BOOM s. n. Denumire dată perioadei de avânt economic, caracterizată prin creșterea producției, a profiturilor, scăderea șomajului etc. [Pr.: bum] – Cuv. engl.

BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-i-ci] – Din buiac.

NEÎNTREBUINȚAT, -Ă, neîntrebuințați, -te, adj. Care nu a fost întrebuințat, folosit; care nu este degradat, deteriorat (prin folosire îndelungată); nefolosit, neuzat. [Pr.: -bu-in-] – Ne- + întrebuințat.

NEDISTRIBUIT, -Ă, nedistribuiți, -te, adj. Care nu este distribuit. [Pr.: -bu-it] – Ne- + distribuit.

NETREBUINCIOS, -OASĂ, netrebuincioși, -oase, adj. Care nu este trebuincios; nefolositor, inutil. [Pr.: -bu-in-] – Ne- + trebuincios.

DISTRIBUITOR, -OARE, distribuitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva, calificată să distribuie ceva. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur.

TREBUINCIOS, -OASĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [Pr.: bu-in-] – Trebuință + suf. -ios.

bu(-bu) interj.

bubuitor adj. m. (sil. -bu-i-), pl. bubuitori; f. sg. și pl. bubuitoare

bubuitură s. f. (sil. -bu-i-), g.-d. art. bubuiturii; pl. bubuituri

buiandrug s. m. (sil. bu-ian-), pl. buiandrugi

buieci/buici (sil. bu-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecesc/buicesc, imperf. 3 sg. buiecea/buicea; conj. prez. 3 sg. și pl. buiecească/buicească

buiotă s. f. (sil. bu-io-), pl. buiote

bum interj.

contribuabil s. m. (sil. -bu-a-), pl. contribuabili

contribuabilă s. f. (sil. -bu-a-), g.-d. art. contribuabilei; pl. contribuabile

distribuitoare (persoană) s. f. (sil. -bu-i-), g.-d. art. distribuitoarei; pl. distribuitoare

distribuitor (persoană) s. m. (sil. -bu-i-), pl. distribuitori

distribuitor (instrument) s. n. (sil. -bu-i-), pl. distribuitoare

întrebuința vb. (sil. -bu-in-), ind. prez. 1 sg. întrebuințez, 3 sg. și pl. întrebuințează

întrebuințare s. f. (sil. -bu-in-), g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

ATRIBUȚIE ~i f. Sferă de activitate sau de competență a cuiva sau a ceva. ~a instanței de judecată. [G.-D. atribuției; Sil. a-tri-bu-ți-e] /<fr. attribution, lat. attributio, ~onis

BABUIN ~i m. Maimuță cinocefală, făcând parte din grupul catarinienilor. [Sil. -bu-in] /<fr. babouin

BUBUIT n. 1) v. A BUBUI. 2) Zgomot puternic și înfundat, cu răsunet repetat, produs de o sursă oarecare (tunet, armă de foc, explozie etc.). [Sil. -bu-it] /v. a bubui

BUBUITOR ~oare (~ori, ~oare) Care bubuie; producător de bubuituri. [Sil. -bu-i-] /a bubui + suf. ~tor

BUCEA ~ele f. 1) Manșon metalic montat între două piese asamblate; bucșă. 2) Piesă metalică cilindrică, montată în interiorul unui butuc de roată (de căruță. de camion etc.). 3) Scobitură făcută într-o piesă (de lemn sau de metal), în care intră capul altei piese cu care se îmbină; bucșă. [G.-D. bucelei; Sil. bu-cea] /<lat. buccella

A BUCLA ~ez tranz. (părul) A face să se bucleze; a cârlionța; a se ondula; a se încreți. [Sil. bu-cla] /<fr. boucler

A SE BUCLA se ~ează intranz. (despre păr) A se răsuci, căpătând formă de buclă; a se cârlionța; a se ondula; a se încreți. [Sil. bu-cla] /<fr. boucler

BUCLAJ n. Totalitate a buclelor de pe suprafața unei pielicele de miel. [Sil. bu-claj] /<fr. bouclage

BUCLĂ ~e f. 1) Șuviță de păr, răsucită în spirală; cârlionț; zuluf. 2) Îndoitură în formă de laț a firului din care este alcătuit ochiul unui tricot. 3) Porțiune a albiei unui curs de apă, având forma unei curbe foarte pronunțate. 4) tehn. Piesă metalică pe care se fixează capătul unui cablu. [Sil. bu-clă] /<fr. boucle

BUCLEU ~e n. Material textil cu aspect buclat. [Sil. bu-cleu] /<fr. bouclé

BUCLUC ~uri n. 1) Situație complicată și neplăcută; încurcătură. 2) Ciocnire de păreri sau de interese; neînțelegere; discordie. 3) la pl. pop. Obiecte de valoare neînsemnată aflate în posesia unei persoane (și constituind bagajul acesteia). [Sil. bu-cluc] /<turc. bokluk

BUCLUCAȘ ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care caută bucluc cu orice preț; pus pe ceartă; certăreț; gâlcevitor; arțăgos; scandalagiu. [Sil. bu-clu-caș] /bucluc + suf. ~aș

BUCOAVNĂ ~e f. înv. 1) Manual pentru învățarea scrisului și a cititului; abecedar (cu caractere chirilice). 2) Orice carte tipărită cu alfabet chirilic. [Sil. bu-coav-] /<sl. azubukovino

BUDOAR ~e n. Odaie intimă a unei femei. [Sil. bu-doar] /<fr. boudoir

BUHAI¹ ~ m. pop. 1) Mascul reproducător al vitelor cornute mari; taur. 2) fig. fam. Om brutal. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

BUHAI² ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de urători la Anul Nou, confecționat dintr-o putinică cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemănătoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

BUIAC ~iacă (~ieci, ~iece) pop. 1) (despre plante) Care crește foarte repede și mare. 2) (despre ființe) Care este foarte vesel și energic; neastâmpărat. [Sil. bu-iac] /<sl. bujaku

BUIESTRAȘ ~i m. Cal care merge în buiestru. [Sil. bu-ies-] /buiestru + suf. ~aș

BUIESTRU n. Mers al unor animale, în special al calului, când calcă deodată cu ambele picioare de pe aceeași parte. [Sil. bu-ies-] /Orig. nec.

BULEANDRĂ bulendre f. pop. 1) Haină veche și zdrențuită; tearfă. 2) la pl. Obiecte de uz personal, în special de îmbrăcăminte, lipsite de valoare; boarfe. 3) fig. fam. Femeie desfrânată; târfă; târâtură; prostituată. [Sil. bu-lean-] /Orig. nec.

BUM interj. (se folosește pentru a imita zgomotul înfundat, produs de un corp la cădere, de o armă etc.). /Onomat.

