abumarkub s. m. pasăre înaltă, asemănătoare cu struțul, cu gâtul scurt și gros, cu capul mare și cioc enorm, din preajma Nilului. (< germ. Abu Markub)

BUBALINĂ, bubaline, s. f. (La pl.) Vite cornute înrudite cu taurinele, cu capul mare, cu coarnele în formă de semilună, cu pielea groasă și cu părul negru; (și la sg.) animal care face parte din această specie. – Din fr. bubalines.

BULDOG, buldogi, s. m. Rasă de câini cu trupul îndesat, cu cap mare, bot turtit, falca de jos proeminentă și cu labe scurte și groase; mops. [Acc. și: buldog] – Din fr. bouledogue.

CĂPĂȚÂNOS, -OASĂ, căpățânoși, -oase, adj. 1. (Rar; adesea peior.) Cu capul mare. 2. Fig. Încăpățânat; greu de cap. – Căpățână + suf. -os.

CICADĂ, cicade, s. f. Nume dat unor insecte cu corpul scurt și gros, cu capul mare, terminat printr-o proeminență ascuțită. – Din lat. Cicada (denumire științifică).

URECHELNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, având la capătul abdomenului două prelungiri în formă de clește mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești îndreptați îndărăt (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

ZGLĂVOC, -OACĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoacă s. f.] – Din bg. glavoč.

ZIMBRU, zimbri, s. m. Animal sălbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blană deasă, pâsloasă, cu capul mare și lat, cu coarnele scurte, întoarse în afară, în față și în sus, cu greabănul înalt, cu gâtul și cu bărbia acoperite cu păr lung, care astăzi, aflat pe cale de dispariție, este ocrotit în rezervații naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbrŭ.

MĂGAR, măgari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, întrebuințat ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

PEȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nici o vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi desperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-ferăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-lup = avat; pește-păun = pește mic, frumos colorat, cu jumătatea superioară a corpului albastră-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioară argintie (Coris julio); pește-porcesc = porcușor; pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta este cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. 3. (La pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ◊ Zodia peștelui sau (eliptic) peștii = una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

LABAN, labani, s. m. Specie de chefal de culoare cenușie-albăstruie, cu capul mare (Mugil cephalus). – Din rus. loban.

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbraveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu.(Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Din lat. corvus.

MISTREȚ, -EAȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici și cu caninii transformați în colți puternici; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de statură mică, cu capul mare, pătrat, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

TAUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. (Art.) Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.

STRIGIFORMĂ, strigiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări de pradă care vânează noaptea, cu capul mare, ochii mari, așezați în față, cu ciocul puternic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. strigiformes.

ASIN ~i m. Animal domestic din familia calului, dar mai mic decât acesta, cu păr de culoare cenușie, cu capul mare și urechi lungi, cu coamă bogată, folosit ca animal de povară și de tracțiune; măgar. /<lat. asinus

BABOI ~ m. 1) Pește dulcicol, de talie mică, având corpul de culoare cenușie-cafenie, cu cap mare și turtit. 2) Orice pește dulcicol mărunt. [Sil. ba-boi] /<bulg. baboj

BUFNIȚĂ ~e f. 1) Pasăre răpitoare nocturnă, sedentară, de talie medie, cu penaj brun-ruginiu, cu cap mare și cu ochi rotunzi, foarte apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi. 2) fig. fam. Femeie (sau fată) urâcioasă și rea. [G.-D. bufniței] /bufnă + suf. ~iță

BULDOG ~gi m. 1) Rasă de câini cu capul mare, cu botul scurt și turtit și cu labele scurte și groase; mops. 2) Câine din această rasă. /<fr. bouledogue

CĂPĂȚÂNĂ ~i f. 1) Cap de animal tăiat sau mort. 2) iron. Cap mare (de om). 3) Partea sferică a unor plante. ~ de varză. ~ de usturoi. [G.-D. căpățânii] /<lat. capitina

CĂPĂȚÂNOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) rar Care are capul mare. 2) fig. Care are cap bun; căpos. /căpățână + suf. ~os

GUVID ~zi m. 1) la pl. Familie de pești marini de talie mică, având corpul mult subțiat spre coadă și capul mare, turtit. 2) Pește din această familie. /<ngr. guvídi

LIBELULĂ ~e f. Insectă cu capul mare, cu corpul lung și cu două perechi de aripi transparente, care trăiește pe lângă ape. /<fr. libelulle

LUP ~i m. Mamifer carnivor, asemănător câinelui, care are blană sură, cap mare cu bot ascuțit, gât gros și coadă stufoasă. * ~ în piele de oaie om rău și nesincer. Vorbești de ~ și ~ul la ușă se zice când vorbești despre cineva și acesta tocmai atunci apare. A da oile în paza ~ului a lăsa pe cineva sau ceva la dispoziția răuvoitorilor. ~ul își schimbă părul, dar năravul ba deprinderile rele nu se uită (ușor). ~ bătrân om hâtru și cu experiență bogată. A scăpa ca din gura ~ului a scăpa cu greu dintr-o mare primejdie. A mânca ca un ~ a mânca mult și cu lăcomie. Foame de ~ foame mare. A se duce ca pe gură de ~ a dispărea repede și fără urme. Și ~ul sătul și oaia întreagă se spune când se face dreptate ambelor părți aflate în conflict. Iarna n-au mâncat-o ~ii iarna încă nu s-a sfârșit. 2): ~ul-bălții știucă. ~-de-mare a) pește marin cu dinți puternici; b) specie de focă; c) marinar experimentat. ~ul-vrăbiilor pasăre răpitoare cu spinarea cenușie, cu aripile și coada neagră. ~ marsupial mamifer carnivor, de talia unui câine, cu blană cenușie și cu dungi pe spate. 3) art. Constelație din emisfera sudică. /<lat. lupus

MIHALȚ ~i m. Pește dulcicol răpitor, de talie mare, cu cap mare și turtit, având corp alungit acoperit cu solzi mărunți, galben-verzui. /Orig. nec.

MOPS¹ ~și m. 1) Rasă de câini cu capul mare, bot scurt și turtit, cu labe scurte și groase; buldog. 2) Câine din această rasă. /<germ. Mops

PROMONTORIU ~i n. Fâșie de pământ abruptă care înaintează în mare; cap. /<lat. promontarium, fr. promontoire

ZGLĂVOACĂ ~ce f. Pește de talie mică, fără solzi, având cap mare și turtit, răspândit în apele de munte. /<bulg. glavoț

CHEFÁL s.m. În general, pește din fam. mugilidae (chefali), având corpul alungit, solzi mari, cicloizi, capul ușor turtit, cu gura lată și obtuză și dințisori ca niște perii; populează apele dulci sau salmastre, legate de mare, în Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Mediterana și lacurile litorale ale Mării Negre; Chefal-mare sau platarin (Mugil capito) de 40-50 cm lungime; Chefal-cu-cap-mare sau laban (Mugil cephalus) de până la 55 cm; Chefal-auriu sau singhil (Mugil auratus), de 20-35 cm; Ostreinos (Mugil saliens) de 20-30 cm.

PROMONTORIU s.n. 1. Fîșie de pămînt înaltă și abruptă care înaintează în mare; cap. 2. (Anat.) Proeminență osoasă. ♦ Proeminență formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară și sacru. [Pron. -riu. / < lat. promontorium, cf. it. promontorio, fr. promontoire].

BULDOG s.m. Cîine cu capul mare, cu botul turtit și fălcile proeminente, cu labele scurte și groase. [< engl. bulldog, cf. fr. bouledogue].

CICADĂ s.f. Insectă cu corpul scurt și gros și cu capul mare, terminat printr-o proeminență ascuțită. [< lat. cicada].

căptălan¹, căptălani, s.m. (pop.) 1. plantă ebacee mirositoare, cu frunze mari și late și cu flori purpurii; brustur. 2. om cu capul mare, căpățânos, capsoman.

joimăriță¹ s.f. (pop.) 1. ființă mitologică având înfățișarea unei femei urăte și spurcate, cu cap mare și cu părul despletit, cu dinții mari și rânjiți; muma-pădurii, sperietoare, ciuhă. 2. obicei țărănesc legat de ziua de joi (flăcăii controlează fetele dacă au tors lâna și inul până joi; dacă nu, ei percep o taxă în ouă, pentru a nu da foc lânii și inului netors). 3. buhă, bufniță. 4. (fig.) fată bătrână.

căpățînă (căpățîni), s. f. – 1. Cap despărțit de trunchi. – 2. Cap, doxă, inteligență. – 3. Cap, parte mai groasă a unui obiect. – 4. Craniu, hîrcă. – 5. Bulb, ceapă. – 6. Căpățînă de zahăr. – 7. Butuc de roată. – Mr. căpățînă, megl. căptsǫnă. Origine incertă. Se consideră ca der. de la lat. *capĭtῑna, de la caput (Pușcariu 275; Candrea-Dens., 239; DAR), format pe baza modelului lui morticina, cf. alb. kaptinë; este însă evident că sensul de „cap de mort” sau „craniu” nu poate fi primitiv. Este vorba mai curînd de un der. expresiv de la cap, ca ierbotină, de la iarbă, cf. bolbotină, foloștină. – Der. căpățînos, adj. (cu capul mare; prost, netot; încăpățînat, căpos); încăpățîna, vb. (a se îndîrji); descăpățîna, vb. (a tăia capul). Din rom. vine bg. kăpăcin (Capidan, Raporturile, 227) și posibil și alb.

ceafă (cefe), s. f. – 1. Partea de dinapoi a gîtului sau a capului. – 2. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – 3. Parte a căpețelei. – Mr. chiafă. Origine incertă. Este evidentă identitatea cu tc. kafa „ceafă”, din arab. qafā (cf. Moldovan 424), de unde provine și cafă, s. f. (în blănărie, partea a blănii ce corespunde cefii), cf. Șeineanu, III, 24. Der. din mr. este sigură; însă rom. presupune un intermediar necunoscut, care să explice rezultatul oclusivei turcești. În general, se consideră că este vorba de alb. kjafë (Meyer 219; Philippide, II, 704; Pascu, II, 224; Rosetti, II, 114), ceea ce nu înlătură dificultatea. Probabil formație locală, din gr., cu sensul de „căpățînă, cap mare sau gros”, termen aplicat tradițional grecilor. Poate fi vorba de o pronunțare locală: Scriban semnalează pronunțarea čaf în alb. din Scutari.

terheci s.m. (reg.) 1. armăsar bătrân. 2. vițel cu capul mare.

BLENIE s. f. pește de apă dulce calmă și de litoral, cu capul mare și corpul alungit. (< fr. blennie)

BULDOG s. m. câine de pază și utilitar, puternic, cu capul mare, botul turtit și fălcile proeminente. (< fr., engl. bulldog)

CICADĂ s. f. denumire dată insectelor homoptere cu corpul scurt și gros și cu capul mare, terminat printr-o proeminență ascuțită, al căror mascul emite un țârâit caracteristic; greier. (< lat. cicada)

NIT¹ s. n. cui cu capul mare, turtit. (< germ. Niet)

PAVIAN s. m. maimuță africană cu capul mare, botul alungit și părul corpului lung și rar. (< germ. Pavian)

PROMONTORIU s. n. 1. fâșie de uscat înaltă și abruptă care înaintează în mare; cap¹ (1). 2. proeminență osoasă. ◊ proeminență formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară și osul sacru. (< lat. promontorium, fr. promontoire)

biloi, biloaie s. n. (augm.) 1. bilă pentru rulmenții de dimensiuni mari. 2. cap mare.

capsoman, -ă, capsomani, -e, adj. 1. cu capul mare. 2. (peior.) încăpățânat; îndărătnic.

a face (cuiva) capul mare expr. (intl.) a izbuti să convingă (pe cineva) de necesitatea unei acțiuni.

BIZÓN (< fr., lat.) s. m. Mamifer mare, din familia bovinelor, lung pînă la 3m, înalt pînă la 2 m și cu greutatea pînă la o tonă, cu blana deasă, capul mare și coarnele mici, care trăiește astăzi în rezervații naturale în S.U.A. și Canada (Bison bison).

BUFNIȚĂ, bufnițe, s. f. 1. Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, de culoare brună-sură, cu cap mare și cu ochi galbeni mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; are un strigăt care seamănă a văitare (Bubo bubo). 2. (Reg.) Cucuvea. – Din bufnă + suf. -iță.

CAȘALOT (< fr.) s. m. (ZOOL.) Cetaceu lung de 15-20 m, asemănător cu balena, cu capul mare și cu dinții pe maxilarul inferior (Physeter catodon). Este foarte rapace, carnivor și preferă prada vie și mare. Capul este plin cu c. 5 t de grăsime lichidă din care se obține uleiul de c., iar din reziduurile digestive se formează, în intestin, ambra cenușie. ♦ Ulei de c. = amestec de ceruri fluide și solide, extras din capul de c. și folosit în medicină, în cosmetică și în componența unor produse industriale; ulei de spermaceti; ceară de balenă; cetaceum.

țestos, -oasă, țestoși, -oase s. m., s. f., adj. (persoană) cu capul mare.

BULDOG, buldogi, s. m. Cîine cu trup îndesat, cu cap mare, bot turtit, falca de jos proeminentă și labe scurte și groase. [Acc. și: buldog] – Fr. bouledogue (<engl.).

SCRIPCĂRAȘ, scripcărași, s. m. Greier de cîmp, de culoare neagră, cu capul mare și cu corpul scurt (Gryllus campestris). – Din scripcar + suf. -aș.

CĂPĂȚÎNOS, -OASĂ, căpățînoși, -oase, adj. 1. (Rar., adesea peior.) Cu capul mare. 2. Fig. Încăpățînat; greu de cap. – Din căpățînă + suf. -os.

ZGLĂVOACĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspîndit în apele de munte (Cottus gobio). [Var.: zglăvoc s. m.] – Bg. glavoč.

CHEFAL, chefali, s. m. Pește de mare de culoare cenușie, cu partea superioară a capului mare și turtită (Mugil capito și cephalus). – Ngr. kéfalos.

CLEAN (< bg.) s. m. Pește teleostean care trăiește aproape exclusiv în apele curgătoare de deal și șes din Europa, din familia ciprinidelor, de c. 25-80 cm și 1-4 kg, cu cap mare, corp gros, perfect circular în secțiune transversală, solzi mari tiviți cu negru, verzi-închis pe spate, albi-gălbui pe flancuri și albi-argintii pe burtă (Leuciscus cephalus).

balabán m. (rut. rus. turc. balaban). L.V. (Cant.) Un fel de șoĭm. Azĭ. Dun. de jos, Dobr. Chefal cu capu mare. (mügil cápito și mugil auratus).

*3) cap n., pl. urĭ (fr. cap, neol. și în limba fr.). Geogr. Promontoriŭ, limbă de pămînt în mare: capu Buneĭ Speranțe.

CORB (lat. corvus) s. m. 1. Cea mai mare specie a ordinului paseriformelor din România (63-72 cm) și totodată a familiei corvidelor, omnivoră, sedentară, prezentă în pădurile umbroase din Carpați, cu cioc și picioare puternice, penaj negru cu reflexe metalice violacee, care poate imita glasul altor păsări; se îmblînzește ușor (Corvus corax); monument al naturii. 2. Corb-de-mare alb = pasăre marină, de c. 90 cm, care trăiește în colonii, cu penaj alb și vîrful aripilor negru, care pescuiește în picaj, de la 30-40 m (cea mai mare distanță de procurare a hranei în acest mod) și are, pentru amortizarea șocului, sub piele, o „saltea” de saci aerieni (Sulla bassana). 3. Corb-de-mare = pește teleostean cu corpul de c. 50 cm lungime, de culoare brună-închisă, cu capul mare și botul gros (Corvina umbra). Trăiește în Marea Neagră.

căpățînă f., pl. ĭ (lat. capĭtina, d. caput, cap). Cap mare de animal saŭ (iron.) și de om: căpățînă de boŭ. Craniŭ. Ceĭa ce seamănă a căpățînă, ca: o varză, un bulb de ceapă saŭ usturoĭ́, un con de zahăr, un butuc de roată ș. a. Constelațiunea luĭ Perseŭ. V. țeastă.

căpățînós, -oásă adj. (d. căpățînă). Iron. Cu capu mare. Fig. Încăpățînat. Prost. V. căpos, țestos.

căpúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (d. cap cu sufixu -ușă, adică „cu capu mare, unflat”; mrom. cîpușă, căpușă, căpșună. D. rom. vine alb. kápuša, sîrb. krpuša, bg. kapuš. V. căpșună). Un arahid (ixódes ricinus) care se prinde de vite și de alte animale (maĭ ales pe la urechĭ) și se desprinde greŭ. (Cînd e flămînd, e turtit ca o foaĭe; cînd e sătul, e unflat ca un bob de fasole. V. chichiriță. 2). Mugur (maĭ ales la vită): ĭ-a dat căpușa. Fig. Ce are’n gușă, și’n căpușă, ce are’n inimă, are și pe buze, e sincer. 3). Ricin. V. căpușesc.

RINOCÉR (< fr.; {s} rino- + gr. keras „corn”) s. m. Mamifer imparicopitat, erbivor, din familia Rhinocerotide, cu corpul masiv, cel mai mare animal de uscat după elefant, capul mare, cu 1-2 coarne pe lungimea mediană a botului, membre scurte, puternice, cu câte 3 degete învelite fiecare în câte o copită, piele groasă, lipsită de păr, ochi mici, urechi scurte, drepte. Au existat mai multe forme fosile (inclusiv rinocerul lânos, Coelodonta, răspândit în Pleistocen în Europa și Siberia). În prezent în Africa trăiesc două specii de rinocer bicorn: r. alb (Ceratotherium simum), care poate atinge greutatea de 4,5-5 t, cu cornul anterior în medie de 0,6 m lungime, dar putând să atingă și 1,5 m, și r. negru (Diocerus bicornis). În S Asiei se întâlnesc trei specii de r. care, spre deosebire de cei africani, au pielea cu pliuri foarte largi, ceea ce dă un aspect caracteristic: r. indian, cu un singur corn (Rhinoceros unicornis), r. javanez, tot cu un singur corn (Rhinoceros sondaicus), întâlnit și in Indochina și r. asiatic bicorn (Dicerorhinus sumatrensis). Toate cele cinci specii au fost vânate până în pragul extincției; în prezent r. sunt ocrotiți în rezervații și parcuri naționale, totuși sunt încă periclitați datorită braconajului (îndeosebi pentru corn, prețuit ca talisman iar în Asia pentru preparate medicinale tradiționale).

mangafá f. (turc. mankafa, pop. mangofa, cap mare, prost, foarte răcit). Est. Fam. Gogoman, prost: ĭa o mangafa și el!

MISTRÉȚ (lat. mixticius) adj. 1. Porc mistreț (și subst. m.) = mamifer artiodactil de c. 1,5 m lungime, 1 m înălțime, și 200 kg greutate, cu capul mare, caninii lungi și tăioși, păr aspru, de culoare sură-neagră (Sus scrofa). Trăiește în păduri. Este strămoșul porcului domestic. Son. porc sălbatic. 2. (Pop.) Care rezultă dintr-un amestec de rase, corcit; amestecat, pestriț.

HIPOPOTÁM (< fr.; {s} hipo²- + gr. potamus „râu”) s. m. Mamifer erbivor nerumegător, cu corpul masiv (până la 4,5 t) și o lungime de c. 4-5 m; are capul mare, labele scurte și pielea lipsită de păr (Hippopotamus amphibius). Trăiește în fluviile și lacurile din Africa Ecuatorială. ◊ H. pitic, specie rară, cu o lungime de 1,70-1,85 m și o greutate de c. 2,50-2,70 t (Choeropsis liberiensis). Vânarea lui este interzisă.

zglăvoácă și -oágă f., pl. e (din zglăvoc. Cp. cu chefal). La munte. Un pește cu trupu mic și capu mare (lophius). – Dicț. daŭ și forma glăvoc și glăvocĭ (sîrb. glávoc, grindel; bg. glavoč, obleț). – Și zl-. V. moacă 1 și guvid.

buhă f. 1. (pl. buhe), păsări de noapte, cu cap mare stufos și ochi mari îndreptați înainte; ziua o petrec prin ruine, crăpături de stânci, și numai de cu seară ies la vânătoare; aerul lor trist și țipătul lor jalnic au făcut pe popor să le considere ca prevestitoare de nenorociri (Strix): când buha se plânge prin triste suspine BOL.; 2. fig. muiere ce umblă nepieptenată, cu părul vâlvoiu. [Onomatopee, ca și buf, bufnă, buhnă, care exprimă trista lor strigare].

căpățână f. 1. cap mare de animal despărțit de corp; 2. cap de om mort despuiat de piele și păr, craniu; 3. fam. cap mare și sec; 4. fig. ce seamănă unei căpățâni: bulb (de ceapă, usturoiu sau varză), con (de zahăr), butuc (de roată). [Lat. *CAPITINA (din caput, capitis)].

căpățănos a. 1. cu capul mare; 2. fig. gros de cap, prost.

chefal m. un fel de pește cu capul mare (Mugil cephalus): icre tari de chefal FIL. [Gr. mod. KÉPHALOS].

încăpățânat a. și m. care ține cu stăruință la ceva. [Lit. om cu căpățâna sau cu capul mare, de unde ideea de îndărătnic].

mârțoagă f. 1. cal prost, slab, stricat; 2. se zice de boul cu gâtul subțire, capul mare, cerbicea și bărbia nedesvoltată. [Derivat din marț cu sufixul peiorativ og (cf. bijoagă)].

poapă f. soiu de pește cu capul mare (Lophius). [Cf. pop 4].

Carlsruhe n. oraș în Germania cap. marelui ducat de Baden: 137.000 loc.

Darmstadt n. oraș în Germania: 82.000 loc., cap. marelui ducat Hessa-Darmstadt.

sglăvoc m. 1. Bot. ghioc; 2. pește cu aripioare scurte și cu capul mare, trăiește prin apele din regiunea muntoasă (Cottus gobio). [Și glăvoc = bulg. GLAVOČ: tras din glavă, căpățână, pește cu capul mare].

ZGLĂVOC, -OACĂ, zglăvoci, -oace, s. f., s. m. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoacă s. f.] – Din bg. glavoč.

ZIMBRU¹, zimbri, s. m. Animal sălbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blană deasă, pâsloasă, cu capul mare și lat, cu coamele scurte, întoarse în afară, în față și în sus, cu greabănul înalt, cu gâtul și cu bărbia acoperite cu păr lung, răspândit în Carpați, iar astăzi ocrotit în rezervații naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbrŭ.

URECHELNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă omnivoră de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, cu un clește mare la capătul abdomenului (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lungă, transformată într-un fel de clești cu glande veninoase (Lithobius forficatus). 3. Cârcăiac. II. Plantă erbacee meliferă, cu frunze ovale cărnoase, terminate printr-un vârf ascuțit și așezate în formă de rozetă, cu flori roșii sau roz așezate în partea superioară a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elniță.

TAUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. N. pr. art. Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.

BUBALINĂ, bubaline, s. f. (La pl.) Vite cornute înrudite cu taurinele, cu capul mare, cu coarnele în formă de semilună, cu pielea groasă și cu părul negru; (și la sg.) animal care face parte din această specie. – Din fr. bubaline.

BULDOG, buldogi, s. m. Rasă de câini cu trupul îndesat, cu cap mare, bot turtit, falca de jos proeminentă și cu labe scurte și groase; mops. [Acc. și: buldog] – Din fr. bouledogue.

CĂPĂȚÂNOS, -OASĂ, căpățănoși, -oase, adj. 1. (Fam.) Cu capul mare. 2. Fig. Încăpățânat; greu de cap. – Căpățână + suf. -os.

CICADĂ, cicade, s. f. Nume dat unor insecte cu corpul scurt și gros, cu capul mare terminat printr-o proeminență ascuțită. – Din lat. Cicada, denumirea științifică a insectei.

STRIGIFORMĂ, strigiforme, s. f. (La pl.) Ordin de păsări de pradă care vânează noaptea, cu capul mare, ochii mari și cu ciocul puternic; (și la sg.) pasăre din acest ordin. – Din fr. strigiforme.

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu penele negre, cu ciocul și picioarele puternice și cu penajul negru cu luciu metalic; croncan (Corvus corax). ◊ Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. 2. Compuse: (Ornit.) corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran; corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și cu pântecele alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera australă. – Lat. corvus.

LABAN, labani, s. m. Specie de chefal din familia mugilidelor, de culoare cenușie-albăstruie, cu capul mare (Mugil cephalus). – Din rus. loban.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi în largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

PEȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

HIPOPOTAM, hipopotami, s. m. Mamifer erbivor nerumegător, mare și greoi, cu capul mare, labele scurte, cu pielea groasă și fără păr, care trăiește în fluviile și în lacurile din Africa Ecuatorială (Hippopotamus amphibius). – Din fr. hippopotame.

