ABRUDEANCA s. f. art. Numele unui dans popular ardelenesc cu mișcare moderată; melodia după care se execută acest dans. – Abrud (n. pr.) + suf. -eancă.

ALLEMANDĂ, allemande, s. f. Vechi dans de origine populară germană, la început cu caracter vesel, vioi, ulterior, moderat, grav, în doi timpi; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. allemande.

ALMEE s. f. Dansatoare egipteană care își însoțește dansul cu cântece (improvizate). – Din fr. almée.

ALUNEA, alunele, s. f. 1. Aluniță (1). 2. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -ea.

ALUNEASCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. – Alună + suf. -easca.

ALUNEL, alunei, s. m. 1. Diminutiv al lui alun. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 3. Aluniță (2). – Alun + suf. -el.

ANGLAISE, anglaise, s. f. Dans popular de origine engleză, care se execută în grup, într-o mișcare foarte vie, dansatorii schimbându-și necontenit locul prin repetarea aceleiași figuri; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: anglez] – Din fr. anglaise.

ARABESC, arabescuri, s. n. 1. Ornament specific decorației arabe, care constă din combinații de linii și de motive geometrice sau din combinări de motive reprezentând plante (stilizate). 2. Ornament muzical; p. ext. scurtă combinație muzicală cu caracter grațios și avântat. 3. Una dintre figurile baletului clasic (inspirată din dansul oriental). – Din fr. arabesque.

ARAGONEZĂ, aragoneze, s. f. Dans popular de origine spaniolă (din Aragon); melodie după care se execută acest dans. – Din fr. aragonaise.

ARCAN¹, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan.

ARDELEAN, -Ă, ardeleni, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană (originară) din Ardeal; transilvănean. 2. Adj. Care aparține Ardealului sau populației lui, privitor la Ardeal sau la populația lui; transilvănean, ardelenesc. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleneasca. – Ardeal (n. pr.) + suf. -ean.

ARDELENESC, -EASCĂ, ardelenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Ardelean. 2. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans; ardeleana. – Ardelean + suf. -esc.

ARMENESC, -EASCĂ, armenești, adj., s. f. art. 1. Adj. Armean. 2. S. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Armean + suf. -esc.

ARNĂUȚESC, -EASCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc.

BACANALĂ, bacanale, s. f. (La pl.) Sărbătoare la romani, cu dansuri, jocuri și petreceri licențioase închinate lui Bachus, zeul vinului. ◊ Fig. (și la sg.) Petrecere zgomotoasă și destrăbălată. – Din fr. bacchanale, lat. Bacchanalia.

BAL¹, baluri, s. n. Petrecere (publică) cu dans, organizată seara sau noaptea. – Din fr. bal.

BALET, balete, s. n. 1. Dans artistic figurativ executat după o compoziție muzicală. ♦ Corp de balet v. corp. ♦ Spectacol format din asemenea dansuri. 2. Ansamblu de balerini și balerine. – Din fr. ballet, it. balletto.

BAR³, baruri, s. n. 1. Local în care se vând băuturi alcoolice, cafea etc. și în care consumatorii stau de obicei în picioare sau pe scaune înalte în fața unei tejghele; p. restr. tejghea la care se servesc băuturi. ♦ Dulap sau compartiment într-un dulap, în care se țin sticlele cu băuturi alcoolice (fine). 2. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de varietăți etc.; cabaret. – Din fr. bar.

BARABOI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcină comestibilă în formă de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans țărănesc asemănător cu hora; melodia după care se execută acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya.

BĂNEASCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. ban².

BĂRBUNC s. n. 1. (Înv. și reg.) Numele unui dans (ostășesc) care în trecut, se executa cu prilejul recrutării; melodia după care se executa acest dans. 2. (Înv.) Înrolare în armată; recrutare. – Din germ. Werbung.

BĂTUT², -Ă, bătuți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care este sau a fost lovit, care a suferit lovituri. 2. (În sintagma) Bani bătuți = bani în numerar, disponibili, bani gheață, bani peșin. 3. (Despre flori) Învolt² (1). 4. (Despre o cale, un drum etc.) Pe care se umblă mult; bătătorit. 5. (În sintagma) Lapte bătut = lapte fermentat, cu gust acrișor. II. S. f. Numele mai multor dansuri populare; melodia după care se execută aceste dansuri. III. Adj. (Despre țesături, tricotaje) Care este țesut sau tricotat foarte strâns; des² (I 1). – V. bate.

BERACEA s. f. art. Numele dat unui dans popular și melodia după care se execută.

BLUES, bluesuri, s. n. Dans lent, cu caracter visător, melancolic; melodia după care se dansează acest dans, care își are originea în cântecele negrilor din America. [Pr.: bluz] – Cuv. engl.

BOLERO, bolerouri, s. n. 1. Haină femeiască scurtă până deasupra taliei, ca un ilic. 2. Numele unui dans național spaniol, care se dansează cu acompaniament de chitară și castaniete; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. boléro, sp. bolero.

BOLOVĂNEL, bolovănei, s. m. 1. (Rar) Diminutiv al lui bolovan. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Bolovan + suf. -el.

BOOGIE-WOOGIE s. n. Dans de origine nord-americană, asemănător cu blues-ul; melodie după care se dansează acest dans. [Pr.: bughi-ughi] – Cuv. engl.

