FUGĂ¹, fugi, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Din lat. fuga.

EVAZAT, -Ă, evazați, -te, adj. (Mai ales despre fuste) Care are jumătatea inferioară mai largă decât jumătatea superioară; în formă de trapez. – Din fr. évasé.

TRAPEZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de altă bară, fixă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști. 3. S. m. Mușchi în formă de patrulater așezat în regiunea spatelui, începând de la ceafă. – Din fr. trapèze.

TRAPEZĂ, trapeze, s. f. Sală de mese (într-o mănăstire); refector, trapezare, trapezărie. – Din sl. trapeza.

TRAPEZIST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapéziste.

TRAPEZOID, trapezoide, s. n. Suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu o intersectează. – Din fr. trapézoïde.

trapez (mușchi) s. m., pl. trapezi

trapez (patrulater, aparat) s. n., pl. trapeze

trapeză (refector) s. f., g.-d. art. trapezei; pl. trapeze

CLIN² ~uri n. Lot de pământ (de pădure) având formă de triunghi sau de trapez. /<sl. klinu

DREPTUNGHIC ~că (~ci, ~ce) (despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte; cu mai multe unghiuri drepte. Trapez ~. Triunghi ~. /dreptunghi + suf. ~ic

ISOSCEL ~e adj. 1) (despre triunghiuri) Care are două laturi egale. 2) (despre trapeze) Care are laturile neparalele egale. /<fr. isocèle

TRAPEZ¹ ~e n. 1) geom. Patrulater cu două laturi paralele și neegale numite baze. 2) sport Aparat de gimnastică constând din două coarde verticale, fixate de plafon și unite la bază printr-o bară. 3) Leagăn improvizat în colivii sau în cuști pentru păsări sau animale. /<fr. trapeze, lat. trapezium

TRAPEZ² ~i m. anat. Fiecare dintre cei doi mușchi de pe partea posterioară a gâtului și a umărului. /<fr. trapeze, lat. trapezium

TRAPEZIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Gimnast specializat în exerciții la trapez. /<fr. trapéziste

TRAPEZOEDRU ~e n. Poliedru cu toate fețele trapeze. /<fr. trapézoedre

TRAPEZOID ~e n. geom. Suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul ei. /<fr. trapézoïde

TRAPEZOIDAL ~ă (~i, ~e) geom. 1) (despre suprafețe) Care are forma unui trapez. 2) (despre corpuri geometrice) Care are drept bază un trapez. [Sil. -zo-i-] /<fr. trapézoïdal

AURIC, -Ă adj. (Despre vele) În formă de trapez. [Pron. a-u-. / cf. fr. aurique, it. aurica].

PRISMATOID s.n. (Geom.) Poliedru cu două fețe poligoane oarecare, paralele, celelalte fețe fiind triunghiuri, trapeze sau paralelograme. [Pron. -to-id. / < germ. Prismatoid, cf. gr. prisma – prismă, eidos – formă].

ROMBOID, -Ă adj. Asemănător cu un romb. // s.n. 1. Figură în formă de romb. 2. Mușchi al spatelui așezat sub trapez. [Pron. -bo-id. / < fr. rhomboïde].

TRAPEZ s.n. 1. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. Aparat de gimnastică format dintr-o bară legată la capete cu două frînghii fixate de plafon. // s.m. Mușchi așezat pe partea posterioară a gîtului și a umărului. // (În forma trapezo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „patrulater avînd baze neegale și paralele”, „(referitor la) trapez (1)”. [Pl. -ze, -zuri, (s.m.) -zi. / < fr. trapèze, cf. gr. trapezion].

TRAPEZO- v. trapez [în DN].

TRAPEZIST, -Ă s.m. și f. Gimnast, acrobat care lucrează la trapez (2). [Cf. fr. trapéziste].

TRAPEZOIDAL, -Ă adj. De forma unui trapez. [Pron. -zo-i-. / < fr. trapézoïdal].

AURIC, -Ă adj. (despre vele) în formă de trapez, în axa navei. (< fr. aurique, it. aurica)

EVAZAT, -Ă adj. larg, deschis. ◊ (despre fuste, pantaloni) cu partea de jos mai largă; în formă de trapez. (< fr. évasé)

ISOSCEL adj. (despre triunghiuri) cu două laturi egale; (despre trapeze) cu laturile neparalele congruente. (< fr. isocèle, lat. isosceles)

ROMBOID, -Ă I. adj. asemănător cu un romb. II. s. n. paralelogram. III. s. m. mușchi al spatelui așezat sub trapez. (< fr. rhomboïde)

TRAPEZ¹ I. s. n. 1. patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. aparat de gimnastică dintr-o bară legată la capete cu două frânghii fixate de plafon. II. adj., s. n. 1. (mușchi) inserat pe partea posterioară a gâtului și a umărului. 2. (osul) cel mai din afară al carpului. (< fr. trapèze)

TRAPEZ²(I)-/TRAPEZO- elem. „trapez”. (< fr. trapéz/i/-, trapézo-, cf. lat. trapezium, gr. trapezion)

TRAPEZIST, -Ă s. m. f. acrobat specializat în exerciții la trapez (I, 2). (< fr. trapéziste)

TRAPEZO- elem. trapez²(i)-.

TRAPEZOID, -Ă I. adj. care seamănă cu un trapez. II. adj., s. n. (os al carpului) situat între trapez și oasele metacarpiene. III. s. n. suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu-l intersectează. (< fr. trapézoïde)

VOLTIJĂ s. f. 1. serie de exerciții de suplețe din încălecarea din fugă a calului, fără ajutorul scărilor. 2. (în circuri) exerciții la trapezul volant. (< fr. voltige)

trapeză (-ze), s. f. – Sufragerie a unei mănăstiri. Mgr. τραπέζα „masă” prin intermediul sl. trapeza (Murnu, 57; cf. Vasmer, Gr., 143), cf. bg. tărpez, sb. trpeza. Este dubletul lui trapez, s. n., din fr. trapèze. – Der. trapezare, s. f. (refectoriu), din mgr. τραπεζαρεïον, cf. sl. trapezarĭ (Conev 108); trapezărie, s. f. (refectoriu), cu suf. -ie; trapezar(iu), s. m. (persoană care pune masa într-o trapeză).

BARĂ element metalic tubular de rezistență. Bara de control, țeavă componentă a trapezului unui deltaplan cu ajutorul căreia acesta se pilotează prin tragere și împingere (cu ajutorul forței brațelor). Bara transversală, tub de duraluminiu dispus perpendicular pe direcția de înaintare a aripii, care se fixează de chilă (v.) în centrul de greutate numit inimă (v.) legând chila de lonjeronul aripii, asigurând rigiditatea aripii în planul determinat de chilă și de lonjeronul aripii.

COARDĂ împletitură rezistentă confecționată din fire textile sau metalice, utilizată în mod deosebit la construcția deltaplanului. Există: coarda flatter, fir elastic care leagă bordul de fugă al voalurii unui deltaplan de vârful catargului. În poziție întinsă corzile curbează în sus bordul de fugă, dând naștere unor forțe care duc la creșterea unghiului de incidență și la ieșirea deltaplanului din picaj.; corzi de contravântuire, cabluri ce previn deformările tuburilor laterale ale deltaplanului, a cărei voalură e umflată în zbor de presiunea aerodinamică; corzi de susținere statică, hobane superioare ale deltaplanului aparținând structurii de rezistență, împiedicând deformarea geometrică a aripii când este sprijinit pe sol pe trapez și pe bot; corzi zburătoare, hobane inferioare care susțin structura de rezistență a deltaplanului și geometria aripii în timpul zborului etc.

