ABIENTIN s. n. Substanță rășinoasă extrasă din lemnul de brad, care se prezintă sub formă de cristale incolore, solubile în apă și în alcool. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. abiéntin.

ABIENTIN n. Substanță extrasă din abietinee, care se prezintă sub formă de cristale incolore, solubile în apă și alcool. [Sil. -bi-en-] /<fr. abiéntin

abietin s. n. substanță rășinoasă extrasă din lemnul de brad, sub formă de cristale incolore, solubile în apă și alcool. (< fr. abiétin)

ABIETIN s.n. Substanță rășinoasă extrasă din lemnul de brad, care se prezintă sub formă de cristale incolore, solubile în apă și alcool. [Pron. -bi-e-. / < fr. abiétin].

AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Indicator la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens) – Lat. acus.

ACTINOT s.n. (Geol.) Mineral de culoare verde ca măslina, cu cristale alungite, care se găsește în unele roci eruptive. [< fr. actinote].

ALOCROMATISM s. n. Proprietate a cristalelor de a prezenta culori diferite în funcție de natura substanțelor colorate pe care le conțin. – Din fr. allochromatisme.

ANTRACHINONĂ, antrachinone, s. f. Substanță organică, derivată din antracen, alcătuită din cristale gălbui, care servește ca materie primă pentru unii coloranți. – Din fr. anthraquinone.

ANTRACHINONĂ s.f. Substanță alcătuită din cristale gălbui, care servește ca bază unor materii colorante. [< fr. anthraquinone].

ARGENTIT s.n. (Geol.) Minereu constînd din sulfură naturală de argint care cristalizează în sistemul cubic în cristale cenușii; argirit. [Cf. fr. argentite, germ. Argentit].

ARGENTIT s. n. Minereu de argint care cristalizează în sistemul cubic sau rombic, în cristale cenușii. – Din fr. argentite.

ARGOL s.n. (Chim.) Depozit de cristale roșietice-cafenii, compus în special din tartrat acid de potasiu, care se formează pe pereții vaselor în care fermentează mustul. [Cf. fr. argol].

BACARA¹ f. 1) Cristal de calitate superioară. 2) Obiect fabricat din astfel de cristal. Veselă din ~. [Art. bacaraua; G.-D. bacaralei] /<fr. baccarat

BACARA¹ s.f. Varietate de cristal de calitate superioară. [< fr. baccarat, cf. Baccarat – localitate în Franța].

BACARA¹ s. f. Cristal de calitate superioară. ◊ Obiect fabricat din acest cristal. – Din fr. baccarat.

bacara (cristal) s. f., art. bacaraua, g.-d. art. bacaralei

BIREFRINGENT, -Ă adj. (Despre cristale sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul de birefringență. [Cf. fr. biréfringent].

BIREFRINGENT ~tă (~ți, ~te) (despre cristale sau alte medii optice) Care produce birefringență; cu birefringență. /<fr. biréfringent

BIREFRINGENT, -Ă, birefringenți, -te, adj. (Despre un cristal sau alte medii optice) Care prezintă fenomenul birefringenței. – Din fr. biréfringent.

BIREFRINGENȚĂ, birefringențe, s. f. Dublarea prin refracție a unei raze de lumină la pătrunderea în anumite medii. ♦ Însușirea unor cristale de a dubla razele de lumină. – Din fr. biréfringence.

BIREFRINGENȚĂ s.f. Descompunere a unei raze de lumină care trece printr-un mediu optic în două raze refractare; dublă refracție. ♦ Însușire a unor cristale de a produce fenomenul descris mai sus. [Cf. fr. biréfringence].

BROMURAL s.n. Produs farmaceutic sub formă de cristale incolore, folosit ca sedativ și hipnotic slab. [< germ. Bromural].

BRUMĂ, brume, s. f. 1. Cristale de zăpadă care se formează noaptea (în anotimpurile de tranziție) prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă și care se depun pe plante, pe sol, pe obiecte. 2. (Pop.) Chiciură. 3. Strat fin, alburiu, care acoperă unele fructe (sau plante). 4. Fig. Cantitate mică de... – Lat. bruma.

BRUMĂ ~e f. Strat subțire care se depune pe pământ, pe plante și pe alte obiecte din natură, constând din cristale mici de zăpadă formate în nopțile reci (de toamnă) prin înghețarea vaporilor de apă din atmosferă. * Bătut de ~ a) înghețat în urma brumei; b) albit; încărunțit. 2) Strat fin alburiu care acoperă unele fructe sau unele plante. 3) fig. Cantitate mică (de ceva); pic. ~ de învățătură. [G.-D. brumei] /<lat. bruma

CANDEL n. Zahăr în cristale transparente. /<germ. Kandel[zucker]

CERUZIT s. n. Carbonat natural de plumb, care se prezintă sub formă de cristale albe cu luciu diamantin. [Var.: ceruzită s. f.] – Din fr. cérusite.

CERUZIT n. Carbonat natural de plumb, prezent sub formă de cristale albe cu luciu diamantin. /<fr. cérusite

CHICIURĂ s. f. Cristale de gheață care se depun iarna pe crengi, pe sârme etc.; promoroacă. – Din bg. kičur.

CHICIURĂ f. Strat subțire din cristale de gheață care se formează iarna pe ramurile copacilor și pe obiecte; promoroacă. [G.-D. chiciurii; Sil. chi-ciu-] /<bulg. kițur

CHISEA¹, chisele, s. f. Vas mic de sticlă, de cristal sau de porțelan în care se ține dulceața. [Var.: chesea s. f.] – Din tc. kåse.