BORIȚĂ s. f. Numele unui dans popular și melodia după care se execută. – Din magh. borica.

BOSSA-NOVA s. f. Dans modern în ritm de rumbă, de origine braziliană. – Din port. bossa-nova.

BOURREE s. n. 1. Vechi dans popular francez, cu ritm vioi; melodie după care se dansează. 2. Un fel de fagot. [Pr.: bure] – Cuv. fr.

BRĂILEANCĂ, brăilence, s. f. 1. Femeie născută și crescută în municipiul sau județul Brăila. ♦ Locuitoare din municipiul sau județul Brăila. 2. (Art.) Dans popular românesc asemănător cu hora, răspândit în jurul Brăilei; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: bră-i-] – Brăilean + suf. -că.

BRÂULEȚ, brâulețe, s. n. 1. Diminutiv al lui brâu; brâușor, brânișor. 2. Numele mai multor dansuri populare; melodie după care se execută aceste dansuri; brâu. [Pr.: brâ-u-] – Brâu + suf. -uleț.

BREAZA s. f. art. (În sintagma) Ca la breaza = dans popular românesc răspândit în zona subcarpatică munteană, și în sudul Ardealului, cu ritm sincopat; melodie după care se execută acest dans. – Din n. pr. Breaza.

BUSUIOC, -OACĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșu-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.

CABARET, cabarete, s. n. Local de petrecere, cu băuturi, dans, program de varietăți etc.; bar³ (2). – Din fr. cabaret.

CADRIL, cadriluri, s. n. Dans de origine franceză, cu mișcare lentă, constând dintr-un șir de figuri în cursul cărora partenerii se schimbă între ei; melodia după care se execută acest dans. – Din fr. quadrille.

CALÝPSO s. n. Dans modern în doi timpi, originar din Jamaica. – Din engl. calypso.

CANCAN², cancanuri, s. n. Numele unui dans de cabaret răspândit în Franța, mai ales în a doua jumătate a sec. XIX, executat numai de femei; melodie după care se execută acest dans; french-cancan. – Din fr. cancan.

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp. – Din fr. caractère, lat. character.

CARIOCA¹ s. f. 1. Dans popular din America Latină (Brazilia), cu ritm moderat; melodie după care se execută acest dans. 2. Instrument popular de percuție folosit la acompanierea ritmică a dansului carioca (1). [Pr.: -ri-o-] – Din sp., port. carioca.

CARMANIOLĂ, carmaniole, s. f. 1. Cântec și dans francez din timpul Revoluției Franceze din 1789-1794. 2. Vestă scurtă purtată în timpul Revoluției Franceze. – Din fr. carmagnole.

CAROLĂ, carole, s. f. Dans medieval francez executat în cerc sau în lanț. – Din fr. carole.

CASTANIETĂ, castaniete, s. f. Instrument muzical de percuție (răspândit în Spania și în America Latină), format din două plăcuțe de lemn sau de fildeș, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta și folosit la acompanierea dansului și a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes.

CAZACINCĂ s. f. (Reg.) Dansul căzăceasca. – Din cazac.

CAZACIOC, cazaciocuri, s. n. (Reg.) Dansul căzăceasca. – Din rus. kazaciok.

CAZINOU, cazinouri, s. n. Local public în stațiunile balneare și climaterice, cu restaurant, cu săli pentru jocuri (de noroc), de dans, de spectacole etc. [Var.: cazino s. n.] – Din fr. casino (< it.).

CĂLUȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș.

CĂLUȘAR, călușari, s. m. 1. (La pl. art.) Căluș (6). 2. (La pl.) Grup de dansatori care, în săptămâna Rusaliilor, execută (la sate) jocul tradițional denumit călușul; (și la sg.) fiecare dintre flăcăii care joacă acest dans. – Căluș + suf. -ar.

CĂRĂȘEL, (1) cărășei, s. m., (2) cărășele, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui caras. 2. S. n. Numele unui dans popular cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. – Caras + suf. -el.

CĂZĂCESC, -EASCĂ, căzăcești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține cazacilor, privitor la cazaci. 2. S. f. art. Numele unui dans național ucrainean, cu ritm moderat la început, apoi din ce în ce mai accelerat; melodie după care se execută acest dans; cazacioc, cazacincă. – Cazac + suf. -esc.

CEARDAȘ, ceardașuri, s. n. Dans național maghiar, alcătuit din două părți: una lentă, iar a doua din ce în ce mai rapidă; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. csárdás.

CHA-CHA-CHA s. n. Dans modern cu ritm vioi, inspirat din folclorul afro-cubanez. [Pr.: cea-cea-cea] – Din sp. cha-cha-cha.

CHARLESTON s. n. Dans american de salon. cu mișcare rapidă; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: cearlston] – Cuv. engl.

CHASSE s. n. Pas mare de dans sau gimnastică cu un picior alunecând înainte. [Pr.: șase] – Cuv. fr.

CHERMESĂ, chermese, s. f. Petrecere publică (în aer liber), cu muzică și dans. [Var.: chermeză] – Din fr. kermesse.

CHINDIE, chindii, s. f. 1. (Pop.) Timp al zilei către apusul soarelui. ♦ Loc de pe bolta cerească unde se află soarele pe înserat. 2. Numele unui dans popular asemănător cu sârba; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. ikindi.

CHIOCEC, chiocecuri, s. n. (Înv.) Numele unui dans turcesc. – Din tc. köcek.

