RASĂ¹, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ De rasă = de soi, bun: select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse.

LUPIU, -IE, lupii, adj. (Despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu.

gheușă, gheușe, s.f. (reg.) nume dat caprelor după culoarea părului.

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.

RASĂ¹, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ Loc. adj. De rasă = de soi, bun; select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse.

LUPIU, -IE, lupii, adj. (Rar; despre blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup. – Lup + suf. -iu.

BĂLAI, -E, bălai, -e, adj. 1. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Blond, bălan. O fată... a răsărit, bălaie ca toamna, printre clăi. DEȘLIU, G. 49. Eu am simțit în nări... acea mireasmă care îmi plăcea s-o respir din părul bălai și de la iia leliței Anica. SADOVEANU, N. F. 13. Un băiat frumos, cu barbă mare, bălaie. SADOVEANU, M. 120. Copilă... Cu vineți ochi, cu păr bălai, Tot sufletu-mi te cere... IOSIF, PATR. 58. Dragă mi-i oița laie Și lelița cea bălaie. ȘEZ. I 213. ◊ (Poetic) Maci roșii... năpădiră grînele bălaie. BENIUC, V. 75. Veneau, cu fața către soare, zvîrlind cu dreapta sămînță bălaie de orz. SANDU-ALDEA, D. N. 287. Luna... luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154. 2. (Mai ales la f. despre culoarea părului unor animale, cu deosebire a vacilor și a oilor) Alb, bălan, băl (2). V. plăvan. Oaie bălaie. ◊ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; ba albă, ba neagră; așa și pe dincolo. Gura babei umbla cum umblă melița: că fata lui nu ascultă, că-i ușernică, că-i leneșă, că-i soi rău, că-i laie, că-i bălaie. CREANGĂ, P. 285. Ori laie, ori bălaie = (în chip de concluzie la o discuție mai lungă) ori una, ori alta; ori în bine, ori în rău; să s-aleagă o dată. Nici laie, nici bălaie = (în legătură cu luarea unei atitudini) nici așa, nici așa. D-apoi cînd or veni... ai noștri [bărbați]? Atunci voi să vă faceți moarte-n păpușoi, să nu spuneți nici laie, nici bălaie. CREANGĂ, P. 13. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se dă vacilor sau iepelor albe. Spre cireadă tot alerg, Pe bălaie să-mi aleg. ȘEZ. VIII 84. ◊ Expr. Nici lupul pe bălaie, nici bălaia pe lup, se zice cînd se tocmesc doi oameni și se învoiesc la un preț mijlociu care nu-i nici cel cerut, nici cel oferit. A înțărcat bălaia = s-a isprăvit cu posibilitatea de a profita de slăbiciunea sau de munca altuia; s-a dus chilipirul, avantajul. A intrat bălaia în sat = s-a luminat de ziuă. – Pl. f. și: bălăi (SADOVEANU, N. F. 6).

BLOND, -Ă, blonzi, -de, adj. (Despre culoarea părului sau a tenului, p. ext. despre oameni; în opoziție cu brun, brunet, smead, oacheș) De culoare deschisă, care bate în galben; bălai, bălan. Copila mea cu lungi și blonde plete. EMINESCU, O. I 200. Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă. EMINESCU, O. I 154. Nu le-ar putea cineva deosebi dacă... n-ar fi una brună și alta blondă. NEGRUZZI, S. I 327. ◊ Bere blondă = bere de culoare galbenă-deschis. ♦ (Substantivat) Persoană cu chipul sau părul blond. Avea... obraji grași, pufoși, de blondă ce încărunțește. DUMITRIU, B. F. 37.

BLONDIN, -Ă, blondini, -e, adj. (Rar) (Despre culoarea părului sau despre chipul unei persoane) Blond. Îmbaieră mînile-n părul blondin. COȘBUC, P. II 207. ♦ (Substantivat, f.) Femeie cu părul blond.

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup, 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ♦ Valea lui Băl, toponim în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza, la Săliște. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

despicat², ~ă a [At: CANTEMIR, I. I. I, 113 / V: (îrg) dis~, (reg) deșp~ / Pl: ~ați, ~e / E: despica] 1-2 (D. obiecte dure) Desfăcut în două sau mai multe bucăți, de-a lungul (sau, rar, de-a latul), cu ajutorul unui obiect ascuțit, dur. 3-4 (Teh; d. lemn) Desfăcut (manual sau) mecanizat paralel cu fibra lemnoasă, pentru a obține scânduri, doage, șindrilă etc. 5 (Fig) Chinuit de o durere insuportabilă. 6 (D. obiecte) Spart de la sine în bucăți, ca și cum ar fi despicat de cineva. 7-8 (D. obiecte de îmbrăcăminte) Sfâșiat de-a lungul (de la sine sau) de către cineva. 9 (Asr; d. trupuri, carne) Spintecat printr-o tăietură lungă și adâncă Si: (înv) despintecat² (1). 10 (D. pământ) Crăpat, formând o falie adâncă. 11 (Îvr; d. ape) Despărțit în două, lăsând la mijloc uscatul. 12 (D. obiecte) Desfăcut în părțile simetrice din care este format. 13 (Pop; d. muguri, boboci) Deschis, începând să înflorească. 14 (Înv; d. terenuri) Împărțit în loturi. 15 (Îvr; d. atomi) Descompus în particule. 16 (D. arbori) Ramificat². 17 (D. aer, apă) A cărui rezistență este învinsă și prin care se înaintează rapid. 18 (Fig) Pătruns cu mintea dincolo de aparențe. 19 (Ind) Șpăltuit². 20 (D. îmbrăcăminte) Care are o despicătură din croială. 21 (Reg; d. culoarea părului) Înspicat². 22 (Reg; d. voce) Răspicat².

floran, ~ă a [At: BOCEANU, GL. / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg; d. culoarea părului unui câine) Negru și alb.

lupiu, ~ie a [At: ENC. VET. 152 / Pl: ~ii / E: lup + -iu] (Rar; d. blana sau părul unor animale) Care are culoarea părului de lup (1).

natural, ~ă [At: IORGOVICI, O. 3/4 / V: (îrg) ~rel a, sn, (reg) năt~, (îvr) ~aliu a, ~e ain / Pl: ~i, ~e / E: lat naturalis, fr naturel cf ger Naturell] 1 a Care este conform cu natura cuiva Si: înnăscut, (înv) naturalnic (1), (îvr) naturelnic Si: propriu, specific. 2 a (Îoc artificial) Care este generat, produs, creat etc. de natură (1), fără intervenția omului Si: (înv) naturalnic (2). 3 a (Pex) Veritabil. 4 a Curat. 5 a Nealterat. 6 a (Îs) Gaz ~ Gaz format în natură, fără intervenția omului, folosit drept combustibil. 7 a (Spc; îas) Gaz metan. 8 a Rudimentar. 9 a (Pex) Simplu. 10 a (Îs) Economie ~ă Formă de economie în care bunurile materiale se produc pentru satisfacerea nevoilor proprii, fiind consumate în cadrul gospodăriei producătoare. 11 a (Rar; d. rude) De sânge. 12 a (Muz; d. tonuri, game) Care nu a suferit nici o alterare. 13 a (Mat; îs) Număr ~ Fiecare dintre numerele întregi pozitive. 14 a Care este lipsit de artificiu, de rafinament, de afectare Si: nesilit (4). 15 a Care este realizat spontan, fără efort sau constrângere. 16 a Care se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor Si: normal, firesc. 17 a (Îs) Moarte ~ă Moarte survenită în chip firesc, din cauza bătrâneții. 18-19 a (Îs) Mărime ~ă (Reproducere în) mărime reală a modelului, în artele plastice și fotografie. 20 a (Grm; îs) Gen ~ Gen al substantivelor care corespunde repartiției pe sexe a ființelor sau distincției dintre ființe și lucruri. 21 a (Îs) Alăptare ~ă Hrănire a unui sugaci cu lapte matern sau de doică. 22 a (D. copii) Născut în afara căsătoriei legale Si: bastard, nelegitim (2). 23 a (Rar; d. nașteri) Care a avut loc în afara căsătoriei legale a femeii. 24 a (Îoc părinți adoptivi; îs) Părinți ~i Părinți adevărați ai unui copil. 25 a Care aparține naturii (1) Si: (nob) naturesc (1). 26 a Care se referă la natură (1) Si: (nob) naturesc (2). 27 a Care se găsește în natură. Si: (nob) naturesc (3). 28 a (Îs) Bogăție ~ă Bogăție necultivată a solului sau a subsolului. 29 a (Îs) Graniță ~ă, hotar ~ sau limită ~ă Graniță marcată de elemente ale naturii fizice ape, munți, văi. 30 a (Flz; îs) Drept ~ Drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara orânduirilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voință sau rațiunea divină. 31 a (Iuz; îs) Științe ~e sau (înv) istorie ~ă Științe ale naturii (4). 32 av (Ca întărire a unei afirmații) Desigur. 33 sn (Îrg; îf naturel) Temperament. 34 sn (Asr) Naturalețe (3). 35 a Care nu a fost modificat, alterat. 36 (Îs) Suc ~ Suc obținut din stoarcerea fructelor, fără a se adăuga alte substanțe, coloranți, acizi etc. 37 (D. culoarea părului) Care nu a fost modificată prin colorare. corectat(ă)

murg², murgă [At: BIBLIA (1688), 221/50 / Pl: ~rgi / E: cf alb murg] 1-2 smf, a (Cal) Care are culoarea părului castaniu-închis sau negru-roșcat Si: (reg) murgiu. 3-4 smf, a (Reg) (Cal) cenușiu-închis. 5 a (Pgn) Care are o culoare închisă. 6 a (Reg; îs) Pere ~rgi Varietate de pere făinoase, de culoare vânătă, cu miezul roșu, cu gust acrișor. 7 a (Spc; Ban; Trs; d. oameni) Cu pielea, tenul de culoare închisă Si: brunet, oacheș. 8-9 smf Cal (tânăr). 10 sm (Îe) Paște, ~ule, iarbă verde Se spune, în glumă, pentru a indica așteptarea zadarnică, lipsa de speranță în ce privește realizarea unui lucru. 11 sf (Îe) A intrat ~a în sat S-a înserat. 12 sm (Mtp; reg; îc) ~u-dă-cu-sară Ființă fantastică despre care se crede că umblă prin păduri după apusul soarelui Si: (reg) mânzu-dă-cu-sară. 13-14 smf (Pex) Bovină de culoare murgă (1-2).

rasă¹ sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~se / E: fr race, ger Rasse] 1 Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. 2 (Imp) Neam. 3 Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante sau animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. 4 Fel (2). 5 Valoare. 6 (Îla) De ~ Select. 7 (Îal) De soi bun. 8 Specie.

Fulvia Prenumele feminin Fúlvia (masc. Fúlviu este extrem de rar) reproduce pe cale cultă un vechi nume gentilic roman Fúlvia. În mod curent, Fúlvius, Fúlvia sînt apropiate de adj. lat. fulvus, „roșcat”, considerîndu-se că numele gentilic avea la origine valoare de cognomen. Din punct de vedere al semnificației, Fulvius s-ar încadra într-o largă categorie de nume personale, cunoscute în onomastica tuturor popoarelor, care se referă la culoarea părului sau a tenului (din această categorie fac parte și o serie de actuale nume de familie românești: Albu, Bălan, Negrea, Roșu etc., la origine supranume sau porecle). Nu este exclusă însă nici ipoteza originii etrusce a lui Fulvius, care poate fi apropiat de cîteva nume din onomastica acestei vechi populații italice, în acest caz semnificația originară a numelui rămîne obscură. Reluat din istoria romană și în apusul Europei în perioada Renașterii, vechiul gentilic roman pătrunde în onomastica românească în secolul trecut, odată cu multe alte nume latinești.

ursoaie¹ sf [At: MARDARIE, L 171/12 / Pl: ~soi, ~ / E: urs + -oaie] 1 (Îrg) Ursoaică¹ (1). 2 (Reg; mai ales art.; prin asemănare cu culoarea părului) Nume dat unor animale domestice. 3 (Reg; mai ales art.; prin asemănare cu culoarea părului) Nume dat unor animale domestice cu părul de culoare brună-roșcată ca a ursului. 4 (Reg) Coș de nuiele, de scânduri sau de cahle, construit deasupra cuptorului până în pod. 5 Ursoaică¹ (9). 6 (Reg) Fiecare dintre bârnele așezate orizontal deasupra pereților, unind stâlpii casei și susținând căpriorii. 7 (Reg) Bârnă care se pune deasupra ușorilor ușii și ferestrei pentru a susține partea respectivă a peretelui. 8 (Reg) Fiecare dintre cei patru stâlpi care susțin podul morii Si: (reg) ursoi (6). 9 (Reg) Suport de lemn care susține coșul morii Si: ursoi (7). 10 (Reg) Fiecare dintre cele două bârne perpendiculare în scobiturile cărora se fixează jugul la ferăstrăul de apă.

ursulică [At: L. ROM. 1967, 173 / Pl: ~ici / E: urs + -ulică] 1-2 sm (Șhp) Ursuleț (1-2). 3 sf Nume dat unor animale domestice (mai ales vacă sau cățea) asemănătoare prin culoarea părului cu ursul (1).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. (înv.) 1. Alb. ■ (Oaie) cu lâna de culoare albă; alb curat. 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ■ (top.) Valea lui Băl, în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în râul Iza, la Săliștea de Sus. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

ABANOS, abanoși, s. m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Dyospyros). ◊ Păr de abanos = păr de culoare negru-lucios. – Din tc. abanoz.

GALBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii^[1] etc. ◊ Rasă galbenă = grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galbenă-brună a pielii. Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben (2). ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuințată ca pigment galben-oranj în pictură. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în țările românești. 4. S. f. (În sintagma) Galbenă de Odobești = specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -ă adj., subst.] – Lat. galbinus. modificată

ARĂPILĂ s. m. (Pop.) Om cu pielea și părul de culoare neagră (ca de arap). – Arap + suf. -ilă.

PLĂVIȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță de vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

ȘORECIU, -IE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai) (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu.

ASIN ~i m. Animal domestic din familia calului, dar mai mic decât acesta, cu păr de culoare cenușie, cu capul mare și urechi lungi, cu coamă bogată, folosit ca animal de povară și de tracțiune; măgar. /<lat. asinus

COLILIU ~e (~i) Care este alb ca colilia; de culoarea coliliei. ◊ Părul alb-~ părul alb de tot; complet cărunt. [Sil. -li-liu] /<sb. kovilje

LUPAN ~ă (~i, ~e) (despre animale, în special despre boi și vaci) Care este cu părul de culoare sură (ca la lup). /lup + suf. ~an

MURG ~gă (~gi) și substantival (despre cai) Care are părul de culoare castanie-închisă. /cf. alb. murg

OACHEȘ ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care are părul și pielea de culoare închisă; cu pielea și cu părul de culoare închisă, negriu; negricios; smolit; brunet. 2) (despre lucruri) Care bate în negru; de culoare închisă. 3) (despre oi) Care are pete negre în jurul ochilor; cu pete închise în jurul ochilor. /ochi + suf. ~eș

PLĂVAN ~ă (~i, ~e) pop. 1) (despre părul vitelor) Care este de culoare alb-gălbuie sau alb-cenușie. 3) și substantival (despre vite, mai ales despre boi) Care are părul de culoare alb-gălbuie sau alb-cenușie. 3) (despre părul oamenilor) Care este de culoare deschisă; blond. /plav + suf. ~an

SUR² ~i m. mai ales art. Cal cu părul de culoare cenușie. /<bulg., sb. sur

ZEBRĂ ~e f. 1) Cal sălbatic african, având corpul acoperit cu păr de culoare albă, vărgat cu dungi negre sau brune. 2) Marcaj de traversare a străzii pentru pietoni, constând din dungi paralele albe sau galbene. /<fr. zèbre

arap (arapi), s. m. – 1. (Înv.) Arab. – 2. Negru. Mr. arap, megl. rap. Tc. arab (Șeineanu, II, 22; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 342); cf. ngr. ἀράπης, alb. arap, bg. harap (› megl.). Confuzia între „arap” și „negru” (care apare și în ngr. ἀράπης și ἀραπήνα), se explică prin comerțul cu sclavi negri practicat de negustorii arabi și datorită căruia singurii negri cunoscuți în țările romîne erau de proveniență arabă. Der. arapcă, s. f. (negresă, arăpoaică), cf. bg., sb., rus. arapka; arăpească, s. f. (dans tipic); arăpesc, adj. (arab; negru); arăpește, adv. (în limba arabă; ca arabii); arăpie, s. f. (limba arabă); arăpilă, s. m. (om brunet); arăpime, s. f. (mulțime de arapi); arapină, s. f. (mulatru; poreclă comună pentru țigani), din tc. arabi, cf. ngr. ἀραπήνα; arăpoaică, s. f. (negresă; femeie cu pielea și părul de culoarea neagră). – Dubletul neol. arab, s. m. (arab), din fr. arabe (sec. XIX) a dat naștere unei alte serii de der.: arabesc, s. n. din fr.; arăbesc, adj. (arab); arăbește, adv. (în limba arabă; ca arabii); arabic, adj. (arab); arabism, s. n.; arabist, s. m.

plav², -ă, adj. (reg.; despre boi) care are părul de culoare albă sau albă-gălbuie.

șergaci, -ce, adj. (reg.; despre părul sau culoarea cailor) șarg, gălbui.

șergan², -ă, adj. (reg.; despre părul sau culoarea cailor) galben-cafeniu.

șugar, șugară, adj., s.n. (reg.) 1. (adj.) zvelt, suplu, subțire. 2. (adj.) care are părul de culoare deschisă. 3. (adj.; despre boi) cu coarnele date înapoi. 4. (s.n.) capătul subțire și neîmpletit al biciului; pleasnă, sfârc.

șugărel, -ea, adj., s.m. (reg.) 1. (adj.) subțire, suplu, zvelt. 2. (adj.) cu părul de culoare deschisă. 3. (s.m.) nume dat mai multor plante erbacee din familia labiatelor folosite în medicină (dumbeț).

șvaiț, -ă, adj. 1. (reg.; despre părul sau culoarea cailor; despre cai) tărcat (cu pete albe). 2. (adv.; pe lângă adjectivul „îmbrăcat”) bălțat.

BOXÉR² (< fr., engl.) s. m. Rasă de cîini de pază, de origine germană, cu aspect puternic, dar armonios, cu talia de 56-60 cm, gambe foarte lungi și urechi purtate vertical, avînd pielea de pe cap și frunte cutată, culoare arămie, păr scurt, aspru și strălucitor.

ARAP, arapi, s. m. (Pop.) 1. Om care aparține populației indigene, cu pielea neagră, din Africa tropicală; p. ext. om cu pielea și părul de culoare neagră. 2. Arab. [Var.: harap s. m.] – Bg. arap.

ARĂPILĂ s. m. (Pop.) Poreclă dată oamenilor cu pielea și părul de culoare neagră (ca de arap). – Din arap + suf. -ilă.

ARĂPOAICĂ, arăpoaice, s. f. (Pop.) Femeie care aparține populației indigene, cu pielea neagră, din Africa tropicală; p. ext. femeie cu pielea și părul de culoare neagră. – Din arap + suf. -oaică.

BLOND, -Ă, blonzi, -de, adj. (Despre păr) De culoare deschisă, care bate înspre galben; bălai; p. ext. (despre oameni) cu astfel de păr. ◊ Bere blondă = bere de culoare deschisă, gălbuie. ♦ (Substantivat) Persoană cu părul de culoare deschisă, care bate înspre galben. – Fr. blond.

CASTANIU, -IE, castanii, adj. (Despre păr) De culoarea castanei; (despre ochi) căprui. – Din castan + suf. -iu.

abanós s.m. 1 (bot.) Arbore exotic din zonele tropicală și subtropicală (mai ales din India), cu lemnul negru, greu, tare și durabil (Diospyros abenum). 2 Lemnul acestui arbore folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc.; eben. Un lung caic de abanos În aur prelucrat (ALECS.). ◊ Păr de abanos = păr de culoare neagră lucioasă. • pl. -oși. /<tc. abanoz, ngr. αµπανός, bg. абанос, alb. abanos.

ARĂPILĂ, arăpilă, s. m. (Pop.) Om cu pielea și părul de culoare neagră (ca de arap). – Arap + suf. -ilă.

ȘORECIU, -IE, șorecii, adj. (Pop.; despre părul cailor; p. ext. despre cai). (Cu părul) de culoarea șoarecelui; cenușiu. – Șoarece + suf. -iu.

PLĂVIȚ, -Ă, plăviți, -e, adj. 1. (Pop.) (Despre părul sau lâna animalelor) De culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie; (despre animale) care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-argintie. 2. (Pop.; despre oameni) Cu pielea albă și cu părul blond; (despre părul oamenilor) blond; plăviu. 3. (Reg.; în sintagma) Viță plăviță = varietate de viță-de-vie cu bobul foarte deschis la culoare. – Plav (reg., despre boi, „care are părul de culoare (albă-)gălbuie” < sl.) + suf. -iț.

GALBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., s. n., s. m., s. f. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii etc. Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari și caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben. Rasa galbenă = grup de popoare asiatice cu pielea de culoare galbenă-brună. ◊ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊ Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu folosită ca pigment galben-oranj în pictură. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui. 3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în Țările Române în Evul Mediu. 4. S. f. (În sintagma) Galbenă de Odobești = soi de viță-de-vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) galbin, -ă adj., s. n., s. m.] – Lat. galbinus.

ARAP, arapi, s. m. 1. (Învechit și popular) Om care aparține populației indigene, cu pielea neagră, din Africa tropicală; p. ext. om cu pielea și cu părul de culoare neagră. Dar eu, frate, mult mă tem De cîzlariul (= mai marele eunucilor) din harem, Cel cu chipul de arap, Buzat, negru, ras pe cap. ALECSANDRI, P. P. 110. 2. Locuitor al Arabiei sau originar din Arabia; arab, maur. – Variantă: harap (ȘEZ. II 33) s. m.

ARĂPOAICĂ, arăpoaice, s. f. (Învechit și popular) Femeie care aparține populației indigene, cu pielea neagră, din Africa tropicală; p. ext. femeie cu pielea și părul de culoare neagră. Arăpoaica spuse vizitiului unde să meargă. ISPIRESCU, L. 398. Asta-i cu obraz negru!... Trebuie să fie vro arăpoaică. ALECSANDRI, T. 1 85.

ștraif, ștraifuri, s.n. – (reg.) 1. Linie, dungă colorată. 2. Pată cu culoare pe părul animalelor. – Din germ. Streif „dungă, fâșie” (DEX, MDA).

SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. (Despre părul sau lîna animalelor) De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru (v. cenușiu); (despre animale și păsări) care are părul, lîna, penele de această culoare. Au dat năvală doi dulăi suri cu căpăținele negre. SADOVEANU, N. F. 38. Miei albi fugeau către izvor Și grauri suri zburau în cete. COȘBUC, P. I 176. Un taur mare cu părul sur. RETEGANUL, P. IV 41. Cucule, pasăre sură, Ce tot cînți la noi pe șură? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122. ◊ (În contexte figurate) Pe unde Jiul, spumegînd, Își spală coama sură. FRUNZĂ, Z. 30. ♦ (Substantivat) Nume dat unui cal cu părul de culoare intermediară între alb și negru. Pe poarta deschisă, Bîscoveanul trecu în goană pe surul lui costeliv, dar vînos, și se topi în ninsoarea care cădea moale. CAMIL PETRESCU, O. I 9. Surul lui se lăsa ușor pe picioarele dinapoi, ca să lunece în vîlcea printre răchite. id. O. II 143. 2. (Despre stofe, haine) Făcut din lînă sură (1) sau vopsit în această culoare. Îmbrăcămintea sură a oștenilor moldoveni părea întuneric de peșteră între zare și luciul apei. SADOVEANU, N. P. 335. Cei trei văcari, sub niște căciuli uriașe, cu fundul lat, cu sumanele sure aruncate numai pe umăr, ședeau rezemați în ghioagele lor. BART, S. M. 82. Contoșul domnului, sur și lung, cu ceaprazuri de fir, e deschis la piept. ODOBESCU, S. A. 113. 3. (Despre munți) De culoarea cenușie a stîncilor; (despre drumuri) de culoarea mohorîtă a pulberei care le acoperă. Luna-și pierde prin păduri Tainica văpaie... Doarme între munții suri Vechea Borșa-Baie. DEȘLIU, M. 11, De o parte și de alta a drumului sur se înălțau două spinări ușoare de colnic. SADOVEANU, O. I 369. Mă întorc cu fața spre creasta sură. CAMIL PETRESCU, U. N. 279. 4. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat; tulbure; fig. posomorît, mohorît. Rațele sălbatice treceau în triunghi pe deasupra în văzduhul sur și tăios. DUMITRIU, N. 289. Afară plouă lin din cerul sur. SADOVEANU, O. III 241. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți – dorm adînc. TOPÎRCEANU, B. 16. Sură-i sara cea de toamnă. EMINESCU, O. I 83. 5. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. Nu vă uitați că rar mi-i părul Și sur ca sara cea de toamnă. BENIUC, V. 148. Era un bătrîn frumos, falnic, ras proaspăt, cu mustețile sure, răsucite. BART, S. M. 45. Pe prispă o babă bătrînă și zbîrcită, culcată pe un cojoc vechi, sta cu capul ei sur ca cenușa în poalele unei roabe tinere și frumoase. EMINESCU, N. 19. Nu căuta că-s sur, îs verde încă. ALECSANDRI, T. I 68. ♦ Fig. Bătrînicios, șters; searbăd. Moșnegii din Alăutești își aminteau de înfățișarea-i sură, de ochii lui ce iscodeau tăios. GALACTION, O. I 43. ♦ Fig. Vechi, bătrîn. Rîul sfînt ne povestește cu-ale undelor lui gure De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure. EMINESCU, O. I 44.

