ACONT, aconturi, s. n. Parte din suma de bani care se plătește înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: aconto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

ACONT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani care se plătește înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; arvună. – It. acconto (fr. acompte).

ACONT s. arvună, avans, (prin Transilv. și Ban.) căpară, (înv.) selem, selemachesă. (A plătit ~ul pentru marfa cumpărată.)

acont sn [At: HAMANGIU, C. C. 376 / V: aconto / E: it acconto, fr acompte] 1-2 Sumă de bani plătită (sau încasată) înainte din prețul unor servicii, al unor furnizări sau dintr-o datorie Si: avans, (pop) arvună.

ACONT s. arvună, (prin Transilv. și Ban.) căpară, (înv.) selem, selemachesă. (A plătit ~ pentru marfa cumpărată.)

ACONT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani datorată de cineva, care se plătește înainte la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție pentru îndeplinirea întregii obligații; (popular) arvună. V. avans.

ACONT s.n. (Fin.) Parte dintr-o sumă de bani care se plătește înainte drept garanție pentru îndeplinirea unui contract încheiat, mai ales de vînzare-cumpărare; arvună. V. avans. [Pl. -turi. / < it. acconto, cf. fr. acompte].

acont (aconturi), s. n. – Avans, arvună. – Var. acompt. < Fr. acompte.

acont n. arvună (= fr. à compte).

ACONT, aconturi, s. n. Parte dintr-o sumă de bani plătită sau încasată înainte, la o cumpărare sau la încheierea unei tranzacții, ca garanție; avans, acontare, arvună; p. ext. parte din salariu. [Var.: aconto s. n.] – Din it. acconto, fr. acompte.

❍ALĂU¹ (pl. -uri) sn. Trans. ⚚ Arvună (HASD.) [ung. elö(penz)].

aleu² sn [At: LB / V: -lău / E: mg elö(-pénz)^[1]] (Trs) 1 Arvună 2 Amanet.

aleu (-uri), s. n. – Arvună, acont. – Var. alău. Mag. elő (-penz). În Trans. (DAR).

alvăluc sn [At: GR. BĂN. 192 / Pl: ~uri / E: srb halvaluk] (Reg) 1 Aldămaș. 2 Arvună.

❍ALVĂLUCĂ sf. Băn. ⚚ 1 Aldămaș ¶ 2 Arvună [srb. halvaluk].

aravon sn vz arvună

aravonă sf vz arvună

arăvoană sf vz arvună

‡ARĂVON sn., ‡ARĂVONĂ (pl. -ne) sf. 1 = ARVUNĂ ¶ 2 Logodnă [ngr. άρραβών, άρραβώνα].

arăvon sn vz arvună

arăvonă sf vz arvună

aron² sn vz arvună

arpun sm vz arvune

arpus sm vz arvune

arvant sm vz arvune

arvânt sm vz arvune

arvoană sn vz arvună

arvon sn vz arvune

arvon, s.n. v. arvună.

arvon, -e, (s.f., arvună), s.n. – Acont, avans. – Din ngr. arravónas (MDA).

ARVON(Ă)...👉 ARVUNĂ...

arvonă sf vz arvună

arvónă (est) și arvúnă (vest) f., pl. e (ngr. arravóna, d. vgr. arrhábon, d. ebr. êrâbôn, id.; de aci și lat. árrhabo, -ónis și arrha, fr. arrhes). Banĭ (saŭ și altceva) dațĭ ca garanție p. o învoĭală pînă ce veĭ plăti tot. Vechĭ. Pl. Darurĭ la logodnă.

arvun¹ sm vz arvune

arvun² sn vz arvună

arvuna v [At: PANN, P. V. I, 151 / Pzi: ~nez / E: arvună] (Înv) A arvuni (2). corectat(ă)

arvunare sf [At: LM / Pl: ~nări / E: arvuna] (Înv) Arvunire.

arvună sf [At: N. TEST. (1648) / V: ~vonă, ~voană, (înv) aravonă, arăvonă sn aravon, arăvon, ~un², aron, rav~ / Pl: ~ne / E: ngr ἀρραβῶν] 1 (Pfm) Acont. 2 (Înv) Amanet. 3 (Înv) Daruri făcute la logodnă, care angajează ambele părți la căsătorie. corectat(ă)

arvună, arvune, (arvon), s.f. Acont, avans, plată anticipată. – Din ngr. arravóna „arvună” și „promisiune de căsătorie” (MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. arawona (Miklosich, după DER).

