ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

Baba-Cloanța s. pr. f. s. pr. m. (în formula Adam -Babadam)

știrba-baba-cloanța s. f.

HÂRCĂ ~ci f. pop. peior. 1) Femeie bătrână, urâtă și rea; hoanghină; hoașcă. ◊ Baba-hârca ființă imaginată ca o vrăjitoare bătrână și rea; baba-cloanța. 2) Craniu de om sau de animal mort. /<ucr. hyrka

Baba-Cloanța s. propriu f., g.-d. Babei-Cloanța

cloánță (oa dift.) f., pl. e (d. clonț, fiind-că babele aŭ adese-orĭ numaĭ un dinte orĭ doĭ, cum ar avea pasărea cĭocu). Fam. Babă fără dințĭ și rea. Baba cloanța, babă rea din poveștĭ.

baboanță, -e, (baboantă), s.f. – Babă; bătrână arțăgoasă, supărăcioasă (Bilțiu): „Trebuie s-o ieie crucea femeie văduvă și curată, nu fiece baboanță” (Bilțiu 2001: 63). – Din babă (< sl. baba), contaminat cu clonț, cloanță, cf. Baba Cloanța (personaj din basme).

știrba-baba-cloanța s. f., g.-d. art. știrbei-baba-cloanța

babă f. 1. femeie bătrână: baba Cloanța, baba Hârca, nume tipice de vrăjitoare bătrâne; baba gaia, joc copilăresc în care o cloșcă își apără puii în contra găii sau eretelui; baba mija, alt nume al jocului d’a ascunsele; baba oarba, joc copilăresc în care unul din jucători, legat la ochi, caută să prinză pe vr’unul din ceilalți jucători; 2. sprijin de greutăți, grindă sau tălpoaie de moară: cele patru babe țin podul morii; 3. numele celor două bucăți de lemn de la spata răsboiului de țesut; 4. un fel de cozonac cu stafide (în Moldova); 5. Mold. peștele sglăvoc (cf. băbușcă); [Slav. BABA; sensul tehnic, familiar și limbilor slave (cf. rus. BABKY, bârnă), face aluziune la rolul babei ca stâlp al familiei]. V. Babele.

dihaiu a. Mold. mai mult, mai bine ori mai rău: mă pricep la descântece mai dihaiu decât baba Cloanța AL. [Cf. litfan DIVAI, minunat].

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia i-au căzut unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

NEBUN¹, -Ă, nebuni, -e, adj. I. 1. Care suferă de o boală mintală; alienat, dement, dezechilibrat mintal. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit! CREANGĂ, P. 243. Unde-s șirurile clare din viață-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. Baba Cloanța cea nebună... aleargă descîntînd. ALECSANDRI, P. I 12. Negreșit că mă socotea nebun. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva, a iubi peste măsură pe cineva; a-i plăcea la nebunie, a se da în vînt după cineva (sau ceva). Cînd eram fată... umblam nebună după el. DAVIDOGLU, M. 43. Eram nebun după o vară a mea. DELAVRANCEA, la TDRG. Aceste domnițe... erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau cîte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. ISPIRESCU, L. 232. A fi nebun de bucurie (de groază, de durere etc.) = a fi cuprins, a fi copleșit de bucurie (groază, durere etc.). Mulțimea, nebună de groază, își caută scăparea-n fugă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 119. I-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. CREANGĂ, P. 292. 2. Nechibzuit, nesocotit. Nu sînt oamenii așa de nebuni cum crede lumea la oraș. REBREANU, R. II 46. Cine-a fi nebun ca mine, Tot ca mine să pățească. ALECSANDRI, P. III 366. Cine-a făcut crîșma-n drum, N-a făcut-o de nebun. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 385. ◊ (Despre manifestările oamenilor) Mergea de-un gînd nebun purtat: Să moară-ntre străini! COȘBUC, P. I 233. Să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune. NEGRUZZI, S. I 146. Eu am prins gînduri nebune, Să mă duc cu mîndra-n lume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. 3. Neastîmpărat, nestăpînit, zvăpăiat, vioi. Poate să mai doarmă cineva de răul nebunelor istor de privighetori? CREANGĂ, P. 131. Mi-e murgul cam nebun Și de fugă numai bun. ALECSANDRI, P. P. 72. ◊ Fig. Joc amețitor, nebun, fără astîmpăr. BART, S. M. 15. 4. (Cu valoare de superlativ) Foarte mare (tare, puternic etc.), extraordinar, teribil, strașnic. Cum alergam ca furtuna În fugă nebună, pe bețe! Hi! cal năzdrăvan! BENIUC, V. 23. Apusul se îneca în urma mea în nourii de praf, pe care Harap îi ridica din fuga lui nebună. GALACTION, O. I 78. Acești miliardari duc o viață de somptuozitate, de un lux nebun. GHEREA, ST. CR. II 316. II. (Azi neobișnuit; popular) Care nu e bun; rău. La elenii aceia, zeii cei buni, ca și cei nebuni, cei răi, ca și cei nerăi, toți fierbeau într-o oală. ISPIRESCU, U. 4. Dar ne-ați dat o călăuză nebună, Ne-a dus pe calea ce n-a fost bună. TEODORESCU, P. P. 180.

baboanță, baboanțe, (baboantă), s.f. – Babă; bătrână arțăgoasă, supărăcioasă: „Trebuie s-o ieie crucea femeie văduvă și curată, nu fiece baboanță” (Bilțiu, 2001: 63). – Din babă, contaminat cu clonț, cloanță, cf. Baba-Cloanța (personaj din basme).

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. și f. (În superstiții) Om născut sub zodii rele, care este în legătură cu diavolul și se ocupă cu vrăji și cu farmece; sufletul unui mort care își părăsește noaptea mormîntul (uneori schimbat în animal) și se întoarce între cei vii, pentru a-i chinui și a le pricinui tot felul de neajunsuri. V. pricolici, stafie. Astă-noapte, în livadă, un strigoi mi s-arătat. EFTIMIU, Î. 74. Dădaca, chemată să ne crească, Zadarnic cu strigoii ar vrea să ne-ngrozească. MACEDONSKI, O. I 43. Alții ziceau că e strigoaie și-și omoară ea copiii ori îi mănîncă. RETEGANUL, P. V 20. [Începură a vorbi] despre strigoi și cîte alte năzdrăvănii înfiorătoare. CREANGĂ, P. 14. ◊ Fig. Mitrea oftă și-și plecă fruntea. Avea în el strigoiul amintirii. SADOVEANU, M. C. 118. ♦ Epitet dat unui om rău, ursuz (în special unui bătrîn cu apucături demodate). Strigoi adesea-mi zic tot ei – Bătrîn, în ultimul resort. MACEDONSKI, O. I 184. Unia, în aprinderea lor, numeau pe cei bătrîni: «rugini învechite, ișlicari, strigoi», și cîte li mai venea în minte. CREANGĂ, A. 153. Lasă, lasă, Chirițoaie, Babă cloanță, ră strigoaie, Îi păți tu, vai de tine, Multe șotii de la mine! ALECSANDRI, T. I 191.

