DECALCIFIANT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită pentru eliminarea sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant.

SULFAT ~ți m. Sare a acidului sulfuric. ◊ ~ de calciu sare cristalină, de culoare albă, care condiționează duritatea apei. ~ de cupru sare albastră, cristalizată, folosită la combaterea dăunătorilor agricoli; piatră-vânătă. ~ de magneziu sare cristalizată, incoloră, întrebuințată în industrie și medicină; sare amară. ~ de sodiu sare cristalizată, incoloră, având diferite întrebuințări (în industria sticlei, în vopsitorie, în medicină etc.). ~ de potasiu sare incoloră, cristalizată, întrebuințată ca îngrășământ. ~ feros sare de culoare verde-deschisă, cristalizată, întrebuințată ca materie colorantă; calaican. ~ de zinc sare incoloră cristalizată, având diferite întrebuințări (ca mordant, la conservarea pielii, a lemnului etc.). /<fr. sulfate

DECALCIFIANT, -Ă adj. Care decalcifiază. // s.m. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Cf. fr. décalcifiant].

DECALCIFIANT s. m. substanță pentru micșorarea durității apelor calcaroase. (< fr. décalcifiant)

duritatea apei (hidro), proprietate a apelor minerale imprimată de elementele chimice dizolvate în apă și, în special, de compușii Ca și Mg (bicarbonați, sulfați, cloruri). D. se exprimă în grade de d.; Din acest p.d.v. apele pot fi moi (7° – 14°), semidure (14° – 22°) și foarte dure (> 54°).

dedurizare s. f. Micșorarea durității apelor industriale ◊ „Până în anii trecuți existau 15 tipuri de stații de dedurizare a apei.” I.B. 21 I 63 f.p. ◊ „Stații pentru dedurizarea apei [...] destinate producerii apei dedurizate, utilizată în alimentarea cazanelor de abur și apă fierbinte, în diverse procese tehnologice [...]” R.l. 6 XI 84 p. 4; v. și declorurare (din deduriza; LTR; DN3)

DECALCIFIANT, decalcifianți, s. m. 1. Substanță alcătuită din acizi organici, acizi anorganici, săruri, zaharuri etc. folosită în industria pielăriei. 2. Substanță folosită pentru micșorarea durității apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant.

decalcifiant sm, a [At: LTR² / Pl: ~anți / E: fr décalcifiant] 1-2 (Substanță) care se utilizează pentru eliminarea sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. 3-4 (Substanță) care se folosește pentru micșorarea durității apelor calcaroase.

deduriza vt [At: MDENC / Pzi: ~zez / E: de(s) + dur + -iza] 1 A elimina din apă sărurile de calciu și de magneziu care dau apei duritate. 2 (Pex) A purifica apa.

dedurizare sf [At: LTR² / Pl: ~zări / E: deduriza] (Chm; șîs ~ea apei) 1-2 (Metodă de) eliminare din apă a sărurilor de calciu și de magneziu care dau apei duritate Si: dedurizat¹ (1-2). 3 (Pex) Purificare a apei Si: dedurizat¹ (3).

VOTCĂ, votci, s. f. Rachiu foarte tare, făcut din alcool de cereale și din apă cu duritate scăzută. [Var.: vodcă, vutcă s. f.] – Din rus. vodka.

HIDROTIMETRIE s.f. Măsurare a durității unei ape. [Gen. -iei. / < fr. hydrotimétrie, cf. gr. hydor – apă, time – valoare, metron – măsură].

VOTCĂ, (2) votci, s. f. 1. Băutură foarte tare, făcută din alcool de cereale și din apă cu duritate scăzută. 2. (La pl.) Feluri, porții de votcă (1). [Var.: vodcă, vutcă s. f.] – Din rus. vodka.

HIDROTI- „apă, lichid”. ◊ gr. hydrotes „fluiditate, curgere” > fr. hydroti- > rom. hidroti-. □ ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurare a durității unei ape; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat care servește la măsurarea durității unei ape.

hidrotimetrie sf [At: LTR² / Pl: ~ii / E: fr hydrotimétrie] Măsurare a durității^[1] unei ape. corectat(ă)

votcă sf [At: CONTEMPORANUL, III, 572 / V: vod~, vut~ / Pl: ~tci / E: rs водка] Rachiu foarte tare, fabricat din alcool de cereale și din apă cu duritate scăzută.

votcă s.f. Băutură alcoolică foarte tare, fabricată din alcool de cereale și din apă cu duritate redusă. Tatăl, de beție, murise înzăpezit cu o sticlă de vodcă în mînă (PER.). ♦ Cantitate determinată din această băutură. A băut toată votca din sticlă. ♦ Recipient care conține această băutură. A luat votca de pe masă. • pl. votci. și vodcă, vutcă s.f. /<rus. водка.

IZODURITATE s. f. curbă care unește totalitatea punctelor în care analiza chimică a apelor subterane indică aceeași duritate. (< fr. isodureté)

DURITATE, durități, s. f. 1. Însușirea unui lucru, de a fi dur. Duritatea oțelului. 2. Însușirea unei ape de a conține săruri în proporție mare. 3. Fig. Lipsă de blîndețe; asprime, severitate. Duritatea vocii. ▭ Directorul, cu duritate în privire, biciuitor – Dumneata ești necuviincios. CAMIL PETRESCU, T. I 508.

A DEDURIZA ~ez tranz. tehn. (apă) A face să-și reducă duritatea prin operația de îndepărtare a excesului de săruri de calciu și de magneziu din componență. /de[s] + dur + suf. ~iza

dedurizat, -ă adj. 1984 (tehn.) (Despre apă) Căreia i s-a redus duritatea v. dedurizare

DURITÁTE (< fr., lat. duritas, -atis) s. f. 1. Proprietate a corpurilor solide de a rezista acțiunilor mecanice care tind să le deformeze suprafața. ◊ D. mineralogică = rezistența pe care suprafața netedă a unui cristal o opune la pătrunderea în interiorul ei, prin zgâriere sau apăsare, a vârfului ascuțit al unui corp foarte dur. ◊ D. absolută se măsoară cu sclerometre; frecvent de utilizează scara d. (scara lui Mohs) de apreciere a d. relative, prin comparație cu alte minerale a căror d. este cunoscută. 2. Proprietate transmisă apei de sărurile de calciu și de magneziu dizolvate, care o fac improprie folosirii în cazanele de abur din cauza formării crustei. V. dedurizare. ◊ D. temporară = mărime egală cu cantitatea de bicarbonați de calciu și de magneziu pe care o conține o apă și care, prin fierbere, precipită, cu degajare de dioxid de carbon. ◊ D. permanentă = mărime egală cu cantitatea de cloruri și sulfați de calciu și de magneziu pe care o conține o apă și care, prin fierbere, rămâne în soluție. 3. (FIZ.) Duritatea radiațiilor X = proprietate a radiațiilor care determină puterea de pătrundere a lor într-un material în funcție de lungimea lor de undă. 4. Fig. Asprime, severitate; cruzime, brutalitate (în atitudini, în comportare).

MOALE², moi, adj. 1. (în opoziție cu tare, dur) Care cedează ușor la apăsare, modificîndu-și forma temporar sau definitiv. Se așezase peste toate o zăpadă moale și nouă, care lumina ușor în noaptea fără lună. SADOVEANU, M. C. 58. Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură cu demîncare și alte mărunțișuri. CREANGĂ, P. 117. Mută-ți casa lîngă noi, C-am un păr cu pere moi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. ◊ Ouă moi = ouă fierte puțin, cu albușul și gălbenușul neîntărite. Icre moi = icre proaspete, nepresate. ♦ (Despre un teren) Înmuiat de umezeală. Călca anevoie în pămîntul moale. DUMITRIU, N. 140. Locul unde sta această piatră fiind moale, putea să cadă. DRĂGHICI, R. 117. ◊ (Despre metale) Lipsit de duritate; p. ext. flexibil. Cînd oțelul este prea moale, coasa se îndoaie. PAMFILE, A. R. 125. ◊ Apă moale = apă care conține foarte puțin calcar (ca apa de ploaie). 2. (În opoziție cu aspru) Neted, catifelat, mătăsos, fin. Mă lungii într-un cot pe iarba moale. HOGAȘ, M. N. 183. Mușchi pletos... moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I 170. ◊ Fig. El se uită... la expresia caldă a ochilor ei moi, lungi, cu gene mari. VLAHUȚĂ, O. AL. II 90. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) moale = a nu-i fi (cuiva) bine, a i se întîmpla ceva neplăcut, a o păți. Da să știi d-ta, că babei mele n-are să-i fie moale, cînd m-oi întoarce acasă. CREANGĂ, P. 126. (Substantivat) A trăi pe moale = a duce o viață bună, liniștită. Eu trăiesc bine, pe moale și la cald. DELAVRANCEA, la TDRG. 3. (Despre sunete, voce etc.) Încet, stins; p. ext. plăcut, armonios. Glasul i se făcea moale. DUMITRIU, N. 22. Vorbește cu glasul moale judecătorul. STANCU, D. 257. Acompaniind sunetele ușoare a unor note... cu glasul ei dulce și moale. EMINESCU, N. 47. ◊ (Adverbial) Talanga suna moale în liniștea cîmpiilor. SADOVEANU, O. I 34. Albinele bîzîiau moale în prisaca de-aproape. id. ib. VII 101. ♦ Consoană moale = consoană palatalizată. Palat moale v. palat. ♦ (Despre lumină și despre izvoare de lumină) Lipsit de intensitate; pal, palid, estompat. Printre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76. Țintește ochii... chiar pe luna plină de o lumină moale. ALECSANDRI, P. III 81. ♦ (Despre vreme) Care nu e geroasă. Am avut anul acesta o iarnă moale. La CADE. 4. (Despre pas, mers) Ușor, abia simțit, lin, domol. Tudor își duse în buiestru calul o vreme, apoi îl lăsă în pas moale. SADOVEANU, O. VII 163. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I 119. ◊ (Adverbial) Înaintă sprintenă numai în sumăieș, pășind moale pe covor cu opincile. SADOVEANU, B. 69. (Fig.) Platoul se cobora moale. DUMITRIU, N. 215. 5. Fig. (Despre persoane) Lipsit de energie și de voință, slab de caracter; apatic, indolent, fără vlagă, bleg. Fusese un bărbat înalt, voinic... moale, trîndav. STANCU, D. 5. Dar moale ești, Antoane, cînd e vorba de fiu-tu... Te-ai îngălbenit ca un mort. DEMETRIUS, C. 120. Era... moale în mișcări. RUSSO, S. 28. ◊ (Adverbial) Asta n-aș crede-o, se împotrivi moale Mînecuță. SADOVEANU, P. M. 136. De ce să n-ascult? se apără moale colonelul. C. PETRESCU, Î. I 11. Șovăind, se lăsă moale pe banchetă. BART, E. 212. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = (familiar) a-și reduce pretențiile.

sulfați, (engl.= sulfates) cls. de min. care reunește săruri ale acidului sulfuric. Compușii naturali stabili corespund cazurilor în care anionul (SO4)2-leagă cationi cu raze mari – Ba2+, Sr2+, Pb2+ – (ex.: baritină, celestină, anglezit); cationii bivalenți cu raze mai mici – Mg2+, Ca2+ – formează s. hidratați (epsomit, gips); cationii monovalenți ai metalelor alcaline formează rețele cristaline cu legături slabe care se disociază foarte ușor în apă, iar cationii trivalenți – A13+, Fe3+ – formează numai compuși hidratați. S. sunt min., de regulă, incolore, cu duritate mai mică de 3,5, clivaj bun și refringență relativ scăzută. În natură, s. sunt caracteristici ciclului exogen, în care se asociază cu halogenurile (în evaporite, de ex.); în ciclul endogen, în faza hidrotermală apar frecvent ca min. de gangă în filoane metalifere.

DURITATE s.f. 1. Calitatea unui lucru de a fi dur. ♦ Calitate a radiațiilor ionizante de a fi penetrante. 2. Calitatea unei ape de a conține săruri minerale în mare proporție. 3. (Fig.) Asprime, severitate. [Cf. fr. durete, lat. duritas].

