CAR², care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char).

URSĂ, urse, s. f. (Astron.; livr.; în sintagma) Ursa Mare (sau Mică) = Carul-Mare (sau -Mic), v. car. – Din lat. ursa, fr. ourse.

CAR s. 1. car funebru v. dric; car funerar v. dric; car mortuar v. dric. 2. (ASTRON.) Carul-Mare = (livr.) Ursa-Mare; Carul-Mic = (livr.) Ursa-Mică. 3. (TEHN.) (reg.) căruță, masă, război, sclai. (~ la joagăr.)

URSA-MARE s. v. carul-mare.

Ursa-Mare s. pr. f. art.

CAR¹ ~e n. 1) Vehicul cu patru roți tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea încărcăturilor mari. ◊ ~ funebru vehicul cu care sunt duși morții la cimitir; dric. A pune ~ul înaintea boilor a face ceva altfel decât este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care încape într-un asemenea vehicul. Un ~ de fân. 3) (în antichitate) Trăsură cu două roți, trasă de cai și folosită la festivități și ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; mulțime. Un ~ de ani. ◊ Cu ~ul în cantitate mare; cu grămada; din belșug. 5): ~ul-Mare constelație alcătuită din șapte stele ce reprezintă un car cu oiște; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelație asemănătoare cu Carul-Mare, dar cu distanța dintre stele mai mică; Ursa-Mică. /<lat. carrus

DRAGON² ~i m. 1) mit. Monstru cu aripi de vultur, gheare de leu și coadă de șarpe, care scoate foc pe gură. 2) art. Constelație în emisfera nordică situată între Ursa Mare și Ursa Mică. /<fr. dragon

ANTARCTIC, -Ă adj. De la polul sud; austral. [Pl. -ci, -ce. / < fr. antarctique, cf. gr. anti – în față, arktos – Ursa mare].

căra (car, at), vb. – 1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruța. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se cărăbăni. – 6. (Arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația lat. nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre „a coborî”, de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totuși v. sard. carrare „a căra” (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu țig. kere „a casa”, cf. cărel. Der. cărat, s. n. (acțiunea de a căra, transport); cărător, s. m. (hamal); cărător, s. n. (coș, coșarcă); cărătură, s. f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu țig. kere „a casa” (Graur 134); cărăuș, s. m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -uș; cărăușesc, adj. (propriu cărăușilor); cărăuși, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăușit); cărăușit, s. n. (cărat). Din rom. provine bg. karam „a conduce” (Capidan, Raporturile, 205).

ursă, urse, s.f. (pop.) 1. ursoaică. 2. numele a două constelații situate aproape de polul boreal: Ursa mare și Ursa mică.

ALCOR, astru de mărimea a cincea, din constelația Ursa Mare. Satelit al stelei Mizar.

BACHMANN [báhman], Ingeborg (1926-1973), scriitoare austriacă. Poezie meditativă, cu accente imnice și elegiace, exprimînd incertitudinile generației postbelice („Timpul păsuit”, „Invocația Ursei Mari”). Scenarii radiofonice, proză poetică.

KALISTO (KALLISTO) 1. (În mitologia greacă) Nimfă iubită de Zeus de la care a avut un fiu. Metamorfozată, din gelozie, de Hera în ursoaică, Zeus a transformat-o în constelația Ursa Mare. 2. Satelit al planetei Jupiter; c. 5.000 km diametru. Descoperit de G. Galilei în 1610.

CARUL MARE, numele popular al unei grupări de stele din constelația Ursa Mare, alcătuită din șapte stele, dintre care patru reprezintă cutia carului, iar celelalte trei oiștea; pe prelungirea laturii din spatele carului, la o depărtare de cinci ori cît această latură, se găsește Steaua Polară. V. Mizar, Alcor.

