CONFUZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc., însoțite uneori de agitație. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziune s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis.

INCASO s. n. sg. Sistem de decontare prin care, din însărcinarea unui creditor și pe baza unui efect, a unei polițe etc. a acestuia, banca încasează în contul lui o sumă de bani de la debitor. – Din it. incasso.

INSOLVABILITATE, insolvabilități, s. f. Situație în care se află un debitor ale cărui bunuri sunt de o valoare mai mică decât totalitatea obligațiilor care ar urma să fie satisfăcute cu acele bunuri. – Din fr. insolvabilité.

COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement.

EXECUTA, execut, vb. I. 1. Tranz. A face, a confecționa, a fabrica, a prelucra, a efectua. 2. Refl. A face ceea ce i s-a spus. 3. Tranz. A face exerciții de gimnastică sau figuri de balet. ♦ A cânta o bucată muzicală. 4. Tranz. A sili pe debitor sa-și îndeplinească obligațiile. ♦ A aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească, un act al autorității, o măsură etc. ♦ Refl. A se supune, a da ascultare. ♦ A supune un condamnat la pedeapsa cu moartea; a aduce la îndeplinire o hotărâre de condamnare la moarte. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécuter.

SECHESTRA, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri aflate în litigiu sau aparținând unui debitor (ca măsură de asigurare sau de încasare silită a datoriei). ♦ A reține o persoană cu forța și în mod ilegal. [Var.: (înv.) secfestra vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.

SECHESTRU, sechestre, s. n. Măsură de asigurare ordonată de justiție sau de fisc în cazul de neplată a unei datorii, constând în sigilarea bunurilor debitorului sau în darea lor în păstrare unei a treia persoane (până la vânzarea lor silită). ♦ (Jur.) Procedură care constă în încredințarea în mâinile unei terțe persoane, a unui bun asupra căruia există un litigiu, până la soluționarea litigiului. [Var.: (înv.) secvestru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

PAULIANĂ adj. f. (În sintagma) Acțiune pauliană = acțiune judiciară prin care un creditor poate cere debitorului său rezilierea unui contract, anularea unui act etc. dacă acestea sunt posterioare creanțelor. [Pr.: pa-u-li-a-] – Din fr. [action] paulienne.

ANTIHREZĂ, antihreze, s. f. (Jur.) Contract prin care se dă în folosință creditorului un bun imobil care aparține debitorului. [Var.: anticreză s. f.] – Din fr. antichrèse.

POLIȚĂ², polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ◊ Poliță în alb = poliță² (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către o instituție de asigurare, prin care aceasta certifică încheierea unui contract de asigurare a vieții sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.

CREDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfă pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit.

MORATORIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească înainte sau după ajungerea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

SOLIDAR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

REMITE, remit, vb. III. Tranz. 1. A preda, a înmâna, a da. 2. A renunța la o sumă de bani datorată unui debitor^[1], a face să se stingă o datorie. 3. (Rar) A amâna. – Din lat. remittere (cu sensuri după fr. remettre).

RETENȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. ◊ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate. 3. Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide sau gaze) care în mod obișnuit sunt eliminate prin orificiile naturale. 4. (Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retențiune s. f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis.

SCONT, sconturi, s. n. 1. Operație de credit care constă în cumpărarea efectelor de comerț de către bănci, cu reținerea din valoarea lor nominală a dobânzii până la scadență și a unui comision. ♦ Sumă de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care o bancă și-o reține cu anticipație la acordarea împrumutului. 2. (Rar) Reducere acordată unui debitor din valoarea unei polițe sau a unei datorii plătite înainte de scadență; recalculare și diminuare a dobânzilor, când plata unei obligații se face înainte de termen. – Din it. sconto.

Creditor ≠ datornic, debitor

Debitor ≠ creditor

CAUȚIUNE s. (JUR.) 1. fidejusiune, garanție, (pop.) chezășie, (înv.) adeverință. (A depus ~.) 2. fidejusor, garant, (pop.), chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)

DATORAT adj. debitor. (Sumă ~.)

DATORNIC s., adj. debitor, (înv.) îndatoritor, platnic. (~ul și-a plătit datoria.)

DEBITOR s., adj. 1. s., adj. v. datornic. 2. adj. v. datorat.

PLATNIC s., adj. v. datornic, debitor.

SOLVABIL adj. (FIN.) solvent. (Debitor ~.)

debitor adj. m., s. m., pl. debitori, f. sg. și pl. debitoare

BANCRUTĂ ~e f. ec. Stare a unui debitor care nu-și poate plăti datoriile sau nu-și poate respecta angajamentele; faliment. ~ simplă. ◊ ~ frauduloasă bancrută datorată unei gestionări incorecte. [Sil. banc-ru-] /<fr. banqueroute, germ. Bankrotte

CAUȚIUNE ~i f. 1) Obiect de valoare sau sumă de bani depusă drept garant pentru îndeplinirea de către debitor a unei obligații. 2) jur. (în unele legislații) Sumă de bani depusă pentru eliberarea temporară a infractorului pe timpul procesului penal. [Art. cauțiunea; G.-D. cauțiunii; Sil. ca-u-ți-u-] /<fr. caution, lat. cautio, ~onis

CODEBITOR ~i m. Fiecare dintre cei doi sau mai mulți debitori în raport unul față de celălalt. /<fr. codébiteur

CRAH ~uri n. 1) Criză economică acută manifestată prin devalorizarea banilor, căderea cursului acțiunilor, insolvabilitatea debitorilor etc. 2) fig. Eșec complet; nereușită totală; fiasco; faliment. /<germ. Krach

CREANȚĂ ~e f. 1) Drept al creditorului de a cere debitorului executarea unei obligații. 2) Act care certifică acest drept. [G.-D. creanței; Sil. cre-an-] /<fr. créance

CREDIT ~e n. 1) Operație bănească prin care creditorul acordă un împrumut debitorului. 2) Sumă de bani acordată prin această operație. 3) Parte din dreapta a unui cont unde se înregistrează sumele de bani. 4) fig. Considerație de care se bucură cineva; trecere. /<fr. crédit

DATORNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) Care are de plătit o datorie; debitor. / dator + suf. ~nic

DEBITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) 1) (despre sume de bani) Care este trecut la debitul unui cont. 2) (despre persoane fizice sau juridice) Care are de plătit o datorie; datornic. Întreprindere ~oare. /<fr. débiteur, lat. debitor

DEBITOR² ~i m. 1) Persoană (fizică sau juridică) care are de întors o datorie; datornic. 2) jur. Persoană obligată să facă ceva în baza unui raport juridic. /<fr. débiteur, lat. debitor

A EXECUTA execut tranz. 1) A realiza printr-un efort fizic sau intelectual. 2) (exerciții de gimnastică sau figuri de balet) A face cu multă iscusință și cu multă dexteritate. 3) (melodii, piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a cânta; a zice; a interpreta. 4) (sancțiuni judiciare, măsuri etc.) A aduce la îndeplinire; a transpune în fapt. 5) (condamnați) A supune la pedeapsa capitală. 6) (sentințe de condamnare capitală) A pune în aplicare; a aduce la îndeplinire. 7) (debitori) A face să-și îndeplinească obligațiile. /<fr. exécuter

FALIMENT ~e n. 1) Situație de insolvabilitate a unui om de afaceri, constatată de o instanță judecătorească. 2) Stare a unui debitor care nu-și poate plăti datoriile sau nu-și poate respecta angajamentele. 3) Eșec complet; nereușită totală; fiasco; crah. /<germ. Falliment, it. fallimento

INCASO n. invar. fin. Operație financiară prin care banca încasează, la cererea creditorului, pe bază de documente, sume de bani de la debitor. /<it. incasso

IPOTECĂ ~ci f. Garanție acordată unui creditor, prin care acesta are dreptul real asupra unui bun imobiliar (egal în valoare cu un împrumut) care aparține debitorului. /<fr. hypothéque, lat. hypoteca

ORDIN¹ ~e n. Dispoziție, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială spre a fi îndeplinită de cei vizați; poruncă; comandă. ◊ La ~ele cuiva la dispoziția cuiva. ~ de plată dispoziție în scris dată unei bănci de către un debitor, pentru a vira din contul său o anumită sumă de bani în contul unui creditor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre

POLIȚĂ² ~e f. 1) fin. Act financiar în baza căruia debitorul este obligat, la ordinul creditorului, să plătească beneficiarului o sumă de bani la un anumit termen; vecsel. ◊ ~ în alb poliță pe care nu este indicat numele beneficiarului. A plăti cuiva o ~ a se răzbuna pe cineva. 2): ~ de asigurare document prin care se confirmă încheierea unui contract de asigurare. [G.-D. poliței] /<it. polizza