ARVUNĂ s. v. acont.

arvună, -ne.

ARVUNĂ, arvune, s. f. Acont (plătit mai ales la o vînzare sau la o închiriere). Trebuie să-mi dea zilele astea arvuna ca să cumpăr materiale. PAS, Z. I 101. Deocamdată să punem mînă de la mînă ce avem și ce-om mai putea aduna, noi, cîți sîntem și alții care-or vrea, să facem arvuna, c-apoi nu ne-om lăsa noi de rușine să nu plătim. REBREANU, R. I 132. ◊ Fig. L-am socotit de bună-credință, deși pe oamenii ăștia care dau arvună de făgăduieli și jurăminte nu prea îi iau în serios. BASSARABESCU, V. 129. – Variantă: (popular) arvonă (CONTEMPORANUL, III 820) s. f.

ARVUNĂ, arvune, s. f. (Pop.) Acont (la o cumpărare, la o închiriere etc.). [Var.: arvonă s. f.] – Ngr.arravon, -vona.

arvună (pop.) s. f., g.-d. art. arvunei; pl. arvune

arvună (arvune), s. f. – Acont. – Var. arvun, arvon, ar(ă)voană. Mr. arăvoană, arras propias nuptias. Gr. ἀρραβὼν (› lat. arr(h)a(bo), de unde it. arra, fr. arrhes, sp. arras); cf. ngr. ἀρραβῶνα „arvună” și „promisiunea de căsătorie” (Murnu 7). – Der. arvuni, vb. (a aconta; a se angaja, a obliga); arvunitor, adj. (care dă arvună). Din rom. a trecut în rut. arawona (Miklosich, Wander., 12).

arvună (pop.) s. f., g.-d. art. arvunei; pl. arvune

arvună s. f., g.-d. art. arvunei; pl. arvune

arvună f. 1. bani dați pentru garanția unui contract; 2. parte din prețul tocmelii dată înainte. [Vechiu rom. aravoană = gr. bizantin ARRAVÓNA].

ARVUNĂ, Mold. ARVONĂ (pl. -ne) sf. 1 ⚚ Sumă ce se dă la încheierea unei afaceri (o cumpărare, vînzare, închiriere) și care leagă părțile contractante să se țină de cuvînt, să respecte condițiunile înțelegerii: a da, a lua ~; omul... spune c’a dat arvonă (VLAH.) ¶ 2 ‡Mai adesea la pl. arvune (de logodnă), daruri ce se făceau la logodnă: cînd să va strica logodna, atunci arvunele, adecă darurile de la logodnă, să dau înapoi (LEG.-CAR.) [ngr. άρραβών].

arvună, arvune, (arvon), s.f. – Acont, avans, plată anticipată. – Din ngr. arravóna „arvună” și „promisiune de căsătorie” (MDA) < vgr. arrhabon < ebr. êrâbôn (Scriban). Cuv. rom. > ucr. arawona (Miklosich, cf. DER).

ARVUNĂ s. acont, (prin Transilv. și Ban.) căpară, (înv.) selem, selemachesă. (~ la o tranzacție comercială.)

arvune sm [At: TEODORESCU, P. P. 50 / V: arpun, arvant, ~vânt, ~von, ~vun¹, iarvant / Pl: ~ni / E: nct] (Pop) Arbore. corectat(ă)

arvunel sm [At: HEM 1789 / Pl: ~ei / E: arvune + el] 1-2 (Pop; șhp) Arbore (mic).

arvuni, arvunesc, (arvoni), v.t. A da un avans dintr-o plată. – Din arvună.

ARVUNI, Mold. ARVONI (-nesc) I. vb. tr. A tocmi un lucru dînd arvună: am arvunit trăsura pe după amiazi; cîte suflete mi-ai arvonit ? (CRG.). II. vb. refl. A-și da cuvîntul, a se învoi: umblau în cîrduri și se arvoneau pentru St. Vasile (SAD.).

arvuni [At: DOSOFTEI, ap. HEM / V: (Mol) ~voni / Pzi: ~nesc / E: arvună] 1 vi (a) A confirma contractul prin darea înainte a unei sume din prețul total convenit. 2 vt A angaja munca sau serviciile cuiva ca lucrător, ca servitor, ca lăutar etc. dându-i arvună (1) Si: (înv) arvuna. 3 vt A da cuiva arvună (1) în vederea achiziționării unui lucru. 4 vt (Buc) A găsi nași pentru nuntă. 5 vt (Înv; spc) A logodi. 6 (Reg) A lua de la cineva un angajament în schimbul unei favori acordate. 7 vr A(-și) lua un angajament mutual.

arvuni, -esc, vb. tranz. – A plăti un avans. – Din arvună.

arvuni, arvunesc, (arvoni), vb. tranz. – A da un avans dintr-o plată. – Din arvună.