ERITRO- „culoare roșie înroșire, hematie”. ◊ gr. erythros „roșu, roșeață” > fr. érythro-, germ. id., engl. id., it. eritro- > rom. eritro-. □ ~blast (v. -blast), s. m., celulă roșie primitivă, cu nucleu, care produce hematia; ~blastemie (v. -blast, v. -emie), s. f., maladie caracterizată prin prezența eritroblaștilor în sînge; ~blastoliză (v. blasto-, v. -liză), s. f., proces de distrugere a eritroblaștilor; ~blastopenie (v. blasto-, v. -penie), s. f., reducere anormală a numărului de eritroblaști din măduva spinării; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe roșii; ~cheratodermie (~keratodermie) (v. cherato-, v. -dermie), s. f., boală de piele sub formă de placarde roșii, care pot deveni verucoase; ~cianoză (v. -cianoză), s. f., eritem de culoare violacee la extremitățile membrelor; ~cit (v. -cit), s. n., celulă sanguină de culoare roșie; sin. hematie, eritroblast; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., creștere a numărului de hematii din sînge; sin. eritremie; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., hemoliză*; ~citometrie (v. cito-, v. metrie₁), s. f., totalitatea metodelor și procedeelor de măsurare a eritrocitelor; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., scădere anormală a numărului de globule roșii din sînge; sin. eritropenie; ~citopoieză (v. cito-, v. -poieză), s. f., eritropoieză*; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri de culoare roșie; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de fragmentare a globulelor roșii; ~cont (v. -cont), s. m., corpuscul în formă de bastonaș, prezent în globulele roșii; ~dermie (v. -dermie), s. f., roșeață inflamatorie generalizată a pielii; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre celule) care prezintă afinitate deosebită pentru coloranții roșii; ~filă (v. -fil₂), s. f., pigment roșu prezent în frunzele și talurile unor alge; ~fobie (v. -fobie), s. f., ereutofobie*; ~ftizie (v. -ftizie), s. f., suprimare a funcției eritropoietice a măduvei oaselor; ~geneză (v. -geneză), s. f., anemie hipoplastică congenitală; ~gonie (v. -gonie), s. f., celulă originară a seriei eritrocitare; ~gramă (v. -gramă), s. f., parte din hemogramă referitoare la seria roșie, numărul de eritrocite și reticulocite, valoarea globulară etc.; ~leucemie (v. leuc/o-, v. -emie), s. f., formă de leucoză în care proliferarea atinge seria granulocitară și eritropoietică; sin. eritroleucoză; ~leucotrombocitemie (v. leuco-, v. trombo-, v. -cit, v. -emie), s. f., proliferare globală a elementelor medulare hematopoietice, cu apariția elementelor tinere în circulația sanguină periferică; ~melalgie (v. mel/o-₁, v. -algie), s. f., acromegalie*; ~melie (v. -melie), s. f., maladie cronică a pielii la nivelul extremităților corpului; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea diametrului eritrocitelor; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile globulelor roșii; ~penie (v. -penie), s. f., scădere anormală a numărului de globule roșii din sînge; ~picnoză (v. -picnoză), s. f., alterare a globulelor roșii, caracterizată prin separația unei pigmentații brune în interiorul lor; ~plast (v. -plast), s. n., eritrocit*; ~plazie (v. -plazie), s. f., maladie dermică precanceroasă, care se prezintă sub formă de placarde de culoare roz-cenușie, cu cruste gălbui; ~poieză (v. -poieză), s. f., proces de formare a globulelor roșii; sin. eritrocitopoieză; ~rexie (v. -rexie), s. f., fragmentare a celulelor roșii; ~trih (v. -trih), adj., cu peri de culoare roșie.

Oxytropis montana (L.) DC. (syn. Astragalus montanus L.). Specie care înflorește vara. Flori (caliciul tubulos-campanulat, pubescent, sepale triunghiulare) albastre-violete sau roșii-violete, 5-10, în racem pendent, cu peri de culoare închisă. Frunze penat-compuse cu 8-14 perechi de foliole ovat-lanceolate, verzi-închis. Semirozetă cu tulpină subțire (cca 10 cm înălțime), slab-mătăsos-pubescentă. Păstaie ovat-umflată, pețiolată, cu peri negricioși.

abraș, ~ă a [At: HEM 1800 / Pl: ~i, ~e / V: (reg) ibraș / E: tc abraş] 1 (Dom) Care are părul de culoare deschisă Si: blond, bălai, bălan. 2 (Dasc) Care are o pată albă (mai ales sub coadă). 3 (Dom) Care se manifestă cu răutate, cu violență Si: rău, violent. 4 (Dasc) Greu de stăpânit Si: nărăvaș. 5 (Îe) A ieși (ceva) ~ A nu izbuti.

bălțat², ~ă [At: BIBLIA (1688), 22¹/5 / V: (reg) bal~ / Pl: ~ați, ~e / E: ml balteatus, -a, -um] 1-2 smf, a (Animal) care are părul de culori diferite. 3-4 smf, a (Animal) cu dungi sau cu pete de altă culoare Si: (rar) florean. 5 a (D. oameni) Deosebit². 6 a (Înv) Colțat². 7 a (D. haine, stofe, tablouri etc.) Cu multe culori țipătoare. 8 a Colorat fără gust. 9-10 a (Rar; îe) A fi cu mațele ~e A fi (rău sau) fățarnic. 11-12 a (Irn) Îmbrăcat (fără gust și) neasortat. 13 a (Pop) Îmbrăcat în haine orășenești. 14 a (Fig; d. noroc, lume etc.) În care nu te poți încrede.

castaniu, ~ie [At: NEGRUZZI, S. I, 17 / V: căstăniu, căstănie / Pl: ~ii / E: castană + -iu] 1 a (D. păr) De culoarea castanei (1) Si: cafeniu. 2 a (D. ochi) Căprui. 3 sm (Bot) Castan (1).

galben, ~ă [At: TETRAEV. (1574), 245 / V: (reg) ~băn, ~bân, ~bin / Pl: ~i, ~e / E: ml galbinus] 1 a De culoarea aurului, a lămâii, a mălaiului. 2 a (Îc) ~ deschis sau ~pal Gălbui. 3 a (Îc) ~ închis De o nuanță galbenă (1) mai întunecată. 4 a (Pop; îs) ~ ca șofranul De o nuanță galbenă (1) intensă, aproape strălucitoare. 5 a (Îc) ~ verzui De o nuanță galbenă (1) care bate înspre verde-deschis. 6 sn Culoare fundamentală a spectrului solar, situat între portocaliu și verde. 7 av (Îe) A i se face (cuiva) ~ înaintea ochilor A-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. 8 a (D. culoarea feței unei persoane sau d. părțile corpului; pex; d. oameni) Palid. 9 a (Îe) ~ de spaimă Care s-a făcut (brusc) palid din cauza unei spaime puternice. 10-11 a (Îe) A se face sau a fi ~ ca ceara (sau ca turta de ceară sau ca lămâia) A se face sau a fi palid din cauza unei boli sau a unei emoții. 12 a (Îc) Friguri ~e Boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, care se caracterizează prin febră și colorarea pielii în galben (2). 13 a (Irn; îe) ~ de gras Foarte slab și palid Si: străveziu Cf vânăt. 14 a (Îs) Rasă ~ă Grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galben-brună a pielii. 15 a (D. părul oamenilor) Blond Si: (pop) bălan, plăvit. 16 a (D. părul sau culoarea cailor) Șarg. 17 smf Animal domestic cu părul șarg. 18 sm (Pex; reg) Cal șarg. 19 sm (Pop; în basme; ic) ~-de-soare Cal năzdrăvan. 20 Colorant, pigment galben (1). 21 sn (Prin metonimie; adesea precedat de prepozițiile „pe”, „în”, „cu”) Pe, în sau cu o haină, pânză, lucru etc. de culoare galbenă (1). 22 sn (Chm; îc) ~ de cadmiu Sulfură de cadmiu folosită ca pigment galben-oranj în pictură. 23 sn (Chm; îc) ~ de crom Pigment galben (1) folosit pentru obținerea verdelui. 24 sn (Chm; îc) ~ de anilină Paraaminoazobenzen. 25 sm Monedă de aur, de valori variabile. 26 sm (Spc; după țara de origine; îc) ~ venetic Galben (25) de Veneția. 27 sm (Spc; îc) ~ împărătesc Galben (25) austriac. 28 sm (Spc; îc) ~ olandez Galben (25) de Olanda. 29 sf (Îc) ~ă de Odobești Specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. 30 sf, sn (Îac) Vin obținut din galbenă (29) de Odobești. 31 sfp (Reg) Corcodușe. 32 a (Bot; îc) Lemn ~ Drăcilă (Berberis vulgaris). 33 smp (Înv) Impozit perceput în galbeni în țările române în sec. XVII. corectat(ă)

moruș, ~ă a [At: H IV, 269 / Pl: ~i, ~e / E: cf moroi², morun¹] (Reg; d. animale) Cu părul de culoare galbenă-roșiatică.

Alba Albul și Alba sînt nume personale foarte vechi în onomastica românească. Albul, a cărui familie de derivate este foarte bogată, apare în documentele Țării Românești, ca nume frecvent, începînd din anul 1389, iar fem. Alba apare în documentele moldovene din epoca lui Ștefan cel Mare. Majoritatea formelor din documente au valoare de supranume. Explicarea apariției acestora nu ridică probleme deosebite, întrucît oricînd este posibilă atribuirea poreclei Albul unei persoane cu tenul sau părul de culoare foarte deschisă; ba, mai mult, porecla poate fi dată, ironic, acelor indivizi cu tenul sau părul de culoare închisă; cuvinte cu semnificație identică sînt astăzi frecvente ca nume de familie la foarte multe popoare. Ceea ce ni se pare mult mai interesant, este apariția numelor Alba și, mai rar Albul, cu valoare de prenume sau, în alți termeni, nume de botez. După cum se știe, în secolele trecute biserica limita cu destulă strictețe inventarul numelor de botez, fiind admise în principiu doar cele calendaristice. Pe de altă parte, nici părinții nu doreau să se pună rău cu biserica sau cu sfinții despre care se credea că pot oferi o anumită protecție oamenilor. Totuși, analiza vechilor noastre nume de botez scoate în evidență faptul că erau admise și folosite și cîteva nume necalendaristice, dar de veche tradiție la români. Deci folosirea lui Alba, Albul sau Albin ca nume de botez probează, indirect, vechimea lor în onomastica noastră și nu ne hazardăm dacă afirmăm că astfel de nume circulau probabil la populația romanizată din Dacia, înaintea contactului cu slavii. în anumite situații, mai ales pentru nume ca Albin sau Albina, nu trebuie exclusă nici o posibilă influență catolică, întrucît la catolici acestea sînt vechi nume calendaristice (it. Albino, Albina, fr. Albin sau Aubin, germ. Albinus, Albin, Albine, magh. Albin, Albina etc.) care reproduc un vechi cognomen lat. Albinus. Un ultim argument în favoarea vechimii numelor în discuție este prezența lor în folclorul nostru: Alba apare în doine („Albo, Albo de la munte/ Ce-ai pus fesciorul pe frunte/ Că ți-au ieșit vorbe multe ...”) iar Albul-împărat, în basme (opoziția permanentă cu Negru-împărat, deci între geniul bun și cel rău are îndepărtate ecouri în mitologia greacă și latină). Pentru onomastica contemporană, Alba poate fi și un împrumut recent, pe cale cultă, din apus (mai ales din onomastica literară spaniolă). □ Dona Alba este numele unui cunoscut roman de Gib Mihăescu.

șergaci, ~ce [At: ALR I, 1492 / V: (reg) șar~ / Pl: ~ / E: șarg + -aci] (Reg) 1-5 a (D. părul¹ sau culoarea cailor; pex; d. cai) Șarg (1-5). 6-7 smf, a (Persoană) blondă.

șergan², ~ă a [At: ALR I, 1492/118 / Pl: ~i, ~e / E: șarg + -an] (Reg; d. părul¹ sau culoarea cailor; pex; d. cai) Galben-cafeniu.

șerguiat, ~ă a [At: ALR I, 1492/5 / Pl: ~ați, ~e / E: șargă¹] (Olt; Ban; d. părul¹ sau culoarea cailor; pex; d. cai) Pestriț.

plav², ~ă a [At: LIUBA-IANA, M. 115 / V: plăv / Pl: ~i, ~e / E: srb plav] (Ban; d. boi) Care are părul de culoare albă sau albă-gălbuie.

ștraif¹ sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 146 / V: (înv) straf (reg) streaf, ~af (Pl: ~e), ~aft, ~reaf (Pl: ~e), ștrof sn, ~ă, ~reafă sf / Pl: ~uri / E: ger Streif(e) (dal Straf, Straaf), mg stráf] 1 (Trs; Ban) Linie (de culoare). 2 (Reg) Vipușcă. 3 (Reg) Pată de altă culoare pe părul animalelor. 4 (Ban; îf ștraf) Bucată de piele cu care se înfășoară chișița calului pentru a o feri de loviri în timpul mersului. 5 (Tip) Fâșie de carton sau de material textil folosită în legătorie. 6 (Fit) Sistem de colecționare în care poziția mărcilor este în linie dreaptă.

șugar, ~ă [At: LB / V: (reg) șubare s / Pl: ~i, ~e / E: mg sugar] 1 a (Trs) Care este zvelt Si: subțire, suplu. 2 sn (Ban; Trs) Șfichi (3). 3 a (Trs) Care are părul¹ de culoare deschisă (aproape alb). 4 a (Reg; d. boi) Cu coarnele date înapoi.

șvaiț, ~ă a [At: ALR SN II h 277/76 / Pl: ~i, ~e / E: ger Schweiss (fuchs) „cal roib”] (Reg) 1 (D. părul¹ sau culoarea cailor) Tărcat. 2 (D. haine) Colorat strident Si: (reg) bălțat² (7).

ursiu, ~ie a [At: MANOLACHE DRĂGHICI, I. 12/17 / Pl: ~ii / E: urs + -iu] 1 (D. animale, mai ales d. vite) Care are părul de culoare brună-roșcată, ca blana ursului. 2 (Rar) Galben-cafeniu. 3 (D. ceara albinelor) De culoare brună-roșcată.

vânăt, ~ă [At: BIBLIA (1688), 57²/32 Pl: vineți, vinete, (înv) vineți sf / E: ml venetus, -a, -um] 1 a Care are culoare albastru-închis (cu reflexe violete) Si: (reg) viorint¹ (2), (îvp) pătlăginiu, (reg) vinicios Vz vânăcios (1), vînătoi (1). 2 a De culoarea plumbului bătând în negru (cu reflexe violete). 3 a (D. culoare) Care are o nuanță particulară, obținută prin combinarea albastrului și a cenușiului. 4 a (Înv; îs) Hârtie ~ă Hârtie inferioară calitativ celei veline. 5-6 sfa, a (Reg; șîs strugure ~) (Soi de struguri) cu boabele de culoare vînăt(1)-închis, bun producător de vin. 7 a (Reg; îs) Humă ~ă Varietete de humă care se găsește în coastele dealurilor și ale râpelor, folosită, în loc de var, la spoitul caselor Si: (reg) humoaie. 8 a (Reg; îs) Bubă ~ă Excrescență care apare mai ales la încheietura degetelor de la picioare și în podul palmei Si: (reg) bubă albastră, bubă mierie. 9 a (Reg; îas) Cancer (1). 10 a (D. ochi) Care are irisul albastru-închis, cu reflexe violete. 11 a (D. ochi) Care are sclerotica mov. 12 a (D. ochi) Care are cearcăne. 13 a (D. lumină, foc, fenomene meteorologice) De culoare albastru-intens cu reflexe violete sau roșietice. 14 a (Trs; d. mărfuri; îe) A fi în focul ~ A fi foarte scump. 15 a (D. elemente ale naturii, peisaje, momente ale zilei etc.) Care este întunecat (din cauza ceții, a depărtării etc.). 16 a (D. elemente ale naturii, peisaje, momente ale zilei etc.) Care provoacă tristețe (prin aspectul întunecat, posomorât) Si: deprimant, dezolant. 17 a (D. nori) Cenușiu-închis, care anunță sau aduce vreme urâtă, cu precipitații abundente. 18 a Cenușiu-alburiu cu reflexe albastre sau violete. 19 a Cenușiu (-închis). 20 a Albastru deschis. 21 a (Ban; Trs; d. ochi) Căprui. 22 sn (Îvr) Țesătură de culoare vânătă (3). 23 sf (Îvr) Haină făcută dintr-o țesătură de culoare vânătă (1). 24 a (D. ființe sau părți ale corpului lor) Care a căpătat o culoare vânătă (1) (din cauza frigului, a unei lovituri, a unei boli etc.) Si: vinețiu (14), (reg) vâlced¹ (1). 25 a (Spc; d. oameni) Cu obrazul de culoare vânătă (1) (de frig, de mânie etc.) Si: învinețit, livid, vinețiu (15), (reg) vâlced¹ (2). 26 a (Reg; d. oameni) Cu obrazul fără culoare Si: palid. 27 a (D. pielea, părul, blana unor animale sau d. penele unor păsări) Cenușiu (bătând în albastru). 28 a (D. animale sau păsări) Care are pielea, părul, blana sau penele de culoare cenușie (bătând în albastru). 29 smf Cal sau iapă de culoare cenușie (bătând în albastru). 30 smf (Mun; Trs) Bou sau vacă cu părul de culoare cenușie (bătând în albastru). 31 sf (Reg) Oaie cu lâna de culoare cenușie (bătând în albastru). 32 sf (Mun; Olt) Găină cu penele de culoare cenușie (bătând în albastru). 33 sf Plantă de cultură din familia solanaceelor, cu tulpina ramificată, cu frunzele mari, ovale sau alungite, cu florile violete și cu fructele comestibile, ovale, mari și cărnoase, de culoare violetă, neagră sau roșiatică Si: pătlăgea vânătă, pătlăgică vânătă, (reg) gadină, tomadele (Solanum melongena). 34 sf (Prc) Fructul vinetei (33). 35 sn Culoare intermediară între albastru și cenușiu-închis (cu reflexe violete). 36 s (Reg) Cearcăn la ochi. 37 sfp (Bot; reg) Dumitrițe (Aster salignus). 38 sfp (Bot; reg) Petunii (Petunia hybrida). 39 sma (Euf) Drac (1).

vinețiu, ~ie [At: KLEIN, D. 456 / V: (înv) ven~ a, (reg) vânăție sf / Pl: ~ii / E: vânăt + -iu] 1 a De o culoare care se apropie de vânăt (1). 2 a Care bate în vânăt. 3 a Care are reflexe vinete. 4 a Care este vânăt-deschis. 5-6 sfa, a (Mol; șîs poamă ~ie) (Soi de struguri) cu boabele de culoare vânătă, bun producător de vin. 7 a (D. ochi) Care are irisul de culoare vineție (1). 8 a (D. ochi) Care are sclerotica mov. 9 a (D. ochi) Care are cearcăne (9). 10 a (D. lumină, cer, flăcări etc.) Care este de un albastru stins, cu reflexe violete sau roșietice. 11 a (D. elemente ale naturii, peisaje etc.) Care este întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 12 a (D. elemente ale naturii, peisaje etc.) Care provoacă tristețe prin aspectul posomorât, întunecat. 13 a (Pex; d. elemente ale naturii, peisaje etc.) Deprimant. 14 a (D. ființe sau părți ale corpului lor) Vânăt (24). 15 a (D. oameni) Vânăt (25). 16 a (D. pielea, părul, blana unor animale sau d. penele unor păsări) Cenușiu-deschis (bătând în albastru). 17 a (D. animale sau păsări) Care are pielea, părul, blana, respectiv penele de culoare cenușie-deschis (bătând în albastru). 18 smf Cal sau iapă cu părul de culoare cenușie (bătând în albastru). 19 sf (Pop) Albastrul cerului. 20 sf (Pop; pex) Atmosferă (1). 21 sn Culoare vineție (1).

yenerit s.n. (mineral.) Mineral care conține o sare de sulf, formînd cristale opace fine și ascuțite, asemănătoare cu firele de păr, de culoare gri plumburiu, cu luciu metalic sau mătăsos. • pl. -e. /<engl. yenerit(e).

blond, -ă adj. (despre păr, ten etc.) Care este deschis la culoare; gălbui, bălai, blondin. ◊ Blond-platinat = blond cu reflexe argintii. Fig. Bere blondă = bere de culoare deschisă, gălbuie. ♦ (despre oameni) Care are păr de culoare deschisă. ♦ (subst.) Persoană cu păr (și cu ten) de culoare deschisă. • pl. blonzi, – de. /<fr. blond.

MORUȘ, -Ă adj. (Regional; despre animale) Cu părul de culoare galbenă-roșiatică. Cf. H IV 269, XI 195. – Pl.: moruși, -e. – Cf. m o r o i², m o r u n¹.

ștráif, ștraifuri, s.n. (reg.) 1. Linie, dungă colorată. 2. Pată de culoare pe părul animalelor. – Din germ. Streif „dungă, fâșie” (DEX, MDA).