TRAPEZ componentă a deltaplanului format din doi montanți și bara de control, servind la pilotarea acestuia.

qanûn, instrument vechi în lumea arabă [ce provine, probabil, din canonul (1) grecesc]. Are cutia de rezonanță* plată, în formă de trapez, pe care sunt întinse cele 72 de coarde, câte 3 pentru fiecare sunet. Se cântă prin ciupire cu degetul arătător, care poartă un degetar având fixat la vârf un solz de pește cu care se pun în vibrație corzile. V. kanun. Sin.: canun, kanon; monocord.

trapezism s. n. 1978 Acrobație la trapez v. cascadorism (din trapez + -ism)

*cadriláter și cŭa- n., pl. e (fr. quadrilatère, d. lat. quadriláterus, în patru laturĭ. V. echilater). Figură în patru colțurĭ (ca pătratu, dreptunghĭu, trapezu). – Ob. -tér (după fr.). Și patrulater.

LANCASTER [lænkəstər], Burt (pe numele adevărat Stephen Burton Lancaster) (1913-1994), actor american de teatru și film. A debutat în 1946 în filmul „Ucigașii”. Aspectul atletic și zâmbetul fermecător, la care se adaugă o mare expresivitate artistică, îl consacră ca vedetă în aproape în toate genurile de film, de la cele de suspans și de aventură („Vera Cruz”, „Profesioniștii”), până la drame psihologice („Omul care aduce ploaia”, „Trapez”, „Aeroportul”, „Ghepardul”, „Grup de familie într-un interior”, „Păsărarul din Alcatraz”). Roluri în seriale TV („Moise”, „Marco Polo”, „Logodnicii”). Premiul Oscar: 1960 („Elmer Gantry”).

SAROYAN [səróuiən], William (1908-1981), scriitor american de origine armeană. Nuvele („Îndrăznețul tânăr de pe trapezul zburător”, „Mă numesc Aram”, „Americanul muribund”), romane („Comedia umană”, „Asirianul”, „Între băieți și fete”), drame („Inima mea este în munții Scoției”, „Timpul vieții lor”, „Clipe de viață”) cu implicații autobiografice, inspirate din viața oamenilor simpli și a copiilor.

REED [ri:d], Sir Carol R. (1906-1976), regizor britanic de film. Reprezentant proeminent al cinematografului european din anii ’40-’50 ai sec. 20. Stăpânește un limbaj cinematografic puternic și rafinat pentru a crea filme în care primează atmosfera și portretul psihologic („Idolul prăbușit”, „Al treilea om”, „Intermediarul”). Ulterior asimilează influențe hollywoodiene („Trapez”, „Agonie și extaz”). Premiul Oscar pentru film și regie: 1968 („Oliver!”).

LOLLOBRIGIDA, Gina (n. 1927), actriță italiană de film. A debutat pe ecran în 1946, devenind treptat una dintre cele mai populare vedete. Roluri în care a impresionat prin frumusețe, vitalitate, senzualitate („Fanfan la Tulipe”, „Trapez”, „Frumoasele nopții”, „Cocoșatul de la Notre Dame”, „Acel noiembrie minunat”). Ulterior, s-a consacrat fotografiei profesioniste și teatrului.

leágăn n., pl. legene (maĭ bine de cît leagăne), ca fremete, tefere, țepene (d. a legăna). Pat mic (orĭ o simplă albie) în care se pun prunciĭ și se leagănă ca să adoarmă. Cîntec de leagăn, cîntec de adormit copiiĭ. Fig. Origine, patrie: Grecia fu leagănu civilizațiuniĭ. Din leagăn, din copilărie: a ști un lucru din leagăn. Scaun atîrnat de doŭă funiĭ orĭ trapez: a te da în leagăn. Speĭe. Leagăn cu caĭ, șir de caĭ de lemn făcuțĭ ca să se învîrtească în cerc și pe care încalecă copiiĭ. – În Trans. și leangăn. V. belceŭ.

DRAGONUL (Draco), constelație din emisfera boreală, între Ursa Mare și Ursa Mică, compusă din stele puțin strălucitoare, dispuse într-un șir terminat cu un trapez. Numele popular: Dracul.

INTEGRÁRE (< integra) s. f. 1. Acțiunea de a (se) integra, încorporare, contopire a mai multor părți într-un tot unitar. 2. Integrarea întreprinderii = strategie de dezvoltare a unei întreprinderi prin asocierea, fuziunea sau absorbția altor întreprinderi, în scopul creșterii capacității de concurență, sporirii vânzărilor și reducerii costurilor. Formele de i. a î. sunt: i. pe orizontală, care se realizează prin asocierea sau achiziționarea unor firme cu același profil de activitate, i. pe verticală, care constă în combinarea a două sau mai multe întreprinderi specializate pe faze distincte ale producerii și comercializării unui produs (de ex. furnizoare de materii prime, materiale componente, firme de distribuție și de comercializare etc.), i. laterală, prin fuzionarea unor firme care utilizează tehnici similare pentru fabricarea unor produse înrudite și i. prin diversificare, respectiv prin absorbția unor întreprinderi cu profiluri de activitate diferite. 3. Integrarea economică internațională = trăsătură esențială a evoluției economiei mondiale în perioada postbelică, care constă într-o cooperare adâncită și permanentă, convenită și programată între țări, de regulă vecine, pe baza unor acorduri sau tratate interguvernamentale, prin care se prevăd înființarea unor organizații internaționale cu caracter integraționist (respectiv a unui spațiu economic unificat). I. e. i. reflectă o treaptă calitativ superioară de adâncire a interdependențelor economice științifice și tehnice dintre țări. Formele de i. e. i. sunt diferite, în funcție de domeniile în care se realizează unificarea politicilor naționale, distingându-se, în acest sens, uniuni vamale, zone de comerț liber, piețe comune, uniuni economice și monetare. 4. (SOCIOL.) Sudarea și armonizarea elementelor unui grup social în condițiile intensificării și creșterii frecvenței contactelor dintre membrii grupului dat, sau ale acceptării în sânul lui a unor sisteme unitare de valori, norme, aprecieri, determinate de interesele comune și condițiile de viață asemănătoare. Se deosebesc: i. culturală, morală, profesională ș.a. 5. (MAT.) Operație de determinare a integralei unei funcții sau a unei ecuații diferențiale. Metodele uzuale de i. sunt: schimbarea de variabile și i. prin părți. Prin aplicarea acestor metode se urmărește reducerea calcului integralei inițiale la calculul unor integrale uzuale. Calculul integralelor uzuale se face pe baza formulelor de derivare a funcțiilor elementare. Când aceste metode nu pot fi folosite, se utilizează procedee aproximative de i., care constau în aplicarea unor formule de i. numerică (formula dreptunghiurilor, formula trapezelor) sau a unor metode probabilistice (metoda Monte-Carlo). Procedee aproximative, care necesită de obicei utilizarea unui calculator electronic, permit i. cu o eroare dinainte stabilită. I. este folosită pentru calculul ariilor unor domenii plane sau al volumelor unor corpuri, pentru determinarea centrelor de greutate sau al momentelor de inerție etc. Pentru i. ecuațiilor diferențiale se utilizează diferite procedee, în funcție de tipul de ecuației respective.

trapez¹ (mușchi) s. m., pl. trapezi

trapez² (patrulater, aparat) s. n., pl. trapeze

trapeză (refectoriu) s. f., g.-d. art. trapezei; pl. trapeze

*trapéz n., pl. e (fr. trapèze, lat. trapezium, care vine d. vgr. trapézion, dim. d. trápeza, masă cu patru picĭoare). Geom. Cŭadrilater cu doŭă laturĭ paralele și doŭă neegale. (Dacă laturile neparalele-s egale, se numește trapez isoscel): suprafața trapezuluĭ se obține înmulțind semisuma celor doŭă baze cu înălțimea. Leagăn compus dintr’un fus mic (70-80 c.m.) legat de doŭă funiĭ și întrebuințat ca aparat de gimnastică. Anat. Un mușchĭ al spinăriĭ (între omoplat și coloana vertebrală).