FIINȚE IMAGINARE. Subst. Alcion. Argus. Balaur, bălăurel (dim.), bălăuroaică, dragon. Baba Cloanța. Bală. Catoblepas. Centaur, hipocentaur (rar); bicentaur. Cerber. Ciclop. Demon. Diavol, drac, satana, necuratul. Divinitate. Duh, spirit; duhuri bune; duhuri rele. Faun, satir, silvan. Făt-Frumos. Gogoriță. Grifon. Harpie. Hipocamp. Hipogrif. Ielele, sfintele (doamne), dînsele, drăgaice, frumoasele, iezme, șoimane, șoimărițe, vîntoase, rusalii. Ileana-Cosînzeana. Inorog, licorn (livr), unicorn. Leu-paraleu. Mama-dracului. Mama-pădurii (pădurilor), muma-pădurii, vidma-pădurii, pădureana, vîlva-pădurii; moșul-codrului, tatăl-codrului, pădurarul, păduroiul. Măgăoaie. Minotaur. Monstru, dihanie. Murgilă, Serilă, De-cu-seară, De-cu-vreme; Miază-noapte; Mezilă; Zorilă; De-către-ziuă. Pajură. Pegas. Pitic, sfredeluș; Statu-Palmă-Barbă-Cot. Samcă. Scorpie, scorpioană. Sfînta Luni, Marțolea, Sfînta Miercuri, Sfînta Joi, Sfînta Vineri, Sfînta Duminică. Sirenă. Solomonar. Spiriduș. Stafie, fantomă, nălucă, hrătare, vedenie, vidmă (reg.). Strigoi, vampir, moroi, pricolici, vîrcolac, șiscoi ( reg.), strigă, strigoaică, strigoaie, moroaică; strigoime. Bazilisc; dipsadă, dipsas; hidră, vidră. Știmă. Ursitoare, ursită, urzitoare (rar), ursoaică. (pop.), parce. Uriaș, gigant, hecatonchir (mit.). Novac, Strîmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră, Bate-munți-n-capete. Păsărilă, Păsări-Lăți-Lungilă. Flămînzilă. Setilâ. Gerilă. Ochilă. Fugilă. Vasilisc. Vîntoaică. Zburător. Zgripțor, zgripțoraș (dim., pop.). Zgripțuroaică. Zînă, zînișoară (dim.); vîlva băii; nimfă; undină; rusalcă, silfidă. Zmeu, zmeoi, zmeoaică, zmeoaie. V. divinitate, drac, imaginație.

Baba-Cloanța.

BALADĂ (< fr. ballade, pvin provens. ballade ; cf. lat. ballare, cîntec de dans) Specie a poeziei epice, culte sau populare, narațiune a unor întîmplări din trecut, cu acțiune de mică întindere, personaje puține, intrigă simplă. Inițial, noțiunea baladă, în creația muzicală populară franceză, a însemnat un cîntec de dans. Cu vremea, s-a îmbogățit cu elemente narative, lirice și chiar dramatice. În secolele XIV și XV, balada era o poezie lirică cu formă fixă, un mic poem alcătuit din trei strofe egale și simetrice și dintr-un mic cuplet, fiecare din aceste patru părți terminîndu-se cu un refren. În alte țări, ca Anglia și Germania, termenul baladă este folosit pentru acele cîntece populare, creații epice cu conținut uneori fantastic, în care erau cîntați eroi ca Robin Hood, Carol cel Mare ș.a. În literatura noastră, balada din creația orală circulă și sub denumirea de cîntec bătrînesc. Termenul baladă apare și în creația unor scriitori ca V. Alecsandri, care l-a folosit cel dintîi, G. Coșbuc, G. Topîrceanu, Șt.O. Iosif ș.a. Prin conținutul lor, baladele populare sînt de mai multe feluri: haiducești (ex. Toma Alimoș), pastorale (Miorița, Dolca), istorice (Novac și corbul). Unii cercetători mai deosebesc și balade așa-zise solare și superstițioase (Soarele și luna, Mierla și sturzul), fantastico-mitologice (Iorgu Iorgovan). Termenul baladă este tot mai des înlocuit în folcloristică prin acela de cîntec epic, balada denumind numai creațiile epice cu tematică nuvelistică. Conținutul atît de variat al baladelor populare este exprimat într-o formă artistică, cu mijloace corespunzătoare în ceea ce privește compoziția, adică atît dezvoltarea acțiunii, cît și caracterizarea eroilor. Dezvoltarea acțiunii se realizează prin succesiunea lentă a momentelor, în mersul lor firesc, ca: prolog – cuvinte de adresare către ascultători. Ex. Ascultați, boieri, la mine, Să vă spun pe Corbea bine! expozițiune sau introducere, narațiunea faptelor, deznodământ și uneori, încheierea, aceasta limitată la cîteva versuri în care cîntărețul aduce mulțumiri ascultătorilor și face aluzie la darurile cu care va fi cinstit: Ex. Iar la noi, la lăutari, Galbeni noi de ăi mai mari. Nu toate baladele populare au prolog și încheiere. Figurile eroilor sînt realizate prin hiperbolizarea forței fizice și prin antiteza dintre însușirile lor. Ex. La fîntîna Gerului, Sub aripa Cerului, E Marcu, pașa bătrîn, Cu mustățile de brumă, Cu barba de chidinie, Cu toiag de ghiață-n mînă Cu trei sute de haiduci, Toți călare pe cai murgi, Și cînd seara că sosea De tăbărît că tăbăra În moșia Crivățului; I-a păscut livezile, I-a băut izvoarele, I-a tăiat dumbrăvile, De-a atîrnat armele. Iar Crivăț cînd auzea, El la Marcu că venea, Și așa că-1 întreba: - Bine-i, Marcule, așa? Ce cați în moșia mea, Tu ești cu oștirea ta? Mi-ai păscut livezile, Mi-al turburat apele, Mi-ai tăiat dumbrăvile Și-ai atîrnat armele. Marcu din gură grăia: - Taci tu, Crivăț, pînă mîine, Că-s cătanele armate, Și mi-e frică că te-or bate. Crivăț de la el pleca, Vînturi mari că-mi aduna; Peste noapte Ger de moarte... (Marcul Viteazul și Crivățul) Balada cultă se deosebește, ca structură mai ales, prin dinamica desfășurării acțiunii, ceea ce duce la o pronunțată concentrare față de balada populară, cum și printr-o mai îngrijită versificație. Exemple de balade culte: Baba Cloanța, Groza, Peneș Curcanul de V. Alecsandri; Pașa Hassan, Rugămintea din urmă, El-Zorab, Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger de G. Coșbuc; Novăceștii, Pintea de Șt.O. Iosif ș.a.

știrb, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 271 / Pl: ~i, ~e / E: vsl *штрьвъ, bg шърб] 1-2 smf, a (Ființă) căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți Si: (rar) știrbit (1-2), (reg) știolfăit² (5), știrboc, știrbocit. 3 sf (Mtp; îs) ~a-baba-cloanța Vrăjitoare bătrână și urâtă. 4 sf (Pop; îas) Femeie bătrână și rea. 5 a (Pop; îcs) ~a-baba- cloanța (roade tărăboanța) Joc de cuvinte care se spun în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 6 a (D. obiecte, mai ales d. vase) Fără (o bucățică din) margine Si: ciobit (1), știrbit (3). 7 a (D. instrumente tăioase) Cu părți din tăiș rupte Si: știrbit (4). 8 a (D. instrumente tăioase) Cu tăișul tocit Si: știrbit (5). 9 a (Pex; șfg) Care este incomplet Si: ciuntit, trunchiat, știrbit (6).