ARVUNI, arvunesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A aconta. ♦ Refl. (Rar) A se angaja în slujba cuiva. ♦ Refl. A se înțelege cu cineva. [Var.: arvoni vb. IV] – Din arvună.

arvunì v. a da arvună.

arvunit¹ sn [At: DA ms / V: ~von~¹ / E: arvuni] Angajare a muncii sau a serviciilor cuiva ca servitor, lucrător etc., dându-i arvună (1).

arvunit², ~ă [At: (sec XVII) DA, ap. HEM 1787 / V: ~von~² / Pl: ~iți, ~e / E: arvuni] 1 a Angajat prin dare de arvună (1). 2 a (D. obiecte) Tocmit prin dare de arvună (1). 3 sn (Iuz; în jargonul studenților) Muc de țigară solicitat de mai înainte. 4 sm (Înv) Logodnic. corectat(ă)

arvunitor, ~oare smf, a [At: DA ms / V: ~von~ / Pl: ~oare / E: arvuni + -itor] 1-2 (Persoană) care tocmește dând arvună (2).

AVANS, avansuri, s. n. 1. Plată anticipată a unei părți dintr-o sumă curentă datorată ca salariu, ca acoperire a unei lucrări efectuate etc. V. acont, arvună. Membrii gospodăriei colective vor putea primi avansuri, în cursul anului, pînă la 50 % din suma ce li se cuvine pentru munca depusă. STAT. GOSP. AGR. 36. Cu cît le rămînea [muncitorilor] era greu să facă față nevoilor... iar avans nu puteau să ceară de la birou. PAS, Z. I 301. Cereau avans din soldă. CAMILAR, N. II 372. 2. (În expr.) A-i face (cuiva) avansuri = a încerca să cîștigi (adesea din interes) prietenia cuiva (prin lingușiri sau promisiuni). 3. Intrarea și evacuarea aburului, aprinderea și evacuarea amestecului motor etc. înainte ca pistonul să ajungă la punctul mort, ceea ce mărește energia mecanică a mașinii respective.

*AVANS (pl. -suri) sn. 1 ⚚ Plată ce se dă înainte la încheierea unei învoieli sau pentru a se acoperi o parte dintr’o datorie; arvună ¶ 2 pl. Demersuri pe care le face cineva pentru a cîștiga sprijinul, simpatia, prietenia cuiva: la ~urile pe care mi le-a făcut, am răspuns cu indiferența [fr.].

capară (-ări), s. f. – Arvună (în Trans. și Banat, în special arvuna dată de pretendent, la definitivarea acordului cu logodnica). It. caparra, prin sb. kapara: – Der. căpări (var. căpăra), vb. (a da arvună; a se logodi).

CĂPARĂ s. v. acont, arvună, avans.

căpară sf [At: LB / Pl: ? / E: srb kapara] (Reg) 1 Arvună. 2 (Spc) Arvună pe care o primește fata de la cel cu care se va cununa. 3 (Pan) Logodnă.

CĂPARĂ (pl. -ări) sf. Trans. Băn. Arvună [srb.].

căpară s. v. ACONT. ARVUNĂ.

CHIABUR², -Ă, chiaburi, -e, adj. Care are însușirile unui chiabur¹; care dispune de avere, înstărit, bogat. El era exploatat de Vorona, un pescar chiabur, care tocmise oameni cu arvună pentru vînătoarea de foci. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 2/4. Pe fata asta... o dăduseră părinții ei după un flăcău cam tomnatic... om chiabur. SADOVEANU, O. V 5. El cunoștea de mult pe un cioban chiabur. ISPIRESCU, L. 207. La reprezentația de deschidere, grădina era plină de lume – tot negustori chiaburi cu nevestele, cu fete mari, cu copii. CARAGIALE, N. S. 91.

felpinz sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~uri / E: mg felpénz] (Reg) Arvună. corectat(ă)

iarvant sm vz arvune

NEVASTĂ s. f. 1. (Învechit; azi regional, în sintagma nevastă nouă) Mireasă (I 1). Om și împărat cheamă-se Dumnezeu și tatăl, iară ginere fiiul și cuvîntul lui; nevasta beseareca lu Dumnezeu... iară nunta, arvuna fiiului cătră besearecă. coresi, ev. 303. Împreunarea între bărbat și între muiare, adecă între mire și între nevastă, iaste credința cea tare. varlaam, c. 231. Să împreună un mire cu nevasta-ș. id. ib. Și iarăși călugărița să cheamă mireasa (nevasta Munt.) lui Dumnedzău. prav. 196. Nevasta nouă se numește mireasa și-n comitatul Zarandului, precum și în unele părți ale Transilvaniei. marian, nu. 176. 2. (În opoziție cu fată; relevă starea civilă a unei femei) Femeie măritată de curînd; p. gener. (adesea folosit ca termen de adresare) femeie (căsătorită). I să arătă svi[n]tul mîcenic Iulian în chip de călugăr și-i zîsă: ce ți-i, nevastă? dosoftei, v. s. octombrie 56^r/5. Văzuiu o nevastă șăzînd deasupra unii pietri. mineiul (1776), 138^r1/19. Iar pe apriga nevastă o mîndrie îngîmfată îndeamnă de precurvie să se păzească curată. conachi, p. 285. Multe fete și neveste Fură inimi făr’ de veste! alecsandri, p. i, 90. Pe un pat de scînduri goale doarme tînăra nevastă. eminescu, o. i, 84. O ceapă, un usturoi și o bucată de mămăligă rece din poliță sînt destul pentru o nevastă tînără ca tine. creangă, p. 6. Bună vremea, nevastă! caragiale, o. vi, 264. Cînd harnica nevastă slăbește în verigă, Urzeala vine, scade pîn’lîngă lopățică. beldiceanu, p. 68. Hohotește-un stol de fete, Iar nevestele s-adună. coșbuc, p. ii, 56. La sînul tău vin în amurguri, Sfioase, fetele fecioare, Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16, cf. PAMFILE, CR. 195, PĂCALĂ, m. r. 124. Întorsei capul și, spre marea mea nedumerire, văzui un stol de fete și neveste. hogaș, dr, i, 45. Printre fete se mai rătăcește și cîte o nevastă tînără. rebreanu, i. 13. Nevasta stătu pe gînduri, cumpănind în sine adevărurile. sadoveanu, b. 52. Fără veste Pe la porți răsar neveste. topîrceanu, p. o. 35. O nevastă tînără, rumenă și sănătoasă a adormit ca un copil. brăescu, m. b. 107. De cea dintîi nevastă ce-ar trece la fîntînă Cu strugurii-i de lapte, umflați ca-ntr-un ciorchin, S-ar rușina statuia. arghezi, vers. 167. Și eu, nevastă-nvălită, Mi-or zice că sînt fugită. jarnik-bîrseanu, d. 233. De cînd iubesc neveste Crește barba fără veste. id. ib. 367. Ziua fată se arată și pe noapte tot nevastă, se zice despre cei fățarnici, zanne, p. i, 24. Ieri se juca între fete, Ș-astăzi șade-ntre neveste, se zice despre cei a căror situație s-a schimbat dintr-o dată. id. ib. ii, 127. Pînă a se văita fetele, se vaită nevestele, se zice despre cei îndestulați care se vaită că nu au. id. ib. iv, 498. ◊ (Regional) Nevastă tînără = vătășița miresii. Vătăjițele numite în unele locuri și vornicițe sau neveste tinere, marian, nu. 233. 