MĂGAR, măgari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, folosit ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

MISTREȚ, -EAȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, bot alungit, ochii mici și caninii lungi și tăioși; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

BABINĂ, babine, s. f. (Rar) Buză (la animale). Un prepelicar cu cap mare, cu babinele dezvoltate. V. ROM. mai 1939, 8.

BANIȚĂ, banițe, s. f. Vas făcut de obicei din doage și servind ca măsură de capacitate) mai ales pentru cereale. Banița cuprinde aproximativ 20 de litri. ◊ (Adesea ca termen de comparație pentru un cap mare) Numai uitîndu-se cineva la capul lui [al leului] cel cît banița și la coama aia... zbîrlită, ar fi înghețat de frică. ISPIRESCU, L. 17. ♦ Conținutul unui asemenea vas. Le-a dat cîte o baniță [de grîne]... și i-a trecut cu cîte două la condică. PAS, L. I 21. Aveam la dispoziția noastră o baniță de făină de păpușoi, un căuș de fasole și o traistă de nuci. VLAHUȚĂ, O. AL. I 86.

BUFNIȚĂ, bufnițe, s. f. 1. Pasăre răpitoare de noapte, de culoare brună-sură, cu capul mare și ochii galbeni, mari, apropiați unul de altul și înconjurați de cearcăne roșii; are un strigăt strident care seamănă a plîns, a văietare (Bubo bubo); buhă. V. huhurez. Ai auzit c-ast’noapte o bufniță a țipat toată noaptea pe castel? DELAVRANCEA, A. 105. Se mai pomeni... că se agață de spinarea lui o bufniță. ISPIRESCU, L. 212. Făt-Frumos se uită și văzu o bufniță mare și sură. EMINESCU, N. 23. ◊ (Adesea ca termen de comparație) își deschidea clonțul de bufniță la urechea mea și-mi spunea unele lucruri de demult. SADOVEANU, N. F. 6. Am deslușit într-un colț al ferestrei capul de bufniță al dădacei mele. SADOVEANU, N. F. 135. 2. (Mai ales în Transilv.) Cucuvea.

BULBUCAT, -Ă, bulbucați, -te, adj. Ieșit în afară, formînd o proeminență rotundă; (mai ales despre ochi) ieșit din orbite, holbat. Se depărtase de ochii bulbucați ai paznicului. PAS, L. I 90. Capul mare cu ochii bulbucați ai tinichigiului mi-a devenit dintr-o dată simpatic. SADOVEANU, N. F. 107. ◊ (Rar, despre frunte) Bombat. Fruntea mare și bulbucată. ȘEZ. IV 18. – Variantă: bolbocat, -ă (REBREANU, P. S. 188) adj.

BULDOG, buldogi, s. m. Cîine bondoc, cu capul mare, bot turtit și gros, fălci proeminente, pieptul lat, cu labe scurte și groase. Spiru Karaianis, scund, îndesat, cu mîini butucănoase, avea un cap de buldog cu dinții rari și buze late, cărnoase. BART, E. 303. – Accentuat și: buldog.

CĂPĂȚÎNOS, -OASĂ, căpățînoși, -oase, adj. 1. (Rar, de obicei peiorativ) Cu capul mare. A venit cu Vasilica, Frumușica, căpățînoasa. TEODORESCU, P. P. 124. ◊ Fig. Dincoace muntele, namilă naltă, Căpățînoasă, cu creasta de cremene. DEȘLIU, G. 26. 2. Fig. Încăpățînat, greu de cap. De ce ești căpățînos și nu vrei să înțelegi? CARAGIALE, O. I 377. – Variantă: căpăținos, -oasă (SADOVEANU, P. M. 200) adj.

CHEFAL, chefali, s. m. Pește de mare de culoare cenușie, bătînd în albastru pe spate și argintiu pe burtă, cu partea superioară a capului mare și turtită (Mugii capito și Mugil cephalus).

CORB, corbi, s. m. 1. Pasăre semirăpitoare, omnivoră, cu penele negre și ciocul puternic (Corvus corax). Corbi fîlfîiră spre albăstrime din brazii rîpelor și pe urmă se întoarseră cu zboruri învăluite. SADOVEANU, B. 90. Din zare depărtată răsare-un stol de corbi. EMINESCU, O. I 128. Trece-un cîrd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. ALECSANDRI, P. A. 112. Corb la corb nu scoate ochii (= asupritorii, exploatatorii, legați prin interese comune, nu-și fac rău unul altuia și nu apără niciodată pe cei exploatați). Expr. Negru ca corbul (sau ca pana corbului) = foarte negru. Trei cai... Unu-i roșu ca focu, Altu-i negru ca corbu; Și pe care șez călare, Pintenog de trei picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 290. ◊ Fig. (Depreciativ; mai ales la pl.) Nume dat exploatatorilor, imperialiștilor, ațîțătorilor la războaie, celor dornici de vărsări de sînge. Popoarele au învățat mult din experiența celui de-al doilea război mondial. Ele nu vor să-și mai verse sîngele, să-și vadă distruse țările, să-și vadă spulberate familiile și căminele pentru a îngrășa pe corbii profiturilor de război, pentru a satisface setea de putere a aventurierilor pretendenți la dominația mondială. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2693. Nu sîntem carne de ospețe. Să afle corbii și să-nvețe. BANUȘ, B. 123. ♦ (Adjectival) Negru, foarte negru. Dădea... la o parte o șuviță de păr corb. SADOVEANU, P. S. 80. ◊ (Adverbial) Pletele-i dese și negre corb se îndoaie în unde. din creștetul frunții pînă la umerii obrajilor. DELAVRANCEA, S. 166. 2. Compuse: corb-albastru = dumbrăveancă; corb-de-mare = cormoran: corb-de-noapte = pasăre cu capul și ceafa negre, cu spinarea cenușie și pîntecele alb-cenușiu; trăiește pe lîngă bălți (Nycticorax nycticorax). 3. Pește de mare, rar întîlnit în Marea Neagră, lung de 18 – 25 cm, cu capul mare și botul gros, rotunjit, de culoare brună (Corvina nigra). 4. (Articulat) Numele unei constelații din emisfera australă.

MARE¹, mari, adj. 1. (Indicînd dimensiunea; în opoziție cu mic) Care depășește dimensiunile obișnuite, care întrece măsura mijlocie. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad. COȘBUC, P. I 48. Ghemele tari și mari ca bostanii. RETEGANUL, P. I 57. Literă mare = literă folosită în mod obișnuit ca inițială a substantivelor proprii și a cuvintelor cu care începe o frază. Degetul cel mare = degetul cei mai gros, format numai din două falange (și care, la mînă, se poate opune celorlalte degete). Cuprinzîndu-și tîmplele între degetul cel mare și arătător, se gîndea la ceva. GALAN, B. I 54. ◊ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cît cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate. [Evantia] deschise ochii mari cătînd în jurul ei cu spaimă. BART, E. 205. Cît toate zilele de mare v. zi. A lăsa (pe cineva) mare și devreme = a lăsa pe cineva dezamăgit, cu buzele umflate. Pupăza... își ia apoi drumul în zbor spre Humulești și mă lasă mare și devreme cu lacrimile pe obraz, uitîndu-mă după dînsa. CREANGĂ, A. 57. A fi (sau a umbla) cu capul mare = a fi încrezut, a-și da aere. ◊ (Adverbial; în legătură cu «a măcina», «a pisa») Sarea era tot atît de vînătă ca zahărul, pisată mare. C. PETRESCU, Î. II 166. ♦ (Despre suprafețe) Întins, vast, larg. O țară așa de mare și bogată. CREANGĂ, P. 184. Apa... în mari cercuri se-nvîrti. ALECSANDRI, P. I 13. ◊ Fig. Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare. EMINESCU, O. I 148. ◊ Expr. În mare = a) după un plan vast, în proporții vaste. Începu să facă, în tovărășie, negoț în mare și cu străinătatea. CAMIL PETRESCU, O. II 65; b) în linii generale, în rezumat. În linii mari v. linie. ♦ (În opoziție cu jos, scund) Înalt. Un deal mare ne desparte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 253. ♦ (În opoziție cu scurt) Lung. Fată cu cosița mare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. ♦ Încăpător, cuprinzător, spațios, voluminos. Au împlut un sac mare, mare. SBIERA, P. 184. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Casa cea mare = camera cea mai frumoasă dintr-o casă țărănească, destinată oaspeților. ♦ (Despre cursuri de apă; în opoziție cu îngust, mic) Lat, adînc. Era o apă mare, ca Dunărea, ori poate și mai mare. RETEGANUL, P. II 11. 2. (Indicînd cantitatea, numărul sau intensitatea; în opoziție cu puțin, mic, redus) Mult, îmbelșugat, bogat, abundent, în cantitate însemnată; numeros. Lisa își săpase albie prăpăstioasă, iar la viituri mari, puhoiul rupea și surpa ogoarele din coasta satului. SADOVEANU, M. C, 5. O ceată mai mare de fete Au prins pe flăcăi, mai puțini. COȘBUC, P. 11 47. Se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ Expr. (Despre ape curgătoare) A veni mare = a crește, a se umfla. Apa venise mare. În munte se topeau încă nămeții. C. PETRESCU, Î. II 174. Prahova, din cauza ploilor la munte, venise mare. BOLINTINEANU, O. 427. ♦ (Despre surse de lumină și căldură care pot fi reglate) Puternic, intens. Fă lampa mai mare! 3. (Despre diviziuni de timp; în opoziție cu scurt) De lungă durată, lung. Făcu noaptea aceasta să fie de trei ori mai mare. ISPIRESCU, U. 16. Cît era ziulica și noaptea de mare, ședeau singuri-singurei. CREANGĂ, P. 73. Că ziua cîtu-i de mare Nime gînd ca mine n-are. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 82. 4. (Purtînd accentul în frază, adesea precedînd substantivul) În grad înalt, intens, adînc, profund, tare. Avusese mare iubire pentru el. SADOVEANU, M. C. 7. Marea înzestrare auditivă a lui Caragiale a fost una din rădăcinile artei lui. VIANU, S. 114. Mă, dă drept să-ți spun că mare nătărău mai ești! CREANGĂ, O. A. 150. ◊ Mare viteză v. viteză. ◊ Loc. adj. De-a mai mare dragul v. drag. ◊ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare dragul (sau mila, rușinea, necazul etc.) = (a-i fi cuiva) foarte drag, foarte bine, foarte plăcut (milă, rușine, necaz etc.). Și-n mijloc el, mai mare dragul. COȘBUC, P. I 241. Ți-i mai mare dragul să te duci la el. CREANGĂ, A. 19. Ziua-mare = moment al dimineții cînd soarele a răsărit de mult, cînd lumina începe să devină intensă. Cînd am deschis ochii, era ziua-mare. NEGRUZZI, S. I 60. Ziua în amiaza-mare v. amiază. Îndata-mare v. îndată. ♦ (Despre sunet, glas; în opoziție cu slab, stins) Tare, puternic, ridicat. Se auzea un glas mare, mînios, la care răspundea vocea groasă a hangiului. SADOVEANU, O. VII 28. Și-n glas mare îți urăm... Ani mulți. ALECSANDRI, P. II 110. ◊ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glasul ridicat, tare, strigînd. Striga în gura mare că crapă de foame. CREANGĂ, P. 241. A fi cu gura mare = a fi certăreț. ♦ (Despre fenomene atmosferice) Violent, năprasnic, aspru. Ger mare. ▭ Țipa șerpele în gura broaștei de secetă mare ce era pe acolo. CREANGĂ, P. 247. Vînt mare Se rădică. CONACHI, P. 265. ♦ (Adverbial, popular) Din cale-afară, peste măsură, tare. A să fie Mare mult omor! ALECSANDRI, P. I 54. Mare posomorîtu-i. id. T. 138. 5. (Despre ființe; în opoziție cu tînăr) Adult, matur, major, vîrstnic; (la comparativ) mai în vîrstă, mai bătrîn. Tu să te supui mie, căci îți sînt frate mai mare. SADOVEANU, M. C. 17. Și-oi ajunge să-mi cresc copiii, să mi-i văd mari și voinici. MIRONESCU, S. A. 37. Aici nu sîntem la leș ca să mă iei în rîs. Acu-s mare!. ALECSANDRI, T. I 184. ◊ Fată-mare v. fată. Mamă-mare v. mamă. Coană-mare v. cucoană. Socru-mare v. socru. ◊ Tată-mare v. tată. ◊ Expr. (Despre copii) A se face mare = a crește, a deveni adult, matur. Dragii mei copii, v-ați făcut mari. ISPIRESCU, L. 33. ◊ (Substantivat) Ba mai bine îi dau eu una peste bot ca să nu se amestece în vorba ălor mari. SADOVEANU, M. C. 6. ◊ (Expr.) Cu mic cu mare v. mic. 6. Vestit, renumit, ilustru. Viața marelui nostru poet Mihail Eminescu a fost nefericită și scurtă. SADOVEANU, E. 75. ◊ (În componența unor nume proprii) Ștefan cel Mare. Alexandru cel Mare. 7. (În opoziție cu inferior, de jos, subaltern) Care ocupă un rang superior într-o ierarhie; puternic, sus-pus. Tot crai și tot crăiese mari. COȘBUC, P. I 57. Șădea într-o chiliuță din casele unui boier mare. EMINESCU, N. 57. ◊ Expr. Mare și tare = puternic, influent. Iară mare și tare-i în comună primarele. C. PETRESCU, Î. II 11. A se ține mare = a fi mîndru, fudul, semeț. A călca a mare v. călca. La mai mare, urare făcută cuiva cu ocazia unei numiri sau avansări într-un post. ◊ (Substantivat) Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. EMINESCU, O. I 165. (Expr.) Mai-marele = șeful, superiorul. A luat poziție de drepți dinaintea mai-marilor, așa cum se ia la armată. PAS, L. II 24. Mai-marii lui văzîndu-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste. CREANGĂ, P. 297. ◊ (Precedînd denumirile de dregători din trecut, arată treapta cea mai înaltă a dregătoriilor respective) Mare ban, mare logofăt. ▭ Călărime, supt comanda marelui paharnic. BĂLCESCU, O. I 13. ♦ (Despre familie, nume, neam) Nobil, ales, făcînd parte din protipendadă. De se trag din neam mare, Asta e o-ntîmplare. ALEXANDRESCU, M. 321. 8. (În opoziție cu de rînd, obișnuit) Important, de seamă, hotărîtor. Lupta cea mare se va da odată. SAHIA, N. 40. Prînzul cel mare v. prînz. Zi mare = zi de sărbătoare, zi importantă. Săptămîna mare = săptămîna care precedă imediat sărbătoarea paștilor la creștini. Strada mare = nume dat în orașele de provincie străzii principale. Vorbe mari = cuvinte umflate, vorbe fără miez, bombastice, promisiuni goale. Aceia care vorbe mari aruncă. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. Cu mare ce v. ce. Mare lucru v. lucru (III 2). ♦ (Despre onoruri, glorie) Deosebit, ales, înalt. Fură bine dăruiți și trimiși înapoi cu mare cinste. BĂLCESCU, O. II 271. ♦ (Despre obiecte; în opoziție cu ieftin, neînsemnat) De preț, valoros, scump. Cu mari daruri l-au dăruit. CREANGĂ, P. 102. ♦ Uimitor, extraordinar. Harap-Alb vede altă drăcărie și mai mare. CREANGĂ, P. 241.