CIROCUMULUS m. Nori situați la mare altitudine, care par ca o pătură albă, adesea ondulatorie, formați din cristale mici de gheață. /<fr. cirrocumulus

CIROSTRATUS s. m. Tip de nori denși cu aspect lăptos, alcătuiți din cristale de gheață, situați între 6000 și 7500 de metri altitudine. – Din fr. cirro-stratus.

CIROSTRATUS m. Nori situați la mare altitudine, având culoare albă-lăptoasă, formați din cristale mici de gheață. /<fr. cirro-stratus

CIROSTRATUS s.n. (Met.) Tip de nori de mare altitudine, compuși din cristale de gheață, care au forma unui voal alburiu, alcătuind un halo în jurul Lunii sau al Soarelui. [< fr. cirro-stratus].

CIRUS m. Nori de culoare albă formați la mare altitudine din cristale de gheață. /<fr. cirrus

CIRUS s. m. Tip de nori rarefiați și izolați, de culoare albă strălucitoare, alcătuiți din cristale de gheață, situați la circa 10000 de metri altitudine. – Din fr. cirrus.

CIUCURE ~i m. 1) Ornament constând dintr-un mănunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobește marginea unor obiecte; canaf. ◊ Plin ~ încărcat peste măsură. 2) Fiecare dintre ornamentele de cristal sau de sticlă, care atârnă la o lustră. 3) pop. Țurțur de gheață. /cf. lat. cicculum

CIUCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbrăcăminte etc. ◊ Loc. adj. și adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (încărcat) până la refuz (de... sau cu...). 2. (Rar) Țurțur de gheață. ♦ (La pl.; urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. [Var.: ciucur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”).

CLEȘTAR¹ ~e n. 1) Sticlă de calitate superioară, de fabricație specială, folosită în optică și la fabricarea veselei etc.; cristal. 2) poet. Cristal natural. /<ung. kristály

CLEȘTAR¹ s. n. (Poetic) Cristal. – Din magh. kristály.

cleștar (cristal) s. n.

CLEȘTAR s. v. cristal.

CLIVA vb. I. intr. (Despre cristale) A se despica, a se desface în lame. [< fr. cliver, cf. ol. kliven – a despica].

CLIVA, pers. 3 clivează, vb. I. Intranz. (Despre minerale, roci, cristale) A se desface în plăci sau în lame cu suprafețe plane. – Din fr. cliver.

CLIVAJ ~e n. Proprietate a unor minerale, roci, cristale etc. de a se desface în foi sau plăci cu suprafețe plane. /<fr. clivage

CLIVAJ s.n. Desfacere în lame a unor cristale în direcții determinate; calitatea de a cliva. [< fr. clivage].

cristal (mineral) s. n., pl. cristale

CRISTAL, (2) cristale și (1) cristaluri, s. n. 1. Sticlă de o fabricație specială, transparentă și perfect incoloră, cu însușirea de a refracta puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanță minerală solidă, omogenă, cu o structură internă regulată, care se prezintă sub forma unor poliedre. ◊ Cristal de stâncă = varietate transparentă, incoloră, de cuarț, care se prezintă în cristale mari și care este folosită în industria optică, în radiotehnică, ca piatră semiprețioasă etc. 3. (În sintagma) Cristale lichide = substanțe mezomorfe folosite la realizarea unor dispozitive optoelectronice de afișare. – Din fr. cristal, lat. crystallus.

CRISTAL s. cleștar. (Un pahar de cristal.)

cristal (obiect de cristal) s. n., pl. cristaluri

CRISTAL¹ ~e n. Corp solid, transparent și incolor, cu fețe plane și cu o formă geometrică de poliedru. ◊ ~-de-stâncă varietate incoloră, transparentă, de cuarț. /<fr. cristal, lat. cristallus

CRISTAL s.n. 1. Sticlă de fabricație specială, de calitate superioară, transparentă și incoloră. ♦ Obiect confecționat dintr-o astfel de sticlă. 2. Fragment al unui compus (mai ales dintr-o rocă) care are de la natură o formă geometrică de poliedru. 3. Cristal-de-stîncă = formă naturală cristalizată, pură, a silicei. // (Și în forma cristalo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cristal”, „de cristal”. [Pl. -le, -luri. / < gr. krystallos – gheață, cf. it. cristallo, fr. cristal, germ. Kristall].

CRISTAL² ~uri n. 1) Sticlă de calitate superioară, de fabricație specială, incoloră, folosită în optică și pentru fabricarea unor obiecte. 2) Obiect fabricat din această sticlă. /<fr. cristal, lat. crystallus

cristal de stâncă s. n. + prep. + s. f.

CRISTALIFER, -Ă adj. Care conține cristale. [< fr. cristallifère].

CRISTALIN¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care este transparent, curat sau limpede ca cristalul. 2) (despre sunete, voce) Care este cu sonoritate plăcută. /<fr. cristallin

CRISTALIN, -Ă, cristalini, -e, adj., s. n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munți etc.) Care este format din șisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). 4. S. n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe. 5. S. n. Ansamblu sau formație de șisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. și: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin.

A SE CRISTALIZA mă ~ez intranz. 1) A se transforma în cristale; a deveni cristal. 2) fig. (despre gânduri, idei etc.) A apărea ca ceva distinct; a se închega. /<fr. cristalliser

CRISTALIZAT, -Ă, cristalizați, -te, adj. Care se prezintă sub formă de cristale (2). – V. cristaliza.

CRISTALO- v. cristal.

