ELECTROD s.m. Capătul unui circuit electric prin care continuă să treacă curentul; conductor electric prin care trece curentul. [< fr. électrode, cf. fr. électro-, gr. odos – drum].

OHM [o:m], Georg Simon (1789-1854), fizician german. Prof. univ. la Nürnberg, și München. Cercetări de electricitate, optică și acustică. A studiat (din 1826) trecerea curentului electric prin conductori, stabilind o lege (1827) conform căreia intensitatea acestuia este direct proporțională cu tensiunea aplicată la capetele conductorului și invers proporțională cu rezistența lui (legea lui O.). În domeniul acusticii, a dovedit că senzația de auz a urechii omenești nu depinde de diferența de fază a undelor sonore.

A CURENTA ~ez 1. tranz. 1) (despre conductori electrici) A expune curentului electric prin atingere, producând un șoc. 2) (ființe) A expune curentului de aer dintr-o încăpere. 2. intranz. A provoca un șoc fiind expus acțiunii curentului electric sau de aer. /Din curent

REOSTRICȚIUNE s.f. (Fiz.) Contracție transversală a unui conductor străbătut de curent electric. [Pron. -ți-u-. / < fr. rhéostriction].

ELECTROCALORIC, -Ă adj. Referitor la căldura produsă sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric. [Cf. fr. électro-calorique].

REZISTENȚĂ s.f. I. 1. Calitatea unui corp de a rezista la acțiunea unui alt corp (care tinde să-l rupă). ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. ♦ Obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat pentru combaterea lor, datorită abuzului de antibiotice. 2. Forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. ♦ (Concr.) Rezistor. 3. Putere de a rezista la o boală, la o oboseală etc. II. (Fig.) Împotrivire, opoziție. ♦ Piedică, obstacol, greutate. ♦ Mișcare a patrioților care, în țările ocupate de fasciști între anii 1940 și 1945, au luptat împotriva politicii de colaborare cu aceștia. [Cf. fr. résistance, it. resistenza].

ELECTROCALORIC, -Ă adj. referitor la căldura absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric. (< germ. electrokalorisch)

ELECTROCINETIC, -Ă s. f. referitor la electrocinetică. II. s. f. ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. (< fr. électrocinétique)

REZISTENȚĂ s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista forțelor (solicitărilor) exterioare care tind să-l deformeze sau să-l rupă. ♦ ă materialelor = disciplină care studiază stările de tensiune și de deformație ale corpurilor solide sub acțiunea forțelor exterioare. ◊ forță care se opune efectului unei alte forțe. 2. obișnuință a microbilor cu medicamentul administrat, datorită abuzului de antibiotice. 3. forță opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boală, la oboseală etc. II. împotrivire, opoziție; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedică, obstacol, greutate. ◊ mișcare a patrioților care, în țările ocupate de dușmani au luptat împotriva cotropitorilor și a politicii de colaborare cu aceștia; formă de luptă împotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. résistance)

electrocaloric, -ă adj. (fiz.) Privitor la căldura produsă sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric ◊ „La Milano veți putea vedea clădirea administrativă a unei mari întreprinderi industriale care își schimbă coloritul fațadei de câteva ori pe zi. Aceasta se realizează printr-un ingenios sistem electrocaloric conectat la tăbliile de metal care îmbracă fațada clădirii ca niște solzi.” Sc. 19 VIII 62 p. 3 (din fr. électrocalorique; cf. germ. electrokalorisch; DEX, DN3)

MAGNÉT (< ngr., germ.) s. m. Corp fero- sau ferimagnetic aflat în stare de magnetizare. M. produce în spațiul înconjurător un câmp magnetic, în se exercită forțe (de atragere sau respingere) asupra altor m., asupra conductoarelor parcurse de curenți electrici sau asupra particulelor încărcate electric în mișcare. M. prezintă două regiuni, numite poli magnetici (nord și sud), în care valoarea câmpului magnetic este maximă. M. pot fi temporari sau permanenți și naturali sau artificiali.

COULOMB, coulombi, s. m. Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culomb] – Din fr. coulomb.

electric, ~ă [At: ȘINCAI, ÎNV. 84/25 / V: (înv) ~etr~, iletric / Pl: ~ici, ~ice / E: fr électrique] 1 a Care aparține electricității (1) Si: (îvr) electricesc (1). 2 a Referitor la electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (1). 3 a Specific electricității (1) Si: (îvr) electricesc (3). 4 a De electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (4). 5 a Care are energie legată de prezența electricității (1) Si: (îvr) electricesc (5). 6 a Care este generat de electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (6). 7 a Care poate fi electrizat Si: (îvr) electricesc (7). 8 a (Îs) Lumină ~ă Sistem de iluminație în care sursele de lumină sunt alimentate cu energie electrică. 9 sf (Pop) Lumină electrică (6). 10 a (Îs) Curent ~ Flux de sarcini electrice în deplasare ordonată, într-o anumită direcție, printr-un conductor. 11 sf (Pop) Curent electric. 12 a (Îs) Sarcină ~ă Mărime fizică ce caracterizează starea de încărcare electrică (5). 13-14 a (Îas) Mărime scalară care caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric (19) sau de a fi acționat atunci când se află în câmpul electric (19) al altui corp. 15 a (Îas) Cantitate de electricitate (1). 16 a (Îs) Energie ~ă Energie proprie câmpurilor electrice (20). 17 a (Îas) Cantitate de electricitate (1). 18 sf (Imp; îas) Electricitate (1). 19 a (Îs) Câmp ~ Stare fizică particulară a unui spațiu în care se exercită forțe asupra corpurilor încărcate cu electricitate (1). 20 a (Pex; îas) Spațiu unde se manifestă câmpul electric (19). 21 a (D. unii pești) Care produc descărcări electrice (5) cu ajutorul unor organe electrogene, pentru a paraliza prada. 22 a (Fig) Care produce o impresie puternică și bruscă Si: fulgerător. 23 a (Fig) Care acționează foarte ușor și repede Si: fulgerător. 24-25 a (D. aparate, dispozitive, instalații etc.) Care este pus în mișcare (sau care funcționează) cu ajutorul curentului electric (10). 26 a (D. aparate, dispozitive, instalații etc.) Care folosește energia electrică (17). 27 a (D. anumite operații, procedee) Care se face cu ajutorul curentului electric (10). 28-29 smf, a (Iuz) (Persoană) care se ocupă cu studiul electricității (1).

electrocaloric, ~ă a [At: LTR² / Pl: ~ici, ~ice / E: ger Elektrokalorik] 1 Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric. 2 Care aparține căldurii electrocalorice (1).

electrocinetic, ~ă [At: CHIRIȚĂ, P. 171 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr électrocinétique] 1 a Care aparține electrocineticii (5). 2 a Referitor la electrocinetică (5). 3 a Specific electrocineticii (5). 4 a De electrocinetică (5). 5 sf Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție.

electrodinamic, ~ă [At: POLIZU / S și: (înv) electro-dinamic / Pl: (1) ~ici, ~ice / E: fr électrodynamique] 1 a Care se referă la stările și la fenomenele legate de prezența câmpului electromagnetic variabil în timp. 2 a Referitor la acțiunile exercitate între conductoarele parcurse de curenții electrici. 3 a Care aparține fenomenelor electromagnetice. 4 a Referitor la electrodinamică (9). 5 a Caracteristic electrodinamicii (9). 6 a Care aparține electrodinamicii (9). 7 a De electrodinamică (9). 8 a (D. instrumente de măsură) Care se bazează pe interacțiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 9 sf Studiu al proprietăților electrice și magnetice ale materiei.

joule sm [At: MARIAN – ȚIȚEICA, FIZ. I, 70 / S și: (abr) J / P: jul / Pl: ~li / E: eg, fr joule] (Fiz) 1 Unitate de măsură a energiei, egală cu lucrul mecanic efectuat de forța de un newton, când punctul ei de aplicație se deplasează cu un metru în direcția și sensul forței. 2 (Îs) Efect ~ Degajare de căldură dintr-un conductor străbătut de curent electric.

reostricțiune sf [At: DN³ / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr rhéostriction] (Fiz) Contracție transversală a unui conductor străbătut de curent electric.

