75 de definiții conțin toate cuvintele căutate (cel mult 72 afișate)

apuca [At: PSALT. SCH. 59/9 / Pzi: apuc / E: ml aucupare] 1-2 vt A (cu)prinde cu mâna. 3 vt A lua (repede) în mână Vz prinde, înhăța. 4 vt (Îe) A ~ armele A începe războiul. 5 vt (Înv; îe) A ~ cap de funie A găsi un punct de plecare. 6 vt (Îe) A ~ pe Dumnezeu de (un) picior A se bucura (ca) de o mare reușită sau un mare noroc. 7 vt (Îvr; reg; îe) A ~ (pe cineva) de ochi A atrage prin frumusețe. 8 vt (Îvr; reg; îae) A face pe cineva să creadă lucruri nereale. 9 vr (Îvr; reg; îae; d. culori) A se armoniza Si: a prinde de ochi. 10 vt (Îpp; îe) A ~ putere A prinde putere. 11 vrr (Îpp; îe) A la ~ suflet A prinde curaj. 12 vr (Îpp; îe) A-și ~ sufletul A sufla din greu. 13 vt (Pop; îe) Îi ~ că mâna la toate Se pricepe (câte puțin) la toate. 14 vt (D. senzații, stări, sentimente etc.) A cuprinde. 15 vt (Îe) A ~ pe cineva de scurt A-i cere socoteală (pe neașteptate). 16 vt (Înv; Mol; îe) A ~ pe cineva pe-a-mânele A avea (mare) căutare. 17 vtr A (se) cuprinde cu brațele. 18 vt A îmbuca. 19 vt A mușca. 20 vi (Pop; îe) A ~ ca lupul A mânca cu lăcomie. 21 vt (Îpp; îe) A ~ foc cu gura A se expune pericolului pentru cineva. 22 vt (Îe) A ~ cu ochii (sau cu căutătura) A cuprinde cu privirea. 23 vt (Urmat de „cuvinte”, „vorbe” etc.) A auzi. 24 vt (Îe) A ~ cu mintea A pricepe. 25 vt (Îvr; îe) A ~ pe cineva cu cuvinte (sau vorbe) A ademeni cu vorba. 26 vt A surveni pe neașteptate. 27-29 vt (Îe) A ~ pe cineva foamea (setea, somnul etc.) A i se face foame, sete, somn etc. 30 vt (Îe) Mult te ține când te-~? Nu mai isprăvești o dată? 31 vt (Îe) Ce te-a ~cat? Ce ai? 32 vrr (Îpp; îe) A se ~ la luptă (la joc etc.) A porni la luptă (joc etc.). 33-34 vr (Îpp, îe) A se ~ cu (sau de) A se lua la luptă cu. 35 vr (D. câini; îe) A se ~ la (sauîn) colți A se mușca. 36 vrr (Îae; d. oameni) A se lua la ceartă. 37 vr (Urmat de pp de) A se prinde cu mâna de... 38 vr (Urmat de pp de) A se atârna de ceva. 39 vr (Îpp; urmat de pp de) A ataca. 40 vr (Pop; urmat de pp de) A avea relații cu... 41 vr (Îpp; upp de) A bârfi. 42 vr (Îe) A se ~ de capul cuiva A nu-l (mai) lăsa în pace. 43 vr (Îpp; îe) A (i) se ~ cuva vinele A înțepeni. 44 vt A înșfăca. 45 vt (Înv) A elibera. 46 vt (Înv) A răpi. 47 vt (Înv) A uzurpa. 48 vt A prinde un loc (rămas liber). 49 vt (Îpp) A lua pe cineva din scurt. 50 vt (Îpp) A trage la răspundere (pentru o datorie neachitată). 51 vt (În legătură cu „a putea”) A lua (în grabă și la nimereală) ce poate. 52 vt (Precedat de „a putea”) A căpăta. 53 vt (În legătură cu rudele cuiva) A pune mâna pe o moștenire. 54 vi (Înv; îe) Abia ~c Aștept cu nerăbdare să... 55 vt A găsi la sosirea sa pe cineva care încă n-a plecat. 56 vt (Complementul indică trenul) A prinde. 57 vt (Complementul indică de obicei persoane) A fi o vreme contemporan cu cineva. 58 vt (Pex) A fi martorul unei stări de fapt. 59 vt (Pop; îe) De când (m-)am ~t De când pot să-mi amintesc. 60 vt (Adesea cu complinirile „din moși strămoși”, „din tată-n fiu”) A primi ceva prin tradiție. 61 vt(a) (Construit cu „să”, „de”, „a”) A avea (încă) puțin timp ca să mai facă ceva. 62 vt (Îae) A încheia o acțiune imediat înaintea alteia. 63 vtr (Îae; înv; șîe a o ~) A începe. 64 vtr (Îae) A ajunge să. 65 vt (Înv) A recurge la. 66 vt (Înv) A întreprinde. 67 vtra[1] A începe să facă ceva. 68 vt (Înv) A începe să practice o meserie. 69 vt (Construit cu supinul) A se deda. 70 vi (Pop; indicând starea materială; îe) A ~ la (bine, avere etc.) A ajunge la... 71 vi (Trs) A deveni. 72 vt (Complementul este „drumul”, „calea”) A se îndrepta într-o direcție oarecare. 73 vt (Fig; complementul este drumul, calea) A-și orienta existența după anumite repere. 74 vi (Îe) A ~ care încotro A merge fiecare în altă direcție. 75 vi (Înv) A se întinde începând de la un anumit loc după anumite repere. 76 vt (Îe) A ~ lumea-n cap A lua lumea-n cap. 77 vt (Îe) A ~ câmpii A o lua razna. 78 vi (Îe) A ~ la (sau de) fugă A o lua la fugă. 79 vi (Îe) A o ~ la sănătoasa A o lua la sănătoasa. 80 vi (Îe) A o ~ la picior A pleca repede. 81 vr (înv; îae) A se pregăti de drum lung. 82-83 vi (Îe) A ~ înainte A pleca mai iute sau înaintea altcuiva. 84 vi (Îae) A întrece. 85 vi (Fig; îae) A anticipa. 86 vi (Îe) A ~ peste câmp A traversa un câmp. 87 vi (Pfm; fig; îae) A divaga (inutil). 88 vi (Pfm; fig; îae) A aiura. 89 vi (Pfm; îe) A (o) ~ cu gura înainte A se grăbi să răspundă. 90 vi (Înv) A se adresa cuiva. 91 vr (Mol; Buc) A se angaja la ceva. 92 vr (Mol; Buc) A se angaja. 93 vr (Înv; Mol; Buc) A se obliga solemn. 94 vr (Mol; Buc; pex) A se jura. 95 vr (Înv; îe) A se ~ la (sau în) rămășag A face prinsoare. 96 vr (Înv; complinit prin „chezaș”, „pe capul său” etc.) A se pune chezaș. 97 vr (înv; îe) A se ~ de lege ca să jure Ajura pe Biblie. 98 vi (Îcs) (Care) pe unde ~că (Care) pe unde nimerește. corectată

  1. vtr(a)vtra Ladislau Strifler

CAUȚIÚNE s. (JUR.) 1. fidejusiune, garanție, (pop.) chezășie, (înv.) adeverință. (A depus ~.) 2. fidejusor, garant, (pop.), chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)

CAUȚIUNE s. (JUR.) 1. fidejusiune, garanție, (pop.) chezășie, (înv.) adeverință. (A depus ~.) 2. fidejusor, garant, (pop.) chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)

căpătî́ĭ (vest) și -ắĭ (est) n., pl. ĭe (lat. capitaneum, cap, capăt, d. caput, cap, ca întîĭ d. antáneus). Ceĭa ce puĭ supt cap ca să dormĭ, ca perna saŭ alt-ceva. Partea patuluĭ unde se pune perna. Lemn scurt și gros pus supt o ladă, un butoĭ ș. a. (V. chezăș). Bucată, vîrf dintr’o prăjină, dintr’un drug, dintr’o funie ș. a. A da de căpătîĭ, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A ĭeși la căpătîĭ, a ajunge la rezultat, a sfîrși bine. Om fără căpătîĭ (pernă), vagabond, haĭmana.

ceata feciorilor, formă de organizare a tinerilor legată de practicarea colindatului (v. colindă) și a celorlate obiceiuri de peste an. Odată cu alcătuirea anuală a c., se alege dintre feciorii cei mai prestigioși (de obicei dintre cei care au făcut armata) un grup de conducere formată dintr-un șef („primar”, „birău”, „vătaf”, „căpitan”), un casier („chezaș”) și mai multe ajutoare („locotenenți”, „ajutori de vătaf”); ei se ocupă cu organizarea (tocmesc gazda petrecerii, invită fetele la petrecere, tocmesc „lăutarii”, strâng banii etc.) și impun disciplina în cadrul petrecerii.

chefíl, chefíli, s.m. (înv.) chezaș, garant.

chefíl sm [At: (a. 1715) ap. DA / Pl: ~i / E: tc kefil] (Trî) Chezaș.