POPRIRE ~i f. 1) v. A POPRI. 2) Hotărâre a unei instanțe judecătorești prin care se oprește suma de bani datorată unui debitor de către o persoană. /v. a popri

A REMITE remit tranz. 1) A da în mână; a da în posesie; a înmâna; a preda. 2) (datorii ale debitorilor) A șterge de pe lista de plată. /<lat. remittere

RETENȚIE ~i f. 1) Întrerupere a unei acțiuni; oprire; reținere. ◊ Drept de ~ drept pe care îl are creditorul de a păstra zălogul luat de la debitor, până când acesta va achita întreaga datorie. 2) Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide, gaze) care sunt eliminate în mod obișnuit. 3) Acumulare a unui curs de apă în bazine amenajate, pentru a evita pagubele. Baraj de ~. 4) chim. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [G.-D. retenției; Sil. -ți-e] /<fr. rétention, lat. retentio, ~onis

SCONT ~uri n. 1) Operație financiară prin care valoarea unei polițe este achitată anticipat de către o bancă, reținându-se un anumit procent. 2) Dobânda reținută de bancă la efectuarea acestei operații. 3) Reducere acordată debitorului care achită o datorie înainte de scadență. /<it. sconto

SECHESTRU ~e n. jur. Măsură oficială destinată să prevină înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale materiale până la achitarea unei datorii. [Sil. -ches-tru] /<lat. sequestrum, sequestrer, fr. séquestre

A SOMA ~ez tranz. (persoane) 1) A obliga prin amenințare; a pune cu forța. ~ să răspundă. 2) jur. A cere avertizând conform legilor în vigoare. ~ un debitor să plătească. /<fr. sommer

VECSEL ~e n. Act financiar prin care o persoană (debitorul) este obligată să plătească alteia (beneficiarului) o sumă de bani la un anumit termen; poliță. /<germ. Wechsel

COMPENSATORIU, -IE adj. Care compensează. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ◊ Daune compensatorii = sumă de bani care se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neîndeplinirea unei obligații. [Pron. -riu, var. compensator, -oare adj. / < fr. compensatoire, cf. lat. compensatorius].

CONFUZIUNE s.f. (Jur.) 1. Mod de stingere a unor obligații prin reunirea în aceeași persoană a calităților de debitor și de creditor. 2. V. confuzie. [Cf. fr. confusion, it. confusione, lat. confusio].

EXPROMISIUNE s.f. Substituție de debitori în dreptul roman, care se caracteriza prin faptul că nu exista o înțelegere prealabilă între debitori. [Pron. -si-u-. / < lat. expromissio, fr. expromission].

MORATORIU s.n. (În economia capitalistă) Amînare de plată a datoriilor unui debitor, acordată de instanțele judecătorești înainte sau după declararea lui în stare de faliment; amînare cu caracter general a plății datoriilor publice sau particulare, acordată prin lege. ♦ Amînare legală a executării obligațiilor financiare internaționale determinată de o situație excepțională (război, calamitate, criză economică etc.). [Pron. -riu. / < germ. Moratorium, cf. fr., lat. moratorium].

NOVAȚIE s.f. 1. Stingere a unei obligații prin crearea alteia noi, care se deosebește de prima prin calitatea debitorului sau a creditorului. 2. (Rar) Inovație. [Gen. -iei, var. novațiune s.f. / cf. fr. novation, lat. novatio].

SECHESTRU s.n. 1. Încredințarea (prin hotărîre judecătorească), unei a treia persoane, a unui bun asupra căruia există un litigiu. ♦ Măsură de asigurare ordonată de justiție sau luată de fisc, constînd în aplicare de sigiliu sau dare în păstrare unei terțe persoane a bunurilor unui debitor. 2. Fragment osos rămas în țesuturi după o fractură sau infecție a osului. [< fr. séquestre, lat. sequestrum].

SOLIDARITATE s.f. 1. Faptul de a fi solidar; răspundere comună. 2. Unitate strînsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de înțelegere. ♦ Coeziune. ♦ (Jur.) Caracterul unui raport de obligații care leagă între ei mai mulți creditori și un singur debitor (solidaritate activă) sau mai mulți debitori și un singur creditor (solidaritate pasivă). [Cf. fr. solidarité, it. solidarietà].

VIRA vb. I. 1. intr. (Despre vehicule) A coti, a-și schimba direcția. ♦ (Mar.) A readuce la bord lanțul și ancora navei; a ridica o greutate. 2. tr. (Cont.) A trece dintr-un cont (debitor) în alt cont (creditor); a face un virament. 3. tr. (Despre culori) A trece la altă culoare (sub acțiunea unui reactiv). ♦ A schimba culoarea unui pozitiv fotografic cu ajutorul unui reactiv. ♦ (Fig.) A-și schimba nuanța. [< fr. virer, it. virare].

COMANDAMENT s. n. 1. organ de comandă (într-o mare unitate militară etc.). 2. (fig.) sentință, precept, normă, regulă. 3. (jur.) act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria. (< fr. commandement)

ANTIHREZĂ s.f. Contract prin care se cedează creditorului venitul unui bun imobil aparținînd debitorului. [Var. anticreză s.f. / < fr. antichrèse, cf. it. anticresi < gr. antichresis].

gagist, -ă s. m. f. 1. actor angajat temporar; muzicant civil într-o fanfară militară. 2. creditor care a luat ceva ca amanet de la debitor. (din fr. gagiste)

COMANDAMENT s.n. 1. Autoritate, putere, organ de comandă (la o mare unitate); loc unde se găsește acest organ. 2. (Fig.) Sentință, precept, normă, regulă. 3. Comandament prealabil = act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somînd pe debitor să plătească datoria. [Cf. fr. commandement, it. comandamento].

DEBITOR, -OARE adj. (Despre sume de bani) Datorat. // s.m. și f. Datornic; cel care este creditat. ♦ (Jur.) Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva. [Cf. it. debitore, fr. débiteur, lat. debitor].

INCASO s.n.sg. Sistem de decontare prin care banca încasează în contul unui creditor o sumă de bani de la debitori. [< it. incasso].

secfestrarisitor, secfestrarisitoare, s.m. și f. (înv.) persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru; sechestrator.

PAULIANĂ adj.f. Acțiune pauliană = acțiune judiciară prin care un creditor poate cere debitorului său rezilierea unui contract, anularea unui act etc. dacă acestea sunt posterioare creanțelor. [Pron. -li-a-. / < fr. paulienne].

REMITE vb. III. tr. 1. A înmîna, a da, a preda. 2. A renunța la o sumă datorată de un debitor, a ierta pe cineva de datorie. [P.i. remit. / < lat. remittere, cf. fr. remettre].

RETENȚIE s.f. 1. Reținere, oprire. ♦ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un lucru al debitorului pînă cînd acesta va achita întreaga datorie. 2. Imposibilitate de a se elimina un produs biologic; defect de funcționare a unor glande cu secreție internă, constînd în dificultatea sau în imposibilitatea de a elimina materiile lor de excreție. 3. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. (Constr.) Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale; reținere a apei în astfel de bazine. [Gen. -iei, var. retențiune s.f. / cf. fr. rétention, lat. retentio].

SCONT s.n. 1. Operație bancară prin care se plătește cuiva anticipat valoarea unei polițe, reținîndu-se un procent care reprezintă dobînda pînă la scadență; procentul pe care îl oprește o bancă atunci cînd face o operație de scontare. ♦ Sumă de bani care reprezintă dobînda pentru un împrumut și pe care un bancher și-o reține anticipat. 2. (Rar) Reducere, scăzămînt făcut unui debitor care achită o poliță sau o datorie înainte de scadență. [< it. sconto].

dator (datoare), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – Var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. Lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, Gram., 86; Pușcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s. n. (înv., datorie, obligație); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s. f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligație morală); datorință, s. f. (înv., datorie, obligație); datornic, s. m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms d’agent, 26), sau de la dator (Pușcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë „datorie”, detores „datornic” (cf. Meyer 66) ar putea proveni din rom.

debit (-turi), s. n. – 1. Desfacere, vînzare. – 2. Consum. – 3. Debit. – 4. Cheltuială. Fr. débit. – Der. (din fr.) debita, vb. (a vinde, a desface; a încărca; a recita, a rosti ceva); debitant, adj. (persoană care vinde într-un debit); debitor, s. m. (datornic).

