MULTIPLICATOR s. m., s. n. 1. S. m. (Mat.; învechit) Înmulțitor. Cel mai mic [se numește] multiplicator sau înmulțitoriu. ȘINCAI, Î. 22/20, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Multiplicator sau înmulțitor. CULIANU, A. 17. (Adjectival) Numărul multiplicatoriu. LM. 2. S. n. (Fiz.; învechit) Bobină de sîrmă conductoare sau aparat utilizate în măsurarea, amplificarea etc. curentului electric. Acest aparat. . . se numește multiplicătoriul electromagnetic. STAMATI, F. 134/9. La multiplecătoriu, firul cel de metal trebuie învălit cu mătasă mai de multe ori, ca să meargă electricitatea prin toate încolăciturile lui. id. ib. 134/10. Instrument ce se cheamă multiplicator, fiindcă multiplică puterea electricității. BARASCH, M. III, 94/18. Ist instrument. . . se numește multiplicator și efectul lui e de a dobîndi o clipelnică abatere a acului, cînd un rîu electric trece prin învălătocirile telului. ROM. LIT. 386/25. 3. S. n. Dispozitiv, aparat sau mașină care efectuează multiplicarea unei mărimi sau reproducerea unui original în mai multe exemplare. Cf. DL, LTR². – Pl.: (1) multiplicatori și (2, 3) multiplicatoare. – Și: multiplicatoriu, multiplicatoriu, multiplecătoriu s. m., s. n. – Din lat. multiplicator, fr. multiplicateur, germ. Multiplikator, rus. мульипликатор.