BOLNAV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre ființe) Care suferă de o boală; afectat de o boală; suferind. /<bulg. bolnav

A SIMULA ~ez 1. tranz. 1) A prezenta ca fapt real, recurgând la înșelăciune; a afecta. ~ boala. ~ adevărul. 2) (despre lucruri) A fi numai în aparență. 2. intranz. A crea impresie falsă (pentru a induce în eroare); a se preface. /<fr. simuler

LÉPRĂ (< ngr.) s. f. 1. Boală infecțioasă cronică, cu localizare cutanată și viscerală, provocată de un bacil acidorezistent, numit Mycobacterium leprae sau bacilul Hansen. După un debut sub forma unor pete roșii, boala evoluează lent spre noduli ulceroși, care duc la mutilări locale (mai ales la față și la extremități). Endemică în numeroase țări tropicale sau subtropicale (America de Sud și Centrală, Africa, Asia). Boala afectează în jur de 11 milioane persoane, India fiind țara cu cel mai mare număr de bolnavi din lume. ♦ Fig. Racilă, plagă. 2. Om fără caracter, fără scrupule; ticălos.

FUNCȚIONAL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. – Din fr. fonctionnel (după funcție).

NERVOS, -OASĂ, nervoși, -oase, adj. 1. Care se referă la nervi (1), care aparține nervilor (1); alcătuit din nervi (1); care este provocat de nervi (1); p. ext. de natură nevrotică. ◊ Sistem nervos = totalitatea centrilor nervoși și a căilor de transmisiune centripetă și centrifugă din organism. Sistem nervos central = ansamblu anatomic alcătuit din creier, cerebel, bulb și măduva spinării. Boală nervoasă = boală care afectează psihicul (fără a fi cauzată de vreo leziune organică cunoscută); boală de nervi. 2. Care nu-și poate păstra calmul, care se enervează ușor; iritabil, mânios, nevricos; p. ext. emotiv. ♦ Care se găsește într-o stare de încordare, de surescitare; enervat, iritat. ♦ (Despre gesturi, manifestări) Care trădează nervozitate, enervare, iritare, nerăbdare. ♦ (Adverbial) Cu nervozitate. 3. Care are nervi (3), musculos, vânos; fig. puternic, viguros, plin de nerv (4), energic. – Din lat. nervosus, fr. nerveux, it. nervoso.

ARTROPATIE f. Boală care afectează diferite articulații (a umărului, a genunchiului etc.). /<fr. arthropathie

VENERIC ~că (~ci, ~ce) (despre boli) Care afectează organele genitale; răspândit prin contact sexual. /<germ. venerisch

PNEUMOPLEUREZIE s.f. Boală care afectează deopotrivă plămînii și pleura. [Gen. -iei. / < fr. pneumopleurésie].

ENCEFALOPATIE s.f. (Med.) Nume generic pentru bolile care afectează encefalul. [Gen. -iei. / < fr. encéphalopathie, cf. gr. enkephalos – creier, pathos – boală].

FUNCȚIONAL, -Ă adj. Referitor la o funcție. ◊ (Mat.) Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții. ♦ Maladie funcțională = boală care afectează funcționarea unui organ. [Pron. -ți-o-. / < cf. fr. fonctionnel, it. funzionale].

TROFOPATIE s.f. Boală care afectează nutriția generală. [Gen. -iei. / < fr. trophopathie].

FUNCȚIONAL, -Ă I. adj. 1. util, practic. ◊ care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. 2. referitor la funcțiile organice sau psihice. ♦ maladie ~ă = boală care afectează funcționarea unui organ. 3. referitor la o funcție matematică sau chimică. ♦ (mat.) analiză ~ă = ramură a matematicii care studiază diferitele clase de funcții. 4. cuvânt ~ = cuvânt care indică o relație gramaticală (prepoziție, conjuncție etc.). 5. lingvistică ~ă = studiu al elementelor lingvistice din punctul de vedere al funcției lor în structura unei limbi. II. s. f. (mat.) funcție definită de o mulțime de funcții având valori reale. (< fr. fonctionnel)

PNEUMOPLEUREZIE s. f. boală care afectează plămânii și pleura. (< fr. pneumopleurésie)

TROFOPATIE s. f. boală care afectează nutriția organismului. (< fr. trophopathie)

arteriopatie s. f. (med.) Boală a pereților arteriali ◊ „Arteriopatiile sunt boli ce afectează arterele – în special cele mari – care în final [...] duc la obturarea sau astuparea mai mult sau mai puțin completă a vasului afectat.” Sc. 24 IV 83 p. 2 (din fr. artériopathie; DHLF 1855; DN3, DEX-S)

FUNCȚIONAL, -Ă, funcționali, -e, adj. 1. Care ține de o funcție, privitor la o funcție. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează buna funcționare a unui organ. Analiză funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 2. Util, practic. ♦ Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fonctionnel (după funcție).

NERVOS, -OASĂ, nervoși, -oase, adj. 1. Care se referă la nervi (1), care aparține nervilor (1); alcătuit din nervi (1); care este provocat de nervi (1); p. ext. de natură nevrotică. ◊ Sistem nervos = totalitatea centrilor nervoși și a căilor de transmisiune centripetă și centrifugă din organism. Sistem nervos central = ansamblu anatomic alcătuit din creier, cerebel, bulb și măduva spinării. Boală nervoasă = boală care afectează psihicul (fără a fi cauzată de vreo leziune organică cunoscută); boală de nervi. 2. Care nu-și poate păstra calmul, care se enervează ușor; iritabil, mânios, nevricos; p. ext. emotiv. ♦ Care se găsește într-o stare de încordare, de surescitare; enervat, iritat. ♦ (Despre gesturi, manifestări) Care trădează nervozitate, enervare, iritare, nerăbdare. ♦ (Adverbial) Cu nervozitate. 3. Care are nervi (3), musculos, vânos; fig. puternic, viguros, plin de nerv, energic. – Din lat. nervosus, fr. nerveux, it. nervoso.

FUNCȚIONAL, -Ă, funcționali, -e, adj. Care se referă la o funcție, care ține de o funcție. Localizările motoare în măduvă sînt funcționale. PARHON, O. A. I 80. ◊ Maladie funcțională = boală care afectează funcționarea unui organ. – Pronunțat: -ți-o-.

ORGANISM, organisme, s. n. 1. Corp (I 1), ființă. Organisme animale. Organisme vegetale, ▭ Acțiunea virusului în organism, așa cum era de așteptat, este departe de a se limita la ficat; boala generală afectează întreg organismul. NICOLAU, H. I. 28. Criza a trecut, a fost bine îngrijit la ambulanță înainte de a ajunge aci. Și este un organism robust, un om tare. C. PETRESCU, Î. II 45. 2. Fig. Ceea ce apare ca un tot închegat; ceea ce funcționează în mod perfect organizat. V. organizație. Omul, în societatea modernă, e o celulă legată de organismul social. GHEREA, ST. CR. II 342.

cârceag² sm [At: ENC. VET. / Pl: ~cegi / E: cârcean css] (Pop) Boală care afectează oile sau vitele cf cârcean.

eritropatie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr érythropathie] Nume generic dat bolilor care afectează globulele roșii.

fulgerare sf [At: MACEDONSKI, O. I, 163 / Pl: ~rări / E: fulgera] 1 Producere de fulgere (1) în atmosferă Si: fulgerat¹ (1), (rar) fulgerătură (1). 2 (Fig) Sclipire ca un fulger (1) Si: scânteiere, lucire, (var) fulgerătură (2). 3 Privire pătrunzătoare asupra cuiva. 4 (Fig) Ivire fulgerătoare. 5 (Fig) Trecere fulgerătoare. 6 (Pop; rar) Dezvoltare insuficientă a fructelor Si: (reg) închircire. 7 (Fig) Doborâre a cuiva cu o lovitură rapidă și puternică. 8 (Fig) Privire iute și tăioasă aruncată cuiva. 9 (Fig) Străpungere a cuiva cu privirea Si: scrutare. 10 (Fig) Senzație de moment. 11 (Fig) Revelație. 12 (Fig) Durere scurtă și violentă. 13 (Fig) Durată scurtă Si: clipă, moment. 14 (Reg) Boală care afectează oile, nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) fulgerat¹ (2), (reg) fulgerează.

funcțional, ~ă a [At: ITEM 2320 / Pl: ~i, ~e / E: fr fonctionnel] 1-2 Care ține de o funcție (3-4). 3-4 Privitor la o funcție (3-4). 5 (Îs) Lingvistică ~ă Funcționalism. 6 (Îs) Gramatică ~ă Tip de gramatică în care interesul cercetătorului se concentrează asupra funcțiilor gramaticale ale elementelor componente. 7 (Chm; d. o grupă de atomi) Caracteristic unei funcții chimice. 8 (Fzl) Privitor la funcțiile organice sau psihice. 9 (Med; îs) Maladie ~ă Boală care afectează buna funcționare a unui organ. 10 (Îs) Analiză ~ă Ramură a matematicii care se ocupă cu studiul diferitelor clase de funcții și al relațiilor dintre ele. 11 (Log; îs) Calcul ~ Calculul predicatelor. 12 Care îndeplinește o funcție practică Si: util, folositor. 13 Care îndeplinește condițiile pentru a fi folosit.