ANTIHREZĂ s. f. (jur.) cedarea de către creditor a venitului unui bun imobil aparținând debitorului. (< fr. antichrèse)

ANUITATE s. f. sumă de bani plătită anual de către debitor, pentru rambursarea unei sume împrumutate. (< fr. annuité, lat. annuitas)

BALANȚĂ s. f. 1. instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți-etalon; cântar. ♦ a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre. 2. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situație cu un asemenea raport. ♦ ~ comercială = raportul dintre valoarea importului și exportului unei țări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situație recapitulativă și periodică ce regrupează la un moment dat sumele și soldurile conturilor debitoare și creditoare; ~ de plăți = raportul dintre sumele încasate și plățile efectuate de către o țară în relațiile sale cu alte țări într-o perioadă de regulă un an. 3. al șaptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)

COMPENSATORIU, -IE adj. compensator. ♦ (jur.) care duce la repararea unei pagube. ♦ daune ~ i = sumă de bani care se plătește de către debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neîndeplinirea unei obligații. (< fr. compensatoire)

CONCORDAT s. n. 1. tratat, convenție între un stat și papă. 2. înțelegere între un comerciant debitor și creditorii săi, privind modul și termenele de stingere a datoriilor. (< fr. concordat, lat. concordatum)

CONFUZIUNE s. f. (jur.) stingere a unor obligații prin întrunirea de către aceeași persoană a calităților de debitor și creditor. (< fr. confusion, lat. confusio)

COOBLIGAT, -Ă s. m. f. debitor solidar cu alții la plata unei datorii. (< fr. coobligé)

CREANȚĂ s. f. act prin care se constată dreptul creditorului de a primi o sumă de bani de la debitor. (< fr. créance)

CREDIT s. n. 1. relație ce se stabilește între o persoană (creditor) care acordă, sub formă de împrumut, o sumă de bani sau alte valori și o altă persoană (debitor), care primește împrumutul, urmând ca restituirea să se efectueze la o dată ulterioară, determinată; împrumut acordat; creanța creditorului; obligația (bănească) a celui creditat. 2. sferă a circulației bănești cuprinzând relațiile de credit. 3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezintă sumele avansate. 4. (fig.) încredere, considerație, stimă, autoritate de care se bucură cineva. (< fr. crédit, lat. creditum)

DEBITOR, -OARE I. adj. (despre sume de bani) care se înscrie în debit² (2); datorat. ◊ (despre conturi) în care debitul² (2) depășește creditul. II. s. m. f. datornic, cel care este creditat. ◊ persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea sau să (nu) facă ceva. (< fr. débiteur, lat. debitor)

DECONFITURĂ s. f. stare de insolvabilitate a unui debitor; faliment. (< fr. déconfiture)

EXPROMISIUNE s. f. substituție de debitori în dreptul roman, care se caracteriza prin faptul că nu exista o înțelegere prealabilă între debitori. (< lat. expromissio, fr. expromission)

FORTUIT, -Ă adj. neprevăzut, întâmplător, venit pe neașteptate; inopinat. ♦ (jur.) caz ~ = eveniment independent de culpa debitorului, care îl împiedică să-și execute o obligație. (< fr. fortuit, lat. fortuitus)

GAJ s. n. 1. bun mobil depus de către un debitor la dispoziția creditorului său drept garanție pentru plata la termenul convenit a unei datorii; zălog, amanet. 2. (fig.) garanție, asigurare. (< fr. gage)

GARANT, -Ă s. m. f. cel care garantează cu veniturile sau averea sa obligațiile unui debitor față de creditor. (< fr. garant)

INCASO s. n. (fin.) sistem de decontare prin care banca încasează în contul unui creditor o sumă de bani de la debitori. (< it. incasso)

NOVAȚIE s. f. 1. stingere a unei datorii vechi prin crearea alteia noi. 2. înțelegere intervenită între părțile interesate, în baza căreia are loc înlocuirea debitorului printr-o altă persoană care preia obligațiile stabilite inițial. 3. înlocuire a unui contract de comerț exterior prin altul nou. (< fr. novation, lat. novatio)

PAULIANĂ adj. acțiune ~ = acțiune judiciară prin care un creditor poate cere debitorului său rezilierea unui contract, anularea unui act etc. dacă acestea sunt posterioare creanțelor. (< fr. paulienne)

REMITE vb. tr. 1. a înmâna, a preda, a încredința. 2. a renunța la o sumă datorată de un debitor. (< lat. remittere, după fr. remettre)

RETENȚIE s. f. 1. reținere, oprire. ◊ reținere și păstrare în gaj de către creditor a unui lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. ◊ (fig.) stăpânire, înfrânare. 2. reținere și acumulare în organism a unor produse biologice datorită funcționării defectuoase a unor glande cu secreție externă. 3. proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale. (< fr. rétention, lat. retentio)

SCONT s. n. 1. operație bancară prin care se plătește cuiva anticipat valoarea unei cambii, reținându-se un procent care reprezintă dobânda pentru un împrumut, pe care un bancher și-o reține anticipat. 2. reducere, scăzământ făcut unui debitor care achită o datorie înainte de scadență. (< it. sconto)

SECHESTRU s. n. 1. măsură de asigurare ordonată de organele judiciare sau financiare, constând în aplicarea de sigiliu sau dare în păstrare unei terțe persoane a bunurilor unui inculpat sau debitor. ◊ măsură excepțională de administrare forțată sau de supraveghere adoptată de un stat beligerant față de un bun al inamicului în vederea conservării acestuia. ◊ reținere a unei nave de către un stat, cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. fragment osos rămas în țesuturi după o fractură sau infecție a osului. ◊ țesut necrozat. (< fr. séquestre, lat. sequestrum)

SOLIDAR, -Ă adj. 1. care este legat de cineva sau de ceva printr-o unitate de concepții, de sentimente și de interese; strâns unit. ◊ care participă împreună cu alții la un drept. 2. (despre un creditor sau un debitor) aflat într-un raport de solidaritate (3). 3. (despre piese de mașini) strâns legat de altceva; care ia parte la aceeași măsură cu altă piesă la o acțiune. (< fr. solidaire)

SOLIDARITATE s. f. 1. faptul de a fi solidar; răspundere comună. 2. unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de înțelegere. ◊ coeziune. 3. (jur.) caracterul unui raport de obligații care leagă între ei mai mulți creditori și un singur debitor sau mai mulți debitori și un singur creditor. (< fr. solidarité)

SOLVABIL, -Ă adj. (despre un debitor) care are cu ce plăti; solvent² (II). (< fr. solvable)

SOMAȚIE s. f. 1. faptul de a soma; act scris care cuprinde un ordin de a executa sau de a înceta o acțiune. ◊ poruncă, cerință, rugăminte imperativă. 2. invitație scrisă prin care se cere unui debitor să-și îndeplinească obligația față de creditorul rău. (< fr. sommation)

SWITCH SVITCI/ s. n. modalitate de plată a importului de mărfuri, utilizată în cazul în care debitorului îi lipsesc mijloacele de plată. (< engl. switch)

TRAS s. m. (fin.) debitor asupra căruia s-a emis o cambie, pe care este obligat să o onoreze la scadență. (după it. trassato)

sechestru (-re), s. n. – Sigilarea bunurilor debitorului, confiscare. – Mr. sucrestu. Fr. séquestre, în mr. din it. sequestro, cf. tc. sekuestro. – Der. sechestra, vb. (a pune sechestru, a confisca), din fr. séquestrer.

BALÁNȚĂ (< fr.) s. f. 1. Instrument pentru măsurarea forțelor (ex. greutatea) sau a cuplurilor de forțe prin echilibrare cu forțe cunoscute. După principiul de funcționare pot fi: cu pîrghie, cu arcuri, electrotensionometrice, hidraulice, hidrostatice; cîntar. ♦ Balanță romană = Instrument manual alcătuit dintr-un braț liber cu greutate, prevăzut la capete cu un platou pentru așezarea greutăților de măsurat. B. Roberval = B. cu pîrghie dublă și brațe egale pentru cîntărirea maselor pînă la 10 kg. B. analitică = b. folosită în analiza cantitativă. Permite cîntăriri cu o precizie de 0,0001 g (b.a. obișnuită) sau de 0,000001 g (microbalanță). B.a. poate fi cu oscilații libere sau cu amortizoare, cu greutăți aparte sau cu sisteme automate care permit așezarea greutăților fără a deschide cutia b. B. electronică = dispozitiv modern de cîntărire, care afișează direct masa măsurată. ♦ Expl. A pune în b. = a ține seama de fapte, de argumente înainte dea lua o hotărîre. 2. (EC.) Comparație, raportare între indicatorii necesar a fi corelați, echilibrați; concr. tabel, situație care are ca obiect asemenea comparație sau raportare. ♦ B. materială (cu indicatorii exprimați în unități naturale; ex. comparația între resurse și consum, în tone, în cazul unui produs). B. valorică (cu indicatorii în expresie bănească; ex. un buget) B. economiei naționale = sistem de b. și de tabele corelate care reflectă într-o formă sintetică procesul reproducției din cadrul economiei unei țări; cuprinde ca părți mai importante: b. produsului social, b. venitului național și b. forței de muncă. B. legăturilor dintre ramuri = model economico-matematic prin intermediul căruia se exprimă și se determină conexiunile proceselor de producție și consum din cadrul economiei naționale. B. comercială = raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre valoarea exportului și cea a importului unei țări. B. de plăți = raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre totalitatea încasărilor și plăților unei țări în relațiile sale cu străinătatea; deficitul ei determină diminuarea rezervelor valutare și a convertibilității. B. de conturi (sau de decontare) = raportul dintre creanțele și obligațiile apărute într-o anumită perioadă, de obicei un an, în relațiile unui stat cu alte state, indiferent de termenul scadenței lor. B. de venituri și cheltuieli = raportul dintre veniturile și cheltuielile unei întreprinderi, instituții etc. (CONT.) B. de verificare = raportul, de regulă de egalitate, dintre totalul rulajelor ori soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor unei contabilități.