CHIUITURĂ, chiuituri, s. f. 1. Faptul de a chiui; chiot, chiuit (1). 2. Versuri cu aluzii satirice sau glumețe, strigate în timpul executării dansurilor populare; strigătură, chiuit (2). [Pr.: chi-u-] – Chiui + suf. -tură.

CIACONĂ, ciacone, s. f. Vechi dans de origine spaniolă, cu o mișcare lentă; melodie după care se execută acest dans. – Din it. ciaccona.

CIULEANDRA s. f. art. Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm progresiv accelerat; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec.

COMPLET¹, completuri, s. n. (Franțuzism ieșit din uz) Bal popular; local de dans (în cartierele periferice ale unui oraș). – Probabil din cuplet (confundat, prin etimologie populară, cu complet²).

CONGA s. f. 1. Dans cu ritm sincopat, inspirat din folclorul afro-cubanez. 2. Tobă de formă lungă, subțiată la extremitatea inferioară, acționată cu degetele și cu podul palmei. – Din fr. conga.

CONTRADANS, contradansuri, s. n. Vechi dans cu mișcare vioaie, asemănător cu cadrilul; melodia după care se execută acest dans. [Var.: (înv.) contradanț s. n.] – Din fr. contredanse.

COR¹, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.

CORĂBIASCA s. f. art. Numele unui dans popular cu mișcare lentă, răspândit în Moldova; melodia după care se execută acest dans. – Corabie + suf. -ească.

COREGRAF, -Ă, coregrafi, -e, s. m. și f. Maestru sau maestră de dans și de balet; persoană care creează un dans sau un spectacol de balet. [Var.: coreograf, -ă s. m. și f.] – Din fr. chorégraphe.

COREGRAFIE s. f. 1. Arta de a crea dansuri și spectacole de balet. 2. sistem de notare convențională a pașilor și a figurilor de dans. [Var.: coreografie s. f.] – Din fr. choréographie.

CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut dintr-una sau din mai multe foi de pânză tare și impermeabilă, din material plastic etc.; tabernacol. ◊ Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau din material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊ Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦ Ca la ușa cortului = a) numele unui dans popular, mai ales de pe valea Dunării, cu mișcare vioaie; melodia după care se execută acest dans; b) calificativ dat unui mod grosolan și necuviincios de exprimare și de comportare al cuiva. – Din ngr. kórti.

DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii și având caracter religios, de artă sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de mișcări artistice convenționale care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care atrage în horă oameni de diferite vârste și condiții sociale și-i omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DANSA, dansez, vb. I. Intranz. A executa, după muzică, un dans (1). ◊ Tranz. A dansa un vals. ♦ Fig. A sălta în mișcări ușoare ca de dans (1), a se mișca necontenit, a nu avea astâmpăr. ♦ Tranz. A executa un dans cu cineva, a lua, a invita la dans pe cineva. A dansat toate fetele. [Var.: (pop.) danța vb. I] – Din fr. danser.

DANSANT, -Ă, dansante, adj. Care se dansează. ♦ (Despre serate, petreceri etc.) Cu dans (1), unde se dansează. – Din fr. dansant.

DANSATOR, -OARE, dansatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care dansează. 2. Persoană a cărei profesiune este dansul (1). – Dansa + suf. -tor.

DANȚ s. n. v. dans.

DE⁴ prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină? ◊ Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin. – Lat. de.

DISC-JOCKEY s. m. invar. Prezentator într-o discotecă, la radio etc. de muzică ușoară și de dans înregistrată. [Pr.: -giochei] – Cuv. am.

DIVERTISMENT, divertismente, s. n. 1. Petrecere ușoară, agreabilă și de scurtă durată; distracție, amuzament. 2. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter distractiv. ♦ Suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit. ♦ Interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale. – Din fr. divertissement.

DRĂGAICĂ, drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. Dans popular, jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. ♦ Fiecare din fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută acest dans. 3. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 4. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu fructe lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum) – Din bg. dragaika.

ECOSEZĂ, ecoseze, s. f. Vechi dans popular scoțian cu mișcare vie; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. écossaise.

EURITMIE, euritmii, s. f. 1. Armonie de sunete, de linii, de mișcări etc. (în muzică, în dans, în vorbire etc.). 2. Funcționare regulată a unei activități organice ritmice. 3. (Med.) Ritm regulat al pulsului. [Pr. e-u-] – Din fr. eurythmie, it. euritmia.

FANDANGO s. n. Vechi dans spaniol cu acompaniament de chitară și de castaniete; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., sp. fandango.

FARANDOLĂ, farandole, s. f. Numele unui dans popular provensal, vechi, cu ritm viu, în care dansatorii, ținându-se de mână în lanț, descriu spirale și cercuri; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. farandole.

FECIORESC², -EASCĂ, feciorești, adj. Care aparține feciorilor (2), privitor la feciori, specific feciorilor. Dans fecioresc. ♦ (Substantivat, f.) Nume dat mai multor dansuri populare în care băieții execută unele figuri de virtuozitate; melodie după care se execută aceste dansuri. – Fecior + suf. -esc.

FIGURĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = ansamblu format din puncte, linii și suprafețe. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel ca sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.

FLAMENCO s. n. Dans popular andaluz. – Din sp. flamenco.

FOLIA s. f. Vechi dans de origine portugheză, cu mișcare rapidă și inegală, care se dansează cu acompaniament de castaniete; melodie după care se execută acest dans. – Cuv. port.

FOXTROT, foxtroturi, s. n. Dans modern de origine americană, cu ritm sincopat și cu mișcare vioaie sau lentă, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Din engl. foxtrot.

FRUMOS, -OASĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezește admirația din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S. n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

GAIDĂ, gaide, s. f. 1. (Reg.) Cimpoi. 2. Numele unui dans popular cu acompaniament de cimpoi. 3. Fig. (La pl.) Picioare (prea lungi); gaibarace, gaibe. – Din bg., scr. gajda.

GALAONUL s. n. art. Dans popular cu mișcare rapidă, executat numai de bărbați; melodie corespunzătoare acestui dans. – Et. nec.

GALIARDĂ, galiarde, s. f. Vechi dans francez cu ritm vioi. ♦ Parte dintr-o suită instrumentală care urmează după pavană. – Din fr. gaillarde.

GALOP, galopuri, s. n. 1. Mersul cel mai rapid al calului, alcătuit dintr-o succesiune de salturi. 2. Dans foarte rapid, cu mișcări în doi timpi și cu un ritm sacadat; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. galop, it. galoppo.

GAVOTĂ, gavote, s. f. Vechi dans francez în doi timpi, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. ♦ Parte dintr-o suită instrumentală care folosește ca model această melodie. – Din fr. gavotte.

GEAMPARALE s. f. pl. 1. Numele unui dans popular românesc cu mișcare vioaie; melodie după care se execută acest dans. ♦ Fig. (Rar) Tril, cântec (melodios) al unei păsări. 2. (Înv.) Castaniete. [Var.: geambarale s. f. pl.] – Din tc. çalpara.

GHIMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari și ascuțite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante; spin¹. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare sau o nemulțumire (nedestăinuită nimănui). A sta (sau a ședea ca) pe ghimpi = a nu mai avea răbdare, a fi extrem de nerăbdător. 2. Fiecare dintre țepii care acoperă corpul unor animale (în special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-pădureț = arbust totdeauna verde, cu ramurile lățite și terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a două dansuri populare românești; melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. gjëmp.

GIGĂ s. f. Vechi dans vioi și vesel, de origine engleză; melodie după care se execută acest dans. ♦ Ultima parte a vechilor suite instrumentale. – Din fr. gigue, it. giga.

GIURGINĂ, giurgine, s. f. (Înv.) Dans de origine turcească (cu figuri și gesturi caraghioase). ◊ Expr. A juca (pe cineva) giurgina = a înșela, a păcăli, a amăgi (pe cineva). – Din tc. curcuna.

GOPAC, gopacuri, s. n. Numele unui dans popular ucrainean cu mișcări energice, sărituri și fandări; melodie după care se execută acest dans. – Din ucr. hopak.

HABANERĂ, habanere, s. f. Numele unui dans popular de origine cubaneză, cu mișcare moderată și figuri ritmice caracteristice; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. habanera.

HAIDĂU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești răspândite în jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”.

HAȚEGAN, -Ă, hațegani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană (originară) din Hațeg. 2. Adj. Care aparține Hațegului sau populației lui, privitor la Hațeg sau la populația lui. 3. S. f. art. Numele unui dans popular românesc răspândit în sudul Transilvaniei, cu mișcare foarte vioaie, care se joacă în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Hațeg (n. pr.) + suf. -an.

HIPORCHEMĂ, hiporcheme, s. f. Cântec însoțit de dans, care se executa în cinstea zeului Apolo sau a zeiței Artemis. – Din fr. hyporchème.

HODOROG², -OAGĂ, hodorogi, -oage, subst. 1. S. n. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).

HORĂ¹, hore, s. f. 1. Dans popular romînesc cu ritm domol în care jucătorii se prind de mînă formînd un cerc închis; cerc format de aceia care execută acest dans; melodia după care se execută acest dans. Dacă ai intrat în horă, trebuie să joci (= dacă te-ai apucat de un lucru, trebuie să te ții de el). ♦ (Pop.) Petrecere țărănească unde se dansează jocuri populare. ◊ Expr. A ieși la horă = a intra (ajungînd la vîrsta cuvenită) în rîndul fetelor și al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca la horă = a se îmbrăca cu hainele de sărbătoare. 2. Fig. Scandal, tărăboi. 3. (Astron.) Coroană boreală. [Pl. și: hori] – Bg. horo (ngr. horos).

HORĂ, hore, s. f. 1. Dans popular românesc cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis; cerc format de aceia care execută acest dans; melodie după care se execută acest dans. 2. (Pop.) Petrecere țărănească unde se dansează jocuri populare. ◊ Expr. A ieși la horă = a intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor și al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca de horă = a se îmbrăca foarte frumos, cu hainele de sărbătoare. 3. (Astron.; reg.; art.) Coroana boreală. [Pl. și hori] – Din bg. horo.

HORNPIPE s. n. 1. (Muz.) Carabă. 2. Dans popular scoțian dansat după o melodie cântată la cimpoi [Pr.: hornpaip] – Cuv. engl.

HORODINCA s. f. art. Numele unui dans cu mișcare vioaie, de origine ucraineană; melodie după care se execută acest dans. – Din ucr. horodjanka.

HORODINCĂ s. f. Numele unui dans ucrainean și melodia după care se execută. – Ucr. horodjanka.

HUȚULCA s. f. art. Numele unui dans popular românesc; melodie după care se execută acest dans. – Huțul + suf. -că.

HUȚULINCA s. f. art. Numele unui dans românesc; melodie după care se execută acest dans. – Cf. huțulca.

ÎNVÂRTIT², -Ă, învârtiți, -te, adj., subst. 1. Adj. Înfășurat, răsucit. 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mită etc.) de la obligațiile militare (în timp de război); persoană care a ajuns la o situație materială sau socială bună, prin mijloace dubioase. 3. S. f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie după care se execută acest dans. 4. S. f. Prăjitură făcută dintr-o foaie subțire de aluat, umplută cu nuci, mere sau brânză. – V. învârti.

JAZ, (2) jazuri, s. n. 1. Muzică ușoară (de dans), adesea cu caracter de improvizație, provenită din împletirea elementelor folclorice nord-americane (muzica populară a negrilor) cu muzica popoarelor europene, caracterizată printr-un ritm vioi, sincopat. 2. Orchestră formată de obicei din instrumente de suflat și de percuție care execută această muzică; jazband. [scris și: jazz] – Din fr., engl. jazz.

JIAN, -Ă, jieni, -e, subst. 1. S. m. și f. Locuitor din regiunea Jiului. 2. S. f. art. Dans popular românesc cu mișcare vioaie, răspândit în jurul Sibiului și în nordul Olteniei; melodie după care se execută acest dans; jieneasca, jianca. [Pr.: ji-an] – Jiu (n. pr.) + suf. -an.

JOC, jocuri, s. n. 1. Acțiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit; calambur. 2. Acțiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ Fig. Mișcare rapidă și capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibrație. 3. Competiție sportivă de echipă căreia îi este proprie și lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.). ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acțiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. ◊ Joc de scenă = totalitatea mișcărilor și atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Și în sintagma joc de noroc) = distracție cu cărți, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli respectate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ◊ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-și pune capul (sau viața, situația etc.) în joc = a întreprinde o acțiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conștient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situație critică, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 7. Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. ◊ Teoria jocurilor = teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopoței = glockenspiel. – Lat. jocus.

JOIANA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: jo-ia-] – Cf. jian.

JOTĂ, jote, s. f. Dans popular spaniol cu mișcări repezi și cu acompaniament de castaniete, la care perechile dansează față în față pe loc. [Pr.: ho-] – Din sp. jota.

LANDLER, landlere, s. n. Dans național german și austriac, asemănător cu valsul lent; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: lendlăr] – Din germ. Ländler.

LEGĂNA, leagăn, vb. I. 1. Tranz. A mișca lin într-o parte și în alta un copil (cu leagănul sau cu brațele) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranțe deșarte. 2. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A mișca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).

LEȘESC, -EASCĂ, leșești, adj., s. f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rață leșească = rasă de rațe domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasă. 3. S. f. art. Dans popular din Moldova; melodie după care se execută acest dans. – Leș² + suf. -esc.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

LUGOJEAN, -Ă, lugojeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în municipiul Lugoj. 2. S. m. și f., adj. (Locuitor) din municipiul Lugoj. 3. S. f. art. Numele unui dans popular bănățean; melodie după care se execută acest dans. – Lugoj (n. pr.) + suf. -ean.

MAESTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al Sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană care poartă acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie sau de ceremonii = persoană indicată prin protocol să organizeze desfășurarea unei ceremonii. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

MALAGUENA s. f. Dans spaniol cu ritm lent; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -ghe-nia] – Din sp., fr. malagueña.

MAMBO s. n. Dans de origine cubaneză, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din sp., fr. mambo.

MAZURCĂ, mazurci, s. f. Dans național polonez cu ritm moderat, devenit și dans de salon; melodie după care se execută acest dans. – Din rus. mazurka. Cf. pol. mazurka.

MĂRIUȚĂ, măriuțe, s. f. 1. (Entom.; reg.) Buburuză. 2. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -ri-u-] – Cf. n. pr. Măriuța.

MĂRUNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare, cu mărunt. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănunt, -ă adj.] – Lat. minutus.

MĂRUNȚEL, -EA, -ICĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

MENUET, menuete, s. n. Numele unui dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit cu timpul dans de curte și apoi de salon; melodie după care se execută acest dans. ♦ A treia parte a simfoniei clasice. [Pr.: -nu-et. – Pl. și: menueturi] – Din fr. menuet.

MOCANCĂ, mocance, s. f. 1. Femeie (româncă) dintr-o regiune de munte (în special din Transilvania); soție sau fiică de mocan; mocăniță. 2. (La sg.; art.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocănească. – Mocan + suf. -că.

MOCĂNAȘ, mocănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mocan. 2. (La pl.; art.) Dans popular, inspirat din viața pastorală, răspândit, în trecut, în Moldova și în Dobrogea; melodie după care se execută acest dans. – Mocan + suf. -aș.

MOCĂNESC, -EASCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

MOLDOVENESC, -EASCĂ, moldovenești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține moldovenilor sau Moldovei, privitor la moldoveni sau la Moldova, originar din Moldova, specific Moldovei sau moldovenilor. ♦ (Substantivat, f.) Graiul românesc vorbit de moldoveni. 2. S. f. art. Dans popular în ritm vioi, executat în cerc închis; melodie după care se execută acest dans. – Moldovean + suf. -esc.