leuconevraxită sf [At: D. MED. / P: le-u~ / Pl: ~te / E: fr leuconévraxite] 1 Denumire generică pentru bolile care afectează substanța albă a sistemului nervos central. 2 (Prc) Scleroză în plăci.

lipidemie sf [At: D. MED. / Pl: ~ii / E: fr lipidémie] (Med) Boală care afectează metabolismul lipidelor.

nervos, ~oasă [At: CANTEMIR, HR. 106 / V: (înv) ~vros / Pl: ~oși, ~oase / E: lat nervosus, it nervoso, fr nerveux] 1 a Care are mușchi Si: musculos, vânos. 2 a Viguros. 3 a Care denotă forță, energie. 4 a Care se referă la nervi (3) Si: (rar) nerval (1). 5 a Care aparține nervilor (3) Si: (rar) nerval (2). 6 a Alcătuit din nervi (3) Si: (rar) nerval (3) 7 a Care este provocat de nervi (3) Si: (rar) nerval (4). 8 a De natură nevrotică Si: (rar) nerval (5). 9 a (Îs) Sistem ~ Totalitate a centrilor nervoși și a căilor de transmisie centripetă și centrifugă din organism. 10 a (Îs) Sistem ~ central Ansamblu anatomic alcătuit din creier, cerebel, bulb și măduva spinării. 11 a (Îs) Boală ~oasă Boală care afectează psihicul, fară a fi cauzată de o leziune organică cunoscută. 12 a (D. oameni) Care nu-și poate păstra calmul Si: nerăbdător (4). 13 a (D. oameni) Care se enervează ușor Si: iritabil, irascibil, mânios, neastâmpărat (14), (fam) nevricos (1), (înv) nătâng (12). 14 a (Pex; d. oameni) Emotiv. 15 a (D. oameni) Care se află într-o stare de încordare, de surescitare Si: enervat, iritat. 16 a (D. gesturi, manifestări) Care denotă enervare. 17 a (D. gesturi, manifestări) Care denotă nerăbdare. 18 av Cu nervozitate.

regenera [At: HELIADE, O. II, 384 / Pzi: ~rez, 3 (înv) regeneră / E: fr régénérer, lat regenerare] 1-2 vtr A (se) înnoi. 3-4 vtr A (se) înviora. 5 vr (D. organe sau țesuturi) A se reface după ce a fost total sau parțial distrus, afectat de boală etc. 6-7 vtr (Pex) A (se) reface după ce a fost total sau parțial distrus. 8-9 vtr (Fig) A reveni sau a face să revină la viață nouă. 10 vt A da naștere la... 11 vt (Teh) A readuce în condiții de folosire un material uzat, prin procedee care redau materialului totalitatea sau o parte din proprietățile lui inițiale. 12 vt (Teh) A face un tratament termic cu scopul de a transforma o structură grosolană într-una fină.

regenerat, ~ă a [At: CR (1848), 18V33 / Pl: ~ați, ~e / E: regenera] 1 Înnoit. 2 Înviorat. 3 (D. organe sau țesuturi) Refăcut după ce a fost total sau parțial distrus, afectat de boală etc. 4 (Pex) Refăcut după ce a fost total sau parțial distrus. 5 (Fig) Revenit la viață nouă. 6 (D. materiale uzate) Care a fost readus (prin procedee speciale) în condiții de folosire.

pneumopleurezie sf [At: DN³ / P: pne-u~ / Pl: ~ii / E: fr pneumopleurésie] Boală care afectează deopotrivă plămânii și pleura.

NERVOS, -OĂSĂ adj. 1. Care are nervi (4), musculos, vînos; p. ext. puternic, viguros; care denotă forță, energie. Afla-va... în mici domniile lor, chiverniseale și cumpătări cu multul mai isteațe și mai nervoasă decît la mari crăii. cantemir, hr. 106. Cunoscînd... păstrarea unor particule și terminații, rămășițe a unei limbi sintetice strînse și nervoase, vom vedea că singură limba românească... a păstrat mai mult haracterul unei limbi cultivate oarecînd. HELIADE, O. II, 249, cf. 98, VALIAN, v., NEGULICI. Nicu Bălcescu scria lesne, stilul său era limpede, strîns, nervos și elegant. ghica, s. 682. Românul ce din seculi... Cu-a lui nervoase brațe victorii a produs. mureșanu, p. 69/8, cf. pontbriant, d., costinescu, lm. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor. eminescu, o. i, 15, cf. alexi, w. Caii de munte însă au ceva din firea caprelor: cu piciorul subțire și nervos, cu unghia fină și sensibilă. hogaș, dr. i, 89, cf. șăineanu, d. u. În făptura lui măruntă, nervoasă și atentă este ceva din sălbătăciunea de pădure. sadoveanu, o. xiv, 495. 2. Care se referă la nervi (2), care aparține nervilor; alcătuit din nervi (2); care este provocat de nervi (2), de natură nevrotică (2); (rar) nerval. Viță nervoasă, amfilohie. g. f. 256^r/14. Apoplexia nervoasă sau spasmodică se cunoaște după firea melancolică. kretzulescu, m. 130/24. Cu doi ani înaintea morții, căzu în friguri nervoase (lungoare). vasici, m. i, 110/19. S-ar fi prelungit coșmarul... dacă o agitație nervoasă nu mă deștepta. negruzzi, s. i, 295. Centrele nervoase ale funcțiunii de relațiune sînt creierul și măduva spinării. conta, o. c. 29. Vinul... aduce podagră și de multe ori îți aduce atacuri nervoase. contemporanul, ii, 247. O regăsea atît de străină, cu glasul acela strident, cu ticuri nervoase, cu ochii sticloși! c. petrescu, c. v. 20. Leziunile nervoase ar putea să influențeze mai ușor un teren pregătit de turburări endocrine. parhon, o. a. i, 295. Excitații transmise prin fibrele nervoase. c. antonescu, p. 36. Orice nevroză se datorește supraîncordării proceselor nervoase în scoarța cerebrală. v. rom. ianuarie 1960, 104. Substanța albă a creierului este constituită din fibre nervoase. der. ◊ Sistem nervos = totalitatea centrilor nervoși și a căilor de transmisiune centripetă și centrifugă din organism. Mîncăreală viă... care aruncă dezordinea în tot sistemul nervos. man. sănăt. 325/3. Osebite cazuri pentru care această apă este mai aplicată sînt... atonia generală a trupului și slăbiciunea sistemului nervos. fătu, d. 174/5. Sistemul nervos nu are... altă funcțiune decît pe aceea de a pune în legătura cea mai strînsă animalul cu lumea exterioară. conta, o. c. 29. Sistemul nervos joacă mare rol la tragere. stoica, vîn. 44. Sistemul nervos și organele de simțuri au... rolul de a stabili legături între organism și mediul înconjurător. c. antonescu, p. 43, cf. 36, 44. La om, emanațiile foarte slabe excită sistemul nervos. agrotehnica, i, 229. (Fig.) Sute de mii de galerii subțiri, întortocheate și tremurate, ca un complicat, uriaș și fragil sistem nervos al muntelui, se împrăștie pe sub toată suprafața lui. bogza, c. o. 90. Sistem nervos central = ansamblul alcătuit din creier, cerebel, bulb și măduva spinării. cf. der. Boală nervoasă = boală care afectează psihicul, fără a fi cauzată de o leziune organică cunoscută; boală de nervi. Boalele nervoase. episcupescu, practica, 276/25. Aicea se numără și o mulțime de boale nervoase. nep. vind. 6/12, cf. descr. ape, 5/10. Profesor de boale nervoase la Facultatea de medicină din București. f (1900), 597. Este o boală nervoasă care lovește mai mult pe orășeni. ygrec, m. n. 333. Mă găseam în primăvara anului, în cabinetul unui prieten, medic de boli nervoase. arghezi, p. t. 93. 3. Care nu-și poate păstra calmul, care se enervează ușor, iritabil, mînios (I 1), (familiar) nevricos; p. ext. emotiv. Dragomir e nervos, rău. gherea, st. cr. ii, 153. Bătrînul a devenit nervos de dureri și necazuri. f (1897), 213. Sînt nervoasă de o bucată de timp. c. petrescu, c. v. 261. Un om nervos va fi întotdeauna un trăgător nesigur. stoica, vIn. 44. ◊ (Glumeț) Un țînțar, nervos și foarte Slab de constituție, În zadar vrea să ia parte Și el la discuție. topîceanu, b. 47. ◊ fig. Un lan de porumb își mișca vîrful foilor nervoase. d. zamfirescu, v. ț. 26. ♦ Care se găsește într-o stare de încordare, de surescitare; enervat, iritat. Un camarad stăruitor mă cheamă Grăbit, nervos, De teamă Să nu-nceteze pînă vin, prin șanț, Miraculoasa scenă. camil petrescu, v. 110. Rămîn un timp nervos, pe gînduri. id. u. n. 296. Unchiul Petrică umblă la mustăți, nervos. sahia, n. 50. Nu suportă să-l întreb ce face, unde umblă... E veșnic întunecat, nervos. baranga, r. f. 36, cf. alr ii 4 166/928. ♦ (Despre gesturi, manifestări) Care trădează nervozitate, iritare, nerăbdare. Găsi două scrisori pe care le luă cu o nerăbdare nervoasă. filimon, o. i, 296. Toți rîd cu prea multe mișcări nervoase. camil petrescu, v. 110. Boiangiu, vorbind la telefon, făcuse semne nervoase nevestei sale să tacă. rebreanu, r. ii, 63. Cu un gest nervos ei stinseră atunci lumina. bacovia, o. 207, cf. 19. Mă gîndeam la prietenul meu, ...băiatul plin de avînt, cu gesturile foarte repezi și nervoase. sadoveanu, o. vi, 509. ♦ (Adverbial) Cu nervozitate. Alaltăieri, în faptul zilei, mă deștept tresărind: bate cineva foarte nervos la geam. caragiale, o. iv, 115. Ea... începu să-și plimbe, nervos, degetele prin părul lui. rebreanu, r. i, 245. La casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Și-o chem ca să vadă cum plouă. bacovia, o. 19. Tresărea, clipea nervos, ridica din umeri... vorbind vertiginos, dar fin și nuanțat. teodoreanu, m. u. 29. Întreaga lui ființă era grămădită nervos asupra baltagului. sadoveanu, o. vii, 345. Bătrînul, ce urmărea de pe chei toate mișcările, scrîșni nervos din din. bart, s. m. 63. Pascalopol lovea nervos în birou. călinescu, e. o. i, 134. Bălean, care așteaptă nerăbdător... bate nervos în geam. davidoglu, m. 18. Își scuipă nervos chiștocul țigării. il ianuarie 1962, 30. – pl.: nervoși, -oase. – Și: (învechit) nevros, -oasă adj. polizu, pontbriant, d., costinescu, LM. – Din lat. nervosus, it. nervoso, fr. nerveux. – Nevros < nevru sau nevră.

