ACOLIT, -Ă, acoliți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.^[1]

AFLICTIV, -Ă, aflictivi, -e, adj. (Jur.; despre pedepse) Care lovește direct pe criminal (pe corp, în viață etc.) – Din fr. afflictif.

INTERPOL s. n. Nume dat organizației internaționale de poliție criminală. – Din fr. Interpol.

JUR¹, juri, s. m. (Astăzi rar) Jurat¹. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați¹. – Din fr. jury.

VAMPIR, vampiri, s. m. 1. Specie de lilieci mari care trăiesc în America de Sud și în America Centrală și care se hrănesc cu sângele păsărilor și mamiferelor (surprinse în somn) (Phyllostoma spectrum). 2. Personaj din mitologia populară despre care se crede că suge sângele celor vii. ♦ Fig. Persoană care asuprește crunt pe cineva. 3. Criminal care ucide pentru plăcerea de a vedea curgând sânge. – Din fr. vampire, germ. Vampir.

CRIMINAL², -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist². ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis.

CRIMINAL¹, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht].

POLIȚIST, -Ă, polițiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) în care sunt înfățișate fapte criminale mai mult sau mai puțin misterioase, al căror secret este descoperit în cele din urmă prin ingeniozitatea unui polițist sau a unui detectiv. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode samavolnice. – Din germ. Polizist.

ATENTA, atentez, vb. I. Intranz. 1. A face o tentativă criminală, a comite un atentat. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A încălca, a nesocoti (un drept, un principiu etc.). – Din fr. attenter, lat. attentare.

ATENTAT, atentate, s. n. Acțiune criminală, de obicei contra unui șef de stat sau de guvern. ♦ Fig. Încercare de încălcare a unui drept, de distrugere a unei stări de lucruri, a unei concepții, de răsturnare a ordinii sociale sau politice a unui stat etc. – Din fr. attentat.

COMUN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis.

OMUCIGAȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Rar) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș.

NĂVĂLI, năvălesc, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi asupra cuiva sau undeva cu intenții agresive, dușmănoase, criminale etc. ♦ Spec. A se repezi asupra dușmanului sau asupra unui loc deținut de acesta. 2. A se repezi, a se năpusti undeva, spre ceva, a fugi în grabă la cineva, a da buzna. ♦ A intra sau a ieși în grabă (și pe neașteptate, în neorânduială ori în mare cantitate). 3. A reveni în mare grabă și în mare număr undeva, la cineva; a se îngrămădi, a se îmbulzi, a se înghesui. ♦ (Despre sânge) A se strânge în cantitate mare (într-un organ sau într-o parte a corpului). – Din sl. navaljati.

SCELERAT, -Ă, scelerați, -te, s. m. și f. (Livr.) Persoană vinovată de nelegiuiri, de crime sau socotită capabilă să le săvârșească; om mârșav, ticălos, criminal. ◊ (Adjectival) Om scelerat. – Din fr. scélérat, lat. sceleratus.

SINISTRU, -Ă, siniștri, -stre, adj., s. n. I. Adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază; groaznic, înspăimântător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. 2. Primejdios, lugubru, funest; criminal². II. S. n. Dezastru care aduce după sine mari pierderi materiale; calamitate. – Din fr. sinistre.

CRIMINALIST², -Ă, criminaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Criminal² (2). – Criminal² + suf. -ist.

ARESTA vb. (JUR.) 1. a deține, a închide, a întemnița, a reține, (înv. și reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temnița, a zăvorî. (Hoțul a fost ~ mai multă vreme.) 2. a captura, a prinde. (Criminalul a fost ~ ieri.) 3. a ridica. (L-a ~ de acasă.)

ASASIN s., adj. v. criminal.

BANDIT s. 1. v. tâlhar. 2. v. criminal. 3. v. ticălos.

CRIMINAL s., adj. 1. s., adj. asasin, bandit, omorâtor, ucigaș, (livr.) homicid, (rar) omucigaș, ucigător, (înv.) criminalist, omucid, războinic, șugubăț. (~ul a fost prins.) 2. adj. nelegiuit, (înv.) criminalicesc. (Faptă ~.)

CRIMINALICESC adj. v. criminal, nelegiuit.

CRIMINALIST s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.

HOMICID s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.

LIBER adj. 1. (înv. și pop.) slobod. 2. v. independent. 3. autonom, (înv. și pop.) slobod, (înv.) volnic. (Teritoriu ~ din punct de vedere administrativ.) 4. (fam.) frai. (E ~ în această seară.) 5. neînchis, neîntemnițat, (înv. și pop.) slobod. (Un criminal încă ~.) 6. disponibil, neocupat, (înv. și pop.) slobod, (înv.) prisoselnic. (În ceasurile lui ~.) 7. v. necăsătorit. 8. degajat. (Are mâna ~.) 9. v. nestânjenit. 10. v. larg. 11. neînchiriat, neocupat. (O cameră ~.) 12. gol, neocupat, (înv. și pop.) slobod. (În sală a rămas un scaun ~.) 13. v. vacant.

NELEGIUIT adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos. 3. adj. v. criminal.

OMORÂTOR s., adj. 1. s., adj. v. criminal. 2. adj. v. ucigaș. 3. adj. distrugător, nimicitor, ucigător. (Substanță ~oare.)

OMUCID s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.

OMUCIGAȘ s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.

RĂZBOINIC s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.

ȘUGUBĂȚ s., adj. v. asasin, criminal, omorîtor, ucigaș.

UCIGAȘ s., adj. 1. s., adj. v. criminal. 2. adj. v. ucigător.

UCIGĂTOR s., adj. v. asasin, criminal, omorîtor, ucigaș.

criminal adj. m., (persoană) s. m., pl. criminali; f. sg. criminală, pl. criminale

criminal (tribunal, închisoare) s. n., pl. criminaluri

fratricid (criminal) s. m., adj. m. (sil. -tri-), pl. fratricizi; f. sg. fratricidă, g.-d. art. fratricidei, pl. fratricide

paricid (criminal) s. m., adj. m., pl. paricizi; f. sg. paricidă, g.-d. art. paricidei, pl. paricide

ASASIN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care săvârșește un asasinat; ucigaș; criminal. /<fr. assassin

ATENTAT ~e n. 1) Tentativă criminală contra unei persoane (mai ales șef de stat sau de guvern). 2) Atac ilegal asupra unor bunuri sau drepturi colective. 3) Tentativă de răsturnare a ordinii sociale sau politice a unui stat. /<fr. attentat

CRIMINAL¹ ~ă (~i, ~e) Care ține de crimă; propriu crimei. /<fr. criminal, lat. criminalis

CRIMINAL² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă. /<fr. criminal, lat. criminalis

CRIMINALITATE f. 1) Caracter criminal. 2) Totalitate a infracțiunilor săvârșite într-un interval de timp pe un teritoriu dat. /<fr. criminalité

A EXTRĂDA ~ez tranz. (criminali, condamnați) A preda la cererea statului față de care s-a făcut vinovat (în conformitate cu convențiile internaționale). /<fr. extrader

INFAMIE ~i f. 1) Caracter infam; ticăloșie; josnicie; nemernicie. 2) Faptă de om infam; ticăloșie; mârșăvie; ignominie. ◊ Stâlpul ~ei loc unde în trecut erau ținuți legați infractorii și criminalii, pentru a putea fi dezaprobați și loviți de mulțime. A țintui la stâlpul ~ei a supune oprobriului public; a înfiera. [G.-D. infamiei] /<fr. infamie, lat. infamia

INTERPOL n. Poliție criminală internațională. /<engl. Inter[national]Pol[ice]

A ÎNCARCERA ~ez tranz. (persoane) A pune la carceră; a izola într-o încăpere specială. ~ un criminal. /<lat. incarcerare, fr. incarcérer

A ÎNCHIDE închid tranz. (în opoziție cu a deschide) 1) (uși, ferestre, porți etc.) A aplica la deschizătura corespunzătoare (pentru a împiedica trecerea dintr-o parte în alta). ~ o cameră. 2) (valize, sertare, sticle etc.) A face să nu mai aibă o deschizătură sau o trecere aplicând piesa corespunzătoare (ușa, capacul, dispozitivul etc.). ◊ ~ cuiva gura a face pe cineva să tacă. ~ ochii a) a împreuna pleoapele; b) a trece voit cu vederea; c) a adormi; d) a muri. A nu ~ nici un ochi (toată noaptea) a nu dormi deloc. ~ cuiva ochii a se afla lângă cineva în ceasul morții. 3) fig. (o curte, un teren etc.) A cuprinde de jur împrejur (cu un gard, cu un zid); a împrejmui. 4) (caiete, cărți etc.) A face să nu mai fie desfăcut, împreunând copertele. 5) (întreprinderi, instituții, localuri etc.) A desființa, suspendând activitatea. 6) (adunări, ședințe etc.) A face să ia sfârșit.7) (aparate, mecanisme etc.) A face să nu mai funcționeze. ~ radioul. 8) (infractori, criminali etc.) A priva de libertate. A-l ~ la arest. 9) fig. înv. A cuprinde în sine; a conține.10) (căi de comunicație) A face să nu poată fi exploatat; a bara; a bloca. ~ drumul. /<lat. includere

SCELERAT ~tă (~ți, ~te) și substantival livr. (despre persoane) Care a săvârșit sau este în stare să săvârșească o crimă; criminal. /<fr. scélerat

VAMPIR ~i m. 1) Liliac mare răspândit în America de Sud și Centrală, care suge sângele păsărilor și animalelor adormite. 2) Personaj fantastic, despre care se crede că ar suge sângele oamenilor vii. 3) fig. Individ care se îmbogățește prin exploatarea cruntă a oamenilor. 4) Criminal care ucide pentru plăcerea de a vedea sânge. /<fr. vampire, germ. Vampir

ACOLIT s.m. și f. Cel care ajută pe cineva (într-o acțiune). ♦ Părtaș al cuiva la uneltiri sau la acțiuni criminale. // s.m. 1. Ajutor al preotului în cultul catolic. 2. Divinitate secundară care însoțește o divinitate principală. [< fr. acolyte, cf. gr. akolythos – servitor, însoțitor].