BUSUIOC¹ ~ioacă (~ioci, ~ioace): Pere ~ioace varietate de pere văratice cu aromă plăcută. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

BUSUIOC² ~ioace n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc, mai ales într-un tempo lent. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

BUSUIOC³ ~ioci m. Plantă erbacee, înaltă, cu frunze mici, lunguiețe și cu flori dispuse în spic, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare, folosite în parfumerie, medicină, industria conservelor. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

BUTOI ~oaie n. 1) Vas de mare capacitate, cu capetele mai înguste decât mijlocul, făcut din doage cercuite și folosit pentru păstrarea diferitelor lichide, în special a vinului; bute; poloboc. * A aduce a ~ a mirosi a butoi. A vorbi ca din ~ a vorbi răgușit. ~ fără fund se spune despre o persoană care (poate) bea mult. 2) Conținutul unui asemenea recipient. Un ~ de vin. [Sil. bu-toi] /bute + suf. ~oi

CONTRIBUABIL ~a (~i, ~e) m. și f. Persoană obligată să plătească anumite impozite. [Sil. -bu-a-] /<fr. contribuable

A CONTRIBUI contribui intranz. A-și aduce contribuția; a lua parte. [Sil. -bu-i] /<lat. contribuere, fr. contribuer

A DIBUI ~iesc 1. intranz. 1) A merge șovăielnic, căutând un drum (prin întuneric). 2) A căuta cu stăruință. 2. tranz. 1) A căuta pipăind prin întuneric; a bâjbâi. 2) A descoperi după o căutare îndelungată; a găsi. [Sil. -bu-i] /Orig. nec.

DIBUIALĂ ~ieli f. 1) v. A DIBUI. 2) fig. (mai ales în literatură, artă) Încercare nesigură; lucrare de începător. [Sil. -bu-ia-] /v. a dibui

A DISTRIBUI distribui tranz. (persoane sau obiecte) A împărți în mai multe locuri sau la mai multe persoane; a repartiza. [Sil. -bu-i] /<fr. distribuer, lat. distribuere

DISTRIBUITOR¹ ~oare n. Instalație sau aparat pentru distribuirea automată (de materiale, energie electrică, a mesajelor telegrafice etc.); repartizor. [Sil. -bu-i-] /a distribui + suf. ~tor

EXTRABUGETAR ~ă (~i, ~e) Care nu este prevăzut de buget; în afara bugetului. Cheltuieli ~e. [Sil. ex-tra-bu-ge-tar] /<fr. extra-budgétaire

TABU ~uri n. 1) (în societatea primitivă) Interdicții cu caracter religios, în legătură cu întrebuințarea, atingerea unor obiecte, ființe sau utilizarea cuvintelor (care le denumesc), considerate sacre sau impure; interdicție de ritual. 2) fig. Obiect sau problemă despre care este interzis să se discute. 3) Evitare (din superstiție sau din pudoare) a folosirii unor cuvinte și substituirea lor prin altele; interdicție de limbaj. [Art. tabuul; Sil. -bu-ul] /<fr. tabou

TREBUINCIOS ~oasă (~oși, ~oase) Care este de trebuință; folositor; util. [Sil. -bu-in-] /trebuință + suf. ~os

BABUIN s.m. Maimuță mare, cu botul alungit, care trăiește în Africa. [Pron. -bu-in. / < fr. babouin].

BOULANGISM s.n. Mișcare șovinistă apărută în Franța la sfîrșitul sec. XIX, care urmărea restaurarea monarhiei și un război revanșard împotriva Germaniei. [Pron. bu-. / < fr. boulangisme, cf. Boulanger – general aventurier francez].

BOULANGIST, -Ă adj. Referitor la boulangism. // s.m. și f. Adept al boulangismului. [Pron. bu-. / < fr. boulangiste].

BOOM s.n. 1. Ridicare rapidă și mare a valorilor pe piață; lovitură economică de răsunet, reușită (mai ales economică). 2. Înviorare bruscă a activității economice în țările capitaliste, creată și întreținută prin intensificarea speculațiilor la bursă, prin umflarea prețurilor mărfurilor și a cursului hîrtiilor de valoare. ◊ Boom militar = avînt artificial al producției, provocat de militarizarea economiei și de uriașele cheltuieli militare făcute pe seama contribuabililor. 3. (Sport) Acțiune ofensivă. [Pron. bum, scris și bum. / < americ. boom].

BUM¹ s.n. (Mar.) Ghiu. [< engl. boom].

BUM² s.n. v. boom.

CONTRIBUABIL, -Ă s.m. și f. Persoană care plătește impozite. [Pron. -bu-a- / cf. fr. contribuable].

GHIU s.n. (Mar.) Suport de lemn fixat aproape de baza catargului pe care se leagă marginea de jos a velei; bum. [< fr. gui].

TABUIZA vb. I. tr., refl. A (se) face, a deveni tabu. [Pron. -bu-i-. / < it. tabuizzare].

BOURREE s.n. 1. Vechi dans popular francez, cu ritm vioi; melodia acestui dans. 2. Instrument muzical asemănător cu fagotul. [Pron. bu-re, pl. -euri. / < fr. bourrée].

BUIOTĂ s.f. Termofor. [Pron. bu-io-. / < fr. bouillotte].

CONTRIBUI vb. IV. intr. A-și da aportul (material sau moral), a participa la o acțiune comună; a ajuta, a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. [Pron. -bu-i, p. i. contribui, 3,6 -buie. / cf. fr. contribuer, it. contribuire, lat. contribuere].

DISTRIBUI vb. IV. tr. A împărți la mai multe persoane; a repartiza în mai multe locuri. [Pron. -bu-i, p. i. distribui, 3,6 -ie. / < fr. distribuer, cf. lat. distribuere].

borh- – Rădăcină expresivă, care pare a imita ghiorțăitul sau zgomotul mațelor. Creație spontană, bazată pe aceeași consonanță care a dat naștere gr. βορβορυγμός, cf. și borț. Numeroase der., care se dau în continuare, toate (cu excepția lui burduf, reintegrat în literatură datorită constantului său uz pastoral), păstrează o nuanță fam. și chiar o anume vulgaritate: în pofida circulației sale extinse, are o folosire destul de limitată în limba scrisă. Cf. Iordan, BF, II,192. Der. borhăi, borfă(n)i, vb. (a chiorăi mațele; a-și scoate mațele vitelor cu coarnele); borhăie (var. borheie, bîr(di)haie), s. f. pl. (intestine, mațe); borhan, s. n. (burtă, pîntece, stomac); borhan, s. n. (burtă, proeminență, protuberanță); bu(r)d(ul)e(a), s. m. (burtos; poreclă pentru copiii grași); bărdihan (var. bîrdihan, burdihan, etc.), s. n. (burtă, măruntaie); bîrdizan (var. burdizan), s. n. (bășică); burduhoaie, s. f. (butoi); burduhăni (var. bărdăhăni). vb. (a scoate mațele); borhot, s. n. (măruntaie; fruct fermentat, înainte sau după distilarea alcoolului), nume care se explică prin bășicile produse de fermentarea masei de fructe, și care amintesc de ghiorăit; borhoti, vb. (a fermenta); bortilă, s. f. (Trans., borhot, fruct fermentat), care trebuie să fie reducere de la *borhotilă; burduf (var. burduș, burduj, bortuf, burtuc), s. n. (stomac, pîntece; peritoneu; bășică; uger; foale; cutia viorii; copil mic); burduhos, adj. (burtos); burduhănos, adj. (burtos); burduși, vb. (a înțesa, a îngrămădi; a bate, a lovi; a se strica fructele; a se îndoi peretele), pentru al cărui semantism cf. bîcși; burdușeală, s. f. (proeminență; bătaie, tăbăceală); burdui, vb. (struna viorii pentru „la”), probabil datorită materiei sale prime; butuș, s. n. (pîntece; uger); butuși, vb. (a bate, a face zob). Nu știm dacă trebuie adăugat aici bolbotină, s. f. (Trans., fructă necomestibilă), pe care Scriban îl derivă din bg. bŭlvotina „vomitare”, și care pare a fi o var. de la cuvîntul menționat *borhotilă. Se cuvine să adăugăm că pentru burduf s-au căutat adesea etimoane străine. După Cihac, II, 23, trebuie să punem în legătură acest cuvînt cu rus. brjucho „pîntece”, brjuchan „burtos”, pol. brzuch „pîntece”, burdziuk „burduf”; însă explicația nu este suficientă în ce privește fonetismul, și, pe de altă parte, termenii respectivi, par a proveni în parte din rom. Densusianu, GS, I, 349 (și Rosetti, II, 82), pun în legătură burduf cu tăt. burdak „gras”, azerbaidjan burduk „burduf”. Pentru Diculescu, 176, este cuvînt germanic, legat de dan. bör „sînul mamei”, și de germ. med. de sus burt „naștere”. Borhot este, pentru Scriban, un der. de la mag. bor „vin”. Pentru burdui, DAR propune un etimon *bordoneus, de tip imitativ. Din rom. par a proveni pol. b(u)rzuch, rut. burduch (Miklosich, Wander., 13), săs. burdû, mag. bürdó (Edelspacher 10).