REZISTENȚĂ, rezistențe, s. f. I. Faptul de a rezista; împotrivire, opoziție, apărare împotriva unui atac. ♦ Respingerea atacurilor repetate ale inamicului și menținerea pozițiilor proprii. ♦ Mișcare populară antifascistă de eliberare, desfășurată în timpul celui de-al doilea război mondial în țările ocupate de fasciști. II. 1. Calitatea de a fi rezistent. 2. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc.; calitate a unui organism de a nu contracta o boală contagioasă. 3. Proprietate a unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. ◊ Rezistența materialelor = ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul comportării corpurilor deformabile, când se exercită asupra lor forțe din afară, și cu studiul dimensiunilor pe care acestea trebuie să le aibă ca să nu-și modifice forma. ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. 4. Forță pe care un conductor electric o opune trecerii curentului și care depinde de materialul din care este făcut conductorul, de grosimea și de lungimea lui. 5. (Tehn.) Rezistor. – Din fr. résistance, it. resistenza.

SOLENAȚIE s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din fr. solénation.

COULOMB, coulombi, s. m. Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de un curent electric constant de 1 amper. [Pr.: culomb] – Din fr. coulomb.

AMPER-ORĂ ~e f. Unitate de măsură pentru cantitatea de curent electric care străbate un conductor în decursul unui interval de timp, când curentul are intensitate de un amper. /<fr. ampere-heure

SOLENAȚIE s.f. (Fiz.) Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. [Gen. -iei. / < fr. solénation].

REOSTRICȚIUNE s. f. contracție transversală a unui conductor lichid străbătut de curent electric. (< fr. rhéostriction)

SOLENAȚIE s. f. mărime fizică, suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. (< fr. solénation)

CIRCUÍT (fr., lat.) s. n. 1. (TEHN.) Sistem de medii prin care pot circula particule materiale (apă, abur, gaze, particule încărcate cu sarcini electrice etc.). ◊ C. electric = sistem de medii prin care trece curentul electric; este constituit din conductoare electrice, rezistoare, bobine, condensatoare, tuburi electronice, elemente semiconductoare etc., caracterizate prin rezistență, capacitate și inductivitate, care reprezintă parametrii c.e. ◊ C. Oscilant = c. electric format dintr-o bobină și un condensator, care întreține oscilații ale cîmpului electromagnetic. ◊ C. imprimat v. imprimat. ◊ C. magnetic = sistem de medii (în cea mai mare parte materiale feromagnetice) prin care se poate închide fluxul magnetic al unei mașini sau al unui aparat electric. ♦ (INFORM.) C. informațional = cale parcursă de o informație, din momentul producerii pînă la clasarea sau distrugerea sa, în cadrul unui sistem informațional. ◊ C. integrat = pastilă semiconductoare pe care sînt realizate, prin diferite tehnologii de fabricație, diode, tranzistoare, condensatoare și rezistoare, interconectate în scopul obținerii unor funcții specifice; pastila este introdusă într-o capsulă ceramică sau din material plastic, cu un set de terminale metalice (pini) conectate la bornele de intrare, ieșire și de alimentare ale circuitelor existente pe pastilă. 2. Circuitul apei în natură = proces complex și continuu de circulație a apei în cadrul învelișului geografic (hidrosferă, atmosferă, litosferă), care cuprinde evaporarea, formarea norilor, precipitațiile atmosferice și scurgerea lor pe pante, infiltrarea și formarea apelor subterane și de suprafață, și care este condiționat de radiația solară și de forța gravitațională. ◊ C. biologic = drumul parcurs în biosferă de diferite elemente chimice extrase din mediul abiotic de către organismele vii, constituind o parte a circuitelor biogeochimice; ciclu biologic. Se realizează prin intermediul producătorilor primari care sintetizează materia organică din elementele anorganice și prin consumatorii vegetali (erbivore) și animali (carnivore, insectivore). ◊ C. biogeochimic = itinerar complet, al materiei în natură, incluzând c. biologic și etapa transformării materiei organice în materie anorganică de către o categorie de organisme descompunătoare (bacterii și ciuperci). 4. (EC.) Succesiune a fazelor pe care le parcurge un produs de la producător la consumator (producție, circulație, repartiție, consum), perturbarea activității la nivelul uneia dintre aceste faze sau a înlănțuirii lor antrenînd întreruperea circuitului economic. ◊ C. economic = a) ansamblul relațiilor macroeconomice care se stabilesc între diferitele structuri economice naționale (structurile de producție și de consum, monetare și financiare, de regularizare, relațiile cu exteriorul); b) unitatea și interdependența dintre fluxurile reale (al produselor și al factorilor de producție) și fluxurile monetare (între diferitele grupe sociale, constituind veniturile unora și cheltuielile altora). ◊ Circuitul economic național = ansamblul legăturilor ce se stabilesc la scară națională între unități economice, ramuri sau zone teritoriale, prin care acestea oferă și primesc, pe bază de reciprocitate, valori materiale și spirituale necesare desfășurării optime a fluxului continuu al producției, a dezvoltării economico-sociale a țării. ◊ Circuitul economic mondial = ansamblul legăturilor, schimburilor și tranzacțiilor economice între statele lumii (comerțul internațional, cooperarea economică și tehnico-științifică, relațiile financiare și de credit internaționale, schimbul de valori culturale, turismul etc.). 5. Itinerar al unei călătorii (cu întoarcere la locul de plecare).

supraconductibilitate s. f. (fiz.) Proprietate a unor metale aflate la temperaturi scăzute de a-și pierde rezistența electrică ◊ „Supraconductibilitatea a fost astfel denumită datorită faptului că unele metale se «metamorfozează» brusc când sunt supuse unei anumite temperaturi critice, caracteristică fiecărui metal, pierzând orice rezistență la curentul electric, pentru a deveni conductori ideali, «supraconductori», de unde și numele fenomenului.” Sc. 9 I 74 p. 7; v. și crioturbogenerator (din fr. supraconductibilité; DF, LTR; DN3)

OERSTED (ØRSTED) [órstid], Hans Christian (1777-1851), fizician și chimist danez. Fondator (1825) și prof. al Școlii Politehnice din Copenhaga. Întemeietorul Societății pentru progresul științelor (1824). A descoperit (1820) acțiunea curentului electric, care străbate un conductor, asupra acului magnetic, punând bazele electromagnetismului a elaborat un procedeu pentru obținerea aluminiului metalic (1825). Studii asupra compresibilității solidelor și lichidelor.

SOLENAȚIE, solenații, s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din fr. solénation.

REZISTENȚĂ, rezistențe, s. f. I. Faptul de a rezista; împotrivire, opoziție, apărare împotriva unui atac. ♦ Respingerea atacurilor repetate ale inamicului și menținerea pozițiilor proprii. ♦ Mișcare populară antifascistă de eliberare, desfășurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în țările ocupate de trupele germane, italiene și japoneze, precum și în state cu regim fascist. II. 1. Calitatea de a fi rezistent. 2. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc.; calitate a unui organism de a nu contracta o boală contagioasă. 3. Proprietate a unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. ◊ Rezistența materialelor = ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul comportării corpurilor deformabile, când se exercită asupra lor forțe din afară, și cu studiul dimensiunilor pe care acestea trebuie să le aibă ca să nu-și modifice forma. ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. 4. Forță pe care un conductor electric o opune trecerii curentului și care depinde de materialul din care este făcut conductorul, de grosimea și de lungimea lui. 5. (Tehn.) Rezistor. – Din fr. résistance, it. resistenza.

OHM, ohmi, s. m. Unitate de rezistență electrică, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. – Pronunțat: om.

