IZOMERIE s.f. Însușire a unor substanțe de a avea proprietăți fizice și chimice deosebite, deși au moleculele alcătuite dintr-un număr identic de atomi. ♦ Însușire a nucleelor atomice ale aceluiași element chimic de a avea stări de energie și, deci, proprietăți radioactive diferite. [Gen. -iei, var. isomerie s.f. / < fr. isomérie].