DURITATE s. f. 1. proprietate a corpurilor solide de a fi dure. 2. calitate a radiațiilor ionizante de a fi penentrante. 3. calitate a unei ape de a conține săruri de calciu și magneziu. 4. (fig.) asprime, severitate. (< fr. dureté, lat. duritas)

CARBURI (< fr.) Compuși binari ai carbonului cu celelalte elemente, mai ales cu metale, bor sau siliciu ♦ Carbură de bor = pulbere sau cristale negre de duritatea diamantului, rezistente la agenți chimici; se folosește ca abraziv, pentru tăiat materiale dure. Carbură de calciu = cristale incolore ce reacționează energetic cu apa formînd acetilenă; carbid. ♦ Carbură de siliciu = material dur, rezistent chimic și termic; se folosește ca material refractar, la fabricarea abrazoarelor etc.; carborundum. Carbură de fier v. cementită.

putrezit, ~ă a [At: COD. TOD. 221 / V: (înv) ~edit / Pl: ~iți, ~e / E: putrezi] 1 (D. corpuri ori d. substanțe organice sau d. obiecte făcute din astfel de substanțe) Care și-a pierdut aspectul, consistența, duritatea etc. sub influența agenților externi normali sau patogeni și care a intrat în putrefacție (1) Si: alterat, descompus, putred (1), stricat, (liv) putrid¹ (1). 2 (Rar; d. ape stătătoare) Clocit. corectat(ă)

muiat², ~ă [At: LB / V: (reg) moi~ / Pl: ~ați, ~e / E: muia] 1 a Care s-a umezit, care s-a udat prin introducerea într-un lichid. 2 a Care a devenit moale¹ (1) prin îmbibare cu un lichid. 3 a Care este lipsit de duritate. 4 smp (Reg; îf muieți) Bucăți de pâine tăiate în cuburi mici, care se moaie (1), în lapte, ceai, supă etc. 5 a Cu hainele îmbibate cu apă Si: plouat, udat. 6 a (D. materii în formă de pulbere) Prefăcut în pastă prin amestecare cu un lichid. 7 a (Fig) Lipsit de vigoare, de energie Si: moleșit (1), vlăguit. 8 a (Fig) Abătut. 9 a (D. glas, vorbire) Cu intensitate scăzută Si: domolit, încet, potolit. 10 a (D. țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) întrețesut cu fire de aur. 11 a (Pex; d. oameni) Îmbrăcat cu haine din țesături cu fire de aur. 12 a (Pgn; d. oameni) Îmbrăcat cu haine frumoase, elegante. 13 a (Fon; d. consoane) Palatalizat.

DURITATE, durități, s. f. 1. Calitatea, însușirea de a fi dur¹ (1), proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistență la zgâriere, străpungere, deformare. 2. Proprietatea unei ape de a conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 3. (Atitudine, gest, vorbă plină de) asprime, severitate, violență, cruzime. – Din fr. dureté, lat. duritas, -atis.

DURITATE, (3) durități, s. f. 1. Calitatea, însușirea de a fi dur¹ (1), proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistență la zgâriere, străpungere, deformare. 2. Proprietatea unei ape de a conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 3. Atitudine, gest, vorbă plină de asprime, sau violență. – Din fr. dureté, lat. duritas, -atis.

muiere² sf [At: PISCUPESCU, O. 305/12 / V: (înv) ~iare, moi~, moire / Pl: ~ri / E: muia] 1 Umezire a unui obiect introducându-l într-o substanță lichidă Si: muiat¹ (1), muietură (1). 2 (Spc) Introducere a unui aliment într-un lichid pentru a face să fie mai moale¹ (1) Si: muiat¹ (2), muietură (2). 3 (Spc) Introducere a rufelor murdare în apă cu sodă, cu săpun etc. cu câtva timp înainte de spălare Si: muiat¹ (3), muietură (3). 4 (Spc) Întingere cu pâine sau cu mămăligă în grăsime, în sos etc. Si: muiat¹ (4). 5 Udare. 6 Stropire. 7 (Spc) Îmbibare a pământului cu apă făcându-l să devină moale¹ (1) Si: muiat¹ (7). 8 (Spc) Transformare a unei materii în formă de pulbere în pastă prin amestecare cu un lichid Si: muiat¹ (8). 9 Diminuare a durității, a rigidității Si: muiat¹ (9). 10-11 Sporire a (plasticității sau) elasticității unui material Si: muiat¹ (10-11). 12 Creștere a supleței Si: muiat¹ (12). 13 Umezire. 14 Frăgezire. 15 Moleșire (1). 16 (Fon) Palatalizare.

îmbunătățire sf [At: DRĂGHICI, R. 153/21 / V: (înv) ~țare / Pl: ~ri / E: îmbunătăți] 1 Determinare a cuiva să devină mai bun Si: îmbunătățit¹ (1). 2 (Imp) Aprobare. 3 Ameliorare. 4 Îndreptare. 5 Conferire a unei valori sau a unei calități superioare Si: îmbunătățit¹ (5). 6 (Teh) Denumire generică pentru procedee menite să dea unui material o calitate superioară, care să-l facă apt pentru o utilizare specială Si: îmbunătățit¹ (6). 7 (Met) Tratament termic al unui metal sau al unui aliaj, care constă într-o încălzire la o temperatură superioară punctului de transformare, urmată de o răcire bruscă într-un mediu gazos, lichid sau granular, în vederea măririi durității, mai ales a stratului superficial Si: îmbunătățit¹ (7). 8 (Agr; mpl; șîs ~ funciară) Lucrare de tehnică agricolă, făcută pentru a fertiliza terenurile neproductive, slab productive sau degradate prin dirijarea rațională a apei Si: îmbunătățit¹ (8).

CĂLI¹, călesc, vb. IV. Tranz. 1. A mări duritatea și rezistența unui metal(în special a fierului și a oțelului) prin răcire după o încălzire la temperatură înaltă; a face mai rezistent un metal prin călire. Eu îți dau securi călite Doar în apă ne-ncepută, apă vie de izvor. DAVILA, V. V. 87. Nu e paloș de fier, Călit de vrun săbier. TEODORESCU, P. P. 571. ◊ Refl. pas. «Așa s-a călit oțelul», de N. Ostrovski. 2. Fig. A întări, a oțeli. Un soi de viteji Cum numai partidul călește! DEȘLIU, M. 72. Strașnică toamnă! înviorează, călește puteri ostenite. TOMA, C. V. 396. ◊ Refl. Eroicul Partid Comunist al Uniunii Sovietice, cea mai strălucită brigadă de șoc a mișcării muncitorești mondiale, s-a creat și s-a călit în condițiile luptei neîmpăcate împotriva dușmanilor clasei muncitoare și ai socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 31. Puterea de rezistență a tînărului stat sovietic la asaltul lumii capitaliste, împletită cu puterea lui de a construi o lume nouă. s-a călit în această luptă dusă victorios sub conducerea Partidului comunist. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 2/3.

MOALE¹ moi adj. 1) Care își modifică ușor forma la apăsare; care permite afundarea obiectului ce apasă. Pâine ~. Pământ ~. 2) Care este puțin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatră ~. 3) Care nu este consistent. * Ou ~ ou care, fiind fiert puțin, și-a păstrat gălbenușul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care conține mult suc; zemos. 5) Care produce o senzație plăcută la pipăit. Păr ~. Piele ~. ◊ Apă ~ apă care conține puține săruri. Vin ~ vin plăcut la gust și fără tărie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simți bine; a avea neplăceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este plăcut auzului; catifelat. * Consoană ~ consoană palatalizată. 7) (despre culori) Care se caracterizează prin intensitate scăzută; care nu este țipător; palid. 8) (despre lumină) Care este plăcut văzului; care nu lucește. 9) (despre iarnă) Care este fără friguri mari; blândă. 10) (despre mers, pași etc.) Care aproape că nu este simțit. * A o lăsa mai ~ a înceta de a mai pretinde ceva în mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e

tărie sf [At: PSALT. HUR. 60723 / Pl: (rar) ~ii / E: tare + -ie] 1 Putere de rezistență a corpurilor la acțiunea agenților externi Si: durabilitate, duritate, soliditate, trăinicie (1), (înv) tărime (1). 2 (Înv; îs) ~ de cap (sau de cerbice) Încăpățânare. 3 (Înv) Uscat. 4 (Îvr) Loc stâncos. 5 (Înv; ccr) Fortăreață (1). 6 (îvr; îlav) Întru ~ În siguranță. 7 (Îvr) Închisoare. 8 (Reg) Întăritură făcută în țărmul unui râu, pentruca apa să nu facă stricăciuni. 9 Forță fizică Si: putere, robustețe, vigoare, (înv) tărime (2). 10 (Pop; îla) Cu ~ Puternic. 11 (Înv) Forță miraculoasă, magică. 12 (Înv) Minune. 13 Capacitate de luptă, de rezistență etc. (constând în armament, în efectiv etc.) 14 (înv; ccr) Armată¹ (1). 15 (Șîs ~ de suflet, -de caracter) Forță morală Si: vitalitate. 16 Putere de afirmare Si: dârzenie, fermitate. 17 (Îlav) Cu (mare, multă etc.) ~ sau cu toată ~ia Cu intensitate. 18 (Pfm; pe lângă verbe de declarație; îal) În mod convingător Si: categoric, curajos, ferm, hotărât, energic. 19 (Pfm; îal) În mod hotărât Si: neclintit. 20 (Pop; pe lângă verbe de acțiune militară; îal) Cu dârzenie. 21 (Înv) Sprijin moral Si: (înv) tărime (3), tărire (1). 22 (Îvr) Patimă. 23 (Îvr) Defect (3). 24 Putere de convingere. 25 (Pfm; d. persoane; îla) Cu ~ de cuvânt Care are putere de convingere. 26 (Înv) Dibăcie (1). 27 (Înv) Valabilitate a actelor Si: (înv) tărire (2). 28 (Înv; îla) Cu ~ Cu împuternicire legală Si: valabil. 29 (Înv) Împuternicire. 30 (Înv) Autoritate (1). 31 (Înv) Posesiune. 32 (Înv) Dominare (1). 33 (Înv; îlav) În ~ia mea (a ta etc.) Cu de la sine putere. 34 (Înv; îlav) Cu (sau în) ~ sau, reg, cu (de-a) ~ia Cu forța. 35 (Înv; îe) A veni în ~ A fi stăpân. 36 (Înv; îlpp) Prin (sau din) ~ia... Ca urmare a... 37 (Pop; urmat de determinări care indică felul) Grad (mare) de intensitate Si: forță. 38 (Rar) Forță mecanică Si: energie. 39 (Înv; ccr) Furtună distrugătoare Si: calamitate. 40 (Înv; fig) Bătălie crâncenă Si: luptă, război. 41 Grad (mare) de concentrație de alcool, de esență, de aromă etc. Si: (reg) tărime (5). 42 (Rar; ccr) Esență (10). 43 (Înv) Putere nutritivă a alimentelor Si: consistență. 44 Intensitate a unui sunet. 45 (Rar) Dioptrie. 46 (Înv; fig; șîs ~ia cerului, ~ia văzduhului, ~ia cerească) Boltă cerească Si: cer. 47 (Înv; fig; îas) Altitudine. 48 (Îrg; pan) Acoperiș (1). 49 (Pop) Moment culminant Si: mijloc, toi³ (13). 50 (Pop; ccr) Pisc.

duritate sf [At: IBRĂILEANU, A. 110 / Pl: ~tăți / E: fr dureté, lat duritas, -atis] 1 Calitatea, însușirea de a fi dur (1). 2 Proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistență la zgâriere, străpungere, deformare. 3 Proprietate a unei ape de a conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 4-5 (Atitudine, gest, vorbă plină de) asprime. 6 Brutalitate.^[1] modificată

uscăciune sf [At: HERODOT (1645), 462 / Pl: ~ni / E: usca + -ăciune] 1 Însușirea de a fi uscat² (1) Si: uscătură (1). 2 Starea a ceea ce este uscat² (1). 3 Lipsă de umiditate. 4 Stare a gurii sau a buzelor lipsite de salivă, de umezeală. 5 (Pex) Senzație puternică de sete. 6 Lipsă îndelungată a precipitațiilor (ploi, ninsori) Si: secetă. 7 Lipsă de umiditate atmosferică. 8-9 (Înv; mpl) Uscătură (5-6). 10 (Îvr) Dispariție a apei (prin evaporare). 11 Slăbiciune (a corpului, a unei părți a lui). 12 Boală care slăbește organismul. 13 Lipsă de grăsime, de luciu a părului, a pielii, a tenului. 14 (Pex) Aspect mohorât, aspru. 15 (Fig) Lipsă de sensibilitate sufletească Si: asprime (2), duritate (5). 16 Lipsă de expresivitate a unei scrieri. 17 (Reg; în credințele populare) Ființă imaginară, duh rău care chinuiește și pocește copiii nebotezați sau îi fură, înlocuindu-i cu alții urâți și schilozi.

