NĂBĂDAIE s. f. 1. (Popular; de obicei la pl.; mai ales în legătură cu verbe ca „a apuca”, „a găsi”, „a scutura” etc.) Epilepsie, criză epileptică, (popular) pandalie; p. ext. duh rău despre care se crede că ar provoca epilepsia; (familiar) acces de furie, toană, năvîrlii; (regional) năbădaică. cf. i. golescu, c. Cîți se amureza de dînsa, unul se înnebunea, pe altul îl găsea năbădăile. gorjan, h. ii, 98/5. Aceasta samănă, crede-mă, mai mult niște năbădăi decît amor. pr. dram. 133. Sub numele de neamț o să atac simțitatea ei... și s-o apuce năbădăile subt acel de grec. negruzzi, s. iii, 51. A-l găsi năvîrliele, năbădăile. baronzi, l. 46. Gesticulează parcă l-ar fi apucat năbădăile. i. negruzzi, s. v, 166. Cînd o văz pe nevasta asta a mea, că vine cu vadra... tocmai din vale... mă găsesc năbădăile. preda, î. 158. Oamenii cred că (pe cel epileptic) îl bîntuie dracul, că are năbădaie sau năvîrlii. h iv 296. ◊ (Întărit prin determinări cantitative) Tremură de parcă îl găsesc toate năbădăile. pann, p. v. iii, 52/14. Simțesc cum intră-n mine șeaptezeci de năbădăi. hasdeu, r. v. 13. Și-i tremura barba și picioarele de păreau că-l scutură toate năbădăile. rev. crit. i, 277. ◊ Expr. A băga în năbădăi = a) a speria, a înfricoșa. Și unde începu reteveiul a le-nmuia ale oase, de-i băga în năbădăi. pop., ap. gcr ii, 356. Te bag în năbădăile cu dracii. h rv 159; b) a face (pe cineva) să-și piardă calmul, stăpînirea de sine; a zăpăci, a înnebuni. Lelea, cu făptura ei, M-a băgat în năbădăi. șez. viii, 26. 2. (Regional; la pl.) Capricii, toane, nazuri, fasoane; hachițe, pandalii. Țăranii le rabdă însă toate năbădăile, fiindcă, în sărăcia lor, un miel nu e de lepădat. vlasiu, a. p. 24. ◊ fig. Particularitățile, „năbădăile” și „burzuluielile” mașinilor. contemp. 1949, nr. 165, 10/6. ◊ loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (2); temperamentos. Acoperise mușcătura pe care i-o lăsase pe gît o femeie cu năbădăi. pas, z. ii, 246. – pl.: năbădăi. – Etimologia necunoscută.

AURĂ s. f. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.

ICTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se găsesc în primele măsuri. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.

MIOCLONIE, mioclonii, s. f. Contracție musculară bruscă, involuntară, dezordonată, care apare adesea în crizele de epilepsie. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myoclonie.

NĂBĂDAICĂ, năbădăici, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) 1. Acces de furie, de mânie. 2. (Criză de) epilepsie. – Năbădăi¹ + suf. -aică.

NĂBĂDĂI f. pl. pop. Acces de mânie nestăpânită; dambla. * Cu ~ a) supărăcios; b) nărăvaș. A-l apuca (sau a-l găsi) pe cineva (toate) ~le a) a fi cuprins de furie; b) a fi cuprins de frică; c) a avea o criză de epilepsie; d) a înnebuni. A băga pe cineva în ~ a) a speria pe cineva; b) a face pe cineva să-și iasă din fire. /Orig. nec.