MOMÂRLAN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Et. nec. Cf. mârlan, modârlan.

MORĂRIȚĂ, morărițe, s. f. 1. Soție de morar; stăpâna unei mori; morăreasă. 2. (La sg. art.; reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Morar + suf. -iță.

MORESC, -EASCĂ, morești, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Maur. 2. S. f. (Muz.) Dans maur cu ritm vioi. – Din fr. moresque, it. moresco.

MUREȘEANCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie care locuiește în regiunea Mureșului sau este originară din această regiune. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că.

MURGULEȚ, murguleți, s. m. 1. Diminutiv al lui murg² (2); murgușor. 2. (Art.) Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Murg² + suf. -uleț.

MUSIC-HALL s. n. Spectacol alcătuit din numere variate de muzică ușoară, dans etc., prezentate pe scena unui teatru, a unui restaurant etc.; p. ext. teatru sau local public în care se reprezintă astfel de spectacole. [Pr.: miuzik-hol] – Din fr., engl. music-hall.

MUȘAMA, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba.

NEMȚESC, -EASCĂ, nemțești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține poporului german, privitor la poporul german. ◊ Expr. (Glumeț) Cald nemțesc = frig. ♦ (Rar; substantivat, f.) Limba germană. 2. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Care este făcut după moda occidentală; p. ext. (pop.) orășenesc. 3. S. f. art. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Neamț + suf. -esc.

OBEREC, oberecuri, s. n. Numele unui dans popular polonez cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din pol. oberek.

OLE s. n. Dans spaniol cu mișcare moderată, executat de o singură persoană care se acompaniază cu castaniete. – Cuv. sp.

OLEANDRA s. f. art. (Reg.) Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec.

OPT, (1) num. card., (2) opturi, s. n. 1. Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între șapte și nouă. ◊ (Adjectival) Copilul are opt ani. ◊ (Substantivat) Mănâncă cât opt. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Etajul opt. ◊ (Precedat de „câte”, formează num. distributiv) Merg în rând câte opt. 2. S. n. Semn grafic care reprezintă numărul opt (1); p. ext. desen, figură în forma acestui semn. ♦ Nota opt. ♦ (Art.) Numele unui dans popular. – Lat. octo.

OSTROVEANCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Ostrovean + suf. -că.

PANDELAȘ, pandelașe, s. n. (Reg.) Dans popular românesc. – De la Pandele (n. pr.) + suf. -aș.

PANTOMIM, -Ă, pantomimi, -e, s. f., s. m. 1. S. f. Exprimare a ideilor și a sentimentelor prin gesturi, mimică, dans; p. ext. ansamblu de gesturi, de mișcări prin care se exprimă anumite idei și sentimente. 2. S. f. Gen de reprezentație teatrală în care actorii exprimă diverse acțiuni dramatice (numai) prin gesturi sau mimică; scenariul unei astfel de reprezentații. 3. S. m. Actor de pantomimă (2); mim. – Din fr. pantomime, germ. Pantomime, it. pantomimo.

PAROLĂ, parole, s. f. 1. Cuvânt convențional secret sau formulă convențională secretă folosite de militarii care au anumite misiuni pentru a fi identificați de alți militari care cunosc consemnul. ◊ Expr. A da parola = a spune cuvântul secret sau formula secretă de recunoaștere. ♦ Cuvânt secret de recunoaștere folosit de membrii unei organizații conspirative. 2. (Rar) Promisiune, legământ, angajament; cuvânt de onoare. ◊ Loc. vb. A-și da parola (de onoare) = a se angaja în mod solemn; a promite. 3. (Înv.) Cuvânt, vorbă; afirmație, spusă. 4. (Înv.) Numele unui dans; melodie după care se executa acest dans. – Din fr. parole, it. parola, germ. Parole.

PAS³, (I) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.

PASSACAGLIA s. f. Vechi dans de origine spaniolă și italiană, cu mișcare lentă și gravă; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: pa-sa-ca-li-a] – Cuv. it.

PAVANĂ, pavane, s. f. Dans vechi, de origine italiană sau spaniolă, cu ritm și cu mișcări lente și cu caracter ceremonios; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. pavane.

PĂPUȘEASCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Păpușă + suf. -esc.

PERNIȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui pernă (1); pernuță (1), pernioară, pernișoară; spec. puișor. 2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor. II. (În forma periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [Var.: periniță s. f.] – Pernă + suf. -iță.

PEȘTIȘOR, peștișori, s. m. 1. Diminutiv al lui pește (1); pescuț. 2. P. anal. (La pl.) Felii lungi și subțiri de ceapă, de varză sau bucăți subțiri, lunguiețe de carne etc., tăiate pentru gătit. 3. (Art.) Numele mai multor dansuri populare; melodiile după care se execută aceste dansuri. – Pește + suf. -ișor.

PIPĂRUȘ, pipăruși, s. m., s. n. 1. S. m. (Bot.; pop.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante (în special ardeiul iute). 2. S. n. Numele unui dans popular care se joacă mai ales la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Piper + suf. -uș.

PIPER, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent; picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (În compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.

PIRUETĂ, piruete, s. f. Figură de dans constând din învârtirea completă a unui dansator, executată pe un singur picior; p. ext. rotire (rapidă) pe vârful picioarelor, pe călcâie etc. [Pr.: -ru-e-] – Din fr. pirouette.

PISTĂ, piste, s. f. 1. Fâșie de teren amenajată ca drum și rezervată unei circulații speciale. ♦ Fâșie de teren (circulară, ovală etc.) amenajată pentru întreceri sau antrenamente sportive. ♦ Teren amenajat pentru rularea avioanelor la decolare și la aterizare. ♦ Loc rezervat pentru dans într-un local public. 2. Fig. Făgaș, cale, curs; direcție. 3. (Adesea determinat prin „sonoră”) Fâșie de la marginea peliculei cinematografice, fâșie a unei benzi de magnetofon etc. pe care este făcută înregistrarea sonoră. – Din fr. piste, it. pista.

POLCĂ², polci, s. f. Numele unui dans popular originar din Boemia, în ritm viu, sprinten, care, în a doua jumătate a sec. XIX, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal; melodie după care se execută acest dans. – Din fr., rus. polka.

POLONEZ, -Ă, polonezi, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau populației ei, privitor la Polonia sau la populația ei, originar din Polonia; ca al polonezilor (1); polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și având deasupra nuci pisate. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Mezel din carne de vită și de porc, afumat la cald și apoi fiert; (fam.) poliș. – Din fr. polonais.

POȘOVOAICA s. f. art. Dans popular românesc, asemănător brâului, răspândit în regiunea Caransebeșului; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec.

PRAHOVEANCĂ, prahovence, s. f. 1. Femeie născută și crescută în județul Prahova. ♦ Locuitoare din județul Prahova. 2. (Art.) Numele mai multor dansuri populare românești. – Prahovean + suf. -că.

PRIBOI¹, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Geranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din scr. priboj.

PRISTANDA, pristandale, s. f. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu brâul; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec.

PRISTOLEANCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec.

PURTAT², -Ă, purtați, -te, adj., s. f. art. 1. Adj. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. 2. Adj. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. 3. S. f. art. Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans. – V. purta.

REDUTĂ, redute, s. f. 1. Mic fort de apărare, de formă poligonală, înconjurat de șanțuri, folosit în trecut pentru apărarea circulară. 2. (Înv.) Local public de petrecere cu muzică și dans. – Din rus. redut, germ. Redoute, fr. redoute.

ROCK s. n. Dans modern cu mișcări foarte vioaie, bine marcate; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: roc] – Cuv. engl.

ROPOT, ropote, s. n. 1. Zgomotul produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă. ♦ Mersul unui cal în trap sau în galop; goană. 2. Zgomot produs de căderea precipitată a ploii sau a grindinei; ploaie torențială de scurtă durată sau grindină abundentă venită pe neașteptate. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. 3. Izbucnire (repetată) de aplauze; zgomotul produs de aceste aplauze. 4. Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) de învârtire la unele dansuri populare. – Din bg. ropot.

SÂRBĂ, sârbe, s. f. (Mai ales art.) Numele unui dans popular românesc, răspândit în toată țara, cu ritm foarte vioi, care se joacă de obicei cu dansatorii prinși în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Sârb + suf. -ă.

SERATĂ, serate, s. f. Reuniune, întrunire cu caracter muzical, literar etc.; spec. petrecere de seară cu dans. – Din it. serata.

SINCRETISM, sincretisme, s. n. 1. Îmbinare de elemente eterogene aparținând unor arte diferite (literatură, muzică, dans etc.), caracteristică folclorului și mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, când diferitele arte nu erau încă diferențiate. 2. (Fil.) Amestec de doctrine filozofice și religii diferite și contradictorii care au fost reunite în mod forțat (ignorându-se deosebirile dintre ele). – Din fr. syncrétisme.

SWING, swinguri, s. n. 1. Lovitură laterală dată la box cu brațul ușor arcuit. 2. Numele unui dans modern, cu ritm și mișcări rapide; melodie după care se execută acest dans. ♦ Manieră de execuție a muzicii de jaz, caracterizată printr-o mare suplețe, prin sincope, ritm legănat etc. [Pr.: sŭing] – Din fr., engl. swing.

ȘAMANISM s. n. Religie animistă, primitivă, care are la bază credința că slujitorii cultului pot influența spiritele bune sau rele printr-un ritual special, manifestat prin extaz religios, prin dansuri și prin formule magice, practicată de unele populații din nordul și centrul Asiei, de diverse triburi de eschimoși și de indieni din America de Nord, din America de Sud, din Indonezia și din Africa. – Din fr. chamanisme.

ȘEIC², șeicuri, s. n. Dans modern cu mișcări vioaie, săltate. – Din engl. shake.

ȘIMI s. n. Numele unui dans modern asemănător cu foxtrotul; melodie după care se execută acest dans. – Din engl. shimmy.

ȘTAIER, ștaiere, s. n. Numele unui dans la modă în secolul trecut; melodie după care se executa acest dans. [Pr.: sta-ier. – Var.: ștair s. n.] – Din germ. Steier[walzer].

TANGOU, tangouri, s. n. Dans de salon, la origine vechi dans popular argentinian, cu ritmul lent în doi timpi, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Din fr. tango.

TARANTELĂ¹, tarantele, s. f. Dans popular napolitan, executat într-un ritm viu; melodie după care se execută acest dans. – Din it. tarantella.

TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.

TWIST, twisturi, s. n. Dans modern (de origine americană) caracterizat prin mișcări de sucire ritmică a corpului; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: tŭist] – Din engl., fr. twist.

ȚARINĂ¹, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor care intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Numele unui dans popular în perechi, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țarnă, (înv.) țearină s. f.] – Cf. scr. carina.

ȚĂRĂNESC, -EASCĂ, țărănești, adj. Care aparține țăranilor, care provine de la țărani, de țăran. ♦ (Substantivat, f. art.) Dans popular răspândit în nordul Moldovei, cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. – Țăran + suf. -esc.

ȚIGANCĂ, țigănci, s. f. 1. Femeie care face parte din neamul țiganilor (I 1); soție de țigan. 2. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Țigan + suf. -că.

ȚIITURĂ, țiituri, s. f. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itură.

ȚUȚĂNEASCA s. f. art. (Reg.) Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec.

ȚUȚUIANCĂ, țuțuience, s. f. (Reg.) 1. Nevasta unui țuțuian. 2. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -țu-ian-] – Țuțuian + suf. -că.

UIUIU interj. (În dansurile populare) Chiot de bucurie. [Var.: uiu interj.] – Onomatopee.

UNGUREAN, ungureni, s. m. 1. Denumire dată populației (românești) din Transilvania, în special celei din vecinătatea fostelor provincii istorice Țara Românească și Moldova. 2. Numele unui dans popular; melodie după care se execută. – Ungur + suf. -ean.

UNGURESC, -EASCĂ, ungurești, adj., s. f. 1. Adj. Maghiar. 2. S. f. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Ungur + suf. -esc.

VALS, valsuri, s. n. Dans în măsura de trei timpi, cu mișcări relativ vioaie, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (Înv. și pop.) valț s. n.] – Din fr. valse, germ. Walzer.

VARIAȚIE, variații, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezintă sub diferite forme, în mod variat; trecere de la o formă la alta; aspect variabil, schimbător. ◊ (Mat.) Variația unei funcții = diferența dintre valorile unei funcții în două puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variațiilor = calcul întrebuințat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluție nu se poate obține prin calcul diferențial). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal și vegetal. 2. (În forma variațiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al măsurii, al armoniei, al tonalității etc. ♦ Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variațiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

VARIETATE, varietăți, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este divers, variat; felurime, diversitate. ♦ (La pl.) Spectacol distractiv, ușor, alcătuit din cântece, dansuri, numere de circ, recitări, cuplete etc. 2. Formă (diferită), soi (deosebit). ♦ (Biol.) Individ (sau grup de indivizi) care se diferențiază în cadrul unei specii prin unele particularități morfologice; categorie sistematică inferioară speciei. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. variete, lat. varietas, -atis.

VARIETEU, varieteuri, s. n. Spectacol teatral de gen ușor, în repertoriul căruia intră piese simple, recreative, scheciuri, cuplete, dansuri, recitări, cântece, acrobații, jonglerii etc. [Pr.: -ri-e-. Var.: variete s. n.] – Din fr. variété.

VOINICESC, -EASCĂ, voinicești, adj., s. f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ◊ Luptă voinicească (și substantivat, f.) = luptă corp la corp; trântă. ♦ Viguros, zdravăn, puternic. 2. De flăcău, de bărbat; bărbătesc. 3. (Înv.) Ostășesc. II. S. f. art. 1. Fel de a înota, care constă în întinderea alternativă a brațelor în lături, fără a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu mișcare vioaie, însoțit de strigături la comandă și jucat de patru sau opt flăcăi; melodie după care se execută acest dans. – Voinic + suf. -esc.

ZAPATEADO s. n. (Reg.) Dans solistic de origine spaniolă, în măsură ternară, deseori sincopat, cu mișcare rapidă, ale cărui accente ritmice se marchează prin lovituri de călcâi; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: sa-pa-te-a-] – Cuv. sp.

ZGLOBIU, -IE, zglobii, adj. Vioi, sprinten, zburdalnic. ♦ (Despre dansuri) Cu un ritm vioi, săltăreț, vesel. – Din sl. zlobivŭ.

zoralia (dans) s. f. art.

ZORALIA s. f. art. Numele unui dans popular (caracterizat prin sărituri neregulate); ca-la-ușa-cortului; melodie după care se execută acest dans. [Var.: zuralie s. f.] – Et. nec.

ZORI¹ s. m. pl. 1. Lumină care se arată pe cer înainte de a răsări Soarele; timp al zilei când răsare Soarele; faptul zilei, auroră. ◊ Loc. adv. În zori de zi (sau de ziuă) sau până-n zori, din zori, în zorii zilei, în zorii zorilor, în (sau la) revărsatul zorilor sau o dată cu zorile = dis-de-dimineață. Din zori și până-n seară (sau noapte) = toată ziua. Din zori în zori = ziua și noaptea, tot timpul; totdeauna, mereu. ◊ Expr. A se (re)vărsa sau a (se) crăpa, a se ivi, a se zări, a miji zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziuă) sau a da în fapt (sau a se crăpa, a se anunța) de zori = a apărea zorile, a începe să se facă ziuă, să se lumineze. 2. (Art.) Numele unui dans popular care se joacă la nuntă; melodie după care se execută acest dans; melodie care se cântă miresei la uncrop. [Art.: zorii și (f.) zorile] – Din sl. zorĭ (gen. pl. al lui zorja).