AVAR s., adj. calic, zgîrcit, (livr.) harpagon, parcimonios, (rar) meschin, strîngător, (pop.) ciufut, scump, (pop. și fam.) cărpănos, (reg.) cupit, hîrsit, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) pungit, (prin Olt.) punguit, (prin nordul Transilv.) samalîș, (prin Maram.) sichiș, (înv.) cumplit, tamachiar, (fam.) zgîrciob, frige-linte, zgîrie-brînză. (E un ~ fără pereche, nu scoate un ban din pungă.)

CALIC s., adj. 1. s., adj. avar, zgîrcit, (livr.) harpagon, parcimonios, (rar) meschin, strîngător, (pop.) ciufut, scump, (pop. și fam.) cărpănos, (reg.) cupit, hîrsit, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) pungit, (prin Olt.) punguit, (prin nordul Transilv.) samalîș, (prin Maram.) sichiș, (înv.) cumplit, tamachiar, (fam.) zgîrciob, frige-linte, zgîrie-brînză. (E un ~ fără pereche.) 2. adj., s. necăjit, nevoiaș, sărac, sărman, (livr.) mizer, (rar) mofluz, (înv. și pop.) neajuns, neavut, pirpiriu, (pop. și fam.) nepricopsit, (pop.) sărăcan, (înv. și reg.) mișel, slăbănog, (reg.) misăricios, oarfăn, obielos, pămîntit, (Ban.) bedaș, (înv.) measer, neputernic, neputincios, siromah, (fam., fig. și depr.) păduchios. (E un biet om ~.)

CĂMĂTAR s. (înv.) camatnic, cămătarnic, cămătaș, ciufut, mamelegiu, privătar, uzurar, zaraf.

CĂMĂTAR s. (înv.) camatnic, cămătarnic, cămătaș, ciufut, mamelegiu, privătar, uzurar, zaraf.

cifut smf, a vz ciufut

CIUF², (1) ciufuri, s. n. (2) ciufi, s. m. 1. Smoc de păr zbîrlit (de obicei căzut pe frunte). M-a apucat de ciuf și mi-a ridicat spre el fruntea. SADOVEANU, N. F. 13. Bine, mă, pitpalac cu ciuf, somn la ora asta – ca în țara leneșilor? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 148 ◊ Fig. De sus, de pe ciuful zbîrlit al pădurilor bătrîne de la Pietrile Albe, venea vîntul. DUMITRIU, V. L. 54. ◊ (În metafore și comparații) Părul le cădea ciuf pe ochi. PAS, Z. I 81. Părul, crescut în voia lui și ciuf, mi se lăsa în cîrlionți pe tîmple. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 11. Doi copilași cu chica ciuf, cîrlionțată... așteaptă. DELAVRANCEA, S. 40. 2. Nume dat în glumă oamenilor și, mai rar, animalelor cu părul ciufulit. Aici fuseși, ciufute? răspunse bătrinul, nu mai poți după povești și basme! DELAVRANCEA, S., 264. Ciuful de «pinch»... sucește gîtul chițcanilor. ODOBESCU, S. III 149. ♦ Om cu înfățișare neîngrijită sau cu caracter urîcios. Bate-l, doamne, și-l trăsnește, P-ăl se-nsoară pentru zestre Și-și ia ciuf între neveste. BIBICESCU, P. P. 191.

ciufulâc sn [At: POLIZU / Pl: ~uri / E: ciufut + -lâc] (Înv) 1 Meschinărie. 2 Încăpățânare.

CIUFUT adj. și sm. Sgîrcit, avar: nu-ți spusei frate? este un ~ bătrîn (CAR.) [tc.].

ciufut adj. m., s. m., pl. ciufuți; adj. f., s. f. ciufută, pl. ciufute

ciufut, -ți.

ciufut, ~ă [At: I. GOLESCU, C. 350^b / Pl: ~uți, ~e / E: tc çufit] (Înv) 1-2 smf, a (Om) zgârcit, avar. 3-4 smf, a (Om) cu toane. 5 sm (Iuz) Cămătar.

ciufut s., adj. v. AVAR. CALIC. ZGÎRCIT.

ciufut s. v. CĂMĂTAR.

