CLOANȚĂ (pl. -țe) sf. F 1 Gură, plisc, clonț: eh! grăi moș Doroftei, cam supărat, am să v’astup cloanța la toate (DLVR.); Băn. (P): a luat-o în ~, s’a cam îmbătat ¶ 2 Babă bătrînă, urîtă și fără dinți; ca mai toate babele urîte, și cloanța sau baba-cloanța sau știrba-baba-cloanța e socotită de popor ca vrăjitoare sau că ar avea legături cu necuretul: Și tot toarce cloanța toarce Din măsele clănțănind (ALECS.); văzu trecînd pe acolo o babă-cloanță vrăjitoare (ISP.); știrba-baba-cloanța știind că împăratul are obiceiu a bea în toată seara o cupă de lapte dulce (CRG.) [CLONȚ].