CRISTALOFOBIE s.f. (Med.) Teamă patologică față de obiectele de cristal. [< fr. cristallophobie].

CRISTALOGENEZĂ f. 1) Știință care se ocupă cu studiul condițiilor de formare a cristalelor. 2) Formare a cristalelor în natură; cristalogenie. /cf. fr. cristallogénie

CRISTALOGENEZĂ s.f. 1. Studiul condițiilor de formare a cristalelor (2) [în DN]; cristalogenie. 2. Formarea cristalelor în natură; cristalizare. [Cf. fr. cristallogénie < gr. krystallos – gheață, gennan – a naște].

CRISTALOGENEZĂ s. f. 1. Studiu care se ocupă cu condițiile de formare a cristalelor (2). 2. Formare a cristalelor în natură; cristalizare. – Cf. fr. cristallogénie.

CRISTALOGRAFIE f. Știință care se ocupă cu studiul cristalelor. /<fr. cristallographie

CRISTALOGRAFIE s. f. Știință care se ocupă cu studiul formelor și al proprietăților fizice ale cristalelor (2). – Din fr. cristallographie.

CRISTALOID s.m. (op. coloid) Substanță în soluție care poate trece printr-o membrană de pergament. // adj. Cu aspect de cristal. [Pron. -lo-id. / < fr. cristalloïde, cf. gr. krystallos – cristal, eidos – aspect].

CRISTALOID, -Ă, cristaloizi, -de, adj., s. m. 1. Adj. Care are înfățișarea unui cristal (2), care seamănă cu un cristal. 2. S. m. Substanță care cristalizează ușor și care, în stare de soluție, poate trece prin membrane vegetale sau animale; substanță cristalizată. [Pl. și: (2, n.) cristaloide] – Din fr. cristalloïde.

CRISTALOID ~dă (~zi, ~de) Care are aspect de cristal. [Sil. -lo-id] /<fr. cristalloïde

CRISTALOMETRIE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor (2). – Din fr. cristallométrie.

CRISTALOMETRIE f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul formelor și proprietăților fizice ale cristalelor. [Art. cristalometria; G.-D. cristalometriei; Sil. -ri-e] /<fr. cristallométrie

CUARȚ, cuarțuri, s. n. Bioxid natural de siliciu, care se găsește în roci în stare neconsolidată (ca nisip) sau în formă de cristale hexagonale, transparente și incolore (în stare pură) sau diferit colorate (când conțin și substanțe străine), utilizat în tehnică, în industria optică, în industria materialelor refractare, la bijuterii etc. [Var.: cvarț s. n.] – Din germ. Quarz, fr. quartz.

CUARȚ ~uri n. Mineral divers colorat sub formă de cristale, folosit în industria optică și în radiotehnică. /<germ. Quarz, fr. quartz

CUARȚ s.n. Mineral foarte răspîndit în natură, care se găsește în stare amorfă în nisip sau cristalizat în cristale de diferite culori. [Var. cvarț s.n. / < germ. Quarz, cf. fr. quartz].

DECREPITARE s.f. Fenomenul de rupere a cristalelor anumitor săruri din cauza dilatării lor inegale la creșterea bruscă a temperaturii; decrepitație. [Cf. fr. décrépiter].

DECREPITARE, decrepitări, s. f. Acțiunea de a (se) decrepita și rezultatul ei; rupere a cristalelor prin ridicarea bruscă a temperaturii lor, datorită dilatării inegale pe diferite direcții. – V. decrepita.

DESMIN s. n. Alumosilicat hidratat de sodiu și de calciu, alb, gălbui sau roșiatic, sticlos, cu cristale grupate în formă de snopi, întâlnit la unele roci bazice și în filoane termale. – Din fr. desmine.

DEUTEROMORFOZĂ s.f. Schimbarea formei cristalelor mineralelor, datorită unor procese mecanice și chimice. [< fr. deutéromorphose, cf. gr. deuteros – al doilea, morphe – formă].

DISLOCAȚIE s.f. Dislocare. ♦ Defect de structură al unui cristal, constînd în perturbarea distribuției atomilor. [Gen. -iei, var. dislocațiune s.f. / < fr. dislocation].

DODECAEDRU ~e n. 1) Poliedru cu douăsprezece fețe. 2) Cristal cu aspectul unui astfel de poliedru. [Sil. -ca-e-] /<fr. dodécedre

DODECAEDRU, dodecaedre, s. n. Poliedru cu douăsprezece fețe. ♦ Cristal care are aspectul unui astfel de poliedru. – Din fr. dodécaèdre.

DRUZĂ, druze, s. f. 1. Grup de cristale care se formează pe pereții cavităților unor roci și filoane. 2. Cristale din oxalat de calciu formate în unele țesuturi vegetale. – Din fr. druse.

ECHIGRANULAR, -Ă, echigranulari, -e, adj. (Despre roci, materiale etc.) Ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale. – Echi- + granular.

FLAVONĂ ~e f. Substanță incoloră sub formă de cristal, de natură vegetală, folosită în industria coloranților și în farmaceutică. /< fr. flavone

FLUORINĂ s. f. Fluorură naturală de calciu, care se găsește sub formă de cristale cubice, transparente, incolore sau de culoare verde, galbenă, roz, violet. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorine.