ÁUR (lat. aurum) s. n. 1. Element chimic (Au; nr. at. 79, m. at. 196,97, densitate 19,3, p. t. 1.063 °C, p. f. 2.600 °C, duritate 2,5). Metal prețios de culoare galbenă, strălucitor, cel mai maleabil și mai ductil dintre metale, bun conducător de căldură și electricitate. Se găsește în natură în stare nativă, însoțind cuarțul, pirita, galena etc. și în nisipuri aurifere. A. este complet inert față de aer și apă, foarte rezistent din punct de vedere chimic, solubil numai în apă regală și cianuri alcaline. Funcționează în combinații în stările de valență 1 și 3. Se utilizează aliat cu cuprul sau argintul, pentru fabricarea de podoabe, obiecte de artă etc. Concentrația a. în aliaje se exprimă în carate. Cunoscut din antic. ♦ Loc. De aur = extrem de valoros. Nuntă de aur = a cinzecea aniversare a căsătoriei cuiva. 2. Lucru extrem de prețios; bani (de aur 1); avere, bogăție. ♦ Aur alb = energie produsă de forța apelor (curgătoare). Aur negru = a) cărbune (de pămînt); b) țiței.

putrezi [At: PSALT. HUR. 44^v/1 / V: (îrg) ~edi, (înv) ~rizi / Pzi: ~zesc / E: putred] 1-2 vir (D. corpuri sau substanțe organice ori d. obiecte confecționate din astfel de substanțe; pex, fig) A-și pierde treptat aspectul, consistența, duritatea etc. sub influența agenților externi normali sau patogeni Si: a (se) altera, a (se) descompune, a (se) strica, (liv) a (se) putrefia, (rar) a putregăi. 3 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) ciolanele (sau oasele, oscioarele) A zăcea mort (1). 4 vi (Pex; îae) A muri¹ (1). 5 vi (Rar; d. ape) A deveni stătut, clocit. 6-7 vir (D. semințe) A (se) descompune în vederea genninării. 8 vi (Reg; îf putredi) A zăcea bolnav de moarte. 9 vi (Fig) A sta închis multă vreme, în condiții de distrugere fizică și morală. 10 vi (Fig; d. oameni) A duce o viață monotonă, de lâncezeală Si: a lâncezi, a mucezi. 11-12 vir (D. organe și țesuturi ale corpului) A se cangrena.

MUIAT², -Ă adj. 1. Care s-a umezit, s-a udat prin introducerea într-un lichid; care a devenit moale¹ (I 1) (prin îmbibare cu un lichid); care este lipsit de duritate. Cf. m u i a (1). Cf. LB, POLIZU. Întreabă că muieți-s posmagii. CREANGĂ, P. 331. ♦ (Substantivat, pl.; regional; în forma muieți) Bucăți de pîine tăiate în formă de cuburi mici, care se moaie (1) în lapte, ceai, supă etc. Soacra mică ducea tinerilor luni de dimineață, . . tăieței cu lapte or muieți cu lapte, pe care îi mînca ginerele cu mireasa. PITIȘ, ȘCH. 155, cf. DR. VI, 240. A doua zi dă nuntă, ducea plocon o găină friptă dă la mama ńiresii, un zupar cu muieți cu yin [= vin] urez cu lapte. GR. S. V, 35. 2. Cu hainele ude, îmbibate cu apă; ud plouat. Cf. m u i a (2). M-am covrigit în clopotniță cu dinții clănțănind și muiat pînă la piele. EMINESCU, G. P. 42. 3. (Despre materii în formă de pulbere) Prefăcut în pastă prin amestecare cu un lichid. Cf. m u i a (3). Făină de mălai moietă, la pui. ALR II 4 106/64, cf. 4 106/105, 279, 310. 4. Lipsit de vigoare, de vlagă, de energie, m o l e ș i t (1), v l ă g u i t; p. e x t. a b ă t u t, d e s c u r a j a t. Cf. m u i a (6). Deocamdată însă n-avea decît 3 lei și patruzeci de bani și se simțea foarte muiat. SLAVICI, N. II, 258. ♦ (Despre glas, vorbire) Cu intensitate scăzută, domolit, potolit, încet. Într-un tîrziu, sfatul lor slăbi; vorbeau mai puțin, cu glasurile muiate și se uitau lung unul la altul. SADOVEANU, O. IV, 203. 5. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte; de obicei urmat de determinările „ fir”, „în aur” etc.) Întrețesut cu fire de aur ; p. e x t. (despre oameni) îmbrăcat cu haine din astfel de țesături; p. g e n e r. îmbrăcat cu haine frumoase, elegante. Ciocoiul se arătă mulțimei îmbrăcat în haine arnăuțești muiate în fir. FILIMON, O. I, 161. Era marele armaș cu haine muiate în fir. id. ib. 303. Ei stau în linii drepte și armele prezintă La șefi muiați în aur. ALECSANDRI, POEZII, 336. Văzui pin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă. EMINESCU, G. P. 24. O mîndrețe de arnăuti muiat numa-n fireturi de sus pînă jos. CARAGIALE, O. II, 239, cf. 266. Haine muiate numai în fir. ISPIRESCU, M. V. 15. Cînd se deșteptară. se văzură muiați numai în aur. id. L. 10 Ofițeri muiați în fir. MACEDONSKI, O. I, 72. țesătură de brocart muiată-n fir. id. ib. 163. Căscam gura la ofițerii muiați în aur. BRĂESCU, A. 102. Mai văzusem altădată un ofițer turc în mare tinută, muiat tot în fir de aur. BART, S. M. 46. 6. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. Cf. m u i a (8). Consoanele muiate sînt consoanele a căror articulație palatală s-a accentuat, printr-o extensiune a presiunii mușchiului lingual pe bolta palatului. scl 1955, 202, cf. ib. 1956. Limba română distinge consoane dure muiate (ca și rusa). GRAUR, I. L. 68, cf. 52. Sunetele muiate iau naștere printr-un efort articulator. FD I, 45. ◊ (Adverbial) Sint însă graiuri în care „ș” și „j” se pronunță muiat. IORDAN, L. R. 217. - Pl.: muiați, -te.- Și: (regional) moiat, -ă adj. – V. muia.

GRAD (< fr., lat.) s. n. 1. Unitate de măsură a unor mărimi fizice în cadrul anumitor sisteme sau scări de reperare (ex. g. areometric). ◊ G. termometric = unitate de măsură pentru temperatură. Reprezintă un interval de temperatură egal cu o unitate fracțiune dintr-un interval fundamental, definit între două temperaturi de referință: g. Kelvin (simbol: K), egal cu fracțiunea 1/273,16 din intervalul de temperatură cuprins între zero absolut (0 K) și punctul triplu al apei (173,16 K); g. Celsius (simbol: °C), egal cu gradul Kelvin; g. Fahrenheit (simbol: °F), egal cu 0,555 K; g. Réaumur (simbol: °R), egal cu 1,25 K. V. temperatură. 2. Unitate de măsură a unghiurilor. V. centezimal, sexagesimal. 3. G. de libertate = fiecare dintre parametrii independenți care caracterizează posibilitățile de mișcare ale unui sistem mecanic. 4. (MAT.) Gradul unui monom = a) (în raport cu o mărime literală) exponentul literei respective; b) (în raport cu două sau mai multe mărimi literale) suma exponenților acestor litere. ◊ Gradul unui polinom = cel mai mare dintre gradele monoamelor care îl alcătuiesc. 5. Diviziunea a unei scări de reperare în cadrul unui anumit sistem de măsuri al unor mărimi (ex. g. areometric, g. de duritate etc.). 6. Valoare relativă a unei mărimi în raport cu o valoare de referință. ◊ G. alcoolic = proporția de alcool absolut, exprimată în procente, dintr-o băutură sau soluție alcoolică; exprimă tăria alcoolică a acesteia. 7. Criteriu de apreciere calitativă a unor produse sau a proceselor executate de anumite mașini, instalații etc. (ex. g. de umplere, g. de îndesare etc.). 8. (GEOGR.) G. de latitudine = unitate de măsură a latitudinii, egală cu un g. sexagesimal, corespunzând unei lungimi medii de 111,05 km. G. de longitudine = unitate de măsură a longitudinii, egală cu un g. sexagesimal, corespunzând unei lungimi care variază, în funcție, de latitudine, de la Ecuator (111,3 km) spre poli (0 km). 9. G. de seismicitate v. seismic, scară ~. 10. (LINGV.) G. de comparație = formă pe care o iau adjectivul și unele adverbe pentru a arăta măsura în care un substantiv sau un verb determinat de acestea posedă caracteristica exprimată prin adjectivul sau adverbul respectiv. 11. Treaptă, nivel, stadiu (al unei situații, stări etc.). ◊ G. de rudenie = raportul de apropiere între rude; se calculează după numărul nașterilor ce despart două rude în linie dreaptă (ascendentă sau descendentă), respectiv după numărul nașterilor de la fiecare rudă până la cel mai apropiat descendent comun, însumate. ◊ Loc. În ultimul grad = în stadiul cel mai avansat, cel mai grav. 12. Treaptă în ierarhia administrativă, corespunzătoare unei anumite funcții. ◊ G. militar = fiecare dintre treptele ierarhiei militare. În armata României, g. m. sunt: soldat, pentru soldați; fruntaș, caporal și sergent pentru gradați; sergent major, plutonier, plutonier major și plutonier adjutant pentru subofițeri; maistru militar clasa a IV-a, maistru militar clasa a III-a, maistru militar clasa a II-a, maistru militar clasa I și maistru militar principal pentru maiștri militari; sublocotenent, locotenent și căpitan (căpitan-locotenent la marina militară) pentru ofițeri inferiori; maior, locotenent-colonel, colonel (respectiv căpitan de rangul III, căpitan de rangul II și căpitan de rangul I la marina militară) pentru ofițerii superiori; general de brigadă, general de divizie (respectiv contra-amiral, viceamiral, amiral la marina militară), general de corp de armată pentru generali și amirali, mareșal al României.