MURG², -Ă adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre părul sau culoarea cailor; p. ext. despre cai) Roșcat (închis) sau negru (roșcat), (regional) m u r g i u; (regional) cenușiu, pestriț. O sanie cu doi cai, unul albu și unul murgu. NECULCE, L. 80. La culoarea murgă, perii de pe corp sînt roșii cărămizii, pe cînd cei de pe cap, coamă, coadă și partea de jos a picioarelor sînt negri. ENC. VET. 151. Un singur cal murg trage după el un dric. SAHIA, U.R.S.S. 61. Culorile calului sînt: murg (roșu ca vișina coaptă) . . . PRIBEAGUL, P. R. 69. Tuși a doua oară, adunînd hățurile celor doi căluți murgi în palmele-i aspre. SADOVEANU, O. XIV, 42, cf. IX, 442. Se ivise o brișcă țărănească trasă de doi cai murgi. CAMIL PETRESCU, O. III, 10. Voinic Pe cal murg. POP., ap. GCR II, 295. Aduci plăghii și butuci, Și căpestre de cai murgi. ALECSANDRI, P. P. 291. Calul este de culoare roșu (murg), roib, galben. H II 79, cf. I 6, II 3, 49, 116, 142. Dacă e roșu, îi zice murg. ib. IV 132, cf. XII 25. Doi sau trei voinici, Cu doi-trei cai murgi. TEODORESCU, P. P. 179. Vine Ghiță tinerel, P-un cal murg și bididel. ȘEZ. I, 183. Calul e alb, negru sau murg. ib. 267. Cînd părul unui cal e negru, se zice că-i murg. Com. MARIAN. Cal mîrc. Com. din ORAVIȚA, cf. ALR I 1 491, ALRM SN I h 177, 178, A III 3, 18, V 14. ◊ (Despre părul altor animale, despre penele păsărilor sau despre alte animale sau păsări) Și voi împărți de acolo toată oaia murgă îndru miei. BIBLIA (1688), 22¹/50. [O grămadă de cățeluși] unii negri, alții murgi și alții bălțați. ODOBESCU, S. III, 42. Vacilor le zic. . . murgi. H II 203, cf. 49, 79, 87, 131, 252. Cucuie cu pene murgi, Vara ghii, vara te duci. ARH. FOLK. I, 165. Scroafă murgă. ALR I 1 491/308. ♦ P. g e n e r. Care are o culoare închisă. Pămînt negru, murg, sau de grădină. ECONOMIA, 6/18. Ovăzul. . . e de trei fealiuri: alb, galben și cam murg. ib. 35/9. Toamna . . . Trece Peste brazda murgă, rece. ALECSANDRI, POEZII, 261. Mari pietroaie sure și murgi, unele grămădite la un loc. ODOBESCU, S. III, 195. Pîne grumbă sau murgă. FRÎNCU-CANDREA, M. 100, cf. MÎNDRESCU, L. P. 94. Mîndro, cu ochii cei murgi. DOINE, 222. ◊ (Regional) Pere murgi = varietate de pere făinoase, de culoare vînătă, cu miezul roșu, cu gust acrișor. Cf. ȘEZ. V, 68. Pere. . . murgi sau prăsade de iarnă. PĂCALĂ, M. R. 279. Pere murji . . ., roșii numai pe o parte. Com. din TĂRCĂIȚA-BEIUȘ. ♦ S p e c. (Prin Ban. și vestul Transilv.; despre oameni) Cu pielea, tenul de culoare închisă. V. b r u n e t, o a c h e ș. Om murg. ALR I 1491/1, cf. 1 491/80. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă (v. m u r g² 1); p. g e n e r. cal (tînăr). De pe murg ușor să pogoară îndată. BUDAI-DELEANU, T. V. 100. Sania-mi cea mică, murgul mieu cel dalb Lăsau urme albe pe omătul alb. ALECSANDRI, O. 98, cf. 212. Venea călare pe un murg buiestraș. SLAVICI, N. I, 92. Zboară, murgule, cu mine ! Zboară, că să zbor îmi vine ! COȘBUC, P. I, 131. Călare, rece, solemn, înfipt pe murgul său ca în poveste. D. ZAMFIRESCU, R. 256. La căsuța văruită, Murgul din copită bate. CERNA, P. 138. Trece-n sus, pe plai in sus, Un voinic pe-un murg călare. IOSIF, PATR. 51, cf. id. V. 93. Voinicul încalecă pe murg. SADOVEANU, O. I, 177, cf. XVII, 175, id. N. F. 170. Găman își ducea murgul pintenog de dirlogi, ținut cu o mînă. CAMIL PETRESCU, O. I, 21. Pegasul meu e murgul românesc. BENIUC, V. 72. Mîna pe dînsa punea Și pe murg mi-o azvîrlea. POP., ap. GCR II, 296, cf. 311. Murg voinic și pintenog, Care paște busuioc. ALECSANDRI, P. P. 49, cf. 62, 76. Și el mi-a plecat Pe murgul călare, Cu durda-n spinare. TEODRESCU, P. P. 490, cf. 351, 582. Cîndu-i colea cătră seară, Badea murgul și-l înșală. JARNIK-BÎRSEANU, D. 286, cf. 232. Macar roade, murge, piatră, Ibovnica să mă vadă. SEVASTOS, C. 99. N-am eu cal de alergat Și nici murgă Să te-ajungă. BIBICESCU, P. P. 329. Uite plopu rătezat, Unde sta murgu legat, Nebăut și nemîncat. VÎRCOL, V. 51. Cî doar ar măi da frundza Sî pun șaua pi murga, Sî trec apa Mulduva. VASILIU, C. 61. Eu, mîndrucă, te-aș lua, Da murgu-i fătat de joi Și nu duce cîte doi. BÎRLEA, B. 47. Năgru ca on murg. ALR I 1 491/109. Murgă sură. ib. 1 491/355. ◊ E x p r. Paște, murgule, iarba verde, se spune, în glumă, pentru a indica așteptarea zadarnică, lipsa de speranță în ce privește realizarea unui lucru. Cf. ZANNE, P. I, 557. (Cu parafrazarea expresiei) Înțeleptul făgăduiește, nebunul trage nădejde. Să trăiești, murgule, să paști iarbă verde. NEGRUZZI, S. I, 248. Te fac cucoană și te duc la Ieși. . . – Așteaptă, murgule, să paști iarbă. ALECSANDRI, T. 632. Trăiește, murgo, c-o să-ți dau iarbă verde. ZANNE, P. I, 556. A intrat murga în sat = s-a înserat, id. ib. 50. ◊ C o m p u s: (regional; în superstiții) murgu-dă-cu-sară = ființă fantastică despre care se crede că umblă prin păduri după apusul soarelui; (regional) mînzu-dă-cu-sară. Cf. COMAN, GL. ♦ P. e x t. Bou sau vacă de culoare murgă (v. m u r g² 1). Com. MARIAN. Rage murga în cetate, N-au venit vacile toate Și vițeii jumătate (Clopotul). GOROVEI, C. 87. – Pl.: murgi. – Voc. neart. m. și: (regional) murge. Cf. alb. m u r g.

DALMAȚIAN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Specie de câine de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ♦ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ◊ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ◊ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nici o mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig. Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ◊ Magie neagră = magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru de fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și utilizată în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță de vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

BIVOL ~i m. 1) Animal domestic rumegător, asemănător cu boul, având părul aspru, de culoare neagră (sau albă), și coarnele inelate, întoarse spre spate. 2) fig. fam. Persoană opulentă și greoaie. /<sl. byvolu

DALMAȚIAN ~eni m. 1) Specie de câini cu părul scurt, de culoare albă cu pete mici negre sau maro. 2)Câine din această specie. /<fr. dalmatien

ROTAT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre coroana pomilor, coada păsărilor etc.) Care are forma unei roți; rotund; circular. Măr ~. 2) (despre părul cailor) Care are pete de altă culoare decât restul părului. /roată + suf. ~at

SAINT-BERNARD [pr.: sen-bernar] m. 1) Rasă de câini mari, cu păr lung de culoare albă cu pete roșcate, dresată pentru găsirea persoanelor rătăcite în munți.2) Câine din această rasă; bernardin. /<fr. saint-bernard

TUPEU s.n. 1. Îndrăzneală obraznică; cutezanță, impertinență, nerușinare. II. (Teatru) Șuviță de păr de diferite culori, care se lipește la marginea părului, pe frunte și se piaptănă cu părul propriu. [< fr. toupet].

suran, -ă, adj. (reg.) 1. (despre părul, blana animalelor sau penelor păsărilor) sur, cenușiu, gri, fumuriu. 2. (despre animale și păsări) care are pielea, părul, blana de culoare sură; cu penele sure; cenușiu, sein.

suraș, -ă, adj. (reg.; despre animale și păsări) cu pielea, părul, blana de culoare sură; cu penele sure; cenușiu, suran, sein.

MASTIF s. m. rasă englezească de câini de pază, puternici, cu părul scurt, de culoare galben-roșiatică, înrudiți cu dogul. (< engl. mastiff)

RASĂ s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea îndelungată la mediul cosmogeografic și la condițiile istorice de viață economico-sociale, având drept caractere distinctive culoarea pielii, a părului, trăsăturile feței etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeași specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

TUPEU s. n. I. îndrăzneală obraznică; cutezanță, impertinență, nerușinare. II. (teatru) șuviță de păr de diferite culori, care se lipește la marginea părului, pe frunte, și se piaptănă cu părul propriu. (< fr. toupet)

MAMÚT (< fr.) s. m. Specie de elefant fosil din a doua jumătate a Pleistocenului, contemporan cu omul cavernelor; a fost găsit sub formă congelată în ghețurile siberiene. Era un animal mare (5 m lungime și 4 m înălțime), acoperit cu păr lung, de culoare brun-roșcată sau galben-cenușie, cu urechi mici, adaptate la climatul rece, având mari defense curbate (Elephas primigenius). A dispărut la sfârșitul Pleistocenului.

MISTRÉȚ (lat. mixticius) adj. 1. Porc mistreț (și subst. m.) = mamifer artiodactil de c. 1,5 m lungime, 1 m înălțime, și 200 kg greutate, cu capul mare, caninii lungi și tăioși, păr aspru, de culoare sură-neagră (Sus scrofa). Trăiește în păduri. Este strămoșul porcului domestic. Son. porc sălbatic. 2. (Pop.) Care rezultă dintr-un amestec de rase, corcit; amestecat, pestriț.

bărnac, -e, adj. – (despre culoarea feței, a părului sau a ochilor) Negricios, oacheș, brunet (ALR 1969: 12; Papahagi 1925): „Vai de mine, bine-mi place / Mândruța care-i bărnace” (Ștețco 1990: 304). – Din magh. barna „brunet”.

PUNK [pank] (< cuv. engl.) subst. Denumire a unei forme de subcultură a tineretului, în special cel din mediile mărginașe din marile orașe, apărută în Marea Britanie la sfârșitul anilor ’70 și caracterizată prin înfățișări și comportamente șocante (părul vopsit în culori stridente, tunsori ciudate, extravagante etc.), muzică agresivă, caracteristică. A reprezentat o consecință a lipsei de perspectivă și a depresiei. ♦ Mișcare muzicală cristalizată în anii 1976-1977 în Marea Britanie (Sex Pistols, Clash, Jam, Damned), marginală, dar rezistând mai mult timp în S.U.A., având în centru spiritul iconoclast și rebel. Reconstruire a unei versiuni moderne a rock-ului, brutală și sălbatică, bazată pe acorduri simple și ritm ambalat.

IAC (< fr.) s. m. Mamifer bovid cu corpul masiv (600-700 kg; 1,9 m înălțime), acoperit cu păr lung, de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă (Poephagus grunniens). Trăiește în regiuni înalte (Tibet), în stare sălbatică și domesticit (folosit ca animal de povară și pentru lapte, carne și lână).

DALMAȚIAN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. Rasă de câini de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ◊ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ♦ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din faină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Rasă neagră = rasa negroidă. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ♦ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nicio mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig.Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ♦ Magie neagră - magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru - a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru-de-fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și folosită în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ◊ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

CODALB, -Ă, codalbi, -e, adj. 1. (Despre vite și cîini) Care are coadă (sau numai șfichiul ei) de culoare albă, iar restul părului de altă culoare (de obicei închisă). 2. (Despre oameni, mai ales despre fete) Cu plete sau coade blonde; bălai. Mărica... e prelungă la chip, codalbă, cu ochii viorii. DELAVRANCEA, S. 42. – Variantă: cudalb, -ă (CREANGĂ, P. 38) adj.

COȘ², coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe corp ca urmare a unei leziuni sau inflamații a glandelor sebacee. V. acnee. Prefectul se uită la coșurile ce împodobeau fața tînărului. DUMITRIU, B. F. 12. Cu pleoapele roșii și fără gene, cu părul rar de culoarea cînepii și coșuri cu vîrf alb pe obraz. C. PETRESCU, C. V. 140. – Pl. și: (s. m.) coși.

MURG², -Ă, murgi, adj. (Despre cai, mai rar, despre alte animale sau despre obiecte) De culoare închisă, castaniu-închis, brun. Cei doi cai... erau murgi. SADOVEANU, O. L. 16. [Cățeluși] unii negri, alții murgi și alții bălțați. ODOBESCU, S. III 42. ♦ (Substantivat) Cal cu părul de această culoare; p. ext. orice cal. Trece-n sus, pe plai în sus, Un voinic pe-un murg călare. IOSIF, PATR. 51. În urma lor venea călare pe un murg buiestraș Vasile, feciorul. SLAVICI, N. I 92. N-am eu cal de alergat Și nici murgă Să te-ajungă. BIBICESCU, P. P. 329. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde v. iarbă. ◊ (Substantivat, f., în expr.) A intrat murga în sat = s-a înserat, s-a făcut întuneric.

NEGRICIOS, -OASĂ, negricioși, -oase, adj. De o culoare care se apropie de negru, care bate în negru. Se cufundă și el în rîul de trupuri îmbrăcate în postavuri negricioase, zdrențuite, și se topi numaidecît. DUMITRIU, B. F. 108. Licăreau luminile portului și se vedea ca o fîșie negricioasă apa Niprului. SAHIA, U.R.S.S. 181. ♦ (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; oacheș, brun, brunet. Directorul... era negricios, bondoc și foarte gras. PAS, Z. I 283. Vine de peste deal de la Mănăstireni un romîn mărunțel și negricios. SADOVEANU, O. VIII 188. Postelnicul vîrî cartea la brîu și lovi din palmele lui negricioase, mici și subțiri. CAMIL PETRESCU, O. I 29. ◊ (Substantivat) Se bălăbănea, acum, în mijlocul negricioșilor care... erau de meserie fierari. PAS, L. I 256.