FTALIC, -Ă, ftalici, -ce, adj. (În sintagma) Acid ftalic = acid organic care se prezintă sub formă de cristale albe, puțin solubile în apă și alcool, insolubile în cloroform, întrebuințat în industria maselor plastice. ♦ Care conține acid ftalic. Anhidridă ftalică. – Din fr. phtalique.

fulg (fulgi), s. m. 1. Mici cristale de apă care alcătuiesc zăpada. 2. Pană subțire și moale. – Identitatea semantică pare a indica faptul că este vorba de o var. de la floc (< lat. floccus), cu metateza (*folcus) și cu aceeași schimbare a finalei ca în stîng, vitreg. Nu par deloc probabile ipotezele emise de Pușcariu 665 și DAR, cf. REW 3554a, care pune în legătură acest cuvînt cu lat. fulgere „a străluci”; de Körting 3864, din lat. fluxus; și încă și mai puțin opinia lui Giuglea, Dacor., III, 626, care pleacă de la v. germ. vlügel (> germ. Flügel). – Der. fulgui, vb. (a ninge cu fulgi rari); fulguitură, s. f. (ninsoare cu fulgi rari). – [3512]

FULG ~gi m. 1) Pană de mărime medie, pe jumătate pufoasă și foarte moale. 2) Cristale albe de apă, care se formează iarna în atmosferă și care cad pe pământ, alcătuind zăpada. 3) Produs alimentar în formă de floricele sau plăci subțiri, obținut din boabe de cereale sau din legume. ~gi de porumb. /Orig. nec.

FULG, fulgi, s. m. 1. Pană subțire, de mărime mijlocie, pe jumătate moale și mătăsoasă, care crește pe pântecele păsărilor și printre penele mai mari. ◊ Loc. adj. Ca fulgul = foarte ușor. ◊ Expr. A bate (pe cineva) de-i merg (sau să-i meargă) fulgii = a bate tare (pe cineva). Ca fulgul pe apă = la voia întâmplării. 2. Asociere de mici cristale de apă, care se formează iarna în atmosferă și care, căzând pe pământ, alcătuiesc zăpada. 3. (La pl.) Crăpături intermitente, grupate și fine, care se formează mai ales în lingourile sau în piesele de oțel aliat cu nichel și cu cromnichel. 4. (La pl.) Produs alimentar sub formă de foițe subțiri, obținut din boabe de ovăz alimentar decorticat, din porumb sau din cartofi tăiați fin. – Et. nec.

GABLONZ, gablonzuri, s. n. Cristal (1) special cu irizații, folosit la fabricarea unor obiecte de podoabă ieftine; p. ext. obiect de podoabă care are asemenea cristale. [Pr.: gablonț] – Din n. pr. Gablonz.

GERUIALĂ ~ieli f. 1) Timp cu ger; timp foarte friguros. 2) rar Strat subțire din cristale de gheață care se formează iarna pe ramurile copacilor și pe alte obiecte; chiciură; promoroacă. /a gerui + suf. ~eală

GHEAȚĂ, (2) ghețuri, s. f., adj. invar. 1. S. f. Apă aflată în stare solidă, în urma înghețării. ◊ Expr. A se da cu patinele pe gheață = a patina². A (se) sparge sau a (se) rupe gheața = a dispărea sau a face să dispară atmosfera ori senzația de jenă existentă la un moment dat; a (se) înlătura primele dificultăți în bunul mers al unei acțiuni. ♦ (Reg.) Grindină, piatră (I 7). 2. S. f. (La pl.) Întinderi mari de gheață (1) aflate pe uscat sau pe apă. ◊ Loc. adj. De gheață = indiferent, nepăsător, nesimțitor. 3. S. f. Senzație neplăcută de răceală, provocată de frică, emoție etc. 4. S. f. Plantă erbacee cu flori mici, albe, roz sau roșii, având frunzele acoperite cu papile albe care seamănă cu cristalele de gheață (1) (Mesembryanthemum crystallynum). 5. S. f. Plantă erbacee cu tulpina cărnoasă, ramificată, cu frunze ovale-rotunde și cu flori numeroase, albe, mai rar roz sau roșii (Begonia semperflorens). 6. Adj. invar. (În sintagma) Bani gheață = bani în numerar, plătiți pe loc, bani lichizi (2), bani peșin. – Lat. glacia (= glacies).

GRĂUNTE, grăunți, s. m. 1. Sămânța unor plante, mai ales a cerealelor; bob¹, boabă. ◊ Expr. Cât un grăunte de muștar = foarte mic. 2. Mic obiect asemănător cu un grăunte (1), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare sau desprins dintr-un obiect mai mare. Grăunte de sare. 3. Cristal metalic de formă neregulată care rezultă dintr-un cristal elementar în urma solidificării sau a tratamentelor termice. [Var.: grăunț s. n., grăunță s. f.] – Refăcut din pl. grăunți (< lat. *granuceum).

HABITUS n. 1) med. Aspect fizic exterior al unei persoane (în raport cu starea de sănătate sau de boală). 2) min. Aspect caracteristic al unui cristal (în dezvoltarea diferită a fețelor). 3) Înfățișarea, aspectul unei plante. /Cuv. lat.

HABITUS s. n. 1. Aspect fizic exterior al unui individ, capabil să prezinte indicații asupra stării de sănătate a individului respectiv. 2. Aspect exterior specific pe care îl capătă cristalele prin dezvoltarea diferită a fețelor. – Cuv. lat.

HALO, halouri, s. n. 1. Cerc luminos, colorat, care apare în anumite condiții atmosferice în jurul soarelui sau al lunii și care se datorește reflexiei și refracției luminii în cristalele de gheață aflate în atmosferă la mari înălțimi; cearcăn (2). 2. Zonă luminoasă care încercuiește imaginea fotografică a unui punct strălucitor. – Din fr. halo.