MORB ~uri n. Proces patologic care afectează organismele vii; boală; maladie; afecțiune. * Morbul lui Pott tuberculoză osoasă a coloanei vertebrale. /<lat. morbus

EPIDEMIE s. f. boală infecțioasă care afectează un număr mare de indivizi, într-un timp scurt. (< fr. épidémie, lat. epidemia)

ATINS, -Ă, atinși, -se, adj. 1. Afectat de o boală (gravă). ♦ Fig. Impresionat, mișcat. 2. Ofensat. – V. atinge.

progeria s. f. (med.) Îmbătrânirea prematură a țesutului cutanat ◊ „La Johannesburg s-au întâlnit luni doi copii suferind de o boală rară, care afectează în lume o persoană din opt milioane. [...] Amândoi au nouă ani, sunt bolnavi de progeria – o maladie care îmbătrânește organismul – și par ca niște oameni bătrâni.” R.l. 24 VI 82 p. 6 (din fr. progérie; DEX-S)

ATINS, -Ă, atinși, -se, adj. 1. Afectat de o boală gravă. Atins la plămîni. ♦ Fig. Impresionat, mișcat, înduioșat. 2. (Despre persoane) Lovit de o vorbă sau o aluzie jignitoare; ofensat. La aceste vorbe, mulți dintre boieri s-au simțit atinși: cel cu pricina a rămas ca opărit. CREANGĂ, A. 156.

pulsatil, ~ă a [At: DM / Pl: ~i, ~e / E: fr pulsatile] 1 (D. senzații, procese patologice etc.) Care se manifestă prin pulsații (1) anormale, prin zvâcnituri Si: (rar) pulsativ. 2 Privitor la puls (1). 3 (D. boli, simptome) Care afectează pulsul (1). 4 (Îs) Durere ~ă Durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri.

vătăma vb. I. 1 tr. A dăuna sănătății, integrității corporale (producînd suferințe, boli, răniri); a afecta starea sănătății cuiva. ◊ (cu compl. „sănătatea”) Sînt în ape multe materii care pot să vatăme sănătatea vitelor (I. ION.). ◊ (cu compl. introduse prin prep. „la”) Bolovanul l-a vătămat pe copil la picior. ◊ (absol.) E ușor de știut dacă frigul vatămă sau nu. ◊ (refl. pas.) Ochii pot să se vatăme de soarele prea puternic. ◊ (refl. recipr.) Aci se făcu o mare ucidere și o parte și alta se purta cu bărbăție și se vătamara greu (BĂLC.). ◊ (refl.) Omul... are un trup care ușor se poate vătăma (PETROV.). 2 refl. Spec. (pop.) A se îmbolnăvi de hernie. 3 tr. Fig. A cauza, a pricinui cuiva pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, aleza (pe cineva sau ceva) (moralmente). Libertatea este acolo unde tot omul poate să facă tot ceea ce nu vatămă pe altul (BOLL.). ◊ (absol.) Să puie frîu dorinței lor d-a vătăma (BARO.). ◊ (intr.) N-am pus cu știință asemenea iscălitură pentru a vătăma stăpînului meu (SADOV.). ◊ Ext. Adunarea rea vatămă obiceiuri bune (D. GOL.). 4 tr. (compl. indică bunuri materiale, obiecte etc.) A cauza, a produce pagube, daune (foarte mari); a strica, a deteriora, a avaria. 5 tr., refl. (înv.) A încălca, a nesocoti; a (se) abate de la... Te vătămaș de Dumnezău (DOC.). • prez.ind. vatăm, (reg) vătăm. /lat. victimare.

MALADIE, maladii, s. f. (Livr.) Boală. ◊ Maladie mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriu și ventriculul stâng. Maladie albastră = cianoză. – Din fr. maladie.

MALADIE s.f. Boală. ◊ Maladie mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriul și ventriculul stîng. V. stenoză; maladie albastră = cianoză. [< fr. maladie].

MALADIE s. f. boală. ♦ ~ mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriul și ventricului stâng; ~ albastră = cianoză. (< fr. maladie)

RETINOPATÍE s. f. Denumire dată oricărei afecțiuni a retinei, indiferent de originea ei. R. pigmentară = boală degenerativă ereditară ce afectează celulele fotoreceptoare, manifestându-se printr-o adaptare deficitară la întuneric și prin îngustarea câmpului vizual, care se accentuează cu timpul.

MALADIE, maladii, s. f. Boală. ◊ Maladie mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriu și ventriculul stâng. Maladie albastră = cianoză. – Din fr. maladie.

vătămat, ~ă a [At: PRAV. 13 / V: (reg) băt~ / Pl: ~ați, ~e / E: vătăma] 1 (D. ființe sau d. părți ale corpului lor) A cărui sănătate sau integritate corporală a fost afectată (din cauza unei boli, a unei răniri, a unei loviri etc.). 2 (Pop; spc) Bolnav de hernie (2) Si: (pop) boșorogit² (1), surpat, (reg) vătămăturos. 3 (Fig) Care a suferit un necaz, un neajuns. 4 Care a suferit o pagubă Si: păgubit. 5 Prejudiciat moralmente Si: lezat. 6 Ofensat. 7 (D. bunuri materiale, obiecte etc.) Deteriorat².

REUMATISM ~e n. Boală infecțioasă și alergică care afectează organele aparatului locomotor și inima și se manifestă prin diverse tulburări. [Sil. re-u-] /<lat. rheumatismus, it. reumatismo

BLASTOMICOZĂ s.f. Boală provocată de blastomicete, care afectează pielea, plămînii, mușchii etc. [< fr. blastomycose, cf. gr. blastos – germen, mykes – ciupercă].

BLASTOMICOZĂ s. f. boală provocată de blastomicete, care afectează pielea, plămânii, mușchii etc. (< fr. blastomycose)

cytomegalovirus s. m. (med.) Agent cauzal al sindromului citomegalic, infecție virală fie intrauterină, fie a copiilor noi născuți ◊ „[...] copilul era grav bolnav. O boală rară – cytomegalovirus. Creierul îi este afectat, nu se poate rostogoli, nu poate sta așezat, nu-și poate ridica capul, nu aude bine, e foarte vulnerabil la viruși și infecții.” R.l. 2 II 84 p. 6 (din fr. cytomégalovirus)

HIPERESTEZÍE (< fr.) s. f. Creștere a intensității senzațiilor și percepțiilor, datorată coborârii pragului senzorial. Apare în perioade de suprasolicitare nervoasă și fizică, în debutul bolilor infecto-contagioase sau psihice, când persoanele afectate nu suportă lumina, căldura, zgomotul.

veneric, -ă adj. (med.; despre boli) Care se transmite mai ales prin contact sexual; care afectează organele genitale; venerian. ♦ Care ține de bolile venerice, care este caracteristic bolilor venerice. ♦ (despre instituții medicale) În care se tratează bolile venerice; în care se studiază bolile venerice. • pl. -ci, -ce. /<germ. vénérisch; cf. nm.pr. Venus, zeița frumuseții și a iubirii la romani.

blastomicoză s.f. (med.) Boală provocată de ciuperci parazite (blastomicete), care afectează pielea, plămînii, mușchii etc. • / <fr. blastomycose; cf. gr. βλαστός „germen”, μύκης „ciupercă”.