bábă s.f. I 1 (și peior.) Femeie care are vîrstă înaintată; bătrînă, (fam.) babetă, (reg.) băbătie. ◇ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare. Baba turca v. turcă. ◇ Expr. A trecut baba cu colaci (sau cu colacul) v. colac. A tăia ca dinții babei v. tăia. (A fi) ca o (sau cu obraz de) babă turcească v. turcesc. ◇ Compuse: Baba-Dochia = patroana primelor nouă zile ale lunii martie (zilele babei), numită după Sfînta Evdochia, care este serbată la 1 martie; Baba-Marta = prima din cele nouă sau douăsprezece babe, care, în tradiția populară, personifică zilele începutului lunii martie; baba-hîra (sau -hora, -sora, -țora, -țura, -țoandră) = femeie bătrînă care încearcă să joace în rîndul tinerilor. ◆ (hipocor.) Mătușă. ◆ (fam., glum.) Soție (căsătorită de mai mulți ani). ◇ Expr. Știe cît baba mea = nu știe nimic. ◆ (peior.) Fată bătrînă nemăritată. 2 (reg.) Bunică. ◆ Moașă. ◇ Babă de buric v. buric. ◆ Mamă. 3 Spec. Femeie bătrînă care încearcă să vindece bolile prin metode empirice, prin vrăji, prin descîntece etc. ◇ Compuse: (în credințele pop.) Baba-Cloanța (-Cotoroanța) = vrăjitoare rea și primejdioasă; Baba-Coaja = spirit necurat și răuvoitor, care omoară copiii nebotezați. 4 (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloșca, își apără „puii” înșirați, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe gaia; de-a puia-gaia. (reg.) De-a baba-huța = joc în care copilul este așezat pe stinghia ușii, care este împinsă ca să se deschidă și să se închidă. De-a baba și uncheșul = joc la priveghiul mortului, în care cineva cu ochii acoperiți are un ciomag și încearcă, lovind în toate părțile, să găsească o altă persoană. II 1 (iht.) Zglăvoacă (Cottus gobio). 2 (entom.) Larvă a cărăbușului (Melolonta vulgaris). ◇ Compus: cîinele-babei = larva unor fluturi sub formă de vierme mare, păros, cu cîrlig chitinos la unul dintre capete. 3 (bot.; reg.) Compus: (reg.) colțul-babei = știuletele porumbului, cînd are boabele foarte rare. III 1 (pop.) Bîrnă de sprijin. ◆ Ext. Trunchi de lemn pentru sprijinit greutăți sau corpuri voluminoase. 2 (constr.; pop.; la case) Grindă longitudinală de lemn, așezată de-a lungul unui zid, pe care se reazemă bîrnele unui acoperiș sau grinzile unui planșeu. ◆ (la poduri) Element de construcție, format din una sau două grinzi așezate pe capul piloților. ◆ (la mori) Fiecare dintre stîlpii care sprijină podul morii în locul unde e coșul prin care se toarnă grăunțele de măcinat. ◆ Stîlp de lemn gros, care trece prin talpa morii de vînt. 3 (pop.) Bețișor folosit la fixarea beteliei ițarilor. 4 (la îmbrăcăminte) Parte a unei copci în formă de toartă (numită și femeiușcă), în care se prinde cealaltă parte a copcii, în formă de cîrlig (numită moș). ◆ Ext. încheietoare. 5 (pop.; la războiul de țesut) Fiecare dintre cei doi dinți mai groși de la marginile spatei. ◆ (țes.; la pl.) Capetele de fire care rămîn pe sul fară a mai putea fi țesute. 6 Scobitură în lemnul gardului. 7 Gaură în pămînt la jocul copiilor „de-a popicul și de-a cotca”. IV (geomorf.) Stîncă izolată, sub formă de ciupercă, modelată prin degradarea periglaciară diferențială a unor strate dispuse orizontal, care este șlefuită ulterior de vîntul încărcat cu firicele de gheață. V (culin.; reg.) Colac cu stafide. VI (anat.; reg.) Burtă. • pl. -e. /<bg., ucr. баба, srb., pol. baba; cf. rus. баба „bîrnă”.

MARȚÓLEA subst. 1. (În superstiții) Ființă imaginară, cu chip de babă, despre care se crede că pedepsește femeile pe care le găsește lucrînd în noaptea de marți spre miercuri; marțiseara (1). Cf. ANON. CAR., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, CIHAC, II, 187. Era baba Cloanța. Fiind însă că întîmplarea o aduse chiar într-o marți seara, Ileana credea că vede pe marțolea. RETEGANUL, P. I, 53. Și ieși marțolea (marți seara) afară să aștepte pe muma pădurei. id. ib. V, 43. Uită-te la mîndra ta Că gîndești că-i marțolea. id. CH. 43, cf. PAMFILE, DUȘM. 109. Marți nici se toarce nici se coase, că vine marțole. GOROVEI, ap. CADE, cf. ALR II 5755/260. 2. Numele unei sărbători legate de credința în marțolea (1); marțiseara (2). MARIAN, S. R. I, 113. 3. (Regional) Epitet depreciativ pentru un cal bătrîn (Soconzel-Satu Mare). DR. V, 210. – Și: (1) marțóle, marțoále (ȘĂINEANU, U.), mărțólea (ALR II 5755/260), mărțoálă (ALEXI, W.), mîrțoálă (BARCIANU, DDRF) s. f. – Cf. m a r ț i¹.

!Știrba-Baba-Cloanța (personaj) s. propriu f. art., g.-d. art. Știrbei-Baba-Cloanța

!Baba-Cloanța(-Cotoroanța) (personaj) s. propriu f. art., g.-d. art. Babei-Cloanța(-Cotoroanța

baboanță, baboanțe, (baboantă), s.f. Babă; bătrână arțăgoasă, supărăcioasă: „Trebuie s-o ieie crucea femeie văduvă și curată, nu fiece baboanță” (Bilțiu, 2001: 63). – Din babă, contaminat cu clonț, cloanță, cf. Baba-Cloanța.

BABĂ (pl. -be) sf. 1 Femeie bătrînă, în spec. de o vîrstă foarte înaintată; proverb: Cît e baba de bătrînă,Tot dorește voie bună, omul, cît de bătrîn să fie, tot nu vrea să moară; – baba bătrînă nu se sperie de drugă groasă, omul bătrîn, fiind mai încercat în nevoi nu se sperie de fie-ce lucru, se zice despre cel ce a pățit și știe multe; – pentru o ~ surdă, popa nu toacă de două ori, se zice acelora care n’au auzit bine o vorbă și cer să li se mai spună odată; – Baba călătoare N’are sărbătoare, în călătorie, omul trebue să se mulțumească cu orice, cu ce poate găsi; – a trecut baba cu colacii, se zice cuiva care a venit prea tîrziu, care a pierdut o ocaziune favorabilă de care s’ar fi putut folosi; – satul arde (sau lumea piere) și baba se piaptănă, se zice despre acela care nu-și face inimă rea sau căruia nu-i pasă de loc de nevoile sau primejdiile care au căzut pe capul altuia ¶ 2 Femeie bătrînă care știe leacuri, descîntă, dă în bobi, aruncă farmece, etc.: se caută cu babele, caută să se vindece cu leacuri de ale babelor, cu descîntece ¶ 3 În legătură cu un epitet: vorbește ca baba-chioara sau ca baba-oarba, nu se chibzuește mult la vorbă, vorbește de-a dreptul, fără a-și da seama dacă supără sau vatămă pe cineva cu cele ce spune; baba-cloanța sau știrba-baba-cloanța, baba-hîrca, se zice în batjocură unei babe urîte, în spec. nume dat în povești unei babe vrăjitoare care te îngrozește prin sluțenia și răutatea ei; 👉 CLOANȚĂ, HÎRCĂ; tot astfel Bucov. Baba-coaja (MAR.), spirit necurat și răutăcios care, după credința poporului, omoară copiii cei nebotezați; de asemenea în numele mai multor jocuri de copii: de-a baba-oarba, în care unuia din jucători i se leagă ochii și trebue astfel să prindă pe vre-unul din ceilalți jucători cari îl înconjoară, și atunci cel prins îi ia locul (🖼 282); de-a baba-gaia, joc în care unul din copii reprezintă gaia (uliul), iar altul cloșca, care-și apără puii, reprezentați prin ceilalți jucători; de-a baba-mija 👉 MIJA ¶ 4 familiar Nevastă, chiar dacă nu e bătrînă: Cînd cu baba m’am luat, Opt ibovnice-au oftat (CRG,); știe cît baba mea, nu știe, nu se pricepe mai de loc ¶ 5 Trans. (VIC.) Mamă ¶ 6 Trans. (CONV.) (TRIB.) Bunică ¶ 7 Băn. †Femeie bătrînă care moșește, moașă ¶ 8 pl. 📆 Babe(le), zilele Babei, cele dintîi nouă (Mold. Trans. Bucov. douăsprezece) zile din Martie, cînd, după credința poporului, Baba Dochia își leapădă sau își scutură pe fie-care zi cîte un cojoc udat de ploaia amestecată cu zăpadă, din care pricină timpul e mereu schimbăcios, căci aci ninge, aci plouă, aci strălucește iar soarele ¶ 9 🐦 = BABIȚĂ¹1 ¶ 10 Bucov. 🐙 Larva cărăbușului, vierme alb ¶ 11 🌿 Ștulete de porumb cu boabele foarte rare ¶ 12 🌿 = URECHEA-BABEI ¶ 13 Mold. Trans. (ȘEZ.) (VIC.) (PĂC.) Gropiță făcută în pămînt care servește în unele jocuri de copii, în spec. în jocul cu mingea ¶ 14 Trans. (VIC.) 👕 Gaura în care se bagă nasturele la haină ¶ 15 👕Copca în formă de toartă în care se prinde cealaltă copcă cîrligată ¶ 16 Băn. = AMNAR8 ¶ 17 Oaș. = PIEDIN ¶ 18 🏚 = BABALÎC4 ¶ 19 Mold. (PAMF.) Bețișor care slujește la băgarea bîrnețului în izmene ¶ 20 Mold. Bucov. (MAR.) 🍽 Un fel de cozonac cu stafide ¶ 21 🐙 CÎINELE-BABEI 👉 CÎINE ¶ 22 🐟 = SGLĂVOACE ¶ 23 🌿 – COLȚUL-BABEI 👉 COLȚ [vsl. baba, în parte cu accepțiunile blg. srb. pol. rus. rut. baba].