HEMIEDRIE s.f. Caracteristică a unor cristale de a nu prezenta modificări decît pe jumătate din muchii. [Pron. -mi-e-, gen. -iei, var. emiedrie s.f. / < fr. hémiédrie].

HIDRAZOBENZEN s. m. Derivat al hidrazinei, care se prezintă sub formă de cristale incolore cu miros de camfor și care este folosit ca insecticid. – Din fr. hydrazobenzène.

HIPOCRISTALIN, -Ă, hipocristalini, -e, adj. (Despre structura rocilor eruptive) Care este alcătuit din cristale și din sticlă. – Din fr. hypocristalin.

HORNBLENDĂ, hornblende, s. f. Mineral în formă de cristale de culoare verde sau brun-închis, cu luciu sticlos, format din silicați de magneziu, fier, calciu, aluminiu și alte metale. – Din germ. Hornblende, fr. hornblende.

IOD¹ s. n. Element chimic solid cu aspect de cristale lamelare, negre-cenușii, cu luciu metalic și miros pătrunzător, foarte volatil, ușor solubil în alcool, întrebuințat în medicină. ◊ Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită la dezinfectarea rănilor. – Din fr. iode.

IODOFORM n. Substanță antiseptică sub formă de cristale galbene, având un miros specific puternic. /<fr. iodoforme, germ. Iodoform

IRIZARE s. v. irizație. (~ a unui cristal.)

IRIZAȚIE ~i f. Fascicul de culori variate ce apare pe anumite suprafețe (pe cristale, scoici etc.) datorită interferenței luminii. [G.-D. irizației; Sil. -ți-e] /<fr. irisation^[1]

IRIZAȚIE s. (FIZ.) irizare. (Admiră ~iile cristalului.)^[1]

IZODIMORFISM s.n. (Chim.) Proprietate a unor compuși izomorfi de a forma cristale mixte. [< fr. isodimorphisme].

IZOMETRIC ~că (~ci, ~ce) (despre cristale) Care are mărime egală. /<fr. isométrique

IZOMETRIC, -Ă adj. (Despre cristale) Care are mărime egală; (despre versuri) cu măsură egală. ◊ Perspectivă izometrică = perspectivă ale cărei axe de comparație sunt egale. V. axonometric. [Var. isometric, -ă adj. / < fr. isométrique, cf. gr. isos – egal, metron – măsură].

IZOMETRIC, -Ă, izometrici, -ce, adj. (Despre cristale) De mărime egală. – Din fr. isométrique.

IZOMORF, -Ă, izomorfi, -e, adj. (Despre substanțe) Care prezintă izomorfism; (despre cristale) asemănător ca formă. – Din fr. isomorphe.

IZOMORF, -Ă adj. Care afectează forma însăși. ♦ (Despre substanțe) Care prezintă izomorfism; (despre cristale) asemănător ca formă; (biol.; despre organisme sau organe) care se aseamănă din punct de vedere morfologic. [Var. isomorf, -ă adj. / < fr. isomorphe].

IZOTIPIE s. f. Proprietate a unor substanțe chimice de a cristaliza în aceleași forme, fără a forma cristale mixte. – Din fr. isotypie.

IZOTIPIE s.f. Proprietate a unor substanțe chimice de a cristaliza în aceleași forme, fără a forma cristale mixte. [Gen. -iei, var. isotipie s.f. / < fr. isotypie].

KIMBERLIT s.n. (Geol.) Rocă eruptivă de culoare închisă, aproape neagră, cu structură porfirică, conținînd uneori cristale de diamant. [< fr. kimberlite, cf. Kimberley – oraș în Africa de Sud].

KIMBERLIT n. Rocă eruptivă de culoare închisă conținând uneori cristale de diamant. /< fr. kimberlite

MACLĂ, macle, s. f. Formă de cristalizare în care două sau mai multe cristale se alipesc sau se întrepătrund, alcătuind o simetrie față de un plan sau un ax; cristal format în acest fel. – Din fr. macle.

MACLĂ ~e f. Concreștere regulată și simetrică a două sau a mai multor cristale de același fel. /<fr. macle

MACROCRISTALIN, -Ă, macrocristalini, -e, adj. (Chim., geol.; despre substanțe minerale) Care se prezintă în cristale mari. – Din fr. macrocristallin.

MENTOL s. n. Substanță volatilă cu miros aromatic, în formă de cristale, obținută din ulei de mentă sau pe cale artificială, întrebuințată în farmacie și în cosmetică. – Din fr. menthol.

MICROCRISTALIN, -Ă, microcristalini, -e, adj. (Despre agregatele mineralelor și structura rocilor) Care este alcătuit din cristale microscopice. – Din fr. microcristallin.

MICROLIT ~e n. 1) Cristal microscopic din componența rocilor vulcanice. 2) la pl. Unelte și arme de piatră folosite de omul primitiv. /<fr. microlithe, germ. Mikrolith

MONOCLINIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) Care cristalizează în prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

MONOCLINIC ~că (~ci, ~ce) (despre cristale) Care are forma unei prisme oblice. /<fr. monoclinique

MONOCRISTAL, monocristale, s. n. Cristal cu atomii și moleculele dispuse într-o rețea cristalină spațială neîntreruptă. – Din fr. monocristal.

MONSTRANȚĂ s.f. Casetă de cristal, încadrată într-o somptuoasă montură de argint sau chiar de aur bătut cu pietre prețioase, în care se păstrează hostia în bisericile catolice. [< germ. Monstranz, fr., engl. monstrance].

NACRIT s. n. Varietate de caolinit care se află în natură sub formă de cristale lamelare și se întrebuințează în industria ceramică. – Din fr. nacrite, germ. Nakrit.

NINSOARE ~ori f. Precipitație atmosferică sub formă de fulgi compuși din cristale de gheață; zăpadă; omăt. * Pe ~ atunci când ninge. /nins + suf. ~oare

NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ♦ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. ♦ Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ♦ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ♦ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nour, nuor, s. m.] – Lat. nubilum.

NOR nori m. 1) Formație atmosferică prezentând o masă densă de vapori de apă sau de cristale de gheață, care, în anumite condiții, poate genera precipitații. Nori de ploaie. ◊ Nor arzător masă foarte fierbinte de gaze și de cenușă, expulzată în timpul erupției unui vulcan. Până la (sau în) nori la înălțime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul în (sau prin) nori a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parcă a) căzut din nor se spune despre o persoană care pare total dezorientată într-o împrejurare dată. 2) Cantitate mare de ceva (ce plutește în atmosferă). Nor de praf. ◊ Nor de tristețe amestec de sentimente ce tulbură echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

NOVOCAINĂ ~e f. Preparat sintetic sub formă de cristale incolore, inodore, solubile în apă și în alcool, întrebuințat în medicină (ca anestezic). [Sil. -ca-i-] /<fr. novocaïne

NUCLEU, nuclee, s. n. 1. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. [Pl. și: (m.) nuclei] – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

OFITIC, -Ă adj. (Geol.) Care aparține ofitului. ◊ Structură ofitică = structură a rocilor caracterizată prin poziția neregulată a cristalelor, asemănătoare celei a ofitelor.^[1] [< fr. ophitique].

OMĂT ~uri n. pop. Precipitație atmosferică sub formă de fulgi albi (compuși din cristale de gheață); zăpadă; nea. /<sl. ometu

OPACITATE f. 1) Caracter opac. ~ea cristalului. 2) fig. Incapacitatea de a pătrunde în esența lucrurilor. /<fr. opacité, lat. opacitas, ~atis

ORTOEDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre cristale) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique.

ORTOSCOP s.n. Aparat de polarizație pentru observarea cu precădere a intersecțiilor de cristal în lumina polarizată. [< germ. Orthoskop].

PARAMORFOZĂ s.f. Proces de transformare a structurii corpurilor, păstrînd compoziția chimică și forma exterioară a cristalului inițial. [< germ. Paramorphose].

PĂHĂREL s. păhăruț, (pop.) păhăraș, păhăruș. (Un ~ de cristal.)

PENIN, penine, s. n. Mineral constituent al șisturilor cristaline, care formează cristale pe rocile metamorfice și magmatice. – Din fr. pénnine, germ. Pennin.

PICRIC adj. (În sintagma) Acid picric = acid corosiv și toxic, sub formă de cristale galbene, fără miros și cu gust amar, folosit ca exploziv, la prepararea unor substanțe colorante etc. – Din fr. picrique.

PIEZOELECTRICITATE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor cristale ionice de a se polariza electric sub acțiunea unei deformări mecanice sau de a se deforma sub acțiunea unui câmp electric exterior. ♦ Modificare a dimensiunilor unui corp sub acțiunea câmpului electric. [Pr.: pi-e-zo-e-] – Din fr. piézo-électricité.

PIEZOGRAMĂ, piezograme, s. f. (Biol.) Curbă rezultată din înregistrarea fenomenelor biologice cu ajutorul cristalelor piezoelectrice. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piézogramme.

PIEZOOSCILATOR s.n. (Fiz.) Oscilator electronic care folosește ca element rezonator un cristal de cuarț. [Pron. pie-zo-os-, pl. -oare. / cf. it. piezooscillatore].

PIPERAZINĂ s.f. Amină care se prezintă sub formă de cristale incolore, solubile în apă, folosită ca dizolvant al nisipului din urină, la tratamentul gutei etc. [< fr. pipérazine, germ. Piperazin].

PIPERAZINĂ, piperazine, s. f. Substanță care se prezintă sub formă de cristale incolore, solubile în apă, utilizată în medicină la tratamentul gutei, împotriva nisipului din urină etc. – Din fr. pipérazine, germ. Piperazin.

PIROELECTRICITATE s. f. Proprietate a unor cristale de a se polariza electric sub acțiunea unei variații de temperatură sau de a-și modifica temperatura sub acțiunea unui câmp electric exterior. [Pr.: -ro-e-] – Din fr. pyroélectricité.

PIROGALOL s. n. Substanță chimică în formă de cristale albe, cu gust amar, folosită în medicină (ca antiseptic), în tehnica fotografiei (ca revelator) etc.; acid pirogalic. – Din fr. pyrogallol.

PIROXEN, piroxeni, s. m. Rocă vulcanică formată din silicați naturali de magneziu, fier, calciu, aluminiu, sodiu, potasiu etc., care se prezintă sub formă de cristale prismatice cu luciu sticlos, de culoare verde-măslinie până la negru. – Din fr. pyroxène.

PLANIEDRU, -Ă, planiedri, -e, adj. (Despre cristale) Care are suprafețe plane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. planièdre.

PLEOCROISM s. n. (Fiz.) Fenomen de modificare a culorii anumitor cristale când sunt privite prin transparență din diferite direcții; policroism. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléochroïsme.

PLEONAST s. n. Mineral de culoare neagră, care se prezintă sub formă de mase granulare sau în cristale cu multe fețe, cu conținut bogat în fier. [Pr.: ple-o-] – Din fr. pléonaste.