piatră sf [At: COD. VOR. 145/13 / Pl: pietre, (îrg) pietri, pietruri / E: ml petra] 1 (Lsg) Nume generic al oricărei roci solide, dure și casante răspândite la suprafața sau în interiorul pământului. 2 (Lpl) Fragment de forme și de dimensiuni diferite dintr-o piatră (1). 3 (Pex) Material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui roca naturală dură și care are diverse utilizări. 4 (Îs) ~ de încercare (sau ~ de încercat, de probă, de cercare, de probat) Rocă silicioasă foarte dură, folosită în trecut la verificarea purității metalelor prețioase. 5 (Fig; îas) Mijloc de verificare a capacității, a valorii, a sentimentelor cuiva sau a ceva. 6 (Fig; îas) Dovadă. 7 (Îs) ~ de temelie sau (înv) ~a temeliei Piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul unei solemnități ce marchează începutul construcției. 8 (Fig; îas) Element sau principiu de bază, esențial. 9 (Îs) ~ unghiulară (sau, înv, de ugolniță) ori (înv) ~ în margine de unghi Piatră așezată în colțul fundației unei clădiri. 10 (Fig; îas) Element de bază, fundamental. 11 (Reg; îs) ~ sclipitoare Cuarț. 12 (Îla) De ~ Neclintit. 13 (Îal) Greu. 14 (Îe) A avea (sau a i se pune, a-i sta cuva ca) o ~ pe inimă A avea un mare necaz. 15 (Îae) A fi foarte îngrijorat. 16-17 (Îe) A (sau a-i, a i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o ~ (de moară) de pe inimă (sau cuget ori suflet etc.) (A face să se simtă sau) a se simți eliberat de o grijă sau de o teamă. 18-19 (Îae) (A face să găsească sau) a se găsi o soluție care pune capăt unei situații dificile. 20 (Îe) A-și pune carul în pietre A lua o hotărâre nestrămutată. 21 (Îae) A se încăpățâna. 22 (Îe) A aduce (sau a scoate etc. ceva) (și) din ~ seacă A realiza, a obține ceva cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. 23 (Îe) A călca (sau a umbla) din ~-n~ A face orice pentru a obține ceva. 24 (Îe) A călca în ~ seacă A se osteni zadarnic. 25 (Îae) A avea ghinion. 26 (Îe) A număra pietrele A umbla fără treabă, fără rost. 27 (Îe) A pune cea dintâi ~ A începe o acțiune, o lucrare etc. 28 (Îe) A nu (mai) rămâne (sau fi, sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) ~ pe ~ (din ceva) sau (reg) a se alege ~a și uscata (de ceva sau de cineva) A se distruge complet, a nu mai rămâne nimic din ceva sau din cineva. 29 (Îe) A nu mai lăsa nici ~ peste ~ A nimici. 30 (Îe) A arunca (cu) ~a (sau ~e) (în cineva) A defăima pe cineva. 31 (Cdp fr; îe) A arunca (cu) ~a (sau pietre) în grădina cuiva (sau vecinului) A ataca pe cineva indirect, prin aluzii. 32 (Îe) A arunca prima ~ sau a arunca primul ~ra A provoca un conflict. 33 (Îae) A fi sigur că numai ceilalți oameni au păcate. 34 (Îe) (Frig sau ger de) crapă pietrele Ger foarte mare. 35 (Îe) (A fi) tare (sau sănătos) ca ~ra A fi foarte sănătos și rezistent. 36 (Îe) A sparge ~a în palmă A fi foarte puternic. 37 (Rar; cdp fr; îe) ~ de scandal Motiv de conflict. 38 (Îe) (A fi) ~ (de moară) în casă sau ~ra din casă A fi fată bătrână, nemăritată, considerată ca o povară la casa părinților. 39 (Îe) A sta ~ pe capul cuiva A constitui o povară pentru cineva, în casa cuiva. 40 (Îe) A ridica (sau a duce) ~e de moară A face lucruri foarte grele, care depășesc puterile unui om. 41 (Reg; îe) A face (pe cineva) să mănânce ~e A supăra foarte tare pe cineva. 42 (Îc) ~-linte Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din regiunea alpină (Astragalus australis). 43 (Îc) ~-căpriță Plantă nedefinită mai îndeaproape, care dacă este arsă, se face ca o piatră. 44 (Îcs) De-a pietrele (sau pietre) Joc de copii cu mai multe pietre care se aruncă în sus și trebuie să fie prinse cu dosul palmei Si: de-a pietriceaua (11), de-a pietricica (11), de-a pietruțele (11), la pietrucele (11). 45 (Reg; îcs) Zbărnâială cu ~a Joc de copii în care se aruncă o piatră care trebuie să zbârnâie prin aer. 46 (Îs) Epoca ~ei (sau de ~) Cea dintâi și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, care a durat sute de mii de ani, începând odată cu desprinderea omului din lumea animală. 47 (Îs) ~ filozofală Substanță imaginară, despre care alchimiștii credeau că poate transforma orice metal în aur și argint. 48 (îs) ~ prețioasă, (sau scumpă, curată, semiprețioasă) Mineral cristalizat cu aspect frumos, cu culori variate, cu duritate mare, de valoare, care se găsește în natură și se folosește, de obicei, la confecționarea bijuteriilor. 49 Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (1), sau (pex) din os, din lemn etc. 50 (Îvp) Meteorit. 51 (Reg; îs) ~ de foc (sau de trăsnet) Trăsnet. 52 (Îrg) Greutate de cântar sau de balanță. 53 (În legătură cu verbele „a bate”, „a cădea”) Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici Si: grindină. 54 Fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație Si: grindină. 55 (Olt) Legătură de cânepă alcătuită din mai multe fuioare. 56 Crustă de săruri minerale depuse în decursul timpului pe pereții unui vas în care de obicei se fierbe apă sau pe pereții vaselor unde se păstrează anumite lichide, în special vin sau must. 57 Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți Si: detritus, tartru. 58 (Cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul. 59 (Pex) Litiază. 60 (Pop; îc) ~-acră Sulfat dublu de aluminiu și de potasiu Si: alaun (2). 61 (Îc) ~-(de-)pucioasă Sulf sub formă de bucăți. 62 (Pop; îc) ~-de-var Carbonat de calciu. 63 (Îrg) ~a-șoricelului Arsenic. 64 (Pop) ~-vânătă (sau, reg; ~-mierie) Sulfat de cupru hidratat. 65 (Pop; îc) ~a-iadului sau (înv) ~-infernală Azotat de argint, topit și turnat în forme. 66 (Reg) ~-de-țipirig Clorură de amoniu.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse întrebuințări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = prima și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin utilizarea uneltelor de piatră (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, întrebuințarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, care servește, în litografie, la prepararea clișeelor. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și întrebuințat de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse utilizări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se obosi zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = cea mai veche și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, utilizarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară. ◊ Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, folosită la confecționarea formelor de tipar litografice. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și folosit de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

DIAMANT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină și transparentă de carbon, avînd cea mai mare duritate dintre toate mineralele; varietățile nobile se folosesc ca pietre prețioase, iar cele comune la șlefuit, perforat și zgîriat. În depărtarea și înălțimea lui, Hăsmașul Mare pare o legendară cetate, cuprinsă de flăcări. Dar, asemeni incendiilor secrete de pe fața diamantelor, flăcările acestea nu o consumă, ci și mai mult o întăresc. BOGZA, C. O. 14. Prețuiesc la el unele virtuți pe care le poartă ca pe niște diamante. SADOVEANU, Z. C. 98. Eram convins că nu confund nasturele de sticlă cu diamantul. CAMIL PETRESCU, T. II 309. ◊ (Metaforic) Boarea răcoroasă punea pe flori și pe ierburi diamantele zorilor. CAMILAR, T. 156. Pe Marmara licăreau fluturi de diamante. SADOVEANU, Z. C. 276. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. 2. Unealtă făcută dintr-o bucată mică de diamant (1) comun, fixat într-un suport metalic cu mîner și folosită la tăiatul sticlei. Și strigătul nostru adînc, unit, pătimaș, Să fie car de asalt, Să fie dur, Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant, Și să unească. BANUȘ, B. 110. Boul-bălții... zgîrie oglinda tihnită a apelor, întocmai ca un diamant pe care o mînă ageră l-ar trece pe fața unui geam. MACEDONSKI, O. III 4. 3. (Tipogr.) Numele unui corp mic de literă. – Pronunțat: di-a-. – Pl. și: (învechit) diamanturi (BĂLCESCU, O. II 265), (s. m.) diamanți (BOLINTINEANU, O. 363).

ARGINT (1,3) s. n., (2) arginți, s. m. 1. Metal prețios, cu duritate scăzută, de culoare albă-cenușie strălucitoare. Vînzătorii din prăvălie le aduc pe tăvi de argint o farfurioară cu șerbet. PAS, L. I 83. Hainele de pe feciori Sclipeau de argint. COȘBUC, P. I 55. Flori de tei el are-n păru-i Și la șold un corn de-argint. EMINESCU, O. I 103. ◊ Fig. În părul meu sălbatic A prins ninsoarea firelor de-argint. BENIUC, V. 38. Toamna cu-a ei albă frunte... A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, S. A. 22. Din ochii ei albaștri și mari curgeau șiroaie de mărgăritare apoase pe o față mai albă ca argintul crinului. EMINESCU, N. 4. ◊ Nuntă de argint = aniversare a 25 de ani de la căsătorie; petrecere organizată cu acest prilej. 2. (La pl.; rar) Bani. Mari bogătani, fiare flămînde-nsetate De aur, de-arginți, de bucate. BENIUC, V. 153. Vrei pacea să o aperi de furi și de vicleni? Fîntîni fă să țîșnească țițeiul la Moreni Și nu uita! Mai vajnici decît, ai lor arginți E munca ta, sînt stropii sudorilor fierbinți. JEBELEANU, P. 13. 3. (În expr.) Argint-viu = mercur. Nu se află pe lume pești ca cei din apa Moldovei... luminoși și iuți ca argintul-viu. SADOVEANU, N. F. 30. Cînd ai ști cît îi de veselă... fiica mea că-i vine logodnicul! Parcă are argint-viu într-însa. ALECSANDRI, T. 997. ◊ Fig. Feciorii starostelui începură să se miște cu o hărnicie al cărei argint- viu nici nu se bănuia a fi în mădulările lor mari. SADOVEANU, F. J. 466.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (Numai la sg.) Nume generic pentru orice rocă comună, răspîndită la suprafața și în interiorul pămîntului, în mase continue sau în bucăți dure, solide; (la sg. sau la pl.) fragment dintr-o astfel de rocă. Pe marginea rîului, așezat pe o piatră, Gîngu stă cu capul în pumni uitîndu-se-n rostogolirea turbure a apelor. C. PETRESCU, S. 55. Iar prin mîndrul întuneric al pădurii de argint, Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind. EMINESCU, O. I 85. Găsi pe daci preparați pentru o rezistență puternică, apărați în cetăți de piatră. ODOBESCU, S. II 280. ◊ (În metafore și comparații) Horia e omul de piatră, în care s-a concentrat toată tăria munților aspri și stîncoși, toată amărăciunea veacurilor de iobăgie. BOGZA, Ț. 38. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Bade inimă de piatră! Ce nu vii la noi vreodată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. ◊ Ori (sau cînd) cu capul de piatră, ori (sau cînd) cu piatra de cap, se zice cînd cineva este pus într-o situație grea, din care, oricum ar face, tot rău iese. Stăpîne, zise atunci calul, de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii odată bărbat și nu-ți face voie rea. CREANGĂ, O. A. 233. Da rău îi pe ulița d-tale! Nu poți face doi pași făr-a fi... povestea vorbei: cînd cu capul de piatră, cînd cu piatra de cap. ALECSANDRI, T. I 148. Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi, se zice despre omul superficial, care începe de toate și nu isprăvește nimic. Piatră în (sau piatra din) casă = fată nemăritată (considerată ca o povară pentru familie). După optsprezece ani [fetele] erau socotite pietre în casă, fete bătrîne. PAS, Z. I 221. Se simțea străină, împresurată de ostilități, piatră în casă. C. PETRESCU, C. V. 95. ◊ (În expresii, zicători, proverbe) A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge cuiva bine. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărîre nestrămutată. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = e ger strașnic. A scoate apă (și) din piatră (seacă) v. apă (I 1). A scoate bani (și) din piatră seacă v. sec. A aduce (ceva) și din piatră seacă v. sec. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra sau de piatră = (a fi) foarte sănătos. Sorcova, vesela: Peste vară Primăvară Să-nfloriți, Să mărgăriți, Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir De trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. TEODORESCU, P. P. 159. A fi de piatră = a fi fără de milă, a rămîne insensibil. Apa trece, pietrele rămîn v. rămîne. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, o mare neliniște, a fi îngrijorat. A i se lua (cuiva) o piatră (de moară) de pe inimă (sau de pe cuget) = a se elibera de o grijă, de o teamă, a găsi sau a primi o soluție care pune capăt unei situații grele. Surîde ca un om căruia i s-a luat o piatră de moară de pe cuget. CAMIL PETRESCU, O. II 637. A nu (mai) rămîne (sau a nu mai lăsa) piatră pe piatră = a nu se (mai) alege nimic (din ceva), a distruge (ceva) din temelii; a face praf și pulbere. A mișca din loc (sau a răsturna) toate pietrele = a face tot posibilul pentru a obține ceva. A număra pietrele = a umbla haimana, fără căpătîi; a bate drumurile. A arunca cu piatra (în cineva) = a acuza, a învinui (pe cineva). A călca din piatră în piatră = a depune toate eforturile pentru a dobîndi ceva. De-ai călca din piatră-n piatră, Din străin nu-i face tată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 203. Piatra filozofală v. filozofală. 2. (În expr.) Epoca de piatră = veche epocă arheologică caracterizată prin utilizarea de către om a uneltelor de piatră. 3. (Urmat de determinări indicînd întrebuințarea obiectului sau o proprietate esențială a lui) Bucată de piatră (1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră cioplită. ◊ Piatră kilometrică v. kilometric. Piatră ponce v. ponce. Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă care servește în litografie la prepararea clișeelor de imprimare. Piatră de încercare = rocă silicioasă foarte dură, folosită la verificarea purității aurului și argintului; fig. mijloc de verificare a capacității sau a sentimentelor cuiva; dovadă, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = piatră care intră în construcția fundamentului unei clădiri; fig. principiu de bază, principiu esențial. Piatră unghiulară = piatră așezată la colțul fundației unei clădiri; fig. bază, fundament. Lucrările sale în cercul literar... vor rămîne ca pietre unghiulare pe care s-au așezat temeliile literaturii noastre. ODOBESCU, S. I 329. Piatră de ascuțit = cute. Piatră de moară = fiecare dintre cele două discuri mari și grele, întrebuințate la moară pentru măcinatul grăunțelor (dintre care una stă pe loc, iar cealaltă se învîrtește). Era un turn înalt și îngust cu ferestre mici și nepotrivite, avînd jos o portiță boltită căria îi slujea de prag o piatră de moară crestată în două. ODOBESCU, S. I 148. La arnăut poruncea, Piatră de moară-aducea, Cu parale c-o plătea. PĂSCULESCU, L. P. 246. (În metafore și comparații) Rușinea ce i-o făcuse Vasile Baciu i se așezase pe inimă ca o piatră de moară. REBREANU, I. 35. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă. CREANGĂ, O. A. 178. Piatră prețioasă (scumpă sau nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește foarte rar în natură și din care se fac bijuterii. Cînd e vorba de pietre prețioase, de valoarea acestora, orice presupunere este permisă. C. PETRESCU, A. 326. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pămînt. EMINESCU, O. I 88. Am o piatră nestimată Care noaptea viu lucește. ALECSANDRI, P. A. 44. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat, care are un aspect frumos și se găsește relativ frecvent în natură, întrebuințat la confecționarea bijuteriilor de mică valoare. 4. Material pietros, fabricat pe cale artificială, avînd diferite întrebuințări. Piatră de mozaic. ▭ Între munții cu granitul sur, Arieșul, șoseaua și linia îngustă a trenului șerpuiesc, împletindu-se cu poduri de piatră. C. PETRESCU, S. 225. 5. Piesă la jocul de domino și la alte jocuri, confecționată din piatră (1), os sau lemn. 6. (Popular) Aerolit, meteorit. Piatră căzută din cer. 7. (Adesea în construcții cu verbele «a bate» sau «a cădea») Grindină. A mai avut, sărmanul, și păcatul că l-a bătut piatra și n-a putut strînge mai nimic de pe cîmp. BUJOR, S. 161. Bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pămîntul. ISPIRESCU, L. 206. II. 1. (Popular) Crustă de săruri minerale care se depune cu vremea pe pereții unui vas în care se fierbe apă. ◊ Piatră de vin = crustă de săruri minerale depuse pe pereții butoaielor în care se păstrează must sau vin. 2. Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; tartru. 3. (Nume popular dat unor substanțe chimice; numai în compuse) Piatră-acră = alaun de potasiu, v. alaun; piatră-vînătă = sulfat de cupru, v. sulfat. Negustor de băcan... piatră-vînătă... salcie, fumuri și alte otrăvuri. CREANGĂ, P. 112; piatră-vitriolică = sulfat feric, v. sulfat; piatra-iadului = azotat de argint, v. azotat; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf în formă de bucăți; piatra-sulimanului = numele pietrei din care se prepară un fel de suliman. 4. (Med.) Calcul¹. Piatră la rinichi. Piatră la ficat. - Pronunțat: pia-.