*trapezoédru n., pl. e (d. trapez și -edru din tetra-edru). Geom. Solid cu fețele trapezoide.

trapez n. 1. cuadrilater plan din care două laturi sunt paralele și inegale; 2. aparat de gimnastică dintr’o bară de lemn suspendat între două frânghii.

TRAPEZ, (1, 2) trapeze, s. n., (3) trapezi, s. m. 1. S. n. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2. S. n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă, legată la extremități cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de o grindă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări și animale ținute în colivii sau cuști. 3. S. m. Mușchi plat în formă de patrulater situat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze.

TRAPEZĂ, trapeze, s. f. Sală de mese într-o mănăstire; refectoriu, trapezare, trapezărie. – Din sl. trapeza.

TRAPEZIST, -Ă, trapeziști, -ste, s. m. și f. Gimnast (acrobat) specializat în exercițiile la trapez. – Din fr. trapeziste.

TRAPEZOID, trapezoide, s. n. Suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu-l intersectează. – Din fr. trapézoïde.

EVAZAT, -Ă, evazați, -te, adj. (Mai ales despre fuste) Care are jumătatea inferioară mai largă decât jumătatea superioară; în formă de trapez. – V. evaza. Cf. fr. évasé.

FUGĂ¹, fugi, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Pe fugă = repede, grăbit. Cu fuga = imediat, fără amânare. În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fugă = fugind tare și fără oprire. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere. O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degrabă. 2. Părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3. (Min.) Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez. – Lat. fuga.

OIȘTE, oiști, s. f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea unui vehicul cu tracțiune animală, de-a dreapta și de-a stânga căreia se înhamă caii. ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelației Carul-Mare, alcătuită din trei stele așezate în prelungirea careului care seamănă cu un trapez. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iș-] – Din bg. oište.

DREPTUNGHIC, -Ă, dreptunghici, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. Dacă una din laturile neparalele este perpendiculară pe cele două laturi paralele, trapezul este dreptunghic. GEOMETRIA P. 32.

ISOSCEL, isoscele, adj. n. (Despre un triunghi) Care are două laturi egale; (despre un trapez) ale cărui laturi neparalele sînt egale.

MUTA, mut, vb. I. 1. Tranz. A deplasa un lucru dintr-un loc în altul. După războiul cu Radu-vodă Basarab, măria-sa Ștefan mutase hotarul de la apa Trotușului cu mult mai la vale, pînă la apa Milcovului. SADOVEANU, F. J. 692. Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere. Să le mutăm una-n locul alteia. EMINESCU, N. 10. Măi, bădițo, buze moi, Mută-ți casa lîngă noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. ♦ (Popular) A schimba. Mă rog să mă ascultați, Vorba să nu mi-o mutați. SEVASTOS, N. 324. ◊ Expr. A-și muta gîndul = a se răzgîndi, a renunța. Te-ai gîndit iarăși să faci rost de cărțile din clasa întîia de liceu... Pe urmă ți-ai mutat gîndul.- Erai prea mare, pierduseși rîndul. PAS, Z. I 278. Ercule, dacă văzu care încotro merge treaba, își cam muta gîndul și pleca în ale sale. ISPIRESCU, U. 69. ◊ (Familiar) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă zdravănă. Jandarmii vă suduie și vă mută căpriorii. C. PETRESCU, Î. II 12. ♦ A transfera (pe cineva) dintr-un serviciu în altul. L-a mutat la minister. 2. Refl. A se așeza (cu locuința) în alt loc, a se stabili în altă parte, a-și schimba domiciliul. Începu să observe cu atenție odaia, în care numai de cîteva zile se mutase. VLAHUȚĂ, O. A. 255. A doua zi s-a mutat la curți, care acuma erau ale lor. RETEGANUL, P. V 72. Domnul cu toată curtea se mută la Cotnar. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ Tranz. Pe mine mă mută acum într-altă casă. GHICA, A. 560. ♦ A se mișca, a se urni din loc, a-și schimba locul. Coco s-a mutat pe vergele de cîteva ori, s-a suit pe trapez, a ieșit din colivie. ARGHEZI, P. T. 110. Așa numai să se mute de pe vatră pe cuptiori, știe și hleabul de baba mea, de acasă. CREANGĂ, P. 130. Zoroastru... făcea ca stelele să se mute din loc. EMINESCU, N. 60. 3. Refl. (Rar, urmat de determinări introduse prin prep. «în») A se schimba în..., a lua înfățișarea de..., a se pune în locul..., a se transpune. Cînd te vei muta tu în firea ei, atunci vei fi tu atotștiutori. EMINESCU, N. 55.

TRAPEZ, (1, 2) trapeze, s. n., și (3) trapezi, s. m. 1. Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. Aria trapezului se află înmulțind semisuma bazelor prin înălțime. GEOMETRIA P. 207. ◊ Trapez dreptunghi = trapez care are una din laturile neparalele perpendiculară pe direcția laturilor paralele. Trapez isoscel = trapez ale cărui laturi neparalele sînt egale. 2. Aparat de gimnastică format dintr-o bară legată la extremități cu două frînghii fixate de un plafon sau de altă bară fixă. ♦ Leagăn improvizat pentru păsări, sau animale ținute în colivii sau în cuști. O mînă tremurătoare se întindea spre trapezul lui [al papagalului] mișcător. ANGHEL, PR. 44. 3. Mușchi așezat pe partea posterioară a gîtului și a umărului.

TRAPEZĂ, trapeze, s. f. (Rar) 1. Sală de mese (mai ales într-o mănăstire); sufragerie, refector. Pescarii trăgeau cu năvoadele subt gheață și se aduceau la cuhnia trapezei crapi de cinci și șase kilograme. SADOVEANU, P. M. 209. Vreți să vă aduc să mîncați aici, ori poate veniți să mîncați la trapeză? CAMIL PETRESCU, O. I 394. Rugă dar pe stareț să adune obștea în trapeză. STĂNOIU, C. I. 107. ♦ Adunare la masă. Masa e gata. Sună clopotul de trapeză. HOGAȘ, H. 54. 2. Masă. Aici în pavilion, nașii noștri luau mesele vara, împrejurul unei trapeze rotunde cu nelipsiții și numeroșii lor mosafiri. GALACTION, O. I 329.

TRAPEZOIDAL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez, care seamănă cu un trapez.

SEMISUMĂ, semisume, s. f. Jumătate dintr-o sumă. Aria trapezului se află înmulțind semisuma bazelor prin înălțime. GEOMETRIA P. 207.

PRISMATO- „prisma, prismatic”. ◊ gr. prisma, atos „prismă” > fr. prismato-, germ. id., engl. id. > rom. prismato-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe prismatice; ~id (v. -id), adj., s. n., 1. adj., (Despre minerale) Care derivă dintr-o prismă. 2. s. n., Poliedru cu două fețe poligoane oarecare, paralele, iar celelalte fețe fiind triunghiuri, trapeze sau paralelograme.

ROMBO- „romb, rombic”. ◊ gr. rhombos „titirez, sfîrlează” > fr. rhombo-, engl. id., germ. id., it. rombo- > rom. rombo-. □ ~edru (v. -edru), s. n., poliedru cu toate fețele în formă de romb; ~id (v. -id), adj., s. n., 1. adj., s. n., (Figură) în formă de romb. 2. s. n., Mușchi al spatelui, situat sub trapez.

TRAPEZI- „trapez”. ◊ L. tz. trapezium „măsuță” > fr. trapézi-, engl. id. > rom. trapezi-. □ ~form (v. -form), adj., în formă de trapez.

TRAPEZO- „trapez”. ◊ gr. trapeza „masă cu patru picioare” > fr. trapézo-, engl. id. > rom. trapezo-. □ ~edru (v. -edru), s. n., corp geometric cu fețe trapezoidale; ~id (v. -id), s. n., suprafață generată prin rotirea unui trapez în jurul unei axe din planul său, pe care nu-l intersectează.

auric¹, ~ă a [At: DN³ / P: a-u~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr aurique] (D. vele) În formă de trapez.

colac sm [At: URECHE, ap. LET. I, 104/37 / Pl: ~aci,^[1] (nob) ~uri / E: vsl колакъ] 1 Preparat din pâine, de obicei în formă de inel, împletit din mai multe suluri de cocă și făcut, mai ales, pentru anumite evenimente religioase. 2 (Pfm; îe) A trecut baba cu ~acii (sau -ul) sau I-a mâncat cioara ~ul Se spune persoanelor care au scăpat o ocazie. 3 (Irn; îe) Pe la noi umblă câinii cu ~acii în coadă E belșug mare. 4 (Pop; îe) Cum e sfântul și ~ul Omagiul sau darul se măsoară după importanța persoanei Si: cum e turcul și pistolul. 5-6 (Pop; îe) Așteaptă ca mortul ~ul Cu nerăbdare sau cu poftă. 7 (Pop; îe) Să dai ~ (sau turtă) zilei că ai scăpat! Să mulțumești lui Dumnezeu că ai scăpat fără probleme. 8 (Pfm; îe) ~ peste pupăză Se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. 9 (Îe) Dă-i ~ și lumânarea Renunță. 10 (Îe) Asta-i lapte cu ~ Când se întâmplă ceva plăcut, folositor. 11 (Îe) A umbla după (sau a aștepta sau a veni) ~aci calzi La un lucru plăcut și de-a gata. 12 (Pop; îe) A duce pe cineva la ~aci calzi A-l duce cu vorba. 13 (Pop; îe) Așa ~! Ce noroc (pe mine)! 14 (Pfm; îe) A-și face coada ~ A căuta pretexte nefondate. 15 (Pop; îe) Nu i s-au prins ~acii Nu i-a mers sau n-a reușit ceva. 16 (Pfm; îe) A se face (a ședea) ~ Cu corpul încolăcit Cf ghemuit. 17 (Trs; Ban) Cozonac. 18 (Buc) Covrig. 19 (Pop; îe) A aștepta (sau a primi pe cineva) cu ~aci calzi A face (cuiva) o primire bună. 20 (Reg) Bucăți de pâine cu colivă și lumânare care se împart la săraci, rude, vecini etc. 21 Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. 22 (Îs) ~ de caș Brânză topită lăsată să se răcească, după ce i s-a dat formă de colac (1). 23 Gânj împletit în formă de cerc, cu care se leagă strâns lemnele. 24 (Îs) ~ de sârmă Sârmă răsucită în formă de roată, ca să nu ocupe mult spațiu. 25 (Îs) ~ de tel Sârmă de fier, oțel, alamă etc. 26 (Îas) Arc în formă de spirală care se pune la fotolii, canapele etc. 27 (Lpl) Obezile împreunate ale roții carului, talpa roții Cf ciolan, năplațe. 28 Încingătoare de lemn care înconjoară pietrele de măcinat ale morii. 29 Împrejmuire de piatră sau de lemn (mai modern din tuburi de beton) din jurul unei fântâni, unui puț, unui ghizd etc. Cf butălău, gardină. 30 (Înv) Împrejmuire de zid, de pământ Cf brâu. 31 Ornament care înconjoară pereții sau stâlpii unei clădiri Cf brâu, chenar, ciubec. 32 (Îs) ~ de salvare Cerc de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia se plutește deasupra apei și care se aruncă celor care se îneacă. 33 Lemn încovoiat care ține o boltă Si: arc. 34 (Ban) Colibă rotundă din nuiele și acoperită cu paie, în care se adăpostesc ciobanii. 35 (Trs) Cerc de piele (capitonată) care se pune în unele regiuni în jurul gâtului cailor înhămați Cf jugul hamului. 36 Vârtej (la păr). 37 Fiecare din cele două trapeze din constelația numită „dragon” sau „balaur”. 38 Verigă formată din corpul șarpelui răsucit (în jurul cuiva). 39 (Mlp) Rotocoale de fum (de țigară). 40 (Înv; mpl) Dar făcut de fini nașilor. 41 (Fig) Recompensă (în bani) pentru îngrijirea sau găsirea unei vite pierdute sau furate. 42 (Fig) Recompensă pusă pe capul unui tâlhar etc. 43 (Îs) Cal de ~ Cal străin, adăpostit în comună și dat de primar unui nevoiaș până se găsește stăpânul. 44 (Îs) Vită de ~ Vită fără stăpân. 45 (Irn; îe) A lua ~ A da de știre, a informa pe cineva despre ceva. 46 Discurs ținut de colăcer la nuntă Si: colăcărie (1), colăcerie (1). corectat(ă)

fugă¹ [At: DOSOFTEI, V. S. 80/2 / Pl: fugi / E: ml fuga] 1 sf Plecare grăbită din fața unei primejdii. 2 sf Părăsire grabnică (și pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie. 3 sf Refugiere. 4 sf (Îvp) Băjenie. 5 sf Evadare. 6 sf Dezertare. 7 sf (Pop) Plecare a unei fete cu un bărbat cu care dorește să se căsătorească fără voia părinților. 8 sf Deplasare cu pași mari și repezi Si: alergare (1), goană. 9 sf (Îlav) Din (sau în~) sau (reg) de-a ~ga În timp ce fuge Si: fugind. 10 sf (Pex; îal) În grabă. 11 sf (Pex; îal) Fără o examinare mai atentă. 12 sf (lav) Pe ~ Repede. 13 sf (Îlav) Cu ~ga (sau, îrg, de ori la) ~ Repede. 14 sf (Îal) Fără amânare. 15 sf (Mun; îlav) D-a-n ~ga Pe apucate. 16 sf (Îlav) În ~ (sau în ~ga) mare Fugind foarte repede. 17 sf (Îlav) În ~ga calului (sau cailor) În galop. 18 sf (Fam; pex; îae) În viteză. 19 sf (Îlav) Într-o ~ Fugind tare și fără oprire. 20 sf (Îe) A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) ~ A alunga. 21 sf (Îae) A fugări. 22 sf (Îe) A o lua (sau a o rupe, rar, a o pleca, a o apuca, a o tuli) la ~ sau a o rupe (sau a o rade, a o tăia) de-a ~ga (sau de ~) A porni în goană. 23 sf (Îe) A (o) ține numai (într-)o ~ A alerga întruna, fără întrerupere. 24 sf (Îe) A da o ~ (până la...) sau a da (cu) ~ga A se duce repede (până la...). 25 sf (Îs) O ~ (bună) de cal O distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal. 26 av (Îf fuga) Repede. 27 av Fără întârziere. 28 sf (Trs; gms; îs) ~ de cai Cursă de cai. 29 sf Înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez.