AURĂ s. f. 1. aureolă (5). 2. stare particulară care precedă o criză de epilepsie. 3. fenomen biofizic dintr-un câmp de emisiune a unor radiații ale corpului, de natură luminoasă sau electromagnetică. (< lat., fr. aura)

EPILEPTOGEN, -Ă adj. care determină crize de epilepsie. (< fr. épileptogène)

PRECRITIC, -Ă adj. care precedă o criză (de epilepsie). (după engl. precritical)

năbădaie (năbădăi), s. f. – 1. Atac de epilepsie. – 2. Atac, criză. – Var. năbădaică. Sl. (sb., bg., rus.) napadanije „atac” (Cihac, II, 211; Tiktin). – Der. năbădios, adj. (epilectic; coleric; neliniștit). Cf. năpădi.

năbădăi s. f. pl. 1. (pop.) acces de furie / de mânie 2. (reg.) criză de epilepsie

DOSTOEVSKI, Fiodor Mihailovici (1821-1881), scriitor rus. A debutat cu romanul „Oameni sărmani”, în care își exprimă compasiunea față de cei oprimați. Frecventând cercul liberal al lui M. V. Petrașevski, este arestat și condamnat la moarte sub acuzația de complot împotriva statului, sentință comutată în deportare, prin ordinul de grațiere sosit cu câteva minute înaintea execuției. În Siberia (1850-1854), unde singura carte pe care o poate citi este Biblia, traversează o criză religioasă devenind credincios. Se întoarce la Sankt Petersburg, unde are frecvente crize de epilepsie. Perioada detenției, evocată în „Amintiri din casa morților” și „Însemnări din subterană”, și-a pus amprenta asupra întregii sale opere. Realismul fantastic și psihologic al scrierilor din tinerețe („Nopți albe”, „Netocika Nezvanova”), în care viața omului mărunt este descrisă ca o tragedie socială, a evoluat în opera de maturitate spre un realism cu accente simbolice, vizionare, mistice, filozofice și didactice, puternic marcate de boală și de experiența personală a patimii pentru jocurile de noroc, și către formula unui roman „polifonic”, de o complexitate structurală pe măsura realităților umane pe care le evocă. Interesul pentru tipologie nu scade din profunzimea și adevărul uman al personajelor sale, caractere complexe, contradictorii, oscilând între bine și rău, între eul rațional conștient și subconștientul însetat de libertate. Față de condiția dramatică a omului supus agresiunii răului social și moral, D. propune soluția creștină a mântuirii prin iubire, jertfă și umilință („Crimă și pedeapsă”, „Adolescentul”, „Idiotul”, „Demonii”, „Frații Karamazov”). Opera lui D. a exercitat o puternică influență asupra literaturii ruse și universale.

AURĂ s. f. 1. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). 2. (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.

ICTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Partea cea mai reliefată a unui motiv melodic, asupra căreia cade accentul. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de căderea corpului; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.

NĂBĂDAICĂ, năbădăici, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) 1. Acces de furie, de mânie. 2. (Criză de) epilepsie. – Năbădăi^1[1] + suf. -aică.

NĂBĂDĂI¹ s. f. pl. (În expr.) A-l apuca (sau a-l găsi) pe cineva (toate) năbădăile = a) a se supăra foarte tare, a se mînia. Cînd o văz pe nevasta asta a mea că vine cu vadra... tocmai din vale... mă găsesc năbădăile! PREDA, Î. 158. Cum s-a arătat Negoiță, domnița a stat din cap și a început să țipe, apucată de toate năbădăile. CARAGIALE, O. III 46; b) a se înfricoșa, a se înspăimînta; p. ext. a-și pierde mințile. Cîți se amureza de dînsa, unul se înnebunea, pe altul îl găsea năbădăile. GORJAN, H. II 98; c) a avea o criză de epilepsie. Tremură de parcă îl găsesc toate năbădăile. PANN, P. V. III 52. A băga (pe cineva) în năbădăi = a înspăimînta, a înfricoșa; p. ext. a face să-și piardă mințile, să înnebunească. Lelea cu făptura ei M-a băgat în năbădăi. ȘEZ. VIII 26.

aură sf [At: ECONOMIA, 95 / P: a-u~ / Pl: ~re / E: lat aura] 1 Adiere. 2 Boare. 3 Aureolă (1). 4 Radiație energetică emanată de persoane cu o mare forță spirituală. 5 Atmosferă mistică. 6 (Med) Senzație de neliniște care prevestește apropierea unei crize de epilepsie.

ictus sn [At: PARHON, B. 81 / Pl: ~uri / E: fr ictus] 1 (În versificația antică) Intensificare a pronunțării în partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2 (Muz) Note puternic accentuate, în primele măsuri ale unei piese. 3 (Med) Stare patologică de șoc, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere. 4 (Med; îs) ~ apoplectic Apoplexie. 5 (Med; îs) ~ epileptic Criză de epilepsie manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii.

