BIBERET, bibereți, s. m. 1. Blăniță de culoare maro-roșcată imitând blana de biber, obținută prin sacrificarea mieilor carnabat de câteva luni. 2. Pluș de culoare gri sau maro, din lână sau din fibre sintetice, cu tușeu moale, folosit pentru gulere, căciuli etc. – Din germ. Biberet.

BILET, bilete, s. n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucată mică de hârtie sau de carton imprimat care dă dreptul la intrarea (și ocuparea unui loc) într-o sală de spectacol, într-o arenă sportivă etc. ◊ Bilet de bancă = hârtie de valoare emisă de o bancă, prin care acesta se obligă să plătească deținătorului, la prezentare, suma înscrisă pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoană se obligă să plătească altei persoane o anumită sumă de bani la cererea acesteia din urmă; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. biglietto.

BOA s. m. invar. 1. Șarpe tropical, carnivor și neveninos, lung de câțiva metri, care-și ucide prada înainte de a o înghiți încolăcindu-se în jurul ei și sufocând-o (Boa constrictor). 2. Fâșie lungă de blană sau de pene, purtată altădată de femei în jurul gâtului. – Din fr., lat. boa.

BOARȚĂ, boarțe, s. f. Pește de apă dulce, lung de câțiva centimetri, care își depune icrele între valvele unor moluște (Rhodeus sericeus). – Et. nec.

CÂTVA, CÂTĂVA, câțiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un număr mic, o cantitate sau o parte mică (dintr-un număr, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Puțin timp, nu prea multă vreme. – Cât + va (= vrea).

CEVA pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (în bine sau în rău), care provoacă uimire, spaimă etc. Așa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calități. 2. Un lucru (cât de) mic, o cantitate, o parte (cât de) neînsemnată, (cât de) puțin. Să fac și eu ceva cât stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecât, câtva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seamă, mai frumos, mai bun sau mai rău, mai urât etc. III. Adv. Întrucâtva, puțin, cât mai (sau cât de) puțin. ♦ (Repetat) Cât de cât, măcar, (foarte) puțin. – Ce + va.

EFEMER, -Ă, efemeri, -e, adj., s. f. 1. Adj. De scurtă durată; trecător, vremelnic. 2. S. f. (La pl.) Ordin de insecte cu corpul subțire și moale, terminat cu trei filamente lungi, cu două perechi de aripi transparente, care trăiesc ca adulte câteva zile sau ore, iar ca larve (acvatice) 2-3 ani; efemeride (Ephemera); (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. éphémère.

GĂUREA, -ICĂ, găurele, s. f. Diminutiv al lui gaură; găurice. ♦ (La pl.) Fel de broderie pe o pânză din care s-au scos din loc în loc câteva fire. [Pr.: gă-u-] – Gaură + suf. -ea, -ică.

GĂZDUI, găzduiesc, vb. IV. 1. Tranz. A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare). 2. Intranz. A rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva. – Gazdă + suf. -ui.

GÂT, gâturi, s. n. 1. Parte a corpului (la om și la unele animale) care unește capul cu trunchiul; grumaz; gâtlan; p. ext. gâtlej. ◊ Expr. A se arunca (sau a se agăța etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbrățișa (cu căldură) pe cineva; b) a copleși, a obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. A-și rupe (sau a-și frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-și pierde situația (bună) în urma unor greșeli; a fi arestat, condamnat în urma săvârșirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a sugruma (pe cineva). A lua (sau a înhăța) de gât (pe cineva) = a înșfăca (pe cineva), a cere socoteală (cu violență), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretenții (neîntemeiate); a face gălăgie, scandal. A da (o băutură) pe gât = a bea repede (dintr-o singură înghițitură sau din câteva înghițituri). A fi sătul până în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiți; b) a nu se putea împăca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de băutură câtă se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezintă asemănare cu gâtul (1). ◊ Prună cu gât = prună gâtlană. v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ „înghițitură”.

GROGGY adj. invar. (Despre boxeri) Care a pierdut controlul luptei pentru câteva momente în urma loviturilor primite; p. gener. (despre sportivi sau echipe sportive) care este net dominat de adversar. [Pr.: groghi] – Cuv. engl.

GUȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ◊ Compus: gușa-porumbului (sau -porumbelului) = a) plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer); b) plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. ♦ (La reptile) Bărbie. 3. (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide; boală care provoacă această umflătură. 4. Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ◊ Expr. A râde din gușă = a râde afectat, forțat. A vorbi din gușă = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. – Lat. geusiae.

HOTENTOT, hotentoți, s. m. (La pl.) Popor din familia de limbă boșimană, răspândit odinioară în estul și în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Republica Africa de Sud; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. – Din fr. Hottentot.

ÎNTRU prep. (Mai ales urmat de „un”, „o” etc.; cu elidarea vocalei finale) În. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Arată starea sau acțiunea în interiorul unui spațiu) A locui într-un sat. 2. (Arată intrarea sau mișcarea în interiorul unui spațiu) A intra într-o pădure. 3. (Arată direcția sau ținta mișcării) A se da într-o parte. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Într-un timp scurt. ◊ Loc. adv. (Înv.) Întru-ntâi = la început. (Înv.) Într-acea = în acel timp. 2. (Arată timpul cât durează o acțiune) Va plăti datoria într-un an. ◊ Expr. Întru mulți ani! = la mulți ani! III. (Înv.; introduce un complement circumstanțial de scop) Iese întru întâmpinarea musafirului. IV. (Introduce un complement circumstanțial de mod) A alerga într-un suflet. ◊ Loc. adv. Într-adins = intenționat, în mod voit. Întru câtva = în oarecare măsură. V. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Este îmbrăcat într-o scurtă de piele. VI. (Introduce un complement circumstanțial de relație) A fi de acord întru totul cu cineva. VII. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri) Râul s-a prefăcut într-un pod de gheață. – Lat. intro.

KURD, -Ă, kurzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unui popor care trăiește în Turcia, Iran, Irak, Siria, Afganistan, Pakistan, precum și în câteva regiuni din fosta U.R.S.S., sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține kurzilor (1), privitor la kurzi. ◊ (Substantivat, f.) Limba vorbită de kurzi (1). – Din fr. kurde.

NUMĂR, numere, s. n. I. 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire, cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură; ceea ce reprezintă rezultatul unei măsurări; semn grafic sau grup de semne grafice care indică o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ◊ Număr atomic = număr de ordine pe care îl poartă elementele chimice așezate în ordinea tabloului lui Mendeleev și care exprimă numărul de protoni din nucleul atomului respectiv. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) număr = nenumărat; p. ext. imens. Cu număr = socotit²; p. ext. limitat. ◊ Loc. adv. În număr = cu socoteală; complet. ◊ Loc. prep. În (sau din) numărul = printre; dintre. ◊ Expr. A nu (mai) avea număr = a fi peste măsură de numeros. Un număr de = câțiva. La număr sau în număr de... = în total. ♦ Mulțime. ♦ Ceată, grup. 2. Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. II. 1. Cifră sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o mulțime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de mărime, de valoare etc.; p. ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poartă pe el o asemenea indicație. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicații periodice care face parte din aceeași serie, din același tiraj etc. 2. Bucată sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estradă, de circ etc.; parte distinctă dintr-o operă (duet, arie etc.). III. (Fam.; în expr.) Numărul unu = de prima calitate, fără pereche; strașnic, excelent. – Lat. numerus.

VÂSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță de vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

VOGĂ s. f. (Franțuzism) Interes viu, dar trecător, provocat de o întâmplare, o persoană, o modă etc.; faimă, trecere de care se bucură (câtva timp) cineva sau ceva; renume, modă. – Din fr. vogue.

VREUN, VREO adj. nehot., pron. nehot. I. Adj. nehot. 1. Care este un (sau o) oarecare; careva. 2. Aproximativ. ♦ (Cu valoare adverbială) Cam, circa. Vreo doi. ◊ Expr. Vreo doi (sau două)=câțiva (sau câteva). II. Pron. nehot. (În forma vreunul, vreuna) Cineva, oarecine, oarecare; careva. [Pr.: vre-un. – Var.: vrun, vro adj. nehot., pron. nehot.] – Lat. *vere-unus.

ECUATOR s. n. 1. (Geogr.) Cerc imaginar pe suprafața Pământului, rezultat din intersecția cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțindu-l în două emisfere și reprezentând cercul de referință al latitudinii terestre; p. ext. zona care se întinde până la câteva grade latitudine nordică și sudică de acest cerc; zonă ecuatorială. 2. Cercul mare al unei sfere, obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ◊ Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cerești, situat într-un plan perpendicular pe linia polilor Pământului. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équateur, lat. aequator.

ESCADRILĂ, escadrile, s. f. Subunitate a forțelor aeriene militare, formată din câteva patrule. – Din fr. escadrille.

MĂRUNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare, cu mărunt. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănunt, -ă adj.] – Lat. minutus.

STAȚIONA, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner.

SUFERTAȘ, sufertașe, s. n. Ansamblu alcătuit din câteva vase așezate unul peste altul și fixate pe un dispozitiv cu mâner, în care se transportă mâncarea (caldă). – Din tc. sefertas.

FRIȘCĂ¹, friști, s. f. Strat de smântână proaspătă, care se ridică la suprafața laptelui nefiert după câteva ore de la mulgere și care, bătută cu telul, devine spumoasă. ♦ Smântână bătută cu zahăr și servită ca desert sau ca garnitură la prăjituri. – Et. nec.

AN¹ adv. (Pop.) Anul trecut, acum un an. ♦ (Precedat de „mai”) Acum câțiva ani. – Lat. anno.

PĂȘI, pășesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai mulți pași, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanță mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a călca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a pătrunde (într-un spațiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vârstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. 3. A ieși. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câțiva pași) dincolo de ceva; a depăși. ◊ Tranz. Pășește șanțul. – Din pas³.