POLARIZANT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se utilizează mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant.

POLARIZAȚIE, polarizații, s. f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezintă proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = stare a unui fascicul luminos în care toate radiațiile electromagnetice componente au aceeași direcție de oscilație. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute la cercetarea în lumină polarizată a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.

POLICRISTALIN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este alcătuit din mai multe cristale. – Poli- + cristalin.

POLICROISM s.n. Fenomen de absorbție selectivă a luminii la unele cristale colorate; pleocroism. [Pron. -cro-ism. / < fr. polychroïsme].

PORFIR, porfire, s. n. Rocă vulcanică dură, formată din cristale mari de feldspat, cuarț etc. înglobate într-o masă de feldspat măruntă sau sticloasă. [Var.: (reg.) porfiră s. f.] – Din ngr. porfirítis, fr. porphyre.

PORFIRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care conține porfir; care are compoziția sau structura porfirului, caracterizându-se prin existența unor cristale mari prinse într-o masă sticloasă sau foarte mărunt cristalizată. – Din fr. porphyrique.

PORFIRIT s.n. Rocă vulcanică cu aspect de porfir constituită din cristale de plagioclaz, piroxen, amfibol sau biotit. [< fr. porphyrite].

PORFIROBLAST s.n. Mineral în rocile metamorfice cu cristale mai mari decît celelalte minerale asociate. [< fr. porphyroblaste].

PORFIROID, -Ă adj. Ca porfirul. ♦ (Despre granit) Cu cristale mari de feldspat. [Pron. -ro-id. / < fr. porphyroïde].

PROMOROACĂ f. Strat subțire de cristale de gheață care se formează iarna pe ramurile copacilor și pe obiecte; chiciură. /cf. ucr. prymorozok, rus. promorok

PSEUDOCILINDRU, pseudocilindri, s. m. Formație cu aspect cilindric, alcătuită din aglutinări de celule, din conglomerate de cristale sau de săruri amorfe etc. prezente în urină. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + cilindru.

PSEUDOMORFOZĂ, pseudomorfoze, s. f. Transformare fizică sau chimică a unui mineral, cu păstrarea formei exterioare inițiale a cristalelor. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudomorphose.

PUR² ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri, substanțe etc.) Care are o compoziție omogenă; fără impurități; curat; veritabil. 2) Care este lipsit de defecte fizice sau materiale; fără defecte fizice; fără pete; nepătat; imaculat. 3) fig. (despre persoane) Care este cinstit și neprihănit; cast. 4) Care corespunde realității obiective; veritabil; autentic; adevărat; *~ și simplu a) iaca așa; uite așa; b) nimic altceva decât. 5) (despre sunete, voci etc.) Care are o sonoritate bună; caracterizat prin sonoritate de cristal; limpede; clar; cristalin. /<lat. purus, fr. pur

RECRISTALIZARE, recristalizări, s. f. (Chim.) Operație de purificare a unei substanțe chimice impure, prin dizolvarea acesteia la cald, urmată de filtrarea soluției și de cristalizarea ei prin răcire. ♦ Fenomen de refacere a cristalelor unui metal sau ale unui aliaj, deformate printr-un tratament mecanic la rece. – Re¹- + cristalizare. Cf. fr. recristallisation.

RUTIL s. n. Oxid natural de titan, cristalizat sub formă de cristale prismatice de culoare galben-deschis sau brună-roșcată, care se întâlnește mai ales în rocile metamorfice sau în aluviuni. – Din fr. rutile.

SALICILIC adj. (În sintagma) Acid salicilic = preparat chimic pe bază de fenol, în formă de cristale albe, întrebuințat în medicină, în industria coloranților și a conservelor alimentare. – Din fr. salicylique.

SALICILINĂ f. Substanță medicamentoasă extrasă din scoarța unor specii de salcie sau obținută pe cale sintetică, care se prezintă sub formă de cristale, solubile în apă, cu însușiri antifebrile. /<germ. salizin

SALOL s. m. Salicilat de fenil, sub formă de cristale albe cu gust și miros slab aromat, întrebuințat ca antiseptic și antipiretic. – Din fr. salol.

SĂRICICĂ¹ f. (diminutiv de la sare)1) pop. Sare de lămâie. 2) Substanță toxică sub formă de cristale de culoare albă, întrebuințață în medicină și la stârpirea șoarecilor; arsen. /sare + suf. ~icică

semicristal s. n. → cristal

SEMICRISTAL, semicristale, s. n. Cristal de calitate inferioară. – Din fr. semi-cristal.

SILICIU n. Metaloid sub formă de cristale de culoare cafenie-închisă, întrebuințat, mai ales, în metalurgie și la fabricarea semiconductoarelor. /<fr. silicium

SMITHSONIT s. n. Carbonat de zinc natural, sub formă de cristale, care se folosește ca minereu de zinc sau pentru obiecte de podoabă. [Pr.: smi-so-nit, var. (după alte surse) smitsonic] – Din fr., engl. smithsonite.

SPAT s. n. (În sintagma) Spat de Islanda = varietate de calcit caracterizată prin dimensiunile mari și prin transparența perfectă a cristalelor, utilizată la instrumentele optice. – Din fr. spath, germ. Spat.

SPINTECA, spintec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

STRONȚIANIT s. n. Carbonat natural de stronțiu, în formă de mici cristale rombice, incolore, gălbui sau verzui, din care, prin calcinare, se obține stronțiana. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. strontianite.

SUBLIMA, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer.