îndrăceală sf [At: COSTINESCU / Pl: ~eli / E: îndrăci + -eală] (Rar) 1 Criză de furie Cf amoc. 2 Criză de epilepsie.

năbădaie sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~dăi / E: nct] (Pop; mpl) 1 (Med) Epilepsie. 2 (Pex) Criză epileptică Si: (pop) pandalie. 3 (Pex) Duh rău despre care se crede că ar provoca epilepsia Si: (reg) năbădaică (1). 4 (Fam) Acces de furie. 5 (Îe) A băga în ~dăi A speria. 6 (Îae) A face pe cineva să-și piardă calmul, stăpânirea de sine Si: a înnebuni, a zăpăci. 7 (Reg; lpl) Capricii. 8 (Îla) Cu ~dăi Temperamentos. corectat(ă)

nevoie [At: PSALT. 264 / V: (îrg) ~voaie / Pl: ~oi / E: slv нєволꙗ] 1 sf Ceea ce se cere, se impune să se facă Si: cerință, necesitate (1), trebuință. 2 sf (Spc) Chestiune, situație, afacere etc. a cărei rezolvare are caracter urgent. 3-4 sf (Înv; îljv) De (sau cu) ~ (Care este) strict necesar. 5 sf (Îlav) Fără nici o (trebuință și) ~ sau (înv) fără de ~ În mod (absolut) inutil Si: gratuit. 6 sf (Îlav) La ~ Când este necesar. 7 sf (Îal) Când împrejurările o cer. 8 sf (Rar; îe) La ultimă ~În ultimă instanță. 9 sf (Îe) A avea (sau a fi) ~ de cineva (sau de ceva) A fi necesar cineva sau ceva. 10 sf (Urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv; îe) A avea (sau a fi) ~ A trebui să... 11 sf (Înv; îe) A(-i) fi cuiva (de) ~ A fi obligat să... 12 sf (Înv; îae) A fi necesar să... 13 sf (Pfm; îlav) Zor-~ Cu orice preț Si: neapărat (17). 14 sf (Pfm; îal) Numaidecât. 15 sf (Lpl) Necesități fiziologice. 16-17 sf (Îe) A-și face (sau, înv, a i se ușura) ~ile (A defeca sau) a urina. 18 sf (Înv; lpl) Afaceri. 19 sf (Îe) A-și căuta de ~ A se îngriji de propriile sale interese și obligații, fară a se amesteca în lucruri care nu-l privesc și fără a incomoda pe alții. 20 sf Stare de sărăcie, de lipsă, de mizerie în care se află cineva. 21 sf Stare de jenă financiară. 22 sf (Pop; îe) A încăleca pe ~ A scăpa de lipsuri, de sărăcie. 23 sf (Înv; îe) A-și prinde ~le A face față pentru un timp lipsurilor materiale. 24 sf (Pop) Epitet dat unui om sărac. 25 sf Epitet dat unui om neajutorat, care nu știe să se descurce. 26 sf (Îs) Om de ~ Om de nimic. 27 sf (Reg) Animal (mai ales cal sau bou) bătrân și neputincios Si: dârdală, dârloagă, gloabă, mârțoagă, rablă. 28 sf Ceea ce provoacă cuiva o suferință materială sau morală, un necaz, o nenorocire. 29 sf Stare a celui care are de suportat o suferință, un necaz, o nenorocire. 30 sf (Mpl) Greutăți pe care le are de suportat cineva. 31 sf (Îla) De ~ Care provoacă neplăceri, neajunsuri Si: buclucaș, dificil, (înv), nevoiaș (8). 32 sf (Îlav) La ~ sau la vreme (ori zi, loc etc.) de ~ Într-un moment dificil. 