători; ~fenotipie (v. feno-, v. -tipie), s. f., situație în care mai multe gene independente să condiționeze același caracter normal sau patologic, indiferent dacă genele se transmit recesiv; ~file (v. -fil₂), adj., s. f. pl., (plante) care formează un singur fel de frunze; ~filie (v. -filie₂), s. f., situație în care toate frunzele unei plante sînt asemănătoare; sin. monomorfism foliar; ~fonă (v. -fon), s. f., curbă care unește punctele cu aceeași viteză de propagare a sunetului în apa de mare; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre frunze) care este expus uniform la lumină; ~gam (v. -gam), adj., (despre vegetale) la care elementele de reproducere sînt asemănătoare; ~gamă (v. -gam), s. f., linie care unește punctele de egală valoare ale accelerației gravitației; ~gametange (v. gamet/o-, v. -ange), s. m., gametange masculin asemănător din punct de vedere morfologic cu cel feminin; ~gametangiogamie (v. gamet/o-, v. angio-, v. -gamie), s. f., proces de unire a doi gametangi; ~gamie (v. -gamie), s. f., fecundație prin unirea a doi gameți identici sub raport morfologic, dar sexual diferiți sub aspect fiziologic; sin. izogamogonie; ~gamogonie (v. gamo-, v. -gonie), s. f., izogamie*; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. (Despre țesuturi) Care are aceeași origine embrionară cu un alt țesut. 2. (Despre gemenii monozigoți) Identic din punct de vedere genetic și fenotipic; ~genetic (v. -genetic), adj., (Despre organisme) 1. Cu aceeași origine genetică. 2. Derivat din același genotip; ~genic (v. -genic), adj., (despre un grup de indivizi) care posedă același genotip; ~genotip (v. geno-₁, v. -tip), s. n., tip botanic cu două nume genetice; ~geotermă (v. geo-, v. -term), s. f., linie care unește toate punctele terestre cu aceeași temperatură medie a solului; ~gin (v. -gin), adj., 1. Cu pistile similare. 2. Cu carpele în număr egal cu cel al sepalelor; ~glosă (v. -glosă), s. f., linie care arată pe o hartă limitele teritoriale ale unei particularități de limbă; ~gnat (v. -gnat), adj., (despre dinți) care are creste alveolare egale; ~gon (isogon) (v. -gon₂), adj., s. f., 1. adj., Cu unghiuri egale. 2. s. f., Linie care trece prin punctele terestre de egală declinație magnetică; ~graf (isograf) (v. -graf), s. n., interpolator de curbe de nivel; ~halin (v. -halin), adj., s. f., 1. adj., Cu aceeași salinitate. 2. s. f., Curbă care unește punctele cu aceeași salinitate marină; ~hasmă (v. -hasmă), s. f., linie care unește pe o hartă punctele cu aceeași frecvență de apariție a aurorelor polare; ~helie (v. -helie), s. f., procedeu fotografic de separație a tonurilor; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., fenomen de dezintegrare a hematiilor provenite de la o anumită specie, de către serul unor indivizi din aceeași specie; ~hemoterapie (v. hemo-, v. -terapie), s. f., procedeu terapeutic bazat pe folosirea sîngelui obținut de la un animal din cadrul aceleiași specii; ~hietă (v. -hietă), s. f., curbă care unește punctele de pe suprafața terestră unde cad cantități egale de apă provenită din precipitații; ~hipsă (v. -hipsă), s t, curbă care unește pe hartă punctele cu aceeași altitudine; ~halogamie (v. halo-, v. -gamie), s. f., conjugare a gameților complet identici ca formă și sexualitate; ~iconie (v. -iconie), s. f., egalitate de mărime a imaginilor retiniene la ambii ochi; ~log (v. -log), adj., (despre substanțe chimice) cu o compoziție analoagă; ~mer (v. -mer), adj., 1. Care prezintă izomerie. 2. (Despre flori) Cu același număr de elemente omoloage în componența unui ciclu. 3. (Despre factori ereditari) Repartizat în aceeași proporție; ~merie (v. -merie), s. f., 1. Însușire a unor substanțe de a avea proprietăți fizice și chimice deosebite, deși au moleculele alcătuite dintr-un număr identic de atomi. 2. Însușire a nucleelor atomice ale aceluiași element chimic de a avea stări de energie și, deci, proprietăți radioactive diferite. 3. Egalitate a segmentelor sau a părților omoloage la organele aceleiași specii. 4. Influență egală a factorilor ereditari; ~merogamie (v. mero-, v. -gamie), s. f., proces de copulație a doi gameți identici sub aspect morfologic, dar sexual diferiți sub aspect fiziologic; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., însușire a cristalelor de a avea dimensiuni egale în toate direcțiile; ~metropie (v. metr/o-₂, v. -opie), s. f., anomalie a refracției oculare egală la ambii ochi; ~morf (isomorf) (v. -morf), adj., 1. (Despre substanțe) Care prezintă identitate de structură. 2. (Despre cristale) Asemănător ca formă. 3. (Despre organisme sau organe) Care se aseamănă din punct de vedere morfologic; ~morfie (isomorfie) (v. -morfie), s. f., proprietate a substanțelor cu compoziție chimică diferită, dar cu structură înrudită, de a se prezenta în aceleași forme structurale cristalografice; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. Uniformitate morfogenetică. 2. Regenerare a organului vegetal în forma inițială; ~nefă (v. -nefă), s. f., linie care unește pe o hartă punctele cu aceeași nebulozitate; ~nomie (v. -nomie), s. f., analogie în modul de cristalizare; ~osmie (v. -osmie₂), s. f., izotonie* (1); ~pagă (isopagă) (v. -pagă), s. f., linie care unește pe o hartă punctele de pe cursurile de apă cu aceeași durată a podului de gheață; ~patie (v. -patie), s. f., homeopatie care utilizează diluții din chiar agentul patogen; ~pectă (v. -pectă), s. f., linie care unește pe hartă punctele în care înghețul apei se produce în aceeași zi; ~petal (v. -petal), adj., cu petale egale; ~picnă (isopicnă) (v. -picnă), s. f., 1. Curbă care unește pe o hartă toate punctele de egală densitate a apei oceanice. 2. Linie de-a lungul căreia un sistem fizico-chimic are aceeași densitate; ~picnoză (v. -picnoză), s. f., condiție în care autozomii manifestă aceeași stare de condensare în tot cursul diviziunii celulare; ~pieză (v. -pieză), s. f., linie care unește, pe o hartă, punctele cu aceeași presiune a zăcămîntului petrolifer la un moment dat; ~pletă (v. -pletă), s. f., linie care unește pe o hartă punctele de egală valoare ale diverselor elemente meteorologice; ~pode (v. -pod), s. n. pl., ordin de crustacee acvatice sau terestre, cu șapte segmente toracice și cu toate picioarele la fel conformate; ~polimorf (isopolimorf) (v. poli-, v. -morf), adj., care prezintă izopolimorfie; ~polimorfie (v. poli-, v. -morfie), s. f., proprietate a unor substanțe sau a unor minerale de a cristaliza în forme diferite; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), adj., (despre un organism) care este poliploid cu un număr par de seturi cromozomiale; ~poră (v. -por), s. f., linie care unește punctele de egală variație a unui element fizic ca salinitatea, declinația etc.; ~ptere (v. -pter), s. f. pl., ordin de insecte polimorfe cu corpul moale, cu mandibule puternice și cu aripi egale, incluzînd termitele; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., stare a fenomenelor cardiologice care apar și se repetă în același ritm; ~schizomere (v. schizo-, v. -mer), s. n. pl., endonucleaze restrictive, produse de organisme diferite, care recunosc aceeași secvență de nucleotide; ~scop (isoscop) (v. -scop), s. n., tub electronic în care condensatorul orticonului e înlocuit printr-un dispozitiv generator de cîmp magnetic; ~seistă (v. -seistă), s. f., linie care unește pe o hartă punctele cu aceeași intensitate ale unui cutremur de pămînt; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., sinapsă a cromozomilor cu aceeași origine în meioza alopoliploizilor; ~spor (v. -spor), adj., s. m. pl., 1. adj., Care formează spori identici din punct de vedere morfologic. 2. s. m. pl., Spori identici care se găsesc la plantele inferioare; ~sporie (v. -sporie), s. f., însușire a unor plante de a produce izosporii; ~stazie (v. -stazie), s. f., teorie potrivit căreia între diversele compartimente ale scoarței terestre ar exista un echilibru relativ datorită diferențelor de densitate ale materialelor lor; ~stemon (v. -stemon), adj., (despre flori) la care numărul staminelor este egal cu acela al petalelor sau sepalelor; ~stenurie (v. sten/o-, v. -urie), s. f., condiție în care se elimina o urină finală cu presiune osmotică constantă; ~steră (v. -ster), s. f., linie în diagrama unui sistem fizico-chimic pentru care volumul specific al, sistemului care se transformă rămîne constant; ~sterie (v. -sterie), s. f., proprietate a unor substanțe de a avea aceleași structuri spațiale fără să aibă compoziții chimice identice; ~stih (v. -stih), adj., (despre rădăcini) cu serii sau rînduri egale; ~stil (v. -stil), adj., cu stile uniforme; ~tahă (isotahă) (v. -tahă), s. f., linie care unește punctele unui curs de apă, unde aceasta arată aceeași viteză; ~teră (v. -teră), s. f., linie care unește punctele cu aceeași căldură medie în timpul verii; ~term (v. -term), adj., s. f., 1. adj., Cu aceeași temperatură medie. 2. s. f., Curbă care unește pe o hartă punctele cu aceeași temperatură medie; ~termobată (v. termos, v. -bat₁), s. f., curbă care unește punctele cu aceeași temperatură a apei de mare în adîncime; ~termognozie (v. termo-, v. -gnozie), s. f., sensibilitate patologică în care durerea, frigul etc. sînt percepute ca senzații de căldură; ~tip (v. -tip), adj., s. n., 1. adj., Care prezintă izotipie. 2. s. n., Tip al unei specii de plantă pentru două sau mai multe areale geografice; ~tipie (v. -tipie), s. f., proprietate a unor substanțe chimice de a cristaliza în aceleași forme, fără a forma cristale mixte; ~tom (v. -tom), adj., care este ramificat sau despicat uniform; ~tomie (isotomie) (v. -tomie), s. f., 1. Tip de ramificație în două sau mai multe ramuri egale. 2. Diviziune a unui organ în două părți egale; ~tonic (v. -tonic), adj., cu aceeași soluție osmotică; ~tonie (v. -tonie), s. f., 1. Calitate a mai multor soluții de a avea aceeași presiune osmotică; sin. izoosmie. 2. Proprietate a unor nuclee atomice de a avea același număr de neutroni; ~top (isotop) (v. -top), s. m., element chimic avînd aceleași proprietăți fizico-chimice, dar masă atomică diferită; ~topie (v. -topie), s. f., proprietate a unor elemente chimice de a fi formate din mai mulți izotopi stabili sau radioactivi; ~trop (v. -trop), adj., (despre corpuri) care are aceleași proprietăți fizice identice în toate direcțiile; ~tropie (v. -tropie), s. f., însușire a unui corp de a fi izotrop; ~zime (v. -zimă), s. f., forme moleculare multiple ale aceleiași enzime.

cuantă sf [At: LTR / Pl: ~te / E: fr quanta] (Fiz) 1 Cantitatea cea mai mică de energie radiantă, a cărei valoare e proporțională cu frecvența radiației. 2 (Îs) ~ de energie Cantitate determinantă de energie care poate fi emisă sau absorbită de un sistem atomic sau molecular.

izomerie sf [At: MDT / S și: iso~ / Pl: ~ii / E: fr isomérie] 1 Însușire a unor substanțe de a avea proprietăți fizice și chimice deosebite, deși au molecule alcătuite dintr-un număr identic de atomi. 2 Însușire a nucleelor atomice ale aceluiași element chimic de a avea stări de energie și proprietăți radioactive diferite.

nuclid sm [At: DN³ / Pl: ~izi / E: ger Nuklid] (Fiz) Nucleu atomic caracterizat prin numărul de protoni, de neutroni și prin energia de legătură a acestora.