NEGRU³, NEAGRĂ, negri, -e, adj. 1. Care nu reflectă lumina, care are culoarea funinginii, a cărbunelui, a penelor corbului; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului. Foile de hîrtie au mers sub mușamaua neagră să țină tovărășie altei scrisori. C. PETRESCU, Î. II 32. Un flăcău cu negre plete și frumos cum nimeni nu-i. COȘBUC, P. I 180. Mîndra-mi rupse inima, Ea mi-o rupse, ea mi-o leagă, C-un fir de mătasă neagră. HODOȘ, P. P. 86. ◊ Ochi negri = ochi al căror iris are o culoare brun-închisă. Ochii vizitiului, negri, catifelați... erau grei. DUMITRIU, N. 33. Are barbă albă și ochi negri. SADOVEANU, O. III 221. Tu zeu cu ochii negri... o, ce frumoși ochi ai! EMINESCU, O. I 95. Pîine neagră = pîine mai închisă la culoare, făcută din făină integrală. Ei mîncau acasă, la mătușa lui care l-a crescut, numai pîine neagră. C. PETRESCU, C. V. 120. Vin negru = vin de culoare întunecată, de obicei roșu-închis. Rasă neagră = unul dintre marile grupuri de popoare în care e împărțită omenirea și care se caracterizează prin culoarea foarte închisă a pielii. Bilă neagră v. bilă². ◊ Expr. A face albul negru = a înfățișa un lucru altfel decît este, a denatura, a falsifica. Ba e albă, ba e neagră v. alb². Nici albă, nici neagră v. alb². Negru pe alb v. alb². A nu spune sau a nu zice cuiva (nici) «negri ți-s ochii» = a nu supăra cu nimic pe cineva, a nu se lega de cineva, a nu mustra, a nu face nici o imputare cuiva. [El] umblă în toate părțile fără să-i zică nimene: negri ți-s ochii! SEVASTOS, la TDRG. ♦ (Despre persoane) Cu pielea (părul, ochii) de culoare închisă; brunet, oacheș. Iancu, țiganul cel mare, negru și buzat, își făcea loc în cămașa lui roșie printre oșteni. SADOVEANU, O. VII 74. Un maior de artilerie, negru, cu dinții albi ce-i sticleau, printre buzele groase. BART, S. M. 27. ♦ (Regional, despre rufe și unele obiecte de îmbrăcăminte) Murdar, nespălat, înnegrit. Mi s-au strîns o mulțime de rufe negre. SBIERA, P. 307. Vine Barbul de la plug... Cu cămeșa neagră plumb. ȘEZ. I 143. 2. Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. Și neguri cresc Din negre văi, Plutind pe munți. IOSIF, PATR. 66. Doar izvoarele suspină, Pe cînd codrul negru tace. EMINESCU, O. I 207. Aide, mîndro, aide, dragă, Să trecem măgura neagră La sfințitul soarelui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62. ◊ Fig. (Simbolizînd ceva rău, trist, urît, neplăcut, funest, apăsător) Problema privea mai ales exploatarea brațelor de muncă și starea de robie neagră a plugărimii. SADOVEANU, E. 52. Am cunoscut pe vremuri un scriitor de mare talent, care îmbătrînise în cea mai neagră sărăcie. VLAHUȚĂ, O. AL. I 284. De greul negrei vecinicii, Părinte, mă dezleagă. EMINESCU, O. I 177. Să nu cazi la vreun loc rău, La loc rău și mult departe, În neagra străinătate. ALECSANDRI, P. P. 144. ◊ Vărsat negru v. vărsat. Bubă neagră v. bubă. Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Bursă neagră v. bursă. Listă neagră = (într-un regim de oprimare politică) listă cuprinzînd nume de oameni care trebuie supravegheați de poliție. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist, foarte mîhnit. Ca să vadă și să creadă, Cum mi-i inima de neagră. HODOȘ, P. P. 81. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. A strînge bani albi pentru zile negre = a face economii în timp de belșug, pentru a avea la nevoie. Post negru = post foarte sever, fără nici un fel de mîncare sau băutură. Am să țin post negru douăsprezece vineri în șir. SADOVEANU, B. 54. ♦ Fig. Ascuns, misterios. Poți face să scapere cremenea celei mai negre taine. SADOVEANU, D. P. 28. 3. Fig. Rău (la inimă), răutăcios, hain. Săraci ochișorii mei, Multă lume văz cu ei, Dar nu văz oameni d-ai mei, Ci tot negri străinei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200.

RASĂ¹, rase, s. f. 1. Varietate de animale care se deosebește de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere (adesea obținute prin eforturile omului, cu scopul de a se ajunge la noi tipuri, care să aducă mai mult folos). Creșterea porcinelor se va orienta în direcția măririi efectivelor din rasele pentru grăsime și din rasele mixte (carne și grăsime). SCÎNTEIA, 1953, nr. 2859. ◊ Loc. adj. De rasă = de soi bun. (Ironic) Veronescu făcea parte dintre acei luptători de rasă care sînt veșnic în tabăra guvernului. VLAHUȚĂ, O. AL. II 6. ◊ Rasă fiziologică = varietate a unei specii de microorganisme patogene care se deosebește de alte varietăți prin caracterele ei fiziologice (în special prin specia plantei pe care o atacă). Desigur că cunoașterea raselor fiziologice dintr-o regiune este necesară selecționatorului în căutarea de soiuri de grîu rezistente la rugină. SĂVULESCU, M. U. I 169. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de oameni, formate din cele mai vechi timpuri ale preistoriei și caracterizate prin culoarea pielii, aspectele părului și alte particularități exterioare, care nu contrazic unitatea biologică a întregii omeniri și nu constituie un criteriu științific pentru diferențierea ei în grupări sociale. Culoarea pielei variază după rasă, de la alb-deschis pînă la negru-închis. NICOLAU-MAISLER, D. V. 28. Îi făcuse o impresie ciudată mica vietate de altă rasă, fetița cea neagră, cu ochii albi. BART, E. 382. Alții înțeleg prin pesimism o boală care bîntuie toate rasele, toate civilizațiile. GHEREA, ST. CR. I 53.

ROTAT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund, înfoiat: a) (despre coroana pomilor, despre corola florilor, p. ext. despre pomi, despre flori) Am umblat... în tăcere cam doi kilometri pe sub sălcii rotate. SADOVEANU, A. L. 142. Hotărîră să nu mai meargă la Bălcești, ci să mănînce retrași în livada unui han, la umbra unui păr rotat. CAMIL PETRESCU, O. I 328. Spunea de-un trandafir brumat, În doina ei; de-un ulm rotat Și de-o iubire cu păcat, Sosită de pe-aiurea. COȘBUC, P. I 255. Trandafir mîndru rotat. POP.; b) (despre penele, creasta sau coada păsărilor, despre coama calului) Cînd aproape să scot pupăza afară, nu știu cum se face că mă spariu de creasta ei cea rotată. CREANGĂ, A. 53. Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 314; c) (despre alte obiecte care pot avea o formă rotundă) Cute largi, ca în picturile Renașterii, se lasă de pe piept și de pe mîneci în raze centripete spre talie, pentru a se desface, probabil, în jos, într-o unduitoare, rotată crinolină. CĂLINESCU, E. 30. Un cort mare și rotat Cît un cort de împărat. ALECSANDRI, P. P. 198. Într-un deal rotat șade moșu umflat (Claia). GOROVEI, C. 85. 2. (Despre părul calului, p. ext. despre cai, mai rar, despre boi) Cu pete de altă culoare decît restul părului. La capătul uliței... aștepta cabrioleta galbenă, cu roțile roșii și armăsarul rotat. C. PETRESCU, A. R. 41. Suie pe un superb cal vînăt-rotat, pune trîmbița la gură și, legănîndu-se călare, începe să bată toba. CARAGIALE, O. II 165. Armăsăruș arăbesc... cu părul vînăt-rotat și cu o șiră de stele roșcate pe piept și pe spinare. ODOBESCU, S. I 132.

SAMANIU, -IE, samanii, adj. Galben-deschis (de culoarea paiului). Cu părul ca un abur samaniu. DELAVRANCEA, S. 247. Frunzele de an, căzute și moarte, cu fața samanie, ruginite, așterneau... un covor fremătător. MACEDONSKI, O. III 68.

bărnaci, bărnace, adj. – (reg.) (despre culoarea feței, a părului sau a ochilor) Negricios, oacheș, brunet (ALRRM, 1969: 12; Papahagi, 1925): „Vai de mine, bine-mi place / Mândruța care-i bărnace” (Ștețco, 1990: 304). – Din magh. barnás „brunet” (DER, DLRM, MDA).

CASTANIU adj., s. 1. adj., s. cafeniu, maro, (pop.) căcăniu. (De culoare ~.) 2. adj. șaten. (Păr ~.) 3. adj. căpriu, căprui. (Ochi ~.)

Begonia decora Stapf. Specie cu frunze ovate, cca 10 cm lungime, 8 cm lățime, cu vîrf ascuțit, la bază asimetric-cordiforme, fin-dentate; partea superioară papiloasă de culoare maro-roșiatică-lucioasă, iar de-a lungul nervurilor galbene-verzi cu peri aspri; partea inferioară roșie, de-a lungul nervurilor, verde. Partea subterană a plantei este reprezentată de un rizom tîrîtor pubescent. Flori mari de culoare roz dispuse într-o inflorescență de cca 4 cm lungime, ovar cu peri scurți de culoare roșie. Plantă decorativă prin frunze.

Stapelia nobilis N.E.Br. Specie la care florile apar la baza tulpinilor tinere (corolă cu diametrul pînă la 25 cm, tub floral lat, campanulat, lacinii, ovat-lanceolate cu vîrf ascuțit, curbate în exterior și îndepărtate, pe partea exterioară roșii-pal, fin-pubescente, în interior galbene cu linii transversale, roșii închis și peri de aceeași culoare), 1-2 sau mai multe împreună. Plantă gazonantă, formează un număr mare de tulpini la bază, pînă la 20 cm înălțime, groase, cu 4 muchii, verzi-deschis, slab-pubescente, pe muchii cu dinți mici.

albinism sn [At: DA ms / E: fr albinisme] 1 Anomalie congenitală care constă în lipsa totală sau parțială de pigmenți în celulele inferioare ale pielii, determinând culoarea albicioasă a pielii și a părului și, uneori, culoarea roșiatică a irisului. 2 Insuficiență de materii colorante la plante, determinând decolorarea totală sau parțială a frunzelor.

atrățel sm [At: LB / V: araț-, ară-, areț- / Pl: ~el / E: mg aracél cf otrățel] (Bot; reg) Planta erbacee din familia boraginaceelor cu miros neplăcut, cu tulpina acoperită cu peri moi de culoare cenușie, cu frunze verzi-albicioase cu puf fin, cu flori de culoare roșu-închis, rar albe, care crește pe pământ pietros, calcaros, necultivat Si: limba-câinelui, plescaiță-roșă (Cynoglossum officinale).

bernardin¹ sm [At: ENC. VET. 684 / V: ~adin / Pl: ~i / E: ger Bernhardiner] Câine mare, cu părul lung, de culoare albă cu pete roșcate, originar din Elveția, dresat pentru găsirea celor rătăciți în munți Si: Saint-Bernard.

brunet, ~ă smf, a [At: DA / Pl: ~eți, ~e / E: fr brunet] 1-2 (Persoană) cu pielea (feței) de culoare negricioasă și părul brun.

ghilan^1[1] sm [At: DAMÉ, T. 28 / Pl: ~i / E: mg gylán cf bălan] (Mol) Bou cu păr închis la culoare și dungi albe. corectat(ă)

iac sm [At: DA ms / Pl: iaci / E: fr yack] Mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă (Poephagus grunniens).