boală s.f. 1 (la om și la animale) Modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului care provoacă alterarea stării de sănătate; proces patologic care afectează organismul; maladie, afecțiune, (reg.) beteșug. ◊ Zic. Boală lungă, moarte sigură. ◊ Boala somnului = encefalită letargică, boală infecțioasă gravă transmisibilă prin înțepătura muștei țețe. Boală de zahăr = diabet. Boala papagalilor = psitacoză. Boală cîinească = umflarea abdomenului la copiii sugari. Boală de gură și de picioare = febră aftoasă. Boală lungă (sau mare) = febră tifoidă. Boală seacă = tuberculoză pulmonară. Boală lumească (sau secretă) = boală venerică. Boala franțuzească (sau nemțească) = sifilis. Boala italienească = blenoragie. Boală rea = a) epilepsie; b) tifos. Boala copiilor (sau neagră) sau, reg., a boală = epilepsie. Boală actinică v. actinie. Boală autoimună v. autoimun. Boală englezească v. englez. Boală ereditară v. ereditar. Boală exostozică v. exostozic. Boli externe v. extern. Boli interne v. intern. Boală împărătească v. împărătesc. Boală de nervi v. nerv. Boală nervoasă v. nervos. Boală de piept v. piept. Boală sfîntă sau sfînta boală v. sfînt. Boala turcilor v. turc. ◊ Expr. (reg.) Pe boala! = la naiba, pe dracu! A băga pe cineva în boală (ori, fam., în boale, în toate boalele) sau a(-i) băga cuiva boala în oase v. băga. A cloci o boală v. cloci. A-i lua (cuiva) boala cu mîna v. mînă. A duce boala pe picioare v. picior. A fi rău de boală v. rău. A băga rufele în boală (sau boale) v. rufa. A scoate rufele din boală (sau boale) v. rufa. A vîrî (pe cineva) în boală (sau în toate bolile) v. vîrî. ♦ (la plante, la vin etc.) Modificare organică, patologică sau biochimică. 2 Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, leneșe, nărăvașe. Dii, boală! (STANCU). 3 (fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). Vreau să fiu lăsată în pace, am și eu boala asta. ◊ Loc.adj. De boală = din capriciu, de-al dracului; din necaz, invidie etc. ◊ Expr. A avea boală pe cineva = a avea ciudă, necaz, pică, invidie pe cineva. • pl. boli, (înv., reg.) boale. /<sl. veche боль.

TULAREMIE s.f. Boală infecțioasă, la om și la animale, care afectează ganglionii limfatici periferici, datorîndu-se unui microb specific, și care se manifestă prin febră, frisoane, vomă etc. [Gen. -iei. / < fr. tularémie].

ADENOVIRÓZE (< fr.) s. f. Grup de boli infecțioase cu evoluție benignă, produse de adenovirusuri, afectând aparatul respirator, conjunctiva, ganglionii mezenterici; pot fi și infecții inaparente.

lipi [At: PSALT. HUR. 17^r/25 / V: (înv) lepi / Pzi: ~pesc / E: slv лѣпити] 1 vt (C. i. obiecte sau părți ale lor) A asambla cu ajutorul unei substanțe adezive Si: a atașa, a fixa, a prinde. 2 vt (C. i. obiecte sau părți ale lor) A uni printr-un procedeu tehnic Si: a suda. 3 vr A se fixa de ceva Si: a se agăța, a se prinde. 4 vr (D. două sau mai multe obiecte) A se prinde unul de altul. 5 vr (Îe) A se ~ ca scaiul (de cineva) A însoți permanent, stânjenind pe cineva. 6 vr (D. ochi sau pleoape) A se deschide greu sau incomplet din cauza unor secreții patologice. 7 vr (D. ochi sau pleoape) A se închide din cauza somnului sau a oboselii. 8 vr (Mai ales d. materii lichide) A se prinde prin atingere de ceva. 9 vr (înv) A rămâne imobil Si: a se înțepeni. 10-11 vtr A (se) reuni. 12 vt(a) (C. i. pereți, construcții etc.) A acoperi cu un strat de muruială pentru a astupa găurile și a netezi Si: a măltări, a mânji, a murlui, a murui, a tencui¹. 13-14 vti (Pop) A bate (pe cineva). 15-16 vti (Spc) A pălmui (pe cineva). 17 vt (Pfm; îlv) A ~ o minciună A minți. 18 vr (Îvp; d. boli) A fi contagioasă. 19 vr (D. boli) A fi contractată de cineva Si: a afecta. 20 vr (D. somn) A cuprinde pe cineva. 21 vr (Pop; d. alimente) A-i prii cuiva. 22 vr (Pop; d. medicamente, tratamente) A-și face efectul. 23 vr (Fig; d. ochi sau privire) A se îndrepta fixându-se asupra unui lucru. 24 vt (C. i. două sau mai multe lucruri) A pune în contact imediat, astfel încât să se atingă. 25 vr A se apropia de cineva sau de ceva Si: a se atinge. 26 vt(a) (Înv) A adăuga (1). 27 vt(a) (Înv) A completa. 28 vr A stabili o relație cu cineva Si: a se apropia, a se atașa, a se împrieteni. 29 vr (Pop; îe) A nu se putea ~ de cineva A nu se putea înțelege cu cineva. 30 vr (Îae) A nu se putea baza pe sprijinul cuiva. 31 vr (Îe) A se ~ de inima (sau de sufletul) cuiva A(-i) fi drag cuiva. 32 vr (Îvp) A se uni cu cineva pentru atingerea unui scop comun Si: a se asocia. 33 vr (D. ființe) A se pripăși. 34 vr (Îvr) A-și stabili reședința Si: a se așeza. 35 vr A adera la ideile, preceptele, faptele cuiva. 36 vr (D. oameni) A se lega sufletește de ceva sau de cineva Si: a se atașa. 37 vr (Pop; îe) A-și ~ (sau a i se ~) inima (de sau către ceva) A fi atras de ceva sau de cineva. 38 vt A atrage (4). 39 vt (Înv) A domina (1). 40 vr (Îvr) A admite (3). 41 vt A pune ceva pe seama cuiva sau a ceva Si: a atribui. 42 vr A fi valorificat de către cineva. 43 vr A deveni propriu cuiva. 44 vr (Pfm; îe) A nu se ~ învățătura (de cineva) A nu asimila cu ușurință cunoștințe noi. 45 vr (Pfm; îae) A nu fi atras de învățătură.

COCCIDIÓZE (< fr. {i}) s. f. pl. Grup de boli ale tubului digestiv și glandelor anexe, care pot afecta și alte organe (rinichi, nas, faringe, urechi etc.), întîlnite la toate speciile animale și la om. Au evoluție acută sau cronică fiind provocate de specii din ordinul Coccidia. C. cele mai frecvente la om sînt malaria, toxoplasmoza, babesioza. Dintre animalele domestice cele mai afectate de c. sînt păsările și iepurii.

epifizar, ~ă a [At: PARHON, B. 173 / Pl: ~i, ~e / E: fr épiphysaire] 1 Care este folosit la bolile epifizei (2) Si: (nob) epifizan 2 Care aparține epifizei (1). 3 Care afectează epifiza (1). 4 Referitor la epifiză (1).

vătămare sf [At: CORESI, EV. 350 / Pl: ~mări / E: vătăma] 1 Afectare a sănătății, a integrității corporale (prin producere de boli, răniri etc.) Si: (pop) vătămătură (1), (reg) vătăm (1). 2 (Jur) ~ corporală (sau, înv, trupească) Infracțiune care constă într-o atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane. 3 (Înv; fig; determinat prin „sufletească”) Pervertire. 4 (Reg; ccr) Hernie (2). 5 (Fig) Neplăcere. 6 (Fig) Necaz. 7 (Fig) Daună materială pricinuită cuiva Si: (îvr) vătămătură (10). 8 (Fig) Prejudiciu moral Si: (îvr) vătămătură (11). 9 Încălcare a unor norme, a unor precepte, a unor reguli consimțite. 10 Deteriorare (cauzată unor bunuri materiale, unor obiecte etc.).

rodie, rodii, s.f. – Boală a plantelor (în special a legumelor de grădină) care afectează partea aeriană; frunzele devin ruginii, planta se usucă și moare; „un fel de rouă malefică”: „O pticat rodie păstă grădină”. – Din magh. ragya.

rodie, rodii, s.f. – (reg.) Boală a plantelor (în special a legumelor de grădină) care afectează partea aeriană; frunzele devin ruginii, planta se usucă și moare; „un fel de rouă malefică”: „O pticat rodie păstă grădină”. – Din magh. ragya „rugină” (MDA).

ródie, rodii, s.f. (reg.) Boală a plantelor (în special a legumelor de grădină) care afectează partea aeriană; frunzele devin ruginii, planta se usucă și moare: „O pticat rodie păstă grădină”. – Din magh. ragya „rugină” (MDA).

EPIDERMOFIȚIE s. f. boală de piele datorată unor ciuperci microscopice, în epidermă, fără a afecta părul. (< fr. épidermophytie)

2) *pátos n., pl. urĭ (vgr. páthos, boală, dispozițiune sufletească orĭ trupească. V. patimă, patetic, pato-logie). Enfază, afectare în vorbă.