CHEZÁȘ, -Ă, chezași, -e, subst. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană care garantează cu averea sa pentru o datorie făcută de altul; garant; p. ext. persoană care își ia răspunderea morală pentru cineva sau ceva. 2. S. m. (Rar) Fiecare dintre căpătâiele de lemn pe care se așază butoaiele cu vin în pivniță. – Din magh. kezes.

chezaș m. 1. garant; 2. lemn ce proptește un stâlp de bordeiu; 3. pl. bârne pe cari s’așează buțile în pivniță: buțile stau bine înțepenite pe chezașii lor Od. [Ung. KEZES].

chezáș (garant, suport) (pop.) s. m., pl. chezáși

CHEZAȘ s. (CONSTR.) paiantă. (Pe ~i se sprijină stîlpii caselor țărănești.)

CHEZÁȘ, -Ă, chezași, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană care garantează cu averea sa pentru cineva sau ceva; garant; p. ext. persoană care își asumă răspunderea morală pentru cineva sau ceva. 2. S. m. (Rar) Fiecare dintre suporturile de lemn pe care se așază butoaiele cu vin în pivniță. – Din magh. kezes.

CHEZÁȘ, -Ă, chezași, -e, s. m. și f. 1. (Învechit, mai ales în legătură cu verbele «a fi», «a sta», «a se pune» etc.) Persoană care garantează cu averea sa pentru o datorie făcută de altul; p. ext. persoană care își ia răspunderea pentru purtările cuiva, care garantează pentru moralitatea cuiva. Sînt chezaș pentru dumnealui. NEGRUZZI, S. III 124. ◊ Fig. Și gonesc prin vînt ștafete... Dînd ecou De sporul nou, Chezaș liniștii de mîine. TOMA, C. V. 403. Satul stă în fundul unei văi scobite de apa Șușița... casele nu se văd, dar fumul din ogeacuri stă chezaș pentru ele. RUSSO, O. 155. Ca martur de credință, chezaș de neuitare, Păstrează suvenirul acelui depărtat. ALEXANDRESCU, M. 74. 2. (Rar, numai la m.) Bucată de lemn pe care se așază. un obiect pentru a evita contactul lui direct cu pămîntul; căpătîi. Buțile stau bine înțepenite pe chezașii lor. ODOBESCU, S. I 84.

chezaș s. v. CAUȚIUNE. FIDEJUSOR. GARANT. OSTATIC.

chezáș, ~ă smf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: chiz~, chizắș, chidzắș, chizéș, chizeáș, ~zéș, chijắș, chie~ / Pl: ~i / E: mg kezes cf chezăș(l)ui] 1 (Pop) Persoană care răspunde cu averea sa pentru datoria altuia Si: garant. 2 (Pop) Persoană care pune cauțiune. 3 (Pex) Persoană care garantează pentru cineva că nu se va sustrage judecății sau că, prin purtarea sa, nu va face altuia nici un rău sau nici o pagubă. 4 (Reg) Patron. 5 (Îe) A fi ~ pentru (sau, înv, drept sau în) cineva, a sta (sau a sluji de) ~ (sau a se pune ~ pentru sau, înv, pe), a se face ~ pentru cineva, a se prinde (sau a intra ~) A garanta. 6 (Îe) A-și pune, a da sau a aduce ~ A da garant. 7 (Înv) Ostatic. 8 (Înv) Persoană care garantează pentru purtarea morală (și legală) a celui care se botează sau se căsătorește Si: martor, garant Vz naș. 9-10 (Îrg) Unul din cei doi martori la chezășie (19-20). 11 (Spc) Bucată de lemn pe care stă sau se sprijină ceva. 12 Zasc pe care se așază butea cu vin. 13 Proptea. 14 (Arg) Lacăt. 15 (Reg) Flăcău care conduce jocul (hora), angajează lăutarii și poartă răspunderea administrativă, financiară și disciplinară a horei pe timp de un an sau pe un interval mai scurt.

CHEZÁȘ, -Ă, chezași, -e, s. m. și f. 1. (Înv.) Persoană care garantează cu averea sa pentru o datorie făcută de altul; p. ext. persoană care își ia răspunderea pentru cineva sau ceva. 2. (Rar; la m.) Bucată de lemn pe care se așază un obiect, pentru a evita contactul direct cu pământul. – Magh. kezes.

chezaș, f. chezașă, pl. m. chezași, f. chezașe

chezáș (chezáși), s. m.1. Garant. – 2. Zălog. – 3. Martor, persoană care confirmă, care garantează faptele. – 4. Suport, piedestal. Mag. kezes (Cihac, II, 489; DAR; Gáldi, Dict., 87. Apare cu forma rom. din 1434. – Der. chezășie, s. f. (acțiunea de a garanta; cauțiune; siguranță; în Trans., angajament solemn între logodnici, în prezența preotului și a doi martori); chezășui (var. chezăși, chezășlui), vb. (a garanta, a asigura; a încredința; refl., a se angaja, a se obliga); chezășuitor, s. m. (garant); închezășlui (var. închizeșlui), vb. (a garanta).

chezáș (persoană, obiect) s. m., pl. chezáși

CHEZÁȘ ~i m. pop. 1) Persoană care garantează cu averea sa pentru cineva; garant. 2) Persoană care își asumă responsabilitatea morală pentru altul. /<ung. kezes

CHEZÁȘ s. v. cauțiune, fidejusor, garant, ostatic.

CHEZÁȘ s. (CONSTR.) paiantă. (Pe ~i se sprijină stâlpii caselor țărănești.)

chezắș, -ă s. (ung. kezes, cp. cu răzăș). Garant. S. n., pl. e. Căpătîĭ, podval, zasc, bucată de lemn care susține un butoĭ ca să nu putrezească. – Și chizắș și (Olt.) chezáș. La Nec. 2, 267, chizeș.

CHEZĂȘÍE ~i f. înv. 1) Obligație în virtutea căreia cineva asigură cuiva posibilitatea de a beneficia de un lucru, de un drept sau îl protejează pe cineva de o primejdie oarecare; garanție. 2) Mijloc prin care se asigură executarea unei asemenea obligații; garanție. 3) Obiect care servește drept asigurare a îndeplinirii unui angajament; garanție. [Art. chezășia; G.-D. chezășiei; Sil. -și-e] /chezaș + suf. ~ie

CHEZĂȘÍE, chezășii, s. f. (Adesea fig.) Faptul de a garanta pentru altul din punct de vedere material sau moral; ceea ce constituie o garanție pentru cineva sau ceva. – Chezaș + suf. -ie.

chezășíe f. (d. chezaș). Garanție. – La N. Cost. 2, 75, chizeșie.

chezășíe sf [At: DOC. (1626) / V: chi~, chizeș~, chidz~ / Pl: ~ii / E: chezaș + -ie] (Pop) 1 Garantare. 2 (Îlv) A da (înv) a fi sau a pune ~ A garanta. 3 (Îal) A se obliga. 4 (Îal) A da amanet. 5 (Îe) A pune (ceva) ~ A amaneta. 6 (Îe) A lua pe (înv, în) ~ A garanta pentru cineva sau ceva. 7 (Îae) A lua pe răspunderea sa. 8 (Îe) A da pe (sau în) ~ A pune pe garanție Și a amaneta. 9 (Îe) A da (pe cineva) (sau ceva) în (sau pe) ~ia cuiva A-l da pe seama, pe garanția cuiva. 10 (Înv; îe) A intra în ~ A da chezaș. 11 A avea ~ A fi garantat, acoperit. 12 (Îs) ~ia unei polițe Acoperirea unei polițe. 13 (Îe) A prezenta toate ~iile A prezenta toate garanțiile. 14 (Îae) A împlini toate condițiile. 15 (Îlav) Pe (sau cu sau sub) ~ În schimbul unei garanții. 16 (Îal) În mod sigur Si: garantat. 17 (Îe) Cu ~ (sau ca) Cu condiția să. 18 (Ccr) Garanție. 19 (Îrg; spc) Garanție specială pentru purtarea morală (și legală) a celui care se botează sau se căsătorește. 20 (Îrg) Act solemn care se face la opt zile după „încredințare” înaintea preotului de către miri și doi chezași (8).

CHEZĂȘÍE, chezășii, s. f. (Adesea fig.) Faptul de a garanta pentru cineva din punct de vedere material sau moral; ceea ce constituie o garanție pentru cineva sau ceva. – Chezaș + suf. -ie.

CHEZĂȘÍE, chezășii, s. f. (Adesea fig.) Faptul de a garanta pentru altul; (concr.) obiect pe care îl păstrează creditorul până i se achită datoria. – Din chezaș + suf. -ie.

CHEZĂȘUÍ, chezășuiesc, vb. IV. Tranz. (Adesea fig.) A garanta pentru cineva sau ceva; a constitui o garanție pentru înfăptuirea unui lucru. – Chezaș + suf. -ui.

CHEZĂȘUÍ, chezășuiesc, vb. IV. Tranz. (Adesea fig.) A garanta pentru cineva sau ceva; a constitui o garanție pentru înfăptuirea unui lucru. – Chezaș + suf. -ui.

chezășuí [At: NEGRUZZI, S. II, 320/10 / V: ~zeș~, chiz~ / Pzi: ~ésc / E: chezaș] (Îvp) 1-2 vti A garanta. 3 vi A răspunde (pentru ceva sau cineva). 4 vt A apăra o persoană sau un lucru. 5 vr (Construit cu dativul sau, înv, cu pp cu) A se obliga.

CHEZĂȘUÍ, chezășuiesc, vb. IV. Tranz. (Astăzi fig.) A garanta pentru cineva sau ceva; a constitui o garanție pentru înfăptuirea unui lucru. – Din chezaș.