MĂGAR, măgari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decît acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, întrebuințat ca animal de povară; asin (Equus asinus). Cînd omul dete toate lucrurile jos, măgarul rămase cu urechile pleoștite, cu genunchii îndoiți. GÎRLEANU, L. 28. Eu, a zis Ion către ascultătorii de la masă, eu știu ce glas are măgarul. CARAGIALE, P. 25. Nebunul n-asudă nici la deal, nici la vale... Șede pe măgar și caută măgarul. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă. A ajunge din cal măgar v. cal. A face (pe cineva) din cal măgar v. cal. 2. Fig. Calificativ dat unui om prost, nătîng, încăpățînat sau obraznic, prost crescut. Nu rîde la front, măgarule! se răstește Macedon. REBREANU, I. 15.

LUNĂ¹, (II) luni, s. f. I. 1. Astru satelit al Pămîntului, vizibil mai ales noaptea, cînd reflectă puternic pe pămînt lumina pe care o primește de la soare. Luna se ridica în singurătatea cerului, pălită, ca o foaie rotundă de cositor. SADOVEANU, O. VII 163. Iat-o! Plină despre munte iese luna din brădet Și se-nalță, încet-încet, Gînditoare ca o frunte De poet. COȘBUC, P. I 48. Luna, scoțînd capul de după dealuri, se legăna în văzduh luminînd pămîntul. CREANGĂ, O. A. 156. Și dacă norii deși se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna. EMINESCU, O. I 193. Cine n-are dor pe vale Nu știluna cînd răsare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87. ◊ Lună nouă v. nou. Lună plină v. plin. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut (parcă) din lună = a fi rupt de realitate, a-și pierde simțul practic, a fi cu capul în nori. Circumstanța atenuantă pe care... o acordau acestei ființe șubrede, cu capul mare susținut pe un gît ca un vrej, trăind în lună. C. PETRESCU, Î. II 215. Nici nu-nțeleg, – parc-am căzut din lună. Prin suflet simt durerea lumii toată, Pe care însă nimeni niciodată Nu a putut prin vorbe să mi-o spună. D. BOTEZ, P. O. 10. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mîna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. Cîte-n lună și-n stele (sau în soare) = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri. Toată noaptea mi-a pus fel de fel de întrebări... Cîte-n lună și-n stele. CAMILAR, TEM. 83. Cinsteau și vorbeau; mai ales Ghiță Botgros își dezlegase traista, spunea cîte-n lună și-n stele. SADOVEANU, O. I 48. ◊ (În metafore și comparații) Bocancii lustruiți lună. 2. Lumina astrului definit mai sus. Luna se strecura în fire lungi de aur printre frunzișurile merilor bătrîni. SADOVEANU, O. III 347. Ca un stîlp eu stam în lună. EMINESCU, O. I 55. II. Satelit al unei planete. Lunile lui Jupiter.

MIHALȚ, mihalți, s. m. Pește de rîu, asemănător cu somnul, cu corpul lungăreț și cu capul mare și turtit, acoperit de solzi mărunți de culoare galben-verzuie (Lota lota). Trag fără grabă...ș-aduc la fața apei un mihalț. SADOVEANU, Î. A. 12. Păstrăvi, mihalți și felurite alte mîncări fragede și gustoase. FILIMON, C. 150. Pleacă pescarii în două luntre și prind... crapi, scrumbii, mihalți și alte neamuri de pește mărunt. I. IONESCU, M. 86. corectat(ă)

MOPS, mopși, s. m. Rasă de cîini de statură mică, cu corpul puternic, cu capul mare și rotund, cu botul scurt și gros, cu părul scurt și neted; cîine de această rasă.

NEGA, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊ Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.

PAVIAN, paviani, s. m. Specie de maimuță, originară din Africa, cu capul mare, cu botul alungit ca de cîine, cu corpul acoperit cu păr lung și rar (Cynocephalus). – Pronunțat: -vi-an.

PEȘTE, pești, s. m. (Uneori cu sens colectiv) 1. Animal vertebrat, cu temperatura corpului variabilă, care trăiește în apă și, în majoritatea cazurilor, are corpul acoperit cu solzi; respiră prin branhii, iar pentru înot are niște aripioare. Peștele nu trage la pescarul cu undiță scumpă și bagaje multe. SADOVEANU, Î. A. 18. Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. Zece care mocănești... Iar în care ce avut, ce merinde-s de vîndut? Pești de apă curgătoare și de apă stătătoare. ALECSANDRI, P. II 105. Peștele de la cap se impute (= corupția începe de la cei mari, de la cei de sus). Caută să-ți fie supușii vrednici... Dă-le pildă bună, pentru că peștele de la cap se împute. NEGRUZZI, S. I 250. Peștele mare înghite pe cel mic (= cei mici, slabi, neputincioși sînt prada celor puternici). ◊ Pești migratori = pești care trăiesc periodic în fluvii și în mare, migrînd din mare în fluvii și invers. Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și execută un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale mai dezvoltate. Li s-au mai înfățoșat un lucru vrednic de privire pe fața mării, adecă: o mulțime de pești zburători, care, ivindu-se din apă, strălucea ca soarele. DRĂGHICI, R. 31. Untură de pește = grăsime a unui pește (Gadus morrhua) din mările nordice, folosită ca medicament fortifiant pentru copii. ◊ Expr. Cît ai zice pește = foarte repede, într-o clipă; cît ai clipi (din ochi). A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nimic, a nu scoate un cuvînt; a tăcea chitic. Tace ca peștele și tremură ca varga de frică. CREANGĂ, P. 23. A se zbate ca peștele pe uscat = a se lupta neputincios cu ceva; a o duce greu. A trăi ca peștele-n apă = a-i merge bine, a se simți bine, a trăi bine. A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a face planuri cu privire la un lucru înainte de a-l poseda, a se lăuda înainte de izbîndă. Asta e altă mîncare (de pește) v. mîncare. Cînd o prinde mîța pește = niciodată. Ciudă mi-i și rău îmi pare, C-am iubită și nu-i mare. Am nădejde c-o mai crește, Cînd a prinde mîța pește Și coada de urs o crește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Compuse: pește-ferăstrău = numele unui pește cu botul lung, turtit și dințat (Pristis pectinatus); pește-lup = pește răpitor, cu o gură largă, care înoată foarte repede și trăiește mai ales în rîurile mari (Aspius-aspius); avat, boulean; pește-porcesc = porcușor; pește-țigănesc = pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster); pește-de-piatră = pietrar; pește-cu-spadă = pește de mare, cu corpul lunguieț, în formă de fus, cu capul mare și cu falca superioară prelungită (Xiphias gladius); pește-de-mare = calcan. 2. (Bot.; în compusul) Pește-de-pădure = hamei. Hameiul... se mai numește și curpăn sau pește-de-pădure. ȘEZ. XV 40. 3. (Astron.; la pl., art.) Numele unei constelații din emisfera boreală, compusă din numeroase stele mici.

TARAF, tarafuri, s. n. 1. Mică formație muzicală (de lăutari) care cîntă, în general, muzică ușoară sau populară. Taraful de la București cînta cu duioșie și becurile electrice pîlpîiau somnoroase. SADOVEANU, O. VII 227. Tarafurile cîntau din toate puterile, zbîrnîind și sunînd din dairele! CARAGIALE, P. 156. Să aprindeți lumînările peste un ceas, și dacă a veni Barbu cu tarafu lui, să-l puneți la scară. ALECSANDRI, T. I 147. ◊ (Întărit prin «de lăutari» sau «lăutarilor») Un taraf de lăutari începu a cînta cu alăute, cobze și naiuri. SADOVEANU, O. VII 110. Taraful lăutarilor de supt Sotir Ciupitul... împodobise din preziuă un cap mare de porc. DELAVRANCEA, S. 182. A mai adus și tarafuri de lăutari și cîntăreții cei mai vestiți. CARAGIALE, O. III 60. ◊ Fig. Glas de fluier și cimpoi, Pitpalaci și cintezoi Și-un taraf de granguri. COȘBUC, P. I 301. 2. Gașcă, clică. Veselul taraf al spornicilor caricaturiști... ilustrează în fiecare toamnă, la deschiderea vînătoarii, pe bieții burghezi pariziani. ODOBESCU, S. III 156. Și tu, Petcule, ești din taraful celor cu mania de ocîrmuire. ALECSANDRI, T. 1235. Să ne unim mai ales toți într-un singur și mare țel, fără deosebire de stări, de tarafuri, de partide. KOGĂLNICEANU, S. A. 101. – Pl. și: tarafe (KOGĂLNICEANU, S. A. 194).

TIBET, tibeturi, s. n. (Învechit) Un fel de țesătură de lînă. Împodobise... un cap mare de porc cu tibet conabiu și albastru. DELAVRANCEA, S. 182. Ș-au prăpădit tibetul roșu din codițele cari le joacă pe spate. id. ib. 225.

PREZIUĂ s. f. (Numai în locuțiuni) Loc. prep. În preziua... = cu o zi înainte de..., în ajunul...; p. ext. cu puțin timp înainte de..., în preajma... Filip citea repede, concentrat, șoptind cuvintele unul cîte unul, ca școlarii în preziua examenului. GALAN, B. I 6. Îi lovise și pe dînșii, în preziua războiului celui mare, patima căutatului de comori. C. PETRESCU, R. DR. 235. În preziua plecării el a stat singur, închis în odaie toată ziua. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Loc. adv. Din preziua = din ziua precedentă, din ajun. Taraful lăutarilor de supt Sotir Ciupitul, țambalagiul Olăniței, împodobise din preziuă un cap mare de porc cu tibet conabiu și albastru.. DELAVRANCEA, S. 182.