bubă (bube), s. f. – Umflătură, abces, buboi. Creație expresivă, cf. lat. *buba, de unde fr. bube, sp. bu(b)a, port. bouba și pe de altă parte, gr. βουβών (Diez, Gramm., I, 91), de unde gr. μπούμπα „larvă”, alb. bubë (Cihac, II, 640); cf. și bg., sb. buba „vierme de mătase”, rut. buba „umflătură”. Nu pare posibilă der. directă din lat., propusă de Koerting 1609, cf. Densusianu, Hlr., 365; nu este sigură nici der. din sl. propusă de DAR, datorită diferențelor semantice. Este mai probabil să fie vorba de creații spontane, care coincid în multe limbi în același timp, cf. fr. bobo. Der. abubă, s. f. (dalac, bubă-neagră); buba, vb. (a avea abcese; a se molipsi de vărsat); bubat, adj. (plin de bube, care are dalac; infectat); bubat, s. n. (vărsat); bubiță, s. f. (zgaibă; boală a cartofului); buboi, s. n. (furuncul); buboios, adj. (plin de bubă); buboșa (var. boboșa), vb. (a se umfla), pe care DAR îl leagă în mod eronat de boboș; buburos, adj. (bubos); buburoșa, vb. (a se scofîlci); bubuliță, s. f. (zgaibă, coș); buburuz (var. buburuză, buburez, buburuță), s. n. (cocoloș, bulgăre, grunz, orice masă rotundă mică; gărgăriță, Coccinella septempunctata), probabil derivat pe baza suf. -ză, cum sînt coacăză, pupăză (Densusianu, Bausteine, 478, îl consideră der. de la bumb); buburuzos, adj. (granulos); bobîlcă, s. f. (amigdalită), contaminare a lui bubă cu gîlcă; bubușlie, s. f. (boabă). După Candrea, Elementele, 407, sb. bubulijca, bubolica provine din rom. bubuliță. Întrucît rezultatele spontane coincid adesea, buburuză prezintă o analogie cu sp. burujo, sard. boborrissina „furnică” (Wagner 300).

buciuc (buciucuri), s. n. – Steag, drapel turcesc. – Var. bunciuc. Tc. bu(n)çuk (Șeineanu, III, 29), cf. rus. bunčuk.

buche (buchi), s. f. – 1. A doua literă a alfabetului chirilic. – 2. Literă în general. – 3. Pic, strop, nimic. Sl. buky (Cihac, II, 30). – Der. bucher, s. m. (elev începător; novice; elev care învață mult pe dinafară); bucheri, vb. (a silabisi; a citi); bucherie, s. f. (rudimente, învățătură elementară); buchini, vb. (a silabisi); bucherisi, vb. (a silabisi); buchisi (var. buchisa), vb. (a silabisi; a învăța), ușor de confundat cu omonimul său a buchisi (< bucși); buchiseală, s. f. (lucrare școlară); bucvar (var. bu(c)far, buhvar(iu)), s. n. (înv.; caiet, carte). Pentru buchini și var. bughini, bunghini (care ajung să însemne „a lucra cu caznă, stricîndu-și vederea, în poziția caracteristică a celui care învață”, interpretat greșit de Tiktin plecînd de la fr. bouquiner, cf. Graur, BL, VI, 141.

but (buturi), s. n. – Coapsă. – Var. butur. Mr. bute, megl. buti. Tc. but (Șeineanu, II, 64; Ronzevalle 51), cf. ngr. μπούτ(ι), alb., bg. but (Meyer 55). DAR admite acest etimon; totuși Pușcariu, Lr., 105, se gîndește la mag. bu, acuzativ bút; această ultimă ipoteză nu este posibilă, datorită prezenței cuvîntului în dialecte.

RETRIBUI vb. IV tr. A plăti în bani (o muncă prestată); a remunera; a recompensa în bani. [Pron. -bu-i, p. i. retribui, -iesc, 3,6 -ie. / < fr. rétribuer, cf. lat. retribuere].

cuib (cuiburi), s. n. – 1. Culcuș făcut de păsări sau de unele mamifere. – 2. Vizuină. – 3. Cămin, vatră, patrie. – 4. Groapă mică în care se pune sămînța în pămînt. – 5. Grămadă de pămînt cu care se protejeajă tulpina plantelor de cultură. – 6. Crestare, crestătură. – 7. Cantitate de cheag sau de drojdie folosită o dată. – Mr. cul’bu, megl., istr. cul’b. Origine incertă. Probabil din gr. ϰλωβός „cușcă”, prin intermediul unei forme lat. *clubium; cf. ngr. ϰουλβί, de unde sl. kulivija, și de aici colivie (mr. cluvie), s. f., cuvînt din sec. XVII. Rezultatul rom., care trebuie să provină de la *culib, indică o dublă metateză. Există și posibilitatea ca lat. *clubium să fi trecut din epoca romanică, la *collubium sub influența lui collŭvies „amestec de materiale”. Celelalte ipoteze sînt insuficiente. După părerea mai generalizată, de la un lat. *cubium (cf. concubium), plecîndu-se de la cubĕre „a sta culcat pentru a se odihni” (Philippide, Principii, 68 și 140; Cihac, I, 66; Meyer, Alb. St., IV, 121; Pușcariu 432; Candrea-Dens., 429; REW 2355; Pascu, I, 72; DAR). Această ipoteză este aproape imposibilă, căci se referă la o imagine („culcat, trîntit”) care nu se aplică păsărilor, și nu ajunge pentru a explica rezultatele dialectale. Pentru a rezolva dificultatea, Candrea a propus un lat. *culbium (cf. Cortés 126), pe care Densusianu, GS, XI, 363, îl considera imposibil. Der. cuiba (var. încuiba, încuibăra, încuibura), vb. (a face cuib; a instala a așeza; a sălășlui, a locui; refl., a prinde rădăcini, a deveni trainic); cuibar, s. n. (cuib; ou lăsat în cuibarul găinii; vizuină, bîrlog; sălaș, locuință, refugiu; groapă mică în care se pune sămînța în pămînt); cuibări, vb. (a face cuib; a pune găinile în cuibar; a prăși, a aduna pămînt în jurul tulpinei plantelor; a ocroti, a proteja, a ascunde; a fixa, a stabili). Din rom. provine rut. kubljyty „a face cuib” (Miklosich, Wander., 10).