NEBUN, -Ă adj., subst. I. adj. 1. (Învechit și popular) Negativ al lui bun; care nu este bun, rău; spec. păcătos; îndărătnic; leneș; stricat; nemernic (3), netrebnic. Fărădelegea cugetă într-așternutul său, pristani tuturoru cailoru nebure (calea rea psalt. 65), pizmi nu ogodi. psalt. hur. 30^r/19. Și-mi zis[e] îngerul: acela nuor de focu iaste a oamenilor nebuni, ceia ce se mestecă împreună în rugăciunea periților (cca 1550). gcr i, 2/22, cf. cuv. d. bătr. ii, 420/20. Neblagodareniia... dîrji și nebuni i face. coresi, ev. 422, cf. 305. Fii nebuni simt și fără înțel[e]sătură, mîndri simt a fac[e] rău (a. 1600-1650). gcr i, 141/27. Cum au înțeles că nu-i Antohi Vodă domnu și-i Neculai Vodă s-au și spăriet de faptele lor cele nebune ce făcusă. neculce, l. 193, cf. 65. Pomeneaște la anul 520 precum, cu nebună paza slujitorilor carii era la Dunăre, gothii au trecut în Misia. cantemir, hr. 207. Rușinăm nebună înțelepciunea neînțelepților înțelepți ai lumii aceștiia (a. 1703). gcr i, 348/13. La Brașov... era toți nebunii boiarii țării strînși (începutul sec. XVIII), mag. ist. iv, 61/31. Înțelepciunea elinească nebună a fi o ai arătat. mineiul (1776), 49^r1/31, cf. lb, cihac, ii, 22. La elenii aceia, zeii cei buni ca și cei nebuni... toți fierbeau într-o oală, cum se zice. ispirescu, u. 4, cf. bul. Fil. v, 228. Doar ne-ați dat o călăuză nebună, Ne-a dus pe calea ce n-a fost bună Prin gropiș, Prin răsturniș. teodorescu, p. p. 180, cf. alr i 1 560/40, alr ii 3 597/886, 3 672/172, 551, 3 739/250, 791. Casă năbună. alr ii/i h 256/29. Vinul îl bei de bun, Și el te face nebun. zanne, p. iv, 182. ◊ (Cu determinări, complemente de relație) Nebun de cap. dr. iv,1 053. ♦ (Substantivat) Neome și nebune, nu te temi, nu te rușinezi, ce încă iubire de oameni acmu ți-aduci aminte și de miluire și de mingîiare ? coresi, ev. 368. Sfaturile și socoteala acestor 2 nebuni, Dumitrașco și Toma, i-au făcut dă se-au rușinat și biruința au pierdut. n. greceanu, cm ii, 183. ♦ (Învechit, rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care nu este vrednic, demn (de...). Bogații în ce chip grăiesc așa și fac și nesătui arătîndu-se și nebuni de darul Domnului nostru Dumnezeu. coresi, ev. 399. ♦ (Regional; despre ciuperci) Care nu este comestibil; otrăvitor. cf. n rv 71. Nu vorbi tot minuni, Dor n-ai mîncat bureți nebuni. marian, nu. 415, cf. gr. s. v, 45. Bureț d-ăi nebuni. alr ii 6 405/182. Vribe nebune. ib. 6 405/346. ♦ (Regional) Mere nebune = numele unei specii de mere nedefinite mai de aproape. cf. grecescu, fl. 222, bianu, d. s. ◊ Muiere nebună = vrăjitoare. cf. alr i 1 397/315. ♦ (Regional; substantivat, m.) Drac (Brusturi-Oradea). cf. alr i 616/302. 2. (Mai ales despre oameni; în opoziție cu cuminte, înțelept) Lipsit de judecată dreaptă, de rațiune, fără minte, nesocotit (3), necugetat, (învechit și popular) nebunatic (1); p. ext. slab de minte, prost, netot (I 2), (regional) pater¹. Că așa iaste voia lu Dumnedzeu, binrefăcătorilor se înfrănre nesciința oameniloru celora nebunrilor (oamenilor celor fără minte biblia 1688). cod. vor. 148/24. Cinci [fete] era din cele înțeleapte și cinci nebune. tetraev. (1574), 244. Dară de vrea fi cerșut și capul tău, o nebune Iroade, acea fără de rușine jucătoare, fi-ți-l vreai dat ei? coresi, ev. 546. Ca pre un dobitoc nebun mînă-l diavolul să pască porcii în holdele sale. varlaam, c. 17, cf. 445. Cine dintru oameni are hi atâta de nebun să-ș dea ochii săi să-i scoață neștine pentru bani? id. ib. 161. Giudețul să îndeamnă a mai micșura certarea celui vinovat, de cum spune pravila, când cel vinovat iaste surd sau mut; de vreame ce unul de aceștia iaste ca și un prunc micșor și ca unul de cei fără minte, nebun. prav. 293. O nebuni galateani, cine vă amegi să nu îngăduiți dereptăției? n. test. (1648), 252^v/24, cf. 206^v/34. De aceea nu fiți nebuni, ci să pricepeți ce este voia lui Dumnezeu! neagoe, înv. 18/1. Împăratul este cam nebun, lipsit de minte și celea ce nu să cade a face, acelea face. ist. ț. r. 102, cf. anon. car. Cine-ș lasă lucrul pentru altul, nebun esti (a. 1779). gcr ii, 121/14, cf. 83/27. O găină clocea niște oao de șarpe cu toată osîrdiia. Iară o rîndurea dintr-un copaci o văzu și-i zisă: oh, nebună ce ești tu, pentru ce clocești aceaste oao? (a. 1812). id. ib. 211/31. Doamna Mariiai este frumoasă, prea frumoasă, dar ce să-i fac că este nebună, prea nebună. kotzebue, u. 4^v/16, cf. lb. [Omul este] uneori cuminte foarte, alte dăți nebun mai mare. conachi, p. 275. Cine-a fi nebun ca mine, Tot ca mine să pățească! alecsandri, poezii, 366, cf. lm. Baba, cînd vede că și-a bătut găina joc de dînsa, o prinde ș-o bale, ș-o bate pîn-o omoară în bătaie! Și așa, baba cea zgîrcită și nebună a rămas de tot săracă. creangă, o. 24. Nu sînt oamenii așa de nebuni cum crede lumea la oraș! rebreanu, r. ii, 46. Cine-a făcut crîșma-n drum, N-a făcut-o de nebun; Oamenii-s cu gînduri multe, Merg în crîșmă să le uite. jarnîk-bîrseanu, d. 385. Are muierea asta tri copii, și capu-i tăt nebun. alr ii 2 960/250. Omul bătrîn și nebun, leagă-l de gard și-i dă fîn, se spune despre cel care a îmbătrînit și tot fără minte a rămas. Cf. zanne, p. ii 489. Nu e nebun cel ce mănîncă șepte mălaie, ci e nebun cel ce i le dă. id. ib. iii, 601, cf. iv, 43, 80. ◊ (Substantivat) Ințeleageți acmu fără de mente întru oameri și neburii. psalt. 196. Nebune! ce veri tu semîna nu va învie (a. 1569-1575). gcr i, *13/34. Nebunele își luară lumânările lor și nu luară cu eale unt în vasele lor. tetraev. (1574), 244. Iară nebunii ce nu înțeleg a lu Dumnezeu mîndrie șf tocmeala... pre Dumnezeu fac vinovat sau pre oameni de al lor rău. coresi, ev. 60, cf. 397. Fie cine veade că înțelepții încă mor, împreună nebunul și neînțeleptul pier (a. 1651). gcr i, 155/18. Și încă amăgeșt[i] și pruncii nebunilor a nu să-nchina dumnedzăilor. dosoftei, v. s. septembrie 6^r/3. Cinsteaște mai vrătos pre cel bun și înțelept decăt pre cei răi și nebuni. fl. d. (1680), 14^v/14. O, nebunule și deșertule de minte! cum că amăgitoare și mincinoasă să fiu dzici. cantemir, ap. gcr i, 324/21. Cum iaste soarele de întunearec, așa iaste deosebită și viața înțeleptului de a nebunului. c. cantacuzino, cm i, 64. Nebunule întru această noapte vor să ceară sufletul tău de la tine (a. 1785). gcr ii, 149/4. O, nebunul eu, cum am îndrăznit pînă într-atîta să vă mîhnesc ! drăghici, r. 10/5, cf. 86/3. Crezi tu că vom putea noi singuri secerași strînge atîta amar de grîu...? Ce nebun ai crede tu c-ar fi acela? creangă, p. 156, cf. 259. Sînteți cochete, ușuratice, vanitoase, căutați să treziți în noi amor, să ne sfîșiați inima și apoi să rîdeți de noi, nebunii. f (1900), 548. Nebunul are inima lui în gură și înțeleptul are limba lui în inimă. antim , ap. gcr ii, 5/39. Cel înțelept cînd tace mai mult spune decît cel nebun cînd vorbește. golescu, ap. DDRF. Un nebun aruncă o piatră-n baltă și zece cuminți să năcăjesc s-o scoată. șez. i, 218, cf. pamfile, j. ii, 156, zanne, p. viii, 663. Înțeleptul făgăduiește, nebunul trage nădejde. negruzzi, s. i, 248, cf. zanne, p. vi, 668. Vai de cel ce a nemerit la ușă de nebun. zanne, p. viii, 663. Nebunii cheltuiesc și înțelepții dobîndesc. id. ib. 664. (Expr.) A prinde șarpele cu mîna nebunului = a scăpa dintr-o primejdie sau dintr-o încurcătură, băgînd pe altul mai prost în ea. cf. id. ib. i, 657. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de judecată, de rațiune, nechibzuit, prostesc, nebunesc (2); care nu este întemeiat, deșert. O, necredință nebună ce avea fariseii, că vedea orbul cu ochi mărturisind și spuind adevărat și nu credea. varlaam, c. 125. Cu nebune și nesocotite făgăduieli pe țarul îndemnînd, fără de vreame acea sumă dă oaste dentru ale sale oști au dăspărțit. R. greceanu, cm ii, 183. Să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune, că zău, nu știu ce se poate întîmpla. negruzzi, s. i, 146. Nebunele lui fapte. lm. Pînă cînd să ni se spună Același vechi cuvînt nebun, Că viața-i rea? demetrescu, o. 80. Se petrecu... un eveniment care întări credința nebună a sectarilor despre venirea lui Antichrist. f (1906), 20. Răpus de-un gînd nebun pe semne, Uitat-am pilda lui Isop, Vîrtejului să nu mă-ndemne. goga, p. 35. Niște nebune cuvinte pe care le-ar fi rostit după multă băutură de vin Ciogolea spatar, într-o adunare de boieri. sadoveanu, o. xi, 323, cf. v, 702. Joc amețitor, nebun, fără astîmpăr. bArt, s. m. 15. Eu am prins gînduri nebune Să mă duc cu mîndra-n lume. jarnik-bîrseanu, d. 56. ♦ (Învechit; despre oameni) Care este simplu, care nu este învățat, cultivat. (Substantivat) Din săraci și de ruda proasta și necărtulari alease Hristos apostolii săi... Pentr-aceea grăiaște și Pavel apostol de dzice că Dumnedzău aleasă pre cei nebuni din lume, ca să rușineadze pre cei înțelepți. varlaam, c. 156. ♦ (Regional) Năuc (2). cf. alrm i/i h 193. 3. (Despre ființe) Vioi, zglobiu, zburdalnic, nebunatic (2); zvăpăiat, neastîmpărat (2), năzbîtios; nestăpînit, nestăvilit. cf. polizu, cihac, ii, 22. Deși pleca spre bătrînețe, aceasta muiere e încă... nebună. lm. Ce frumoasă, ce nebună e albastra-mi dulce floare! eminescu, o. i, 55. O, dragii mei prieteni! Luptați, cîntați, iubiți... Rămîneți pururi veseli, nebuni și fericiți. cerna, p. 61, cf. 42. Ah, iar sînt copilul nebun de-altădată! O floare, un flutur m-oprește din mers. iosif, v. 64. Era veselă, era nebună așa cum nimeni nu o cunoscuse pînă atunci. ardeleanu, d. 133. În cinstea ta, Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete, Voi scri trei ode. minulescu, v. 38. Fusese o fătuță nebună și fără griji. t. popovici, se. 16. Mi-e murgul cam nebun Și de fugă numai bun. alecsandri, p. p. 72. Ei, Ioneasă Cîrciumăreasă, Ai grajd bun De un cal nebun? corcea, b. 62. I năbun că pîncă nu stă locului. alr i 1 517/295. ◊ Fig. N-avu parte De suflete ce cîntă împreună, De viața care colcăie nebună. cerna, p. 38. Pe infinita depărtare De azuriu... Nebune, Îmbătate Se-aleargă razele de soare. camil petrescu, v. 98. A trebuit să-mi pun Căluș pe coardă, Pe-a inimii, că prea era nebună. beniuc, v. 93. ◊ (Substantivat) Aș dori mult să văd pe aceste nebune, zise Elena. Mai ales pe Zoe Șeni, deși nu aprob purtarea lor în timpul carnavalului. bolintineanu, o. 417. Poate să mai doarmă cineva de răul nebunelor istor de privighetori? creangă, p. 131. Mimi – o nebună, Ce știind ca să-ndrăgească, de nimica nu e bună. macedonski, o. i, 82. Iepurii, nebunii... Stau în două labe unii, Alții peste cap s-aruncă. coșbuc, p. ii, 19. Mîine-poimîine e și nebuna cealaltă de măritat. rebreanu, i. 88. Cînd văzu baba Ioana că porcul, în loc să soarbă, mai mult se hîlborește, îi luă ceaunul mormăind: văd că te-ai săturat și-ți arde de joacă, nebunule. id. R. i, 147. ♦ (Transilv.) Care nu este serios, care este flecar; de nimic. cf. lb, lm, alr ii/i h 30. 4. Care suferă de o boală mintală, dezechilibrat mintal; dement, alienat, (popular) smintit, (învechit și regional) nerod (I 2). Cela ce să va face și să va arăta cum iaste nebun... iară el nu iaste cu adevărat nebun, acela să va certa deplin, după pravilă. prav. 267, cf. 245, st. lex. 171^vl/18. Portariul s-au gîndit că iaste nebun și zis[e]: du-te în calea ta (a. 1692). gcr i, 297/30. Negreșit că mă socotea nebun. negruzzi, s. i, 66. Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! eminescu, o. i, 158, cf. id. n. 7. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit, sermanul! Pe de o parte îți vine a rîde și pe de alta îți vine a-l plînge. creangă, p. 243, cf. 157. Vecinii îl credeau nebun, căci ochii lui cenușii luceau straniu sub fruntea-i palidă. f (1900), 607. Ce vă tot uitați la mine? Nu-s nebună! eftimiu, i. 122. Înaltă, despletită, albă ca de var Mi se părea Ofelia nebună. bacovia, o. 78, cf. 38, 181. Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul Celui ce făcu pămîntul din nimic? minulescu, v. 53. S-a întors din război nebun. sahia, n. 58. Cazna ridicolă a unui împărat nebun care a bătut marea cu nuiele ca să-i potolească furtuna. arghezi, t. c. 82, cf. alrm i/i h 192, alrm ii/i h 161, alr ii 3 670/250. Omul nebun, cînd vorbește, din mîini și din picere nici cum contenește, că cu toate grăiește. zanne, p. viii, 663. ◊ Expr. (Familiar) Ești nebun?, se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză față de faptele sau de afirmațiile cuiva. cf. călinescu, e. o. ii, 47; barbu, ș. n. 8. ◊ (Substantivat) Cela ce va vinde otravă omului necunoscut sau nebunului... să să cearte. prav. 109, cf. ST. lex. 171^V1/17 . Nebunii și ucigașii... N-au năzăritură de cinste cu-nțelepție? conachi, p. 285. Gardul, în copilărie, Vecinic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. coșbuc, f. 125. Am intrat pe poarta ospiciului... Nebunii se plimbau în halaturi albe. c. petrescu, s. 193. Într-o grădină publică, tăcută, Pe un nebun l-am auzit răcnind. bacovia, o. 50. Cît despre icrele de crap, eu le pun deasupra celor de știucă... numai cît, asemenea salată trebuie cu rînduială făcută, după altă vorbă înțeleaptă: adică să toarne undelemnul un chior, să picure alămîia un zgîrcit și să le bată un nebun. sadoveanu, o. ix, 443. Se uită la el mirat, sau poate chiar altfel, cum te uiți la un nebun. tudoran, p. 15. Copiii, nebunii și omul beat vorbesc adevărul. zanne, p. ii, 70. De nebun și de muierea rea, fiece înțelept fuge. id. ib. 290. Nebunul de la Răstoacă, Tot el cîntă, tot el joacă, se spune despre cel care vorbește fără să fie ascultat. id. ib. vi, 274. Cînd grăiești cu cel nebun, aibi ciomagul lîngă tine. id. ib. viii, 663. Nu te pune cu nebunul și cu cel prost de minte. id. ib. 665, cf. 663, iii, 118. Nebunul n-asudă nici la deal, nici la vale și prostului nici să-i faci, nici să-ți facă. negruzzi, s. i, 248. (Ca termen de comparație) Atuncea ca o nebună, aleargă. conachi, p. 86, cf. 264, 278. Vîntul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau, pietrele țipau. creangă, p. 240. Setilă... zvîrlea cu doage și cu funduri de poloboc în toate părțile, ca un nebun. id. ib. 261, cf. 141, 247, 252. Aici mi-ai fost ascuns, Ianulică?... și eu te căutam ca o nebună. caragiale, o. ii, 241. Petre alerga ca un nebun, agitînd barda. rebreanu, r. ii, 204. Mi s-a făcut părul măciucă. M-am ridicat și am fugit ca un nebun. v. rom. februarie 1955, 151. ◊ Casă de nebuni v. casă. Săptămîna nebunilor v. săptămînă. (Regional) Trif nebun = numele unei sărbători băbești neprecizate ca dată. Cf ALR II/I mn 113, 2850/228. ◊ Expr. A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mîndru, cu nasul pe sus, nemulțumit. cf. alexi, w., barbu, ș. n. 73. ♦ Fig. (Cu valoare de superlativ) Extrem de repede, de tare, de violent; care se face cu disperare. Vîntul... fuge nebun Printre tufe-nțepătoare și nuiele de alun. alecsandri, poezii, 146. Lumea toată, aflînd că vine grozăvia, pornește să fugă nebună. caragiale, o. iv, 135. Aleargă nebun. ddrf. Românii... s-au bătut nebuni. coșbuc, b. 83. Nebun să fug departe de tot ce-aveam mai drag. cerna, p. 69, cf. 96. Se temea de toate umbrele, și totuși alerga nebun după umbre. rebreanu, n. 38. Trenul fugea nebun. mironescu, s. a. 132. Pînza sfîșiată, ca o aripă rănită, se zbătea nebună în suflarea vîntului. bart, s. m. 51. M-oi repezi nebun în soare. beniuc, v. 12. (Adverbial) Nebun s-aruncă dînsa, din tot al ei avînt, Dar lunecă și cade. coșbuc, p. ii, 189. ◊ Expr. A umbla (sau a fi) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi extrem de îndrăgostit, extrem de pasionat de cineva sau de ceva, a-i plăcea peste măsură de mult cineva sau ceva. Aceste domnițe... erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau cîte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. ispirescu, l. 232. Cînd eram fată, ...știi, Mărie, că umblam nebună după el. davidoglu, m. 43. ♦ (Familiar; adesea substantivat și ca termen de apostrofare) (Om) descreierat, smintit, țicnit, zănatic. Vărul tău Leonil îi un nebun și un obraznic și dacă l-oi mai videa pe-aici, am să-i rup urechile. alecsandri, t. 330. Baba cloanța cea nebună, Care-aleargă descîntînd. id. p. i, 12. Pînă azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele pînă aicea; cîțiva nebuni carii s-au încumes a o face, de-abia au ajuns pînă la cîmpia unde ai văzut oasele cele multe. ispirescu, l. 5. Te pomenești că nebunul ăsta nu mai vine mîine. sahia, n. 103. Mă duc să mă omor. Mă arunc pe linie... – E nebună rău. sebastian, t. 243. Iți repet: ești nebun și nu-nțeleg să-mi faci asemenea scene. baranga, r. f. 7. ◊ (Prin lărgirea sensului) Bată-te Dumnezeu, cocoș nebun! murmură bătrînul. rebreanu, i. 43. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Scos din minți, înnebunit; buimac, năuc (2), zăpăcit, aiurit. În loc... să leie copiii sfintei Dumineci cum i-a lăut fata moșneagului..., ea i-a opărit pe toți de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. creangă, p. 292. Era nebun de bucurie. ispirescu, l. 226. Mica Rosalba privea nebună de bucurie. vlahuță, o. a. 137. ◊ Expr. A fi nebun de carte, se spune despre cineva care a învățat foarte mult. cf. zanne, p. v, 148. 6. Care denotă nebunie (4), care e propriu nebuniei, dement; p. ext. fantasmagoric, bizar. Stilul... ajunge exagerat, necorect, plin de comparații bizare, aproape nebune. gherea, st. cr. ii, 119. Un glas întunecat îmi sună la ureche și graiul lui nebun Și groaznic ca blestemul mă-ndeamnă să le spun. petică, o. 179. Cascadele-n noapte rîdeau Șoptindu-și povestea nebună. densusianu, l. a. 25. Dacă mi-am schimbat portul, am făcut-o ca să nu întoarcă lumea ochii după mine și să nu mă ia a doua oară drept un maniac, cum m-a mai socotit pe vremea cînd umblam cu Oarță după comorile mele nebune. c. petrescu, a. 324. Melodia... se stingea într-o aiurare nebună. sadoveanu, o. i, 56. 7. Care nu are limite, margini, măsură (atît e de intens, de tare, de mare etc.); p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit; halucinant. Toată nebuna lui mirare cînd David îi arată petecul din veșmîntul lui. heliade, o. n, 131. Spaimă nebună. lm. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor. eminescu, o. i, 20, cf. iv, 40. Acești miliardari duc o viață de somptuozitate, de un lux nebun. gherea, st. cr. ii, 316. Lasă-ți patima nebună care sufletu-ți zdrobește, Vino-n codru unde numai vecinic liniște domnește. f (1897), 196. Unde avea să mă ducă pasiunea asta nebună și nesocotită? ib. (1900), 570. Parcă-i văd ș-acuma în faptul dimineții, C-un strigăt de izbîndă, dînd zbor nebun săgeții. cerna, p. 17, cf. 67. Boierul strigă din caleașcă: „Hei! cine vrea această pungă? Voinicul ăla s-o ajungă!” O goană de ogari nebună, Toți se răped, că toți o vor. iosif, v. 27, cf. 34. Și într-un moment de nebună mîndrie am plecat repede înainte fără un cuvînt, fără un gest. petică, o. 328. Apusul se îneca... în nourii de praf pe care Harap îi ridica din fuga lui nebună. galaction, o. 78. Mă uit la tine și indignat mă mir De unde-ți vin aceste instincte de vampir, Această-nverșunare nebună, fără scop? topîrceanu, p. o. 16, cf. id. b. 33. Muncitorii aproape goi, cu șiruri de sudoare pe spate și piept..., creau un aspect de muncă într-o încordare nebună. sahia, n. 33. Își repezi calul într-un avînt nebun. sadoveanu, o. i, 159, cf. 297. Vasul in goana lui nebună de pasăre de noapte... își moaie parcă vîrful aripelor desfăcute în negrul apei. bart, s. m. 15, cf. 40. Cum alergam ca furtuna In fugă nebună, pe bețe! Hi! cal năzdrăvan. beniuc, v. 23. II. Subst. 1. s. m. Numele unei piese la jocul de șah. Cade-n șahul de pe masă și răstoarnă pe covor Doi nebuni peste un rege. alecsandri, poezii, 87. 2. s. m. (Rar) Măscărici, bufon (la curțile suveranilor sau nobililor). Un rege al Franței... avea și el nebunul sau mucalitul său, ca toți regii cei vechi și ca toți cei mari. bolliac, o. 236. Despot avea pe lîngă el un soi de caraghioz... într-o zi... nebunul scoase săbia și se făcu că se răstește asupra comesenilor lui Despot. xenopol, i. r. v, 76. ♦ Personaj imaginar, invocat ca sperietoare pentru copiii mici. Pentru copiii mărunți, tot în ceata ființelor acestea intră și țiganul, țiganca, baba, ...turcul, nebunul ș. a., care vin cu traista în spinare și intră din casă în casă, adunînd pe copiii care plîng. pamfile, dușm. 275. 3. s. f. (Bot.; regional) Ciumăfaie (Datura stramonium). Ciumafaiul se mai numește: laur, turbare, ciuma-fetei, cimăfoaie, bolandariță, porc, nebună, buruian. șez. xv, 150. 4. s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. cf. VARONE, D., com. din PLENIȚA-BĂILEȘTI. – pl.: nebuni, -e. – Și: (regional) neabun, -ă (alrm ii/i h 161/386), năbun, -ă adj., subst. – pref. ne- + bun.