TĂRIE, (rar) tării, s. f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. Apa era strînsă în maluri... ca o putere stăpînită și rea, încordîndu-și tăriile, să se dezlănțuie. C. PETRESCU, Î. II 175. Loviră pe fiecare în cap cu așa tărie, încît rămaseră morți. ISPIRESCU, L. 305. Se îngrozea văzîndu-se... fără tărie prin locașele sălbatice ale fiarelor. ODOBESCU, S. III 209. ◊ (Legat de un substantiv prin prep. «de», exprimă ideea de superlativ) Bre, ce tărie de flăcău. GALACTION, O. I 54. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; dîrzenie, fermitate. Cînd mă cuprinde dor adînc de țară... Iau cartea unde curge sfînt izvorul De-nțelepciune și tărie rară. IOSIF, V. 68. Se sculă în picioare ca să dea mai multă tărie vorbelor lui. VLAHUȚĂ, O. A. 191. Oamenii... nu știu cîtă tărie este în inima unei tinere fete. NEGRUZZI, S. I 27. 3. Putere, autoritate; (învechit) stăpînire. Mircea își dase obștescul sfîrșit pe scaunul domnesc, în mijlocul tăriei sale. ODOBESCU, la TDRG. Afară de aceasta primarii se înjosesc mergînd încinși fiind cu eșarpa tricoloră a tăriei, după ordine la acei ce nu le mai pot da, nici au dreptul a le mai da. I. IONESCU, D. 50. ♦ (Neobișnuit) Forță, presiune, constrîngere. O soluțiune practică... la care am ajuns prin tăria evenimentelor. ODOBESCU, S. III 422. ◊ Loc. adv. (Învechit și regional) Cu tăria = cu forța, cu sila. Eu nu fac pe nime cu tăria să asculte. RETEGANUL, P. I 47. 4. Soliditate, trăinicie, durabilitate; duritate. Tăria munților aspri și stîncoși. BOGZA, Ț. 38. Leul... izbește a temniței tărie Și geme furios. ALEXANDRESCU, M. 68. ♦ Fig. Valabilitate, valoare. Este nevoie... de a cumpăni de acum înainte bunătățile scrierilor și tăria sistemelor. RUSSO, O. 67. 5. (Învechit, concretizat) Întăritură, fortificație. Dunărea forma aici, încă din vechimea cea mai depărtată, o tărie de apărare. I. IONESCU, M. 78. 6. Moment al intensității maxime, moment culminant; mijloc, toi, miez. Toate acele mii de glasuri se-nalță cu răsunet potolit în tăria nopții. ODOBESCU, S. III 19. 7. (Poetic) Boltă cerească, cer, firmament; văzduh. În luminile biruitoare ale focului, umbre mari jucau și se întindeau pînă în tării. REBREANU, R. II 106. Din mijlocul tăriei albastre un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. GÎRLEANU, L. 22. Stele rare din tărie cad ca picuri de argint. EMINESCU, O. I 82. ◊ (Prin analogie) Prin tăria clădită din ramuri și din frunze, soarele pătrundea numai ca niște stele. GALACTION, O. I 281. ♦ Înălțime, altitudine; (concretizat) vîrf, pisc. Mă îndreptam spre tăriile neguroase ale munților. HOGAȘ, M. N. 152. 8. Grad (mare) de concentrație alcoolică, de aromă etc. [Planta] se freacă din nou în mîni... cînd gospodina socotește că încă n-a ieșit toată tăria. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 21. ♦ Putere (calorică) mare. Lumina soarelui își pierduse tăria. CAMIL PETRESCU, U. N. 211. Mai bine ar fi să iei tăria focului și să arzi răul care se întinde. DELAVRANCEA, A. 91. 9. Intensitate auditivă a unui sunet.

moale¹ [At: CORESI, EV. 198 / Pl: moi, (îvr) moale / E: ml mollis, -e] 1 a Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma. 2 a (Pex) Pufos. 3 a (Îs) Carne ~ Carne fară oase. 4 a (Reg; îas) Carne fragedă. 5 a (îs) Ou ~ Ou fiert sau copt astfel ca să nu fie complet coagulat 6 a (Îas) Ou fără găoace sau cu găoacea incomplet calcifiată. 7 a (Îs) Lipire ~ Operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. 8-9 av, s (Îe) A-i fî (cuiva) ~ sau a trăi (sau a se așeza) pe moale (și la cald sau și la căldură) A duce o viață liniștită, fără griji. 10-11 av, s (Îae) A se simți bine. 12 s Parte moale (1) a unui lucra. 13 s (Îs) -le capului Fontanelă. 14 s (Pex; îas) Creștet al capului. 15 s (Reg; îs) ~le capului (sau frunții, obrazului) Tâmplă. 16 s (Reg; îs) ~le urechii Adâncitură de după ureche. 17 s (Nob; îs) ~le spetelor Șezut. 18 sms (Reg; art.) Penis. 19 a (D. gură, buze) Cărnos. 20 a Flasc. 21 a Puhav. 22 a Puțin consistent. 23 a Subțire. 24 a Apos. 25 a Care poate fi ușor străpuns, tăiat, despicat. 26 a (D. pâine, cozonac etc.) Proaspăt. 27 a (D. pâine, cozonac etc.) Fraged. 28 a (D. icre) Proaspăt. 29 a (D. fructe) Zemos. 30 a (D. fructe) Mălăieț (1). 31 a Flexibil. 32 a (D. pământ) Umed. 33 a (Mun; d. pământ) Care a fost arat de două sau de trei ori după ce s-a făcut desțelenirea. 34 a (D. metale și aliaje) Cu duritate mică. 35 s (Reg; îs) -le securii Muchie a securii. 36 a (D. ființe, d. corpul sau părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere. 37 a (D. ființe, d. corpul sau părți ale corpului lor) Debil. 38 a (D. ființe, d. corpul sau părți ale corpului lor) Gingaș. 39 a (D. cai; îs) ~ în gură sau cu gura ~ Cu gura sensibilă, care suportă greu zăbala. 40 a (Pex; îas) Care poate fi condus ușor cu ajutorai hățurilor. 41 a (D. oameni; îs) ~ de gură Cu dinți nerezistenți. 42 a (Îe) A avea picioare moi A umbla, a se mișca încet. 43 a Sleit de puteri Si: istovit, vlăguit. 44 a (Reg) Paralizat. 45 a (D. oameni) Lipsit de energie, de voință. 46 a (D. oameni) Apatic. 47 a (D. oameni) Indolent. 48 a (D. oameni) Bleg. 49 a (D. oameni) Leneș. 50 a (D. oameni) Cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. 51 a (Îla) ~ de gură sau ~ la vorbă Care vorbește puțin. 52 av (Îlv) A (o) (sau a se) lăsa (mai) ~ A ceda. 53 av (Îal) A face concesii. 54 av Lipsit de convingere, de curaj. 55 av În silă. 56-57 a, av (Care este) blând. 58 a (Rar, d. activitatea sau viața oamenilor) Ușuratic. 59 a (Fig; înv; nob) Slab. 60 a (Fig; înv; nob) Îndoielnic. 61 a (Fig; înv; nob) Prost. 62 a Cu suprafața netedă, fără asperități Si: neted. 63 a Plăcut la atingere Si: catifelat, mătăsos. 64 a (Reg; d. făină, mălai) Măcinat mărunt. 65 a Rotunjit. 66 a (Pex) Armonios. 67 a (Pex) Delicat. 68 a (D. culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută Si: domol, blând. 69 a (Fam; îoc dur; îs) Consoană ~ Consoană palatalizată Vz palatalizat. 70 a (Îs) Poziție ~ Poziția unui sunet urmat, în cadrai unui cuvânt, de o silabă care conține o vocală palatală. 71 a (D. vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț și umed. 72 a (Pex; d. vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Plăcut. 73 a (Reg; d. apă) Care are o temperatură potrivită. 74 a (Reg; d. apă) Călduț. 75 a (D. ființe) Blând. 76 a (D. ființe) Umil. 77 av (Îe) A fi ~ la inimă A fi bun, milos, îngăduitor. 78-79 a, av (Care se mișcă) ușor. 80-81 a, av (Care se mișcă) lent. 82-83 a, av (Care se mișcă) fără vlagă. 84 a (D. fenomene naturale) Puțin intens Si: domol, lin, potolit. 85 a (D. băuturi) Plăcut la gust. 86 a (D. băuturi) Care conține alcool în cantitate mică. 87 a (îs) Apă ~ Apă care conține săruri în cantitate mică. 88 a (Trs, Ban; îas) Apă sălcie.