boom (angl.) [oo pron. u] s. n., pl. boomuri [pron. bumuri] (boo-muri)

BOOM [BUM] s. n. 1. prosperitate rapidă a activității economice. 2. avânt. 3. eveniment excepțional. 4. revenire. (< amer. boom)

BOURREE [BU-RE] s. n. vechi dans popular francez, cu ritm vioi, cunoscut și ca dans de curte; melodia corespunzătoare. (< fr. bourrée)

BUSHIDO BU-ȘI-/ s. n. cod de onoare căruia trebuiau să i se conformeze samuraii. (< fr. bushido)

GHIU s. n. bară de lemn sau de metal fixată aproape de baza catargului, pe care se prinde marginea de jos a velei; bum. (< fr. gui)

puchini (-nesc, -it), vb. – A migăli, a-și strica ochii muncind. – Var. buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungăni, bugini, bongăni, buchisi. Origine expresivă, după cum rezultă din finala expresivă -ni și din varietatea de forme. Unele var. au și sensul de „a bombăni”, cf. bodogăni. – Der. puchi (var. puchină), s. m. (urdoare), deverbal (din *puchin < lat. *putulus, după Pușcariu 1393 și REW 6889; din lat. *put(u)lina < *putulus, după Pascu, Beitrage, 12 și Pușcariu, Dacor., I, 415); puchiței, s. m. pl. (picățele, buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu picățele; împuchițat, adj. (cu picățele; pestriț).

tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creație expresivă, proprie limbajului copiilor; se folosește mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s. n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s. f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s. n. (Trans., bucium mic); tutuc, s. n. (lemn, scurtătură), în Olt. și Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluș, s. m. (Munt., lemn, trunchi).

BOERHAAVE [bú:rhafə], Herman (1668-1738), medic olandez. Unul dintre fondatorii medicinii clinice moderne.

BOOTH [bu:θ], John Wilkes (1838-1865), actor american. Membru al unei familii aristocratice. La izbucnirea Războiului de Secesiune a îmbrățișat cauza Sudului. L-a asasinat pe președintele Abraham Lincoln (1865).

BOOTHIA [bú:θiə], pen. în N Canadei, separată prin golful cu același nume, de ins. Țara lui Baffin. Alt. max.: 573 m. Tundră. Pînă în 1970, aici se afla localizat Polul Magnetic Nordic al Pămîntului (la 70°40′ lat. N și 96°50′ long. V), care s-a deplasat spre N Oc. Înghețat. Vechiul nume: Boothia Felix.

BUM interj. Cuvînt care imită zgomotul produs de o detunătură de armă, de o lovitură înfundată sau de o cădere. – Onomatopee.

KABUKI s. n. Teatru tradițional japonez în care alternează dialogul cu cântecele și dansul, în care rolurile feminine erau mereu jucate de bărbați. – Din engl., fr. kabuki, cf. jap. ka „dans” + bu „cântec” + ki „personaj”.

KABÚKI (cuv. japonez: ka „cântec” + bu „dans”) subst. Gen de teatru clasic japonez, cea mai populară formă de spectacol începând cu sec. 16 până în zilele noastre. Este o artă complexă și sintetică, recurgând la muzică, dans, interpretare actoricească, literatură și arte plastice. Din sec. 17, este interpretat numai de bărbați. Printre reprezentanții de seamă: Sakata Tōjūrō I (1647-1709), Tsuruya Namboku IV (1755-1829), Kawatake Mokuami (1816-1893).

boom s. n. (ec.; americanism) ♦ 1. Prosperitate rapidă, de obicei de scurtă durată ◊ „În schimb se poate vorbi de un «boom» al studiourilor de imprimare, exagerat de numeroase actualmente, dar utilizate la nivelul tehnicii mondiale (24 de piste)” Sc. 28 VI 74 p. 8; v. și 20 X 77 p. 6. ♦ 2. Avânt ◊ „În Franța, țară în care arta coregrafică se află la mare preț și într-un extraordinar boom, au loc anual numeroase concursuri naționale și internaționale de balet.” Cotid. 7 VI 93 p. 2; v. și heliotehnică. ♦ 3. Eveniment excepțional ◊ „Considerat un veritabil «boom» al anului, filmul [...] a fost prezentat [...] la Cannes.” R.l. 27 IX 93 p. 1. ♦ 4. Revenire ◊ „Este o falsă impresie că astăzi ar exista un «boom» al pieselor mele. De fapt, în ultimii 25 de ani, numărul montărilor a rămas constant.” R.lit. 13 XII 84 p. 22. ◊ „Toate filmele sale au avut un boom, după mulți ani de la premieră.” R.l. 11 IX 93 p. 7 [pron. bum] (din engl. americ., cf. fr. boum; DMC, DMN 1968; D. Am., DP; DEX, DN3 – alte sensuri)

bîrsănésc, -eáscă adj. Mold. Rar. Cal bîrsănesc, cal din Țara Bîrseĭ. – Și bu-.

borangíc și (nord) bu- n., pl. urĭ (turc. burunğuk, borüngük și bürünğuk, stofă fină, văl). Matasă lucrată în casă, matasă toarsă de țărance. – Și burungic și -ngĭuc.

búbuĭ, a -í v. intr. (d. bu-bu, zgomotu sunetuluĭ orĭ al tunuluĭ; rut. búbnuti, a bate toba; sîrb. bubajati). Tun, detun: bubuĭe tunetu.

bum, interj. care arată bubuitu (tunetu).

bum-bum, interj. care arată sunetu tobeĭ (al bubuiturilor).

huĭésc și (rar) vuĭésc v. intr. (imit. d. hu, vu, bu, sunete care arată vibrațiunea aeruluĭ, ca și în hauĭ, bubuĭ și sîrb. hujiti, a vîjîi). Fac huĭet, răsun: huĭește aeru de tunete. Vorbesc mult și cu emoțiune: huĭește lumea de vitejia luĭ. Protestez, vociferez: mahalagĭoaĭca a huit pin curte. Vuindu-se (Xen. 4, 62), zvonindu-se.