CASIOPEEA 1. (Cassiopeia) Constelație din emisfera boreală. Conține cinci stele strălucitoare așezate în formă de W și ocupă, aparent, o poziție simetrică față de Ursa Mare în raport cu Steaua Polară. Numele popular: Scaunul lui Dumnezeu. 2. (În mitologia greacă) Soția lui Cefeu, regele Ethiopiei, și mama Andromedei. A fost transformată în constelație ca pedeapsă pentru a fi considerat frumusețea fiicei ei mai presus de frumusețea Eneidelor.

CAR¹, care, s. n. 1. Vehicul încăpător cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car de asalt = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva care nu se mulțumește în nici un chip. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemînatic. ◊ Compuse: carul-mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car; ursa-mare; carul-mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte, jocuri și ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic constînd din două stinghii pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scînduri. – Lat. carrus.

CÎINII DE VÎNĂTOARE (Canes Venatici), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Ursa Mare. Conține o galaxie în spirală și cîteva stele puțin strălucitoare.

*antárctic, -ă adj. (vgr. antarktikós, d. anti, contra, și árktos, urs, adică în fața constelațiuniĭ ursa mare saŭ caru mare). De sud: polu antarctic. V. arctic.

URSA MARE (Ursa Major), constelație din emisfera boreală. Cele mai strălucitoare stele, printre care se află Dubhe și Mizar, sunt de mărimea a doua. V. și Carul Mare.

URSA MICĂ (Ursa Minor), constelație din emisfera boreală. Asemănătoare cu Ursa Mare, dar dispusă invers. Steaua sa principală este Steaua Polară, situată foarte aproape de Polul Nord ceresc. V. și Carul Mic.

COROANA BOREALĂ (Corona Borealis), constelație din emisfera boreală, situată în prelungirea constelației Ursa Mare. Cuprinde șase stele principale, dispuse în arc de cerc, dintre care cea mai strălucitoare este Gemma. Numele popular: Hora.

RICCIOLI, Giovanni Battista (1598-1671), astronom și geograf italian. În 1650 a observat o stea dublă: Mizar în Ursa Mare. A publicat (1651) una din primele hărți ale lumii în „Almagestum Novum”. Autor al unui tratat de geografie („Geographicae crucis fabrica et usus”).

Helice 1. Una dintre nimfele care l-au crescut pe Zeus. Ca să o ferească de răzbunarea lui Cronus, care voia s-o pedepsească pentru că l-a ocrotit pe Zeus, acesta din urmă a transformat-o pe Helice într-o constelație, numită Ursa Mare. 2. Fiica lui Selinus și soția lui Ion (v. și Ion).

LEUL MIC (Leo Minor), constelație din emisfera boreală, situată între constelațiile Ursa Mare și Leul.

LINXUL (Lynx), constelație din emisfera boreală, compusă din stele puțin strălucitoare situate între constelațiile Vizitiul și Ursa Mare.

GIRAFA (Camelopardalis), constelație din emisfera boreală, situată între constelațiile Vizitiul, Ursa Mică, Ursa Mare și Casiopeea.

DRAGONUL (Draco), constelație din emisfera boreală, între Ursa Mare și Ursa Mică, compusă din stele puțin strălucitoare, dispuse într-un șir terminat cu un trapez. Numele popular: Dracul.

MIZAR, stea spectroscopic dublă, de mărime stelară 2,3; a patra ca strălucire din constelația Ursa Mare. Formează o pereche optică (nu un sistem binar, ci mai mult o coincidență a liniei de observație) cu steaua de mărime stelară 4 Alcor.

PHECDA (PHEKDA, PHAD), stea din constelația Ursa Mare (Carul Mare) cu magnitudinea 2,6, de culoare albă.

PIASECKI [pjasétski], Sergjusz (1899-1964), scriitor polonez. Proză reflectând experiența vieții sale aventuroase („Amantul Ursei Mari”) și a luptei împotriva nazismului (trilogia „Nimeni nu se salvează”).

!Ursa-Mare (constelație) s. propriu f., g.-d. Ursei-Mari

car n. 1. vehicul ce servă de transport (pentru persoane, obiecte și mărfuri); 2. trăsură elegantă: car de triumf, car funebru; 3. conținutul unui car; un car de fân; 4. constelațiunile aproape de polul arctic: Ursa mare si Ursa mică; 5. masa joagărului ce poartă bușteanul de tăiat în scânduri. [Lat: CARRUS].

constelați(un)e f. grupare de stele fixe: Ursa mare și Ursa mică sunt constelațiuni.

ursă f. 1. ursoaică; 2. nume a două constelațiuni situate aproape de polul boreal, Ursa mare și Ursa mica, a carii ultimă stea e cea polară.

URSĂ, urse, s. f. (Astron.; livr.; în sintagma) Ursa-Mare (sau -Mică) = Carul-Mare (sau -Mic), v. car. – Din lat. ursa, fr. ourse.

CAR², care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char).

CAR², care, s. n. I. 1. Vehicul încăpător pe patru roți (tras de cai, de boi etc.), care se folosește la țară pentru transportarea poverilor. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Poposit-au... Zece care mocănești, Cu boi albi. ALECSANDRI, P. II 104. Du-te, dor, cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-nchepi (= încapi) dorule-n ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. Acolo erau două drumuri, care se despărțeau. Unul era bătut de care și celalt părăsit. ȘEZ. IV 171. ◊ Cal de asalt = tanc. Carele de asalt înțepeniseră în lungul drumurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. Car funebru (sau mortuar, funerar) = dric. (Învechit și popular) Car de foc = tren. Aș vrea să plec la drum mai mare. Dar nici pe jos nici de-a-n călare Și nici cu carul cel de foc, Ci c-o trăsură ferecată, De zece cai în șir purtată. MACEDONSKI, O. I 58. Și fluieră o dală, de nici fluierul de la carul de foc nu l-ar fi întrecut. RETEGANUL, P. V 6. ◊ Expr. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță), se spune despre cineva care nu vrea nici într-un fel, nu se mulțumește în nici un chip. ◊ Compuse: carul-mare (sau numai carul) = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele, așezate în așa fel, încît creează imaginea unui car cu oiștea în jos; ursa-mare. Ții minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din carul- mare? TOPÎRCEANU, M. 64. Luceafăru-i gata s-apuie. Iar carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. COȘBUC, P. 7; carul-mic = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele (printre care și steaua polară), dispuse în chip asemănător cu stelele carului-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit la lupte, jocuri și ceremonii. Car de triumf. ◊ Fig. A patra primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori. ALEXANDRESCU, P. 24. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitatea de material care se poate încărca o dată într-un car (1). A descărcat din fugă un car de secară în saci. SP. POPESCU, M. G. 27. Se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 143. Am fost să cumpăr un car de lemne. ALECSANDRI, T. I 317. ♦ Fig. Cantitate sau număr mare; mulțime; grămadă, droaie. Un car de copii. Un car de minciuni. Un car de ani. Voi intra masiv și greu în vreme, Cu un car cît dealul de poeme. BENIUC, V. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. II 1. Piesă de formă cilindrică pe care se fixează hîrtia la mașina de scris și care, deplasîndu-se lateral și rotindu-se, face posibilă scrierea succesivă a literelor și a rîndurilor. 2. (Regional) Parte a ferăstrăului mecanic pe care se așază bușteanul pentru a fi tăiat și prefăcut în scînduri.

DRAGON¹, dragoni, s. m. I. (În trecut) Soldat de cavalerie care descăleca atunci cînd trebuia să lupte. Lisaveta... o femeie naltă, naltă cît un dragon și uscată ca o scîndură, strînse masa. SADOVEANU, M. 163. În Liunevil sînt acum trii polcuri de dragoni, care îi o prea frumoasă oaste. KOGĂLNICEANU, S. 44. ♦ Fig. Om voinic, zdravăn, bine legat. Un dragon de bărbat ca Ivan nu se lăsa ucis așa de ușor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 273. II. 1. (În superstiții și legende mitice) Animal fantastic, înzestrat cu puteri uriașe, care are aripi și gheare, trupul acoperit cu solzi, coadă de șarpe și scoate foc pe gură. V. balaur. ♦ Reprezentare, în artele plastice, a acestui animal fabulos, mai ales în China și în alte țări asiatice. Dragonul legendei vedea cu ochi uriași de mărgean Ciudate făpturi venind de peste ocean. BOUREANU, S. P. 10. [Mandarinul] stă în trîndăvie pe-un dragon de porcelană. ALECSANDRI, P. III 85. 2. Veche insignă ostășească reprezentînd un dragon (II 1), uneori zugrăvit pe un steag. Dragonii [la daci] erau lungi prăjine dasupra cărora sta fîlfăind un balaur. ODOBESCU, S. II 284. 3. Un fel de șopîrlă care trăiește pe copaci, în regiunile tropicale, avînd de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi. 4. Numele unei constelații din emisfera boreală, compusă din mai multe stele de mărimi diferite, dispuse într-un lung șir între Ursa-mare și Ursa-mică; balaur. – Variante: zdragon (ALECSANDRI, T. 69), zdrahon (DUNĂREANU, CH. 11) s. m.

CONSTELAȚIE, constelații, s. f. Grup de stele care formează o figură caracteristică. Peste cîmpiile rămase în urmă, constelațiile nordului se rotesc majestuos. BOGZA, C. O. 315. Vîntul mîna munții de nouri, descoperea constelațiile, ursa-mare, ursa-mică, fusul, cobilița. SADOVEANU, O. VI 64. Parcă niciodată constelațiile nu fuseseră atît de numeroase, atît de vii, atît de clare. CAMIL PETRESCU, N. 70. ◊ Fig. Într-o zi, prin strădania partidului, satele noastre, acoperite în toate anotimpurile de un întuneric putred, vor fi străbătute de constelațiile minunate ale electricității. CAMILAR, TEM. 78. – Pronunțat: -ți-e.

ROTI, rotesc, vb. IV. 1. Refl. A se mișca descriind unul sau mai multe cercuri. Pe sub pîlcurile albe de nouri, sus, în cerul adînc-albastru, se roteau vulturi. SADOVEANU, O. VI 97. Stolul de cocori s-a rotit tot mai aproape de pămînt. C. PETRESCU, R. DR. 192. Paiele din cîmp, de spaimă, În vîrtej acolo prinse, Se rotesc și joacă-mpinse, Se ridică-n sus. COȘBUC, P. II 17. ◊ Intranz. Deasupra lor porumbii vineți roteau voioși. ANGHEL, Î. G. 29. ♦ (Popular; rar) A juca, a dansa mișcîndu-se în cerc. Frunză verde liliac, Bată-l vina de gîndac, C-au mîncat frunza de fag; N-au lăsat să odrăslească, Fetele să se umbrească, Flăcăii să se rotească. SEVASTOS, C. 83. ◊ Tranz. (Complementul e dansul sau fata jucată) Rar le vine feciorilor chef să aducă lăutarul... de mai rotesc cele fete. SEVASTOS, N. 3. Danțul cine-l trage?... – Bun jupîn (cutare) Cu toiag în dreapta, Danțul îmi rotește. TEODORESCU, P. P. 80. ♦ (Despre ape) A forma cercuri de unde concentrice; a produce ochiuri, vîrtejuri. Și apa, unde-au fost căzut, În cercuri se rotește, Și din adînc necunoscut Un mîndru tînăr crește. EMINESCU, O. I 170. ◊ Intranz. Iar prin mîndrul întuneric al pădurii de argint, Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind... Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, În cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85. (Fig.) Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere. EMINESCU, O. I 171. 2. Refl. (Mai ales urmat de determinări introduse prin prep. «împrejurul», «în jurul» etc.) A face o mișcare de rotație în jurul a ceva; a se învîrti. Pămîntul se rotește în jurul soarelui. ▭ Ursa-mare se rotea în jurul polului ceresc. DUMITRIU, N. 267. ♦ Fig. A sta mereu în preajma cuiva, căutînd să-i cîștige simpatia sau bunăvoința. Fiul împăratului era mîndru nevoie-mare, fiindcă zîna numai cu dînsul jucă cît ținu hora. Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311. ♦ (Despre oameni; uneori determinat prin «pe loc») A se întoarce roata, a se răsuci, a se învîrti pe loc. Se rotesc pe loc, fără astîmpăr, într-o panică adevărată. SAHIA, N. 18. Se roti puțin înaintea oglinzii și ieși în balcon. CONTEMPORANUL, IV 390. 3. Tranz. A-și schimba, a-și plimba ochii, privirea în toate părțile, de jur împrejur. Își roti un moment privirea asupra pieții, care era o mare de capete. PAS, Z. IV 39. De-ți roteai pe lanul vieții ochii mari și visători, Nu-ntîlneai decît podoabe, fluturi, pajiște și flori. VLAHUȚĂ, P. 24. Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gîndul. EMINESCU, O. I 88. 4. Tranz. (Cu privire la arme sau la obiecte analoge) A învîrti în aer, deasupra capului, înainte de a lovi. Muncitorii roteau bastoanele. PAS, Z. IV 265. ◊ Fig. Albert Kiraly... prădînd și pustiind, își rotește armele fulgerînd prin toată Bulgaria. BĂLCESCU, O. II 51. 5. Refl. (Despre păsări) A-și desface penele din coadă; a se înfoia. Cîntă cucul, se rotește, Ca mîndra cînd se gătește. TEODORESCU, P. P. 346. Pe cea verde moviliță, Se rotește-o păuniță Ș-un păun cu chica scurtă. ALECSANDRI, P. P. 410. ◊ Tranz. (Cu privire la coadă sau la pene) [Păunul] se primbla pe sub ferești rotindu-și coada cea lungă și frumoasă. SBIERA, P. 33.

URSĂ, urse, s. f. 1. (În expr.) Ursa-mare = carul mare, v. car² (I 1). Zice că aceea e ursa-mare, și eu zic că nu e aceea. DELAVRANCEA, O. II 330. Ursa-mică = carul mic, v. car² (I 1). Mă uitam la ursa-mică. NEGRUZZI, S. I 58. 2. (Regional) Femela ursului; ursoaică.

CAR s. 1. car funebru = dric, car funerar, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă; car funerar = dric, car funebru, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă; car mortuar = dric, car funebru, car funerar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă. 2. (ASTRON.) carul-mare = (livr.) ursa-mare; carul-mic = (livr.) ursa-mică. 3. (TEHN.) (reg.) căruță, masă, război, sclai. (~ la joagăr.)

car³ sn [At: PSALT. 206/17 / Pl: ~e, (îvp) ~ă, (nob) ~uri / E: ml carrus] 1 Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit pentru transportul poverilor. 2 (Îs) ~ funebru (sau funerar, mortuar) Dric. 3 (Îs) ~ blindat (sau de asalt) Tanc. 4 (Îas) Transportor amfibiu blindat. 5 (Îs) ~ de război Car cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte în Antichitate. 6 (Îvp; îs) ~ de foc Tren. 7 (Îe) Nici în ~, nici în căruță Se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. 8 (Îe) A pune ~rul înaintea boilor Se spune despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. 9 (Pop; îe) Pune (sau încarcă) că-i ~ul altuia Zi, că fac eu. 10 (Îe) Înjugă sacii la ~ și hai la moară să măcinăm boii Se spune pentru a sugera cuiva că vorbește prostii. 11 (Îe) I s-a rupt ~-n drum Se spune despre cineva care nu-și poate continua lucrul (din cauza unei defecțiuni). 12 (Îe) Și-a pus sacii în ~ Și-a făcut interesul și acum nu-l mai interesează nimic. 13 (Îe) A-și pune ~-n pietre A-și pune în gând ceva cu toată hotărârea Si: a persevera, a stărui. 14 (Îcst) De-a ~ul Țintar. 15 (Bot; reg; îc) ~ul-pădurilor sau ~ul-zânelor Amică (Amica montana). 16 (Ast; îc) ~ul mare Constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1) Si: Ursa Mare. 17 (Ast; îc) ~ul mic Constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din Carul (16) mare Si: Ursa Mică. 18 (Ast; pop; îc) ~ul-dracului Constelația Perseu. 19 (Ast; pop; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Constelația Vizirul. 20 Cantitate de material care se poate încărca într-un car³ (1). 21 (Fig; îs) Un ~ de ani Mulți ani. 22 (Îe) Ajunge (sau e destul) o măciucă la un ~ de oale Unui om sensibil (simțitor) ajunge să i se spună o dată ceva ca să înțeleagă. 23 (Îlav) Cu ~ul Din belșug. 24 (Înv) Impozit care obliga locuitorii să facă servicii publice, cărând diferite poveri cu carul. 25 (Reg) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri Si: căruță, război, sclai. 26 (La centrala telefonică automată) Dispozitiv mobil al selectorului, care ajută la căutarea liniilor libere.

ursa-mare s. v. CARUL-MARE.

Ursa-Mare (-Mică).

sârb, ~ă [At: CORESI, ap. GCR I, 25/24 / V: (rar) serb, (înv) sirb / Pl: ~i, ~e / E: srb srb] 1-2 smf (Îvr) Persoană care face parte din populația de bază a Serbiei sau care este originară de acolo Si: sârbac. 3 smp Populație care trăiește în Serbia. 4 smf (Pgn) Iugoslav. 5-9 a Sârbesc (1-5). 10 sf Limba vorbită de sârbi (1). 11 sf (Adesea art) Dans popular românesc, cu ritm vioi, jucat de obicei cu dansatorii prinși în cerc Si: sârbeasa (11), sârboaica (3). 12 sf Melodia pe care se execută sârba (11) Si: sârbeasca (12). 13 sm (Mun; Olt; imp) Bulgar (1). 14 sf (Reg) Vestă. 15-16 smf, a (Pop) (Oaie sau rasă de oi) cu coarne mari crescute în sus sau, răsucite în spirală și cu lâna scurtă, de culoare cenușie-roșcată sau neagră. 17 sm Numele popular al stelei Alcor din constelația Ursa Mare. 18 sf (Reg) Floare nedefintă mai îndeaproape. corectat(ă)

!Ursa-Mare (constelație) s. propriu f. art., g.-d. art. Ursei-Mari

CAR¹ (pl. care, † cară) sn. 1 Trăsură mare cu patru roți, prevăzută în părțile laterale cu loitre, cu scoarțe sau cu coș, trasă de boi sau de cai, și cu care se transportă greutăți (🖼 878); -proverb: a fi a cincea roată la ~, a fi fără nici o însemnătate, de nici un folos într’o adunare, într’o întreprindere, etc.; după ce frîngi ~ul, mulți se găsesc să-ți arate drumul bun, mulți se găsesc să-ți dea sfaturi, cînd e prea tîrziu; 👉 AC, BOU, BUTURUGĂ, PIATRĂ ¶ 2 🏛 Trăsură (mai adesea cu două roate) de care cei vechi se serveau la alergări, în războiu, în triumfuri, etc.: ~ de triumf, ~ triumfal (🖼 879, 880) ¶ 3 ✒️ 🔱 ~ soarelui, ~ul nopții, etc., figuri împrumutate din mitologie ¶ 4 ~ funebru, dric ¶ 5 Conținutul unui car: un ~ de fîn, de lemne, de pepeni, etc.; proverb: decît un ~ de minte, mai bine un dram de noroc; 👉 CIOMAG; cu ~ul, foarte mult, în cantitate foarte mare: a avut zile cu ~ul, i-a fost dat, scris să trăească, scăpînd de toate primejdiile ¶ 6 Masa mișcătoare a joagărului, numită și „căruț(ă)” sau „războiu”, care poartă bușteanul de tăiat în scînduri; e alcătuită din două grinzi lungi împreunate, de-o parte și de alta, prin alte două mai scurte (*• JOAGĂR) ¶ 7 💫 CARUL-CU-BOI sau CARUL-MARE și CARUL-MIC, constelațiunile numite și „Ursa mare”, „Ursa mică”, ale căror stele sînt așezate ca și cînd ar înfățișa niște care (🖼 881) ¶ 8 Băn. 🌿 CARUL-ZÎNELOR = PODBEAL-DE- MUNTE ¶ 9 🚝 CAR-DE-FOC, tren; locomotivă: alunga ..., cu fluierul răgușit al ~ului de foc, droaiele de lupi GRIG. [lat. carrus].

*URSĂ (pl. -se) sf. 1 🐒 = URSOAICĂ1 ¶ 2 💫 URSA-MARE, URSA-MICĂ 👉 CAR¹7 [fr. ourse].

URSĂ ~e f.: ~a Mare constelație care constă din șapte stele, situate astfel, încât seamănă cu un car cu oiște; Carul Mare. ~a Mică constelație asemănătoare cu cea precedentă, având distanțele dintre stele mai mici; Carul Mic. /<lat. ursa, fr. ourse

*úrsă f., pl. e (lat. ursa, ursoaĭcă). Astr. Constelațiunea numită popular car. – Ursele-s două: cea mare și cea mică și-s situate spre nord. Amîndoŭă aŭ cîte șapte stele. În cea mică se află steaŭa polară.

car¹, care, s.n. – 1. Vehicul cu patru roți, din lemn, cu tracțiune animală, folosit în trecut pentru transportarea poverilor. 2. Carul cu fân, unitate de măsurare a pământului: „De obicei se spunea că are un loc cu fân de un car sau două” (AER, 2010: 66; Săcel ). ♦ (top.) Calea Carelor, drum de căruțe ce duce de la Bârsăuța spre Coroieni, în Vima Mare (Vișovan, 2008: 25). ♦ (astr.) Carul Mare, Carul Mic, constelații (Ursa Major, Ursa Minor). Tradiția populară spune că împăratul Traian a dus prizonieri daci la Roma cu Carul Mare; Carul Dracului (constelația Perseu) conform tradiției populare, acesta ar transporta păcătoșii în iad. – Lat. carrus „car, căruță” (Șăineanu, Scriban, DLRM, Pușcariu, CDDE, MDA). Cuv. rom > bg. karuca (Miklosich), ucr. kary „car” (Candrea, cf. DER), sb. karuce, magh. karuca (Edelspacher, cf. DER).

ursă, urse, s.f. – (astr.) Ursa, numele celor două constelații situate aproape de Polul Nord (carul mare, carul mic). ♦ (onom.) Ursă, Ursa, nume de familie (15 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. ursa „ursoaică” (Scriban, DEX, MDA).

car¹, care, s.n. 1. Vehicul cu patru roți, din lemn, cu tracțiune animală, folosit în trecut pentru transportarea poverilor. 2. Carul cu fân, unitate de măsurare a pământului: „De obicei se spunea că are un loc cu fân de un car sau două” (AER, 2010: 66). ■ (top.) Calea Carelor, drum de căruțe ce duce de la Bârsăuța spre Coroieni, în Vima Mare (Vișovan, 2008: 25). ■ (astr.) Carul Mare, Carul Mic, constelații (Ursa Major, Ursa Minor); Carul Dracului (constelația Perseu). – Lat. carrus „car, căruță” (MDA).

úrsă, urse, s.f. Ursoaică. ■ (onom.) Ursa, nume de familie în jud. Maram. ■ (astr.) Ursa, numele celor două constelații situate aproape de Polul Nord (Carul Mare, Carul Mic). – Lat. ursa „ursoaică” (DEX, MDA).

ursă, -e, s.f. – 1. (astr.) Numele celor două constelații situate aproape de polul nord (carul-mare, carul-mic). 2. Ursitoare. – Lat. ursa.

GHIOL, ghioluri, s. n. Lac, baltă mare (uneori cu nămol) de pe țărmul Mării Negre sau din Delta Dunării. Scînteind sub ursa-mică, ghiolul de argint e-un clopot Care-nchide, ca-ntr-o seră, flora stelelor polare. PERPESSICIUS, S. 14. Zăcăminte mari, de veacuri, De sînge pămîntesc: petrol, – Ce dorm în subterane lacuri, Ca mîlul unui negru ghiol. D. BOTEZ, F. S. 6. Soarele scăpăta oglindit în ghiolurile Deltei. BART, E. 170. ♦ Băltoacă. Căluții împrăștiau necontenit raze de apă din ghiolurile drumului. SADOVEANU, F. J. 317. ◊ (Prin exagerare) Mare ghiol de apă trebuie să fie în mațele lui! CREANGĂ, P. 242.

2) car n., pl. e și (est) ă (lat. carrus și carrum, cuv. galic; it. sp. pg. carro, pv. car, fr. char). Un fel de vehicul de dus lucrurĭ grele, foarte întrebuințat de țăraniĭ Românĭ, care înjugă la el boĭ. Conținutu unuĭ car: un car de fîn. Est. Țintar. Constelațiunea urseĭ: caru mare și caru mic (cu acest înțeles și lat. [în glose], sp. și pg. [V. ursă]). Car de triumf, caru în care intraŭ solemn în vechea Romă generaliĭ triunfătorĭ. Car funebru, dric, patașcă (în stilu înalt). A merge ca cu caru cu boĭ, a merge foarte încet. A avea cu caru, a avea din belșug. A căuta acu în caru cu fîn, a căuta un lucru mic într’o imensitate. V. cărulean.

ursă¹ sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~se / E: ml ursa] 1 Ursoaică (1). 2 (Reg) Epitet dat unei femei grase și greoaie. 3 (Lpl) Nume dat celor două constelații situate aproape de polul nord și care formează caral-mare și carul-mic. 4 (Ast; liv; îc) ~sa-mare Caral-mare. 5 (Ast; liv; îc) ~sa-mică Carul-mic. 6 (Ban) Numele unui dans nedefinit mai îndeaproape.

ANIMALE CARNIVORE. Subst. Carnivore. Animal carnivor, animal carnasier; carnivor. Lup, lupușor (dim.), lupoi (augm.); lupoaică, lupoaie (înv. și reg.); pui de lup, lupan (reg.); lupărie (rar). Vulpe, vulpișoară (dim.), vulpiță, vulpoaică; vulpoi; pui de vulpe, vulpan (pop.); vulpărie. Cîine; cîine-sălbatic, dingo; cîine-enot, bursuc-cu-barbă; șacal; hienă. Urs, ursuleț (dim.), ursac (pop.); ursoaică, ursoaie (rar), ursă (reg.); pui de urs, ursuleț; urs-brun, urs carpatin; urs alb, urs polar; urs negru, baribal; grizzly; ursărime (rar). Jder; jder-de-piatră, beică; dihor; hermină; hermelină, cacom (înv. și reg.), helge (reg.); nevăstuică; viezure, bursuc, bursucel (dim.). Vidră, lutră; noriță, nurcă; vizon. Rîs, linx; rîsoaică (rar); pisică-sălbatică. Pisică, pisicuță (dim.); motan, motănaș (dim.), motănel, motănime. Leu, leușor (dim.), leuț; leoaică. Tigru, tigrișor (dim.), tigră (înv.), tigroaică, tigresă (rar), tigroaie (înv.). Leopard, ghepard; panteră, panteră-neagră; cuguar, puma; jaguar; panteră-de-zăpadă, uncia, irbis, leopardul zăpezilor. Focă; morsă, vacă-de-mare; ontarie; urs-de-mare; leu-de-mare. Adj. Carnivor, carnasier. Lupesc. Vulpesc, vulpăresc (rar). Ursăresc (rar). Pisicesc; felin. Leonin (livr.). Cîinesc, canin. Adv. Lupește. Vulpește. Cîinește. Pisicește. V. cîine, glasuri de animale, pisică.