CLOANȚĂ (pl. -țe) sf. F 1 Gură, plisc, clonț: eh! grăi moș Doroftei, cam supărat, am să v’astup cloanța la toate (DLVR.); Băn. (P): a luat-o în ~, s’a cam îmbătat ¶ 2 Babă bătrînă, urîtă și fără dinți; ca mai toate babele urîte, și cloanța sau baba-cloanța sau știrba-baba-cloanța e socotită de popor ca vrăjitoare sau că ar avea legături cu necuretul: Și tot toarce cloanța toarce Din măsele clănțănind (ALECS.); văzu trecînd pe acolo o babă-cloanță vrăjitoare (ISP.); știrba-baba-cloanța știind că împăratul are obiceiu a bea în toată seara o cupă de lapte dulce (CRG.) [CLONȚ].

* ❍ DIHAI adv. Mold. Mai ~, mai mult, mai bine, mai grozav, și mai și: mă pricep și la descîntece, mai ~ decît Baba-Cloanța (ALECS.).

cloanță f. babă fără dinți, vrăjitoare bătrână: cloanța toarce din măsele clănțănind AL. [V. clonț].

CLONȚAT I. adj. Cu clonț. II. CLONȚATĂ (pl. -te) sf. Babă bătrînă cloanță: ce se mai vîră și clonțata aceasta printre niște oaspeți așa de aleși? (SB.).