PELASG, -Ă, pelasgi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din unele triburi ce au populat în timpurile străvechi partea sudică a Peninsulei Balcanice, litoralul vestic al Asiei Mici și câteva insule din această regiune; (la m. pl.) populația triburilor care locuiau în aceste regiuni. 2. Adj. Care aparține pelasgilor (1), privitor la pelasgi, de la pelasgi; pelasgic. – Din fr. Pélasges.

ROBOTĂ s. f. 1. (În evul mediu) Obligație în muncă a iobagilor și jelerilor din Transilvania către stăpânul feudal; (mai târziu) muncă pe care o prestau (de câteva ori pe săptămână) țăranii săraci din țările române în folosul boierilor; clacă, boieresc. 2. Muncă, activitate neîntreruptă (și grea). [Acc. și: robotă. – Var.: (înv.) robot s. n.] – Din sl. robota.

FACE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♦ A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva. Își face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Își face bagajele. ◊ Expr. A face focul = a ațâța, a aprinde focul. ♦ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naște. ◊ Expr. (Pop. și fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ♦ (Despre soți) A procrea. ♦ (Despre mamifere) A făta. ♦ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (Despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ♦ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrășa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație. L-a făcut om. ◊ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceți din piatră aur. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar. ◊ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou și cu oțet v. oțet. V. 1. A săvârși, a făptui, a comite. A făcut o eroare. ◊ Expr. Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupație; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (Exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva)? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...; b) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? ce interesează? și ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! Fii fără grijă! 2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcătură ◊ Expr. Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanță! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-și) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-și face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Și-a făcut datoria. ◊ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înțeles. ◊ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el și-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acționa; a se comporta. Fă cum știi. ♦ Refl. (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a prețui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...); a o coti (spre...). Am făcut la dreapta. ♦ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ♦ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație). Se făcea că vede un palat. 2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ♦ A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el? ◊ Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...)? = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare. ◊ Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineți. A se face roșu = a se înroși, a se îmbujora. ◊ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpânire cu forța sau fără a-i aparține. A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica. ♦ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oșteni. ♦ A îmbrățișa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♦ Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. ♦ (Determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă. ♦ Intranz. A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.

ARMATĂ, armate, s. f. 1. Totalitatea forțelor militare ale unui stat; oaste, oștire, armie. ♦ Mare unitate militară, compusă din câteva corpuri și unități din diferite arme; p. gener. unitate militară. ♦ Serviciu militar; militărie, cătănie. 2. Fig. Colectivitate care acționează în vederea unui scop comun. Armata păcii. ♦ Mulțime, ceată, cârd, șir. – Din it. armata.

DOI, DOUĂ num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. ◊ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ◊ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. ◊ Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ◊ (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. ◊ (Substantivat) Trei de doi. ◊ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... ◊ Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ♦ (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. – Lat. *dui, duae.

SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere; c) care face parte din clasele privilegiate; care aparține acestor clase. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. Pe sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de... = mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). ♦ (În loc. adj.) Sus-pus = care este într-o situație socială înaltă. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. 2. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. ◊ Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică-te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 3. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 4. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) În cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ♦ Sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte. Sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 5. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Expr. Sus și tare = a) ferm, categoric, energic; b) în auzul tuturor, în gura mare. 6. (În mistica creștină) În cer, în rai. ◊ Loc. adv. De sus = de la Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).

POTRIVI, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel, a face să stea așa cum trebuie. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza atât cât trebuie (pentru a fi bun). A potrivi o mâncare din sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a-i veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A da cuiva ascultare, a-i face pe voie; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă.

PUNCTA, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. ponctuer).

PUȚIN, -Ă, puțini, -e, adj., adv. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ◊ Expr. Puțin la minte = prostuț. Puțin la simțire = nesimțitor, insensibil. ♦ (Substantivat, n.) Cantitate mică, număr mic din ceva. Puținul cât a scris. ◊ Expr. Puțin a lipsit (sau a rămas) să nu... sau puțin de nu era să... = era cât pe-aci să..., era pe punctul de a... Pentru puțin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulțumire. 2. De proporții, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic; fig. neînsemnat. ◊ Puțin la trup = mic și firav. ♦ De intensitate mică; slab. 3. (Despre noțiuni de timp) De mică durată; scurt. ◊ Loc. adv. În puține zile = peste câteva zile. 4. (Cu valoare de numeral nehotărât) Puțini știu acest lucru. II. Adv. 1. În cantitate sau în măsură mică. ◊ Cel (sau pe) puțin = a) minimum; b) în orice caz, măcar, barem. Câtuși (sau cât) de puțin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum. Nu mai puțin = de asemenea, deopotrivă. Pe (sau cu) puțin = ieftin. (Cu) puțin mai... = (cu) ceva mai... Merg puțin mai înaintea lui. Mai puțin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât... (Puțin) câte puțin sau (câte) puțin-puțin = încetul cu încetul, pe rând. Mult-puțin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum. Surâse puțin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, servește la formarea superlativului relativ de inferioritate) Cel mai puțin reușit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentru un interval mic; câtva timp. ◊ Peste puțin = în curând, în scurt timp. De puțin = de scurt timp, de curând. – Et. nec.

ȘEDEA, șed, vb. II. Intranz. 1. A se afla așezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece. A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit. 2. A lua loc, a se așeza. ♦ A se opri din mers așezându-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau în construcții negative) A avea astâmpăr, a fi liniștit. Șezi locului! 3. A sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată. ◊ Expr. A ședea la masă = a lua masa, a mânca. A(-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe. A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc.) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul. 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla așezat sau depozitat într-un loc. 5. A avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupație. Șade toată ziua. – Lat. sedere.

OARECE pron. nehot. (Înv. și reg.) Un lucru oarecare, neidentificat sau neprecizat mai îndeaproape; ceva, oareceva; oareșice. ♦ (Adverbial) Puțin, câtva. – Oare + ce.

FEZANDARE, fezandări, s. f. Proces de frăgezire a cărnii de vânat prin menținerea la o temperatură scăzută sau prin expunere la vânt timp de câteva zile; fezandat¹. – V. fezanda.

MÂNZAT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat.

MEZOSCAF, mezoscafe, s. n. Navă specială asemănătoare cu batiscafele și submarinele, folosită pentru cercetări subacvatice la adâncimi de câteva mii de metri. – Din fr. mésoscaphe.

MUIA, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu sodă sau cu săpun și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

MICROTOM, microtoame, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se pot tăia felii foarte subțiri, de câțiva microni, dintr-un corp, pentru a putea fi cercetate la microscop. – Din fr. microtome.

CLIPĂ, clipe, s. f. Interval de timp foarte scurt; clipită. ◊ Loc. adv. Într-o (sau, rar, în) clipă = numaidecât, îndată, imediat. În câteva clipe = foarte repede. În clipa aceea = chiar atunci, chiar în momentul de care este vorba. Din clipă în clipă sau dintr-o clipă în alta = dintr-un moment într-altul; îndată; foarte curând. (Cu valoare de interjecție) O clipă! exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină îngăduință, să aștepte, să se oprească puțin. – Din clipi (derivat regresiv).

STAȚIONAR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius.

SIMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ, care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. Contabilitate în partidă simplă. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple.

TÂRZIU, -IE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen. ♦ În momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

TENSOMETRIE s. f. Ansamblul metodelor experimentale utilizate pentru determinarea tensiunilor din piesele finite supuse la solicitări, prin măsurarea deformațiilor în câteva puncte de pe suprafața piesei. – Din fr. tensométrie.

TREACĂT s. n. 1. Faptul de a trece. ◊ Loc. adv. Din treacăt = din fugă, fugitiv. În treacăt = a) în trecere; b) în fugă, la repezeală; c) în câteva cuvinte, pe scurt; pe deasupra, superficial. 2. (Reg.) Drum de trecere. – Trece + suf. -ăt.

TRASA, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafață linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafețelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei acțiuni sau a unei activități; a arăta prin câteva idei generale ceea ce este esențial într-o problemă, într-o situație etc.; a schița. – Din fr. tracer.

RECITAL, recitaluri, s. n. Concert al cărui program este susținut de un singur solist; p. ext. (adesea fig.) manifestare artistică susținută de un singur interpret (sau de câțiva). – Din fr. récital.

RAGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) raghilă s. f.] – Cf. germ. Raffel.

REFERAT, referate, s. n. Dare de seamă, scrisă sau orală, asupra unei cărți, a unei activități etc. ♦ Raport (de câteva rânduri) scris pe marginea unei cereri, a unui act etc. (în care se propune o soluție). – Din germ. Referat.

DEUNĂZI adv. (Pop.) Zilele trecute, nu demult, acum câteva zile. [Acc. și: deunăzi – Var.: dăunăzi adv.] – De + ună (= una) + zi.

SCHEMĂ, scheme, s. f. 1. Plan redus la câteva linii sau idei generale principale, care permite o vedere de ansamblu asupra unei lucrări. 2. Reprezentare grafică simplificată a elementelor sau caracteristicilor structurii unui aparat, ale unei mașini, ale unei instalații, ale unui proces etc. ◊ (Tehn.) Schemă bloc = reprezentare schematică simplă a unui aparat, sistem sau instalație, prin blocuri funcționale, folosită pentru studiul principiilor de funcționare ale acestora. Schemă logică = organigramă. 3. Tabel cuprinzând denumirea posturilor și a salariilor respective dintr-o instituție sau dintr-o întreprindere. – Din fr. schème, lat. schema.

SEAMĂ s. f. 1. (În loc. și expr.; exprimă ideea de calcul mintal, o judecată, o constatare, o observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A-și da seama = a constata, a se lămuri, a pricepe. A lua seama (sau seamă) = a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a înțelege, a se lămuri. (Pop.) A-și lua seama = a se răzgândi. 2. (În loc. și expr.; exprimă ideea de folos, interes, grijă) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A ține seama (sau, rar, seamă) de cineva (sau de ceva) = a lua în considerație, a avea în vedere pe cineva (sau ceva). 3. Însemnătate, importanță; vază, faimă. ◊ Loc. adj. De seamă = important, însemnat; cu trecere. 4. Fel, gen; soi. ◊ Expr. De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, categorie socială cu cineva; de aceeași vârstă cu cineva. 5. Rost, rânduială. ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru, a ști cum să procedeze. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, rar, seamă) = a se sinucide. 6. Socoteală, calcul; cont. ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru. 7. Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva. O seamă de învățați. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = (care este) în număr mare; mult. Peste seamă = peste măsură, exagerat. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval, perioadă (nehotărâtă). Așa trăia de o seamă de vreme. – Din magh. szám.

