BENDIX, bendixuri, s. n. Mecanism care permite angrenarea pinionului demarorului cu coroana dințată de pe volantul motorului, la automobile, avioane etc. – Din fr. bendix.

BIBLIOBUZ, bibliobuze, s. n. Automobil amenajat cu o bibliotecă volantă. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliobus.

BIBLIOTECĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi de ținut cărți. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Nume dat unei serii de cărți care prezintă caractere comune și sunt publicate de aceeași editură. – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca.

VOLAN, volane, s. n. I. 1. Piesă de formă circulară din mecanismul unui autovehicul, cu ajutorul căreia se dă vehiculului direcția voită. 2. Piesă în formă de roată, cu ajutorul căreia se acționează un anumit mecanism al unei mașini. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte femeiască, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant.

VOLANT¹, volanți, s. m. 1. Piesă mare în formă de roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unor mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învârtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare. – Din fr. volant.

VOLANT², -Ă, volanți, -te, adj. Desprins de o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant.

FOAIE, foi, s. f. 1. Frunză. ♦ Compus: foaie-grasă = numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). ♦ Sepală sau petală. 2. Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris): filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. ◊ Foaie volantă = a) tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej deosebit; b) filă de hârtie izolată. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba purtarea sau atitudinea față de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinări) Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație, etc. ◊ Foaie de drum = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Ieșit din uz) Foaie de zestre (sau dotală) = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 4. (Înv.) Ziar, revistă. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicații pe care este imprimat titlul (și subtitlul) complet al unei cărți, numele autorului, locul și data apariției, editorul sau editura care publică lucrarea. 5. Lățimea unei pânze: bucată de pânză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. ◊ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confecționează corturi sau alte obiecte de protecție. ♦ (La pl.) Fustă. 6. Strat de aluat, subțiat cu vergeaua, din care se fac plăcinte, tăiței, etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) după fr. feuille.

FIȘĂ, fișe, s. f. 1. Foaie (mică) de hârtie sau de carton pe care își face însemnări cel ce strânge material pentru elaborarea unei opere, pe care se redau extrase dintr-o lucrare etc. ♦ (În biblioteci) Foaie de carton de format unitar pe care se trec datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la o publicație periodică. ♦ Fișă personală = act în care se trec datele personale ale unui salariat. Fișă de sănătate = document în care se trec date în legătură cu sănătatea cuiva. Fișă de evidență = foaie volantă folosită în lucrările de evidență contabilă pentru urmărirea sistematică a fiecărui mijloc economic, proces sau sursă sub aspectul creșterii, al diminuării și al existenței soldului la o anumită dată. Fișă tehnologică = (formular care conține) totalitatea indicațiilor privitoare la fazele unui anumit proces de producție. 2. (Tehn.) Piesă de la capătul unui cordon de rețea, care se introduce într-o priză, într-un cuplu etc. spre a stabili legătura cu o linie electrică, telefonică etc. – Din fr. fiche.

CLAMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se întrebuințează pentru prins două sau mai multe foi volante, buclele părului la femei etc. – Din germ. Klammer.

DETAȘABIL adj. v. volant.

MOBIL adj., s. 1. adj. v. volant. 2. adj. v. mobiliar. 3. s. v. cauză.

VOLANT adj. 1. mobil. (Serviciu ~; bibliotecă ~.) 2. detașabil. (Foaie ~.)

volant adj. m., pl. volanți; f. sg. volantă, pl. volante

volant s. m., pl. volanți

PROCLAMAȚIE ~i f. 1) v. A PROCLAMA. 2) Apel cu conținut politic urmărind scopuri de agitație; foaie volantă. /<fr. proclamation, lat. proclamatio, ~onis

VOLAN¹ ~e n. Fâșie de stofă fină sau de dantelă, încrețită sau gofrată, folosită la garnisirea unor obiecte de îmbrăcăminte femeiască sau a unor cuverturi. /<fr. volant

VOLAN² ~e n. Dispozitiv circular cu ajutorul căruia se orientează roțile directoare ale unui autovehicul în direcția dorită. /<fr. volant

VOLANT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care se deplasează dintr-un loc în altul (în funcție de necesități); caracterizat prin mobilitate. Echipă ~tă. ◊ Bibliotecă ~tă fond de cărți al unei biblioteci pus temporar la dispoziția unei instituții. 2) Care durează puțin timp; de scurtă durată. ◊ (Adunare) ~tă adunare de lucru pentru soluționarea unor chestiuni urgente. 3) Care nu se încadrează într-un întreg; detașat de întreg. ◊ Foaie ~tă a) apel cu conținut politic urmărind scopuri de agitație; proclamație; b) foaie detașabilă dintr-o carte sau dintr-un caiet. /<fr. volant

VOLANT² ~ți m. 1) Roată cu jantă masivă care se fixează pe arborele unei mașini pentru a-i uniformiza turația. 2) Piesă complexă a unei mașini bătătoare, folosită la scărmănarea bumbacului. /<fr. volant

SAMBUC s.n. Parte a unei mașini de război medievale, formată dintr-o punte volantă care se lăsa dintr-un turn de asediu pe zidurile cetății asediate. [< lat. sambuca, fr. sambuque, it. sambuca].

VOLANT s.m. 1. (Tehn.) Roată grea, de dimensiuni mari, servind la uniformizarea și regularizarea mersului unei mașini. 2. (Text.) Piesă complexă din mecanismul unei mașini bătătoare, care printr-o învîrtire rapidă scarmănă bumbacul presat la valțul de alimentare. [Pl. -nți, (s.n.) -nte, -nturi. / < fr. volant].

VOLANT, -Ă adj. (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. ♦ (Spec.) Care se poate mișca, deplasa după voie; mobil, desprins. ◊ Foaie volantă = foaie de hîrtie scrisă sau tipărită care se difuzează ca manifest; bibliotecă volantă = fond de cărți aparținînd unei biblioteci publice și împrumutat temporar unei instituții, unei unități etc. [< fr. volant < voler – a zbura].

VOLAN s.n. I. Garnitură făcută dintr-o fîșie de țesătură ușoară sau de dantelă, adesea încrețită sau plisată, care se aplică drept podoabă pe rochii, la mîneci etc. II. (Tehn.) 1. Piesă din dispozitivul de direcție al unui autovehicul cu ajutorul căreia se poate îndrepta vehiculul în direcția voită. 2. Piesă în formă de roată cu ajutorul căreia se pun în mișcare anumite mașini, se acționează mecanisme etc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. volant].

BIBLIOBUZ s.n. Autobuz amenajat cu o bibliotecă volantă. [< fr. bibliobus].

BENDIX s. n. mecanism care permite angrenarea pinionului electromotorului de pornire cu coroana dințată de pe volantul motorului. (< fr. bendix)

SAMBUC I. s. n. punte volantă a unei mașini de război medievale, care se lăsa dintr-un turn de asediu pe zidurile cetății asediate. II. s. f. un fel de harfă cu patru coarde, la greci.^[1] (< fr. sambuque, lat. sambuca, gr. sambuke)

SUCUPĂ s. f. farfurioară pe care se pune ceașca. ♦ ~ volantă = farfurie zburătoare. (< fr. soucoupe)

VOLAN s. n. I. garnitură dintr-o fâșie de țesătură ușoară sau de dantelă, încrețită sau plisată, drept podoabă pe rochii, la mâneci etc. II. 1. piesă din dispozitivul de direcție al unui autovehicul cu ajutorul căreia se poate îndrepta vehiculul în direcția voită. 2. piesă în formă de roată cu ajutorul căreia se pun în mișcare anumite mașini, se acționează mecanisme etc. (< fr. volant)

VOLANT¹ s. m. 1. roată grea care servește la uniformizarea și regularizarea mersului unei mașini. 2. (text.) piesă complexă din mecanismul unei mașini bătătoare, care printr-o învârtire rapidă scarmănă bumbacul presat la valțul de alimentare. (< fr. volant)

VOLANT², -Ă adj. 1. care poate zbura; care se poate menține în aer. ◊ (spec.) care se poate mișca, deplasa după voie; mobil. ♦ bibliotecă ~ă = fond de cărți aparținând unei biblioteci publice și împrumutat temporar unei instituții, unități etc. 2. desprins; detașabil. ♦ foaie ~ă = foaie de hârtie scrisă sau tipărită care se difuzează ca manifest. (< fr. volant)

VOLTIJĂ s. f. 1. serie de exerciții de suplețe din încălecarea din fugă a calului, fără ajutorul scărilor. 2. (în circuri) exerciții la trapezul volant. (< fr. voltige)

șiștoare (-ori), s. f. – 1. Centură, bandă, fașă. – 2. Una din cele șapte tije dispuse în cerc care formează volantul roții de moară. – Var. șitoare, șîștoare, șuștoare. Sb. šestar „cerc”. Legătura cu lat. cinctorium (Crețu 338) sau cu sl. šiti „a coase” (Scriban) este improbabilă. După Cihac, II, 389, din sl. šiška „con”.

teter (-ră), adj. – Prost, nătărău, gogoman. Creație expresivă, cf. neder, rus. otetjum. În Munt. – Der. teterează, s. m. (prost), cu suf. -ză; tititez, s. n. (hădărag de moară; sfîrlează; om neastîmpărat, spiriduș; copil, obraznic, băgăreț), dublet al cuvîntului anterior; tuturigă, s. f. (Bucov., volantul batozei); titiri, vb. (Mold. de S, a se aranja, a se dichisi); chichia, vb. (Mold., a piui); chichirez, s. n. (hădărag; mecanism, dispozitiv; artificiu, grație, farmec); terteleac (var. terteleci), s. n. (Olt., titirez, hădărag), pe care Drăganu, Dacor., V, 376, îl explică prin mag. tördelék, cf. perpelici. Explicațiile lui titirez porninid de la ceh. titerka „jucărie” (Cihac, II, 413); de la it. trotolla sau ngr. τρέτουλας (Tiktin); de la bg. tutračka (Candrea) nu sînt satisfăcătoare. Aceleiași rădăcini pare să aparțină titilă, s. f. (căpățînă, tărtăcuță; vîrf de munte sau de deal), cu var. ticlău, s. n. (culme, vîrf).

vălug (-gi), s. m. – 1. Volant care transmite pietrei de moară mișcarea roții hidraulice. – 2. Torță, făclie. – Var. 2 văluț. Sb. valjuga (Candrea). În Olt.

volan (-nuri), s. n. – 1. Piesă circulară la direcția unui vehicul. – 2. Roată de acționare a mecanismului unei mașini. – 3. Fîșie de țesătură încrețită care se aplică pe îmbrăcămintea femeiască, perdele etc. Fr. volant. – Der. volant, adj., din fr. volant.

CONTROL ansamblu de operații de verificare, vizând asigurarea securității zborului. Există: control înainte / după zbor, control al tehnicii de aviație executat înainte de zbor în scopul determinării stării reale a aeronavei respective pentru zbor, corespunzător cu misiunea ce urmează a fi îndeplinită și după zbor pentru descoperirea eventualelor defecte sau degradări apărute în timpul executării unei misiuni; control profilactic, control preventiv al materialului volant, făcut după executarea unui anumit număr de ore de funcționare sau în cazul solicitării deosebite în exploatare pentru înlăturarea premiselor de producere a unei pene sau funcționarea anormală a aeronavei; control tehnic, control al mijloacelor tehnice de zbor sub raportul modului de respectare a actelor normative privind starea tehnică; control de apropiere, serviciu al controlului traficului aerian, dotat cu calculatoare care furnizează controlorilor toate datele necesare despre aeronavele care se apropie sau pleacă de la aerodromurile din apropiere; controlul deschiderii parașutei, acțiune obligatorie pentru parașutiști după deschiderea parașutei în vederea rezolvării eventualelor incidente în mod rapid și eficient; controlul echipării, acțiune obligatorie pentru parașutiști după echiparea cu parașuta (parașutele) vizând nodul de acroșare, nodul de prindere al comenzii automate sau manuale a parașutei principale, nodul de prindere al comenzii parașutei de rezervă și al aparatului de siguranță etc.

EȘALON² element component al dispozitivului unei unități militare, însărcinat cu diverse misiuni. Eșalon precursor – formațiune de militari care precede deplasarea unei unități de aviație, în scopul recunoașterii raionului de dispunere și pregătirii acestuia. Eșalonul rulant se formează cu ocazia mutării pe un alt aerodrom a personalului tehnic și de deservire, materiale, documente cu ajutorul autovehiculelor sau pe căile ferate, care nu au făcut obiectul încadrării în alte eșaloane. Eșalonul volant se formează la mutarea pe alt aerodrom a matrialului volant (aeronave), a personalului navigant și a celui stabilit de comandant.

HIDROMETRU instrument pentru măsurarea umidității aerului atmosferic. Hidrometrele pot fi: chimice (se bazează pe absorbția vaporilor dintr-un volum cunoscut de către o substanță chimică), cu fir de păr (bazate pe proprietatea firului de păr de a se alungi când absoarbe vapori), de condensare (determină punctul de rouă; răcind un corp în aerul atmosferic, el se aburește la temperatura pentru care presiunea vaporilor este egală cu presiunea vaporilor saturați). Hidrometrul se utilizează în sălile de depozitare a materialelor volante (ex. sala parașutelor).

INDUSTRIE AERONAUTICĂ / AVIATICĂ, ramură a industriei care grupează totalitatea întreprinderilor care produc materiale volante sau conexe necesară desfășurării activităților de zbor.

MATERIAL VOLANT material destinat zborului.

PERSONAL AERONAUTIC CIVIL totalitatea persoanelor care deservesc activitatea de zbor. Personalul aeronautic civil se compune din: a) Personal aeronautic civil navigant, care îndeplinește atribuțiuni pe linie de zbor, posedând documente în condițiile stabilite de autoritatea aeronautică și centrul de medicină aeronautică sau pe bază de convenție pentru cetățenii altor state: personalul echipajului de conducere al aeronavei (piloți, navigatori, radiotelegrafiști și mecanici de zbor) și personal tehnic auxiliar (execută servicii la bord privind încărcătura, operațiile de recepție și control al aeronavei în vederea eliberării sau prelungirii certificatelor de navigabilitate, în general fiind ingineri specialiști), b) Personal aeronautic civil nenavigant, care deservește desfășurarea activității de zbor la sol (controlori de trafic aerian, dispeceri etc.), întreținerea materialului volant etc.

SAC husă din fibre textile destinată protejării materialului volant. Sac de transport, servește la transportul parașutei și la păstrarea acesteia pe timpul depozitării, fiind confecționat din materiale impermeabile, protejând parașuta de intemperii și murdărie. Sac de pliaj, având dimensiuni mici, preia voalura și suspantele în stadiul pliat, astfel ca aceasta să ocupe un volum cât mai mic. Sin. sacul voalurii.

BIBLIOBUZ, bibliobuze, s. n. Automobil amenajat cu o bibliotecă volantă. [Pr.: -bli-o-] – Fr. bibliobus.

volant, volanți s. m. (intl., înv.) membru al brigăzii de poliție „Fulger” conduse de comisarul Alimănescu după instaurarea regimului comunist, specializată în lichidarea rapidă, fără arestare și condamnare, a marilor infractori bucureșteni.

verș 1. Cântec de origine cărturărească (creat inițial de dascăli și cantori*, mai târziu de țărani, în același stil), cu tematică religioasă, executat în grup, de bărbați (sau mixt), la înmormântare. Versurile (2) octosilabice, grupate în strofe (uneori cu rime încrucișate) sunt asociate cu melodii religioase sau de influență pop. Uneori împrumută texte din literatură (Bolintineanu: „O fată tânără pe patul morții” etc.). 2. Cântec de origine semi-cultă, cu text religios („al lui Teodor”, „al lui Haralamvie”,„al lui Adam” etc.), executat, de obicei, de țăranii bătrâni, în Transilvania, Banat și sporadic în Câmpia Dunării. Cel mai vechi v. datează din sec. 17. 3. Cântec liric (ex. „v. străinătății” etc.); v. cântec (I). 4. Caiet (sau foaie volantă) pe care țăranii din Transilvania își scriu textele cântecelor.

aripă zburătoare s. f. Tip de avion în care fuselajul este parțial integrat în lățimea aripii ◊ „«Spanloader» este o aripă zburătoare propulsată de șase turboreactoare. Aparatul ar fi lipsit de trenul de aterizare obișnuit, cu roți. Decolarea și aterizarea ar urma să se facă cu ajutorul unor perne de aer.” R.l. 11 VI 80 p. 6. ◊ „Proiectul prevede «aripi zburătoare» uriașe, dotate cu săli de așteptare, purtând fiecare circa 100 de pasageri și care se rotesc permanent deasupra aeroporturilor.” R.l. 15 V 81 p. 6; v. și 25 XI 80 p. 6 (după fr. aile volante)

farfurie zburătoare sint. s. 1974 OZN v. ozenist, discojet, ET(I), ufolog (după engl. flying soucer, fr. soucoupe volante; cf. it. disco volante; PR 1947; DEX-S)

micromagazin s. n. Magazin de mici proporții ◊ „O atenție sporită s-a acordat extinderii comerțului stradal prin tonete mobile și puncte volante de vânzare [...] Aceste micromagazine dispun de o suprafață utilă de 5080 mp fiecare, permițând desfacerea în condiții foarte bune a mărfurilor nealimentare.” Sc. 17 V 77 p. 5 (din micro- + magazin)

postmesager s. m.^[1] ◊ „Postmesager este un nou serviciu care asigură clientului (expeditorului) difuzarea informațiilor pe care dorește să le ofere celor posibil interesați, prin intermediul unor foi volante, broșuri sau cataloage denumite generic «imprimate fără adresă», prin care se distribuie mesaje publicitare sau de informare generală, în orice localitate din țară, fără a indica numele sau adresa destinatarului.” R.l. 2 IV 93 p. 6 (din poșt[ă] + mesager; forma normală ar fi fost poștmesager)

VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT (lat.) vorbele zboară, scrisul rămâne – Terențiu, „Andria”, 1, 1, 41. Expresie care subliniază faptul că, spre deosebire de o mărturie orală, un act scris este greu de contestat.

fițúĭcă f., pl. ĭ (rudă cu a se fîțîi și cu germ. fitzel, fetzen, zdrențe). Fam. Iron. Foaĭe volantă (bucățică) de hîrtie (o chitanță ș. a.). Ziar mic și prost. Carte de joc.

prisnél, prîsnél și (Vc.) spîrnél și (Trans.) prísten și prístene n., pl. e (sîrb. pršijen, vertebră, ceh. presien, prisnel, d. vsl. prensti, a toarce). Feru rătund care mărginește făcău sus și jos. La fusu moriĭ, partea în care se prind dințiĭ roateĭ (V. tîrcol). Rotiță pusă la capătu de jos al fusuluĭ ca să-ĭ dea maĭ multă forță la învîrtire (volant). Prîsnel (nord), fus foarte mic. Titirez. Fig. Om ĭute, om ager. Est. O plantă numită și peniță (Vezĭ-o). – Și zbîrnel (ChN. I, 199).

volant¹ adj. m., pl. volanți; f. volantă, pl. volante

volant² s. m., pl. volanți

tîrcól n., pl. oale (bg. tŭrkalo, cerc, roată, infl. de ocol. V. torocală, rotocol și otrocol). Vest. O bucată de lemn rătundă în care se prind lemnele care formează prîsnelu. (E un tîrcol sus și unu jos). Fig. Mers în prejur p. a spiona, a ataca orĭ a face curte: la serată îĭ dădu tîrcoale toată vremea (Rebr. 2, 128). V. ocol, raĭtă, viraj, volant.

tuturígă f., pl. ĭ (var. din tuturez). Bc. (rev. I. Crg. 7, 311). Volant (la mașina de treĭerat).