3. (De obicei urmat de un pronume posesiv sau de un substantiv în genitiv) Femeie considerată în raport cu soțul ei; soție, (învechit și popular) muiere¹ (2). cf. lex. mars. 252. Pasă, fătul mieu, și îți caută nevasta în cămară (a. 1760). gcr ii, 68/27, cf. man. gOtt. 10. Scrie la nevastă-ta acasă. i. golescu, ap. gcr ii, 256/31. Și luîndu-și ziua bună de la împărăteasă, nevasta sa, ieși spre seară din cetate. gorjan, h. i, 3/12. Nevasta-mi cu pruncii pe cîmp rămăsese. alecsandri, p. i, 41. Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat borta-n perete și nevasta – o icoană. eminescu, n. 43. Nevasta acestui serac era muncitoare și bună la inimă. creangă, p. 37. Iată ce pricopseală îți făcu nevasta ce ți-ai ales. ispirescu, l. 64. Așa cum e săracă ea, Aș vrea s-o știu nevasta mea. coșbuc, p. i, 118. Mîne vin cu nevasta să vă facem o vizită. f (1900), 530. Ți-i cam acru vinu, vere, Dar ți-e harnică nevasta, Arz-o focul de muiere! goga, p. 76. Am nevastă, copilaș... Nu mă du la moarte! IOSIF, v. 76, cf. PAMFILE, S. T. 92. Eu și cu nevasta mea, Irina, am fugit de pe moșia aceea și sălășluim acu în satu ista. bujor, s. 163. Grigore vorbea despre nevastă-sa pe un ton glumeț, în care totuși se simțea amărăciunea. rebreanu, r. i, 58. Mi-e nevasta bolnavă în sanatoriu, camil petrescu, u. n. 190. Invitații erau ai nevestei, nu ai lui. c. petrescu, c. v. 178. Uite, aici e Elisabeta, nevasta ta. sahia, n. 53. Nevastă-sa îi murise, așa că treburile casei le făceau băieții. vissarion, b. 9. O rață pestriță cu ciocul sur. A făcut-o nevastă-mea pe varză, azi la prînz. sebastian, t. 203. Nevastă-ta îi pare pricepută, Dar după față cam trecută. arghezi, s. p. 56. Neveste-mii nu-i venea să creadă. stancu, r. a. i, 129. Intervenția nevesti-sii în discuția lor se potrivea ca nuca-n perete, galan, b. ii, 42. Pentru toate nevestele, absolut toți bărbații lor sînt nevinovați. baranga, r. f. 61. Era un pescar bătrîn care avusese șase neveste. tudoran, p. 57. La capul patului nevasta lui... își sugea mereu buzele, t. popovici, se. 142. Uniforma asta... o s-o spele nevastă-mea și o s-o cîrpească puțin. barbu, ș. n. 116. Apoi nevasta-și lua Și-napoi cu ea pleca. jarnIk-bîrseanu, d. 490, cf. șez. ii, 23. Fata mîndră mai curată El ș-o face de nevastă. alexici, l. p. 184. Calul și nevasta să n-o dai pe mîna altuia. zanne, p. i, 351. Pînză și nevastă noaptea să nu-ți alegi. id. ib. iii, 269. Mai ușor e a păzi o turmă de iepuri decît o nevastă frumoasă. id. ib. iv, 509. 4. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. cf. sevastos, n. 282, PAMFILE, J. III, 91, VARONE, D. 119. ◊ Nevasta care-i nevastă, nevasta ca și-o cruce, nevasta potrivită, nevasta leneșă, nevasta păcătoasă, nevasta bolnavă, jocul nevestei = nume dat unor hore; melodie după care ele se execută. cf. PAMFILE, J. III, 9. VARONE, D. 119. – pl.: neveste și (rar) nevești (alecsandri, t. ii, 188). – Din v. sl. невкстъ.

pei², s.n. (înv.) acont, arvună.

PLATĂ. Subst. Plată, plătire (rar), achitare, lichidare. Plată în rate. Cheltuială, cheltuire; cheltuieli curente; cheltuieli neprevăzute. Bani de buzunar (de cheltuială); bani în numerar, bani gata (buni, lichizi, gheață, peșin, numărați). Remunerare, remunerație, retribuire, retribuție, salariu, onorariu, leafă, lefușoară (dim., fam.), chenzină, simbrie (pop.), simbrioară (dim., pop.); soldă, leafă (înv.); salarizare, salariere (rar). Ajutor financiar (bănesc), subvenție, subvenționare, indemnizație, indemnizare (rar), indemnitate (rar); alocare, alocație; bursă, stipendiu (înv.); pensie, pensioară (dim., fam.); pensie de întreținere (alimentară); rentă viajeră. Răsplată, răsplătire, gratificare, gratificație, recompensă, recompensație (înv.), premiere, premiu. Asigurare, despăgubire, compensare, compensație, recompensă (rar); dușegubină (înv.). Comision. Mită, mituială, mituire, rușfet (turcism înv.), șperț, șperțuială, bacșiș, ciubuc (fig., fam.). Taxă, vamă; contribuție; dare, bir (înv.). Amendă, ștraf (înv.); taxă de locație. Chirie,locație; navlu. Taxare, încasare. Cumpărare; vînzare. Avans, acont, acontare, arvună (pop.), arvunire (pop.). Ramburs, rambursare. Investiție, investire. Împrumut, împrumutare, datorie; credit; cămătărie. Rată, cotă. Cambie, obligă (înv.), bilet de ordin; poliță, vecsel (germanism înv.); notă de plată, bon de plată; chitanță; acreditiv, obligație, cec. Dobîndă, camătă, scont, rentă. Plătitor, platnic, bun (rău) platnic; datornic, debitor; împrumutător; creditor, creanțier (rar), datornic (rar). Cămătar, zaraf (înv.). Adj. Plătitor, platnic. Plătibil. Vb. A plăti, a face plata, a debursa, a achita, a lichida (o datorie, o creanță etc.), a onora (o notă de plată, o poliță etc.). A plăti cu bani gheață (peșin etc.), a deschide punga, a scoate banii din pungă, a desface băierele pungii, a cheltui. A remunera, a retribui, a salariza, a salaria (rar). A acorda (cuiva) ajutor financiar (bănesc), a subvenționa, a acorda (cuiva) o indemnizație, a stipendia (livr.). A răsplăti, a gratifica, a recompensa, a da o recompensă, a premia. A despăgubi, a plăti despăgubiri, a compensa, a indemniza (rar). A mitui, a da mită, a șperțui, a da șperț, a da bacșiș, a da ciubuc. A plăti taxă (vamă, impozit etc.). A plăti amendă. A plăti chirie. A cumpăra; a vinde. A împrumuta, a credita. A se împrumuta, a face datorii, a se îndatora, a se băga în datorii, a se îngloda (a se îneca) în datorii. A avansa, a aconta, a arvuni (pop.). A investi, a face investiții. A rambursa, a da înapoi, a restitui. A plăti dobîndă. Adv. Cu plată; cu taxă. Cu (pe) cheltuiala cuiva. V. bani, impozit, recompensă.

prearvuni vt [At: JIPESCU, ap. DDRF / P: pre-ar~ / Pzi: ~nesc / E: pre- + arvuni] (Îvr; c. i. dreptul de proprietate) A reține cu anticipație, dând o sumă de bani înainte de arvună.

PROCOPSIT, -Ă, procopsiți, -te, adj. 1. Îmbogățit (mai ales fără muncă); ajuns. Acest bun prieten. nerăbdător să mă vază și pe mine procopsit. GALACTION, O. I 30. A primit întîia arvună din mîinile grase și roșii ale lui Struțescu, pielar angrosist din Severin, procopsit în afaceri. BASSARABESCU, S. N. 130. 2. Instruit, priceput, învățat. Voia țiganul să se arate că adică e procopsit, știe cîntece străine. GANE, N. III 173. În vreme de o lună soborul s-a adunat... toți oameni cuvioși foarte procopsiți. NEGRUZZI, S. I 226. ◊ (Ironic) Ce? tu socoți că ești mai procopsită decît noi? SBIERA, P. 45. (Substantivat) Aș fi voit s-o citesc, se oțărî Stanca supărată de glumă. Să cunosc și eu ce ascunzișuri are procopsită. SADOVEANU, M. C. 163. – Variantă: pricopsit, -ă adj.

ravună sf vz arvună

selem s. v. ACONT. ARVUNĂ.

SELEM s. v. acont, arvună, avans.

selemachesă s. v. ACONT. ARVUNĂ.

SELEMACHESĂ s. v. acont, arvună, avans.

SURDA adv. În zadar, degeaba, inutil; fără rost. Asta este a mea lege, Să mă ierte, surda strig. ALEXANDRESCU, M. 286. Nu lua în grabă pe nimic arvună, Să-ți perzi surda vremea și zilele tale. PANN, P. V. I 153. Bunii maicăi frați, geaba, surda alergați. PĂSCULESCU, L. P. 249. ◊ (Astăzi mai ales în loc. adv.) De-a (mai rar de) surda (sau, învechit, de surdă). Boierii cei mari hotărîseră, îndemnați de armașul Nicoriță, să nu mai zăbovească de-a surda la Cucuteni. SADOVEANU, O. VII 130. Întrebările și rugăciunile mele le făceam în sec, căci îmi răceam gura de surda. ISPIRESCU, L. 96. Știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată. EMINESCU, O. I 23.