REZISTENȚĂ, rezistențe, s. f. I. Acțiunea de a rezista; împotrivire, opoziție, apărare împotriva unui atac. A opune rezistență. ▭ Orice rezistență va fi imediat reprimată cu forța armată. REBREANU, R. II 228. I-am sili [pe țărani]... la o grozavă rezistență înlăuntrul țării. KOGĂLNICEANU, S. A. 183. ♦ Mișcare de patrioți care, în țările ocupate de fasciști între anii 1940 și 1944, s-au opus cotropitorilor și politicii de colaborare cu aceștia. Rezistența franceză. II. Calitatea de a fi rezistent. 1. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc. ◊ Loc. adj. De rezistență = care te ajută să reziști (la foame, la lipsuri etc.). Îți făceam rost de cîteva mii de lei ca să ai un fond de rezistență. C. PETRESCU, C. V. 134. 2. Proprietatea unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. Rezistența fierului. ▭ Cu toată sensibilitatea foarte mare a celulei nervoase față de substanțele toxice, ea prezintă o mare rezistență. MARINESCU, P. A. 57. ◊ Rezistența materialelor = studiul comportării corpurilor deformabile cînd se exercită asupra lor forțe din afară și al dimensionării acestora ca să nu-și modifice forma. ♦ Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. Rezistența apei la înaintarea unei corăbii. Rezistență de frecare. 2. Forță pe care un conductor o opune trecerii curentului electric și care depinde de materialul din care e făcut conductorul, de grosimea și de lungimea lui. 4. Rezistor.

VOLTAMETRU, voltametre, s. n. Instrument de măsurare a sarcinii electrice (respectiv a intensității curentului electric) trecute printr-un conductor după cantitatea de substanță liberată la un electrod prin electroliză.

SOLENÁȚIE (< fr.) s. f. (FIZ.) Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. În Sistemul Internațional (SI), s. are aceleași unități ca și curentul electric și este numeric egală cu tensiunea magnetomotoare de-a lungul curbei închise considerate.

coulomb sm [At: DN³ / P: cu~ / Pl: ~i / E: fr coulomb] Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de un curent electric constant de 1 amper.

electrod sm [At: MARIN, F. 292/23 / Pl: ~ozi, (îvr) ~i, ~e / E: fr électrode] Conductor electric prin care intră sau iese curentul electric dintr-un mediu conductor sau din vid.

curenta¹ [At: UNIVERSUL 8 decembrie, 1938 / Pzi: ~tez / E: curent] 1 vt (D. un conductor electric) A provoca cuiva un șoc (mai ușor) prin atingere. 2 vr (D. ființe) A atinge un conductor electric suportând un șoc.

curentare sf [At: DA / Pl: ~tări / E: curenta¹] 1 Provocare a unui șoc (ușor) prin atingere Cf curenta¹ (1). 2 Atingere a unui conductor electric, suportând un șoc.

ohm sm [At: PONI, F. 260 / P: om / S și: (abr) Ω / Pl: ~i / E: fr ohm] Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă- amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt.

rezistență sf [At: (a. 1848) CR 29¹/57 / V: (înv) ~ție, ~tintă / S și: resi~ / Pl: ~țe / E: fr résistance, it resistenza] 1 (D. obiecte, substanțe etc.) Nemodificare sub influența unor factori externi Si: durabilitate (1), persistență, viabilitate (îvr) rezistare (1). 2 (D. persoane) împotrivire (la cineva sau la ceva). 3 (D. ființe; udp „la”) Suportare a oboselii, foamei, durerii etc. Si: rezistare (3). 4 (D. organisme vii) Supraviețuire în condiții nefavorabile Si: rezistare (4). 5 (D. idei, afirmații etc.) Susținere prin temeinicie Si: rezistare (5). 6 Proprietate a unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine. 7 (Îs) ~ța materialelor Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul comportării corpurilor deformabile, când se exercită asupra lor forțe din afară, și cu studiul dimensiunilor pe care acestea trebuie să le aibă ca să nu-și modifice forma. 8 (Rar) Forță. 9 Forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni. 10 Forță pe care un conductor electric o opune trecerii curentului și care depinde de materialul din care este făcut conductorul, de grosimea și lungimea lui. 11 (Teh) Rezistor. 12 (Mil) Respingere a atacurilor inamicului și menținere pe pozițiile proprii. 13 Mișcare populară antifascistă de eliberare, desfășurată în timpul celui de-al doilea război mondial în țările ocupate de fasciști.

solenație sf [At: DER / Pl: ~ii / E: fr solénation] Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă.

OHM s. m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. cf. poni, f. 260, enc. Tehn. i, 115. Adesea obiectul produs, noțiunea stabilită poartă numele creatorului, de exemplu, în fizică, amper, curie..., ohm. graur, n. p. 153, cf. ltr², der. – Pronunțat: om. – PI.: ohmi. – Din fr. ohm.

DENSITATE, densități, s. f. 1. Mărime fizică definită prin raportul dintre masa și volumul unui corp; masă specifică. ◊ Densitate relativă = raportul dintre densitatea unei substanțe și densitatea apei. ♦ Numărul de obiecte sau de ființe de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor și secțiunea transversală a acestuia. Densitatea (medie) a populației = numărul de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafață a unui anumit teritoriu. Densitatea rețelei hidrografice = raportul dintre lungimea rețelei de râuri și canale și suprafața dată. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densité, lat. densitas, -atis.

A SE CURENTA mă ~ez intranz. A se atinge de un conductor electric, contractând un șoc. /Din curent

OHM (pr.: om) ~i m. fiz. Unitate de măsură a rezistenței electrice egală cu rezistența unui conductor, prin care trece un curent electric de un amper, când diferența de potențial la capetele lui este de un volt. /<fr. ohm

HALL [ho:l], Edwin Herbert (1855-1938), fizician american. Prof. univ. la Harvard. A studiat proprietățile termice și electrice ale metalelor și materialelor semiconductoare. A descoperit (1879) fenomenul de apariție a unui câmp electric suplimentar într-un conductor sau semiconductor parcurs de curent electric când acesta se află în câmp magnetic (efectul H.).

DENSITATE, densități, s. f. 1. Mărime fizică definită prin raportul dintre masa și volumul unui corp; masă specifică. ◊ Densitate relativă = raportul dintre densitatea unui corp și densitatea altui corp de referință. ♦ Numărul de obiecte sau de ființe de pe o unitate de arie sau de lungime. ◊ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor și secțiunea transversală a acestuia. Densitatea (medie) a populației = numărul de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafață a unui anumit teritoriu. Densitatea rețelei hidrografice = raportul dintre lungimea rețelei de râuri și canale și suprafața dată. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densité, lat. densitas, -atis.

densitate sf [At: PONI, CH. 55 / Pl: ~tăți / E: fr densité, lat densitas, -atis] 1 Însușire de a fi dens Si: desime. 2 Mărime fizică definită prin raportul între masa și volumul unui corp Si: masă specifică. 3 (Îs) ~ relativă Raport între densitatea (2) unei substanțe și densitatea (2) apei. 4 Număr de obiecte sau ființe de pe o unitate de arie sau de lungime. 5 (Îs) ~ de curent electric Raport între intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor și secțiunea transversală a acestuia. 6 (Îs) ~a medie a populației Număr de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafață a unui anumit teritoriu. 7 (Îs) ~a rețelei hidrografice Raport între lungimea rețelei de râuri și canale și suprafața dată.

conductanță sf [At: DEX² / Pl: ~țe / E: fr conductance] Mărime egală cu raportul dintre intensitatea curentului electric continuu care străbate un conductor (8) și tensiunea continuă aflată la capetele sale.

ELECTROD, electrozi, s. m. (Fiz., Chim.) Conductor electric prin care intră sau iese curentul dintr-un mediu conductor sau din vid.

ELECTROD, electrozi, s. m. Conductor electric prin care intră sau iese curentul dintr-un mediu conductor sau din vid. – Fr. électrode (< engl.).

PIPĂ s. f. 1. conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decât cea curentă. ◊ tub de porțelan curbat pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. (< engl., fr. pipe)

ELECTRÓD (< fr. {i}; {s} electro- + hodos „drum”) s. m. Conductor electric(metalic sau de cărbune) prin care curentul electric intră (anod) ș iese (catod) într-un sau dintr-un mediu oarecare sau vid; de regulă, are conductivitatea electrică mai mare decât a mediului respectiv. ◊ E. de sudură = e. de sârmă ce conduce curentul electric la piesa care se sudează prin arcul electric format între capătul acestuia și piesă. ◊ E. indicator = e. folosit pentru determinarea concentrației ionilor din soluția în care este introdus.

AMPER, amperi, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric. ◊ Compus: amper-oră = unitate de măsură pentru sarcina electrică egală cu cantitatea de electricitate transportată de un curent electric cu intensitatea de un amper printr-un conductor în timp de o oră, egală cu 3600 coulombi. – Din fr. ampère.

PIPĂ s.f. 1. Conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decît secțiunea curentă. ♦ Tub de porțelan curbat folosit pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. Piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. [< engl., fr. pipe].

ELECTROD s. m. conductor electric prin care intră (anod) sau iese (catod) curentul. (< fr. électrode)

AMPER, amperi, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric. ♦ Compus: amper-oră = unitate de măsură pentru sarcina electrică egală cu cantitatea de electricitate transportată de un curent electric cu intensitatea de un amper printr-un conductor în timp de o oră, egală cu 3 600 coulombi. – Din fr. ampère.

GALVANIC, -Ă, galvanici, -e, adj. Referitor la obținerea curentului electric prin acțiunea chimică dintr-un electrolit și două conductoare de tipul metalelor. ◊ Element galvanic = pilă electrică cu electrodul pozitiv de cărbune și electrodul negativ de zinc, servind pentru a furniza curent electric continuu. Curent galvanic = curent electric produs prin acțiunea chimică dintre electroliți și conductoare de tipul metalelor.

amper sm [At: PONI, F. 258 / Pl: ~i / E: fr ampère] (Fiz) Unitate de măsură pentru intensitatea curentului electric. 2 (Îc) -oră Unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate transportată de un curent electric cu intensitatea de un amper printr-un conductor în timp de o oră, egală cu 3600 coulombi.

MULTIPLICATOR s. m., s. n. 1. S. m. (Mat.; învechit) Înmulțitor. Cel mai mic [se numește] multiplicator sau înmulțitoriu. ȘINCAI, Î. 22/20, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Multiplicator sau înmulțitor. CULIANU, A. 17. (Adjectival) Numărul multiplicatoriu. LM. 2. S. n. (Fiz.; învechit) Bobină de sîrmă conductoare sau aparat utilizate în măsurarea, amplificarea etc. curentului electric. Acest aparat. . . se numește multiplicătoriul electromagnetic. STAMATI, F. 134/9. La multiplecătoriu, firul cel de metal trebuie învălit cu mătasă mai de multe ori, ca să meargă electricitatea prin toate încolăciturile lui. id. ib. 134/10. Instrument ce se cheamă multiplicator, fiindcă multiplică puterea electricității. BARASCH, M. III, 94/18. Ist instrument. . . se numește multiplicator și efectul lui e de a dobîndi o clipelnică abatere a acului, cînd un rîu electric trece prin învălătocirile telului. ROM. LIT. 386/25. 3. S. n. Dispozitiv, aparat sau mașină care efectuează multiplicarea unei mărimi sau reproducerea unui original în mai multe exemplare. Cf. DL, LTR². – Pl.: (1) multiplicatori și (2, 3) multiplicatoare. – Și: multiplicatoriu, multiplicatoriu, multiplecătoriu s. m., s. n. – Din lat. multiplicator, fr. multiplicateur, germ. Multiplikator, rus. мульипликатор.

AMPER s. m. unitate de măsură a intensității curentului electric, intensitatea curentului constant de un volt care străbate un conductor cu rezistență de un ohm. (< fr. ampère)

CONDUCTOR¹, conductoare, s. n. Corp prin care poate trece un curent electric; piesă dintr-o instalație electrică, care servește la conducerea curentului. – După fr. conducteur.

curentat, ~ă smf, a [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: curenta¹] 1-2 (Persoană) care a suportat un șoc prin atingerea unui conductor electric.

ȘNUR ~uri n. 1) Sfoară de bumbac, de lână sau de metal, folosită ca ornament la haine sau la mobilier; șiret; găitan; ceapraz. 2) reg. Bentiță îngustă de material textil, țesută tubular sau în fâșie, folosită pentru a încheia și a strânge încălțămintea, unele haine etc.; șiret. 3) Conductor electric flexibil, întrebuințat pentru a racorda diferite aparate la rețeaua de curent. /<germ. Schnur

CONDUCTOR s.n. Corp (fir, sîrmă etc.) prin care poate trece un curent electric continuu. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. conducteur, lat. conductor].

VOLT s.m. Unitate de măsură a forței electromotoare, a tensiunii electrice și a diferenței de potențial, corespunzînd tensiunii electrice care, aplicată unui conductor cu rezistență de un ohm, produce un curent de un amper. [< fr. volt, cf. Volta – fizician italian].

A IZOLA ~ez tranz. 1) (obiecte, ființe) A despărți de mediul înconjurător. 2) (persoane) A face să se izoleze; a sihăstri; a schimnici; a pustnici. 3) (bolnavi contagioși) A separa de oamenii sănătoși, pentru a evita contagierea. 4) A acoperi cu un material protector (pentru a exclude transmiterea căldurii, frigului, umezelii, zgomotului etc.). 5) (conductori electrici) A despărți cu un material dielectric de alte corpuri care conduc curentul electric (pentru a evita accidentele). /<fr. isoler

VOLT s. m. unitate de măsură a tensiunii electrice, egală cu tensiunea aplicată la capetele unui conductor care, străbătut de un curent de un amper, dezvoltă o putere de un watt. (< fr. volt)

volt¹ sm [At: PONI, F. 261 / Pl: volți / E: fr volt] (Fiz) Unitate de măsură a tensiunii electromotoare și a diferenței de potențial electric egală cu tensiunea de la capetele unui conductor care, străbătut de un curent de un amper, dezvoltă o putere de un watt.

*ELECTRO-MAGNET sm. ⚡ Instrument alcătuit dintr’un drug de fier, de formă variabilă, înfășurat cu un fir conductor izolat, care lucrează ca și un magnet în timpul trecerii unui curent electric; e foarte întrebuințat în numeroase aparate, precum: sonerii, telegrafe, telefoane, etc. (🖼 1969) [electro + magnet, după fr. éléctro-aimant].

* ELECTRO-MAGNET sm. ⚡ Instrument alcătuit dintr’un drug de fier, de formă variabilă, înfășurat cu un fir conductor izolat, care lucrează ca și un magnet în timpul trecerii unui curent electric; e foarte întrebuințat în numeroase aparate, precum: sonerii, telegrafe, telefoane, etc. (🖼 1969) [electro-magnet, după fr. éléctro-aimant].

FILAMENT, filamente, s. n. 1. Formație filiformă a unor celule animale sau vegetale. ♦ Parte a staminei care susține antera 2. Conductor subțire, de obicei de metal, care devine incandescent, când este străbătut de curent electric. 3. Formație întunecoasă care apare în cromosferă, însoțind erupțiile solare. (din fr. filament, lat. filamentum)

VOLT ~ți m. fiz. Unitate de măsură a tensiunii electrice, a forței electromotoare, egală cu tensiunea de la capetele unui conductor cu un curent de un amper, care dezvoltă o putere de un watt. /<fr. volt

CONDUCTOR², conductoare, s. n. (Adesea determinat prin «electric») Corp prin care se poate trece un curent electric; piesă dintr-o instalație electrică, care servește la conducerea curentului.

FILAMENT s.n. 1. Formație filiformă a unor celule animale sau vegetale. ♦ Parte a staminei care susține antera. 2. Conductor subțire, de obicei de metal, care devine incandescent cînd este străbătut de un curent electric. [Pl. -te, -turi. / < fr. filament].

OHM OM/ s. m. unitate de măsură a rezistenței electrice, egală cu rezistența unui conductor în care o tensiune de un volt produce un curent de un amper. (< fr. ohm)

AMPER s.m. Unitate de măsură a intensității curentului electric în sistemul metru-kilogram-secundă-amper, reprezentînd intensitatea unui curent constant de un volt care străbate un conductor cu rezistență de un ohm. [< fr. ampère, cf. Ampère – fizician francez].

*ĭncandescénță f., pl. e (d. incandescent, fr. -ence). Starea lucruluĭ incandescent. Fig. Mare aprindere a pasiunilor. Lampă cu ĭncandescență, lampă electrică în care lumina provine din incandescența unuĭ conductor ținut într’un spațiŭ vid și supt acțiunea unuĭ curent care-l străbate.

OHM s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a rezistenței electrice, egală cu rezistența pe care o opune un conductor în care o tensiune de un volt produce un curent de un amper. [Pron. om. / < fr. ohm, cf. Ohm – fizician german].

ÎNALT², -Ă, înalți, -te, adj. 1. Care se întinde mult în sus; foarte ridicat. Copac înalt. Stîlp înalt. ▭ După ce merse cale lungă, depărtată, ajunse la niște munți mari și înalți. ISPIRESCU, L. 19. Și surîzînd vom adormi sub înaltul, Vechiul salcîm. EMINESCU, O. I 231. ◊ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ◊ Fig. Ziua era înaltă, limpede și satul trosnea de ger și de tăcere. PREDA, Î. 75. Noaptea era înaltă și senină. SADOVEANU, F. J. 371. Era vădit că inima ei tînără trăia, în ziua aceea, o zi de înaltă primăvară. GALACTION, O. I 180. ◊ (Adverbial) Cartea de literatură trebuie să fie înalt onorată de tovarășii noștri cei mai tineri. SADOVEANU, E. 47. ♦ Care se găsește la înălțime (mare). Carpații meridionali au pasuri înalte. ♦ (Despre oameni) De statură mare. Sînt ceva mai înalt de cum eram iarna trecută. STANCU, D. 72. Ea frumoasă și el tînăr, el înalt și ea înaltă. EMINESCU, O. I 154. Badiu-nalt și subțirel, Parcă-i tras printr-un inel... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. 2. (Despre sunete sau despre voce) Care are un număr mare de oscilații pe secundă; ascuțit, subțire. Cînd îl găsiră, dădu un țipăt înalt și se prăbuși asupra trupului fiului ei. DUMITRIU, N. 154. Dădu cu glas înalt tonul cîntecului. CAMILAR, N. I 41. ◊ (Adverbial) Au văzut-o mai întîi, și au auzit cum vorbește de înalt? DUNĂREANU, CH. 22. Ciobanul striga înalt: Ăst țap îi dau, nu-i dau alt. PANN, P. V. III 11. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. Curent de înaltă tensiune. ▭ Din marea sală a mașinilor, pe conductorii liniei de înaltă tensiune va începe să curgă spre uzinele țării energia electrică produsă la Sîngeorgiu. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2831. ♦ (Despre frecvență) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Superior; important, distins, măreț. Un viteaz care merge la așa slujbă înaliă... ISPIRESCU, L. 13. Era pe lîngă aceasta un mare poet, cu cea mai nobilă și mai înaltă fantazie. CARAGIALE, O. III 236. Nu bănuia că soarta îi scosese înainte un oaspete așa de înalt. id. ib. 63. – Variantă: nalt, -ă (MACEDONSKI, O. I 27, SBIERA, P. 231, CREANGĂ, P. 126, ALECSANDRI, P. II 19) adj.

AMPER, amperi, s. m. Unitate internațională pentru măsurarea intensității curentului electric. ◊ Compus: amper-oră = unitate practică de măsură a cantității de electricitate, egală cu cantitatea de electricitate care străbate un conductor în timpul unei ore, atunci cînd curentul are intensitatea de un amper.

volt s.m. (fiz.) Unitate de măsură a tensiunii electrice, a tensiunii electromotoare și a diferenței de potențial, egală cu tensiunea de la capetele unui conductor, care, fiind străbătut de un curent de un amper, dezvoltă o putere de un watt (V). • pl. volți. /<fr. volt; cf. nm. pr. Alessandro Volta, fizician italian.

priză sf [At: MUMULEANU, C. 125/8 / V: (înv) preză / Pl: ~ze / S și: prisă / E: fr prise] 1 Cantitate mică de tutun sau de drog care se trage pe nas. 2 Doză mică dintr-un medicament. 3 (Înv) Pradă. 4 (Îe) A fi (sau a se afla) în ~ (D. o piesă de șah) A fi în pericol de a fi capturată. 5 (Liv) Capacitate de intuiție, de sesizare, de înțelegere a realității. 6 (Fam) Influență. 7 Autoritate. 8 Interes. 9 (Teh; șîs ~ electrică, ~ de curent) Dispozitiv cu ajutorul căruia se realizează conectarea la o rețea electrică a unui aparat, instrument etc. prin intermediul unei fișe de curent. 10 (Prc) Orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., care realizează legătura electrică. 11 (Îs) ~ de pământ Dispozitiv cu ajutorul căruia se realizează o legătură electrică conductoare directă cu pământul a unei rețele electrice, a carcaselor metalice, a utilajelor acționate electric etc. pentru a se obține anumite circulații de curenți sau pentru asigurarea protecției contra pericolului de electrocutare. 12 (Îs) ~ aeriană (de curent) Priză în formă de bară, de liră etc. prin care se realizează legătura dintre o rețea electrică aeriană și un tramvai, un troleibuz, o locomotivă electrică. 13 (Fam; îe) A fi (sau a băga pe cineva) în ~ A fi sau a face ca cineva să fie în contact direct cu ceva. 14 (Îae) A fi sau a face ca cineva să fie foarte activ. 15 (Șîs ~ electrică) Derivație dintr-o înfășurare electrică prin care se poate realiza o legătură electrică suplimentară. 16 Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 17 (Îs) ~ directă (sau constantă) Cuplare directă între arborele principal al unui schimbător de viteză și arborele de la care primește sau căruia îi transmite mișcarea. 18 Orificiu, piesă, dispozitiv sau construcție cu ajutorul cărora se absoarbe sau se captează un fluid, aer, abur, apă etc. în scop utilitar. 19 Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți folosiți în construcții. 20 (Îs) ~ de aterizare (sau de teren) Ansamblu al manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 21 (Spt) Poziție a mâinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal, de baschet, de rugbi etc. 22 (Spt) Poziție a mâinilor unui portar de fotbal la prinderea sau la aruncarea mingii. 23 (Spt) Mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta etc. 24 (Îe) A avea ~ A trezi interesul cuiva. 25 (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 26 (Cig; îs) ~ directă Tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești.

CORDON s. n. I. 1. cingătoare (de stofă, de piele etc.) 2. conductor electric de liță, izolat și strâns într-un înveliș protector. 3. corp fibros. ◊ structură anatomică cilindrică lungă. 4. ~ litoral = fâșie îngustă de uscat rezultată din acumularea aluviunilor aduse de valuri și de curenții marini, care separă marea de un golf sau de o lagună; perisip. 5. margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. 6. (arhit.) mulură orizontală pe un perete. II șir de posturi militare de pază; șir de soldați care păstrează ordinea în anumite poziții. ♦ ~ sanitar = totalitatea măsurilor de izolare la care este supusă o zonă bântuită de o contagiune; formație militară care asigură această izolare. (< fr. cordon)

PRIZĂ, prize, s. f. 1. (Tehn.) Dispozitiv care permite conectarea la rețeaua electrică a unui aparat, instrument etc. prin intermediul unei fișe de curent; p. restr. orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se realizează legătura electrică. ◊ Priză aeriană de curent = priză în formă de bară, de liră etc., prin care se realizează legătura dintre o linie electrică aeriană și un tramvai, o locomotivă electrică etc. Priză de pământ = ansamblu de conductoare metalice prin care se face împământarea unei rețele electrice, a utilajelor acționate electric. 2. Deschizătură în peretele exterior al unei construcții prin care se face aerisirea. 3. Angrenare a două roți dințate într-un mecanism. 4. Fenomen de transformare din stare plastică în stare rigidă a amestecurilor hidratate de lianți care se fololosesc în construcții. 5. (În sintagma) Priză de aterizare (sau de teren) = ansamblul manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 6. (Fam.; în expr. A avea (sau a fi cu) priză la cineva (sau asupra cuiva) = a avea trecere (la cineva), influență (asupra cuiva), a trezi interesul (cuiva). 7. (Livr.) Cantitate mică de tutun (sau de alte substanțe pulverulente) care se trage pe nas. 8. Doză (mică) de medicament.9. Tehnică de prindere a mingii la handbal, baschet, rugbi etc. sau de ținere a prăjinii, a suliței sau a rachetei și a paletei de tenis etc. 10. (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare și proiectare a adversarului. 11. (Cin.; în sintagma) Priză directă = tehnică de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretării actoricești. – Din fr. prise.

PRIZĂ, prize, s. f. 1. Dispozitiv (de obicei fixat în perete) prin care se stabilește legătura între un aparat electric și rețeaua electrică respectivă, între un aparat telefonic și rețeaua telefonică respectivă etc. Să scoatem telefonul din priză. BARANGA, I. 174. ◊ Priză aeriană de curent = priză în formă de bară, de liră etc. prin care se realizează legătura dintre o linie electrică aeriană și un tramvai, o locomotivă electrică etc. Priză de pămînt = ansamblu de conductoare metalice în contact imediat cu pămîntul, care servesc pentru legarea la pămînt a unei instalații electrice. 2. Orificiu, în general cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, făcut în peretele unei încăperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se poate lua un fluid sau un curent electric. 3. Angrenare a două roți dirițate într-un mecanism. 4. Fenomen de combinare a componenților unui liant hidraulic cu apa, datorită căruia pasta de beton sau de mortar trece din stare plastică în stare solidă. ◊ Expr. A avea (sau a fi cu) priză (în mase) = a avea trecere, influență, a trezi interesul maselor. 5. (Franțuzism învechit; de obicei determinat prin «de tabac») Cantitate mică de tutun care se trage pe nas. Îmi prezentă o priză de tabac. NEGRUZZI, S. I 68.

CORDON s.n. I. 1. Cingătoare (de pînză, de piele etc.), centură, curea. 2. Conductor electric de liță (răsucită), izolat și strîns într-un înveliș protector. 3. Corp fibros. ♦ Structură anatomică cilindrică lungă. 4. Cordon litoral = formă de relief din zona țărmurilor joase, rezultînd din acumularea aluviunilor aduse de valuri și de curenți marini, care separă un golf de mare; perisip. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decît partea centrală. II. Șir de posturi militare care efectuează serviciul de pază; linie, șir de soldați care păstrează ordinea în anumite situații. ◊ Cordon sanitar = totalitatea măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară bîntuită de o contagiune; (concr.) patrulă, formație militară care asigură această izolare. [Pl. -oane, var. cordun s.n. / < fr. cordon, cf. it. cordone].

inducție sf [At: MAIORESCU, CR. I, 110 / V: (înv) ~iune / Pl: -ii / E: fr induction, lat inductio, -onis] 1 Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general, de la consecință la principiu, de la efect la cauză. 2 (Ccr) Consecință obținută pe baza inducției (1). 3 (Fiz) Acțiune reciprocă între două corpuri distante dintre care cel puțin unul are o încărcătură electrică sau este magnetizat. 4 (Îs) Self ~ Excitație a unei forțe electromagnetice de inducție (3) în propriul circuit al curentului, când intensitatea acestuia variază. 5 Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. 6 (Îs) ~ magnetică Mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. 7 (Îs) ~ electrică Mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. 8 (Îs) ~ electromagnetică Fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. 9 (Îs) ~ electrostatică Separare a sarcinilor electrice și redistribuire a lor pe suprafața unui conductor, datorită acțiunii unui câmp electric. 10 Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 11 Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. corectat(ă)

BOBÍNĂ (< fr.) s. f. 1. Suport cilindric sau tubular din lemn, metal, carton etc. servind la înfășurarea firelor, a semitorturilor, a peliculei de film sau a benzilor; p. ext. ansamblu format din acest suport și firele, semitorturile etc., înfășurate pe el. 2. B. electrică = element de circuit electric format din spire conductoare în serie, cu sau fără miez feromagnetic, ce produce un cîmp magnetic sau în care se induce o tensiune electromotoare. B. de inducție = transformator electric cu miez feromagnetic deschis, a cărui înfășurare primară este parcursă de un curent continuu întrerupt periodic. B. de deflexie = pereche de bobine (2) ce poate determina o deviație a unui fascicul de electroni analogă cu cea produsă de acțiunea unui cîmp magnetic.

CONDENSATÓR (< fr. {i}) s. n. 1. (TEHN.) Schimbător de căldură într-o instalație termică, răcit cu aer sau apă, în care fluidul refrigerent, prealabil comprimat, trece din starea de vapori în stare lichidă. 2. C. electric = sistem de două conductoare electrice (armăturile c.) separate printr-un mediu izolant și care se încarcă cu sarcini electrice egale și de semne contrare dacă se aplică o tensiune continuă; se folosește ca acumulator de sarcină electrică sau ca element al circuitelor de curent alternativ, caracteristica sa fiind capacitatea electrică.

NERNST, Walther Hermann (1864-1941), chimist și fizician german. Unul dintre fondatorii chimiei fizice moderne. Prof. univ. la Göttingen și succesorul (1924-1933) lui M. Planck la Institutul de Fizică și Chimie din Berlin. A enunțat principiul al treilea al termodinamicii (1906). Contribuții la fizica aplicată (lampa N.), termochimie, teoria osmotică a pilelor electrice și studiul soluțiilor diluate. Lucrări referitoare la echilibrele chimice și asupra proprietăților corpurilor cu temperaturi joase („Chimie teoretică”). Premiul Nobel pentru chimie (1920). – Efectul N. (sau efectul galvanotermomagnetic longitudinal) = fenomen prin care, atunci când un curent trece longitudinal printr-un conductor, iar câmpul magnetic este orientat transversal, se poate verifica o diferență de temperatură în sensul curentului. Se mai numește și efectul N.-Ettingshausen. ◊ Lampa lui N. = lampă ajunsă la incandescență, cu filament de zirconiu și ytriu, care, atunci când este traversată de un curent continuu (1-2A), produce o lumină albă; utilizată ca sursă pentru radiațiile infraroșii.

legătură sf [At: PSALT. HUR. 93²/15 / Pl: ~ri / E: ml ligatura] 1 Mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite transmiterea unor forțe sau a unor mișcări de la unul la celălalt Si: fixare, joncțiune, prindere. 2 (Spc) Legare a unei cărți Si: broșare, cartonare, copertare, (înv) compactare. 3 (Pex) Mod în care este legată o carte. 4 (Pex; ccr) Scoarțe și cotor în care este legată o carte. 5 Legare cu cercuri sau obezi de fier a unui obiect pentru a-l face mai rezistent. 6 (Pex) Mod în care este legat un obiect de fier pentru a-l face mai rezistent. 7 (Îla) Cu ~ Care este mai bine închegat. 8 (Pan) Consolidare a părților unor construcții prin diferiți lianți sau prin bucăți de lemn. 9 (Fig) Întărire. 10 (Țes) Mod de împletire, încrucișare, înlănțuire etc. a firelor de urzeală cu firele din bătătură la războiul de țesut, la împletit sau la tricotat. 11 (Îc) ~ pânză (sau ~ postav) Mod simplu de unire a firelor de urzeală cu cele din bătătură care constă în trecerea alternativă a firelor de urzeală peste și pe sub firul de bătătură. 12 (Înv; îla) În ~ În țesătură. 13 (Înv; îal) În stivă. 14 (Nav) Mod de a fixa, la bordul navelor, două parâme, două porțiuni ale aceleiași parâme sau doi scondri. 15 Cuplare a mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile, generatoare electrice etc. 16 (Prc) Mod de fixare mecanică a unui conductor electric la izolatoarele-suport. 17 (Îs) ~ electrică Mod de reunire conductivă fixă și de durată a două elemente de circuit electric. 18 (Îas) Branșament electric. 19 (Îas) Mod de conectare a mai multor elemente de circuit cu scopul de a se realiza o anumită repartiție a curenților ori a tensiunilor electrice. 20 Unire a diferitelor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu sau un alt sistem material cu proprietăți caracteristice. 21 (Pex) Consistență. 22 (Pex) Densitate. 23 (Îs) Forță de ~ Forță care unește între ele particulele constitutive ale unui sistem material. 24 (Îs) Energie de ~ Energie eliberată la formarea unui sistem material. 25 (Fiz; Chm) Unire a particulelor care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. 26 (Fiz; Chm; pex) Mod în care se leagă între ei atomii sau moleculele. 27 (Îs) ~ fizică Interacțiune care se exercită între atomii elementelor sau moleculelor prin intermediul forțelor fizice slabe, de natură electrostatică. 28 (Fiz; îs) ~ ion-dipol Interacțiune care se stabilește în soluție între ionii unui compus chimic ionizabil și dipolii moleculelor solicitantului prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică având drept rezultat fenomenul de solvatare. 29 (Fiz; îs) ~ dipol-dipol Interacțiune care se realizează între moleculele polare prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică datorită atracției electrostatice dintre polii electrici opuși ai moleculelor. 30 (Fiz; îs) ~a Van der Waals Interacțiune care se stabilește între atomii gazelor rare sau între moleculele substanțelor solide, lichide și gazoase prin intermediul unor forțe fizice slabe, de natură electrostatică și care explică posibilitatea lichefierii și solidificării lor. 31 (Chm; îs) ~ chimică Forță interatomică ce asigură legarea atomilor între ei în molecula unui compus chimic prin intermediul electronilor de valență și care conduce la formarea substanțelor chimice. 32 (Chm; spc) Simbol utilizat în formulele de constituție ale substanțelor pentru a arăta legăturile de valență dintre atomi. 33 (Chm; îs) ~ (sau punte) de hidrogen Legătură (31) de natură electrostatică inter- sau intramoleculară, proprie combinațiilor care conțin în moleculă atomii de hidrogen legați de atomii puternic electronegativi. 34 (Chm; îs) ~ ionică (sau heteropolară, electrovalentă, de electrovalență) Legătură (31) nedirijată, neorientată, care apare în combinațiile ionice și care constă în atracția electrostatică dintre ioni cu sarcini electrice de semn contrar, proveniți din atomi participanți la legătură (31), prin transfer, ce dă învelișuri electronice exterioare complete pentru ambii atomi Si: electrovalență. 35 (Chm; îs) ~ atomică (sau homeopolară, covalentă) Legătură (31) care se realizează prin intermediul unuia sau mai multor dubleți de electroni, prin punerea în comun a aceluiași număr de electroni de către fiecare dintre cei doi atomi participanți la legătură Si: covalență. 36 (Chm; îs) ~ covalentă nepolară Legătură (35) care se realizează între moleculele formate din atomi ce nu diferă prin electronegativitatea lor. 37 (Chm; îs) ~ covalentă polară Legătură (35) care se realizează între moleculele formate din atomi ce diferă prin electronegativitatea lor și în care dubletul electronic de legătură este deplasat spre atomul cel mai electronegativ, conferind moleculei o anumită polaritate. 38 (Chm; îs) ~ simplă Legătură (35) ce se realizează prin intermediul unui dublet de electroni de valență, între atomi din specii identice sau diferite. 39 (Chm; îs) ~ dublă Legătură (35) care se realizează prin cuplarea a două perechi de electroni de valență, între atomii de specii identice sau diferite a căror covalență este egală cu cel puțin doi. 40 (Chm; îs) ~ triplă Legătură (35) care se realizează prin cuplarea a trei perechi de electroni de valență, între atomi identici sau diferiți, a căror covalență este egală cu cel puțin trei. 41 (Chm; îs) ~ coordinativă (sau covalent coordinativă) Legătură (35) reprezentând o stare intermediară între legătura covalentă și legătura electrovalentă, care se realizează prin intermediul unui dublet de electroni proveniți numai de la unul dintre participanții la legătură (35). 42 (Chm; îs) ~ semipolară Legătură (35) în care dubletul electronic de legătură provine de la un singur atom. 43 (Chm; îs) ~ metalică Legătură (35) care se realizează între atomii unui metal, în rețeaua cristalină a acestuia, prin punerea în comun a electronilor de valență ai tuturor atomilor ce compun cristalul. 44 (Teh; îs) ~ mecanică Condiție geometrică prin care sunt restrânse posibilitățile de mișcare ale unui punct material sau ale unui sistem de puncte materiale. 45 Piesă, dispozitiv, obiect flexibil care unește sau fixează două sau mai multe obiecte sau părți ale aceluiași obiect cu scopul de a le fixa, imobiliza. 46 (Nav; spc) Parâmă. 47 (Muz; spc) Coardă. 48 (Bot) Viță. 49 (Atm; pop) Articulație. 50 (Atm; pop) Ligament. 51 (Atm; pop) Tendon. 52 (Țes; îs) ~rile durițelor Sforile ițelor. 53 (Țes) Chingi la războiul de țesut. 54 Sfoară la ferestrău. 55 (Reg) Apărătoare de la sanie cu care se fixează proțapul. 56 (Reg) Punte dintre coarnele plugului. 57 (Reg) Cercel la car. 58 (Reg) Vargă de la coasă. 59 (Îs) ~ra stâlpilor (sau la stâlpi) Parte a morii numită și „puntea bogdanilor”. 60 Obiect flexibil sau dispozitiv care unește două obiecte sau două părți ale aceluiași obiect pentru a le determina să se îmbine perfect. 61 (Spc) Șiret¹ (2). 62 (Spc) Șnur. 63 (Spc) Șiret¹ (3). 64 (Îs) ~ri în cruciș Curele la încălțăminte. 