CLOANȚĂ, cloanțe, s. f. (Popular). 1. Babă știrbă, rea și arțăgoasă. Cum dracul să trec prin ietacul cloanței? ALECSANDRI, T. I 52. Și tot toarce, cloanța, toarce, Din măsele clănțănind. ALECSANDRI, P. A. 37. Șoim vestit este Vîlcan. Suflet dres și trup vrăjit, Nici de paloșe Rănit, Nici de gloanțe Ciuruit, Nici de cloanțe Cătrănit. TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Fig. Aici e cuibarul bunicelor și cloanțelor furtunilor. SADOVEANU, M. C. 96. 2. (Familiar, disprețuitor) Gură. Ei îi trag cu cloanța... se-ncontrează cu sfînta maică. CAMILAR, N. II 405.

CLOANȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă rea și arțăgoasă. 2. (Fam., peior.) Gură. – V. clonț.

ciodoroancă, ciodoroance, s.f. (reg.) babă, baborniță, hoancă, hârcă, hodoroabă, hodoroagă, cloanță, tălpoi.

cotoroanță f. 1. pisică bătrână; 2. fig. babă urîtă și cicălitoare, babă vrăjitoare [V. cotoiu, cu o finală analogică (cf. cloanță, tărăboanță)].

CLOANȚĂ ~e f. pop. depr. Femeie bătrână, urâtă și răutăcioasă. ◊ Baba-~a personaj folcloric cu chip de vrăjitoare urâtă și răutăcioasă. /Din clonț

cloanță sf [At: ALECSANDRI, P. I 6 / V: cleo~ / Pl: ~țe / E: ns cf clonț] l(Pop) 1 Babă urâtă, fără dinți și rea. 2 (Pfm; îs) (Știrba) Baba ~a Personaj de basm, vrăjitoare bătrână foarte urâtă și rea. 3 (Fam; prt) Gură (1).

cloț (cloțuri), s. n. – 1. Vîrf. – 2. Cui, știft, pivot. – 3. Fragment de cărămidă folosit la umpluturi. – 4. Trunchi, buștean. Origine incertă. Pare a fi o var. de la colț, alterată printr-o metateză, ca în clocoti › colcoti; sau mai curînd, creație expresivă, cf. clanț. DAR separă cele două cuvinte, cloț „fragment de cărămidă”, care provine din sb. kloca „pietricică”, și cloț „trunchi”, cui care derivă, după Borcea 183, din săs. K’lôts „trunchi” (cf. Scriban); această ultimă der. este puțin probabilă, dacă se ia în considerație extinderea cuvîntului rom. Semantismul concordă perfect cu cel al lui colț. Circulă de asemenea o formă cu infix nazal, clonț, s. n. (cioc; vîrf, țanc; dinte canin; vîrf ascuțit, ghimpe; ciocănel percutor), de uz general (DAR exclude nejustificat Munt.), și care se pune de obicei în legătură cu sl. kljunŭ „vîrf” (Cihac, II, 63; DAR), în ciuda dificultăților fonetice. Paralelismul cloț › clonț coincide cu cioc › cionc, ciot › ciont, bot › bont, etc. Der. cloțan, s. m. (șobolan. Mus decumanus), probabil plecîndu-se de la cloț „dinte” (după DAR, din sb. klokati „a înghiți”); cloțan, s. n. (vîrf ascuțit, țanc), cf. același sens la clonț; cloață, s. f. (cioc, gură; gură-spartă; babă vrăjitoare); clonț, adj. (știrb); clonțat, adj. (cu ciocul mare; obraznic, insolent); clonțar, s. m. (pasăre, Coccothrauster vulgaris); clonțan, s. m. (țanc, vîrf). Cloanță coincide perfect cu clanță; ceea ce pare să pledeze în favoarea unei origini expresive pentru toate aceste cuvinte.

babă sf [At: MOXA, 378/20 / Pl: ~be / E: bg, srb, rs, pn баба] 1 (Prt) Femeie bătrână Si: (Rar; mpl) băbete. 2 (Hip) Mătușă. 3 (Îc) ~ba-hâra (sau ~ba-hora, ~ba-sora, ~ba-țora, ~ba-țura, ~ba-țoandră) Femeie bătrână care încearcă să joace în rândul tinerilor. 4 (Fig; im) Om fricos. 5 (Fam; gmț) Soție. 6 (Fam; irn; îe) Știe cât ~ba mea Nu știe nimic. 7 (Pfm) Fată bătrână nemăritată. 8 (Îcp) Femeie care vindecă bolile prin descântece sau vrăji. 9 (Îcp; îc) (Știrba)-~ba-Cloanța Vrăjitoare rea și primejdioasă. 10 (Îcp; îc) ~ba-Coaja Spirit necurat și răuvoitor care omoară copiii nebotezați. 11 (Îc) ~ba-Dochia Sfânta Eudochia, serbată la 1 martie. 12 (Îc) ~ba-Marta Prima din cele 9 sau 12 babe, care în tradiția populară, personifică zilele începutului lunii martie. 13 (Lpl) Cele 9 sau 12 zile de la începutul lui martie, dintre care femeile și fetele își aleg câte una. 14 (Îs) De-a ~ba-oarba Joc de copii, în care se leagă ochii unuia dintre ei, care trebuie să-i prindă pe ceilalți Si: (reg) de-a mâța oarbă. 15 (Reg) Bunică. 16 (Ban) Moașă. 17 (Reg) Mamă. 18 (Reg; lpl) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 19 (Reg; îcs) De-a ~ba-gaia De-a puia gaia. 20 (Reg; îcs) De-a ~ba-huța Joc în care copilul se așază pe stinghia ușii și o împinge ca să se deschidă și să se închidă. 21 (Reg; îcs) De-a ~ba și uncheșul Joc la priveghiul mortului, în care cineva are un ciomag și încearcă, lovind în toate părțile, să găsească o altă persoană. 22 (Iht) Zglăvoacă (Cottus gobio). 23 (Ent) Larvă a cărăbușului Melolonta vulgaris Si: (reg) ciormag, ciorman, ciormă. 24 (Ent; îc) Câinele~bei Larva unor fluturi sub formă de vierme mare, păros, cu cârlig chitinos la unul din capete. 25 (Bot; reg) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede Cf babiță. 26 (Bot; reg; îc) Urechea~bei Planta Peziza aurantia. 27 (Bot; reg; îc) Colțul~bei Știuletele porumbului, când are boabe foarte rare. 28 (Teh; pop) Bârnă sprijinitoare. 29 (Teh) Trunchi de lemn pentru sprijinit greutăți sau corpuri voluminoase. 30 (Teh) Grindă de lemn așezată de-a lungul unui zid, pe care se sprijină acoperișul sau planșeul. 31 (Teh) Element de construcție la poduri, format din una sau două grinzi așezate pe capul piloților. 32 (Teh) Fiecare dintre stâlpii care sprijină podul morii în locul unde e coșul prin care se toarnă grăunțele de măcinat. 33 Stâlp de lemn gros, care trece prin talpa morii de vânt Si: (reg) babană (1). 34 Gaură în pământ la jocul copiilor de-a popicul și de-a cotea, mingea. 35 Încheietoare. 36 Scobitură în lemnul gardului. 37 Femeiușcă (la copcă). 38 Bețișor folosit la fixarea beteliei ițarilor. 39 Fiecare dintre cei doi dinți mai groși de la marginile spatei la războiul de țesut. 40 (Lpl) Capete de fire care rămân pe sul fără a mai putea fi țesute Si: piedin Cf uruioc. 41 (Buc) Vârf al unei cofe cu fragi, legat cu o pânză. 42 (Reg) Colac cu stafide. 43 (Reg) Plăcintă în strachină. 44 (Reg) Burtă.