ȚAMBALAGIU, țambalagii, s. m. Muzicant care cîntă la țambal. Merse să mănînce la birtul cu grătar și țambalagii. C. PETRESCU, Î. II 249. Țambalagiul negru... lovea mecanic ciocănașele pe strunele stăpînite de niște degete uscate. BART, E. 197. Taraful lăutarilor de supt Sotir Ciupitul, țambalagiul Olănitei, împodobise din preziuă un cap mare de porc. DELAVRANCEA, S. 182.

URECHELNIȚĂ, urechelnițe, s. f. I. (Zool.) 1. Insectă cu corpul de formă alungită, de culoare castanie, cu elitrele scurte, avînd la capătul abdomenului două prelungiri în formă de foarfece (Forficula auricularia). Urechelnița însă are obicei de a se băga și a se ascunde... prin oalele și ulcelele cu care se duce mîncare lucrătorilor în cîmp. MARIAN, INS. 486. 2. Miriapod cu capul mare, cu antenele lungi și cu ultima pereche de picioare mai lungi și îndreptate îndărăt (Lithobius forficatus ). 3. Cîrcăiac. II. (Bot.) Plantă erbacee cu frunze grase ovale terminate printr-un vîrf ascuțit și cu flori roșii sau roze așezate în partea superioară a tulpinii; crește pe stînci sau, uneori, cultivată (Sempervivum tectorum). Ce mare și stufoasă a crescut urechelnița. CARAGIALE, M. 101. ♦ Urechea-iepurelui. III. Linguriță lunguiață cu care se curăță cleiul din urechi. IV. (Rar) Bubă specifică care apare uneori la urechi. Romînii din Țara-Romînească însă, cînd are cineva urechelniță, adecă un fel de bube la urechi sau în dosul acestora, au datină... de a unge cu amestecătura aceasta urechelnița sau bubele de la urechi. MARIAN, INS. 486.

URIEȘIȚĂ, urieșițe, s. f. Personaj din basme închipuit ca o femeie uriașă. Era o urieșiță groaznică cu un cap mare ca buhele. RETEGANUL, P. V 64.

ZIMBRU, zimbri, s. m. Animal sălbatic din familia bovinelor, cu capul mare, cu greabănul puternic, cu coamele groase și scurte răsucite în sus, cu gîtul scurt și bărbia acoperite de păr lung, astăzi pe cale de dispariție (odinioară răspîndit și în Carpați) (Bison europaeus). În fînațurile fără de hotar, trebuiau să iasă sara la pășune zimbrii și cerbii, nesupărați de desimea oamenilor. SADOVEANU, O. VII 57. Cărăbăț a ucis cu toporul un zimbru. DELAVRANCEA, O. II 119. Acea dalbă de moșie Toată-n veci a ta să fie, Cînd prin tine-a fi scăpată De o fiară-n- fricoșată, De un zimbru fioros, Care-o calcă-n sus și-n gios! ALECSANDRI, P. P. 166. ◊ Fig. (Cu aluzie la înfățișarea măreață a animalului) Mărețul cap de zimbru al regelui învins, In vesele fanfare din umeri fu desprins. EFTIMIU, Î. 146. El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune, Vremea lui Ștefan cel Mare, zimbru sombru și regal. EMINESCU, O. 135. ♦ (Impropriu) Cap de bour reprezentat pe vechea stemă a Moldovei. Pe antice monumente, am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea. Zimbru țării-nvecinate, Sub o mînă întrunite figurînd. ALEXANDRESCU, M. 161.

SCRIPCĂRAȘ, scripcărași, s. m. Greier de cîmp, de culoare neagră, cu capul mare și cu corpul scurt (Gryllus campestris).

doniță, donițe, s.f. – 1. Vas, găleată de lemn, în care se mulge laptele. 2. (fig.) Cap mare. – Din scr. dojnoka (DEX, MDA); cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls”, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Cihac, Tiktin, cf. DER; Șăineanu, Scriban).

SOMN¹, somni, s. m. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung uneori de mai mulți metri, fără solzi, lățit în partea dinainte, cu capul mare și turtit, cu gura largă și cu mustăți lungi, cu carnea albă și grasă (Silurus glanis). Sub stratul de struguri era o rogojină și dedesubt, reci și lipicioși, pescuiți în amurg, crapi, șalăi, albitură, plătici, somni grași și moi, cegi cu piele aspră. DUMITRIU, N. 232. Să ai la... vergi, niște sfori potrivite și extrem de tari, încît, încurcînd un somn de cinci și chiar de zece kilograme, să ai mulțămirea a-l putea scoate la mal. SADOVEANU, Î. A. 15. ◊ Pană de somn v. pană (II 7).

ÎNGÎMFARE. Subst. Îngîmfare, înfumurare, iactanță (rar), fatuitate (livr.), infatuare, suficiență, prețiozitate (rar), aroganță, morgă (livr.), prezumție (livr.), închipuire; țîfnă (pop.), mîndrie, mîndrire (rar), ifos (fam.), ocoșeală (reg. și ir.), orgoliu, vanitate, trufie, trufă (înv.), trufășie, semeție, fudulie, fală, făloșie (rar), țanțoșie (rar); laudă (de sine), lăudăroșenie, lăudare, lăudăroșie (rar); împăunare, afectare, fanfaronadă. Supraapreciere, supraestimare, supraevaluare. Grandomanie, megalomanie. Dispreț, disprețuire, desconsiderare, desconsiderație, sfidare. Îngîmfat, înfumurat, arogant, închipuit, trufaș, semeț; fanfaron, grandoman, megaloman. Adj. Îngîmfat, înfumurat, iactant (rar), infatuat, prețios, arogant, prezumțios (livr.), închipuit, încrezut, nărtos (fig., rar), țîfnos (pop.), mîndru, orgolios, vanitos; trufaș, semeț, fudul, ocoș (reg., ir.), fălos (pop.), țanțoș; lăudăros, lăudăcios (rar), fanfaron, împăunat (rar), umflat în pene, plin de sine, plin de ifose, cu nasul pe sus, cu nasul (cu nările) în vînt, cu fumuri, înfipt ca cioara în par, coborît cu hîrzobul din cer. Disprețuitor, sfidător. Megaloman. Vb. A fi închipuit, a fi înfumurat, a fi încrezut, a se îngîmfa, a se înfumura, a se încrede (pop.), a se infatua, a se închipui, a se mîndri, a se semeți, a se fuduli, a se făli, a se făloși (reg.), a se furlandisi (fam.), a se lăuda; a se împăuna, a se umfla în pene, a se umfla în nări, a-și burzului creasta, a pune căciula pe o sprînceană, a-și băga fumuri în cap, a i se sui (a i se urca) (cuiva) la cap, a-și lua aere, a-și da ifose, a-și da importanță; a se grozăvi, a face pe grozavul, a se afecta, a se supraaprecia, a se supraestima, a fi plin de sine, a se ține mare (și tare), a ține (a ridica) coada sus, a ședea cu coada bîrligată, a călca popește, a fi mîndru ca un păun, a ține nasul pe sus, a fi cu nasul în vînt, a nu-și cunoaște (vedea) lungul (vîrful) nasului, a merge cu nasul pe sus, a fi (a umbla) cu capul mare, a nu-i ajunge prăjina la nas, a nu-l mai încăpea cămașa, a se crede buricul pămîntului, a se crede căzut (coborît cu hîrzobul) din cer. A disprețui, a desconsidera, a sfida, a trata cu dispreț, a nu lua în seamă (pe cineva), a se uita la cineva ca din pod. Adv. Cu îngîmfare, cu aroganță, cu trufie, cu ifos, cu fală. V. afectare, automulțumire, capriciu, dispreț, grandilocvență, ostentație.

balenă sf [At: NEGRUZZI, S. II, 72 / Pl: ~ne / E: fr baleine, lat balaena] 1 Gen de mamifere acvatice, de dimensiuni uriașe, lungi de 10-20 m, cu cap mare și cu gura largă, prevăzută cu lame cornoase, lungi în loc de dinți și care trăiesc mai ales în oceane Si: (înv) chit² (Balaena). 2 Exemplar de balenă (1). 3 (Fam; irn) Persoană foarte grasă. 4 Constelație din emisfera australă situată între Eridan și Vărsător. 5 Lamă flexibilă, cornoasă de balenă (1), sau din material plastic, întrebuințată la corsete, umbrele, gulere etc. pentru a ține pânza foarte întinsă.

baniță sf [At: I. IONESCU, C. 163/11 / Pl: ~țe, (rar) -ți / E: bg баника] 1 Unitate de măsură pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) între 21-34 l Si: dublu-decalitru, (pop) dublă, măsură, (reg) dimirlie, ferdelă, sinică. 2 Conținutul unei banițe (2). 3 Unitatea de măsură împreună cu conținutul. 4 Vas special (din doage) care are capacitatea unei banițe (1). 5 Conținutul unei banițe (3). 6 Vasul împreună cu conținutul. 7 (Pfm; îe) A avea capul cât ~ța A avea un cap mare. 8 (Îae) A avea dureri de cap. 9 (Fig; îae) A fi mahmur (după o petrecere). 10 (Reg; îe) A da ~ța și a scoate cu ciurul (sau cu lingura) A da mulți bani împrumut și a-i primi foarte greu înapoi. 11 (Reg; îe) ~ța cu care dai, cu aceea primești După faptă și răsplată.

bufniță sf [At: EMINESCU, N. 23 / Pl: ~țe / E: bufnă + -iță] 1 Cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, cu penajul de culoare brun-ruginie, cu dungi negre și galbene, cu capul mare și ochii galben-portocalii mari, apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi (Bubo bubo) Si: bou-de-noapte, buhă, bufnă.

bugă¹ sm [At: H XIV, 349 / Pl: bugi / E: tc buga] 1 Taur mai mare de patru ani Si: (reg) bic, (pop) buhai. 2 (Pex; reg) Clopot mare. 3-4 (Pan) Bou (sau om) cu capul mare.

buhă sf [At: JAHRESBER. III, 55 / V: buf sm, buh sm, ~hnă / Pl: ~he / E: fo] 1 Cea mai mare pasăre de noapte de pe teritoriul țării, cu capul mare, cu urechile ascuțite și cu ochii bulbucați Si: bufniță, (pop) joimăriță, bou-de-noapte Cf cucuvea, (pop) ciucurete, cucuveică, huhurez, strigă. 2 (Îc) ~ha-mare Specie de buhă Si: (reg) strigă. 3 (Îc) ~cu-cârpă Specie de buhă nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) strigă. 4 (Pop, îs) Puiul ~ hii Copil urât. 5 (Pop, îe) A sta ca o ~ A sta îmbufnat. 6 (Pop, fig) Fată urâtă și nepieptănată. 7 (Pop) Cap nepieptănat. 8 (Pop) Moț la păsări. 9 (Pop) Oaie cu lână multă la fălci. 10 (Îc) ~ha ciumei Fluturele Acherontia Atropos Si: (pop) strigă. 11 (Îc) ~de-curechi Fluturele Mamestra brassicae Si: (pop) bohoci. 12 (Îc) ~ha-semănăturilor Fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum).

buldog sm [At: DA / Pl: ~ogi / E: fr bouledogue] 1 Rasă de câini cu trupul îndesat, cu cap mare, bot turtit, mandibulă proeminentă și labe scurte și groase. 2 Exemplar care aparține acestei rase.

captalan [At: DAMÉ, T. 75 / V: ~aci, ~tăi~, căftăl~, căpcăl~, căptălaci, căptăl~ / Pl: ~e sn, ~i sm / E: mg káptalan] 1 sn (Apc; Mol; Buc) Acoperământ de scoarță jupuită de pe brazi la știubeie: Si: captar (1), foltău. 2 sn Capătul (2) urzitoarei. 3 Scaunul urzitoarei. 4 sm (Bot) Planta Cirsium rivulare. 5 sm (Bot; reg) Brustur (Petasites hybridu). 6 sm (Prc) Frunzele captalanului (4), întrebuințate ca acoperiș la stupii primitivi de albine. 7 sm (Bot; reg) Brustur (Arctium lappa). 8 sm (Bot; reg; îc) ~-negru Lumânărica peștilor (Verbascum nigrum). 9 sm (Bot; reg; îc) ~-de-cel-galben Coada-vacii (Verbascum phlomoides). 10 sm (Bot; reg; șîc) ~-de-cel-mare Cucuruz (Petasites albuș). 11 sm (Fig) Om cu capul mare. 12 (Fig) Capsoman (1).