MOÁLE¹ adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare (modificîndu-și forma); p. e x t. afînat, pufos. Ca nește ceară să ne plecăm cătră dragostea lu Dumnezeu, sau ca nește lut moale cîndu-l pleci în voia ta. CORESI, EV. 198. Fîn uscat perină moale (a. 1600-1650). GCR I, 136/34. În loc de pat moale, culcare grea (a. 1689). id. ib. 285/31. Un om nu poate suferi să stea pre un așternut moale și frumos totdeauna (a. 1700). id. ib. 338/24. Ceara cînd iaste moale să închipuiaște și să tipăreaște în fealiu de fealiu. MOLNAR, RET. 53/6. Ca să-i fie mai moale culcușul, au așternut niște iarbă uscată. DRĂGHICI, R. 54/5. Este o ceară moale pe care o întorc cum mi-e voia. NEGRUZZI, S. I, 77. S-a tologit. . . pe un divan moale ca bumbacul. CREANGĂ, P. 302. Mă lungii într-un cot pe iarba moale. HOGAȘ, M. N. 183. Era trudită după două zile de umblet călare și se gîndea c-o simțire de plăcere la un culcuș moale. SADOVEANU, B. 120. Se așezase peste toate o zăpadă moale și nouă care lumina ușor în noaptea fără lună. id. M. C. 58. Felix, suie-te să vezi ce fîn moale ! CĂLINESCU, E. O. I, 117. Asfaltul e proaspăt întins și-l simțim moale. . . sub călcîie. STANCU, U.R.S.S. 185. Bădiță cu șase boi Vinde doi Pe perini moi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 421. Omul se culcă unde-i moale (= fiecare umblă după ceea ce este bun, avantajos). Cf. ZANNE, P. II, 529. (F i g.) În loc luminat, în loc moale, în loc de răpaos (a. 1669). GCR i, .186/6. ◊ Carne moale = carne fără oase; (regional) carne fragedă. Tăie o bucată de carne moale din coapsa piciorului. ISPIRESCU, L. 90. Bine alege și bine culege . . . – din carne moale – și din oase vărtoase. POP., ap. GCR II, 340, ALR II 4 069/2, 76,105, 848, 872. Cine poate oase roade; cine nu nici carne moale. CREANGĂ, P. 248. Ou moale = a) ou fiert sau copt astfel ca să nu fie complet coagulat. Cîte oauo moi coapte au putut mînca uriiașul Goliat pre nemîncate ? BĂRAC, T. 26/22; b) ou ouat fără găoace sau cu găoacea incomplet calcificată. Cf. ALR II 5 712. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. Lipirea moale se execută cu o compoziție de cositor și plumb. IOANOVICI, TEHN. 181. ◊ E x p r. A-i fi (cuiva) moale sau (substantivat) a trăi (sau a se așeza) pe moale (și la cald sau și la căldură) =a duce o viață liniștită, fără griji; a se simți bine. Văzînd că . . . nu mai are putere nici cît un țintar, îl bușiiu o dată cît putui de niște pietri, și temîndu-mă că îi va fi moale, mai luai ș-un pui de piatră. GORJAN, H. II, 63/10. Da să știi d-ta, că babei mele n-are să-i fie moale, cînd m-oi întoarce acasă. CREANGĂ, P. 126, cf. id. A. 156. Eu trăiesc bine, pe moale și la cald. DELAVRANCEA, ap. TDRG. Mireasa gătită de nuntă se pune să șadă pe o perină, crezîndu-se că apoi în viața ei conjugală va duce-o bine, îi va fi moale. GOROVEI, CR. 240. Să fie până-n ziuă la lucrurile ei, că de nu, n-are să-i fie moale. MERA, L. B. 190, cf. ZANNE, P. III, 230. ♦ (Substantivat) Parte moale (I 1) a unui lucru. Ș-afunda capul din ce în ce în moalele pernei. DELAVRANCEA, S. 108. Mi-am luat de-o grijă, zise m-me Sandopol. . ., scufundîndu-se în moalele unui fotoliu de piele fină. MIRONESCU, S. A. 105. Moalele capului = fontanelă; p. e x t. creștetul capului. Beliră o curea [de piele] din moalele capului pînă gios la unghe la picior. DOSOFTEI, V. S. octombrie 73^v/18. O muchie dă topor să ne hi dat în moalili capului și ne prăpădea și pă noi poate. JIPESCU, O. 138. înc-o lovitură strașnică în moalele capului l-a prăvălit pe pîntece. SANDU-ALDEA, U. P. 28. Gîndul îl duru atît de rău parcă l-ar fi izbit cu parul în moalele capului. REBREANU, I. 280. Cînd Zbranca dădu să iasă din închisoare, badea Isac îl șterse în moalele capului. SADOVEANU, O. VII, 360, cf. MIRONESCU, S. A. 104. A primit din senin o măciucă în moalele capului și caută amețit un sprijin. I. BOTEZ, B. I, 113. Învățătorul înalt, osos. . ., ciocănea copiii în moalele capului. CAMILAR, N. I, 19. Miai s-a învîrtit și l-a lovit pe Lisandru drept în moalele capului. PREDA, Î. 122. Începu a-l netezi cu mîna pe cap. Netezindu-l așa, dădu de moalele capului. ȘEZ. V, 131. Cum îi căuta așa în cap, îi vîră cele două ace în moalele capului și pe loc a murit biata fată. I. CR. III, 202; b) (regional) tîmplă. PAMFILE, B. 81, cf. ALR I/I h 14. (Regional) Moalele urechii = „groapa de după urechi”. ALR I 51/87, cf. 51/98, 337. (Regional) Moalele frunții (sau obrazului) = tîmplă. ALR I/I h 14. (Neobișnuit) Moalele spetelor = șezut. Am făcut. . . un buboi la moalele spetelor. ap. TDRG. ♦ (Substantivat, m. sg. art.; regional) Penis. PASCU, C. 180. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos; fraged. Era leită Safta. . . Tot așa voinică, obrajii la fel de mari, ochii căprui trași spre tîmple și neastîmpărați. . . Gura cu buze groase și moi. CAMIL PETRESCU, O. III, 12. Of ! două buze dulci și moi, Săruta-m-aș eu cu voi. BIBICESCU, P. P. 33. ♦ Moleșit, flasc; puhav. Mici și moi, coapsele arată slâbăciune, cilibiu și fricos om (a. 1785). GCR II, 145/20. Se apropie de canapeaua ei o femeie încă tînără . . . puțin cam subțire în talie și cu un gît lung și moale, care-i dădea un aer bătrînicios. CAMIL PETRESCU, O. III, 70. I-am văzut pe toți, deslușit. . . Pe miliardarii cu burțile moi. DEȘLIU, G. 44. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. Fă mămăligă mare, măi Ioane; fie crudă, fie moale, numai mare. ZANNE, P. III, 607. La baliga moale, puțină apă trebuie, se zice despre cei lipsiți de rezistență, pe care cea mai mică dificultate îi doboară. Cf. id. ib. I, 322. ♦ Care poate fi ușor străpuns, tăiat, despicat. La mintea spre înțeleagere gătată mai tare pătrunde cuvîntul adevărului, decît prin moale grosimea trupului ascuțita simceaua fierului. CANTEMIR, IST. 63. ◊ Sămînță moale = (cu înțeles neprecizat, probabil) sămînță cu înveliș subțire, puțin rezistent. Cînd iaste creașterea lunei, sămînța vîrtoasă să samine. . . iară cînd scade luna, sămî[n]ța cea moale cum iaste inul, cînepă (a. 1733). GCR II, 26/32. ♦ (Despre pîine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. Să pun la ciochine niște plăcinte moi anume pregătite, care ne fac nouă trebuință pe cale. SADOVEANU, F. J. 520. Pită proaspătă sau pită moale. ALR II 4 013/235. Mulțimea de boale, la dohtor pîine moale. ZANNE, P. V, 272, cf. III, 532, IV, 48. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. Oarecare meșteraș A trimis un băiețaș. . . Ca să ia de la băcan Icre roșii de un ban. li mai dete și alți doi Să ia icre negre moi. PANN, P. V. III, 64¹/8. In comerț i[crele] se găsesc sub două forme: . . . moi sau proaspete și tescuite. ENC. AGR. III, 135. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț (1). Pepenii galbeni. . . se numesc. . . mâlăieți cînd sînt moi. PAMFILE, A. R. 175. Mută-ți casa lîngă noi, C-am un păr cu pere moi, Și le-om mînca amîndoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 48. ♦ Flexibil, elastic. Un registru cu scoarțele moi. PREDA, M. 155. Dacă un mort va fi moale, este semn că va muri vreo rudă a sa după el. ȘEZ. III, 122. 2. (Despre pămînt) Umed, reavăn, jilav. Sămînța vîrtoasă să samine la pămînt uscat,. . . sămî[n]ța . . . cum iaste inul, cînepă iproci să o samine în pămînt moale (a. 1733). GCR II, 26/33, cf. ALR II 5 060/64, 310, 705, 723, 762, 791. ◊ (Substantivat) Prășitul se face pe moale. PAMFILE, A. R. 74. Trag, iar, în mocirlă, după noi. Nădăjduim că acolo cel puțin, obuzele lovind în moale, nu vor mai exploada toate. CAMIL PETRESCU, U. N. 363. ♦ (Mai ales prin Munt.) Care a fost arat de două sau de trei ori după ce s-a făcut desțelenirea. Cf. H II 244, VII 210, 245, 337. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgîriat etc. Cînd oțelul este prea moale, coasa se îndoaie; cînd este prea iute, coasa se rupe. PAMFILE, A. R. 125. Prin procesele de înnobilare sau curățire se obține din fontă fier moale cu 0,05-0,5 %C. MACAROVICI, CH. 412. Materialul din care se confecționează aceste organe este oțelul moale laminat. IOANOVICI, TEHN. 154. În limbajul curent spunem că oțelul este casant, iar plumbul este moale. CIȘMAN, FIZ. i, 240, cf. I. CR. III, 226. ◊ (Regional, substantivat, în sintagma) Moalele securii = muchia securii. Pe moalele (muchia) securei se pisează usturoiu. ȘEZ. XII, 194. 4. (Despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpînd; gingaș, delicat. Nu-i putință să să poată povesti truda și ruga ei și nevoința cu carea au adevăsît ș-au topit acel trup moale și gingaș. DOSOFTEI, V. S. septembrie 27^r/25, cf. CHEST. VI 22/26. Moale în trup. ALRM II/I h 142/260. ◊ Moale în gură sau cu gura moale = (despre cai) cu gura sensibilă, care suportă greu zăbala; p. e x t. care poate fi condus ușor cu ajutorul hățurilor. Cf. ZANNE, P. I, 461. Moale de gură = (despre oameni) cu dinți nerezistenți, slab de gură. Cf LM. ◊ E x p r. A avea picioare moi = a umbla, a se mișca încet. Cf. COSTINESCU. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. Maria rămase moale, gînditoare, fără să zică o vorbă. DUNĂREANU, CH. 194. Nevastă-mea. . . a căzut moale într-un fotoliu. CAMIL PETRESCU, U. N. 132. Cîteva vecine o urcară pe femeia care era moale, topită de durere și nu-și dădea seama de nimic. id. O. II, 492. Atunci [fata]. . . a căzut moale. . . peste masa de lucru. PAS, Z. I, 310. Călcîndu-și pe inimă, Cristescu i-a întins peste birou o mînă moale, gata parcă să se desfacă din toate încheieturile. GALAN, B. I, 8. * (Adverbial) Și arcul să-și tragă moale. DOSOFTEI, PS. 189/11. ♦ (Regional) Paralizat. ALR II/I h 123/727, cf. MAT. DIALECT, I, 231. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nebotărîtă, influențabilă. Mihai Vodă nu este, cum s-arăta, blînd, șigaci cu toțîi și moale, ce într-alt chip, că are multe hiri, nu numai o hire. NECULCE, L. 185. Învățătorul. . . , mai moale ca toți, se și îmblânzise puțin. REBREANU, I. 246. Mi s-a părut un băiat de treabă, deși cam moale. CĂLINESCU, E. O. I, 61. Deocamdată Soleiman Pașa va fi dezavuat de Poartă fiindcă a fost prea moale, asta fiind prima etapă, apoi va fi înlocuit cu Fuad Effendi, cunoscut ca mai energic. CAMIL PETRESCU, O. III, 108. Fusese un bărbat înalt, voinic, Radu Ochian, moale, trîndav. STANCU, D. 5, cf. PAS, Z. I, 145. Te cunosc, lele, pe poale, Că ești o femeie moale; Că de-ai fi femeie iute, Poalele ți-ar fi lăute. BUD. P. P. 62. Dacă ți-i bărbatul moale, Du-l în tîrg și-l dă pe oale. ZANNE, P. IV, 253, cf. ii,4 Moale de gură sau moale la vorbă = care vorbește puțin, care nu e bun de gură. Nu e bun Argeșiu, fiind bătrîn și cu patimă de boală și moale la vorbă și. . . prefăcut. ZILOT, CRON. 73. Unde s-a văzut advocat moale de gură ? F (1883), 15. ◊ E x p r. A (o) (sau a se) lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. Nu te lăsa, rumâne, moale. JIPESCU, O. 37, cf. SCRIBAN, D. Lăsați gluma, măi. . . Vorba e, acum ce facem ? Mergem așa cum am mers, oblu, ori o lăsăm mai moale. CAMIL PETRESCU, O. III, 490. Te lași moale, Te bagă-n foaie. ZANNE, P. V, 295. Cine să lasă moale, cel mai tare ăl dăspoaie. id. ib. VIII, 290. ♦ (adverbial) Lipsit de convingere, de curaj; în silă. De ce să n-ascult ? se apără moale colonelul. C. PETRESCU, Î. I, 11. Asta n-aș crede-o, se împotrivi moale Mînecuță. SADOVEANU, P. M. 136. Oamenii s-au privit, te-au privit, și unul ți-a spus moale, nedumerit: – Apoi pe nici unul nu ne cheamă Dumitru. PAS, Z. I, 140. ♦ Blînd, îngăduitor. Nu-i moale ea-n treburi de-acestea ! COȘBUC, AE. 27. Moale ești, Antoane, cînd e vorba de fiu-tu! DEMETRIUS, C. 40. ♦ (Rar, despre activitatea sau despre viața oamenilor) Ușuratic. Carol al Vll-lea. . . înconjurat de curteni desfrînați. . . petrecea, chiar dinaintea ochilor soției sale, o viață moale și nepăsătoare în brațele unei țiitori. ODOBESCU, S. I, 4. 6. F i g. (Învechit, neobișnuit) Slab, șubred; îndoielnic; prost. Tomșa văzînd moale lucrul de dobăndit cetatea cu ai sei, s-au sfătuit cu boierii de au trimis sol la Jicmond craiul unguresc. N. COSTIN, LET. I A, 70/28. Venit-au ponoslu lui Pâtru Vodă de la împărăție, pentru moi lucrurile lui. id. ib. 97/29. II 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. Morunul are sgîrciuri în loc de oase și pielea aspră, pe cînd a somnului e moale. C. ANTONESCU, P. 89. Pre lîngă tine, multe cer: Ceru-m boi cu coarne moi; Ceru-m junci cu coarne lungi. POP., ap. GCR II, 330. Moale ca geamu. ARL II/I MN 31, 2 182/848. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. Aceia ce poartă veșminte moi, în casele împărătești sînt. CORESI, EV. 522, cf. N. TEST. (1648), 14^r/26, GCR I, 276/9. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 170, cf. 82. Niște mușchi pletos, de o podină de gros, moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Mîinile cele albe ca o coală de hîrtie, cu pelea moale ca puful. ISPIRESCU, l. 234, cf. 58. Părul ei, mătasă moale, Ca și inul cînd înfloare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 35, cf. 60. ◊ F i g. E așa de dulce să chemi somnul în murmurul apelor, în răcoarea verde a luncilor, sub mîngîierile moi ale vînturilor ! HOGAȘ, DR. I, 195. ♦ (Regional, despre făină, mălai) Măcinat mărunt. ALR I 1 372. Făină mai aspră, nu moale rău, că nu se coace nici turla. ib. 1372/800. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. e x t. armonios; delicat. Oricît de genial tăiate ar fi formele unei statui, ea niciodată nu ne va putea reda acele linii moi, pătimașe, calde, cari caracterizează un trup frumos, viu. GHEREA, ST. CR. II, 50. Ileana Cosînzeana, cu ochi limpezi, cu trăsături moi și blonde, cu cosița de aur sclipitoare. PETICĂ, O. 277. ◊ (Prin lărgirea sensului, despre ochi, privire) Ochii lui cei moi. . . se pierdură iar în . . . visătorie. EMINESCU, N. 35, cf. id. O. IV, 85. El se uită . . . la expresia caldă a ochilor ei moi, lungi, cu gene mari și clipiri dese. VLAHUȚĂ, O. A. III, 90. Doar ca prin vis vedea privirile moi ale femeii, buzele ei roșii și umede. REBREANU, I. 158. 3. (Despre culori, lumină sau izvoare de lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută ; domol, potolit; blînd. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Luna plină de o lumină moale. ALECSANDRI, POEZII, 275. Printre grații luna moale, Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I, 76. O jună fală. . . acompaniind sunetele ușoare a unor note . . . cu glasul ei dulce și moale. id. N. 47. Umbre moi întinde ceața, Pe cînd raze scad in zare. CERNA, P. 57. Minți ! strigă Ițic întărîtat de glasul moale al căprarului. REBREANU, NUV. 291. Eu nu înțeleg nimic, vorbi cu glas moale domnul țudic. PETRESCU, R. DR. 159. Un vindireu . . . slobozi cîteva fluierături moi. SADOVEANU, O. IX, 132. A răspuns cu mișcări cumpănite și cu vorbe moi la manifestațiile zgomotoase ale lui Temistocle. id. ib. XI, 572. Vocea ei mică, moale, de cristal lichid, îl fermecă. CAMIL PETRESCU, O. III, 83. Vorbește cu glas moale judecătorul, cu glas dulce, stancu, d. 257, cf. preda, m. 171.4 (Adverbial) Oameni timizi și modești care surîd ușor și vorbesc moale, teodoreanu, m. ii, 169. Albinele bîzîiau moale în prisaca de-aproape. sadoveanu, o. v, 618. Ce învățătură pot să-ți dau eu ție, măi băiete? grăia moale pădurarul. id. ib. XII, 470. Mitropolitul întrebă moale: Asta-i tot ? CAMIL PETRESCU, O. III, 40. Un zurgălău. . . Se auzea de undeva, din vale, Și vîntu-l îneca în răbufniri. Parcă plîngea încet metalul, moale, În palmele-nghețate și subțiri. LABIȘ, p. 15. 4. (Fon.; în opoziție cu d u r, în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată, v. p a l a t a l i z a t. Limba română cunoaște, la finală, consoane moi, notate în ortografia obișnuită printr-un i care întovărășește consoana. ROSETTI, S. L. 59. În multe limbi sînt cunoscute serii duble de consoane, dure și moi. GRAUR, I. L. 61. Poziție moale = poziția unui sunet urmat, în cadrul unui cuvînt, de o silabă care conține o vocală palatală. O deosebită importanță are în dialectul dacoromân poziția „dură” sau „moale”, deci caracterul nepalatal sau palatal al vocalei din silaba următoare. PUȘCARIU, R. I, 76. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. e x t. plăcut, blînd. Iarna, care în alte locuri a fost moale, în Rusia a stătut foarte aspră și iute. CR (1834), 354²/16. Stelele. . . tremură voluptos în aerul moale și clar al serei. EMINESCU, N. 50. [Cînd cocoșul] va cînta seara, înspre amurg. . . de va fi frig, se va muia vremea, iar de va fi moale, se va lăsa frig aspru. PAMFILE, VĂZD. 3. Se crede că dacă în ziua anului nou. . . va fi afară moale și pîclă, apoi. . . vor urma boale. GOROVEI, CR. 293. Duminică, pe-o vreme destul de moale, fără să fie însă dezgheț, m-am înfățișat la curtea de la Comana. SADOVEANU, O. IX, 440. O verificare și mai simplă o facem iarna, pe vreme moale, cînd se apropie dezghețul. CIȘMAN, FIZ. I, 399. Toamna, cîndu-i vremea moale, să mîrlescu oile ǵine. GR. S. V, 332. Dacă e iarna moale . . . umblă [oile] și la pășune. CHEST. V 14/87. ♦ (Regional, despre apă) Care are o temperatură potrivită; călduț (Dobra-Deva). ALR II 4146/105. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blînd; umil, smerit. Grăiesc din gură cuvinte moale, De-ț par ca untul de unsuroase. DOSOFTEI, PS. 182/14. Și grăi-va ție cu rugă, rugăciune moale? Și pune-va cu tine făgăduință? BIBLIA (1688), 381¹/18. Venia cu mare trufă. . . iar când s-au întors înapoi, mai moale au fost. N. COSTIN, LET. II, 49/6. Dojănii pe amurezați cu cuvinte potrivite, adică nici atîta strașnice, căci destul le erea ocara. . . dar nici atîta de moi, căci fapta le erea prea mare. GORJAN, H. IV, 79/22. ◊ E x p r. A fi moale la inimă = a fi bun, milos, îngăduitor. Maica era tare moale la inimă, duioasă. SBIERA, F. S. 97, cf. id. P. 145. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I, 119. Tudor își duse în buiestru calul o vreme, apoi îl lăsă în pas moale, SADOVEANU, O. VII, 163. Bălcescu făcu un semn moale cu mîna, a dezgust. CAMIL PETRESCU, O. III, 153. ◊ (În context figurat) Cu moale zbor de catifea, își lasă umbra dulce peste ochii mei. CAZIMIR, P. 47. ◊ (Adverbial) Calcă mai încet și moale. Tot în vîrful deagetelor. BĂRAC, A. 24/2. Da tu de ce mergi așa de moale ? întrebă el... Așa-i că te doare ? Te-a trîntit și te-a pălit răul cela. SADOVEANU, O. VIII, 124. Munteanca . . . înaintă sprintenă . . . pășind moale pe covor cu opincile. id. ib. X, 547. Scăpă clanța din mînă și ușa se izbi moale de un dulap cu vase. V. ROM. septembrie 1 960, 60. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. Era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab. RUSSO, S. 28. Boul moale se împerechează cu cel iute. DAMÉ, T. 29, cf. TDRG. Dintr-un cal moale, slab și pîntecos. . . ovăzul și îngrijirile lui Vasile au făcut un căluț întinerit, rotund ca un pepene, cu capu-ncordat, cu gusturi de zburdăciune. SADOVEANU, O. VII, 300. Tudor mormăi și le făcu semn cu mîna moale să cînte. CAMIL PETRESCU, O. II, 81. Cură mai binișor, e apa moale. ALR SN III h 828/886. ♦ (Despre fenomene naturale) Puțin intens, lin, domol, potolit. Măceșul s-a desfoiat ca o ninsoare moale. ARGHEZI, C. J. 99. Ploaie moale. ALR I 1 978/846. Foc moale. ALR II/I h 282/520. III. (Despre lichide, în sintagmele) Vin moale = a) vin plăcut la gust. Vădzăndu . . . [vinul] limpede și frumos la față, și moale și dulce la gustare, de-are fi și înțelept neștine, tot să amăgiaște, părăndu-i că nu să va îmbăta. PRAV. 263; b) vin care conține alcool în cantitate mică, vin slab, fără tărie. După tărie poate fi vin tare sau moale. H II 58, cf. XI 326. Apă moale = a) apă care conține săruri în cantitate mică. Prin Bucovina se culege droghița și se fierbe în apă de pîrău neîncepută, care este mai moale decît apa de fîntînă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 20, cf. MACAROVICI, CH. 359; b) (Transilv. și prin Ban.) apă sălcie. Cf. ALR I 798/30, 61, 65, 90, 98, 109, 125, 131, 140, 150, ALR II 4148/102, 141, 334, 349. – Pl.: moi și (învechit, rar, f.) moale. – Lat. mollis, -e.