65 (Îe) A fi ~ de picior Se spune despre cineva care nu valorează nimic în ochii celorlalți oameni Si: neînsemnat. 66 (Spt; spc) Dispozitiv format din curele sau fire metalice prin intermediul căruia se atașează schiurile la picioare. 67 Nod. 68 (Pex) Fundă. 69 (Rar; îs) ~ de ciorapi Jartieră. 70 (Spc; îs) ~ de rană Material flexibil cu care se acoperă o rană Si: bandaj, fașă, pansament, tifon, (pop) oblojeală. 71 (Med; înv; îs) ~ de vână Garou. 72 (Pop; șîs ~ de cap) Bucată de pânză, de diferite culori și forme, pe care o poartă femeile pe cap Si: basma, broboadă, tulpan, (pop) testemel. 73 (Reg) Bucată de pânză albă, de formă triunghiulară, pe care o poartă pe cap numai femeile măritate. 74 (Rar; șîs ~ de pălărie) Panglică. 75 (Înv; șîs ~ de gât) Cravată. 76 (Înv; îas) Fular. 77 (Spc) Întăritură la malul unui râu Si: capră. 78 Armătură a unui pod. 79 (Pex) Ornamentație a unei uși. 80 (Spc) Îmbrăcăminte de fier aplicată pe caroseria carului. 81 (Pop) Mai multe fire de paie cu care se leagă snopul Si: legătoare (3). 82 (Pan) Loc unde se îmbină între ele două părți ale aceluiași lucru. 83 (Pop) Temelie a unei clădiri. 84 (Reg) Pod la casă. 85 (Reg) Grindă principală a casei Si: cosoroabă. 86 (Reg) Chingă a căpriorilor. 87 (Reg) Colț al camerei. 88 (Pop) Bulfeu la jug Si: spetează. 89 (Pop) Pod sau strat al coșului și brațe ale brâului la moara de vânt. 90 (Atm; pop; îs) ~ grumazului Claviculă. 91 (Mpl) Obiect, funie, lanț sau instrument care servește la imobilizarea unui captiv, pentru a-i limita libertatea de acțiune, de deplasare și pentru a-l chinui. 92 (Mpl; pex) Cătușe. 93 (Fig) Temniță. 94 (Fig; pex) Pușcărie. 95 (Îvr) Întemnițat. 96 (Îvr) Osândit. 97 (Înv; fig) Robie. 98 Cataplasmă. 99 (Pex) Bucată de pânză, compresă, pansament etc. unse cu cataplasmă și aplicate pe partea bolnavă a corpului. 100 Grup de obiecte, de același fel sau diferite, strânse și legate împreună într-o pânză, într-o hârtie, cu o sfoară etc. pentru a le păstra la un loc sau pentru a putea fi transportate mai ușor Si: balot, boccea, pachet¹, teanc. 101 (Pop) Pungă. 102 (Spc) Pachet de tutun. 103 (Rar) Fișic. 104 (Rar) Grămadă. 105 (Udp „de”) Grămadă delimitată de lemne, de nuiele, de paie etc. care (sau câtă) poate fi dusă în spinare sau cu brațele Si: mănunchi, povară, sarcină, snop. 106 (Pan) Grup restrâns de obiecte de același fel. 107 (Rar) Buchet. 108 (Rar) Mănunchi. 109 (Reg; lpl) Boabe, grăunțe în spic. 110 (Spc) Mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu aghiasmă Si: mătăuz, sfeștoc. 111 (Pop) Cantitate mică de fire de păr legată strâns cu o ață pentru a nu se împrăștia Si: smoc, șuviță. 112 Zarzavaturi prinse în mănunchi pentru vânzare, păstrare etc. 113 (Pop) Scul de fire de cânepă sau de in. 114 (Reg) Mănunchi de fuioare. 115 (Trs; spc) Matcă de bumbac Si: jirebie. 116 (Îe) A face ~ A rășchia. 117 (Pes; șîs ~ de carmoce) Unealtă de pescuit alcătuită din trei perimete Si: periteag, teag. 118 (Reg) Păpușă a porumbului până să facă mătase, care crește aproape de rădăcină. 119 (Spc; d. plante; îlv) A avea ~, a da ~, a prinde ~, a face ~, a lega ~ A rodi. 120 Ansamblu al mijloacelor care contribuie la realizarea de comunicații rutiere, feroviare, aeriene, navale sau a unei telecomunicații între două puncte. 121 (Îlv) A face ~ cu, a fi în ~ cu A comunica. 122 (Îe) A stabili ~ (cu cineva) A stabili relații cu cineva. 123 (Fig; urmat de determinări care indică felul, natura, caracterul) Relație de rudenie, de prietenie, de dragoste etc. care unește sau apropie oamenii. 124 (Mpl) Relație, cunoștință printre oameni de seamă sau influenți sau printre oameni dintr-un anumit cerc, în general eclectic. 125 (Fig) Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. 126 (Fig; îe) A veni în ~ cu... A ajunge să aibă relații, raporturi datorită vecinătății etc. cu... 127 (Fig) Raport de interdependență între obiecte, procese, fenomene sau însușiri ale acestora care este și se manifestă direct și puternic, relevând trăsături intrinsece și exprimând intercondiționări permanente, pe care gândirea omenească îl poate constata și stabili Si: conexiune, corelație, legătuință, raport. 128 (Îs) ~ universală Interdependență. 129 (Îlv) A fi în ~ cu, a sta în ~ cu... A depinde de... 130 (Îal) A fi în strictă conexiune cu... 131 (Îlv) A pune în ~ A corela. 132 (Îlpp) În ~ cu... În raport cu ... 133 (Îe) A nu avea nici o ~ cu ceva (sau cu cineva) A nu ști nimic despre ceva sau cineva. 134 (Îae) A nu avea de-a face cu ceva sau cu cineva. 135 (Îlav) Fără ~ Întâmplător. 136 (îal) Fără motiv. 137 (Îal) Fără sens. 138 (Fig) Înlănțuire logică Si: coerență. 139 (Îlv) A face ~ra, (rar) a pune ~ra A relaționa. 140 (Îal) A corela. 141 (Îal) A asocia. 142 (Îe) A lua ~ra (cu cineva) A contacta pe cineva. 143 (Fig) Coeziune. 144 (Fig) Solidaritate. 145 (Fig) Unitate. 146 Mod specific de organizare al limbii ca un sistem ale cărui elemente individuale se constituie ca tipare cu înțeles. 147 Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 148 (Îla) Cu ~ Coerent. 149 (Îla) Fără ~ Separat. 150 (Îal) Izolat. 151 (Îal) Incoerent. 152 (Grm; înv) Conjuncție. 153 (Mil) Totalitate a mijloacelor și procedeelor folosite pentru a asigura transmitereaordinelor, dispozițiilor, rapoartelor și semnalelor, având scopul de a asigura conducerea trupelor în luptă. 154 (Îs) Agent de ~ Agent care menține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. 155 (Îs) Ofițer de ~ Ofițer din compunerea statului major trimis la un alt stat major superior, vecin sau subordonat, cu misiunea de a informa verbal asupra unei situații și de a transmite o comunicare verbală sau scrisă din partea comandamentului. 156 (Îs) Om de ~ Persoană care asigură un contact permanent între două instituții, două întreprinderi, două grupuri de persoane etc. 157 (Îas) Persoană prin intermediul căreia membrii unui partid sau grupări aflate în ilegalitate țin contactul cu organele superioare. 158 (Spc; îe) A da ~ A stabili un contact telefonic între două persoane. 159 (Ccr) Racord. 160 (Înv) Acord. 161 (Înv) Convenție. 162 (Înv) Pact. 163 (Înv) Promisiune. 164 (Înv) Obligație. 165 (Înv) Angajament. 166 Legământ (1). 167 (Îlv) A face ~ A se angaja. 168 (Îal) A se obliga. 169 (Îal) A paria. 170 (Înv) Condiție. 171 (Îvr) Pariu. 172 (Construit cu verbul „a face”) Convenție de colaborare. 173 (Construit cu verbul „a face”) Coaliție. 174 (Pgn; șîs ~ de pace, rar, ~ păcii) Tratat. 175 (Pan) Căsătorie. 176 Obligație impusă cuiva Si: interdicție, opreliște. 177 (Pex) Cumpătare. 178 (Pex) Abstinență. 179 (Rar) Mod de organizare socială. 180 (Înv; șîs ~ lui Mihai Viteazul) Decret. 181 (Înv; îas) Întocmire. 182 (Înv) Decizie. 183 (Înv) Hotărâre a soartei. 184 (Îvp) Farmec. 185 (Îvp) Impotență sau boală declanșată în urma unei vrăji. 186 (Îlpp) În ~ cu... Referitor la... 187 (Îal) Privitor la... 188 (Îlpp) Fără ~ cu... Care nu se referă la... 189-190 (Îe) A (nu) avea ~ cu... A (nu) se referi la ... 191-192 (Îae) A (nu) privi pe... corectat(ă)