ANTIHREZĂ, antihreze, s. f. (În dreptul burghez) Contract de garantare a unei datorii, prin care se dă în folosința creditorului un bun imobil care aparține debitorului. – Fr. antichrèse (< gr.).

CAMBIE (< it.) s. f. (FIN.) Efect de comerț, reprezentând un titlu de credit pe termen scurt, prin care emitentul, în calitate de debitor (tras), se obligă să plătească necondiționat sau să dispună plata unei sume de bani creditorului (trăgătorului), ca titular sau la ordinul acestuia, la o anumită dată sau la prezentarea înscrisului. Obligativitatea plății îi conferă calitatea de bilet la ordin, iar obligația de a face să se plătească, pe aceea de trată sau poliță.

SECHESTRATOR, -OARE, sechestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru. – Din sechestra + suf. -tor.

CLÁUZĂ (< fr., lat. m.) s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (contract, tratat). ♦ C. penală = c. prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (obișnuit o anumită sumă de bani). ◊ C.-aur = c. prin care se precizează că plata unei mărfi sau rambursarea unui credit se va efectua în aur (c.-aur în lingouri) sau în valută (c.-aur în valută). ◊ C. valutară = prevedere expresă inserată în contractele economice, în acordurile de credit sau de plăți între state, prin care prețul se poate stabili sub una din următoarele forme: a) exprimarea prețului într-o valută considerată stabilă (forte), alta decît aceea a decontării și care la data plății se va fi raportat la valuta prețului, înlăturîndu-se astfel oscilațiile valutei în care se face plata; b) exprimarea prețului și a modalității de decontare în aceeași valută, cu mențiunea că prețul de decontare se modifică în proporția în care se schimbă cursul valutei de tranzacție, față de o terță valută considerată forte și prevăzută în contract. ◊ C. la ordin = c. a unui efect de comerț care permite transmiterea dreptului de creanță prin andosare (conține în mod necesar „la ordin”). ◊ Clauza națiunii celei mai favorizate = c., prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat, de exemplu în relațiile de credit, financiare, bilaterale de licență de import și export, aceleași avantaje și privilegii pe care le-a acordat ori le va acorda oricărui alt stat.

AD IMPOSIBILIUM NULLA EST OBLIGATIO (lat.) pentru imposibil nu există nicio obligație – Adagiu exprimând ideea că debitorul este exonerat de o obligație în cazul în care aceasta nu poate fi executată din cauze neimputabile lui.

*anticréză f., pl. e (vgr. anti-hresis, d. anti, contra, și hrésis, întrebuințare). Jur. Părăsirea uzufructuluĭ unuĭ imobil făcut de un debitor creditoruluĭ.

CONCÚRS (< fr., lat.) s. n. 1. Examen pentru obținerea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-un institut de învățămînt. 2. Forma cea mai răspîndită de organizare a întrecerilor (ex. dintre sportivi, artiști etc. sau dintre echipe), care se termină întotdeauna cu întocmirea unui clasament (și cu acordarea unor premii). 3. Ajutor, sprijin, colaborare. C. de împrejurări = conjunctură. 4. (Dr.) C. de infracțiuni = situație în care două sau mai multe infracțiuni au fost săvîrșite de aceeași persoană, mai înainte ca aceasta să fi fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele, ori în care o inacțiune sau acțiune a unei persoane, datorită împrejurărilor în care s-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni. (EC.) Concursul creditorilor = situație în care mai mulți creditori ai aceluiași debitor formulează pretenții cu privire la prețul obținut din vînzarea silită a aceluiași bun al debitorului lor.

DIVIZIBILITÁTE (< fr.) s. f. Calitatea de a putea împărți, de a fi divizibil. ♦ (MAT.) Proprietate a două numere întregi, a două polinoame etc. de a se împărți exact între ele (fără rest). ◊ Divizibilitatea obligațiilor = principiu de drept civil potrivit căruia drepturile de creanță și obligațiile corelative lor se divid de plin drept între creditori si/sau între debitori, atunci când aparțin / incumbă mai multor persoane sau când sunt dobândite în comun printr-o transmisiune cu titlu universal. Inconvenientele acestui principiu pot fi înlăturate de părți prin stipularea solidarității sau a indivizibilității.

GARANȚÍE (< fr., it.) s. f. 1. (Dr.) Mijloc de asigurare a executării unei obligații. ◊ G. reală = afectarea unui lucru (al debitorului sau al altei persoane) pentru garantarea executării unei obligații (ex. ipotecă, gaj), care dă dreptul creditorului ca, în caz de neexecutare din partea debitorului, să ceară scoaterea în vânzare silită a lucrului, pentru ca din prețul obținut să fie plătit. G. bancară = tip de contract economic, prin care o bancă are obligația de a plăti o sumă convenită, în anumite condiții, în cazul în care debitorul unui contract comercial nu-și îndeplinește obligațiile contractuale (cauțiune bancară) sau dacă garantul înregistrează o pierdere sau nu realizează câștigul estimat. G. contractuală = termen acreditat de Camera Internațională de Comerț de la Paris, pentru a denumi garanțiile acordate de bănci, societăți de asigurare etc., în scopul asigurării unor disponibilități de fonduri pentru un terț, în cazul în care un beneficiar ar avea o revendicare justificată împotriva ordonatorului. 2. Obligație în virtutea căreia o persoană răspunde de ceva.

RĂSPÚNDERE (< răspunde) s. f. 1. Obligația de a da seamă, de a răspunde (moral, material etc.) de îndeplinirea ori de neîndeplinirea unor acțiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♦ (Dr.) R. colectivă = r. a unui organ colegial, în întregul său, pentru executarea obligațiilor ce intră în atribuțiile sale potrivit legii. ◊ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la răspundere = a cere cuiva socoteală, a-l face responsabil pentru faptele sale. ◊ Pe răspunderea cuiva = pe garanția materială sau morală a cuiva. 2. (Dr.) Consecință a neîndeplinirii din culpă a unei obligații. ◊ R. civilă = obligația debitorului care nu a executat contractul sau a săvârșit, în afară de contract, o faptă păgubitoare, de a repara prejudiciul cauzat astfel (r. contractuală și r. delinctuală). ◊ R. materială = obligația angajatului de a repara paguba cauzată celui care l-a angajat. ◊ R. disciplinară = obligația de suportare, de către angajatul care a încălcat regulile de disciplină a muncii, a unei pedepse (pedeapsă disciplinară). ◊ R. penală = suportarea unor pedepse de către cel care săvârșește o infracțiune. ◊ R. internațională = suportarea, de către statul care a încălcat anumite norme de drept internațional ori de către persoana fizică vinovată, a unor sancțiuni de ordin moral, politic, penal, precum și obligația de reparare a pagubelor astfel cauzate.

*codebitór, -oáre adj. și s. (co- și debitor). Debitor împreună cu alțiĭ.

RISC (< fr.) s. n. 1. Pericol posibil. 2. (Dr.) R. contractual = suportare de către debitor a consecințelor păgubitoare ale eliberării creditorului de obligația pe care o avea față de el, ca urmare a neexecutării de către debitor a a obligației sale sau din cauze ce nu-i sunt imputabile (car de forță majoră sau fortuit). ◊ R. asigurat = fenomen sau eveniment la producerea căruia asiguratorul este obligat (prin contract de asigurare) să achite asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea de asigurare sau suma asigurată. ◊ R. lucrului = suportarea de către proprietar sau titularul unui drept de administrare operativă și directă a pagubelor rezultate din pierderea sau din distrugerea lucrului prin forță majoră sau caz fortuit. ◊ (EC.) Gamă largă de incertitudini privind activitatea economico-financiară viitoare a unui agent economic (r. al întreprinderii) sau a unei țări (r. de țară). La nivel de întreprindere există r. de lichiditate (cauzat de incapacitatea de a vinde rapid produsele și de a încasa contravaloarea lor), r. de preț (cauzat de fluctuația prețurilor), r. valutar (cauzat de fluctuația posibilă a cursului de schimb valutar), r. fluxului de numerar (generat de fluctuația nivelurilor fluxurilor de numerar viitoare), r. ratei dobânzii (probabilitatea modificării valorii unui instrument financiar din cauza modificării nivelului ratei dobânzii pe piață). La nivel de țară există r. de țară care reflectă probabilitatea apariției unor evenimente macroeconomice și/sau politice care pot genera pierderi financiare în afacerile internaționale prin neonorarea sau încetarea plăților/transferurilor de capitaluri și profituri către creditorii/finanțatorii externi. Evaluarea r. de țară aferent titlurilor financiare, tranzacționate pe piața internațională, se face de câteva agenții specializate de evaluare a r. de țară, care acordă calificative de r. în funcție de trei grupe de indicatori: economici, politici și sociali. 3. (GEOGR.) R. natural = fenomen natural care poate produce pierderi de vieți omenești, răniri, distrugere de locuințe și alte bunuri materiale. Amploarea distrugerilor este determinată atât de intensitatea fenomenului respectiv cât și de vulnerabilitatea comunităților umane (în funcție de amplasarea în terit., mijloace de protecție, gradul de echipare, capacitatea de reacție etc.). Se disting r. geologice (cutremure, erupții vulcanice, tsunami), climatice (taifunuri, uragane, tornade, valuri vde frig, de căldură, secete etc.), hidrologice (inundații), geomorfologice (alunecări de teren, curgeri de noroi).

datór și (vechĭ) detór, -oáre adj. (lat. debitor, id., de unde s’a făcut *debtor, *deutor, apoĭ, supt infl. luĭ dat, dator; pv. sp. deudor, pg. devedor). Debitor: am rămas dator un franc, cu un franc. Dator vîndut, foarte dator. Obligat: eștĭ dator să facĭ asta.

datórnic, -ă s., pl. ĭ și e Dator, debitor: Eraŭ acolo trecuțĭ datorniciĭ cu număru meselor de cînd și pînă aveaŭ de plătit (J. Bt. Dat. uĭt. 69). De la un datornic răŭ te mulțumeștĭ și c’un sac pe paĭe. L.V. Vinovat, care a greșit. Creditor: părîndu-i-se niscariva datornicĭ, s’a ascuns în podul casiĭ (Mag. ist. 1, 351).

*débil, -ă adj. (lat. débilis, d. debére, [din de-hăbere], a avea maĭ puțin, a fi debitor). Slab, fără putere, vorbind de ființe. – Fals debíl (fr. débile).

*debitór, -oáre adj. și s. (lat. debitor, d. debére, a datori, compus din de- și habére, a avea. V. debil). Datornic, care se găsește la debit.

*creditór, -oáre s. (lat. créditor, -óris). Care are de luat banĭ de la altu. Adj. Cont creditor, care e deschis unuĭ debitor. V. debitor și datornic.

*execút, a -á v. tr. (fr. exécuter, d. lat. éx-sequi, ex-secútus sum, a urmări pînă la capăt). Împlinesc, realizez: a executa o hotărîre. Fac: a executa o statuă. Cînt: a executa un cîntec. Execut un condamnat la moarte, îl omor. Execut un debitor, îĭ vînd averea conform hotărîriĭ tribunaluluĭ. V. refl. Fac ceĭa ce mi se impune: ți-s dator: decĭ mă execut (plătesc). – Ob. -egz- (după fr.)

*exhibițiúne și exi- f. (lat. ex-hibítio, -ónis. V. prohibițiune, debitor). Acțiunea de a exiba, expozițiune de monștri saŭ de obĭecte curioase. – Și -íție. V. barnum.

*gagíst, -ă s. (fr. gagiste, d. gages, leafă). Actor angajat cu leafă (nu societar). Muzicant militar angajat fără a fi înrolat ca soldat. Adj. Muzicant gagist. Creditor gagist, care are un gaj de la debitor.

EXONERÁRE (dup fr. exonération) s. f. (Dr.) Eliberare de răspundere a unei persoane care nu-și execută obligația (prevăzută de lege sau de un contract) din cauze străine culpei sale (forț majoră, culpa creditorului sau victimei și fapta unui terț pentru care debitorul nu răspunde). ◊ Clauze de e. (sau de nerăspundere) = clauze cuprinse într-un contract (cu excepția unor contracte în care sunt interzise) în temeiul cărora se obține o anume limitare a răspunderii debitorului pentru neexecutare.

FIDUCÍE (< fr., lat.) s. f. 1. Tehnică comercială prin care o bancă sau o societate specializată (fiduciarul) primește de la un ordonator (fiduciantul) un depozit în vederea plasării pe piață în numele fiduciarului, dar pe riscul fiduciantului, a cărui identitate rămâne ascunsă. 2. Achiziționare de bunuri printr-un creanțier care restituie debitorului extincțiunea datoriei.

*insolvábil, -ă adj. (fr. in-solvable. V. solvábil). Care nu poate saŭ nu vrea să plătească: debitor insolvabil. Adv. În mod insolvabil.

*ipotécă f., pl. ĭ (vgr. ῾ypothéke, depozit, amanet, d. ῾ypotithemi, pun dedesupt; lat. hypothéca. V. teacă). Jur. Amanetarea unuĭ imobil, drept dat creditoruluĭ asupra unuĭ imobil al debitoruluĭ luĭ și care nu se perde dacă debitoru vinde orĭ lasă altuĭa acest imobil.

FRÁUDĂ (< fr.) s. f. (Dr.) Săvârșirea cu rea-credință, pentru a obține foloase, a unor acte de atingere a drepturilor altuia (păgubitoare pentru altă persoană); hoție. ◊ Frauda creditorilor = săvârșirea, de către debitor, a unor acte păgubitoare pentru creditor (ex. înstrăinarea unor bunuri ale debitorului, având cunoștință de faptul că prin aceasta devine insolvabil). ◊ F. de lege = încheierea unui act juridic cu scopul de a încălca o dispozițiune legală imperativă sau prohibitivă.

DOBÂNDĂ (< dobândi) s. f. Preț (taxă) al serviciului de creditare pe care debitorul îl plătește creditorului, stabilit ca o cotă procentuală din suma împrumutată; volumul d. depinde de suma creditată, timpul de imobilizare a mijloacelor bănești, rata d. (exprimată în procente); d. simplă este proporțională cu timpul și mărimea creditului, spre deosebire de d. compusă care are o creștere exponențială în raport cu timpul de imobilizare a sumei creditate. ◊ D. fixă = d. a cărei rată rămâne constantă pe toată perioada de rambursare. D. variabilă = d. a cărei cotă se modifică în funcție de evoluția pieței ratei d. ◊ D. negativă = d. încasată de debitor (este o măsură de limitare a importului de capital). ◊ D. statuară = cotă procentuală din valoarea nominală a unei acțiuni pe care acționarii unei societăți au dreptul să o primească ca prime dividente. ◊ D. preferențială = rată a d., percepută la creditele în cont curent, constituind baza de calcul pentru stabilirea celorlalte genuri de d.

LICHIDÁRE (< lichida) s. f. 1. Acțiunea de a lichida. ◊ Loc. adj. și adv. În lichidare = (care este) în curs de desființare. 2. (FIN.) L. (a bunurilor unui debitor) = procedură aplicabilă comercianților – persoane fizice și societăți comerciale – care nu mai pot face față datoriilor lor comerciale (numite debitori) și având ca scop plata pasivului debitorului, în încetare de plăți, fie prin lichidarea unor bunuri din averea lui, conform unui plan de l., fie prin faliment, conform procedurilor legale. Esența l. constă în vânzarea activelor debitorului, încasarea creanțelor acestuia și plata creditorilor. L. bunurilor din averea debitorului se face de către lichidator. 3. (Dr.) Operațiune juridică și economică prin care elementele active ale unui patrimoniu (în primul rând drepturile de creanță) se transformă, de regulă, în lichidități (sume de bani sau alte bunuri generice), pentru a putea servi la satisfacerea creditorilor, prin plata pasivului patrimonial, fie cu ocazia unei persoane fizice, fie cu ocazia desființării sau reorganizării unei persoane juridice. ◊ L. judiciară = operațiune de lichidare a averii unui comerciant, persoană fizică sau juridică, aflat în stare de încetare a plăților, executată – potrivit procedurii anume reglementate de lege, la cererea debitorului însuși sau a unuia dintre creditori, sub supravegherea unei instanțe judecătorești (prin judecătorul sindic) – de către un lichidator numit de acesta.