SCARĂ, scări, s. f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frînghie etc.) alcătuit din două părți laterale și paralele, unite prin bare așezate transversal, la distanțe egale, și servind pentru a urca și a coborî la alt nivel. Pe-o scară de frînghie aruncată de sus, pilotul se suie pe bord ca o pisică. BART, S. M. 37. Sasca Parasca, de-ar avea scări, s-ar sui-n ceri. SBIERA, P. 322. Fîntîna era adîncă și nu avea nici roată, nici cumpănă, numai o scară de coborît pînă la apă. CREANGĂ, P. 204. ◊ (Metaforic, sugerează ideea ascensiunii, a progresului) Urca-vom și-alte scări... Nimic au fost pe cîte le-am urcat, De mă-nțelegi și vrei: să vii cu mine! COȘBUC, P. II 305. Văzutu-te-am, în pace, suind scara măririi Și-n pace luînd calea augustă-a nemuririi. ALECSANDRI, O. 201. ◊ Expr. Scara cerului, se spune, în glumă, despre un om foarte înalt. Acesta-i vestitul Păsări-Lăți-Lungilă... brîul pămîntului și scara ceriului. CREANGĂ, P. 246. 2. Element de construcție alcătuit dintr-un șir de trepte (de lemn, de marmură, de metal etc.), de obicei cu balustradă, servind pentru comunicarea între etaje, între o clădire și exteriorul ei etc. Scările pe care urci la galeria Teatrului Național i se par lui moș Gheorghe fără sfîrșit. SP. POPESCU, M. G. 86. Suii scara, aruncai mantaua pe balustrada cafenie a cerdacului și intrai în casă. HOGAȘ, M. N. 16. Pe scări de marmură, prin vechi portaluri Pătrunde luna, înălbind păreții. EMINESCU, O. I 202. ◊ Scară rulantă = scară cu trepte mișcătoare, montate pe o bandă fără sfîrșit. ◊ Loc. adv. În (sau din) capul scării = pe (sau de pe) treapta cea mai de sus a unei scări. ♦ (La pl., rar) Trepte. Ne-am suit... tocma în vîrfu turnului, care are mai mult de o mie de scări. KOGĂLNICEANU, S. 53. ◊ Fig. Prilej de lungi oftaturi cu scări. VLAHUȚĂ, N. 125. 3. Treaptă (sau șir de cîteva trepte) la un vehicul, servind la urcare și la coborîre. Omul care ședea afară, pe scara vagonului, ridică fața și zîmbi. DUMITRIU, N. 5. I-am auzit cum le sună cîrjile, pe scările vagonului. SAHIA, N. 25. 4. Fiecare dintre cele două inele de metal (rar de lemn) prinse de o parte și de alta a șeii, în care călărețul își sprijină piciorul cînd se urcă sau cînd stă în șa. Cu scările-n coapse fugaru-și lovește Și gîtul i-l bate cu pumnii-amîndoi. COȘBUC, P. I 206. Încălecînd, să te ții bine... în scări. ISPIRESCU, L. 7. Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. ◊ Expr. A pune piciorul în scară = a încăleca. Cînd o pus picioru-n scară, Munții s-o cutremurat. ȘEZ. V 22. A da scări (calului) = a îndemna calul lovindu-l cu scările; a da pinteni. Păturică dete scări calului și înaintă în lagăr. FILIMON, la TDRG. II. Fig. 1. Succesiune, șir, serie de elemente (valori, mărimi, cifre etc.) în ordine crescîndă, descrescîndă sau cronologică. ◊ (Biol.) Scara ființelor (sau viețuitoarelor) = șirul neîntrerupt al ființelor organizate, începînd de la cele mai simple pînă la cele mai perfecte. (Chim., Min.) Scara durității (sau de duritate) = succesiunea progresivă a durității celor zece minerale, adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scară muzicală = succesiunea sunetelor muzicale, cuprinzînd aproximativ opt octave. Un fel de melodie alcătuită din notele cele mai de sus ale scării muzicale începu a izvorî, în grupe meșteșugite de țipete ascuțite, subt loviturile aceluiași ciocan pe oțelul atîrnat. HOGAȘ, M. N. 148. 2. Serie de diviziuni (formînd de obicei o linie gradată) la unele aparate și instrumente (termometru, barometru etc.) pe care se urmărește determinarea unei mărimi prin deplasarea unei părți mobile. 3. Linie gradată, reproducînd în mic unitățile de măsură, care servește la măsurarea distanțelor sau a cantităților cuprinse într-o hartă, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o hartă sau pe un desen și cele reale, de pe un teren. Hartă la scara 1:250000. ◊ Loc. adj. și adv. (În legătură cu reprezentările dintr-o hartă, dintr-un desen) La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate. Schiță lucrată la scară. ◊ Expr. A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducîndu-i dimensiunile, dar păstrînd un raport constant față de realitate; a reproduce un desen, un plan etc. reducînd dimensiunile și păstrînd proporțiile. 4. (În loc. adv.) Pe (o) scară întinsă (sau largă) = în măsură mare, în proporții mari. În America reclama se face pe o scară foarte întinsă. SAHIA, N. 104. 5. Ansamblu al claselor, straturilor, rangurilor sociale (în ordine crescîndă sau descrescîndă). Începînd la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pîn’ la frunțile crăiești. EMINESCU, O. I 133. ♦ Nivel, rang, treaptă socială sau morală. Personajele sînt... dintre oamenii care sînt puși pe ultima scară a situației sociale, și ca rang și ca avere. IBRĂILEANU, SP. CR. 236.

MOLCOM adv. (În expr.) 1. A tăcea molcom = a nu spune nimic, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. Acel bărbat tare să miră de acest lucru și tăce mulcom. PALIA (1581), 89/17. De-i tăcea mălcom . . . Face-m-vor pizmașii scîrbă. DOSOFTEI, PS. 84/12. Te voi face domnu în Moldova; numai să taci mîlcom. NECULCE, L. 25. [Inorogul] mulcom tăcea. CANTEMIR, IST. 301, cf. id. HR. 133. Tu azi taci molcom. I. NEGRUZZI, S. II, 60. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peștele în borș. CREANGĂ, P. 25, cf. 126, 185, id. A. 55, 167. Frate-sâu făcu cîteva glume. . . soră-sa tăcu molcom. VLAHUȚĂ, N. 76. Spirea tăcea mulcum și de mult nu mai răspundea nemic. CONTEMPORANUL, VI₁ 13. însă el nu spuse nemic. . . ci tăcu mulcom. MARIAN, SE. II, 181, cf. PĂUN-PINCIO, P. 63, REBREANU, I. 91, id. NUV. 261, id. R. II, 113. Sandu. . . tăcu molcum, căci parcă nu-i venea să tăgăduiască un lucru, iarăși drept. MIRONESCU, S. A. 61. A tăcut mărcum. VICIU, GL. ◊ (Prin analogie, despre animale) Calul au tăcut mălcum, n-au mai nechezat. SBIERA, P. 75. ♦ (Pe lîngă verbe de declarație) Fără asprime, duritate sau violență, dulce, blînd; fără forță sau tărie, încet, slab, stins. Tovarășul Petrescu îl cunoaște ? întrebă mulcom Ion. GALAN, Z. R. 14. Să zicem că am încerca ceva mai repede, zise molcom lăcătușul. CONTEMP. 1954, nr. 420, 2/3. Stînd pe un scăuieș, la gura hornului, uncheșul cetea rar, gîngăvea molcom. CAMILAR, C. P. 91, cf. id. N. I, 139. (Prin analogie) [Păsările] molcom, plin de farmec or să-ngîne De-o frumoasă insulă de vis. BENIUC, C. P. 39. ◊ (Adjectival, despre glas, vorbă, plîns, cîntec, zgomot etc.) Murmură glasul mării, stins și molcom. EMINESCU, O. IV, 196, cf. I, 34. De departe. . . se auzea din cînd în cînd cîte un tunet molcom și iar se pierdea în tăcerea amurgului. SLAVICI, N. II, 183. Și mila unui molcom plîns te-nvinge. PĂUN-PINCIO, P. 86. Pe a ta liră moleșită încerca-vei, La femei, plăcute cînturi cu glas molcom a-ngîna. OLLĂNESCU, H. O. 61. Alte glasuri, care mai molcome, care mai dîrze, repetară: Nu ! nu ! REBREANU, R. I, 195, cf. 205. [țăranii] începuseră un sfat molcom despre secetă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 40. Glasuri molcome prinseră a doini. CAMILAR, N. I, 302, cf. 92. Cu glasuri molcome . . . istoriseau . . . întâmplări de pe front. CONTEMP. 1948, nr. 111, 6/1. Glasul părintelui Potra era grav, molcom. T. POPOVICI, S. 222. (Prin analogie) Caii se izbeau unii în alții și nechezuri încete, molcome, se întrerupeau sub izbituri surde. CAMILAR, N. I, 212. ♦ (Cu valoare de interjecție) Tăcere! liniște ! Cf. ANON. CAR., com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. A sta (sau a ședea) molcom = a) (învechit și în e x p r. a înceta molcom) a sta nemișcat, neclintit; a sta cuminte. Amu cătră mare grăiia: „înceată mîlcom”. CORESI, EV. 254. Ramurile pomului aceluia sînt tăioase și nu stau mălcum nici o clipă, ci se tot mișcă necurmat. SBIERA, P. 30, cf. 26. A zis. . . fetei: să se suie între horn și să șadă acolo molcom. ȘEZ. I, 184. Șăz mălcuma. ALR II/95; b) a rămíne pasiv, a nu lucra sau a nu întreprinde nimic. Sîmbăta, după leage ce avea, să nu prindză nici un lucru, iale ședzură mălcom. VARLAAM, C. 104. Să întăriră și nu mai vrură să șază mălcom. HERODOT (1645), 27, cf. 76. I-au trimis pre Gheorghie Ștefan Logofătul într-un rînd poroncindu-i să șază molcom. M. COSTIN, LET. I, 296/30. Așe-l amâgie boierii să șadză mîlcom, că l-or cere pe dînsul domnu. NECULCE, l. 168. Craiul nu șezu mîlcom. . . ci se sculă cu grele oști ungurești asupra lui Cazimir (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 343/2. Ba mai stai mulcom, Niculae, și nu te tot băga în răutățile oamenilor. REBREANU, R. II, 59, cf. 232. ♦ (Mai ales în legătură cu verbe de mișcare) Fără agitație; liniștit, domol, calm. [Bistrița] se lasă molcom, strîngîndu-și undele între două ziduri de codru și iese în luminiș. VLAHUȚĂ, R. P. 205. Crengile legănate altădată așa de molcom, plesnesc, trosnesc și se rup, zvîrlite cît colo. CONTEMPORANUL, V₂, 265. Hai dară, molcom așază-te-n scaun și ascultă-mi porunca. MURNU, I. 20. A vîslit cît a putut mai molcom. GALACTION, O. 152. Trăgea adînc fumul pînă în fundul pieptului, apoi îl slobozea încet afară, pufnind molcom cu buzele lui late. BART, E. 347. Spuma albă încalecă molcom răsturnarea valurilor. RALEA, O. 35. Boulenii chervanelor rumegînd molcom, cu ochii umezi. C. PETRESCU, A. R. 188. ◊ (Adjectival) O armonie de-amor și voluptate, Ca molcoma cadență a undelor pe lac. EMINESCU, O. I, 96. [Oltul] se odihnește, molcom și străveziu, pe largi așternuturi de nisip. VLAHUȚĂ, R. P. 114, cf. COȘBUC, AE. 101. Pe molcome vânturi Vin tainice cînturi Și glasuri ciudate. IOSIF, P. 80. Negura urzește, molcomă și mută, Noaptea nentreruptă. ARGHEZI, C. O. 155. În apa molcomă și neagră, reflexul luminilor săgeată o sîrmă de foc. C. PETRESCU, S. 33. Albinele dau iureș, trec molcumi cărăbuși. LESNEA, C. D. 52. Molcome, ardeau focurile în bivuacuri. CAMILAR, N. I, 107. Lumini molcome. BARANGA, V. A. 28. -Ș (Prin lărgirea sensului) Departe să m-ascund, In molcomul răpaos al liniștii. coșbuc, s. 58. Noaptea cădea cu încetul, într-un amurg de fevruarie molcom. D. ZAMFIRESCU, A. 168. În atmosfera molcomă și somnolentă, miresmele plutesc greoaie. ANGHEL-IOSIF, C. L. 230. După viața molcomă de la moșie, forfoteala aceasta îl obosea și-l întrista. REBREANU, R. I, 17, cf. C. PETRESCU, O. P. I, 27. Portul acesta molcom și indolent. . . conține în viața lui o bună parte din povestea pirateriei. V. ROM. februarie 1954, 195. ♦ (Adjectival, despre oameni) Cu caracter pașnic; bun, blînd. În inima lui acest om era molcom și înțelept. Îl dureau certurile cu frati-său. GALACTION, O. 144, cf. 96. De-i avan la inimă, o croiește pe mireasă de-a binele, iar de-i blajin și molcom, numai o milduiește cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202. – Accentuat și: molcom. - Și: mólcum, mălcom, mălcum, múlcom, múlcum, (rar) mălcuma, mărcum, mîlcom adv. – Din bg. мълком. Cf. rus. молком, rom. m o a l e¹.