căpățânos, ~oasă [At: CANTEMIR, IST. 30 / Pl: ~oși, ~oase / E: căpățână + -os] 1 a (Rar; adesea prt) Cu capul mare. 2 a Încăpățânat. 3 a Greu de cap. 4 a Mintos. 5 smf (Bot) Tătarnică (Echinops commutatus). 6 sfp (Bot) Rostogol (Echinops sphaerocephalus).

căpoi¹ sn [At: DA ms / Pl: ~oaie / E: cap¹ + ~oi] (Pop) Cap mare.

căpos, ~oasă a [At: I. CR. II, 263 / Pl: ~oși, ~oase / E: cap + -os] (Fam) 1 Cu capul mare. 2 Deștept. 3 (Fig) Încăpățânat.

chefal sm [At: ANTIPA, F. I, 74 / Pl: ~i / E: ngr ϰέφαλο] (Iht) 1 Pește mare din familia acantopterigienilor, cu partea superioară a capului mare și turtită, care aduce la formă cu cleanul (Mugil capita sau cephalus). 2 (Reg; îs) ~ul cu capul mare Balaban.

cicadă sf [At: DEX² / Pl: ~de / E: lat Cicada (denumire științifică)] Insectă cu corpul scurt și gros, cu capul mare terminat printr-o proeminență ascuțită.

ciocan sn [At: CORESI, PS. 196 / V: ciocean sm / Pl: ~e / E: vsl чекан] 1 Unealtă formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc., de forme și dimensiuni variate, prevăzută cu un mâner, folosită, manual sau mecanic, la bătut sau la prelucrat materiale rezistente. 2 (Pop; îe) A fi între ~ și nicovală A fi într-o situație critică. 3 (Pop; îe) A sta ~ pe (sau în) capul cuiva sau cuiva la cap A plictisi pe cineva cu insistențele. 4 (Pop, îe) A sta ~ (sau cioc) A sta dus pe gânduri. 5 (Pop; îae; despre vite) A fi pătrunse de frig. 6 (Pop; îe) A fi înghețat ~ A fi înghețat tun. 7 Unealtă de săpat pământul pietros. 8 (Îs) ~ marcator Ciocan (1) de marcat arborii din pădure sau buștenii. 9 (Îs) ~ silvic Unealtă în forma unei securi mici, cu muchea lungă și marcată Cf fier, băltac. 10 (Îs) ~ numărător sau revolver Roată metalică pentRU numerotarea trunchiurilor. 11 (Îs) ~ de caldarâm Ciocan (1) scurt pentru pavaj. 12 (Îs) ~ mecanic Ciocan (1) pus în mișcare de forța mecanică. 13 (Îs) ~ pneumatic Ciocan (1) acționat prin aer comprimat. 14 (Îs) ~ pneumatic de abataj Ciocan (1) pneumatic folosit pentru abatajul rocilor și substanțelor minerale. 15 (Spt) Instrument de aruncat, format dintr-o bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner. 16 (Pex) Probă sportivă de atletism practică cu acest instrument. 17 (Buc) Bucată de lemn fixată într-o coadă lungă, cu care se sfărâmă bulgării, după grăpat. 18 (Spc) Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. Cf ciocănaș, ciocănel. 19 (Înv) Armă din Egiptul antic. 20 Bucată de fier (sub formă de șarpe) atârnată de poartă, în partea dinspre stradă, cu care se lovea în poarta încuiată pentru a anunța prezența cuiva. 21 (Lpl) Pene înfipte în fusul sau grindeul roții de apă. 22 (Înv) Fusele vârtelniței. 23 (Pop; lpl) Brațele războiului. 24 (Reg) Copilul ușii. 25 (Reg) Cocoșul puștii. 26 (Înv) Pahar sau sticlă cu gâtul îngust și lunguieț din care se bea rachiul Cf țoi, țuică, țuiculiță. 27 (Reg) Știulete de porumb curățat de boabe Vz cocean, ciocălău, drug, cotolan. 28 Tulpina porumbului rămasă în pământ după cules Vz ciocălău, hluj, hlujan, cocean, ciuclej, tulean. 29 (Trs; Mun) Cotor de varză. 30 (Înv) Con de brad. 31 (Înv) Tulpina bureților. 32 (Înv) Pește cu capul mare de forma ciocanului (Zygaena malleus). 33 (Pop) Penis. 34 Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie. 35 (Îs) ~ de foc Bombardament de artilerie intens și de scurtă durată.

ciubăr sn [At: CORESI, EV. 407/17 / A și: ciu~ / V: ~ber, ciob~, cib~ / Pl: ~bere și ~bere / E: bg цњбњрњ^[1]] (Reg) 1 Vas mare de lemn, cu toarte, având diverse întrebuințări Vz hârdău, doniță, șiștar, putină, bădâi. 2 Conținutul unui ciubăr. 3-4 (Fig; reg) Pălărie (sau căciulă) mare. 5 (Fig; reg) Cap mare. 6-7 (Pfm; îe) A avea capul ~ A-și simți capul umflat de vorbă multă sau de băutură. 8 (Reg; îs) ~ul-botezului Cristelniță.

cofă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~fe / E: ger kufe] 1 (Reg; iuz) Vas de băut de lemn Si: cană Cf cupă. 2 (Reg; nob) Cană de stropit florile sau legumele Si: stropitoare. 3 Vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut Si: doniță. 4-6 (Pex) Conținutul unei cofe (1-3). 7 (Îe; fam) A pune (sau a băga pe cineva) în~ A întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie) Si: a înfunda. 8 (Îe) A ploua (sau a turna) cu ~fa (sau ca din ~) A ploua torențial. 9 (Îe) A căuta ~fe de moși A căuta chilipir (aluzie la obiceiul de a împărți, în ziua Moșilor, cofe (1), de pomană). 10 (Iuz) Măsură de capacitate cam de mărimea unei ocale, conținând două fele sau patru iartale Cf ițe, cop, găleată, ferdelă, cupă. 11 Vas de lemn cu care se bagă mălaiul în căldare. 12 (Fig) Cap (mare) de cal.

dovleac sm [At: (A. 1790). S. D. VIII, 107 / V: ~velc, (reg) ~vleag, ~vlece, ~vlegi, ~fleac, dulece, duv~ / Pl: ~eci / E: tc devlek, dövlek] 1 Numele mai multor plante din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, cu fruct rotund, turtit sau lunguieț, folosit ca aliment, furaj sau ca ornament și cu semințe albe, comestibile la unele specii. 2 (Șîs ~ turcesc, ~ alb, ~ alb turcesc, ~ românesc, ~eci bălani, ~eci plăcintari) Plantă cu tulpina cilindrică și fructul mare, sferic, de culoare albă sau portocalie, cu miezul afânat și dulce, comestibil, cu semințe mari, albe și lucioase Si: (reg) bicitoc, bolovan, dovlete, ludaie, sămânțar, tigvă (Cucurbita maxima). 3 (Șîs ~ comun, ~ porcesc, ~ turcesc, ~ furajer, ~ galben, ~ pestriț, ~ negru) Plantă cu tulpina în cinci muchii, frunza acoperită cu peri aspri și fructul galben-roșcat, oval, cu miezul fibros și fad folosit ca furaj și în medicina populară Si: (reg) bărbânță, bolovan, bostan, bubă, buroavă, cabac, cucurbetă, doflani, dovlete, harbuz, ivără, lubă, lubeniță, ludaie, pepene, pepenaș, pepenuț, tabac, tătarcă, tărtăcuță, tigvă, troacă, zbacă (Cucurbita pepo). 4 (Șîs ~ turcesc, ~ turcesc cealma, ~ alb) Bostan alb Si: (reg) bostănel, căun, cealma, cucurbetă, pepene, picitoc, tărtăcuță, zămos. 5 (Șîs ~ moscat) Plantă cu tulpina costată și fructul alungit de culoare galben-murdar și miezul dulce, aromat (Cucurbita moscata). 6 (Îe) A avea capul ca ~ul A fi prost. 7 (Îae) A avea capul mare. 8 (Pop; îe) A avea cap, nu ~ A fi deștept (1). 9 (Irn; îae) A se crede deștept (1). 10 (Reg) Pepene galben (Cucumis melo). 11 (Prt) Om prost. modificată

dovlecos, ~oasă a [At: DLR ms / Pl: ~oși, ~oase / E: dovleac + -os] (Reg; d. oameni) Cu capul mare.^[1] modificată

corb¹ sm [At: PSALT. HUR. 304/₉ / Pl: ~i / E: ml corvus] 1 Pasăre semirăpitoare, omnivoră, din familia corvidelor, mai mare decât cioara, cu pene negre, lucioase, cioc și picioare puternice Si: croncan (Corvus corax). 2 (Îe) A crăpa ouăle ~ului sau A îngheța ouăle sub ~ A fi foarte frig. 3 (D. o persoană; îe) A face treabă sau slujbă ca ~ul A nu se ține de cuvânt. 4 (Îae) A nu fi de nici un ajutor. 5 (Îe) Negru ca ~ul Foarte negru. 6 (Orn; îc) ~-albastru Dumbrăveancă. 7 (Orn; îc) ~-de-mare Cormoran. 8 (Orn; îc) ~de-noapte Pasăre cu capul și ceafa negre, spinare cenușie și pântece alb-cenușiu (Nycticorax nycticorax). 9 (Îc) ~de-arătură Cioară-bălțată-de-câmpie. 10 (Îs) Zilele ~ului Perioadă cuprinsă între 19 și 24 martie, când este foarte frig. 11 (Reg) Vultur. 12 (Arg) Țigan. 13 (Prt) Cal slab, care nu mai este bun de nimic. 14 (Iht) Pește de mare, de culoare brună, cu cap mare și bot gros, rotunjit (Corvina nigra). 15 (Bot) Varietate de struguri pentru vin, cu boabe mari, negre și tari Si: crăcănată. 16 (Îc) ~-ciorăsc Struguri cu boabe mici și rare, asemănători cu stafidele. 17 (Ast; art) Constelație din emisfera australă.

crap sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: srb krap, bg крап] 1 Pește de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzii mari, argintii-aurii, cu buza groasă și cu două perechi de mustăți pe falca superioară Si: (reg) ciortan, ciortănaș, ciorto-crap, ciuciulean (Cyprinus carpio). 2 (Pfm; îe) Cap de ~, creieri de iepure Cap mare, minte puțină. 3 (Îc) ~-box Varietate de crap (1). 4 (Îc) ~-ghebos Varietate de crap (Ghibonius) (1). 5 (Îc) ~-gol (sau golaș ori lin) Încrucișare de lin și crap. 6 (Reg; îc) ~ săltăreț (sau sulednic) Peștele Cyprinus hungarius Si: (reg) călăuz, olocar, sulac, sulă, sulinar, suloi, șuet, ulucar. 7 (Ast; pop) Constelație nedefinită mai îndeaproape.

glavă sf [At: (sec. XVIII) ap. GCR I 245/16 / V: glevă / Pl: (rar) ~ve / E: bg глава] (Înv) 1 Cap de animal. 2 Cap mare și prost. 3 Capitol. 4 (Min; Ban) Grindă de susținere.

glăvată sf [At: DA ms / Pl: ~te / E: ns cf bg глава] (Reg) Cap mare și prost.

guvid sm [At: ANTIPA, P. 60 / V: govidă sf, ~e, ~ă / E: ngr γουβίδι] 1 Nume generic dat unor pești teleosteeni mici, cu capul mare, lățit și cu corpul subțiat spre coadă Si: baboi, bâcioc, cățel, chetrar, ciobănaș, goneț, mialc, moacă de nămol, mocănaș, porcușor de vad, zimbraș, zglăvoacă (Gobius). 2 (Îs) ~ mare Strunghil (Gobius melanostromus). corectat(ă)

laban sm [At: ANTIPA, F. I. 175 / V: (rar) ~ar / Pl: ~i / E: rs лобан] (Iht) Specie de chefal de culoare cenușie-albăstruie, cu capul mare Si: chefal-mare (Mugil cephalus).