CIUFUT, -Ă, ciufuți, -te, adj. (Despre oameni, rar) 1. Zgîrcit, avar. (Substantivat) Dacă reușește ș-acum, halal să-i fie!... că ăla e un ciufut. CARAGIALE, N. 224. 2. Cu toane, prost dispus, capricios. Trezit din somn, sînt mahmur, ursuz, ciufut. M. I. CARAGIALE, C. 7.

ciufut a. și m. sgârcit: un ciufut bătrân CAR. [Turc. ČUFUT].

ciufut adj. m., s. m., pl. ciufuți; adj. f., s. f. ciufută, pl. ciufute

ciufut (ciufută), – adj. 1. Evreu. – 2. Cămătar. – 3. Zgîrcit, avar, meschin. – Mr. ciafut. Tc. çufut „evreu” din arab. gehud (Cihac, II, 565; Șeineanu, II, 138; Meyer 446; Lokotsch 424; Ronzevalle 76; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 364); cf. ngr. τσιφούτης, alb. tšifut, bg. čifuts, sb. čivut, it. ceffaute și cifutti (Battisti, II, 841 și 934). S-a folosit de asemenea în trecut în sp. cf. cifuti „evreu” la Cervantes, Comedias y entremeses, ed. Schevill și Bonilla, V, 95. Se folosește numai în Munt., dar mai mult decît afirmă DAR. – Der. ciufuțenie, s. f. (rar, zgîrcenie, avariție); ciufuți, vb. (a fi zgîrcit).

ciufut adj. m., s. m., pl. ciufuți; f. sg. ciufută, pl. ciufute

CIUFUT s., adj. v. avar, calic, zgârcit.

CIUFUT s. v. cămătar.

CIUFUT, -Ă, ciufuți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Zgîrcit, avar. 2. Cu toane, prost dispuș. – Tc. çıfıt.

MAHMUR, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Și substantivat) (Persoană) care nu și-a revenit complet din beție sau din somn; (persoană) care este cu capul încă tulbure, care se simte indispusă după beție sau după un somn neîmplinit. Uciseră pre Mihail că-l aflară mahmur de vin. MOXA, 389/17. Dacă se-ntîmpla vreodată să nu-și împlinească somnul, era a doua zi mahmur. GANE, N. III, 164. M-am trezit... foarte mahmur. CARAGIALE, O. VII, 205. Trezit din somn, sînt mahmur, ursuz, ciufut. M. I. CARAGIALE, C. 7. S-a sculat acum mahmur; somnul de după prînz nu i-a priit. BASSARABESCU, S. N. 13. Așeză pe masa ospățului potrocul bun pentru mahmuri. SADOVEANU, Z. C. 65. Era încă mahmur, cu gura coclită. C. PETRESCU, C. V. 48. A doua zi se sculau tustrei la prînz, mahmuri, tăcuți și palizi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 32, cf. id. SF. M. N. I, 223. Primul procuror.. . era mahmur. Căsca. Avea gura amară. STANCU, R. A. IV, 200. Fusese mahmur, cum era firesc după chef cu băutură tare și proastă. PAS, L. ii, 18. Era mahmur încă din ajun, cu toate că încercase să se dreagă de dimineață cu o cinzeacă de trăscău. ROM. martie 1958, 35. Borșul acru și chipârat bine, îl mănîncâ cu gust cei mahmuri de beție. ȘEZ. III, 65. Decît să dai de pomană la calici sîmbăta, mai bine ceva de băut mahmurilor marțea (= să dai un dar acolo unde trebuie). Cf. CREANGĂ, A. 138, ZANNE, P. III, 597. 2. S. n. (Regional) Mahmureală (1). Cf. ȘEZ. V, 104, I. CR. III, 377. 3. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorit (din cauza unei neplăceri suferite, în urma unei ușoare tulburări a sănătății etc.). Acum sînt tare mahmur (am niște nevralgii intercostale, cari mă bagă-n fel de fel de ipochondrii). CARAGIALE, O. VII, 55. Ce ai, mă Sandule, de ești așa mahmur? IOVESCU, N. 169. Mi-a spus Stănică – zise ea, mahmură, ca întotdeauna – să fac cafele. CĂLINESCU, E. O. II, 72. Zilele sure de toamnă îl făceau mahmur, întunecat și posac. V. ROM. martie 1952, 116. Făcu cîțiva pași în curte trăgînd mai departe din ciubuc, la fel de mahmur și de încruntat, ib. octombrie 1960, 45, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ◊ (Rar, despre manifestări ale oamenilor) În ochii lui Titi nu citi decît o mahmură, enigmatică lipsă de gîndire. CĂLINESCU, E. O. II, 33. 4. S. n. Dispoziție (bună sau rea) a cuiva; (în fostul județ Dolj, în forma mamur) „fel de a fi al cuiva” (I. CR. VIIII, 187). Nu poți ști mamurul oricui. ib. I-am aflat mamurul. ib. E x p r. A scoate mahmurul din om = a aduce (pe cineva) la exasperare, a-l face să-și iasă din fire. Știi că și mătușa Măriuca e una din cele care scoate mahmurul din om. CREANGĂ, A. 59, cf. com. din PIATRA NEAMȚ. – Pl.: (1, 3) mahmuri, -e, (2, 4) mahmururi. – Și: (regional) mahamúr, -ă (PAMFILE, J. II, 152) adj., s. n., mamúr s. n. – Din tc. mahmur.

ZGÂRCIT adj., s. 1. adj. v. contractat. 2. v. chircit. 3. s., adj. avar, calic, (livr.) harpagon, parcimonios, (rar) meschin, strângător, (pop.) ciufut, scump, (pop. și fam.) cărpănos, (reg.) cupit, hârsit, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) pungit, (prin Olt.) punguit, (prin nordul Transilv.) samalâș, (prin Maram.) sichiș, (înv.) cumplit, tamachiar, (fam.) zgârciob, frige-linte, zgârie-brânză. (Strânge banii, e un ~ fără pereche.)

zgârcit, ~ă [At: CORESI, EV. 402 / V: (reg) zgăr~ / S și: sg~ / Pl: ~iți, ~e / E: zgârci⁴] 1 a (D. ființe) Care are corpul încovoiat de frică, de frig etc. apropiindu-și (foarte) mult extremitățile unele de altele, facându-l să devină (aparent) mai mic Si: chircit (2), atrofiat (4), contractat² (4), ghemuit² (1), strâns², stârcit², (reg) tâmbușit, zgârcel (2). 2 a (Prc) Atrofiat (1). 3 sn (Reg) Cartilaj. 4-5 smf, a (Fig) (Om) care adună cu pasiune bani (sau alte bunuri materiale) printr-o economisire exagerată și meschină Si: avar (1-2), calic (8-9), (liv) harpagon, parcimonios, (rar) meschin, strângător, (pop) ciufut (1-2), (pfm) cărpănos (2-3), (îrg) scump (1), (înv) cumplit² (15), pungit, punguit², samalâș, sichiș, tamachiar, (reg) zbârciogos (1-2), zgârcilă, zgârciob (1-2), zgârcos (1-2), zgârietor (9-10), (îvr) zgârcitor (1-2), zgârcitură (5), zgârcuros (1-2), zgârdău, zgârgorit (1-2), zgâriat (5), zgârn, zgârnăit, zgârțos, zgârliuță (1), (reg) zgârcă (1-2), zgârcea, zgripțuros² (1-2). 6 a (Pan) Care este lipsit de generozitate. 7 a (Pan) Care denotă zgârcenie (2). 8 a (Pex) Pal². 9 a (Îe) (A fi) ~ la vorbă (A relata) fără multe detalii. 10 a (Îae) (A fi) moderat.

ZGÎRCIT adj., s. 1. adj. chircit, contractat, ghemuit, închircit, strîns, (pop.) ciuciulit, stîrcit, (reg.) tîmbușit, (Olt., Ban. și Transilv.) zgulit. (Om ~ de durere.) 2. s., adj. avar, calic, (livr.) harpagon, parcimonios, (rar) meschin, strîngător, (pop.) ciufut, scump, (pop. și fam.) cărpănos, (reg.) cupit, hîrsit, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) pungit, (prin Olt.) punguit, (prin nordul Transilv.) samalîș, (prin Maram.) sichiș, (înv.) cumplit, tamachiar, (fam.) zgîrciob, frige-linte, zgîrie-brînză. (Strînge banii, e un ~ fără pereche.)