ÎNTÂRZIÉRE (< întârzia) s. f. 1. Acțiunea de a întârzia și rezultatul ei; neîndeplinire la timp a unei acțiuni; p. ext. timpul care trece între momentul în care ar trebui să se producă și momentul în care el se produce de fapt. ◊ Î. de aprindere = decalaj în timp sau în grade de rotație a arborelui cotit, între momentul scânteii electrice (la motoarele cu aprindere prin scânteie) sau începutul injecției (la motoarele Diesel) și momentul aprinderii amestecului de carburant. ♦ (Dr.) Neîndeplinirea în termen a obligației de către debitor (î. debitorului) sau refuzul creditorului de a primi prestația debitorului ori neîndeplinirea de către creditor a anumitor acte în lipsa cărora debitorul nu-și poate executa obligația (î. creditorului). ◊ Punerea în î. = act prin care creditorul înștiințează pe debitor că obligația e scadentă și că el înțelege să obțină executarea obligației. 2. Durata între momentul în care se produce un eveniment și momentul în care se produce un alt eveniment, ulterior condiționat de primul.

ÎNTRERÚPERE (< întrerupe) s. f. Acțiunea de a (se) întrerupere; oprire (temporară) din acțiune. ◊ (Dr.) Întreruperea prescripției = stingerea pe trecut, în cazurile prevăzute de lege (introducerea unor acțiuni, recunoașterea debitorului sau săvârșirea unui act începător de executare) a efectelor prescripției extinctive, intervenite până la survenirea acestei cauze, urmând ca după încetarea ei să înceapă a curge un nou termen. ♦ (INFORM.) Oprirea temporară sau definitivă a executării unui program. ◊ Sistem de întreruperi = familie de tipuri de î. cu care este prevăzut un calculator și care permite controlul executării programelor. ♦ Intervenție care oprește pe cineva să-și urmeze cursul vorbirii.

* satisfác, -făcút, a -face v. tr. (lat. satis-fácere, d. satis, destul și, fácere, a face). Mulțămesc, las mulțămit, fac pe plac, daŭ ce se dorește: răspunsu elevuluĭ a satisfăcut profesoru, debitoru a satisfăcut creditoriĭ, această muzică satisface urechea. V. intr. (rar) Această muzică satisface urechiĭ.

debitor adj. m., s. m., pl. debitori; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoare

executà v. 1. a pune în lucrare, a aduce la îndeplinire: a executa o hotărîre; 2. a cânta: a executa o bucată de muzică; 3. a vinde judecătorește averea cuiva: a executa un debitor; 4. a face să peară: a executa pe un condamnat.

credit n. 1. încredere de care se bucură cineva și pe temeiul căreia găsește să se împrumute sau să vânză cu termen: platnicii cei răi n’au credit 2. amânare de plată acordată unui debitor: credit de trei luni; scrisoare de credit, care permite purtătorului a lua bani dela cei către care e adresată; 3. autorizare de a lua dintr’o cassă o sumă oarecare sau toți banii: a deschide un credit de zece mii de lei; pe credit, fără a plăti îndată; 4. sumă alocată în buget pentru un scop determinat: credit suplimentar; 5. fig. autoritate, considerațiune de care se bucură cineva: are mare credit; 6. Credit fonciar (urban și rural), instituțiune care împrumută pe imobile bani rambursabili la termene lungi, prin mijlocul anuităților calculate astfel, încât la termenul fixat debitorul a achitat capitalul și dobânzile; Credit mobiliar: societate care împrumută pe depuneri de titluri, ca acțiuni, obligațiuni etc.

debità v. 1. a vinde cu mărunțișul; 2. a înscrie ca debitor; 3. fig. a recita, a declama: a debita un rol; 4. a spune, a povesti: a debita știri false.

debitor m. datornic.

ipotecă f. drept dat creditorului pe un imobil al debitorului său.

scont n. scăzământ dat debitorului care face o plată înainte de scadență (= it. sconto).

ANTIHREZĂ, antihreze, s. f. Contract prin care se dă în folosință creditorului un bun imobil care aparține debitorului. [Var.: anticreză s. f.] – Din fr. antichrèse.

ARIERAT¹, arierate, s. n. Obligație financiară neonorată la scadență din contracte, recunoscută de regulă și de debitori. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. arriéré.

TRATĂ, trate, s. f. Cambie prin care creditorul dispune unui debitor al său să plătească o sumă de bani unei alte persoane la o dată precizată; poliță. – Din it. tratta.

SCONT, sconturi, s. n. 1. Dobânda și comisionul reținute de o bancă comercială, care cumpără titluri de creanță pe termen scurt, înainte de scadența acestora. ♦ Sumă de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care o bancă și-o reține cu anticipație la acordarea împrumutului. 2. Reducere acordată unui debitor din valoarea unei polițe sau a unei datorii plătite înainte de scadență; recalculare și diminuare a dobânzilor, în cazul în care plata unei obligații se face înainte de termen. – Din it. sconto.

CAMBIE, cambii, s. f. (Fin.) Efect de comerț, reprezentând un titlu de credit pe termen scurt, prin care emitentul, în calitate de debitor, se obligă să plătească necondiționat sau să dispună plata unei sume de bani creditorului, ca titular sau la ordinul acestuia, la o anumită dată ori la prezentarea înscrisului. – Din it. cambio.

SOLIDAR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate și un interes comun; unit. ♦ De care răspund în egală măsură și împreună mai multe persoane; spec. care leagă între ei într-un raport de obligații mai mulți creditori și un debitor sau mai mulți debitori și un creditor. 2. Care este legat prin construcție de altă piesă sau de alt obiect, formând împreună un tot unic. – Din fr. solidaire.

DEBITÁBIL, -Ă (< debita²) adj. Care poate fi considerat debitor.

DEBITÓR, -OÁRE (< fr., lat.) adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care datorează; (despre sume) care se înscriu în debit² (2), datorat; (despre soldurile acelor conturi) la care debitul² (2) depășește creditul. ◊ Sold d. = soldul conturilor al căror debit este mai mare decât creditul. Suma d. = sumă înscrisă în debitul unui cont. 2. S. m. și f. Datornic; persoană fizică sau juridică ce a contractat o datorie față de un terț, numit creațier. ◊ D. insolvabil = d. care nu-și poate achita datoriile la scadență. D. principal = d. care a contractat un împrumut pentru a cărui achitare au garantat alte persoane. D. ipotecar = d. care garantează rambursarea unui împrumut cu bunuri ce pot fi ipotecate. ♦ (Dr.) Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva.

COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ de conducere. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement.

CONFUZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziune s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis.

CREDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă² unor persoane (fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de proprietăți imobiliare, în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective. Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit.

REMITE, remit, vb. III. Tranz. 1. A preda, a înmâna, a da. 2. A renunța la o sumă de bani datorată de un debitor^[1], a face să se stingă o datorie. 3. (Rar) A amâna. – Din lat. remittere (cu sensuri după fr. remettre). modificată

RETENȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate. 3. Reținere în cavitățile organismului sau în țesutul interstițial al lichidelor ori gazelor care în mod obișnuit sunt eliminate. 4. (Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retențiune s. f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis.

LIBERA, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

LICHIDATOR, -OARE, lichidatori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică autorizată conform legii să lichideze bunurile din averea debitorului și să distribuie sumele realizate prin lichidarea unei societăți comerciale. – Din fr. liquidateur.

PAULIANĂ adj. (În sintagma) Acțiune pauliană = acțiune judiciară prin care un creditor poate cere debitorului său rezilierea unui contract, anularea unui act etc. dacă acestea sunt posterioare creanțelor. [Pr.: pa-u-li-a-] – Din fr. [action] paulienne.

EXECUTA, execut, vb. I. 1. Tranz. A face, a confecționa, a fabrica, a prelucra, a efectua. 2. Refl. A face ceea ce i s-a spus. 3. Tranz. A face exerciții de gimnastică sau figuri de balet. ♦ A cânta o bucată muzicală la un instrument. 4. Tranz. A sili pe debitor să-și îndeplinească obligațiile. ♦ A aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească, un act al autorității, o măsură etc. ♦ Refl. A se supune, a da ascultare. ♦ A supune un condamnat la pedeapsa cu moartea; a aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească de condamnare la moarte. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécuter.

PENAL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor. ◊ Drept penal (și substantivat, n.) = ramură a științei dreptului care studiază normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infracțiunile și stabilesc sancțiunile lor. Proces penal sau acțiune penală = acțiune în justiție pornită împotriva unui infractor cu scopul de a obține pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infracțiune. Sancțiune penală = pedeapsă prevăzută de Codul penal. Clauză penală = clauză prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (de obicei o anumită sumă de bani). – Din lat. poenalis, fr. pénal.

POLIȚĂ², polițe, s. f. 1. (Fin.) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♦ Poliță în alb = poliță² (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. – Din it. polizza.

GAJ, gajuri, s. n. 1. Contract accesoriu, unilateral, constitutiv de drepturi reale, conform căruia un debitor garantează achitarea îndatoririlor sale contractuale prin remiterea unui bun mobil creditorului. 2. Garanție formată din bunuri care fac obiectul unui gaj (1); amanet, zălog. ♦ Obiect depus, la unele jocuri de societate, de către cel care a făcut o greșeală și care se răscumpără prin executarea unei pedepse hazlii. ♦ Asigurare, garanție morală dată cuiva. – Din fr. gage.

POPRIRE, popriri, s. f. 1. (Pop.) Acțiunea de a popri și rezultatul ei. 2. (Jur.) Măsură dispusă de o instanță judecătorească de indisponibilizare a unor sume de bani ori a unor produse datorate debitorului de către o persoană, urmând ca ele să servească plății creditorului după validarea popririi; reținere din salariul cuiva (în contul unei datorii); p. ext. sechestru. – V. popri.

INSOLVABILITATE s. f. Situația unui debitor de a fi în incapacitate de plată a datoriilor scadente. – Din fr. insolvabilité.

MORATORIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

ANUITATE, anuități, s. f. Plată anuală prin care un debitor își achită o datorie într-un anumit număr de ani. – Pronunțat: -nu-i-.

DATORNIC, -Ă, datornici, -e, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Persoană care are de plătit o datorie (de obicei o sumă de bani); debitor. În cîțiva ani, tot satul era însemnat pe o scoarță a unei vechi cărți de rugăciuni, ca datornic. CAMILAR, N. I 332. Datornicul număra gologanii... și-i lăsa pe masă. Birtașul îi arunca în buzunarul șorțului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 15. 2. Persoană care are de primit (de la cineva) o datorie (de obicei o sumă de bani); creditor. Visteria mea e goală și datornicii mei țipă. SADOVEANU, Z. C. 159. Va aștepta mai întîi să ia leafa, ca să nu lase în urma lui nici un datornic cu buza umflată. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 201. Cînd dimineața te vei scula și nu vei ști ce să mănînci și unde să te ascunzi de datornici, te încredințez că atunce vei avea prea puțin mintea dotată la învățătură. KOGĂLNICEANU, S. 216.

DEBITOR¹, -OARE, debitori, -oare, adj. (Despre sume de bani, în opoziție cu creditor) Care se găsește la debitul unui cont; datorat. ♦ (Despre titulari de conturi) Care datorează (mărfuri sau sume de bani). Întreprindere debitoare.

DEBITOR², -OARE, debitori, -oare, s. m. și f. (În opoziție cu creditor) Persoană care datorează cuiva o sumă de bani; datornic. Reclamă îndată prin tribunalul de comerț lichidarea acestei sume... și dacă debitorul va întîrzia cu plata, cere lichidarea lui. ALECSANDRI, O. P. 146.

DECĂDERE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea. 1. Declin, decadență, regres. Ai văzut ce era în stare să facă ea într-o epocă de decădere ca aceea a fanarioților. CAMIL PETRESCU, T. I 34. Pe aice și literatura și politica se află în periodul unei triste decăderi. ALECSANDRI, S. 12. ♦ (Uneori determinat prin «moral») Degradare morală, depravare. Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau tristețea-i înțeleaptă. GALACTION, O. I 302. 2. (Jur.) Pierderea unui drept, prin neîndeplinirea unor condiții sau formalități în termenul prevăzut de lege. La primul termen de înfățișare, debitorul urmărit sau terții interesați sînt obligați să depună, sub sancțiunea decăderii, toate probele. B. O. 1951, 1172. ◊ Acțiune în decădere = acțiune intentată de ministerul public pentru decăderea din anumite drepturi a unui condamnat în străinătate pentru o infracțiune de drept comun.

BALANȚĂ, balanțe, s. f. 1. Aparat pentru măsurarea greutății corpurilor, format dintr-o pîrghie cu brațe egale sau neegale, la capetele cărora se pun (de obicei pe talere), de o parte, obiectul de cîntărit și, de cealaltă parte, greutatea-tip care echilibrează acest obiect. V. cîntar, cumpănă. ◊ Balanță analitică (sau de precizie) = balanță cu brațe egale, cu ajutorul căreia se poate cîntări cu o precizie de o zecime de miligram. Balanță romană = balanță formată dintr-o pîrghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal; pe brațul mai lung și gradat alunecă o greutate, care echilibrează obiectul de cîntărit pus pe talerul sau în cîrligul aflat la capătul brațului mai scurt. Balanță zecimală (sau cu basculă) = basculă. ◊ Expr. A ține balanța dreaptă = a fi drept, nepărtinitor. A apleca balanța (în favoarea cuiva) = a fi părtinitor, a părtini pe cineva. A pune în balanță = a cumpăni faptele sau argumentele cuiva în vederea luării unei hotărîri; a compara avantajele și dezavantajele unei situații. A arunca (ceva) în balanță = a arunca în cumpănă. V. cumpănă. ◊ Fig. (Articulat) Numele unei constelații din emisfera australă; cumpăna. 2. Fig. (Numai în expresii din domeniul financiar și comercial) Comparație, raport între două sume, conturi etc. ◊ Balanță de verificare sau balanța sumelor = operație contabilă constînd din totalizarea separată a cifrelor din debitul și din creditul conturilor; situația conturilor la o anumită dată. V. bilanț. Balanța soldurilor = așezarea paralelă a soldurilor debitoare și creditoare, ale căror totaluri trebuie să fie egale. Balanța comercială (a unei țări) sau balanța comerțului exterior = raportul dintre valoarea generală a importului și cea a exportului; diferența dintre cifra importului și cea a exportului. Balanță comercială activă = predominarea exportului față de import. Balanță comercială pasivă (sau deficitară) = predominarea importului față de export. Balanță de plăți (internaționale) = raportul dintre sumele pe care o țară le plătește altei (sau altor) țări și acelea pe care le încasează de la țara respectivă (sau de la țările respective). Balanță de plăți activă. Balanță de plăți pasivă.

GIR, giruri, s. n. (În comerțul bancar capitalist) Semnătură pusă pe dosul unei cambii, prin care semnatarul își ia răspunderea achitării ei, alături de debitor, sau prin care proprietarul cambiei o transmite altuia. Cine vrea, n-are decît să iscălească o hîrtie, să-și pună un gir și să arate de cîte parale are nevoie. STANCU, D. 227.

COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei mari unități militare. Ordinul primit de la comandament arăta limpede că materialul de război trebuie cruțat. CAMILAR, N. 1 242. ♦ Loc unde este instalat organul de conducere al unei mari unități militare. Sentinela de la comandament. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă.(Jur., în expr.) Comandamentul prealabil = act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somînd pe debitor să plătească datoria, sub sancțiunea scoaterii în vînzare a imobilului acestuia.

INCASO s. n. sg. Sistem de decontare prin care, din însărcinarea unui creditor și pe baza unui efect sau a unei polițe etc. a acestuia, banca încasează în contul lui o sumă de bani de la debitor.

CREDIT, credite, s. n. 1. Sistem financiar constînd în împrumuturi cu dobîndă; (concretizat) sumă de bani împrumutată (în capitalism) de către particulari (mai rar de. stat) persoanelor sau întreprinderilor în scopul obținerii unei dobînzi sau (în sistemul socialist) de către stat întreprinderilor sale, precum și gospodăriilor agricole colective, țăranilor muncitori cu gospodărie individuală, oamenilor muncii etc. în scopul de a ajuta dezvoltarea lor. O dată cu dezvoltarea producției capitaliste se dezvoltă și creditul. Capitalul bănesc pe care capitalistul nu poate să-l utilizeze încă în propria sa întreprindere este utilizat de alte persoane de la care primește dobîndă. MARX, C. II 265. Statul va ajuta cooperativele meșteșugărești prin acordarea de credite necesare completării nevoilor cerute de activitatea lor normală. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 20, 472. Scrisoare de credit = scrisoare care autorizează pe purtător să ridice o sumă de bani. ◊ Expr. A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția unei întreprinderi sau a unei persoane particulare, cu respectarea formelor legale, o sumă de bani în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat. A cumpăra pe credit = a cumpăra fără a plăti imediat. A face (cuiva) credit = a vinde (cuiva) marfă pe datorie, a aștepta cîtva timp pentru primirea unei sume datorate; fig. a se încrede în cineva, a aștepta cu încredere comportarea lui ulterioară. Nemaigăsind pe nimeni să-i facă nițel credit, se-ntoarse-n țară. VLAHUȚĂ, O. A. 446. 2. (Contabilitate; în opoziție cu debit) Partea din dreapta a unui cont, în care se trec fondurile proprii, sumele pe care le are de primit cineva din partea unui debitor etc. 3. Fig. Considerație de care se bucură cineva prin încrederea pe care o inspiră; influență, trecere, autoritate. Tu te ascunzi de mine... Ascultă, fiul meu! Tu poți a-mi spune toate ca la al tău părinte... Ce? nu mai are credit învățătorul tău? BOLINTINEANU, O. 200. Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150 ◊ Expr. A avea credit (la cineva) = a se bucura de încrederea cuiva. A-și pierde creditul = a pierde încrederea cuiva, a nu se mai bucura de încredere.

INSOLVABIL, -Ă, insolvabili, -e, adj. Care nu-și poate plăti datoriile, care nu este solvabil. Debitor insolvabil.

CUSTODIE, custodii, s. f. Pază, supraveghere, păstrare (uneori administrare) a unui obiect (de obicei pus sub sechestru). Lucruri sechestrate și lăsate în custodia debitorului.

NOVA, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A stinge o obligație înlocuind-o cu alta (care diferă de prima prin obiect, prin creditor, prin debitor sau prin cauză).

REMITE, remit, vb. III. Tranz. 1. A preda, a înmîna. A remite o scrisoare. ▭ Nu v-am remis încă hîrtiile, cheile. DEMETRIUS, C. 60. D. Florescu mi-a remis mie un pachet. GHICA, A. 674. 2. A renunța la o sumă de bani datorată de un debitor, a face să se stingă o datorie.

POPRIRE, popriri, s. f. Acțiunea de a (se) popri și rezultatul ei. 1. Oprire, reținere, împiedicare, interzicere. 2. Procedură prin care un creditor face indisponibilă în mîinile unui terț o sumă de bani pe care acel terț urma s-o plătească debitorului; reținere din salariul cuiva (în contul unei datorii); sechestru. Deputatul, care pîndea, îi face sîmbătă poprire la bancă. CAMIL PETRESCU, U. N. 49.

SCONT, sconturi, s. n. 1. Operație bancară prin care se plătește cuiva anticipat valoarea unei polițe, reținîndu-se în schimb un mic beneficiu; procentul reținut ca beneficiu. ♦ Sumă de bani, reprezentînd dobînda la un împrumut, pe care bancherul și-o reține cu anticipație din valoarea împrumutului. 2. Reducere acordată debitorului din valoarea unei polițe sau a unei datorii plătite înainte de scadență; recalculare și diminuare a dobînzilor, cînd plata unei facturi se face înainte de termen.

SECHESTRA, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri aflate în litigiu sau aparținînd unui debitor (ca măsură de asigurare sau de încasare silită a datoriei). ♦ A reține cu forța, în mod ilegal, o persoană. Variantă: secfestra (SADOVEANU, P. M. 260, GHEREA, ST. CR. I 343) vb. I.

SECHESTRATOR, -OARE, scchestratori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană însărcinată cu punerea sub sechestru a averii unui debitor; executor al unui sechestru.

SECHESTRU, sechestre, s. n. Măsură de asigurare ordonată de justiție în cazuri de litigiu bănesc între două persoane, constînd în sigilarea bunurilor debitorului sau în darea lor în păstrarea unei a treia persoane, pînă la rezolvarea litigiului. Și dacă-i pune sechestru și-l vinde la darabană? C. PETRESCU, C. V. 27. Cînd își dădu seama că este somația pentru sechestru mobilei și a efectelor, instinctiv își întinse mîna să rupă hîrtia. BART, E. 248. ♦ Procedură judecătorească constînd în încredințarea în mîinile unei terțe persoane a unui bun asupra căruia există un litigiu. – Variantă: secuestru (GHICA, A. 575) s. n.

SOLIDAR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o unitate de concepții, de sentimente, de acțiuni și interese; unit. Nu poate să fie poet acela care nu se simte solidar cu lupta semenilor săi, cu lupta poporului său. BENIUC, P. 135. Omul nu moare întreg, dacă se simte solidar cu cei care au lăsat să picure în cărți sînge din sîngele lor și lumină din lumina lor. SADOVEANU, E. 44. 2. Care participă, împreună cu alții (în fața justiției), la o obligație (de obicei la plata unei datorii), de care răspunde fiecare în întregime; care participă, împreună cu alții, la un drept pe care îl are fiecare în întregime. Debitori solidari. Creditori solidari. 3. (Tehn.; despre piese de mașini) Care este strîns legat de altă piesă; care ia parte la acțiune în aceeași măsură cu altă piesă. ◊ Mișcare solidară = mișcare care se face în același timp cu altă mișcare.

SUBROGA, subrog, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații. Debitorul subrogă pe împrumutător în drepturile creditorului. ◊ Refl. Subchiriașul se subrogă întru totul chiriașului principal.

PLATĂ. Subst. Plată, plătire (rar), achitare, lichidare. Plată în rate. Cheltuială, cheltuire; cheltuieli curente; cheltuieli neprevăzute. Bani de buzunar (de cheltuială); bani în numerar, bani gata (buni, lichizi, gheață, peșin, numărați). Remunerare, remunerație, retribuire, retribuție, salariu, onorariu, leafă, lefușoară (dim., fam.), chenzină, simbrie (pop.), simbrioară (dim., pop.); soldă, leafă (înv.); salarizare, salariere (rar). Ajutor financiar (bănesc), subvenție, subvenționare, indemnizație, indemnizare (rar), indemnitate (rar); alocare, alocație; bursă, stipendiu (înv.); pensie, pensioară (dim., fam.); pensie de întreținere (alimentară); rentă viajeră. Răsplată, răsplătire, gratificare, gratificație, recompensă, recompensație (înv.), premiere, premiu. Asigurare, despăgubire, compensare, compensație, recompensă (rar); dușegubină (înv.). Comision. Mită, mituială, mituire, rușfet (turcism înv.), șperț, șperțuială, bacșiș, ciubuc (fig., fam.). Taxă, vamă; contribuție; dare, bir (înv.). Amendă, ștraf (înv.); taxă de locație. Chirie,locație; navlu. Taxare, încasare. Cumpărare; vînzare. Avans, acont, acontare, arvună (pop.), arvunire (pop.). Ramburs, rambursare. Investiție, investire. Împrumut, împrumutare, datorie; credit; cămătărie. Rată, cotă. Cambie, obligă (înv.), bilet de ordin; poliță, vecsel (germanism înv.); notă de plată, bon de plată; chitanță; acreditiv, obligație, cec. Dobîndă, camătă, scont, rentă. Plătitor, platnic, bun (rău) platnic; datornic, debitor; împrumutător; creditor, creanțier (rar), datornic (rar). Cămătar, zaraf (înv.). Adj. Plătitor, platnic. Plătibil. Vb. A plăti, a face plata, a debursa, a achita, a lichida (o datorie, o creanță etc.), a onora (o notă de plată, o poliță etc.). A plăti cu bani gheață (peșin etc.), a deschide punga, a scoate banii din pungă, a desface băierele pungii, a cheltui. A remunera, a retribui, a salariza, a salaria (rar). A acorda (cuiva) ajutor financiar (bănesc), a subvenționa, a acorda (cuiva) o indemnizație, a stipendia (livr.). A răsplăti, a gratifica, a recompensa, a da o recompensă, a premia. A despăgubi, a plăti despăgubiri, a compensa, a indemniza (rar). A mitui, a da mită, a șperțui, a da șperț, a da bacșiș, a da ciubuc. A plăti taxă (vamă, impozit etc.). A plăti amendă. A plăti chirie. A cumpăra; a vinde. A împrumuta, a credita. A se împrumuta, a face datorii, a se îndatora, a se băga în datorii, a se îngloda (a se îneca) în datorii. A avansa, a aconta, a arvuni (pop.). A investi, a face investiții. A rambursa, a da înapoi, a restitui. A plăti dobîndă. Adv. Cu plată; cu taxă. Cu (pe) cheltuiala cuiva. V. bani, impozit, recompensă.

CAUȚIUNE s. (JUR.) 1. fidejusiune, garanție, (pop.) chezășie, (înv.) adeverință. (A depus ~.) 2. fidejusor, garant, (pop.) chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)

DATORAT adj. debitor. (Sumă ~.)

DATORNIC s., adj. debitor, (înv.) îndatoritor, platnic. (~ și-a plătit datoria.)

DEBITOR s., adj. 1. s., adj. datornic, (înv.) îndatoritor, platnic. (Un ~ care și-a plătit datoria.) 2. adj. datorat. (Sumă ~.)