33 sf (Îvp; îe) A fl la (mare) ~ A fi într-o situație grea, la ananghie. 34 sf (Înv; îe) A avea ~ (de sau de către, despre cineva sau ceva) A avea neplăceri, dificultăți din partea cuiva sau a ceva. 35 sf (Îae) A avea de suferit din partea cuiva sau a ceva. 36 sf (Înv; îe) A nu avea (nici o) ~ (de cineva sau de ceva) A nu avea nici o grijă. 37 sf (Îae) A nu-i păsa de cineva sau de ceva. 38 sf (Reg; îae) A nu avea habar de nimic. 39 sf (Reg; îe) Mai e ~ Mai e de îndurat până... 40-41 sf (Reg; îe) A-și băga viață în ~oi sau a băga (pe cineva) la (mare sau grea) ~ (A intra sau) a băga pe cineva într-o mare încurcătură. 42-43 sf (Reg; îae) (A intra sau) a băga pe cineva într-o situație foarte dificilă, primejdioasă. 44 sf (Reg; îe) A da de ~ A ajunge într-o situație neplăcută, dificilă. 45 sf (Înv; îe) A se da în ~ A avea de îndurat o nenorocire Si: a se nenoroci. 46 sf (Îrg; îe) A face (cuiva) ~ A provoca cuiva neajunsuri, necazuri. 47 sf (Îrg; îae) A-i face cuiva un rău. 48 sf (Îrg; îae) A chinui pe cineva. 49 sf (Reg; îe) A scăpa (sau a ieși) deasupra ~ii A scăpa de griji. 50 sf (Înv; îlv) A păți (sau a pătimi) ~ A suferi. 51 sf (Înv; îlv) A pune la ~i A pedepsi. 52 sf (Înv; îal) A amenda. 53 sf (Înv) Impozit. 54 sf (Înv) Tribut. 55 sf Situație grea, critică, periculoasă Si: pericol, primejdie. 56-57 sf (Îljv) Cu (mare sau multă) ~ sau (rar) cu ~i (Care este, se face) foarte greu. 58 sf (Reg; îlav) Cu vai ~ Cu mare greutate. 59 sf (Înv; îlav) Cu ~ Primejdios. 60 sf (Înv; îe) A fi (sau a sta) în ~ A se afla în pericol. 61 sf (Reg; îe) A fi ~ de cap A fl în pericol de moarte. 62 sf (Înv; îe) A lua ~ A se expune unui pericol. 63 av (Înv) Dificil. 64 sf (Îvr) Inconvenient. 65 sf (Înv) Constrângere. 66 sf (Înv)Violență. 67 sf (Înv) Oprimare. 68 sf (Îlav) De (sau, rar, din) ~ În mod silit, fiind constrâns de cineva sau de împrejurări. 69 sf (Pex; îal) Prin forța împrejurărilor. 70 sf (Înv; îe) De ~ia (cuiva sau a ceva) Din cauza cuiva sau a ceva. 71 sf (Îlav) De voie, (ori) de ~ sau (înv) au de voie, cu de ~^[1] Mai mult silit decât de bunăvoie. 72 sf (Înv) Forță. 73 sf (Pop) Lucru, fapt ieșit din comun, care uimește Si: ciudățenie, drăcie, drăcovenie, minunăție. 74 sf (Îlav) ~ mare sau (rar) ~ de cap Grozav de... 75 sfa (Fam; în imprecații și exclamații) Drac. 76 sf (Îvp) Boală la om. 77 sf (Spc) Epilepsie. 78 sf (Pex) Criză de epilepsie. 79 sf (Reg; îls) Aflat la ~ Epileptic. 80 sf (Pop; folosit în imprecații; îe) A-l călca (pe cineva) ~ia (sau ~ile) A se îmbolnăvi de epilepsie. 81 sf (Pop; îae) A avea crize de epilepsie.