*volán n., pl. e (fr. volant, adică „zburător”, d. voler, a zbura). Un fel de garnitură fîlfîitoare în prejuru poalelor uneĭ rochiĭ (V. falbala). Volant. Cîrma automobiluluĭ (de forma uneĭ roate în partea din ainte). V. fodor.

*volánt, -ă adj. (fr. volant, d. voler, a zbura; lat. volare, part. prez. volans, volantis. V. volatil). Necusut, liber, care nu se ține de alte foĭ: foaĭe volantă. Care se răpede în coace și’n colo p. a liniști un teritoriŭ: coloane (de trupe) volante. S. n. (și volan), pl. e. Roată mare și grea care, la o mașină, păstrează uniformitatea mișcăriĭ (pop. tuturigă). V. tîrcol.

volátil, -ă adj. (lat. volátilis, d. volare, a zbura. V. volant). Fiz. Care se evaporează ușor: benzina e foarte volatilă. Alcali volatil, amoniac. – Fals -tíl (fr. volatil).

volan n. 1. garnitură în partea de jos a rochii; 2. un fel de joc în care o mingișoară garnisită cu pene s’aruncă în aer cu o rachetă: s’apucă de jucat volanu AL.; 3. la o mașină, vehicul = cârmă (= fr. volant).

volant n. foaie volantă, foaie izolată de hârtie.

VOLAN, volane, s. n. I. Piesă de formă circulară care servește la efectuarea manuală a unor comenzi pe mașini-unelte, autovehicule etc. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant.

VOLANT¹, volanți, s. m. 1. Roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unor mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învârtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare. – Din fr. volant.

VOLANT², -Ă, volanți, -te, adj. Desprins dintr-o unitate, detașabil; mobil. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință, dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate menține în aer. – Din fr. volant.

BENDIX, bendixuri, s. n. Mecanism, la automobile, avioane etc., care permite angrenarea pinionului demarorului cu coroana dințată de pe volantul motorului. – Din fr. bendix.

BIBLIOTECĂ, biblioteci, s. f. 1. Dulap sau mobilă specială cu rafturi pentru păstrarea cărților. 2. Încăpere, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. 3. Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. ♦ Instituție de cultură care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 4. Colecția de cărți (tipărite de o editură), care prezintă un caracter unitar din punct de vedere grafic și tematic. 5. (Inform.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul facilitării activității de programare. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliothèque, lat. bibliotheca.

CLAMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se folosește pentru prins două sau mai multe foi volante, buclele de păr la femei etc. – Din germ. Klammer.

FIȘĂ, fișe, s. f. 1. Foaie (mică) de hârtie sau de carton folosită pentru a face însemnări în cursul unei documentări sau în vederea elaborării unei lucrări; conținutul unei fișe. ♦ (În biblioteci) Foaie de carton de format unitar pe care se trec datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la o publicație periodică. ♦ Fișă personală = act în care se trec datele personale ale unui salariat. Fișă de sănătate = document în care se trec date în legătură cu sănătatea cuiva. Fișă de evidență = foaie volantă folosită în lucrările de evidență contabilă pentru urmărirea sistematică a fiecărui mijloc economic, proces sau sursă sub aspectul creșterii, al diminuării și al existenței soldului la o anumită dată. Fișă tehnologică = (formular care conține) totalitatea indicațiilor privitoare la fazele unui anumit proces de producție. 2. (Tehn.) Piesă de la capătul unui cordon de rețea, care se introduce într-o priză, într-un cuplu etc. spre a stabili legătura cu o linie electrică, telefonică etc. – Din fr. fiche.

FOAIE, foi, s. f. 1. Frunză. ♦ Compus; foaie-grasă = numele a două plante erbacee cu frunze cărnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris și alpina). ♦ Sepală sau petală. 2. Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 3. Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris); filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. ◊ Foaie volantă = a) tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej deosebit; b) filă de hârtie izolată. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba atitudinea sau purtarea față de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinări) Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație etc. ◊ Foaie de drum. = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Înv.) Foaie de zestre (sau dotală) = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 4. (Înv.) Ziar, revistă. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicații, pe care este imprimat titlul (și subtitlul) complet al unei cărți, numele autorului, locul și data apariției, editorul sau editura care publică lucrarea. 5. Lățimea unei pânze; bucată de pânză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. ◊ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confecționează corturi sau alte obiecte de protecție. ♦ (La pl.) Fustă. 6. Strat de aluat, subțiat cu vergeaua, din care se fac plăcinte, tăieței etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) după fr. feuille.

AFIȘ, afișe, s. n. Înștiințare, de obicei tipărită, conținînd anunțuri de interes general, care se lipește în locuri anume destinate pentru a fi în văzul tuturor. Afișe imense... acopereau zidurile marilor metropole. SAHIA, N. 66. Se uita la un afiș pentru unelte agricole, unde era o țărancă voinică și frumoasă, cu secera pe umăr. POPA, V. 218. Era destul să se arate numele lui [Alecsandri] pe afiș, pentru ca să se împle sala. NEGRUZZI, S. I 345. ◊ Literă de afiș v. literă. ◊ Expr. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane care sînt afișate în ordinea valorii lor. Actorul X este cap de afiș. ♦ Mică foaie volantă, conținînd anunțuri de interes general sau reclame, care se distribuie trecătorilor pe stradă.

ECHIPĂ, echipe, s. f. (De obicei cu determinări indicînd domeniul de activitate sau calitatea participanților) Grup de oameni care, sub conducerea unui șef, îndeplinesc în același timp o muncă sau o acțiune comună. Dansurile noi prezentate de echipele artistice de amatori ridică o serie de probleme deosebit de importante a căror rezolvare va duce în viitor la dezvoltarea noului în coregrafia noastră. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 373, 2/2. Era în fruntea întrecerii pe echipă. DUMITRIU, V. L. 123. O echipă de muncitori a înaintat pe punțile de lemn. SAHIA, N. 34. ◊ Echipă volantă v. volant. Spirit de echipă = sentiment de solidaritate dezvoltat între membrii aceluiași grup. ♦ (Sport) Grup de sportivi constituit într-o anumită formație, care activează într-o ramură a sportului. Echipa de fotbal a R.P.R.

FOAIE, foi, s. f. 1. Frunză. Pe cîmpie, undele unui vînt umed purtau foile galbene care luceau și treceau tremurînd, ca niște fluturi tîrzii. SADOVEANU, O. I 445. La răspîntii crește stogul De foi moarte de curînd. TOPÎRCEANU, S. A. 22. Ea ca șarpele prin foi Vine-ncet, pe ochi îmi pune Mîinile ei mici și moi. COȘBUC, P. I 117. Ei, vorba ăluia, în pofida căpșunelor, mîncau foile. ISPIRESCU, L. 213. Acolo-n ochi de pădure, LÎngă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 54. ◊ (Urmat de determinările «verde», «lată», «îngustă» etc., servește ca introducere în poezia populară) Foaie verde flori de fragă, Picioarele mi se leagă Ori de frunză, ori de iarbă, Ori de tine, mîndră dragă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10. ♦ Sepală sau petală. Roza la noi se numea «rujă», pînă ce au venit grecii și i-au zis trandafir... (cu treizeci de foi). NEGRUZZI, S.I 101. 2. Bucată dintr-un material cu una din dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. Foaie de tablă. 3. Bucată de hîrtie, de obicei de formă dreptunghiulară (servind la scris); filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. Întorcînd foile încet, fără foșnet, ca să nu tulbure tăcerea. V. ROM. noiembrie 1953, 325. Scoțînd carnetul, întinse un creion ș-o foaie de hîrtie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 42. Astfel ea uitat-au poate Aste foi de dînsa scrise. EMINESCU, O. I 125. ◊ Fig. Pe toată ziua rupem cîte o foaie din frumoasa carte a vechiei. NEGRUZZI, S. I 204. ◊ Foaie volantă = tipăritură pe o singură foaie care este răspîndită în public; filă detașată dintr-un caiet, carte etc. ◊ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă = a-și schimba atitudinea sau purtarea față de cineva, devenind mai aspru. Dascălul văzu că a cam scrîntit-o și-o întoarce pe foaia ailaltă. ISPIRESCU, L. 273. ♦ Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație etc. Foaie de angajament. ◊ Foaie de drum = bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. (Ieșit din uz) Foaie de zestre sau foaie dotală = act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. Curg foile de zestre, ca ploaia, la părinții lui Mătăhuz-Împărat. ISPIRESCU, L. 291. Mi-a zis că a veni deseară cu feciorul său să petreacă aici cîteva ceasuri și să se înțeleagă cu dumneata asupra foaiei de zestre. ALECSANDRI, T. I 34. 4. (Învechit) Ziar, revistă. Redacția acestei foi va primi orice plîngere dreaptă a cetățenilor și va face să răsune coloanele sale în favorul celor nedreptățiți. BOLINTINEANU, O. 247. Povestea asta se tipări în foaia «Propășirea». NEGRUZZI, S. I 94. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie «Dacia literară». KOGĂLNICEANU, în DACIA LIT. 10. 5. Lățimea unei pînze; bucată de pînză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. Fustă de lînă dintr-o foaie. SEVASTOS, N. 47. ♦ (La pl.) Fustă. Bluzuliță de culoare deschisă, fără mîneci, foi închise. SAHIA, U.R.S.S. 21. ◊ Foaie de cort = bucată de pînză impermeabilă din care se face un cort. Am scos foaia mea de cort și ne-am înfășurat amîndoi, mai mult capetele. SAHIA, N. 80. 6. (Urmat adesea de determinări introduse prin prep. «de») Strat de aluat întins și subțiat, din care se fac plăcinte, tăiței etc. Am subțiat [șnițelul] ca pe o foaie de plăcintă. CAMIL PETRESCU, T. II 70. Două lumînări de seu ard p-o masă rotundă... bună pentru întins foi de plăcintă. DELAVRANCEA, S. 40.

CLAMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se întrebuințează pentru prins două sau mai multe foi volante, perdelele la ferestre, buclele părului la femei etc. V. agrafă.

VOLANT¹, volanți, s. m. 1. Piesă mare în formă de roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele unor mașini și servind ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 2. Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, care, printr-o învîrtire rapidă în interiorul unui înveliș, scarmănă bumbacul presat de valțul de alimentare.

VOLANT², -Ă, volanți, -te, adj. (În opoziție cu fix) Desprins de o unitate, detașabil; mobil. Tîrg volant. ▭ Foaie volantă = tipăritură pe o singură parte a hîrtiei care se difuzează în public ca afișe, manifeste etc.; filă detașată dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Peste patru zile apărea în foi volante, ce se distribuiau pe strade, un lung manifest. VLAHUȚĂ, O. A. 222. Geniul din Pitești... nu scrie în cărți sau în foi periodice; el scrie în foi volante. CARAGIALE, O. III 208. Echipă volantă = echipă mobilă care se deplasează cu ușurință dintr-un loc de muncă în altul, după nevoi. În campania electorală, teatrele au participat cu succes la munca de agitație În rîndul maselor muncitoare, deplasînd echipe volante de actori în întreprinderi, la sate, în gospodării colective. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 1/1. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținînd unei biblioteci publice și împrumutat unei instituții pentru folosință temporară.

DETAȘABIL adj. volant. (Foaie ~.)

MOBIL adj., s. 1. adj. volant. (Serviciu ~; bibliotecă ~.) 2. adj. mișcător, mobiliar. (Bunuri ~.) 3. s. cauză, considerent, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care explică luarea unei măsuri.)

anunț sn [At: MAIORESCU, CR. I, 120 / V: (înv; după lat) -nunciu, -nunțiu / Pl: ~uri / E: fr annonce] 1 Înștiințare (tipărită, mai ales într-un jurnal) prin care se aduce ceva la cunoștința publicului Si: încunoștințare, vestire. 2-3 (Pex) Foaie volantă (sau spațiu dintr-un jurnal) cu anunțuri (1).

bendix sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr bendix] (La automobile, avioane etc.) Mecanism care permite angrenarea pinionului demarorului cu coroana dințată de pe volantul motorului.

bibliotecă sf [At: (a. 1828) URICARIUL VII, 181/ V: ~tică / A: -otecă / P: ~bli-o~ / Pl: ~eci / E: fr bibliotheque, lat bibliotheca] 1 Dulap sau mobilă cu rafturi pentru ținut cărți. 2 Încăpere în care se păstrează și se citesc cărți. 3 Colecție de cărți, periodice, foi volante, imprimate etc. 4 Instituție care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor. 5 (Fig; îs) ~ ambulantă Persoană care are cunoștințe vaste. 6 (Îm; înv; șîs -ca Grimaud după numele unei forme de cărți de joc) Cărți de joc. 7 Nume dat unei serii de cărți cu caractere comune, publicate de aceeași editură.

VOLANT adj. 1. mobil. (Serviciu ~; bibliotecă ~.) 2. detașabil. (Foaie ~.)

clamă sf [At: IONESCU-MUSCEL, F. 58 / Pl: ~me / E: ger Klammer] 1 Piesă de metal întrebuințată pentru a prinde două sau mai multe foi volante, buclele părului la femei etc. 2 (Teh) Piesă în formă de „U” întrebuințată pentru fixare.

fișă sf [At: IOANOVICI, TEHN. 361 / Pl: ~șe / E: fr fiche] 1 Foaie (mică) de hârtie sau de carton pe care își face însemnări cel ce strânge material pentru elaborarea unei opere, pe care se redau extrase dintr-o lucrare etc. 2 (În biblioteci) Foaie de carton de format unitar pe care se trec datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la o publicație periodică. 3 (Îs) ~ personală Act în care se trec datele personale ale unui salariat. 4 (Îs) ~ de sănătate Document în care se trec date în legătură cu sănătatea cuiva. 5 (Îs) ~ de evidență Foaie volantă folosită în lucrările de evidență contabilă pentru urmărirea sistematică a fiecărui mijloc economic, proces sau sursă sub aspectul creșterii, al diminuării și al existenței soldului la o anumită dată. 6-7 (Îs) ~ tehnologică (Formular care conține) totalitatea indicațiilor privitoare la fazele unui anumit proces de producție. 8 (Teh) Piesă de la capătul unui cordon de rețea, care se introduce într-o priză, într-un cuplu etc. spre a stabili legătura cu o linie electrică, telefonică etc.

foaie¹ sf [At: (a. 1749) CARTE DE BUCATE, ap. GCR II, 44/20 / Pl: foi / E: ml folia (pl, devenit sg, al lui folium), (22, 23) după fr feuille] 1 Frunză (1). 2 (Bot; îc) ~ia-lagetului, ~ia-hoțului, ~ia-tâlharului) Susai pădureț (Mycelis muralis). 3 (Bot; îc) ~ia-ciumii Ciumăfaie (Datura stramonium). 4 (Reg; îc) ~-creață Floare nedefinită mai de aproape. 5 (Îc) ~-grasă Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori albe cu pete galbene Si: grăsună, îngrășătoare, (Trs) grăscioară (Pinguicula alpina). 6 (Îae) Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori albastre-violet Si: grăsună, îngrășătoare, (Trs) grăscioară (Pinguicula vulgaris). 7 (Reg ; îc) ~-lată Plantă erbacee nedefinită mai de aproape. 8 (Bot; Trs; îc) ~-de-vioară Popilnic iepuresc (Hepatica nobilis). 9-10 (Bot; reg; îc) ~-în-fir Saschiu (Vinca herbacea și Vinca minor). 11 Petală. 12 Sepală. 13 Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 14 Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris). 15 Filă a unei cărți, a unui registru sau a unui caiet. 16 (Îs) ~ volantă Tipăritură pe o singură față care se difuzează cu un prilej deosebit. 17 (Îas) Filă de hârtie izolată. 18 (Îe) A întoarce ~ia sau a o întoarce pe ~ia cealaltă sau a o schimba pe altă ~ A-și schimba atitudinea sau purtarea față de cineva, devenind mai aspru. 19 (Urmat de determinări) Adeverință, dovadă oficială care atestă un drept, o obligație etc. 20 (Îs) ~ de drum Bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-l eliberează și pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. 21 (Îs) ~ de zestre (sau dotală) Act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 22 (Înv) Ziar. 23 (Înv) Revistă. 24 (Îs) ~ de titlu Pagina de la începutul unei publicații, pe care este imprimat titlul (și subtitlul) complet al unei cărți, numele autorului, locul și data apariției, editorul sau editura care publică lucrarea. 25 Lățimea unei pânze. 26 Bucată de pânză întrebuințată în toată lățimea ei la confecționarea unei haine. 27 (Îs) ~ de cort Material gros impermeabil, din care se confecționează corturi sau alte obiecte de protecție. 28 (Pop; lpl; uneori precedat de „o pereche”) Fustă. 29 Strat de aluat întins și subțiat cu vergeaua din care se fac plăcinte, tăiței etc. 30 (Pop; îe) ~ peste ~ și la mijloc tufă Se spune despre o plăcintă fără umplutură.

fugător, ~oare a [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~oare / E: fugi + -ător] 1 a (Rar) Fugaci. 2-5 smf, a (Rar) Fugar (1-4). 6-7 smf, a (Persoană) care fuge de frică Si: laș. 8 a (îvp; șfg) Fugitiv (1). 9 sm (Ind) Fir volant. 10 sn (Trs; șîs ~ de masă) Fâșie de pânză brodată, care se așază pe masă. 11 sf(Bot; reg) Atârnătoare (Zebrina pendula).