TULAREMIE s. f. boală infecțioasă la iepure și transmisibilă omului, datorată unui microb specific care afectează ganglionii limfatici periferici, manifestându-se prin febră, frisoane, vomă. (< fr. tularémie)

PĂTARE f. 1) v. A PĂTA și A SE PĂTA. 2) (la plante) Boală provocată de un microb și manifestată prin apariția unor pete pe organele afectate. /v. a (se) păta

făinare sf [At: DEX / P: fă-i~ / Pl: ~nări / E: făina] 1 (Rar) Presărare cu faină. 2 (Rar; irn) Pudrare. 3 Boală a plantelor, cauzată de ciuperci parazite, caracterizată prin apariția, pe suprafața zonelor afectate, a unui strat făinos de culoare alb-cenușie.

EPIDERMOFIȚIE s.f. Boală de piele datorită unor ciuperci microscopice care se localizează în epidermă, fără a afecta părul. [Gen. -iei. / < fr. épidermophytie, cf. gr. epi – deasupra, derma – piele, phyton – plantă].

podagră sf [At: URECHE, L. 111 / V: (îvr) ~rie (A și: podagrie) / Pl: ~re / E: lat podagra, ngr ποδάγρα, ger Podagra, it podagra] 1 Gută localizată la membrele inferioare, afectând îndeosebi degetul mare al piciorului Si: (înv) podalghie (1), (îvr) podagraște (1). 2 (Pgn) Gută. 3 (Îvr) Boală a păsărilor localizată la picioare.

variolă s.f. (med.) 1 Boală infecțioasă, de natură virotică (foarte gravă), caracterizată prin apariția pe piele (și pe mucoase) a veziculelor pustuloase, care, la vindecare, lasă cicatrice definitive desfigurante; (pop.) vărsat negru. 2 Nume dat mai multor boli infecțioase și contagioase caracterizate prin erupții sub formă de vezicule sau pustule, care afectează unele animale sau păsări. • sil. -ri-o-. pl. -e. /<fr. variole, germ. Variola; cf. lat. varĭus „pătat”.

X s. m. invar. 1. A douzeci și noua literă a alfabetului limbi române; reprezintă un grup consonantic alcătuit din o velară și o frictivă. 2. Simbol pentru cifra romană cu valoarea 10. 3. Radiație (sau raze) X = radiație electromagnetică de mică lungime de undă, situată în spectru între radiațiile ultraviolete și radiația y; este produsă prin tranzițiile electronilor de pe păturile apropiate de nucleele atomice ale elementelor grele în urma frânării unor particule cu energie cinetică mare (ex. electroni) sau a altor procese de excitare. R. X. este penetrantă, ionizantă și impresionează placa fotografică; este folosită în medicină pentru stabilirea diagnosticului (radiografiere, radioscopie, tomografiere, scintigrafie etc.) sau terapeutic, precum și în ind., pentru a constata defecte de structură; în doze mari are caracter nociv. A fost descoperită de W. Röntgen în 1895; el a numit-o r.x. deoarece nu-i cunoștea natura. Sin. radiație (sau raze) Röntgen. 2. (GENET.) Cromozomul X = cromozom care intervine în determinarea sexului; la om și la multe alte animale doi cromozomi X determină sexul feminin, pe când cariotipul XY determină sexul masculin. Înclude însă și diverse alte gene care nu au legătură cu sexul; prezența acestora pe cromozomul X explică faptul că unele boli ereditare se transmit prioritar la unul dintre sexe. De ex. hemofilia și daltonismul îi afectează în special pe bărbați, care pot primi cromozomul X cu alelă anormală de la mama purtătoare (la care însă prezența celuilalt cromozom X, normal, împiedică manifestarea tulburării respective). Prezența unuia sau mai multor cromozomi X supranumerari poate provoca diverse anomalii, ca de ex. sindromul Klinefelter (cu cariotip XXY). Lipsa unui X (cariotip XO) determină la femei sindromul Turner.

lepros, ~oasă [At: BIBLIA (1688), 270²/5 / Pl: ~oși, ~oase / E: fr lépreux, lat leprosus] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de lepră (1). 3 smf (Fig) Persoană respinsă de societate. 4 a (D. părți ale corpului) Afectat de lepră (1). 5 a Care aparține leprei (1). 6 a Privitor la lepră (1). 7 a Provocat de lepră (1). 8 a (Îs) Boală ~oasă Lepră (1). 9 a (Fig; d. construcții sau părți ale acestora) În stare de degradare superficială Si: cojit, crăpat, leprotic, scorojit. 10 a (Spc; d. forme de relief) Lipsit de vegetație Si: golaș. 11 a (Fig) Nociv.

fébră s.f. 1 (med.) Temperatură ridicată a corpului uman peste temperatura fiziologică, considerată de 37°C, din cauza perturbării echilibrului dinamic dintre termoreglarea chimică (producția de căldură) și termoreglarea fizică (pierderea de căldură), în unele boli; temperatură. 2 (med.; urmat de determ. care arată felul) Nume dat mai multor boli în care simptomul major este temperatura ridicată. ◊ Febră musculară = stare de oboseală generală, care apare în urma unor eforturi fizice mari. Febră galbenă = boală infecțioasă acută, febrilă, strict localizată și endemoepidemică în unele regiuni tropicale din Africa și America Centrală și de Sud, cauzată de un arbovirus, transmisă omului prin diverse specii de diptere (înțepătura unui țînțar), caracterizată clinic prin afectare hepatică, frisoane, cefalee, stare generală alterată, tulburări digestive și renale, sindrom hemoragic și cu evoluție frecvent letală. Febră recurentă = boală infecțioasă acută, provocată de spirochet, care este transmisă omului prin păduchi, căpușe etc. Febră butonoasă = boală infecțioasă febrilă și exantematică, determinată de Rickettsia conorii și transmisă prin căpușe, ce debutează printr-un șancru de inoculare. Febră aftoasă v. aftoasă. Febră cuartă v. cuart. Febră papataci v. papataci. Febră paratifoidă v. paratifoidă. Febră pernicioasă v. pernicios. Febră puerperală v. puerperal. Febră terță v. terț. Febră tifoidă v. tifoid. Febră vitulară v. vitulară. 3 fig. Emoție, neliniște, încordare (înainte sau în timpul producerii unui eveniment). Febra examenelor. • pl. (pop.; fam.) -e. / <lat. febris, -is, it. febbre.

avestița sfs [At: CANDREA, F. 163 / V: avistri- / E: vsl авестица] (Îvp) 1 Nume al unui duh rău care afectează femeile însărcinate și copiii mici, provocându-le îmbolnăviri grave și chiar moartea Si: (reg) aripa-satanei, avezuha (1), avistrițoiu (1), stanca. 2 Boală provocată de avestița (1) Si: avezuha (2), avistrițoiu (2). 3 Carte care cuprinde formule magice de combatere a avestiței (1) și care se pune sub căpătâiul copiilor Si: avistrițoiu (3).

variolă sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 230/19 / P: ~ri-o~ / V: (îvr) ~le, variol s / Pl: ~le / E: lat variolae, variola, ger Variola, Variolae, fr variole] 1 Boală infecțioasă, contagioasă și epidemică, provocată de un virus, caracterizată prin apariția la suprafața pielii (și a mucoaselor) a numeroase pustule care, după ce se vindecă, lasă cicatrice definitive Si: (pop) vărsat¹ (11), (reg) bubat¹ (1), (frî) verolă mică. 2 (Îs) ~ hemoragică (sau, rar, neagră) Formă gravă de variolă (1), în majoritatea cazurilor mortală, în care pustulele sunt foarte numeroase și pline de sânge, producând hemoragii la nivelul mucoaselor și al tegumentelor Si: (pop) vărsat¹ (12) negru. 3 Numele mai multor boli infecțioase și contagioase, caracterizate prin erupții (sub formă de vezicule sau pustule), generalizate sau localizate în anumite regiuni ale corpului, care afectează unele animale sau unele păsări Si: (pop) vărsat¹ (17).

MORBOS, -OÁSĂ adj. (Astăzi rar) Bolnav. Depunerea, descărcarea materiei ceii morboasă, adecă a morbului sau a boalei la zisele părți. ÎNVĂȚĂTURĂ, 74/7. Părți morboase (bolnave) ale arborilor. BARASCH, B. 233. Mi se pare însă că nu e morboasă, ci numai afectează. F (1867), 34, cf. 408. Cu durere de inimă am citit. . . despre trista împrejurare, că iubita mea cumnată ar fi periculos morboasă. SBIERA, F. S. 272. În toată viața mea de ani șaizeci, n-am fost morbos decît de două ori. V. ROM. iulie 1954, 7. ♦ Bolnăvicios. Cf. CV 1949, nr. 6, 38. – Pl.: morboși, -oase. – Din lat. morbosus.

SCLERÓZĂ (< fr. {i}; {s} gr. sklerosis „întăritură”) s. f. Modificare a structurii normale a unui organ, caracterizată prin proliferarea țesutului conjunctiv; este însoțită de o creștere patologică a colagenului și o rarefiere a celulelor. Survine în urma unor procese inflamatorii sau degenerative (ex. s. renală, s. hepatică, s. ovariană etc.) sau ca un stadiu final de cicatrizare a unei plăgi. Modificările sclerotice ireversibile duc treptat la deformarea organelor afectate și la dereglarea funcției specifice acestora. ◊ S. cerebrală = înlocuire a parenchimului cerebral cu țesut fibros, generată de insuficiență circulatorie, procese inflamatorii și degenerative. Impr. senilitate. S. în plăci = boală a sistemului nervos central, având cauză necunoscută, caracterizată prin apariția unor plăci de demielinizare și manifestată prin tulburări de mișcare, de vedere, sfincteriene, psihice etc. S. laterală amiotrofică = boală a sistemului nervos, având o cauză necunoscută, caracterizată prin leziuni concomitente ale neuronilor motori periferici și centrali și și manifestată prin atrofii musculare și prin exagerarea reflexelor osteotendinoase.

NEFIRESC, -EASCĂ, nefirești, adj. Care nu e în firea lucrurilor; nenatural, neobișnuit; anormal. În liniștea aceasta mai ales, nefirească, pîndea parcă o amenințare. C. PETRESCU, R. DR. 7. Și boale ce mizeria ș-averea nefirească Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi. EMINESCU, O. I 61. ◊ (Adverbial) Întrebarea lui Toderiță sună nefiresc. VORNIC, P. 52. ♦ (Neobișnuit, despre oameni) Nenatural, afectat, artificial. Mișu Georgian era de felul lui nefiresc în vorbă, în mișcări. BASSARABESCU, S. N. 145.

SCHIMBĂRI GLOBALE ALE MEDIULUI, modificări de mare amploare ale condițiilor de viață la nivelul întregii planete. În trecutul geologic au avut loc numeroase astfel de schimbări, din cauze încă insuficient cunoscute. În prezent există temerea că astfel de modificări se vor produce în scurt timp ca urmare a unor acțiuni antropice care pun în pericol echilibrul natural al Terrei; se consideră că chiar, pe lângă variațiile climatice normale, au început să se manifeste și unele tendințe ale acestor s.g., care vor avea implicații profunde asupra societății omenești. Printre cauze se numără emisiile de gaze cu efect de seră, îndeosebi prin arderea combustibililor fosili, utilizarea unor produse artificiale ca halonii și clorofluorurile de carbon, care distrug stratul de ozon, distrugerea pe scară largă a pădurilor (îndeosebi a celor tropicale), agricultura intensivă, puternic chimizată și mecanizată (inclusiv marea extindere a orezăriilor inundate și a a fermelor de bovine, surse de gaze cu efect de seră), eliberarea de gaze din haldele de gunoi. Printre consecințele prognozate se numără: încălzirea climatică globală, modificarea circulației atmosferice și deci a regimului pluviometric (și creșterea frecvenței și razei de acțiune a unor fenomene climatice extreme – uragane, tornade, viscole, dar și a ariilor afectate de deșertificare), modificarea traseelor curenților marini, creșterea nivelului oceanului (ca urmare a topirii calotelor glaciare) și inundarea ins. joase, a deltelor și a câmpiilor, reducerea biodiversității și modificări ale ecosistemelor terestre și marine (afectate și de acțiuni antropice directe), redistribuirea pe glob a culturilor agricole, creșterea incidenței cataractei și cancerului de piele (datorită subțierii stratului de ozon) și extinderea la latitudini medii a unor boli tropicale.

POLIARTRITĂ, poliartrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația acută sau cronică a mai multor articulații în același timp și care este de natură reumatismală, bacilară etc. Poliartrită cronică evolutivă = reumatism cronic deformant, cu evoluție progresivă, care afectează articulațiile extremităților. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarthrite.

POLIARTRITĂ, poliartrite, s. f. Boală care se manifestă prin inflamația acută sau cronică a mai multor articulații în același timp și care este de natură reumatismală, tuberculoasă, bacilară etc. ◊ Poliartrită cronică evolutivă = reumatism cronic deformant, cu evoluție progresivă, care afectează articulațiile extremităților. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. polyarthrite.

SIMPLICITATE s. f. 1. Însușirea de a fi simplu; p. ext. lipsă de artificialitate, de rafinament sau de afectare; simplitate. Și el și doamna se înțelegeau deplin... în curățenia și simplicitatea vieții lor. SADOVEANU, Z. C. 108. Cum aș fi voit să fiu muncitor de aceia ce-și trec viața în simplicitate. BOLINTINEANU, O. 345. Un vulpoi coprins de boală... Se silea să dovedească C-un stil dulce, vorbe mii, Că cu o simplicitate Și cu traiul cel cinstit, Cu năravuri lăudate E oricine fericit. ALEXANDRESCU, P. 31. ◊ (Poetic) Un aer de simplicitate tînără părea că învăluiește toate cele. Natura surîdea, în pragul primăverii. D. ZAMFIRESCU, R. 91. ♦ Lipsă de podoabe căutate,de rafinament artificial (la o operă de artă). Cu o atențiune nu tocmai încordată, am putea distinge în poezia poporului simplicitatea ca formă, adîncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simțire și cugetare. HOGAȘ, DR. II 178. Povestirea lui Ion, cum a fugit de la ocnă, e admirabil de poetică, cu toată simplicitatea ei. GHEREA, ST. CR. II 162. 2. Credulitate, naivitate, prostie.

ORGANO- „organ, organic, organism”. ◊ gr. organon „instrument, organ” > fr. organo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. organo-. □ ~filetic (v. -filetic), adj., referitor la apariția, diferențierea și evoluția istorică a organelor vegetale sau animale; ~fil (v. -fil₁), adj., cu afinitate deosebită pentru anumite organe sau țesuturi; ~filie (v. -filie₃), s. f., filogenie a organelor; ~filogeneză (v. filo-₂, v. -geneză), s. f., studiu al dezvoltării organelor din punct de vedere filogenetic; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Care intră în compoziția substanțelor organice. 2. Care s-a format sub acțiunea organismelor vegetale sau animale. 3. Care participă la formarea compușilor organici. 4. Care produce organe; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; sin. organogenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., organogeneză*; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea organelor animalelor și vegetalelor. 2. Morfologia externă a organelor; ~ide (v. -id), s. f. pl., părți din protoplasma celulei, care îndeplinesc anumite funcțiuni; ~leptic (v. -leptic), adj., s. n., 1. adj., s. n., (Substanță) care are afinitate pentru un anumit organ. 2. adj., Care afectează organele de simț. 3. adj., Care apreciază calitatea produselor alimentare cu ajutorul organelor de simț; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă sedimentară de origine organică; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiu științific al organelor; ~patie (v. -patie), s. f., boală a organelor, însoțită de leziuni; ~pexie (v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a unui organ anormal; ~plastic (v. -plastic), adj., capabil de a forma organe; ~taxie (v. -taxie), s. f., clasificare a organelor în funcție de anumite criterii și caractere; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratare a unor boli, bazată pe folosirea organelor sau a glandelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui organ; ~trofic (v. -trofic), adj., care se hrănește cu substanțe organice; ~trop (v. -trop), adj., care se fixează pe anumite țesuturi organice; sin. organotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., organotrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., capacitate a unor agenți patogeni de a infecta anumite organe ale gazdei; sin. organotropism^[1].

RÂIE (lat. aranea „păianjen”) s. f. (Pop.) 1. Boală provocată la om și la animale de diverși acarieni, paraziți, la suprafața sau în profunzimea epidermei; se manifestă prin mâncărimi, leziuni ale pielii, frecvent cu formarea de cruste iar la mamifere și prin căderea părului. Printre cele mai frecvente forme se numără r. sarcoptică (v. scabie), r. psoroptică (produsă de acarieni din genul Psoroptes, care afectează îndeosebi caii, bovinele și ovinele), r. notoedrică (afectează pisicile, câinii și iepurii, fiind localizată în special pe cap, gât și membre, produsă de acarieni din genul Notoedres), r. auriculară (localizată la urechi, produsă la câini și pisici de acarianul Otodectes). 2. Fig. Termen depreciativ pentru cineva sau pentru ceva de care nu poți scăpa; năpastă, pacoste. 3. (FITOPAT.) Râia neagră a cartofului = boală a cartofului provocată de ciuperca Synchytrium endobioticum, manifestată prin apariția unor excrescențe moi, brune-negricioase pe părțile subterane ale plantei. ◊ Râia comună a cartofului = actinomicoza cartofului.

brâncă² sfs [At: ECONOMIA, 102 / E: ns cf srb brnka] 1 (Pop) Boală de vite și de porci manifestată prin umflături la gât și la cap. 2 Plantă ierboasă fără frunze, cu flori verzui sau alburii care formează spice cărnoase și crește pe soluri sărate și care se întrebuințează ca medicament contra brâncii² (1) Si: brâncarită, gușteriță, iarba-porcului, iarbă-sărată (Salicornia herbacea). 3 (Med; pop) Bubă ascunsă care afectează oasele picioarelor, mâinilor și capului Si: bubă, orbalț. 4 Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).