înflorat, ~ă a [At: GORJAN, H. IV, 14 / Pl: ~ați, ~e / E: înflora] 1 Ornamentat cu flori țesute, brodate, cu mărgele etc. Si: înflorilat, înflorit² (6). 2 (D. animale) Cu pete de altă culoare decât restul părului. 3 (D. plante) Care este în floare.

negricios, ~oasă [At: LB / Pl: ~oși, ~oase / E: negru + -icios] 1-2 a (Șhp) Negrișor (1-2). 3 a De o culoare care se apropie de negru Si: negriu (1). 4 a (D. oameni) Cu pielea, părul, ochii de culoare închisă Si: brunet, oacheș, (îvr) negratic, (pop) negriu (2), (reg) negros. 5 a (D. părți ale corpului) De culoare închisă, aproape neagră Si: (pop) negriu (3), negruș (3), (reg) negriciu, negreț, negrui. 6 smf Persoană murdărită, acoperită de praf, de funingine.

nevopsit, ~ă a [At: DEX² / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + vopsit] 1 (D. obiecte) Peste care nu s-a aplicat un strat de vopsea. 2 (D. păr) A cărui culoare nu a fost modificată prin vopsire Si: neoxigenat (2).

păstrăviu, ~ie a [At: ENC. VET. 152 / Pl: ~ii / E: păstrăv² + -iu] (Rar; d. părul animalelor) De culoare albă sau cenușie, cu pete roșcate.

rotătură sf [At: ENC. VET. 153 / Pl: ~ri / E: roată + -ătură] (Rar) Pată rotundă pe corpul animalelor de altă culoare decât restul părului.

șoreciu, ~ie a [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 47 / V: (reg) cioriciu, soriciu, ~riciu / Pl: ~ii / E: șoarece + -iu] 1 (Pop; d. părul¹ sau d. culoarea cailor; pex; d. cai) Gri (2). 2 (Reg; îf șoriciu) Galben-cafeniu.

șvaițăr, ~ă a [At: ALR SN II h 277 / V: (reg) șfa~ / Pl: ~i, ~e / E: ns cf șvaiț] (Trs; părul¹ sau d. culoarea cailor) Tărcat.

tupeu sn [At: COSTINESCU / V: (înv) ~et / Pl: (rar) ~ri / E: fr toupet] 1 Îndrăzneală exagerată Si: cutezanță. 2 Impertinență. 3 (Teatru) Șuviță de păr de diferite culori, care se lipește la marginea părului, pe frunte și se piaptănă cu părul propriu.

ursilă sm [At: SĂGHINESCU, V. / Pl: ? / E: urs + -ilă] Bou cu părul închis la culoare ca al ursului (1).

saint-bernard sm [At: M. D. ENC / P: sen-bernar / Pl: (2) ~rzi / E: fr saint-bernard] 1 Rasă de câini foarte mari, originară din Elveția, cu părul lung de culoare albă cu pete roșcate, dresați pentru găsirea persoanelor rătăcite în munți. 2 Câine din rasa Saint Bernard (1) Si: bernardin.

siv, ~ă a [At: BOLINTINEANU, O. 284 / Pl: ~i, ~e / E: bg siv] (Reg) 1 De culoare cenușie. 2 (D. părul oamenilor) Cărunt.

stemă sf [At: MOXA, 36²/6 / V: (îrg) ~eamă, (înv) stimă, (reg) stem sn / Pl: ~me / E: ngr στέμμα, slv стєма, lat stemma, fr stemma] 1 (Îvp) Coroană (cu însemnul puterii pe care o reprezintă). 2 (Pex) Puterea pe care o conferă stema (1). 3 (Îe) A fi cu (sau a avea) ~ma (sau ~) în frunte A fi cu stea (30) în frunte. 4 (Irn; îae) A fi de neam mare, ales. 5 (Îae) A fi cuminte, drept, cinstit. 6 (Înv) Piatră prețioasă. 7 (Pex) Giuvaer (1). 8 (Înv) Podoabă. 9 Ansamblu de semne și culori cu o anumită semnificație care reprezintă calitatea, puterea, autoritatea unei țări, a unui oraș sau județ, a unei dinastii sau familii nobiliare etc. Si: blazon (1), (rar) armoarii, (înv) armătură (5), herb (2), marcă, pavăză, scut. 10 (Înv; fig) Specific (1). 11 (Îvp) Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. 12 (Rar) Reprezentare grafică a filiației manuscriselor unei lucrări.

bernardín² s.m. (zool.) Rasă de cîini, originară din Elveția, de talie mare, cu părul lung, de culoare albă, cu pete roșcate, dresați special pentru descoperirea persoanelor rătăcite (iarna) în munți; cîine care face parte din această rasă; saint-bernard. • pl. -i. /<germ. Bernhardiner.

boxer² s.m. Rasă de cîini de pază, de origine germană, cu gambele foarte lungi, cu urechile dispuse vertical, cu pielea de pe cap cutată, cu părul scurt, de culoare arămie, aspru și strălucitor; cîine care aparține acestei rase. • pl. -i. /<fr. boxer, germ. Boxer.

MOHORIU, -ÍE adj. 1. (Rar) De un roșu-închis. V. m o h o r î t (1). Cf. DDRF. 2. (Prin Mold.; în forma muhuriu; despre părul cailor) De culoare castanie-închisă ; (despre cai) care are această culoare. murg. Cf. H I 20, ALR I 1 491/387. - Pl.: mohorii. – Și: (regional) muhuriu, -ie adj. – Mohor² + suf. -iu.

NĂGARĂ s. f. 1. Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu frunzele înguste, spicul cu fire lungi și aspre; (regional) bucșău, păiuș (3 j), pănușiță, șușarcă, iarba-curălei (Stipa capillata); b) (regional) colilie (Stipa pennata). Frunză verde de negară! Decît un domn de ocară, Iar boieri mișei și hoți, Mai bine la dracu toți. hasdeu, r. v. 25, cf. 24. S-a băgat de seamă că pămîntul fertile și înțelenit, care nu dă decît năgară și alte ierburi puțin nutritoare, cultivîndu-se cîtva timp și abandonîndu-se apoi, se acoper fără întîrziere cu plînte furajere alese. i. ionescu, d. 143. Stejarul, rămas singur pe cîmpul de năgară, Se pare o fantasmă din lumea legendară. alecsandri, p. iii, 325, cf. id. t. 1514. Vîntul sufla cîntînd și năgara înflorită strălucea ca argintul la soarele verii în singurătatea cuprinsului. sadoveanu, o. xviii, 251, cf. x, 246. Țărănimea purcedea Pe cel cîmp nemărginit, Cu negară învelit Și cu troscot coperit. alecsandri, p. p. 80, cf. 156, 246, h ii 11, 87, 142, iii 14, vi 25, 43, 141, 464, 489, xii 218, 308. A intrat... din cămară În cămară, După sita rară, De năgară, Pentru slugile de-afară. pop., ap. gcr ii, 337. Ochișori de-și arunca Pe negarea Cîmpului, Spre răzarea Soarelui. teodorescu, p. p. 442, cf. 152. Frunză verde de năgară, Hai și-om scoate danțu-afară. marian, nu. 557, cf. 349. Firicel lung de negară, Place-mi lumina de ceară, Și mîndra din a mea țară. reteganul, tr. 80. Frunzuleană de negară, Este-un nuc între hotară. sevastos, c. 11, cf. 15. șez. iii, 243, vii, 109, ix, 94, x, 28, alexici, l. p. 38. Pe cel drum cam părăsit, Părăsit cam de demult, Cu negare acoperit. Mat. folk. 186, cf. păsculescu, l. p. 171, alr sn iii h 648. ◊ Fig. (Cu aluzie la culoarea albă a perilor coliliei) Un băiat de treizeci și cinci de ani, care începe să aibă la tîmple fuiorașe de năgară. SADOVEANU, O. XIII, 91. 2. Neghină (Agrostemma githago). Tot mai larg peste țară înfloresc bucuriile... Tot mai limpede-i holda, tot mai neagră negara. deșliu, g. 45. Semănat-am grîu de vară, Au ieșit numai negară. alecsandri, p. p. 228, cf. șez. iii, 242. Brazdî niagrî rasturna, Grîu roșu samana, Grîu di varî cu nagarî, Sî rasai pînî-n sarî. vasiliu, c. 173. 3. (Regional) Grîu de primăvară. Cf. dame, t. 56. Prin unele părți din Ardeal, grîul de primăvară se numește ieriță. Prin jud. Mehedinți i se zice erită sau năgară. pamfile, a. r. 103. 4. (Regional) Strat de ierburi, frunziș, muguri, lemne putrezite etc. care îmbîcsește albia unor ape curgătoare (mici). Curăța strunele și unghițile de năgara adusă de ape și prinsă de ele. atila, p. 96, cf. 59, 180. – Și: negară, (popular) negare s. f. – Etimologia necunoscută.

NEGRICIOS, -OASĂ adj. De o culoare care se apropie de negru (1), care bate în negru, negrișor (1); (despre oameni) cu pielea, părul, ochii de culoare închisă, brunet, oacheș, (învechit, rar) negratic, (regional) negros; (despre părți ale corpului) de culoare închisă, aproape neagră; (popular) negriu, negruș (1), (regional) negriciu, negreț, negroi, negrui. cf. lb, polizu, pontbriant, d. Graurii... cu penele negricioase și presărate cu pete albe sau sure. odobescu, s. iii, 31, cf. marian, ch. 51, alexi, w., tdrg. Vine de peste deal de la Mănăstireni un român mărunțel și negricios. sadoveanu, o. vii, 290. Postelnicul vîrî cartea la brîu și lovi din palmele lui negricioase, mici și subțiri. camil petrescu, o. i, 29. Era un bărbat negricios, cu ochi rotunzi. id. ib. iii, 160. Fața negricioasă i se făcuse aproape pămîntie. v. rom. septembrie 1953,10. Domnul Filip, directorul... era negricios, bondoc și foarte gras. pas, z. i, 283. Noră frumoasă, Nu ca mine, negricioasă. reteganul, tr. 142. Ochi holbați și negricioși. șez. iv, 18. De-ar fi cît de negricioasă, Ea se ține că-i frumoasă. bud, p. p. 56. ♦ (Substantivat) Persoană mînjită, murdărită, acoperită de praf, de funingine etc. Se bălăbănea acum în mijlocul negricioșilor, care de bună seamă că erau de meserie fierari și turnători. pas, l. i, 256. – pl.: negricioși, -oase. – Negru + suf. -icios.

BĂLȚAT, -Ă, bălțați, -te, adj. (Despre animale) Care are părul sau penele de culori diferite; cu dungi sau cu pete de altă culoare. ♦ (Despre haine, stofe, tablouri etc.) Cu multe culori țipătoare; colorat fără gust. ♦ (Ir.) Îmbrăcat fără gust; (pop.) îmbrăcat în haine orășenești. – Lat. balteatus.

SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; Fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., scr. sur.

ROBĂ, robe, s. f. 1. Haină de ceremonie, lungă (și neagră), cu mâneci largi, pe care o poartă magistrații și avocații în ședințe, precum și profesorii universitari (la anumite solemnități). 2. Denumire a culorii și a particularității părului la cai, vaci etc. – Din fr. robe.

PORUMB, -Ă, (I 1, 2, II) porumbi, s. m., (III) porumbi, -e, adj., (I 3) porumburi, s. n. I. 1. S. m. Plantă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, puternică și groasă, cu frunzele lungi și ascuțite la vârf și cu inflorescența un spic sau un panicul, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră; păpușoi, cucuruz, mălai (Zea mays). 2. S. m. Știuletele de porumb (I 1), împreună cu boabele de pe el; boabele desprinse de pe știulete. ◊ Expr. A lua (cuiva) porumbul de pe foc = a dejuca planurile (cuiva), a-i face (cuiva) o festă. 3. S. n. Semănătură, lan de porumb (I 1); porumbiște. II. S. m. (Pop.) Porumbel (I 1). III. Adj. (Pop.) De culoare cenușie-albăstruie; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie-albăstruie; porumbel (I 1). – Lat. palumbus.

SIV, -Ă, sivi, -e, adj. De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Bg., sb. siv.

SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., scr. siv.