AMOC s.n. 1. (Med.) Boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, de excitante etc., manifestată prin tendință la fugă și furie (criminală). 2. (Fig.) Izbucnire violentă, furie inexplicabilă. [Pl. -curi. / < fr. amok < malaiez. amok – nebunie furioasă].

ASASIN, -Ă s.m. și f. Cel care a înfăptuit un asasinat; ucigaș, criminal. [< fr. assassin, it. assassino < ar. hașșașin – băutor de hașiș].

BERTILLONAJ s.n. Sistem de identificare a criminalilor, bazat pe măsurători ale scheletului omenesc. [Pron. -ti-o-. / < fr. bertillonage, cf. Bertillon – grefier francez].

MAFIE s.f. 1. Organizație teroristă secretă criminală din Sicilia și S.U.A. care tinde să se substituie puterii publice printr-o formă primitivă de judecată și de pedeapsă, exercitată în favoarea unor persoane private. 2. Grup, asociație de persoane unite pentru a-și satisface prin orice mijloace interesele private, chiar împotriva celor publice. [Gen. -iei, acc. și mafie, scris și maffie. / < it. mafia].

SCELERAT, -Ă adj., s.m. și f. Criminal, ucigaș, nelegiuit, mîrșav. [< fr. scélérat, cf. lat. sceleratus < scelus – omor, nelegiuire].

ANTROPOLOGIC, -Ă adj. Al antropologiei, referitor la antropologie. ◊ Școală antropologică = a) școală întemeiată de Lombroso, care concepea infracțiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) școală sociologică care susține în mod eronat că viața socială a popoarelor este determinată cauzal de caracteristicile anatomofiziologice ale rasei. [Cf. fr. anthropologique].

BACTERIOLOGIC, -Ă adj. Referitor la bacterii sau la bacteriologie. ♦ Armă bacteriologică = mijloc criminal de exterminare în masă, constînd în răspîndirea de bacterii producătoare de boli infecțioase. [< fr. bactériologique].

COMPLOT s.f. Înțelegere secretă, stabilită între cîteva persoane, în general în scopuri criminale; uneltire îndreptată contra unei persoane, contra siguranței statului, contra unui demnitar etc.; conspirație. [< fr. complot, cf. it. complotto].

CRIMINAL, -Ă adj. Care constituie o crimă, de crimă. // s.m. și f. Făptuitor al unei crime. [< lat. criminalis, cf. fr. criminal].

armă (arme), s. f. – Obiect, unealtă, aparat care servește în luptă. – Mr. armă, istr. Ǫrmę. Lat. arma (Pușcariu 125; Candrea-Dens., 89; REW 650; DAR); cf. alb. armë, it., sp., port. arma, fr. arme. Der. arma, vb., pe care REW 651 îl derivă de la lat. armāre; armărie, s. f. (depozit de arme); armaș, s. m. (boier de rangul trei, mare maestru de artilerie. Era însărcinat cu menținerea ordinii publice, și răspundea și de muzica de la curte și de țiganii prințesei, soția domnitorului; conducea tribunalul criminal. În mod normal, subordonații lui sînt denumiți la fel, armași sau armășei); armășel, s. m. (paznic); armășesc, adj. (propriu unui armaș); armăși, vb. (a numi în funcția de armaș; a exercita această funcție; a aplica pedeapsa capitală); armășie, s. f. (înv., tortură); armășoaie, s. f. (soție de armaș); armătură, s. f. (armură; blazon, armoarii), apare din sec. XVII, cu primele sensuri, azi înv. (ultimul provine din fr. armature). Pușcariu 127 îl derivă din. lat. armatura, cf. it. armatura, sp. armadura; ar putea însă fi și formație internă, cu suf. -tură, cf. bătătură, căutătură, murătură etc.; înarma, vb. Der. neol. arma, vb. (a lansa în serviciu o navă cu utilajul necesar), din fr. armer; armament, s. n., din fr.; armată, s. f. cu var. armadă, armadie (înv.), din it. armata (var. se explică prin intermediul ngr. ἀρμάδα, sb., bg. armada); armator, s. m., din fr. armateur; armie, s. f. din fr. armée, prin intermediul pol. armia, rus. armija (sec. XVIII), astăzi înv.; armistițiu, s. n., din lat. armistitium (sec. XVIII), poate prin intermediul pol. armistycyum; armoarii, s. f. pl. (arme; blazon), din fr. armoiries; armorial, s. n. (carte a boierilor), din fr.; armură, s. f., din fr.; armurărie, s. f. (loc unde se fabrică, de repară sau se vînd arme); armurier, s. m.; desarma, vb., din fr. désarmer; rearma, vb., din fr. – Din rom. armaș provine mag. ármás „armaș”.

GANGSTER s.m. Nume dat (în S.U.A.) bandiților și criminalilor organizați în bande. [Pron. gang-. / < fr., engl. gangster].

INCRIMINA vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / < fr. incriminer, it. incriminare].

INFAMIE s.f. Caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie. ◊ Stîlpul infamiei = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime. ◊ A țintui la stîlpul infamiei = a supune oprobriului public, a înfiera. [Gen. -iei. / < fr. infamie, it., lat. infamia].

ocnaș, ocnași, s.m. (înv.) 1. criminal condamnat la muncă în ocnă. 2. lucrător la saline.

bazaconie (-ii), s. f. – 1. (Înv.) Nedreptate, strîmbătate. – 2. Extravaganță, lucru bizar, aiureală. Sl. bezakonije „nedreptate” (Moklosich, Slaw. Elem., 14; Lexicon, 12; Șeineanu, Semasiol., 218), format de la zakonŭ „lege” cu prefix privativ, de la gr. ἀνομία. Rom. a luat din sl. nu numai cuvîntul, ci și modelul compunerii, reprodus în fără de lege și în nelegiuire. Der. bezaconic, adj. (înv., criminal); bezaconui, vb. înv. (a săvîrși nedreptăți). Probabil aparține aceluiași grup boscoană, s. f., cu var. bozgoană, boscoadă, bongoasă, borboană (farmece, magie) și der. bosconiță, s. f. (vrăjitoare) și bosconi, vb. (a face farmece; a bombăni, a bodogăni). Bozgoană pare a fi simplu dublet al lui bazaconie, cu reducerea atonelor și posibil cu influența lui blazgonie și boboană. Totuși, Diez, I, 128; Cihac, II, 623 și Koerting 1259 relaționează acest cuvînt cu gr. βασϰαίνω „a face farmece”. Derivarea nu este posibilă fonetic (cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275) cu toate acestea este repetată de DAR și de Diculescu, Elemente, 474.

PORTRET s.n. 1. Desen, pictură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ♦ Portret-robot = portret care întrunește trăsăturile unui criminal căutat, alcătuit după semnalmentele furnizate de mai mulți informatori, decupîndu-se părți din diferite fotografii ale altor oameni; (p. ext.) schemă umană, imagine-tip. 2. Înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj, într-o operă literară. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. portrait].

crimă (crime), s. f. – Infracțiune gravă, omor. – Mr. crimă „păcat”. Fr. crime. După Pascu, I, 70, mr. ar fi reprezentantul direct al lat. crimen. – Der. criminal, adj., din fr.; criminal, s. m., din fr.; criminal, s. n. (tribunal criminal), din germ. Kriminal(gericht), și cu forma criminalion, din ngr. ϰριμινάιον (Gáldi 168), ambele înv.; criminalist, s. m., din fr.: criminalicesc, adj. (criminal), înv.

divan (-nuri), s. n. – 1. Canapea, pat turcesc. – 2. Consiliu, sfat. Mr. divane. Tc. divan (Roesler 591; Șeineanu, II, 158; Lokotsch 526), din arab. diwān › sp. aduana (Egiulaz 61); cf. ngr. διβάνι, ντβάνι, bg., sb. divan, fr. divan, sp. diván. În Principate, la începutul sec. XIX, divanul cuprindea: a) Divanul judecătoresc, tribunal civil și contencios; b) Al doilea Departament, pentru cauze mai puțin însemnate; c) Departamentul Trebilor străine, Afacerile Externe; d) Departamentul Afacerilor criminale, tribunal criminal. Der. divăni, vb. (Trans., Banat, a vorbi, a sta la taifas; a se sfătui), din sb. divaniti; divanist, adj. (care aparține divanului); divanit, adj. (propriu tribunalului). Comp. divan-ceauș, s. m. (ștafeta divanului); divan-chiatip, s. m. (copistul divanului); divan-efendi, s. m. (secretarul divanului); divan-sarai, s. n. (palatul divanului), din tc.

face (fac, făcut), vb. – 1. A înfăptui, a produce. – 2. A crea, a izvori. – 3. A da formă. – 4. A construi, a dura, a edifica. – 5. A plăsmui, a imagine, a scrie, a picta. – 6. A naște, a da viață, a aduce pe lume. – 7. A rodi, a da roade. – 8. A produce, a provoca. – 9. A transforma, a preface, a deveni. – 10. A însuma, a valora. – 11. A petrece, a parcurge un interval de timp. – 12. A săvîrși, a făptui, a comite. – 13. A executa, a practica, a exercita. – 14. A se ocupa cu ceva. – 15. A se afla, a se găsi. – 16. A pregăti, a aranja. – 17. A curăța. – 18. A întocmi, a elabora. – 19. A aprinde. – 20. A găti, a pregăti. – 21. A împărți cărțile de joc. – 22. A proceda, a se comporta. – 23. A se descurca. – 24. A stabili, a introduce. – 25. A ține, a efectua, a organiza. – 26. A vorbi, a rosti. – 27. A vrăji, a fermeca. – 28. A pricinui, a cauza. – 29. A se îndrepta, a o lua spre. – 30. (Refl.) A deveni, a ajunge. – 31. (Refl.) A se preface, a se preschimba. – 32. A se produce, a se ivi. – 33. (Refl.) A crește, a se forma. – 34. (Refl.) A se arăta. – 35. (Refl.) A părea, a da impresia. – 36. (Refl.) A se abate, a se îndepărta. – 37. (Refl.) Cu prep. pe, a dobîndi, a căpăta. – 38. (Refl., impersonal) Merită, se cuvine, se cade. – 39. (Refl. cu dat.) A-și căuta: își făcea de lucru pe lîngă vatră (Rebreanu). – 40. (Cu pron. dat. și acuz.) A i-o plăti cuiva, a se răzbuna: eram în adevăr hotărîtă să i-o fac (Bassarabescu). – 41. (Imperativ) Du-te, mergi; exprimă un imperativ atenuat: pînă una alta, fă de te spală (Galaction). – Mr. fac, faptă, fațire; megl. fac, fat, istr. facu, facut. Lat. facĕre (Diez 182; Pușcariu 566; Candrea-Dens., 534; REW 3128; DAR); cf. it. fare (sard. fakere), prov., fr. faire, sp. hacer, port. fazer. V. și Gust. Rudberg, Le développement de facere dans les langues romanes, Paris 1873. Sensul de „a naște, a da viață” (6) apare de asemenea în mai multe multe dialecte it. Sensul 41 este frecvent în v. it. (cf. Dante, Inferno, XVII, 93: Fa che tu m’abbracce). Der. facere, s. f. (fapt, act; acțiune; înv., operă; creație; naștere); făcaș, s. m. (înv., vrăjitor, vraci); făcător, s. m. (înv., creator, autor), der. cu suf. – ător, l-a înlocuit pe făptor și este la rîndul lui deplasat de făptuitor, păstrat numai în comp. binefăcător, adj. (care face bine); răufăcător, s. m. (criminal); făcătură, s. f. (vrajă, farmec); făcut, s. n. (muncă, activitate; naștere; vrajă); aface, adv. (în expresia a avea aface, a avea legătură), de la inf. a face, cf. afacere; contraface, vb., reconstituit pe baza fr. contrefaire; desface, mr. disfeațire, vb. (a desface; a deschide, a destupa; a anula; a dezdoi); preface, mr. prifac, prifațire, megl. prufac, vb. (a modifica, a transforma, a reface; refl., a se transforma; refl., a simula, a se preface), după Pușcariu 1371 reprezintă un lat. *per-facĕre (în loc de perfĭcĕre), cu ultimul sens împrumutat din rus. pritvorjati sja (mai probabil este o formație neologică, din sec. XIX, ca prefira, pregăti, etc.); prefăcătorie, s. f. (simulare; ipocrizie); prefăcut, adj. (transformat, ipocrit); reface, vb. (a face din nou, a restaura), formație neol. Cf. fapt, făptură. Der. neol. factaj, s. n. (distribuire la domiciliu), din fr. factage; factice, adj. (fictiv; artificial), din fr. factice; facțiune, s. f. (bandă; grupare politică), din fr. faction; facțios, adj. (care face parte dintr-o facțiune), din lat. factiosus, prin intermediul fr. factieux; factor, s. m. (poștar), din lat. factor, prin intermediul fr. facteur (se eccentuează factor și factor, pentru sensul 2); factorie, s. f. (agenție), din sp. factotum, s. m., din lat., prin intermediul fr.; factură, s. f., din fr. facture; factura, vb., din fr. facturer; facturier, s. n., din fr. facturier.

ACUZATOR, -OARE adj., s. m. f. (cel) care acuză. ♦ ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale. (< fr. accusateur)

AMOC s. n. 1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendință la fugă și impulsuri criminale. 2. (fig.) izbucnire violentă. (< fr., engl. amok)

ANTROPOLOGIC, -Ă adj. referitor la antropologie. ♦ școală ~ă = a) școală întemeiată de Lombroso, care concepea infracțiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susține în mod eronat că viața socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei. (< fr. anthropologique)

ANTROPOMETRIE s. f. 1. metodă de cercetare în antropologie constând în măsurarea diferitelor părți ale corpului uman; somatometrie. 2. metodă de identificare a criminalilor pe baza descrierii corpului uman (dimensiuni, formă, amprente digitale). (< fr. anthropométrie)

ATENTAT s. n. 1. atac criminal ilegal față de persoane, bunuri, drepturi, stări de lucruri. 2. (fig.) atac îndreptat împotriva unor sentimente, concepții etc. (< fr. attentat)

BERTILLONAJ s. n. sistem de identificare a criminalilor, bazat pe măsurători antropometrice. (< fr. bertillonage)

CAID s. m. 1. titlu în trecut al guvernatorului unei provincii, al unui oraș din statele musulmane din Africa de Nord, cu atribuții judecătorești. 2. (fam.) persoană tiranică într-un anturaj; șef de bandă criminală. (< fr. caïd)

CRIMINAL, -Ă I. adj. care constituie o crimă, referitor la crimă. II. s. m. f. făptuitor al unei crime. (< fr. criminal, lat. criminalis)

GANGSTER s. m. membru al unei bande de răufăcători, de criminali. (< fr., engl. gangster)

GLADIATOR s. m. (în Roma antică) luptător (sclav, prizonier sau criminal) în spectacolele publice, care lupta în arenă cu alt gladiator sau cu fiare sălbatice. (< fr. gladiateur, lat. gladiator)

INCRIMINA vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. (< fr. incriminer, lat. incriminare)

INFAMIE s. f. caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie. ♦ stâlpul ĕi = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime; a. țintui (sau a pune) la stâlpul ĕi = a supune oprobriului public, a infiera. (< fr. infamie, lat. infamia)

MAFIE s. f. organizație criminală secretă (din Sicilia); (p. ext.) grup de indivizi cu preocupări dubioase. ◊ grup de persoane unite pentru a-și satisface prin orice mijloace interesele. (< it. mafia)

POLIȚIST I. s. m. agent, funcționar de poliție (1). II. adj. 2. de poliție, polițienesc. 2. care își exercită puterea cu sprijinul poliției. ♦ roman (sau film) ~ = roman (sau film) în care sunt înfățișate fapte criminale; polisier. (< germ. Polizist)

PORTRET s. n. 1. desen, pictură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ♦ ~-robot = portret care întrunește trăsăturile unui criminal căutat, după semnalmentele furnizate de mai mulți informatori. 2. înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj într-o operă literară. (< fr. portrait)

SCELERAT, -Ă adj., s. m. f. criminal, ucigaș, nelegiuit, ticălos. (< fr. schélérat, lat. sceleratus)

VAMPIR s. m. 1. liliac mare din America de Sud care suge sângele animalelor și al oamenilor pe care-i surprinde adormiți. 2. personaj imaginar despre care se credea că ar suge sângele celor vii. ◊ (fig.) exploatator sălbatic. 3. criminal care ucide din plăcerea de a vedea sânge. (< fr. vampire, germ. Vampir)

lege (legi), s. f. – 1. Putere, autoritate. – 2. Normă, regulă. – 3. Regulă divină. – 4. Religie, credință, confesiune. – 5. Drept. – 6. Justiție, tribunal. – 7. Sentință, decizie judecătorească. – Mr. leage. Lat. lēgem (Densusianu, Hlr., 192; Pușcariu 961; Candrea-Dens., 974; REW 5008; DAR), cf. alb. lidžë (Philippide, II, 646), it. legge, prov., port. lei, fr. loi, cat. lley, sp. ley. Sensul de „religie” este vechi rom., cf. sp. ley „religie, credință”, gal. lei „fidelitate”, fr. loi „religie”; de aceea nu se susține ipoteza lui Șeineanu, Semasiol., 77, care explică acest sens din rom. prin sl. zakonŭ. Der. legiui, vb. (a stabili prin lege; a judeca, a da sentințe), cu suf. -ui; legiuire, s. f. (legislație; dispoziție legală, normă; justiție; litigiu); nelegiuire, s. f. (injustiție; crimă, sacrilegiu, impietate; delict, ilegalitate); legiuit, adj. (legal; legitim, drept; condamnat); nelegiuit, adj. (ilegal; injust; criminal; nelegitim, bastard); legiuitor, adj. (legislativ); legiuitor, s. m. (legislator). Der. neol. legal, adj., din fr. légal; nelegal (var. ilegal), adj.; ilegalitate, s. f.; legalmente, adv.; legaliza, vb.; legifera, vb.; legislați(un)e, s. f.; legislativ, adj.; legislator, s. m.; legislatură, s. f.; legist, s. m.; legitim, adj.; nelegitim (var. ilegitim), adj.; legitimitate, s. f.; legitima, vb.; legitimați(un)e, s. f.; legitimist, adj., toate din fr.

ucide (-s, is), vb. – 1. A omorî, a provoca moartea. – 2. A lovi, a da lovituri. – Mr. țid(ere) „a lovi”, megl. uțid „a lovi”, istr. ucidu „a omorî”. Lat. occῑdĕre (Densusianu, Hlr., 153; Șeineanu, Semasiol., 225; Pușcariu 1734), cf. it. uccidere, prov., cat. aucire, v. fr. occire. Cuvînt rar acum în Munt. și Mold. (ALR, I, 291), sensul 2 este înv. Ucid se zice și ucig, prin analogie cu vb. care au același participiu, cf. încinge, încins; stinge, stins (explicațiile lui Tiktin nu par sigure în această privință). Asupra acestor schimbări, cf. repede › repeguș. Der. ucigaș, s. m. (asasin, criminal; înv., demon); ucigan, s. m. (Mold., demon); ucigător, adj. (care omoară, ucide); ucigătură, s. f. (moarte, asasinat; chin, suferință), înv.; ucisătură (var. ucisură), s. f. (moarte; chin), înv.; sinucide, vb. refl. (a se omorî), după fr. suicider; sinucigaș, s. m. (persoană care se sinucide); pruncucidere, s. f. (ucidere de copii). Diferite comp. servesc ca nume populare ale dracului: ucigă-l crucea (pietrele, tămîia, toaca).

caracatiță, caracatițe s. f. organizație criminală, mafie.

căpățânar, căpățânari s. m. criminal, ucigaș.

criminal, -ă, criminali, -e adj. v. crimă.

ANTROPOLOGÍE (< fr. {i}; {s} antropo + gr. logos „studiu”) s. f. Știință care studiază originea, evoluția și diversele tipuri fizice ale omului și raselor umane. S-a constituit ca știință la mijlocul sec. 19. Cuprinde morfologia omului, antropogeneza și raseologia. Problemele a. au preocupat pe oamenii de știință din cele mai vechi timpuri (Herodot, Hipocrat, Aristotel ș.a.) pînă în epoca modernă (C. Linné, I. Kant, Ch. Darwin, E. Haekel sau Th. Huxley). Apărută într-o perioadă preștiințifică s-a dorit a fi o știință a clasificării populațiilor umane, considerînd că o clasificare înseamnă o explicație. S-a divizat astfel specia umană în trei sau patru rase fundamentale – europidă, mongolidă, negridă și, uneori, australidă, fiecare rasă fiind constituită din rase secundare sau tipuri cu particularități bine definite. Interpretarea datele era însă eronată: populațiile sînt diferite deoarece aparțin unor rase diferite. Raseologia a fost destul de mult criticată și, practic, a fost părăsită. În ultimele două decenii, a. a fost remodelată datorită marilor realizări ale geneticii, studiindu-se caracterele condiționate genetic – monogenic – și distribuția lor geografică. Explicația diferențelor interpopulaționale trebuie căutată în procesele genetice care au determinat evoluția (procese genetice întîmplătoare, selecția naturală etc.). A. românească s-a definit ca știință între cele două războaie mondiale (Nicolae și Mina Minovici, Victor Papilian, Francisc Rainer), publicîndu-se numeroase studii de antropologie fizică tradițională, iar în ultimele decenii contribuții au adus Constantin și Dardu Nicolăescu-Plopșor, Olga Necrasov ș.a. ♦ A. socială și culturală are ca obiect societatea în ansamblu ca produs al activității umane și totodată ca mod de existență a acesteia, precum și totalitatea produselor umane care formează un sistem structurat al socialului – cultura unei colectivități. A. filozofică = ramură a filozofiei care studiază esența și perspectivele omului pe baza generalizării rezultatelor disciplinelor speciale despre ființa umană (antropologia, psihologia, etnografia, sociologia, lingvistica etc.). A. teologică = concepție contituită în baza datelor hristologiei, a doctrinei despre creație și a învățăturii soteriologice, afirmînd originea divină a omului (Dr.) A. criminală = ramură a a. care se ocupă cu studiul biologic al infractorilor.

ACOLIT, acoliți, s. m. 1. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș la uneltiri și acțiuni criminale. 2. Slujitor din clerul inferior, azi numai în biserica romano-catolică. – Fr. acolyte.

BERTILLON [bertiio], Alphonse (1853-1914), antropolog francez. Creatorul metodei antropometrice de identificare a criminalilor, care-i poartă numele.

FORMIDABIL adevărat, bengos, bestial, beton, brici, ca lumea, căcarea lumii, cel mai tare din parcare, crimă, crimă și pedeapsă, criminal, de comă, de milioane, demențial, futere, giopsi, giorno, mambo, marfă, marfă de marfă, mișto, mortal, muc și sfârc, parfum, pe cinste, periculos, prima-ntâi, super, șuncă, teribil, trăsnet, țais, țuț.

ATENTA, atentez, vb. I. Intanz. A face o tentativă criminală. ◊ Expr. A atenta la viața cuiva = a încerca să omoare pe cineva. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A încălca un drept; a viola. – Fr. attenter (lat. lit. attentare).

BACTERIOLOGIC, -Ă, bacteriologici, -ce, adj. Care se referă la bacterii sau la bacteriologie. ◊ Armă bacteriologică = mijloc criminal de exterminare în masă a unei populații pașnice, folosit de un agresor imperialist și constînd în răspîndirea de bacterii producătoare de boli infecțioase. Război bacteriologic = război criminal în care se folosesc arme bacteriologice. [Pr.: -ri-o-] – Fr. bactériologique (< gr.).

sfârtecar, sfârtecari s. m. pl. (intl.) persoană care obișnuiește să se bată cu cuțitul; criminal care folosește arme albe.

shogun, shoguni s. m. (intl.) șef al unei organizații criminale.

GANGSTER, gangsteri, s. m. Membru al unei organizații criminale din SUA, din perioada prohibiției; p. gener. cel care, singur sau în bandă, comite acte ilegale uzând de violență; bandit, răufăcător. – Din fr., engl. gangster.

ACOLIT, -Ă, acoliți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate); persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva. ♦ Părtaș, complice la o uneltire (criminală). 2. S. m. Slujitor de rang inferior din clerul catolic, având atribuții legate de cult. – Din fr. acolyte.

Roman Ciorogariu (1852-1936), episcop ortodox al Oradei, n. la Pecica, jud. Arad. Studii teologice la Arad, Leipzig și Bonn. Prof. la Inst. teologic-pedagogic din Arad, vicar al Consistoriul ortodox din Oradea și titular al Episcopie Oradea (1920-1936). A organizat noua episcopie, prevăzând-o cu o Acad. teologică, palat episcopal, tipografie și altele. Din 1928 a fost ales președinte al Consiliului Național Român din Oradea, fiind unul dintre marii luptători pentru drepturile poporului român din Trans. În 1921 a fost rănit, împreună cu alții, în urma criminalului atentat de la senat din vara aceluiași an. Op. pr.: Zile trăite la Oradea (1926) ș.a. La înmormântare i s-au făcut funeralii naționale. Membru de onoare al Acad. Române, ales la 12 iunie 1921.

GESTAPO (prescurtare de la Geheime Staatpolizei), poliția secretă politică în Germania nazistă, creată de Göring, în 1933 și reorganizată de Himmler în 1936. Desființat în 1945, G. a fost declarat, prin sentința Tribunalului Internațional de la Nürnberg (1946), organizație criminală.

mafie, mafii s. f. 1. orice tip de organizație criminală specializată în operațiuni ilicite 2. corupție existentă la diferite niveluri în rândul funcționarilor publici

antigang(ster) adj. inv. ♦ 1. Care este prevăzut cu o instalație specială împotriva hoților ◊ „N-a fost expus ghișeul antigangster inaugurat la Banca Angliei.” Cont. 28 X 66 p. 10. ♦ 2. Care este îndreptat împotriva gangurilor, a bandelor de hoți ◊ „Criminalul J.M. a fost împușcat, vineri, la Paris, în cursul unei acțiuni a brigăzii «antigang», la care au participat 50 de polițiști.” Sc. 4 XI 79 p. 6 (din anti- + gang(ster); cf. fr. antigang; DMN 1966; brigade antigang, DMC 1973)

caid s. m. 1985 Șef de bandă criminală v. favela (din fr. caïd; DEX, DN3 – alt sens)

crack s. (americanism) ♦ 1. Tip de drog ◊ „Vameșii australieni au descoperit la Sydney prima cantitate de «crack» identificată până acum în Australia. Este vorba de un drog extrem de periculos, derivat din cocaină [...]” I.B. 4 IX 86 p. 4. ◊ „De ani de zile investigatorii semnalează permanenta înmulțire a «gang»-urilor înarmate care și-au ales sediul la Washington, organizații criminale bine introduse pe piața drogurilor, mai ales a cocainei și crack-ului.” Fl. 14 IV 89 p. 21. ♦ 2. Tip de băutură ieftină ◊ „«Oxidații» se întâlnesc la localuri [...] să asculte muzică «supărată» [...] să bea «cocârț» (amestec de băuturi alcoolice ieftine) sau «crack» (jumătate bere, jumătate alcool), să se «caftească» cu caraliii.” ◊ Rev. 22 35/94 p. 9 [pron. crec] (cf. fr., it. crack; MNC 1986, PN 1985)

criminaliza vb. I A declara pe cineva vinovat de săvârșirea unui act reprobabil, a unei crime, în special persoane cu o anumită poziție politică sau socială; a incrimina ◊ „Vă este profund dezagreabil fenomenul acesta politic numit Piața Universității. Dar dumneavoastră, în loc să-l numiți politic, l-ați criminalizat. Deci aveți reacție de tip comunist, în momentul în care există opoziție, opoziția nu poate fi decât trădătoare, criminală [...]” Z. II 91 p. 3; v. și R.l. 15 IV 94 p. 4 (din criminal + -iza; cf. engl. to criminalize, it. criminalizzare; BD 1966, DPN 1977; D. Urițescu CV 3839)

criminostat s. n. (cuv. fr.) ◊ „«Criminostat». Este vorba de un sistem informativ elaborat în cadrul poliției franceze și care are semnificația de «criminalogie statistică». Cu ajutorul unor programe executate pe calculatoare electronice sunt studiate structurile diverselor fenomene criminale și evoluția lor în Franța, în scopul găsirii celor mai eficace mijloace de combatere.” R.l. 28 VI 76 p. 6

Interpol s. n. Organism internațional de poliție criminală ◊ „Interpolul e deseori imaginat ca un corp de superdetectivi, o ultrapoliție atotputernică.” Sc. 6 X 73 p. 6. ◊ „După cinci ani de cercetări, în care au colaborat carabinierii și poliția financiară italiană, Interpolul și F.B.I., s-a ajuns la depistarea unei organizații dominate de Mafia și având printre liderii ei pe celebrul G.B., «boss» renumit în rândul traficanților de droguri.” Sc. 1 V 74 p. 4. ◊ „Dosarele negre, analizate în cadrul dezbaterilor Adunării generale a Interpolului [...] pun în lumină statistici revelatoare cu privire la efectele luptei coordonate [...]” Sc. 22 X 78 p. 5; v. și Cont. 14 XII 79 p. 4, R.l. 10 III 82 p. 6 (abreviere din engl. Inter[national Criminal] Pol[ice Organization], care datează din 1956; cf. fr. Interpol; L. Seche în LR 2/75 p. 177; CD, DP; DEX, DN3)

mancurt s. m. (cuv. rus.) ♦ 1. ◊ „Cel care supraviețuia își pierdea complet memoria și devenea mankurt. Mankurtul era un rob perfect: nu cerea decât mâncare și ceva haine, executa orbește poruncile stăpânului, nu stătea cu nimeni altcineva de vorbă, și mai ales nu se gândea să fugă sau să se revolte.” R.lit. 9 II 84 p. 20. ◊ „Nu știu ce gândește în aceste momente marele scriitor kirghiz Cinghiz Aitmatov, dar probabil simte că poporul său se află, din nefericire, sub apăsarea cumplitei parabole a mancurtizării, pe care el a creat-o într-un capitol din «O zi mai lungă decât veacul». Se știe cine erau mancurții, niște păstori-robi de cămile care nu mai aveau memorie datorită unui tratament criminal aplicat de stăpânii lor.” Tin.lib. 19 III 91 p. 4; v. și ◊ Rev. 22 47/95 p. 11; v. și mancurtizare. ♦ 2. (Prin extensie) Orice persoană înrobită total și îndobitocită ◊ „Oricum, mancurții se află printre noi și triumful lor va fi o rană pentru istorie.” R.l. 16 II 91 p. 1 [scris și mankurt] (D. Urițescu CV 9394)

mass-media s. (comunicații) Totalitatea mijloacelor moderne de comunicare în masă a informațiilor ◊ „[...] realității sau imaginii lor, se substituie în mod progresiv puterea semnelor și a simbolurilor prin mass-media.” R.lit. 14 V 73 p. 29. ◊ „Este regretabil [...] că în anumite țări mass-media acordă mai multă atenție faptelor criminale decât acțiunilor sociale de prevenire.” Cont. 10 X 75 p. 12. ◊ „Cartea, ziarul, radioul, cinematograful și televiziunea au devenit tot atâtea componente ale universului audiovizual, tot atâtea surse de informare și cunoaștere, denumite de specialiști «mass-media».” Sc. 25 XII 75 p. 2; v. și efemerizare (din engl. mass [communication] media; cf. fr. mass-media; PR 1965; Th. Hristea în LR 6/77 p. 592, VRC 278, M. Gheorghiu în Luc. 14 VII 79 p. 1; DP; DEX, DN3)

narcotraficant s. m. Traficant de droguri ◊ „Narcotraficantul columbian Pablo Escobar a anunțat că este dispus să se predea, dacă autoritățile columbiene îi oferă garanții scrise și publice de securitate [...]” R.l. 6 V 83 p. 3. ◊ „Anul trecut și-au pierdut viața aproape 10000 de consumatori de stupefiante și au sporit actele criminale comise de narcotraficanți.” I.B. 1 XII 89 p. 4 (din fr. narcotrafficant, cf. it. narcotrafficante; PN 1987)

policier s. n. (franțuzism; film, lit.) Film (roman) polițist ◊ „«Un comisar acuză» se recomandă ca un bun policier, în care protagonistul își conduce actele sale justițiare până la ultimele lor consecințe, neutralizând una câte una verigile bandei criminale, ceea ce nu înseamnă că Moldovan este numai și numai un «pistolar».” Cont. 5 IV 74 p. 5. ◊ „Un «policier» naiv, așadar, minunat făcut în naivitatea lui, mut, cu desăvârșire mut, rapid.” R.lit. 20 XI 75 p. 17. ◊ „În cazul policierului pornit de la cartea lui N. M. «Cercul magic» dispune de relații umane mai bogate, mai dramatice prin complexitatea lor, decât multe alte surori întru gen.” Sc. 18 XII 75 p. 4; v. și Cont. 26 XII 75 p. 7, R.l. 17 IV 80 p. 17; v. și film-dezbatere, science-fiction [pron. polisie] (din fr. policier; DMN 1968)

shogun s. m. (cuv. jap.) La origine, cuvântul desemna casta dictatorilor militari japonezi dintre secolele XII-XIX, care au constituit adevărate dinastii; autohtonizat, termenul desemnează un șef, boss al unei organizații criminale ◊ „[...] dl. C.M., zis Shogunul, a fost învoit, părăsind arestul poliției, pentru a participa la funeraliile mamei sale.” R.l. 14 II 94 p. 16. ◊ „Shogunul se destăinuie” R.l. 26 II 94 p. 16; v. și 17, 18 II 94 p. 1 [pron. și scris și șogun](DN3 – cuvânt larg difuzat de la începutul anilor ’90 mulțumită unei cărți și unor ecranizări)

thriller s. n. (cuv. engl.) Roman, piesă de teatru sau film care provoacă senzații tari ◊ „Un thriller nu poate fi lăsat pe seama improvizației.” Cont. 13 II 60 p. 5. ◊ „Thrillerul are, însă [...] legile lui: trebuie să respecte logica și realitatea, sau măcar să dea o convenție credibilă, căci altfel ajunge să semene a science-fiction.” R.lit. 6 VI 74 p. 16. ◊ „[...] cinema-ul cunoaște un singur «thriller», al lui Russel Braddon, intitulat «Finaliștii», în care un criminal se ascunde sub acoperișul Wimbledonului, pentru a ținti spre loja regală.” Cinema 11/79 p. 17. ◊ „«Basic Instinct» [...] avea o acțiune trepidantă, un scenariu substanțial, un autentic thriller.” R.l. 2 X 95 p. 2; v. și Cont. 14 II 69 p. 5, R.lit. 7 XI 74 p. 17 [pron. trilăr] (cf. fr. thriller; DMC 1958; Th. Hristea în LR 3/72 p. 187, Guția A. 28; DN3, DEX-S)

*acțiúne f. (lat. áctio, -ónis, d. ágere, actum, a face. V. agit). Fapt, tot ceĭa ce se face: frumoasă acțiune. Ocupațiune, mișcare: îl vezĭ tot-de-a-una în acțiune. Mod în care un corp lucrează asupra altuĭa: acțiune chimică, acțiunea uneĭ otrăvĭ. Căldură în vorbă saŭ în gest: a vorbi cu acțiune. Subiect de bucată literară orĭ mers al uneĭ pĭese teatrale: acțiune interesantă. Urmărire pin judecată: procuroru a deschis acțiune criminală. Părtășie, parte de capital într’o întreprindere. Hîrtie de valoare pin care se arată partea de capital pe care aĭ pus-o într’o întreprindere: a cumpăra acțiunĭ. – Fals ácție (Trans.), după germ. akzie (d. ol. aktie).

*afácere f. (a 4 și facere, după fr. affaire). Treabă, lucru, daravere: afacere importantă, afacerĭ importante, afacerĭ comerciale, nu te amesteca în afacerile altuĭa. Pricină, proces: o afacere criminală. Pl. Interesele statuluĭ saŭ ale particularilor: afacerile merg bine. Ministerul Afacerilor străine, ministeru de externe. A face afacerĭ, a cîștiga din afacerĭ. Face afacerea mea, îmĭ convine.

*atentát n., pl. e (fr. attentat, lat. attentatum). Crimă contra persoanelor saŭ lucrurilor, tentativă criminală.

*atentatóriŭ, -e adj. (fr. attentatoire). De atentat, criminal: purtare atentatorie.

HÁCHA [ha:ha], Emil (1872-1945), jurist și om politic ceh. Președinte al Cehoslovaciei (1938-1939), apoi al „Protectoratului German al Cehiei și Moraviei” (1939-1945). Arestat după eliberarea Cehoslovaciei, a murit în închisoare, în timpul judecării lui drept criminal de război.

GÁNGSTER (< engl.) s. m. Membru al unei organizații criminale, ale cărei venituri proveneau din jaf, prostituție, trafic de narcotice și extorcări industriale, în S.U.A., în perioada prohibiției. ♦ P. ext. Criminal, răufăcător.

blăstămát (est) și blestemát (vest), -ă adj. (d. a blăstăma). Nelegĭuit, criminal: fugĭ, blăstămatule! Răŭ, vătămător: rachiu e o băutură blăstămată, un vînt blăstămat bătea pe mare. – Vechĭ blăstemat.

Atreus, fiul lui Pelops și al Hippodamiei și frate cu Thyestes. Cu concursul mamei lor, Atreus și Thyestes l-au ucis pe Chrysippus, fratele lor vitreg, atrăgîndu-și prin această crimă mînia și blestemul tatălui lor. Izgoniți de Pelops din Pisa, ei s-au refugiat la curtea lui Eurystheus, regele din Mycenae. După moartea acestuia, Atreus, căsătorit între timp cu Aërope, fiica lui Eurystheus, i-a urmat la tron. Aflînd că Thyestes îi necinstește casa, deoarece este amantul soției sale, Atreus se gîndește să se răzbune: mai întîi îl izgonește, apoi, prefăcîndu-se că l-a iertat, îl recheamă și-l poftește la un banchet, unde-l ospătează cu carnea propriilor lui copii, pe care-i ucisese între timp. Descoperind adevărul, Thyestes fuge îngrozit la curtea lui Thesprotus. Acolo, supunîndu-se poruncii unui oracol, el săvîrșește un incest cu propria lui fiică – Pelopia. În urma acestui incest, Pelopia – fără să știe că tatăl fiului ei este de fapt propriul ei tată – dă naștere lui Aegisthus. Între timp, Atreus, blestemat de către zei împreună cu întregul neam al atrizilor (v. și Agamemnon) pentru fapta lui criminală, pornește în căutarea lui Thyestes pentru a-l aduce înapoi. Ajunge la Thesprotus, se căsătorește cu Pelopia, pe care o ia drept fiica acestuia și îl înfiază pe Aegisthus fără să știe al cui fiu este. După trecerea anilor, Atreus îl îndeamnă pe Aegisthus să-și ucidă tatăl. Aegisthus îl omoară însă pe Atreus și-l înscăunează în locul lui pe Thyestes.

butúc m. (gep. *buttuk, anglosaxon, buttuc, căpătîi, butuc; engl. buttock, crupă. D. rom. vine rut. butúk, id. Cp. cu bont 2). Buștean, trunchĭ (maĭ mare orĭ maĭ mic, retezat și fără ramurĭ). Restu trunchiuluĭ rămas la pămînt. Bucată de lemn gros: a pune un butuc în foc (V. năclad). Mijlocu roateĭ, în care-s înțepenite spițele și pin care trece osia. Bucată de trunchĭ pe care măcelaru taĭe carnea orĭ pe care se despică lemne orĭ se bate ceva cu ciocanu (Cînd e de fer se numește nicovală). Dibă, lemn gros în care prindeaŭ odinioară picioarele criminalilor și și se întrebuințează și azĭ contra celor îndărătnicĭ. Fig. Om prost orĭ trîndav: ce butuc și acest om! Butuc de viță, trunchĭ de viță: o vie cu o mie de butucĭ. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l înșela, a-l păcăli. A fi din butucĭ, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adînc, greŭ, bumben, buștean, tun. A lega butuc, a lega țeapăn așa în cît să nu se maĭ poată mișca.

*contumáce adj. și s. (lat. cóntumax, -ácis). Care nu vrea să compară la judecată într’o afacere criminală.

*contumácie f. (lat. contumacia). Refuz, lipsa de comparațiune la judecată într’o afacere criminală. – Și -acíe.

1) criminál n., pl. urĭ și e (germ. kriminal-gefängniss, închisoare de criminalĭ). Gros, penitenciar. – Vulg. cremenar (infl. de cremene).

2) criminál, -ă adj. (lat. criminalis; fr. -nel). Care a comis o crimă: om criminal. Care constitue o crimă: faptă criminală. Relativ la crimă: procedură criminală. Subst. Care a comis o crimă: a pedepsi un criminal. Adv. În mod criminal. V. scelerat și ucigaș.

*criminalitáte f. Caracteru de a fi criminal.

*criminalizéz v. tr. Prefac un proces corecțional saŭ civil în proces criminal.

crívăț n., pl. ețe (vsl. krivĭcĭ, d. krivŭ, cotit, strîmb, adică „vîntu care suflă strîmb”, nsl. krivec, crivăț; sîrb. krivac, criminal. V. crivac, crivină). Vîntu de nord orĭ nord-est (Mold.) orĭ de est (Munt.) care bate puternic ĭarna. Spre crivăț, spre partea de unde bate crivățu (spre Rusia). V. vînt.

*2) denúnț, a -á v. tr. (lat. de-nuntiare; fr. dénoncer; V. a-nunț). Declar, pîrăsc, anunț o faptă rea uneĭ autoritățĭ orĭ alt-cuĭva: a denunța un criminal. Denunț un tratat, o convențiune, declar că încetează de a maĭ fi în vigoare.

*depozițiúne f. (lat. depositio, -ónis. V. pozițiune). Depunere, dare în păstrare. Scoatere din demnitate: depozițiunea unuĭ rege. Mărturie în justiție: a lua depozițiunea unuĭ criminal. – Și -ițíe și depúnere.

*eșafód n., pl. oade (fr. échafaud, din chafaud, care vine d. lat. pop. catafálicum, d. vgr. katá, jos, și lat. fala, turn de lemn, de unde și it. catafalco. V. catafalc). Podea rîdicată p. executarea criminalilor.

fără prep. (lat. fŏras, afară [cu mișcare], d. *fŏra și fŏres, ușă, care corespunde cu vgr. thýra, got. daur, engl. door, germ. thor și thüre, vsl. dvorŭ [V. dveră, firidă, vornic]; it. fuori, fuora, afară: pv. foras, vfr. fuers, nfr. fors, hors, sp. fuera, pg. fora. V. afară). Lipsit de: plec fără tine, fără să-ĭ spun. Prematur, înainte de timp: a muri fără de vreme. Fără dor și poate (V. dor 2). Fără (de) veste, subit, de odată: un atac fără (de) veste. Fără cît, fără numaĭ (Vechĭ, Trans.), de cît numaĭ, afară de: n’a adus nimic, fără cît (saŭ fără numaĭ) niște lemne, să nu te închinĭ nimănuĭ fără cît (saŭ fără numaĭ) Tatăluĭ. – Și fără de: numere soț orĭ fără de soț (păreche orĭ nepăreche), om fără de lege (criminal). – Și făr’de: plec făr’de frică.

MAFIA, organizație de origine siciliană apărută în 1282 sub domnia sângeroasă a lui Carol I de Anjou, când țăranii au creat o armată proprie denumită M.A.F.I.A. (Morte alla Francia/Italia anela/Moarte Franței, strigă Italia) după strigătul lor de luptă. Până în sec. 19 a luptat împotriva tiraniei și pentru păstrarea tradițiilor locale; ulterior, m. s-a îndreptat împotriva ineficienței administrației, recurgând, adesea, la forme cu caracter banditesc. După 1930, M. s-a extins și în S.U.A., sub denumirea de „Cosa Nostra”, patronând crima organizată. În timp, M. și-a modificat modul de manifestare, prosperând în special la orașe pe seama speculațiilor practicate în procesul de urbanizare, a contrabandei și a taxelor de protecție percepute pe activitățile economice. Acționând și în alte regiuni italiene, a stabilit legături cu alte organizații criminale, infiltrându-se adânc în sistemul relațiilor sociale. În ultimele decenii, M. și-a extins sfera de activitate, devenind un flagel internațional, realizând câștiguri fabuloase prin traficul de droguri, contrabandă cu arme, pariuri clandestine și bazându-se în special pe corupția aparatului politico-administrativ și juridic. Numeroase personalități publice au fost acuzate de legături sau de favorizare a M. Lupta împotriva M. a cunoscut unele succese (arestarea în 1993-1995 a unor conducători ca: S. Riina și L. Bagarella), dar și numeroase victime (magistrații Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, 1992 ș.a.).

*galéră f., pl. e (fr. galere, it. galéra, d. galéa, un fel de corăbioară. V. galion). Un fel de corabie veche de războĭ, saŭ și de comerciŭ, lungă și joasă. Odinioară în Francia, pedeapsa criminalilor condamnațĭ să vîslească pe galerele statuluĭ: un condemnat la galere.

gîrliță f., pl. e (dim. d. gîrlă, adică „gît, guler”). Zgardă de fer care se punea criminalilor (V. butuc). Un fel de gîscă de coloare închisă și c’o pată albă’n frunte (anser albifrons).

LOMBROSO, Cesare (pe numele adevărat Ezechiele Mario) (1835-1909), psihiatru și antropolog italian. Prof. univ. la Pavia și Torino. Întemeietorul școlii de antropologie criminală. Autor al teoriei „infractorului înnăscut”, care poate fi recunoscut după anumite „stigmate” anatomice, fiziologice și patologice, azi pusă la îndoială („Omul delicvent”, „Crima, cauzele și remediile ei”, „Grafologia”).

gros, groásă adj. (lat. grŏssus, it. pg. grosso, pv. fr. cat. gros, sp. grueso). Lat în toate direcțiunile (vorbind de lucrurile lungĭ în ceĭa ce privește volumu lor transversal): fir, trunchĭ, stîlp, om gros. Des, dens: lapre gros. Fem. (Serbia). Gravidă (ca fr. grosse). Fig. Grav, jos: voce, notă groasă. Nesimțitor, impertinent: obraz gros. Grosolan, aspru, greŭ: vorbe groase. Prost: cap gros. Gros de (saŭ la) obraz, obraznic, nesimțitor. Gros de (saŭ la saŭ în) ceafă, grosolan, barbar, ordinar: Bulgăroĭ cu ceafa groasă (Em.). Gros la (saŭ de) cap, la minte, prost. Gros la pungă, bogat. S. n., pl. urĭ. Butuc gros de fixat picĭoarele criminalilor. Fig. (pin aluz. la butuc). Arest, închisoare: a băga pe cineva la gros. Partea cea maĭ groasă (maĭ mare) a unuĭ lucru, duĭumu: grosu armateĭ (ca it. il grosso dell’esército). Adv. Fam. Mult: a cîștiga, a bea, a cheltui, a juca gros (a juca pe gros, pe sume marĭ). Din gros, în mare cantitate: fura din gros (VR. 1915, 5, 286).

FERRI, Enrico (1856-1929), jurist și om politic italian. Prof. univ. la Roma. Reprezentant al școlii antropologice a dreptului penal („Sociologia criminală”); unul dintre întemeietorii criminologiei moderne.

*informéz v. tr. (fr. informer; lat. informare, a da formă, a instrui). Inștiințez, daŭ informațiunĭ. V. intr. Jur. Instruesc o cauză criminală: a informa contra cuĭva. V. refl. Culeg informațiunĭ, cercetez ce s’a întîmplat.

FUNDAMENTALÍSM (< fr.) s. n. 1. (În creștinism) Mișcare în sânul protestantismului american de la începutul sec. 20, ca reacție împotriva secularizării și liberalismului în învățământul teologic. 2. Denumire dată, în general, unui mod conservator de a gândi în opoziție cu tendințele liberale și moderniste. 3. Tendința de a menține nealterată doctrina de bază („fundamentală”) a învățăturii creștine, punând accentul pe interpretarea literală a Bibliei. 4. (În islam) Mișcare religioasă și politică cu scopul de a restabili adevărata comunitate islamică, prin reîntoarcerea la tradiția nealterată a islamului; f. este conceput ca „jihad”, războiul sfânt, și prin urmare nu exclude nici războiul și nici atentatul criminal pentru atingerea scopului.

GARFIELD [gá:fild], John (pseud. lui Julius Garfinkle) (1913-1952), actor american de film. A întruchipat tipul „rebelului simpatic”, printr-un joc studiat, nonșalant („Sunt un criminal”, „Juarez”, „Air Force”, „Poștașul sună întotdeauna de două ori”).

înfúnd, a -á v. tr. (d. fund, ca și a- și cu-fund). Pun fund, astup cu fundu, cepu saŭ dopu: a înfunda un butoĭ, o butelie. Astup, închid: a înfunda o ușă, un drum. Îndes: îșĭ înfundă gîtu’n umerĭ și bumbacu’n urechĭ. Mă ascund, caut adăpost, ajung în: locuitoriĭ de frică aŭ înfundat pădurile, hoțiĭ înfundă pușcăriile. Aduc la o strîmtoare din care să nu maĭ poată ĭeși: Cîniĭ o înfundase pe vulpe. Fig. Pun în cofă, rad, înving pin vorbă saŭ știință: ĭ-a înfundat pe toțĭ învățațiĭ. Zdrobesc cu întrebările saŭ cu răspunsurile așa încît să nu maĭ poată obĭecta nimic: judecătoru l-a înfundat pe criminal. V. refl. Mă astup, mă închid: drumu s’a înfundat. Mă îndes: bumbacu i s’a înfundat în urechĭ. Mă afund, mă ascund, dispar: lupiĭ s’aŭ înfundat în codri. Fig. Staŭ retras de lume: mă înfund în casă, în provincie. A ți se înfunda, a ți se sfîrși un răŭ pe care-l comiteaĭ: hoțuluĭ i s’a înfundat în fine, că poliția l-a prins.

GÖRING, Hermann (1893-1946), om politic nazist german. Mareșal. Unul dintre colaboratorii principali ai lui Hitler; comandant al aviației militare germane (din 1935). Unul dintr principalii promotori ai înarmării Germaniei. Condamnat la moarte de Tribunalul Internațional de la Nürnberg, ca mare criminal de război; s-a sinucis în închisoare.

*linșéz v. tr. (fr. lyncher, a pedepsi după legea Americanuluĭ Lynch). Ucid pe loc și în public un criminal saŭ un om neĭubit de mulțime.

ocnáș m. (d. ocnă). Lucrător de la ocnă. Criminal condamnat la munca ocneĭ. V. șalgăŭ.

MINOVICI 1. Mina M. (1858-1933, n. Brăila), medic legist român. Prof. univ. la București. Fondatorul școlii române de medicină legală; întemeietorul și directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) și al serviciului antropometric din București. Cercetări importante în problematica putrefacției cadaverice, a bolilor mintale simulate, a antropologiei criminale. Lucrări didactice („Tratat complet de medicină legală”). 2. Ștefan M. (1867-1935, n. Râmnicu Sărat), chimist român. Frate cu M. (1). M. coresp. al Acad. (1925), prof. univ. la București. Unul dintre organizatorii învățământului farmaceutic universitar din România. Studii și cercetări privind rolul colesterolului în organismul animal. Lucrări în domeniul chimiei toxicologice analitice, organice și biologice („Tratat de chimie analitică”, „Manual practic de chimie organică”). 3. Nicolae M. (1868-1941, n. Brăila), medic legist român. Frate cu M. (1) și M. (2). Prof. univ. la Cluj și București. Studii în domeniile histologiei și histochimiei putrefacției, a morții prin spânzurare. Lucrări didactice („Manual tehnic de medicină legală”). Colecția sa de artă populară a stat la baza întemeierii Muzeului de la Vila M.

*penál, -ă adj. (lat. poenalis, d. poena, pedeapsă. V. punibil). Care te supune pedepseĭ: fapt, proces penal. În penal, în materie penală. Codu penal, codu care tratează despre pedepsele delincŭenților și criminalilor. Adv. În materie penală; din punct de vedere penal.

2) *neg, a -á v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.

nelegĭuít, -ă adj. (d. legĭuit). Impiŭ. Ilegitim. Criminal. Subst. Criminal: un nelegĭuit.

NÜRNBERG [nürnberk], oraș în S Germaniei (Bavaria), pe râul Pegnitz; 492,4 mii loc. (1996). Nod de comunicații. Aeroport. Constr. de mașini-unelte, motoare navale, autocamioane (uzinele firmei „M.A.N.”) și de aparataj electrotehnic (uzinele firmei „Siemens”); produse chimico-farmaceutice (fabrici ale firmei „Bayer”), textile și alim.; producție de creioane (fabrica firmei „Faber-Castell”) și de jucării mecanice. Universitate, institute de cercetări științifice, pinacotecă. Monumente: Castelul (sec. 11-15), Kaiserburg (sec. 12-16), Frauenkirche (sec. 14), Sebalduskirche (sec. 13-14) și Lorenzikirche (sec. 13-14, restaurat în sec. 19 și după 1945), Primăria (1332-1340). Casa memorială „Albrecht Dürer”. Oraș liber imperial (din 1219), în sec. 15-16 a fost un important centru al umanismului și Renașterii germane; a adoptat Reforma (1525). După Războiul de 30 de Ani (1618-1648) a decăzut, cunoscând o nouă dezvoltare industrială în sec. 19. Începând cu 1933, aici s-au ținut congresele anuale ale partidului nazist, iar în 1935 s-au promulgat legile de la N., care lipseau de drepturi cetățenești populația evreiască. Bombardat masiv în al doilea război mondial. – Dieta de la ~, dietă la care a fost adoptată Bula de aur (1355-1356), sancționată de împăratul Carol IV de Luxemburg; fixa criteriile pentru alegerea împăraților. În vigoare până în 1806, când a fost abolită de Napoleon I. – Procesul de la ~, proces intentat principalilor criminali de război naziști, judecat între 20 nov. 1945 și 1 oct. 1946 de către Tribunalul Militar Internațional, înființat în 1945 prin acordul de la Londra dintre U.R.S.S., Franța, Marea Britanie și S.U.A. Prin sentința din 30 iun. 1946 au fost condamnați la moarte 12 mari criminali de războ (H. Göring, care s-a sinucis în închisoare, H. Frank, W. Frick, A. Jodl, E. Kaltenbrunner, W. Keitel, J. von Ribbentrop, A. Rosenberg, F. Sauckel, A. Seyss-Inquart, J. Streicher și M. Bormann – în contumacie).

POWELL [páuəl], Dick (1904-1963), actor, cântăreț și dansator american. Vedetă a marilor musicaluri create în anii ’30 la studiourile Warner Bros („Strada 42”, „Visul unei nopți de vară”, „Scandal în lumea bună”, „Criminalul meu drag”).

POWELL [páuəl], William (1892-1984), actor american. Debut (1922) în filmul mut. Stilul de joc sobru, fotogenia, alura bărbătească elegantă vor fi valorificate abia în filmu sonor („Crepusculul gloriei”, „Cazul criminal Benson”, „Valetul domnișoarei”, „Cum să te măriți cu un milionar”). Protagonist absolut al seriei „Omul invizibil”, în care se afirmă posibilitățile sale dramatice.

pușcăriáș m. (d. pușcărie). Iron. Condamnat ținut în pușcărie, ocnaș, criminal.

*recidivéz v. intr. (mlat. recidivare, fr. récidiver). Cad în recidivă: criminal saŭ bolnav care recidivează. Revin, reapar (vorbind de boale): frigurile recidivează.

*recidivíst, -ă s. și adj. (d. recidivă; fr. récidiviste). Care cade în recidivă: criminal saŭ bolnav recidivist, un recidivist.

* sádic, -ă adj. (după numele marchizuluĭ de Sade, vestit depravat și torturator, care a trăit în Francia între 1740-1812 și a murit internat, din porunca luĭ Napoleon, la balamucu din Charenton). De om depravat și criminal feroce: crimă sadică. Criminal sadic, criminal depravat și torturator.

HIPOCRAT (HIPPOKRATES) din Kos (c. 460-c. 377 î. Hr.), medic și filozof grec. Supranumit „părintele medicinei”. Este considerat autorul celor c. 60 de tratate medicale antice, alcătuind „Corpusul hipocratic”. A contribuit la fundamentarea metodologică a medicinei raționale, insistând asupra rolului pe care îl au factorii fizici (mediul geografic, conjunctura meteorologică, asigurarea regimului alimentar echilibrat etc.) în apariția bolilor. Promotor al doctrinei umoraliste, care consideră că procesele normale sau patologice din corpul uman se desfășoară prin conlucrarea sau prin conflictul dintre anumite lichide organice fundamentale. Jurământul lui Hipocrat (hipocratic), cuprinzând reguli de etică profesională recunoscute de corpul medical de-a lungul a peste două milenii, a fost redactat după moartea sa. ♦ Jurământul lui Hipocrat: „Jurați solemn, fiecare pe ce are mai sfânt: că veți fi loiali profesiunii de medic, drepți și generoși cu toți cei care o practică; că vă veți conduce viețile și vă veți practica știința cu cinste și corectitudine; că, indiferent în ce casă veți intra, va fi pentru a vă strădui, din toate puterile, să-i tămăduiți pe cei bolnavi, ferindu-vă de a greși, de a vă lăsa corupți sau de a-i ispiti pe alții la fapte rele; că vă veți folosi cunoștințele numai pentru a vă vindeca pacienții, și că nu veți da medicamente și nu veți face operații în scopuri criminale, chiar dacă vi se cere sau vi se sugerează acest lucru; că veți păstra secretul inviolabil a orice veți vedea sau auzi legat de viețile pacienților, ce nu poate fi povestit. Jurați că veți îndeplini toate aceste lucruri. Fiecare candidat să ridice mâna dreaptă în semn de acceptare”.

șugubăț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (vsl. duše-gubĭcĭ, perzător de suflet, criminal, de unde s’a făcut *de șugubăț, apoĭ, supt infl. luĭ a șugui, șugubăț. V. șugubină). Vechĭ. Ucigaș. Azĭ. Est. Fam. Poznaș (glumeț orĭ care-țĭ face surprize neplăcute): om, cal, loc șugubăț. Vechĭ și șigu-.

INTERPOL (International Criminal Police Organization), organizație internațională creată la Viena, în 1923, având ulterior sediul la Berlin (din 1938), Paris (din 1948) și Lyon (din 1989); are ca scop lupta împotriva criminalității internaționale, asigurarea și dezvoltarea asistenței reciproce a tuturor autorităților de poliție criminală, în cadrul legilor existențe în diferite țări afiliate și în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului, stabilirea și dezvoltarea instituțiilor capabile să prevină și să reprime infracțiunile de drept comun. Inițial membră fondatoare, România s-a retras în 1950; cererea de reafiliere, prezentată în 1973, i-a fost aprobată.

paricid¹ (criminal) adj. m., s. m., pl. paricizi; adj. f., s. f. paricidă, pl. paricide

KEITEL [káitəl], Wilhelm (1882-1946), feldmareșal german. Șeful Statului Major General al armatei germane (1938-1945). A semnat ac tul de capitulare necondiționată a Germaniei (8 mai 1945). Condamnat la moarte de Tribunalul internațional de la Nürnberg ca mare criminal de război și executat.

fratricid¹ (criminal) (fra-tri-) adj. m., s. m., pl. fratricizi; adj. f., s. f. fratricidă, pl. fratricide

criminal¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. criminali; adj. f., s. f. criminală, pl. criminale

criminal² (tribunal, închisoare) (înv.) s. n., pl. criminaluri

acțiune f. 1. lucrare sau faptă: acțiune bună; 2. influența unui agent (fizic, chimic, mecanic): acțiunea soarelui; 3. tragere în judecată: acțiune criminală, acțiune pentru daune-interese; 4. parte de capital într’o societate comercială sau financiară: trei acțiuni de drum de fier; 5. mersul unei piese teatrale: acțiune interesantă.

* scelerát, -ă adj. (lat. sceleratus). Criminal: suflet scelerat, purtare scelerată. Adv. În mod scelerat.

antropometrie f. studiul proporțiunilor corpului omenesc și al părților sale (aplicat la criminali).

areopag n. 1. (în vechime) tribunal criminal în Atena care’și avea sediul pe colina lui Marte (de unde numele); 2. fig. adunare de magistrați sau de învățați.

atentat n. faptă criminală sau ilegală; fărădelege.

blestemat a. ajuns de blestem: viața ’mi este acum blestemată BOL.; 2. criminal, scelerat: fapte blestemate; 3. defăimat, mișel, netrebnic; 4. foarte rău: pirul e plantă blestemată.

cameră f. 1. încăpere într’o casă; 2. locul unde se țin unele adunări politice și însăși acele adunări: Camera deputaților, Camera pairilor (în Franța), Camera lorzilor și a comunelor (în Anglia); 3. diviziunea unor tribunale: Camera de Comerț; Camera de punere sub acuzare, alăturată pe lângă Curtea de Apel, care instruiește cauzele criminale.

civil a. 1. privitor la cetățeni: societate civilă; răsboiu civil, luptă fratricidă între cetățenii aceleeaș țări; 2. în opozițiune cu militar și uneori cu ecleziastic: autorități civile; 3. în opozițiune cu criminal: codul civil; drepturi civile, cari apără interesele individuale; parte civilă, care reclamă daune interese; stare civilă, faptul de a fi major sau minor, flăcău sau însurat; registrele stării civile coprind actele de naștere, de căsătorie și de moarte: primarii sunt ofițerii stării civile; căsătorie civilă, fără vreo ceremonie religioasă. ║ m. cel ce nu e nici militar, nici preot: un civil.

eșafod n. podeală ridicată pentru execuțiunea criminalilor (= fr. échafaud).

codice m. 1. corp de legi, prezentând totalitatea unei legislațiuni asupra cutării sau cutării materii: codice de comerț, de justiție militară; codice civil, care regulează raporturile omului cu concetățenii săi ca tată, fiu, frate, moștenitor, testator, etc.; codice de procedură civilă, care determină competința tribunalelor și formele de urmat în procesele ordinare; codice penal, care tratează despre delicte și crime și cum trebue să fie pedepsite; codice de instrucțiune criminală, care regulează modul de a constata și urmări crimele. Codicele Napoleon din 1804 se introduse la noi în 1865 în locul fostelor Condice ale lui Caragea și Calimah (1817), precese la rândul lor de Pravilele lui Mateiu-Basarab și Vasile-Lupu (1652), acestea din urmă traduse după Vasilicale, la cari s’au introdus unele și din obiceiul pământului; 2. manuscript vechiu: Codicele Voronețian, conținând Faptele Apostolilor, monument literar din prima jumătate a secolului al XVI-lea.

fărădelege f. faptă nelegiuită, crimă. [Modelat după slav. BEZAKONIĬE (v. bazaconie)]. ║ a. criminal: era om fărădelege CR.

contumace n. refuzul acuzatului de a compare în justiție pentru o afacere criminală. ║ m. cel ce se sustrage unei judecăți criminale.

criminal a. 1. care a comis o crimă; 2. privitor, la crime: codice criminal; 3. condamnabil, nepermis: faptă criminală. ║ n. tribunal criminal: am să te duc în criminal AL.

criminalist m. cel ce scrie asupra materiilor criminale sau care le cunoaște bine.

criminalitate f. caracterul celui criminal.

denunțà v. 1. a declara, a face cunoscut: a denunța răsboiu; a denunța un tractat de comerț, a declara că încetează de a fi în vigoare; 2. a semnala autorității, justiției: a denunța pe un criminal.

depune v. 1. a pune jos un lucru; 2. a face un depozit: a depune bani la un bancher; 3. fig. a renunța, a părăsi: a depune autoritatea; 4. a scoate din funcțiune: a depune un rege; 5. a spune înaintea unui tribunal ce știe despre un fapt; 6. a întemnița: criminalul a fost depus; 7. a se scăpa: a depune un examen. [Lat. DEPONERE].

implicà v. 1. a amesteca într’o afacere criminală; 2. a avea urmare.

incest n. unire criminală între consângeni.

informà v. 1. a da informațiuni; 2. a instrui o cauză criminală: justiția informează; 3. a căuta să afle.

informați(un)e f. l. act judiciar care conține depozițiunile marturilor, în materie criminală; 2. pl. cercetări spre a afla ceva.

instrucți(un)e f. 1. acțiunea de a instrui: instrucțiunea copiilor; 2. învățătură, cultura inteligenței: instrucțiunea poate fi: superioară (universități și școli speciale), secundară (licee, gimnazii, seminare, școli comerciale și profesionale) și primară; 3. cunoștințe dobândite: are o instrucțiune solidă; 4. lecțiuni sau poveți instructive: istoria e plină de instrucțiune; 5. ordine precize, informațiuni date: urmați acestor instrucțiuni; 6. acte și formalități necesare spre a judeca o cauză: instrucțiunea unei afaceri criminale. V. judecător.

juriu n. 1. reunire de 12 cetățeni chemați în fiecare sesiune a constitui Curtea cu jurați spre a se pronunța asupra culpabilității acuzaților după ascultarea interogatoriului și pledarea advocaților: juriul este statornicit în toate materiile criminale și pentru delictele politice și de presă; 2. comisiune însărcinată cu un examen particular.

justiție f. 1. virtute morală care ne face să respectăm drepturile altuia; 2. bună dreptate: a recunoaște justiția unei cauze; 3. putere de a răsplăti sau pedepsi, de a face dreptate fiecăruia: justiție umană; 4. magistrații cari dau dreptate: a se plânge justiției; Ministru de justiție, dela care depind afacerile judiciare și care dirijează curțile și tribunalele. Justiția se distinge în civilă și criminală; cea dintâi, care regulează diferendele între particulari, coprinde judecătoriile de pace și tribunalele de prima instanță; cea d’a doua judecă contraven-țiunile de resortul judecătoriilor de pace, delictele de resortul tribunalelor corec-ționale și crimele de resortul Curții cu jurați. Curțile de apel revizuiesc apoi cauzele judecate de tribunalele corecționale, iar Curtea de Casație poate casa hotărîrile tuturor tribunalelor și curților și a ordona o nouă judecare.

muncă f. 1. pl. chinuri veșnice pentru pedeapsa păcătoșilor: muncile iadului; o biată păsărică de munci te izbăvește AL.; 2. anevoință, necaz: destulă muncă am avut; 3. greutate de a face ceva: muncă grea; 4. lucrare penibilă: munca câmpului, unelte de muncă; muncă silnică, pedeapsă aflictivă și infamantă la care se osândesc (minimul 5 ani, maximul pe vieață) criminalii în ocne. [Slav. MÕKA, supliciu, martiriu].

nelegiuire f. 1. dispreț pentru cele religioase; 2. faptă criminală. [Lege e luat aci în sens de religiune].

mahalagism n. vorbă sau expresiune de care se servesc mahalagii: mahalagismele sunt frecvente în comediile lui Caragiale. Ele consistă mai ales în franțuzisme mai mult sau mai puțin alterate: parol! (= parole dhonneur), rezon! (= raison), alevoà (= au revoir); apoi din neologisme așa zicând românizate: ambiț (= ambiție), cremenal (= criminal), ostroment (= instrument); din etimologii populare: lăcrămație (= reclamație), scrofuloși (= scrupuloși); din locuțiuni caracteristice: a trata cu refuz (= a refuza), etc.

mărturisì v. 1. a depune pentru sau contra cuiva; 2. a spune tot ce a făcut sau tot ce știe: criminalii au mărturisit faptele lor cumplite; 3. a-și spune păcatele unui duhovnic.

ocnaș m. 1. lucrător în ocnă; 2. criminal osândit a tăia sarea din ocnă.

șugubăț a. Mold. 1. primejdios: locurile acestea sunt șugubețe CR.; 2. răutăcios: veverițele șugubețe care sar sglobii OD.; 3. glumeț: bre! ce om șugubăț! Al. [Vechiu-rom. șugubăț, ucigaș, criminal = slav. (DU)ȘEGUBĬȚĬ, ucigaș (v. șugubină): slăbirea treptată a sensului e analogă cu a lui bazaconie; accepțiunea de «glumeț» rezultă din influență lui șuguì].

tortură f. 1. caznă, chinuri la cari justiția supunea înainte pe criminali sau pe simplul acuzat spre a-l sili să spuie adevărul; 2. fig. mare suferință fizică sau morală.

*stigmát n., pl. e (fr. stigmate, d. vgr. stigma, stigmatos. V. astigmat. Cp. cu stomat). Semn, cicatrice: stigmate de vărsat. Stampilă aplicată pe pelea criminalilor. Fig. Semn, urmă rușinoasă: stigmatu vițiuluĭ se vedea pe fața luĭ. Bot. Partea de sus a pistiluluĭ. Zool. Orificiŭ respiratoriŭ la animalele articulate.

*stigmatizéz v. tr. (vgr. stigmatizo). Aplic stigmatu (stampila infamiiĭ). Înfierez: a stigmatiza un criminal. Fig. Satiriciĭ stigmatizează vițiu.