ictus sn [At: PARHON, B. 81 / Pl: ~uri / E: fr ictus] 1 (În versificația antică) Intensificare a pronunțării în partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2 (Muz) Note puternic accentuate, în primele măsuri ale unei piese. 3 (Med) Stare patologică de șoc, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere. 4 (Med; îs) ~ apoplectic Apoplexie. 5 (Med; îs) ~ epileptic Criză de epilepsie manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii.