Definiția cu ID-ul 443655:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cúib (cúiburi), s. n.1. Culcuș făcut de păsări sau de unele mamifere. – 2. Vizuină. – 3. Cămin, vatră, patrie. – 4. Groapă mică în care se pune sămînța în pămînt. – 5. Grămadă de pămînt cu care se protejeajă tulpina plantelor de cultură. – 6. Crestare, crestătură. – 7. Cantitate de cheag sau de drojdie folosită o dată. – Mr. cul’bu, megl., istr. cul’b. Origine incertă. Probabil din gr. ϰλωβός „cușcă”, prin intermediul unei forme lat. *clubium; cf. ngr. ϰουλβί, de unde sl. kulivija, și de aici colivie (mr. cluvie), s. f., cuvînt din sec. XVII. Rezultatul rom., care trebuie să provină de la *culib, indică o dublă metateză. Există și posibilitatea ca lat. *clubium să fi trecut din epoca romanică, la *collubium sub influența lui collŭvies „amestec de materiale”. Celelalte ipoteze sînt insuficiente. După părerea mai generalizată, de la un lat. *cubium (cf. concubium), plecîndu-se de la cubĕre „a sta culcat pentru a se odihni” (Philippide, Principii, 68 și 140; Cihac, I, 66; Meyer, Alb. St., IV, 121; Pușcariu 432; Candrea-Dens., 429; REW 2355; Pascu, I, 72; DAR). Această ipoteză este aproape imposibilă, căci se referă la o imagine („culcat, trîntit”) care nu se aplică păsărilor, și nu ajunge pentru a explica rezultatele dialectale. Pentru a rezolva dificultatea, Candrea a propus un lat. *culbium (cf. Cortés 126), pe care Densusianu, GS, XI, 363, îl considera imposibil. Der. cuiba (var. încuiba, încuibăra, încuibura), vb. (a face cuib; a instala a așeza; a sălășlui, a locui; refl., a prinde rădăcini, a deveni trainic); cuibar, s. n. (cuib; ou lăsat în cuibarul găinii; vizuină, bîrlog; sălaș, locuință, refugiu; groapă mică în care se pune sămînța în pămînt); cuibări, vb. (a face cuib; a pune găinile în cuibar; a prăși, a aduna pămînt în jurul tulpinei plantelor; a ocroti, a proteja, a ascunde; a fixa, a stabili). Din rom. provine rut. kubljyty „a face cuib” (Miklosich, Wander., 10).