SCHIMBA, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură). ◊ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorbă (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (puțin) de vorbă; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o sumă de bani pentru a primi alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru altă formă, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ◊ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în altă direcție. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc) = a-și modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimbă vorba, se spune când intervine ceva care modifică situația existentă. ♦ Refl. (Despre oameni) A-și modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rău). 4. Refl. și tranz. A (se) îmbrăca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-și) pune alte haine decât cele purtate până atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în altă parte). – Lat. *excambiare.

SERVI, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite funcții, însărcinări, datorii față de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a funcționa ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a susține, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masă mâncare, băutură etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca să ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da să mănânce. ♦ Refl. A lua să mănânce sau să bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearcă să-i servească ultimele noutăți. ♦ (Despre vânzători, funcționari etc.) A oferi solicitanților cele cerute; a executa o comandă. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul servește etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea și la jocul de cărți) A pune mingea sau cărțile în joc. ♦ A plăti, a furniza. A servi o rentă. – Din fr. servir.

SCHIȚA, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trăsături caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o mișcare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrări, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. schiță.

SIMPOZION, simpozioane, s. n. 1. (În antichitate) Continuare a unui banchet cu cântece, dansuri și discuții variate. 2. Discuție organizată, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare, filozofice, științifice etc. de actualitate, purtate de câțiva vorbitori în fața și cu participarea publicului. [Pr.: -zi-on. – Acc. și: simpozion] – Din ngr. simpósion, germ. Symposion.

SMÂNTÂNĂ s. f. 1. Produs alimentar gras, de culoare albă-gălbuie, care se formează la suprafața laptelui nefiert, după ce a fost lăsat câtva timp la temperatura obișnuită, sau care se separă din lapte cu o mașină centrifugă specială. ♦ (Reg.) Caimac. 2. Fig. Partea cea mai bună, cea mai valoroasă dintr-un lucru. – Cf. bg., ucr. smetana.

STRĂMOȘ, -OAȘĂ, strămoși, -oase, s. m. și f. 1. Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și care aparține aceleiași familii; (la m. pl.) generații anterioare, înaintași care au trăit într-o epocă îndepărtată; străbun (3), străbunic (2). 2. Străbun (2). – Stră- + moș.

SUMAR, -Ă, sumari, -e, adj., s. n. I. Adj. (Despre manifestări intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Făcut în pripă, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Care constă din (prea) puține articole; strict necesar. II. S. n. 1. Conținutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tablă de materii a unei cărți, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire.

COMPLOT, comploturi, s. n. Înțelegere secretă a câtorva persoane care uneltesc o acțiune împotriva unei persoane, a unui stat etc. – Din fr. complot.

CROCHIU, crochiuri, s. n. Desen rapid care indică în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect, ale unui peisaj etc.; schiță. – Din fr. croquis.

AUZI vb. 1. a prinde. (~ câteva șoapte.) 2. a desluși. (~ prin vijelie un strigăt.) 3. v. asculta. 4. a suna. (Se ~ clopotele.) 5. v. afirma. 6. v. afla. 7. a afla, a ști, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce ai făcut.) 8. v. pomeni. 9. v. înțelege.

BENEFICIA vb. 1. v. câștiga. 2. a se bucura, a se folosi, a profita. (~ de ajutorul cuiva, de câteva zile libere etc.)

CEVA pron., adj., adv. 1. pron. (înv. și reg.) cevași, cevașilea, oarece, oareceva, (înv.) oareșice. (S-a dus să ia ~.) 2. adj. câtva, oarecare, oareșicare, (înv. și reg.) cevași, cevașilea, oarecât, oarecâtva, oareșice. (Are ~ treabă.) 3. adv. v. întrucâtva.

CEVAȘI adj. v. ceva, câtva, oarecare, oareșicare.

CEVAȘILEA adj. v. ceva, câtva, oarecare, oareșicare.

CITI vb. 1. a parcurge, (livr.) a lectura, (înv. și pop.) a spune, a zice. (A ~ câteva rânduri, apoi a tăcut.) 2. v. învăța. 3. a se cultiva, a se instrui. (~ mult și sistematic.) 4. (MUZ.) a descifra. (~ o partitură.)

CÂTVA adj., adv. 1. adj. v. ceva. 2. adj. nițel, oarecare, puțin. (~ timp a stat în casă.) 3. adv. nițel, puțin, (pop.) oleacă. (A așteptat ~ în stradă.)

CONCRET adj. 1. fizic, material, palpabil, perceptibil, pipăibil, sesizabil, (rar) pipăit, tangibil, (înv.) pipăicios, pipăitor, pusăitor. (Realitatea ~; un lucru ~.) 2. v. real. 3. determinat, precis. (Oferă-mi câteva fapte ~ pentru a putea găsi soluția.) 4. v. efectiv.

COPĂCEL s. (BOT.) 1. pomișor, pomuleț. (Creșteau câțiva ~.) 2. v. puiet. 3. v. arbust.

CULEGE vb. 1. v. recolta. 2. a rupe. (A ~ câteva flori.) 3. v. ridica. 4. v. aduna. 5. (TIPOGR.) a compune, a zețui. (~ materialul de tipărit.)

ELEMENT s. 1. componentă, constituent, piesă. (Un ~ al unui ansamblu.) 2. element autohton v. substrat. 3. (CHIM.) corp simplu. 4. v. pilă electrică. 5. element galvanic v. pilă electrochimică. 6. (la pl.) cunoștințe (pl.), noțiuni (pl.). (Câteva ~ despre...) 7. (la pl.) (înv. și pop.) stihie. (S-au dezlănțuit ~ele naturii.)

FLOTAȚIE s. flotare. (Câteva mișcări de ~.)

IDEE s. 1. (FILOZ.) noemă. 2. noțiune. 3. concepție. 4. v. părere. 5. considerație, considerent, constatare, observare, observație, opinie, părere, reflecție, reflexie, remarcă. (Câteva idei asupra...) 6. v. intenție. 7. (MED.) idee fixă = manie, monomanie, obsesie, psihoză.

INDICAȚIE s. 1. v. directivă. 2. v. prevedere. 3. informație, îndrumare, lămurire. (A primit toate ~iile necesare,) 4. prescripție, regulă, (înv.) ustav. (Câteva ~ii pentru...) 5. v. aviz. 6. v. instrucțiuni. 7. însemnare, mențiune, notă, notificare, notificație, observație, precizare, specificare, specificație. (Poartă următoarea ~...) 8. dovadă.^[1]

IZOLAT adj., adv. 1. adj. v. răzlețit. 2. adv. v. deoparte. 3. adj. v. separat. 4. adj. v. retras. 5. adj. v. răzleț. 6. adj. v. răzleț. 7. adj. răzleț, sporadic. (Câteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 8. adv. răzleț, sporadic, (înv.) sporadicește. (Se ivește ~.) 9. adj. v. stingher. 10. adj. v. dosnic.

LINIE s. 1. (rar) liniament. (A tras câteva ~ paralele.) 2. linie frântă = zigzag. 3. v. riglă. 4. v. dungă. 5. dungă, (Transilv. și Ban.) ștraif. (A tras o ~ la prispa casei.) 6. v. liniuță. 7. linie-ferată v. cale ferată. 8. trăsătură, (înv.) trăsură. (Din câteva ~ii i-a făcut portretul.) 9. v. trăsătură. 10. v. siluetă. 11. itinerar, traseu. (~ aeriană București-Belgrad.) 12. v. cale. 13. v. direcție. 14. v. descendență. 15. v. margine.

LIPSĂ s., adj. 1. s. v. absență. 2. adj. v. absent. 3. s. v. gol. 4. s. v. manco. 5. s. (FIN.) deficit, minus. (Are în casă o ~ de câteva milioane de lei.) 6. s. insuficiență, sărăcie, (înv.) neajungere. (~ de legume pe piață.) 7. s. v. sărăcie. 8. s. v. defect.

MĂRIRE s., interj. 1. s. v. creștere. 2. s. v. extindere. 3. s. v. dilatare. 4. s. v. holbare. 5. s. creștere, ridicare, umflare. (~ apelor în matca lor.) 6. s. multiplicare, sporire, (livr.) augmentare. (~ unei cantități de câteva ori.) 7. s. v. înmulțire. 8. s. creștere, sporire, (livr.) augmentare. (~ fondului de rulment.) 9. s. rotunjire, sporire. (~ averii cuiva.) 10. s. creștere, înmulțire, sporire. (~ numărului de participanți la...) 11. s. v. majorare. 12. s. v. amplificare. 13. s. (FIZ.) mărire unghiulară = grosisment, putere măritoare unghiulară. 14. s. creștere, ridicare, suire, urcare. (~ temperaturii cuiva.) 15. s. v. intensificare. 16. s. creștere, ridicare, sporire. (~ nivelului de trai.) 17. s. amplificare, creștere, dezvoltare, extensiune, extindere, lărgire. (~ schimburilor comerciale.) 18. s. v. glorificare. 19. s. v. glorie. 20. s. v. glorie. 21. s. v. preamărire. 22. interj. osana.

MODEL s. 1. șablon. 2. v. calapod. 3. prototip. 4. v. chip. 5. prototip, tip, tipar. (A construit teatrul după ~ele grecești.) 6. v. sistem. 7. v. eșantion. 8. tipar, (înv.) izvod. (Un ~ de scrisoare.) 9. exemplu, mostră, probă, specimen, tip. (Iată mai jos câteva ~ de...) 10. v. exemplu. 11. v. manechin. 12. v. etalon. 13. prototip. (~ul virtuții.)

MOSTRĂ s. 1. v. eșantion. 2. exemplu, model, probă, specimen, tip. (Iată mai jos câteva ~ de...)