AURĂ s.f. 1. Boare, adiere. 2. (Liv.) Nimb, aureolă (1). 3. Stare particulară care precedă o criză, de obicei în epilepsie. [Pron. a-u-. / < lat., fr. aura].

epileptic, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ci, ~ce / E: fr épileptique] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de epilepsie (1) Si: (înv) epilepticos (1-2). 3 a (D. simptome, crize, convulsii etc.) Care este caracteristic epilepsiei (1) Si: (îvr) epilepticesc. 4-5 av, a (Fig) (În mod) asemănător cu manifestările epilepticului (1) Vz delirant.

AURĂ s. f. 1. Boare, adiere. 2. (Neobișnuit) Nimb, aureolă (1). 3. Stare premergătoare crizei, într-o boală, mai ales în epilepsie. – Lat. lit. aura.

EPILEPSIE ~i f. Boală a sistemului nervos central care se manifestă prin crize convulsive și prin pierderea cunoștinței. [G.-D. epilepsiei] /<fr. épilepsie, lat. epilepsia

EPILEPSÍE (< lat.) s. f. Boală nervoasă caracterizată prin crize repetate convulsive, localizate sau generalizate, pierderea cunoștinței, halucinații senzoriale și alte tulburări psihice; (pop.) boala copiilor. E. apare ca urmare a unor suferințe cerebrale infecțioase, toxice, metabolice, traumatisme, ictus (hemoragic) cerebral etc. (e. simptomatică) sau fără cauză determinabilă (e. esențială).

lovitură s.f. I 1 lovire. 2 izbitură, trântitură¹, <pop.> bușeală, <reg.> izbai. Tresări, speriată, la o lovitură de ușă. 3 izbitură, <înv. și pop.> lovire, <pop.> pălitură, picnitură, <reg.> izbai, izbă, izbeală, ștos, <înv.> loveală, lovită. Lovitura mașinii de parapet a avut consecințe grave. 4 izbitură, plesnitură, <rar> plesneală. Nu a reușit să se ferească la timp de lovitură. 5 contuzie, lovire, <rar> strivitură, <pop.> pălitură. 6 aruncătură, azvârlitură, izbitură, zvârlitură, <înv.> zvârlire. Lovitura calului a fost puternică. 7 (adesea cu determ. „de pușcă”, „de pistol”, „de tun”⁷) <înv.> lovire. Loviturile de tun nu au încetat toată ziua. 8 (înv.) v. Atingere. Lovire. Ochire. Ochit¹. 9 (milit.; în opoz. cu „defensivă”; înv.) v. Asalt. Asaltare. Atac. Iureș. Năvală. Năvălire. Ofensivă. 10 (milit.; înv.) v. Bătălie. Înfruntare. Luptă. 11 (la pl.; înv.) lovituri de palme v. Aplauze. II 1 lovitură decisivă = ultima lovitură (v. ultim). Boxerul i-a aplicat adversarului lovitura decisivă; lovitură de grație = <înv.> lovitura cea din urmă, lovitura cea mai din urmă, lovitura de pe urmă, lovitura din urmă. Prizonierul condamnat la moartea prin ghilotină își așteaptă lovitura de grație; lovitură de moarte = lovitură mortală = <înv.> lovitura morții. Refuzul ei a fost echivalent cu o lovitură de moarte; (art.; înv.) lovitura cea din urmă = lovitura cea mai din urmă = lovitura de pe urmă = lovitura din urmă v. Lovitura de grație; lovitura morții v. Lovitură de moarte. Lovitură mortală. 2 (polit.) lovitură de stat = puci, <înv.> lovire de stat. Guvernul a căzut în urma unei lovituri de stat. 3 (sport; la fotbal) lovitură de colț = corner. Fotbalistul execută o lovitură de colț; 3 (la rugbi) lovitură de picior căzută = dropgol. Lovitura de picior căzută este lovitura care reprezintă înscrierea a trei puncte. III (concr.) 1 (med., med. vet.) rană, <înv.> vătămătură. Are o lovitură ușoară la genunchi în urma căzăturii. 2 (med.; înv. și reg.) v. Epilepsie. 3 (med., med. vet.; înv.) v. Acces. Atac. Criză. Puseu. IV fig. 1 daună, lezare, prejudiciu, <fig.; înv. și pop.> pagubă, <fig.; pop.> vătămare, <fig.; înv.> lovire. Publicarea acestui articol calomnios i-a provocat mari lovituri morale. 2 furat¹, furt, hoție, pungășie, rapt, tâlhărie, <fig.> piraterie, <fig.; reg.> coșire. A fost închis de mai multe ori pentru lovituri în cartiere rezidențiale. 3 bucluc, încurcătură, năpastă, neajuns¹, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, tevatură, <fig.; înv. și pop.> suspin, val, <fig.; pop. și fam.> pedeapsă, <fig.; reg.> crâșcare, <fig.; înv.> lovire, undă. Multe lovituri a avut în ultimul timp!