libelulă sf [At: J. CIHAC, I. N. 194/8 / A și: libelulă / Pl: ~le / E: fr libellule, lat libellula] 1 (Lpl) Ordin de insecte din ordinul ordonatelor, cu abdomenul lung și subțire, cu capul mare și aripile membranoase și străvezii, care trăiesc în apropierea apelor Si: (pop) calul-dracului (Libellula depressa). 2 (Șls) Insectă din acest ordin. corectat(ă)

macrocefal, ~ă [At: PROT. – POP, N. D. / Pl: ~i, ~e / E: fr macrocéphale, ngr μαϰροϰέφαλος] 1 a Cu capul mare. 2 a (Med; spc) Cu macrocefalie. 3 s Gen de insecte hemiptere.

lup sm [At: CORESI, EV. 195/24 / Pl: ~i / E: ml lupus] 1 Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). 2 (Pop; îe) ~ îmbrăcat în piele de oaie sau ~ în pielea oii Se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. 3 (Pop; îe) A intrat ~ul în coșar Se spune cuiva ca îndemn pentru a se feri de hoți. 4 (Pop; îe) A da oile în paza ~ului A lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. 5 (Pop; îe) A trăi ca ~ul în (sau la) stână A trăi rău. 6 (Pop; îe) A trăi ca ~ul în pădure A trăi fericit. 7 (Reg; îe) A se arunca cum se aruncă ~ii la miei A se repezi la cineva cu toată puterea și cu toată cruzimea. 8 (Pop; îe) A avea urechi de ~ A auzi bine. 9 (Pop; îe) A avea peri de ~ A fi dușmănit de toți. 10 (Pop; îe) A închide ~ul în stână A-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. 11-12 (Pfm; îe) A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) ~ul A înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. 13 (Pop; îe) A avea foamea ~ului sau a fi (a veni) cu nouă (sau cu șapte) ~i A fi înfometat. 14 (Pfm; îe) A se bate ~ii la gura cuiva Se spune despre cineva care mănâncă cu multă lăcomie. 15 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa) ca din gura ~ului A salva un lucru aproape pierdut. 16-17 (Îae) A (se) salva dintr-o situație foarte grea. 18 (Pop; îe) A se duce (ca) pe gura ~ului A dispărea cu repeziciune. 19 (Pop; îe) A-i mirosi a urmă de ~ A bănui. 20 (Pop; îe) A se arunca în gura ~ului A se expune primejdiilor. 21 (Pop; îe) A se linge ~ul pe bot A fi frig afară într-un anotimp nepotrivit. 22 (Îe) Vorbești de ~ și ~ul la ușă Se spune atunci când se vorbește despre cineva care tocmai sosește. 23 (Pfm; îlav) De când era ~ul cățel (și măgarul vițel) sau de când ~ii albi Foarte demult. 24 (Îs) Foame de ~ Foame foarte mare. 25 (Îcs) De-a ~ul (și sau cu) oile Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 26 Blană de lup (1) lucrată de argăsitor. 27 (Fig) Om hrăpăreț și crud. 28 (Îc) Câine-~ Câine ciobănesc german. 29 (Pop) Flăcău mascat cu un cap de lup (1). 30 (Fig; îs) ~ bătrân Om cu experiență. 31 (Îas) Om șiret și răutăcios. 32 (Iht; îc) ~ul-bălții Știucă (Esox lucius). 33 (Zlg; îc) ~-de-mare Specie de focă. 34 (Fig; îac) Marinar cu experiență. 35 (Îae) Pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus). 36 (Iht; îae) Lavrac (Morone labrax). 37 (Îae) Pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinții puternici (Anarchichas lupus). 38 (Orn; îc) ~ul-vrăbiilor Sfrâncioc (Lanius excubitor). 39 (Ent; îc) ~ul-albinelor Gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 40 Buștean susținut de o capră (24) deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 41 (Tex; îs) ~ amestecător Mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. 42 (Tex; îs) ~ bătător Mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. 43 (Tex; îs) ~ destrămător Mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesuturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. corectat(ă)

măgar sm [At: PRAV. 178 / Pl: ~i / E: alb magar, bg магаре] 1 Animal domesticit din familia calului, mai mic decât acesta, cu capul mare, cu urechile lungi, folosit ca animal de povară Si: (reg) măgăreț (1), (gmț) urechiat (Equus asinus). 2 (Îc) ~-sălbatic Mamifer asemănător măgarului (1) și calului Si: colun. 3 (D. oameni; îe) A fi ~ul cuiva A-i face cuiva tot felul de servicii care cer eforturi fizice obositoare și umilitoare. 4-5 (Pop; îe) A ajunge (sau a face pe cineva) din cal ~ (A ajunge sau) a aduce pe cineva dintr-o situație mai bună în alta mai rea. 6-7 (Îae) (A ajunge sau) a face pe cineva de râs. 8 (Fam; îe) A nu fi nici cal, nici ~ A nu aparține nici unei categorii determinate, a nu avea o situație precisă. 9 (Reg; îcs) De-a ~ul (sau ~ii) Joc de copii Si: de-a caii. 10 (Reg; îacs) Joc de copii Si: de-a capra. 11 (Înv; îc) ~-de-Africa Zebră. 12 (Dep; irn) Om obraznic, ingrat, leneș, încăpățânat sau prost Si: (reg) măgăreț (2). 13 (Reg) Joc de cărți nedefinit mai de aproape. 14 (Reg) Snop de grâu care se pune în vârful unei grămezi de snopi și care se așază cu spicele pieziș, formând o apărătoare de ploaie Si: (reg) pop¹, preoteasă. 15 Grămadă de șapte, nouă sau zece snopi. 16 Jumătate de claie de grâu. 17 (Reg) Element de construcție sau dispozitiv care susține o greutate Si: platformă, suport. 18 (Reg) Chingă a căpriorilor. 19 (Reg; lpl) Bolduri sau țepușe ale unei case țărănești. 20 (Reg) Pinten la malul apei Si: capră, cășiță. 21 (Reg) Pod care susține moara Si: podină. 22 (Reg) Capră de tăiat lemne. 23 (Reg) Fiecare dintre suporturile de lemn prevăzute cu două picioare peste care se așează scânduri lungi, ca să servească drept bancă sau drept schelă pentru zidari. 24 (Reg) Suport pentru albie. 25 (Reg; la jocul „Capra”) Copil peste care sar ceilalți copii. 26 (Rar) Instrument care servește la ridicarea căruțelor și a trăsurilor pentru a li se spăla roțile.

necăpos, ~oasă a [At: STAMATI, M. 134 / Pl: ~oși, ~oase / E: ne- + căpos] (Înv) 1 Care nu are capul mare. 2 (Pex) Acefal.

mistreț, ~eață [At: CONV. LIT. XXXIX, 1132 / V: ~ete / Pl: ~i, ~e / E: ml mixticius] 1 a (Pop; d. elemente care formează un tot) Care alternează. 2 a (Pop) Pestriț. 3 a (Reg; d. părul omului) Cărunt. 4 a (Pop; d. plante și animale) Provenit din încrucișări Si: corcit. 5 a (Pop; d. gustul vinului, al fructelor etc.) Dulce-acrișor. 6 a (Pop) Mijlociu (1). 7 a (Nob) Strâmt. 8 a (Pop) Nici bun, nici rău Si: potrivit.10 a, av (Pop; d. un sistem de năvădire) (Care este) realizat prin alternarea succesivă a două ițe cu o iță. 11-12 a, av (Pop; d. pânză) (Executată) printr-o năvădire mistreață (9). 13-14 a, av (Pop; pex) (Care are țesătură realizată) nu prea des. 15 a (Nob) Rar. 16-17 sfa, a (Pop; îs) Săptămâni mistrețe sau săptămână ~eață (Săptămâni sau săptămână) de dinaintea Postului mare în care, potrivit religiei creștine, este voie să se mănânce carne, exceptând miercurea și vinerea. 18 a (Pop, d. fructe) De pădure Si: pădureț, sălbatic. 19-20 sm, a (Șîs) Porc ~ Animal sălbatic cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare terminat cu bot alungit, cu caninii lungi, puternici și cu părul aspru și gros, de culoare sură-neagră Si: porc sălbatic (Sus scrofa). 21 sf Femelă a mistrețului (19). 22 a Sprinten.

moacă sf [At: POLIZU / V: (reg) mâcă, ~che, moagă, moahă, moc sm, mochiu sm, mog sm, mogă, mucă / Pl: ~ace / E: nct] 1 (Reg) Măciucă (1). 2 (Mun, Mol) Lovitură de măciucă (1). 3 (Reg) Penis. 4 (Trs) Crampon cu care se fixează pe traversă șina de la calea ferată. 5 (Fam; dep și irn) Față a unei persoane. 6 (Arg) Cap al unei ființe. 7 (Pop; îe) A da (sau a Iovi, a arde) la ~ A bate rău, lovind la cap. 8 (Pop; îe) A o lua la ~ A primi o bătaie zdravănă, cu lovituri la cap. 9 (Dep) Persoană bleagă, înceată, leneșă. 10 (Dep) Persoană disproporționată, cu capul mare. 11 (Iht) Zglăvoacă (Cottus gobio). 12 (Iht; reg; șîc ~-de-nămol, ~-de-brădiș) Specie de guvid (Gobius). 13 (Reg) Pești mărunți. 14 (Prc) Somn mărunt. 15 (Zlg) Mormoloc de broască. 16 (Reg) Termen de alintare pentru o fetiță mică. 17 (îlav) (Pe) de-a ~ca Gratis.

oboroc sn [At: PALIA (1581), 182/1 / V: (îvr) obr~, ovr~, obric, (reg) h~, (reg) ~oacă, obroacă sf / Pl: ~oace / E: ucr уборок] 1 Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din coajă de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora. 2 (Reg; îe) A pune (sau a ascunde, a ține) ceva sub ~ A feri un lucru de văzul lumii Si: a tăinui. 3 (Reg; îe) A sta (sau a zăbovi) sub ~ A rămâne necunoscut. 4 (Reg; îe) A coase la ~oace A sforăi. 5 (Reg; fig) Cap mare. 6 (Înv) Rentă feudală dată din produse. 7 (Reg) Rație de alimente dată cuiva Si: porție. 8 (Îrg) Grăunțe de ovăz date ca hrană cailor. 9 (Mol) Coș de nuiele fără fund, cu care se prind pești. 10 (Buc; îf obroc) Ciubăr în care se opăresc rufele. 11 (Buc; îf obroacă) Toc al ușii. 12 (Buc; îf obroacă; lpl) Ramă de lemn a ferestrei. 13 (Reg; îf hoboroc; șîcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 14 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 15 Melodie după care se execută acest dans.

ofițer sm [At: FN 91 / V: (îvp) ~țir, (înv) ~iu, ~ear, ~icer, ~icier, ~țier, ~iciar, ~ițiiar / Pl: ~i / E: pn oficer, rs офицер, fr officier, ger Offizier] 1 Comandant al unui grup de ostași. 2 Grad militar de la sublocotenent până la general. 3 Persoană care are acest grad. 4 (Îs) ~ de serviciu Ofițer (2) numit pe timp de 24 de ore pentru asigurarea ordinii interioare și executării îndatoririlor de către personalul de serviciu într-o unitate militară. 5 (Pex) Angajat însărcinat, în anumite ocazii, cu paza și ordinea interioară. 6 Personaj, la vicleim sau la capră, îmbrăcat în haine asemănătoare cu ale ofițerilor (1). 7 (Asr) Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale. 8 (Asr) Persoană având acest titlu. 9 (Îs) ~ul stării civile Persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 10 (Iuz) Grad mai mare decât cel de cavaler, conferit prin anumite decorații. 11 (Iuz) Persoană care a primit acest grad. 12 (Pop) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus).

xifie sf [At: GOLESCU, Î., 81 / V: xiphias si / Pl: ~ii / E: lat xiphias] Pește mare răpitor, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu maxilarul superior alungit în formă de spadă, care trăiește în mările tropicale și temperate Si: pește-cu-spadă (Xiphias galdius).

pavian sm [At: STAMATI, D. / P: ~vi-an / Pl: ~i / E: ger Pavian] 1 (Lpl) Gen de maimuțe cu capul mare, cu botul ascuțit ca de câine, cu caninii dezvoltați și cu corpul acoperit cu peri lungi și rari (Papio). 2 (Șls) Maimuță care face parte din acest gen. 3 (Fig; dep) Epitet pentru un om urât.