SANIELEVICI 1. Simion S. (1870-1963, n. Botoșani), matematician român. Acad. (1948), prof. univ. la Iași. Lucrări în domeniul ecuațiilor diferențiale și integrale („Ecuații diferențiale ale coardelor și membranelor vibrante”) și al mecanicii. Manuale universitare („Curs de mecanică rațională”). 2. Alexandru S. (1899-1969, n. București), Fiul lui S. (1). M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul radioactivității și al fizicii nucleare („Radioactivitatea. Fenomene și legi generale”, „Structura nucleului atomic și tranzacțiile radioactive”). A pus la punct măsurarea dozelor de energie înaltă, cu aplicație în tratamentul tumorilor maligne.

FISIÚNE (< fr., lat.) s. f. Proces spontan sau indus (sub acțiunea neutronilor, particulelor alfa, protonilor, deuteronilor, fotonilor etc.) de scindare a unui nucleu atomic greu (uraniu, plutoniu etc.), de obicei, în două produse de f., de energii cinetice foarte mari, și emisiune de neutroni. A fost descoperită (1938) de O. Hahn și F. Strassmann. Neutronii emiși într-o reacție de f. pot iniția noi reacții de f., acestea autoantrenându-se rapid (reacție în lanț), cu degajarea unor mari cantități de energie. Reacția nucleară în lanț, controlată cu ajutorul moderatorilor, constituie sursa de energie a reactoarelor nucleare.

FOTODEZINTEGRARE, fotodezintegrări, s. f. Dezintegrare a unui nucleu atomic în urma absorbției unui foton de raze X sau Y de mare energie. – Foto- + dezintegrare. Cf. fr. photodésintégration.

bombă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 430/13 / V: boam- / Pl: ~be, (înv) boambe / E: fr bombe] 1 Proiectil încărcat cu materie explozivă, incendiară etc., care se aruncă asupra unor obiective. 2 Dispozitiv de distingere prin explozie. 3 (Îs) – atomică (sau nucleară) Bombă cu o putere de distrugere foarte mare, care folosește energia nucleară. 4 (Reg) Bolovan mare, rotund Si: stoampă. 5 (Pop; îf boambă) Bilă. 6 (Îs) ~ vulcanică Bucată de lavă aruncată în aer și rotunjită prin învârtirea în atmosferă. 7 (Fiz; îs) – calorimetrică Vas rezistent de metal, întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 8 (Spt; fig) Lovitură puternică de minge. 9 (Fig) Știre senzațională. 10 (Fig) Moment critic. 11 (Înv; fig) Locuință subterană. 12 (Fig) Cameră insalubră. 13 (Arg) Ascunzătoare pentru hoți și vagabonzi. 14 (Arg; fig) Speluncă. 15 (Arg; îf boambă) Pahar cu rachiu. 16 (Frm) Chef dezlănțuit.

fotodezintegrare sf [At: DEX / Pl: ~rări / E: foto- + dezintegrare] Dezintegrare a unui nucleu atomic ca urmare a absorbției unui foton de raze X sau de mare energie.

tranziție sf [At: RUSSO, S. 26 / V: (înv) ~iune / S și: (înv) ~nsi~ / Pl: ~ii / E: fr transition, lat transitio, -onis] 1 Trecere de la o stare, situație etc. la alta. 2 (Îla) De ~ De trecere Si: intermediar. 3 (îal) Provizoriu. 4 (Fiz) Trecere a unui sistem fizic dintr-o stare într-alta. 5 (Fiz) Schimbare (bruscă) a stării unui atom, ion, nucleu atomic etc., însoțită de obicei de absorbția sau de emisia unei cuante de energie. 6 (Glg) Transformare treptată a unei roci în alta. 7 (Îs) Societate (sau economie) de ~ Societate (sau economie) aflată în etapa de trecere de la conducerea centralizată la cea de piață liberă.

FOTODEZINTEGRARE, fotodezintegrări, s. f. Dezintegrare a unui nucleu atomic ca urmare a absorbției unui foton de raze X sau Y de mare energie. – Foto- + dezintegrare. Cf. fr. photodésintégration.

FOTODEZINTEGRARE s.f. Dezintegrare a unui nucleu atomic ca urmare a absorbției unui foton de raze X sau Y de mare energie. [După fr. photodésintégration].

FOTODEZINTEGRARE s. f. dezintegrare a unui nucleu atomic ca urmare a absorbției unui foton de raze X sau Y de mare energie. (după fr. photodesintegration)

FRANCK [frænk], James (1882-1964), fizician american de origine germană. Stabilit în S.U.A. (1935). Împreună cu G.L. Hertz, a pus în evidență stările de energie staționare ale atomului, interacția electron-atom (1913, experiența F.-Hertz), suport experimental pentru modelul atomic al lui N. Bohr. Contribuții la studiul reacțiilor fotochimice, al fotosintezei, la construirea bombei atomice. Premiul Nobel pentru fizică (1925), împreună cu G.L. Hertz.

jerbă sf [At: C. PETRESCU, Î. II, 53 / V: (reg) ~bie / Pl: ~be / E: fr gerbe] 1 Buchet mare de flori, așezate în așa fel încât să aibă fața orientată în aceeași parte. 2 Obiect care seamănă cu un mănunchi mare de flori. 3 Formă pe care o ia un lucru care țâșnește și se împrăștie în fascicule. 4 Fascicul de scântei proiectat de explozia unui obuz. 5 (Fiz; îs) ~ nucleară Fascicul de urme ale particulelor provenite din dezintegrarea unui nucleu atomic în nenumărate fragmente, ca urmare a ciocnirii sale cu o particulă cosmică cu energie foarte mare. corectat(ă)

bombă s.f. 1 (milit.) Proiectil de formă aerodinamică, avînd încărcătură explozivă, incendiară etc., care este aruncat din avion (asupra obiectivelor terestre). ◊ Bombă cu hidrogen = dispozitiv a cărui explozie se datorează energiei termonucleare dezvoltate prin reacția de fuziune a nucleelor de hidrogen (deuteriu, tritiu); bombă termonucleară. Bombă atomică (sau nucleară) = armă atomică. Bombă termonucleară v. termonuclear. ♦ Proiectil de tun. Fusese lovit în șold de țandără de bombă (SLAV.). 2 Gener. Orice dispozitiv cu încărcătură explozivă și detonator folosit pentru distrugerea obiectivelor inamice, în scopuri inamice etc. ◊ Bombă cu ceas = bombă prevăzută cu un dispozitiv care declanșează explozia la o oră prestabilită. 3 (geol.) Bombă vulcanică = bolovan fusiform, rezultat din consolidarea în atmosferă a bucăților de lavă proiectate în diferite direcții, în timpul exploziilor vulcanice. 4 Obiect de formă sferică și avînd dimensiuni mari. ◊ Compar. Mobila era cu ciubucuri... mari ca niște bombe. (CĂL.). ♦ (reg.) Bilă. ♦ (reg.) Bolovan mare, rotund. 5 (fiz.) Recipient folosit în medicină pentru gaze sau substanțe radioactive. ◊ Bombă calorimetrică = recipient metalic, rezistent, plasat într-un calorimetru, folosit pentru determinarea căldurii de ardere a unor substanțe arse în interiorul său. 6 (sport) Lovitură puternică cu mingea trasă spre poartă. 7 Fig. (fam.) Știre care produce senzație, veste neașteptată. Revistele au nevoie de cîte o bombă pentru a atrage cititorii. 8 Fig. (fam., peior.) Cîrciumă sordidă, local rău famat; tavernă, speluncă. 9 Fig. Locuință insalubră. 10 (arg.) Ascunzătoare pentru hoți 11 (fran.) Chef dezlănțuit. • pl. -e. și boambă s.f. /<fr. bombe, lat., it. bomba, germ. Bombe, ngr. μπόμπα.

BOMBĂ DE AVIAȚIE mijloc de luptă de aviație, constând din încărcătură explozivă (clasică sau nucleară), incendiară, luminoasă sau chimică, introdusă într-un înveliș aerodinamic prevăzut cu ampenaje pentru stabilizare. Bombele de aviație sunt construite într-o gamă largă de calibre și sunt lansate din aeronave prin procedee diferite (zbor orizontal, picaj, cabraj). Bombele de aviație pot fi: fugase, ale căror efect principal constă în acțiunea presiunii crescute în momentul exploziei, iar secundar, în acțiunea schijelor, fiind utilizate pentru nimicirea lucrărilor și instalațiilor militare și pentru lovirea forței vii și mijloacelor tehnice de luptă adăpostite, având un calibru cuprins între 50-100 kg, raza lor de acțiune depinzând de coeficientul de rezistență al mediului în care cade bomba și de greutatea substanței explozive din aceasta; brizante, care au ca efect principal producerea de schije și ca efect secundarsuflul exploziei, sunt utilizate pentru lovirea forței vii neadăpostite sau aflate în adăposturi de tip ușor, pentru lovirea avioanelor la sol, a stațiilor de radiolocație, a artileriei antiaeriene și a altor obiective cu protecție redusă, fiind lansate din casete în care se dispun 8-15 bucăți cu calibrul de 2-30 kg; antitanc, cu efect perforant și cumulativ, utilizate împotriva tancurilor, transportoarelor blindate și a altor mașini de luptă blindate, putând străpunge blindaje cuprinse între 30-200 mm (la lovire directă), fiind lansate din casete în care sunt dispuse 30-50 bucăți, având calibrul de 2,5-10 kg; chimice, care au ca efect infectarea atmosferei, a terenului și a obiectivelor de pe el cu vapori, ceață sau picături de substanță toxică de luptă, în scopul vătămării forței vii sau a îngreunării acțiunilor de luptă ale trupelor inamice, având calibrele cuprinse între 5-500 kg, din care 45-60% din încărcătură este chimică, iar restul exploziv; incendiare, încărcate cu amestec incendiar (termit, electron, amestecuri incendiare de tip napalm) destinat incendierii obiectivelor industriale, depozitelor, construcțiilor, mijloacelor tehnice de luptă, putând fi de calibru mic (până la două kg, încărcate cutermit și având corpul fabricat din electron, fiind aruncate mai multe o dată, zeci de bucăți, cu ajutorul unor casete, creând focare de incendiu mici și numeroase) și de calibru mare (până la câteva sute de kg, încărcate cu amestec incendiar vâscos care se aprinde prin explozie și crează focare de incendiu mari); cu napalm, bombe incendiare având corpul din masă plastică sau din tablă și ca încărcătură un amestec incendiar vâscos care se aprinde de la un amestec pirotehnic având rolul de a rupe capul bombei, fie de la bucățele de fosfor alb introduse în amestecul incendiar, putând fi de calibru mic (încărcătura de 5-10 l) sau de calibru mare (100-800 l); luminoase, încărcate cu un amestec pirotehnic care în timpul arderii produce o iluminare puternică, fiind lansate din aeronavă cu o parașută care asigură o cădere lină și luminarea terenului timp de câteva minute, corespunzător calibrului bombei, utilizându-se în timpul executării misiunilor de cercetare aeriană prin fotografiere noaptea sau pentru iluminarea terenului în cazul executării misiunilor de bombardament noaptea, având un calibru de 50-500 kg; fumigene, destinate orbirii inamicului, pentru mascarea trupelor proprii sau pentru semnalizarea prin fumul creat de încărcătura de luptă, având calibrul de 100-500 kg; încărcate cu diverse materiale de propagandă, au un dispozitiv de împrăștiere a acestora, suprafața de împrăștiere depinzând de înălțimea de lansare, numărul de bombe, greutatea acestora și intensitatea vântului, calibrul lor fiind de 50-150 kg. Bomba atomică (sau nucleară), produce prin explozie efecte de distrugere combinate mari, determinate de unda de șoc a exploziei, emisiunea de lumină, radiația penetrantă, infectarea radioactivă și de fluxul electromagnetic asupra oamenilor, mijloacelor tehnice de luptă, clădirilor și instalațiilor, terenului. Este alcătuită din corpul bombei, încărcătură de material fisionabil (uraniu 235, plutoniu 239 etc.), încărcătură de exploziv care servește unirii maselor subcritice, unul sau mai multe focoase și un sistem de dispozitive pentru împiedicarea exploziei accidentale. Cantitatea de încărcătură fisionabilă este variabilă, calibrul lor ajungând până la echivalentul a câteva Mt. de trotil. Bomba nucleară echivalentă cu 20.000 de t trinitrotoluen este denumită bomba convențională cu fisiune; variante evolutive: termonucleară (cu hidrogen), cu californiu, cu cobalt, cu neutroni. Bomba termonucleară, folosește energia eliberată în reac țiile de fuziune a nucleelor ușoare, reacția termonucleară fiind amorsată de un focos atomic care asigură atingerea unei temperaturi de zeci de milioane de grade. Bomba termonucleară care folosește deuteriul se numește bombă cu hidrogen. Se mai utilizează amestecuri de deuteriu-tritiu sau litiu-tritiu în stare solidă. Energia degajată de explozia unei bombe termonucleare este cu trei-patru ordine mai mare decât cea a unei bombe convenționale cu fisiune. Bomba termonucleară cu californiu este de calibru redus (câteva zeci de tone echivalent de trotil, având drept încărcătură fisionabilă un izotop al californiului și este acționată obișnuit. Datorită neutronilor eliberați la explozie efecte mari se manifestă asupra personalului neadăpostit. Bomba termonucleară cu cobalt are corpul confecționat din oțel cu un conținut mare de cobalt, care la explozia încărcăturii nucleare devine radioactiv, particulele rezultate în urma evaporării învelișului bombei producând o infectare a terenului foarte puternică și persistentă. Bomba cu neutroni, este o minibombă termonucleară de calibrul aproximativ 1 Kt, având un focos special care utilizează elemente transuraniene (californiu) sau un lorsen miniaturizat de putere mare. Factorul destructiv esențial îl constituie fluxul de neutroni rapizi (cu o foarte mare energie) și razele gama, care în interacțiune cu atomii de hidrogen din celulele țesuturilor vii, distrug substanța activă și provoacă la personal boala de iradiere și moartea (sin. bombă cu radiație mărită).

reactor sn [At: DM / P: re-ac~ / Pl: ~oare / E: fr réacteur] 1 Aparat industrial sau de laborator în care se realizează o reacție chimică. 2 (Îs) ~ nuclear Instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor atomice ale elementelor grele radioactive, printr-o reacție în lanț controlată, cu scopul de a permite utilizarea energiei degajate. 3 Motor termic în care se folosește transformarea energiei chimice a combustibilului în energia cinetică a jetului de fluid evacuat sub presiune în mediul ambiant, pentru a se obține propulsia unui vehicul în sens opus ejecției fluidului. 4 Bobină electrică cu reactanța mult mai mare decât rezistența ei electrică, utilizată în instalațiile electrice pentru limitarea curenților de scurtcircuit.

FÍZICĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Știință care studiază materia și energia, precum și interacțiunile dintre acestea. Cuprinde mecanica, acustica, optica, electricitatea, magnetismul, structura atomului, fenomenele nucleare etc. ◊ F. atomică = studiază structura și proprietățile atomilor, precum și interacțiunile lor reciproce. ◊ F. moleculară studiază structura moleculară a corpurilor în diverse stări de agregare, proprietățile moleculelor și interacțiile dintre ele. ◊ F. nucleară studiază structura și proprietățile nucleelor atomice, precum și reacțiile nucleare. ◊ F. plasmei studiază proprietățile mecanice, electrice, magnetice, optice ale plasmei. ◊ F. solidului studiază proprietățile și structura corpurilor solde, folosind metodele f. clasice și mecanicii cuantice. 2. (FILOZ.; din Antic. până la Descartes) Ramură a filozofiei consacrată studiului naturii; opusă metafizicii.

CICLOTRON s. n. accelerator ciclic de particule atomice grele, electrizate, în care aceste particule descriu traiectorii spirale într-un câmp electric alternativ, după care părăsesc acceleratorul cu energii foarte mari. (< fr. cyclotron)

REACTOR NUCLEAR s. n. (FIZ.) Instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele printr-o reacție în lanț controlată. Funcționarea unui r.n. se bazează pe faptul că fisiunea unui nucleu atomic, provocată de acțiunea unui neutron, este însoțită de eliberarea altor 2-3 neutroni, precum și de degajarea unei însemnate cantități de energie (îndeosebi ca energie cinetică a fragmentelor de fisiune și a neutronilor emiși), care, în final, apare sub formă de căldură. Fiecare nou neutron poate provoca, la rândul lui, fisiunea unui alt nucleu și astfel numărul neutronilor, ca și cel al fisiunilor, poate crește în avalanșă, procesul dobândind un caracter de reacție în lanț autoîntreținută. Din punctul de vedere al vitezei neutronilor care realizează fisiunile, r.n. se împart în: r. termice, în care viteza predominantă corespunde practic unei situații de echilibru termic al neutronilor cu materialele din zona activă; r. epitermice, în care aproape jumătate din fisiuni se datoresc neutronilor cu viteze superioare celor de agitație termică; r. intermediare, în care majoritatea fisiunilor sunt produse de neutroni ale căror viteze sunt superioare celor de agitație termică și inferioare celor cu care neutronii sunt eliberați în procesele de fisiune; r. rapide, în care fisiunile sunt înfăptuite de neutronii ale căror viteze nu diferă mult de cele cu care ei sunt emiși prin fisiune. Partea cea mai importantă a r.n. este regiunea unde se desfășoară reacțiile de fisiune, numită zona activă. Aici se află materialul fisionabil sau combustiblul nuclear, care poate fi: uraniu natural, uraniu îmbogățit cu izotopul U{²35}, plutoniu etc., și moderatorul, care are rolul de a încetini neutronii rapizi și care poate fi: apă obișnuită, apă grea, grafit etc. În r.n. de tip eterogen combustibilul nuclear este dispus sub formă de elemente distincte (de obicei bare) înconjurat de moderator, iar în r.n. de tip omogen combustibilul și moderatorul formează un amestec intim, sub forma unei soluții sau a unei suspensii. Proporția de moderator raportată la cantitatea de combustibil depinde de felul r.n., fiind mai mare la r.n. termice și foarte mică (sau lipsind complet) la r.n. rapide. Zona activă este înconjurată de un reflector, care are rolul de a reduce, prin împrăștiere elastică, scăpările de neutroni în afara zonei active. Pentru reglarea puterii, r.n. este prevăzut cu câteva bare de control (sau de reglaj), care pot fi introduse mai mult sau mai puțin în zona activă și care, fiind făcute din materiale puternic absorbante, acționează asupra cantității de neutroni liberi și, implicit, asupra intensității reacției globale. Alte bare de același tip, numite bare de siguranță, au rolul de a opri automat funcționarea r.n. în caz de avarie. Căldura produsă în zona activă este preluată și transferată în afara r.n. prin intermediul unui agent de răcire, care poate transporta energia termică până la un schimbător de căldură sau direct la un turbogenerator (în cazul unor tipuri de r.n. energetice) ori la un turn de răcire (în cazul r.n. de cercetare). Drept agenți de răcire se folosesc: apă, apă grea, gaze (ex. bioxid de carbon), metale topite (ex. sodiu), substanțe organice (ex. difenil) etc. Uneori agentul de răcire se confundă cu moderatorul (de exemplu la r.n. cu apă). O componentă importantă a r.n. este recipientul, care împiedică substanțele radioactive să iasă în afara zonei active și care uneori este și vas de presiune pentru agentul de răcire. Pentru evitarea iradierii personalului cu radiațiile nocive foarte intense care se formează în zona activă, precum și pentru evitarea contaminării aparaturii și echipamentului auxiliar, recipientul r.n. este înconjurat de un zid gros dintr-un material absorbant (de obicei beton special). R.n. este prevăzut cu un tablou de comandă, care conține comenzile dispozitivelor de reglaj, precum și instrumentele de măsură și de înregistrare pentru temperatura și presiunea din zona activă, fluxul de neutroni, pozițiile barelor de control și ale celor de siguranță etc. Se construiesc r.n. pentru diferite scopuri: a) r. de cercetare, care oferă posibilitatea utilizării fluxurilor intense de neutroni și de radiații gamma și care uneori poate și folosit și pentru producerea izotopilor radioactivi; b) r. energetic, care este destinat producției de energie termică și care poate fi staționar (montat într-o centrală electronucleară) sau mobil (montat pe nave de suprafață, pe submarine etc.); c) r. reproducător, care transformă un material puțin fisionabil (ex. U²³⁸)sau nefisionabil (ex. Th²³²) într-un combustibil nuclear mult mai eficient (în Pu²³⁹, respectiv U²³³), în vederea utilizării ulterioare a acestuia într-un r.n. energetic. Primul r.n. a fost construit la Chicago (S.U.A.), în 1942, de către E. Fermi; era un r.n. eterogen, cu grafit moderator, de putere practic nulă. În prezent puterea r.n. ca și diversitatea de tipuri, este în continuă creștere; cele mai mari r.n. au puteri de ordinul sutelor de megawați. În România a fost dat în funcțiune, în 1954, un r.n. de cercetare, de tip eterogen, care funcționează cu uraniu îmbogățit (10% U²³⁵), având ca moderator apa obișnuită; s-a construit, la Cernavodă, o centrală atomoelectrică, în colaborare cu Canada, pe baza conceptului r.n. de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium). Centrala atomoelectrică funcționează cu uraniu natural și utilizează apa grea ca moderator și ca agent de răcire. Primul grup energetic (din cele 5 preconizate) are o putere instalată de 700 MW și a fost inaugurată oficial la 17 apr. 1996 (producția de energie electrică a început în nov. același an).

NUCLEAR adj. Referitor la nucleu, al nucleului (unui atom). ◊ Fizică nucleară = parte a fizicii care studiază nucleul atomic și fenomenele legate de el; chimie nucleară = parte a chimiei care studiază nucleul atomului; reacție nucleară = interacțiune a două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai acestora), prin care se modifică natura, structura, numărul particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie; energie nucleară = energie care se dezvoltă prin dezintegrarea atomului în urma unor reacții nucleare. [Pron. -cle-ar. / cf. fr. nucléaire].

NUCLEAR, -Ă, nucleari, -e, adj. Care se referă la nucleu (1), de nucleu, al nucleului. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomului și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Fizica atomică și fizica nucleară au fost întemeiate abia în a treia decadă a secolului nostru. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 7/1. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomului. Energie nucleară = energie obținută prin dezintegrarea atomului în urma unor reacții nucleare. Epoca energiei nucleare trebuie să pună capăt războaielor de agresiune. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 1/1. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între un nucleu atomic și o particulă care ciocnește acel nucleu, ceea ce duce la formarea nucleului unui alt atom sau la eliberare de energie. – Pronunțat: -cle-ar.

CUANTĂ s.f. Cea mai mică cantitate de energie radiantă, a cărei valoare depinde numai de frecvența radiației. ◊ Teoria cuantelor = teorie care explică o serie de fenomene fizice la scară atomică și subatomică. [Pron. cuan-tă, var. cvantă s.f. / < lat., fr. quantum, pl. quanta].

CUANTĂ s. f. cea mai mică cantitate de energie radiantă, a cărei valoare depinde numai de frecvența radiației. ♦ teoria ~telor = teorie care explică o serie de fenomene fizice la scară atomică și subatomică. (< fr. quanta, lat. quantum)

PILĂ², pile, s. f. 1. (De obicei determinat prin «electrică») Sursă de energie electrică alcătuită din două vergele sau din două plăci metalice sau de cărbune, cufundate în unul sau în mai mulți electroliți. 2. (În expr.) Pilă atomică = ansamblu de instalații care servesc la producerea treptată și reglabilă a fisiunii nucleare în lanț. 3. (Franțuzism) Teanc format din lucruri de același fel, puse unul peste altul. Un avocat... zuruind o pilă de napoleoni, supăra prin nepăsarea lui pe căpitanul Delescu. DELAVRANCEA, S. 123. 4. Picior de pod, executat din zidărie de piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. ◊ Expr. A pune o pilă = a pune un stîlp de susținere; fig. (argou) a interveni în favoarea cuiva (în special a unui candidat la examen). Pune-i pe deasupra și o pilă de o mie de lei. C. PETRESCU, C. V. 55. A avea pile = a avea protecție.

ENERGIE ~i f. 1) Mărime egală cu capacitatea unui sistem material de a efectua un lucru mecanic în procesul de transformare dintr-o stare în alta. ~ mecanică. ~ termică. ~ atomică. 2) Capacitate de a acționa efectiv, cu multă forță și fermitate; vitalitate fizică. 3) Hotărâre și perseverență în atitudini și în acțiuni. A acționa cu ~. [G.-D. energiei] /<fr. énergie, lat. energia

REÁCȚIE (< fr.) s. f. I. 1. Faptul de a reacționa. ♦ Manifestare, atitudine ca răspuns la ceva. ♦ (PSIH.) Orice răspuns integral sau parțial al unui sistem la o stimulare exterioară lui sau străină de el. ◊ R. electrodermală = r. r. legată de activitatea sistemului nervos simpatic, care se manifestă printr-o variere a rezistenței electrice a pielii ca urmare a unei excitații senzoriale sau a unei emoții, susceptibile să provoace activitatea glandelor sudoripare. Primele studii privind r.e. datează de la sfârșitul sec. 19 și se datorează psihologilor francezi R. Vigouroux, C. Ferré și J. Tarchanoff. 2. (CHIM.) Transformare pe care o suferă substanțele sub acțiunea unor agenți fizici sau a altor substanțe chimice, în urma căreia se formează substanțe noi, cu proprietăți diferite de ale celor inițiale. În cursul r. se pot forma atomi, radicali sau noi molecule, ca urmare a descompunerii moleculelor inițiale (ex. r. de cracare); procesul poate consta însă și din unirea mai multor molecule inițiale într-una nouă (ex. r. de combinare, de polimerizare, de hidrogenare etc.) sau din schimbul de atomi sau radicali între moleculele substanțelor care participă la r. (ex. r. de dublu schimb, r. de substituție etc.). R. se reprezintă prin ecuația chimică respectivă. Diferitele r. se produc în timp, cu viteze care depind de însuși procesul chimic, de concentrația reactanților, de temperatură, de solvent (dacă au loc în soluție) și de prezența unor substanțe, denumite catalizatori, care, deși aparent nu participă la r., influențează viteza acestora. R. se împart în r. mono-, bi- și trimoleculare, după cum în procesul respectiv are loc r. unei molecule, a două sau a trei molecule. Din studiul dependenței vitezei de r. de concentrația reactanților s-a putut defini ordinul de reacție. R. de ordinul zero, întâi, al doilea și al treilea au vitezele proporționale cu concentrațiile reactanților la puterea zero, unu, doi și trei, definindu-se astfel condițiile cinetice în care are loc procesul chimic. Cercetarea molecularității, a ordinul de reacție, a factorilor termodinamici și structurali permite descrierea mecanismului de r., adică a r. elementare, a căror succesiune formează r. chimică, reprezentată global prin ecuația chimică respectivă. Interpretarea mecanismului de r. se poate face cu ajutorul chimiei cuantice, considerând că în fiecare r. elementară sistemul trece printr-o stare intermediară, de tranziție. R. se produce datorită capacităților moleculelor de a interacționa chimic, iar aceasta (reactivitatea chimică) depinde de natura atomilor ce compun moleculele, de structura moleculară și mai ales de structura electronică. Unele r. sunt ireversibile, adică au loc într-o singură direcție până la epuizarea reactanților, iar altele sunt reversibile, având loc simultan în ambele sensuri până la stabilirea unei stări de echilibru, în care, la presiune și temperaturi constante, concentrațiile substanțelor care participă la r. nu se modifică în timp. Starea de echilibru se stabilește datorită faptului că viteza r. într-un sens este egală cu cea a r. în sens opus. După efectul termic al r. (degajare, respectiv absorbție de căldură), acestea se pot clasifica în r. exoterme și r. endoterme. R. care se produce în urma intervenției unui factor fizic (acțiunea luminii, la electrozi sau în urma procesului electrochimic etc.) se denumește în mod corespunzător r. fotochimică, r. electrochimică etc., iar când se produce datorită intervenției unor substanțe biocatalitice (enzime) se numește r. enzimatică. După cum au loc într-o singură fază sau în mai multe faze, r. se clasifică în r. omogene, respectiv r. eterogene. – R. unei soluții = grad de aciditate sau alcalinitate a unei soluții, exprimat de obicei, în unități pH. R. în lanț, reacție care constă dintr-o succesiune de r. elementare, astfel încât substanțele produse în una dintre r. iau parte la r. următoare. R. elementară inițială poate fi fotochimică, termică etc., după care procesul poate continua de la sine, fără nicio intervenție din afară. Un asemenea lanț de r., compus din zeci, sute sau chiar mii de r. elementare, poate fi întrerupt în urma unor r. secundare. – R. specifică, reacție care, în condiții bine determinate (pH, temperatură, prezența substanțelor complexante etc.), este dată numai de un anumit ion. Reacție imună v. răspuns imun. (BIOCHIM.) R. antigen-anticorp, reacție dintre anticorpii din serul imun și antigeni. Este o reacție specifică, deoarece anticorpul reacționează numai cu acel antigen sub influența și în prezența căruia a luat naștere. Există mai multe tipuri de r.a.-a.: unele (aglutinare, precipitare) sunt puse în evidență mai cu seamă in vitro, altele (bacterioliză, hemoliză) atât in vitro cât și în in vivo, iar altele (neutralizarea toxinelor și a virusurilor) de obicei numai in vivo. R.a.-a. au multe aplicații practice, în biologie în general și în medicină în special. 3. (FIZ.) v. Reacțiune. 4. (FIZ.) R. nucleară = fenomen care constă în ciocnirea a două sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai acestora), în urma căreia, datorită interacțiunii cauzate cu precădere de forțele nucleare, se produc unul sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai lor). Ciocnirea particulelor inițiale poate duce fie la o împrăștiere elastică sau inelastică a lor (modificându-se numai impulsul, respectiv impulsul și energia particulelor), fie la o r.n. propriu-zisă, în urma căreia se schimbă numai impulsul și energia, dar și natura (eventual numărul) particulelor care intră în reacție. Astfel, prin r.n. se poate face transmutația elementelor și se pot obține izotopi care nu există în natură sau chiar elemente noi (transuranice). Cel mai adesea, r.n. sunt realizate prin bombardarea nucleelor imobile cu neutroni, cu nuclee sau cu particule accelerate (particule α, deuteroni, protoni etc.). Izbind nucleul particula incidentă poate provoca diferite fenomene: smulgerea unei particule din nucleu, captarea unei particule incidente urmată (sau neurmată) de expulzarea din nucleu a altei particule, fisiunea nucleului în câteva fragmente etc. Deoarece r.n. constituie fenomene deosebit de complexe, explicarea lor se face cu ajutorul unor metode intuitive simplificate, numite mecanisme de reacție. Toate r.n. respectă anumite legi de conservare, unele mărimi fizice globale având în starea finală aceeași valoare ca în starea inițială (de ex. energia, numărul de masă, sarcina electrică, impulsul, momentul cinetic etc.); există însă legi de conservare respectate numai de unele r.n. (ex. legea conservării spinului izotopic). Spre deosebire de reacțiile chimice, care se desfășoară la nivelul învelișului electronic al atomilor, r.n. se petrec la nivelul nucleelor atomilor. Ca urmare, este mult mai mare energia implicată într-o r.n. (v. și energie). Din punct de vedere energetic, cele mai importante r.n. sunt fisiunea nucleară și fuziunea nucleară. Prima r.n. a fost realizată de E. Rutherford (1919) prin folosirea particulelor α emise de radiu. R. termonucleară v. termonuclear. 5. (CIB.) v. reacțiune (2). II. (în forma reacțiune) Împotrivire politică și economică față de orice manifestare a progresului social; totalitatea, acțiunilor, a inițiativelor etc. care au ca scop restaurarea unui regim politic autoritar; complex de forțe, tendințe, curente cu caracter conservator care determină instituirea unui regim cu structură autoritară; p. ext. totalitatea forțelor reacționare.

CĂLDURĂ, călduri, s. f. (Mai ales la sg.) 1. Starea sau gradul de încălzire a unui corp (aer, pămînt etc.); temperatură ridicată. La căldură corpurile se dilată. ▭ Și e liniște pe dealuri... Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. COȘBUC, P. I 222. Era o căldură nesuferită în ziua aceea. VLAHUȚĂ, O. AL. II Gerilă se întindea de căldură. CREANGĂ, P. 251 Lucea luna cu lumina Și soarele cu căldura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. ◊ (Poetic) Avea în glas căldura-amiezii; De viață mult îi era dor. PORUMBACU, A. 10. 4 ♦ (La pl.) Timp călduros, atmosferă fierbinte. Au început căldurile. ♦ (Fiz.) Formă de mișcare a materiei care se poate exprima în unități de energie sau în calorii. Căldură de evaporare. Căldură de dizolvare. Căldură specifică = cantitatea de căldură necesară pentru a ridica cu un grad temperatura unui gram dintr-un corp. Căldură animală V. animal². Căldură atomică = produsul dintre greutatea atomică și căldura specifică a unui corp. ♦ (Mai ales la pl.) Temperatură ridicată a corpului; febră. Avea călduri și se întorcea cînd pe dreapta, cînd pe stînga. BASSARABESCU, V. 45. ♦ (Mai ales la pl.) Senzație de căldură care însoțește anumite stări emotive. Ea-mi sare-n drum, că doară-doară M-apuc să-i spun o vorbă-n poară; Și dacă tac, îi vin călduri Să moară. COȘBUC, P. I 128. 2. Fig. Ardoare, înfocare, patimă. Punea în toate... aceeași căldură a sufletului. IBRĂILEANU, A. 132. Rada, cînd o vezi, te fură Cu necontenitul zîmbet Și cu-a vorbelor căldură. COȘBUC, P. I 95. Pare că îl dojenește cînd șoptește cu căldură. EMINESCU, O. I 154. Ș-așa cînta cu căldură, De stă Oltul și nu cură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. 3. Fig. Afecțiune, amabilitate, prietenie. Multă căldură pentru Anculia nu simțeau în inimă. DUMITRIU, V. L. 33.

FUZIUNE, fuziuni, s. f. 1. Contopire a două sau mai multe state sau a două sau mai multe partide într-unul singur ori a două sau mai multe organizații într-una singură. 2. Reorganizarea, prin contopire, într-o singură unitate omogenă a unor întreprinderi sau a unor instituții. 3. Contopire a două sau mai multe nuclee atomice ușoare într-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatură mai înaltă decât temperatura mediului ambiant. ◊ Punct de fuziune = temperatură de topire. 5. Reacție nucleară de sinteză a unui nucleu greu, mai stabil, din două nuclee ușoare, însoțită de degajarea unei energii egală cu diferența dintre energia de legătură a nucleului rezultat și cea a nucleelor ușoare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis.

LASER (< fr. {i}; {s} L[ight] a[amplification by] s[timuled] e[mission of] r[adiation], „amplificarea luminii prin emisia stimulată a radiației”) s. n. și m. Dispozitiv amplificator sau generator cuantic de radiații electromagnetice de radiații electromagnetice din spectrele infraroșu, vizibil și ultraviolet, bazat pe emisia stimulată a luminii de către unele sisteme atomice în urma iradierii cu o sursă de radiații secundară; emisia cuantelor de lumină lumină are loc în urma tranzițiilor secundare ale atomilor substanței folosite (cristal sau gaz), produse prin rezonanță de către radiația secundară. L. constituie o sursă de fascicule luminoase coerente, foarte intense și înguste, cu mare directivitate. Coerența radiației permite obținerea concentrării de energie, corespunzătoare unor temperaturi de zeci de mii de grade. Proiectul realizării l. aparține fizicienilor americani A.L. Schawlow și C.H. Townes (1958), fiind realizat în 1960 de T.H. Maiman, el deschizând noi perspective în numeroase domenii. Astfel, în metalurgie este folosit la topirea locală a metalelor greu fuzibile și la perforarea celor dure, în fizica nucleară la dirijarea reacțiilor termonucleare, în chirurgie la bisturiul cu l.; are aplicații în telecomunicații, chimie, metrologie, în domeniul militar etc. Primul l. românesc a fost construit, în 1962, de un colectiv al Institutului de Fizică Atomică condus de prof. I. Agârbiceanu. V. și maser.

CHINA, Republica Populară Chineză, stat în Asia cuprinzînd o parte din Asia Centrală și din Asia Orientală, cu o largă ieșire la Oc. Pacific (linia țărmurilor măsoară 18 mii km); 9,6 mil. km² (locul 3 pe glob); 1,13 miliarde loc. (1989; țara cu cea mai numeroasă pop.), dintre care 93,3% chinezi (han). Limba de stat: chineza. Cap.: Beijing. Orașe pr.: Shanghai, Tianjin, Shenyang, Wuhan, Guanghzou, Chongqing, Harbin, Chengdu, Nanjing, Xian, Dalian, Taibei, Jinan, Changchun, Taiyuan, Zhengzhou, Kunming, Lanzhou, Anshan, Qiqihar, Qingdao, Hangzhou. Este împărțit în 23 de prov., cinci reg. autonome și trei orașe de subordonare republicană. În funcție de condițiile orohidrografice, de climă și vegetație poate fi împărțită în China de Est și China de Vest. În China de Est întră reg.: C. de Nord-Est, cu caracter muntos la extremități și o întinsă cîmpie interioară, climă temperată cu precipitații de 750-1.000 mm/an și ierni aspre; C. de Nord drenată de fl. Huanghe (Fl. Galben) cuprinde Marele Podiș de Loess (parțial), Cîmpia Chinei de Nord și M-ții Tzinlin; climă temperată de tranziție; C. Centrală cuprinde o vastă cîmpie vălurită, traversată de fl. Chang-Jiang (fl. Albastru), o reg. muntoasă înaltă (Alpii Sichuan au peste 7.000 m alt.) și Pod. Yunnan; climă subtropicală (media lunii ian. 6 °C, cu precipitații 750-2.000 mm/an); C. de Sud este o reg. muntoasă traversată de rîuri scurte (excepție fl. Xijiang / fl. Perlelor), în care zona litorală este bine populată; climă caldă-musonică. Ins. Taiwan și Hainan au un relief variat, predominant muntos (alt. max. 4.500-5.000 m), cu înguste cîmpii litorale. Climă tropicală musonică. În C. de Vest intră următoarele regiuni naturale: Tibet-Tsinghai (Xizang-Qinghai), cea mai întinsă și înaltă, include sectorul de N al M-ții Himalaya (alt. max.: 8.848 m în vf. Chomolungma), cel estic al M-ților Karakorum (vf. K₂ = Qogir Feng, 8.611 m), podișul Tibet (alt. medie: 5.000 m), bazinul endoreic Tsaidam (Qaidam Pendi, alt. minimă: 2.700 m) și depr. Tsinghai (alt. minimă: 3.200 m). Climă aspră cu precipitații bogate în S și reduse în NV; Xinjiang, vastă zonă endoreică în Asia Centrală, la N de M-ții Altîn Tagh, cuprinde două sectoare: Kashgaria (cu pustiul Taklimakan) și Jungaria, podiș semideșertic prin care trecea odinioară celebrul „Drum al mătăsii”. Ele sînt separate de M-ții Tian Shan (alt. max.: 6.995 m), sistem de munți lung de 2.500 km și în care unele depr. tectonice se află sub nivelul mării (Turpan – 154 m). Ultima mare reg. a C. de Vest o reprezintă Mongolia interioară ce include sectoare ale M-ților Marele Hingan, ale Marelui Podiș de Loess și ale Deșertului Gobi; climă rece, precipitații reduse. Mari zăcăminte de: cărbune, min. de fier, mangan, petrol, șisturi bituminoase, metale neferoase, prețioase și rare, sare ș.a. Ind. extractivă este bine dezvoltată: expl. de cărbuni (946,5 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), petrol (136,8 mil. t, 1988), gaze naturale (14,3 miliarde m³, 1988), min. de fier (154,4 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), mangan, molibden, bauxită (2,4 mil. t, 1987), wolfram (18.000 t, 1987, locul 1 pe glob), cupru, nichel, vanadiu, stibiu, mercur, fosfați naturali (9 mil. t, 1987), sare (17,6 mil. t, 1987, locul 2 pe glob), jad. C. produce energie electrică (593,5 miliarde kWh, 1988), oțel (59,1 mil. t, 1988), fontă (59,1 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), utilaje ind., mașini agricole, material feroviar, automobile și autocamioane, nave maritime și fluviale, produse electronice și electrotehnice, tractoare, aparate de precizie, produse chimice, ciment (204,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), celuloză și hîrtie, textile (4,52 mil. t fire de bumbac, 17,62 miliarde m țesături de bumbac, 1988, mătase naturală, țesături din lînă, covoare ș.a.), conf. și tricotaje, produse alim. (ceai, țigarete, făină, conserve, ulei, zahăr ș.a.); ind. atomică și aerospațială. Veche tradiție în prod. meșteșugărească (sticlă, porțelanuri, obiecte de artă ș.a.). Terenuri arabile reprezintă 9,7% din supr. țării, pășunile 32,2%, iar pădurile 12,2%. Se cultivă orez (179,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), grîu (91 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), porumb (75,8 mil. t, 1989, locul 2 pe glob), gaolean, floarea-soarelui, rapiță (5,4 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), soia (10,8 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), cartofi (29,6 mil. t, 1989, locul 3 pe glob), batate (110,6 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), arahide (5,4 mil. t, 1988, locul 1 pe glob), sfeclă de zahăr, trestie de zahăr (55,3 mil. t, 1989), bumbac (11,76 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), ceai (590 mii t, 1989, locul 2 pe glob), iută (565 mii t, 1989, locul 3 pe glob), camfor (75% din prod. mondială), cafea, cacao, tutun (2,9 mil. t, 1989, locul 1 pe glob), arbori de chinină, de cauciuc, banane (2,43 mil. t, 1989), ananas ș.a. Pomicultură (inclusiv plantații de citrice), legumicultură, viticultură. Creșterea animalelor (capete 1989): bovine (77,1 mil.), ovine (102,7 mil., locul 3 pe glob), porcine (349 mil., locul 1 pe glob), caprine (77,9 mil., locul 2 pe glob), cabaline (10,7 mil., locul 1 pe glob), păsări; sericicultură, pescuit (10,36 mil. t, 1988, locul 3 pe glob), vînătoare. C. f.: 88,6 mii km (inclusiv cele forestiere și speciale). Căi rutiere: c. 1 mil. km; căi navigabile interne: 136 mii km. Flota comercială maritimă: 19,36 mil. t (1988). Moneda: 1 yuan (= renminbi) = 100 fen. Exportă textile și conf. c. 25%, produse agricole și alim., petrol și prod. chimice, piei, bumbac, fosfați, mașini și utilaje, metale ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 1/3), semifabricate și materii prime ind., produse chimice, produse alim. ș.a. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, leagăn al uneia dintre cele mai strălucite civilizații antice (milen. 3 î. Hr.), s-a constituit în sec. 18 î. Hr. statul Shang, care în sec. 11 î. Hr. a fost cucerit de statul Zhou; acesta din urmă s-a destrămat în mai multe formațiuni de sine stătătoare, unificate de-abia în sec. 3 î. Hr., sub dinastia Qin. În timpul dinastiei Han (206 î. Hr.-220 d. Hr.), C. a cunoscut o mare dezvoltare. Răscoala țărănească a „Turbanelor galbene” (184 d. Hr.) a slăbit statul chinez, care s-a destrămat. S-a unificat din nou în 589 sub dinastia Sui, iar din 618 pînă la începutul sec. 10 sub dinastia Tang. Între 1279 și 1368 C. a fost ocupată de mongoli. În timpul dinastiei Ming (1368-1644) a avut loc Marele Război Țărănesc (1628-1645), înăbușit cu ajutorul manciurienilor, care însă au cucerit întreaga țară, instaurînd dominația dinastiei Qing (1644-1911). În sec. 19, în urma celor două „războaie ale opiului” (1840-1842 și 1856-1860) și a încheierii unor tratate înrobitoare cu Marile Puteri, începe pătrunderea capitalului străin în C., amplificată, către sfîrșitul sec., după înăbușirea răscoalei populare I-he-tuan. Revoluția din 1911-1913, condusă de Sun Zhongshan, a răsturnat dinastia manciuriană, C. devenind republică. În timpul primului război mondial s-a intensificat lupta antiimperialistă și antifeudală. În 1921 a fost creat Partidul Comunist Chinez. În 1924-1927 s-a desfășurat primul război civil revoluționar, în care partidul Gomindan a colaborat cu P.C. Chinez împotriva forțelor conservatoare din nord. Însă, în 1927 conducătorii Gomindanului au adoptat o atitudine anticomunistă. În cursul celui de-al doilea război civil revoluționar (1927-1937), comuniștii chinezi au creat Armata Roșie Chineză și baze revoluționare la sate. În 1931, Japonia a ocupat partea de NE a Chinei, iar în 1937 a început un război pentru cucerirea întregii Chine. În timpul războiului de eliberare (1937-1945) forțele armate create și conduse de P.C. Chinez au eliberat o mare parte a terit. ocupat de japonezi. În 1946 Gomindanul a întrerupt tratativele inițiate de P.C. Chinez, în 1945, în vederea formării unui guvern de coaliție, ceea ce a provocat al treilea război civil revoluționar (1946-1949), în cursul căruia Armata Populară de Eliberare a înfrînt forțele armate gomindaniste; rămășițele acestora s-au retras în ins. Taiwan. La 1 oct. 1949 a fost proclamată Republica Populară Chineză. În 1971 au fost restabilite drepturile R.P. Chineză la O.N.U. R.P. Chineză este un stat socialist; este unui dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al O.N.U. În 1954 a fost adoptată prima constituție de tip socialist din istoria Chinei. Mao Zedung (Mao Tzedun) președintele C.C. al P.C. Chinez a fost ales președintele R.P. Chineză (1954). Încercarea de a forța dezvoltarea economică a țării („Marele salt înainte”), întreprinsă între anii 1958 și 1960, a eșuat. În 1965 a fost lansată „Marea revoluție culturală proletară”, amplu program de îndoctrinare a populației cu ideologia comunistă în varianta maoistă. „Revoluția culturală” a fost însoțită de grave excese și acte de violență împotriva celor considerați „adepți ai capitalismului” (în realitate adversarii extremismului stîngist). După moartea (1976) a lui Mao Zedong, grupul radicalilor stîngiști condus de soția sa („banda celor patru”) a fost inlăturat. Din 1982, conducătorul de fapt al țării devine Deng Xiaoping, care lansează un amplu program de reforme, menit să modernizeze structurile societății chineze în cadrul menținerii socialismului. Cererile formulate de studenți privind democratizarea vieții politice au fost însă respinse și manifestațiile acestora din Beijing reprimate dur (Piața Tiananmen, 3-4 iun. 1989). Pe plan extern, după o lungă perioadă de tensiune și confruntare cu U.R.S.S., care a culminat cu incidente de frontieră (1969), a intervenit din 1986 o destindere, care a făcut posibile vizite reciproce la cel mai înalt nivel de partid și de stat (1989, 1991). În C. are loc un amplu proces de modernizare a agriculturii, industriei, științei și tehnologiei; politica externă cunoaște o largă deschidere, prin stabilirea sau consilodarea relațiilor de cooperare politică, economică și culturală cu țările industrializate și cu cele în curs de dezvoltare. Potrivit constituției, puterea executivă este deținută de președintele republicii și de Consiliul de Stat (guvernul), iar cea legislativă de Adunarea Națională a Reprezentanților Populari (între sesiunile ei de Comitetul Permanent).

REZONÁNȚĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Fenomenul de oscilație a unui sistem fizic datorită energiei primite din exterior de la un alt sistem, cu care se află în legătură directă sau mijlocită prin intermediul undelor și care oscilează cu o frecvență egală sau apropiată de una dintre frecvențele cu care este capabil să oscileze primul sistem; cu cât frecvența celui de-al doilea sistem este mai apropiată de frecvența primului sistem, cu atât amplitudinea oscilațiilor acestui sistem este mai mare. R. este folosită la instrumentele muzicale (pentru amplificarea și timbrarea sunetelor), în radiofonie (pentru acordarea radioreceptoarelor pe frecvența postului emițător), în cercetările privind fizica corpului solid (ex. r. ciclotronică, r. paramagnetică) etc.; ea apare și în împrejurări nedorite (ex. trepidațiile). ◊ Cutie de r. = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. ♦ Creștere puternică, în anumite condiții, a secțiunii eficace a unor reacții nucleare; prin analogii matematice, această r. poate fi interpretată ca fiind o particulă elementară cu viață foarte scurtă. 2. (CHIM.) Teorie conform căreia starea electronică reală a moleculei rezultă prin suprapunerea diferitelor stări electronice probabile ale moleculei respective (structuri limită). Funcția de undă globală a moleculei se obține prin combinarea liniară a funcțiilor de undă ale structurilor limită. ◊ R. magnetică nucleară (RMN) = modificarea orientării anumitor nuclee atomice plasate în câmp magnetic static, atunci când sunt supuse acțiunii unui alt doilea câmp electromagnetic oscilator. Principalele aplicații practice sunt spectroscopia RMN, folosită pentru efectuarea de analize chimice și biochimice de mare finețe (ex. în controlul calității produselor în industria farmaceutică) și imageria prin RMN, folosită în medicină pentru obținerea de imagini de foarte bună calitate (îndeosebi în vederea localizării tumorilor sau leziunilor de la nivelul sistemului nervos).

legătură sf [At: PSALT. HUR. 93²/15 / Pl: ~ri / E: ml ligatura] 1 Mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite transmiterea unor forțe sau a unor mișcări de la unul la celălalt Si: fixare, joncțiune, prindere. 2 (Spc) Legare a unei cărți Si: broșare, cartonare, copertare, (înv) compactare. 3 (Pex) Mod în care este legată o carte. 4 (Pex; ccr) Scoarțe și cotor în care este legată o carte. 5 Legare cu cercuri sau obezi de fier a unui obiect pentru a-l face mai rezistent. 6 (Pex) Mod în care este legat un obiect de fier pentru a-l face mai rezistent. 7 (Îla) Cu ~ Care este mai bine închegat. 8 (Pan) Consolidare a părților unor construcții prin diferiți lianți sau prin bucăți de lemn. 9 (Fig) Întărire. 10 (Țes) Mod de împletire, încrucișare, înlănțuire etc. a firelor de urzeală cu firele din bătătură la războiul de țesut, la împletit sau la tricotat. 11 (Îc) ~ pânză (sau ~ postav) Mod simplu de unire a firelor de urzeală cu cele din bătătură care constă în trecerea alternativă a firelor de urzeală peste și pe sub firul de bătătură. 12 (Înv; îla) În ~ În țesătură. 13 (Înv; îal) În stivă. 14 (Nav) Mod de a fixa, la bordul navelor, două parâme, două porțiuni ale aceleiași parâme sau doi scondri. 15 Cuplare a mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile, generatoare electrice etc. 16 (Prc) Mod de fixare mecanică a unui conductor electric la izolatoarele-suport. 17 (Îs) ~ electrică Mod de reunire conductivă fixă și de durată a două elemente de circuit electric. 18 (Îas) Branșament electric. 19 (Îas) Mod de conectare a mai multor elemente de circuit cu scopul de a se realiza o anumită repartiție a curenților ori a tensiunilor electrice. 20 Unire a diferitelor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu sau un alt sistem material cu proprietăți caracteristice. 21 (Pex) Consistență. 22 (Pex) Densitate. 23 (Îs) Forță de ~ Forță care unește între ele particulele constitutive ale unui sistem material. 24 (Îs) Energie de ~ Energie eliberată la formarea unui sistem material. 25 (Fiz; Chm) Unire a particulelor care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. 26 (Fiz; Chm; pex) Mod în care se leagă între ei atomii sau moleculele. 27 (Îs) ~ fizică Interacțiune care se exercită între atomii elementelor sau moleculelor prin intermediul forțelor fizice slabe, de natură electrostatică. 28 (Fiz; îs) ~ ion-dipol Interacțiune care se stabilește în soluție între ionii unui compus chimic ionizabil și dipolii moleculelor solicitantului prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică având drept rezultat fenomenul de solvatare. 29 (Fiz; îs) ~ dipol-dipol Interacțiune care se realizează între moleculele polare prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică datorită atracției electrostatice dintre polii electrici opuși ai moleculelor. 30 (Fiz; îs) ~a Van der Waals Interacțiune care se stabilește între atomii gazelor rare sau între moleculele substanțelor solide, lichide și gazoase prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică și care explică posibilitatea lichefierii și solidificării lor. 31 (Chm; îs) ~ chimică Forță interatomică ce asigură legarea atomilor între ei în molecula unui compus chimic prin intermediul electronilor de valență și care conduce la formarea substanțelor chimice. 32 (Chm; spc) Simbol utilizat în formulele de constituție ale substanțelor pentru a arăta legăturile de valență dintre atomi. 33 (Chm; îs) ~ (sau punte) de hidrogen Legătură (31) de natură electrostatică inter- sau intramoleculară, proprie combinațiilor care conțin în moleculă atomii de hidrogen legați de atomii puternic electronegativi. 34 (Chm; îs) ~ ionică (sau heteropolară, electrovalentă, de electrovalență) Legătură (31) nedirijată, neorientată, care apare în combinațiile ionice și care constă în atracția electrostatică dintre ioni cu sarcini electrice de semn contrar, proveniți din atomi participanți la legătură (31), prin transfer, ce dă învelișuri electronice exterioare complete pentru ambii atomi Si: electrovalență. 35 (Chm; îs) ~ atomică (sau homeopolară, covalentă) Legătură (31) care se realizează prin intermediul unuia sau mai multor dubleți de electroni, prin punerea în comun a aceluiași număr de electroni de către fiecare dintre cei doi atomi participanți la legătură Si: covalență. 36 (Chm; îs) ~ covalentă nepolară Legătură (35) care se realizează între moleculele formate din atomi ce nu diferă prin electronegativitatea lor. 37 (Chm; îs) ~ covalentă polară Legătură (35) care se realizează între moleculele formate din atomi ce diferă prin electronegativitatea lor și în care dubletul electronic de legătură este deplasat spre atomul cel mai electronegativ, conferind moleculei o anumită polaritate. 38 (Chm; îs) ~ simplă Legătură (35) ce se realizează prin intermediul unui dublet de electroni de valență, între atomi din specii identice sau diferite. 39 (Chm; îs) ~ dublă Legătură (35) care se realizează prin cuplarea a două perechi de electroni de valență, între atomii de specii identice sau diferite a căror covalență este egală cu cel puțin doi. 40 (Chm; îs) ~ triplă Legătură (35) care se realizează prin cuplarea a trei perechi de electroni de valență, între atomi identici sau diferiți, a căror covalență este egală cu cel puțin trei. 41 (Chm; îs) ~ coordinativă (sau covalent coordinativă) Legătură (35) reprezentând o stare intermediară între legătura covalentă și legătura electrovalentă, care se realizează prin intermediul unui dublet de electroni proveniți numai de la unul dintre participanții la legătură (35). 42 (Chm; îs) ~ semipolară Legătură (35) în care dubletul electronic de legătură provine de la un singur atom. 43 (Chm; îs) ~ metalică Legătură (35) care se realizează între atomii unui metal, în rețeaua cristalină a acestuia, prin punerea în comun a electronilor de valență ai tuturor atomilor ce compun cristalul. 44 (Teh; îs) ~ mecanică Condiție geometrică prin care sunt restrânse posibilitățile de mișcare ale unui punct material sau ale unui sistem de puncte materiale. 45 Piesă, dispozitiv, obiect flexibil care unește sau fixează două sau mai multe obiecte sau părți ale aceluiași obiect cu scopul de a le fixa, imobiliza. 46 (Nav; spc) Parâmă. 47 (Muz; spc) Coardă. 48 (Bot) Viță. 49 (Atm; pop) Articulație. 50 (Atm; pop) Ligament. 51 (Atm; pop) Tendon. 52 (Țes; îs) ~rile durițelor Sforile ițelor. 53 (Țes) Chingi la războiul de țesut. 54 Sfoară la ferestrău. 55 (Reg) Apărătoare de la sanie cu care se fixează proțapul. 56 (Reg) Punte dintre coarnele plugului. 57 (Reg) Cercel la car. 58 (Reg) Vargă de la coasă. 59 (Îs) ~ra stâlpilor (sau la stâlpi) Parte a morii numită și „puntea bogdanilor”. 60 Obiect flexibil sau dispozitiv care unește două obiecte sau două părți ale aceluiași obiect pentru a le determina să se îmbine perfect. 61 (Spc) Șiret¹ (2). 62 (Spc) Șnur. 63 (Spc) Șiret¹ (3). 64 (Îs) ~ri în cruciș Curele la încălțăminte. 65 (Îe) A fi ~ de picior Se spune despre cineva care nu valorează nimic în ochii celorlalți oameni Si: neînsemnat. 66 (Spt; spc) Dispozitiv format din curele sau fire metalice prin intermediul căruia se atașează schiurile la picioare. 67 Nod. 68 (Pex) Fundă. 69 (Rar; îs) ~ de ciorapi Jartieră. 70 (Spc; îs) ~ de rană Material flexibil cu care se acoperă o rană Si: bandaj, fașă, pansament, tifon, (pop) oblojeală. 71 (Med; înv; îs) ~ de vână Garou. 72 (Pop; șîs ~ de cap) Bucată de pânză, de diferite culori și forme, pe care o poartă femeile pe cap Si: basma, broboadă, tulpan, (pop) testemel. 73 (Reg) Bucată de pânză albă, de formă triunghiulară, pe care o poartă pe cap numai femeile măritate. 74 (Rar; șîs ~ de pălărie) Panglică. 75 (Înv; șîs ~ de gât) Cravată. 76 (Înv; îas) Fular. 77 (Spc) Întăritură la malul unui râu Si: capră. 78 Armătură a unui pod. 79 (Pex) Ornamentație a unei uși. 80 (Spc) Îmbrăcăminte de fier aplicată pe caroseria carului. 81 (Pop) Mai multe fire de paie cu care se leagă snopul Si: legătoare (3). 82 (Pan) Loc unde se îmbină între ele două părți ale aceluiași lucru. 83 (Pop) Temelie a unei clădiri. 84 (Reg) Pod la casă. 85 (Reg) Grindă principală a casei Si: cosoroabă. 86 (Reg) Chingă a căpriorilor. 87 (Reg) Colț al camerei. 88 (Pop) Bulfeu la jug Si: spetează. 89 (Pop) Pod sau strat al coșului și brațe ale brâului la moara de vânt. 90 (Atm; pop; îs) ~ grumazului Claviculă. 91 (Mpl) Obiect, funie, lanț sau instrument care servește la imobilizarea unui captiv, pentru a-i limita libertatea de acțiune, de deplasare și pentru a-l chinui. 92 (Mpl; pex) Cătușe. 93 (Fig) Temniță. 94 (Fig; pex) Pușcărie. 95 (Îvr) Întemnițat. 96 (Îvr) Osândit. 97 (Înv; fig) Robie. 98 Cataplasmă. 99 (Pex) Bucată de pânză, compresă, pansament etc. unse cu cataplasmă și aplicate pe partea bolnavă a corpului. 100 Grup de obiecte, de același fel sau diferite, strânse și legate împreună într-o pânză, într-o hârtie, cu o sfoară etc. pentru a le păstra la un loc sau pentru a putea fi transportate mai ușor Si: balot, boccea, pachet¹, teanc. 101 (Pop) Pungă. 102 (Spc) Pachet de tutun. 103 (Rar) Fișic. 104 (Rar) Grămadă. 105 (Udp „de”) Grămadă delimitată de lemne, de nuiele, de paie etc. care (sau câtă) poate fi dusă în spinare sau cu brațele Si: mănunchi, povară, sarcină, snop. 106 (Pan) Grup restrâns de obiecte de același fel. 107 (Rar) Buchet. 108 (Rar) Mănunchi. 109 (Reg; lpl) Boabe, grăunțe în spic. 110 (Spc) Mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu aghiasmă Si: mătăuz, sfeștoc. 111 (Pop) Cantitate mică de fire de păr legată strâns cu o ață pentru a nu se împrăștia Si: smoc, șuviță. 112 Zarzavaturi prinse în mănunchi pentru vânzare, păstrare etc. 113 (Pop) Scul de fire de cânepă sau de in. 114 (Reg) Mănunchi de fuioare. 115 (Trs; spc) Matcă de bumbac Si: jirebie. 116 (Îe) A face ~ A rășchia. 117 (Pes; șîs ~ de carmoce) Unealtă de pescuit alcătuită din trei perimete Si: periteag, teag. 118 (Reg) Păpușă a porumbului până să facă mătase, care crește aproape de rădăcină. 119 (Spc; d. plante; îlv) A avea ~, a da ~, a prinde ~, a face ~, a lega ~ A rodi. 120 Ansamblu al mijloacelor care contribuie la realizarea de comunicații rutiere, feroviare, aeriene, navale sau a unei telecomunicații între două puncte. 121 (Îlv) A face ~ cu, a fi în ~ cu A comunica. 122 (Îe) A stabili ~ (cu cineva) A stabili relații cu cineva. 123 (Fig; urmat de determinări care indică felul, natura, caracterul) Relație de rudenie, de prietenie, de dragoste etc. care unește sau apropie oamenii. 124 (Mpl) Relație, cunoștință printre oameni de seamă sau influenți sau printre oameni dintr-un anumit cerc, în general eclectic. 125 (Fig) Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. 126 (Fig; îe) A veni în ~ cu... A ajunge să aibă relații, raporturi datorită vecinătății etc. cu... 127 (Fig) Raport de interdependență între obiecte, procese, fenomene sau însușiri ale acestora care este și se manifestă direct și puternic, relevând trăsături intrinsece și exprimând intercondiționări permanente, pe care gândirea omenească îl poate constata și stabili Si: conexiune, corelație, legătuință, raport. 128 (Îs) ~ universală Interdependență. 129 (Îlv) A fi în ~ cu, a sta în ~ cu... A depinde de... 130 (Îal) A fi în strictă conexiune cu... 131 (Îlv) A pune în ~ A corela. 132 (Îlpp) În ~ cu... În raport cu ... 133 (Îe) A nu avea nici o ~ cu ceva (sau cu cineva) A nu ști nimic despre ceva sau cineva. 134 (Îae) A nu avea de-a face cu ceva sau cu cineva. 135 (Îlav) Fără ~ Întâmplător. 136 (îal) Fără motiv. 137 (Îal) Fără sens. 138 (Fig) Înlănțuire logică Si: coerență. 139 (Îlv) A face ~ra, (rar) a pune ~ra A relaționa. 140 (Îal) A corela. 141 (Îal) A asocia. 142 (Îe) A lua ~ra (cu cineva) A contacta pe cineva. 143 (Fig) Coeziune. 144 (Fig) Solidaritate. 145 (Fig) Unitate. 146 Mod specific de organizare al limbii ca un sistem ale cărui elemente individuale se constituie ca tipare cu înțeles. 147 Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 148 (Îla) Cu ~ Coerent. 149 (Îla) Fără ~ Separat. 150 (Îal) Izolat. 151 (Îal) Incoerent. 152 (Grm; înv) Conjuncție. 153 (Mil) Totalitate a mijloacelor și procedeelor folosite pentru a asigura transmitereaordinelor, dispozițiilor, rapoartelor și semnalelor, având scopul de a asigura conducerea trupelor în luptă. 154 (Îs) Agent de ~ Agent care menține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. 155 (Îs) Ofițer de ~ Ofițer din compunerea statului major trimis la un alt stat major superior, vecin sau subordonat, cu misiunea de a informa verbal asupra unei situații și de a transmite o comunicare verbală sau scrisă din partea comandamentului. 156 (Îs) Om de ~ Persoană care asigură un contact permanent între două instituții, două întreprinderi, două grupuri de persoane etc. 157 (Îas) Persoană prin intermediul căreia membrii unui partid sau grupări aflate în ilegalitate țin contactul cu organele superioare. 158 (Spc; îe) A da ~ A stabili un contact telefonic între două persoane. 159 (Ccr) Racord. 160 (Înv) Acord. 161 (Înv) Convenție. 162 (Înv) Pact. 163 (Înv) Promisiune. 164 (Înv) Obligație. 165 (Înv) Angajament. 166 Legământ (1). 167 (Îlv) A face ~ A se angaja. 168 (Îal) A se obliga. 169 (Îal) A paria. 170 (Înv) Condiție. 171 (Îvr) Pariu. 172 (Construit cu verbul „a face”) Convenție de colaborare. 173 (Construit cu verbul „a face”) Coaliție. 174 (Pgn; șîs ~ de pace, rar, ~ păcii) Tratat. 175 (Pan) Căsătorie. 176 Obligație impusă cuiva Si: interdicție, opreliște. 177 (Pex) Cumpătare. 178 (Pex) Abstinență. 179 (Rar) Mod de organizare socială. 180 (Înv; șîs ~ lui Mihai Viteazul) Decret. 181 (Înv; îas) Întocmire. 182 (Înv) Decizie. 183 (Înv) Hotărâre a soartei. 184 (Îvp) Farmec. 185 (Îvp) Impotență sau boală declanșată în urma unei vrăji. 186 (Îlpp) În ~ cu... Referitor la... 187 (Îal) Privitor la... 188 (Îlpp) Fără ~ cu... Care nu se referă la... 189-190 (Îe) A (nu) avea ~ cu... A (nu) se referi la ... 191-192 (Îae) A (nu) privi pe... corectat(ă)

JAPONIA 1. Țara Japoniei, „Țara Soarelui Răsare” (Nihon sau Nippon Koku), stat în E Asiei (Extremul Orient), ocupând Arh. Japonez, format din 3.922 ins. aflate în V Oc. Pacific, între 21° și 44° lat. N. Cuprinde 4 mari ins.: Hokkaidō, Honshū, Kyūshū, Shikoku, precum și arh. Ryūshū (ins. pr. Okinawa), Ogasawara (fost Bonin), Kazan Rettō (sau Volcano) și Minami-Tori. Lungimea țărmurilor: 33,4 mii km (țărmuri naturale 24,3 mii km, arficiale 8,8 mii km, guri de râu 0,3 mii km); supr.: 377,7 mii km²; 125,6 mil. loc. (1995). Limba oficială: japoneza (nipona). Religia: șintoistă și budistă c. 80%, creștină (protestanți, catolici) c. 20%. Cap.: Tōkiō. Orașe pr.: Yokohama, Ōsaka, Nagoya, Sapporo, Kyōto, Kōbe, Fukuoka, Kawasaki, Hiroshima, Kitakyūshū, Sendai. Este împărțit în 47 de prefecturi (todōfuken). Relief predominant muntos (83,8% împreună cu dealurile), în care 25 de vârfuri trec de 3.000 m alt. (Fuji Yama, 3.776 m. alt max. a J.). Lanțurile munților de încrețire, formați în Terțiar, li se adaugă 7 lanțuri de munți vulcanici cu 150 vulcani, în parte activi (Asama Yama, Bandai-san, Aso-san, Sakurajima, Azuma-san ș.a.). Seisme frecvente (Gifu, 516 anual), majoritatea de slabă intensitate, care, alături de vulcani, conturează imaginea unei zone labile tectonic, componentă a „Cercului de Foc” al Pacificului. Câmpiile ocupă 15% din terit., mai extinse fiind Kanto (în zona central-estică a ins. Honshū), Sendai (în NE ins. Honshū), Nobi, Setsu (Ōsaka), Ishikari și Tokachi (în ins. Hokkaidō). Clima este tropicală în Ryūkyū, subtropicală în Kyūshū și temperată în restul terit. (mai aspră în ins. Hokkaidō), cu nuanțe imprimate de orientarea reliefului, prezența oceanului și acțiunea musonilor. În V, precipitațiile sunt mai bogate toamna și iarna, pe când în E ele cad mai ales vara. Taifunurile și, uneori, valurile uriașe (tsunami) provocate de seismele puternice se abat asupra insulelor, având efecte dezastruoase în reg. litorale. Râurile, scurte, au un ridicat potențial energetic (în mare parte valorificat), iar lacurile (Biwa, Kasumiga, Saroma) completează peisajul japonez. Vegetație extrem de variată (magnolii, bananieri, arbori de camfor, cedrul japonez, pinul roșu, chiparoși ș.a.). Pădurile ocupă 67,3% din terit. Faună variată (140 de specii de mamifere, 350 specii de păsări, 30 specii de reptile ș.a.), este ocrotită în 27 de parcuri naționale (c. 2 mil. ha), parcuri ale prefecturilor și sute de rezervații, constituind atracții turistice majore (parcul național Fuji-Hakone-Izu este vizitat anual de peste 20 mil. turiști). Țară cu o economie dezvoltată, a doua putere economică mondială după S.U.A., J. are resurse minerale variate, care însă nu asigură decât în mică măsură necesarul de materii prime ale unei ind. complexe, cu înalt nivel tehnologic (J. importă 99,8% din cantitatea de petrol, 90,7% din gazele naturale și 82% din cărbunele de care are nevoie). Ocupă locul 2 pe glob după S.U.A. ca produs național brut și locul 3 pe glob (după S.U.A. și Germania) ca PIB/locuitor. Ind. antrenează 34% din pop. activă și contribuie cu 40% la PNB. J. se află pe unul dintre primele trei locuri pe glob în metalurgia feroasă și neferoasă, electronică, constr. navale (c. 1/3 din totalul prod. mondiale de nave comerciale), de autovehicule, ind. lemnului, mat. de constr., petrochimie, hârtie, textile ș.a. Marile concentrări ind. sunt Kanto (zona capitalei), Kinki (Ōsaka-Kōbe-Wakayama ș.a.), Chukyō (Yokkaichi-Nagoya-Toyohashi) și Kitakyūshū, dar ind. este bine reprezentată în toate centrele urbane. Expl. de huilă (6,9 mil. t, 1994), lignit, petrol, gaze naturale, imn. de fier, mangan, crom, tungsten, molibden, cupru, plumb, zinc, staniu, aur, argint, uraniu, bismut, sulf, germaniu, azbest, sare (toate în cantități moderate). Mare producătoare de energie electrică (906,7 miliarde kWh, 1993, locul 4 pe glob și locul 3 pe glob ca putere instalată în centrale electronucleare), fontă și feroaliaje (73,8 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), oțel (98,3 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), cocs (42 mil. t, locul 2 pe glob), nichel, titan, aluminiu (336,5 mii t, 1994, locul 3 pe glob), cupru brut și rafinat (1,1 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), plumb, zinc (665,5 mii t, 1994, locul 1 pe glob), staniu, magneziu, sulf, utilaje și instalații ind., linii tehnologice, mașini-unelte, tractoare (161,8 mil. bucăți, 1991, locul 3 pe glob), autovehicule (8,68 mil. bucăți autoturisme, 1993, locul 1 pe glob și 2,73 mil. buc. vehicule utilitare, 1993, locul 2 pe glob), avioane și elicoptere, motociclete (2,7 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), aparataj electrotehnic, elemente tranzistorizate, televizoare (9,4 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), calculatoare, instrumente de precizie și aparate optice, mașini de calcul, ceasuri, aparate foto (12,4 mil. buc., 1994, locul 1 pe glob), frigidere, produse petroliere (300 mil. t/an capacitatea rafinăriilor: benzină 43,9 mil. t, 1994, locul 2 pe glob, uleiuri grele, locul 1 pe glob), acid sulfuric (6,6 mil t, 1994, locul 4 pe glob), sodă caustică (3,8 mil t, 1994, locul 3 pe glob), sodă calcinată, îngrășăminte azotoase, materiale plastice și rășini sintetice (locul 3 pe glob), medicamente, cauciuc sintetic (1,4 mil t, 1994, locul 2 pe glob), anvelope (locul 2 pe glob), celuloză, hârtie și cartoane (10,6 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), hârtie de ziar (2,97 mil t, 1994, locul 3 pe glob), cherestea, furnir, placaje, ciment (91,6 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), fire și țesături de lână, țesături de mătase, fire și fibre artificiale (locul 3 pe glob) și sintetice (locul 2 pe glob), produse de sticlă și porțelan, țigarete (locul 3 pe glob), lapte, unt, brânzeturi, carne, conserve și făină de pește, margarină, zahăr, vin, bere ș.a. Meșteșuguri; artă tradițională. Terenul arabil reprezintă 15% din supr. țării. Agricultura, protejată (prețurile produselor agricole fiind de 2-3 ori mai mari decât media mondială), asigură 70% din necesarul de alimente al țării (mai ales cu cereale – orezul ocupă 45% din supr. cultivată, legume și fructe). Se cultivă orez (13,1 mil t, 1994), cartofi, batate, taro și igname, soia, trestie și sfeclă de zahăr, ceai (92 mii t, 1997, locul 7 pe glob), tutun, legume (varză, locul 3 pe glob, castraveți, locul 3 pe glob, vinete, locul 2 pe glob), struguri, fructe (mere 1,1 mil. t, 1994), citrice (mandarine 1,5 mil t, 1994, locul 1 pe glob), pepeni, ananas, căpșuni, castane (locul 2 pe glob), arahide. Floricultură dezvoltată. Sericicultură de veche tradiție. Creșterea animalelor este mai puțin extinsă (în 1994 erau 4,99 mil. capete bovine, 10,62 mil. capete porcine, 25 mii capete ovine). Pescuitul este foarte dezvoltat (11 mil. t/an, locul 1 pe glob), produse acvatice (maricultură), balene vânate (locul 2 pe glob). Rețeaua de comunicații este complexă și în continuă modernizare. Transportul feroviar este deservit de trenuri rapide „Shinkansen”, ce leagă întregul arhipelag. Căile ferate traversează numeroase poduri și tunele, între care se remarcă Seikan (53,85 km, cel mai mare din lume), ce leagă ins. Honshū de Hokkaidō. Porturile se numără printre cele mai mari de pe glob (Kōbe, Chiba, Nagoya, Yokohama, fiecare având peste 120 mil. t trafic anual). C. f.: 27.152 (din care 1/3 electrificate). Căi rutiere: 1,13 mil. km (din care 772 mii km asfaltate). Flota comercială: 24,28 mil. t. r. b. (locul 4 pe glob). Moneda: 1 yen = 100 sen. Turism dezvoltat (3,5 mil. loc.), cu numeroase obiective: marea metropolă Tōkyō (cea mai mare aglomerație de pe glob), vulcanii Fuji Yama și Asama Yama, stațiunile de sporturi de iarnă Kamizawa și Sugadaira, Nikko, unul dintre cele mai frumoase orașe ale J., cu cascada Kegon, Ōsaka – supranumită „Veneția J.”, cu templele Temmangu (sec. 10) și Shitennoji (sec. 6), iar, în apropiere de orașul Takarazuka, vechile capitale Nara, cu templul Todaiji (cu marea statuie a lui Buddha din anul 752) și Kyōtō, cu c. 2.000 de monumente de arhitectură (palatele Gosho și Saiho, Pavilionul de aur/Kinkakuji, Pavilionul de argint/Ginkakuji, templul Nishi Honganji, castelul Nijō ș.a.). J. are 2.053 puncte cu instalații de tratament balnear și hoteluri, mai cunoscut fiind Beppu (ins. Kyūshū), cu peste 3.000 de izvoare. J. este a treia mare putere comercială a lumii (după S.U.A. și Germania, în 1994), atât ca volum al exporturilor, cât și al importurilor, înregistrând excedente anuale impresionante atât cu statele Americii de Nord și Asiei, dar și cu țările U.E. (20% din exporturile sale). Export: mașini, utilaje, autoturisme, nave, computere, produse electronice, echipamente industriale diverse (65%), produse siderurgice și metalice (15%), textile, produse chimice, mat. de constr., produse alimentare. Import: combustibili și materii prime (50%), min. de fier și fier vechi, bumbac, cocs, grâu, lemn, orez, zahăr ș.a. – Istoric. Pe terit J., locuit încă din Paleoliticul inferior (ins. Honshū), cultura Jōmon (c. 5000-250 î. Hr.), continuată apoi de cultura Yayoi (250 î. Hr.-250 d. Hr.), în timpul căreia s-a dezvoltat agricultura și a fost introdusă cultura orezului. Potrivit tradiției, Jimmu Tenno, descendent al zeiței soarelui, Amaterasu Omikami, este considerat fondatorul (660 î. Hr.) imperiului japonez. În sec. 4-6, ca urmare a intensificării relațiilor cu China și a ocupării Coreii de Sud, în J. au pătruns confucianismul și budismul, intrând în conflict cu șintoismul, cultul populației băștinașe, budismul reușind, în cele din urmă, să se impună ca religie de stat (594). În epoca Nara (710-794), J. a devenit o monarhie absolută, marcată însă de o îndelungată perioadă de lupte interne pentru putere între marile clanuri. În aceste condiții a avut loc mutarea reședinței împăratului de la Nara (594) la Heiankyo (actualul Kyōto), întărirea autonomiei marilor feudali și slăbirea treptată a autorității centrale. Între 858 și 1192 puterea politică a fost uzurpată de clanul Fujiwara. În 1192, Yoritomo din clanul Minamoto, concentrează întreaga putere de stat în mâinile sale, punând bazele shogunatului (1192-1867), împăratul având doar rolul de suveran nominal. După invaziile eșuate ale mongolilor din 1274 și 1281, criza politică internă s-a accentuat, fiind urmată de o lungă perioadă de bipolarism politic și războaie civile între nordul, cu capitala la Kyōto, și sudul, cu capitala la Yōshino, atingând acum maximul descentralizării politice și fărâmițării feudale. Primii europeni ajunși în arh. japonez sunt comercianții portughezi (1543), care aduc cu ei armele de foc, și misionarii iezuiți (1549-1551 – Francisco Xavier), care introduc creștinismul în J. Devenit shogun în 1603, Ieyasu Tokugawa mută capitala la Edo (actualul Tōkyō), restabilește unitatea imperiului și impune, din 1639, o politică izolaționistă. În 1853, o escadră a S.U.A. sub comanda lui M.C. Perry a intrat în raza portului Edo în timp ce o escadră rusă, comandată de amiralul E.V. Putiatin, a staționat în fața portului Nagasaki, impunând renunțarea la măsurile izolaționiste. În urma tratatelor încheiate de J. cu Marile Puteri (1854 și 1855), porturile nipone au fost deschise pentru comerțul cu străinătatea. În urma revoluției din 1867-1868, are loc înlăturarea shogunatului, restabilirea puterii imperiale și începe epoca Meiji, caracterizată prin realizarea unor importante reforme: abolirea structurilor feudale (1871) și introducerea unor instituții moderne, după model occidental, în special german, care au asigurat dezvoltarea capitalistă a țării, transformând J. la începutul sec. 20 în una din marile puteri militare și economice ale lumii. În 1889, potrivit Constituției, J. este declarată monarhie constituțională ereditară. Tendințele expansioniste ale cercurilor politice conducătoare pe continentul asiatic s-au materializat prin războiul împotriva Chinei (1894-1895), soldat cu anexarea Formosei (azi Taiwan), a ins. Penghu și a războiului ruso-japonez (1904-1905), prin care J. își instituie stăpânirea asupra Manciuriei de Sud, a părții de S a ins. Sahalin și instaurarea protectoratului asupra Coreei, pe care a anexat-o în 1910. În timpul primului război mondial, J. se alătură Antantei, obținând, prin Tratatul de la Versailles, concesiunile germane din China și mandatul asupra fostelor colonii germane din Extremul Orient. În perioada 1918-1922, J. a efectuat o intervenție armată în Extremul Orient Sovietic. Anii de război au impulsionat puternic dezvoltarea industriei, în special a industriei de război și a comerțului. În 1926, Hirohito a devenit împărat. În perioada 1931-1932, J. a cucerit întreaga Manciurie. Devenind, în dec. 4, un stat autoritar, cu tendințe militarist-naționaliste, J. s-a apropiat treptat, după ce a părăsit Societatea Națiunilor (1933), de Germania și Italia cu care a încheiat Pactul Anticomintern (25 sept. 1936), la care, în 1937, a aderat și Italia, punându-se astfel bazele Axei Berlin-Roma-Tōkyō și Pactul Tripartit (27 sept. 1940). În 1938, au avut loc acțiuni armate ale trupelor japoneze în zona lacului Hasan (din U.R.S.S.), iar în 1939, în reg. Halhîn-Göl (din Mongolia). În apr. 1941, J. semnează la Moscova un pact de neagresiune cu U.R.S.S., ceea ce i-a permis ca, la 7 dec. 1941, în urma unui atac surpriză, îndreptat împotriva bazei americane de la Pearl Harbour, să se alăture puterilor Axei în cel de-al doilea război mondial. Datorită unei mobilizări exemplare, a unei rapidități de acțiune și a unei eficiențe remarcabile, J. a obținut o serie de victorii în dauna trupelor anglo-americane, cucerind întinse teritorii din Extremul Orient, sud-estul Asiei și Oc. Pacific, instaurând un regim de ocupație foarte dur. Bătăliile de la Midway (ian. 1942) și Guadalcanal (febr. 1943), au reprezentat o cotitură în desfășurarea războiului, trupele anglo-americane preluând inițiativa. După capitularea Germaniei (mai 1945), în condițiile în care teatrul de război s-a apropiat de terit. J., aceasta folosit ultimele resurse militare și umane, inclusiv atacurile kamikaze. Pentru a pune capăt războiului, S.U.A. a recurs la folosirea primelor 2 bombe atomice asupra orașelor Hiroshima (6 aug.) și Nagasaki (9 aug.), silind guvernul J. să semneze (2 sept. 1945) capitularea necondiționată. La 8 aug. 1945, U.R.S.S. au declarat război J., trupele sovietice ocupând arh. Kurile și ins. Sahalin. La 8 sept. 1951, S.U.A. și Marea Britanie au încheiat un tratat de pace separat cu Japonia, fără participarea U.R.S.S., precum și un acord militar care legaliza, pe timp nedeterminat, staționarea trupelor americane pe terit. J. În oct. 1956, s-a semnat declarația comună sovieto-japoneză, prin care înceta starea de război între cele două state și erau restabilite relațiile diplomatice. Pe baza tratatului încheiat cu S.U.A. (15 mai 1972), în contextul războiului rece, ins. Okinawa a fost retrocedată J., dar americanii și-au păstrat aici bazele militare. În deceniul 6, economia japoneză a cunoscut un puternic reviriment („miracolul japonez”), caracterizat printr-o creștere continuă a PNB, ajungând în 1987, să ocupe locul al doilea în lume (după S.U.A.). Pe plan politic s-au afirmat noi partide, în special Partidul Liberal Democrat, care a dominat timp îndelungat viața politică a țării (1955-1993). În ultimele decenii, situația politică din țară s-a caracterizat prin instabilitate, corupție și scandaluri financiar-bancare (în 1998 a traversat cea mai critică perioadă postbelică). În 1989, în urma morții lui Hirohito, tronul a revenit fiului său, Akihito. Monarhie constituțională, conform Constituției din 3 mai 1947. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral – Dieta – format din Camera Consilierilor și Camera Reprezentanților, iar cea executivă, de un guvern desemnat de Dietă și numit de împărat. 2. Marea Japoniei (Nihon-Kai), mare în bazinul de V al Oc. Pacific, situată între țărmul de E al Asiei, ins. Sahalin (în N), Hokkaidō și Honshū (în E) și arh. Tsushima (în S); 1.062 km². Ad. medie: 1.725 m; ad. max.: 3.742 m. Temp. apei 0-12°C (iarna) și 17-26°C (vara). Salinitate: 27,5-34,8‰. În S comunică, prin str. Coreii, cu Marea Chinei de Est și Marea Galbenă, în N, prin str. Tătară și La Pérouse, cu M. Ohotsk, iar în E prin str. Tsugaru cu Oc. Pacific. Pescuit și navigație intensă. Pr. porturi: Vladivostok, Nahodka (Rusia), Akita, Niigata. Kanazawa (Japonia), Wonsan, Hungnam, Ch’ongjin (R.P.D. Coreeană), Pusan, Ulsan (Rep. Coreea). 3. Groapa Japoniei, mare fosă în NV Oc. Pacific, în E Arh. Japonez; lungime: 680 km; lățime medie: 59 km; ad. max.: 8.412 m. 4. Curentul Japoniei v. Kuro-Șivo.