isoscel a [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr isoscèle, lat isosceles] 1 (D. un triunghi) Care are două laturi egale. 2 (D. un trapez) Ale cărui laturi neparalele sunt egale.

trapez, -ze.

trapeț sm vz trapez¹

trapez¹ [At: ASACHI, G. 57710 / V: (înv) ~eț sm, ~ion s / Pl: ~e sn, ~i sm / E: fr trapèze, lat trapezium, ger Trapez, ngr τραπέζιον] 1 sn Patrulater care are drept baze două laturi paralele și neegale. 2 sn (Îs) ~ dreptunghi (sau dreptunghic) Trapez¹ (1) care are una din laturile neparalele perpendiculară pe baze. 3 sn (Îs) ~ isoscel Trapez¹ (1) ale cărui laturi neparalele sunt egale. 4 sm (Atm) Mușchi în formă de patrulater, situat în regiunea spatelui, întinzându-se de la occipital până la claviculă. 5 sm (Atm; înv) Unul dintre cele opt oase ale carpului Si: (înv) trapezoid. 6 sn Aparat format dintr-o bară legată la extremități cu două frânghii fixate în plafon sau de o bară fixă, pe care se pot executa exerciții de gimnastică acrobatică. 7 sn Leagăn improvizat pentru păsări sau animale ținute în colivii sau în cuști.

trapez² sn vz trapeză

trapezion s vz trapez¹

trapezist sm [At: IORDAN, L. R. A. 183 / Pl: ~iști / E: fr trapéziste] Sportiv specializat în figurile acrobatice la trapez¹ (6).

trapezoedru sn [At: MURGOCI-LUDWIG, M. 21 / Pl: ~re / E: fr trapézoèdre] 1 Corp ale cărui fețe sunt trapezoidale (1). 2 Formă cristalografică a sistemului cubic, care are douăzeci și patru de fețe egale, fiecare având formă de trapez¹ (1).

trapezoid, ~ă [At: GEOMETRIA, A. M. 84^v/9 / Pl: ~izi, ~e / E: fr trapézoïde] 1-2 a (Rar) Trapezoidal (1-2). 3 sn Suprafață generată prin rotirea unui trapez¹ (1) în jurul unei axe din planul său, care nu-l intersectează. 4 sm (Atm; înv) Trapez¹ (5).

trapezoidal, ~ă a [At: SOARE, MAȘ, 161 / P: ~zo~i- / Pl: ~i, ~e / E: fr trapézoïdal] 1-2 Care are forma unui trapez¹ (1) sau a unui trapezoid (3) Si: (rar) trapezoid (1-2). 3-4 Care seamănă cu un trapez¹ (1) sau cu un trapezoid (3).

unghiular, ~ă [At: ASACHI, E. III, 60 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~e / E: unghi² cf lat angularis, fr angulaire] 1 a Care se raportează la unghi² (16). 2 a Care formează unghiuri² (16). 3 a În formă de unghi² (16) Si: (liv) angular, colțuros (2), (înv) unghios. 4 a (Îs) Viteză ~ă Unghiul cu care se rotește un corp în unitatea din timp. 5 a (Îvr) Dinte ~ Canin (5). 6 sm (Atm; șîs ~ul omoplatului) Trapez¹.

zburător, ~oare [At: PO 14/5 / S și: sb~ / Pl: ~i, ~oare / E: zbura + -tor] 1 a Care planează sau se deplasează în aer cu ajutorul aripilor. 2 a Care este pentru zbor¹ (1). 3 a Care ține de zbor¹ (1). 4 sf (Înv) Pasăre. 5 a (Îs) Pești ~i Grup de pești prevăzuți cu înotătoare foarte dezvoltate și cu formă aerodinamică, datorită cărora pot plana deasupra apei. 6 sm (În mitologia populară) Personaj fabulos malefic, imaginat ca un tânăr frumos care se furișează noaptea în casă și tulbură somnul fetelor și al femeilor, trezindu-le fiori de dragoste și chinuindu-le. 7 sm Întruchipare idealizată a iubitului. 8 sm (Pop) Boală (mai ales la fetele și la femeile care au o dragoste neîmpărtășită) despre care se crede că este provocată de zburător (6), care se manifestă prin frisoane, somnolență, halucinații Si: (îvp) zmeu (11), (pop) lipitură. 9 sm (Liv) Pilot¹ (1). 10 a (D. lucruri) Care plutește prin aer (purtat de vânt, de curenți). 11 a (D. lucruri) Care străbate aerul cu mare viteză (fiind azvârlit sau lansat cu putere). 12 a (D. lucruri) Care se deplasează prin aer asemenea unei nave. 13 a (D. nisipuri; rar, d. alte soluri) Care este lipsit de stabilitate și care poate fi ușor dislocat de vânt. 14 a (Înv; d. substanțe chimice) Volatil. 15 a (Îvr; fig; d. vești) Răspândit. 16 sm (Rar) Sportiv care execută exerciții la trapez. 17 a (Înv; fig; d. oameni și facultățile lor intelectuale) Nestatornic. 18 a (Înv; fig) Trecător. 19 sm și (rar) sn (Nav) Penultima velă pătrată a unui catarg, situată înaintea rândunicii. 20 sm și (rar) sn (Nav; pex) Vergă care susține această velă. 21 sf (Reg) Praștie (1). 22 sf (Reg) Zmeu (16). 23 a (Îvr; îs) Plug ~ Plug prevăzut cu cormană mobilă. 24 sf (Șîs ~oare de pădure) Plantă erbacee meliferă cu frunze moi, lanceolate și cu flori mari, roșii-purpurii sau albe Si: (reg) prisecări, pufuliță, răchițică, ceaiul-lui-Ioan, iarba-Sfântului-Ion, răscoage, răscogea (Chamaenerion angustifolium). 25 sf (Bot; șîs ~oare de apă) Pufuliță (1) (Epilobium hirsutum). 26 sf (Bot; șîs ~oare bărboasă, ~oare bărbătească) Răchitan (Lythrum salicaria). 27 sm Planta Veronica austriaca. 28 sf (Bot; reg) Sunătoare (1) (Hypericum perforatum).

zburător, -oare adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre viețuitoare cu aripi) Care zboară; care poate să zboare. Fluturii mici și albaștri... se ridică în stoluri zburătoare (HOG.). ◊ Pești zburători v. pește. Furnică zburătoare v. furnică. Muște zburătoare v. muscă. Veveriță zburătoare v. veveriță. ♦ (despre aripi) Care este pentru zbor, de zburat. 2 (despre obiecte) Care plutește în aer (purtat de vînt, de curenți). Paltinii... își împrăștiau sămînța Zburătoare-n tot orașul (BLA.). ♦ Care străbate aerul cu mare viteză (fiind azvîrlit sau lansat cu putere). Covorul zburător e numai unul (TEOD.). ◊ Farfurie zburătoare v. farfurie. Fortăreață zburătoare v. fortăreață. Superfortăreață zburătoare v. superfortăreață. ♦ (despre nisipuri, soluri) Care este lipsit de stabilitate și care poate fi ușor dislocat de vînt. 3 Fig. (despre oameni) Care este nestatornic. ◊ Ext. Voi, tinerii, sînteți cu mințile cam zburătoare (FIL.). II s.m. 1 (fam.) Aviator. A mai murit un zburător; i s-a defectat motorul (SADOV.). 2 (în mit. pop.) Ființă fabuloasă, imaginată ca un spirit care chinuie noaptea în somn fetele și femeile. ♦ Boală (la fetele sau la femeile care au o dragoste neîmpărtășită) despre care se crede că este provocată de zburător și care se manifestă prin frisoane, somnolență, halucinații; lipitură. 3 (în lit. romantică) Personificare a sentimentului erotic, a dorului de bărbatul iubit; imaginea idealizată a iubitului. 4 Sportiv sau acrobat care execută exerciții la trapez. 5 (mar.) Numele unei vele care este montată a patra de la bază pe un catarg al unei nave cu pînze. ♦ Ext. Verga care susține o astfel de velă. III s.f. 1 Pasăre sau animal care zboară. Toate zburătoarele se adunaseră în pădurea uriașului. 2 (bot.) Plantă erbacee meliferă, cu tulpina înaltă, cu frunzele moi, lanceolate, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Chamaenerion angustifolium). • pl. -ori, -oare. /zbura + -ător.

voltijă s.f. 1 (echit.) Serie de exerciții de suplețe constînd din încălecarea și descălecarea din fugă a calului, fără ajutorul scărilor. ♦ Călărie în picioare pe șa. 2 (la circ) Exercițiu la trapezul volant. • pl. -e. /<fr. voltige.

trapez¹ (mușchi) s. m., pl. trapezi

trapez² (patrulater; aparat) s. n., pl. trapeze

trapeză (refectoriu) s. f., g.-d. art. trapezei; pl. trapeze

ARIPĂ (pl. -ipe, -ipi) sf. 1 🐦 🐙 Partea corpului cu ajutorul căreia unele animale, în spec. pasările și insectele, se înalță, sboară și se susțin în aer (🖼 208): a bate din aripi; a tăia aripile ¶ 2 Fig. (vorb. de lucruri nemateriale și morale): aripile credinței, gîndului; e timp de strîns aripile închipuirii... (I.-GH.) ¶ 3 Fig.: aripile vîntulul, timpului, etc. ¶ 4 Fig. Scut, ocrotire: Dumnezeu... să vă acopere cu aripa bunătăților sale (SLV.) ¶ 5 Fig. A face, a prinde, a căpăta aripi, a căpăta putere, a ajunge cineva să se încreadă în sine, a ajunge la o situațiune, la avere; a-i tăia cuiva aripile, a-l lăsa fără ajutor, a-l împiedica de a mai face ceva; a ținea pe cineva sub aripa Iui, a-l apăra, a-l ocrotit ¶ 6 🐟 Pr. anal. Organul membranos care slujește peștilor spre a putea înnota 👉 ARIPIOARĂ ¶ 7 💒 Partea laterală a unei clădiri (🖼 209): aripa dreaptă a palatului; aripa bisericii, streașina de la turnul cel mai de sus ¶ 8 🎖️ Pr. anal. Partea laterală a unei armate așezate în ordine de bătaie: comandanții... alergau cînd la aripa dreaptă, cînd la aripa stîngă a oștirilor înșirate (GN.) ¶ 9 🐑 Laturea, marginea unei turme de oi; aripa oilor (HASD.), locul îngrădit unde stau oile în timpul nopții ¶ 10 Pr. ext. Ori-ce are forma sau felul de așezare al aripilor întinse ale unei păsări: furcă cu aripi 👉 FURCĂ; se văd cruci cu cîte două aripi (IRG.); aripile vîrtelniței, crucile, spetezele, fofelnițele vîrtelniței; cu ochelarii pe aripele nasului (BAS.) ¶ 11 🚗 Aripa unei trăsuri, apărătoarea de deasupra roților care împiedică să vie noroiul pînă sus (🖼 210); aripa unui fund de butoiu, una din cele două doage în formă de segment de cerc care alcătuesc părțile laterale ale unui fund de butoiu 👉 FUND; 🏚 aripa morii, partea morii alcătuită din scînduri legate între ele cu chingi, sau dintr’o cercevea acoperită cu pînză, și care, împinsă de vînt, pune în mișcare pietrele morii; moara poate avea 6, 8 și chiar mai multe aripi (👉 MOARĂ); aripa roții, lopată sau spetează prinsă între obezile roții la o moară de apă și în care, bătînd apa, pune în mișcare roata ¶ 12 ⛵ Pînză în formă de trapez la o corabie: ~ de gabier; ~ de sburător; ~ inferioară ¶ 13 pl. 🩺 Bucov. (MAR.) pop. Boală de copii mici care-i face să se încoarde, să bată din picioare și să plîngă mereu ¶ 14 🐙 (MAR.) ARIPA-GÎȘTEI, fluture mic, alb, ce se arată mai ales în lunile Iunie și Iulie (Pterophorus pentadactylus) (🖼 211) [lat. vulg. alapa].

MUTA vb. I. I. (Predomină ideea deplasării) T r a n z. și r e f l. (Învechit și popular) A (se) mișca, a (se) urni (din loc); a (se) clătina. Și-i va goni pre dînșii glas de frunză mutîndu-se (f o ș n e t u l u n e i f r u n z e c l ă t i n a t e d e v î n t B 1938). BIBLIA (1688), 91²/34. Zoroastru . . . făcea ca stelele să se mute din loc. EMINESCU, N. 60. Vasîle Baciu se mută de pe un picior pe celălalt. REBREANU, I. 343. El mîna punea, Șaua că mișca, Șaua că muta, Dar n-o ridica, Că nu mi-și putea. TEODORESCU, P. P. 495. Furnica nu răstoarnă muntele, dar îl poate muta din loc. SLAVICI, O. I, 54. ♦ R e f l. (Prin Transilv.; despre membrele corpului) A ieși din încheietură; a se scrlnti. Cf. ALRM I/I h 206. ♦ R e f l. P. e x t. A porni la drum, a pleca; a merge, a umbla, a se deplasa (apropiindu-se sau depărtîndu-se de un punct). Nu se va muta (nu a p r o p i e-s e PSALT.) cătră tinre hicleanulu. PSALT. HUR. 3^v/4. Și de acolo mutămu-nă (v ă n s l ă m u N. TEST. 1648, m e r g î n d BIBLIA 1688) . . . sosimu întru Anticrihei. COD. VOR. 18/11. Puținelu se mutară (m a i m e a r s e r ă N. TEST. 1648, d e p ă r t î n d u-se BIBLIA 1688). ib. 90/29. Rădicîndu-se se mute-se fiii lui se ceară. PSALT. 235, cf. 117. Dară că ce, Doamne, te mutași departe ? DOSOFTEI, PS. 32/1. 2. T r a n z. A mișca, a scoate din locul în care se găsește și a așeza în alt loc; a deplasa, a strămuta, a transfera. Muta-te-va de satul tău. PSALT. HUR. 44^r/11. Viniile diîntru Eghypet mutași (a d u s e ș i H). PSALT. 166. Muta-vă-voi mai departe decît în Vavilon. CORESI, PS. 30/10, cf. URICARIUL, VII, 64. Și sfătuia undi vor rădica Ioniia, să o mute, și în ce locu . . . să o pui. HERODOT (1645), 506. Oboară domni și giudeațe și împărății mută de la o semenție la altă semenție. VARLAAM, ap. GCR I, 105/25. Să mute vreun hotar den locul său. PRAV. 280, cf. 40, 199. Oameni mutați pre aceste locuri. N. COSTIN, L. 142. Neamuri carile ellinii cu nume de varvari le poreclia . . . de pre țări, pre carile lăcuia și de pe furtuna carea după vremi îi muta. CANTEMIR, HR. 75, cf. 297. Împărăția au mutat pe Mîrza Pașa la Tighinea. AMIRAS, LET². III, 138. Ca nu cumva [grîul] să se aprindă, va fi bine de a-l muta din loc, amestecîndu-l cu lopețile. I. IONESCU, C. 177/8. Vezi tu buțite aste două ? Una-i cu apă, alta cu putere. Să le mutăm una-n locu alteia. EMINESCU, N. 10. După războiul cu Radu Vodă Basarab, măria sa Ștefan mutase hotarul de la apa Trotușului cu mult mai la vale, pînă la apa Milcovului. SADOVEANU, F. J. 692. Perne albe i-a mutat Cînd la cap, cînd la picioare. ALECSANDRI, P. P. 112, cf. DOINE, 8, RETEGANUL, TR. 124. Dă-mi-l, Doamne,-n mîna mea, Să-l lovesc o dată bine, Să-i mut punga-n sîn la mine. ȘEZ. I, 140, cf. 12, 247, ANT. LIT. POP. I, 114. ◊ E x p r. (Familiar) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a bate (pe cineva) tare, lovindu-l peste obraz. Jandarmii vă suduie și vă mută căpriorii. C. PETRESCU, Î. II, 92. Simțiîn inimă o pornire cumplită. Să se ducă la Bădîrcea . . . și numaidecît să-i cîrpească o palmă grea, să-i mute fălcile. PREDA, D. 77. ◊ R e f l. p a s. Toate lucrurile pe cari le au prășitorii cu dînșii . . . se numesc bulendre . . . Aceste bulendre se mută înaintea prășitorilor. PAMFILE, A. R. 81. Piatra care se mută din loc în loc nu prinde rădăcină. ZANNE, P. I, 249, ◊ R e f l. Ce ieși iară, nu den loc și să se mute, nici îmblă Dumnezeu den loc pe alt loc, ca trupul, ce pretutindinea iaste. CORESI, EV. 354. Se vor muta dentr-un loc într-altul. PARACLIS (1639), 255. Și au socotit cum, de nu vor da perșii război într-aceia zi, să să mute lângă un ostrov. HERODOT (1645), 486. Mutîndu-se și într-o aripă și într-alta, unul den copiei [sic !] lui ce-l păziia . . . i-au zis. M. COSTIN, ap. GCR I, 200/16. Se vor muta [albinele] la fagurii în carii se plămădesc și scot trîntorii. ECONOMIA, 181/6. Apele primblărețe de ici colea s-au mutat. CONACHI, P. 212. Mă scol, mă mut de-aicea, duc păsurile mele . . . în fundul unui crîng. ALEXANDRESCU, O. I, 250. Așa numai să se mute de pe vatră pe cuptiori, știe și hleabul de baba mea de-acasă. CREANGĂ, A. 130. Ș-apoi m-au sărit caii, și s-a mutat bătălia mai departe. DELAVRANCEA, O. II, 224, cf. 58. Așa trăiau acești eroi parazitari ai vechilor noastre gospodării, mutîndu-se din loc în loc, unde îi ducea fantezia. ANGHEL, PR. 110. Stă și-așteaptă fără glas, Parcă să măsoare, Cum se mută ceas cu ceas Umbra după soare. TOPÎRCEANU, B. 10. Coco s-a mutat pe vergele de cîteva ori, s-a suit pe trapez, a ieșit din colivie. ARGHEZI, P. T. 110. Se mixta de pe mormînt pe mormînt, plîngînd și văietîndu-se. RETEGANUL, P. IV, 65. ♦ A b s o l. (La imperativ, pers. 2 sg.) Termen folosit pentru a îndemna un animal să schimbe piciorul (la muls, la potcovit etc.). Com. MARIAN, cf. A VI 26. ♦ A numi (pe cineva) cu serviciul în altă parte, a transfera într-un post. Era mutat la Curtea de Apel din București. C. PETRESCU, C. V. 10. ♦ (Învechit, rar) A alunga, a izgoni. Au mutat pre d[u]mn[e]zăii cei streini den mijlocul lor. BIBLIA (1688), 182²/2. ♦ (Jur.; învechit) A transmite. Lucrul său . . . nu cu bună dreptate mutat din stăpînirea celui ce l-au avut în stăpînirea celui ce l-au luat. PRAVILA (1814), 27/17. (R e f l. p a s.) Nu poate să se mute acest drit . . . asupra unui al treilea. ib., ap. TDRG. ♦ R e f l. (Prin Transilv. și Ban.; despre boli) A fi contagios; a se transmite de la om la om. Am căpătat boala de la al [ = alt] biteag, s-o mutat boala. ALR II 4 182/2, cf. ALRM II/I h 163. ♦ F i g. (Învechit, rar; cu determinări introduse prin prep. „la”) A pune pe seama, pe socoteala cuiva; a atribui. Cela ce piierde, fiește cîndu nu va să afle vina sa, ci mută la altul. URECHE, L. 162. ♦ R e f l. (Învechit, rar) A se referi. Piatra ce nu o socotiră ziditorii, acea fu în capul unghiului. Acesta cuvînt să mută la Domnul Hristos. DOSOFTEI, PS. 8/19. ♦ (Regional; cu complementul „vinul”) A pritoci. ALR SN I h 246. ♦ (Complementul indică piesele jocului de șah) A schimba locul pe tabla de joc; a mișca (II). Mut regele . . . Iar eu am să mișc doi pași pionul damei. SADOVEANU, O. XI, 675. 3. T r a n z. F i g. (învechit și popular; cu determinări de felul „din viață”, „dintre cei vii”, „din această lume” etc.) A omorî; a pune capăt vieții cuiva. Ne-u zisu marele giudețu . . . să te mutăm din aceasta lume (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 450/21. O au mutat dintr-această viață trecătoare. DOSOFTEI, V. S. septembrie 20/8. S-au părut D[o]mnului nostru să-mi mute copilașii . . . spre lăcașurile ceale de acolo. MINEIUL (1776), 180^v1/17. Și domniră în pace și în liniște, pînă ce, vrînd Dumnezeu, i-a mutat din lumea aceasta. ISPIRESCU, L. 145. ♦ R e f l. A muri¹ (1). Doamna Alexandra . . . s-au mutat cătră Christos (începutul sec. XVIII). MAG. IST. V, 28. Generalul pensionat Ioan de Seetal, care de la 1814 petrecea aici, s-au mutat din aceasta lume. GT (1841), 1¹/8. Fiecare om, mutîndu-se din viața aceasta, trebuie să treacă peste o mulțime de rîuri și pîraie. MARIAN, L. 300, cf. 128. Îndată ce s-a mutat dintre cei vii, clopotele vestesc întregului sat moartea. PRIBEAGUL, P. R. 138. După tată, fiii toți se mutarâ-ntre cei morți, reteganul, p.- iv, 63.Refl. (De obicei cu determinări locale introduse prin prep. „în”, „la” sau „pe”) A se așeza (cu locuința) în alt loc, a se stabili în altă parte, a-și schimba domiciliul sau sediul.Muta-me-voiu în satul tău în veaci. PSALT. HUR. 50^v/8. Se mută cu toată ruda lui, cu cîți scăpase, în țara Veneției. MOXA, ap. GCR I, 58/15. Vor părăsi pre împăratul și se vor muta într-alt loc, la alt împărat. PARACLIS (1639), 255. Și de acolo mutîndu-sâ la ostrov, ș-au cumpăratu ocine. SIMION DASC., ap. GCR I, 143/33. Și așea mutîndu-sâ crăiasa cu pruncul Ștefan crai . . ., boierii și tot Ardealul au adus pruncului daruri la Lipa. M. COSTIN, O. 301. Și-ntr-acea sară s-au mutat în cetate. NECULCE, L. 127, cf. 362. Domnul cu toată curtea se mută la Cotnăru. NEGRUZZI, S. I, 106. Era bine în casa în care sta pînă acuma, dar. . . în casa-n care se mută, o să fie mai bine. CVARAGIALE, O. IV, 12, cf. 10, 11. Îmbrăcîndu-se, începu să observe cu atenție odaia, în care numai de cîteva zile se mutase. VLAHUȚĂ, O. A. III, 18. Dar tot în acel an, revista se mută în București. RALEA, S. T. III, 185. Și astfel au tot vorbit pînă cînd el s-a mutat la ea. V. ROM. aprilie 1955, 256. A doua zi s-au mutat la curți care acuma erau ale lor. RETEGANUL, P. V, 72. ◊ T r a n z. Și mută (s ă l ă ș l u i d) în fsatele lor gerunchile lu Israil. PSALT. 161. Acesta au mutat scaunul domniei în Roman. N. COSTIN, L. 177. Orhan . . . mută tahtul împărătesc la Brusa. VĂCĂRESCUL, IST. 251. Face cunoscut cinstitului public că fabrica sa de ciorapi . . . acum a mutat-o la Podul Calicilor. CR (1832), 350²/37. Pe mine mă mută acum într-altă casă. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 560. Măi bădițo, buze moi, Mută-ți casa lîngă noi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 48, cf. 74, 204, ȘEZ. I, 12. Păsăruicâ, mută-ți cuibu, Unde-o fi badea cu plugu. ANT. LIT. POP. I, 144. 5. T r a n z. F i g. (Învechit) A transpune în altă limbă, a traduce. (R e f l. p a s.) Nu lipsesc a zice că cu neputință iaste a să muta filosofia și in limba rumânească (a. 1826). GCR II, 252/17. 6. T r a n z. (învechit și regional) A amîna. Au zis cum vor răspunde a doa zi . . . mutănd lucrul den zi în zi. HERODOT (1645), 471. Nu te zăbăvi a te întoarce către D[u]mn[e]zeu și nu muta den zi în zi pocăința ta. CHEIA ÎN. 57^v/18. Mută muceniia lor pînă la altă vreame. MINEIUL (1776), 144^r2/8. Mutînd punerea în lucrare a acei hotărîri până a doa zi, au făcut bine. DRĂGHICI, R. 163/7, cf. PANN, E. II, 75/21. II. T r a n z. (Învechit și popular; predomină ideea transformării, a schimbării) 1. A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica; a transforma. Supt vreame stăm, cu vreame ne mutăm viața. M. COSTIN, ap. GCR I, 203/17. Dumnăzău mută și iară întărește și întemeiază împărățiile. N. COSTIN, L. 76, cf. 142, 596. Pustiindu-se toată lllirie și Misia . . ., au scos din cetățile și din locurile ei pe români și i-au așezat în mijlocul Misiii, și i-au mutat numele, zicîndu-i Dachiia. CANTEMIR, HR. 151, cf. 72. Nici corbul negreața nici pardosul pestriciunea a-și muta poate. id. IST. 105. Mutați pentru dragostea mea meșteșugul cel pescăresc. ANTIM, P. 3. Blestemul cel omenesc l-au mutat întru blagoslovenie. MINEIUL (1776), 49^r1/8, cf. 31^v1/19. Subt pretext de a-și muta aerul, lăcuiește preste an, în șese sau șepte luni, în Tîrgovești. ȘINCAI, HR. III, 235/16. Și fiecare pe unde trece Păraie de sînge turcesc varsă, Somnu dulce mutând în moarte rece. BUDAI-DELEANU, Ț. 256. Pontiful . . . au mutat hotărîrea morței în pedeapsa închiderei pe viață. AR (1829), 188²/27. Fire-ai de rîs, mîndră lele, Că-mi mutași numele mele, Și-mi puseși altele rele, De nu pot trăi cu ele. DOINE, 264. ◊ R e f l. p a s. Mai pe urmă din Flachia să se fie mai primenit în Valahia, adecă mutîndu-sâ slova F în V și K în H. CANTEMIR, HR. 113, cf. MAIOR, IST. 161/28. De aci înainte dansurile-ți s-or ciuntă, porturile s-or muta. COM. SAT. V, 13. ◊ R e f l. Și dzice Domnul lui Cainu, că ce te-ai măniatu și fața ta s-au mutatu ? PALIA (1581), 24/8. Pealea lor se va muta în mai întunecat vînătă. ECONOMIA, 217/16. Dregătorii să mută în omide Care rod cu multă lăcomie Frunza pomului cetățenesc. BUDAI-DELEANU, Ț. 380. Că m-o bătut bărbatul Și mńi s-o mutat graiul. ȚIPLEA, P. P. 32. ◊ R e f l. i m p e r s. Unde va Dumnezeu, cu anevoie se poate muta cu sfatul. MUSTE, LET² III, 95, cf. ZANNE, P. VI, 645. ♦ R e f l. A se reincarna, a se întrupa. Cînd umbra ta, ca umbră încă, va începe a vorbi, ea va fi atotștiutoare, și-ți va spune ce trebuie să faci: cînd te vei muta tu în firea ei, atunci vei fi tu atotștiutor. EMINESCU, N. 55. ◊ T r a n z. Și țărnea mea, tu, Doamne, în țărn-ai s-o arunci ? Dar eu ce nu sînt țărnă, unde-o să fiu atunci ? Muta-mă-vei într-altul ? VLAHUȚĂ, P. 27. 2. A da altă direcție, alt curs, a a b a t e; a schimba. Și eu încă mă întorcu și sfatul îl mut. HERODOT (1645), 367. L-au mai mutat de la gîndul lui. M. COSTIN, LET². I, 332. Inima-i va dzîce să nu-și mute pașii. DOSOFTEI 32/20. După a sa părere întorcîndu-se iarăș, mută socoteala. CANTEMIR, HR. 129. Tăind apei o gură, am mutat curgerea ei (a. 1773) GCR II, 93/8. ◊ E x p r. A (-și) muta gîndul = A renunța (la o idee, la un proiect etc.), ; a de răzgîndi. N-au vrut Nicolai Vodă să mute gîndul cel bun ce pusăse din început pentru dînșii. AXINTE URICARIUL, LET. II, 151/18. Dacă văzu care încotro merge treaba, își mută gîndul și plecă în ale sale. ISPIRESCU, U. 69, cf. id. L. 127, 254. Totuși faptul că Tudorache, în timpul din urmă, nu-i vorbise nimic de casă dăduse moșului o nădejde, fâcîndu-l să creadă că poate și-a mutat gîndul cel rău. DUNĂREANU, CH. 27, cf. I, 278. (Cu parafrazarea expresiei) Astfel ai zis. Dar acum ai gînduri mutate, tu, tată. COȘBUC, AE. 16. A muta vorba (sau cuvîntul) = a da o interpretare greșită celor spuse de a răstălmăci. L-au pusu-l mai mare, toate să-l asculte, Cîte sînt pre lume cuvînt să nu-i mute. DOSOFTEI, PS. 28/8. Mă rog să mă ascultați, Vorba să nu mi-o mutați. SEVASTOS, N. 324. – Prez. ind.: mut. – Lat. mutare.