RICKETSIÓZĂ (< fr.) s. f. Boală infecțioasă provocată de o bacterie din genul Rickettsia. R. se manifestă prin febră foarte mare, stare de prostrație și apariția de erupții cutanate caracteristice, netratate având o evoluție gravă ce poate duce la moarte. De obicei, r. sunt localizate geografic și apar sub formă de cazuri izolate, dar unele (mai ales tifosul exantematic) pot afecta colectivități mari.

maladie s.f. 1 (med., med. vet.) afecțiune, boală, rău, suferință, <livr.> mal², morb, <înv. și pop.> nevoie, slăbiciune, slăbire, supărare, <pop. și fam.> beteșug, <pop.> călcătură, patimă, vătămare, <înv. și reg.> neputință, slăbănogeală, slăbănogie, <reg.> betegeală, betegie, betegire, izdat, morbiciune, păs, <înv.> lâncezime, lângoare, morbiciune, pătimire, slăbănogire, zaiflâc. Îl mistuia o maladie pulmonară. 2 (med.) maladie albastră = cianoză. Maladia albastră apare din cauza insuficientei oxigenări a sângelui; maladie mitrală = stenoză mitrală. Maladia mitrală afectează valvula inimii dintre atriul și ventriculul stâng.

gușă sf [At: ANON. CAR. / V: ~șe / Pl: ~și / E: ml geusiae] 1 (Fam) Gât. 2 (La păsări) Porțiune mai dilatată, în formă de pungă, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. 3 (Pop; îlv) A se umfla în ~ A se mândri. 4 (Fam; îal) A se răsti. 5 (Reg; îc) ~-porumbului (sau ~-porumbelului) Plantă erbacee cu frunze opuse și ascuțite, cu flori albe-verzui, cu fructul în formă de bobițe negre (Cucubalus baccifer). 6 (Reg; îac) Plantă erbacee cu flori albe, cu fructul o capsulă (Silene cucubalus). 7 (Reg; îac) Odolean (Valeriana dioica). 8 (Reg; îac) Odolean (Valeriana officinalis). 9 (Reg; la albine) Organ în care se prelucrează nectarul. 10 (La oameni) Umflătură patologică formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea glandei tiroide. 11 Boală care provoacă gușa (10). 12 (Pop; lpl) Gâlci. 13 Cută de grăsime care atârnă sub bărbie la unele persoane. 14 Gâtlej. 15 (Reg) Boală (la vite și ovine) manifestată prin tuse. 16 (La animale amfibii) Pielea de pe maxilarul inferior, care ajută, împreună cu mușchii respectivi, la respirație. 17 (La reptile) Bărbie. 18 Partea de sub gât a unei blăni sau a unei piei. 19 (Glg) Incrustații ale unor cristale de naturi diferite într-un mineral. 20 (Reg) Nod al caierului. 21 (Fig) Loc în care începe o vale să se lărgească. 22 (Îe) A râde din ~ A râde afectat, forțat. 23 (Îe) A vorbi din ~ A vorbi gros. 24 (Îae) A vorbi afectat. 25 (Îs) ~ de conductă Cută care se formează uneori la curbarea unei țevi. corectat(ă)

cacoxelon (gr. kakoxelon „rea afectare”), defect al stilului care constă în exagerarea unei însușiri a elocuțiunii, având ca rezultat stilul umflat, dulceag, abundent, extravagant, viciat de cuvinte improprii, obscure ca sens etc. (Q., vol. II, p. 325) (I): „Unii vor resimți odată cu primele săptămâni din martie [...] o vădită amplificare a elanului de viață [...], În timp ce alții, dimpotrivă, vor înregistra în exact același interval de timp o racordare plenară la universul neliniștii, al apatiei, sau chiar al bolii.” (Magazin, 20.III.1976, p. 5)

BRONHO- (BRONCHO-) „bronhii, bronhial”. ◊ gr. bronkhos „trahee, bronhie” > fr. broncho-, germ. id., engl. id., it. bronco- > rom. bronho- și broncho-. □ ~biopsie (v. bi/o-, v -opsie), s. f., biopsie a mucoasei bronhice, efectuată în cursul unei bronhoscopii; ~cel (v. -cel₂), s. n., dilatație chistică a bronhiilor; ~egofonie (v. -ego₂, v. -fonie₁), s. f., combinare a egofoniei cu bronhofonia; sin. egobronhofonie; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., rezonanță exagerată a vocii bolnavului, la ascultarea plămînilor, în cazuri de pneumonie, bronșită, astmă etc.; ~gen (v. -gen₁), adj., de origine bronhică; ~grafie (v. -grafie), s. f., radiografie a bronhiilor după introducerea în căile respiratorii a unei substanțe de contrast; ~gramă (v. -gramă), s. f., imagine radiologică obținută în urma unei bronhografii; ~lit (v. -lit₁), s. n., concrețiune minerală în bronhii; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în bronhologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază bolile bronhice și tratamentul acestora; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., măsurare a calibrului bronhic; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat medical utilizat în bronhometrie; ~mucocel (v. muco-, v. -cel₂), s. n., dilatație chistică a bronhiilor, plină cu secreții stagnante; ~patie (v. -patie), s. f., afecțiune a bronhiilor; ~piocel (v. pio-, v. -cel₂), s. n., dilatare chistică a bronhiilor plină cu puroi; ~pioree (v. pio-, v. -ree), s. f., inflamație bronhială purulentă; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a bronhiilor; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a bronhiilor; ~pneumopatie (v. pneumo-, v. -patie), s. f., maladie care afectează, în același timp, bronhiile și plămînii; ~radiografie (v. radio-, v. -grafie), s. f., examinare a bronhiilor și a bronhiolelor cu ajutorul razelor X; ~rafie (v. -rafie), s. f., suturare a bronhiilor; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie bronhică; ~ree (v. -ree), s. f., expectorație exagerată, provocată de o bronșită cronică; ~scop (v. -scop), s. n., aparat utilizat în bronhoscopie; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare vizuală a interiorului bronhiilor cu ajutorul bronhoscopului; ~spasm (v. -spasm), s. n., contracție spasmodică a bronhiilor; ~spirografie (v. spiro-₂, v. -grafie), s. f., înregistrare spirografică separată a ventilației celor doi plămîni; ~spirometrie (v. spiro-₂, v. -metrie₁), s. f., metodă de explorare funcțională simultană a fiecăruia din cei doi plămîni; ~spirometru (v. spiro-₂, v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea capacității fiecăruia din cei doi plămîni; ~stenoză (v. -stenoză), s. f., îngustare patologică a bronhiilor; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical pentru deschiderea bronhiilor; ~tomie (v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală a unei bronhii.

GUȘĂ, guși, s. f. 1. (La păsări) Pungă pe traiectul esofagului, în care alimentele stau cîtva timp înainte de a trece în stomac. [Păsărica] ciripi, întîi înăbușită, din gușă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cintec. GÎRLEANU, L. 41. Vulturul se repezi la fîntînă și-i aduse apă în gușă. ISPIRESCU, L. 329. Găina cu grăuntele umple gușa de bucate (= puțin cîte puțin se dobîndesc multe). ◊ Compus: gușa-porumbului (sau porumbelului) = nume dat mai multor plante erbacee din familia garoafei. 2. (La amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care, împreună cu mușchii respectivi, ajută la respirație. Un buratec verde cere ploaie la o tufă de zmeură, zbătîndu-și gușa albă. SADOVEANU, N. P. 98. ♦ (La reptile) Bărbia, de obicei altfel colorată decît restul corpului. Acea șopîrlă îl privea țintă cu ochi de topaz și gușa albă îi creștea și-i descreștea într-o mișcare domoală. SADOVEANU, N. P. 232. 3. (La oameni) Umflătură care se formează în partea de dinainte a gîtului (la mijloc sau lateral) și care e produsă de mărirea glandei tiroide; boala care provoacă această umflătură. Se știe că gușa endemică nu este o problemă de laborator, ci una de sănătate a milioane de oameni. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 11/3. Părintele Dumitru... avea o gușă la gît cît o ploscă de cele mari. CREANGĂ, O. A. 45. 4. Partea grasă care atîrnă sub bărbie la unele persoane. [Femeia] își lăsă bărbia pe gușa de grăsime. DUMITRIU, N. 175. Sătul de aur ca o căpușă De sînge, boierul se plînge, Mîngîindu-se pe gușă. BENIUC, V. 137. Căpitanul se scărpină pe gușă. DELAVRANCEA, S. 125. 5. Gît. Cine știe ceva, cine a văzut ceva, trebuie să spuie tot, să-l apucăm de gușă pre bandit. DUMITRIU, V. L. 31. ♦ Gîtlej. ◊ Expr. A rîde din gușă = a rîde afectat. Bărbat îndrăzneț a cuprins-o strîns; i-a presărat din mănunchiul de flori pulbere de aur, rîzînd numai din gușă ca un hulub. SADOVEANU, N. P. 105. A vorbi din gușă = a vorbi gros, cu o tonalitate închisă; fig. a vorbi afectat. Ce-i în gușă, și-n căpușă v. căpușă. Scoate (tot) din gușă = spune repede tot ce ai de spus. 6. Parte a unei blăni (sau a unei piei argăsite) care se găsește sub gît. 7. (Tehn.; în expr.) Gușă de conductă = cută care se formează uneori la curbarea unei țevi, în locul în care se comprimă materialul prin încălzire. 8. Fig. Loc unde se lărgește o vale. Bădiță, ce livede e asta? – îl întrebam, trecînd prin niște guși de văi care mă îmbătau cu dulcele lor miros de fîn proaspăt cosit. ODOBESCU, S. III 173.