A CHEZĂȘUÍ ~iésc tranz. înv. 1) A asigura în calitate de chezaș; a garanta. 2) A asigura printr-o chezășie. /chezaș + suf. ~ui

chezéș, ~ă smf vz chezaș

chídzeș a vz chezăș

chizáș, ~ă smf, a vz chezaș

chizắș, -éș, -eșíe, V. chezăș, -ășie.

chizắș, ~ă smf, a vz chezaș

chizeáș, ~ă smf, a vz chezaș

chizéș, ~ă smf, a vz chezaș

credincér, credincéri, s.m. (reg.) 1. om de încredere; samsar, procurist. 2. (înv.) slujbaș al Curții care gustă înaintea domnului bucatele și băuturile. 3. chezaș, ostatic.

credincer sm [At: LET. III, 293/17 / Pl: ~i / E: credință + -er] (Înv) 1 Om de încredere. 2 Samsar. 3 Reprezentant prin procură. 4 Sfetnic. 5 Curtean care se bucura de încredere deosebită. 6 Slujbaș al Curții, subordonat cuparului, care avea în grijă pivnițele cu vinuri domnești. 7 Slujbaș care lua credința (47), gustând din bucatele și vinul de la masa domnitorului, ca să se încredințeze că nu sunt otrăvite. 8 (Pex) Fecior care servea la masă. 9 (Reg) Chezaș. 10 (Reg) Ostatic.

Damon m. filozof grec, celebru prin amiciția și devotamentul său pentru Pythias, condamnat la moarte de Dionisie Tiranul, el ceru un termen de trei zile și lăsă chezaș pe Pythias, care jurui să moară în locu-i de nu se va întoarce la timpul hotârît; Damon se întoarse și Tiranul, plin de admirațiune, îi dărui vieața.

FIDEJUSOR s. (JUR.) cauțiune, garant, (pop.) chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)

GARÁNT, -Ă, garanți, -te, s. m. și f. Persoană care garantează pentru cineva sau ceva, care răspunde cu averea sa pentru datoria altuia; (învechit) chezaș. Garantul răspunde față de creditori.

GARÁNT, -Ă s.m. și f. Cel care garantează cu bunurile sale plata datoriei, a obligației cuiva; chezaș. [< fr. garant].

*garánt, -ă s. și adj. (fr. garant, vfr. guarant, *guerent, d. vgerm. wërento, d. wëren, a garanta, ngerm. gewähren. V. varant). Chezăș, cel ce răspunde de fapta saŭ datoria altuĭa saŭ și de a luĭ.

garant m. 1. cel ce răspunde de fapta sa sau de a altuia; 2. Jur. cel ce răspunde de datoria altuia, chezaș.

GARANT s. (JUR.) cauțiune, fidejusor, (pop.) chezaș, (înv.) platnic, sodăș. (El este considerat ~ pentru debitor.)

garant, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 455 / Pl: ~nți, ~e / E: fr garant] 1-2 smf, a (Persoană sau instituție) care garantează (1) cu anumite bunuri care-i aparțin pentru cineva Si: (pop) chezaș. 3 a (Spc; îs) Puterile ~e Nume dat statelor care au recunoscut actul politic al unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859. 4 (Frm; iuz; îe) A purta ~(ă) A garanta (1).

GARANTÁ, garantez, vb. I. 1. Tranz. A da (cuiva) siguranța că va avea ceva, că se va bucura de ceva, a asigura (cuiva ceva). Regimul de democrație populară garantează oamenilor muncii din țara noastră dreptul la învățătură. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 9. 2. Tranz. (Urmat de o completivă directă) A da asigurări că... N-ar garanta că va rămînea pasiv pînă la capăt. REBREANU, R. I 232. ◊ Intranz. Nu, nu, domnule prefect, eu garantez pentru oamenii mei! repetă generalul. REBREANU, R. II 228. Eu, mă rog, nu pot garanta de nimica. Eu nu pot lua nici o răspundere dacă nu-l am în grija mea. CARAGIALE, O. VII 22. 3. Intranz. A-și lua răspunderea unei datorii făcute de altul, a se pune chezaș (pentru cineva). A garantat pentru datoria fratelui său. 4. Tranz. A da garanție, a răspunde de ceva. A garanta autenticitatea unui act.

intra1 [At: COD. VOR. 10/6 / V: (pop) în~, un~ / Pzi: intru, (reg, p 2) inți / E: ml intro, -are] 1 vi (D. ființe; udp „în”, „întru”, „prin”) A trece din afară înăuntru. 2 vi A merge dintr-un loc deschis într-unul închis. 3 vi A începe să frecventeze o societate. 4 vi (Îe) A ~ în pământ A muri. 5 vi (Fig; îae) A dispărea. 6 vi (Îe) A ~ în foc pentru cineva A se expune la un mare pericol pentru cineva. 7 vi (Îae) A garanta pentru cineva. 8 vi (Îe) A ~ mesa A se păcăli. 9 vi (Îlv) A ~ la mijloc A interveni (5). 10 vi (Îe) A ~ în (sau într-un) păcat A comite o nelegiuire, o faptă urâtă. 11 vi (Fig; îe) A ~ pe mâna cuiva A ajunge la discreția cuiva. 12 vi (Îae) A fi luat la bătaie. 13 vi (Îe) A ~ într-o belea (sau în ghinion, în încurcătură, în necaz ori la apă) A da peste un necaz, un neajuns, o neplăcere. 14 vi (Îe) A ~ cu sila la cineva A veni nepoftit și cu insistență obraznică. 15 vi (Îlv) A ~ în (sau la) mănăstire A se călugări. 16 vi (Îlv) A ~ în spital A se interna (1). 17 vi (Fig; îe) A ~ în pământ de rușine A-i fi foarte rușine. 18 vi (Imt) A îndemna să intre (1) pe cineva care bate la ușă. 19 vi (Îvp) A ajunge. 20 vtf (Îvp) A face să intre Si: a băga, a vârî. 21 vi (Înv; udp „către”) A se îndrepta spre cineva. 22 vi (Înv) A se apropia. 23 vi A pătrunde. 24 vi (Îe) A ~ cuiva în voie (sau pe plac) A satisface toate dorințele, gusturile cuiva. 25 vi (Fig; îe) A ~ cuiva pe sub piele A câștiga bunăvoința cuiva (prin mijloace dubioase). 26 vi (Fig; îae) A fi plăcut de cineva. 27 vi (Fig; îae) A câștiga prin insistențe și servicii bunăvoința cuiva. 28 vi (Fam; îe) A ~ în favoarea (înv, favorul sau în grațiile cuiva) A deveni cuiva plăcut, simpatic. 29 vi (Îvp; îe) A ~ în groazele morții A fi cuprins de frică la apropierea morții. 30 vi (Îe) A ~ în agonie A se lupta cu moartea. 31 vi (Îe) A ~ în (ori la) cheltuială sau cheltuieli A face cheltuieli. 32 vi (Înv; îe) A ~ epitrop A fi numit epitrop. 33 vi (Înv; îe) A ~ chezăș A deveni garant. 34 vi (Înv; îe) A ~ cumpărător A se oferi să cumpere ceva. 35 vi (Înv;îe) A ~ în județ (sau judecată) A se judeca cu cineva. 36 vi (Înv; îe) A ~ sub judecată A fi dat în judecată. 37 vi (Fig; udp „în”) A apuca o vârstă, o epocă. 38 vi (Fig; udp „cu”, „în”) A se asocia cu cineva. 39 vi (Prt; îe) A ~ în cârd cu cineva A face afaceri dubioase cu cineva. 40 vi (Fig) A îmbrățișa o meserie, o ocupație. 41 vi (Îe) A ~ la stăpân A se angaja ucenic sau servitor în casa cuiva. 42 vi (Îae) A ajunge sub stăpânirea sau sub influența cuiva. 43 vt (Jur; îe) A ~ în posesie A lua în stăpânire un bun imobil sau mobil în urma acordării dreptului de judecată. 44 vi (Fig; îe) A ~ în joc (sau horă) A se amesteca într-o afacere. 45 vi (Îe) A ~ în gura satului A ajunge subiect de bârfă. 46 vi (Îvp; îe) A ~ în delă A avea necazuri. 47 vi A participa. 48 vi A se amesteca în ceva. 49 vi (Înv; îe) A ~ la presupus A bănui. 50 vi (Pfm; îe) A ~ la (sau în) griji A fi îngrijorat. 51 vi (Îe) A ~ la gânduri A deveni suspicios. 52 vi (Îe) A ~ la idei (sau la o idee) A deveni suspicios. 53 vi (Îe) A ~ într-o belea (sau încurcătură, impas, necaz) A avea de îndurat un necaz, o încurcătură etc. 54 vi (Îe) A ~ în vorbă (sau discuție) cu cineva A începe o discuție cu cineva. 55 vi (Pop; îae) A începe să aibă relații de dragoste cu o persoană de sex opus. 56 vi (Pop; îae) A începe discuții privind căsătoria. 57 vi (Pop; îe) A ~ la tocmeală cu cineva A începe tratative cu cineva. 58 vi (Pop; îae) A cădea de acord cu cineva. 59 vi (Îe) A ~ în materie A începe expunerea subiectului, temei, studiului etc. 60 vi (Îe) A ~ de serviciu A începe garda la un spital, unitate militară etc. 61 vi (Îe) A ~ în război (sau în luptă, în acțiune etc.) A începe războiul, lupta, acțiunea etc. 62 vi (La jocurile de noroc) A miza. 63 vi (Înv; îe) A ~ platcă A rămâne cu datorii. 64 vi A adera la o organizație, asociație etc. 65 vi (D. obiecte ascuțite) A se înfige în ceva Si: a introduce, a pătrunde, a vârî. 66 vi (D. fenomene, idei) A pătrunde. 67 vi A se strecura. 68 vi A ajunge în... 69 vi (Îlv) A ~ boala în cineva (sau în oasele cuiva) A se îmbolnăvi. 70 vi (Îlv) A ~ frica (sau spaima, groaza) în cineva A se înspăimânta. 71 vi (Înv; îe) A ~ glasul (sau strigarea) în (sau întru, la, pe) urechile (cuiva) A ajunge la cunoștința cuiva. 72 vi (Îe) A ~ (cuiva) ceva în cap A se convinge de ceva. 73 vi (Îae) A reține ceva. 74 vi (Îae) A fi obsedat de o idee. 75 vi (Pfm; îe) N-a ~t vremea (sau n-au ~t zilele) în sac Este timp destul. 76 vi (Îe) A ~ în (sau sub) stăpânirea cuiva A ajunge în puterea cuiva. 77 vi (Îe) A ~ (cuiva ceva) în sânge A deveni un act reflex, un obicei, o necesitate. 78 vi (Îe) A ~ în sufletul cuiva A plictisi pe cineva cu amabilități și insistențe. 79 vi (Îae) A-i deveni cuiva drag. 80 vi A avea loc Si: a încăpea. 81 vi (Mat) A se cuprinde de un anumit număr de ori în alt număr. 82 vi (D. materiale) A fi necesar într-o anumită proporție pentru realizarea unui anumit produs. 83 vi A face parte integrantă din ceva. 84 vi (D. țesături, textile; îe) A ~ la apă A-și micșora dimensiunile după spălare. 85 vi (D. oameni; îae) A ajunge într-o situație grea, neplăcută. 86 vi (D. regulamente, legi, tratate; îe) A ~ în vigoare A începe să se aplice. 87 vi A începe executarea unei bucăți muzicale. 88 vi (D. sume de bani) A se aduna. 89 vi (D. armate) A ocupa un teritoriu. 90 vi A promova un examen de admitere. 91 vi A ocupa un loc într-o instituție de învățământ.