MULTIPLICARE s. 1. v. înmulțire. 2. mărire, sporire, (livr.) augmentare. (~ unei cantități de câteva ori.) 3. reproducere. (~ unui afiș în mai multe exemplare.)

NIȚEL adj., adv. 1. adj. v. câtva. 2. adv. v. câtva. 3. adv. v. puțin. 4. adv. v. întrucâtva. 5. adv. v. cam.

OARECARE pron., adj. 1. pron. careva, cineva, unul, vreunul, (pop.) cinevașilea, (înv. și reg.) oarecine, oareșicine, (înv.) cinevași, neștine. (~ dintre ei a întârziat.) 2. adj. vreun, (prin Transilv.) atare. (~ om.) 3. adj. obișnuit. (Un individ ~.) 4. adj. neînsemnat, (livr.) insignifiant. (Un ziar ~.) 5. adj. câtva, nițel, puțin. (~ vreme a stat în casă.) 6. adj. ceva, câtva, oareșicare, (înv. și reg.) cevași, cevașilea, oarecât, oarecâtva, oareșice. (Are ~ treabă acolo.) 7. adj. anumit, (înv.) oarecine. (Vorbea cu un ~ dispreț.)

OARECÂT adj. v. ceva, câtva, oarecare, oareșicare.

OARECÂTVA adj. v. ceva, câtva, oarecare, oareșicare.

OAREȘICARE adj. ceva, câtva, oarecare, (înv. și reg.) cevași, cevașilea, oarecât, oarecâtva, oareșice. (Are ~ treabă.)

OAREȘICE adj. v. câtva, oarecare, oareșicare.

OLEACĂ adv. v. câtva, nițel, puțin.

PĂRERE s. 1. considerație, considerent, constatare, idee, observare, observație, opinie, reflecție, reflexie, remarcă. (Câteva ~ asupra...) 2. opinie, punct de vedere, (înv. și pop.) socotință, (înv.) proces, socoată. (Care e ~ ta în această problemă?) 3. v. concepție. 4. credință, idee, judecată, opinie. (După ~ mea...) 5. v. apreciere. 6. părere de rău v. regret. 7. v. impresie. 8. v. iluzie.

PRELIMINAR adj. 1. v. prealabil. 2. v. anticipat. 3. (rar) prejudicial. (Câteva precizări ~.) 4. v. introductiv.

PUȚIN adj., adv. 1. adj. insuficient. (Oaste ~ ă; bani ~ i.) 2. adj. (înv.) scurt. (A scris în ~ cuvinte totul.) 3. adv. v. prost. 4. adj. v. câtva. 5. adv. nițel, (pop.) oleacă, (înv.) oarece, oareșice. (Stai ~!) 6. adv. v. câtva. 7. adj. scurt. (În ~ vreme voi fi la tine.) 8. adv. v. rar. 9. adv. v. ușor. 10. adv. v. întrucâtva. 11. adv. v. cam. 12. adj. v. redus. 13. adj. v. slab.

RĂZLEȚ adj., adv. 1. adj. izolat, pribeag, rătăcit, singur, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.) 2. adj. disparat, izolat. (Elemente ~; amintiri ~.) 3. adj. izolat, sporadic. (Câteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 4. adv. izolat, sporadic, (înv.) sporadicește. (Apare ~.)

RUDĂ s. neam, rubedenie, rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are câteva ~ foarte apropiate.)

SEMN s. 1. indicator, jalon, reper. (Ca ~ este un stâlp de piatră.) 2. (reg.) zăloagă. (~ de carte.) 3. marcă. (~ distinctiv aplicat pe un obiect.) 4. semn grafic = caracter. (Un scris cu tot felul de ~.) 5. (LINGV.) semn de punctuație = semn ortografic; semnele citării v. ghilimele; semn ortografic = semn de punctuație; semnul exclamației v. semnul exclamării; semnul exclamării = semnul exclamației, (rar) punct al mirării, punct de exclamație; semnul întrebării = (înv.) punct de întrebare, semn întrebător, semn răspunzător. 6. semn zodiacal = zodiac, zodie. 7. constelație, zodie. (Cele 12 ~ ale zodiacului.) 8. țintă, (prin Transilv. și Ban.) șaibă, (înv.) țel. (Trage cu pușca la ~.) 9. (MED.) cicatrice, urmă, (rar) rană, stigmat, (înv. și reg.) beleaznă, (prin nord-estul Olt.) pupăză. (I-a rămas un ~ de la plagă.) 10. urmă. (N-a lăsat nici un ~ al trecerii sale pe aici.) 11. însemn, simbol. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 12. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, pildă, probă, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 13. amintire. (Îi cere un ~ spre a nu-l uita.) 14. semnal. (La ~ul convenit, a apărut.) 15. manifestare, simptom. (Are ~e de nebunie.) 16. piază, prevestire, (livr.) augur. (~ bun sau rău.) 17. atribut, calitate, caracter, caracteristică, însușire, notă, particularitate, proprietate, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (Câteva ~ esențiale ale acestui fenomen.)

SPECIMEN s. 1. fel, gen, mod, soi, specie, tip, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~ de silogisme...) 2. exemplu, model, mostră, probă, tip. (Dăm mai jos câteva ~ de...)

SPORIRE s. 1. v. mărire. 2. mărire, multiplicare, (livr.) augmentare. (~ unei cantități de câteva ori.) 3. v. înmulțire. 4. v. extindere. 5. creștere, mărire, (livr.) augmentare. (~ fondului de rulment.) 6. v. majorare. 7. creștere, mărire, ridicare. (~ nivelului de trai.) 8. v. intensificare.

SUSPENDA vb. I. v. agăța. II. 1. v. înceta. 2. a întrerupe. (Au ~ cursurile pe câteva zile.) 3. v. suprima.

TRĂSĂTURĂ s. 1. v. însușire. 2. linie, (înv.) trăsură, (fig.) tăietură. (O ~ elină a nasului.) 3. linie, (înv.) trăsură. (Din câteva ~i i-a făcut portretul.)

câtva pr. m., adj. m., pl. câțiva; f. sg. câtăva, pl. câteva; g.-d. pl. m. și f. câtorva

întru câtva loc. adv.

AN¹ adv. pop. Anul trecut. ◊ ~ vară, ~ iarnă etc. vara, iarna etc. trecută. ◊ Mai ~ cu câțiva ani în urmă. /<fr. annus

ANCORĂ ~e f. 1) Piesă grea de metal cu câteva brațe în formă de gheare cu care se imobilizează o navă. 2) Cablu cu care se fixează un element de construcție. 3) Undiță cu trei cârlige folosită la pescuitul unor pești răpitori. [G.-D. ancorei] /<it., lat. ancora

BASTON ~oane n. 1) Băț lung și subțire, de obicei curbat la un capăt, care servește ca sprijin în timpul mersului. * ~ de mareșal baston purtat de un mareșal ca semn al demnității. 2) Lovitură dată cu un astfel de băț. I-a ars câteva ~oane. /<it. bastone

BATIR ~e n. Fir de bumbac format din câteva fire simple, întrebuințat la însăilat. /Orig. nec.

CĂȚELANDRU ~i m. 1) Cățel de câteva luni. 2) Pui mare de animal sălbatic (asemănător câinelui). /cățel + suf. ~andru

CÂTVA câtăva (câțiva, câteva) num. nehot. O cantitate mică; un număr mic. ~ timp. Câtăva vreme. Câțiva oameni. /cât + va

CEVA² adj. Care este în cantitate mică; puțin; câtva. Mai are ~ treabă. ~ bani. ◊ Mai ~ mai bun; mai frumos. /ce + va

CICLIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care se produce în ciclu; cu proprietatea de a se realiza la intervale regulate; periodic. Criză ~că. 2) (despre compuși chimici) Care este constituit din molecule ce formează un ciclu închis. 3) (despre opere muzicale sau literare) Care conține câteva părți independente. /<fr. cyclique

COLOSTRU n. Lapte matern secretat timp de câteva zile după nașterea copilului, care formează prima hrană a sugarului. /<lat., fr. colostrum, it. colostro

CONSORȚIU ~i n. Asociere a câtorva bănci sau societăți comerciale mari pentru efectuarea în comun a unor operații financiare. [Sil. -sor-țiu] /<lat., fr. consortium, germ. Konsortium

COPULATIV ~ă (~i, ~e) 1): Conjuncție ~ă conjuncție care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. 2): Verb ~ verb lipsit de funcție semantică independentă, care, împreună cu numele predicativ, formează predicatul nominal al propoziției; verb de legătură; copulă. 3) Care are câteva subiecte pe lângă un singur predicat. /<fr. copulatif, lat. copulativus

A CREIONA ~ez tranz. 1) (desene, tablouri, chipuri etc.) A executa în prealabil în linii generale (cu creionul). 2) (portrete, personaje) A prezenta sumar, prin câteva trăsături caracteristice. [Sil. cre-io-] /<fr. crayonner

CUPLAJ ~e n. 1) Dispozitiv demontabil care servește pentru legarea a două elemente ale unui sistem tehnic. 2) Legătură între câteva circuite electrice prin bobine, rezistoare sau prin intermediul câmpului electromagnetic variabil. 3) Program sportiv alcătuit din două meciuri care se desfășoară în continuare, pe același teren. /<fr. couplage

DEUNĂZI adv. Acum câteva zile; zilele trecute; cu câteva zile în urmă. [Sil. de-u-] /de + ună + zi

DINTRU prep. 1) (exprimă un raport locativ) Din; dinspre. A venit dintr-un sat străin. 2) (exprimă un raport partitiv) Din. Câțiva dintr-un grup. 3) (exprimă un raport transgresiv) Din. Și-a revenit dintr-o stare de leșin. 4) (exprimă un raport modal) Din. A nimeri dintr-o împușcătură. 5) (exprimă un raport instrumental) Din. Cântă dintr-un fluier de soc. 6) (exprimă un raport cauzal) S-au certat dintr-o nimica toată. 7) (exprimă un raport temporal) Producția dintr-o lună. /de + întru