NIEBUHR [ní:bu:r], Barthold Georg (1776-1831), istoric german. Prof. univ. la Berlin și Bonn. Specialist în istorie veche. Adversar al tradiției analitice, a promovat o viziune critică asupra istoriei, exercitând o puternică influență asupra evoluției ulterioare a acestei științe („Istoria Romei”, „Lecții de istorie antică”).

trebuincios (-bu-in-) adj. m., pl. trebuincioși; f. trebuincioasă, pl. trebuincioase

trebuitor (rar) (-bu-i-) adj. m., pl. trebuitori; f. sg. și pl. trebuitoare

*subuman (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subumani; f. subumană, pl. subumane

!subunitar (su-bu-/sub-u-) adj. m., pl. subunitari; f. subunitară, pl. subunitare

!subunitate (su-bu-/sub-u-) s. f., g.-d. art. subunității; pl. subunități

*netrebuincios (ne-tre-bu-in-) adj. m., pl. netrebuincioși; f. netrebuincioasă, pl. netrebuincioase

lămbuitor (-bu-i-) s. n., pl. lămbuitoare

întrebuința (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințează

întrebuințare (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

distribuitoare (persoană) (-bu-i-) s. f., g.-d. art. distribuitoarei; pl. distribuitoare

distribuitor¹ (persoană) (-bu-i-) s. m., pl. distribuitori

distribuitor² (instrument) (-bu-i-) s. n., pl. distribuitoare

contribuabil (-bu-a-) s. m., pl. contribuabili

contribuabilă (-bu-a-) s. f., g.-d. art. contribuabilei; pl. contribuabile

bu/bu-bu/buuu interj.

bu-bu v. bu

bubuitor (-bu-i-) adj. m., pl. bubuitori; f. sg. și pl. bubuitoare

bubuitură (-bu-i-) s. f., g.-d. art. bubuiturii; pl. bubuituri

bucla (a ~) (bu-cla) vb., ind. prez. 3 buclează

buclaj (bu-claj) s. n., pl. buclaje

buclă (bu-clă) s. f., g.-d. art. buclei; pl. bucle

bucle¹ (bu-cle) adj. invar.

bucle² (bu-cle) s. n., art. bucleul; (sorturi, fire) pl. bucleuri

bucluc (fam.) (bu-cluc) s. n., pl. buclucuri

buclucaș (bu-clu-) adj. m., s. m., pl. buclucași; adj. f., s. f. buclucașă, art. buclucașa, pl. buclucașe

buflei (fam.) (bu-flei) s. m., pl. buflei, art. bufleii

buglă (bu-glă) s. f., g.-d. art. buglei; pl. bugle

buglovian¹ (bu-glo-vi-an) adj. m., pl. buglovieni (-vi-eni); f. bugloviană, pl. bugloviene

buglovian² (bu-glo-vi-an) s. n.

buieci/buici (a ~) (bu-i-) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buiecesc/buicesc, imperf. 3 sg. buiecea/buicea; conj. prez. 3 să buiecească/buicească

bum interj.

bushel (angl.) [sh pron. ș] (bu-shel) s. m., pl. busheli; abr. bu

buuu v. bu

bum! int. exprimă sunetul tobei.

TREBUINCIOS, -OASĂ, trebuincioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuință, trebuitor. [Pr.: -bu-in-] – Trebuință + suf. -ios.

BOOM, boomuri, s. n. Denumire dată perioadei de avânt economic, caracterizată prin creșterea producției, a profiturilor, scăderea șomajului etc. [Pr.: bum] – Din engl. boom.

BUIECI, buiecesc, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură (în dauna rodului). [Pr.: bu-ie-. – Var.: buici vb. IV] – Din buiac.

BUSHEL, busheli, s. m. Unitate de măsură engleză pentru volum, egală cu 36 de litri, folosită în Marea Britanie și SUA. [Pr.: bu-șel] – Cuv. engl.

DENIE, denii, s. f. (În ritualul creștin ortodox) 1. Serviciu divin compus din vecernie, utrenie și ceasul întâi, în perioada Postului Mare, mai ales în Săptămâna Patimilor. 2. Priveghere. – Din sl. [bu]dĕnije, sb. denije.

DISTRIBUITOR, -OARE, distribuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva. ♦ Persoană (fizică sau juridică) care asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur.

DJIBOUTIAN, -Ă, djiboutieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Republica Djibouti. 2. Adj. Care aparține Republicii Djibouti sau djiboutienilor (1); privitor la Djibouti ori la djiboutieni. [Pr.: gi-bu-] – Djibouti (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. djiboutien.

NEDISTRIBUIT, -Ă, nedistribuiți, -te, adj. Care nu este distribuit. [Pr.: -bu-it] – Pref. ne- + distribuit.

NEÎNTREBUINȚAT, -Ă, neîntrebuințați, -te, adj. Care nu a fost întrebuințat, folosit; care nu este degradat, deteriorat (prin folosire îndelungată); nefolosit, neuzat. [Pr.: -bu-in-] – Pref. ne- + întrebuințat.

NETREBUINCIOS, -OASĂ, netrebuincioși, -oase, adj. Care nu este trebuincios; nefolositor, inutil. [Pr.: -bu-in-] – Pref. ne- + trebuincios.

ÎNTREBUINȚA, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

ÎNTREBUINȚARE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

ÎNTREBUINȚAT, -Ă, întrebuințați, -te, adj. De care s-a făcut (mult) uz; care a fost folosit; uzat, purtat². [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

BUBUITOR, -OARE, bubuitori, -oare, adj. Care bubuie. Răspund [valurile] îndîrjite, în cor, la sfidarea înaltă A tunelului bubuitor. TOMA, C. V. 351. – Pronunțat: -bu-i-.

BUBUITURĂ, bubuituri, s. f. Zgomot scurt, înfundat și puternic; bubuit. O bubuitură înfundată și un zornăit de sticlă spartă curmară vorbăria. PAS, L. I 19. Se aud bubuituri în ușa compartimentului. CARAGIALE, O. II 162. Se auziră niște... bubuituri și duduituri îngrozitoare, ca de tunet. ISPIRESCU, L. 99. ♦ Împușcătură. Cîte zece încărcături de fiecare [pușcă]; în totul lui tot, patruzeci de bubuituri în fiecare zi. SADOVEANU, Z. C. 330. – Pronunțat: -bu-i-.

BUICI, buicesc, vb. IV. Intranz. (Regional; despre plante și vite) A se dezvolta, a crește peste măsură, în dauna rodului. Grîul buicește într-acest pămînt, se face nalt, însă mic la spic. I. IONESCU, M. 566. ◊ (Glumeț, despre oameni) Am buicit de ploi. CONTEMPORANUL, VI_I 493. – Pronunțat: bu-i-.

BUM interj. Onomatopee care exprimă zgomotul produs de o detunătură de armă, de o lovitură înfundată sau de o cădere.

BUROAICĂ, buroaice, s. f. (Neobișnuit) Bură. Se uită o clipă la cer și la dealuri și mormăi pentru sine: O să fie iară buroaică... într-adevăr amenința altă «bu- roaică», altă negură cu ploaia măruntă și rece. DUMITRIU, V. L. 5.

DISTRIBUITOR¹, distribuitoare, s. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea agentului motor, împrăștierea unui curent, a unui material de lucru etc. Știa că distribuția curentului se face circular, cu un singur distribuitor. MIHALE, O. 252. ♦ Mașină care servește la împrăștierea uniformă a unui material oarecare (pietriș, beton etc.) pe platforma unei șosele în construcție. – Pronunțat: -bu-i-.

DISTRIBUITOR², -OARE, distribuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care distribuie (mărfuri, alimente, materiale etc.). – Pronunțat: -bu-i-.

CONTRIBUABIL, -Ă, contribuabili, -e, s. m. și f. Persoană care plătește impozite. Contribuabilii și-au achitat obligațiile către stat. – Pronunțat: -bu-a-.

LĂMBUITOR, lămbuitoare, s. n. Lambar. – Pronunțat: -bu-i-.

REGULĂ s. f. (< lat. régula, cf. it. regola, după fr. règle): normă (v.) lingvistică. În mod obișnuit, în limba română se vorbește despre mai multe tipuri de r. lingvistice: r. de despărțire a cuvintelor în silabe, r. ortoepice (de pronunțare corectă), r. ortografice (de folosire corectă a semnelor ortografice și de scriere corectă a cuvintelor), r. de punctuație (de folosire corectă a semnelor de punctuație). R. de despărțire a cuvintelor în silabe sunt r. obligatorii, fixate prin uz, de care țin seama (sau de care ar trebui să țină seama) vorbitorii limbii noastre în folosirea cuvintelor. Cele mai importante dintre aceste r. sunt: a) o consoană așezată între două vocale formează întotdeauna silabă cu vocala următoare: ca-la-mi-ta-te, bu-cu-ri-e etc.; b) două, trei sau patru consoane așezate între două vocale formează silabe diferite: prima consoană trece de obicei la prima silabă, iar celelalte consoane trec de obicei la silaba următoare, ca în cuvintele ac-tiv, as-tăzi, mul-te, poar-tă, as-pru, din-tre, in-dus-tri-e, noas-tre; mon-stru etc.; c) două vocale succesive (în hiat, care nu formează diftong) trec în silabe diferite: prima vocală trece la prima silabă, iar cealaltă vocală, la silaba următoare, ca în cuvintele ce-re-a-le, du-et, fe-e-rie, fi-in-ță, poe-zi-e, zo-o-lo-gi-e etc.; d) o semivocală și o vocală sau două semivocale și o vocală din cadrul unui diftong sau triftong intră toate în aceeași silabă: țea-vă, pia-tră, ief-tin, cior-chi-ne, leor-pă-i, pâi-ne, moa-ră, ro-ua, zi-uă, leoar-că, ve-neau, su-iau, tă-iai etc.; e) grupurile consonantice bl, br, cl, cr, dl, dr, fl, fr, gl, gr, pl, pr, tl, tr, vl, vr rămân în aceeași silabă: ta-blă, a-bra-ziv, de-clam, la-cri-mă, Co-dlea, co-dru, a-fla-se, re-fren, i-so-glo-să, a-grar, po-plin, cea-pra-zar, bâ-tlan, re-tras, e-vla-vi-e, li-vrea etc.; f) grupurile consonantice ct, cț, pt, precedate de consoane, se despart, trecând prima la silaba dinainte, iar a doua la silaba următoare: punc-tu-a-ți-e, func-ție, somp-tu-os etc.; g) cuvintele compuse cu componentele sudate se despart în silabe ținându-se seama de aceste componente: a-tot-ști-u-tor (< a + tot + știutor), bi-ne-ve-nit (< bine + venit), drept-unghi (< drept + unghi), nici-o-da-tă (< nici + o + dată), ori-când (< ori + când), port-al-toi (< port + altoi), scurt-cir-cu-it (< scurt + circuit) etc.; h) cuvintele derivate cu prefixe sau cuvintele împrumutate compuse, cu structură analizabilă în limba română, se despart în silabe ținându-se seama de existența elementelor componente: des-tăi-nu-i (< des + tăinui), ne-sta-bil (< ne + stabil), ne-ști-u-tor (< ne + știutor), dez-ar-ti-cu-la (< dez + articula), in-e-gal (< in + egal), in-a-dec-vat (< in + adecvat), in-o-pe-rant (< in + operant), in-u-man (< in + uman), pre-scri-e (< pre + scrie) etc. R. ortoepice sunt r. de pronunțare corectă a sunetelor și a cuvintelor din limbă. Cele mai importante dintre acestea pentru limba română sunt, în aceiași timp, și r. ortografice. Astfel: 1) după j și ș se pronunță și se scrie a, nu ea, în cuvintele coaja, jale, tânjală, coșar, șapte, ușa etc.; 2) după j și ș se pronunță și se scrie ea, nu a, în sufixele -ean, -eală și -eață ale substantivelor doljean, prăjeală, ieșean, greșeală, roșeață etc.; 3) după j și ș se pronunță și se scrie ă, nu e, în cuvintele plajă, strajă, uriașă, fruntașă etc., în substantivele și adjectivele derivate înfricoșător, crucișător, îngrășământ etc., în formele verbale protejăm, angajăm, înfățișăm, îmbrățișăm etc., în pluralele substantivelor de origine infinitivală angajări, înfățișări, îmbrățișări etc.; tot ă, nu e, se pronunță și se scrie în formele verbale acopăr, acoperă, sufăr, suferă, dădeam, să aibă etc.; 4) după consoanele j și ș se pronunță și se scrie e, nu ă, în rădăcina cuvintelor jecmăni, jelanie, jelui, înșela, ședea, șes etc.; 5) se pronunță și se scrie e, nu i, în finalul elementului de compunere ante-: antepenultim, antevorbitor, antemeridian, antebelic etc.; 6) după consoanele j și ș se pronunță și se scrie î nu i, în gerunziile verbelor de conjugarea I angajând, degajând, înfățișând, îngroșând etc.; tot cu î și nu cu i se pronunță și se scrie în gerunziul verbului a crea: creând și la începutul substantivului întreprindere; 7) în neologisme, e inițial sau e în hiat, la început de silabă, se pronunță și se scrie e, nu ie: ecran, ecuator, epocă, eră, eroism, evident, examen, explozie etc. – aeroport, alee, poem, agreez, creez etc.; 8) e final din sufixul lexical -ețe se pronunță și se scrie e, nu ă, în substantivele bătrânețe, frumusețe, tinerețe etc.; 9) e accentuat, înaintea unei silabe cu vocala e, se pronunță și se scrie e, nu ea: crede, vede, verde etc.; 10) după j, r, s, ș, ț și z, vocala e se pronunță și de scrie e, nu ă, în cuvintele jertfă, reușită, mătase, șed, țepi, zece etc.; 11) după consoanele j, s, ș, ț și z și după grupul consonantic st se pronunță și se scrie i, nu î, în rădăcina cuvintelor jir, singur, mașină, subțire, zile, stinge etc.; tot i, nu î, se pronunță și se scrie în cuvintele imbold, incarna, intitula etc.; 12) se pronunță și se scrie e, nu ă, în prepozițiile către, de și pe; i, nu î, în prepozițiile din, dintre, dintru, dinspre etc.; î, nu ă, în prepoziția până; ă, nu e, în prepoziția după; 13) se pronunță și se scrie i final în pronumele demonstrative de identitate același, aceeași, aceiași, aceleași; în pronumele de întărire însuși, însăși, înșiși, înseși și în adverbele iarăși și totuși; 14) se pronunță și se scrie i, nu e, în sufixul -atic din adjectivele îndemânatic, primăvăratic, tomnatic, văratic, etc. și în prima silabă a adjectivului distructiv; 15) se pronunță și se scrie î, nu ă, în sufixele verbelor derivate din onomatopee, care au pe î în rădăcină: bâjbâi, cârâi, dârdâi, gâgâi, hârâi, mârâi, pârâi, scârțâi, târâi, vâjâi etc.; 16) se pronunță și se scrie o, nu oa, în singularele barocă, echivocă, pedagogă etc., în numeralele două și nouă, în pronumele nouă și vouă și în formele substantivale rouă și ouă; 17) se pronunță și se scrie a-e, nu a-ie în cuvintele aer și faeton și în derivatele primului: aerian, aerisi, aerodrom, aeroport etc.; 18) se pronunță și se scrie e-a, nu e-ia, în cuvintele crea, creare, creație, recrea, recreație, agrea, agreabil, impermeabil etc.; 19) se pronunță și se scrie e-e, nu e-ie, în cuvintele alee, epopee, idee; licee, orhidee; agreez, creez etc.; 20) se pronunță și se scrie i-e, nu i, în formele verbale scriem, scrieți, să scriem, să scrieți, a scrie; 21) se pronunță și se scrie i-i, nu i, în cuvintele conștiință, conștiincios, conștiinciozitate, fiind, fiindcă, ființă, știință etc.; 22) se pronunță și se scrie o-e, nu o-ie, în cuvintele poem, poezie, poet etc.; 23) se pronunță și se scrie o-o, nu o, în cuvintele alcool, cooperator, cooperativă, zoologie, zootehnie etc.; 24) se pronunță și se scrie u-e, nu u-ie, în cuvintele duel, duet, menuet, perpetuez, accentuez etc.; 25) se pronunță și se scrie ia, nu ea, după b, p, m, f, și v, în cuvintele biată, piatră, piață, amiază, fiare, viață etc.; se pronunță și se scrie la fel și în cuvintele aceștia, atâția, aceia, aceiași; 26) se pronunță și se scrie ea, nu a, după s, ț, și z, în cuvintele seamă, seară, seacă, țeapă, țeapăn, zeamă, îmbulzeală etc. și ea, nu ia, în femininele pronominale aceea și aceeași; 27) se pronunță și se scrie ie, nu e, în cuvintele miel, miere, miercuri, fiere, fierbe, piere, piept, pierde, vieți etc. 28) se pronunță și se scrie îi, nu ăi, în cuvintele câine, mâine, pâine și îi, nu ăi, în numeralul ordinal întâi; 29) se pronunță și se scrie uă, nu o, în numeralele două și nouă, în pronumele personale nouă și vouă, în adjectivul nouă, în substantivele piuă, rouă și ziuă și în verbul plouă; 30) se pronunță și se scrie b, nu v, în numele lunilor decembrie, februarie, septembrie, octombrie și noiembrie; 31) se pronunță č și se scrie c, nu ț, în cuvintele cifră, cilindru, ciment, civil, lucernă, viciu etc.; 32) se pronunță d și se scrie d, nu z, în formele verbale aprind, să aprind, ard, să ardă, aud, să audă, cad, să cadă etc.; 33) se pronunță și se scrie h, nu se omite, în cuvintele hegemon, hibrid, hidrogen, hipodrom, hotel etc.; nu se pronunță și nu se scrie h în cuvintele coerent, umor etc.; 34) se pronunță și se scrie j, nu giu, în cuvintele împrumutate din limba franceză, formate cu sufixul -aj: filaj, dresaj, personaj, peisaj, anturaj etc.; se pronunță și se scrie giu, nu j, în neologismele cortegiu, naufragiu, ravagiu etc.; 35) se pronunță și se scrie n, nu i (ie), în formele verbale rămân, să rămână, spun, să spună, țin, să țină etc.; 36) se pronunță și se scrie r, nu i (ie), în formele verbale cer, ceri, să ceară, pier, pieri, să piară, sar, sari, să sară etc.; 37) se pronunță și se scrie s, nu z, în neologismele terminate în -asm și -ism și în derivatele lor: marasm, plasmă, pleonasm, sarcasm, prismă; de asemenea, în cuvintele împrumutate din franceză, formate cu sufixul -ism: parnasianism, socialism, structuralism etc. și în neologismele chermesă, premisă, sesiune etc.; 38) se pronunță și se scrie s, nu ș, în cuvintele deschide, deschis, fisă, scenă, schimba, stand, stofă etc.; 39) se pronunță și se scrie ș, nu j, înainte de n, în cuvintele obișnuit, pașnic, strașnic, veșnic etc.; 40) se pronunță cs, nu s, și se scrie x în cuvintele expeditiv, expediție, experiență, exploatare, explozie etc., iar cș, nu cs, în pluralele ficși și ortodocși; 41) se pronunță gz, nu s sau z, și se scrie x în cuvintele exact, exactitate, examen, exemplu etc.; 42) se pronunță și se scrie cv, nu cu, în cuvintele adecvat, cvartet etc.; 43) se pronunță și se scrie nn, nu n, în derivatele cu prefixul în-, când cuvintele de bază încep cu n-: înnegri, înnoda, înnoi, înnopta etc.; 44) se pronunță și se scrie n, nu nn, în cuvintele înăbuși, înota, îneca; 45) se pronunță și se scrie r în prepozițiile prin și printre; 46) se pronunță și se scrie z, nu j, în pluralele brazi, chinezi, cruzi, francezi etc. și în singularul dezghețat; 47) se pronunță și se scrie z, nu s, în prefixele dez- și răz- din cuvintele dezamăgi, dezaproba, dezechilibru, dezbrăca, dezdoi, dezgoli, dezlega, dezminți, deznoda, dezrădăcina; răzbate, răzbuna, răzgândi etc.; 48) se pronunță și se scrie v, nu vr, în formele verbale voi, voiesc, voiești, voiește, voim, voiți, voiesc, voiam, voisem, am voit etc.; 49) se pronunță și se scrie corupt, nu: conrupt; se, nu: să (în: se duce); străin, nu strein sau strin etc.

TABU LINGVISTIC s. n. + adj. (< fr. tabou linguistique, cf. polinez. tabu < ta „sacru”, „sfințit” + bu „foarte”): tip de interdicție de vocabular care duce la înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază metaforică ori cu o variantă formală, datorită unor motive mistico-religioase sau de pudoare; în acest caz, vorbitorii consideră cuvântul fie „sacru”, fie indecent. Există deci un t.l. pozitiv și un t.l. negativ (v. interdicție de vocabular).

albuiet, ~eată a [At: JAHRESBER. IV, 325 / P: ~bu-iet / Pl: ~eți, ~e / E: albui + -et cf albastru] (Îrg) Albăstrui.

azbuche sf [At: DOSOFTEI, ap. HEM 2189 / S: az-bu~ / Pl: ~chi / E: vsl азъбуки] (Înv) 1 Alfabet chirilic. 2 învățământ elementar. 3 (Îe) A fi la ~ A fi la începutul alfabetizării. 4 (Irn) învățătură.

azbucovană sf [At: NEGRUZZI, S. II 202 / S: az-bu~ / Pl: ~ne / E: vsl азвьуковино] (Iuz) Abecedar.

babuin sm [At: DN³ / P: ~bu-in / Pl: ~i / E: fr babouine] Maimuță mare, cu botul alungit, care trăiește în Africa.

bambus sm [At: CAMIL PETRESCU, V. 25 / V: (rar) -bu / Pl: ~uși / E: ger Bambus, fr bambou] 1 Plantă exotică arborescentă, cu tulpina lemnoasă prevăzută cu noduri și goală pe dinăuntru (Bambusa). 2 (Pre) Tulpina bambusului (1) folosită ca lemn de construcție, la împletitul coșurilor, al rogojinilor sau la confecționat mobilă, bastoane etc.

bang i [At: PAMFILE, C. 32 / V: banc / E: fo, (3) eg sonic bang] 1 Cuvânt care imită sunetul unui clopot Si: balang, dang. 2 Cuvânt care imită sunetul unei împușcături Si: bum, bam. 3 (Fiz; îs) ~ sonic Zgomot puternic produs în momentul când un corp în mișcare depășește viteza sunetului.

bașibuzuc sm [At: ODOBESCU, S. III, 603 / V: bașb- / P: bași-bu~ / Pl: ~uci / E: tc basi-bozuk] 1 (Înv) Voluntar turc, aparținând trupelor neregulate (în opoziție cu nizam). 2-4 Om sălbatic, crud, crâncen.

bâlie sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 12^v/7 / V: (reg) bu~, ~lă / A și: bâlie / Pl: ~ii / E: ucr былию] 1 (Înv) Iarbă. 2 (Reg) Cotor de la diferite plante. corectat(ă)

bogaz sn [At: M. COSTIN, ap. ȘIO / V: bohaz, boaz^[1] (P: bo-az), buaz^[2] (P: bu-az) / Pl: ~uri / E: tc boghaz] (Înv) 1 (Numai în poeziile populare) Canal. 2 Gură de râu. 3 (Spc) Bosforul. 4 Pas. 5 (Rar) Margine de blană. corectat(ă)

bombar sm [At: LB / V: bum- / Pl: ~i / E: srb bumbar] (Ent; înv) 1-2 Bărzăun (1-2).

bombăni [At: LB / V: ~boni, bum~ / Pzi: ~esc / E: fo] 1 vi (Înv; d. albine) A bâzâi. 2 vi A vorbi singur, încet și greu inteligibil (cu nemulțumire) Cf murmura, mormăi, bolborosi, (pop) cârâi. 3 vt (D. copiii mici) A scoate sunete nearticulate. 4 vt A-și arăta nemulțumirea prin vorbe spuse pentru sine.

boom sn [At: DEX² / P: bum / E: eg boom] 1 Denumire dată unei perioade de avânt economic, când producția crește și șomajul scade. 2 Creștere rapidă a valorilor pe piață. 3 (Îs) ~ militar Avânt artificial al producției, provocat de militarizarea economiei. 4 (Spt) Acțiune ofensivă.

boulangism sn [At: DN³ / P: bu~ / Pl: ~e / E: fr boulangisme] Mișcare șovinistă din Franța de la sfârșitul sec. XIX, care urmărea restaurarea monarhiei și un război revanșard contra Germaniei.

boulangist, ~ă [At: DN³ / P: bu~ / Pl: ~giști, ~e / E: fr boulangiste] 1-2 a Referitor la boulangism (sau la boulangiști). 3-4 a Caracteristic boulangismului (sau boulangiștilor). 5 smf Adept al boulangismului.

bu i [At: LM / E: fo] 1 Cuvânt care imită mugetul boului. 2 Cuvânt care imită țipătul bufniței. 3 Cuvânt care imită zbieretul boului-de-baltă. 4 Zgomot produs atunci când se trage un foc de armă. 5 Zgomot produs de lovituri tari.

bubuitor, ~oare a [At: MARIAN, Î. 356 / P: ~bu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: bubui + -tor] Care produce zgomote asemănătoare tunetului.

bubuitură sf [At: ISPIRESCU, L. 99 / P: ~bu-i ~ / Pl: ~ri / E: bubui + -tură] Bubuit.

bubuț s [At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: bu + bu + -uț] Lovitură de pumn.

buiurdisi vt [At: ȘIO / P: bu-iur~ / Pzi: ~sesc / E: tc buiurdiu] 1 A transmite oficial un ordin, o cerere, o plângere etc. unei autorități inferioare. 2 A întări printr-un decret.

bum i [At: ALECSANDRI, T. 1301 / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul produs de o detunătură de armă, de o lovitură înfundată sau de o cădere.

degrabă av [At: URECHE, L. 81 / V: (îrg) dăgrab, dăg~, ~b, ~bu, digrab, dig~ / E: de⁴ + grabă] 1 (Modal; îoc încet) Repede. 2 (Modal; îoc domol) Iute. 3 În grabă. 4 (Înv; îlav) Cu (sau în, întru) ~ În grabă. 5 (Temporal) Pe nesimțite. 6 (Îoc greu) Cu ușurință. 7 (Îvr; îoc rar) În ritm rapid. 8 (Temporal) Curând. 9 (Temporal) Devreme. 10 (Temporal) Îndată. 11 (Temporal) Imediat. 12 (Construit cu decât; îlav) Mai ~ Mai curând... decât. 13 (Îal) Mai probabil... decât. 14 (Pop; îe) A-i fi cuiva ~ A fi foarte grăbit.

dibuială sf [At: POLIZU / P: ~bu-ia~ / Pl: ~ieli / E: dibui + -eală] 1-7 Dibuire (1-7). 8 (Fig) Lucrare șovăielnică de începător, care denotă lipsă de experiență, incertitudine.

dibuitor, ~oare smf, a [At: PONTBRIANT, D. / P: ~bu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: dibui + -tor] (Înv) 1-2 (Persoană) care caută ceva cu mișcări nesigure. 3-4 (Persoană) care caută, cercetează.

dibuitură sf [At: LM / P: ~bu-i~ / Pl: ~ri / E: dibui + -(t)ură] (Îvr) 1-7 Dibuire (1-7).

distribui vt [At: NEGULICI / P: ~bu-i / Pzi: distribui / E: fr distribuer, lat distribuere] 1 (C.i. obiecte, o parte sau mai multe părți dintr-un întreg) A împărți ceva după anumite criterii și a da ceea ce s-a obținut din această împărțire mai multor persoane sau în mai multe locuri Si: a repartiza. 2 (C.i. un actor, un cântăreț etc.) A obține un rol într-o piesă, într-un ansamblu (muzical, de dans etc.). 3 (Rar) A așeza. 4 (Rar) A dispune. 5 (Tip) A împărți corpuri de literă în casete.

contribuabil, ~ă smf [At: I. IONESCU, D. 117 / P: ~bu-a~ / Pl: ~i, ~e / E: fr contribuable] Persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit Si: (înv) birnic.

contribuent, ~ă a [At: LM / P: ~bu-ent / Pl: ~nți, ~e / E: lat contribuens] Contributiv (2).

contribuire sf [At: SBIERA, F. S. 201 / P: ~bu-i~ / Pl: ~ri / E: contribui] 1 Susținere morală sau materială a realizării unui lucru. 2 Participare la o acțiune comună. 3 Înlesnire a apariției sau a dezvoltării unui lucru. 4 Plătire a părții care îi revine dintr-o cheltuială comună.

contribuit, ~ă a [At: LM / P: ~bu-it / Pl: ~iți, ~e / E: contribui] (Rar; mai ales d. sume de bani) Plătit drept contribuție (1).

contribuitor, ~oare a [At: I. IONESCU, D. 79 / P: ~bu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: contribui + -(i)tor] (Nob) Contributiv (2).