Definiția cu ID-ul 920135:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MOÁLE2, moi, adj. 1. (în opoziție cu tare, dur) Care cedează ușor la apăsare, modificîndu-și forma temporar sau definitiv. Se așezase peste toate o zăpadă moale și nouă, care lumina ușor în noaptea fără lună. SADOVEANU, M. C. 58. Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură cu demîncare și alte mărunțișuri. CREANGĂ, P. 117. Mută-ți casa lîngă noi, C-am un păr cu pere moi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. ◊ Ouă moi = ouă fierte puțin, cu albușul și gălbenușul neîntărite. Icre moi = icre proaspete, nepresate. ♦ (Despre un teren) înmuiat de umezeală. Călca anevoie în pămîntul moale. DUMITRIU, N. 140. Locul unde sta această piatră fiind moale, putea să cadă. DRĂGHICI, R. 117. ◊ (Despre metale) Lipsit de duritate; p. ext. flexibil. Cînd oțelul este prea moale, coasa se îndoaie. PAMFILE, A. R. 125. ◊ Apă moale = apă care conține foarte puțin calcar (ca apa de ploaie). 2. (În opoziție cu aspru) Neted, catifelat, mătăsos, fin. Mă lungii într-un cot pe iarba moale. HOGAȘ, M. N. 183. Mușchi pletos... moale ca mătasa și verde ca buratecul. CREANGĂ, P. 213. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I 170. ◊ Fig. El se uită... la expresia caldă a ochilor ei moi, lungi, cu gene mari. VLAHUȚĂ, O. A. III 90. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) moale = a nu-i fi (cuiva) bine, a i se întîmpla ceva neplăcut, a o păți. Da să știi d-ta, că babei mele n-are să-i fie moale, cînd m-oi întoarce acasă. CREANGĂ, P. 126. (Substantivat) A trăi pe moale = a duce o viață bună, liniștită. Eu trăiesc bine, pe moale și la cald. DELAVRANCEA, la TDRG. 3. (Despre sunete, voce etc.) încet, stins; p. ext. plăcut, armonios. Glasul i se făcea moale. DUMITRIU, N. 22. Vorbește cu glasul moale judecătorul. STANCU, D. 257. Acompaniind sunetele ușoare a unor note... cu glasul ei dulce și moale. EMINESCU, N. 47. ◊ (Adverbial) Talanga suna moale în liniștea cîmpiilor. SADOVEANU, O. I 34. Albinele bîzîiau moale în prisaca de-aproape. id. ib. VII 101. ♦ Consoană moale = consoană palatalizată. Palat moale v. palat. ♦ (Despre lumină și despre izvoare de lumină) Lipsit de intensitate; pal, palid, estompat. Printre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale. EMINESCU, O. I 76. Țintește ochii... chiar pe luna plină de o lumină moale. ALECSANDRI, P. III 81. ♦ (Despre vreme) Care nu e geroasă. Am avut anul acesta o iarnă moaie. La CADE. 4. (Despre pas, mers) Ușor, abia simțit, lin, domol. Tudor își duse în buiestru calul o vreme, apoi îl lăsă în pas moale. SADOVEANU, O. VII 163. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de seînduri. EMINESCU, O. I 119. ◊ (Adverbial) înaintă sprintenă numai în su- măieș, pășind moale pe covor cu opincile. SADOVEANU, B. 69 (Fig.) Platoul se cobora moale. DUMITRIU, N. 215. 5. Fig. (Despre persoane) Lipsit de energie și de voință, slab de caracter; apatic, indolent, fără vlagă, bleg. Fusese un bărbat înalt, voinic... moale, trîndav. STANCU, D. 5. Dar moale ești, Antoane, cînd e vorba de fiu-tu... Te-ai îngălbenit ca un mort. DEMETRIUS, C. 120. Era... moale în mișcări. RUSSO, S. 28. ◊ (Adverbial) Asta n-aș crede-o, se împotrivi moale Mînecuță. SADOVEANU, P. M. 136. De ce să n-ascult? se apără moale colonelul. C. PETRESCU, Î. I 11. Șovăind, se lăsă moale pe banchetă. BART, E. 212. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = (familiar) a-și reduce pretențiile.