EFEMERIDĂ ~e f. 1) la pl. Ordin de insecte cu corp subțire și moale, care trăiesc în stare adultă câteva zile sau câteva ore; rusalie. 2) Insectă din acest ordin. 3) la pl. Note (de ziar, reviste, calendare, cărți) care indică evenimentele petrecute la aceeași dată în ani diferiți. 4) Tabele în care se indică pozițiile zilnice ale Soarelui și ale altor corpuri cerești pentru o perioadă de un an. /<fr. éphéméride, lat. ephemeris, ~idis

FURCĂ ~ci f. 1) Unealtă agricolă formată din câțiva dinți curbați, fixați într-o coadă de lemn, folosită la diferite lucrări. ~ de fier. 2) Cantitate de material care poate fi luată dintr-o singură dată cu această unealtă. 3) Unealtă constând dintr-o vergea de lemn la capătul căreia se pune caierul, pentru a-l toarce. 4) Obiect cu o parte bifurcată. ◊ ~ca telefonului parte componentă a aparatului de telefon pe care se pune receptorul. 5) Fiecare dintre stâlpii de care se fixează grinzile și care susțin acoperișul și pereții unei case țărănești. /<lat. furca

FURCULIȚĂ ~e f. 1) Obiect de uz casnic, alcătuit dintr-un mâner și câțiva dinți la capăt, cu care se mănâncă. ◊ Barbă în ~ barbă cu părțile laterale prelungite și cu mijlocul mai scurt. Mustăți în ~ mustăți cu capetele aduse și răsucite în sus. 2) Fiecare dintre cele două lemne încovoiate și prinse cruciș de inima carului. [G.-D. furculiței] / furcă + suf. ~uliță

GIROSCOP ~oape n. Disc rotitor greu, care poate lua orice orientare în spațiu, fiind susținut de câteva cadre cardanice succesive, folosit la avioane și la submarine pentru indicarea direcției de deplasare. /<fr. gyroscope

GRUIE ~ f. rar 1) Dispozitiv construit pe principiul scripeților, folosit pentru ridicarea și deplasarea (pe distanțe scurte) a obiectelor grele; macara. 2) Dispozitiv, la bordul unor nave, pentru ridicat greutăți mari (de până la câteva tone). /<fr. grue

IERI adv. În ziua premergătoare celei de azi. ◊ De ~, de alaltăieri de puțină vreme; de curând. Mai ~ nu demult; câteva zile în urmă. [Monosilabic] /<lat. héri

ÎNCOACE adv. 1) Înspre mine; în partea (sau în direcția) mea; în partea aceasta. Vino ~. ◊ A se da mai ~ a se apropia. ~ și încolo într-o parte și în alta; în toate direcțiile. A avea pe vino-ncoace a avea ceva atrăgător. 2) Mai aproape de timpul actual; înspre timpul prezent. ◊ Mai ~ a) mai aproape; b) într-un timp mai apropiat. De la o vreme ~ de câtva timp. [Sil. -coa-] /<lat. in-eccu[m]-hocce

ÎNTRUCÂTVA adv. Într-o măsură oarecare; oarecum; cam. /întru + câtva

LETRINĂ ~e f. tipogr. Literă majusculă (ornamentată) de înălțimea câtorva rânduri, cu care începe un capitol, un paragraf etc. /<fr. lettrine

LOJĂ ~i f. 1) Compartiment în jurul unei săli de spectacole separat printr-un perete subțire, având locuri numai pentru câteva persoane. 2) Cavitate a florii unei plante în care se află ovulele sau polenul. 3) Cavitate în fructul unei plante unde se află semințele. [G.-D. lojii] /<fr. loje

MÂNZAT ~ți m. Vițel înțărcat (a cărui vârstă poate fi de la câteva luni până la doi ani). /cf. alb. mëzat

MÂNZATĂ ~e f. Vițică înțărcată (a cărei vârstă poate fi de la câteva luni până la doi ani). /cf. alb. mëzat

OLEACĂ adv. pop. În cantitate mică; nu prea mult; puțin; nițel. ◊ ~ de... puțin; câtva. Nici ~ nici măcar puțin; nici un pic; deloc; defel. /<ngr. oligháki

PAGODĂ ~e f. (la unele popoare orientale) Edificiu de cult constând din câteva etaje suprapuse cu streșinile întoarse în sus. /<fr. pagode

PERIOADĂ² ~e f. 1) gram. Construcție constând din câteva unități sintactice, care formează un tot armonios. 2) geol. Subdiviziune a unei ere geologice. 3) muz. Parte unitară dintr-o compoziție muzicală constând din mai multe fraze. [G.-D. perioadei; Sil. -ri-oa-] /<lat. periodus, ngr. periodos, fr. période

PLATFORMĂ ~e f. 1) Suprafață plană orizontală a unui vehicul sau a unui aparat de ridicat, pe care se instalează obiectele de transportat. 2) Vagon al unui vehicul public fără acoperiș și cu pereții foarte joși, folosit pentru transportarea mărfurilor. 3) Parte a unui vehicul de transport în comun din apropierea ușilor, pe unde urcă și coboară pasagerii. 4) Element plan de construcție. 5) Parte orizontală plană de la fiecare cotitură a unei scări din interiorul unui bloc; odihnă; palier. 6) Suprafață plană de teren, situată la o anumită altitudine. 7) sport Instalație orizontală rigidă de câțiva metri lungime, de pe care se execută sărituri în apă. 8) fig. Ansamblu de idei care este pus la baza unei acțiuni politice în comun. ~ electorală. /<fr. plateforme

A PRITOCI ~esc tranz. 1) (vinul) A trece dintr-un butoi în altul (pentru a separa de drojdie). 2) (moarea) A scoate din vas și a turna la loc de câteva ori la rând. /<bulg. pretoța, sb. pretoțiti

PROTESTANTISM m. 1) Curent în religia creștină, desprins de catolicism în urma Reformei din sec. XVI și existent sub forma câtorva varietăți (luteranism, calvinism, anglicanism etc.). 2) Lumea popoarelor protestante. /<fr. protestantisme

RUSALIE ~i f. 1) la pl. Sărbătoare religioasă creștină care cade în a cincizecea zi după Paști. 2) la pl. Ființă mitologică cu chip de zână, care ia mințile oamenilor. 3) la pl. Ordin de insecte cu corp subțire și moale, care trăiesc în stare adultă doar câteva zile sau ore; efemeridă. 4) Insectă din acest ordin. [G.-D. rusaliei; Sil. -li-e] /<sl. rusalija

SCARĂ scări f. 1) Dispozitiv format din două bare paralele, unite prin chingi orizontale scurte, egal distanțate, folosit pentru urcare și coborâre. ~ de lemn. ~ dublă. 2) Element al unei construcții, constând dintr-un șir de trepte și servind la realizarea comunicării de la un nivel la altul. ~ principală. ~ de serviciu. ◊ ~ rulantă scară cu trepte mobile; escalator. A trage la ~ a apropia un vehicul de intrarea într-o clădire. 3) Treaptă (sau câteva trepte) destinată urcării sau coborârii dintr-un vehicul. ~a vagonului. ~ de bord. 4) Fiecare dintre cele două inele prinse de șa, în care își sprijină piciorul călărețul. ◊ A pune piciorul în ~ a încăleca. 5) Serie de indici de valori dispuși în ordine crescândă sau descrescândă; gradație. ◊ ~ de temperatură sistem de valori numerice consecutive, care corespund valorilor respective ale temperaturii. ~ muzicală totalitate a sunetelor folosite în muzică, dispuse după înălțime în ordine ascendentă sau descendentă. ~ socială ierarhia rangurilor în societate. 6) Linie gradată pe care sunt reprezentate în mic distanțele reproduse pe o hartă sau pe un plan; raportul dintre lungimea unei linii pe o hartă sau pe un plan și lungimea reală a aceleeași linii în natură. ◊ La ~ într-un raport determinat și invariabil față de realitatea reprodusă. A reduce la ~ a reprezenta un obiect în mic, păstrând raportul dimensiunilor acestuia față de realitate. 7) fig. Valoare a unei mărimi determinată în raport cu o unitate dată; măsură. ◊ Pe ~ mondială cuprinzând lumea întreagă. Pe (o) ~ largă (sau întinsă) de proporții mari; mult. 8) înv. Listă de materii, de nume sau de cuvinte dintr-o carte aflată, de obicei, la sfârșitul acesteia, cu indicarea paginilor respective. [G.-D. scării ] /<lat. scala

A SCHIMBA schimb tranz. 1) (ființe, lucruri) A supune unui schimb. ◊ ~ calul pe măgar (sau capra pe gâscă, sau cioara pe pupăză) se spune, când dai un lucru bun și primești altul mai prost. ~ (câte) o vorbă (sau (câteva) vorbe) a sta puțin de vorbă. 2) A face să se schimbe; a preface; a preschimba; a transforma; a modifica. 3) A muta în altă parte. ◊ ~ vorba a trece la altă temă în timpul unei convorbiri; a începe a vorbi despre altceva. ~ cântecul (sau tonul, nota, foaia) a vorbi sau a se purta altfel (cu cineva), decât mai înainte. /<lat. excambiare

A STAȚIONA ~ez intranz. 1) (despre vehicule, nave etc.) A se opri din mers pentru câtva timp (pentru încărcare sau descărcare). 2) (despre motoare, mașini de lucru etc.) A fi în stare de repaus; a se afla în inactivitate; a nu funcționa; a stagna. 3) (despre nivelul apelor) A se menține neschimbat. /<fr. stationner

STAȚIONAR² ~ă (~i, ~e) 1) Care rămâne neschimbat câtva timp. 2) Care se menține în aceeași stare. /<fr. stationnaire, lat. stationarius

STROFĂ ~e f. Parte a unei opere poetice, constând din câteva versuri, ce constituie un tot unitar din punct de vedere al ritmului, rimei și sensului. /<lat. stropha, fr. strophe, it. strofa, germ. Strophe