mapă¹ sf [At: NICA, L.VAM. 149 / Pl: ~pe / E: ger Mappe] 1 (Șîs ~ de scris sau de birou) Obiect de birou făcut din carton, din pânză sau din piele, uneori acoperit cu hârtie sugativă, în care se țin hârtii, foi volante etc. 2 Dosar special în care se păstrează hârtii, desene, acte etc. 3 Copertă de protecție în care se ține o carte, un manuscris etc. 4 Geantă, servietă plată de obicei cu mai multe despărțituri.

muscă sf [At: PSALT. SCH. 251/11 / Pl: muște, (rar) muști / E: ml musca] 1 (Șîc ~-năzdrăvană, ~-de-casă) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie-închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentra supt Si: (reg) bâză, gâză, mușiță (3) (Musca domestica). 2 (Îe) Pentru o ~ își dă palme Se zice despre omul iute, mânios și îndărătnic. 3 (Îe) De n-ar fi ~ pe resteu, ar rămâne pământul nearat Se spune, ironic, despre cei care își dau importanță, dar nu lucrează conștiincios. 4 (Îe) Vulturul după muște nu aleargă Se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. 5 (Îcs) (De-a) ~ca-n groapă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Îe) A se aduna sau a se strânge ori a veni ca muștele la miere A se aduna în număr mare și cu mare plăcere, acolo unde se pot obține anumite avantaje. 7 (Îe) A se lua după ~ A ține cont de sfaturile unor povățuitori răi. 8 (Îlv) A-i veni (cuiva) ~ca la nas A se supăra. 9 (Îlv) A-i lua (cuiva) ~ca de la nas A domoli avântul sau pornirile cuiva. 10 (Îe) A spune sau a scrie ~ pe perete A spune lucruri fantastice, de necrezut. 11 (Îlav) De când se scria ~ca pe perete De demult. 12 (Îal) Niciodată. 13 (Îe) A cădea sau a se băga ca ~ca-n lapte A interveni în discuție într-un mod nepotrivit. 14 (Îae) A veni undeva nepoftit. 15 (Îe) A se vârî ca ~ca în băligar A se vârî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. 16 (Îe) A fi sau a se simți ori a se ști cu ~ca pe căciulă A se simți vinovat. 17 (Îe) A se bate de ~ A sta degeaba. 18 (Îe) Are iapa ~ Se spune despre oamenii nervoși, neastâmpărați sau nerăbdători. 19 (Îe) A se bate ca de ~ A nu-și găsi locul. 20 (Îe) A avea gustul muștelor A avea obiceiuri rele. 21 (Îlv) A face ~ cât cămila A exagera. 22-23 (Îls, îla) Rea (sau, rar, rău) de ~ (Persoană) imorală, care are mereu relații sexuale nepermise. 24 (Îe) A-i pieri (cuiva) ~ca A se potoli. 25 (îe) A muri ca muștele A muri în număr foarte mare. 26 (Îe) Să se audă ~ca! Se spune pentru a impune o tăcere totală. 27 (Ent; îc) ~-neagră (sau ~-cenușie, ~-mănânțică) Specie de muscă (1) foarte mică (Musca corvina). 28 (Ent; îs) ~-de- gunoi (sau ~-de-baligă, ~-verde) sau ~ca-țiganului Specie de muscă (1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). 29 (Îc) ~-mare (sau ~-albastră, ~-de-carne, ~-năzdrăvană) sau ~ca-hoiturilor (sau -hanțului) Insectă mai mare decât musca (1), având culoarea albăstrie Si: (reg) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). 30 (Îc) ~-de-cireșe Insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brâulețe castanii pe pântece, care își depune ouăle în cireșe Si: musculița- cireșelor (Rhagoletis cerasi). 31 (Îc) ~ca-calului sau ~ca-cailor (sau ~-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~câinească), ~ca-vitelor, ~-rea, ~-veninoasă, -~verde Insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor Si: (reg) muscoi (4), gâza-calului, strechea-cailor, trântor-de-cai (Gastrophilus equi). 32 (Îae) ~ca-calului, sau ~ca-cailor (sau ~ca-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~-câinească) Insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe câini Si: (reg) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goangă-de-câini, goangă-câinească (Hippobosca equina). 33 (Îc) ~-bețivă (sau ~-de struguri, ~-de-poamă, ~-de-vin, ~-de-a-mănuntă) Insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (1) Si: (reg) muștiță (1), bețivă, musculiță (2) (Drososophila funebris). 34 (Ent; îc) ~-de-viermi (sau ~-albastră, ~-verde, ~-vânătă, ~-veninoasă, ~-de-hoit, ~-cu-streaped, ~-răsunătoare) sau ~ca-câinelui Viermănar (Sarcophaga carnaris). 35 (Îc) ~-ca-morților Insectă ceva mai mare decât musca (1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). 36 (Îc) ~-columbacă (sau ~-rea, ~-veninoasă, ~-năprasnică, ~-otrăvitoare, ~-de-șarpe, ~-de-cea-mică, ~-d-a-mică, ~-mușcătoare sau ~-colombacă) Insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacând vitele și inoculându-le un lichid toxic care le poate provoca moartea Si: (reg) goangă-de-marhă (Simulium colombaczeusis). 37 (Ent; reg; îc) ~-de-bâzdărat , ~-de-bâzdărit (sau ~-de-bâzai, ~-de-bâzâit, ~-de-marhă) sau ~-ca-boului Streche (Hypoderma bovis). 38 (Înv; îc) ~-oarbă (sau ~-tăună) Tăun (Tabanus bovinus). 39 (Reg; îc) ~-dălăciță Muscă otrăvitoare care poate provoca moartea vitelor. 40 (Înv; îc) ~ca-fructului-alb Muscă bâzâitoare care face mușiță pe brânzeturi (Cutris). 41 (Îs) ~ artificială Imitație de muscă (1), folosită de pescari în locul celei naturale. 42 (Îs) Muște zburătoare (sau volante) Mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în câmpul vizual, indicând congestia retinei, o anemie etc. 43 (Îs) Categoria ~ Categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme). 44 Boxer care face parte din categoria muscă (43). 45 (Îvp; reg șîc ~ca-grădinii) Albină (Apis mellifica). 46 (Reg; îc) ~-mare Matcă (1) a albinelor. 47 (Pgn) Insectă. 48 (Îc) ~ca-țețe Insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis). 49 (Ent; reg; îc) ~-de-pădure Ploșniță-de-câmp. 50 (Reg; îc) ~-de-brad Car-de-pădure {Bostrychus typograpyhus). 51 (Ent; înv; îc) ~-țânțară Țânțar (Culex). 52 (Reg) Fugău (Hydrometra stagnorum). 53 (Pan) Smoc de păr lăsat să crescă sub buza inferioară Si: (rar) buche. 54 (Pan) Mustață mică. 55 (Pop) Vână neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). 56 (Reg) Mursă² (1). 57 (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere. 58 (La tir; lpl) Lovituri în centrul țintei. 59 (Reg) Broderie cu floricele sau cu motive naționale cusută cu arnici sau cu ață neagră. 60 (Pop; îe) Nu știe să facă o ~ sau nu știe să facă două muște-ncârligate Se spune despre fata sau femeia care nu știe să coase râuri pe cămăși. 61 (Reg) Altoi. 62 (Reg) Cătare la armele de foc. 63 (Reg; îc) ~-căiască Boală a calului nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) șoarec. 64 (Reg; îc) ~-verde Insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilla caesar). 65 (Îe) A se speria de toate muștele A se speria de orice fleac, de toate nimicurile. 66 (Îc) ~-de-varză Insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chrotophila brassicae).

registru [At: ȘINCAI, HR. I, 396/10 / V: (înv) ~ges~, reghi~ / Pl: ~re sn, ~ri sm / E: lat register, ger Register, fr registre, eg register] 1 sn Caiet, condică, sistem de fișe sau de foi volante în care se înregistrează diferite date și acte cu caracter administrativ, comercial etc. 2 sn (Îs) ~ de stare civilă (sau al stării civile) Registru în care sunt transcrise unele acte de stare civilă referitoare la naștere, căsătorie, deces etc. 3 sn (Îs) ~ de clasă Condică în care sunt înregistrați, în ordine alfabetică, elevii unei clase și în care se notează absențele și abaterile lor disciplinare. 4 sn (Îs) ~ de bord Jurnal de bord pe o navă. 5 sn (Îs) ~ de casă Condică ce se ține obligatoriu de fiecare casierie și în care se înscriu zilnic, în ordine cronologică, încasările și plățile făcute de aceasta. 6 sn (Rar) Condică de prezență. 7 sn (Înv) Carte sau caiet care cuprinde însemnări despre diverse fapte de importanță istorică. 8 sn (Înv) Conținutul unui registru (7). 9 sn (Înv) Tablă de materii. 10 sn Întindere a scării muzicale a unui instrument sau a unei voci, cuprinsă între nota cea mai de jos și nota cea mai de sus pe care le poate emite instrumentul sau vocea respectivă fară schimbarea timbrului. 11 sn Serie de sunete ale unei scări muzicale, reunite după un criteriu comun. 12 sn (Ccr) Garnitură de tuburi la orgă, de acordaj diferit, dar cu timbru identic. 13 sn (Pex) Buton cu care este acționat registrul (12). 14 sn Grup al coardelor de clavecin sau al butoanelor de acordeon care au același timbru. 15 sn (Aht) Suprafață cuprinsă între două profiluri orizontale de-a lungul unei fațade. 16 sn Fiecare dintre zonele în care este împărțită o suprafață decorativă. 17 sn Ansamblu al semnelor de reper care indică suprapunerea exactă a tiparului pe ambele fețe ale hârtiei. 18 sn (Teh) Plăcuță din oțel, din fontă sau din alt material, folosită la închiderea parțială sau completă a unei conducte prin care circulă un fluid gazos. 19 sn Dispozitiv folosit în centralele telefonice automate la înregistrarea automată a numărului telefonului chemat. 20 sn (Îs) ~l navelor Instituție de stat sau particulară organizată în scopul stabilirii normelor tehnice de construcție, de recepție și de exploatare a navelor comerciale. 21 sm (Inf) Zonă de memorie din interiorul microprocesorului utilizată la stocarea valorilor și adreselor memoriei externe în timp ce microprocesorul execută operații logice sau aritmetice asupra lor.

tuturigă sf [At: CADE / V: (reg) ~ig s / Pl: ~igi / E: pbl fo cf durigă] (Olt) 1 Roată¹. 2 Obiect de forma unei roți¹. 3 Cerc¹ (1). 4 (Îe) A (se) da sau a (se) duce de-a ~ga (sau) ~gu A (se) da sau a (se) duce de-a rostogolul. 5 (Spc) Volant la mașina de treierat. 6 Rotulă. 7 Jocul de copii „roata”.

sambuc [At: DN³ / Pl: ~uri sn, ~uce sf / E: fr sambuque, lat sambuca] 1 sn Punte volantă a unei mașini de război medievale, care se lăsa dintr-un turn de asediu pe zidurile cetății asediate. 2 sf Un fel de harfă cu patru coarde , la greci.^[1] corectat(ă)

volan [At: NEGRUZZI, S. I, 327 / V: ~t (Pl: ~nți) sm, vul~ / Pl: ~e, (înv) ~uri sn / E: fr volant] 1 sn Fâșie de țesătură încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, perdele etc. 2 sn Piesă de formă circulară din mecanismul unui autovehicul, cu ajutorul căreia se dă autovehiculului direcția dorită. 3 sns (Pm) Automobilism (4). 4 sn Piesă în formă circulară cu ajutorul căreia se acționează un anumit mecanism al unei mașini. 5 snm (Îf volant) Piesă mare, în formă de roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unei mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 6 snm (Tex; șîf volant) Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare, constând într-un cilindru îmbrăcat într-o garnitură de ace de oțel care, printr-o învârtire rapidă interiorul unui înveliș, scarmănă fibrele textile.

volant, ~ă a [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~nți, ~e / E: fr volant] 1 (Rar) Care poate zbura (1). 2 (Rar) Care se poate menține în aer. 3 Care poate fi deplasat cu ușurință și cu rapiditate Vz mobil. 4 (Îs) Echipă ~ă Echipă mobilă care se deplasează cu mare ușurință dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. 5 Care se poate desprinde Si: detașabil. 6 (Îs) Foaie ~ă Tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc. 7 (Îas) Filă detașabilă dintr-un caiet, dintr-o carte etc. 8 (Îs) Bibliotecă ~ă Fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții, pentru folosință temporară.

volant² sn vz volan

MÁPĂ¹ s. f. (Adesea determinat prin „de birou” sau „de scris”) Obiect de birou făcut din carton, din pînză sau din piele, uneori acoperit cu hîrtie sugativă, în care se țin hîrtii, foi volante etc.; dosar special în care se păstrează hîrtii, desene, acte etc.; copertă de protecție în care se țjne o carte, un manuscris etc. Mape de birou cartonate sau legate în pînză. . . , în piele. NICA, VAM. 149. N-am obligat niciodată, pe nimeni, să creadă în cărțile mele, strânse din umerii lați Teofil Steriu, apucînd un creion colorat și începînd să deseneze pe sugativa mapei de scris. C. PETRESCU, C. V. 147. Dispozițiunile se păstrează la serviciul aprovizionării într-o mapă specială. EV. CONT. 161. Să nu te prindă că-i aduci la iscălit o hîrtie cu colțul îndoit. . . se uită la hîrtia care stă liniștită în mapă, ca la o dihanie. V. ROM. ianuarie 1954, 76, cf. PAS, Z. IV, 73. Sta drept, cu capul puțin aplecat, avînd în mîna stîngă o mapă de piele brună, cu hîrtii. VORNIC, P. 106. ♦ Geantă, servietă (plată), de obicei cu mai multe despărțituri, DICȚ. – Pl.: mape. – Din germ. Mappe.

volan s.n. I Fîșie de țesătură (fină) sau de dantelă, de obicei încrețită sau plisată, care se aplică drept garnitură la unele obiecte de îmbrăcăminte de damă sau pentru copii, la perdele, pe huse etc. Doamna Eliza era foarte frumușică, într-o rochie de foulard citron, plină de volane, elegantă (PAPAD.). ◊ Turla umbrea... volanele de sidef ale curcubeului (KLOP.). II (tehn.) 1 Piesă de formă circulară din mecanismul de conducere al unui autovehicul, cu ajutorul căruia se deplasează vehiculul în direcția dorită. Șoferul răsuci aprig volanul (REBR.). ◊ (precedat de prep. „la” și adesea în legătură cu vb. ca „a fi”, „a se așeza”, „a trece”) Conducere a unui autovehicul; timpul cînd cineva conduce un autovehicul. Nu e bine să fumezi cînd ești la volan. 2 Piesă de formă circulară, la unele mașini-unelte, la tablouri de distribuție etc., acționată manual, care servește la transmiterea unor comenzi. 3 (mai ales în forma „volant”) Roată metalică, grea, de dimensiuni mari, montată pe arborele unei mașini cu piston, care servește la uniformizarea vitezei de rotație și permite depășirea punctelor moarte. 4 Piesă mare (și foarte grea) în formă de roată, montată pe arborele motor al unei mașini cu piston, care servește la reglarea mișcării și la uniformizarea turației. 5 (în forma „volant”) Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare în industria textilă, alcătuită dintr-un cilindru de lemn îmbrăcat într-o garnitură de ace de oțel care, printr-o învîrtire rapidă, scarmănă bumbacul de valțul de alimentare sau alte materiale textile. III (înv.) Un fel de minge confecționată dintr-un material ușor (mai ales plută), prevăzută cu mai multe aripioare și care se trimite de la un partener la altul prin lovituri de rachetă; jocul practicat cu această minge. Și la plecare fete nebune în caretă îți azvîrleau, ca păsări, volane din rachetă (PILL.). • pl. -e. și volțant s.n. /<fr. volant.

volant¹, -ă adj. Care este separat, desprins de ceva; care este detașabil, mobil. Un pardesiu de primăvară cu o căptușeală volantă de blană (ARGH.). ◊ Echipă volantă = echipă (specializată) mobilă care se deplasează dintr-un loc de muncă în altul. Bibliotecă volantă = fond de cărți aparținînd unei biblioteci publice și împrumutat temporar unei instituții, unități etc. Foaie volantă v. foaie. • pl. -ți, -te. /<fr. volant.

volant² s.m. v. volan.

voltijă s.f. 1 (echit.) Serie de exerciții de suplețe constînd din încălecarea și descălecarea din fugă a calului, fără ajutorul scărilor. ♦ Călărie în picioare pe șa. 2 (la circ) Exercițiu la trapezul volant. • pl. -e. /<fr. voltige.

bendix s.n. (la automobile, avioane etc.) Mecanism care permite angrenarea pinionului demarorului cu coroana dințată de pe volantul motorului. • pl. -uri. /<fr. bendix.

bibliotecă s.f. 1 Cameră, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. ♦ Mobilă, raft pentru păstrarea cărților. ♦ Mobilier destinat încăperii în care se păstrează și se citesc cărțile. 2 (bibl.) Colecție (publică sau particulară) de cărți, manuscrise, publicații periodice etc., aranjate și clasate într-o anumită ordine. ♦ Instituție de cultură în care se adună, se organizează și se păstrează fonduri de publicații (cărți, reviste etc.) și manuscrise pentru a fi folosite de cititori. ◊ Bibliotecă volantă v. volant. Bibliotecă ambulantă = v. ambulant. 3 Nume dat unor colecții de cărți prezentînd, din punct de vedere grafic și tematic, un caracter unitar, și care sînt tipărite de aceeași editură. 4 (inform.) Colecție organizată de seturi de instrucțiuni, programe sau fișiere de date. • sil. -bli-o-. pl. -ci. /<fr. bibliothèque, lat. bibliothēca, -ae, germ. Bibliothek, ngr. βιβλιοθήκη.

volant¹ adj. m., pl. volanți; f. volantă, pl. volante

volant² s. m., pl. volanți

butuc s.m. 1 Bucată (mare) dintr-un trunchi gros de copac tăiat și curățat de crengi; buturugă, (reg.) butură. Butuci întregi încurcau locul și apele furioase trecuseră prin garduri (GAL.). ◊ expr. A fi ca butucul (sau din butuc) = a fi prost. A fi gol chilug și gras butuc, se spune despre cineva care și-a dat toți banii pe băutură. A avea slugi din butuci = a se fali cu niște slugi inexistente. ◊ compar. (sugerează ideea de imobilitate, de insensibilitate, de prostie) Cînd venea acasă, noaptea tîrziu, cădea ca butucul (CAM.). ♦ fig. Om prost și necioplit sau nesimțitor. Ș-a mai da Împăratul-Roș și peste oameni, nu tot peste butuci (CR.). ◊ expr. A fi din butuci = a fi din neam prost. 2 Parte a trunchiului unui copac rămasă după tăiere, cu rădăcinile înfipte în pămînt. 3 Bucată groasă de lemn de foc; bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; buturugă. A spart butuci la o magazie cu lemne (PAS). 4 Trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie. ♦ (ist.) Trunchi care servea călăului pentru tăierea capului condamnaților la moarte. ◊ expr. A(-și) pune capul pe butuc = a) a risca foarte mult; b) a fi gata de orice sacrificiu, a accepta orice pentru cineva sau pentru ceva. Pun capul pe butuc dacă nu voi veni (POP.). 5 Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței-de-vie (de la pămînt pînă la punctul de ramificație). Strugurii de pe un butuc. 6 (mec.) Partea centrală a unei roți, a unui volant, a unui rotor etc., care servește la montarea acestora pe arbore sau pe osie și în care sînt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. O roată iese din butuc Și surugiul stă năuc (ALECS.). 7 (în trecut; mai ales la pl.) Bucată groasă de lemn, prevăzută cu găuri, în care se prindeau picioarele, mîinile sau gîtul arestaților și prizonierilor. I-a băgat în butuci și i-a trămis la ocnă (BĂLC.). ◊ expr. A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încît să nu se mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și... îi legase butuc (ALECS.). A pune (pe cineva) în butuc v. pune. 8 Partea superioară a jugului la car. 9 Talpa sau scaunul războiului de țesut. ◊ expr. A-i trage cuiva butucul = a înșela, a trage pe sfoară pe cineva. Măi, fețișoara împăratului ne-a tras butucul (CR.). ♦ Scaunul vîrtelniței. 10 (mar.) Piesă de metal sau de lemn care leagă două părți ale unui catarg de navă. • pl. -ci. și butug s.m. /etimol. nec.

Verba volant, scripta manent (lat. „Vorbele zboară, scrisul rămîne”) – adagiu vechi, probabil de proveniență judiciară, și anume din procedura probatoriilor. Expresia, cu caracter de avertisment, e folosită în două direcții: 1) spre a atrage atenția scriitorilor că vor fi judecați după operele publicate; „Cartea este memoria pe hîrtie a umanității... Verba volant, scripta manent” (Alexandru Balaci, „Gazeta literară”, nr. 703); 2) spre a semnala că în toate împrejurările cuvîntul scris constituie o probă materială mai puternică, mai sigură decît vorba rostită și că, în consecință, trebuie să-l cîntărim cu chibzuință, înainte de a-l așterne pe pagină. ȘT.

CUVÎNTUL E CA VÎNTUL = Nu se poate pune crezare în vorbă. Verba volant.

VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT (lat.) = Vorbele sbor, scrisul rămîne. Gura zice, vîntul duce.

MUSCĂ s. f. I. (Entom.) 1. (Și în sintagmele muscă năzdrăvană, MARIAN, INS. 366, JAHRESBER. XII, 141, XIX-XX, 47, muscă de casă, CUPARENCU, V. 46, DER) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentru supt; (regional) bîză, gîză (Musca domestica). Ca musca la dulceața mieriei (a. 1642). GCR I, 98/5. Paingul carele întinde mrejile sale prin case și prin multe locuri și cînd cade în mreaja lui muscă sau albină. CHEIA ÎN. 10^v/11. Și-i ungea cu miere ca să-i mănînce muștele. MUSTE, LET. III, 22/17. Cînd întru în casăle ominilor mă fac în multe chipuri di năluciri; mă fac: ogar, găină, muscă (a. 1799). GCR II, 172/2. Nu era prea multe muște pișcătoare. DRĂGHICI, R. 160/29, cf. CONACHI, P. 268. Ian feriți într-o parte că eu îi sînt popa. Acuș o să-nvie ca o muscă de iarnă. ALECSANDRI, T. I, 164. Cum erau filele [ceaslovului] cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coș în cămară. ISPIRESCU, L. 316. Bonzăiau muște pe o farfurie cu slănină uscată. C. PETRESCU, Î. II, 206, cf. id. S. 129. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. II, 518. Veneau . . . roiuri de gînduri neplăcute, exasperante și lipicioase ca muștele. V. ROM. iunie 1954, 155. Musca s-a întors în colivie, a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, P. T. 110. Vei pieri-n a vieții ceață, Ca-n borcanul de dulceață Viespea galbenă sau musca. BENIUC, V. 18. Două muște Fac haluște Un cocoș Toarnă-n coș. MARIAN, INS. 487. Cu o lingură de miere prinzi mai multe muște decît cu douăzeci de butoaie de oțet. ZANNE, P. I, 559, cf. 560. Musca, și de nu mușcă tare, tot ți-aduce supărare. id. ib. 561. Pentru o muscă își dă palme, se zice despre omul iute, mînios și îndărătnic, id. ib. 564, cf. MARIAN, INS. 378. Musca cînd își vîră tot capul în miere acolo și-l lasă, se spune despre omul, lacom pe care lăcomia îl duce la pieire. Cf. ZANNE, P. I, 561. De n-ar fi muscă pe resteu, ar rămîne pămîntul nearat, se spune în ironie despre cei care își dau importanță dar nu lucrează conștiincios. Cf. id. ib. 562. Vulturul după muște nicicum aleargă, se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. Cf. id. ib. 713. Cu mîna închisă muște nu poți prinde. Cf. id. ib. 247. Se ținea ca să înghită un bivol și de abia înghiți o muscă mică. Cf. id. ib. III, 583. Ce e mică, mititea Și se ferește și vodă de ea (Musca). ȘEZ. XIII, 26. ◊ (În context figurat) Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul. EMINESCU, O. I, 132. ◊ F i g. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (De-a) musca-n groqpă = numele unui joc de copii. PAMFILE, J. I, 51, cf. 128. ◊ E x p r. A se aduna (sau a se strînge, a veni) ca muștele la miere = a se aduna în mare număr și cu mare plăcere, acolo unde se pot realiza foloase sau cîștiguri. Cf. BARONZI, L. 41, ZANNE, P. I, 565, III, 670, 671. A se lua după muscă = a se lua după povățuitori răi. ZANNE, P. I, 562, cf. MARIAN, INS. 377. A-i veni (cuiva) musca la nas = a se supăra. ZANNE, P. I, 565, cf. MARIAN, INS. 378. A-i lua (cuiva) musca de la nas = a domoli avîntul sau pornirile (cuiva), a nu lăsa (cuiva) libertate de acțiune sau de mișcare, a ține din scurt. Cf. ZANNE, P. I, 564, MARIAN, INS. 378. A spune (sau a scrie) muscă pe perete = a spune lucruri fantastice, de necrezut. BARONZI, L. 44, cf. ZANNE, P. I, 565, V, 587, MARIAN, INS. 379. De cînd se scria musca pe perete = de demult; niciodată. Cf. ISPIRESCU, L. 1, ZANNE, P. I, 565, MARIAN, INS. 379. Ca musca-n lapte = (în mod) nepotrivit; nepoftit. ZANNE, P. I, 564, cf. VI, 453, MARIAN, INS. 378, 379, PAS, Z. I, 293. A se vîrî ca musca în băligar = a se vîrî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. Ho, cotoroanțo, ho ! răcni Ion deodată la maică-sa. Ce te vîri ca musca-n băligar ? REBREANU, I. 279. A fi (sau a se simți, a se ști) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se simți, a se ști) vinovat. Cf. ISPIRESCU, ap. GCR II, 376, ZANNE, P. I, 563, III, 44, MARIAN, INS. 378, STĂNOIU, C. I.67. A se bate de muscă = a sta degeaba. În timp ce d-tră vă bateți de muscă, în alte armate se lucrează mereu. BRĂESCU, M. B. 128. Se bătea toată ziulica de muscă. CV 1949, nr. 5, 34. Are iapa muscă, se spune despre oamenii nervoși, neastîmpărați sau nerăbdători. Cf. ZANNE, P. I, 488. A se bate ca de muscă = a nu-și găsi locul, a fi neastîmpărat. id. ib. IX, 670. A avea gustul muștelor = a avea obiceiuri rele. Cf. id. ib. I, 562. A face musca cît cămila = a exagera, a face din țînțar armăsar, id. ib, 563. Rea (sau, rar, rău) de muscă = (persoană) care nu-și poate înfrîna simțurile; (om) senzual. Cf. PAMFILE, CR. 245. Așa cum era . . . rea de gură, rea de muscă. . . , avea hazul ei. M. I. CARAGIALE, C. 125. Fusese rea de muscă. PAS, Z. III, 278. Îi muít mai tînără . . . și-i rea de muscă. CAMILAR, N. I, 269. A-i pieri (cuiva) musca = a se potoli. PAMFiLEj CR. 245. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. Cf. dl. Șă se audă musca !, se spune pentru a impune o tăcere totală. Cf. IORDAN, STIL. 278. ◊ Muscă neagră (sau cenușie, mănînțică) = specie de muscă (I 1) foarte mică (Musca corvina). Cf. MARIAN, INS. 370. .Muscă de gunoi (sau de baligă, verde) sau musca țiganului = specie de muscă (I 1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). Cf. id. ib. 369, PĂCALĂ, M. R. 32, H XVI 226. ◊ C o m p u s e: muscă-mare (sau -albastră, -de-carne, -năzdrăvană) sau musca-hoiturilor (sau -hanțului) = insectă mai mare decît musca (I 1), avînd culoarea albăstrie; (regional) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). Cf. CUPARENCU, V. 46, MARIAN, INS. 366, SIMIONESCU, F. R. 355; muscă-de-cireșe = insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brîulețe castanii pe pîntece, care își depune ouăle în cireșe ; musculița-cireșelor (Rhagoletis cerasi). Cf. MARIAN, INS. 389, PĂCALĂ, M. R. 32, SIMIONESCU. F. R. 359; musca-calului sau musca-cailor (sau -cîinelui), muscă-de-cal (sau -căiască, -cîinească) = a) (și în compusele musca-vitelor, MARIAN, INS. 365, ALR SN III h 753/170, muscă-rea, ALR SN III h 753/250, muscă-veninoasă, ib. h 753/250, muscă-verde, ib. h 753/310) insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor ; (regional) muscoi (I 1 c), gîza-calului, strechea-cailor, trîntor-de-cai (Gastrophilus equi sau pecorum, intestinalis) ; b) insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe cîini; (regional) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goandă-de-cîini, goandă-cîinească (Hippobosca equiría). Tremise sprinșii muștele cînești. PSALT. SCH. 251/11, cf. PSALT. 159, 221. Muște cînești le-au trimis să-i pișce. DOSOFTEI PS. 262/1, cf. LB, MARIAN, INS: 363, 396, DR. V, 149, SIMIONESCU, F. R. 358. Muștele de cal puse într-o vișină și date bolnavului pentru aceeași boală. CANDREA, F. 407, cf. H I 40, II 80, III 140, IX 143, X 151, XI 428, 437, XII 266, ȘEZ. VI, 44, ALR SN III h 753. (La sg. cu valoare de pl.) Voiu trimite . . . peste casele tale muscă cîinească. BIBLIA (1688), 44²/24; muscă-bețivă (sau -de-struguri, -de-poamă, -de-vin, -de-a-mă-nuntă) = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (I 1); (regional) muștiță (1), bețivă, musculiță (I 1) (Drosophila funebris sau. fenestrarum). Cf. MARIAN, INS. 393, ALR SN i h 243; muscă-de-viermi (sau -albatră, -verde, -vînătă, -veninoasă, -de-hoit, -cu-streaped, -răsunătoare) sau musca-cîinelui = viermănar. (Sarcophaga carnaris). Cf. CUPARENCU, V. 46, MARIAN, INS. 382, JAHRESBER. XII, 119, XIX-XX, 25, SIMIONESCU F. R. 356, ALR II 6 575; musca-morților = insectă ceva mai mare decît musca (I 1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). Cf. MARIAN, INS. 386, 387; muscă-columbacă (sau -rea, -veninoasă, -năprasnică, -otrăvitoare, -de-șarpe, -de-cea-mică, -d-a-mică, -mușcătoare) = insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacînd vitele și inoculîndu-le un lichid toxic care le poate provoca moartea ; (regional) goangă-de-marhă (Simulium colum baczensis). Cf. CUPARENCU, V. 47, MARIAN, INS 332, 333, JAHRESBER. XII, 164, XIX-XX, 25, SIMIONESCU, F. R. 366. Era spre seară și musca-rea se rătăcise undeva peste păpușoiștile verzi. CAMILAR, C. 48. Iorgovane, nu mă tăia de tot ! Dacă mă tai, io oi face muscă-d-a-mică șî ț-oi omorî calu tău. ALRT II 2, cf. ALR II 6 572/2, 27, 29, 95, 228, 250, 762, 848, 886, 899 ; (regional muscă-de-bîzdărit (sau -de-bîzai, -de-bîzăit, -de-marhă) sau musca-boului = streche (hypoderma bovis). Cf. ALR I 1 894/255, 259, 345, 359 ; (regional) muscă-de-bîzdărat (sau -mărhască) = streche (Hypoderma bovis): b) tăun (Tabanus bovinus). ib. 1 894/295, 339, 343, 351 (învechit) muscă-oarbă (sau -tăună) = tău; (țabanus bovinus). Cf. CUPARENCU, V. 46, 47 (regional) muscă-dălăciță = „muscă otrăvită din cauza căreia moare vita”. ALR II/605 (învechit) musca-fructului-alb = muscă care „năzuiește și face mușiță la brînzuri (Cutris). CUPARENCU, V. 46. ♦ Muscă artificială = imitație de muscă (I 1), folosită de pescari în locul celor naturale. Cf. ATILA, P. 185, DER. Muște zburătoare (sau volante) = mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în cîmpu vizual, indicînd congestia retinei, o anemie etc Cf. BIANU, D. S. (Categoria) muscă = categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme); boxer care faci parte din această categorie. L. ROM. 1961, nr. 1, 29. 2. (Învechit și popular; regional și în sintagma musca grădinii. CHEST. VI 35/16) Albină (Apis mellifica). De s-ar învăța cei mai mari de pre niște muște fără minte cum se ține domnica ; că toată albina își apără cășioara și hrana lor cu acele și cu veninul său. URECHE, LET. I, 188/5. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albínăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar: nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. Tata a fost stupar și tata știa cîte muște fug dimineața și cîte vin sara la stup. RĂDULESCU-CODIN, Î. 303. Roi de muște. CHEST. VI 147/32. Nu fac toate muștile mere. Cf. NECULCE, L. 355. ISPIRESCU, L. 14, MARIAN, INS. 376, ZANNE, P. I, 557. ◊ (Cu sens colectiv) Are multă muscă. MARIAN, INS. 144. Am un stup cu muscă multă. CHEST. VI 25/26. ◊ C o m p u s: (regional) muscă-mare = regina albinelor; matcă (1). ALR I 1 680/815. P. g e n e r. Insectă. Nuorul ceal de lăcuste cum vine o oaste stol. În loc ni s-au luat soarele de desimea muștelor. M. COSTIN, ap. GCR I, 201/20. Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. EMINESCU, O. I, 85. Forma acestor muște [efemeride] lungi, cu aripi mari, e a unei mici lăcuste. ATILA, P. 63. Acest vierme de la un timp, făcîndu-și aripi, se preface în gîză (muscă, insectă). ȘEZ. IV, 116, cf. ALR I 1 199/23, 94,174, 835. ♦ C o m p u s e: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis)-, (regional) muscă-verde (sau -de-pădure) = ploșniță-de-cîmp. Cf. ALR I 1899/122, 363, 522; muscă-de-brad = car-de-pădure (Bostrychus typographus). ALR SN III h 748/551; (învechit) muscă-țînțară = țînțar (Culex). CUPARENCU, V. 47. 4. (Regional) Fugău (Hydrometra stagnorum sau paludum). (Glimboca-Caransebeș). ALR II 6 563/27. II. P. a n a l. 1. Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară; (rar) buche, musculiță (II 1). Omul ce poartă muscă (musculilă) la buză, e pătimaș de ceva. GOROVEI, CR. 40. Mustața mică, mătăsoasă, avea parcă sub ea un soi de sedilă, pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. CAMIL PETRESCU, O. I, 514. ♦ (Și în sintagma mustăcioară-muscă) Mustață mică, lăsată să crească pe scobitura de sub nas. Intră pe ușă un bondoc smead, sclivisit, cu mustăcioară-muscă sub nas. STANCU, R. A. IV, 244, cf. V, 106. . (Popular) Vînă neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). Cf. CANDREA, F. 46. I se vede în marginea ochiului drept, sub frunte, unde începe nasul, o pată albăstrie căreia moașele îi zic ”muscă". SADOVEANU, O. XIII, 739, cf. PĂCALĂ, M. R. 160, ȘEZ. VI, 44, ZANNE, P. IX, 340. 3. (Regional) Cavitate pe care o prezintă dinții calului, pînă la vîrstă de șase ani; (regional) mursă² (1), mișină (4), negreață, butură. Cf. DR. V, 289, A VI 3, 26. Calul de dar nu-l cată de muscă la măsele. ZANNE, P. I, 346. 4. (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. Cf. L. ROM. 1961, nr. 1, 29. 5. (Regional; mai ales la pl.) Broderie cu floricele sau cu motive naționale (cusută cu amici sau cu ață neagră). Cf. MARIAN, INS. 379, PĂCALĂ, M. R. 319, LEXIC REG. 30, 80. Nu știe să facă o muscă sau nu știe să facă două, care nu știe să coasă rîuri pe cămăși. MARIAN, INS. 379.6. (Regional) Altoi (Groși-Baia Mare). Cf. ALR SN I h 218/349, 221/349. 7. (Regional) Cătare (la armele de foc). Cf. DL. 8. C o m p u s: (regional) muscă-căiască =numele unei boli a calului; (regional) șoarec. Cf. DR. V, 149. – Pl.: muște și (rar) muști. – Lat. musca.

mapă¹ s.f. 1 mapă de birou = mapă de scris. Într-o mapă de birou se țin hârtii, foi volante, acte; mapă de scris = mapă de birou. 2 geantă, servietă, <înv.> ghiozdan, <fran.> maletă. Avocatul își ține dosarele într-o mapă.

CLAMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se întrebuințează pentru prins două sau mai multe foi volante, buclele părului la femei etc. – Germ. Klammer.