pește² sm [At: COD. VOR. 124/20 / V: (îvr) piste / Pl: ~ti și (îvr) ~tiuri / E: ml piscis] 1 (Lpl) Clasă de vertebrate inferioare acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită de solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială, rar, pulmonară. 2 (Șls; și csc) Animal din această clasă. 3 (Îs) ~ alb Pește comestibil cu carnea albă. 4 (Îs) ~ti albi Albitură. 5 (Îs) Untură de ~ Grăsime de pește, foarte bogată în vitamina D, folosită în combaterea rahitismului. 6 (Îs) La ~ (sau ~ti) La pescuit. 7 (Îlv) A prinde (sau a da la) ~ A pescui. 8 (Îlav) Cât ai zice ~ Foarte repede. 9 (Îal) Într-o clipă. 10 (Îal) Imediat. 11 (Îe) A tăcea ca ~le (sau ca un ~) A nu spune nimic Si: a nu scoate un cuvânt, a tăcea chitic. 12 (Îe) A trăi (a o duce, a se simți etc.) ca ~le în apă A trăi bine. 13 (Îae) A se simți bine. 14 (Îae) A se simți la largul lui. 15 (Îe) A trăi (sau a o duce, a se zbate) ca ~le pe uscat A duce o viață grea. 16 (Îae) A face eforturi zadarnice. 17 (Fam; gmț; îlv) A da (mâncare) la ~ti A vomita. 18 (Îlav) Când o prinde mâța ~ Niciodată. 19 (Rar; îe) A vâna ~ în apă tulbure A obține avantaje personale datorită unei situații incerte. 20 (Îvr; îf peștiuri) Soiuri de pește² (1). 21 Carne de pește² (1) folosită ca aliment. 22 Mâncare preparată din astfel de carne. 23 (Îe) Asta-i altă mâncare de ~ Asta-i altceva. 24 (Îe) A fi tot o mâncare de ~ A fi același lucru. 25 (Iht; reg; îc) ~-alb (sau ~-albișor) Obleț (Alburnus lucidus). 26 (Iht; reg; îc) ~le-ac Boarcă (Sygnathus rubescens). 27 (Iht; reg; îc) ~le-de-arin (sau ~-sărac) Boarcă (Rhodeus sericeus)^[1]. 28 (Reg; îc) ~-auriu (sau ~-curcubeu, ~-soare) Pește² de culoare verde-gălbui, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului Si: (reg) biban american, biban-soare, sorete (Eupamotis gibbosus). 29 (Iht; reg; îc) ~-bălan Crap-caras (Carassius auratus gibelio). 30 (Iht; reg; îc) ~-de-bătaie (sau ~-de-bătălie, ~-crăiesc) sau ~le-doamnei Boiștean (Phoxinus phoxinus). 31 (Îc) ~-ciocan Pește² de mare cu capul în formă de ciocan (Zygaena mallens). 32 (Iht; înv; îc) ~-câinesc Câine-de-mare (Acanthias vulgarias). 33 (Iht; reg; îc) ~-le-dracului Zvârlugă (Cobitis taenia). 34 (Iht; reg; îac) Câră (Cobis aurată balcanica). 35 (Iht; reg; îac) Pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster). 36 (Îc) ~-ferăstrău Pește² de mare cu botul lung, turtit și dințat (Pristis pectinatus). 37 (Iht; reg; îc) ~-firez (sau ~-cu-țepi, ~-țigănesc) Ghindrin (Gasterosteus aculeatus ponticus). 38 (Iht; reg; îc) ~-de-mare Calcan (Scophtalmus maeoticus). 39 (Iht; reg; îc) ~-negru (sau ~-țigănesc) Țigănuș (Umbra Krameri Walbaum). 40 (Iht; reg; îc) ~-cu-două-nume (sau ~-de-piatră) sau ~le-țiganului Pietrar (Aspro zingel). 41 (Îc) ~-păun Pește² (1) mic, frumos colorat, cu jumătatea superioară a corpului albastră-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioară argintie (Coris julis). 42 (Iht; reg; îc) ~-de-piatră Fusar (Aspro streber). 43 (Iht; reg; îac) Zglăvoacă (Cattus gobio). 44 (Iht; reg; îc) ~-moțănesc (sau ~-pistriț, ~-porcesc) Porcușor (Gobio gobio și Kessleri). 45 (Iht; reg; îc) ~-rău Șalău (Lucioperca lucioperca). 46 (Îc) ~le-lui-Solomon Specie de pește² (1) din familia salmonidelor (Salmo labrak). 47 (Îc) ~-cu-spadă (sau ~-cu-suliță) ori ~le-spadă Pește² (1) mare, cu corpul fusiform, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius). 48 (Iht; reg; îc) ~-lup (sau ~-cu-șapte-nume, ~-țigănesc) Avat (Aspius cispius). 49 (Reg; îc) ~-țigănesc Diferite specii de pești² (1) mici și fără valoare economică. 50 (Iht; reg; îac) Caracudă (Carassius carassius). 51 (Iht; reg; îac) Lin (Tinca tinca). 52 (Iht; reg; îac) Pălămidă de baltă (Pungitius platygater). 53 (Bot; reg) ~-de-pădure Hamei (Humulus lupulus). 54 (Zlg; reg; euf) Șarpe. 55 (Zlg; reg) Mormoloc. 56 (Lpl; art) Constelație din emisfera boreală. 57 (Lpl; art; șîs Zodia ~tilor) Una dintre cele douăsprezece zodii ale anului, care cuprinde perioada 22 februarie – 21 martie. 58 (Fig; cdp fr poisson) Bărbat întreținut de o femeie. 59 Proxenet. 60 (Pop) Parte musculoasă a brațului sau a gambei. 61 (Pex; reg) Mușchi² de la șira spinării. 62 (Îs) ~le în coteț Motiv ornamental popular folosit ca model de cusătură sau ca model pentru încondeierea ouălor de Paști. 63 (Reg; îcs) ~le și apa Joc de copii, constând în realizarea unor figuri dintr-o sfoară, cu ajutorul degetelor. 64 (Reg; îcs) A vinde ~ Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. corectat(ă)

taur sm [At: PALIA (1581), 206/2 / P: ta-ur / V: (pop) taor, (reg) tahur, ~e, (îrg) taore / Pl: ~i / E: ml taurus] 1 Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă și aderentă, părul de pe frunte lung, adesea încrețit Si: (reg) bic, buhai, gonitor (Bos taurus). 2 (Reg; îcs) De-a ~ii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 3 (Pfm; îe) A lua (sau a prinde) ~ul de coarne A înfrunta cu îndrăzneală o dificultate. 4 (Îc) ~-sălbatic Zimbru (Bison europaeus). 5 (Trs; îc) ~-de-pădure sau ~-de-ciută Cerb (1) (Cervus elaphus). 6 (Trs; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Nasicorn (Oryctes nasicornis). 7 (Pop; fig) Om zdravăn. 8 (Reg) Berbec pentru reproducere. 9 (Ent; reg) Rădașcă (Lucanus cervus). 10 (Zlg; reg) Bou-de-baltă (Bombinator igneus). 11 (Ast) Constelație boreală în dreptul căreia trece soarele între 21 aprilie și 21 mai. 12 (Asl) Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. 13 (Ast; reg; îs) Ochiul ~ului Steaua cea mai strălucitoare din constelația taurului (11), de mărimea întâi Si: Aldebaran, (reg) deșteptătorul, luceafărul-porcesc.

popion sm [At: HELIADE, O. I, 132 / P: ~pi-on / Pl: ~i / E: fr papion] (Rar) Specie de maimuță africană cu pielea roșie, cu capul mare și coada scurtă (Papio papio).

porc sm [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II, 470/10 / Pl: porci / E: ml porcus] 1 Mamifer domestic, paricopitat, din familia porcinelor, omnivor, cu capul conic, cu maxilarul superior alungit și caninii foarte dezvoltați, cu pielea groasă și corpul acoperit cu peri aspri, scurți și rari, crescut pentru carnea și grăsimea lui Si: (pop) râmător (1), râtan (1), (înv) sfin (Sus scrofa domestica) Vz mascur (1), mator¹. 2 (Îc) ~-mistreț (sau ~-sălbatic), (pop) (~-de-pădure) Mamifer sălbatic paricopitat, cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu botul alungit, cu caninii largi, puternici și părul aspru și gros, de culoare sură-neagră Si: mistreț (Sus scrofa). 3 (Îe) A trăi ca câinii cu porcii A trăi foarte rău unii cu alții. 4 (Fam; îe) A tăcea ca ~ul în păpușoi (sau în cucuruz) A păstra tăcere desăvârșită asupra unui lucru, mai ales când cineva se simte vinovat. 5 (Îae) A tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. 6 (Pfm; îe) A da năvală ca ~ul A fi foarte îndrăzneț. 7 (Pfm; îae) A fi foarte nesimțit. 8 (Pfm; îae) A fi obraznic. 9 (Pfm; îe) Doar n-am păscut (sau n-am păzit) porcii cu tine (sau împreună etc.) Se spune cuiva spre a-i atrage atenția că-și permite prea multe. 10 (Pfm; îe) A mânca (sau, reg, a întoarce) porcii (de) la jir (sau acasă) A sforăi în somn. 11 (Pfm; îe) A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci A certa pe cineva foarte aspru și cu vorbe grele, injurioase. 12 (Reg; îe) A nu fi în porcii lui (sau în toți porcii) A fi fără chef. 13 (Reg; îae) A fi trist. 14 (Reg; îs) Jurământul ~ului Se spune, în glumă, despre cineva care promite că renunță la o deprindere rea, dar nu respectă promisiunea. 15-16 (Reg; îe; îls) (A avea) norocul -ului (A avea) noroc mare și nemeritat. 17-18 (Îae; îal) (A avea) succes foarte mare în acțiunile întreprinse. 19 (Îe) A îngrășa ~ul în ajun A încerca zadarnic să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. 20 (Prc) Carne de porc (1). 21 (Pex) Mâncare din porc (20). 22 (Reg; îcs) ~ul mare Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 23 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (22) mare. 24 (Reg; îcs) ~ul mic Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 25 (Reg; pex; îacs) Persoană care pierde la jocul de cărți porcul (24) mic. 26 (Reg; îcs) Porcii în coteț Model pe ouăle încondeiate, cu un fond roșu cu motive florale albe. 27 (Dep) Om lacom, nesimțit și fără caracter Si: (reg) porcan (3). 28 (Dep) Om obraznic, indecent Si: (reg) porcan (4). 29 (Pfm; îs) ~ de câine Om de nimic Si: nemernic, ticălos. 30 (Pop; lpl) Roi de stele numit Hyadele, în formă de „V”, în constelația zodiacală Taurul din emisfera boreală, având ca stea principală Aldebaran Si: (pop) vierii. 31 (Pop; îs) Luceafărul porcilor (sau ~ului), ori steaua ~ului Stea principală, numită Aldebaran, din roiul de stele Hyadele Si: (pop) porcarul¹ (4), (reg) deșteptătorul. 32 (Fam; îe) A fi născut în zodia ~ului A fi extrem de norocos. 33 (Lpl; îc) ~-spinos (sau ghimpos) Gen de rozătoare sălbatice, de talie mijlocie cu spinarea și flancurile acoperite de spini lungi, puternici și cu abdomenul prevăzut cu peri tari (Hystrix). 34 (Îae) Exemplar din genul porcilor (31)-spinoși. 35 (Zlg; reg; îc) ~-spinos Arici (Erinaceus europaeus). 36 (Iht; îc) ~-de-mare Pește marin de culoare neagră, cu înotătoarele acoperite de țepi veninoși Si: scorpie-de-mare (Scorpaea porcus). 37 (Zlg; îac) Delfin² (Delphinus delphis). 38 (Iht; reg; îc) ~ul-apelor Clean (Leuciscus cephalus). 39 (Ent; reg; îc) ~ul-popii Câinele-babei (Oniscus murarius). 40 (Bot; Trs; lpl) Scaiete (Dipsacus laciniatus). 41 (Bot; Trs, lpl) Varga-ciobanului (Dipsacus silvester). 42 (Bot; reg; lpl) Mătrăgună (Atropa belladonna). 43 (Bot; reg; îc) Porci-nebuni Captalan (Cirsium rivulare).

terheci sm [At: CHIRIȚESCU, GR 87 / V: (reg) ~hec / Pl: ~ / E: nct] 1 (Reg) Armăsar bătrân. 2 (Buc; îf terhec) Vițel cu capul mare. 3 (Buc; îaf) Vițel care nu crește.