STURION ~i m. 1) la pl. Familie de pești răpitori, de talie mare, cu corpul acoperit de câteva rânduri de plăci osoase, apreciați pentru carnea și icrele lor (reprezentanți: morunul, nisetrul, păstruga etc.); acipenseride. 2) Pește din această familie. [Sil. -ri-on] /<it. storione

SUFERTAȘ ~e n. Ansamblu din câteva vase suprapuse și prinse într-un cadru cu mâner, folosit pentru a duce concomitent câteva feluri de mâncare caldă. /<turc. sefer tasy

SUMAR¹ ~ă (~i, ~e) 1) (despre acte de vorbire, expuneri, texte) Care constă din puține cuvinte; redat pe scurt; în puține cuvinte; concis; lapidar; laconic; succint. 2) (despre acțiuni) Care este făcut în pripă; superficial; rapid. 3) (despre îmbrăcăminte) Care constă numai din câteva articole strict necesare. /<lat. summarius, fr. sommaire

SUMAR² adv. 1) În câteva cuvinte; pe scurt; rezumativ. 2): Îmbrăcat ~ îmbrăcat numai cu strictul necesar. /<lat. summarius, fr. sommaire

TÂRZIU¹ adv. 1) După ce a trecut timpul sau momentul stabilit sau prevăzut. A telefona ~. ◊ Mai devreme (sau mai curând) sau mai ~ într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Cel (mai) ~ într-un timp considerat drept ultim termen. Mai ~ după câtva timp. 2) În momentul când un interval de timp este pe sfârșite. /<lat. tardivus

TEIER ~e n. Prăjină (având legate de ea câteva curmeie de tei) cu care se stârnește peștele de pe fundul apei pentru a-l îndrepta spre plasă. /tei + suf. ~ar

TIMP¹ ~uri n. 1) filoz. Categorie filozofică care desemnează durata, succesiunea și simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre două momente măsurat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioadă cât durează ceva; durată; vreme. ◊ Câtva ~ o perioadă scurtă. Tot ~ul mereu; întruna. Cu ~ul cu încetul; treptat. În același ~ concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; împrejurare potrivită pentru o acțiune; prilej; ocazie. La ~. ◊ (Toate) la ~ul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Pe ~uri demult; cândva. 6) Stare meteorologică într-o perioadă dată (într-o anumită regiune); vreme. ~ ploios. 7) lingv. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care are loc acțiunea. /<lat. tempus, ~oris

TROMBĂ ~e f. 1) Vârtej puternic având înălțimea de câteva zeci de metri. 2) Coloană (de fum, zăpadă, apă etc.) ridicată în sus și răsucită de un vânt puternic; trâmbă. 3) mar. Tub prin care se aerisesc încăperile de jos ale unui vapor. /<fr. trombe, it. tromba

A VÂNTURA vântur tranz. 1) (cereale) A trece prin vânturătoare. 2) fig. A face să se împrăștie, să se spulbere. A-i ~ pe năvălitori. 3) (moarea) A scoate din vas și a turna la loc de câteva ori la rând; a pritoci. 4) A mișca într-o parte și în alta; a agita. ~ căciulile în aer. 5) fig. (vorbe, vești, știri) A interpreta în fel și chip; a comenta în mod subiectiv. ~ intrigi. 6) A umbla mult; a bate drumurile. ◊ ~ lumea a călători mult. /<lat. ventulare

VETRICE¹ ~ f. Specie de insecte de talie medie, cu corpul alungit și subțiat, care în stadiul de larvă trăiesc câțiva ani, iar în faza adultă câteva zile. /Orig. nec.

COLOSTRU s. n. secreție a glandei mamare la câteva zile după naștere, prima hrană a nou-născutului. (<lat., fr. colostrum)

ceșceva pron. nehot. (reg.) cât de puțin, puțintel, câtva.

chișiță, chișițe, s.f. (reg.) 1. colivie (pentru păsări). 2. moțul de păr de la încheietura dindărăt deasupra copitei calului sau boului; scobitura de deasupra copitei; glezna calului, pintenul. 3. pensulă sau periuță de încondeiat ouăle; bijară, condei, vizaric. 4. pămătuf, șomoiag, șterț. 5. mănunchi, chită, ciucure de tei. 6. mănunchi, chită de flori. 7. legătură de câteva tuleie de porumb; cunună, maldăr. 8. grămadă de vase de lemn care încap unul în altul: chișița mare = 14 vase; chișița mică = 12 vase. 9. legătură de lemne despicate de scânduri, de șindrile.

hâțuț, hâțuți, s.m. (reg.) purceluș înțărcat de câteva zile.

neșcât, -ă, pron. nehot. (înv.) câtva, puțin, nițel.

pârnojie, pârnojii, s.f. (reg.) teren agricol arat de câțiva ani și lăsat necultivat.

ruptaș, ruptași, s.m. (înv.) 1. arendaș cu câteva pogoane. 2. negustor străin plătitor de bir. 3. fiu de preot sau din clasa privilegiată. 4. contribuabil care, plătind darea numită „ruptă”, era scutit de orice bir.

șoldan¹, șoldani, s.m. (reg.) 1. pui de iepure până la un an; vătui. 2. (ir.) tinerel, copil. 3. purcel gras de câteva luni. 4. (fig.) păduche mare.

șpalir, șpalire, s.n. și șpaliri, s.m. (reg.) 1. (s.n.) riglă cu latura de 24 de milimetri și lungă de câțiva metri. 2. (s.m.) muncitor care confecționează șpalire.

șpârliu, șpârlii, s.m. (reg.) pește de culoare galbenă, cu câteva dungi în lungul corpului.

CHASE /CEIS/ s. n. (jaz) dialog foarte viu între soliștii interpreți ai aceluiași instrument, fiecăruia revenindu-i câteva măsuri. (< engl. chase)

CLIP s. n. film scurt video de câteva minute, care ilustrează o melodie. (< fr., amer. clip)

COMPLOT s. n. înțelegere secretă, uneltire a câtorva persoane sau organizații îndreptată împotriva unui demnitar, a unui stat etc.; conjurație; conspirație. (< fr. complot)

CROCHIU s. n. desen care indică în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui peisaj, plan etc. (< fr. croquis)

ESCADRILĂ s. f. subunitate tactică a unui regiment de aviație, compusă din câteva patrule. ◊ grupare compusă din 3-4 nave de luptă (distrugătoare, vedete, dragoare). (< fr. escadrille)

FOTOTEXT s. n. text explicativ la câteva instantanee fotografice. (< foto¹- + text)

LETRINĂ s. f. 1. inițială (ornamentală) de înălțimea câtorva rânduri, cu care începe un capitol sau un paragraf. 2. literele majuscule (o silabă) imprimate la dicționare pe fiecare pagină deasupra coloanelor, spre a ușura căutarea cuvântului dorit; colontitlu. (< fr. lettrine)

LOLLARZI s. m. pl. preoți săraci, predicatori care propagau idei reformatoare antifeudale și împotriva funcționarilor regali; participanți la mișcarea țărănească din sec. XIV îndreptată împotriva bisericii catolice și a exploatării feudale în câteva țări din apusul Europei. ◊ (în Anglia) adepți ai doctrinei reformatorului Wycliff. (< fr. lollardes)

MARMOTĂ s. f. mamifer rozător cu blană cenușie, care trăiește în regiunile alpine, hibernând câteva luni. (< fr. marmotte)

MICROPLANCTON s. n. plancton ale cărui elemente nu măsoară mai mult de câțiva milimetri. (< fr. microplancton)

MINIMICROSCOP s. n. microscop de buzunar, care mărește de câteva sute de ori. (< mini¹- + microscop)

MIXTURĂ s. f. 1. amestec de elemente eterogene. 2. amestec din mai multe substanțe, materiale lichide sau granulare. ◊ medicament dintr-un amestec de mai multe substanțe. ◊ (pl.) produse miniere naturale, din mai multe minerale concrescute, care trebuie sfărâmate pentru separarea substanțelor utile. 3. (muz.) registrație la orgă care constă din adăugarea la sunetul fundamental a câtorva armonice superioare. (< fr. mixture, lat. mixtura)

OLIGOPOL s. n. formă de organizare a producției în care într-o ramură există numai câteva întreprinderi, care ar înlătura atât prețul, cât și profitul de monopol. (< fr. oligopol)

PARADIGMĂ s. f. 1. (la Platon) lumea ideilor, prototip al lumii sensibile în care trăim. ◊ principiu care distinge legăturile și opozițiile fundamentale între câteva noțiuni dominante cu funcție de comandă și control al gândirii. ◊ caz exemplar, model, prototip, situație ideală. 2. totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ◊ ansamblu de termeni, aparținând aceleiași clase morfosintactice sau semantice, care se pot substitui unul cu altul. (< fr. paradigme, lat. paradigma, gr. paradeigma)

PERON s. n. 1. platformă în gări pe porțiunea de oprire a trenurilor pentru urcarea și coborârea pasagerilor din vagoane. 2. platformă cu câteva trepte, înaintea intrării principale a unei clădiri mari. (< fr. perron)

POLIGENISM s. n. ipoteză potrivit căreia diferitele rase umane ar proveni din câteva tipuri primitive, considerate ca specii; poligenie. (< fr. polygénisme)

POSTACȚIUNE s. f. stare de excitare nervoasă care persistă câteva secunde și după ce stimulul a încetat să acționeze. (< post¹- + acțiune)

SEPTARIE s. f. nume dat concrețiunilor elipsoidale, cu dimensiuni de câțiva metri, în masa argilelor sau a marnelor. (< germ. Septarie)

SISTRU s. n. instrument muzical la vechii egipteni și sumero-babilonieni, dintr-o bară curbată cu un mâner și câteva lame vibrante, care produceau sunetul prin lovire. (< fr. sistre, lat. sistrum)

STAȚIONA vb. intr. (despre vehicule) a opri, a sta într-o stație (1); (p. ext.; despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. (< fr. stationner)