vîrf s.n. I (predomină ideea de parte înaltă, de deasupra sau de nivel superior) 1 (geomorf.) Partea cea mai de sus a unei culmi, a unor munți sau dealuri. 2 Partea cea mai de sus (ascuțită) a unui obiect înalt (casă, copac etc.). Piramidele-nvechite Urcă-n cer vîrful lor mare (EMIN.). Loc.adv. Cu vîrf = foarte mult, peste măsură. Cu vîrf și îndesat = din belșug, din abundență, cu prisosință. N-a izbutit să dobîndească nici o avansare, deși ar fi meritat cu vîrf și îndesat (REBR.). ◊ Expr. A pune (sau a face) vîrf (la ceva) = a întrece orice măsură, închipuire sau așteptare; a fi din cale-afară de... Prin multe trecuse el de cînd era om bogat; asta însă punea vîrf la toate (SLAV.). (Plin) cu vîrf sau încărcat cu vîrf = plin de tot, pînă sus. ♦ Partea cea mai ridicată față de suprafața înconjurătoare. Ședea pe vîrful grămezii de nisip. 3 Fig. Persoană, grupare, colectiv etc. care se află în fruntea unei organizații, a unui grup social etc. El, vîrful mîndru al celor ce apasă – Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut (EMIN.). ◊ Loc.adv. La vîrf = (calc după fr. „au sommet”; despre întruniri, convorbiri etc.) care presupune participarea șefilor de state, de guverne; la cel mai înalt nivel în stat. 4 Fig. Grad, intensitate maximă de manifestare sau de evoluție a unui fenomen, a unei acțiuni etc. ◊ Ore de vîrf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vîrf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. ♦ Treaptă supremă într-o ierarhie (socială, profesională etc.); apogeu, culme. În așa vîrf ajunsese această boală a sa, Încît în toată minuta sfirșitul îi aștepta (PANN). II (predomină ideea de extremitate ascuțită) 1 Parte extremă a unui obiect, de obicei subțiată sau ascuțită (și opusă părții cu care este fixat de ceva sau de care este apucat ori manevrat); parte cu care se termină un obiect în sensul lungimii lui; capăt, extremitate. Băgă de seamă că o broască țestoasă se ține după vîrful nuielei lui (ISP.). ◊ Expr. Nici cît un vîrf de ac v. ac. 2 Extremitate a unei părți a trupului omului sau al animalelor. Sărută pe Viorica înălțîndu-se în vîrful picioarelor (PHIL.). ◊ Loc.adv. Din vîrful buzelor = a) cu superioritate, ironic, batjocoritor; b) fără convingere. E un prieten al nostru,... lămuri din vîrful buzelor Mina (SADOV.). În vîrful (sau pe vîrfurile) degetelor = (în legătură cu vb. de mișcare) tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. Stinse lampa, pe vîrful degetelor trecu prin tindă (EMIN.). În vîrful (sau pe vîrfurile) picioarelor v. picior. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) tot sîngele în vîrful capului, se spune cînd cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vîrful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; ext. a vorbi afectat. A umbla (sau a păși, a merge) în vîrful degetelor v. deget. A grăi în vîrful limbii v. limbă. A i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul (în vîrful capului) v. păr. 3 (geom.) Punct de intersecție a două laturi ale unui unghi. • pl. -uri. /<sl. veche връхъ врьхъ; cf. și fr. sommet.

NĂDUȘEALĂ s. f. 1. Faptul de a năduși (I); (concretizat) substanță lichidă secretată (prin pori) de glandele sudoripare, cu o compoziție asemănătoare cu a urinei, transpirație, sudoare, (regional) năduf (3), năbușeală (3). cf. piscupescu, o. 229/11. Bolnavul se va afla dus cu totul și îi va veni o nădușală foarte îmbilșugată. cr (1829), 74¹/32. Nu acu-ndată-într-astă amețeală Și trupul cu totul plin de nădușală Să te lupți cu mine așa obosit. pann, e. ii, 88/12, cf. coșbuc, p. ii, 202. În acele momente eram loarcă de nădușală. f (1900), 558. Obrajii Anei erau îmbujorați de căldură și umezi de nădușeală. rebreanu, i. 53, cf. 430. Nădușeala curgea de pe mine. ardeleanu, d. 75. Din cînd în cînd își șterg nădușelile cu tampoane de pudră. bacovia, o. 240. Își ștersese timp de două ceasuri chipul și fruntea de nădușeală. camil petrescu, u. n. 276, cf. id. o. ii, 140. Obosit și leoarcă de nădușală. stănoiu, c. i. 101. Oamenii regimentului se învîrteau pe un singur rînd, înrîurați de nădușală. brăescu, m. b. 80, cf. 132, id. a. 71. Ciobanul a intrat Murdar de nădușeală și de praf. arghezi, c. o. 161. Pe fruntea oamenilor nădușala curge șiroaie. bogza, a. î. 106. Îi trebuie un petic mare, s-o cârpească în spinare... unde cămașa putrezește mai repede, de nădușeală. stancu, d. 106. Purta o cămașă kaki cu gulerul cenușiu, ud de nădușeală. v. rom. martie 1954, 20. Se trase un pas înapoi, își șterse fruntea de nădușeală, apoi bătu în ușă. ib. aprilie 1955, 151. Nenumărate rîulețe lungi, lucii, de nădușeală... i se scurgeau încet din creștetul capului. galan, z. r. 27, cf. id. b. ii, 167. Oamenii își ștergeau nădușeala de pe frunte. tudoran, p. 82. Nădușeala i se scurgea încet pe după urechi, cu toate că în odaie era destul de răcoare. vornic, p. 7. Se lupta cît se lupta, Zi de vară pînă-n seară, Fără pic de nădușeală. Mat. folk. 169, cf. alrm i/i h 9, alr ii/i h 94. Nădușala scoate boala. zanne, p. viii, 434. ◊ fig. Nădușala nopții curge pe geamuri. arghezi, vers. 177. ◊ Expr. A-l trece (sau a-l cuprinde) (toate) nădușelile = a transpira abundent (din cauza căldurii, a efortului fizic, a emoției, a spaimei etc.); p. ext. a depune mari eforturi, a avea mari emoții. cf. odobescu, s. iii, 157. Muncea bietul om de dimineața pînă seara tîrziu, alături cu muierea, de-i trecea nădușelele. ispirescu, l. 174. Îl treceau nădușeli pe bietul băiat, și vederile i se întunecau. vlahuță, o. a. 111. I-au cuprins nădușelile. stancu, d. 228. Omul asculta și-l treceau nădușelile de cîte auzea. pas, z. i, 151. Căpitanul se uita în cărțulie ca mîța-n calendar și simțea că-l trec nădușeli fierbinți. tudoran, p. 88. Îi era așa de cald pe dinăuntru, încît îl trecură toate nădușelile. t. popovici, se. 216. ♦ fig. (La pl.) Tensiune nervoasă provocată de un efort susținut, de o emoție puternică etc. După cinci ceasuri de nădușeli, nu izbutise să scrie decît un rînd. stănoiu, c. i. 167. 2. Căldură mare, înnăbușitoare, arșiță, caniculă, zăpușeală, zăduf, năbușeală (2), (popular) năduf (2); aer înnăbușitor, viciat, insuficient; senzație pe care o simte cineva cînd sînt călduri mari, cînd aerul este viciat sau insuficient etc. Vara nădușăli nu sînt ca aicea la noi, ci călduri cuvioase..., cum este la noi la mai. m. costin, o. 270. Era nădușală și căldură de nu-ți puteai trage sufletul. contemporanul, iii, 781. Simțim parcă o nădușală, dorim aer curat. f (1903), 176. O nădușeală chinuitoare îi strangula gîtul. bart, s. m. 77, cf. alr sn v 1 502, a v 18. 3. (Învechit și regional) Afecțiune patologică (la oameni și Ia animale) care afectează respirația; greutate de a respira; spec. astmă. v. năduf. După îndelungă pătimire de nădușală. drăghici, d. 19/23. Dobitocul... răsuflă greu, are nădușală, vrea mai mult să bea. calendariu (1844), 185/26. Asma este răsuflarea omului grea și amănuntă, carea se zice și îngustie seau sufocare (nădușeală). cornea, e. i, 25/22. De nădușeală suferă mult cei slabi de piept. GRIGORIU-RIGO, m. P. I, 122, cf. CANDREA, f. 27, 220, alrm I/I h 159, ALR i 1 657/412, 677, a ii 3, 5, 8, 10, MAT. DIALECT. I, 262. – pl.: nădușeli și (regional) nădușele. – Și: (regional) năduhală s. f. caba, săl. 91. – Năduși + suf. -eală. – Năduhală: prin apropiere de năduh.