martor, ~ă smf [At: COD. VOR. 42/6 / V: (îvp) ~tur, (reg) ~e, ~ture, ~om, ~on, mator, mature, matur / Pl: ~i / E: ml martyr cf gr μάρτυς, -μρoς] 1 (Înv) Susținător al credinței creștine. 2 (Rar; pex) Martir al bisericii Si: mucenic. 3 Persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele. 4 Fiecare dintre reprezentanții a două persoane care se bat în duel. 5 Persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare tot ce știe în legătură cu un anumit fapt petrecut. 6 Persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte pe care le semnează pentru a le da valoare legală. 7 (Reg) Chezaș.

OSTÁTIC s. (MIL.) (înv.) chezaș, otaj, zălog. (A luat ~i dintre civili.)

OSTATIC s. (MIL.) (înv.) chezaș, otaj, zălog. (A luat ~i dintre civili.)

OTÁJ, otaje, s. n. (Înv.) Ostatic, chezaș. [Var.: otágiu s. n.] – Din fr. otage.

OTÁJ, otaje, s. n. (Înv.) Ostatic, chezaș. [Var.: otágiu s. n.] – Din fr. otage.

PAIANTĂ s. (CONSTR.) chezaș. (Pe ~ se sprijină stîlpii unor case țărănești.)

podvál n., pl. e și urĭ (sîrb. podvalak, podval, podvala, înșelăcĭune, pod-valiti, a pune dedesupt, a înșela, valj, cilindru, val, val, talaz; pol. podwal. V. val 1). Vest. Bucată de lemn pe care se pune butoĭu ca să nu putrezească (V. chezăș) saŭ care la joagăr oprește grinda care e pusă la tăĭat.

PRÍNDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau pe ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ♦ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață = a) a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ♦ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, forță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz.Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

PRÍNDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A lua, a apuca (ceva) cu mîna, cu ajutorul unui instrument etc. Prinde cu cleștele bucata roșie de fier. SADOVEANU, O. I 391. Iar tinerele-i plete de peste umeri cad Pe piept, și ea le prinde mănunchi în alba-i mînă. COȘBUC, P. I 52. ◊ Fig. Ici în vale, colea-n vale Sună-un glas duios cu jale, Glas frumos de fată-mare, Bujor prinde-o sărutare. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de» și arătînd partea de care se apucă) M-a prins de braț și m-a cuprins Să mă sărute-n drum. COȘBUC, P. I 94. (Intranz.) Cheamă pe zînă și-i zice: «prinde c-o mînă de această parte de crăpătură și cu cealaltă mînă de ceea parte». SBIERA, P. 36. ◊ Expr. A prinde foc cu gura = a face tot posibilul pentru a izbuti. Eu, de-am avut un singur ban, L-am împărțit cu tine; Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare. COȘBUC, P. I 77. (Parcă) a prins pe dumnezeu de (un) picior, se zice cînd cineva are o bucurie mare, neașteptată. Să fi văzut bucuria bătrînului, gîndeai că a prins pe dumnezeu. de picior, așa era de voios. RETEGANUL, P. V 11. I s-a părea c-a prins pe dumnezeu de-un picior cînd te-a vedea acasă. CREANGĂ, O. A. 125. (Rar) A-l prinde pe cineva sau (intranz.) a-i prinde cuiva mîna (la ceva) = a se pricepe la ceva, a fi îndemînatic. După ce... mai crescu băiatul și începuse să-i prinză mîna la mai multe lucruri, nevoia îl învăță să facă brînză, jintiță, unt. POPESCU, B. IV 41. Acesta este un om din felul acelora de care se zice: îl prinde mîna la toate. BOLINTINEANU, O. 337. (Refl.) A se prinde (cu cineva) de piept V. piept. ♦ (Cu complementul «loc», p. ext. «slujbă», «dregătorie») A ocupa, a reuși să apuci. Toți alergau gîfîind întrecîndu-se pentru a prinde cîte un loc mai bun de unde să vadă acostarea vaporului. BART, E. 75. Au venit alții mai înainte și au prins toate locurile bune ale diligenței. La TDRG. Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci, Deși s-ar fi putut un alt oricare fie Să prindă o așa cam grea dregătorie. DONICI, F. 60. ♦ (Mai ales despre animale) A apuca cu gura, cu dinții, cu ghearele; a înhăța. îndată săriră cînii, unul o prinse de grumazi, altul de picioare și altul de mîni. RETEGANUL, P. XV 58. Racu îl prinde de degete și îl strînge cît ce poate. ȘEZ. I 280. ◊ Intranz. Prinse cu dinții de piele s-o mai întindă. Cum prinse, cum nu prinse, destul că-i scăpă pielea dintre dinți. RETEGANUL, P. I 58. ♦ A fixa imobilizînd. îngheață zdravăn și apa din băltoagă și prinde coada ursului ca într-un clește. CREANGĂ, O. A. 296. 2. Tranz. Fig. A percepe; a cuprinde (cu ochii, cu urechea, cu mintea). încerca, în vîrfurile picioarelor, să privească peste umărul oamenilor și să prindă o vorbă, să înțeleagă. DUMITRIU, N. 9. Din creasta dealului, mai departe, cît poți prinde cu privirile, cîmpuri, nesfîrșite cîmpuri. STANCU, D. 20. De sus, din postul său de observație... prindea orice mișcare. BART, E. 54. ◊ Absol. între timp, enervat... am căutat să prind cu urechea. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. ◊ (Complementul instrumental devine subiect) În curînd urechile îi prinseră zgomote de pași ușori. MIHALE, O. 505. Ochii lui, cerniți de truda vîrstei, umezi de aduceri-aminte și căinți, prinseră mișcarea grăbită și furișată în același timp. SADOVEANU, O. VIII 237. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. ◊ (Intranz., în expr.) A prinde de veste = a băga de seamă (din timp); a-și da seama. N-am prins de veste cînd s-a topit vara și cînd au coborît cele dinții vînturi reci, purtînd peste miriști întîii nori de toamnă. C. PETRESCU, S. 119. Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid. EMINESCU, O. I 147. Unii însă... prinseră mai dinainte de veste și fugiră în Ardeal, căutînd acolo scăparea vieții lor. ODOBESCU, S. I 425. ◊ (Regional) A-i prinde (cuiva) de veste (sau de știre) = a observa pe cineva, a-și da seama de prezența cuiva, de gîndurile sau sentimentele cuiva. Abia le prinzi de veste Cînd vin. BOLLIAC, O. 89. Mîndra mea s-a măritat Inima mi-e friptă, arsă! Maica de veste mi-a prins, Și din gură-așa mi-a zis: – Dragul meu, nu fi așa, Că mai sînt fete ca ea! BIBICESCU, P. P. 17. 3. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A se apuca de... (pentru a se sprijini); a se agăța, a se atîrna, a se anina. Atunci am întins mîinile și m-am prins de cineva. SAHIA, N. 78. Văzînd biata copiliță malul, s-au prins de niște crengi ce spînzura în apă, și au ieșit la uscat. SBIERA, P. 297. Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă... Ea se prinde de grumazu-i cu mînuțele-amîndouă. EMINESCU, O. I 154. (Tranz.) Cu mîinile prinse în balustradă, cu genunchii îndoiți, îmi țiu echilibrul. BART, S. M. 16. ◊ Expr. (Rar) A se prinde cu mîinile de vatră = a începe să se chivernisească, a se înstări. N-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu minele de vatră. CREANGĂ, P. 140. 4. Refl. A se lua de mînă cu alții pentru a face o horă, pentru a dansa; a-și face loc între dansatori, luîndu-se de mînă cu ei; p. ext. a intra pentru prima dată în horă, a începe să umble la horă. Cînd o fată sau un băiat s-au prins în horă, capătă îngăduință de a se duce singuri la bilei. STANCU, D. 394. Trei pași la stingă linișor Și alți trei pași la dreapta lor; Se prind de mîni și se desprind, Se-adună cerc și iar se-ntind Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. Fetele se prind roată, iar în mijlocul horei, vornicelul și cu gazda frămîntă pămîntul. SEVASTOS, N. 77. Dacă te prinzi în horă trebuie să joci (= dacă te apuci de o treabă, trebuie s-o duci pînă la capăt). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mîinile, cu brațele. V. îmbrățișa. Îl prinsei în brațe și strigai:Ioane, frate Ioane! nu mă cunoști? SADOVEANU, O. I 420. S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. El s-așază lîngă dînsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc. EMINESCU, O. I 80. ◊ Refl. reciproc. Și ieșind pe ușă iute, ei s-au prins de subsuoară. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă. EMINESCU, O. I 154. Flăcăii, deodată, Se-ncleaștă de aproape, cu brațele cruciș... se prind de mijloc, în sus, pe rînd. BELDICEANU, P. 63. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a pune mîna) pe cineva sau ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). Nu traseră deci, și de prins nu putură să-l prindă. CAMIL PETRESCU, O. II 133. Și grabnic eunucii șe-nșiră, urmărind Ca șerpii prin tufișuri pe Musa-Nin și-l prind. COȘBUC, P. I 53. Era să mă prindă și să mă ucidă leșii. ALECSANDRI, T. II 21. ◊ (Poetic) Se joacă lacul Herăstrău Ca un copil cu-a lui oglindă Și-ncearcă soarele să-l prindă în vii culori de curcubeu. D. BOTEZ, F. S. 45. ◊ (Urmat de determinări arătînd modul capturării) Pasămite împăratul umbla să prindă pe hoț prin viclenie. ISPIRESCU, E. 376. Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în cătuși să-l trimeată la Piatra. CREANGĂ, A. 8. Mult a trebuit pînă l-am prins în laț pe acest călugăr evlavios. EMINESCU, N. 56. (Refl. pas.) Prin streji și prin caraidi S-au prins trei oameni străini. TEODORESCU, P. P. 102. (Refl.) Se va prinde singură, aici, la noapte, chiar în cursa ce-mi întinde. DAVILA, V. V. 150. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) ca din oală v. oală. (Rar) A se juca de-a prinde-mă = a se juca de-a prinselea, v. prins1. Fantastica simfonie, minată cînd încoace cînd încolo de lunecarea nestatornică a unor valuri de vînt, se juca parcă de-a prinde-mă cu zăpăcitul meu auz. HOGAȘ, M. N. 87. ♦ A înhăța, a capta, a apuca. Prinde mița șoareci. SADOVEANU, O. I 331. În ziua cea dinții au prins toată ziua la pește și n-au putut da de mreană. SBIERA, P. 119. Dacă se întîmplă să nu nimerească paserile cu săgeata, ele tot nu scăpau de dînsul; ți le prindea cu mîna din zbor. CREANGĂ, P. 245. Cine gonește doi iepuri nu prinde nici unul (= cine vrea să facă două lucruri deodată nu isprăvește pe nici unul; cine urmărește să cîștige două lucruri deodată le pierde pe amîndouă). Pisica cu clopoței nu prinde șoareci (= cine se laudă cu ce are de gînd să facă nu reușește nimic). 2. A surprinde (pe cineva) asupra unei fapte săvîrșite pe ascuns; a descoperi că cineva a săvîrșit o faptă nepermisă; a afla, a da de gol. Spînul răpede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb și nu știu cum îl prinde zîmbind. CREANGĂ, P. 233. Și de s-ar putea pe dînsa cineva ca să o prindă, Cînd cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă. EMINESCU, O. I 80. ◊ (Cu precizarea faptei săvîrșite) Doamne, de i-aș prinde cu vro coțcărie. ALECSANDRI, T. I 159. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. Spuneți ce-ați zis, tot din fir în păr... și, de vă prind cu minciuna, e vai și amar de voi. RETEGANUL, P. II 25. A prinde (pe cineva) cu mîța-n sac (sau cu ocaua mică) v. mîță, oca. ♦ A încurca (pe cineva) cu vorba, a face ca cineva să se încurce în răspunsuri. Văzînd boierul că au rămas acuma pe jos [în discuția cu fata] și-au bătut mult timp capul, cu ce-ar putea-o prinde? SBIERA, P. 222. 3. A ajunge la timp pentru a găsi pe cineva care tocmai trebuie să plece; a da (pe neașteptate) de cineva, a întîlni pe cineva. A plecat la București... încercați... poate-l mai prindeți în curte. GALAN, B. I 25. De vreo lună nu-l mai prinde nimeni acasă, SADOVEANU, N. F. 139. Cît era ziua de mare gura lui nu se mai oprea. Unde prindea oamenii, acolo îi ținea la sfaturi. SLAVICI, N. I 59. ◊ Expr. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta în loc nici a clipă. Cum să taci, cînd tot într-una, nu te prinde vremea-n loc, N-ai nici cînd închide ochii. CONTEMPORANUL, I 405. ♦ A sosi la timp pentru a găsi un vehicul care este gata de plecare. Pînă la prînz avem încă timp să prindem trenul, peste noapte să ajungem la Iași. C. PETRESCU, S. 189. ♦ A se sprijini. Murgul sforăia și se lupta voinicește, apele veneau mînioase... Dar Murguț ieșea din vîrtej; prinsese cu copita fund tare și acum pășea pufnind spre mal. SADOVEANU, O. I 32. ◊ Fig. Pe jilțu-mi lîngă masă, avînd condeiu-n mînă... scriu o strofă dulce pe care o prind din zbor. ALECSANDRI, P. A. 109. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a profita de ocazie, a nu scăpa prilejul favorabil. (Rar) A-și prinde vreme = a-și face, a-și găsi vreme. După plecarea lui Lică, ea îl trase pe Ghiță la o parte și-i grăi: – Am o vorbă cu tine: nu acum, dar cînd iți prinzi vreme. SLAVICI, O. I 142. ♦ A da peste cineva, a ajunge pe cineva. Ne prinde ploaia, Niță! vorbi iarăși unul dintre cei doi. PAS, L. I 51. Iac-așa mîncăm noi, domnule, cum apucăm și unde ne prinde vremea. C. PETRESCU, C. V. 139. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. Începuse să-l prindă un pic de bănuială că scrisoarea n-o fi adevărată. STĂNOIU, C. I. 130. Și deodat-așa din drum M-a prins jalea nu știu cum! Voie rea să nu vă facă: Mi-a venit, dar o să-mi treacă! COȘBUC, P. I 131. Vîntul jalnic bate-n geamuri Cu o mînă tremurîndă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Poetic) Buruienile prinse de spaimă Se adună, se chircesc și mor. BENIUC, V. 81. ◊ (Despre boli) Cucoana d-sale pretinde să-i fac eu vizită mai întîi, de-oi ști că o prinde gălbenarea de ciudă... nu m-oi duce! ALECSANDRI, T. 856. ◊ Expr. (Rar) Ce te-a prins ! = ce ți s-a întîmplat? ce ți-a venit? ce te-a găsit? Nebune sînt? Ori ce le-aprins De stau așa pe-afară? COȘBUC, P. I 256. ◊ (În locuțiuni verbale) A prinde tovărășie = a se întovărăși. Tatăl meu a avut o bostănărie, și la acea bostănărie prinsese tovărășie și tatăl măriei-tale. ȘEZ. IV 4. (Rar) A prinde prieteșug = a se împrieteni cu cineva. Era atunci în Transilvania, lîngă prințul Bathori, un nunciu al papei... Acesta prinsese cu cancelarul Iojica un mare prieteșug și astfel aflase toate planurile sale. BĂLCESCU, O. II 184. ♦ A absorbi. Cînd te prinde munca, tot timpul ți-e gîndul la ea. V. ROM. decembrie 1950, 161. Înainte, își mai căuta unul un frate; văduva, locul unde a fost îngropat bărbatul. Pe urmă s-au liniștit cu toții. Pe om îl prinde viața îndată. C. PETRESCU, Î. II 207. III. Tranz. (De obicei urmat de determinări arătînd locul, instrumentul etc.) A fixa legînd, agățînd, aninînd. Am împins o ușă care era prinsă în clampă numai, am intrat. SADOVEANU, O. I 362. Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16. El mătasa o torcea Lungă funie-o făcea Și de gratii o prindea. ALECSANDRI, P. P. 142. ◊ Expr. A prinde (sau a lega) gura pînzei v. pînză. A nu-l (mai) prinde pe cineva locul (mai rar starea) = a nu avea astîmpăr, a nu-și afla locul, a nu putea sta locului (ca urmare a unei tulburări sufletești). Pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei și de dorul frate-său și a soru-sei. RETEGANUL, P. V 26. Din grajd pe loc a scos Un alt cal mai năzdrăvan Cum îi place lui Troian, Negru ca corbul. Iute ca focul, De nu-l prinde locul. ALECSANDRI, P. P. 388. ♦ A fixa un obiect într-un dispozitiv al unei mașini-unelte pentru a fi prelucrat. ♦ A învălui. Al doilea val o prinse [lotca] de-a latul, o ridică la cîțiva metri înălțime, o apucă în creastă. DUMITRIU, P. F. 28. ♦ Refl. A se agăța (de sau în ceva). Scoase din buzunarul stîng al mantalei cutia de tinichea, cu tutun. I se prinse capacul de colțul buzunarului însă o smuci cu toată furia. SAHIA, N. 77. Voi să fugă ca celelalte; dar rochia i se prinse de un mărăcine și o ținu în loc. BOLINTINEANU, O. 331. ♦ Intranz. (învechit și popular) A se înfige (în ceva). Cătănile merg plîngînd, Pe părinți rău blăstămînd, De ce ei i-au făcut Așa nalți și subțirei Să prindă plumbul în ei. HODOȘ, P. P. 226. ♦ A îmbina între ele (însăilînd sau cosind) părți ale unui obiect de îmbrăcăminte. Prinde gulerul la cămașă.Fig. A înregistra (și a reda prin mijloace artistice) aspecte din lumea înconjurătoare. În crud exil, pribeag prin țări străine, Visai atunci o vastă trilogie Pe care-am prins-o-n șiruri de terține. TOPÎRCEANU, B. 89. Arta nu va putea reproduce schimbarea expresiunii feței la un om, nu va putea prinde pe pînză decît o singură expresiune a feței. GHEREA, ST. CR. II 51. 2. Tranz. (Cu privire la animale de tracțiune) A pune în ham sau la jug; a înhăma, a înjuga. Boii-i vei prinde-n, jug... și-i mina boii-ncet. RETEGANUL, P. IV 26. Atunci fiul craiului mînios îi mai trage [calului] un frîu... apoi îl prinde în căpăstru. CREANGĂ, P. 195. Boișorii și-i prindea Și s-apuca d-a ara. BIBICESCU, P. P. 311. 3. Tranz. (învechit și popular, urmat de un al doilea complement) A atrage la sine (ca prieten, ca rudă), a angaja (ca dregător, ca slujbaș). Unul zice-i agă, cellalt spătar; De i-aș prinde gineri, i-aș lua în dar! ALECSANDRI T. I 121. Voinice hușean, Tînăr moldovean, Pas’ măre, de-l scoate, Din gură de șarpe, Din răcori de moarte, Că te-o prinde frate. TEODORESCU, P. P. 448. Să cînți, cuce, cînd m-oi duce, Să te prind frate de cruce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ Refl. Susano, știi una?... – îmi vine să mă prind argat la voi. ALECSANDRI, T. I 263. A doua zi ei s-au prins jitari la oamenii din acel sat. ȘEZ. I 261. ♦ Refl. A se lega sau a se asocia cu cineva. Acum să merg să văd ce face biata mamă, apoi să caut pe Floare a-nfloritul, să mă prind cu el frate de cruce. RETEGANUL, P. V 34. Ce frumos era în crînguri Cînd cu ea m-am prins tovarăș. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Neobișnuit, construit cu dativul) Nu te prinde lor tovarăș. EMINESCU, O. I 196. (Expr.) A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta pentru cineva (ca chezaș). ◊ Refl. reciproc. în mai multe zile făcu fetița așa, adecă dăduse mîncarea. și băutura la roaba din pivnița zmeului, pînă-n urmă se prinseră prietene bune. RETEGANUL, P. I 35. Văd că și-n tine este putere, măcar că ești așa de mic! Hai dară să ne prindem fîrtați și vină cu mine la ceialalți zmei. SBIERA, P. 178. Apoi, mări cît trăia, Frați de cruce se prindea Și-mpreună voinicea Pe balauri de stirpea. ALECSANDRI, P. P. 12. 4. Refl. A se angaja la ceva, a se lega (cu cuvîntul), a-și da cuvîntul; a promite. Să vie aici... să arate dacă nu s-ar prinde el să dea învățătura cea deplină măriei-sale Ferid. SADOVEANU, P. P. 17. Tata era om cuprins... încît el se prinse să-mi facă uniforma cu cheltuiala lui. GANE, N. II 191. Am treabă la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul. CREANGĂ, P. 80. ♦ A face prinsoare, a pune rămășag. Mă prind că asemenea timiditate o înțelegeți. DELAVRANCEA, H. T. 54. Veți fi citit prin cărți ori prin gazete zicîndu-se mărul discordiei. Eu mă prind că nici nu visați ce bîzdîganie mai este și aia. ISPIRESCU, U. 2. M-aș prinde cu tine p-o vadră de vin că, să-l vezi acum, nu l-ai mai cunoaște. FILIMON, la TDRG. ♦ A se lua cu cineva la întrecere, a rivaliza. Vezi, măi drace! Nu ți-am spus eu să nu te prinzi tu cu mine la șuierat! SBIERA, P. 261. ◊ Tranz. A accepta, a primi; a se învoi. Făt-Frumos prinse voios a se lupta: cu zmeul. ISPIRESCU, L. 195. (Refl.) Nu te prinzi a-mi vinde vreun ou și mie? Ți-aș plăti. La TDRG. Boieriul, neînțelegînd sfaturile și crezîndu-le fleacuri, nu se prinse, ba încă să și cam mînie. ȘEZ. VI 150. ◊ Expr. A-și prinde mintea (cu cineva) = a lua în serios spusele cuiva, a acorda prea. multă atenție vorbelor cuiva; a-și pune mintea cu cineva. El e om bărbat N-o să-și prindă doară mintea c-o femeie. COȘBUC, P. I 247. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva, a adera la ceva și ai rămîne în strînsă atingere. Se prind scînteile în iască. STANCU, D. 255. Ți se prindea pleoapă de pleoapă... de ger ce se pornise. DELAVRANCEA, H. T. 251. Păreții erau negri de șiroaie de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var. EMINESCU, N. 38. ◊ Fig. Ea îl privea cu un surîs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adînc în vis, De suflet să se prindă. EMINESCU, O. I 168. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune cînd cineva nu are imbold la lucru. Toată ziua am fost indispus. Nu se prindea lucrul de mine. C. PETRESCU, Î. II 185. ♦ A i se opri cuiva privirea pe ceva. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toți caii din grajduri, și de nici unul nu i se prindeau ochii. ISPIRESCU, L. 15. ♦ A se împreuna, a se suda. Atuncea au luat voinicul pe moșneag... i-au pus ochii la locul lor și i-a uns întîi cu apă moartă și s-au prins. SBIERA, P. 40. Răpede pune capul lui Harap-Alb la loc... toarnă apă moartă să steie sîngele și să se prindă pielea. CREANGĂ, P. 278. ♦ A se declanșa. Pulberea n-a prins. 2. Refl. (Despre mîncare, somn etc.) A folosi, a prii; p. ext. a cuprinde (pofta de... ). Nu se prindea somnul de mine. C. PETRESCU, S. 117. Ipate acum nici de treabă nu-și mai căuta, nici mîncarea nu se prindea de dînsul, nici somnul nu-l fura, era cum e mai rău. CREANGĂ, P. 166. Mai de multe ori ea încă la masă dacă ședea Se scula mai mult flămîndă, de dînsa nu să prindea. PANN, P. V. III 38. (Tranz., în expr.) A-și prinde pofta (sau foamea, setea etc.) = a-și satisface (parțial) pofta (foamea etc.). Și cînd ajunge la cuptiori, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar cînd s-apropie să ieie dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. CREANGĂ, P. 293. Ia dă-mi și mie niște ouă ca să-mi prind pofta măcar. id. ib. 63. A(-și) prinde o nevoie (sau nevoile) cu ceva = a face față unei împrejurări (avînd cele trebuitoare), a-și satisface o trebuință. Pensia... nu-i mare lucru, dar tot își prinde o nevoie cu dînsa. C. PETRESCU, Î. II 161. (Rar) A prinde cuiva o nevoie = a ajuta cuiva să iasă dintr-o încurcătură, să facă față unei situații. Dragii mei! Vedeți că noi am trăit bine pîn-acuma și v-am prins și eu cînd și cînd cîte o nevoie. SBIERA, P. 116. (Intranz.) A-i prinde cuiva bine v. bine1. 3. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva, fig. despre gesturi, atitudini) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. Te prinde redingota bine. Sînt mîndre ghetele de lac: Zîmbești încrezător în tine. TOPÎRCEANU, B. 67. Tot ce-ar zice i se cade, tot ce face-i șade bine Și o prinde orice lucru, căci așa se și cuvine. EMINESCU, O. I 159. Le prinde cămașa cu altițe de minune, și-s frumușele coz! ALECSANDRI, T. 656. ◊ (Poetic) Stele rare din tărie cad ca picuri de argint Și seninul cer albastru mîndru lacrimele-l prind. EMINESCU, O. I 82. V. 1. Tranz. (Urmat de verbe la infinitiv sau la conjunctiv) A începe. În sobă focul prinse a dudui vesel și Casandra se învîrtea de colo pînă colo, rînduind oalele. DUNĂREANU, CH. 111. Un vînt ușor și somnoros adie Și-n codru prinde frunza să se miște, IOSIF, P. 30. Copiliță, liță, fa, Mai dat-ai gura cuiva? Ea prinse a se giura. ALECSANDRI, P. P. 313. ◊ Expr. (Regional) A-și prinde treabă cu cineva = a intra în legătură cu cineva cu care n-ai vrea să ai de-a face. Venea ca un nebun spre rîu... L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind cu necuratul treabă. COȘBUC, P. 1242. (Refl.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a intra în vorbă cu cineva, a sta de vorbă. O să creșteți, o să-nvățați și-o să vă fie mai ușor – vouă, îți spunea, mama cînd te prindeai cu ea la vorbă. PAS, Z. I 142. Într-o pădure mare s-au întîlnit odată doi oameni, unul mergea cătră răsărit și celălalt cătră asfințit; se prinseră la vorbă. RETEGANUL, P. IV 21. După ce și-au dat ei bună calea și și-au mulțămit unul altuia, s-au prins amîndoi la vorbă. SBIERA, P. 22; b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... Aseară, la Ștefan-vodă, S-au prins boierii la vorbă Să facă d-o vînătoare, Vînătoare de plimbare. TEODORESCU, P. P. 505. 2. Refl. (Popular) A se apuca de ceva, a se angaja într-o acțiune, a porni la lucru. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă, pentru ce și cum? COȘBUC, P. I 246. Văzîndu-se încărcată cu lucruri cari întrecea puterile ei, nu știa de ce să se prindă biata nenorocită. SBIERA, P. 313. Care din voi se prinde, în zi de sărbătoare, La trîntă voinicească cu mine, măi flăcăi? BELDICEANU, P. 62. ♦ (Cu determinarea vagă) A-și pune mintea cu cineva, a se măsura cu... Stă-n drum de vorbă cu vecine Și bate-n pumni: «Să mor îmi vine, Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine!». COȘBUC, P. I 126. Ce aveam să fac? Le-am răbdat, că doară n-o să mă prind cu el. RETEGANUL, P. II 57. VI. Tranz. 1. (Învechit și popular) A obține, a ajunge în posesia unui lucru, a se alege cu ceva; a primi, a căpăta, a dobîndi. Cam ce să prindeți voi pe pește? DELAVRANCEA, O. II 264. Îi pămînt mult și bun numai pe perje prind sume mari de bani. ALECSANDRI, T. 256. Unul avînd o moșie... Se apucă și o vinde, Prinde pe dînsa ce prinde, Și își cumpără îndată O sanie minunată. PANN, P. V. II 70. ♦ Fig. A-și însuși cunoștințe, a învăța (de la altul), a căpăta deprinderi. Cunosc eu un cîntec l-am prins de la tăicuțu. DAVIDOGLU, M. 59. Care cum putea să prindă învățătura. STANCU, D. 228. Știam... că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu și pentru aceea îi prindeam apucăturile. SLAVICI, O. I 72. ◊ Refl. Mitru stă și stă gîndind, De el multe nu se prind. COȘBUC, P. I 80. 2. A căpăta o înfățișare, o calitate nouă, un aspect nou. Ar fi vrut... să se așeze jos nițeluș, pînă mai prinde puteri. STANCU, D. 16. De vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii, la arminden beți pelin. BELDICEANU, P. 54. Toate mulțămirile îmi vin deodată... Parcă am prins aripi ca să zbor la București. ALECSANDRI, T. I 277. Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi v. piatră.Expr. A prinde carne (sau seu) = a deveni mai gras, a se îngrășa. Le-a rămas un copil, Iancu, uscat, slăbănog... nu prinde carne pe el. STANCU, D. 17. Ce mă necăjește mai rău de vreo două săptămîni încoace e o jigodie de purcel... că nu prinde seu pe el de loc. STĂNOIU, C. I. 116. Coana Frăsinica, deși se sculase după boală, nu prindea nici dram de carne pe ea. SANDU-ALDEA, U. P. 175. Cînd prinde mămăliga coajă, se spune despre cineva care începe să-și dea aere față de alții cînd a ajuns la o situație înaltă, să se fudulească, să fie obraznic. Dacă este... să fim mai mari peste alții, ar trebui să avem milă de dînșii că și ei sărmanii sînt oameni. Hei! dragele mele vere... Să te ferească dumnezeu, cînd prinde mămăliga coajă. CREANGĂ, P. 209. A prinde minte (sau, intranz., a prinde la minte) = a cîștiga experiență, a deveni mai înțelept, a se face om de treabă. Dănilă mai prinsese acum la minte. CREANGĂ, P. 50. I-am dat numai vreo 30 de lovituri de frînghie ca să prindă la minte. CONTEMPORANUL, VII 103. Frunză verde foi de linte, Măi bărbate-am prins la minte. ȘEZ. I 13. (Intranz.) A prinde la inimă (sau, tranz., a-și prinde inimă, rar, inima) = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. A intrat în cîrciumă... să-și prinză inima cu un ciocan de rachiu. CARAGIALE, O. III 43. Harap-Alb mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă și se lasă în voia calului, unde a vrea el să-l ducă. CREANGĂ, P. 212. Auzind de asalt, soldații au început a chiui ș-a bea dintr-o ploscă, ca să prindă la inimă. ALECSANDRI, T. II 22. A prinde (la) viață = a căpăta putere, tărie; a se înviora. Mi-o apucă-n brață De prinde la viață, Mi-o strînge la pept Ș-o leagănă-ncet. ALECSANDRI, P. P. 15. ◊ Fig. Cîinele a prins și el dușmănie de moarte împotriva omului. POPA, V. 345. Bietul părinte Ghermănuță!... Atîta dragoste prinsese el pentru mine într-un timp așa de scurt! HOGAȘ, M. N. 155. Văzînd aceasta, țiganca prinse frică și mai tare. SBIERA, P. 111. ♦ Intranz. (Neobișnuit) A se dezvolta, a crește. După ce au prins ei și în trup și în putere, s-au îmbrăcat... și, trecînd apa, au mers la o casă. SBIERA, P. 113. VII. Refl. și intranz. 1. (Despre plante) A dezvolta rădăcini, a-și înfige rădăcinile în pămînt, a începe să se hrănească prin rădăcini (după o transplantare); (despre altoaie) a se dovedi viu, a da mugur. Colțul ierbii brumate a prins. DRAGOMIR, P. 5. O humă sură și jilavă pe care nu se prinde. nici troscot, nici ciulini. ODOBESCU, la TDRG. Trei garoafe-n poartă-am pus. Cîte trele mi s-au prins, Mi s-au prins și-a-mbobocit. ȘEZ. V 13. ◊ (Tranz., în expr.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a căpăta rădăcini; fig. a se fixa (într-un loc), a căpăta stabilitate, p. ext. forță, putere, autoritate. Nu este mai mare mulțumire pentru omul ce dorește binele altora decît aceea cînd vede că este ascultat de cătră alții și că vorbele lui prind rădăcini. SLAVICI, O. I 57. Eu n-am nici casă, nu am nici masă, Nici cît o plantă nu am noroc. Sparanga însăși crește sub leasă, Eu rădăcină nu prind de loc. ALECSANDRI, T. I 370. Treizeci de ani căra Ion apă cu gura... și uda tăciunele, care în urmă prinse rădăcini, crescu, înflori și făcu poame. ȘEZ. V 36. 2. Fig. (Despre manifestări ale omului, vorbe, atitudini, uneltiri) A găsi crezare, a fi luat drept bun, valabil. Vrei să mă încerci cu amăgelile voastre vechi Nu mai prind! C. PETRESCU, A. R. 21. Omul meu s-a găsit că știe franțuzește mai bine decît mine și, din momentul acela, am fost o lună nedespărțiți. Stratagema mea a prins. CARAGIALE, S. N. 172. Spînul văzînd că i s-au prins minciunile de bune, cheamă la sine pe Harap-Alb. CREANGĂ, P. 208. ◊ Unipers. Nu umbla cu mofturi că nu se prinde. VLAHUȚĂ, la TDRG. VIII. Refl. (Despre lapte) A se închega (adunîndu-se deasupra smîntîna și dedesubt laptele acru). Cînd punea mama laptele la prins, eu... de pe a doua zi și începeam a Unchi groșciorul de pe deasupra oalelor. CREANGĂ, A. 44. ◊ Expr. A prinde cheag = a începe să se înstărească, să se chivernisească. Dacă nu curge – pică. Pînă ce prinzi cheag. Astăzi cu gazetăria se cîștigă bune parale. C. PETRESCU, C. V. 125. (Cu o construcție neobișnuită) Curțile noastre le îngrădirăm, casele se șițuiră... și cheagul se prinse, veselia se împrăștie. DELAVRANCEA, S. 227. – Forme gramaticale: perf. s. prinsei, part. prins.Prez. ind. și: prinz (DELAVRANCEA, O. II 131).

PRÍNDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ◊ Expr. Parcă (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neașteptată. ♦ (Despre animale) A apuca cu dinții, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunoștință de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ◊ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a băga de seamă (din timp). 3. Refl. A-și încleșta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agăța. 4. Refl. recipr. A se lua de mână cu cineva (pentru a forma o horă, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu brațele. II. Tranz. 1. A ajunge din urmă (și a imobiliza) pe cineva sau ceva care se mișcă, aleargă; a captura (un fugar, un răufăcător, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) săvârșite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vină, cu o neregulă. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi că cineva a mințit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face să se încurce în răspunsuri (încercând să ocolească adevărul). 3. A ajunge în ultima clipă spre a mai găsi o persoană, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ◊ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a găsi, a nu lăsa să scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nicio clipă neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde (pe neașteptate); a copleși. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agățare. ♦ Refl. A rămâne fixat sau agățat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa și a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjurătoare. 2. Tranz. A înhăma; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujbă. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ◊ Expr. A se prinde chezaș (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se măsura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune rămășag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef să lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. și tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbrăcămintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i ședea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe să... ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorbă = a) a începe să discute (cu cineva); b) a se înțelege (unul cu altul), a cădea de acord să... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treabă, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obține, a căpăta, a dobândi. ◊ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrășa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câștiga experiență, a se face om de treabă. A prinde viață = a) a căpăta putere, tărie; a se înviora; b) a începe să se realizeze, să fie pus în practică. A prinde inimă sau (intranz.) a prinde la inimă = a căpăta curaj, a se îmbărbăta. ♦ Fig. A-și însuși o cunoștință, o deprindere etc., a învăța (de la altul). 2. Intranz. și refl. A se dezvolta după transplantare, a crește. ◊ Expr. (Tranz.) A prinde rădăcini (sau rădăcină) = a se fixa într-un loc, a căpăta stabilitate, forță, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevărat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substanțe) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. și: (pop.) prinz.Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.