STAȚIONAR, -Ă I. adj. 1. care stagnează, care nu variază câtva timp; constant. ◊ care rămâne în aceeași stare, care nu evoluează. 2. (despre un mediu fluid, un câmp de forțe) care are în fiecare punct o viteză, o intensitate independentă de timp. II. s. n. 1. dispensar pentru îngrijirea bolnavilor. 2. mică navă staționată într-un post care supraveghează respectarea regulilor de navigație, de pescuit etc. (< fr. stationnaire, lat. stationarius)

TRICOCEFAL s. m. vierme nematod parazit al intestinului omului și al câtorva animale. (< fr. trichocéphale)

BÂTLAN, bâtlani, s. m. Pasăre de baltă din ordinul picioroangelor, înaltă de un metru și chiar mai mult, cu pene cenușii, cu gâtul, cu ciocul și picioarele lungi și cu un moț de câteva pene date pe ceafă; stârc cenușiu (Ardea cinerea). – Din bg. batlan.

dune (pl.), (engl.= dune) acumulări eoliene constituite în principal din nisipuri cuarțoase, cu înălțimi de la câțiva metri 1a 200 m. În general sunt asimetrice și prezintă o stratificație oblică; sunt fixe sau mobile. Se disting mai multe tipuri: d. nebkas, o d. alungită în spatele unui obstacol (de obicei, vegetația) în direcția de bătaie a vântului; barcane, d. de formă semicirculară cu concavitatea opusă vântului; erg sau mare de nisip format din asociații de dune longitudinale și transversale; d. litorale, situate pe plajele marine. D. sunt elementul specific zonelor deșertice, dar se întâlnesc și în lungul unor ape curgătoare (d. fluviatile) sau în lungul țărmurilor marine (d. litorale).

meteoriți (pl.), (engl.= meteorite) fragmente de roci sau aglomerări metalifere provenite din spațiul extraterestru. Masa exemplarelor cunoscute variază între 1 kg și 60 tone; marii meteoriți provoacă, prin cădere, cratere de mari dimensiuni. Vârsta lor absolută este de cca 4 600 M.a. Petrografic, cuprind trei grupe principale: a) feroși sau sideritici (în cadrul cărora metalele Fe, Ni sunt predominante, atingând 20% Ni); b) litosideritici sau petro-feroși care conțin atât metale (Fe, Ni), cât și silicați (olivină, piroxeni, anortit); c) pietroși sau aerolitici, care se subdivid în: C1 chondrite, constituite din granule metalice, din chondrite (chondrule – sferule de câțiva microni până la câțiva milimetri, alcătuite din piroxeni, olivină și plagioclazi) și diverse min. accesorii bogate în Fe și Ni; C2 achondrite, mai puțin frecvente, sărace în metale, adesea brecifiate și compuse din olivină și diverși piroxeni. (G.P.)

plajă, (engl.= beach) acumulare de nisip sau pietriș sub formă de corpuri tabulare sau prismatice, alungite, cu lungimi de la sute de metri la sute de km și lățimi de la câțiva metri la sute de metri; p. se dezvoltă în lungul liniei de țărm și poate fi emersă și submersă (în continuare → bermei).

polie, (engl.= polje, polye) depresiune închisă, de origine carstică, cu fundul aproape plat, atingând dimensiuni de la câțiva km la câțiva zeci de km. Sin. polje. (V.M.)

sesil, (engl.= sessile) org. bentonic fixat permanent sau temporar de substrat prin baza sa sau prin structuri speciale (fibre radicelare, peduncul etc.). Org. fixate alcătuiesc bentosul s. al baz. epicontinentale, care cuprinde alge, unele foraminifere perifere, corali etc. Ant. vagil. (D.G.) set, (sedim.) (engl.= grup de → lamine cu poziție conformă, separat de unitățile care-l delimitează prin suprafețe plane (erozionale); s. poate atinge câțiva cm grosime și are omogenitate compozițională și structurală. V. și coseti. sfericitate (sedim.), indice de ∼, (engl.= sphericity) calitate a formei unui granul detritic prin care se apreciază apropierea sa de o sferă, respectiv măsura în care diametrele sale tind să fie egale, iar granulul să devină izometric. Determinarea sfericității granulelor libere se face prin indicele de s. notat cu S a ⋅ b ⋅ cși egal cu 3, în care a, b, c sunt cele trei diametre ale granulului 2a(lung, intermediar și scurt). Valorile apropiate de 1 corespund unei sfericități ridicate. sferulit, textură ~(ică), (engl.= agregat sferic sau poliedric izolat sau juxtapus, alcătuit din cristale fibroase, radiare de feldspați și cuarț interstițial, de regulă, fin granular, provenit din cristalizarea sticlelor acide. S. au dimensiuni variate, de la cele microscopice la cele macros copice, și determină, prin prezența lor în rocile eruptive, o textură s.

vulcani noroioși (pl.), (engl.= mud volcano) produse ale emanațiilor de gaze, în general din zăcăminte de petrol sub presiune, care traversând rocile pelitice le îmbibă cu apă de zăcământ. Prin revărsarea noroiului la supr. solului sunt generate forme conice asemănătoare celor vulcanice, în centrul cărora se află „craterul”; înălțimea conului variază între 1 și 8 m, iar diametrul „craterului” are câțiva cm sau dm. V.n. nu sunt legați de o activitate vulcanică propriuzisă, deși pot fi uneori întâlniți în reg. vulcanice active (ex.: Rotorrua din Noua Zeelandă). V.n. se întâlnesc în reg. cu zăcăminte de petrol degradate, aflate aproape de supr. În România, v.n. se cunosc în zona Berca-Arbănași (Valea Buzăului) și la Hășag (jud. Sibiu). Sin. gloduri, ochiuri, pâcle, bolboroase, zalțe. (V.M.)

BOMBĂ DE AVIAȚIE mijloc de luptă de aviație, constând din încărcătură explozivă (clasică sau nucleară), incendiară, luminoasă sau chimică, introdusă într-un înveliș aerodinamic prevăzut cu ampenaje pentru stabilizare. Bombele de aviație sunt construite într-o gamă largă de calibre și sunt lansate din aeronave prin procedee diferite (zbor orizontal, picaj, cabraj). Bombele de aviație pot fi: fugase, ale căror efect principal constă în acțiunea presiunii crescute în momentul exploziei, iar secundar, în acțiunea schijelor, fiind utilizate pentru nimicirea lucrărilor și instalațiilor militare și pentru lovirea forței vii și mijloacelor tehnice de luptă adăpostite, având un calibru cuprins între 50-100 kg, raza lor de acțiune depinzând de coeficientul de rezistență al mediului în care cade bomba și de greutatea substanței explozive din aceasta; brizante, care au ca efect principal producerea de schije și ca efect secundarsuflul exploziei, sunt utilizate pentru lovirea forței vii neadăpostite sau aflate în adăposturi de tip ușor, pentru lovirea avioanelor la sol, a stațiilor de radiolocație, a artileriei antiaeriene și a altor obiective cu protecție redusă, fiind lansate din casete în care se dispun 8-15 bucăți cu calibrul de 2-30 kg; antitanc, cu efect perforant și cumulativ, utilizate împotriva tancurilor, transportoarelor blindate și a altor mașini de luptă blindate, putând străpunge blindaje cuprinse între 30-200 mm (la lovire directă), fiind lansate din casete în care sunt dispuse 30-50 bucăți, având calibrul de 2,5-10 kg; chimice, care au ca efect infectarea atmosferei, a terenului și a obiectivelor de pe el cu vapori, ceață sau picături de substanță toxică de luptă, în scopul vătămării forței vii sau a îngreunării acțiunilor de luptă ale trupelor inamice, având calibrele cuprinse între 5-500 kg, din care 45-60% din încărcătură este chimică, iar restul exploziv; incendiare, încărcate cu amestec incendiar (termit, electron, amestecuri incendiare de tip napalm) destinat incendierii obiectivelor industriale, depozitelor, construcțiilor, mijloacelor tehnice de luptă, putând fi de calibru mic (până la două kg, încărcate cutermit și având corpul fabricat din electron, fiind aruncate mai multe o dată, zeci de bucăți, cu ajutorul unor casete, creând focare de incendiu mici și numeroase) și de calibru mare (până la câteva sute de kg, încărcate cu amestec incendiar vâscos care se aprinde prin explozie și crează focare de incendiu mari); cu napalm, bombe incendiare având corpul din masă plastică sau din tablă și ca încărcătură un amestec incendiar vâscos care se aprinde de la un amestec pirotehnic având rolul de a rupe capul bombei, fie de la bucățele de fosfor alb introduse în amestecul incendiar, putând fi de calibru mic (încărcătura de 5-10 l) sau de calibru mare (100-800 l); luminoase, încărcate cu un amestec pirotehnic care în timpul arderii produce o iluminare puternică, fiind lansate din aeronavă cu o parașută care asigură o cădere lină și luminarea terenului timp de câteva minute, corespunzător calibrului bombei, utilizându-se în timpul executării misiunilor de cercetare aeriană prin fotografiere noaptea sau pentru iluminarea terenului în cazul executării misiunilor de bombardament noaptea, având un calibru de 50-500 kg; fumigene, destinate orbirii inamicului, pentru mascarea trupelor proprii sau pentru semnalizarea prin fumul creat de încărcătura de luptă, având calibrul de 100-500 kg; încărcate cu diverse materiale de propagandă, au un dispozitiv de împrăștiere a acestora, suprafața de împrăștiere depinzând de înălțimea de lansare, numărul de bombe, greutatea acestora și intensitatea vântului, calibrul lor fiind de 50-150 kg. Bomba atomică (sau nucleară), produce prin explozie efecte de distrugere combinate mari, determinate de unda de șoc a exploziei, emisiunea de lumină, radiația penetrantă, infectarea radioactivă și de fluxul electromagnetic asupra oamenilor, mijloacelor tehnice de luptă, clădirilor și instalațiilor, terenului. Este alcătuită din corpul bombei, încărcătură de material fisionabil (uraniu 235, plutoniu 239 etc.), încărcătură de exploziv care servește unirii maselor subcritice, unul sau mai multe focoase și un sistem de dispozitive pentru împiedicarea exploziei accidentale. Cantitatea de încărcătură fisionabilă este variabilă, calibrul lor ajungând până la echivalentul a câteva Mt. de trotil. Bomba nucleară echivalentă cu 20.000 de t trinitrotoluen este denumită bomba convențională cu fisiune; variante evolutive: termonucleară (cu hidrogen), cu californiu, cu cobalt, cu neutroni. Bomba termonucleară, folosește energia eliberată în reac țiile de fuziune a nucleelor ușoare, reacția termonucleară fiind amorsată de un focos atomic care asigură atingerea unei temperaturi de zeci de milioane de grade. Bomba termonucleară care folosește deuteriul se numește bombă cu hidrogen. Se mai utilizează amestecuri de deuteriu-tritiu sau litiu-tritiu în stare solidă. Energia degajată de explozia unei bombe termonucleare este cu trei-patru ordine mai mare decât cea a unei bombe convenționale cu fisiune. Bomba termonucleară cu californiu este de calibru redus (câteva zeci de tone echivalent de trotil, având drept încărcătură fisionabilă un izotop al californiului și este acționată obișnuit. Datorită neutronilor eliberați la explozie efecte mari se manifestă asupra personalului neadăpostit. Bomba termonucleară cu cobalt are corpul confecționat din oțel cu un conținut mare de cobalt, care la explozia încărcăturii nucleare devine radioactiv, particulele rezultate în urma evaporării învelișului bombei producând o infectare a terenului foarte puternică și persistentă. Bomba cu neutroni, este o minibombă termonucleară de calibrul aproximativ 1 Kt, având un focos special care utilizează elemente transuraniene (californiu) sau un lorsen miniaturizat de putere mare. Factorul destructiv esențial îl constituie fluxul de neutroni rapizi (cu o foarte mare energie) și razele gama, care în interacțiune cu atomii de hidrogen din celulele țesuturilor vii, distrug substanța activă și provoacă la personal boala de iradiere și moartea (sin. bombă cu radiație mărită).

ELICE componentă a sistemului motopropulsor formată din două sau mai multe pale (v.) confecționate din lemn, material plastic sau metal ușor, profilate aerodinamic și prinse într-un butuc și antrenate de motor în mișcare de rotație pentru a produce o forță de tracțiune sau împingere asupra aeronavei pe care este montat sistemul. Se disting câteva tipuri de elice: elice cu pas variabil, are posibilitatea de a modifica unghiul de dispunere al palelor față de axa de rotație în funcție de regimul de zbor (viteza de deplasare și turația motorului) în scopul realizării unui cuplu motor pozitiv; elice propulsivă este montată în spatele motorului; elice întubată, este montată într-un carenaj profilat în scopul obținerii unui surplus de forță tractivă; elice bipală, (triplă, cvadripală); elice coaxiale, elice în pas drapel, calarea elicei (v.) în mod intenționat a unui rotor scos din funcție pentru a nu intra în fenomenul de autorotație (v.) și de a frâna astfel aeronava prin producerea unui consum mare de putere aerodinamică. Elicea în pas drapel este utilizată și în cadrul demonstrațiilor aeriene.

OPRIRE DE LA ZBOR ȘI SALT măsură administrativă luată împotriva personalului navigant în cazul: neprezentării sau nereușitei la examenul medical periodic sau zilnic, la controlul în zbor și la pregătirea zilnică, a abaterii de la conduită sau securitatea zborului, pe perioade care pornesc de la câteva zile, putându-se ajunge la oprirea definitivă de la zbor și lansări.

RĂU stare provocată de expunerea organismului brusc la mediul aerian care este în general ostil omului. Rău de altitudine, similar răului de munte, provoacă stări de indispoziție, palpitații, tulburări de vedere, atenție și memorie, dureri musculare și articulare, hemoragii etc., simptome care dispar după coborârea aeronavei la o altitudine mai mică. Rău de avion/de mișcare, este similar răului de mare. Se deosebește de rău de înălțime, apărând la câtva timp după decolare, în general în zborurile de lungă durată. Mișcările aeronavei se transmit organismului și sunt receptate de sistemul nervos și organul de echilibru din urechea internă, declanșând reflexe nervoase spre inimă, plămâni și, în special, aparatului digestiv. La această stare de disconfort contribuie și alți factori: mișcările corpului și ale ochilor, teama de zbor, zgomot și vibrații produse de motoare, aer închis, mirosuri neplăcute și factorul psihic (vederea altor persoane suferind de rău de avion).

SCAUN DE CATAPULTARE dispozitiv ejectabil instalat în cabina avioanelor de mare viteză, destinat salvării pilotului în caz de pericol iminent prin proiectarea în câteva sutimi de secundă a scaunului pilotului în afara cabinei aeronavei avariate, cu ajutorul unui cartuș exploziv, după detașarea automată a cupolei cabinei. Există scaun de catapultare de antrenament, montate în săli speciale, pentru deprinderea piloților în suportarea sarcinilor la care ar fi expuși în situație reală. Dispozitivul este acționat la comanda pilotului, explozia unui cartuș pirotehnic dând senzația catapultării în zbor, mai puțin desprinderea de scaun, căderea liberă și plutirea cu parașuta.

SISTEM ansamlu de elemente sau măsuri concepute într-o viziune unitară, pentru realizarea în condiții optime a unui complex de activități având caracter aviatic. Sistem de foc, ansamblul loviturilor de aviație organizat pentru nimicirea sau neutralizarea inamicului, asigurând în apărare nimicirea grupărilor inamice de ofensivă, lovind-o pe timpul apropierii, pregătirii pentru atac și al executării acestuia, iar în ofensivă, nimicirea obiectivelor inamice din sectorul de rupere al apărării, sprijinul ofensivei pentru dezvoltarea în adâncime, acoperirea joncțiunilor și flancurilor. Sistem de parașutare, asigură lansarea din aeronave a obiectelor voluminoase și grele, fiind alcătuite din câteva parașute care se deschid simultan, containerele fiind prevăzute cu dispozitive de amortizare. Sistem de echipare/de suspensie, asigură acroșarea parașutei, parapantei sau a deltaplanului de corpul parașutistului sau a pilotului, conferindu-i o poziție comodă pe timpul pilotării aparatului. Sistem de declanșare a parașutei, instalație pentru deschiderea parașutei prin acționarea comenzii automate sau manuale (v.). Sistemul de presiune furnizează aer prelucrat pentru sistemul de condiționare și antijivraj, format în principal dintr-o sursă de aer comprimat. Sistemul de evitare a abordajelor, mijloc perfecționat care furnizează pilotului toate indicațiile necesare asupra oricărui avion care zboară în apropiere, semnalizând manevra care trebuie utilizată pentru evitarea abordajului (viraj stânga sau dreapta, cabraj, picaj) și sfârșitul acesteia, putând fi conectat la pilotul automat. Sistemul de protecție împotriva limitei de viteză, format dintr-o butelie cu azot care acționează asupra unui piston împingând manșa înainte, împiedicând angajarea aeronavei, acționând când pilotul nu răspunde la semnalizatorul optic și la vibrațiile manșei (provocate de un mecanism cu excentric) datorate limitei de viteză. Sistemul de condiționare, rezolvă problema ventilației și a încălzirii cabinei etanșe, asigurând un minim de 15,5 Kg aer pe oră pentru fiecare pasager. Sistemul automat de zbor cu calculator digital, rezolvă aproape instantaneu orice problemă de zbor sau navigație, controlul fiind simplu și concret prin introducerea unui semnal de test periodic. Sistemul inerțial de zbor, compus din două sau trei acceleratoare, două în plan orizontal, iar al treilea în plan vertical al axelor de sensibilizare, detectând toate accelerațiile care apar în timpul zborului de la începutul rulajului până la oprirea motoarelor. Sistemul de apropiere la aterizare, complex de mijloace radiotehnice de sol și de bord, permițând pilotului în orice condiții meteorologice să mențină direcția precisă de apropiere la aterizare, corespunzătoare planului vertical ce trece prin axa pistei; să coboare sub un unghi predeterminat păstrând direcția de apropiere la aterizare, să păstreze panta, astfel încât să ajungă la punctul optim de contact cu solul; să determine 2-3 distanțe față de pragul pistei. La sol conține: radiofar de direcție, radiofar de pantă, monitoare pentru controlul funcționării, 2-3 radio-markere. La bord conține: un receptor pentru semnalele radiofarului de direcție, un receptor pentru semnalele radiofarului de pantă, indicator de deviere de la cursul selectat – cu două ace în cruce, un receptor pentru radio-markere, sistemul este completat de radiobalize, radiofaruri omnidirecționale și balizaj luminos. Sistemul de navigație pe rută, standardizat și adoptat pe plan internațional pentru distanțe scurte și medii ce nu depășesc 400 km. Sistemul omega, pentru navigația hiperbolică pe distanțe lungi, funcționând pe frecvențe foarte joase, recomandat pentru traversarea oceanelor.

ȚINTĂ AERIANĂ aeronavă pilotată sau nu, descoperită și urmărită de mijloacele de cercetare prin radiolocație pe timpul zborului în spațiul aerian de deasupra trupelor sau a teritoriului propriu ori în afara acestuia. În funcție de mărime există ținte aeriene izolate (formate dintr-un aparat de zbor), grupe mici de ținte aeriene (2-4 aeronave care execută zbor în formație strânsă), grupe mari de ținte aeriene (9-15 aeronave zboară în formație strânsă) și ținte aeriene grupate (formate din grupuri mici și mijlocii de ținte zburând eșalonat în front, adâncime și înălțime, la distanțe mici unele de altele, compunând o formație de dimensiuni mari, întinsă pe câteva sute de metri. Se mai deosebesc ținte aeriene reale (constituite din aeronavele inamice pe timpul zborului), ținte aeriene marcate (aeronave care marchează, în timpul aplicațiilor, zborul țintelor aeriene) și false (avion fără pilot, de dimensiuni mici, dotat cu reflectori poliedrici pentru a mări semnalul de radiolocație).