EPILEPSIE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia.

epilepsie (epilepsii), s. f. – Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente. Gr. ἐπιληψία (sec. XVIII, Cf. Gáldi 181), și modern din fr. épilepsie. – Der. epileptic, adj.

EPILEPSIE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații senzoriale și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia.

epilepsie sf [At: LUCR. FOL. 27/20 / V: (îvp) epidepsie, (înv) ~lip~, (reg) ~lop~, (îvr) ~siu (A: nct) sn, ~lesie, ~lisie / A și: (îvr) ~lepsie / Pl: ~ii / E: fr épilepsie, lat epilepsia, ngr ἐπιληψία] 1 Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații și de alte tulburări psihice Si: (pop) pedepsie, ducă-se-pe-pustii. 2 (D. accese, crize, atacuri etc.; îla) De ~ Epileptic (3).

BOALĂ, boli și boale, s. f. 1. Tulburare a activității normale a organismului sub influență unor agenți din mediul interior sau exterior; tulburare a sănătății. Boală de inimă. Boli epidemice. ▭ Și-l grijește așa de bine, că peste cîteva zile îl scoate din boală. CREANGĂ, P. 76. Nu vede bine; dar asta poate fi o boală trecătoare. NEGRUZZI, S.I 41. ◊ Fig. Criza, șomajul, risipa, mizeria maselor largi, iată bolile incurabile ale capitalismului. (Popular) Boala copiilor = epilepsie. Toți se speriară că l-a găsit- boala copiilor. GORJAN, H. II 155. Boală lungă sau boală mare = tifos. Boală rea = a) epilepsie; b) tifos. Boală seacă = tuberculoză. Boală de zahăr = diabet. ◊ Loc. adv. (Argotic) De boală = din capriciu, de-al dracului; diri necaz, invidie, răutate etc. ◊ Expr. A băga rufele în boală = a spăla rufele prost, de mîntuială. A scoate rufele din boală = a spăla rufele bine, după ce mai întîi au fost prost spălate. (Familiar) A băga (pe cineva) în boală (sau în boale sau în toate boalele) v. băga. 2. Epitet, dat vitelor (sau altor animale) care nemulțumesc pe om (trag prost, sînt nărăvașe etc.). Dii, boală! STANCU, D. 187. Ho! boală!,.. strigă Gîrneață cu glas de tunet. HOGAȘ, DR. II 98.

SOMNAMBULISM s. n. Afecțiune a sistemului nervos, care apare mai ales în cazuri de epilepsie și de isterie și se manifestă prin diferite acțiuni inconștiente (mai ales umblet) în timpul somnului. Accidentele isterice cuprind diverse manifestări ale nevrozei (atacuri convulsive... crize de somnambulism spontan etc.). MARINESCU, P. A. 95.