RĂSPÚNDE, răspúnd, vb. III. 1. Intranz. A spune ceva cînd ești întrebat, a da un răspuns la o întrebare sau la unele cuvinte adresate de cineva. V. vorbi. Flăcăul clăti din cap, fără să răspundă. SADOVEANU, B. 92. D-auzi mîndră ori n-auzi? Ori n-ai gură să răspunzi? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. ◊ (Cu determinări în dativ arătînd persoana căreia i se adresează răspunsul) Am răspuns deci cu jumătate de suflet vecinei din stînga. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. [Fata babei] le răspundea cu ciudă și în bătaie de joc. CREANGĂ, P. 292. ◊ Tranz. Am întrebat-o și mi-a răspuns că fiu-său e acasă. CARAGIALE, O. III 72. Însă tu imi vei răspunde că e bine ca în lume, Prin frumoasă stihuire, să pătrunză al meu nume. EMINESCU, O. I 137. ◊ (Poetic) Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează. ALEXANDRESCU, M. 15. ♦ A face dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. Cine era cuminte și răspundea bine, căpăta dreptul să stea lîngă ea. PAS, Z. I 111. 2. Intranz. A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc. De altfel Tanța răspundea cu aceleași sentimente. REBREANU, R. I 209. De-abia putem răspunde din cînd în cînd la loviturile dușmanului. ALECSANDRI, T. II 20. ◊ (Prin analogie) Alt corn ne răspunse, melancolic. SADOVEANU, O. I 444. Iar telefonul ridicat din cumpănă nu răspundea chemărilor niciodată. C. PETRESCU, C. V. 143. ◊ (Subiectul este sunetul emis) De sub rîpă și de pe piscurile dealului, alte chiote le răspundeau. MACEDONSKI, O. III 36. Roma, Roma nu mai este!... Zis-a glasul, un răsunet Lung răspunde ca un tunet. ALECSANDRI, P. II 20. ♦ A interveni într-o discuție (publică) combătînd (oral sau în scris) teza cuiva. ♦ A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. Ți-am scris și nici n-ai vrut să-mi răspunzi. NEGRUZZI, S. I 17. 3. Intranz. A constitui prin sine însuși sau a oferi o explicație la o întrebare. Ce s-a întîmplat în familia Piscopesco?... O bucată de bristol, care strălucește dasupra cărților de vizită... ne va răspunde la această întrebare. CARAGIALE, O. II 289. 4. Intranz. A da urmare unui apel. Oamenii muncii răspund chemării la întrecere. ♦ (Despre autorități, organe de presă etc.) A lămuri o problemă la cererea sau sezisarea cuiva. 5. Intranz. Fig. A satisface, a corespunde. A răspunde exigențelor. ♦ (Învechit) A se potrivi. Puterile fizice nu răspund marelui său suflet. NEGRUZZI, S. I 272. Acea poezie care n-ar răspunde la simțimintele poporului s-ar izola de popor, de națiune, și ar pieri. BOLLIAC, O. 63. 6. Intranz. A fi orientat spre..., a avea comunicație cu..., a străbate pînă la... Ordonanța hrănea cu lemne soba mare ce răspundea în camera cealaltă. SADOVEANU, M. C. 115. Fereastra răspundea într-un zid grunzuros și coșcovit. C. PETRESCU, C. V. 45. Era o clădire cu un cat... răspunzînd în grădinița de la drum. I. BOTEZ, ȘC. 170. Ulița Catilina, în care răspunde cherestegeria. CARAGIALE, la TDRG. ♦ (Despre senzații fizice sau psihice) A se face simțit, a se transmite; a răzbate, a răsuna. Și tremurul mișcării aceleia de undă răspundea pînă în sufletul meu. SADOVEANU, P. S. 207. Simțea între tîmple o durere arzătoare... cu zvîcnituri care-i răspundeau în ceafă. VLAHUȚĂ, la TDRG. 7. Refl. reciproc. (Mold.; astăzi numai popular sau arhaizant) A comunica cu cineva, a ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. Surorile mele au rămas departe încolo, după alți munți, și nu m-am mai răspuns cu ele. SADOVEANU, B. 109. [Ginerele] a să se rușineze să se răspundă cu socrii săi. NEGRUZZI, S. I 299. 8. Intranz. A da socoteală, a fi responsabil, a-și lua răspunderea (pentru faptele sale sau ale altcuiva); a fi chezaș, a garanta. Castelul n-are teamă de oaspeți a răspunde. Pe vii el nu-i trădează, pe morți el nu-i ascunde. ALECSANDRI, T. II 144. Cizmarul numai pentru cizme răspunde, iar nu pentru nădragi (= fiecare răspunde pentru meseria lui). 9. Tranz. (Învechit și arhaizant) A achita, a plăti o sumă de bani. Aceștia sînt sărmanii care nu și-au răspuns datoriile către vistierie. SADOVEANU, Z. C. 247. Nu cruța aurul, căci visteria țării îți va răspunde cheltuielile însutit. GANE, N. II 60. – Prez. ind. și: răspúnz (VISSARION, B. 62).

răzắș și (maĭ vechĭ) răzéș și răzáș m. (ung. részes, părtaș, d. rész, parte, supt infl. luĭ chezăș. Tot așa răzălăŭ d. reszelö). Mold. Moșnean, țăran liber proprietar de moșioară în devălmășie, ĭar pe urmă independent. – Vechĭ și adj.: moșiĭ răzașe. Fem. -șíță, pl. e. V. boĭer, megiaș, moșnean, clăcaș, șerb.

SINONÍM, sinonime, s. n. Cuvînt sau expresie care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvînt sau cu altă expresie (circulînd fiecare în regiuni sau în medii sociale diferite). Cînd sensurile a două cuvinte concordă în linii mari, putem spune că ele sînt sinonime. GRAUR, F. L. 122. Cuvîntul vechi poate fi învins de un sinonim mai nou: «chezaș (garant)». id. ib. 110. ◊ Fig. Energia e astfel sinonim cu capacitatea de travaliu. MARINESCU, P. A. 37.

sódăș și - m., pl. eșĭ (ung. szvados, szovados, szovatos, szavatos). L. V. Nord. Garant, chezăș.

sódăș (-și), s. m. – Garant, chezaș. – Var. so(l)duș. Mag. szovados (Drăganu, Lui I. Bianu, București 1927, 137; Treml, BL, II, 40). Sec. XVII, înv. și Trans.

tăvălúc și -úg m. (ca vălătuc, vălug, tumurug) și n., pl. e și urĭ (rudă cu vălug și vălătuc. Cp. și cu tăvălesc). Buștean rătund. Cilindru care se rostogolește pe ogor după boronit ca să se sfărîme toțĭ bulgăriĭ, orĭ pe arie ca să se desprindă grăunțele, orĭ pe un drum ca să se netezească petrișu. Cilindru de lemn (orĭ de fer) care se pune supt o greutate (de ex., o ladă de banĭ) ca s’o poțĭ muta (V. chezăș). – Și tăfălug, tefelug, pl. e, și tăfălog, pl. oage (vest).

tízăș, tizăși, (tizeș), s.m. – (reg.) 1. Garant, chezaș. 2. Organizator al dansului. – Cf. chezaș (< magh. kezes, DLRM, DEX).

tízăș, -i, (tizeș), s.m. – 1. Garant, chezaș. 2. Organizator al dansului. – Din magh. kezes.

zasc n., pl. urĭ (ung. ászok). Trans. Bucată de lemn care se pune supt un butoĭ ca să nu-ĭ putrezească fundu orĭ ca să nu se clatine. (Se numește și căpătîĭ, chezaș și podval).