BĂLAI ~aie adj. 1) (despre păr) Care este de culoare deschisă; blond; gălbui, gălbior. 2) (despre persoane) Care are părul și tenul de culoare deschisă; blond. 3) și substantival (despre animale) Care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. * A înțărcat ~aia s-a sfârșit cu posibilitatea de a trage foloase nemeritate. /băl + suf. ~ai

BLOND ~dă (~zi, ~de) 1) (despre păr, ten) Care este de culoare deschisă; gălbui; bălai. 3) și substantival (despre persoane) Care are părul și tenul de culoare deschisă. * Bere ~dă bere de culoare deschisă, gălbuie. /<fr. blond

NEGRICIOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) Care are culoare apropiată de cea neagră; care bate în negru. 2) (despre persoane) Care are părul și pielea de culoare închisă; oacheș; smolit; brunet. /negru + suf. ~icios

NEGRU³ neagră (negri, negre) 1) Care este de culoarea cărbunelui, a smoalei, a funinginii etc. Ochi negri. ◊ Pâine neagră pâine de culoare închisă, făcută din făină integrală. Cafea neagră băutură de cafea, fără adaus de lapte. Pământ ~ cernoziom. 2) (despre persoane) Care are părul, pielea, ochii de culoare închisă; brunet; oacheș; smolit; negricios. * ~ la față smead. 3) Care aparține rasei de oameni, ce se caracterizează prin culoarea foarte închisă a pielii. * Rasă neagră una dintre rasele umane, originară din Africa, caracterizată prin culoarea foarte întunecată a pielii și prin părul creț. 4) pop. Care este murdărit; plin de murdărie; murdar. Mâini negre. 5) Care este lipsit de lumina; întunecat; întunecos; obscur. Codru ~. 6) fig. Care are caracter negativ; rău. Zile negre. ◊ Mizerie (sau sărăcie) neagră sărăcie cumplită. Boală neagră epilepsie. Piață neagră loc clandestin, unde vânzarea și cumpărarea este interzisă. A se face ~ la față a se înfuria. A avea suflet ~ (sau a fi ~ la suflet) a fi foarte rău. /<lat. nigrum

A PLATINA ~ez tranz. 1) tehn. (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu platină (în scop protector sau/și decorativ). 2) (părul) A decolora dând culoarea blond-argintie (ca platina). /<fr. platiner

ROȘCAT ~tă (~ți, ~te) și substantival În care predomină culoarea roșiatică; roșcovan. Cu părul ~. /roșu + suf. ~at

PAPION s.n. Cravată înnodată în formă de aripi de fluture. // s.m. (Rar) Specie de cîine pitic cu urechile lungi, căzute și cu părul lung de diferite culori. [Pron. -pi-on, pl. -oane. / < fr. papillon].

TOMENTOS, -OASĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri moi, catifelați, de culoare albă. [< fr. tomenteux, cf. lat. tomentosus].

firesar, firesari, s.m. (reg.) insectă mică de culoare cafenie, acoperită cu peri; atacă frunzele și cireșele; prunar, burghiaș, burghieș.

RASĂ s.f. 1. Varietate a unei specii de animale domestice deosebită de alte varietăți ale aceleiași specii și ale cărei caractere distinctive se transmit de la o generație la alta; soi. ♦ De rasă = de soi bun; select. 2. Grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, avînd drept caractere distinctive culoarea pielii și a părului, trăsăturile feței etc., particularități care nu contrazic unitatea biologică a întregii omeniri și nu constituie un criteriu științific pentru diferențierea ei în grupări sociale. [< fr. race, cf. it. razza, germ. Rasse].

BLOND, -Ă I. adj. (despre păr, ten) deschis la culoare, gălbui, bălai. ♦ bere ~ă = bere de culoare deschisă. II. s. m. f. bărbat, femeie cu părul, cu tenul blond; blondin(ă). (< fr. blond)

PAPION I. s. n. cravată înnodată în formă de aripi de fluture. II. s. m. specie de câine pitic cu urechile lungi, căzute, și cu părul lung, de diferite culori. (< fr. papillon)

TOMENTOS, -OASĂ adj. (bot.; despre organe) acoperit cu peri moi, catifelați, de culoare albă; (despre suprafețe anatomice) acoperit cu fibrile scurte și îndesate, semănând cu un puf. (< fr. tomenteux, lat. tomentosus)

BĂLȚÁȚ, -Ă, (lat. balteatus) adj. 1. (Despre animale) Care are părul sau penele de culori deschise formînd pete. ♦ (Substantivat, f.) Bălțată românească = rasă de taurine cu însușiri mixte (lapte și carne), creată în Transilvania, Banat și Bucovina la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20, prin încrucișarea vacilor locale din rasa sură de stepă cu tauri simmenthal. De culoare bălțată albă cu galben, vacile au în medie o greutate de 550 kg și o producție anuală de 3.000 l lapte. 2. Ir. Cu prea multe culori; format din elemente eterogene; îmbrăcat fără gust.

ALBINISM s. n. Lipsă de pigmenți în celulele inferioare ale pielii, manifestată prin culoarea albicioasă a pielii și a părului și uneori prin culoarea roșiatică a irisului. ♦ Insuficiență de materii colorante la plante, manifestată prin decolorarea totală sau parțială a frunzelor. – Fr. albinisme.

BĂLȚAT, -Ă, bălțați, -te, adj. (Despre animale, rar despre păsări) Care are părul sau penele de culori diferite; cu dungi sau cu pete de altă culoare. V. pestriț. ♦ (Despre haine, stofe, tablouri etc.) Cu prea multe culori; colorat fără gust. ♦ (Ir., despre oameni) Îmbrăcat fără gust; (pop.) îmbrăcat în haine orășenești. – Lat. balteatus.

CARAȘ-SEVERIN, jud. în SV României, pe stg. Dunării, în zona de contact a Carpaților Meridionali cu M-ții Banatului, la granița cu Iugoslavia; 8.503 km² (3,58% din supr. țării – al treilea ca mărime după jud. Timiș și Suceava); 399.788 loc. (1991), din care 58,3% în mediul urban; densitate: 46,1 loc./km². Reșed.: municipiul Reșița. Orașe: Anina, Băile Herculane, Bocșa, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu. Comune: 69. Relief predominant muntos (65,4% din supr. jud.) reprezentat prin masive aparținînd atît Carpaților Meridionali (Țarcu, Godeanu, Cerna, Mehedinți) cît și Carpaților Occidentali (Poiana Ruscă, Dognecea, Semenic, Anina, Almăj, Locva). Relief carstic (pod. și depr. carstice, izbucuri, cheile Nerei, Crașului ș.a. peșterile Popovăț, Comarnic, Buhui ș.a.). Culoare depresionare, tectono-erozive, Bistra și Timiș-Cerna, cu relief colinar și de terase, sînt considerate zone ce separă Carpații Meridionali de cei Occidentali. Dealurile ocupă supr. restrînse (10,8%) în N și V jud. (Dealurile Pogănișului sau Buziașului, Tirolului și Oraviței), iar cîmpiile se desfășoară numai în partea de V a jud. (C. Timișului). O categorie aparte o reprezintă depr. (Caransebeș, Almăș, Caraș-Ezeriș ș.a.) și Defileul Dunării. Clima este temperat-continentală, moderată, cu influențe submediteraneene, reflectate în valorile termice pozitive din timpul iernii. Temp. medie anuală variază între 11,5°C în depr., 9°C în reg. munților mijlocii și 0°C pe cele mai mari înălțimi din M-ții Țarcu și Godeanu. Precipitațiile atmosferice variază cu alt. (650 mm anual în cîmpie, 750 mm în zona dealurilor și peste 1.200 mm pe culmile munților). Terit. jud. C.-S. se află sub influența mai multor vînturi predominante: austrul dinspre S-V, coșava (vînt violent) dinspre V, hațeganul dinspre NE și Vîntul Mare (de tip foehn) dinspre S. Rețeaua hidrografică, cu aspect radial, este tributară direct Dunării, care străbate jud. la S, pe 60 km. Pr. cursuri de apă sînt: Timiș cu Bîrzava, Bistra și Pogăniș, Caraș, Nera, Cerna. Resurse naturale: zăcăminte de huilă (Anina, Doman, Secu, Ponor, Cozla, Baia Nouă, Rusca Montană), cărbune brun, lignit, șisturi bituminoase (Anina, Oravița), min. de fier (Ocna de Fier, Dognecea, Băuțar), mangan (Delinești), cupru (Moldova Nouă, Oravița, Rusca Montană) plumb (Ruschița), zinc (Dognecea), bor, azbest (Bozovici, Teregova), talc și mică (Marga, Voislova, Bucova ș.a.), feldspat, marmură (Ruschița, Bocșa, Rusca Montană), andezite și tufuri andezitice, bentonite, calcare (Doman), nisip metalurgic (Doclin), gresii, argile ș.a. O bogăție aparte o reprezintă pădurile și apele minerale termale (55°C), sulfuroase, sodice, calcice, magneziene de la Băile Herculane. Economia. În 1989, pe terit, jud. funcționau 39 de întreprinderi aparținînd ind. extractive (Anina, Doman, Secu, Moldova Nouă, Ocna de Fier ș.a.), metalurgiei feroase (Reșița, Oțelu Roșu), constr. de mașini și prelucr. metalelor, în cadrul cărora se fabrică motoare pentru locomotive Diesel, hidraulice și electrice, generatoare pentru termocentrale, poduri rulante, macarale-turn și portuare pivotante, turbine, turbosuflante, reductoare, utilaje pentru morărit, pentru drumuri, pentru ind. chimică și alim. etc. (Reșița, Bocșa, Caransebeș, Topleț, Moldova Nouă, Anina). Există întreprinderi ale ind. energiei electrice (termocentralele de la Reșița, Oțelu Roșu, Anina și hicrocentrala de la Văliug), ind. cocso-chimice (Reșița), mat. de constr., prelucr. lemnului (Balta Sărată-Caransebeș, Anina, Zăvoi, Teregova, Mehadia, Oravița, Bocșa ș.a.), alim. etc. Agricultura are un caracter mixt (vegetal și zootehnic), purtînd amprenta tipului agricol colinar și montan (pășuni și fînețe naturale extinse). În 1989 supr. arabile (133.512 ha) erau cultivate cu porumb (58.286 ha), grîu și secară (30.069 ha), orz, ovăz, plante pentru nutreț, cartofi, plante pentru ulei, legume etc. Livezile (pruni, meri, peri) sînt situate în culoarul depr. Timiș-Cerna și în depr. Almăj. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 83 mii capete bovine (predominant din rasele Pinzgau și Bălțata românească), 396,7 mii capete ovine, 116,6 mii capete porcine (mai ales rasele Marele alb și Mangalița), 21 mii capete cabaline; apicultură, avicultură și sericicultură dezvoltate. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară, cu o lungime de 367 km (150 km electrificate), reprezintă puncte terminus sau segmente din trasee magistrale. În jud. se află prima c. f. construită pe terit. actual al României (1846-1854), între Baziaș și Oravița. Drumurile publice măsoară 1.889 km din care 695 modernizate. Transport fluvial pe Dunăre, prin intermediul portului Modova Nouă. Aeroport la Caransebeș. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): un institut de subingineri (la Reșița), două teatre dramatice (la Reșița și Oravița cel mai vechi din țară, 1817), o orchestră simfonică, 271 școli generale, 19 licee, 313 biblioteci, 120 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Prin numeroasele locuri istorice și arheologice (castrele și așezările civile romane Ad Mediam, azi Mehadia, Ad Panonias, azi Teregova, ruinele orașului roman Tibiscum, azi Jupa, drumul roman Laederata-Tibiscum păstrat intact pe c. 5 km lungime), prin peisajul natural variat cu numeroase rezervații naturale și monumente ale naturii (Cheile Carașului, în lungul cărora se află 31 de peșteri, printre care Buhui, Comarnic, Popovăț, Liliecilor ș.a., Cheile Nerei cele mai lungi din țară, 21 km, ale Minișului, Globului, Gîrliștei, în cadrul cărora se află izbucul Bigăr și peștera Plopa, defileul Dunării cu Cazanele Mari și Mici, Valea Cernei etc.), precum și prin prezența unor complexe turistice (Muntele Mic, Crivaia, Poiana Mărălui, Semenic, Trei Ape) și stațiuni balneoclimaterice (Băile Herculane) jud. C.-S. are un potențial turistic ridicat, cu un intens trafic de sejur și de tranzit. Indicativ auto: CS.

BURGHIAȘ, burghiași, s. m. Mică insectă de culoare cafenie, acoperită cu peri suri (Rynchites cupreus).

BĂLȚAT, -Ă, bălțați, -te, adj. (Despre animale) Care are părul sau penele de culori diferite; cu dungi sau cu pete de altă culoare. ♦ (Despre haine, stofe, tablouri etc.) Cu multe culori țipătoare; colorat fără gust. ♦ (Ir.) Îmbrăcat fără gust; îmbrăcat în haine orășenești. – Lat. balteatus.

SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv.

SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur.