CHIABUR², -Ă, chiaburi, -e, adj. Care are însușirile unui chiabur¹; care dispune de avere, înstărit, bogat. El era exploatat de Vorona, un pescar chiabur, care tocmise oameni cu arvună pentru vînătoarea de foci. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 2/4. Pe fata asta... o dăduseră părinții ei după un flăcău cam tomnatic... om chiabur. SADOVEANU, O. V 5. El cunoștea de mult pe un cioban chiabur. ISPIRESCU, L. 207. La reprezentația de deschidere, grădina era plină de lume – tot negustori chiaburi cu nevestele, cu fete mari, cu copii. CARAGIALE, N. S. 91.