A SE SULFATA pers. 3 se ~ează intranz. tehn. (despre plăcile unui acumulator) A se acoperi cu cristale de sulfat de plumb. /<fr. sulfater

A ȘLEFUI ~esc tranz. 1) (suprafețe dure) A prelucra prin diverse operații tehnice (pentru a netezi). 2) (pietre scumpe, cristale etc.) A tăia formând multe fațete (pentru a mări strălucirea). 3) fig. (texte) A îmbunătăți prin redactare minuțioasă; a ciopli; a cizela. 4) fig. A face să se șlefuiască. /<germ. Schleifen

ȘLEFUIT², -Ă, șlefuiți, -te, adj. 1. Cizelat, lustruit. ♦ Fig. Manierat, rafinat. 2. (Despre pietre prețioase, cristale) Cu suprafața tăiată în fațele fine care se întretaie între ele. – V. șlefui.

TEINĂ f. Substanță organică sub formă de cristale, cu gust amărui, extrasă din ceai și întrebuințată, mai ales, în medicină. [G.-D. teinei] /<fr. théine

TEOBROMINĂ ~e f. Substanță sub formă de cristale incolore, cu gust amar, extrasă din boabele de cacao, nucile de cola, frunzele de ceai sau obținută pe cale sintetică și folosită în medicină (ca diuretic și vasodilatator). /<fr. théobromine

TIMOL ~i m. 1) Compus organic sub formă de cristale incolore, extras din unele uleiuri eterice sau obținut pe cale sintetică, folosit în medicină ca antihelmintic și antiseptic. 2) med. Analiză prin care se verifică funcțiile ficatului. /<fr. thymol

TOS adj. invar.: Zahăr ~ zahăr sub formă de cristale mărunte. /<turc. toz

TOS adj. (În sintagma) Zahăr tos = zahăr care se prezintă sub formă de cristale mărunte. – Din tc. toz „praf”.

TRANSCRISTALIZARE s.f. Întrepătrundere a cristalelor în timpul solidificării unui metal sau aliaj. [Cf. germ. Transkristallisation].

TREMOLIT s. n. Silicat natural de calciu și de magneziu care se prezintă sub formă de cristale de culoare albă. – Din fr. tremolite.

TRONCATURĂ s.f. Înlocuire într-un cristal a unei muchii cu o fațetă. [< fr. troncature].

UMIDITATE s. f. Proprietate a unui corp sau a unui mediu ambiant de a absorbi și de a reține o anumită cantitate de apă sau vapori de apă; însușirea, starea a ceea ce e umed; umezeală (1). ♦ Cantitatea de apă pe care o conține un material sau un mediu; spec. conținutul în vapori (sau în picături) de apă ori în cristale de gheață al atmosferei. – Din fr. humidité, lat. humiditas, -atis.

UNIAX, -Ă, uniacși, -axe, adj. (Min.; despre cristale) Cu o singură axă optică. [Pr.: -ni-acs] – Din fr. uniaxe.

VANADINIT s.n. Vanadat de plumb, care se prezintă sub formă de cristale roșii, brune-galbene, hexagonale și grase la pipăit. [< fr. vanadinité].

VANILINĂ s.f. Substanță albă, sub formă de cristale, cu parfum specific, care apare la suprafața păstăilor fermentate și uscate de vanilie. Se produce și sintetic, ca înlocuitor pentru cea veritabilă, ambele produse fiind utilizate ca aromatizant.

VAZĂ² ~e f. 1) vas de sticlă, ceramică, cristal) în care se pun flori. 2) Vas (special în care se servesc fructele la masă; fructieră. [G.-D. vazei] /<germ. Vase, it. vaso, fr. vase

VERDE, (I, II) verzi, adj., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetației proaspete de vară. ◊ Zonă verde = porțiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la față”) Palid. 2. (Despre plante sau părți ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ◊ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi și uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume și fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneț. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fățiș. ◊ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben și albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ◊ Verde de Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluție preparată cu aceste cristale. ◊ Loc. adj. De verde = a) (despre cărți de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărți; despre oameni) cu ochii verzi și cu părul negru. ◊ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni amețeală. – Lat. vir(i)dis.

VITRINĂ s.f. 1. Spațiu amenajat într-un magazin destinat expunerii de mărfuri care să poată fi văzute din stradă. 2. Dulăpior cu geamuri (de jur împrejur), în care se țin diferite obiecte (cărți, cristaluri, bibelouri etc.). [< fr. vitrine].

XENOBLAST, -Ă, adj., s. n. (Cristal) Format în șisturile cristaline, în altă formă cristalografică decât cea proprie. (din fr. xénoblaste)

ZĂPADĂ ~ezi f. Precipitație atmosferică sub formă de fulgi albi (compuși din cristale de gheață), ce se așterne pe pământ; omăt; nea. Strat de ~. [G.-D. zăpezii] /<sl. zapada

ZĂPADĂ, zăpezi, s. f. 1. Precipitație atmosferică solidă, sub formă de fulgi albi, alcătuiți din cristale de apă înghețată; strat provenit din aglomerarea acestor fulgi, când temperatura solului este sub 0° C; omăt, nea, ninsoare. 2. (Chim.; în sintagma) Zăpadă carbonică = bioxid de carbon în stare solidă. – Cf. sl. zapadati „a cădea”.

ZIRCON s. n. Silicat natural de zirconiu, tetragonal, de obicei galben-portocaliu, roșu sau verde, foarte dur, folosit pentru obținerea bioxidului de zirconiu, iar cristalele limpezi ca pietre semiprețioase. – Din fr. zircon.