BUBUITURĂ, bubuituri, s. f. Zgomot scurt, înfundat și puternic; bubuit. O bubuitură înfundată și un zornăit de sticlă spartă curmară vorbăria. PAS, L. I 19. Se aud bubuituri în ușa compartimentului. CARAGIALE, O. II 162. Se auziră niște... bubuituri și duduituri îngrozitoare, ca de tunet. ISPIRESCU, L. 99. ♦ Împușcătură. Cîte zece încărcături de fiecare [pușcă]; în totul lui tot, patruzeci de bubuituri în fiecare zi. SADOVEANU, Z. C. 330. – Pronunțat: -bu-i-.